Ucraina respinge cererile ministrului ungar de externe, Péter Szijjártó, privitoare la învățământul în limba maternă pentru minoritatea maghiară din Ucraina
Foto: Péter Szijjártó Hanna Novosad
Ministrul ucrainean Hanna Novosad: ”Sunt inacceptabile propunerile ministrului Szijjártó. Discuția pe această temă este închisă”.
Ministrul ungar de Externe, Péter Szijjártó, a propus ministrului Învățământului din Ucraina, Hanna Novosad, examinarea unor noi posibilități de perfecționare a însușirii limbii materne pentru minoritatea maghiară din Ucraina.
Noile idei ale ministrului maghiar de Externe privind exercitarea drepturilor lingvistice ale persoanelor aparținând minorități maghiare din Ucraina au fost respinse de ministrul ucrainean al Învățământului.
După părerea ministrului Novosad, aceste propuneri sunt absolut inacceptabile, – transmite serviciul de presă al ministerului Educației şi Ştiinţei al Ucrainei, după încheierea întâlnirii de vineri dintre Szijjártó și Hanna Novosad la Kiev, relatează www.bucpress.eu
”Discuțiile politice cu privire la examinarea problemei lingvistice pentru școlile cu predare în limbile minorităților naționale sunt considerate închise, astfel încât toate eforturile vor fi axate pe activități de perfecționare a personalului didactic.
Toții copiii din Ucarina, indiferent de originea lor etnică, trebuie să însușească eficient și liber limba de stat. În același timp, respectăm dreptul constituțional al fiecărui copil să studieze și să învețe în limba lui maternă”, a specificat Hanna Novosad.
Ministrul maghiar de Externe a sugerat ministrului ucrainean al Educației ”să examineze unele modalități de îmbunătățire a condițiilor de studiere a limbii materne pentru comunitatea maghiară din Transcarpatia”, în special, ”prin creșterea numărului de ore pentru învățarea limbii ucrainene, dar nu în detrimentul altor discipline ce urmează să fie predate în limba maternă”.
Hanna Novosad a respins propunerile lui Péter Szijjártó, argumentând că ”limba maghiară nu are statutul de limbă a unui popor autohton, deoarece statutul de „popor băștinaș” se acordă acelor naționalități, care nu au un alt stat, decât Ucraina”.
Niciun comentariu până acum.
Lasă un răspuns