CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

O ISTORIE A ZILEI DE 4 FEBRUARIE. VIDEO

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

4 februarie, istoricul zilei

 

 

 

 

 

 

 

 

211 – A murit la Eboracum (astazi orașul York din Anglia), împaratul  roman Septimius Severus,(193–211), fondator al dinastiei Severilor ; (n. 11.04.146).

 

 

 

 

362 – Împăratul roman Iulian promulgă un edict in care recunoaşte drepturi egale pentru toate religiile din Imperiul Roman. Cunoscut sub numele de Iulian Apostatul, acesta a  anulat efectiv edictul unchiului sau, împaratului Constantin, care facuse din creştinism religia oficiala a Imperiului Roman, aducand  înapoi vechile religii pagane ale imperiului.

 

 

 

 

VICISTI, GALILAEE !

Este o vorbă atribuită împăratului Iulian (331–363), numit Iulian “Apostatul”, care părăsise creştinismul şi încercase să restaureze religia păgână. Iulian a murit în Mesopotamia, in urma unei  răni primite în cursul unei lupte cu perşii. Avea 31 de ani şi era într-al doilea an al scurtului său principat.

Iulian se arătase neînfricat, izbutise chiar să redreseze situaţia luptei , cînd a fost străpuns de „o lance de cavalerie venită nu se ştie din ce parte“ (Ammianus Marcellinus).

Într-adevăr, nu se ştie până astăzi dacă Flavius Claudius Iulianus a murit de lovitura unei suliţe duşmane sau prin trădarea unui roman (L. Jerphagnon).

Sfîntul Efrem, scriitor sirian, contemporan, însă nu martor ocular, ne încredinţează că Iulian, înainte de a muri, ar fi strigat: „Ai învins, Galileene!“, Galileanul fiind Isus.

După alţi cronicari creştini, împăratul, murind, ar fi ameninţat cerul, spunînd: „Helios, m-ai pierdut!“, Helios fiind, în gîndirea lui, zeul suprem al religiei pe care voia s-o statornicească în imperiu în locul celei creştine.

Aceste versiuni legendare provin deci din medii creştine ostile acestui nepot al lui Constantin cel Mare care devenise apostat.

În schimb, admiratorii păgâni ai defunctului împărat au încercat să-i împodobească sfârşitul cu o aură socratică.

La douăzeci şi cinci de ani după moartea lui, Ammiamus Marcellinus îl înfăţişează stând de vorbă cu doi filozofi, înainte de moarte, despre soarta sufletului. (Francois Bluche – De la Cezar la Churchill. Vorbe memorabile explicate in contextul lor istoric, Ed. Humanitas, Bucuresti, 2000, pag. 49.)

 

 

 

 

634 – Forțele musulmane conduse de Yazid ibn Abi Sufyan inving in batalia de la Dathin  din Gaza (Palestina) armata arabilor crestini.

 

 

 

708 – A decedat al 87-lea Papa,  Sissinius (n.cca. 650). A condus Biserica Catolica din octombrie  707 până la moartea sa.

 

 

 

 

1169 –  Un puternic cutremur   a lovit coasta Mării Ionice din Sicilia, provocând mari pagube materiale şi zeci de mii de morţi, în special în provincia Catania. 

 

 

 

1526 – Are loc campania lui Ștefan IV-lea (Ştefăniţă-vodă), domn al Moldovei, în Muntenia. Oastea moldoveană pradă începînd din 5 februarie 1526 pînă la Tîrguşor fără vre-o împotrivire armată munteană. Domnitorul Munteniei, Radu de la Afumaţi, este constrîns să-i predea pe boierii moldoveni pribegi, care sunt executaţi.

Ștefăniță-vodă revine cu bine în Moldova din campania sa din Muntenia, pe data de 20 septembrie 1526.

Ștefan IV-lea (Ștefan cel Tînăr, Ștefăniță-vodă), domn al Moldovei 1517-1527

 Ștefan IV-lea (Ștefan cel Tînăr, Ștefăniță-vodă), domn al Moldovei 1517-1527

Ștefan IV-lea cunoscut în cronici și ca Ștefan cel Tînăr, este feciorul lui Bogdan III-lea și nepotul lui Ștefan cel Mare al Moldovei. Ștefan cel Tînăr vine la domnia Moldovei după moartea tatălui său Bogdan III-lea și fu miruit domn de mitropolitul Theoctist la Suceava.

In  1518, Ștefăniță încheie un tratat cu polonezii, tratat care era potrivnic turcilor.

Ulterior el a stricat relațiile cu polonezii fiind ofensat de Sigismund, care a refuzat să-i dea una din fete de soție. La 8 august 1518, Ștefan cel Tînăr oprește invazia tătarilor de peste Nistru, repurtînd o victorie strălucită.

La 15 septembrie 1521, domnitorul, îl execută la cetatea Hîrlău, pentru viclenie, pe hatmanul Luca Arbore (conducătorul Divanului pe timpul cînd domnul Ștefan IV-lea era minor) și pe feciorii acestuia.

Urmează un complot nereușit a boierilor moldoveni împotriva domnitorilui, după executarea lui Arbore, complot generat de frica răzbunare a domnitorului pe boieri. Complotul se soldează cu fuga din țară a mulor boieri și cu decapitarea rebelilor reținuți la tîrgul Roman.

Ștefan cel Tînăr atacă și înfrînge o armata turcescă condusa de Tassa-pasa ce se refugiase în Moldova, respinsă fiind de polonezi și ia o prada bogată.

Din cauza semeției lui, bunele relatii cu polonezii nu au mai putut fi restabilite.

Din acest motiv, se crede că nobilii de la curtea poloneză, care se temeau că Ștefăniță s-ar putea alia cu turcii, au pus-o pe însăși soția lui să-l otrăvească, la 14 ianuarie 1527. Ștefan cel Tînăr moare la Hotin și este înmormîntat la Mănăstirea Putna.

1544 – Filip Moldoveanul a tiparit, la Sibiu, “Catehismul romanesc”.In 1550 a tiparit de asemenea  la Sibiu, Tetravanghelul romano-slavon.

 

 

 

 

1688 –  S-a născut Pierre Carlet de Chambain de Marivaux, dramaturg francez; (d.12 februarie 1763).

 

 

 

 

1746 – S-a născut eroul luptei pentru independenţă naţională al poporului polonez Tadeusz Kosciuszko; (d.15.10.1817).

 

 

 

Andrzej Tadeusz Bonawentura Kosciuszko este  erou național în Polonia si Lituania.El a condus revolta  din 1794  împotriva Imperiului Rus  și a Prusiei, în calitate de Comandant Suprem al Forțelor Armate Naționale.

Înainte de a comanda Revolta din 1794, el a luptat cu grad de colonel in Razboiul de Independenta a l Statelor Unite. În 1783, a fost ridicat de  Congresul Continental american, la rangul de general de brigada și a devenit cetățean  al Statelor Unite.

 

 

 

1769 – În Marea Britanie se introduce pedepsa cu moartea pentru distrugerea instalatiilor industriale.

 

 

 

 

1758 – Este fondat orașul Macapá, capitala statului Amapá  din nordul  Braziliei, una dintre cele 27 de unități federative ale Braziliei. Amapá se învecinează cu unitatea federativă Pará la sud, statul Surinam la vest și statul Guiana Franceză la nord-vest, la nord-est având ieșire la Oceanul Atlantic.

 

 

Imagini pentru Amapá state map"

 

 

 

 

În 2008 statul brazilian Amapá  avea o populație de 613.164 de locuitori și o suprafață de 142.814,59 km², fiind împărțit în 2 mezoregiuni, 4 microregiuni și 16 municipii.

 

 

 

 

 

1789 –  George Washington a fost ales de către Colegiul Electoral american, primul preşedinte al SUA.

 

 

  

 

 

 

1794 – In Franţa este  abolită  sclavia.

 Sub presiunea revoltei sclavilor negri din Guadelupa, Convenţia a emis un decret pentru abolirea sclaviei. Aceasta măsura a fost de scurtă durată, pentru ca în 1802 Napoleon a restaurat sclavia şi a trebuit sa se aștepte pana la 18 aprilie 1848, momentul in care aceasta a fost definitiv abolită.

 

 

 

1809 – S-a născut poetul  român Vasile Cârlova (m.18 septembrie 1831).

Poetul și ofițerul român Vasile Cârlova a scris doar cinci poezii dar a introdus în literatura română tema preromantismului european.

 

 

 

 

 

 

În 1831 a scris  „Marșul românilor” sau „Odă oștirei române cu ocazia înălțării steagului național”, versuri ce au circulat tipărite pe foi volante (cenzura a făcut să nu poată fi tipărite decât postum, în 1839, în Curierul Românesc).

  Vasile Cârlova a murit la Craiova, în urma unei boli infecțioase. A fost îngropat în curtea bisericii Madona Dudu.

 

 

 

 

 

 

1849 – A încetat din viata Costache Conachi, unul dintre cei mai reprezentativi poeţi ai începuturilor literaturii romane, a carui lirica este, aproape in intregime, erotica;(n.14.10.1777).

 

 

 

 

 

1857 –  Caimacamul Moldovei Teodor Balş semnează la Iaşi o proclamaţie către locuitorii din sudul Basarabiei ţariste care revenise la Moldova in urma infrangerii Rusiei în  Razboiul Crimeei, prin care-i asigură de respectarea drepturilor şi privilegiilor lor.

 

 

1859 – În Egipt este descoperit Codex Sinaiticus.

 

 

 

Un fragment necunoscut din Biblie, descoperit intr-o manastire egipteana

 

 

 

Codexul este un  manuscris scris în secolul al 4-lea  pe pergament, considerat a fi unul dintre cele mai bune texte grecești ale Noului Testament.

 

 

 

1861 – În orasul Montgomery din  Alabama, delegatiile statelor Carolina de Sud, Mississippi, Florida, Alabama, Louisiana, Georgia şi Texas proclamă secesiunea şi creează Confederaţia Statelor din Sud (căreia în aprilie şi mai i se mai alătură Virginia, Carolina de Nord, Arkansas, Tennessee). Este inceputul secesiunii si a razboiului care a urmat intre statele  din Nord si  si cele din Sud.

 

 

 

 

1871 – S-a născut Friedrich Ebert, primul preşedinte social-democrat al Republicii de la Weimar din Germania (1919 – 1925); (d.28 februarie 1925).

 

 

 

 

 

 

1872 – S-a născut cunoscutul pictor român Octav Băncilă; (d. 3.04.1944).

 

 

 

 

1881: S-a născut Fernand Léger, pictor şi decorator francez, unul dintre promotorii cubismului; (m. 1955).

 

 

1894: A murit Adolphe [Antoine-Joseph] Sax, interpret şi constructor belgian de instrumente de suflat (inventatorul saxofonului, în 1846); (n. 1814). NOTĂ: Site-ul http://www.britannica.com menționează decesul la 7.II.1894.

 

 

 

 

1900 – S-a nascut poetul francez Jacques Prevert; (m. 11 aprilie 1977).

Jacques Prévert nu a fost doar un mare poet, ci  de asemenea, scenarist şi textier.Temele abordate de el sunt destinate  unui  public larg si abordeaza  temele justiţiei, libertatii şi fericirii.A scris numeroase piese de teatru scurt, poezii, cântece. De asemenea, el a scris în colaborare cu fratele său Pierre, mai multe scenarii de film.

 

 

 

 

1902 – S-a nascut aviatorul Charles A. Lindberg ,cel care la data de 20-21 mai 1927, a realizat primul zbor fara escala de la New York la Paris, deasupra oceanului Atlantic; (m. 26 august 1974).

 

 

 

1906 – S-a născut astronomul american Clyde W. Tombaugh, descoperitorul  planetei  Pluto  în 1930 ; (d.17.01.1997).

 

 

 

 

Planeta Pluto este cea mai depărtată dintre planetele sistemului nostru solar şi poate fi văzută numai cu instrumente foarte puternice.

 

 

 

1906 – S-a născut Nicolae Georgescu-Roegen, economist şi matematician, membru de onoare al Academiei Române; a emigrat în SUA; (d.30.10.1994).

 

 

 

 

 

 

1909 – Are loc, pe scena Teatrului Național din București, premiera piesei “Apus de soare” de Barbu Stefanescu Delavrancea.

 

 

 

 

 

 

1922 –  Se semneaza Tratatul chino-japonez, prin care Chinei îi este retrocedat Shandun-ul.

 

 

1925: Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât înfiinţarea Patriarhiei Ortodoxe Române.

Legea pentru înfiinţarea Patriarhiei a fost publicată la 25 februarie 1925 în Monitorul Oficial sub titlul „Lege pentru ridicarea Scaunului arhiepiscopal şi mitropolitan al Ungrovlahiei ca primat al României la rangul de Scaun patriarhal”.

La 1 noiembrie 1925 a avut loc investitura şi înscăunarea primului patriarh Miron Cristea (1925-1939)

 

 

 

 

1927- În SUA, se lansa filmul „The Jazz Singer” („Cântăreţul de jazz”), de Warner Brothers, prima peliculă sonoră din istoria filmului.

Prezentat cu ajutorul unui disc cu diametrul de 400 mm care conţine câteva dialoguri şi muzică, muzicalul l-a avut pe Al Jolson în rolul principal, amplificarea sunetului în sală fiind făcută cu ajutorul unei instalaţii de sunet cu tuburi electronice (un amplificator) cu difuzoare.

 

 

 

 

 

 

1928 – A murit Hendrik Lorentz, fizician olandez, laureat al Premiului Nobel; (n. 18.07.1853).

 

 

 

 

 

 

1929 – S-a născut pictorul român  Constantin Piliuţă ; (d.03.05.2003).

 

 

 

 

 

1931 – S-a născut  Isabella Martinez de Peron.

 

 

 

 

 A fost   a treia soţie a preşedintelui Juan Perón (intre anii 1961-1974) si al 41-lea președinte al  Argentinei (1974-1976).

 

 

 

 

1932 – Se deschid Jocurile Olimpice de iarna de la Lake Placid.

Preşedintele S.U.A. Franklin Delano Roosevelt  deschide a treia editie a Jocurilor Olimpice de Iarna la  Lake Placid, în nordul statului New York, la poalele Muntilor Adirondack. Au fost reprezentate doar 17 naţiuni fiind prezenti  numai 306 sportivi.

 

 

 

1933 – Este promulgată legea pentru autorizarea stării de asediu în România.

In baza acestei legi,  guvernul României este autorizat să decreteze în orice moment crede de cuviinta, pe o perioada de cel mult sase luni,starea de asediu totală sau partială.

 

 

 

 

 

1934 – Echipajul român de bob de două persoane (Al. Frim și V. Dumitrescu) cucerește la Engelberg in Elvetia  titlul de campion mondial. Sportivilor li s-a decernat “Premiul național pentru sport”.

 

 

 

1941 – A decedat David Emmanuel, matematician român; (n. 31.01.1854).

 

 

 

 

 

 

 

1941 – S-a născut actorul român Şerban Cantacuzino. A fost un descendent al domnitorului Tarii Romanesti, Serban Cantacuzino, cel  care  în perioada 1678-1688 care a luptat la Viena  împotriva otomanilor, a publicat Biblia de la Bucuresti  și a introdus cultura porumbului  pe teritoriul României de astăzi.

 

 

 

Născut in  Bucureşti,  într-o familie nobilă, tatăl său fiind medicul, producătorul, scenaristul, regizorul şi criticul de film, Ion Cantacuzino, actorul Şerban Cantacuzino a debutat  alături de bunica sa, actriţa Maria Filotti în  piesa „Prinţ şi cerşetor”, la vârsta de 11 ani, pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti.

S-a mutat la Paris, Franța, în 1990.

  A murit la Paris în ziua de 4 iulie 2011, la vârsta de 70 de ani. A fost înmormântat în țară, la cimitirul Bellu din București.

 

 

1945 – Au inceput lucrarile Conferintei de la Ialta (Crimeea), in cadrul careia au fost discutate probleme legate de configurarea lumii postbelice.

 

 

 

Foto: Churchill, Roosevelt si Stalin  la Ialta

Conferința de la Ialta este asociata cu impartirea sferelor de influenta intre marile puteri.

 

 

 

1948 – Ceylonul (redenumit mai târziu Sri Lanka), devine stat independent în cadrul  Commonwealth-ului   britanic.

 

 

 

1948 – Se incheie  pe o perioada  de 20 de ani “Tratatul de prietenie, colaborare şi asistenţă mutuală româno-sovietic”, prin care este consacrata satelizarea României de către URSS.

  România a fost prima ţară „democrat-populară” care a semnat un astfel de tratat cu URSS (la 7 iulie 1970 a fost semnat un nou Tratat)

 

 

 

 

1948 – S-a născut cântăreţul american de muzică rock, compozitor şi textier, Alice Cooper (pe numele adevărat Vincent Damon Furnier).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1959 –  S-a născut la Bucureşti, Monica Luisa Macovei, politician român, fost procuror în timpul regimului Ceaușescu, fost ministru al justitiei şi eurodeputat după revoluția din 1989 .

 

 

 

 

 

 

1961 – Mişcarea Populară pentru Eliberarea Angolei – MPLA declanșează lupta armată pentru eliberarea Angolei de sub dominaţia colonială portugheză.

 

 

 

 

1962 – A decedat  graficianul român Aurel Jiquidi; (n.25.10.1896).

 

 

 

 

1967 – A început construcţia primei autostrăzi din România, pe distanța Bucureşti-Piteşti.

 

 

 

 

 

 

1970 – A fost publicat romanul  de mare succes international  “Love Story”, al scriitorului american Erich Segal.

1974 – A murit matematicianul indian Satyendra Nath Bose; (n. 01.01.1894).

 

 

 

 

1975 – S-a născut actriţa şi cântăreaţa australiană de succes, Natalie Imbruglia.

 

 

 

 

1976 -Se deschide a XII-a editie a Jocurilor Olimpice de iarna de la Innsbruck, Austria.

 

 

 

 

 

 

2001 – A incetat din viață compozitorul francez de originar din România, Iannis Xenakis.

El si-a pus o amprentă inconfundabilă  asupra muzicii contemporane, prin folosirea in special a efectelor electronice si a procedeelor matematice; (n. 29 mai 1922).

 

 

Imagini pentru Iannis Xenakis.photos"

 

 

 

Născut în Brăila,  în România, la vârsta de 10 ani s-a mutat cu familia sa in Grecia , unde a început mai târziu, studii  de arhitectura si inginerie  la Atena.

Si-a întrerupt studiile în 1941 , din cauza  invaziei tarii sale de catre nazisti.

El a facut  parte din Rezistenta și în prima fază a razboiului civil  din Grecia ca membru al societății de Lord Byron a elevilor ” si a Armatei de eliberare a poporului grec ΕΛΑΣ. În 1945 a fost rănit în față , leziunile  provocamdu-i  pierderea unui ochi .

In  1946 a reușit să termine studiile și să obțină titlul de inginer, insa  ca urmare a activităților sale politice  fiind  persecutat si amenintat,a decis să emigreze ilegal   in Franta prin Italia in anul 1947, fiind condamnat la moarte in contumacie. Sentința  fiind ulterior  comutată la zece ani de închisoare în 1951, și  anulata 23 ani mai târziu, după căderea regimului coloneilor,în 1974. 

Deși a imigrat ilegal în Paris, Xenakis reusit sa gaseasca un loc de muncă la  studioul de arhitectura al marelui arhitect Le Corbusier, unde  a lucrat ca asistent ,reusind  rapid  să colaboreze cu Le Corbusier pe proiecte arhitectonice majore.

În  timp ce lucra pentru Le Corbusier, Xenakis a studiat armonie,contrapunct, și compozitie.

A muncit mult și greu, adesea tarziu în noapte, și a căutat îndrumare de la un număr de cadre didactice, printre care Nadia Boulanger  si Artur Honneger, a cărui reacție la muzică Xenakis a fost entuziasmata.

 

 

 

2003 – În urma destrămarii Iugoslaviei,  a fost proclamată oficial naşterea noului stat Serbia-Muntenegru. Concomitent a fost votată şi noua Constituţie a ţării.

 

 

 

File:Scg01.png

 

 

2004 – Tenismanul elveţian Roger Federer devine Numărul 1 Mondial, după ce câştigă turneul de Mare Şlem Australian Open, după ce l-a învins în finală pe rusul Marat Safin cu scorul de 7-6(3); 6-4; 6-2 .

 

 

 

 

 

2004 – Este creat Facebook, un  site web de tip rețea de socializare din Internet, conceput de către Mark Zuckerberg în anul 2004,pentru a oferi posibilitatea internautilor sa  contacteze  persoane apropiate, dar și persoane încă necunoscute.

 

 

 

We did it.

 

 

 

În acest moment Facebook este una dintre cele mai răspândite rețele sociale din lume, fiind apreciat a fi al doilea sit social mondial, după Google.com

 

 

 

2012: Au murit cineastul american Michael deGruy (n. 1951) şi scenaristul şi producătorul TV australian Andrew Wight (n. 1959), după ce elicopterul în care se aflau s-a prăbuşit în Australia

 

 

2015: A murit Celina González, cântăreaţă şi compozitoare cubaneză (n. 1929).

NOTĂ: http://www.bbc.com menţionează 1928 ca an al naşterii sale .

 

 

 

 

 

Ziua de 4 februarie este în Sri Lanka (fosta colonie britanica Ceylon) – Ziua naţională – Aniversarea proclamării independenţei (1948).

 

 

 

Calendar creştin ortodox

 

 

Sfantul Isidor Pelusiotul

 

 

 

Calendar ortodox 2020, 4 februarie. Sfinţii zilei. Sfântul Cuvios Isidor Pelusiotul

 

 

 

Sfantul Cuvios Isidor Pelusiotul este unul dintre sfintii care s-au nevoit in Egipt. Nascut in anul 360, Isidor era ruda cu Teofil, arhiepiscopul Alexandriei si cu Sfantul Chiril al Alexandriei. Viata monahiceasca a imbracat-o inca de tanar in muntele Pelusion, in vremea imparatului Teodosie cel Mic.

Toti istoricii vremii marturisesc cu putere despre viata sfanta si intelepciunea cu care a fost daruit Sfantul Isidor. De la el de altfel ne-au ramas multe cuvinte folositoare, indeosebi sub forma scrisorilor sale.

Poate una dintre cele mai celebre ziceri ale sale o gasim in Patericul egiptean: “Viata fara cuvant e mai buna decat cuvantul fara viata. Caci ea si tacand e folositoare; cuvantul si strigand supara. Daca se intalnesc cuvantul si viata, desavarsesc un simbol al intregii filosofii”.

Acest sfant mai invata ca  “De este in cineva gand smerit, faptele bune ale aceluia se fac mai luminoase, iar de nu este cu gandul smerit, apoi si faptele bune cele luminoase, se intuneca si cele mari se micsoreaza. Drept aceea, de voieste cineva sa-si arate faptele sale bune, sa nu le socoteasca mari, caci atunci mari se vor afla”.

Sfantul cuvios Isidor Pelusiotul a trecut la Domnul undeva intre anii 435 si 440, admirat de toti si cinstit ca sfant inca din timpul vietii.

 

 

VIDEO: ASTĂZI ÎN ISTORIE – TODAY IN HISTORY

 

 

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse):

 

 

 

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

  2. Crestin Ortodox.ro;

  3. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;

  4. lessignets.com;

  5. Grigore Ureche, Letopisețul Țării Moldovei.;

  6. Istoriculzilei blogspot.com;

  7. Istoria md.;

  8. Wikipedia

  9. Rador.ro

 

04/02/2020 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , | Un comentariu

Mică lecție de istorie

Acad. Ioan-Aurel Pop, Preşedintele Academiei Române. Mică lecţie de istorie

 

 

  „Dragii mei prieteni, vin către voi cu o mare dilemă… Am un mai mult decât prieten, care, de câțiva ani, a descoperit… slavismul! Nu în sensul general, istoric, ci în permanența lui pe teritoriul ce formează azi România!

Îmi explica că, în fond, românii sunt slavi, că și dacii/geții erau slavi și că prezența lor pe acest teritoriu este de la… 3.000 de ani înaintea lui Hristos, că toponimele sunt majoritar slave, că boierii erau slavi, că Biserica, obiceiurile etc.!

Că țăranii noștri moldoveni fugeau în Basarabia rusească, căci era mai bine acolo (dixit Eminescu!?).

Inutil să va spun ca este un adept total și hotărât al teoriilor lui Neagu Djuvara în chestiunea cumanilor ca fondatori ai Munteniei, și un și mai mare admirator și apărător înverșunat al lui Boia, susținând că noi, românii, suntem practic niște erori ale naturii, care ar fi trebuit înglobați în fabulosul Imperiu Rus, pe de o parte, și în și mai fabulosul Imperiu Germanic (Austro-Ungaria de mai târziu)!

Toate acestea sprijinite de un document al unor analize de ADN, făcute la Oxford, pe care le servește cui vrea să le audă!

Bref: românii sunt niște gunoaie trădătoare, bune la nimic, mult mai urâți și fizic și, mai ales, moral și intelectual decât to vecinii noștri și mai ales decât marele nostru frate/ tată… slavi !

Cred că ezită să afirme că toata Europa era slavă grație haplogrupului R1a (tipic slavilor nordici).

Acum mă întorc către voi și va întreb cam cum trebuie sa reacționez? Îmi cunoașteți caracterul impulsiv, deci « blagosloviți-mă » cu un sfat, nu cu tipica noastră flegmă britanică, moștenită de la strămoșii noștri celți! Așteptând cu nerăbdare opinia voastră, Al Vostru, Bogdan.

P.S.: Inutil să precizez ca nu sunt un daco-maniac, nici un unicist genetic înfierbântat, cred în influența indiscutabilă a slavilor asupra noastră etc.”.

Mesajul acesta nu este singular și alternează cu multe altele, la fel de surprinzătoare.

În el nu este vorba nici despre romanitatea românilor și nici despre tracismul (dacismul) lor, cum ne obișnuiserăm. Este vorba despre slavismul românilor!

Ce să înțelegem din acest text? Primul gând se îndreaptă către ideea unei provocări.

De ce? Slavismul pretins al românilor a fost susținut fervent în „obsedantul deceniu” (circa 1950-1960), în prezența trupelor sovietice care aduseseră pe tancuri comunismul în România.

Atunci, românii erau – mai exact, trebuiau – să fie slavi.

În al doilea rând, textul are câteva elementare greșeli de ortografie (corectate de mine tacit), ceea ce ar arăta că autorul nu este român.

Se poate să fie o producție a unor troli ruși, bine ghidați, troli care tulbură serios opinia publică românească și mondială în ultimii ani. Totuși, cum se poate ajunge la astfel de aberații și cum ajung unii să le și creadă? Explicațiile sunt multe și complicate.

Alt text, de data aceasta din Horia Roman Patapievici, vol. Politice, 1996:

„Un popor cu substanță târâtă. Oriunde te uiți, vezi fețe patibulare[1], ochi mohorâți, maxilare încrâncenate, fețe urâte, guri vulgare, trăsături rudimentare”[2].

„Românii nu pot alcătui un popor pentru că valorează cât o turmă: după grămadă, la semnul fierului roșu”[3].

„În toată istoria, mereu peste noi a urinat cine a vrut.

Când i-au lăsat romanii pe daci în forma hibridă strămoșească, ne-au luat în urină slavii: se cheamă că ne-am plămădit din această clisă, daco-romano-slavă, mă rog.

Apoi ne-au luat la urinat la gard turcii: era să ne înecăm, așa temeinic au făcut-o.

Demnitatea noastră consta în a ridica mereu gura zvântată, iar ei reîncepeau: ne zvântam gura la Călugăreni, ne-o umpleau iar la Războieni, și așa mai departe, la nesfârșit.

Apoi ne-au luat la urină rușii, care timp de un secol și-au încrucișat jetul cu turcii, pe care, în cele din urmă, având o bășică a udului mai mare (de, bețiile…) i-au dovedit”[4].

Aici este vorba despre un intelectual care nu este istoric de meserie și care își spune părerea despre propriul popor și despre istoria acestui popor.

Firește, lucrurile nu trebuie luate neapărat literal și nici scoase din context, iar intelectualii subțiri, „boierii minții” ar putea spune că metaforele sunt chiar încântătoare și că, într-o țară liberă, oricine poate să spună orice etc.

În fond, în Franța, demult oamenii de artă (mai ales de film) i-au ironizat pe celți (gali) și aproape nimeni nu s-a supărat.

Lăsăm aici deoparte diferența de abordare și finețea spiritului francez în raport cu grosolănia abordării noastre dâmbovițene. Totuși, autorul citat, după asemenea rostiri virulente și indecente, a ajuns un mare demnitar român, care a ocupat nu demult o funcție echivalentă cu cea de ministru.

Orice om cu judecată sănătoasă se întreabă cum se pot scrie asemenea năzdrăvănii în cărți serioase, care nu cultivă satira și umorul. Cum și de ce ajung unii să se pronunțe despre trecut așa de nonșalant, ca și cum ar ști toată taina lumilor revolute și întreaga istorie a românilor? Oare oricine este capabil să cerceteze trecutul și să tragă concluzii despre acesta?
Oricum, în fața unor astfel de gânduri și idei nu se poate să nu ne punem întrebări grave.

Nu putem să nu ne întrebăm de unde vine atâta încrâncenare, atâta semeție, atâta ură și atâta răutate. Să avem noi dreptul, noi cei care ne înfruptăm din „pâinea noastră cea de toate zilele”, să urâm așa de mult poporul român?

Cum să putem spune că acesta este cel mai nevrednic popor din lume? Cum să vărsăm atâta venin asupra unui neam care trăiește alături și împreună cu alte neamuri și care nu o duce „ca în sânul lui Avram”, dar există pe această lume? De unde și de ce să vină toată hulirea aceasta?

Ca să putem răspunde unor astfel de dileme, trebuie să cunoaștem viața, adică istoria.

Noi nu suntem numai ființele actuale, de o vârstă anume, ci suntem și tot ceea ce a încorporat în noi, prin educație, experiența oamenilor de dinaintea noastră. Dacă nu ar fi așa, atunci am lua-o fiecare mereu de la capăt, ca Sisif.
Istoria este însăși viața noastră, în care este încorporat și prezentul oamenilor care au trăit în trecut. Cum această viață de odinioară nu se dezvelește de la sine pentru a fi cunoscută, societatea are nevoie de specialiști care să descopere și să studieze urmele trecutului, adică izvoarele (sursele) istorice.

Studiul izvoarelor este o operațiune anevoioasă, pentru că ele, chiar dacă sunt, unele, nescrise, nu vorbesc de la sine. Sursele scrise folosesc, de regulă, limbi vechi, pentru cunoașterea cărora este nevoie de mari eforturi, de erudiție, de acribie.
Aceste dificultăți – dar și altele – fac reconstituirea lumilor de demult destul de relativă, dar nu atât de relativă încât criteriul adevărului omenește posibil să nu funcționeze.

Există reguli și principii care îi ajută pe istorici să ajungă la reconstituiri plauzibile, cât mai apropiate de modelul pe care îl studiază.

Totuși, în calea cunoașterii istoriei, există o serie de obstacole care vin din interiorul societăților contemporane, dar și din interiorul breslei istoricilor.

Din pricina acestor obstacole, unii pretind că istoria nici nu poate să fie cunoscută.

Trecutul a fost, însă, întotdeauna important pentru prezent și pentru viitor, pentru indivizi, dar și pentru comunități mari sau mici, de la grupuri regionale până la popoare și națiuni.

Întâmplările din trecut – ca și cele din viață, în general – sunt bune, rele, oarecare și pot fi selectate subiectiv, pentru a servi anumitor scopuri, uneori politice.

Cum politica înseamnă putere, istoria a devenit pentru multe regimuri un instrument de guvernare (instrumentum regni).

Această introducere a servit ca preambul pentru a ne referi mai în detaliu la istoria românilor.

Ca orice popor, și românii au istoria lor, care nu poate fi înțeleasă decât într-un context general, prin comparație cu istoria altor popoare.

Evident, cei care pot să scrie cel mai bine istoria românilor sunt specialiștii români, care au la îndemână cele mai multe izvoare (cele mai multe izvoare ale istoriei românilor se găsesc, de regulă, în România), care au limba română ca limbă maternă etc.

Cea mai mare parte a istoricilor de meserie au cercetat trecutul nostru în funcție de criteriul adevărului, dar cum acest adevăr nu este absolut – cum ar dori o parte a publicului – au apărut și exagerări grave, unele de forma extremelor.

Astfel, s-a susținut în anumite perioade fie că istoria românilor este glorioasă, plină de victorii și de realizări unice, fie că este rușinoasă, plină de înfrângeri și de cedări jalnice și lașe. O variantă a acestor extreme susține fie că istoria românilor reprezintă o reconstituire absolut veridică a vieții din trecut, fie că este o adunătură de mituri (adică de falsuri) naționaliste care nu au nicio legătură cu realitatea și pe care le-au perpetuat istoricii români.

Adepții gloriei eterne susțin, de regulă, că românii sunt cel mai vechi popor din lume, descins, dacă nu din pelasgi, atunci din traci (daco-geți), care erau cel mai numeros popor din lume, după indieni (Herodot), că daco-geții au construit o civilizație foarte avansată, situată deasupra celei romane, că romanii au învățat latinește de la daci etc.

Aceștia sunt chemați, în general, autohtoniști, tradiționaliști, naționaliști, antieuropeni etc. Adepții nimicniciei noastre spun că suntem un popor minuscul, fără personalitate, fără trecut și fără perspective, că nu ne cunoaștem originea (care a fost ba romană, ba dacică, ba slavă, ba cumană etc.).

Aceștia se consideră de multe ori europeniști, globaliști, internaționaliști etc.
Iată o crasă minciună susținută de autohtoniști și referitoare la Podul lui Traian:

„Toată lumea a învățat în școală, de la clasele primare până la liceu, că podul de la Drobeta a fost construit de arhitectul Apolodor din Damasc, în doi ani! Fals! Nu există nici un document despre asta! Podul nu apare monumentul de la Adamclisi, ceea ce e un argument că nu romanii l-au făcut.
– Romanii nu au putut face podul în doi ani, în condițiile în care unul dintre maluri era în stăpânirea dacilor.
– Decebal, pentru care libertatea poporului său era mai presus de orice, nu putea să stea cu mâinile în sân și să privească cum se construiește podul sub ochii lui.
– Cu tehnica actuală, ar fi necesari cinci ani pentru finalizarea unei asemenea construcții. Pe Columnă, apar romanii trecând pe un pod de vase. Cine a construit podul? Evident, dacii lui Burebista și Decebal, care stăpâneau ambele maluri ale Dunării și care treceau des Dunărea și nu numai când fluviul era înghețat. Pe unde, dacă nu pe un pod?”

Mai întâi, în acest text, apare disprețul față de școală, susținându-se că ceea ce se învață la școală este fals! De fapt, mărturii istorice (nu numai documente; autorul nu cunoaște noțiunea de izvor istoric, confundând documentul cu sursa în general) despre Apolodor din Damasc, despre operele sale și despre podul de la Drobeta, edificat sub Traian, sunt suficiente.

Să luăm doar inscripția de la piciorul podului (Tabula Traiana), de pe malul sârbesc:

„Împăratul Nerva fiul divinului Nerva, Nerva Traian, Augustus, Germanicus, Pontifex Maximus, investit de patru ori ca Tribun, Tatăl Patriei, Consul pentru a treia oară, excavând roci din munți și folosind bârne de lemn, a făcut acest pod”.

Lipsa imaginii podului de la Drobeta pe monumentul de la Adamclisi este absolut firească.
Tropaeum Traiani este un monument triumfal roman, ridicat în cinstea împăratului roman Traian între anii 106-109 d. Hr., pentru a comemora victoria romanilor asupra dacilor în anul 102 d. Hr.

Or, în timpul primului război dacic, podul respectiv nu exista! Din anul 102, niciunul dintre malurile Dunării nu mai era în mâinile dacilor! Decebal a fost obligat să cedeze, prin pacea impusă în 102, toate teritoriile ocupate de romani în timpul războiului din 101-102, adică Banatul, Țara Hațegului, Oltenia, Muntenia, sud-estul Transilvaniei și Moldova, până la gura Nistrului (numit atunci Tyras).

Expresia „Decebal, pentru care libertatea poporului său era mai presus de orice” vine din arsenalul secolului naționalităților, de pe vremea lui George Coșbuc și nu are legătură cu ideile și sentimentele de acum două milenii. Decebal, cu țara sa „secătuită de bărbați”, nu mai avea nicio alternativă, aflându-se la cheremul romanilor biruitori.

De aceea, a fost silit „să asiste” neputincios la construirea podului.
Podul nu a fost construit in doar doi ani, ci din 103 până în 105, iar dacă azi nu putem, noi, românii, să facem o astfel de construcție în circa doi ani, nu înseamnă că romanii nu puteau!

Sunt zeci de exemple de construcții monumentale, de aceeași amploare, făcute în Imperiu în secolele I-II d. Hr. Este destul a citi tratatul lui Vitruviu, De architectura, pentru a avea imaginea geniului de proiecție și de construcție al civilizației greco-romane. Dacii lui Burebista și Decebal nu aveau cum să construiască podul respectiv, decât dacă ar fi apelat la meșterii romani, iar aceasta nu s-a întâmplat.

Burebista nici nu a fost suveranul unui stat, în înțelesul dreptului roman, ci, mai degrabă, șeful unei uniuni de triburi destul de eterogene. Se știe clar că podul nu era acolo înainte de 103-105.

Faptul că daco-geții treceau Dunărea spre sud și când fluviul nu era înghețat (ceea ce nu s-a prea întâmplat!) nu presupune existența unui pod de piatră.

Sunt alte tehnici de trecere, despre care nu are rost să vorbim aici.
Iată cum, prin nonșalanță și tupeu, pot fi prostiți cei neștiutori și iată de ce nu mai este nevoie de cultură generală pentru tineri. Cum ar putea circula pe internet asemenea inepții, dacă oamenii ar fi instruiți?

Cum ar putea amăgi prezenteismul mințile oamenilor, dacă acești oameni ar ști că „logica” noastră de la începutul mileniului al treilea, este diferită de „logica” epocilor revolute?

Astfel de autori spun mereu că „este logic să…”, uitând complet izvoarele, datele efective pe care le avem din trecut și care, de multe ori, vin în contradicție cu „logica” noastră.

Noi trebuie să gândim trecutul cu inteligența noastră de azi, cu bagajul de cunoștințe pe care-l avem acum, dar nu după clișeele contemporane, fiindcă ajungem la grave erori.
Iată, de data aceasta, o minciună susținută de europeniști, referitoare la „capitulațiile” din Evul Mediu.

Chestiunea capitulațiilor, adică a tratatelor care s-ar fi încheiat între sultan și principii români din secolele al XV-lea – al XVII-lea, ar fi o falsă problemă, fiindcă aceste tratate nu ar fi existat niciodată. Românii ar fi fost cuceriți de otomani, ca toate popoarele creștine din sud-estul Europei, iar țările lor ar fi devenit provincii turcești.

Susținerea existenței capitulațiilor trebuia să servească naționaliștilor români din toate timpurile și mai ales regimului comunist ceaușist, obsedat de „continuitate, permanență și unitate” la români.

Statele românești (sau ale românilor) din trecut trebuiau să fi fost centralizate și independente sau să fi tins mereu spre independență, conform ideologiei comuniste. Este drept că dependența principatelor față de otomani, cu forme grave uneori, apărea cam stânjenitoare pentru regim.

Prin urmare, fuseseră reactualizate capitulațiile, deși Constantin Giurescu demonstrase convingător în 1908 că textele capitulațiilor („tratatelor” româno-otomane) prezentate de boierii români la finele secolului al XVIII-lea și în secolul al XIX-lea forurilor internaționale – și acceptate de acestea drept valabile – erau falsuri moderne.
Ideologii comuniști nu s-au împiedicat însă de acest „amănunt”.

Pentru ei, suzeranitatea otomană sau dominația otomană trebuiau intenționat diluate, diminuate, cu ajutorul unor unelte servile, cum a fost Nicolae Copoiu, care vorbea de tratate încheiate de la egal la egal între români și otomani.

Dar alăturarea numelor lui Nicolae Copoiu, politruc de serviciu, și Mihai Maxim, unul dintre cei mai buni specialiști români (la un moment dat, cel mai bun) în raporturile româno-otomane, este răuvoitoare și derutantă.

„Moderniștii” confundă aici evident planurile, persoanele și chestiunile: documentele prezentate de boieri în Epoca Modernă erau contrafăcute, cum a dovedit C. Giurescu, numai că credibilitatea falsurilor se baza pe acte autentice, „cărți de legământ” indubitabile, care, deși erau unilaterale, fixau drepturi și obligații reciproce.
Existența acestor documente medievale, specifice statelor necucerite de otomani, a fost demonstrată, fără putință de tăgadă, nu doar de Mihai Maxim, ci și de alți istorici profesioniști, între care Șerban Papacostea, membru al Academiei Române.

Profesorul Papacostea, independent de profesorul Maxim și lucrând pe surse latine occidentale, a evidențiat soarta „tratatelor” româno-otomane din secolele al XV-lea – al XVI-lea.

Ignorarea cercetărilor oneste ale lui Ș. Papacostea și reproșul adresat pe nedrept lui M. Maxim nu fac decât sa arate eludarea fondului chestiunii în speță, din dorința de a demonstra cu orice preț o teză. Românii nu au avut în Evul Mediu, cu otomanii, tratate de tipul celor din Epoca Modernă și Contemporană și nu au mai avut de la un timp state independente, dar au avut țări autonome, cu statut aparte, reflectat în acte. Aceste „tratate” nu trebuie nici supralicitate, dar nici minimalizate sau ignorate.
Falsurile boierești din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea au putut trece drept autentice pentru că exista în cadrul opiniei publice interne și internaționale tradiția vechilor acte de legământ reale, care reglementau statutul de autonomie al principatelor și raporturile lor cu Poarta.

Înlocuirea unei idei false (existența unor tratate pe picior de egalitate între Imperiul Otoman și Țările Române în Evul Mediu) cu altă idee falsă (inexistența oricăror acte cu rol de tratate – numite ca atare în Occident – între părțile menționate) nu poate decât să sporească o anumită confuzie și nu să limpezească lucrurile. Evident, dacă pretindem că istoricul nu trebuie și nu poate să ajungă la adevăr, că este cu totul imposibil ca istoricul să fie obiectiv, atunci orice afirmație se poate impune, fără argumentare.

În funcție de ce să mai argumentezi? După această logică, dacă investigatorul trecutului nu ajunge la adevăr, atunci se poate nega orice, înlocui orice cu orice sau cu nimic.
Aducem în atenție câteva lucruri relative la chestiunea limbii române. Unii spun că limba română este limba dacică eternă și nu are nicio legătură cu limba latină, iar dacă are, atunci înseamnă că limba latină este, de fapt, limba dacilor.

Alții susțin că limba română este o limbă balcanică, fără personalitate, sistematizată abia în secolul al XVIII-lea prin latinizarea sa de către Școala Ardeleană.

În fine, sunt și aserțiuni de genul: „Româna este o limbă în care trebuie să încetăm să mai vorbim sau… să o folosim numai pentru înjurături…”[5].

De unde provin astfel de „sentințe” șocante despre limba română? Unele vin din prea mult și prea prost patriotism. O ființă poate să fie înăbușită de o dragoste excesivă, bolnavă. La fel se poate întâmpla și cu popoarele. Altele vin din ură față de români.
Cum adică, românii care au fost cândva supușii noștri (judecă unii dintre vecini!) să facă parte dintre popoarele romanice și să vorbească o limbă neolatină, precum franceza, italiana sau portugheza?

Altele vin din teribilist adolescentin, manifestat la persoane mature și chiar ajunse la senectute.

Adică decât să susții ceea ce au susținut generații întregi de savanți, mai bine să spui exact opusul, adică să epatezi, să surprinzi, pentru că atunci vei deveni interesant! Există și astfel de poziții care vin din spirit arghirofil, din lăcomie de bani, pentru că multe edituri publică cărți șocante, aberante, pe care le prezintă drept revoluționare și le vând miilor de naivi, de creduli, de amatori de inedit.  

Altminteri, orice popor își prețuiește limba și la fel fac și românii. Că unii s-au plictisit să audă că limba noastră este „ca un fagure de miere” sau că este „limbă sfântă, limba vechilor cazanii” sau că este principala formă de comunicare verbală și scrisă a poporului român, este treaba lor. Acum se pot duce liber în cele patru vânturi și alege altă limbă de comunicare. Evident, nu va fi precum limba care vine de la mamă și de la bunică, dar, pentru urmași, se pot schimba și mamele și bunicile.
Să ne înțelegem bine!

Românii nu sunt și nu au cum să fie nici englezi, nici francezi, nici nemți și nici americani. Ei nu pot avea performanțele acelor popoare, dar asta nu înseamnă că nu au realizări, că nu au un trecut și că nu se îndreaptă spre un viitor.

Românii știu, în general, de unde se trag, unde și când s-au format ca popor, ce fel de limbă vorbesc, cum și când și-au format statele și statul unitar, ce forme de guvernare au avut, ce victorii și ce înfrângeri au trăit, când au greșit și când au făcut bine, ce personalități au avut etc. Cunoașterea trecutului nu se poate face la întâmplare, ci ea vine din cercetările specialiștilor.

Românii nu se nasc cu românitatea în vine, așa cum nu se nasc nici oamenii altor popoare cu etnicitatea lor ca zestre ereditară.
Este o mare prostie să credem că un anumit ADN ne face români, sau francezi, sau chinezi.

Tradiția românească nu se transmite prin sânge, ci prin educație. Dacă un suedez este în pericol de moarte și un român îi donează sângele lui sau un organ al lui, suedezul nu se transformă peste noapte în român!

Dar vorba dulce a mamei și bunicii, pletele albe ale bunicului și privirea sever învăluitoare a tatălui, pâinea aburindă de pe vatră și mirosul de cozonac de la Crăciun ori de la Paști, neamurile care vin la colindat, vecinii care dau binețe în aceeași limbă, versul lui Eminescu, doina de jale prinsă în „Balada” lui Porumbescu și câte altele, te fac român!
Între atâtea elemente identitare, trebuie neapărat să pomenim și lecțiile de istorie.

Cunoașterea corectă a trecutului poporului nostru ne poate face să ne prețuim neamul sau măcar să nu-l urâm. Iar dacă mai apar cârtitori, este dreptul lor, fiindcă trăim într-o societate liberă. Dar nu se cuvine să-i credem, pentru că urmăresc, de cele mai multe ori, să ne disloce, să ne risipească, să ne dezorienteze.

Bunii și străbunii noștri au făcut o limbă și au făcut o țară, ba chiar mai multe țări. Și limba și țara (țările) ne-au ajutat să trăim până azi.

Și dacă ar fi numai aceste două lucruri – limba și țara – și tot ar trebui să fim încrezători și să ducem neamul acesta binecuvântat mai departe… Istoria noastră este viața noastră și, dacă învățăm și știm istoria, poate că nu devenim mai buni, nici mai deștepți, nici mai pregătiți pentru viitor, dar putem să ne simțim oameni între oameni și să știm de ce suntem români, ceea ce nu este puțin lucru[6].

Sursa: https://arhiva-romanilor.blogspot.com
–––––––––––––––––

Puteți citi mai jos  un apel- avertisment a  84 de academicieni români care atacă și probleme precum falsificarea istoriei României,  pierderea pământului și a resurselor, globalizarea nivelatoare, ștergerea identității și amenințarea integrității țării noastre:

 

IDENTITATE, SUVERANITATE ȘI UNITATE NAȚIONALĂ

Apelul unor academicieni români

Către Poporul Român,

Către instituțiile Statului Român

Având în vedere poziția Academiei Române, de instituție identitară fundamentală, aflată de un secol și jumătate în serviciul Națiunii Române,

semnatarii acestui Apel,

îngrijorați de evoluțiile interne și internaționale din ultimele decenii, caracterizate printr-o continuă și alarmantă încercare de erodare a identității, suveranității și unității naționale a României, cu multe acțiuni plasate sub semnul globalismului nivelator sau al unei exagerate ‘corectitudini politice’, dar și cu multe acțiuni îndreptate direct împotriva Statului și Poporului Român (rescrierea tendențioasă, lacunară sau chiar mistificatoare a istoriei, denigrarea simbolurilor naționale, subminarea valorilor și instituțiilor fundamentale, sabotarea viitorului, dezmoștenirea generațiilor care vin după noi prin vânzarea pământului, a resurselor solului și subsolului, prin defrișări masive, prin înstrăinarea sau falimentarea unităților economice, prin degradarea învățământului și a sistemului sanitar, prin politizarea excesivă a tuturor subsistemelor statului și societății, ceea ce are ca efect deprofesionalizarea, confuzia valorilor, corupția, lipsa de eficiență, apariția unor tensiuni sociale),

preocupați în mod deosebit de încercările recurente de ‘regionalizare’ a României sau de crearea de enclave autonome pe baze etnice, contrare Constituției României și tendințelor de integrare europeană, total neproductive din punct de vedere economic, social, al calității vieții în aceste zone,

ne exprimăm ferm împotriva tuturor acestor acțiuni,

ne pronunțăm cu tărie în favoarea identității, suveranității și unității naționale,

solicităm instituțiilor abilitate ale Statului Român, de la toate nivelurile, să vegheze și să acționeze pentru a preveni, pentru a contracara și, atunci când se încalcă legea, pentru a pedepsi toate diversiunile și agresiunile la adresa identității, suveranității și unității naționale a României și a stabilității statului de drept.

Chemăm alături de noi, în acest demers, întregul popor român, pe toți locuitorii acestui pământ,

ne adresăm în particular intelectualilor, invitându-i să fie exemplu de înțelepciune și de patriotism,

ne adresăm oamenilor politici, invitându-i să conlucreze cu responsabilitate și patriotism pentru binele României,

cu atât mai mult cu cât ne aflăm în preajma sărbătoririi Centenarului Marii Uniri, a centenarului aducerii împreună a tuturor provinciilor românești, eveniment pe care poporul român l-a așteptat, pentru care a suferit, a lucrat și a luptat atâtea veacuri și pe care l-a realizat cu atâtea jertfe.

Să ne cinstim eroii, să fim la înălțimea lor, lăsând generațiilor următoare, tuturor locuitorilor României, o țară unită, suverană, cu dragoste pentru trecut și pentru cultura sa, cu respect de sine, stăpână pe pământul său, educată și prosperă, o țară a Europei Unite, dar cu identitate proprie, românească.

Așa să ne judece viitorul!

Note:

[1] Patibular vine de la substantivul latin patibulum, care înseamnă spânzurătoare. Patibular înseamnă, prin urmare, „bun de a fi spânzurat”.
[2] H.R. Patapievici, Politice, 1996, p. 34).
[3] Ibidem, op. cit. p. 64.
[4] Ibidem, op. cit. p. 63.
[5] Ibidem, op. cit, p. 64.
[6] http://revistaclipa.eu/o-mica-lectie-de-istorie/ – 2.01.2020

04/02/2020 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

România – Un sfert de veac de tranziție și bejenie

 

 

Imagini pentru atac asupra romaniei  photos"

 

 

 

 

 

Conferința cu tema ”Migrațiune și mentalități – un sfert de veac de tranziție și bejenie” susținută de doctor în științe economice Raluca Prelipceanu, a fost o surpriză totală pentru auditoriu.

În primul rând deoarece Raluca Prelipceanu și-a luat masteratul și doctoratul la Sorbona cu o temă similară, în urma unei ample cercetări făcute direct pe teren, vreme de mai mulți ani, în mai multe țări europene, SUA și Canada, după care i s-a propus să lucreze la Banca Mondială sau ca înalt funcționar în domeniul economic la Bruxelles.

A refuzat, după ce s-a convins de duplicitatea și fariseismul acestor instituții și a revenit în România să ajute la reconstrucția economică a țării. Dezamăgirea a fost totală, întrucât, la nivelul ei de instrucție, nu s-a găsit un post în care să fie angajată ca să-și poată dovedi utilitatea și să-și câștige cinstit și demn o pâine.

Așa se face că a intrat în monahism, la o mănăstire din apropierea orașului Câmpeni, pentru a putea să-și continue cercetările economice. Scandaloasa situație se „potrivește” perfect României, țară condusă de prea mulți incompetenți.

În conferința amintită, Raluca Prelipceanu a punctat aspecte extrem de grave despre fenomenul emigrației din România și anume:

– țara noastră este pe locul 2 în lume (după Siria) ca număr de populație care emigrează, 9 români pe oră, 17% din populația activă a țării, 1/5 din întreaga populație;
– am pierdut 40.000 de medici (2007-2017), 84.000 tineri (2016) sub 36 de ani, din care 19% cu studii superioare (61% femei);
– suntem sursă de forță de muncă calificată pentru Austria, Ungaria, Franța, Germania și supercalificată pentru SUA și Canada.

Consecințele, mai ales pe termen mediu și lung sunt înfiorătoare:

– 5 milioane de români sunt permanent sau temporar în străinătate ca emigrați;
– pierdem o mare parte din tinerii care s-au calificat aici pe cheltuiala statului român;
– a crescut vârsta la care femeile procrează (de la 18 ani în 1980 la 30 de ani în 2017);
– copiii rămași în țară abandonează școala, devin analfabeți, nu primesc educație morală părintească, motive pentru care vor deveni o mare problemă peste 5-10 ani;
– diaspora românească nu este coagulată, nu are putere, nu promovează interesele României, nu susține interesul național;
– are loc deconstrucția identității umane, declasarea ei (cei plecați la muncă, chiar dacă au studii superioare, acceptă munci degradante);
– se schimbă mentalitatea celor plecați, acceptând după un timp principiile morale ale țării unde lucrează (homosexualitatea, neasumarea întemeierii unei familii, bigamia etc);
– emigranții români nu investesc în România resursele lor financiare. Chiar dacă își construiesc aici case, cimentul este francez, cărămida poloneză, instalația electrică olandeză, cea sanitară germană, aparatura neromânească, deci totul se reîntoarce în aceste țări;
– 20% dintre cei plecați nu se vor mai întoarce niciodată în România fiind pierduți definitiv;
– 23% au cerut cetățenie străină (Ungaria, Italia, Spania, Franța, Canada, SUA);
– dezvoltarea noastră economică este doar din: industria auto, informatică și consum;
– 40% din suprafața arabilă a țării este cumpărată de străini;
– marile magazine cu produse agro-alimentare, distrug agricultura românească (sectorul legumicol, pomicol, creșterea animalelor) care a devenit una de subzistență;
– principalele resurse strategice sunt în mâna străinilor.

Înfiorător de adevărat, sumbru ca perspectivă. De ce am ajuns aici?

– incompetența clasei politice care conduce țara de aproape 30 de ani;
– lipsa unor programe și strategii naționale de dezvoltare economică pe termen mediu și lung;
– nepotismul infiltrat în toate structurile, care crează imobilism și rezistență la transformare;
– supraîncărcarea schemelor și posturilor salariale la stat, care duc la cheltuieli uriașe;
– birocrația, mita, recompensarea politică cu posturi de răspundere după alegeri;
– distrugerea sentimentului patriotic, religios, dezunirea, trădarea, lașitatea, fac ca noi singuri să ,,închinăm” țara celui care plătește mai mult.

În scurt timp nu mai avem, chiar dacă am dori, cu cine să mai îndreptăm lucrurile.

Țara va putea fi împărțită, fără nicio rezistență, vecinilor scrie Raluca Prelipceanu pe:

https://arhiva-romanilor.blogspot.com

04/02/2020 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: