REMEMBER: În ziua de 5 februarie 1953 se stingea, într-o celulă a închisorii Sighet, liderul opoziţiei democratice anticomuniste din România, Iuliu Maniu, preşedintele Partidului Naţional Ţărănesc

 Cumplitul sfârşit al lui Iuliu Maniu

În zorii zilei de 5 februarie 1953 se stingea, într-o celulă a închisorii Sighet, liderul opoziţiei democratice anticomuniste din România, Iuliu Maniu, preşedintele Partidului Naţional Ţărănesc.

Născut la 8 ianuarie 1873 la Şimleul Silvaniei, Iuliu Maniu şi-a făcut studiile superioare în drept la Budapesta şi Viena. Între 1898 şi1915 a fost avocat al Mitropoliei Române Unite din Blaj, iar în 1906 devine deputat în colegiul Vinţul de Jos, comitatul Alba.

Va avea un aport important în evenimentele  premergătoare unirii Ardealului cu Ţara, în 1918, participând ca delegat la adunarea de la Alba Iulia şi fiind ales preşedinte al Consiliului Dirigent, guvernul de tranziţie al Transilvaniei până la 4 aprilie 1920.
În 1926, Partidul Naţional Român din Ardeal, al cărui lider era, fuzionează cu Partidul Ţărănesc, Iuliu Maniu devenind preşedintele acestui partid, iar la 8 noiembrie 1928 devine preşedinte al Consiliului de Miniştri, PNŢ obţinând 77,7% din voturi.

În 1930 va avea un rol determinant în readucerea pe tronul României a lui Carol al II-lea, fapt pe care îl va regreta amarnic, ca urmare a politicii iresponsabile a acestui aventurier.
În noiembrie 1937, va iniţia un pact de colaborare electorală cu Partidul “Totul pentru Ţară” (legionarii) şi cu Partidul Liberal – George Brătianu, reuşind astfel să învingă Partidul Naţional Liberal aservit intereselor lui Carol al II-lea.

În 1938, Iuliu Maniu se manifestă ca ferm opozant faţă de suspendarea regimului democratic şi instaurarea unei dictaturi personale de către Carol al II-lea şi camarila sa.

În mai 1938 va depune mărturie în procesul lui Corneliu Zelea Codreanu, făcându-i acestuia o caracterizare deosebită: “Urmărind personalitatea domniei sale, m-am convins că e de o sinceritate, de o consecvenţă şi de o onorabilitate care sunt foarte rare în viaţa noastră politică”.

Va manifesta opoziţie faţă de egimul dictatorial al lui Ion Antonescu. A jucat un rol important în evenimentele de la 23 august 1944, sperând că anglo-americanii nu vor abandona România în mâna sovieticilor, iluzie amarnică, plătită cu viaţa.

Se va manifesta ca un ferm opozant al manevrelor comuniştilor de a instaura, la adăpostul ocupaţiei sovietice, un regim de tipul celui de la Kremlin.

PNŢ devine principalul obstacol politic în calea comunizării României, în jurul lui Iuliu Maniu strângându-se toate forţele politice româneşti, inclusiv legionarii şi ofiţerii armatei române.

Realitatea a fost că Iuliu Maniu, departe de a fi un adept sau susţinător al Mişcării Legionare, a nutrit sentimente de preţuire pentru întemeietorului acesteia şi a văzut în potenţialul numeric, organizatoric şi ideologic al acestei organizaţii un un aport semnificativ la lupta anticomunistă a poporului român.

În iulie 1947, PNŢ este scos în afara legii, iar Iuliu Maniu, Ion Mihalache şi ceilalţi lideri au fost arestaţi, judecaţi şi condamnaţi.

Iuliu Maniu avea 75 de ani la data arestării, şi va primi o condamnare  la închisoare pe viaţă sub acuzaţia de înaltă trădare şi spionaj în favoarea anglo-americanilor.

 

 

 

 

 

 

 

 

Sentinţa a fost dată în data de la 11 noiembrie 1947, Iuliu Maniu fiind  încarcerat mai întâi în penitenciarul Galaţi, iar din august 1951, la Sighet.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Moare la 5 februarie 1953, grav bolnav şi lipsit de orice asistenţă medicală, fiind aruncat într-o groapă anonimă, motiv pentru care rămăşiţele sale pământeşti nu au putut fi identificate nici până astăzi.

Actul său de deces a fost eliberat abia în 1957, când un decret secret al stăpânirii comuniste reglementa eliberarea certificatelor pentru mii de decese survenite în închisorile şi lagărele de exterminare timp de 10 ani şi care nu erau consemnate în nici un fel în registrele de stare civilă.

 

 

SURSA: Muzeul Rezistenţei

 

 

 

 

ADDENDA:

 

 

Au trecut aproape șapte decenii de la moartea, în condiții tragice, a celui care fost unul dintre ziditorii României Mari, remarcabil om de stat si neinduplecat luptător pentru democrație, Iuliu Maniu (8 ianuarie 1873–5 februarie 1953).

”Moartea lui Iuliu Maniu, de fapt un asasinat, era rezultatul acțunii criminale a regimului comunist de exterminare a elitelor acestei țări. Este vorba de crime impotriva umanității, iar aceste crime sunt imprescriptibile”, notează profesorul de științe politice Vladimir Tismăneanu pe platforma Contributors.ro, preluat și de https://evz.ro/de-ce-a-fost-ucis-iuliu-maniu-dezvaluiri.

„Nu i se putea ierta lui Maniu, cum nu li se putea ierta unor Ion Mihalache, Dinu Bratianu, Ion Flueraș, Iosif Jumanca, Ioan Bărbuș, Corneliu Coposu, faptul ca refuzaseră să ingenuncheze și să devină complicii distrugerii României.

La Sighet, la Aiud, la Râmnicu-Sarat, la Canal și in celelalte locuri de detentie din Gulagul românesc, s-a urmarit, cu diabolică metoda, lichidarea spiritului liber, suprimarea tradițiilor pluraliste, distrugerea rezistenței democratice. ”, consideră politologul,.

 

 

Publicitate

Academia Română denunță cu îngrijorare noile încercări de a introduce în uzul oficial, în Republica Moldova și în alte regiuni vecine locuite de români, noțiunea inexistentă de „limbă moldovenească”

 

 

 

Declarația Academiei Române privind unitatea limbii române

 

Academia Română a luat act, cu îngrijorare, de noile încercări de a introduce în uzul oficial, în Republica Moldova și în alte regiuni vecine locuite de români, noțiunea inexistentă de „limbă moldovenească”, susținută odinioară de propaganda sovietică și reluată, astăzi, de către anumite cercuri interesate politic.

Limba română, de mai bine de două secole încoace, este studiată sistematic de către lingviștii români și străini, care au stabilit exact statutul și rolul său. Limba română este cea mai răsăriteană limbă romanică, are patru dialecte și mai multe graiuri.

Dialectele limbii române sunt cel daco-român, cel aromân (macedoromân), cel meglenoromân și cel istroromân.

Baza limbii române este formată din dialectul daco-român, singurul vorbit la nordul Dunării,și care este, pentru marea parte a opiniei publice, limba română propriu-zisă. Graiurile limbii române nord-dunărene sunt numeroase, expresive, bogate în regionalisme: graiul ardelenesc (transilvănean), bănățean, bihorean (crișean), maramureșean, moldovean, muntean, oltean etc.

Graiul moldovean (moldovenesc) este acela vorbit între Carpați, lavest, Nistru (pe alocuri și dincolo de Nistru), la est, Ceremuș, la nord și Milcov, Dunăre și Gurile Dunării, la sud.

Prutul nu reprezintă o graniță lingvistică sau dialectală și, în consecință, limba vorbită de o parte și de alta a acestui râu este aceeași, anume limba română.

Graiurile limbii române asigură unitatea limbii și sunt inteligibile tuturor românilor.

Limba literară, născută din secolul al XVI-lea încoace, este limba standard care se învață în școală și care subliniază – în România, în Republica Moldova și oriunde în afara acestor state – patrimoniul lingvistic comun. Graiul moldovenesc nu se opune în niciun fel unității limbii române, așa cum noțiunile de moldovean și de român nu se contrapun, ci se completează. Oltenii, maramureșenii, bănățenii etc. sunt, în același timp, și români, așa cum majoritatea moldovenilor sunt moldoveni și români concomitent.

La fel, bavarezii sunt germani, toscanii sunt italieni și normanzii sunt francezi deopotrivă. Mai mult, chiar dacă Elveția este stat, nu existăvreo limbă elvețiană inventată din motive politice. Austria are o statalitate veche și recunoscută, dar limba studiată în școlile austriece nu este austriaca, ci germana.

Nici limba franceză studiată în Belgia nu se cheamă belgiană. Învățații moldoveni, de la Miron Costin și Dimitrie Cantemir până la Mihai Eminescu și Alexandru Philippide,au folosit constant noțiunea de limbă română și nu pe cea de „limbă moldovenească“. Cei mai importanți teoreticieni ai numelor de român (românesc) și România au fost moldovenii. Patria, pentru Eminescu, nu era Moldova, ci România, fapt pentru care a scris: „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie!”.

Este adevărat că astăzi există statul, recunoscut în plan internațional, Republica Moldova, dar limba majorității populației saleeste limba română, exprimată în frumosul grai moldovenesc.

Istoria și realitatea nu pot urmări decât criteriul adevărului omenește posibil, iar acest adevăr vorbește clar și fără echivoc despre limba română, vorbită și scrisă cu alfabet latin pe ambele maluri ale Prutului.

Noțiunea de „limbă moldovenească”, dincolo de inexistența realității pe care tinde să o denumească, intră în contradicție cu întreaga istorie culturală a regiunilor răsăritene ale spațiului locuit de români și amenință să excludă din zestrea spirituală a ramurii răsăritene a poporului român pe cei mai mari scriitori ai săi, care s-au considerat invariabil români și care au scris exclusiv în limba română.

A promova ideea unei limbi „moldovenești”, distincte de cea română, nu este numai o denaturare a unei realități culturale și identitare documentată în toate sintezele lingvistice, istorice și literare, ci și o manipulare ideologică pe care comunitatea internațională nu o va accepta niciodată.

Limba unui popor e parte definitorie a identității sale; de aceea, instrumentalizarea ei ideologică prin politici lingvistice tendențioase nu poate modifica o realitate care se sprijină pe o tradiție de secole și mai ales nu poate anula o identitate pe care românii din Republica Moldova o simt ca definitorie: aceea a apartenenței la spațiul lingivistic și cultural românesc.

Drept consecinţă, Academia Română sprijină necondiționat poziția Academiei de Științe a Republicii Moldova, a institutelor sale de profil, privitoare la statutul limbii române ca limbă istorică și oficială a statului.

În lumina acestor considerente, Academia Română solicită expres autorităților Republicii Moldova să păstreze în uz oficial noțiunile corecte și consacrate de „limba română” și de „istoria românilor”, ca fiind singurele valabile pentru denominarea realităților pe care le cuprind.

 

Biroul Prezidiului Academiei Române

 

 

Acad.Ioan-Aurel Pop – Președintele Academiei Române

Acad. Bogdan Simionescu – Vicepreședinte al Academiei Române

Acad. Victor Spinei – Vicepreședinte al Academiei Române

Acad. Răzvan Theodorescu – Vicepreședinte al Academiei Române

Acad. Victor Voicu – Vicepreședinte al Academiei RomâneAcad.

Ioan Dumitrache – Secretar General al Academiei Române

București, 30 ianuarie 2020

Academia Română

Sursa: https://www.art-emis.ro