CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

REMEMBER: În ziua de 5 februarie 1953 se stingea, într-o celulă a închisorii Sighet, liderul opoziţiei democratice anticomuniste din România, Iuliu Maniu, preşedintele Partidului Naţional Ţărănesc


Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este YmEwOTQzMjExZTljZDJmNDZlMzliN2E2ZTZm.thumb_-600x338.jpg

 Cumplitul sfârşit al lui Iuliu Maniu

În zorii zilei de 5 februarie 1953 se stingea, într-o celulă a închisorii Sighet, liderul opoziţiei democratice anticomuniste din România, Iuliu Maniu, preşedintele Partidului Naţional Ţărănesc.

Născut la 8 ianuarie 1873 la Şimleul Silvaniei, Iuliu Maniu şi-a făcut studiile superioare în drept la Budapesta şi Viena. Între 1898 şi1915 a fost avocat al Mitropoliei Române Unite din Blaj, iar în 1906 devine deputat în colegiul Vinţul de Jos, comitatul Alba.

Va avea un aport important în evenimentele  premergătoare unirii Ardealului cu Ţara, în 1918, participând ca delegat la adunarea de la Alba Iulia şi fiind ales preşedinte al Consiliului Dirigent, guvernul de tranziţie al Transilvaniei până la 4 aprilie 1920.
În 1926, Partidul Naţional Român din Ardeal, al cărui lider era, fuzionează cu Partidul Ţărănesc, Iuliu Maniu devenind preşedintele acestui partid, iar la 8 noiembrie 1928 devine preşedinte al Consiliului de Miniştri, PNŢ obţinând 77,7% din voturi.

În 1930 va avea un rol determinant în readucerea pe tronul României a lui Carol al II-lea, fapt pe care îl va regreta amarnic, ca urmare a politicii iresponsabile a acestui aventurier.
În noiembrie 1937, va iniţia un pact de colaborare electorală cu Partidul “Totul pentru Ţară” (legionarii) şi cu Partidul Liberal – George Brătianu, reuşind astfel să învingă Partidul Naţional Liberal aservit intereselor lui Carol al II-lea.

În 1938, Iuliu Maniu se manifestă ca ferm opozant faţă de suspendarea regimului democratic şi instaurarea unei dictaturi personale de către Carol al II-lea şi camarila sa.

În mai 1938 va depune mărturie în procesul lui Corneliu Zelea Codreanu, făcându-i acestuia o caracterizare deosebită: “Urmărind personalitatea domniei sale, m-am convins că e de o sinceritate, de o consecvenţă şi de o onorabilitate care sunt foarte rare în viaţa noastră politică”.

Va manifesta opoziţie faţă de egimul dictatorial al lui Ion Antonescu. A jucat un rol important în evenimentele de la 23 august 1944, sperând că anglo-americanii nu vor abandona România în mâna sovieticilor, iluzie amarnică, plătită cu viaţa.

Se va manifesta ca un ferm opozant al manevrelor comuniştilor de a instaura, la adăpostul ocupaţiei sovietice, un regim de tipul celui de la Kremlin.

PNŢ devine principalul obstacol politic în calea comunizării României, în jurul lui Iuliu Maniu strângându-se toate forţele politice româneşti, inclusiv legionarii şi ofiţerii armatei române.

Realitatea a fost că Iuliu Maniu, departe de a fi un adept sau susţinător al Mişcării Legionare, a nutrit sentimente de preţuire pentru întemeietorului acesteia şi a văzut în potenţialul numeric, organizatoric şi ideologic al acestei organizaţii un un aport semnificativ la lupta anticomunistă a poporului român.


În iulie 1947, PNŢ este scos în afara legii, iar Iuliu Maniu, Ion Mihalache şi ceilalţi lideri au fost arestaţi, judecaţi şi condamnaţi.

Iuliu Maniu avea 75 de ani la data arestării, şi va primi o condamnare  la închisoare pe viaţă sub acuzaţia de înaltă trădare şi spionaj în favoarea anglo-americanilor.

 

 

 

 

Imagini pentru maniu photos

 

 

 

 

Sentinţa a fost dată în data de la 11 noiembrie 1947, Iuliu Maniu fiind  încarcerat mai întâi în penitenciarul Galaţi, iar din august 1951, la Sighet.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Moare la 5 februarie 1953, grav bolnav şi lipsit de orice asistenţă medicală, fiind aruncat într-o groapă anonimă, motiv pentru care rămăşiţele sale pământeşti nu au putut fi identificate nici până astăzi.

Actul său de deces a fost eliberat abia în 1957, când un decret secret al stăpânirii comuniste reglementa eliberarea certificatelor pentru mii de decese survenite în închisorile şi lagărele de exterminare timp de 10 ani şi care nu erau consemnate în nici un fel în registrele de stare civilă.

 

 

SURSA: Muzeul Rezistenţei

 

 

 

 

ADDENDA:

 

 

Au trecut aproape șapte decenii de la moartea, în condiții tragice, a celui care fost unul dintre ziditorii României Mari, remarcabil om de stat si neinduplecat luptător pentru democrație, Iuliu Maniu (8 ianuarie 1873–5 februarie 1953).

”Moartea lui Iuliu Maniu, de fapt un asasinat, era rezultatul acțunii criminale a regimului comunist de exterminare a elitelor acestei țări. Este vorba de crime impotriva umanității, iar aceste crime sunt imprescriptibile”, notează profesorul de științe politice Vladimir Tismăneanu pe platforma Contributors.ro, preluat și de https://evz.ro/de-ce-a-fost-ucis-iuliu-maniu-dezvaluiri.

„Nu i se putea ierta lui Maniu, cum nu li se putea ierta unor Ion Mihalache, Dinu Bratianu, Ion Flueraș, Iosif Jumanca, Ioan Bărbuș, Corneliu Coposu, faptul ca refuzaseră să ingenuncheze și să devină complicii distrugerii României.

La Sighet, la Aiud, la Râmnicu-Sarat, la Canal și in celelalte locuri de detentie din Gulagul românesc, s-a urmarit, cu diabolică metoda, lichidarea spiritului liber, suprimarea tradițiilor pluraliste, distrugerea rezistenței democratice. ”, consideră politologul,.

 

 

06/02/2020 - Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: