Acțiuni subversive ale unor mari puteri îndreptate împotriva unirii Moldovei cu Muntenia

 

 

 

 

 

1859 – Unirea Principatelor Române

 

 

Între evenimentele epocale petrecute în istoria noastră după Războiul Crimeei (1853-1856), pierdut de Rusia în confruntarea acesteia cu coaliţia marilor puteri europene, un aspect mai puţin cercetat a fost acela al conspiraţiilor antiunioniste, puse la cale atât de forţe interne cât şi externe, în perioada premergătoare Unirii de la 1859.

Deosebit de periculos pentru cauza Unirii, a fost complotul pus la cale de prinţul Grigore Sturdza, fiul fostului domnitor al Moldovei, Mihail Sturdza, sprijinit de Rusia şi finanţat de bancherii evrei Şmul Rbinovici şi Leiba Kan, care urmărea să pună prin orice mijloace mâna pe tronul ţării şi care a fost doar la un pas să-şi aducă la îndeplinire planul, care a fost dejucat de unionişti în ultima clipă.

Deşi învinsă în Războiul Crimeei şi nevoită să cedeze atât teritorii, cât şi din influenţa sa în politica sud-estului Europei, Rusia nu putea accepta totuşi ideea de a lăsa din mână Principatele Române, astfel încât a ales în acţiunile sale de împiedicare a Unirii, soluţia uneltirilor din umbră şi a finanţării de spioni, unul dintre pionii săi de bază în aplicarea acestei strategii fiind tocmai acest beizade Grigore,dornic să acceadă cu orice preţ pe tronul moldovean.

Prinţul moldovean s-a sprijinit în acţiunile sale pe contele polonez, Nieczuka Wierzebicki, un mercenar aflat în timpul Războiului Crimeei în slujba turcilor şi care a fost plătit de bancherul Rabinovici, pentru a-l sprijini pe Grigore Sturdza.

În scurt timp, Wierzebicki va recruta o adevărată armată de 1200 de mercenari polonezi, gata să intervină la primul semnal.

Potrivit planului, dacă Sturdza nu ar fi reuşit să ajungă domn prin coruperea deputaţilor, ar fi intrat în acţiune în forţă mercenarii pentru a-l impune pe tron, beneficiind totodată de tot sprijinul logistic şi diplomatic Rusiei.

În conformitate cu strategia adoptată, mercenarii fuseseră aduşi în taină în jurul capitalei Iaşi, ulterior ei urmând să fie concentraţi pe graniţa cu Muntenia şi trimişi în marş spre Bucureşti.

Fără îndoială, reuşita acestui plan ar fi blocat, cine ştie pentru câtă vreme, acţiunile unioniste care luaseră amploare în cele două ţări române.

Complotiştii nu aveau nici o îndoială asupra atuurilor lor, fiind convinşi că vor avea succes, mai ales că unii dintre liderii unioniştilor, printre care Kogălniceanu, Manolache Epureanu sau Anastasie Panu, făceau joc dublu, promiţând prinţului Grigore sprijinul, pentru ca acesta să acceadă la tron.

Reuşita planului părea atât de sigură, încât agentul rus William Sollioms, îi scria unuia dintre complotişti : ” Grigori Sturdza s-a ales Domn, prin urmare vei avea şi d-ta o bucată de pâine”.

Ar fi absurd sâ credem că în „Partida Unioniştilor” se aflau numai idealişti naivi şi că lipseau oamenii hotărâţi şi pragmatici, care să nu şovăie nici un moment în lupta inegală totuşi, pentru aducerea la îndeplinire a idealului secular al unirii poporului român, împotriva imensului pericol reprezentat de forţele din interior ostile Unirii, susţinute de forţa enormă a imperiilor vecine: Rusia, Turcia şi Austria.

Lovitura de stat pusă la cale, a fost dejucată în preajma zilei de 5 ianuarie, când unioniştii l-au propus domn pe Alexandru Ioan Cuza, comandantul oştirii moldovene, anihilând astfel şansele complotiştilor de a recurge la forţă, după ce acţiunile secrete ale lui Grigore Sturdza pentru coruperea unui număr suficient de deputaţi unionişti, eşuaseră.

Legenda spune că în seara zilei de 3 ianuarie 1859, unionistul Costache Negruzzi, dădea buzna în sala unde juca biliard Alexandru Ioan Cuza, comandantul armatei moldovene, pentru a-l înştiinţa că a fost ales să devină domn al celor două Principate Române  unite.

Este poate doar o poveste, dar ceea ce ştim acum este că alegerea lui Cuza a înclinat hotărâtor balanţa spre Unirea, aflată efectiv la momentul respectiv pe muche de cuţit.

A rămas de pomină şi răspunsul pe care l-ar fi dat Cuza, nevenindu-i să creadă , aducătorului veştii :

” Hai sictir, farsorule ! „.

 

 

 

 

Harta Principatelor Române unite la 1859

 

Planuri finanţate de puteri străine prin care se urmărea blocarea acţiunilor Partidei Unioniste în cele două ţări române.

Într-o declaraţie dată după dezvăluirea complotului prinţului Grigore Sturdza, Alecu von Onciul spunea că:

„Nu se ştia decât de atacarea Iaşilor şi de hotărârea complotiştilor de a-l ucide pe Domn şi pe deputaţi”. 

Deputaţii  Partidei Unioniste aflaseră de pericolul grav care îi pândea şi au decis în ziua de 3 ianuarie, după o lungă dezbatere care a avut loc în casa deputatului unionist Pisoschi, să-l susţină ca domn pe Alexandru Ioan Cuza, comandantul armatei moldovene.

Un alt unionist se grăbeşte să-l aducă în faţa adunării pe Cuza, care după acceptarea candidaturii, a jurat că va abdica dacă proiectul unionist eşuează.

La sedinţa hotărâtoare, desfăşurată în ziua de 5 ianuarie, prinţul Sturdza infiltrase în sala unde urma să aibă loc votul agenti polonezi, instruiţi să anihileze eventualele proteste, în cazul în care va fi ales el.Surpriza a fost mare atunci când lui Sturza, sigur de victorie, i s-a respins candidatura, iar Cuza, comandantul oştirii ales domn, a adus trupe în jurul clădirii.

După eşuarea complotului, comandanţii polonezi reuniţi în aceeaşi zi, hotărau uciderea unor lideri ai unioniştilor, în frunte cu Mihail Kogălniceanu, pe care îl considerau trădător.

Prinţul Sturdza decisese data de 13 ianuarie pentru lovitura de stat, însă Alecu von Onciul şi Iacob Antosz i-au dezvăluit în 10 ianuarie lui Cuza planurile acestuia, astfel încât conspitaţia fost lichidată în ultimul moment.

Au urmat arestări in rândurile complotiştilor, printre primii numărându- se comandantul mercenarilor polonezi, Wierzbicki, asupra căruia au fost găsite între altele, scrisori cifrate şi sigiliul lui Grigore Sturdza.

Într-un raport secret consulul britanic la Iaşi, Henry A.Churchill, clarifica mai multe aspecte:” Acest evreu, Şmul Rabinovici, care a fost arestat ca implicat în conspiraţie, a mărturisit că a fost martor la o conversaţie care a avut loc între contele mercenar Wierzbicki şi ambasadorul Rusiei de la Constantinopole, unde s-a făcut aluzie la planul complotului.

Wierzbicki (alias Murad bey), care urma să plece în Principate, a primit din partea ambasadorului scrisori adresate consulului rus Popov de la Iaşi, cu recomandarea insistentă de a i se acorda tot sprijinul”.

Acelaşi evreu a adăugat ca Wierzbicki cheltuise 3000 de ducaţi pentru a cumpăra armament şi muniţie, pe care le-a ascuns într-o pădure şi că planul prevedea declararea unirii la Focşani şi proclamarea lui Sturdza domn în cele două principate române, cu binecuvântarea Rusiei.

Consulul britanic mai relata în secret la Londra faptul că ofiţerul Constantin Moruzi din armata rusă şi de asemenea un preot rus, Pop Costa, au întreprins în perioada premergătoare alegerii noului domn, numeroase acţiuni de incitare a norodului.

Unirea s-a înfăptuit totuşi la 5 ianuarie la Iaşi şi 24 ianuarie la Bucureşti, în  ambele principate fiind ales un singur domn – Alexandru Ioan Cuza.

Complotiştii implicaţi în conspiraţia din Moldova, inclusiv mercenarii polonezi, au fost aduşi în faţa Curţii Criminale şi acuzaţi de „tentativă de dezordine publică” şi de „pregătire a unei răscoale”.

Au fost pedepsiţi să primească fiecare câte douăzeci de lovituri şi pentru că mulţi dintre ei erau cetăţeni ai unor state străine, au fost predaţi reprezentanţilor ţărilor lor, cu interdicţia de a mai reveni.

Cuza a intervenit personal pentru eliberarea prinţului Grigore Sturdza.Cu toată clemenţa care le-a fost arătată, conspiratoriii nu s-au resemnat, acţionând în continuare pentru împiedicarea Unirii.

La 1 februarie 1859, la Bucureşti a avut loc un atentat cu bombă nereuşit, care îl viza pe domnitorul nou ales al celor doua Principate Române, Alexandru Ioan Cuza.

Nu s-a aflat nici până în zilele noastre cine a pus la cale acesastă acţiune…

 

 

 

 

 

Foto: Domnitorul Alexandru Ioan Cuza şi deputaţii Unirii

 

Elitele româneşti ale timpului au înţeles şansele extraordinare pe care le aveau şi au acţionat magistral

 După înfrângerea Rusiei de către marile puteri europene aliate ale Turciei, în Războiul Crimeei (1853 -1856), noua situaţie geopolitică de pe continentul european, a fost statuată de prevederile Tratatului  semnat în urma Congresului de Pace de la Paris, care a reuşit să blocheze câteva decenii expansionismul rus în Balcani.

Potrivit acestui Tratat, Rusia a trebuit să retrocedeze Moldovei judeţele Cahul, Izmail şi Bolgrad, aflate în sudul guberniei ţariste Basarabia, pe care o anexase în 1812 şi pierdea accesul la Gurile Dunării. De asemenea, zona Mării Negre a fost demilitarizată şi, ceea ce era foarte important, Rusia a pierdut controlul asupra Munteniei şi a Moldovei, care fuseseră la un pas de anexare, după ce guvernatorul rus Pavel Kiseleff, înaintase o propunere în acest sens, cu câţiva ani înainte.

După 1856, Principatele Române intrau sub garanţia celor şapte puteri europene, care au fost de acord să consulte românii în privinţa felului în care doreau să fie guvernaţi în viitor, înfiinţând în acest scop Adunările AD Hoc, menite să reprezinte toate straturile populaţiei.

Rusia şi-ar fi dorit o Unire  formală a acestora, sub conducerea unui domn marionetă, astfel încât să-şi poată perpetua prezenţa în zonă, motiv pentru care l-a sprijinit puternic din umbră pe prinţul trădător Grigore Sturdza.

Nici Imperiul Austriac şi nici Imperiul Otoman (care avea statutul de putere suzerană), nu acceptau ideea unirii prin voinţa poporului român, încercând prin fel de fel de ingeriţe grosolane, să-şi impună interesele politice.

Austria avea în Ţările Române o puternică agentură de spionaj şi subversiune, a cărei misiune era blocarea Unirii.

Agenţii austreci au început să facă mărturisiri…

Agentul Ignasy Ferdinand Kek mărturisea în fața tribunalului ca agenturile austriece aveau misiunea de a provoca în cele două ţări române dezordini grave sociale, care să justifice intervenţia armatelor străine, împiedicarea alegerii unui domnitor, „căci interesul ginăral ar fi ca Austriea să poată căpăta Moldova şi Valahiea, fie măcar cu preţul Galiţiii”.

Principalul pion al subversiunii turceşti în Moldova acelor vremuri, a fost Nicolae Vogoride (Vogoridis, Bogoridi), (n. 1820, Iaşi – d. 23 aprilie 1863, Bucureşti), grec la origine, fost Ministru de Finanţe al Moldovei, în perioada  18 decembrie 1856 – 7 martie 1857, sub căimăcămia lui Teodor Balş şi ulterior el însuşi caimacam (regent) al Moldovei),  între anii 1857 – 1858. 

S-a căsătorit cu Ecaterina „Cocuţa”Conachi, care avea numai 17 ani si era singurul copil al logofătului Costache Conachi şi  al Smarandei Negri,  mama  marelui om politic Costache Negri.

 La cununia sa a asistat şi domnitorul Mihai Sturdza. Noua familie şi-a luat şi numele de Conachi, după dorinţa marelui logofăt, care neavând un moştenitor, a dorit ca astfel să-i fie perpetuat numele.

După ce a fost numit caimacam al Moldovei, Vogoride s-a manifestat ca un antiunionist convins, mai ales după ce primise toate asigurările de la  Austria şi Turcia că, în cazul în care Marea Unire nu se va înfăptui, „caftanul de domnitor al Moldovei va fi al său”, astfel incât el a  falsificat fara nici o remuşcare  listele electorale de reprezentare în Divanul Ad-hoc din Moldova.

 

 

 

 

 

 

 

 

Nicolae Vogoride                  Caricatură din presa vremii

 

 

Între postura de prima doamnă a ţării şi  simţămintele sale  patriotice unioniste, soţia sa, Ecaterina Conachi Vogoride, n-a ezitat să opteze pentru Unirea poporului  sau.

S-a integrat în mod natural în tabăra unioniştilor, alături de fratele ei vitreg, Costache Negri, de viitorul domnitor Alexandru Ioan Cuza, de Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Alexandru Moruzi ş.a.

Când soţulsău şi-a impus prin fals  antiunionismul, Ecaterina Conachi n-a ezitat să sustragă corespondenţa secretă a acestuia cu Înalta Poartă, in care lui Vogoride îi era promis tronul tarii, dacă ar fi reușit să zădărnicească unirea Moldovei cu Muntenia, falsificând alegerile pentru Divanul ad-hoc, şi să divulge uneltirile separatiste   ambasadorului  Franţei,  care a  facut in asa fel  ca acestea să fie publicate în ziarul unionist „L’Etoile d’Orient” ( Steaua Orientului), care apărea la Bruxelles, generând un imens scandal diplomatic la nivel european.

Apoi, traduceri în limba română ale acestei corespondenţe au fost răspândite şi în Moldova, sub titlul “Estract de scrisori secrete trimise caimacamului Moldovei de deosebite fete politice”, cu menţiunea că  scrisorile  „sunt traduse din Steoa Dunarii, ce apare la Brucsela (Bruxeles)”.

În aceste condiţii, Franţa, Rusia, Prusia şi Sardinia au rupt relaţiile diplomatice cu Poarta Otomană, obligându-l  pe sultan sa-l destituie pe marele vizir Reşid Paşa.

In situatia in care Austria şi Anglia, susţineau Poarta, s-a ajuns chiar la ameninţări de război, însă după  întrevederea de la Osborne între imparatul Napoleon al III- lea  al Frantei şi regina Victoria a Imperiului Britanic, unde s-a încheiat un acord de a se anula alegerile făcute sub controlul lui Vogoride şi de a se organiza altele, Poarta Otomană a consimţit  la 12 august 1857, anularea alegerilor pentru Adunarea ad-hoc a Moldovei, şi organizarea la 18 august de noi alegeri, care de această dată s-au  soldat cu o majoritate unionistă.

La 22 septembrie 1857 s-a întrunit Divanul Ad-hoc al Moldovei, iar la 30 septembrie cel al Munteniei şi prin documentele redactate, au fost puse bazele fuzionării celor două principate.

Colonelul Alexandru Ioan Cuza, comandantul oştirii moldovene, s-a  numărat printre deputaţii noi aleşi în Divan.

Majoritatea unionistă era zdrobitoare şi dorea formarea unui singur stat, sub numele de ROMÂNIA.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Reprezentanţii românilor, au sintetizat cinci solicitări de bază: se cerea autonomie faţă de Turcia, Unirea celor două principate româneşti sub un principe străin, neutralitatea statului, reforme sociale şi necesitatea ca puterea legiuitoare să fie încredinţată unei Adunări Obşteşti, care să reprezinte toate interesele naţiei.

Conferinţa de la Paris din 7 octombrie 1858, a elaborat un document final, având rolul unei adevărate Constituţii pentru cele două principate. Unirea avea să fie una formală, fiecare principat român urmând să albă propriile sale instituţii executive şi legislative şi câte un domnitor..

Deputaţii l-au ales domnitor în Moldova la 5 ianuarie 1859, pe Alexandru Ioan Cuza, iar în data de 24 ianuarie 1859, şi în Muntenia. A fost o mişcare inspirată şi curajoasă, care a exploatat o lacună a Convenţiei de la Paris, care nu specifica nicăieri interdicţia de a fi ales acelaşi domn în ambele Pricipate.

Obiectivul imediat următor, a fost infăptuirea Unirii depline, fără a mai aştepta deciziile altor reuniuni internaţionale, Cuza a trecut la unificarea aparatului de stat al celor două principate, a armatelor lor, a legislatiei, vămilor, etc.

În 1861, Înalta Poartă a emis „Firmanul de organizare administrativă a Moldovei şi Valahiei”, prin care era admisă unirea politică şi administrativă a celor două ţări române.

Pe 11 decembrie, domnul Cuza, a dat publicităţii o Proclamaţie prin care aducea la cunoştinţa tuturor că „naţionalitatea română este întemeiată”.

Din 1866, conform Constituţiei promulgate la 1 iulie, Principatele Unite au început să se numească oficial ROMÂNIA.

 

SĂ TRĂIASCĂ ÎN VECI PATRIA NOASTRĂ, ROMÂNIA ! 

 

 

 

 

 

Surse: http://ro.blastingnews.com/cultura/2017/razboiul secret; https://cersipamantromanesc.wordpress.com/ portretul-unui-tradator;

 

Publicitate

O ISTORIE A ZILEI DE 24 IANUARIE. VIDEO

 

 

 

 

 

24 ianuarie, istoricul zilei

41 – Impăratul roman  Caligula, cunoscut pentru excentricităţile sale şi pentru despotismul sau, a fost asasinat de Garda Pretoriană.

 Caligula a fost un membru al familiei conducătoare care a dat  dinastia Iulio-Claudiana. Germanicus, tatăl sau, era nepotul și fiul adoptat al împăratului Tiberius si a fost un general de succes și unul dintre cele mai iubite figuri publice din Roma.

Tânărul Gaius a primit porecla de Caligula (însemnând „cizma”, diminutivul de Caliga, sandală purtată de soldații romani) de la soldații tatălui său în timp ce i-a însoțit în timpul campaniilor sale din Germania.

  în timpul domniei sale scurte, Caligula a incercat sa-si sporeasca  puterea  personala. El a inițiat o mare parte din proiectele de construcții ambițioase și locuințe de lux pentru el, dar  a inițiat și construirea a două noi apeducte din Roma: Claudia Aqua și Anio Novus.

În timpul domniei sale, imperiul a anexat regatul Mauritania și l- a făcut provincie.

 Caligula a fost primul împărat roman asasinat,in urma unei conspirații care implica ofițeri din garda pretoriană, precum și membri ai Senatului roman și a curții imperiale.

Scopul conspiratorilor a fost „să folosească ocazia de a restabili Republica Romană”, dar planul a fost zădărnicit, dupa ce  în aceeași zi, garda pretoriană l-a declarat imparat pe unchiul lui Caligula , Claudius.

76 – S-a născut împăratul roman Hadrianus ; (d. 10.07.138).

 Publius Aelius Traianus Hadrianus (24 ianuarie 76 – 10 iulie 138) , a fost Împărat Roman (117-138).

A fost al treilea dintre așa-zișii „cei cinci împărați buni ai Imperiului Roman”.

A inițiat o serie de reforme în armată și justiție; arta și arhitectura au înflorit în timpul domniei lui. La Roma este restaurat Panteonul, se construiește Mausoleul sau viitorul Castel Sant’Angelo – mormântul împăraților romani până la Caracalla.

Hadrian a acordat o deosebită atenție promovării filosofiei și literaturii, manifestând o pronunțată înclinare pentru cultura greacă. El însuși era filosof și scriitor, fiind autorul unor poezii în greacă și latină, discursuri, scrieri filologice și enciclopedice. Pe plan extern, Hadrian încheie pacea cu parții și renunță la ultimele cuceriri ale lui Traian din provinciile Armenia, Asiria șiMesopotamia, fixând granița orientală pe Eufrat.

Legate de vizitele împăratului în Dacia, au loc două reorganizări administrative ale provinciei, împărțită în 119 în Dacia Superior și Dacia Inferior, iar în 123 în Dacia Porolissensis, Dacia Superior și Dacia Inferior.

În Britannia, Hadrian a construit zidul defensiv ce îi va purta numele, și care trasa granița de nord a Imperiului Roman.

În anul 132, intenția lui Hadrian de a înălța un templu al lui Jupiter la Ierusalim a declanșat ultima mare răscoală a iudeilor, condusă de Bar Kohba și reprimată în 135.

817 – A decedat  Stefan al IV-lea, al 97-lea Papa al Bisericii Catolice; (n.cca.770).

 A fost papă al Romei din 22 iunie 816, fiind astfel succesorul lui Leon al III-lea. Numele lui înseamnă „coroana” (greacă). Sub pontificatul lui Ștefan papalitatea s-a apropiat mult de franci: Regele Ludovic cel Pios este încoronat și uns împărat de către acest papă (cu așa-zisa „coroana lui Constantin”).

Prin acest act, Imperiul francilor intră în tradiția vest-romană. Noul împărat garantează alegeri libere în fruntea bisericii, ceea ce va fi însă valabil abia sub succesorul lui, Pascal I.

1125 – A decedat regele Georgiei David al IV- lea , cunoscut sub numele de David Intemeietorul; (n.1073).

David al IV-lea  a fost un rege din dinastia Bagrationi, a urcat pe tronul Georgiei  în 1089 , la varsta de 16 ani, si a domnit din 1089 până la moartea sa.

  Este considerat a fi fost  cel mai mare conducător georgian în istorie, el reușind sa-i alunge pe turcii selgiucizi  din țară, in urma marii batalii de la Didgori  în 1121.

Reformele sale din armata și administrația i-au permis să se reunească tara  și sa aduca o mare parte din Caucaz  sub controlul Georgiei. A sprijinit Biserica Ortodoxa și a fost un promotor notabil  al culturii crestine. A fost canonizat de Biserica Ortodoxa Georgiana.

 David a eliberat în 1123 si  Armenia și a fost uns în 1124 drept rege al armenilor, incluzând nordul acestei tari printre domeniile coroanei georgiene,  Georgia devenind  astfel cea mai importantă putere în Transcaucazia, cuprinzând un ținut întins „din Nicopsia până la Daruband și din Oseția până la Aragaț”.

Domnia lui David, supranumit „Constructorul” (Aghmașenebeli în georgiană) este considerată drept debutul unei „Epoci de Aur” în istoria Georgiei.

1444 –  S-a nascut Galeazzo Maria Sforza, duce de Milano din 1466. A fost asasinat la 26 decembrie 1476.

1458 – Matei Corvin, al doilea fiu al guvernatorului lui Ioan Corvin, este ales rege al Ungariei.

1679 – Regele Carol al II-lea  al Angliei dizolvă Parlamentul.

1712 – S-a născut Frederic al II-lea, supranumit “cel Mare”, rege al Prusiei din dinastia Hohenzolern.

1732 – S-a născut scriitorul şi dramaturgul Pierre-Augustin Caron de Beaumarchais.

A fost ceasornicar, inventator, muzician, politician, refugiat, spion, editor, traficant de arme și revoluționar (atât francez cât și american). Este  cunoscut mai ales pentru pentru piesele sale de teatru, dintre care două au cucerit o mare popularitate: „Bărbierul din Sevilla” şi „Nunta lui Figaro”; (d.18.05.1799).

1742 – Carol Albert de Bavaria devine împărat al Sfântului Imperiu Romano – German.

1746 – S-a nascut regele Gustav al -II-lea al Suediei; (d.1792).

1779 – S-a nascut Elisabeta Alexeievna, soţia ţarului Alexandru I al Rusiei (d. 04.05.1826).

1752 – S-a nascut la Roma compozitorul italian Muzio Clementi  (d. 1832). Este considerat  parintele muzicii moderne pentru pian, dar acest renume ar trebui împarțit el si C.P.E. Bach, a cărui operă Clementi a studiat-o cu multă grijă și care i-a  influențat în mare măsură stilul propriu .

1848 – Colonistul american James Marshall descopera  aur in California, ceea ce declanseaza  o imensa goana dupa aur.

La invazia cautatorilor de aur dornici de imbogatire au  contribuit si declaratiile  presedintelui  american James Polk , care a evocat in public existenta unor bogatii incalculabile in California.

Curand imigranti si aventurieri veniti din Europa, Asia si America latina, s-au alaturat celor peste 100.000 de americani care au luat drumul Californiei. Oamenii traiau in conditii precare,astfel incat inca din primul an s-a inregistrat moartea a zece mii de persoane, ca urmare a lipsei adaposturilor, subalimentatiei, lipsei medicamentelor ,dizenteriei si a altor epidemii.

Terenurile aurifere deveneau  proprietatea primului venit. Orase efemere au rasarit ca din pamant in valea Sacramento.

Ajungând la 90.000 de locuitori, dintre care 20.000 mexicani si 10.000 indieni, California dervine in 1949 stat cu depline drepturi în cadrul Statelor Unite ale Americii de Nord.

1849 – S-a născut Badea Cârţan, ţăran român autodidact, luptător pentru eliberarea naţională a românilor din Transilvania şi răspânditor de cărţi româneşti la sate; (d.07.08.1911).

A călătorit pe jos până la Roma, pentru a vedea Columna lui Traian şi alte mărturii despre originea latină a poporului român

 

1859 – La 24 ianuarie 1859 Adunarea Electivă a Munteniei se pronunţă pentru alegerea ca domn a lui Alexandru Ioan Cuza, ceea ce a insemnat unirea in fapt a Principatelor Moldovei şi Munteniei si punerea temeliei României moderne.

Citiți mai mult: 24 ianuarie 1859-unirea Principatelor Române

1862 – Deschiderea primului Parlament unic al României la Bucureşti. Domnitorul Al.I.Cuza proclamă solemn, în faţa  Adunărilor Moldovei şi Ţării Româneşti, “Unirea definitivă a Principatelor”, iar oraşul Bucureşti este proclamat capitala ţării.

 1864 – Este promulgată legea privind înfiinţarea Curţii de conturi din România, instituţie creata pentru verificarea şi controlul administrării şi mînuirii banilor publici.

1866 – A murit cărturarul român Aron Pumnul,  lingvist, filolog, participant la Revoluţia de la 1848 din Transilvania. A fost profesor de limba şi literatura română şi un animator cultural de prestigiu, avînd o deosebită vocaţie pedagogică. Printre elevii lui s-a numarat Eminescu, care i-a dedicat prima sa poezie publicată – “La mormîntul lui Arune Pumnul”.

1872 – A murit William Webb Ellis, cleric anglican, inventatorul rugbiului (n. 24.11.1806).

1878 – Trupele române ocupă localitatea Smîrdan (astazi in Bulgaria), punct important al sistemului otoman de apărare a Vidinului, în timpul  războiului de independenţă a României.

Lupta de la Smîrdan a fost imortalizată într-o compoziţie picturală, devenită celebră, sub numele de “Atacul de la Smîrdan“, realizată de marele pictor român Nicolae Grigorescu.

1882 – S-a înfiinţat, la Bucureşti, societatea “Iridenţa Română”, care, din 1883, s-a numit “Carpaţi”. Societatea, din care facea parte si poetul Mihai Eminescu  a militat pentru ajutorarea românilor transilvăneni.

1889 – S-a născut scriitorul Victor Eftimiu poet, dramaturg, povestitor, traducător , colecționar de artă și academician român din perioada interbelică (“Înşir’te, mărgărite”, “Omul care a văzut moartea”); (n. Boboshticë, Albania; d.27.11.1972).

1891 – Îşi începe activitatea, la Bucureşti, “Liga pentru unitatea culturală a tuturor românilor”. Din iniţiativa ei, s-a publicat, în limba franceză, memoriul studenţilor universitari români, privitor la situaţia românilor din Transilvania şi Ungaria, adresat opiniei publice din Apusul Europei, prin care se evidenţia politica de oprimare a celor peste trei milioane de români din Austro-Ungaria. Memoriul a avut un puternic ecou în lume.

 1893 – Apare la Bucureşti, revista satirică “Moftul român”, sub conducerea lui  Ion Luca Caragiale şi Anton Bacalbaşa.

 Revista a apărut pînă la 12 mai 1902.

1905 – S-a născut Grigore Vasiliu Birlic, actor român cu o îndelungată şi prestigioasă carieră teatrală  (Teatrul National din Bucureşti).

Intre creațiile sale memorabile cităm rolurile sale din filmele : “Bădăranii”, “Două lozuri”, “Steaua fără nume”; (n. Falticeni; d.14.02.1970).

1905 – A murit Nicolae Ionescu, publicist şi om politic, membru fondator al Societăţii Academice Române; (n.1820, Bradu, Neamt).

1906 ( 11/24 ianuarie) – S-a născut la Balcic sculptorul Boris Caragea, membru corespondent al Academiei Române; (m. 8 august 1982).

1909: A decedat la București  agronomul, economist și om politic român, Petre Sebeșanu Aurelian; (n. 13 decembrie 1833, Slatina).

A studiat la COLEGIUL SFÂNTUL SAVA din București, apoi a plecat în Franţa,  la Școala Superioară de Agronomie din Grignon.
La întoarcerea în România, este angajat ca inginer la Ministerul Lucrărilor Publice și  profesor la Școala de Agricultură din Pantelimon.
A funcționat și ca redactor la publicațiile “Monitorul” și “Agronomia”,  dobândind în acest fel și o experiență de gazetar.

A fost ales deputat, senator, fiind numit ministru al Lucrărilor Publice (1877-1878 și 1887-1888) și ministru al Educației (1882-1884).

Petre S. Aurelian a fost membru titular din 1871 al Academiei Române și președinte al acesteia între anii 1901 – 1904.

De asemenea a fost prim-ministru al României în perioada 2 decembrie 1896 – 12 aprilie 1897.

 În anul 2000, sub egida Fundației de Învățământ, Știintă și Cultură „Prof. univ. dr. Alexandru Puiu”, a fost înființat la Brăila Liceul Economic „P.S. Aurelian”, iar la 19 septembrie 2000 a luat ființă la Slatina,  orașul său natal,  Colegiul Economic „Petre S. Aurelian”.

 

 

 

 

 1915 – Apare la Craiova revista “Drum drept”, sub conducerea lui Nicolae Iorga. Revista va apărea până în anul 1946.

 

 

 

1918 – În Rusia este introdus Calendarul gregorian, printr-o hotarare a Consiliului Comisarilor Poporului (bolsevic), care urma sa intre în vigoare la 14  februarie (stil nou)

1918 – Sfatul Ţării din gubernia rusă Basarabia, teritoriu răpit în 1812 de la Moldova, proclamă independenţa Republicii Democratice Moldoveneşti.

Steagul Republicii Democrate Moldoveneşti.Foto Wikimedia org.

La 24 ianuarie 1918 Sfatul Ţării din Basarabia, întrunit în şedinţă solemnă, votează în unanimitate şi proclamă independenţa Republicii Democratice Moldoveneşti. Acest vot a constituit o etapă importantă pe calea unirii fostei Basarabii ţariste cu România.

Proclamarea Republicii Democratice Moldoveneşti s-a făcut în condiţiile revoluţiei ruse din 1917 și a procesului de dezintegrare a imperiului multinațional rus.

1920 – A murit pictorul si sculptorul  italian Amedeo Modigliani; (n.12.07.1884).

 

1921 – S-a născut la Chisinau regizoarea si  scenarista română, Sorana Coroamă – Stanca, fiica medicului profesor universitar ieșean Gheorghe Plăcințeanu și a compozitoarei Mansi Barberis; (d. 07.01.2007).

1924 – Orașul rusesc Sankt Petersburg, fosta capitală a Imperiului Rus,  numită în perioada 1914-1924, Petrograd, își schimbă din nou numele  în Leningrad.

Între timp capitala Rusiei sovietice și ulterior a URSS fusese mutată la Moscova.

 

 

1926 – A decedat omul politic român  Mihail Pherekyde (n. 14 noiembrie 1842, București, Țara Românească, fost ministru de externe român în perioada 1885 – 1888. și președinte al Adunării Deputaților în perioada 1914 – 1916.

 

 

 

 

 

 

 

 

  Provine dintr-o familie de aromâni. A fost licențiat în litere la Sorbona și a urmat cursuri doctorale la Paris, obținând titlul de doctor în 1866.

Întors în țară în anul 1867, a fost  procuror, apoi avocat și membru în Consiliul de Administrație al Căilor Ferate Române și al altor societăți financiare.

  A fost ministru de Justiție în primul cabinet al opoziției,  ministru al Lucrărilor Publice (până la 11 iulie 1879). A fost ministrul Justiției în primul cabinet al Regalității constituit în 10 aprilie 1881, ministru plenipotențiar la Paris, iar din 16 decembrie 1885 până 12 martie 1888 este numit ministru al Afacerilor Străine.

În perioada 1876-1888 este deputat și vice-președinte al Camerei, în februarie 1901 îl găsim deputat și președinte al Camerei, între 15 decembrie 1909 – 6 februarie 1910 va fi ministru de Interne, iar între 11 decembrie 1916 – 10 iulie 1917 și 29 noiembrie – 17 decembrie 1918, ministru fără portofoliu. M. Pherekyde este fondator și membru marcant al Partidului Național Liberal.

La momentul Consiliului de Coroană din 21 iulie/ 3 august  1916 ca președinte al Adunării Deputaților, a votat pentru păstrarea neutralității României, iar la Consiliul de Coroană din 14/27 august 1916 s-a pronunțat pentru intrarea României în război de partea Antantei.

 

1932 – S-a născut actorul Silviu Stănculescu; (d.23 octombrie 1988).

 

 

A desfășurat  o bogată activitate la Teatrul de Comedie din Bucureşti (filme: “Liceenii”, “Mircea”, “Trahir”); (d.23.10.1998).

 

 

 1932 – Este desființat Ordinul Iezuiților din Spania.

Abolirea ordinului iezuiților a fost  de scurtă durată, acesta fiind reînființat de către Vatican la începutul celei de-a doua decade a secolului al XIX-lea, o dată cu reinstalarea la putere a guvernelor  conservatoare, spaniole.

 Bazele ordinului au fost puse la data de 15 august 1534 de către un grup de studenți ai Universității din Paris, în frunte cu Ignațiu de Loyola. Ordinul a fost aprobat pe 27 septembrie 1540 de papa Paul al III-lea, prin bula „Regimini militantis Ecclesiae”.

Pe lângă cele trei voturi (promisiuni) călugărești obișnuite (ascultare, castitate, sărăcie), iezuiții au introdus un al patrulea vot, anume cel de ascultare necondiționată față de papă. Iezuiții au întemeiat renumite instituții de învățământ, pe care le-au deschis tuturor categoriilor sociale.

S-au făcut remarcați atât în domeniul educației, cât și pe tărâm misionar. Au răspândit creștinismul în toate noile continente, fiind activi mai ales în Asia (Japonia, China, India) și în America de Sud (Paraguay).

Călugării iezuiți s-au implicat în punerea în practică a hotărârilor Conciliului Tridentin, care a decis primenirea Bisericii Catolice după șocul Reformei protestante. Iezuiții au fost principalii promotori ai Contrareformei, căutând să restabilească credința catolică în țări cu tradiție protestantă, precum Anglia, Germania, Olanda și Ungaria.

În Ucraina și Transilvania iezuiții au sprijinit afirmarea bisericilor greco-catolice, aducând importante servicii culturii țărilor respective. Universitatea din Cluj este continuatoarea colegiului iezuit la care a învățat și Nicolae Pătrașcu, fiul lui Mihai Viteazul.

 Societatea lui Isus a fost desființată în mai multe rânduri. În România ordinul a fost interzis ultima dată în anul 1948 , odată cu instaurarea regimului comunist. După 1989ordinul a reintrat în legalitate. Sediul Provinciei Române a Societății lui Isus se află în municipiul Cluj.

1932 – Apare lunar la Bălţi,în România, revista literară “Cuget moldovenesc”, sub conducerea poetului şi traducătorului Petre Stati. Revista va apărea pînă în decembrie 1937.

1939 – În Chile are loc un cutremur cu magnitudine 8,3 pe scara Richter; 28.000 morţi.

 

1941 – S-a născut  cântăreţul american Neil Diamond.

1943 – Se incheie Conferinta de la Casablanca în care presedintele american F.D. Roosevelt si primul ministru britanic  Winston Churchill au luat hotarari importante in legatura cu desfasurarea razboiului dus impotriva Axei.

1946 – Adunarea Generală a ONU adoptă prima rezoluţie. Aceasta se referea la utilizarea în scopuri paşnice a energiei atomice şi eliminarea armelor atomice sau a altor arme de distrugere în masă.

1950 – S-a nascut (la Resita) solista de muzică uşoară romana Stela Enache.

1958 – Doi cercetători, Sir John D. Cockcroft (Marea Britanie) şi Lewis L. Strauss (SUA), anunţă public reuşita primei fuziuni controlate a două nuclee atomice uşoare, transformate într-unul greu.

Energiile degajate sunt foarte mari, similare cu efectele exploziei unei bombe cu hidrogen.

1960 – Fosta colonie africană Camerun devine independenta de Franţa.

1961 – S-a născut   actriţa de origine germană, Nastassia Kinski.

1965 – A murit Winston Churchill, fost prim-ministru al Marii Britanii în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, scriitor, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1953; (n.30.11.1874).

 

 

 

1976: A murit la București  fostul lider comunist Emil Bodnăraș (n. 10 februarie 1904, satul Iaslovăț, Ducatul Bucovinei, Austro-Ungaria), fost ofițer al Armatei Române, participant la lovitura de stat de la 23 de August și spion sovietic.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Provenea dintr-o familie mixtă – tatăl său, Ion Bodnăraș era funcționar de etnie ucraineană, iar mama sa, Elisabeta Bodnăraș era de etnie germană.

A absolvit „cu distincție” (1924), Facultatea de Drept a Universității „Al. I. Cuza” din Iași, Școala Militară din Timișoara (absolvită în 1927, ca șef de promoție) și Școala specială de ofițeri de artilerie din București (1930, șef de promoție).

După terminarea Școlii de ofițeri de artilerie, Bodnăraș a fost avansat la gradul de locotenent și încartiruit în garnizoana din Cernăuți.

În februarie 1932, Emil Bodnăraș dezertează și fuge în URSS.

Nu se cunoaște cu ce s-a ocupat în Uniunea Sovietică, dosarul său de cadre de la Moscova menționând ocupația de contabil, între anii 1932 și 1935 la Moscova și Astrahan.

A fost pregătit ca agent sovietic la o școală din Astrahan.  La Moscova, Bodnăraș a frecventat Școala superioară a serviciilor speciale sovietice.

S-a reîntors în mod ilegal în România în 1935, pentru a îndeplini misiuni speciale încredințate de GRU – spionajul militar sovietic. A fost însă recunoscut în tren și denunțat de unul dintre foștii săi colegi de școală, fiind judecat și  condamnat la 10 ani de muncă silnică pentru dezertare în timp de pace, sustragere de acte oficiale și crime împotriva siguranței statului.

I s-a redus condamnarea la numai cinci ani de închisoare și executându-și pedeapsa la Aiud, Galați, Brașov, Doftana și Caransebeș. La Doftana s-a împrietenit cu Gheorghiu-Dej , iar în anul 1940 a devenit membru al PCR.

În anul 1944, Bodnăraș s-a deplasat la București și a luat legătura cu Constantin Pârvulescu și cu Iosif Rangheț, pretinzând că este mandatarul Kremlinului, în vederea reorganizării Partidului Comunist. Împreună, cei trei au complotat pentru înlăturarea din funcția de secretar general al PCR a lui Ștefan Foriș, acuzat că ar fi trădător și agent al Siguranței. Bodnăraș și Rangheț l-au capturat pe Foriș și l-au forțat cu pistolul la tâmplă să-și semneze demisia. 

 Triumviratul Pârvulescu – Rangheț – Bodnăraș a deținut conducerea partidului până la evadarea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej din închisoare în august 1944.

Bodnăraș s-a ocupat de organizarea unor grupări paramilitare clandestine (gărzile patriotice), cărora în timpul perioadei comuniste a istoriei românești li s-a dat o importanță exagerată. A coordonat activitățile de sabotare a segmentului de front din Moldova numit „Poarta Iașului” în timpul ofensivei sovietice din august 1944, așa-numita „Operațiune Iași-Chișinău”. 

La data de 23 august 1944, Emil Bodnăraș (cu numele conspirativ de inginerul Ceaușu) a participat împreună cu Lucrețiu Pătrășcanu, ca reprezentanți ai PCR, la acțiunea condusă de către Regele Mihai de demitere a guvernului mareșalului Ion Antonescu. A făcut parte din grupul de comuniști care l-a preluat în custodie într-o casă conspirativă pe Ion Antonescu și pe ministrul Mihai Antonescu până la predarea acestora către sovietici.

  Din anul 1946 a fost deputat al PCR în toate legislaturile Marii Adunări Naționale.

Între martie 1945 și noiembrie 1947 a fost secretar general la președinția Consiliului de Miniștri însărcinat cu supravegherea serviciilor secrete și șeful Serviciului Secret al Armatei.

În această calitate, a deținut rangul de subsecretar de stat la Președinția Consiliului de Miniștri (1 decembrie 1946 – 5 noiembrie 1947). El s-a ocupat de organizarea fraudării alegerilor parlamentare din 1946 [20] și de Înscenarea de la Tămădău.

A fost unul dintre cei mai importanți oameni politici în vremea lui Gheorghiu-Dej, fiind în permanentă legătură cu serviciile secrete sovietice, cărora le prezenta rapoarte regulate asupra activității tuturor liderilor comuniști români, după cum s-a dovedit mai târziu în cazul lui Ana Pauker).

La data de 5 noiembrie 1947, după înlăturarea din guvern a reprezentanților grupării Tătărăscu, Bodnăraș a fost numit în funcția de ministru al apărării, fiind avansat la gradul de general-colonel.

În timpul în care în fruntea Partidului Comunist s-a aflat Gheorghe Gheorghiu-Dej, Bodnăraș a ocupat mai multe funcții importante : ministrul forțelor armate (5 noiembrie 1947 – 4 octombrie 1955) vicepreședinte al Consiliului de Miniștri (20 august 1954 – 4 octombrie 1955)prim-vicepreședinte al Consiliului de Miniștri (4 octombrie 1955 – 19 martie 1957) vicepreședinte al Consiliului de Miniștri (20 martie 1957 – 17 martie 1965).

După moartea lui Gheorghiu-Dej la 19 martie 1965, Bodnăraș, unul dintre cei mai influenți membri ai Biroului Politic, a sprijinit alegerea în fruntea partidului a mai tânărului Nicolae Ceaușescu în detrimentul altor doi candidați: Gheorghe Apostol și Alexandru Drăghici.

 Bodnăraș a fost unul dintre susținătorii loiali ai lui Ceaușesc.Pentru o perioadă, a continuat să mai dețină funcția de prim-vicepreședinte al Consiliului de Miniștri (18 martie 1965 – 8 decembrie 1967), după care a fost numit în funcția de vicepreședinte al Consiliului de Stat (1967-1976), funcție importantă, dar fără putere de decizie executivă.

Rămas totuși, până la moartea sa, unul dintre cei mai influenți membri ai elitei comuniste, a fost distins cu înalte ordine și medalii ale statului și partidului comunist român dar și cu distincții sovietice și străine.

Emil Bodnăraș a decedat la data de 24 ianuarie 1976 în București, iar rămășițele sale pământești au fost înmormântate, la dorința sa, într-o criptă de lângă biserica construită pe banii lui în satul natal, Iaslovăț din județul Suceava.

În perioada 7 septembrie 1976 – 20 mai 1996, comuna Milișăuți în care fusese înglobat satul Iaslovăț, a purtat denumirea de comuna Emil Bodnăraș.

În prezent, în fața Căminului Cultural din satul natal se află amplasat un bust al fostului lider comunist.

 

 

 

 

 

 

 

1979 – Coca Cola  se pune pentru prima data in vânzare în China , sub numele de Ke Kou Ke lo.

Până atunci,  aceasta bautură racoritoare era blamată de propaganda comunistă, fiind considerata un simbol al imperialismului american și al decadentei occidentale.

1983 – În Italia, 32 de teroriști, membri ai organizației marxiste extremiste „Brigazile Roșii”, sunt condamnați  la inchisoare pe viață, pentru răpirea și asasinarea în 1978 a politicianului Aldo Moro, fost prim ministru al guvernului italian, în 1978.

 

 

 

 

 

Foto: Aldo Moro răpit și asasinat de organizația Brigăzile Roșii

 

 

 

1983 – A murit la Los Angeles, California,regizorul american George Cukor; (n. 07.07.1899.

 

 

Filmul său My Fair Lady,  fost distins în 1965 cu Premiul Oscar pentru  cea mai bună regie.

 

1984 – A fost lansat pe piaţă primul computer Apple Macintosh.

1990 – Ion Raţiu, preşedintele fondator al Uniunii Mondiale a Românilor Liberi (UMRL), a revenit în România după 50 de ani de exil.

1990 – Prin Decretul-Lege nr. 40 al Consiliul Frontului Salvarii Nationale (CFSN), se adoptă Imnul de Stat al României, “Deşteaptă-te, Române” (versuri de Andrei Mureşeanu, muzica Anton Pann).

2004 – A început desfăşurarea proiectului cultural “Oraşul de sub oraş”, care a constat în spectacole susţinute de actorii Teatrului Masca în staţiile de metrou din Bucureşti.

2006 – A încetat din viaţă istoricul ieşean Gheorghe Platon, membru titular al Academiei Române.

A colaborat la (“Domeniul feudal în Moldova în preajma Revoluţiei de la 1848″, “Lupta românilor pentru unitate naţională. Ecouri în presa europeană”, “Cum s-a înfăptuit România modernă. O perspectivă asupra strategiei dezvoltării” (în colab.), “Unirea Principatelor Române”, “De la formarea naţiunii la Unirea cea Mare. Studii de istorie modernă” (6 volume) şi a colaborat la “Tratatul de Istorie a Românilor”; (n. 26 februarie 1926).

 

2010 – Crina “Coco” Popescu în vârstă de 15 ani a escaladat cel mai înalt vârf al Oceaniei – Carstensz Pyramid (4884m) din Indonezia, devenind astfel cea mai tânără alpinistă din lume care urcă acest munte.

 

 

Recordul anterior era deţinut de americana Samantha Larson care urcase pe acest vârf în 2007, la vârsta de 18 ani.

 2013: A decedat  Dan Mihăescu (n. 5 iunie 1933),  umorist, scenarist și regizor român, un apropiat al marelui  actor Toma Caragiu, pentru care a scris și a regizat cele mai multe momente satirice, printre care „Așa e în tenis” și „Fabula”

 

2014 – A decedat politiciana israeliană Șulamit Aloni (sau Shulamit Aloni), născută la 29 noiembrie 1928, decedată la 24 ianuarie 2014,  fondatoarea partidului Raț și conducătoare în trecut a partidului Mereț, ministru în câteva guverne israeliene, apărătoare a drepturilor cetățenilor și luptătoare împotriva constrângerii religioase. 

 

 

 2016: A decedat la Boston, expertul  american în științe cognitive din domeniul inteligenței artificiale, Marvin Minsky (n. 9 august 1927, New York), cofondator al laboratorului de inteligență artificială de la MIT, laureat al Premiului Turing în 1969.

 

 

 

 

 

 

 

La începutul anilor 1970 în cadrul laboratorului de inteligență artificială de la MIT, savanții Minsky și Papert au început dezvoltarea unor idei ce vor fi cunoscute sub numele teoria societății minții (Society of Mind).

Teoria încerca să explice cum ceea ce numim inteligență poate fi produsul unor interacțiuni ale unor părți non-inteligente.  În 1986, Minsky a publicat cartea ”Societatea minții” (Society of Mind), o lucrare comprehensivă despre teorie, spre deosebire de lucrările publicate anterior destinate unei audiențe generale.

În noiembrie 2006, Minsky a publicat ” Mașina emoțională” (The Emotion Machine), o carte care critică multe teorii populare despre cum funcționează mintea umană și sugerează teorii alternative, care deseori înlocuiesc ideile simple cu altele mai complexe. 

A câștigat Premiul Turing în 1969, the Premiul Japoniei în 1990, premiul IJCAI pentru excelență în cercetare în 1991 și Medalia Benjamin Franklin din partea Institutului Franklin în 2001. 

În 2006 a devenit „fellow” al Muzeului Istoriei Calculatoarelor „pentru co-fondarea domeniului inteligenței artificiale, pentru crearea primelor rețele neuronale și roboți și pentru dezvoltarea teoriilor cogniției umane și robotice.” 

În 2011 Minsky a intrat în galeria de faimă a inteligenței artificiale a IEEE Intelligent Systems pentru „contribuții importante aduse domeniului inteligenței artificiale și a sistemelor inteligente”

În 2014, a câștigat Premiul Dan David „Mintea digitală” în domeniul inteligenței artificiale iar în 2013 a primit premiul fundației BBVA Frontierele Cunoașterii la categoria „tehnologii informaționale și de comunicare”.

 

 

 

 

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Sfânta Xenia

 

Sfanta Xenia era originară din Roma. In momentul in care parintii au hotarat sa o marite, ea a ales sa fuga impreuna cu doua slujitoare in Insula Cos. Face acest lucru din dragoste fata de Hristos, caci pentru ea adevarata logodna era unirea cu El.

Renunta la numele Eusebia si isi ia numele de Xenia, care se talcuieste “straina”, vrand sa arate prin acest gest, ca se instraineaza de lumea aceasta. In urma rugaciunilor, il intalneste pe ieromonahul Pavel, iar la indemnul acestuia se stabileste in cetatea Milassa din Careia si imbraca haina monahala. Aici va ridica o bisericuta inchinata Sfantului Mucenic Stefan. Va fi locul in care se va nevoi impreuna cu cele doua slujitoare si cu alte fecioare.

Sfanta Xenia era intr-o continua priveghere, infranare si smerenie. Purta niste haine vechi, dar considera ca trupul sau este nevrednic si de acestea. Toata viata ei era intru umilinta si varsare a lacrimilor. In Sinaxarul zilei in care se face pomenirea ei se spune ca “puteai sa vezi izvoarele apelor in vreme de arsita secand, decat ochii ei incetand de lacrimi… facutu-s-au lacrimile ei paine ziua si noaptea ”. Era straina de lume, insa, locuitoare a cerului. A fost vazuta in trup, dar s-a asemanat cu ingerii cei fara de trup.

Diavolii se temeau de infranarea ei si nu indrazneau sa se apropie de ea. Manca uneori a doua zi, alteori in a treia zi, iar de multe ori si toata saptamana petrecea fara hrana. Iar cand era sa primeasca hrana, nu manca verdeturi, linte, poame de gradina, ci numai putina paine, udata cu lacrimile sale. Lua din cadelnita cenusa si presara painea sa. Aceasta o facea in tot timpul vietii sale, implinind cuvantul prorocesc: “Cenusa cu paine am mancat si bautura mea cu plangere am amestecat”.

In momentul in care cuvioasa Xenia a trecut la cele vesnice, pe la amiaza, pe cer s-a aratat, deasupra manastirii, o cununa de stele foarte luminoasa avand in mijlocul ei o cruce. Aceasta cununa stralucea mai mult decat soarele. Prin acest semn, Dumnezeu a dorit sa arate tuturor, sfintenia cuvioasei Xenia.

Viata sa a fost cunoscuta de ceilalti, dupa moartea ei. Cuvioasa Xenia le cerusera celor doua slujnice sa nu spuna nimanui nimic despre viata sa. Astfel, nimeni nu a stiut unde si cand s-a nascut, din ce fel de familie si de ce a ales sa paraseasca lumea aceasta, pana in momentul in care una din slujnicele ei va face cunoscut motivul instrainarii ei pentru Hristos.

VIDEO: ASTAZI IN ISTORIE – TODAY IN HISTORY

 

 

 

Bibliografie (surse):

 

 

 

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex- Bucureşti 2008;

2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;

3. Istoria md.;

4. Istoriculzilei blogspot.com;

5. lessignets.com;

6. Wikipedia ro.

7. Rador.ro

 

Ecaterina Conachi, românca fără de care Unirea din 24 ianuarie 1859 nu ar fi fost posibilă. VIDEO

 

 

 

 

 

 

Harta Principatelor Române între anii 1859- 1878

Spre sfârşitul deceniului şase al secolului al XIX-lea, slăbirea temporară a puterii Imperiului Ţarist după înfrângerea suferită în războiul Crimeei (contra Turciei, Franţei, Angliei şi Regatul Sardiniei) a creat şansa unirii pentru ţările române. Constrânsă de statutul de învinsă, Rusia n-a putut interveni direct şi brutal, cum făcea de obicei, dar nici n-a acceptat ideea de a scăpa Principatele din mână, aşa că a uneltit şi a finanţat spioni şi agenţi de influenţă. 

Congresul de pace de la Paris (13/25 februarie – 18/30 martie 1856), care punea capăt războiului Crimeii, a luat o serie de hotărâri importante pentru viitorul Principatelor Române şi al poporului român.

 Principatele Române Moldova şi Ţara Românească (Valahia) intrau sub garanția colectivă a puterilor europene.

Se avea de asemenea în vedere revizuirea legilor fundamentale ale acestor două principate române, alegerea unor Adunări  ad-hoc care să exprime atitudinea românilor în privința Unirii, integrarea în granițele Moldovei a trei județe din sudul Basarabiei (Cahul, Bolgrad, Ismail), trimiterea în Principate a unei Comisii Europene cu misiunea de a propune „bazele viitoarei lor organizări”, libertatea navigației pe Dunăre, ș.a.

Ad hoc este o expresie latină cu sensul de „pentru aceasta” („anume pentru acest scop”), folosită printre altele pentru a caracteriza un organism înfiinţat spre a exercita o misiune cu caracter temporar, de circumstanţă. 

 Într-un sens foarte general, ad hoc semnifică o soluţie adoptată pentru un scop precis, spre deosebire de o soluţie permanentă sau îndelung elaborată.

Situaţia s-a schimbat fundamental în cele două ţări române, după înlocuirea domnitorilor de până atunci cu locţiitori de domn (regenţi sau caimacami). Aceştia au fost  în Moldova Teodor Balş (iulie 1856 – 1 martie 1857), după moartea acestuia fiind numit Nicolae Conache-Vogoridi (martie 1857- toamna lui 1858), ambii antiunionişti, şi în Ţara Românească Alexandru Ghica (iulie 1856 – toamna lui 1858), favorabil Unirii. Scopul principal era organizarea alegerilor pentru Divanurile ad-hoc.

  Turcia, Rusia şi Austria, au  pus  în aplicare planuri de sprijinire şi finanţare a unor acţiuni de  blocare a Partidei Unioniste din cele două ţări române şi de împiedicare a Unirii, inclusiv prin falsificarea alegerilor, coruperea decidenţilor politici şi lovituri de stat.

Istoria reală a Unirii are toate ingredientele unui film de spionaj cu suspans şi acţiune.

E clar că personalităţile celor două ţări româneşti, patrioţi şi intelectuali de marcă educaţi în Occident, în majoritate afiliaţi la masoneria franceză, au gândit, plănuit şi, până la urmă, înfăptuit proiectul Unirii.

În acelaşi timp, există şi suficiente dovezi că unii dintre ei au jucat la două capete, ţinând legătura cu tabăra lui Sturdza, omul ruşilor sau cu cea a turcilor, până-n ultima clipă.

Alţii au oscilat între o unire paşnică şi una pe calea armelor, în vreme ce mulţi n-au avut viziunea măreţului ideal, preferând să tragă sforile pentru a fi aleşi ei înşişi sau rude de-ale lor.

Dacă în Valahia majoritatea covârșitoare a opiniei publice susținea ideea Unirii, în Moldova lucrurile se arătau mai complicate.

Reacţiunea separatistă din Moldova, care a organizat alegerile la 7/19 iulie, le-a falsificat grosolan, ceea ce a dus la o stare  de tensiune care i-a determinat până şi pe unii dintre deputaţii aleşi cu sprijinul autorităţilor caimacamului Vogoride să renunţe la mandatele pe care le obţinuseră în mod fraudulos.

Caimacamul Vogoride, care aspira la tronul Moldovei, măsluise alegerile pentru Divanul ad-hoc al Moldovei, permiţând câştigarea acestora de către forţele antiunioniste.

Scoaterea pe moment a unioniştilor din cursă, fusese pusă în aplicare prin înlocuirea listelor electorale ale unioniştilor cu cele ale antiunioniştilor.

După ce  Vogoride orbit de promisiunile de preamărire făcute de otomani, a reuşit să impună prin fals voinţa antiunionistă, soţia sa, Ecaterina (Cocuţa) Conachi, a descoperit  corespondenţa acestuia cu Poarta Otomană, şi a  înmânat-o fratelui său vitreg, Costache Negri care la rândul său a dat în vileag complotul antiunionist în presa din ţară şi din străinătate.

Publicarea acestor scrisori compromiţătoare în ziarul belgian „L’Etoile d’Orient” (în Moldova ele circulând sub denumirea Estract de scrisori secrete trimise caimacamului Moldovei de deosebite feţe politice), la aceasta adăugându-se şi demisia răsunătoare a lui Alexandru Ioan Cuza din funcţia de pârcălab de Galaţi, a provocat o criză diplomatică de proporţii, care a putut fi stopată numai după celebra „întâlnire de la Osborne” a conducătorilor Franţei şi Marii Britanii şi, bineînţeles, după ce Poarta a cedat, acceptând organizarea unor noi alegeri.

Noile alegeri, organizate la 22 septembrie 1857, au adus victoria zdrobitoare a unioniştilor în Divanul Ad-hoc al Moldovei (din cei 83 de deputaţi, numai doi s-au pronunţat împotriva unirii).

După noile alegeri pentru Adunările ad-hoc din Moldova şi cele din Valahia, în divnurile ad hoc au fost aleşi reprezentanți ai bisericii, marii boierimi, burgheziei, țărănimii clăcașe, care au lucrat pentru înfăptuirea unirii Principatelor Române.

 

 

 

Foto: Drapelul PRINCIPATELOR UNITE ALE Valahiei şi Moldovei (1859-1862)

Viaţa uimitoare a Ecaterinei Conachi, femeia care a salvat Unirea din 24 ianuarie 1859

 Ecaterina (Cocuţa) Conachi, soţia caimacamului Moldovei, Nicolae Vogoride, a fost cea care a dezvăluit complotul antiunionist, după ce a devoalat corespondenţa soţului său cu Constantinopolul şi i-a făcut publice scrisorile în întreaga Europă.

Fără gestul ei curajos, Mica Unire nu ar fi fost posibilă.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 Născută în 1828, a fost unica fiică a logofătului moldovean Costache Conachi şi a Smarandei Negri. După ce mama sa a decedat, sarcina creşterii şi educării Ecaterinei a revenit tatălui văduv, Costache Conachi.

  La vârsta de 17 ani, la 2 iunie 1846, s-a căsătorit cu Nicolae Vogoride, grec de origine, desemnat caimacamul Moldovei, locţiitor al domnitorului însărcinat cu administrarea Moldovei.

Căsătoria a fost una aranjată de tatăl Ecaterinei, care era ostil cauzei unioniste şi apăra interesele turcilor în Moldova. Tot el a dorit ca noul cuplu să poarte numele de Conachi, întrucât nu avea alţi moştenitori în afară de fiica sa şi a dorit să ducă mai departe numele familiei.  

În urma acestei căsătorii, Ecaterina i-a născut lui Nicolae Vogodrie trei copii: Emanoil, Maria şi Lucia.

Cei doi soţi nu au împărăşit niciodată aceleaşi idei.

În vreme ce caimacamul sprijinea interesele otomanilor, pentru că primise promsiunea de a deveni domn al Moldovei în cazul în care Unirea nu se va înfăptui, tânara sa soţie sprijinea cauza unionistă.

,,Unirea mai presus de soţ”. 

Alături de fratele ei vitreg, Costache Negri, Ecaterina s-a înrolat în tabăra unioniştilor, sprijinindu-i pe Alexandru Ioan Cuza, Vasile Alecsandri şi Mihail Kogălniceanu.   

Despre Ecaterina Vogoride se mai spune că ar fi fost una dintre iubirile celui care avea să devină domnitor, Alexandru Ioan Cuza şi că ei îi datora Cuza ascensiunea în cariera militară şi trecerea sa rapidă de la gradul de sublocotenent la cel de colonel.  

Când soţul ei a vrut să îi numească pe Constantin Catargiu şi Nicolae Cantacuzino miniştri, ambii fiind recunoscuţi antiunionişti, l-a ameninţat cu divorţul.

  „Ai venit în ţară sărac lipit pământului, n-ai altă avere decât  zestrea ce ţi-am adus-o eu. Îţi iert risipirea ce ai făcut-o, dar nu-ţi voi ierta trădarea faţă de neamul, faţă de ţara care ar fi trebuit să devie şi a dumitale.

Cum nu ai astăzi altă avere decât a mea, aş putea, printr-un divorţ, să te aşez din nou pe paiele de unde te-am ridicat”, i-ar fi spus Ecaterina, Caimacamului.  

 

   După ce soţul ei, caimacamul Moldovei, orbit de promisiunile de preamărire făcute de otomani, a reuşit să impună prin fals voinţa antiunionistă, Ecaterina i-a furat corespondenţa cu Poarta Otomană, pentru a da în vileag complotul antiunionist.  

Scrisorile lui Vogoride au făcut înconjurul presei din Europa. Au fost publicate şi în Moldova sub numele de ”Estract de scrisori secrete trimise caimacamului Moldovei de deosebite feţe politice”.

După dezvăluirea complotului, Puterile Garante au obligat Imperiul Otoman să-şi reevalueze poziţia faţâ de Principatele Române şi să accepte rezultatul favorabil reluării alegerilor.

Nicolae Vogoride a fost înlăturat din postul de caimacam, în octombrie 1858.

După Unirea din 1859, Ecaterina Conachi l-a părăsit pe Nicolae Vogoride şi a călătorit prin Europa. Fostul caimacam a murit în1862, iar Ecaterina s-a recăsătorit cu principele italian Emanuele Ruspoli în 1864.

Românca , fără de care Unirea ar fi fost stopată cine ştie pentru câtă vreme, a murit la Genova în Italia, în februarie 1870, fără a mai putea să se bucure de cucerirea Independenței iubitei sale țări ân 1877…

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Surse: 

 

https://www.erepublik.com/sr/article/unirea-principatelor-rom-ne-evenimente-anterioare-2628840/1/20

http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Nicolae_Vogoride

http://www.dacoromania-alba.ro/