CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

O ISTORIE A ZILEI DE 19 IANUARIE. VIDEO

 

 

 

 

 

 

19 ianuarie, istoricul zilei

 

 

 

Anul 379 – Teodosius devine co-împărat al Imperiului Roman de Răsărit.

După moartea împăratului Valens la Adrianopol (378), Grațian îl proclamă pe Teodosius co-împărat, încredințându-i guvernarea provinciilor orientale.

 

 

 

 

Flavius Theodosius (11 ianuarie 347 – 17 ianuarie 395), cunoscut ca Teodosiu I sau Teodosiu cel Mare, a fost ultimul împărat roman care a condus întregul Imperiu Roman (între anii 379 și 395), înainte de divizarea acestuia în cel două imperii – de răsărit şi de apus.

Imparatul Teodosie I cel Mare a decretat  crestinismul ca unica religie pe teritoriul statului roman.

Edictul a interzis toate cultele pagane, completand astfel un decret anterior din 391 care nu mai permitea frecventarea templelor si efectuarea jertfelor.

A fost un puternic apărător al credinţei ortodoxe şi trecut de Biserica Ortodoxa  în rândul sfinţilor, prăznuirea lui făcându-se la data de 17 ianuarie.

In 393 a suprimat  Jocurile Olimpice, deși aveau o tradiție de peste un mileniu.

Teodosiu, împreună cu soția sa, Aelia Facillia, a avut trei copii:

  • Arcadius, împărat în est

  • Honorius, împărat în vest

  • Galla Placidia  Aelia , împărăteasă romană. A fost capturată de la Roma (410)  și căsătorită cu regele vizigot  Ataulf (414). După moartea acestuia s-a  reîntoars în Italia (416), devenind soția generalului Constantius (417), proclamat în 421 împărat.Refugiată în 423 , după moartea lui Honorius, la Constantinopol, revine doi ani mai târziu cu sprijinul lui Teodosius al II-lea  și ocupă pentru fiul ei minor, Valentinian al III-lea, tronul Imperiului Roman de Apus.

 

 

 

 

639 – Moare, după o domnie de 10 ani, în cursul careia a unificat regatul francilor și i-a stabilit capitala la Paris, regele  franc  Dagobert  I.(n.605).

Pe tronul țării a urcat regele Clovis al II-lea.

 

 

 

 

Dagobert a fost, alaturi de Clovis si  Charlemagne (Carol cel mare), unul dintre cei mai importanti monarhi ai evului mediu timpuriu european.

 

 

 1419 – Războiul de 100 de ani: oraşul francez Rouen se predă lui Henric al V-lea al Angliei.

 

 

 

1544 –  S-a născut regele Francisc al II-lea  al Franței. A domnit intre anii 1559 și 1560, fiind fiul cel mare al lui  Henric al II-lea si al Caterinei de Medici.

Francisc al II-lea a persecutat protestanții și a reprimat conjurația de la Amboise (martie 1560).

A fost căsătorit în 1558 cu Maria Stuart, regina Scoției (1542-1567) fiind urmat la tron de fratele său mai mic Charles, în vârstă de 10 ani, regența fiind asigurata de Catherine de Médici. 

Maria Stuart, văduva lui Francisc al  II-lea, s-a întors în Scoția.

 

1629 – A decedat Mitropolitul Moldovei și Sucevei, Anastasie Crimca; (n.1560).

 

 

 

 

1736 – S-a născut James Watt, inginer mecanic, inventator al motorului cu aburi , care a constituit o etapă importantă a revoluției industriale. A murit la 25 august 1819.

 

 

 

 

 

1737 – S-a născut  Jacques–Henri Bernardin de Saint–Pierre, scriitor francez, precursor al romantismului care a scris, printre altele, cunoscutul roman „Paul şi Virginia”; (d.21.01.1814).

 

 

Jacques-Henri Bernardin de Saint-Pierre

 

 

 

1798 –  S-a născut Auguste Comte, filosof şi sociolog francez (“Curs de filosofie pozitivă”); (d.05.09.1857).

 

 

 

1806 – S-a născut în localitatea Bezin (azi Donici) in Orhei, Moldova, poetul român Alecu Donici; (d. 21.01.1865).

 

 

 

 

1806 – Marea Britanie ocupa Capul Bunei Sperante in sudul Africii.

 Termenul Capul Bunei Speranțe a fost utilizat și pentru a numi Colonia Capului, înființată în 1652 în apropierea  Peninsulei Capului.

Puțin înainte de formarea Uniunii Africii de Sud, termenul se referea la întreaga regiune care avea să devină în 1910 Provincia Capului.

 

 

1809 – S-a născut marele scriitor, poet si publicist american, Edgar Allan Poe; (d.07.10.1849).

 

 

 

 

 

 

1821 – Se constituie Comitetul de Oblăduire, menit să asigure conducerea Ţării Româneşti până la stabilirea succesorului fostului domnitor, Alexandru Şuţu, decedat cu o zi înainte.

   Comitetul l-a desemnat pe Tudor Vladimirescu „să ridice norodul la arme” pentru răsturnarea regimului fanariot, înlăturarea stăpânirii otomane şi cucerirea independenţei ţării.

Dar programul lui Vladimirescu nu se limita la cucerirea independenţei, ci dorea eliminarea corupţiei și a fiscalității excesive, abolirea privilegiilor boiereşti, dreptate și egalitatea tuturor în faţa legii.

Astfel, Tudor Vladimirescu a părăsit Bucureştiul şi s-a îndreptat în fruntea unei cete de arnăuţi spre Tîrgu Jiu, unde ajunge la 21 în zona Olteniei în vederea pregătirii revoluției, urmând ca pe 23 ianuarie să adreseze către norodul românesc „Proclamația de la Padeș”, unul dintre documentele programatice ale Revoluției de la 1821, revoluție ce avea ca obiectiv înlăturarea regimului fanariot din Muntenia și care a marcat începutul procesului de renaştere naţională a României moderne.

 

 

1834 – Se deschide, la Bucureşti, Şcoala de muzică vocală, declamaţie şi literatură a Societăţii Filarmonice, nucleul viitorului Conservator. Primul director şi profesor de literatură a fost Ion Heliade Rădulescu.

 

 

 

1839 – Se naște pictorul francez Paul Cézanne.

Cu toata opozitia tatalui sau care il dorea la conducerea bancii pe care o fondase, Paul Cezanne a preferat pictura.

 

 

 

 A fost timp indelungat atras de curentul impresionist. A decedat in anul 1906, pe 22 octombrie.

 

 

1840 – Căpitanul american Charles Wilkes observa in timpul unei expeditii de explorare, coasta estica a Antarticii si cere ca aceasta regiune, cunoscuta ulterior drept Wilkes Land, sa devina parte a Statelor Unite.

 

 

 

 

 

 

 

1849 – In timpul apărării eroice a regiunii Munţilor Apuseni, moţii înfrîng la Mărișel o oaste a nemeşimii maghiare.

Hălmagiul este ocupat după o luptă dintre trupa maiorului ungur Beke Jozsef compusă din 3500 secui care dispunea de şase tunuri şi lăncierii şi puşcaşii români conduşi de  Ioan Buteanu.

 

 

 

1853 : La Roma a avut loc premiera operei Trubadurul (Il Trovatore), compusa de  Giuseppe Verdi .

 

 

 

 

1857 – La Chişinău, in Basarabia ţaristă, este încheiat protocolul conform căruia a fost trasată noua frontieră în partea de sud a Basarabiei ţariste,urmare a infrangerii Rusiei in Razboiul Crimeei.

 

 

 Fișier:AtlHistMold8.jpg

 

 

 

Unul din rezultatele  acestui război pierdut de Imperiul Rus, a fost acela ca judeţele Cahul, Bolgrad şi Ismail au reintrat timp de 22 de ani în componenţa Moldovei, respectiv din 1859 a României, între anii  1856 şi 1878 .

 

 

1865 –  A decedat la Besançon Pierre-Joseph Proudhon, economist, sociolog francez, teoretician al socialismului, considerat părintele anarhismului; (n. 15.01.1809, Passy, Paris).

 

 

 

 

 

Imagini pentru Pierre-Joseph Proudhon, photos

 

 

 

 

 

În 1840  a publicat lucrarea sa de căpetenie, Ce e proprietatea?, întrebare la care răspunde: „Proprietatea e furt!”.

Această lucrare  va suscita atenția autorităților judiciare, precum și a lui Karl Marx, care va începe să corespondeze cu Proudhon. Legătura dintre Proudhon și Marx s-a terminat prin neînțelegerea ulterioară între cei doi. Proudhon denunță intoleranța lui Marx și „religiunea rațiunii” (materialismul dialectic) pus pe picioare de Marx.

Această scrisoare marchează opoziția istorică dintre anarhiști și marxiști.

În urma cărții ” Sistemul contradicțiilor economice sau Filosofia mizeriei” a lui Proudhon (1846), Marx a ripostat prin lucrarea „Mizeria filosofiei”.

 

 

 

 

1872 – S-a născut  Frederic Storck, sculptor român de origine germană; (d. 26.12.1942).

 

 

 

 

 

A fost fiul sculptorului Karl Stork, fratele sculptorului Carol Storck și soțul pictoriței Cecilia Cutescu Storck.

 

 

 

1889 – Statul român devine proprietarul tuturor cailor ferate de pe teritoriul țării, cu o lungime 1.377 km.

 

 

 

1890 – S-a născut  Stefan Procopiu, fizician român, Doctor Honoris Causa al Institutului Politehnic din Iaşi, membru al Academiei Române, desemnat în două rînduri în comisia de recomandări la Premiul Nobel; (d.22.08.1972).

 

 

 

 

 

1905 –  A murit filosoful  indian Debendranath Tagore ; (n. 15.05.1817).

 

 

 

1905 – A încetat din viaţă medicul ceh, naturalizat român, Felix Iacob, membru al Academiei Române; (n. 6 ianuarie 1832).

 

 

 

 

 

A fost membru titular (de la 30 iunie 1879) și vicepreședinte al Academiei Romane.

 

 

 

1915 – Fizicianul și chimistul francez  Georges Auguste Claude brevetează invenția tubului de neon.

S-a născut în data de  24 septembrie 1870 și a murit la 21 mai 1960. A facut cercetari  pe gaze rare  si  în 1910 a descoperit  iluminatul cu  neon.

 

 

1915 – Primul Război Mondial: Are loc primul atac aerian major asupra unor ţinte civile în Marea Britanie când două zeppeline germane au bombardat oraşele Great Yarmouth şi King’s Lynn de pe coasta estică a Angliei.

 

 

 

 

 

 

1920: Senatul Statelor Unite ale Americii votează împotriva aderării  la Liga Națiunilor.

 

 

 

 

1923 – S-a născut într-o familie mixta iudeo-germana, Markus Wolf, cel mai cunoscut spion al fostei RDG, fostul sef al serviciilor de informatii din cadrul Securitatii de Stat (STASI) , supranumit “omul fara fata”, deoarece serviciile rivale de spionaj  nu au dispus de o imagine fotografica a acestuia decat in anii ’80; (m. 09.11.2006).

 

 

 

 

A  condus timp de 34 de ani, intre anii 1958-1987, serviciul de informații externe al RDG (Hauptverwaltung Aufklärung (HVA) din cadrul Ministerium für Staatssicherheit(„Ministerul Securității Statului”) din RDG, cunoscut îndeosebi prin abrevierea MfS (cea oficială) și prescurtarea populară Stasi a cuvîntului Staatssicherheit, („Securitatea statului”).

Datorita originilor sale evreiesti familia sa a parasit Germania emigrand in franta si apoi in URSS

În 1943 , și-a început activitatea de redactor la Deutscher Volkssender, post de radio în limba germană din Moscova. În 1945 s-a întors înGermania , făcând parte dintr-un grup de activiști comuniști supranumit „grupul Ulbricht” (condus de Walter Ulbricht).

A lucrat sub pseudonimul Michael Storm la Berliner Rundfunk, postul de radio înființat în sectorul sovietic al Berlinului , unde a rămas până în 1949.

În anii 1945-1946, Wolf a fost acreditat ca reporter la  Procesul de la Nurnberg. Între 1949 (anul proclamării Republicii Democrate Germane) și 1951, Markus Wolf a fost „prim consilier” la ambasada RDG în Moscova.

Din septembrie 1951, Wolf a participat la dezvoltarea noului serviciu de informații externe (Aussenpolitischer Nachrichtendienst – APN), care se prezenta oficial  ca institut pentru cercetări în științele economiei. A devenit șef adjunct al secției principale III, contrainformații (Hauptabteilung III (Abwehr)). În 1952, a devenit șeful serviciului de informații APN.

În 1953, acest serviciu a fost integrat în Ministerul Securității Statului (Ministerium für Staatssicherheit – MfS) cu denumirea Hauptabteilung XV (Auslandsaufklärung) („secția principală 15, informații externe”).

În 1956, serviciului i-a fost scurtat numele Hauptverwaltung Aufklärung. Șeful serviciului, Markus Wolf, a fost avansat la rangul de general-maior și, în calitate de șef al spionajului, era totodată prim-adjunct al ministrului Securității statului, Ernst Wollweber , apoi Erich Mielke.

Abia în 1979, serviciul de informații externe al RFG a putut să-l identifice pe Wolf pe o fotografie făcută de serviciul suedez de informații.

În momentul fotografierii pe ascuns, Wolf se afla ca turist la Stockholm, iar cel care l-a identificat a fost un fost locotenent-major al serviciului est-german condus de Wolf.

Până în acel moment, serviciile occidentale nu dețineau o fotografie mai recentă decât cele de până în anii ’50 – ceea ce îi adusese lui Wolf porecla „omul fără față”.

În 1986, Wolf a devenit general-colonel, dar a fost eliberat din funcții la cererea sa. În noiembrie al aceluiași an a avut loc, Wolf a încetat să mai facă parte dinMfS (Ministerul Securității Statului). Și-a început activitatea scriitoricească. Prima carte publicată este întitulată Die Troika (Troica).

La 4 noiembrie 1989, Markus Wolf a participat la o mare demonstrație organizată în centrul Berlinului răsăritean (Alexanderplatz, „piața Alexandru”), unde a ținut o cuvântare în fața mulțimii, pronunțându-se în favoarea unor mari reforme, care au fost cerute de manifestanți.

A cerut totodată apreciere și respect pentru lucrătorii MfS, dar mulțimea l-a fluierat și huiduit. Wolf nu a mai avut vreo șansă pentru o a doua carieră, în calitate de politician reformist, în cadrul Partidului Unitatii Socialiste (PUS)

A respins o ofertă din partea Agenției Centrale de Informații, CIA, de a-l proteja  în Statele Unite ale Americii de eventuala urmărire penală germană în schimbul informațiilor secrete.

Cu șase zile înaintea reunificarii celor două state germane, Markus Wolf a părăsit Germania, și cu ajutorul KGB-ului s-a refugiat la Moscova. Aflase că urma să fie arestat în Germania.

După eșecul puciului sovietic împotriva președintelui URSS, Mihail Gorbaciov, Wolf a cerut azil politic in Austria, dar  autoritățile austriece i-au respins apelul si  l-au dus la frontiera austro-germană , unde a fost preluat de către autoritățile germane, care  l-au condamnat in anul 1993 pentru trădare de patrie și luare de mită, la o pedeapsă privativă de libertate de șase ani.

Curtea constituțională a RFG a anulat capul de acuzare, trădare de patrie, motivând aceasta prin recunoașterea principiului că activitatea de spionaj în serviciul statului suveran Republica Democrată Germană a fost desfășurată în conformitate cu legislația acestui stat.

În 1996, Wolf a solicitat o viză de intrare în  SUA care i-a fost refuzata si in  tot restul vieții, nu i-a fost permisă intrarea pe teritoriul american.

În 1997, Wolf a fost condamnat la doi ani închisoare cu suspendarea pedepsei, sub acuzația de răpire de libertate, vătămare corporală etc. în patru cazuri.

În ultimii ani ai vieții, Markus Wolf a domiciliat în Berlin , unde a încetat din viață la9 noiembrie 2006 .

La sfârșitul aceleiași luni, urna cu cenusa  lui Wolf a fost depusă în mormântul fratelui său Konrad, din cimitirul central civil Friedrichsfelde de la Berlin.

 

 

1924 – S-a născut Jean-François Revel, filosof, scriitor şi ziarist francez; (d. 30.04.2006).

 

 

 

1930 – S-a nascut Ludovic Bacs, dirijor si compozitor, fondator si conducator al Orchestrei de camera “Musica rediviva” din Bucuresti.

 

 

 

 

 

1932 – S-a născut solistul vocal si compozitorul român Constantin Drăghici.

 

 

 

 

1943 –  S-a nascut Janis Joplin, cântăreaţă americană de hard rock şi blues rock; (d.04.10.1970).

 

 

 

 

 

1944 – S-a născut  M. Lee Goff, profesor american, unul dintre fondatorii metodelor moderne de investigare a crimelor.

 

 

 

 

 

 

1946 – A fost creat, la Tokio, Tribunalul militar international pentru Extremul Orient, in scopul judecarii criminalilor de razboi japonezi. Prima sentință a fost pronunțată la 04.11.1948.

 

 

 

1946 – S-a născut cântăreaţa si actriţa americană, Dolly Parton

 

 

 


1947 – S-a născut Rod Evans, membru fondator al trupei Deep Purple.

 

 

 

 

1949 – S-a nascut Robert Palmer, cântăreţ şi chitarist britanic; (d. 26.09.2003).

1951 – A decedat  C.C. Nottara, compozitor şi violonist, critic muzical. A fost membru fondator şi dirijor al Orchestrei Municipiului Bucureşti (1929-1939), dirijor al Orchestrei Radio (1933-1938) şi membru fondator al Societăţii compozitorilor români (1940); (n. 1890).

1966 – Indira Gandhi devine prima femeie prim-ministru din istoria  Indiei.

1971 – A murit Martin Bercovici, inginer, unul dintre pionierii planurilor de electrificare a Romaniei; membru al Academiei Romane; (n.24.08.1902).

 

 

1973 – A murit Romulus Cândea, istoric român, membru corespondent al Academiei Române. A întemeiat Institutul de istorie şi limbă al Universitatii din Cernăuţi; (n.07.10.1886).

 

 

1979 – S-a născut Svetlana Korkina, gimnastă din Rusia, câştigătoare a 7 medalii Olimpice.

 

 

Ea mai are în palmares 9 medalii de aur, 8 de argint şi 3 de bronz, câştigate la Campionatele Mondiale de Gimnastică.

 

 

1981 – A decedat Catinca Ralea, traducătoare, regizoare de film, actriță și realizatoare de emisiuni radio-tv din România.

A fost fiica  criticului literar Mihai Ralea  si sotia actorului Emanoil Petrut; (n.5.septembrie 1929).

 

 

 

 

 

A condus secția de limbă engleză la Radio  mai mulți ani.

La București există o stradă numită în cinstea ei, iar la Societatea Română de Radiodifuziune, o sală este numită în cinstea ei.

 

 

 

1985 – A decedat Ovid Densușianu (fiul).

 

 

 

 

 

Ovid Densusianu - fiul.jpg

 

Ovid-Aron Densușianu (n. 22 martie 1904 – d. 19 ianuarie 1985) a fost un scriitor român, autor al romanelor Stăpânul, Furtuna, Amurgul pe culmi.

Aceste romane sunt uneori, în mod greșit, atribuite tatălui său, Ovid Densușianu.

 

 

 

 

1990 – A murit Bhagwan Sri Rajneesh, mai cunoscut sub pseudonimul de OSHO, poate fi considerat unul dintre cei mai prolifici autori, unul dintre liderii spirituali cu cei mai numeroşi discipoli, unul dintre cei mai bine vânduţi şi citiţi autori din întreaga lume; (n.11.12.1931).

 

 

 

1996 – A murit compozitorul român de muzică ușoară Elly Roman; (n.1905).

 

 

1999 – Greva minerilor din Valea Jiului. După forţarea barajului din Defileul Jiului, minerii intră în Târgu Jiu. Armata avertizează ca va interveni “dacă forţele de ordine nu ar reuşi să controleze situaţia”.

Preşedintele  Emil Constantinescu anunţă că autorităţile sunt hotărâte să împiedice repetarea descinderilor minerilor în Capitală din 1990 şi 1991.

Minerii au refuzat  să negocieze cu o comisie guvernamentală desemnată în acest sens.

2000 – A murit Bettino Craxi, presedinte al Partidului Socialist Italian si preşedinte al Consiliului de Miniştri al Italiei în perioada 1983-1987; (n.02.02.1934).

 

In 1992 a fost acuzat de coruptie si s-a refugiat in 1994 in Tunisia,unde a si murit.

2001 – A încetat din viaţă filologul Emil Turdeanu, membru de onoare al Academiei Române, editor a două prestigioase reviste ale exilului românesc: “Revue des etudes roumaine” şi “Fiinţa românească”; (n. 10 noiembrie 1911).

 

2003 –  A murit jurnalista Françoise Giraud, (nascuta  Lea France Gourdji), cofondatoare a revistei ”L´Express” şi om politic francez.

 

 

 

A fost fiica directorului Agentiei telegrafice turce de la Constantinopol, Salih Gourdji si al Eldei Farragi, israeliti din Imperiul Otoman.

Giraud a fost  prima  care  a folosit  expresia„la nouvelle vague”( noul val) in cinematografia franceză; (n.21.09.1916).

 

2006 – NASA a lansat prima sondă spaţială către Pluto.  Sonda, numita New Horizons va calatori initial cu 57.000 km/h, dar dupa ce va folosi gravitatia lui Jupiter va zbura cu 75.000 km/h si va ajunge la Pluto in iulie 2015.

 

 

2015: A decedat la Ploiești marele inventator român Justin Capră; (n. 1933 la Magureni, Prahova).

https://justincapra2012.files.wordpress.com/2012/10/img_4311a.jpg

Inventatorul român Justin Capra s-a stins din viață la vârsta de 82 de ani. Printre multe alte lucruri, Justin Capra a inventat mașina care consuma sub  un litru de benzina la suta de kilometri.

Tot el a realizat si prototipul rucsacului zburator,o  inventie brevetata de americani după trei ani si jumătate. Apoi, acesta a ajuns sa fie folosit de cosmonauți la deplasarile in afara modulului cosmic. De-a lungul vieții, a primit numeroase medalii la Saloanele de inventică.

 Primul rucsac zburator realizat de celebrul in ventator , un aparat individual de zbor, se gaseste expus la Muzeul Tehnic Dimitrie Leonida din Capitala.
Desi inventia lui a fost una foarte importanta, Capră nu -a brevetat-o. Drept urmare, americanii Wendell Moore, Cecil Martin si Robert Cunings au preluat invenția foarte usor si au lansat-o in fabricatia de serie.
Justin Capra mai este si realizatorul celui mai mic autoturism Soleta, care consuma doar 0,5 litri la suta de kilometri, dar si al unei motorete care functioneaza cu acumulatori. Motoreta are 37 de kilograme și strabate 80 de kilometri cu 30 km/h.Soleta 150 Ecor, micro-autoturismul lui, cantareste 95 de kilograme si este capabil sa strabata 100 de kilometri cu doar jumatate de litru de combustibil. 

Inventatorul nu si-a produs niciodata masinile in serie. El dorea sa realizeze masini cat mai mici si care sa consume cat mai putin, mai ales in anii 1970, cand criza petrolului afecta pe toata lumea.In 1958, marele inventator a realizat primul ”rachetonaut” si a cerut sprijin americanilor deoarece oamenii de stiinta români nu-l puteau ajuta.

Cu ”rachetonautul” s-a lansat de la Ambasata SUA din Romania, dar cand a coborat la sol a fost arestat de un grup de securisti si acuzat ca ar fi incercat sa fuga din tara cu ajutorul unui dispozitiv zburator.

Inventatorul Capra a avut  si alte realizari de excepție, cum ar fi VIRGILIUS, un automobil cu doua roti echipat cu un motor de avion, de 105 cp si atingea peste 300 km/h, iar greutatea automobilului era de 250 kg.

Celebrul inventator a fost premiat si de Presedinția  României, in 2008, exact in ziua in care implinea 75 de ani. Inginerul care a facut turul țării cu un motor care consuma un litru la suta de kilometri, a primit Ordinul national pentru Merit in grad de Cavaler.

2017: A  decedat actorul american Miguel Ferrer; (n. 1955).

Imagini pentru Miguel Ferrer photos

2017: A decedat cântăreața braziliană Loalwa Braz Vieira; (n. 1953).

Artista  a fost descoperită carbonizată în maşina sa, la Saquerema, pe litoralul regiunii Rio de Janeiro din estul Braziliei.

Artista avea 63 de ani.

 

 

   Loalwa Braz Vieira a devenit faimoasă alături de grupul braazilian ”Kaoma”, în anul 1989, cu hit-ul Chorando se foi, cunoscut sub numele de ”Lambada”, care a făcut rapid  ocolul lumii, fiind extrem de popular și în țara noastră.

 

 

 

 

 

Calendar creștin ortodox

 

 

 

Astăzi în calendarul creștin ortodox sunt pomeniți Sfântul Cuvios Macarie cel Mare și Macarie Alexandrinul, precum și Sfântul Ierarh Marcu, mitropolitul Efesului și Sfânta Muceniță Eufrasia.

Este Duminica a 29-a după Rusalii, numită și a celor 10 leproși.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sfântul Macarie Egipteanul

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Imagine similară

 

 

 

 

 

Macarie cel Mare, sau Macarie Egipteanul, este unul dintre marii Sfinti Parinti ai pustiei. Contemporan cu Sfantul Cuvios Antonie cel Mare, Macarie era de origine egiptean, dintr-un sat numit Ptinapar, provenind dintr-o familie crestina foarte evlavioasa.

Parintii lui l-au silit sa se insoare, insa, el a fugit de viata lumeasca si dupa moartea parintilor sai, a ales sa traiasca viata pustniceasca.

Foarte de curând, Macarie a inceput sa fie puternic ispitit de diavol prin felurite incercari, dar prin staruinta sa si dragostea cea mare pentru Hristos, fericitul a biruit si s-a facut pilda a viata ingeresti in trup. Multe sunt pildele si minunile savarsite de Sfantul Macarie in lunga sa vietuire duhovniceasca in pustie.

Prin unele dintre ele s-a aratat ca Sfantul capatase de la Hristos putere si asupra mortii, astfel incat fericitul Macarie s-a invrednicit a savarsi invieri.Astfel, intrucat intr-o eparhie un episcop eretic incepuse a raspandi o erezie care sustinea ca Hristos a avut doar un trup aparent, episcopul dreptcredincios al locului l-a chemat pe Macarie pentru a stinge aceasta ratacire.

Desi Sfantul Macarie i-a aratat episcopului eretic, prin cuvintele Simbolului credintei ca se afla in inselare, necredinta acestuia a persistat, fortandu-l pe Cuvios sa rusineze ratacirea aceluia printr-o minune dumnezeiasca.Dupa o ora de staruinta in rugaciune, Macarie a inviat un om dintr-un mormant si nu vreunul mort de curand, ci unul mort de foarte mult timp.

Cel inviat neauzind de Hristos pana la moartea sa, Macarie l-a botezat si l-a luat pe langa el ca ucenic. Ucenicul sau inviat a mai trait trei ani inainte de a trece la Domnul, aratandu-se intru aceasta slava cea mare cu care Hristos ii binecuvanteaza pe alesii Sai.

In multe randuri Macarie s-a luptat fatis cu puterile necurate, dar cel mai bine vedem desavarsirea acestui minunat sfant in relatarea sfarsitului sau, in care se arata nesfarsita sa smerenie:“Fericitul Macarie sarutand pe toti cei ce erau langa dansul si pentru dansii rugandu-se, si-a ridicat ochii si mainile in sus, zicand cel mai de pe urma cuvant: In mainile Tale, Doamne, imi dau duhul meu. Si astfel si-a dat fericitul sau suflet, lasand multa plangere ucenicilor.

Apoi, adauga Serapion si aceasta, pe care a auzit-o de la Cuviosul Pafnutie, care era unul din ucenicii lui Macarie: ca acel sfant suflet, fiind ridicat de heruvimi si spre cer suindu-se, unii din parinti priveau cu ochii sufletesti spre diavolii cei din vazduh cum stau departe si strigau: “O! de ce slava te-ai invrednicit, Macarie”.

Iar Sfantul le raspundea: “Nu, caci inca ma tem, pentru ca nu ma stiu de am facut vreun lucru bun”. Apoi vrajmasii cei ce erau in vazduh, strigau: “Cu adevarat ai scapat de noi, Macarie”. Iar el le zicea: “Ba nu, caci imi mai trebuie ceva ca sa scap”. Si fiind acum inauntrul portilor ceresti, diavolii plangand, strigau: “A scapat de noi, a scapat!”.

Iar el cu mare glas le-a raspuns: “Cu adevarat am scapat de mestesugirile voastre, cu puterea Hristosului meu fiind ingradit”. Astfel a fost viata, sfarsitul si mergerea la vesnica viata a Cuviosului parintelui nostru Macarie.”

 

 

 VIDEO: ASTĂZI IN ISTORIE – TODAY IN HISTORY

Bibliografie (surse):

 

 

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric.

  3. lessignets.com

  4. Istoria md.

  5. Istoricul zilei blogspot.com

  6. Mediafax.ro;

  7. Wikipedia ro.

  8. Crestin Ortodox.ro

  9. https://materialedeistorie.wordpress.com

  10. Rador.ro

  11. http://www.europafm.ro

 

 

Publicitate

19/01/2020 Posted by | DIVERSE | , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

Ofensiva statelor revanșarde totalitare în perioada interbelică. Frăția de arme sovieto-nazistă

 

 

 

 

 

 

Relaţiile internaţionale între cele două războaie mondiale. Agresiunea statelor totalitare.

În primii ani ai perioadei interbelice, s-au depus eforturi pentru păstrarea păcii şi securităţii în lume:

Și-a început activitatea Societatea Naţiunilor;

S-au încheiat tratate de alianţă între diferite state;

S-a semnat Pactul de la Locarno, prin care Germania şi vecinii săi, Franţa şi Belgia, îşi garantau frontierele;

Franţa şi Statele Unite ale Americii, au încheiat, în 1928, Pactul Briand-Kellogg (semnat apoi de 63 de state), prin care propuneau eliminarea războiului din relaţiile internaţionale.

 

 

 

kellogg-briand-pact

 

 

 

Pacea şi frontierele nu au putut fi păstrate multă vreme după tratatele de pace de la Paris, din cauza statelor revizioniste, care au declanşat acţiuni agresive de politică externă.

Începutul a fost făcut prin nerespectarea condițiilor specificate de tratatele semnate la sfârșitul Primului Război Mondial.

Astfel, la 16 aprilie 1922, Germania și Rusia, foști adversari din timpul Primului Război Mondial, semnau, în orașul italian Rapallo, un tratat prin care fiecare renunța la pretențiile teritoriale și financiare stabilite în 1918 prin Tratatul de la Brest-Litovsk.

Tratatul de la Rapallo marchează, oficial, normalizarea relațiilor dintre Germania și Rusia, care se pun de acord să „coopereze în spiritul bunăvoinței reciproce pentru satisfacerea nevoilor economice”. La prima vedere, nimic nu părea în neregulă cu această înțelegere amiabilă ce respecta spiritul Ligii Națiunilor.

În spatele ei se afla însă un acord secret ce-i va permite Germaniei să-și încalce obligațiile impuse prin tratatul de pace de la Versailles. Era primul pas în drumul Germaniei spre remilitarizare ce se va sfârși cu un conflict și mai sângeros decât cel care tocmai se încheiase.

Înțelegerea dintre Germania și Uniunea Sovietică nu este deloc surprinzătoare. Cu toate că cele două țări luptaseră una împotriva celeilalte în timpul Marelui Război, dar în 1919 ambele se regăseau în tabăra învinșilor. 

După război, ambele țări au fost izolate diplomatic de către celelalte țări: Germania, ca stat învins, pentru că era considerată unicul vinovat pentru conflagrația mondială și merita, așadar, pedepsită, iar Rusia din cauza regimului criminal bolșevic care se instalase la putere în urma unei revoluții sângeroase.

Ca atare, cele două țări, rupte de restul Europei, nu se puteau baza decât una pe cealaltă.

Tratatul de la Rapallo a fost foarte important pentru Rusia, al cărei guvern sovietic nu fusese recunoscut până atunci de niciun stat. Prin semnarea tratatul, Germania recunoștea guvernul sovietic drept conducerea de drept a Rusiei, scoțând astfel Uniunea Sovietică din izolarea diplomatică în care aceasta se afla din 1918.

Încheierea tratatului germano-sovietic a fost privit scepticism de statele occidentale, dar și de Polonia și statele baltice, situate în cele două state.

Potrivit clauzelor secrete ale tratatului de la Rapallo, Rusia permitea germanilor să-și antreneze soldații pe teritoriul său. În schimb, Germania trimitea în Rusia ofițeri pentru instruirea Armatei Roșii. La prima vedere, Germania pare a fi partea mai avantajată de acest acord. Însă Uniunea Sovietică a tras multe beneficii de pe seama înțelegerii secrete, profitând la maxim de expertiza oferită de ofițerii germani și specialiștii în industria de armament. Asta s-a văzut foarte clar în timpul celui de-Al doilea Război Mondial.

Dacă mulți dintre ofițerii sovietici formați de specialiștii germani nu aveau să apuce războiul, pierind în timpul Marii Terori, progresul din industria de armament avea să-i pregătească pe sovietici pentru lupta împotriva fostului său Aliat.

Comisia Aliată de Control, care trebuia să se asigure că Germania nu încălca clauzele păcii, mai ales pe cele privind armata, nu avea cum să controleze ce făceau germanii pe teritoriul altui stat.

Teoretic, Armata germană era limitată la 100.000 de soldați. Pe hârtie, ea era formată din 24.000 de ofițeri, 38.000 gefreiter(fruntași) și 38.000 de soldați. Germanii au găsit însă modalitatea de a depăși limita impusă la Versailles. Astfel, în Germania au fost înființate mai multe organizații paramilitare precum gărzile patriotice, organizațiile de tineret, patrule de graniță etc.  Aceste organizații nu puteau fi controlate de Comisia Aliată, așa că Germania a putut să antreneze ilegal zeci de mii de ofițeri. Acestora li se adaugă oamenii pregătiți în secret în Uniunea Sovietică.

În anul 1931, Japonia a atacat China, iar în 1933, atât Japonia, cât şi Germania s-au retras din Societatea Naţiunilor.

În anii 1935-1936, Italia a desfăşurat un război, în Africa, împotriva Abisiniei (Etiopiei), pe care a ocupat-o.

 

 

 

 

DC-1936-52-d

 

 

Germania nazistă, Italia fascistă şi Japonia imperială au format o alianţă numită Axa Berlin-Roma-Tokyo, în anii 1936-1937, iar eşecul Societăţii Naţiunilor de menţinere a păcii şi securităţii în lume s-a observat în martie 1938, când Germania a ocupat Austria (Anchluss).

Italia a ocupat Albania, în aprilie 1939.

 

 

 

 

anschuluss

 

 

 

Conciliatorismul puterilor occidentale în faţa acţiunilor agresive, revizioniste, l-au încurajat pe Hitler în realizarea planurilor sale de cucerire de noi teritorii. Prin Conferinţa de la Munchen(29-30 septembrie 1939), Marea Britanie, Franţa şi Italia au permis ca regiunea sudetă a Cehoslovaciei să fie cedată Germaniei, crezând că vor linişti pretenţiile agresive ale lui Hitler.

 

 

 

 

 

munich

 

 

La 23 august 1939, Germania şi U.R.S.S. semnau un pactul Ribbentrop-Molotov prin care Hitler şi Stalin îşi promiteau că nu se vor ataca reciproc. Prin protocolul secret la acest tratat, cele două ţări îşi împărţeau sferele de influenţă în estul Europei.

 

 

 

 

accc32a35aa0d921caa6d2c3b46c885b

 

 

 

După numai câteva zile, la 1 septembrie 1939, Germania a atacat Polonia,urmată pe 17 septembrie de Armata Roșie sovietică. 

În urma invaziei, Hitler și Stalin și-au împărțit frățește Polonia, lichidând-o ca stat. A fost semnalul  declanșării celui de-Al Doilea Război Mondial.

 

 

 

 

 

 

 

19/01/2020 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Acțiunile României în politica internațională interbelică

 

 

 

Imagini pentru romania mare map

România în politica internaţională interbelică

 

 

 

  1. Sistemul Versaillez şi consecinţele sale

 

După încheierea primului război mondial harta Europei va suferi modificări foarte importante prin înfrângerea Germaniei şi dezmembrarea Austro-Ungariei.

Dispariţia Imperiului Dualist a făcut posibilă apariţia unor noi state ca Austria, Ungaria, Cehoslovacia, Regatul Sârbo-Croato-Sloven, reapare Polonia, iar România îşi desăvârşeşte unitatea naţională.

Toate aceste noi realităţi trebuiau confirmate juridic prin tratate de pace, fapt ce se va realiza prin Conferinţa de Pace de la Paris.

 

 

 

 

 

59307_3

Conferinţa de Pace de la Paris (1919-1920) va reuni 32 de state, dar rolul principal îl vor juca „cei patru mari” (Franţa, Anglia, Italia şi S.U.A.) şi „martorul tăcut” –  Japonia. Pentru a exista un organism internaţional care să rezolve pe care paşnică diferendele dintre state, s-a creat Societatea Naţiunilor (Liga Naţiunilor), România fiind printre membrii săi fondatori.

Delegaţia română participantă la această conferinţă dorea să obţină pentru ţara sa recunoaşterea oficială a Unirii Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei cu România, dreptul la despăgubiri de război şi acordarea statutului de cobeligeranţă cu Antanta.

            Încă de la începutul Conferinţei de Pace, România suferă o primă înfrângere, puterile aliate refuzând să-i acorde statutul de cobeligeranţă, deoarece încheiase pace separată cu Germania, considerându-se o încălcare a tratatului de alianţă cu Antanta din 4/17 august 1916.

Chiar dacă situaţia militară şi strategică a României la sfârşitul anului 1917 demonstra că o rezistenţă militară împotriva armatei germane însemna sinucidere curată, nu s-a ţinut cont de acest lucru şi ea a fost tratată ca un stat aliat cu interese secundare.

Tratatul cu Germania a fost semnat la Versailles la 28 iunie 1919 de o delegaţie, condusă de Ion. I. C. Brătianu şi prevedea anularea Tratatului de la Bucureşti şi despăgubiri de război pe care Germania trebuia să le plătească României.

Tratatul cu Austria a fost semnat la Saint Germain pe 10 decembrie 1919 de o delegaţie, condusă de Al. Vaida-Voievod. Semnarea acestui tratat s-a realizat cu dificultate, datorită intervenţiei marilor puteri, în special a Franţei, care cerea un statut special pentru naţionalităţile din fostul Imperiu Austro-Ungar.

Devenite minorităţi naţionale în cadrul României, aceste naţionalităţi urmau a fi puse sub protecţie internaţională, încălcându-se astfel suveranitatea statului român.

De asemenea, România trebuia să plătească despăgubiri Austriei pentru bunurile şi proprietăţile acesteia rămase statului român după unire, şi timp de 5 ani trebuia să permită tranzitul liber al mărfurilor pe teritoriul său.

Această ultimă prevedere ar fi adus mari daune economiei. Deoarece minorităţile, care locuiau în vastul Imperiu Britanic nu erau supuse aceluiaşi regim special de protecţie internaţională, Ion I. C. Brătianu părăseşte conferinţa şi îşi dă demisia din fruntea guvernului român. Alexandru Vaida-Voievod va semna acest tratat după ce i se aduc o serie de modificări.

Tratatul de la Saint Germain a recunoscut unirea Bucovinei cu România.

Tratatul cu Bulgaria a fost semnat la Neuilly tot pe 10 decembrie 1919, graniţa dintre cele două ţări rămânând cea fixată în 1913. Semnarea acestui tratat a fost condiţionată de tratatul cu Austria.

Tratatul cu Ungaria a fost semnat la Trianon la 4 iunie 1920 şi recunoştea dreptul României asupra Transilvaniei, graniţa dintre cele două ţări urmând a fi stabilită de o Comisie Interaliată. Acest tratat a fost semnat din partea română de de. I. Cantacuzino şi N. Titulescu.

Tratatul cu Turcia s-a semnat la Sevres pe 10 august 1920, Turcia recunoscând noile graniţe ale României. Din partea română au semnat Take Ionescu şi D. I. Ghica.

            La 28 octombrie 1920 se semnează la Paris între România şi reprezentanţii Franţei, Angliei, Italiei şi Japoniei tratatul prin care se recunoştea dreptul României asupra Basarabiei. Din păcate, ratificarea acestui ultim tratat s-a făcut cu mare greutate de marile puteri: Anglia (1922), Franţa (1924), Italia (1924), S.U.A. (1933), iar Japonia, care avea interese comune în privinţa pescuitului cu U.R.S.S., nu l-a mai ratificat niciodată, făcându-l astfel inoperant.

            Realizată de „facto”, încă din anul 1918 de către români, Marea Unire a fost recunoscută de „jure” la Conferinţa de Pace de la Paris, cu preţul unor concesii din parte României.

            După încheierea lucrărilor Conferinţei de la Paris, poziţia Franţei şi a Anglieifaţă de România se va schimba mult, cele două puteri având nevoie de un aliat în sud-estul european.

Încheierea Tratatului de la Rapallo din 1922, între o Germanie sufocată de pretenţiile franceze şi o U.R.S.S. izolată politic, a produs îngrijorare la Paris, dar şi la Bucureşti sau Varşovia.

Dacă în perioada 1918-1920 problema fundamentală a politicii externe româneşti a fost recunoaşterea desăvârşirii unităţii statale, după această perioadă eforturile s-au conjugat pentru păstrarea statu-quo-ului şi a sistemului de tratate încheiate la Paris („sistemul versaillez”).

În acest sens, România participă ca membru fondator la crearea Societăţii Naţiunilor, caută să încheie alianţe cu Franţa şi Anglia, dar se va baza şi pe un sistem de alianţe regionale pentru a opri revizionismul maghiar sau pe cel sovietic. Eusia Sovietică nu a recunoscut niciodată unirea Basarabiei cu România, iar Ungaria lansase proiectul „Confederaţiei danubiene”, cu refacerea vechiului regat al Ungariei milenare şi revenirea pe tron a ultimului împărat, Carol de Habsburg.

            În martie 1921 s-a semnat la Bucureşti Convenţia de alianţă defensivă şi Convenţia militară dintre România şi Polonia, prin care cele două state se angajau să se ajute reciproc, încazul unui atac neprovocat la graniţa răsăriteană. Ulterior, cele două state înlocuiesc Convenţia cu un Tratat de garanţie, care extinde ajutorul reciproc, în cazul oricărei agresiuni externe.

            În anul 1921, la iniţiativa preşedintelui cehoslovac Eduard Beneş, s-a format Mica Înţelegere (Mica Antantă), prima alianţă regională din Europa după primul război mondial. Această alianţă a fost alcătuită din Cehoslovacia, România şi Iugoslavia.

Ţările semnatare se obligau să respecte prevederile tratatului de la Trianon, iar în cazul unui atac din partea Ungariei trebuiau să-şi acorde ajutor. De asemenea, niciuna dintre părţi nu putea semna o alianţă cu o altă putere, fără avizul celorlalte.

Realizată prin încheierea a trei tratate bilaterale ceho-iugoslav, ceho-român şi româno-iugoslav, Mica Înţelegere, respecta sistemul de securitate, pe care încerca să-l impună Societatea Naţiunilor.

Încercările lui Take Ionescu de a extinde Mica Înţelegere, prin includerea Poloniei şi Greciei, au eşuat din cauza divergenţelor de frontiere pe care aceste state le aveau cu Cehoslovacia, respectiv cu Iugoslavia.

 

 

 

 

Mica_Antanta.svg

 

 

 

În septembrie  1921 se încheie, totuşi, o convenţie asemănătoare între Cehoslovacia şi Polonia, ambele state simţindu-se ameninţate fie de Germania, fie de U.R.S.S.

Politica externă românească din această perioadă este activă şi datorită lui Take Ionescu, om politic cu mare influenţă în multe din capitalele europene.

            Nu la fel de fructuoasă a fost politica externă în relaţiile cu unii vecini.  Dacă relaţiile cu Iugoslavia, Polonia şi Cehoslovacia au fost foarte bune, aceste ţări fiind aliate ale României, nu acelaşi lucru se poate spune despre relaţiile cu Bulgaria, Ungaria sau U.R.S.S.

Imediat după încheierea tratatului de la Neuilly, relaţiile dintre România şi Bulgaria s-au reluat şi se părea că se vor normaliza , dar după instaurarea în ţara vecină a unui regim totalitar, România va exclude această ţară din sfera alianţelor sale, mai ales că naţionaliştii bulgari ridică problema graniţei dobrogene.

            Relaţiile cu Ungaria vor fi mereu tensionate, deoarece aceasta nu a recunoscut niciodată dreptul României asupra Transilvaniei. Ofensiva comunistă maghiară din iulie 1919 de pe Tisa a determinat  contraofensiva armatei române, terminată la 4 august cu ocuparea Budapestei şi eliminarea regimului comunist al lui Bela Kun.

După venirea la puterea a lui Horthy, relaţiile dintre România şi vecina sa din vest vor fi şi mai tensionate, Ungaria cerând revizuirea tratatului de la Trianon.

            Relaţiile cu U.R.S.S. erau extrem de încordate încă înainte de încheierea primului război mondial întrucât după încheierea păcii separate ruso-germane, unele unităţi militare ruseşti din Moldova au fost dezarmate şi trimise dincolo de Prut.

După intervenţia armatei române în Basarabia şi unirea acesteia cu România, Lenin şi guvernul comunist de la Moscova rup relaţiile diplomatice cu Bucureştiul şi nu vor recunoaşte apartenenţa Basarabiei la vecinul de peste Prut.

În 1920 guvernul român nu a trimis împotriva statului sovietic, aşa cum ceruse statele Antantei, considerând că unirea Basarabiei cu România a sugerat litigiile cu Rusia.

În perioada războiului sovieto-polon din 1920-1921 guvernul sovietic părea mai dispus să recunoască dreptul României asupra Basarabiei şi să înapoieze tezaurul, dar încheierea alianţei româno-polone a făcut ca poziţia Rusiei sovietice să fie cea din 1918.

            În martie 1924 se desfăşoară Conferinţa româno-sovietică de la Viena, în vederea reluării relaţiilor diplomatice dintre cele două ţări, dar tratativele se întrerup.

În acelaşi an sovieticii vor organiza declanşarea unei „revoluţii comuniste” în sudul Basarabiei, la Tatar Bunar, având şi sprijinul P.C.R., dar această acţiune va fi înfrântă de armata română, iar P.C.R. va fi scos în afara legii.

Drept represalii, sovieticii vor organiza în Transnistria Republica Autonomă Sovietică Moldovenească, subordonată R.S.S. Ucraina. În perioada anilor 1930, N. Titulescu (ministru de externe în toate guvernele dintre 1927-1936), personalitate marcantă a Societăţii Naţiunilor, al cărei preşedinte a fost ales de două ori consecutiv, a purtat discuţii cu Maxim Litvinov, comisarul afacerilor externe al U.R.S.S..

Discuţiile sunt continuate în cadrul unei noi conferinţe româno-sovietice de la Riga (1932), Titulescu obţinând de la Litnilov promisiuni, fără să ştie că diplomaţia sovietică nu-şi respecta niciodată angajamentele, chiar dacă erau şi scrise.

După remilitarizarea în 1936 a Renaniei, devenise clar că Franţa nu putea da garanţii reale aliaţilor săi din estul şi sud-estul european, pentru că, prin acest act al lui Hitler nu-şi garanta propriile graniţe.

Din acest moment Carol al II-lea, putea să se dispenseze de serviciile lui Titulescu, care va fi înlocuit din fruntea ministerului român de externe , mai ales că de multe ori deranjase prin atitudinea sa independentă.

Remilitarizarea Renaniei a însemnat şi eşecul politicii externe a influentului ministru de externe român, care spera la menţinerea statu-quo-ului şi a „sistemului versaillez”, prin sistemul de alianţe regionale, alianţele cu Franţa şi Anglia şi apropierea  de U.R.S.S., pentru a menţine izolate Germania şi Ungaria.

Cu toate eforturile diplomaţiei româneşti, în anii următori România va simţi presiunea puternică a celor două state revizioniste vecine, U.R.S.S. ş Ungaria.

 2. România şi Societatea Naţiunilor

După recunoaşterea României Mari şi formarea Societăţii Naţiunilor, România va participa la foarte multe dintre conferinţele internaţionale, care doreau menţinerea status-quo-ului teritorial şi se opuneau revizionismului, care putea fi oprit numai printr-o politică de securitate colectivă, Titulescu fiind omul care credea cu tărie în acest sistem.

            În 1926 România semnează cu Franţa un tratat de amiciţie, prin care i se dădeau garanţii, în cazul unui război. În acelaşi an a încheiat un tratat cu Italia, prin care cele două state se obligau să-şi acorde ajutor reciproc.

Acest tratat devine ineficient întrucât, în anul următor, Italia a semnat un tratat asemănător cu Ungaria, care cerea revizuirea graniţelor.

Ulterior acordul româno-italian a fost denunţat de Mussolini.

            În 1928 se semnează la Paris „Pactul Briand-Kellogg”, prin care statele semnatare condamnă războiul şi se angajează să rezolve diferendele dintre ele pe cale paşnică, iar un an mai târziu, în 1929, se încheie protocolul de la Moscova dintre România, U.R.S.S., Polonia, Estonia şi Letonia, pe care ţările semnatare se obligă să-l pună în aplicare.

            Venind la putere partidul nazist al lui Adolf Hitler din Germania (1933), se schimbă, din acest moment, datele politicii internaţionale, problema revizuirii graniţelor fiind pusă cu tot mai multă insistenţă de statele fasciste.

Părăsirea Societăţii Naţiunilor de către Japonia şi mai ales de Germania creează momente de încordare în relaţiile internaţionale. Deoarece Hitler se prezintă ca un anticomunist fanatic, U.R.S.S. se simte ameninţată şi în 1933 la Londra, din iniţiativa statului sovietic, se semnează Convenţia de definire a agresorului, de către U.R.S.S., România, Polonia, Estonia, Turcia, Persia, Afganistan şi apoi şi de Finlanda.

Tot în acest an la Geneva a fost reorganizată Mica Înţelegere, care a devenit o organizaţie politică stabilă, având un Consiliu permanent, un Secretariat şi un Consiliu economic.

            În februarie 1934 s-a semnat la Atena actul de constituire a Înţelegerii Balcanice, formată din România, Iugoslavia, Grecia şi Turcia, prin care cele patru state îşi garantau reciproc graniţele şi se obligau să respecte „Pactul Briand-Kellogg” şi principiile Societăţii Naţiunilor.

 

 

 

intelegerea balcanica

 

 

 

 

 

Miniştrii de externe ai României, Cehoslovaciei şi Iugoslaviei, întruniţi într-o conferinţă a Micii Înţelegeri din iunie, acelaşi an, hotărăsc reluarea relaţiilor diplomatice cu U.R.S.S. Imediat România reia legăturile diplomatice cu statul sovietic (1934) susţinând în acelaşi timp, intrarea acestuia în Societatea Naţiunilor.

            Reînarmarea Germaniei în 1935 provoacă noi surse de îngrijorare în Europa. În acelaşi an, U.R.S.S. semnează un tratat de asistenţă mutuală cu Franţa şi cu Cehoslovacia, iar Italia invadează Etiopia. Societatea Naţiunilor condamnă acest act şi, la insistenţele lui Nicolae Titulescu, Italia este definit ca stat agresor şi împotriva ei se aplică sancţiuni economice.

            În martie 1936 Germania remilitarizează Renania, periclitând acum graniţa vestică a Franţei. Pasivitatea Franţei în faţa acestui act de forţă al lui Hitler a însemnat, de fapt, eşecul politicii securităţii colective şi de menţinere a status-quo-ului pe plan european, dar şi eşecul politicii externe a lui Nicolae Titulescu.

În iulie 1936 el a semnat cu Litvinov un protocol, urmând ca în toamnă să se semneze şi tratatul dintre România şi U.R.S.S.

Îndepărtarea de la conducerea ministerului de externe al lui N. Titulescu, în august acelaşi an, a făcut ca proiectatul tratat de asistenţă mutuală româno-sovietică să nu mai fie parafat, partea sovietică întrerupând discuţiile.

            La sfârşitul anului 1936 şi în anul 1937 se formează Axa Roma-Berlin-Tokyo, Germania, Italia şi Japonia hotărând să lupte împotriva comunismului reprezentat de U.R.S.S. şi să-şi împartă sferele de influenţă ale lumii.

La sfârşitul anului 1937, Italia se retrage din Societatea Naţiunilor.

            Amestecul Germaniei şi Italiei în războiul civil din Spania, de partea fasciştilor conduşi de generalul Franco şi politica de neintervenţie a Franţei, Angliei şi a Societăţii Naţiunilor, a arătat poziţia conciliantă a celor două puteri occidentale şi a însemnat, de fapt, falimentul Societăţii Naţiunilor, înfiinţată în 1920 pentru a rezolva conflictele şi deferendele dintre state pe cale paşnică.

            Anul 1938 va fi decisiv pentru evoluţia evenimentelor pe plan european. Alipirea Austriei de către Germania, în martie 1938, este condamnată de România, şi este privită cu pasivitate de Franţa şi Anglia, care considerau această ţară teritoriu german.

Anexarea regiunii sudete din Cehoslovacia în septembrie 1938, prin Dictatul de la Munchen, a arătat statelor din centrul şi din sud-estul Europei că au fost lăsate de cele două state occidentale la discreţia lui Hitler.

Pentru războiul pe care dorea să-l declanşeze conducătorul german avea nevoie de petrolul românesc, care reprezenta aproape 22% din totalul petrolului importat de Germania, iar în cazul începerii acestui război, ponderea petrolului românesc, devenea şi mai mare, fiind, de altfel, singura sursă sigură pentru germani.

Cu toate că aveau în mână un atu aşa important, Carol al II-lea şi colaboratorii săi nu au ştiut să-l folosească, România rămânând din ce în ce mai izolată.

            Vizita lui Carol al II-lea, în noiembrie 1938, în Belgia, Anglia şi Franţa nu a avut rezultatul scontat, deoarece România nu obţine sprijinul extern atât de necesar ei în acel moment.

Înainte de întoarcerea în ţară, regele poartă convorbiri cu Hitler, dar acesta condiţionează o eventuală apropriere de România, numai de aducerea lui Zelea Codreanu şi a legionarilor la putere.

Executarea lui Codreanu şi a capilor mişcării legionare din ordinul regelui, a îndepărtat şi mai mult ţara de Germania şi Italia.

            Luna martie a anului 1939 va fi bogată în evenimente. Mai întâi Germania va anexa întreaga Cehia, iar Slovacia, separată, va deveni protectorat german.

Dezmembrarea Cehoslovaciei a creat nelinişte la Bucureşti, unde se credea că după Cehoslovacia va veni rândul României, care urma să fie împărţită, cu acordul Germaniei, între puterile revizioniste vecine.

            Ministrul român la Londra, Virgil Tilea, întreabă pe oficialii britanici ce poziţie va lua Anglia dacă România va fi atacată. Intervenţia diplomatului român a produs un şoc în acel moment, iar guvernul român şi Carol al II-lea s-au dezis de Tilea.

Pe 23 martie 1939 se semnează Tratatul economic dintre România şi Germania, prin care petrolul românesc este pus la dispoziţia maşinii de război germane.

Constatând că legăturile economice cu România sunt destul de slabe, Anglia şi Franţa încheie noi acorduri economice cu partea română, încercând astfel să contracareze acordul româno-german.

La 31 martie, cele două state occidentale dau garanţii Poloniei, urmate pe 13 aprilie de cele date Greciei şi României. Încercarea Angliei şi Franţei de a încheia o alianţă cu U.R.S.S. pentru a obliga Germania să lupte pe două fronturi a eşuat, întrucât statul sovietic dorea teritorii din România, Polonia, Finlanda şi de fapt Ţările Baltice, şi nicidecum apărarea acestor ţări.

            Prin Pactul de neagresiune germano-sovietic (Pactul Ribbentrop-Molotov) din 23 august 1939, Hitler îşi asigura neutralitatea sovieticilor, putând acum să atace Polonia, iar Stalin primea mână liberă în Finlanda, la Marea Baltică, în estul Poloniei şi în Peninsula Balcanică.

 

 

750px-Ribbentrop-Molotov_ro.svg

 

 

Începutul războiului găseşte România neutră, dar binevoitoare faţă de Polonia, al cărei guvern şi tezaur se refugiază prin ţara noastră. Ocuparea Belgiei şi a Olandei de arata germană a demonstrat nulitatea garanţiilor franco-engleze, la care România va renunţa pe 30 iunie 1940.

Apropierea României faţă de Germania a început încă de la începutul lunii mai a aceluiaşi an, dar Hitler nu garanta graniţele ei, cu toate că petrolul românesc reprezenta, la începutul războiului, peste 90% din cel folosit de armata germană.

Pe 11 iulie 1940 România părăsea Societatea Naţiunilor, după ce pierduse o parte din teritoriul său (Basarabia, Bucovina şi Herţa), iar viitorul ei părea sumbru, pentru că atât Ungaria,  cât şi Bulgaria, revendicau teritorii ce aparţineau statului român.

 

19/01/2020 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: