CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

PLANURI SECRETE, METODE ŞI MIJLOACE UTILIZATE DE GUVERNELE UNGARIEI PENTRU MAGHIARIZAREA ROMÂNILOR DIN TRANSILVANIA (I)


 

 

 

 

 

Imagini pentru http://www.taraiancului.ro/data/fotografii/biblioteca/GeluNeamtu_Dualism1867_1918.pdf

 

 

 

 

 

În 1907, la Budapesta apărea sub egida Tipografiei Regale Maghiare de Stat lucrarea „Românii din Ungaria”. Un volum de lucru confidential al guvernului maghiar, în cele o mie de pagini fiind inserate masuri dure vizând reducerea la tacere a tuturor miscarilor care, promovând ideea ca Austro-Ungaria nu mai putea exista într-o forma imperiala, militau pentru aparitia în cadrul unei confederatii de state nationale a Transilvaniei Românesti. Desigur, editarea lucrarii este si astazi negata de Guvernul de la Budapesta.

Peste timp, însa, s-au pastrat cel putin doua exemplare, unul aflat în pastrarea bibliotecii Universitare din Cluj-Napoca, iar cel de-al doilea arhivat în fondul secret al Academiei Române din Bucuresti.

În fundamentarea lucrarii, autorul, (în principal Anton Huszar, translator în Ministerul de Interne ungar, dar în spatele caruia se aflau ideile contelui Andrassy, la acea vreme ministru de interne), amintea ca, în anii 1905-1906, „românii din Ungaria (de fapt, din zona cotropita a Transilvaniei-n.r.) au manifestat în mod demonstrativ în contra caracterului national unitar al statului ungar, cautând sa-l transforme într-un stat organizat pe baze federaliste”.

 

 Un plan secret al guvernului unguresc din 1907 privitor la maghiarizarea românilor din Transilvania

 

Povestea unei cărţi secrete.

În primele zile ale lunii august 1919 armatele române — singure, fără nici un sprijin din partea aliaţilor — şi-au făcut intrarea falnică în capitala Ungariei, răsbunând şi lungul trecut de umilinţă la care fusese condamnat românismul din Ardeal, şi suferinţele îndurate de întregul popor român în cursul războiului din anii 1916-1918.

A doua zi după ocuparea Budapestei de către români, în mulţimea de nevoiaşi ce se îmbulzeau la comandamentul militar cu fel de fel de cereri s-a putut observa o doamnă îmbrăcată în doliu mare, care ţinea să vorbească cu orice preţ cu unul din ofiţerii de serviciu cunoscători ai limbii maghiare.

Fiindu-i dată această posibilitate, doamna în doliu imploră pe ofiţerul ardelean, cu care putu vorbi ungureşte, să-i expopereze aprobarea pentru întoarcerea în Transilvania, ţara ei de naştere. Dar ofiţerul nu se arătă aplecat să împlinească repede o astfel de cerere, în sprijinul căreia trebuiau aduse, pe lângămotive personale, şi documente.

A doua zi, doamna în doliu veni din nou la comandamentul românesc, aducând cu sine o carte groasă, de dimensiuni puţin obişnuite, sigură că pe această cale va putea obţine aprobarea întoarcerii ei în Transilvania. — Domnule căpitan – zise doamna. Eu sunt văduva lui Huszar Antal din ministerul de interne maghiar.

Soţul meu a fost ucis, în preajma intrării armatei române, de către bolşevicii unguri. Eu am rămas singură aici, departe de părinţii mei, care trăiesc în Bihor.

Daţi-mi posibilitatea să mă întorc la ei, căci aici nu mai pot trăi. Drept recunoştinţă, vă predau cartea aceasta, făcută de soţul meu, din încredinţarea guvernului. Este o carte secretă, care mie nu-mi mai e de nici o trebuinţă, dar care pentru România poate să fie de mare utilitate. Şi, cu aceste cuvinte, îi întinse uriaşa carte, de aproape o mie de pagini mari, cu titlul unguresc: Românii din Ungaria.

Căpitanul o luă în mână, o privi cu uimire, apoi, după ce s-a încredinţat atât despre valoarea cărţii, cât şi despre situaţia doamnei care i-a adus-o, interveni la superiorii săi pentru acordarea permisiunii de înapoiere în ţară.

Cartea însăşi a trimis-o, apoi, unei înalte personalităţi din viaţa bisericească a Ardealului, care mai târziu a donat-o bibliotecii Universităţii din Cluj, în posesia căreia se găseşte acum.

Iată, în traducere, foaia de titlu a lucrării şi semnătura proprie a autorului: ”ROMÂNII DIN UNGARIA Spre întrebuinţare confidenţială. Scrisă cu concursul mai multor colaboratori de Anton Huszar translator în Ministerul de Interne. Dreptul autorului cu privire la aducerea acestei opere, în orice formă, în publicitate, este rezervat Budapesta, 1907.Tiparul tipografiei regale maghiare de stat.”

Nu peste mult timp, un înalt funcţionar din Consiliul Dirigent al Transilvaniei, trimis de dl.Iuliu Maniu, preşedintele acestuia, la Budapesta, reuşi să descopere, în Ministerul de Interne maghiar, un al doilea exemplar al cărţii. Mai mult chiar, funcţionarul a adus cu sine şi dosarul privitor la originea cărţii.

Din acest dosar, care se află în posesiunea d-lui Iuliu Maniu, se vede că lucrarea din chestiune a fost urzită oficial de guvernul maghiar şi tipărită, într-un număr foarte restrâns de exemplare, exclusiv pentru membrii guvernului, cu excluderea absolută a oricărei alte persoane.

Ungurii neagă existenţa acestei cărţi. Cartea aceasta, de mari dimensiuni, conţine, pe lângă un enorm material informativ relativ la toate aspectele vieţii românilor din Transilvania, planul sistematic de maghiarizare, respectiv de desfiinţare a acestora, prin măsuri de stat —, plan pe care revizioniştii de la Budapesta neagă în modul cel mai hotărât că l-ar fi avut vreodată cârmuitorii Ungariei antebelice.

Cartea lui Huszar nu este o pură invenţiune a mea, ea există realmente şi, dacă în Ungaria de astăzi nimeni nu-i poate da de urmă, în România se găsesc, chiar două exemplare, din care unul, care poartă chiar semnătura autografă a autorului, se află în posesiunea bibliotecii Universităţii din Cluj, iar al doilea în Biblioteca Academiei Române din Bucureşti.

Uriaşul volum, de 953 plus XXIV pagini de 24 x 28 cm, este dedicat cu <> Excelenţei Sale, contelui Iuliu Andrassy de Csik-Szent-Kiraly şi Krasznahorka, ministru regal ungar de interne şi consilier intim etc. 1.6.1.1.Motivele care au determinat alcătuirea cărţii confidenţiale a guvernului maghiar.

În primul deceniu al secolului XX au avut loc în viaţa poporului român o serie de evenimente importante, care au pus pe gânduri pe conducătorii Ungariei. Astfel, la 10 ianuarie 1905, românii ardeleni, în conferinţa lor ţinută la Sibiu, au hotărât să părăsească atitudinea de pasivitate politică, urmată timp de vreo trei decenii, şi să păşească la o activitate naţională deschisă.

Urmarea imediată a acestei hotărâri a fost intrarea câtorva deputaţi naţionalişti români în Camera de la Budapesta şi ivirea unui curent politic naţionalist foarte viu în massele mari ale poporului. Această veritabilă renaştere politică a umplut de îngrijorare pe conducătorii politici maghiari, obişnuiţi de decenii întregi să trateze massele mari româneşti ca pe un material amorf, care putea fi întrebuinţat de ei după cum le plăcea.

În acelaşi an, a văzut lumina zilei, la Lipsca, o mare lucrare în limba germană a regretatului Aurel C.Popovici, intitulată ”Die Vereinigten Staaten von Gross-Osterreich”, în care se milita, cu argumente foarte convingătoare, pentru teza că Austro-Ungaria nu mai poate exista în forma ei de până aici, ci ea trebuie să se transforme în o grupare de state naţionale mici, unite într-o confederaţie.

Printre aceste state era şi Transilvania românească. În ce priveşte Ungaria, ea era redusă la teritoriul pe care, cu mici excepţii, îl ocupă astăzi.

Această carte, al cărei autor era un publicist de origine bănăţeană, cu o bună reputaţie în vechea Austrie şi cu legături personale cu însuşi moştenitorul tronului, Franz Ferdinand, a produs în cercurile maghiare, cum şi era de aşteptat, o vie enervare şi exasperare.

Tot în anul 1905 a avut loc la Sibiu o mare expoziţie de cea mai veche şi mai solidă asociaţie culturală românească din Ardeal, Astra, cu prilejul inaugurării splendidului ei muzeu etnografic. Deschiderea expoziţiei şi inaugurarea muzeului s-au desfăşurat în cadrul unor serbări impunătoare, care au ţinut timp de opt zile şi care au adunat în jurul lor nu numai întregul românism din Ardeal, ci şi pe conducătorii vieţii naţionale din regatul român.

Aceste serbări au evidenţiat pentru orice observator atent marea şi neînfrânta putere de viaţă a românismului de pe ambii versanţi ai Carpaţilor.
În anul următor, 1906,regatul român a organizat o expoziţie de două ori jubiliară, odată cu prilejul împlinirii a 40 de ani de la suirea pe tron a regelui Carol I şi, în al doilea rând, cu prilejul împlinirii a 1800 de ani de la colonizarea Daciei prin Traian.

Această expoziţie, organizată în capitala României, a fost frecventată nu numai de cetăţenii României, ci şi de zeci de mii de români din Transilvania şi Bucovina, care au fost primiţi de fraţii lor cu o bucurie indescriptibilăşi care s-au întors la casele lor însufleţiţi ca niciodată, pentru marea idee pan-românească.

Se poate afirma, fără exagerare, că expoziţia de la Sibiu, din 1905, şi mai ales expoziţia de la Bucureşti, din 1906, au rupt în sufletul românilor ardeleni şi ultimele legături care mai existau între ei şi patria lor vitregă, integrându-i definitiv în ideea unei patrii comune a tuturor românilor.

Observatorii de la Budapesta ai manifestărilor româneşti era cu neputinţă să nu înţeleagă primejdia pe care o prezentau aceste mişcări şi atitudini fireşti, pentru ideea statului ungar naţional unitar, urmărită cu înfrigurare de la 1867 încoace de poporul maghiar.

Din această teribilă dramă a răsărit cartea lui Huszar. Ea tratează planul minuţios al unei încercări supreme şi ultime de a salva Ungaria din ghiarele marilor şi multelor primejdii care o ameninţau şi pe care politica ei şovinistă nu le-a ştiut înlătura.

Ce cuprinde cartea secretă a guvernului maghiar.

Pentru a ne putea da seama de importanţa politică cu totul deosebită a acestei cărţi, vom expune în cele următoare cuprinsul ei, în ordinea în care sunt înfăţişate problemele. În introducere, autorul pleacă de la constatarea că, în timpul din urmă, românii din Ungaria manifestă în mod demonstrativ în contra caracterului naţional unitar al statului ungar, căutând să-l transforme într-un stat poliglot, organizat pe baze federaliste.

 În scopul acesta, ei au prefăcut toate instituţiile lor bisericeşti, şcolare, culturale şi economice în factori de luptăşi de instigaţie în contra statului maghiar, a naţiunii maghiare şi a limbii maghiare.

Spre a putea împiedica această acţiune, autorul prezintă în cartea sa o icoană completă a organizaţiei, situaţiei şi tendinţelor tuturor acestor instituţii, însoţind-o de propuneri amănunţite cu privire la măsurile pe care le ia guvernul maghiar spre a încadra în mod sever întreaga viaţă a românilor în ideea de stat naţional maghiar al Ungariei.

Apariţia cărţii, în vederea întrebuinţării ei confidenţiale, a fost făcută cu putinţă de ministrul de interne, contele Iuliu Andrassy.

 

Numărul românilor din Ungaria, situaţia lor culturală şi primejdia pe care o reprezintă pentru statul naţional maghiar.

În secţiunea I a cărţii ni se dă, între altele, numărul românilor din Ungaria, atât pe baza recensământului de stat de la 1900, cât şi pe baza statisticii făcute de autorităţile bisericeşti române. După recensământul unguresc, numărul românilor e de 2.799.479, după cel românesc de 3.029.534.

Faţă de anul 1880, sporul românilor este de 8,12 la sută, câtă vreme al ungurilor e de 18,8 la sută. Starea culturală a românilor e prezentată ca foarte înapoiată. Ei numără 86 la sută analfabeţi, câtă vreme ungurii au numai 48 la sută, germanii 37 la sută, slovacii 47 la sută, croaţii 52 la sută, sârbii 69 la sută, rutenii 87 la sută.

Din totalul condamnaţilor prin sentinţe judecătoreşti definitive în teritoriile locuite de slovaci sunt 61 la sută slovaci, în cele sârbeşti 45 la sută sârbi, în cele rutene 39 la sută ruteni, în cele germane 21 la sută germani.

Din totalul condamnaţilor pe ţara întreagă, 13,43 la sută sunt români, 13,17 la sută slovaci, 7,08 la sută nemţi, 3,06 la sută sârbi, 1,06 la sută ruteni şi 0,76 la sută croaţi. Se dăşi numărul funcţionarilor de stat, judeţeni şi comunali, români: 1643 plus 1056, cu totul 2699.

Se înşiră apoi factorii care alimentează politica românească naţionalistă extremistă îndreptată în contra statului naţional maghiar: institutele financiare, fundaţiunile româneşti, asociaţia culturală Astra, presa româneascăşi, în special, ziarele politice, activitatea politică agitatorică desfăşurată de deputaţii naţionalişti români, preoţii şi învăţătorii români.

  Politica de stat maghiară trebuie neapărat să ţină socoteală de raporturile numerice, bisericeşti, şcolare, culturale şi economice ale românilor din patrie şi de politica ultranaţionalistă dusă
de aceştia. Poate că astăzi toate acestea ar mai putea fi strânse în cadrele ideii de stat maghiar.

Distrugerea unităţii demografice a românilor ardeleni.

În secţiunea II se arată repartizarea naturală a românilor pe judeţe şi necesitatea unei noi ordonări a judeţelor şi a cercurilor electorale româneşti, pentru ca ele să asigure punctul de vedere unguresc.

Se recunoaşte că în 12 judeţe ale Transilvaniei majoritatea absolută a locuitorilor este românească, procentul variind între 50,8 la sută şi 90,2 la sută. Scopul acestei secţiuni este triplu:

a. Să scoată în relief judeţele care sunt <>şi care, în consecinţă, trebuie să fie supuse unei supravegheri şi unui control deosebit din punctul de vedere al politicii de stat maghiare;

b. Să ofere material în vederea unei arondări a cercurilor electorale, care să asigure pentru totdeauna superioritatea maghiarilor. În situaţia de astăzi – zice autorul – se găsesc 70 de cercuri cu majoritate românească;

c. Să ofere material în vederea noii arondări a judeţelor, arondare devenită indispensabilă din punctul de vedere al ideii de stat. Semnificativ este faptul că, în tabelele statistice amănunţite relative la singuraticile judeţe se dau date precise cu privire la toate naţionalităţile, minus evreii şi ţiganii.

Aceştia sunt cuprinşi pretutindeni în numărul ungurilor, care, astfel, în mod firesc, este urcat cu un procent considerabil, de aproximativ 10 la sută.

 Maghiarizarea bisericii greco-catolice române.

Secţiunea III înfăţişează situaţia actualăşi evoluţia istorică a bisericii greco-catolice române. Vorbind despre unirea cu Roma a unei părţi a românilor ardeleni, la 1700, autorul afirmă căaceasta a fost spre marele folos al ideii de stat maghiar, întrucât a împărţit pe români în două tabere, învrăjbindu-i pe unii contra altora şi provocând între ei lupte pe moarte şi pe viaţă.

Pentru timpurile mai noi, autorul afirmă că biserica greco-catolică ar fi intrat în curentul de politică ultra-românească, îndepărtându-se tot mai mult de catolicism.  Din punctul de vedere al politicii statului maghiar ar fi cea mai mare greşeală dacă s-ar acorda bisericii greco-catolice o autonomie asemenea celei date bisericii ortodoxe române, deosebită şi independentă de autonomia bisericii romano-catolice, autonomie după care năzuieşte din toate puterile biserica greco-catolică  şi mai ales elementul ei mirean şi numai din motive de ordin politic ultra-naţionalist, pentru că o asemenea autonomie n-ar fi decât o nouă pepinieră prielnică tuturor agitaţiilor împotriva statului şi a naţiunii maghiare.

În cazul când biserica greco-catolică română sub nici un cuvânt n-ar voi să intre, din motive politice naţionaliste, în cadrele autonomiei bisericii romano-catolice, atunci să se sisteze toate sumele anuale pe care le primeşte ca ajutor din Fondul religionar, ca fond catolic, pentru că acest fond asigurăsubzistenţa şi prosperitatea celor mai multe instituţii ale bisericii greco-catolice române din aceastăţară.

Retragerea acestor ajutoare ar determina biserica greco-catolică română să primească a fi atrasă în cercul autonomiei bisericii romano-catolice din patrie.
Să reţinem faptul că autorul nu preconizează încadrarea bisericii greco-catolice în autonomia bisericii romano-catolice, cu aprobarea sau cu avizul Sfântului Scaun. Măsura este de ordin pur intern, ca şi cea referitoare la Fondul religionar, care atârnă exclusiv de guvern.

Necesitatea cassării autonomiei bisericii ortodoxe române. În secţiunea IV se tratează despre biserica ortodoxă.

Înainte de toate, autorul se arată nespus de îngrijorat de faptul că Mitropolia ortodoxă română din Bucureşti se intitulează Mitropolie a Ungro-Vlahiei, prin ceea ce reliefează, oarecum, unitatea religioasă a românilor din Muntenia cu cei din Ungaria şi dependenţa acestora de Bucureşti.

Guvernul maghiar trebuie să intervină pentru ca din titulatura Mitropoliei Ţării Româneşti să se şteargă atributul de a „Ungro-Vlahiei”. Cât priveşte biserica ortodoxă din Ungaria, ea este, crede autorul, cel mai de seamă focar al năzuinţelor româneşti.

Profesorii de seminarii şi şcoli normale, preoţii şi învăţătorii confesionali sunt cei mai harnici agenţi ai Partidului Naţional Român. Astfel stând lucrurile, se impune desfiinţarea integrală a autonomiei bisericii ortodoxe şi abrogarea statutului ei organic.

Iată acum şi câteva din măsurile propuse de autor în ceea ce priveşte reglementarea educaţiei preoţilor şi învăţătorilor români:

a. Directorii şi profesorii seminariilor teologice nu pot fi decât persoane care în cursul studiilor universitare au audiat timp de cel puţin patru semestre limba şi literatura maghiarăşi au colocvat din aceste materii în fiecare semestru. Ministerul cultelor este în drept să refuze aprobarea instituirii învăţătorilor confesionali, în caz că are faţă de ei excepţii de ordin politic.

b.Pentru a nu mai da posibilitatea ca tinerii să beneficieze de burse din diferite fundaţiuni sădevină agitatori naţionalişti, autorităţile bisericeşti care administrează aceste fundaţiuni trebuiesc îndatorate de a trimite ministerului, la începutul fiecărui an şcolar, lista bursierilor, listă în care ministerul este în drept să-i şteargă pe cei care au dat deja dovezi de sentimentele lor contrare statului şi naţiunii maghiare. Pentru a înstăpâni în internatele susţinute din astfel de fundaţiuni un spirit patriotic bun, ministerul trebuie să dispună ca directorii şcolari regionali să controleze în modul cel mai riguros spiritul care domneşte în acestea.

Mai departe, să se stabilească că ministerului îi revine dreptul de a aproba ordinea de casă a internatelor şi alumneelor, precum şi catalogul cărţilor din bibliotecă. Din punctul de vedere al politicii statutului maghiar, nu se poate permite ca în aceste internate şi alumnee să existe societăţi de lectură ale tinerimii, deoarece, în lipsa unui control suficient, ele devin focare ale educaţiei antipatriotice. Având în vedere că în sânul bisericii ortodoxe române se înfiinţează zilnic fonduri şi fundaţiuni şcolare şi culturale, e necesar să se prevadă că literele fundaţionale ale acestora trebuiesc aprobate de Ministerul Cultelor şi că bilanţul lor trebuie trimis an de an aceluiaşi minister, în scop de control.

c. Reuniunile învăţătorilor ortodocşi, care îşi ţin adunările generale în diferite centre, cu care ocaziuni organizează banchete cu caracter naţional, concerte, baluri şi excursii, în scopul trezirii <>, tot lucruri care <>şi care dovedesc că aceste reuniuni sunt obstacole periculoase în calea constituirii statului naţional maghiar, trebuiesc pur şi simplu dizolvate.

În cazul că reuniunile s-ar dizolva şi învăţătorii s-ar întruni în simple conferinţe, este de dorit, din punctul de vedere al politicii maghiare de stat, ca la toate aceste conferinţe, precum şi la mesele comune şi la petrecerile care au loc cu astfel de ocaziuni, în scopul asigurării controlului de stat, săparticipe atât autoritatea administrativă respectivă, cât şi revizorul şcolar regal, care ar trebui să se îngrijeascăşi de aceea ca la astfel de conferinţe să poată lua cuvântul numai învăţători.

d. Dat fiind că cei mai aprigi anteluptători ai politicii naţionale române sunt preoţii, e necesar ca ministerul să-şi rezerve dreptul de a retrage singur – fără nici un fel de aviz al autorităţii confesionale – congrua preoţilor pe care îi crede că nu sunt buni patrioţi.

e. Din punct de vedere politic, seminariile preoţeşti ortodoxe sunt cu mult mai importante decât şcolile secundare…

Când vorbim despre seminariile româneşti, în realitate vorbim despre educaţia politică a poporului român, al cărui suflet şi centru este preotul… Din acest punct de vedere, nu este indiferent să se ştie cine sunt directorii şi profesorii acestor seminarii, ce pregătire ştiinţificăau, unde şi-au câştigat această pregătire, în ce direcţie şi în ce spirit politic cresc şi conduc pe tinerii seminarişti încredinţaţi grijii lor.

f. Manualele de învăţământ întrebuinţate în seminarii şi, în special, manualul de istorie bisericească trebuie transmise spre aprobare Ministerului Cultelor şi Instrucţiei, deoarece în cadrele istoriei bisericeşti se predăşi istoria naţională română, care este în strânsă legătură cu istoria bisericii ortodoxe române. Iar de la predarea obiectivă a acesteia atârnă în foarte mare măsură îndrumarea politică a tineretului. g. Statutele societăţilor de lectură de la seminarii ar trebui să fie înaintate spre aprobare Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii, care trebuie să asigure locul cuvenit şi limbii maghiare în lucrările acestor societăţi. Despre activitatea acestora urmează să se facă în fiecare an ministerului rapoarte amănunţite, trimiţându-i-se şi lucrările intrate, primite şi elaborate, din care s-ar putea câştiga o icoană completă în ce priveşte spiritul şi direcţia care domneşte în societăţile din chestiune.

h. Catalogul cărţilor bibliotecilor acestor societăţi ar trebui să se trimită în fiecare an la minister, care urmează să le revizuiascăşi să elimine din ele cărţile contrare statului şi naţiunii maghiare.

i. Internatele seminariilor trebuiesc puse sub un special control din punct de vedere politic de stat, pentru motivul că ele contribuie în modul cel mai efectiv la cristalizarea individualităţii preoţimii ortodoxe române în sens şi în spirit naţional românesc.

Tocmai din această cauză, ar trebui controlate aceste seminarii din punct de vedere politic, moral şi higienic.

j. Pentru ca seminarişti români ortodocşi să se împărtăşească în toate privinţele de o educaţie şi de o instrucţie patriotică temeinică este de dorit ca statul să înfiinţeze în cadrul Universităţii din Budapesta sau al celei din Cluj o Facultate teologică ortodoxă separatăşi un seminar anexat ei, care ar asigura nu numai patriotismul preoţilor, ci şi al credincioşilor lor, care astăzi lasă foarte mult de dorit. Înfiinţarea acestei facultăţi ar atrage după sine sistarea actualelor seminarii, cu programul lor de studii cu tot.

k. În şcolile româneşti să se predea şi în limba maghiară anumite obiecte de învăţământ şi anume: Limba şi literatura maghiară, Constituţia, Istoria, geografia şi toate disciplinele pedagogice. Procesele verbale ale tuturor conferinţelor metodice, disciplinare şi administrative ale corpului didactic al şcolilor normale – bineînţeles, redactate în limba maghiară – trebuie să fie trimise din timp revizorului şcolar respectiv, spre luare la cunoştinţă.

l. Activitatea societăţii de lectură a normaliştilor trebuie încredinţată controlului sever al revizorului şcolar, căruia respectiva direcţiune de şcoală normală i-ar trimite, la sfârşitul fiecărui an şcolar, în copie, şi lucrările primite şi elaborate în aceste societăţi, prin ceea ce ar da o icoană clarădespre spiritul şi direcţia respectivelor societăţi şi a şcolii înseşi. m. Catalogul cărţilor bibliotecii urmează să se trimită din timp în timp spre revizuire.

 Măsuri în vederea maghiarizării şcolilor secundare româneşti. Deşi cei aproape trei milioane şi un sfert de români din Ungaria n-aveau decât patru licee şi un gimnaziu, susţinute de bisericile româneşti, goana împotriva acestora constituie un punct esenţial în programul guvernului maghiar. Secţiunea VI a cărţii tratează despre aceste şcoli.

Dat fiind că cea mai puternică armă de care se servesc românii în contra maghiarizării este limba română, care este limba de predare a şcolilor secundare româneşti, autorul propune ca articolul de lege XXX din 1883 privitor la învăţământul secundar să fie modificat, în sensul ca în şcolile susţinute de confesiunile româneşti, pe lângă respectarea cea mai riguroasă a legii învăţământului secundar de către confesiunile din patrie, limba de predare să fie cea maghiară, iar limba română să se predea elevilor români ca obiect obligator de învăţământ.

Dacă această propunere, din motive mai înalte de stat, n-ar fi realizabilă deocamdată, atunci în orice caz ar trebui create astfel de dispoziţii prin care, pe de o parte, să se asigure limbii maghiare un teren mai vast în şcolile secundare româneşti.

Ca măsuri ce trebuiesc luate, se impun următoarele:

1. Şcolile şi internatele române confesionale să fie scoase de sub autoritatea directorilor regionali şi supuse unui director regional instituit special pentru aceste şcoli şi care să fie un cunoscător mai adânc şi mai priceput al mişcărilor şi raporturilor româneşti.

2. Dat fiind că astăzi şcolile confesionale româneşti sunt frecventate nu numai de elevi români, ci şi de elevi maghiari, trebuie să ia sfârşit anarhia ca aceştia din urmă să fie siliţi să înveţe materiile în limba românăşi ca, peste tot, să înveţe limba şi literatura română ca obiect obligator.

3. Dat fiind că printre elevii şcolilor secundare din patrie se găsesc foarte mulţi greco-catolici şi ortodocşi români care nu înţeleg limba românăşi că, cu toate acestea, ei sunt siliţi de catiheţii lor săînveţe religia din cărţi româneşti. Ministerul Cultelor ar trebui să îndrume autorităţile bisericeşti greco-catolice şi ortodoxe să admită ca acei elevi aparţinători bisericii lor, care nu vorbesc şi nu înţeleg limba română, să înveţe religia în limba maghiară.

Fiindcă, însă, biserica greco-catolicăşi cea ortodoxă nu dispun de manuale de religie în limba maghiară, ministerul să ceară de la autorităţile bisericeşti române cărţile de religie, făcute în baza unei programe analitice unitare, şi acelea să le traducă cu ajutorul specialiştilor, în limba maghiară.

4. Societăţile de lectură de la liceele româneşti să-şi ţinăşedinţele în mod alternativ, într-o săptămână în limba maghiară, în alta în cea românească. În această ordine de idei, ele ar trebui să aibădoi profesori preşedinţi, dintre care unul să fie profesorul de limba şi literatura maghiară. Ambii profesori preşedinţi ar trebui să înainteze rapoarte lunare amănunţite despre activitatea societăţilor de lectură.

5. Ministerul să dispună ca programele festivităţilor şcolare să cuprindă jumătate puncte maghiare, jumătate puncte române.

Pentru a putea supraveghea ducerea la îndeplinire a acestei măsuri, ar trebui să mai dispună ca programele tuturor serbărilor şcolare, precum şi cuvântările ce urmează să se ţină şi disertaţiile ce urmează să se citească la aceste serbări să fie transmise prealabil spre aprobare directorului regional.

6. Ministerul să ceară cataloagele amănunţite despre cărţile din bibliotecile liceelor şi aceste biblioteci să fie cercetate, din punct de vedere al politicii de stat maghiare, de către un comisar ministerial exmis în acest scop. În viitor, să se trimită an de an ministerului lista cărţilor cumpărate sau primite în dar de către fiecare liceu.

7. Dat fiind că în muzeele arheologice şi istorice ale şcolilor române se găsesc multe obiecte care, în legătură cu conştiinţa naţională română, au menirea de a trezi şi a desvolta ura în contra naţiunii maghiare, ministerul să ceară catalogul acelor obiecte de muzeu, iar aceste muzee să fie examinate din punctul de vedere al politicii de stat maghiare de către exmisul ministerial însărcinat cu cercetarea bibliotecilor. Pentru viitor, să se trimită în fiecare an lista obiectelor acvirate pe seama muzeului, prin cumpărare sau donaţiune.

8. Dat fiind că în repertoriile corurilor şi orchestrelor liceelor româneşti se găsesc multe bucăţi care prin textul şi prin melodiile lor de cuprins istoric agită împotriva statului, a naţiunii şi a limbii maghiare, ministerul să ordone ca directorii regionali să cerceteze cu ocazia fiecărei inspecţiuni şi săcontroleze repertoriile corurilor orchestrelor în chestiune.

9. Dat fiind că printre elevii şcolilor secundare româneşti se găsesc mai mulţi elevi originari din România, care exercită asupra elevilor români din Ungaria o influenţă periculoasă din punctul de vedere al politicii de stat maghiare, trezind şi lămurind în sufletul acestora conştiinţa de unitate şi de solidaritate naţională, precum şi idealul Daco-României Mari, ministerul ar trebui să îngreuieze primirea elevilor din România în şcolile româneşti din patrie şi să-i îndrume pe directorii regionali ca să supravegheze în modul cel mai riguros cunoştinţele de limbă maghiară ale acestor elevi, care în cele mai multe cazuri nu corespund suficient, şi care dacă vor simţi că li se cere să-şi însuşească limba şi literatura maghiară în aceeaşi măsură ca şi ceilalţi elevi, nevoind să se expună la eventualitatea repetării clasei, încetul cu încetul vor părăsi şcoala românească din Ardeal.

10. Dat fiind că profesorii de la mai multe şcoli româneşti din patrie, cu concursul şi colaborarea elevilor din sub ordinele lor, organizează pe seama inteligenţei române din împrejurime conveniri sociale, conferinţe, concerte, reprezentaţii teatrale şi baluri, în care românii ultranaţionalişti, în scopul infectării sentimentelor patriotice ale tinerilor elevi aflători de faţă, în lipsa oricărui control, dau drum liber sentimentelor lor ultranaţionaliste şi urii lor în contra statului maghiar, a naţiunii şi a limbii maghiare, ministerul, din motive de politică de stat maghiar, ar trebui să interzică ca elevii şcolilor româneşti să ia parte activă, cu corurile şi cu orchestrele lor, la petrecerile organizate de profesorii sau de inteligenţa românească.

11. Dat fiind că elevii şcolilor secundare sunt plasaţi în internate, seminarii şi alumnee de pe lângă aceste şcoli, unde locuiesc, mănâncăşi învaţă împreună, cu un cuvânt, unde îşi trăiesc anii cei mai sensibili ai vieţii, aceste internate ar trebui supuse unui control special, căci, de fapt, acestea sunt acele locuri necontrolabile care contribuie în modul cel mai eficace la cristalizarea adevăratei individualităţi a tinerilor elevi în direcţie naţională românească.

În scopul controlării spiritului şi direcţiei acestor internate, directorii regionali ar trebui să viziteze cât mai des aceste internate, convingându-se personal despre direcţia educativăşi despre spiritul care domneşte în ele.

Societăţile de lectură ale acestor internate, care contribuie într-o puternică măsură la fanatizarea elevilor, ar trebui imediat dizolvate.


Fragment din

ISTORIA ROMÂNIEI. TRANSILVANIA, Volumul II, Edit. „George Bariţiu”, Cluj-Napoca, 1997, p.1-174.Capitolul I DUALISMUL – REGIM POLITIC DE ASUPRIRE NAŢIONALĂŞI DE MAGHIARIZARE FORŢATĂ A ROMÂNILOR DIN TRANSILVANIA (1867-1918). Un plan secret al guvernului unguresc din 1907 privitor la maghiarizarea românilor din Transilvani.

http://www.taraiancului.ro/data/fotografii/biblioteca/GeluNeamtu_Dualism1867_1918.pdf

 

VA URMA

18/02/2020 - Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , ,

Un comentariu »


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: