CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

O ISTORIE A ZILEI DE 11 IANUARIE. VIDEO

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

11 ianuarie, istoricul zilei

 

 

 

 

 

 

347: S-a născut  împăratul roman Theodosius I “cel Mare” (d. 17 ianuarie 395).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A fost ultimul împărat care a condus întregul Imperiu Roman (între anii 379 și 395), înainte de divizarea acestuia în cel două imperii – de răsărit şi de apus. Teodosie cel Mare este cunoscut şi pentru că a decretat  crestinismul ca religie oficială a Imperiului Roman. A fost un puternic apărător al credinţei,fiind trecut de Biserică  în rândul sfinților.

 

 

 

 

 

 532: In Constantinopol s-a declanșat rascoala Nika, al carei  nume a fost dat  de la strigătul răsculaților: Nika (în greacă = victorie).

Aproape un sfert din oraș a fost incendiat în cele șase zile cât a durat răscoala, in incendiu fiind curpinse spitale, cu pacienții încă internați, biserici, o parte a Palatului Sacru, clădiri administrative și azile.

Revolta nu a încetat decât în urma intervenției armatei, conduse de generalul Belisarius , care a ucis peste 30.000 de oameni.

Armata a surprins mulțimea adunată în Hipodrom în jurul senatorului Hepatius, fiul fostului impărat  Anastasiu I,  pe care voiau să îl proclame împărat.

După încetarea luptelor,  execuțiile  din ordinul  împăratului Lustinianau continuat  în rândurile suspecților de crime sau răzvrătire, acest val de omoruri prinzându-l și pe Hepatius, care încercase totuși, fără succes să oprească răscoala.

 

 

 

 

 

 705: A murit Papa Ioan al VI-lea. A fost grec de origine și papa al Romei între anii 701 și 705.

Pontificatul lui a început pe data de 30 octombrie 701 și a fost marcat de năvălirile langobarzilor în Campania.

A reușit să-i convingă să se retragă in  Benevento.

 

 

 

812: A murit  impăratul bizantin Stauraciu (Staurakios), fiul lui Nicefor I. A domnit  între 26 iulie și 2 octombrie 811

În 803 a fost asociat de către tatăl său la domnie.  În 811, a participat alături de tatăl său în campania din Bulgaria , și a reușit să scape din batalia de la Pliska. Din păcate, a paralizat din cauza unei lovituri de spadă la gât, și a fost retras de pe câmpul de luptă de către garda imperială.

 Din cauza incapacității sale de a conduce, Curtea s-a împțit în două facțiuni: cea a soției lui Staurakios, Theophano, și cea a sorei lui, Prokopia, care voia ca soțul ei, Mihail I Rangabe  să devină împărat. Pe 2 octombrie 811 , Mihail Rangabe l-a forțat pe Staurakios să abdice si sa se retraga  într-o mănăstire unde a si murit.

 

 

 

1055: Theodora a III-a (n. ca. 985) este încoronată  la vârsta de 70 de ani, împărăteasă a Imperiului Bizantin, după moartea împăratului Constantin al IX-lea. A fost fiica lui Constantin al III -lea și sora cea mai mică a Zoei. În anul 1032 fusese  nevoită să se retragă la o mănăstire.

A domnit până la decesul sau , în anul 1o56.

 Înainte de moarte, Teodora a III-a, neavând copii, l-a desemnat ca urmaș pe Mihail al VI-lea Bringas, astfel incat pe tronul bizantin a urmat o dinastie macedoneană

 

 

 

 

1158: Vladislav al II-lea devine regele Boemiei.

   Vladislav al II- lea Premysl (cca. 1110 – 18 ianuarie  1174) a fost duce  al Boemiei  din 1140 pana  in anul  1158, cand a fost ales rege.

In anul 1172 cand a abdicat in favoarea fiului sau  Frederic.

 

 

 

1494: Moare Domenico Ghirlandaio (Domenico di Tommaso di Currado di Doffo Bigordi), artist italian (născut în 1449).

 

 

Ghirlandaio, Domenico

Printre ucenicii sai s-a numarat si genialul pictor renascentist Michelangelo.

 

 

 

1503: Se naște în Parma, pictorul manierist italian Parmigianino; (d. 24 august 1540).

 

 

 

 

Foto: Parmigianino, autoportret intr-o oglinda convexa

 Girolamo Francesco Maria Mazzola (cunoscut sub numele de Francesco Mazzola saumai frecventca Parmigianino ,a fost un pictor manierist italian  activ în FlorențaRomaBolognași orașul său natal din ParmaOpera sa include capodoperele Viziunea Sfântului Ieronimus (1527) și Madonna cu gatul lung (1534).

 

 

 

 

1569 : Este inființată  prima loterie consemnată documentar din Anglia.

 

 

 

 1600: Împăratul  Sfantului Imperiu Romano-German , Rudolf al II-lea, primeste solia lui Mihai Viteazul  solia lui  condusă de banul Mihalcea, care cerea recunoașterea domnului român ca principe al Transilvaniei

 

 

 

1643: S-a născut compozitorul si organistul german Johann Friedrich Alberti; (d. 14 iunie 1710).

A fost organist la catedrala din Marsebourg pana in 1698 cand a suferit un atac cerebral in urma caruia i-a paralizat mana dreapta, fiind succedat ca organist la catedrala si la curtea regelui Saxoniei de catre elevul sau Georg Friedrich Kaufmann.

1693: Vulcanul Etna erupe. Un cutremur puternic provoaca masive  distrugeri in Sicilia și Malta.

 

 

1753: A fost deschis British Museum din Londra.

 

 

 

 

 

 

1762: Moare sculptorul francez Louis-François Roubillac;(n. 1695).

 A lucrat multa vreme in Anglia, iar printre cele mai cunoscute creatii ale sale se numara  monumentele dedicate lui Haendel,George Wade,statuile regilor George I si Georgeal  II- lea ai Marii Britanii

 

 

 

1787: Astronomul german William Herschel (Friedrich Wilhelm Herschel) descoperă Titania și Oberon, doi sateliți ai planetei Uranus.

Titania este cel mai mare satelit al lui Uranus și al optulea satelit ca dimensiuni din Sistemul Solar.

 

 

 

1801: A murit compozitorul italian Domenico Cimarosa; (n.17.12.1749).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1805: În Statele Unite este creat Teritoriul Michigan.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1812: S-a născut  pictorul, fotograful  si graficianul maghiar originar din Transilvania, Carol Popp de Szathmary; (m.14 martie 1887).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 A fost primul fotograf  de artă și documentarist din Regatul Roman și unul dintre primii zece fotografi din Europa.

În anul 1843 a realizat primele dagherotipii, iar în urma unor cercetări, a realizat și primele talbotipii (calotipii).

În perioada 1860-1870, Carol Popp de Szathmari a publicat un volum cu 100 de fotografii.

A fost printre primii 10 fotografi din Europa și a realizat primul reportaj fotografic de război din lume în timpul Războiului Crimeii. Prin aceasta, el este recunoscut cunoscut ca primul foto-jurnalist de război.

A călătorit în China, iar cu acordul Țarului Rusiei, a ajuns și în Siberia, unde a realizat fotografii artistice.

A deținut un atelier de fotografie pe terenul închiriat de la Ștefan Greceanu, pe Podul Mogoșoaiei, vis-a-vis de Biserica Sărindar.

În anul 1855 a primit patru medalii, pentru albumele de fotografie realizate și pentru activitatea sa fotografică, medaliile fiind acordate de Regina Angliei, Împăratul Austriei, Napoleon al III-lea al Franței și Regele Spaniei.

 În anul 1860 a contribuit la înființarea Bukuresti Magyar Közlöny, prima asociație culturală a maghiarilor din București.

 

 

 

 

 

 

1830: S-a constituit, la Iaşi, un „cerc de cetire medicinală”, prima societate ştiinţifică din România, denumită iniţial „Societatea Doftoricească Moldo-Romanika”, viitoarea „Societate de Medici şi Naturalişti”; fondatori: doctorii Mihai Zota şi Iacob Cihac.

 

 

 

 

 

1837: A murit pictorul și desenatorul francez neoclasicist  Francois Gerard, un precursor al  romantismului in aceasta arta; (n.04.05.1770).

 

 

 

 

 

 

Foto: Francois Gerard – autoportret (1924)

 

A fost elevul lui Jean Louis David  si unul dintre cei mai importanti pictori ai primului imperiu si in timpul Restauratiei, pictor al curtii lui Napoleon I si apoi al regilor Ludovic al XVIII si Carol al X-lea.

Gerard a dobândit un mare renume nu doar in Franta, dar si la nivel european, fiind supranumit “pictorul regilor” pentru ca  a realizat portretele tuturor familiilor regale din Europa.

 

 

 

 

 

 

 

 

 1838 : În seara zilei de 11 ianuarie (stil vechi)/23 ianuarie (stil nou), in regiunea Vrancea se producea al doilea seism distrugator din secolul al XIX-lea, pe teritoriul actualei Romanii,cutremur care a provocat pagube importante cu deosebire in Muntenia, inclusiv in Bucuresti.

Seismul vrancean de la 23 ianuarie 1838 (creditat cu o magnitudine Ms=7,3/Mw=7,5) a fost al doilea cutremur ca ordin de marime produs in zona Vrancea dupa cel din anul 1802.

Desi de mai mica amploare fata de seismul catastrofal precedent (produs la 26 octombrie 1802, Mw=7,9), seismul din 1838 a afectat o arie vasta, si a fost resimtit inclusiv in tarile vecine, desi cele mai grave urmari au fost consemnate in sudul si estul Romaniei.

 

 

 

 

 

 

 

 

1851: În China, rasculații taipini proclamă “Statul ceresc al marii păci”. (Căderea Nankinului la 19 iulie 1864 ; înfrângerea războiului țărănesc al taipinilor).

 

 

 

 

 

 

 

1861: Statul nord american Alabama își declară secesiunea față de SUA.

 

 

 

 

 

 

 

 

1865: A decedat la Bucuresti, Alexandru Depărăţeanu, dramaturg şi poet român; (n. 25 februarie 1835, Deparați, județul Teleorman).

 

 

 

 

 

 

 

Și-a făcut studiile în România și apoi în Franța, la Paris. Implicat în politică, a ajuns deputat în Camera care a urmat după lovitura de stat din 1864, dar a murit la scurt timp după aceea.

Pe lângă drama Grigore-Vodă a mai publicat o colecția de poezii Doruri și amoruri în 1861. Criticii literari consideră că, deși avea talent, nu a ajuns decât în faza de imitație a maeștrilor săi, printre care posibil Ion Heliade-Rădulescu, dar mai ales francezi. Influența acestora este evidentă în vocabularul întrebuințat, plin de neologisme care nu s-au păstrat și care îi fac versurile greu de înțeles pentru cititorul contemporan.

Depărățeanu este cunoscut astăzi mai ales prin „Vara la țară”, poezie postumă și care a ajuns de notorietate prin parodia lui George Topîrceanu „Al. Depărățeanu: Vara la țară…”, din ciclul Parodii originale (1916).

 

 

 

 

1865: A avut loc la Cernăuţi prima adunare a “Societăţii pentru cultura şi literatura română din Bucovina”.

Este continuatoarea Societatii „Reuniunea pentru Leptură” infiintata la  1 mai 1862, la Cernăuți, în condițiile revenirii la un regim constituțional în Imperiul Habsburgic, de catre un grup de boieri și intelectuali în frunte cu frații Gheorghe și Alecu Hurmuzachi, sprijiniți de preoțimea românească a Bucovinei.

Aceasta avea să-și schimbe denumirea în Societatea pentru Literatura și Cultura Română în Bucovina în 1865, pentru a deveni, începând din 1869, Societatea pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina (SCLRB), nume sub care s-a reactivat în martie 1990.

 

 

 

 

 

 

 

1874: Moare Gail Borden, comerciant american, inventatorul laptelui condensat si al extractului de carne (numit meat biscuit); (n.9 noiembrie 1801).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1883: S-a născut Ion Bâlea, autorul celei mai bogate şi valoroase culegeri de folclor din Maramureş, realizată între anii 1905-1909 şi 1910-1913, parţial în colaborare cu Tiberiu Brediceanu şi Bela Bartok;(m.13.05.1969).

 

 

 

 

 

 

 

 

1906: S-a născut sculptorul Boris Caragea, membru corespondent al Academiei Române (“Monumentul Victoriei” – Constanţa, “Maternitate” – Eforie, “Enescu” – Detroit, SUA); (m.08.08.1982).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În tinerețe a fost barcagiu în orașul Balcic din Cadrilater. După Primul Război Mondial, între 1924-1925, a luat lecții de desen cu Hrandt Avakian si un an mai târziu, sprijinit de sculptorița Zoe Băicoianu, s-a înscris la Școala de Arte Frumoase din București, unde i-a avut ca profesori pe Frederic Storck și Oscar Han. Și-a perfecționat sudiile cu Dimitrie Paciurea, lucrând doi ani în atelierul maestrului, după ce, în 1932 câștigase bursa Paciurea.

Aflat intr-o situatie materiala precara, profesorul Oscar Han l-a ajutat să plateasca  examenele  doi ani într-unul singur și astfel Caragea a reușit să-și termine studiile

 

 

 

1909: Congresul Partidului Naţional Liberal îl alege pe Ionel I.C. Brătianu preşedinte.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1922: Este folosită în tratamentul diabetului pentru prima data insulina, intr-un spital din Toronto, Canada . Pacientul a fost un tânar canadian de 14 ani, Leonard Thompson.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

14 noiembrie se marchează anual, începând din 1991, „Ziua Mondială de Luptă Împotriva Diabetului” (la iniţiativa Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi a Federaţiei Internaţionale de Diabet), în ziua de naştere a fiziologului şi farmacologului canadian Frederick Grant Banting (1891-1941), cel care a introdus în terapeutică insulina.

De fapt descoperitorul insulinei este medicul român Nicolae Paulescu (8.XI.1869 – 19.VI.1931). Acesta a publicat, în august 1921, rezultatele cercetărilor sale privind insulina. Abia peste 50 de ani va fi recunoscută prioritatea lui Paulescu în descoperirea insulinei faţă de canadianul Frederick G. Banting şi scoţianul John J. R. Macleod, care au anunţat descoperirea insulinei în decembrie 1921 şi  care au luat Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1923

 

 

 

 

 

 

 

1923: A murit regele Constantin I al Greciei; (n. 1868).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1923: Trupele franceze și belgiene ocupă regiunea Ruhr, pentru a forța Germania să facă plata despăgubirilor de după primul război mondial.

 

 

 

 

 

 

 

 

1925: Apare  ziarul “Socialismul “, organ al Partidului Social-Democrat din România, avînd în calitate de redactor-şef pe Conatantin Titel Petrescu. Ziarul a fost ulterior redenumit în “Lumea nouă ” şi va apărea pînă în 1940.

 

 

 

 

 

 

 

1926: S-a născut la Ismail in Basarabia, poetul Leonid Dimov (m.05.12.1987).

A fost unul dintre precursorii curentului Postmodernist românesc si un  membru marcant al curentului onirist.

 

 

 

 

 

 

 

 

Imagini pentru poetul Leonid Dimov photos

 

 

 

 

 

Alături de  Dumitru Țepeneag   va teoretiza onirismul estetic.

În 1971, după Tezele din iulie lansate de Ceausescu, presiunea cenzurii se resimte acut și grupul omiric se destramă, unii dintre membri plecând în exil (Țepeneag, Gabrea, Ivănceanu), alții retrăgându-se din zona vizibilă a lumii culturale (Dimov, Mazilescu, Turcea, Titel).

Relația apropiată a lui Dimov cu Țepeneag și apartenența la Grupul oniric l-a adus pe poet în atenția Securitatii, care l-a urmărit ani de-a rândul, după cum o dovedesc documentele din arhiva CNSAS, studiate de Luminița Corneanu.

 

 

 

 

1928: Moare  Thomas Hardy, scriitor englez („Tess d’Urberville”, „Jude Nestiutul”, „Primarul dinCasterbridge”); (n. 1840).

 

 

 

 

 

 

 

1931: A avut loc prima dizolvare a Gărzii de Fier de către Ion Mihalache, ministru de Interne în Guvernul G. G. Mironescu, iar conducătorul ei, căpitanul Corneliu Zelea Codreanu, a fost arestat.  

Foto: Corneliu Zelea Codreanu, fondatorul Miscarii legionare

În februarie, însă, justiţia a decis în favoarea lui Codreanu şi a organizaţiei sale.

Guvernul Iorga-Argetoianu a reînnoit în martie 1932 decretul de dizolvare.

La 10 decembrie 1933 premierul liberal I.G. Duca operează a treia dizolvare a Gărzii de Fier, iar în urma presiunilor politice la 21 februarie 1938 Corneliu Zelea Codreanu dispune autodizolvarea partidului „Totul pentru Ţară”

 

 

 

 

 

1940: La Leningrad, are loc premiera baletului “Romeo şi Julieta” de Serghei Prokofiev.

 

 

 

 

 

1942: Al Doilea Război Mondial: Japonia declară război Olandei și invadează Indiile Orientale Olandeze.

 

 

 

 

1942: Japonezii ocupa Kuala Lumpur, în Malaezia britanica.

 

 

 

 

1943: Al Doilea Război Mondial: Statele Unite și Marea Britanie renunță la pretențiile teritoriale din China.

 

 

 

 

1943: Se încheie un Protocol germano-român prin care guvernul Antonescu se angajează să continue războiul împotriva U.R.S.S., cu condiţia ca Germania să sporească ajutorul militar pentru echiparea unor noi unităţi  care să le înlocuiască pe cele pierdute  la Stalingrad, cotul Donului şi în Caucaz.

 

 

 

 

 1944: A fost executat prin împuscare, sub acuzatia de înaltă trădare,dupa ce a fost judecat de un tribunal fascist, politicianul Galeazzo Ciano, fost ministru al afacerilor externe al Italiei si ginerele dictatorului italian Benito Mussolini. (n. 1903)

 

 

 

 

1946: Comunistul Enver Hoxha proclamă Republica Populară Albania, și se autodeclară, președinte.

 

 

 

 

1958: Ion Gheorghe Maurer este ales preşedinte al Prezidiului Marii Adunări Naţionale a RPR.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1960: S-a născut Stanley Tucci, cunoscut actor american de origine italiană.

 

 

 

 

 

 

1963: La Los Angeles, s-a deschis prima discotecă din lume, “Whisky a-go-go”.

 

 

 

 

 

 

1972: A murit poetul  şi eseistul Eugeniu Speranţia ; (n.18.05.1888).

 

 

 

 

1972: Pakistanul de Est își schimbă numele în Bangladesh, dupa obtinerea independenței ca urmare a infrângerii Pakistanului in razboiul cu India vecină.

 

 

 

1982: NATO condamnă URSS pentru sprijinul acordat generalului Jaruzelski, în acţiunile acestuia de inabusire a manifestaţiilor de protest din Polonia.

 

 

 

 

1990: Aproximativ 300.000 de oameni demonstrează pașnic în favoarea independenței Lituaniei fata de Uniunea Sovietica.

 

 

 

2008: A murit Sir Edmund Hillary, din Noua Zeelanda; (n. 20 iulie 1919).

 

 

 

 

Sir Edmund Hillary, diplomat, cercetător şi alpinist neo-zeelandez, a atins vârful Everest (8.848 m) cel mai înalt munte din lume, alături de nepalezul Tenzing Norgay (1914-1986), fiind primii din lume care au reuşit această performanţă, la 29  mai 1953.

  2010: A murit Ếric Rohmer (numele adevărat: Jean-Marie Maurice Schérer), regizor şi critic de film francez, unul dintre fondatorii „Noului Val” în cinematografia franceză (n. 1920) .

 

 

 

 

 

 

 

2014: A murit Ariel Sharon (Ariel Scheinermann), general și politician israelian, cel de-al 11-lea prim ministru al Israelului între anii 2001- 2006; (n.  la 27 februarie 1928, în Kfar Malal, în Palestina sub mandat britanic ).

 

 

 

 

 

 

 

Image result for Ariel Sharon photos

 

 

 

 

 

 

 

A fost fondatorul micului partid „Shlomtzion”, apoi al partidului de centru-dreapta Likud și apoi al partidului de centru Kadima, ministru al apărării (1981-1983), ministru de externe (1998-1999), ministru al agriculturii, al comerțului și industriei etc.

Înainte de intrarea în viața politică, s-a distins ca militar, ca unul din comandanții brigăzii de parașutiști, fondator al unității de comando 101 și ca general-maior, comandant al trupelor frontului de sud.

Fostul premier israelian (2001-2006) a rămas în istorie ca artizanul invaziei din Liban, în anul 1982, în calitatea de ministru al apărării (1981-1983), dar şi ca premierul care a decis retragerea trupelor şi desfiinţarea coloniilor din Fâşia Gaza, în 2005 (n. 1928)

Ariel Sharon a fost căsătorit de două ori: mai întâi cu Margalit (Gali), născută Zimmermann, originară din Brasov, Romania, și care a murit într-un accident de automobil în anul 1962, iar apoi cu sora acesteia, Rozalia Lilly, care a murit de cancer în anul 2000.

 

 

 

 

Related image

Foto: 1986, Ariel Sharon impreuna cu sotia sa, Lilly

Din 4 ianuarie 2006 Sharon  s-a aflat în stare de comă în urma unei grave hemoragii cerebrale și a decedat la 11 ianuarie 2014, la spitalul Tel Hashomer, din Ramat Gan, Israel.

 

 

2015: A murit actriţa italiană de origine suedeză Anita Ekberg, una dintre muzele regizorului italian Federico Fellini; (n. 1931).

 

 

 

 

 

 

Image result for Anita Ekberg,photos

 

 

 

  Kerstin Anita Ekberg Marianne s-a născut la data de 29 septembrie 1931 a fost  activă în America și filme europene. A lucrat în principal în Italia, unde a devenit rezident permanent în 1964.. Este cunoscută mai ales pentru rolul ei de Sylvia din filmul „ La Dolce Vita” regizat de italianul  Federico Fellini (1960).   

 

 

 

 

 

 

 

2016: A murit actorul american David Margulies; (n. 19 februarie 1937 1937, în Brooklyn,  New York).

 

 

 

 

 

 

 

David Margulies

 

 

 

 

 

 

 

David Margulies si-a inceput cariera pe scenă în 1973, și a jucat in 12 producții de succes pe Broadway, în New York.

Este cunoscut publicului mai ales pentru rolurile sale din filmul “Ghostbusters”(1984), și din serialul de succes “Clanul Soprano”.

 

 

 

 

 

 

2016: A decedat la Bogota, în Columbia, actorul columbian Carlos Munoz Sanchez.

 

 

 

 

 

Image result for Carlos Munoz Sanchez photos

 

 

 

 

 

Născut în Puente Nacional (Columbia)la 3 ianuarie 1934, a fost un actor columbian de cinema, teatru și televiziune considerat de mass – media din  țara sa drept unul dintre marii interpreți ai secolului xx.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Cuviosul Teodosie cel Mare, incepatorul vietii de obste.

 

 

 

Cuviosul Teodosie cel Mare supranumit Chinoviarhul (adică „începătorul vieții de obște”), a trăit în perioada secolelor V-VI, în Asia Mică și în Palestina. Prăznuirea sa în Biserica Ortodoxă se face pe 11 ianuarie.

Teodosie s-a născut către anul 423 în satul Mogarisos din ținutul Capadociei, în estul Turciei de astăzi. Tatăl său se numea Proeresie și mama sa Evloghia, și erau amândoi credincioși și cucernici. Teodosie a intrat de tânăr în monahism și, din râvnă pentru Locurile Sfinte și din dorința de înstrăinare[, a pornit spre Ierusalim, pe vremea când se adunase la Calcedon Sinodul IV Ecumenic, la anii 451.

Trecând prin Antiohia, s-a dus la marele Simeon Stâlpnicul (prăznuit la 1 septembrie), de la care a deprins înclinarea spre viața cea îmbunătățită și care i-a proorocit că va fi păstor peste multe oi cuvântătoare pe care le va scoate din gura lupului.

Ajuns la Ierusalim, Teodosie s-a închinat la toate locurile sfinte pomenite în evanghelii. Apoi a viețuit un timp într-o mică comunitate monastică la jumătatea drumului dintre Ierusalim și Betleem, sub ascultarea și cu sfătuirea unui mare bătrân, pustnicul Longhin, care el însuși trăia lângă turnul lui David în apropiere de poarta dintre Jaffa a cetății sfinte. Mai apoi, Teodosie s-a retras într-o peșteră din apropierea Betleemului, despre care tradiția spune că era peștera în care cei trei Magi au petrecut noaptea după ce s-au închinat Mântuitorului Iisus Hristos.

Aici, timp de 30 de ani, Teodosie s-a hrănit doar cu ierburi și roade de finic, nemâncând deloc pâine. Rugăciunea lui era neîncetată și lacrimile de pe obraz nu i se uscau niciodată. Datorită vieții sale de ascet, în jurul său s-a adunat mulți ucenici, care îi ascultau povețele și-i urmau viața. Când peștera unde trăiau ei a devenit cu totul neîncăpătoare, sfântul a decis să ridice în apropiere o mănăstire.

Sfântul Teodosie a pus bazele acestei mănăstiri în anul 479 [3] în deșertul lui Iuda. Împreună cu ucenicii săi, Teodosie ridică, la 7 km de Betleem, o adevărată cetate evanghelică cu mai multe anexe: un arhondaric pentru călugării străini, un altul pentru primirea săracilor și a localnicilor, un spital pentru bolnavi, un ospiciu pentru călugării bătrâni și un azil pentru alienați.

Așezămintele erau atât de mari pentru acea vreme (peste 400 de membri de naționalități diferite și patru biserici: într-una Dumnezeu era lăudat în grecește, în alta în siriacă, în alta în armeană și a patra era rezervată alienaților și posedaților) încât, pentru a împlini toate nevoile, Domnul intervenea adesea prin minuni și înmulțind pâinea și celelalte necesare vieții. Viață lor călugărească era inspirată de regulile monahale ale Sfântului Vasile cel Mare, frații adunându-se de șapte ori pe zi la biserică pentru laude.

În jurul anului 513, la moartea lui Gherontie, superiorul mănăstirii sfintei Melania Romana (prăznuită la 31 decembrie), Teodosie a fost ales de patriarhul Salustius al Ierusalimului ca superior și conducător al tuturor monahilor ce viețuiau în comunități în Palestina și Țara Sfântă, în timp ce sfântul Sava cel Sfințit (prăznuit la 5 decembrie) era în fruntea eremiților și a celor ce trăiau în lavre. Cei doi sfinți erau uniți de o mare dragoste, întâlnindu-se adesea pentru a discuta probleme duhovnicești și pentru a lupta împreună împotriva ereticilor. Sfântul Teodosie a fost un înflăcărat oponent al ereziei monofizite.

După ce a predicat de la amvonul Bisericii Sfântului Mormânt, la cererea călugărilor palestinieni, despre importanța învățăturii Sinodului Ecumenic de la Calcedon și că cei care nu-l primesc sunt anatema, împăratul Anastasius I (430–518; împărat între 491 și 518) – un miofizit moderat – l-a suspendat temporar. Dar Teodosie era susținut de importante personalități ale vieții bisericești de atunci, cum ar fi papa Felix IV al Romei și patriarhul Efrem al Antiohiei. Atins, către sfârșitul zilelor, de o lungă și dureroasă boală, a suportat totul ca Iov, dând slavă lui Dumnezeu.

Înainte de moartea sa, Cuviosul Teodosie cel Mare a chemat la sine trei episcopi apropiați lui și lor le-a descoperit că o moară curând. A trecut la cele veșnice după trei zile, la vârsta venerabilă de 105 ani, în anul 529. Trupul său a fost îngropat în peștera în care și-a început ostenelile ascetice, iar mai târziu mormântul său a fost transferat în mănăstirea sa.

 

 

 

 

 

 

VIDEO: ASTĂZI ÎN ISTORIE – TODAY IN HISTORY

 

 

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse):

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

  2. Istoria md.

  3. Mediafax.ro

  4. istoriculzilei.blogspot.com

  5. zalmoxys32.wordpress.com

  6. Wikipedia.ro

  7. http://www.rador.ro/2020/01/11/calendarul-evenimentelor

  8. https://ro.orthodoxwiki.org/Teodosie_cel_Mare 

11/01/2020 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

1970-1980: Acțiunea de izolare etnoculturală a românilor din RSS Moldovenească față de restul poporului român și fabricarea unei false identități naționale, prin impunerea surogatului ”moldovenist” sovietic

 

 

 

 

 

Ivan Bodiul și Nicolae Ceaușescu, aflat în vizită la Chișinău, în august 1975

Foto:  Ceaușescu și sluga rusească Ivan Bodiul (primul secretar al partidului comunist din RSS.Moldovenească)

 

 

 

Limitarea contactelor umane și izolarea etnoculturală a românilor din RSSM și RSR (1970-1980)

 

În contextul politicii Republicii Socialiste România (RSR) de distanțare de Moscova, inițiată încă la începutul anilor ’60 ai secolului al XX-lea, conducerile PCUS și PCM au declanșat, drept răspuns, începând cu anul 1965, un adevărat război propagandistic antiromânesc. Politica de autonomie a Bucureștiului și vecinătatea geografică cu RSR, identitatea etnoculturală a românilor de pe ambele maluri ale Prutului (chiar dacă, oficial, autoritățile sovietice nu recunoșteau această identitate, în fapt, ele țineau cont de existența ei) a determinat conducerea URSS să considere intensificarea contactelor umane dintre RSSM și RSR, creșterea „influenței românești” în RSSM, drept un pericol la fel de mare sau, poate, chiar și mai mare decât influența țărilor capitaliste dezvoltate.

Acest război, deși a cunoscut perioade de maximă intensitate și de recul, a durat, fără întrerupere, aproximativ până în 1989, atunci când, sub presiunea copleșitoare a mișcării de eliberare națională, regimul sovietic de ocupație a început treptat să se erodeze.

După cum putem constata, în baza documentelor de arhivă, acest război propagandistic continuu îi viza atât pe românii din RSR, cât și pe cei din RSSM și avea drept scop nu numai dezavuarea cursului politic al conducerii PCR.

Acesta cuprindea și un plan multilateral de acțiuni prin care se urmărea sistarea legăturilor și izolarea etnoculturală a românilor din RSSM și RSR, pentru a fabrica o identitate falsă și a impune moldovenismul sovietic.

Restrângerea schimburilor turistice

 

La sfârșitul anilor 1960 – mijlocul anilor 1970 are loc o creștere a numărului de turiști români sosiți în RSSM. Această tendință era în acord cu hotărârea Biroului CC al PCM din 15 martie 1966 „Despre măsurile privind dezvoltarea turismului extern”, cât și cu campania propagandistică din anul 1965 a PCM de „familiarizare” a cetățenilor români cu „realizările spectaculoase” obținute de RSSM în anii „construcției socialiste” prin care se urmărea  contracararea „influenței românești” asupra RSSM și a cursului PCR de distanțare de URSS.

După cum se poate constata dintr-o notă informativă secretă a lui E. Strețcul, șeful Direcției pentru turism extern de pe lângă Consiliul de Miniștri al RSS Moldovenești, „Cu privire la primirea și deservirea în RSS Moldovenească a turiștilor din RSR în perioada 1968-1978” din 11 decembrie 1978, adresată CC al PCM, se poate constata că dacă în 1966 în RSSM au sosit 988 turiști din RSR, în următorii ani numărul lor a crescut constant, totalizând, în 1969, peste 4 000 de persoane (Negru 13: 84).

În anii 1970, în linii mari, tendința de creștere a numărului de turiști români care veneau în vizită în RSSM s-a menținut (excepție au constituit anii 1970, 1977, 1978. Mai mult ca atât, în anul 1974, pentru prima dată, numărul turiștilor din RSR (16 616 persoane), aflați în vizită la Chișinău, a fost mai mare decât al celor din Bulgaria (15 542). În anii următori, diferența dintre numărul turiștilor din România și cei din Bulgaria, care au vizitat RSSM, a crescut și mai mult. În 1975, turiștii din România au constituit 22 548 persoane, iar cei din Bulgaria – 14 793 persoane. În 1976, turiștii celor două țări numărau: 26 612 și 9 273 persoane, în 1977 – 14 837 și 11 336 persoane, în 1978 – 17 829 și 11 894 persoane (Ibidem: 87).

La prima vedere, acest aflux mare de turiști din RSR în RSSM era favorabil politicii PCM, creând posibilitatea instituțiilor propagandistice din RSSM să extindă activitatea de spălare a creierelor și de îndoctrinare a cetățenilor din RSR cu ideile „moldovenismului”. În același timp, potrivit opiniei conducerii comuniste de la Chișinău, prezenta și un risc, deoarece contribuia la răspândirea „ideilor naționaliste” printre „moldovenii” din RSSM. Din aceste considerente, conducerea PCM a depus eforturi mari pentru restrângerea legăturilor turistice cu RSR, în special a formelor de turism care nu aduceau beneficii propagandistice, încurajându-le, în schimb, pe cele care permiteau o îndoctrinare maximă a cetățenilor români.

Analizând modul de organizare a excursiilor și efectul lor propagandistic asupra turiștilor români, E. Strețcul, în nota informativă mai sus menționată, din 11 decembrie 1978, atrăgea atenția autorităților decidente de la Moscova și Chișinău asupra faptului că turiștii din RSR veneau în RSSM nu pentru vizitarea muzeelor, întreprinderilor industriale și agricole, ci pentru „întâlnirile cu rudele sau pentru a face speculă”. Acest segment de turiști „dezorganizau” grupul, nu se „prezentau la excursii” și „plecau fără voie” în afara orașului Chișinău.

În scopul „intensificării impactului propagandistic” asupra turiștilor din RSR, demnitarul amintit a propus (ținând cont de faptul că grupele de călători cu autocarele și turiștii individuali din RSR rămân, în timpul aflării pe teritoriul republicii, „relativ nesupravegheați”, nu „achiziționează pachetul de servicii turistice”) ca această categorie de turiști „să fie restrânsă, iar numărul călătorilor cu trenul să fie mărit” (Negru 2012: 77).

Elocvent este și memoriul secretarului responsabil cu lucrul ideologic al CC al PCM, I. Calin, „Cu privire la participarea RSS Moldovenești la schimbul de turiști între URSS și RSR și reglementarea lui” din 26 decembrie 1978, adresat Direcției pentru turism extern de pe lângă Consiliul de Miniștri al URSS, în care cerea instanțelor superioare de la Moscova să facă ordine în această sferă a colaborării sovieto-române.

În sus-numitul memoriu, I. Calin formula o serie de pretenții la adresa RSR, acuzând-o că „prin schimburile de turiști și prin alte forme de legătură cu republica noastră, partea română încearcă, cu o insistență tot mai mare, să promoveze idei și opinii național-șovine, născociri falsificatoare privind istoria poporului, concepții antirusești și antisovietice, și, în ultimă instanță, să creeze o opinie publică despre identitatea națiunii române și moldovenești, despre apartenența istorică a Moldovei la România și ilegalitatea autonomiei ei și intrării în componența URSS”.

Motivând cererea de „reglementare” a schimbului de turiști cu RSR, secretarul cu ideologia al CC al PCM invoca mai multe „argumente”. Astfel, acesta pretexta componența profesională și de vârstă necorespunzătoare a turiștilor români. Predominarea în cadrul grupurilor de turiști a diverselor categorii din rândul intelectualității în detrimentul muncitorilor și țăranilor era, în opinia demnitarului CC al PCM, un inconvenient pentru „lucrul informațional-propagandistic” desfășurat de către ghizii-traducători.

„Înainte de toate, trebuie să menționăm componența profesională și de vârstă nefavorabilă nouă sub acest aspect. Printre turiștii români care ne vizitează sunt puțini muncitori, țărani, tineret studios. În aceste grupuri predomină medici, ingineri, profesori de la instituțiile de învățământ superior și mediu, oameni de litere și de artă, persoane cu funcții de conducere și administrare de la întreprinderi și organizații, lucrători de la ministere și departamente. Această categorie de oameni este molipsită într-o măsură mai mare de stări de spirit burghezo-naționaliste, prooccidentale, prochineze, antiruse și antisovietice. În rândurile ei, acum dăinuie și se ațâță cel mai mult pretenții teritoriale, antimoldovenești.

De aceea sosirea lor la noi, comunicarea cu oamenii noștri, mai ales cu cei din profesii înrudite, are adesea urmări dăunătoare asupra conștiinței, concepțiilor și stărilor de spirit ale acestora din urmă. Realizările noastre mai mari, în comparație cu cele românești, în dezvoltarea economiei, științei, culturii, în nivelul de viață al poporului de care turiștii români sunt nevoiți să ia cunoștință în timpul excursiilor, sunt percepute de această categorie de cetățeni români nu ca un fenomen care merită elogii și imitare, nu ca un motiv stimulativ pentru reflecții și o revizuire mai critică a politicii interne și externe a conducerii PCR, ci ca o «bucată gustoasă pierdută» care dă naștere la invidie și la pofte teritoriale național-egoiste”.

Activitatea „subversivă” a turiștilor români pe teritoriul RSSM se manifesta prin răspândirea „literaturii periculoase ideologic, a articolelor pornografice, înregistrărilor pe disc și a altor materiale care propovăduiau stările de spirit burghezo-naționaliste”, prin inițierea unor întâlniri și discuții în care „încercau să demonstreze «identitatea» popoarelor moldovenesc și român, a limbilor și culturilor lor…”.

În baza unor asemenea „argumente”, CC al PCM solicita:

„a) reducerea considerabilă a participării RSS Moldovenești la schimbul de turiști dintre Uniunea Sovietică și România, sporindu-l cu RPB, RPU, RDG, RPP, RSSC și cu alte țări socialiste, precum și cu țările capitaliste și în curs de dezvoltare, astfel încât baza tehnico-materială și personalul de serviciu din sistemul Inturist al republicii să fie folosită cu o maximă eficacitate;

  1. b) renunțarea definitivă de a primi în Moldova grupuri de turiști care sunt, în fond, nu turistice străine, ci turistice interne, dar cu intrarea doar pe 1-2 zile pe teritoriul Uniunii Sovietice;

  2. c) micșorarea vizitelor în republică a turiștilor români cu autobuze și automobile individuale, care sunt pentru noi cel mai puțin avantajoase atât sub aspect economic, cât și sub aspect ideologico-politic, în schimb pot fi mărite grupele de tren care merg prin Moldova în alte regiuni ale Uniunii Sovietice;

  3. d) repartizarea pentru RSS Moldovenească pe viitor mai ales a grupelor de turiști care pleacă pe itinerare incluzând nu doar România, ci și RPB, RPU, RDG, RSSC, RPP, RFSI și alte țări, adică pe itinerare mixte (dublate, triplate etc.)” (Negru 2010: 192-193).

Demersurile CC al PCM au fost analizate de către responsabilii de la centru, iar la 9 ianuarie 1979, S. Nikitin, șeful Direcției pentru turism extern de pe lângă Consiliul de Miniștri al URSS, expedia la CC al PCM adresa „Cu privire la legăturile turistice cu RSR” în care menționa: „În 1979 Inturist-ul (Agenția unională pentru turism – n.n.) intenționează să primească în R.S.S. Moldovenească cu 3-4 la sută mai puțini turiști români (față de numărul total de turiști veniți din RSR în URSS) comparativ cu anul 1978.

Totodată, în 1979, se planifică a mări numărul de turiști, care vizitează orașul Chișinău: din RDG până la 2 000 de persoane (în 1978 – 520), din RPU până la 700 de persoane (în 1978 – 300), din RSC până la 3 300 de persoane (în 1978 – 2 340, din RPP până la 1 870 de persoane (în 1978 – 250), din țări capitaliste și în curs de dezvoltare până la 5 500 de persoane (în 1978 – 3 400)” (Negru E., Negru Gh. 2010: 246).

În aceeași adresă, S. Nikitin informa conducerea PCM că, în anul 1978, Inturist-ul unional nu acceptase cererile turiștilor din RSR de a efectua călătorii de 1-2 zile la Chișinău. Solicitările respective au fost respinse și în 1979, cu toate că deja parveniseră 2 300 de cereri din RSR pentru astfel de călătorii.

De asemenea, era adusă la cunoștință decizia de a reduce, în anul 1979, numărul turiștilor români care efectuau călătorii cu autocarele de 4-5 zile pe ruta Chișinău – Odessa – Chișinău, Chișinău – Bălți – Cernăuți și Cernăuți – Bălți – Chișinău. Dacă în anul 1978, prin intermediul acestei forme de turism, RSSM fusese vizitată de 8 560 cetățeni români, atunci în anul 1979 numărul lor urma să fie redus până la 7 140.

În anul 1979, comparativ cu anul 1978, se planifica ca numărul turiștilor din RSR, care doreau să călătorească cu automobilele individuale la Chișinău și în alte orașe ale URSS, pentru o perioadă de la 5 până la 12 zile, să fie diminuat de la 3 040 la 2 310 persoane.

În schimb, menționa S. Nikitin, numărul turiștilor din RSR care veneau cu trenul în RSSM, având ca destinație și alte orașe ale URSS (Moscova, Leningrad, Kiev, Odessa, Volgograd, Tașkent, Erevan), urma să se majoreze, în anul 1979, până la 11 640 de persoane – cu circa 5 000 de persoane mai mult decât în anul 1978.

 În anul 1978, prin intermediul Inturist-ului, în RSR plecaseră 65 500 de cetățeni sovietici, dintre care doar 521 de persoane erau din RSSM. Dintre cei 66 000 de turiști sovietici, planificați să viziteze în anul 1979 RSR, numai 605 erau din RSSM.

Din anul 1978, turiștii din RSSM, care călătoreau în RSR, trebuiau să viziteze obligatoriu și Republica Populară Bulgaria, Republica Populară Ungaria, Republica Federativă Socialistă Iugoslavia etc. În anul 1978, numai două grupuri de turiști din RSSM au avut ca destinație exclusivă RSR. Pentru anul 1979, toate călătoriile turiștilor din RSSM care plecau în RSR, au fost planificate pe itinerare duble: RSR – RPB, RSR – RPU., RSR – RFS Iugoslavia sau triple: RSR – RPU – RSF Iugoslavia.

În urma solicitărilor venite de la CC al PCM, Direcția pentru turism extern de pe lângă Consiliul de Miniștri al URSS a convenit cu organizațiile de turism din RSR ca în programul excursiilor organizate pentru turiștii sovietici să fie incluse vizite la Muzeul de Istorie al PCR, Muzeul „Doftana” (fosta închisoare politică), cimitirul ostașilor sovietici etc.

În încheierea adresei sale, S. Nikitin dădea asigurări că Direcția pentru turism extern de pe lângă Consiliul de Miniștri al URSS își va organiza astfel activitatea cu agențiile de turism din RSR încât să ia „în considerație doleanțele și recomandările CC al PCM” (Negru E., Negru Gh. 2010: 311).

În pofida eforturilor depuse de conducerea CC al PCM, asigurărilor date de șeful Direcției pentru turism extern de pe lângă Consiliul de Miniștri al URSS, în anul 1979, comparativ cu anul 1978, nu s-a produs reducerea „substanțială”, mult dorită de I. Calin, nici cea de 3-4 la sută, preconizată de S. Nikitin, a numărului de turiști din RSR veniți în RSSM. În 1979, conform datelor prezentate de N. Bradulov, ministru al afacerilor interne din RSSM, în nota informativă din 18 decembrie 1980 către CC al PCM, RSSM a fost vizitată de 19 522 turiști din RSR, iar în 1980 – de 31 011 (Negru 2012: 77). A fost vorba, așadar, de o creștere: în 1979 au venit în RSSM cu 1 693 mai mulți turiști din RSR decât în 1978, iar în 1980 – cu 11 489 turiști mai mulți decât în 1979.

Totuși, după cum a menționat S. Nikitin, începând cu anul 1978 au fost anulate sau limitate acele tipuri de călătorii ale turiștilor din RSR care, în opinia liderilor de la Chișinău, nu aveau impact propagandistic (călătoriile individuale și în grup cu automobilele personale și autocarele cu o durată de 1-2 zile; călătoriile cu autocarele cu o durată de 4-5 zile; călătoriile cu autoturismele individuale cu o durată de la 5 până la 12 zile). Creșterea s-a produs deci din contul călătoriilor care aveau un efect propagandistic maxim (călătoriile colective de lungă durată, mai ales cu trenul, care includeau, pe lângă RSSM, și alte regiuni ale URSS), fenomen încurajat de conducătorii sovietici.

Pe de altă parte, după cum reiese din nota informativă amintită a ministrului afacerilor interne, în 1980, cetățenii din RSR nu mai aveau dreptul să viziteze rudele îndepărtate, determinându-i, după cum se poate deduce, să utilizeze în acest scop itinerarele turistice propuse de Agenția Inturist de la Moscova. În documentul expediat la CC al PCM, N. Bradulov semnala că „în ultimul timp s-au înmulțit cazurile când turiștii din RSR deviază de la itinerarele stabilite și de la excursiile prevăzute în program, deoarece scopul principal al sosirii lor în republică este de a se întâlni cu rudele îndepărtate, pe care nu au voie să le viziteze în mod particular” (AOSPRM 51: inv. 54, dosar 7, fila 94). Acest fapt explică, cel puțin parțial, creșterea spectaculoasă a numărului de turiști sosiți din RSR în RSSM în cursul anului 1980.

În anii următori, CC al PCM a depus eforturi pentru a impune în relațiile turistice dintre URSS și RSR recomandările reflectate în memoriul din 26 decembrie 1978, de a intensifica activitatea propagandistică printre turiștii din RSR.

La 25 ianuarie 1983, secretariatul CC al PCM a adoptat hotărârea „Despre starea lucrului informațional-propagandistic, a primirii și deservirii turiștilor străini în republică și măsurile privind îmbunătățirea lor” în care se arăta că „unii ghizi-traducători nu asigură desfășurarea la un nivel politic corespunzător a lucrului informațional-propagandistic în rândul turiștilor străini, în unele cazuri nu dau ripostă argumentată unor cetățeni români care exprimă opinii antisovietice și antimoldovenești”.

Hotărârea solicita Direcției pentru turismul extern de pe lângă Consiliul de Miniștri al RSS Moldovenești să „lichideze neajunsurile sus-menționate”. Prioritatea de bază a corpului de ghizi-traducători, după cum indica hotărârea, consta în perfecționarea lucrului propagandistic, imprimarea unui „caracter ofensiv, argumentat”, având în vedere „specificul turismului străin din republică”. Documentul definea în termeni expliciți misiunea ghizilor: de informare și de supraveghere cu atenție a turiștilor, în special a celor români. Astfel, pe lângă misiunea de „familiarizare multilaterală cu politica națională a PCUS”, cu „realizările republicii în construcția comunismului”, ghizii erau obligați să abordeze o serie de chestiuni care „erau tratate în mod eronat de către propaganda burgheză și revizionistă” și să „ia măsuri adecvate de influență” față de acea parte a turiștilor români care „exprimau opinii antisovietice și antimoldovenești” (Ibidem, inv.64, dosar 369, filele 2- 4).

Limitarea contactelor între rude și prieteni

 

Tensionarea relațiilor sovieto-române și presiunile exercitate de Moscova asupra României, ca urmare a discuțiilor între L. Brejnev și N. Ceaușescu din luna mai 1970 de la Moscova și a refuzului liderului român de a-și subordona politica externă controlului sovietic (Watts 2011: 493) a determinat adoptarea de către Biroul CC al PCUS, la 5 noiembrie 1970, a hotărârii „Despre măsurile privind intensificarea continuă a muncii ideologice în rândul populației RSS Moldovenești și a regiunii Cernăuți a RSSU”. Conducerea RSSM, în frunte cu I. Bodiul, declanșează, la indicația Moscovei, contramăsuri menite să restrângă contactele umane între RSSM și RSR.

Hotărârea Biroului CC al PCM din 16 noiembrie 1970 „Despre măsurile privind intensificarea continuă a muncii ideologice în rândul populației RSSM” indica Ministerului Afacerilor Interne al RSS Moldovenești „să întreprindă măsuri privind reglementarea invitărilor cetățenilor români în Moldova și plecării cetățenilor noștri în România și reducerea semnificativă a vizitelor reciproce cu vize individuale”. De asemenea, cerea „stabilirea unui control strict al comportamentului cetățenilor români în timpul aflării lor în republică, al respectării de către aceștia a legilor sovietice și a normelor în vigoare de ședere a străinilor în Uniunea Sovietică” (Negru E., Negru Gh. 2013: 421).

 În cadrul consfătuirii de la CC al PCM din 20 noiembrie 1970, la care au participat primii secretari ai comitetelor orășenești și raionale de partid, șefii de secții ai aparatului CC al PCM, I. Bodiul a punctat următoarele:

„Trebuie ținută sub control șederea în republică a persoanelor care vin la noi cu vize particulare. Ele călătoresc adeseori liber, încălcând condițiile de ședere pe teritoriul nostru, prin republică și chiar pleacă dincolo de hotarele ei.

Trebuie să-i demascăm, cu ajutorul opiniei publice, pe provocatorii antisovietici și să-i expulzăm din țară.

E necesar a spori răspunderea persoanelor care invită rudele lor și le creează condiții pentru circulația nestingherită și răspândirea de stări de spirit nocive…

Legat de schimbul de cetățeni dintre Moldova și România, trebuie să limităm considerabil (subl. n.) vizitarea republicii noastre, precum și plecarea în România cu vize particulare. Trebuie să li se refuze plecarea în România, precum și în alte țări persoanelor care nu inspiră încredere că în străinătate se vor comporta ca niște adevărați patrioți sovietici.

Cei care pleacă din republica noastră în străinătate, inclusiv în România, trebuie instruiți și informați despre ceea ce pot întâlni acolo, să li se explice că în cazul discuțiilor antisovietice ei trebuie să protesteze cu fermitate, să dea cu îndrăzneală o ripostă hotărâtă” (Negru 2014: 58).

Drept consecință, în anul 1971 a scăzut dramatic numărul călătorilor în scop particular din RSSM în RSR. Dacă în anul 1970 din RSSM au plecat la rudele din România 7 086 de persoane, în 1971 – doar 2 801 (Ibidem). Instituțiile afacerilor interne din RSSM, ghidându-se de indicația explicită a conducerii republicane de partid privind limitarea „considerabilă” a numărului cetățenilor cu „vize particulare”, a aprobat doar o parte din cererile de călătorie sau de invitare ale cetățenilor din RSSM. Astfel, în timp ce în anii 1966–1970 cetățenii RSSM aveau voie să călătorească în România în vizită nu numai la rudele apropiate, ci și la cele mai îndepărtate sau la cunoștințe, din 1971 călătoriile în acest scop sunt treptat restrânse, ca, într-un final, să se permită, într-un număr limitat, doar vizitele reciproce între rudeniile de sânge.

Potrivit notei informative a ministrului afacerilor interne din RSSM, N. Bradulov, din 15 februarie 1972, din numărul total de 7 086 de cetățeni din RSSM, care, în 1970, au călătorit în scop particular în România, 3 026 au fost în vizită la rudele apropiate, 3 952 – la rudele îndepărtate, iar 108 – la cunoștințe. În anul 1971, din RSSM au plecat în vizite particulare în România doar 2 801 cetățeni: 2 313 – au fost în vizită la rudele apropiate, 470 – la rudele îndepărtate și 18 – la cunoștințe. Numărul cererilor respinse ale cetățenilor din RSSM, care doreau să călătorească în România în anul 1970, a fost de 962, iar în 1971 – de 2 960. Totodată, în 1971, Ministerul Afacerilor Interne al RSSM a respins circa 39 la sută din cererile de solicitare a certificatelor de invitare a rudelor din România, acceptând doar 6 246 din cele 10 227 cereri (AOSPRM 51: inv. 33, dosar 90, fila 43).

Diversele obstacole impuse cetățenilor RSSM, care doreau să invite rudele din România, se accentuează tot mai mult din anul 1972, odată cu instituirea unui sistem riguros de examinare a cererilor de către Ministerul Afacerilor Interne al RSSM.

Hotărârea Secretariatului CC al PCM din 22 februarie 1972 „Despre neajunsurile caracteristice în lucrul cu cetățenii străini care sosesc în republică cu vize individuale” impunea sporirea controlului privind eliberarea certificatelor de invitare de către locuitorii RSSM a cetățenilor străini, circulația lor pe teritoriul republicii, discuțiile cu cetățenii RSSM. Sovietele sătești aveau obligația de a examina minuțios cererile cetățenilor care invitau rude din România cu scopul de a „preîntâmpina sosirea în RSSM a foștilor primari, ofițeri ai jandarmeriei, moșieri” din România interbelică și a altor „elemente ostile URSS” (Ibidem: dosar 195, fila 53).

Totodată, cetățenii RSR, care soseau în vizită la rudele din RSSM, erau supuși unor ample acțiuni de prelucrare ideologico-propagandistică. În asemenea acțiuni propagandistice erau antrenați activul de partid, vecinii sau chiar rudele-gazdă ale cetățenilor români. Rapoartele expediate la CC al PCM de către secretarii comitetelor raionale de partid dezvăluie maniera în care se desfășura lucrul propagandistic cu cetățenii români. Într-o notă informativă a Comitetului raional de partid Ungheni „Cu privire la mersul îndeplinirii hotărârii CC al PCM din 22 februarie 1972”, din 6 octombrie 1972, expediată CC al PCM, se menționa:

„Încă la începutul acestui an a avut loc o consfătuire de instruire cu secretarii organizațiilor primare de partid, cu președinții sovietelor sătești, unde au fost examinate chestiunile referitoare la lucrul cu cetățenii străini care sosesc în raionul nostru cu vize individuale. S-a dat indicația să fie utilizați (în lucrul propagandistic – n.n.) activiștii, membrii PCUS, vecinii, cunoștințele, rudele gazdelor cetățenilor străini. Acești tovarăși trebuie să relateze cetățenilor străini despre toate transformările care s-au produs în anii puterii sovietice și să-i familiarizeze cu succesele colhozului sau sovhozului local” (Ibidem: inv. 33, dosar 195, fila 47).

Ca urmare a celor două hotărâri, din 16 octombrie 1970 și 22 februarie 1972, numărul cetățenilor români care soseau anual în RSSM pentru vizitarea rudelor s-a diminuat progresiv. Dacă în 1970 au sosit în RSSM 10 617 cetățeni români, apoi în 1971 numărul lor s-a redus cu peste 3 000, totalizând 7 382 de persoane. În anii 1972-1975, pe fundalul amplificării disputelor politice sovieto-române, numărul cetățenilor români sosiți la rudele din RSSM a continuat să se micșoreze. Cifra medie anuală a acestora, în perioada menționată, a constituit circa 6 487 persoane. În același timp, în 1972-1975, cifra medie anuală a cetățenilor din RSSM, care au călătorit în scop particular în România, a fost de 3 420 persoane.

Din anul 1975, CC al PCM solicită CC al PCUS „reglementarea vizitării Moldovei de către cetățenii români cu vize individuale”. În „Memoriul despre faptele de falsificare în Republica Socialistă România a evenimentelor istorice și măsurile privind preîntâmpinarea consecințelor lor negative în Moldova” din 27 iunie 1975, adresat CC al PCUS, I. Bodiul propunea „să se limiteze intrarea cetățenilor români în republica noastră cu vize libere și să se practice vizitarea Moldovei de către grupe în mod organizat” (Negru E., Negru Gh. 2010: 64). Aceste demersuri ale conducerii PCM devin mai insistente după vizita lui N. Ceaușescu la Chișinău la 2 august 1976, a cărei scop a fost, potrivit autorităților comuniste din RSS Moldovenească, „de a genera în rândurile poporului moldovenesc a unor stări de spirit proromânești”. Blocarea contactelor cu rudele apropiate trebuia, în opinia prim-secretarului CC al PCM, să preîntâmpine „răspândirea în rândul populației republicii noastre a ideii înrudirii naționale și apartenenței teritoriului dintre Prut și Nistru la România” (Ibidem: 107).

În nota secretă „Despre îndeplinirea hotărârilor adoptate cu privire la consolidarea bazei tehnico-materiale a teleradiodifuziunii de stat a RSS Moldovenești, reglementarea abonării la literatura și edițiile periodice din RSR și sosirii în Moldova a turiștilor și cetățenilor români în interes particular” din 7 aprilie 1978, adresată CC al PCM, Gr. Eremei, locțiitor al președintelui Consiliului de Miniștri al RSS Moldovenești, insista asupra „reducerii intrării în Moldova a cetățenilor români și a plecării locuitorilor Moldovei în RSR”.

Realizarea acestui obiectiv depindea, în mare măsură, de Ministerul Afacerilor Interne al RSS Moldovenești care trebuia să „examineze, în cel mai strict mod, documentele referitoare la intrarea în Moldova a cetățenilor români și la plecarea locuitorilor Moldovei; să coordoneze aceste chestiuni cu organele sovietice și cu cele de partid și să le aprobe numai în cazul unor motive suficiente”. Întreaga responsabilitate „pentru justificarea eliberării documentelor de ieșire și intrare” cădea „personal în seama ministrului afacerilor interne” (Ibidem: 205).

Începând din 1978, autoritățile comuniste de la Chișinău limitează drastic călătoriile cu „vize individuale” ale cetățenilor din RSR și RSSM. Astfel, în 1978, din 10 444 cereri de invitare a rudelor din RSR ale cetățenilor din RSSM au fost aprobate 7 998, iar 2 446 (23,4%) au fost respinse. În prima jumătate a anului 1978, au solicitat permisiunea de a pleca în vizită la rudele din RSR 2 630 de cetățeni ai RSSM, dar au primit aprobare doar 1 163 cetățeni (64%) (Negru 2014: 63).

Din cauza acestor limitări a călătoriilor cu „vize individuale” ale cetățenilor RSR pe teritoriul RSSM, în favoarea călătoriilor în grupuri organizate, cifra călătorilor în scop particular dinspre RSSM spre RSR și viceversa s-a redus progresiv. Deși nu dispunem de cifre exacte privind numărul total al acestor categorii de călători, totuși există statistici referitoare la numărul de cereri depuse pentru obținerea documentelor de „intrare-ieșire”. În 1980, potrivit raportului ministrului afacerilor de interne al RSSM, N. Bradulov, din 21 ianuarie 1981, adresat CC al PCM, cetățenii din RSSM au depus 4 751 cereri de călătorie în RSR și 6 235 cereri de invitare a rudelor din RSR (Ibidem). Având în vedere că procentul satisfacerii acestor cereri în anii 1978-1979 era puțin peste 70 la sută din numărul total, putem presupune că în 1980 cifra celor plecați din RSSM în RSR cât și a celor sosiți din RSR în RSSM variază între 3 000 și 3 300, respectiv 4 000-4 400 persoane.

Pe parcursul anilor ’80, în RSS Moldovenească a continuat politica de restricționare a călătoriilor în scop particular ale românilor de pe ambele maluri ale Prutului. Deoarece posibilitatea cetățenilor români de a călători la rudele din RSSM era limitată, iar filiera turismului era o cale mai lesne pentru reîntâlnirea cu cei apropiați din RSS Moldovenească, tot mai mulți cetățeni români optau pentru călătoriile turistice în URSS. Cu toate că din 1980, în pachetul ofertelor agențiilor de turism din România Chișinăul nu mai figura ca destinație turistică separată, totuși călătoriile turistice în URSS, prin Chișinău, le oferea călătorilor români șansa revederii, fie și „în secret”, cu rudele din RSS Moldovenească, după ani lungi de despărțire.

Rapoartele ministrului afacerilor interne al RSS Moldovenești, adresate CC al PCM, consemnează diverse „încălcări” ale turiștilor români. Într-un raport secret din 18 decembrie 1980, trimis CC al PCM, N. Bradulov semnala multiplicarea cazurilor de „deviere” a turiștilor din România de la traseele și programul excursiilor prin Chișinău, pentru că „scopul principal al sosirii lor în republică era acela de a se întâlni cu rudele îndepărtate” (AOSPRM 51: inv. 54, dosar 7, fila 94). Această situație a determinat organele de resort din RSS Moldovenească să instituie un control strict al deplasării turiștilor români, iar orice abatere de la programul excursiilor risca să fie pedepsită cu expulzarea sau chiar cu interdicția de a mai călători în URSS.

Așadar, în cazul României, declarațiile oficialilor sovietici privind consolidarea încrederii și a relațiilor „frățești” cu RSR din a doua jumătate a anilor 1960 – începutul anilor 1980 nu erau doar un mod de exprimare a politeții, ci și o încercare de a tăinui războiul propagandistic antiromânesc secret împotriva României. În pofida tentației de a nu permite niciun fel de comunicare dintre românii din RSSM și RSR, PCUS și PCM au avut totuși o abordare diferențiată față de diversele tipuri de relații umane dintre românii de pe cele două maluri ale Prutului.

Conducerea sovietică, dorind să influențeze cetățenii români și să creeze o opinie nefavorabilă față de conducerea din RSR, a acceptat, comparativ cu perioada precedentă, o oarecare intensificare a contactelor umane, a schimburilor de turiști și a vizitelor în scopuri particulare dintre cetățenii din RSSM și RSR. Însă creșterea fluxului de turiști veniți din RSR în RSSM în anii1960-1970, în pofida prelucrării lor în spirit sovietic de către ghizi și autoritățile locale de partid, nu au condus la sporirea „beneficiilor ideologico-propagandistice” scontate.

Mai mult, contactele dintre turiștii din RSR și cetățenii din RSSM contribuiau la apropierea între români și la răspândirea ideilor despre originea etnică, lingvistică și culturală comună. De aceea, în 1978, atunci când războiul propagandistic antiromânesc a atins cote maxime, conducerea RSSM a cerut instituțiilor ierarhic superioare de la Moscova să modifice politica de până atunci față de schimburile de turiști cu RSR, inclusiv să rectifice modalitățile, itinerariile și termenele de călătorie a turiștilor români în RSSM.

Astfel nu mai erau acceptate grupurile turistice care veneau din RSR în RSSM doar pentru 1-2 zile, călătoriile turiștilor din RSR cu autocarele și automobilele individuale. În schimb, erau încurajate călătoriile grupurilor mari care veneau cu trenul și aveau drept destinație principală nu Chișinăul, ci alte orașe importante din URSS (Moscova, Leningrad, Minsk, Kiev, Tașkent etc.). Funcționarii sovietici preferau grupurile de turiști din RSR care erau neomogene din punct de vedere etnic și erau compuse din categorii sociale de sorginte țărănească sau muncitorească.

De asemenea, și călătoriile directe din RSSM în RSR urmau a fi restricționate. Turiștii din RSSM trebuiau să călătorească pe un itinerar care includea nu doar RSR, ci și RPB, RPU, RFS Iugoslavia etc. În general, la începutul anilor 1980, numărul turiștilor români care veneau din RSR în RSSM nu s-a micșorat. Deși a scăzut ponderea turiștilor individuali și în grupuri mici, considerate neinteresante din punct de vedere propagandistic, în schimb a crescut numărul turiștilor ce călătoreau în grupuri mari pe un traseu în care Chișinăul era doar un punct de trecere spre alte orașe ale URSS, fapt ce permitea să fie masiv prelucrați ideologic de armata propagandistică sovietică.

Spre deosebire de schimburile turistice cu RSR, care, în linii mari, au cunoscut o tendință ascendentă, numărul vizitelor în scopuri particulare din RSR în RSSM s-au redus progresiv, ele fiind considerate drept o sursă de contaminare a locuitorilor din RSSM cu idei „naționaliste”. Astfel în anii 1966-1970, media anuală a cetățenilor din RSR veniți în RSSM a constituit 9 800 persoane, în 1971-1975 – 6 487 persoane.

În 1980, numărul călătorilor din RSR cu „vize individuale”, calculat în baza cererilor de invitare aprobate de către Ministerul Afacerilor Interne din RSSM, a constituit circa 4 000-4 400 persoane.

Probabil că, pentru a păstra aparențele „prieteniei frățești”, conducerea URSS și RSS Moldovenești a acceptat și în anii următori unui număr neînsemnat de cetățeni români să viziteze RSSM, dar acest fapt nu a permis o comunicare firească între rudele din RSSM și RSR.

Gheorghe NEGRU
Elena NEGRU

Revista Limba Română
Nr. 4, anul XXIX, 2019

11/01/2020 Posted by | DIVERSE | , , , , , , , , , , | Un comentariu

Acțiunea de unificare a forțelor politice unioniste din R.Moldova

 

 

Cinci formațiuni politice din R.Moldova au decis constituirea Mișcării Politice „Unirea”. Este vorba despre Partidul Democrația Acasă, Partidul Liberal, Partidul Național Liberal, Partidul Popular Românesc și Uniunea Salvați Basarabia, transmite IPN, reluat de https://radiochisinau.md .

Reprezentanții celor cinci formațiuni politice au emis un anunț în care menționează că săptămâna viitoare urmează a fi formalizat proiectul politic. „Chemăm în continuare toate celelalte formațiuni politice să manifeste deschidere pentru consolidarea și unificarea curentului politic unionist, în vederea reîntregirii neamului românesc”, se spune în anunț.

Partidele semnatare pledează pentru „înființarea unei mișcări unioniste, a unui bloc politic ce va activa permanent, din momentul formării și până la realizarea unirii, devenind, astfel, un continuator firesc al Mișcării de Eliberare Națională”.

Mișcarea unionistă a început, de fapt, în Moldova, înainte de desființarea Uniunii Sovietice, în 1988, cu formarea Mișcării Democrate pentru Susținerea Restructurării.

La câțiva ani după obținerea independenței r.Moldova, idealul Unirii cu România a început să ia proporții de masă, alegătorii unioniști ajungând să reprezinte 10-15% din electorat. 

 Mișcarea a început să se formeze după protestele de la Chișinău din 2009 care au dus la demiterea guvernării comuniste a lui Voronin.

Pro-unioniștii au format inițial un grup civic sub sloganul inițial „Basarabia, pământul românesc”.

  

În 2011, au înființat Actiunea 2012 și au început să strângă fonduri și voluntari pentru proiecte care au apropiat Moldova și România.

Au dus oameni din Moldova, inclusiv vorbitori de limba rusă, în călătorii pentru a vedea România, țara despre care nu au putut afla prea multe de la programele de televiziune în limba rusă care dominau Moldova.

Ei au făcut lobby pe lângă politicieni pentru a susține cauza, au reunit oficiali locali din ambele state pentru a începe proiecte comune, au donat cărți și au refăcut unele școli în limba română din Republica Moldova.

Mesajul inițial, „Basarabia, pamânt romanesc”,  a devenit „Basarabia este România”.

Vicepreședintele Acțiunii 2012 Iulia Modiga spune că acesta a fost rebrandingul mișcării. „Am realizat că nu era vorba doar de pământ”, a explicat ea.

Toți activiștii din acțiunea „Actiunea 2012” sunt voluntari și toți plătesc cotizații de membru.

„Oamenii ne ajută pur și simplu când cerem ajutor. Am primit o mulțime de sprijin de la oameni în timpul marșului de la Alba Iulia la Chișinău, de exemplu. Am fost impresionați să vedem cum ne salutau și aclamau oamenii de pe stradă”.

Băsescu a ratat șansa de a consolida forțele unioniste

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a dat un nou imbold cauzei unioniste prin politica sa de a acorda cetățenia statului român moldovenilor care pot dovedi că sunt descendenți ai cetățenilor românilor care trăiau în Basarabia și care și-au pierdut cetățenia în 1940.

Gestul l-a transformat în unul dintre cei mai populari politicieni români la Chișinău.

Potrivit statisticilor publicate în luna martie, aproximativ un milion din cei 3,5 milioane de persoane din Moldova au obținut cetățenia română în ultimul deceniu, mulți dintre ei fiind atrași de statutul de membru al României, care le permite să lucreze în UE.

Unii politicieni proeminenți din Moldova dețin cetățenia română, inclusiv premierul Pavel Filip și președintele Parlamentului, Andrian Candu, absolvent al Universității Babeș Bolyai din Cluj Napoca, România.

Universitățile din România raportează o creștere constantă a numărului de studenți din Moldova în fiecare an.

În luna mai, Ministerul Educației din România a anunțat că universitățile din România vor acorda peste 6.000 de locuri pentru studenți din Moldova pentru anul universitar 2018-2019.

În plus, moldovenii care au deja cetățenie română nu sunt incluși în aceste statistici.

După terminarea celui de-al doilea mandat de președinte al României, Băsescu a solicitat cetățenia moldovenească.

Totuși, după ce a obținut-o, a fost revocată de către președintele Republicii Moldova, sluga rusească Igor Dodon, care a fost ales în noiembrie 2016. Băsescu a dat în judecată Administrația Prezidențială de la Chișinău, dar a pierdut procesul.

Ziua de  27 martie 2018 , a marcat centenarul Unirii României cu R.Moldova cu o sesiune plenară specială a Parlamentului din R.Moldova.

Aceasta a avut loc la două zile după ce mii de persoane au participat la o manifestație în sprijinul reunificării în capitala Republicii Moldova, la care au participat și deputați liberali din România.

Parlamentul României a adoptat, de asemenea, o rezoluție care sprijină, în principiu, reunificarea României cu Moldova.

Cu toate acestea, politicienii moldoveni și români sunt departe de a conveni exact ceea ce doresc – o uniune fizică sau doar o cooperare mai strânsă.

Președintele Parlamentului R.Moldova, Cându, declara jurnaliștilor că, alături de reunificare, la un moment dat în viitor, cele două părți „doresc punți de piatră și o autostradă care să unească Chișinăul și Bucureștiul.

„Nu putem schimba istoria, dar putem construi împreună drumuri și afaceri”, a adăugat el.

Președintele României, Klaus Iohannis, a refuzat să participe la sesiunea plenară ceremonială, declarând că calea cea bună pentru Republica Moldova nu este reunificarea, ci urmărirea propriilor sale obiective europene.

Premierul român, Viorica Dancila, a declarat că România și Moldova ar trebui să se unească – însă în „sânul familiei europene”.

În ciuda provocărilor, sondajele spun că sprijinul pentru mișcarea unionistă a crescut în mod constant în ambele țări în 2018.

Un sondaj  realizat de Institutul de Cercetări Sociologice din Chișinău arăta că 44% dintre cetățenii R.Moldova ar sprijini reunificarea.

În România, un sondaj realizat în perioada aprilie-mai a arătat că procentul celor care doresc Unirea a fost de asemenea de  44%.

De asemenea numărul politicienilor români care susțin reunificarea pare să fi crescut în 2018, în special în marja sărbătorilor care au marcat unificarea din 1918.

Modiga declară că numărul deputaților români care susțin reunificarea este, de asemenea, mai mare decât pare.

Voluntarii au înființat un grup, „Prietenii reunificării”, în Parlamentul României, iar activista spune că, în timp ce în legislatura 2012-2016 au fost membri    circa 130 de deputați români, în actualul parlament sunt 150 – din totalul de 465.

Cu toate acestea, o problemă pentru unioniști este faptul că partidele progresiste din România și Moldova nu sunt atât de entuziaste.

Ei spun că prioritatea este combaterea corupției, chiar dacă acestea nu exclud în totalitate ideea unirii…

Cum s-a ajuns la situația în care idealul Unirii, care a însuflețit atâtea generații de români, a trecut în urma unor astfel  sloganuri politicianiste, dă de gândit tuturor patrioților de pe ambele maluri ale Prutului, iar soluția nu poate fi decât una singură și anume strângerea rândurilor pentru aducerea la îndeplinire a acestui țel măreț.

11/01/2020 Posted by | DIVERSE | , , , , , | Un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: