EPISOADE ALE ISTORIEI ROMÂNILOR CARE NU SE ÎNVAȚĂ LA ȘCOALĂ

 

 

 

 

 

 

Istoria unei țări nu se compune doar din momente glorioase, de apoteoză și triumf, când mulțimile exultă de fericire, iar conducătorii sunt nimbați de haloul gloriei.

Din nefericire, adesea memoria colectivă reține traumatizant momentele oribile ale decăderii și agoniei. Nici în cazul poporului român acestea nu au lipsit.

De pildă, atunci când Constantin Brâncoveanu și fiii săi au fost uciși și mutilați barbar la Stambul sau atunci când, în 1812, într-o sală a Hanului lui Manuc, Rusia țaristă ne fura prima oară Basarabia, sau atunci când, pe 30 august 1940, la Viena, cu complicitatea lui Hitler și a lui Mussolini, Horthy împlânta pumnalul în trupul Transilvaniei, ori atunci când, în decembrie 1989, cripto-comuniștii confiscau revolta populară…

 

 

 

 

 

De la animă spre ceriu este o carte despre istoria României, scrisă cu mult respect pentru adevărul istoric și care propune o viziune îndrăzneață asuprea evenimentelor, legându-le intre ele prin fire nevăzute, dar logice, probabile și posibile.

Un capitol fascinant din istoria României îl constituie evenimentele din anii 1848-1849 din Transilvania, de departe cele mai sângeroase și mai tragice din tot spațiul românesc al acelor vremi.

Din păcate, aceste evenimente sunt pe de o parte insuficient cercetate și lămurite, pe de alta, cei mai mulți dintre cei care au încercat, n-au reușit să le clarifice, rătăcind ei înșiși drumul bun.

Are oare vreo șansă un neistoric să aducă o oarecare lumină în hățișul de fapte, uneori contradictorii, ale istoriei, scriind un roman?

Este nevoie de multă atenție și perspicacitate pentru a găsi răspuns la ghicitorile istoriei. Mult mai periculoase sunt însă dezinformările istorice, țesute cu grijă în jurul unor fapte ale glotașilor lui Avram Iancu, care sunt exagerate de sute de ori în sens negativ.

De exemplu, unii istorici au pretins că numai la Preseaca românii au măcelărit 640 de civili maghiari, printre care femei și copii, fără alegere! Autorul a cercetat cu grijă documente referitoare la aceste evenimente și a arătat, cu argumente ce nu pot fi răstălmăcite, că printre așa zisele victime se aflau cel puțin 350-400 de gardiști maghiari înarmați până-n dinți și care au opus rezistență. Iar o cercetare militară dispusă de guvernatorul Transilvaniei, Wohlgemuth, în anul 1851, a cuantificat victimele nevinovate ucise de părțile aflate în conflict.

Rezultatele obținute și publicate ale investigației respective au menționat că gardele maghiare au ucis, din 15 martie 1848 și până în august 1849, un număr de 4425 de români și 252 de sași, iar românii 165 de maghiari.

Este de remarcat faptul că în nici un document nu s-a găsit nimeni ca să prezinte aceste cifre într-un mod relevant și expresiv. Autorul a avut ideea de a face o mică socoteală, care arată fără nicio îndoială, un adevăr de necontestat: (4425+252):165 = 28,34.

Mai exact, la 28 de persoane civile ucise de gărzile maghiare, românii au răspuns cu un singur omor.

Nu înseamnă că omorurile sunt justificate. Dar în acele vremuri tulburi, care națiune a dat dovadă de barbarie și care de compasiune?

Iată că adevărul, bazat pe documente și matematică, a așteptat 167 de ani ca să poată fi vizualizat și înțeles în forma lui cea mai simplă, dar cea mai revelatoare: 28 la 1!

De episoade despre care nu-și mai aduce nimeni aminte este plină cartea și, culmea, deși lucrarea este numită „roman istoric”, aproape toate personajele sunt reale, ca și faptele lor.

Cel mai neverosimil personaj, Karl Hocheder, are un CV cât se poate de real. Iar povestea cetății lui, dărâmată de moți, este relatată de Iosif Șuluțiu în numărul 5 din revista „Transilvania” din anul 1877.

Și câte povestiri minunate scoate autorul din ungherele uitate ale istoriei!

Cine își mai aduce aminte astăzi de armeano-unguroaica Suzana Kabos, care l-a pârât pe Acsente Sever împăratului cum că acesta i-a omorât bărbatul și fiul în podul casei lor de la Aiud, în ziua de 9 ianuarie 1849, apoi le-a tăiat capul și membrele cu sabia și le-a aruncat pe ferestruica podului în curte? Noroc cu un procuror croat de la curtea judiciară, care a trimis o comisie de investigare la fața locului.

Acolo, s-a constat că pe gaura de aerisire a podului nu încăpea nici pumnul unui copil.

Iar lupta moţoaicei cu cei doi honvezi, uciderea lui Ghiuri, rostogolirea bolovanului uriaș peste gardele maghiare în retragere, explozia care a distrus cetatea Devei la 14 august 1849 sau plimbarea guvernatorului Wohlgemuth prin gunoaiele orașului Sibiu de către Ioan Maiorescu sunt tot atâtea episoade reale, culese din documentele vremii, total necunoscute cititorului de azi.

 

Ce știu copii noștri despre tragicele evenimente pe care ar trebui să le evocăm neîncetat în cărțile noastre de istorie se întreabă https://eintegral.ro/pagini-din-istoria-tarii-pe-care-am-vrea-sa-le-uitam:

 

14 iunie 1574: Ioan Vodă cel Cumplit sfârșește după înfrângerea sa de către turcicu trupul sfârtecat de patru cămile

15 august 1714: Altân Bey, „Prințul Aurului” – Martiriul celui mai bogat domnitor român și al fiilor săi

28 februarie 1785: Nicola Ursu („Horea”) și Ion Oargă („Cloșca”) trași pe roată la Alba Iulia

16 mai 1812: Cum a fost furată Basarabia la Hanul lui Manuc

15 iunie 1889: Cine și de ce l-a ucis pe Eminescu?

1-6 septembrie 1916: Dezastrul de la Turtucaia

7 mai 1918: Pacea umilitoare de la Buftea

6 iunie 1930: „Restaurația” lui Carol al II-lea sau cum un rege își detronează propriul fiu

30 august 1940: Diktatul de la Viena, un pumnal înfipt în inima Transilvaniei

1942: 250.000 de români pier la Cotul Donului și în Stepa Calmucă

1944: Odiosul preambul de la Moscova din 9 octombrie 1944 – 90% drept de  furt  al rușilor în România și 10% amăgire pentru Churchill

10 februarie 1947: Tratatul de la Paris consfințește sovietizarea României urmată de jefuirea ei nemiloasă . 

Iar istoria noastră însângerată nu s-a oprit aici …

Publicitate