CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Mitul aşa-numitei românizări a moldovenilor şi al discriminării politico-juridice a minorităților naționale în RSS Moldova


 

 

 

 

 

 

romanii_pe_harta

Foto: Arealul de răspândire a poporului  român

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Mitul aşa-numitei românizări a moldovenilor şi al discriminării politico-juridice a alolingvilor în RSS Moldova

 

 Continuarea articolului ”O diversiune rusească- CREAREA AŞA-NUMITEI REPUBLICI MOLDOVENEŞTI NISTRENE” ”https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/01/31/o-diversiune-ruseasca-crearea-asa-numitei-republici-moldovenesti-nistrene/

 

 

 

Nici ţarismul rus, nici regimul totalitar sovietic nu aveau interesul să dezvolte relaţii social-economice, politico-juridice şi naţional-culturale armonioase între românii moldoveni din stânga Nistrului şi cei din dreapta acestui fluviu, mai ales cu cei de la vest de Prut.

Ghidându-se de dictonul Divide et impera, promotorii politicii imperiale expansioniste au elaborat şi au susţinut cu tenacitate şi în permanenţă teoria privind existenţa a două popoare est-romanice distincte – român şi moldovean, membrii cărora ar fi vorbit două limbi diferite – română şi moldovenească. În anii 1924-1940, aceste idei aberante au fost inoculate populaţiei RASSM prin intermediul şcolilor, presei, radioului, structurilor partidului comunist, organizaţiilor comsomoliste, sindicatelor etc.

Etnicii români şi limba română erau prezentaţi populaţiei din stânga Nistrului nu numai ca ceva străin, ci şi ca inamici, duşmani ai limbii şi culturii moldovenilor.

Tentativele pedagogilor, scriitorilor şi savanţilor din RASSM de a dezvolta limba, literatura şi cultura populaţiei autohtone prin folosirea succeselor obţinute în domeniile respective de către conaţionalii lor din România erau întâmpinate cu ură şi duşmănie de către autorităţi, îndeosebi de către instituţiile represive sovietice.

Astfel, pentru contribuţia activă la traducerea în viaţă a rezoluţiei biroului comitetului regional de partid din Moldova al PC (b) din Ucraina referitor la trecerea limbii moldoveneşti (în realitate a graiului moldovenesc) la grafia latină, adoptată la 2 februarie 1932 la ordinul conducerii CC al PC (b) al URSS, au avut de suferit sute de intelectuali din raioanele din stânga Nistrului.

Majoritatea adepţilor şi promotorilor alfabetului latin în RASSM, care doreau sincer prosperarea graiului matern, au fost etichetaţi drept „naţionalişti moldoveni”, arestaţi şi condamnaţi în anii 1936-1939 la diverse pedepse pentru comiterea aşa-numitei crime de „românizare a linghii moldoveneşti” prin introducerea cuvintelor „româneşti franţuzite, neînţelese pentru truditorii moldoveni”.

Membrii colectivelor, din care făceau parte persoane represate, au fost impuse, în cadrul unor adunări şi mitinguri, să condamne vehement activitatea lor, stigmatizându-le, după cum li se cerea, cu cele mai periculoase etichetări din punct de vedere al climatului politico-juridic din URSS: „naţionalişti burghezi”, „duşmani ai norodului”, „naţionalişti moldoveni”, „agenţi ai boierilor români”, „românizatori ai linghii moldoveneşti”, „duşmani ai puterii sovietice” etc.

Participanţii la aceste întruniri au fost nevoiţi să încuviinţeze şi să aplaude condamnările abuzive, adoptate atât de instanţele judecătoreşti legitime, cât şi de cele ale organelor anticonstituţionale extrajudiciare, adică de către osoboe soveşcianie, dvoiki, troiki.

Prin deciziile adoptate de adunările respectivelor colective se cerea ca şi pe viitor să fie pedepsiţi cât mai dur toţi duşmanii poporului sovietic pentru a „curăţa” URSS de elementele care, în opinia lor, frânau edificarea socialismului.

La fel ca şi în alte republici sovietice, ziarele, revistele şi emisiunile radiofonice din RASS Moldovenească publicau şi difuzau cu regularitate materiale cu privire la condamnarea oamenilor.

Astfel, locuitorilor din Transnistria li se inoculau, treptat, timiditatea şi frica. Populaţia autohtonă din raioanele din stânga Nistrului era timorată, orişice pledoarie în apărarea limbii materne şi a culturii naţionale erau, de regulă, calificate drept activităţi naţionaliste şi antisovietice.

Mai mult ca atât, regimul totalitar sovietic, prin intermediul sistemului de instruire în şcoli şi a celui de agitaţie şi propagandă, a reuşit să educe, inclusiv în rândurile etniei autohtone, ura faţă de graiul moldovenesc cu grafie latină şi, îndeosebi, faţă de glotonimul „limba română”, etnonimul „român”, faţă de România şi chiar faţă de locuitorii Basarabiei.

 

 

 

 

 

 

Moldovenisme_15.11.27

 

 

 

 

 

 

Am examinat, relativ detaliat, modul de terorizare a populaţiei din RASS Moldovenească de către regimul totalitar sovietic în anii 30 ai secolului al XX-lea, aplicat cu perseverenţă atât după 1940, cât şi după 1988, pe întreg teritoriul RSSM, îndeosebi în raioanele din stânga Nistrului, împotriva oamenilor oneşti, care militau pentru dezvoltarea firească a limbii materne, pentru revenirea ei la grafia latină, pentru recunoaşterea identităţii ei cu limba română.

Deseori au fost terorizaţi şi represaţi cei care pledau pentru egalitatea reală a limbilor, pentru ca activitatea organelor de stat, administrative, judecătoreşti şi a altor instituţii din RSSM să fie exercitată nu numai în limba rusă, dar, obligatoriu, şi în limba română, numită atunci oficial „limba moldovenească”.

Frica şi ura faţă de glotonimul „limba română” şi de etnonimul „român”, inoculate locuitorilor Transnistriei, chiar şi membrilor etniei autohtone, în perioada de teroare din anii 30 ai secolului XX le-a permis adepţilor forţelor politice de orientare imperial-şovină să prezinte, începând cu anul 1988, trecerea graiului moldovenesc la grafia latină drept modalitate de românizare a „limbii moldoveneşti” şi a „norodului moldovenesc”, atrăgându-i, astfel, pe o parte din locuitorii zonei de est a RSSM la luptă împotriva decretării limbii moldoveneşti drept limbă de stat şi revenirii ei la grafia latină.

Ura faţă de etnia majoritară s-a manifestat cu o deosebită putere în rândurile vorbitorilor de limbă rusă şi, îndeosebi, a migranţilor alolingvi, concentraţi în întreprinderile industriale subordonate ministerelor unionale, în timpul examinării Scrisorii deschise a celor 66 de intelectuali, publicată la 17 septembrie 1988 în ziarul „Învăţământul public”, scrisoare în care se pleda pentru conferirea statutului de limbă de stat limbii moldoveneşti, recunoaşterea identităţii ei cu limba română şi revenirea limbii moldoveneşti la grafia latină.

27-august-1989

Urmărind scopul de a dezbina mişcarea de eliberare naţională a populaţiei autohtone, care lua avânt în 1988, în luările lor de cuvânt la adunările colectivelor de muncă, în cadrul emisiunilor radio şi tv, în publicaţiile din presa periodică, reprezentanţii migranţilor denaturau doleanţele îndreptăţite ale autorilor Scrisorii deschise pentru salvarea de dezastru a limbii materne a băştinaşilor, prezentându-le în calitate de manifestări naţionaliste şi tendinţe periculoase de lichidare a limbii moldoveneşti, prin aşa-zisa „românizare” a ei.

Migranţii şi urmaşii lor se străduiau să insufle autohtonilor sentimentul de frică şi, concomitent, de ură faţă de propunerile de a trece limba moldovenească la grafia latină şi de a recunoaşte identitatea ei cu limba română.

Astfel, a început terorizarea psihologică deschisă a populaţiei autohtone din Moldova de către migranţii alolingvi, îndeosebi a românilor moldoveni din zona de est a republicii.

Vorbitorilor de limbă rusă nu le convenea ca limba moldovenească (de facto, graiul moldovenesc, care, împreună cu graiurile muntenesc, bănăţean, crişan şi maramureşan constituie limba literară română) să obţină statutul de limbă de stat şi astfel să fie utilizată obligatoriu în activitatea structurilor de stat legislative, executive, judiciare, în instituţiile şi organizaţiile de deservire a populaţiei, în administraţiile fabricilor şi uzinelor, ale colhozurilor şi sovhozurilor din republica noastră.

Pe migranţii sosiţi cu miile din RSFSR, Ucraina, alte republici unionale cu scopul de a deţine funcţii de conducere în structurile aparatului organelor partidului comunist, ale instituţiilor de stat la nivel central, raional şi local, în întreprinderile economice, organizaţiile sindicale, comsomoliste, nu-i aranja perspectiva învăţării limbii populaţiei autohtone, pe care ei doreau s-o dirijeze.

În luările de cuvânt la diverse adunări şi mitinguri, vorbitorii de limbă rusă militau oficial de la tribună pentru păstrarea bilingvismului existent în RSSM, propunând în acest scop decretarea a două limbi de stat – moldovenească şi rusă.

De exemplu, prin rezoluţia mitingului din aprilie 1989, colectivul Uzinei Metalurgice Moldoveneşti din Râbniţa, constituit majoritar din migranţi (membri ai 32 de naţionalităţi) aduşi în Moldova din diferite regiuni ale URSS, insista, în mod ultimativ, asupra decretării în RSSM a două limbi de stat – „moldovenească şi rusă”.

Dar, ştiinţific, bilingvismul reprezintă utilizarea de către aceeaşi persoană a două limbi diferite. Drept exemplu de bilingvism armonios poate servi cazul Finlandei, unde demnitarii de stat, funcţionarii publici, persoanele antrenate în deservirea populaţiei utilizează în activitatea lor profesională două limbi – finlandeza şi suedeza.

În 1989, în RSSM, doar membrii etniei autohtone şi o proporţie infimă a membrilor minorităţilor naţionale puteau utiliza şi limba română, şi cea rusă.

Pe parcursul anilor 1792/1812-1989, grupurile naţionale, formate din migranţi aduşi de ţarismul rus şi de guvernanţii regimului totalitar sovietic, au neglijat constant, însuşirea limbii materne a românilor moldoveni. Conform datelor recensământului din 1989, din cei 600.366 ucraineni care locuiau în republica noastră au declarat că ar cunoaşte „limba moldovenească” doar 86.143 persoane (14,3% din numărul total); din cei 562.069 de ruşi – 66.466 (11,8%); din cei 153.458 de găgăuzi – 8.435 (5,5%); din cei 88.419 de bulgari – 8.252 (9,3%); din cei 65.672 evrei – 10.468 (15,9%); din cei 19.608 bieloruşi – 1.244 (6,3%); din cei 7.335 de germani – 469 (6,4%) de persoane.

Datele recensământului demonstrează că majoritatea absolută a membrilor grupurilor naţionale n-au utilizat niciodată „limba moldovenească” alături de cea rusă şi, deci, bilingvismul rus-moldovenesc nu a existat niciodată.

Pe parcursul a circa două secole (1792/1812-1989), în Moldova a existat doar un bilingvism unilateral, moldovenesc-rus.

Elita politică a migranţilor alolingvi şi a urmaşilor lor dorea ca acest tip de bilingvism să fie promovat, cu orice preţ, şi în continuare în RSSM.

Speranţele elitei migranţilor se rezumau la următoarele: prin decretarea a două limbi de stat se va putea menţine, şi pe viitor, monopolul limbii ruse în activitatea organelor de stat, administrative, judecătoreşti, la fabrici şi uzine, în colhozuri şi sovhozuri etc., pentru ca totul să rămână ca în trecut, ca în perioada anilor 1792/1812-1989, când, cu susţinerea ţarismului rus şi ulterior a regimului totalitar sovietic era suficient să cunoşti doar limba rusă şi aveai posibilitatea să ocupi orice post de conducere în Moldova.

În pofida presiunilor psihologice, economice şi politice, Sovietul Suprem al republicii, prin actele normative lingvistice, adoptate la 31 august şi 1 septembrie 1989, a conferit limbii moldoveneşti statutul de limbă de stat, a legiferat revenirea ei la grafia latină, a constatat juridic identitatea limbii moldoveneşti cu limba română, i-a conferit limbii ruse statutul de limbă de comunicare interetnică şi, pentru prima dată în istorie, pe cale legislativă, prin art. 4 al Legii cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul RSS Moldoveneşti, au fost reglementate modalităţile de utilizare a limbilor materne ale membrilor grupurilor etnice din RSSM, inclusiv: ucraineană, bulgară, găgăuză, ivrit, idiş, ţigănească.

Trecerea de la egalitatea formală a limbilor, existentă până în 1989, la cea reală, a permis populaţiei autohtone să-şi utilizeze limba maternă în toate instanţele de stat, administrative, judiciare, în instituţiile de cultură, în organizaţiile obşteşti, în întreprinderile economice etc.

Treptat, şi documentele au început să fie perfectate în limba română. Membrilor etniei autohtone li s-a oferit posibilitatea reală de a-şi înscrie copiii în instituţii preşcolare, medii generale şi superioare de învăţământ în limba maternă.

S-a procedat la pregătirea şi susţinerea în limba maternă a tezelor de doctorat, editarea în această limbă a rezultatelor investigaţiilor ştiinţifice.

Astfel, a fost stopat parţial procesul de deznaţionalizare şi de rusificare a românilor moldoveni, degradare a limbii lor materne pe teritoriul aflat sub jurisdicţia organelor constituţionale ale Republicii Moldova. 

Sursa:

http://istoriamilitara.org/stiinta/istorie-per-zi/802-nelegitimitatea-crearii-asa-numitei-republici-moldovenesti-nistrene-partea-6.html

 Autor: Dumitru C. GRAMA

 

01/02/2020 - Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: