CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

ZIUA DE 23 DECEMBRIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

 

 

 

 

Ziua de 23 decembrie în istoria noastră

 

 

 

 

 

 

 

 

1806: Războiul ruso-turc (1806-1812) – în primele lupte care s-au dat după ocuparea Moldovei, ruşii au ieşit victorioşi şi în Ţara Românească, după bătăliile de la Fierbinți și Olteanu.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 Armatele Rusiei au intrat în Bucureşti la 25 decembrie 1806, reinstalându-l pe tronul muntean pe Constantin Ipsilanti.

 

 

 

 

1823: S-a născut Alexandru Flechtenmacher, compozitor, violonist si dirijor român născut la Iaşi, autorul celebrei melodii “Hora Unirii”.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A urmat studii muzicale în orașul natal, iar apoi a studiat la Conservatorul din Viena. S-a implicat activ în Revoluţia de la 1948, perioadă în care a scris mai multe cântece patriotice.

A compus primele vodeviluri si operete românesti, precum si cupletele pentru piesele scriitorului Vasile Alecsandri.

A scris muzica pentru numeroase spectacole românesti de teatru aparute intre anii 1840-1880, compunând circa 600 de piese muzicale.

Opera sa este inspirata din folclorul nostru, iar multe din creaţiile sale, in special hore si sârbe, au intrat in repertoriul lăutarilor români.

De numele lui se leagă si istoria  Conservatorului din Bucuresti, el fiind fondatorul acestei institutii pedagogice si primul director al acesteia.

S-a stins din viaţă la București, capitale Regatului România, în ziua de 28 ianuarie 1898.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1884: S-a născut inginerul şi întreprinzătorul român Nicolae Malaxa; (d. 1965).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1907: În România, a fost adoptată o lege pentru învoielile agricole prin care s-au interzis formal munca sau dijma la tarla, precum şi dările suplimentare în natură sau bani.

 

 

 

 

 

1909: Se naşte la Bucureşti principesa Ileana, mătușa regelui Mihai I, penultimul copil al regelui Ferdinand al României şi al reginei Maria.

 

 Imagini pentru principesa ileana photos

 

Principesa Ileana, fiica regelui Ferdinand al României (n.23 decembrie 1908-d.21 ianuarie 1991).

La 23 decembrie 1908 (stil vechi) sau 5 ianuarie 1909 (stil nou), se naşte la Bucureşti, principesa Ileana, penultimul copil al regelui Ferdinand al României şi al reginei Maria, căsătorită la Sinaia cu arhiducele Anton de Habsburg la 26 iulie 1931, avînd şase copii: Ştefan, Arhiduce de Austria (1932-1998), Maria Ileana, Arhiducesă de Austria (1933-1959), Alexandra, Arhiducesă de Austria (n. 1935), Dominic, Arhiduce de Austria (n. 1937), Maria Magdalena, Arhiducesă de Austria (n. 1939) şi Elisabeta, Arhiducesă de Austria (n. 1942).

Căsătoria Ilenei cu Arhiducele Anton de Habsburg a fost rodul unei iubiri împărtăşite de ambii soţi şi o decizie acceptată fără rezerve de Casa Regală Română, fiind pentru prima oară cînd un membru al familiei regale române s-a căsătorit fără a încheia o căsătorie morganatică sau fără a trebui să respecte o alianţă matrimonială.

A fost ultima căsătorie oficială încheiată în ţară pentru un membru al familiei regale române.

Ceremonia căsătoriei a avut  loc la Castelul Pelişor, pe data de 26-27 iulie, la vîrsta de 22 de ani. Pentru că tatăl sau murise în 1927, a fost condusă la altar de fratele ei mai mare, regele Carol al II-lea.

Invazia armatei roşii şi ocupare României, forţarea abdicării regelui Mihai de generalul KGB Vîşinski, fac ca la 8 ianuarie 1948  Principesa Ileana, împreună cu nepotul său regele Mihai I, să părăsească România.

S-a mutat cu întreaga sa familie întîi în Elveţia apoi în Argentina. La Buenos Aires a înfiinţat un cămin destinat refugiaţilor politici români, cămin ce a purtat numele mamei sale, “Regina Maria”. În 1950 Ileana împreună cu copiii au ajuns la Boston, Statele Unite.

După divorţul său, se căsătoreşte în 1961, la New York, cu Ştefan Isărescu, de care ulterior se desparte şi se călugăreşte, făcînd timp de şase ani stadiul de novice, într-o mănăstire din Franţa.

În 1967 se reîntoarce în S.U.A. şi, sub numele de maica Alexandra, devine stariţa mănăstirii ortodoxe cu hramul Schimbarea la Faţă, din oraşul Ellwood City, în Ohio.

În septembrie 1990 revine în România pentru cîteva zile. Moare la 2 iunie 1991 la Ohioville, statul Ohio, S.U.A..

După căderea regimului Ceauşescu, Maica Alexandra a vizitat România în septembrie 1990, la vîrsta de 81 de ani şi suferindă.

Cîteva luni mai tîrziu, la 21 ianuarie 1991, a murit la Spitalul St.Elizabeth din Youngstown, Ohio, S.U.A. ca urmare a unor complicaţii survenite în urma fracturii bazinului, accident petrecut chiar în chilia Mănăstirii unde a locuit.

Memoriile sale au apărut în Anglia în anul 1951, iar în România în 2005, cu titlul “Trăiesc din nou“.

 

 

 

1914:  Vasile Lucaciu şi Octavian Goga demisionează din Comitetul Executiv al Partidului Naţional Român din Transilvania.

 

 

 

 

 

 

 

1940: S-a născut la Reni, în Ucraina (Basarabia de Sud), patriotul şi fostul disident basarabean Valeriu Graur, unul dintre luptătorii Frontului Naţional Patriotic din Basarabia, organizaţie conspirativă antisovietică şi anticomunistă, ce a activat în anii ’60-70 ai secolului trecut în URSS; (m. 2012, la Bucureşti).

 

 

 

 

 

 

 

 

1941: Are loc premiera, la Opera Română din Bucureşti, a operei “Capra cu trei iezi”, de Alexandru Zirra (libret Al. Zirra, după cunoscuta poveste a lui Ion Creangă).

 

 

 

 

 

 

1952: S-a născut jurnalistul Mircea (Valentin) Toma, preşedinte al Agenţiei de Monitorizare a Presei – ActiveWatch, unul din fondatorii publicaţiei săptămânale „Academia Caţavencu”.

 

 

 

 

Imagini pentru jurnalistul Mircea (Valentin) Toma photos

 

 

 

 

 

 

1962: S-a născut, la Arad, Stefan W. Hell, stabilit în Germania din aprilie 1978, personalitate ştiinţifică marcantă, director al Institutului de Chimie Biofizică „Max Planck”, din Göttingen (Germania), Departamentul de Nanobiofotonică din cadrul Centrului German de Cercetare a Cancerului; Şef Divizia de Nanoscopie Optică, prof. asociat la Facultatea de Fizică, Universitatea din Heidelberg şi prof. onorific la Facultatea de Fizică, Universitatea din Göttingen (Germania).

 

 

 

 

 

 

Imagini pentru stefan W. Hell, photos

Este  laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 2014, împreună cu Eric Betzig, pentru dezvoltarea microscopiei fluorescente, şi membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 2012.

 

 

 

 

 

 

 

 

1963: Cargoul “Bucureşti” a ancorat în portul Constanta, devenind prima nava sub pavilion romanesc care a efectuat o călătorie în jurul Pământului.

 

 

 

 

 

 

Imagini pentru Cargoul “Bucureşti”photos

 

 

 

Nava „Bucureşti“ avea 37 de marinari la bord, sub comanda căpitanului de cursă lungă Liviu Neguţ.

 

 

 

1981: A murit Noël Bernard, jurnalist şi analist politic român de origine evreiască, emigrat în 1940 în Israel, ulterior la Londra, unde a primit cetăţenia britanică şi a devenit colaborator al Secţiei române a postului de radio BBC şi ulterior al   postului de radio „Vocea Americii”.

 

 

 

 

 

Imagini pentru Noël Bernard, jurnalist

 

 

 

 

 

În 1953 se stabileşte în Germania, la München, unde va deveni redactor (1953-1954) şi apoi director (1955-1958; 1965-1981) al Departamentului românesc al postului de radio „Europa Liberă”; (n. 1925).

 

 

 

 

 

 

 

 

1982: A murit fotbalistul român Alexandru Apolzan; (n. 6 februarie 1927, Sibiu).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1986:  A încetat din viaţă la Bucureşti, actriţa Eugenia Popovici.

 

 

 

 

 

Imagine similară

 

 

 

 

A creat roluri de mare expresivitate pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, a fost profesor şi rector al IATC (1972-1976); din filmografie “Darclée”, “Anotimpuri”); (n. 1914, Bucureşti).

A absolvit Conservatorul de muzică și artă dramatică din București la clasa profesoarei Maria Filotti (1932-1935) și Facultatea de Litere și Filozofie (1932-1936). 

Remarcată în 1935 la terminarea Conservatorului în rolul principal din Vocea umană de Jean Cocteau de către Ion Marin Sadoveanu, directorul general al Teatrelor și Paul Prodan, directorul Naționalului din capitală, este angajată de îndată la acest teatru, unde va rămâne până la sfârșitul activității sale.

Din 1962 până în 1976 activității artistice i-o adaugă pe aceea de profesoară de actorie la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București. A fost rectorul Institutului între 1972-1976. 

Pentru deosebita ei originalitate şi farmecul ei cuceritor, Silvia Popovici a fost invitată și de alte teatre pentru roluri cărora ea știa să le dea valoare. A mai jucat astfel la Teatrul Odeon și la Municipa. Actriță de teatru prin excelență,  a acceptat destul de greu să joace în filme.

Totuși câteva pelicule îi păstrează imaginea și nuanțele jocului și ale hazului său de mare finețe. Răsună valea,regia Paul Călinescu, Steaua fără nume, regia Henri Colpi, după piesa lui Mihail Sebastian, în care a jucat-o pe Domnișoara Cucu și două povești parodice realizate de Ion Popescu-Gopo, De-aș fi Harap Alb și Povestea porcului.

 

 

 

 

 

 

 

1989: Prima zi fără comunism  a romanilor, dupa mai bine de 40 de ani de dictatură și abuzuri.

În timpul nopții au fost atacate Televiziunea, clădirea Comitetului Central al PCR, Biblioteca Centrala Universitară, care a fost grav afectata de incendii, Ministerul Apararii Nationale.

Zeci de romani si-au pierdut viata in Bucuresti, la Aeroportul  Otopeni, precum si in restul tarii. Peste 1.000 de persoane s-au jertfit pentru libertatea tarii, Romania fiind singura tara din fostul bloc sovietic in care schimbarea regimului s-a facut cu varsare de sange.

 

 

 

 

 

 

 

 

Foto: ”Tovarășii”de la ziarul partidului comunist s-au reprofilat schimbând titlul ”organului” și conținutul editorialelor, după ce 

au devenit brusc, anticeaușiști ! …

 

 

 

 

Dupa 22 decembrie, evenimentele s-au succedat cu repeziciune. Ion Iliescu a prezentat la radio si televiziune o declaratie a Consiliului Frontului Salvarii Nationale (FSN) in care a precizat ca pentru conducerea interimara a tarii prioritare au fost “actiunile coordonate de lupta impotriva teroristilor”. Tot prin intermediul presei s-au lansat o serie de zvonuri, astfel incat incertitudinea domnea pe intreg teritoriul tarii.

Consiliul FSN l-a numit in functia de ministru al apararii pe generalul-colonel Nicolae Militaru, asupra caruia  existau grave acuzatii de spionaj in favoarea URSS. Granitele Romaniei au fost redeschise. Intreaga lume a putut sa urmareasca la televizor desfasurarea evenimentelor din Romania.

De asemenea, in aceeasi zi au fost eliberati din inchisori detinutii politici, printre care si cei cativa ziaristi din gruparea “Romaniei libere” (Petre Mihai Bacanu, Anton Uncu, Mihai Creanga) care, cu un an in urma, protestasera deschis impotriva regimului.

Căderea regimului comunist a facut posibila restabilirea democraţiei şi redobândirea libertăţilor şi a drepturilor omului în România, după decenii de dictatură.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1989 : Consiliul Frontului Salvării Naţionale l-a numit în funcţia de ministru al Apărării pe generalul-colonel Nicolae Militaru.

 

 

 

1989 : Au fost eliberaţi din închisori deţinuţii politici, printre care şi cei câţiva ziarişti din gruparea „României libere” (Petre Mihai Băcanu, Anton Uncu, Mihai Creangă) care, cu un an în urmă, protestaseră deschis împotriva regimului.

 

 

1989:  Ion Iliescu și FSN ordonă redeschiderea Graniţelor României, ușurând astfel enorm intrarea și ieșirea din țară a trupelor teroriste. 

 

 

 

 

1990: La Aeroportul Otopeni se dezveleşte un monument din marmură, pe care sunt gravate numele celor care şi-au pierdut viaţa în acest loc, în timpul evenimentelor sângeroase din decembrie 1989.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1994: R.Moldova adopta Legea privind statutul special al Găgăuziei (Gagauz-Yeri).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 2003: Muzeul Colecţiilor de Artă s-a redeschis după 19 ani de inactivitate.

Constituit ca secţie a Muzeului Naţional de Artă al României, MCA a fost inaugurat oficial la 21 august 1978, cu menirea de a reuni într-un singur aşezământ colecţiile particulare devenite publice.

 

 

 

 

 

 

 

2014: A decedat regizorul, scenaristul şi producătorul Cornel Diaconu ; (n.  13 septembrie 1949, in comuna Nicorești din județul Galați).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A fost mai întâi operator de imagine.

 

Din 1974, a filmat peliculele De bună voie și nesilit de nimeni si Fair Play. A debutat ca regizor de filme documentare. In 1981 semna scenariul si regia unui film de propagandă comunistă numit Familia Mea, despre șantierul național al tineretului din Rovinari, în anul următor realiza ”Cele mai frumoase clipe”, despre șantierul național al tineretului de la Combinatul siderurgic Galați.
A filmat spectacolele Cenaclului Flacăra in 1982-1983, realizând un film Cenaclul Flacăra – Te salut, generație în blugi!, interzis timp de 25 de ani, în anul 1983 regiza cu puține din aceste filmări o pelicula de 65 de minu­te, cu același titlu.

A regizat in 1982 scurt metrajul Tema 13 – Bătrânețe, castigator al marelui premiu la Festivalul Internațional al Filmului de la Bilbao, Spania, Salutări de la Agigea (1984), Escapada (1986)- la care a scris si scenariul, Niște băieți grozavi (1987), De ce are vulpea coadă? (1988), Întâmplări cu Alexandra (1989), Paradisul în Direct (1997).
Cornel Diaconu a fost coproducător al filmului A doua Cădere a Constantinopolului (1994), realizator al Festivalului Callatis, producătorul celebrului spectacol etno-rock simfonic, susținut de Felicia Filip si formația K1.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2017: A decedat  la vârsta de 91 de ani, reputatul pictor tecucean, prof. Ștefan Sevastre.

Născut la Ionaşeşti,  pe dealurile Nicoreştiului,  Ştefan Sevastre a fost un promotor al constructivismului, abstracţionismului şi Artei concrete, un filosof al cosmicităţii şi unul dintre cei mai apreciaţi profesori ai Liceului de Artă “Nicolae Tonitza”.

A urmat cursurile liceului „Dimitrie Sturdza” din Tecuci, pe care îl va termina în anul 1945, după care se înscrie la Institutul de Arte Plastice „N. Grigorescu”, pe care-l va absolvi în 1951.

 

 

 

 

 

 

 

Imagini pentru Ștefan Sevastre photos

 

 

 

 

 

 

Ştefan Sevastre a fost profesor de pictură la Liceul de Artă „Tonitza” din Bucureşti între anii 1962-1988. A avut peste 120 de participări la expoziţii de grup sau personale din ţară şi din străinătate, începând cu anul 1953.

Are de asemenea lucrări de artă murală, iar operele sale se află în colecţii particulare, muzee şi instituţii din România şi din ţări ca: Germania, Franţa, Italia, Elveţia, s.a.

Premiile şi distincţiile obţinute i-au adus recunoaşterea criticii care l-a plasat în ultimele decenii în mijlocul fenomenului artelor vizuale.

Între acestea , cele mai importante au fost: 1990 – Premiul de pictură al UAP, 1999 – Premiul Academiei Române pentru întreaga activitate artistică, 2000 – Ordinul național «Pentru Merit» în grad de Comandor, 2001 – Premiul Juriului, Salonul de artă, București, 1996 – Diploma de Cetățean de Onoare, Municipiul Tecuci.

Valoarea sa în artele plastice face ca astăzi să nu se poată vorbi în pictură despre gestul geometrizant-abstract, fără a aminti de de cel care a fost pictorul Ştefan Sevastre.

 

 

 

 

 

 

 

 

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/12/24/o-istorie-a-zilei-de-23-decembrie-video-4/

 

 

 

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse):

 

 

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;

  3. e.maramures.ro ;

  4. Wikipedia.ro.;

  5. mediafax.ro ;

  6. Enciclopedia Romaniei.ro ;

  7.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;

  8.  Istoria md.;

  9. istoriculzilei.blogspot.ro.

 

 

 

23/12/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

EPISOADE ALE ISTORIEI ROMÂNILOR CARE NU SE ÎNVAȚĂ LA ȘCOALĂ

 

 

 

 

 

 

Istoria unei țări nu se compune doar din momente glorioase, de apoteoză și triumf, când mulțimile exultă de fericire, iar conducătorii sunt nimbați de haloul gloriei.

Din nefericire, adesea memoria colectivă reține traumatizant momentele oribile ale decăderii și agoniei. Nici în cazul poporului român acestea nu au lipsit.

De pildă, atunci când Constantin Brâncoveanu și fiii săi au fost uciși și mutilați barbar la Stambul sau atunci când, în 1812, într-o sală a Hanului lui Manuc, Rusia țaristă ne fura prima oară Basarabia, sau atunci când, pe 30 august 1940, la Viena, cu complicitatea lui Hitler și a lui Mussolini, Horthy împlânta pumnalul în trupul Transilvaniei, ori atunci când, în decembrie 1989, cripto-comuniștii confiscau revolta populară…

 

 

 

 

 

Un capitol fascinant din istoria României îl constituie evenimentele din anii 1848-1849 din Transilvania, de departe cele mai sângeroase și mai tragice din tot spațiul românesc al acelor vremi.

Din păcate, aceste evenimente sunt pe de o parte insuficient cercetate și lămurite, pe de alta, cei mai mulți dintre cei care au încercat, n-au reușit să le clarifice, rătăcind ei înșiși drumul bun.

Are oare vreo șansă un neistoric să aducă o oarecare lumină în hățișul de fapte, uneori contradictorii, ale istoriei, scriind un roman?

Este nevoie de multă atenție și perspicacitate pentru a găsi răspuns la ghicitorile istoriei. Mult mai periculoase sunt însă dezinformările istorice, țesute cu grijă în jurul unor fapte ale glotașilor lui Avram Iancu, care sunt exagerate de sute de ori în sens negativ.

De exemplu, unii istorici au pretins că numai la Preseaca românii au măcelărit 640 de civili maghiari, printre care femei și copii, fără alegere! Autorul a cercetat cu grijă documente referitoare la aceste evenimente și a arătat, cu argumente ce nu pot fi răstălmăcite, că printre așa zisele victime se aflau cel puțin 350-400 de gardiști maghiari înarmați până-n dinți și care au opus rezistență. Iar o cercetare militară dispusă de guvernatorul Transilvaniei, Wohlgemuth, în anul 1851, a cuantificat victimele nevinovate ucise de părțile aflate în conflict.

Rezultatele obținute și publicate ale investigației respective au menționat că gardele maghiare au ucis, din 15 martie 1848 și până în august 1849, un număr de 4425 de români și 252 de sași, iar românii 165 de maghiari.

Este de remarcat faptul că în nici un document nu s-a găsit nimeni ca să prezinte aceste cifre într-un mod relevant și expresiv. Autorul a avut ideea de a face o mică socoteală, care arată fără nicio îndoială, un adevăr de necontestat: (4425+252):165 = 28,34.

Mai exact, la 28 de persoane civile ucise de gărzile maghiare, românii au răspuns cu un singur omor.

Nu înseamnă că omorurile sunt justificate. Dar în acele vremuri tulburi, care națiune a dat dovadă de barbarie și care de compasiune?

Iată că adevărul, bazat pe documente și matematică, a așteptat 167 de ani ca să poată fi vizualizat și înțeles în forma lui cea mai simplă, dar cea mai revelatoare: 28 la 1!

De episoade despre care nu-și mai aduce nimeni aminte este plină cartea și, culmea, deși lucrarea este numită „roman istoric”, aproape toate personajele sunt reale, ca și faptele lor.

Cel mai neverosimil personaj, Karl Hocheder, are un CV cât se poate de real. Iar povestea cetății lui, dărâmată de moți, este relatată de Iosif Șuluțiu în numărul 5 din revista „Transilvania” din anul 1877.

Și câte povestiri minunate scoate autorul din ungherele uitate ale istoriei!

Cine își mai aduce aminte astăzi de armeano-unguroaica Suzana Kabos, care l-a pârât pe Acsente Sever împăratului cum că acesta i-a omorât bărbatul și fiul în podul casei lor de la Aiud, în ziua de 9 ianuarie 1849, apoi le-a tăiat capul și membrele cu sabia și le-a aruncat pe ferestruica podului în curte? Noroc cu un procuror croat de la curtea judiciară, care a trimis o comisie de investigare la fața locului.

Acolo, s-a constat că pe gaura de aerisire a podului nu încăpea nici pumnul unui copil.

Iar lupta moţoaicei cu cei doi honvezi, uciderea lui Ghiuri, rostogolirea bolovanului uriaș peste gardele maghiare în retragere, explozia care a distrus cetatea Devei la 14 august 1849 sau plimbarea guvernatorului Wohlgemuth prin gunoaiele orașului Sibiu de către Ioan Maiorescu sunt tot atâtea episoade reale, culese din documentele vremii, total necunoscute cititorului de azi.

 

Ce știu copii noștri despre tragicele evenimente pe care ar trebui să le evocăm neîncetat în cărțile noastre de istorie se întreabă https://eintegral.ro/pagini-din-istoria-tarii-pe-care-am-vrea-sa-le-uitam:

 

14 iunie 1574: Ioan Vodă cel Cumplit sfârșește după înfrângerea sa de către turcicu trupul sfârtecat de patru cămile

15 august 1714: Altân Bey, „Prințul Aurului” – Martiriul celui mai bogat domnitor român și al fiilor săi

28 februarie 1785: Nicola Ursu („Horea”) și Ion Oargă („Cloșca”) trași pe roată la Alba Iulia

16 mai 1812: Cum a fost furată Basarabia la Hanul lui Manuc

15 iunie 1889: Cine și de ce l-a ucis pe Eminescu?

1-6 septembrie 1916: Dezastrul de la Turtucaia

7 mai 1918: Pacea umilitoare de la Buftea

6 iunie 1930: „Restaurația” lui Carol al II-lea sau cum un rege își detronează propriul fiu

30 august 1940: Diktatul de la Viena, un pumnal înfipt în inima Transilvaniei

1942: 250.000 de români pier la Cotul Donului și în Stepa Calmucă

1944: Odiosul preambul de la Moscova din 9 octombrie 1944 – 90% drept de  furt  al rușilor în România și 10% amăgire pentru Churchill

10 februarie 1947: Tratatul de la Paris consfințește sovietizarea României urmată de jefuirea ei nemiloasă . 

Iar istoria noastră însângerată nu s-a oprit aici …

23/12/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Ceangăii romano-catolici din Moldova și încercările propagandistice maghiare de a le falsifica istoria și însăși originile

 

 

Imagine similară

 

 

 

 

MOTTO:

“ Ne străduim sa internaționalizăm cauza autonomiei maghiare din Transilvania și din Secuime, problemele ceangăilor și așa mai departe.”(Laszlo Tokes).

 

 

  

  Catolicii moldoveni de astăzi sunt urmaşii ardelenilor români, în cea mai mare parte ţărani iobagi, care plecaţi în pribegie s-au aşezat în Moldova şi nu puţini în Muntenia.

 Creşterea neobişnuită a populaţiei catolice din Moldova a dus la apariţia a zeci de sate situate în bazinul mijlociu al Siretului cu accent pe Bacău, Neamţ şi laşi. Această plecare în pribegie apare abia după ce în câteva rânduri românii din Ardeal, scoşi în afara celor trei naţiuni medievale (unguri, saşi şi secui), s-au ridicat cerându-şi drepturile, la Bobâlna (1437),în 1514 sub Gheorghe Doja şi în 1784 cu Horea, Cloşca şi Crişan.

        Adânciţi în grozăviile legilor Tripartitului Werboczi românii erau la 1764 potrivit geografului austriac Hacquet “surghiuniţi de celelalte neamuri din Principat pe pământurile cele mai pustii şi părăsite,… fiecare sas sau ungur putând lua în stăpânire aceste locuri … gonindu-l pe acesta (românul) în munţi cu toată familia sa, unde nu găseşte decât stânci, sau chiar silindu-1 să iasă din ţară”.
Referitor la denumirea de “unguri” cu care moldovenii ortodocşi îi numeau pe românii transilvăneni, aceasta se datora, potrivit episcopului de Bacău, Stanislau Jezierski la 1763, faptului că erau catolici şi veneau din Ţara Ungurească (Transilvania), pe care o părăseau din cauza deposedărilor de pământ, restrângerii drepturilor şi creşterii obligaţiilor, dar mai ales a lipsei recunoaşterii naţionale.

Românii transilvăneni s-au adăugat comunităţilor catolice deja existente în Moldova medievală (secolul XIII), ca urmare a misionarismului Romei.

Istoria romano-catolicilor din Moldova este parte a istoriei poporului român .

Ei,catolicii moldoveni,se identific cu trăirile românilor de-a lungul secolelor, cu aspiraţiile, cu suferinţele şi cu realizările naţiunii române.

Pe teritoriul regiunii istorice Moldova,creștinii au existat încă din primele secole de răspândire a creștinismului,când comunitățile care s-au dezvoltat aici se aflau sub jurisdicția Papei (episcopul Romei).

După marea schismă,prezența romano-catolicilor în regiune istorică  Moldova este atestată de existența și funcționarea pe acest teritoriu a unor structuri ecleziastice după cum urmează:

Episcopia de Milcov (1227-1241), Episcopia de Siret (1371-1434),  Episcopia de Baia (1418-1523), Episcopia de Bacău (1391-1392) și (1607-1818) , Vicariatul Apostolic al Moldovei (1818-1884), Episcopia de Iași (1884-prezent), s-au aflat sub jurisdicția unor structuri ecleziastice din Transilvania, Italia, Polonia, Cehia sau Ungaria.

Din relatările misionarilor catolici,rezultă pe lângă poverile economice grele și birurile uriașe  plătite de românii transilvăneni, ceea ce îi determina pe țăranii români se refugieze în Moldova,era serviciul militar forțat, introdus de autoritățile austriece  având ca scop  sporirea efectivelor armatei imperiale.       

Trăind pe acest teritoriu,romano-catolicii moldoveni au fost victimele luptelor dintre marile puteri, au luptat alături de românii ortodocşi  în războaie pentru eliberare, unire şi neatârnare.

În localităţile cu populaţie exclusiv romano-catolică,precum şi în localităţile în care romano-catolicii convieţuiesc alături de românii ortodocşi,există monumente istorice ridicate în memoria celor ce şi-au jertfit viaţa pentru apărarea ţării,printre cei căzuţi   ladatorie al căror nume este înscris pe aceste monumente,sunt numeroşi români de religie romano-catolică,ceea ce demonstrează ei(cei denumiţi ceangăi) şi-au apărat ţara cu preţul vieţii dacă a fost necesar.

Toate acestea dovedesc ataşamentul catolicilor moldoveni faţă de idealurile poporului român cu care s-au identificat.

De-a lungul istoriei au existat numeroase încercări de a prezenta realitatea istorică într-un mod convenabil unor forţe ce nu slujesc interesul naţional, aceste încercări primind replica celor ce doresc ca adevărul să fie cunoscut şi adus la cunoştinţa publicului

                       

 

Certitudini științifice

 

Testele ADN au stabilit originea ceangailor.

Teste ADN efectuate pentru stabilirea originii etnice a ceangăilor au stabilit că din punct de vedere genetic (ca și al culturii tradiționale), romano-catolicii din Moldova (ceangăii) sunt români și sunt diferiți de unguri.

 Aceste teste au demonstrat că populația din Ungaria de azi, este de origine europeană, nu mongoloidă, că ungurii nu sunt înrudiți genetic cu triburile maghiare, hune, turcice sau cu populații vorbitoare de limbi fino-ugrice (finlandezi, estonieni), nici cu populații  din zona caucaziană sau cu iranienii, și că ungurii sunt descendenții populației europene care exista în Panonia și Bazinul Carpatic înainte de venirea triburilor migratoare, iar maghiarizarea a fost făcută de elitele aflate la conducere.

Ungurii contemporani nouă sunt un amestec de români, slavi, germani și țigani, maghiarizați lingvistic, ungurii de azi fiind din punct de vedere genetic cel mai mult apropiați de slavi și țigani.

 

            

Consemnări despre istoria romano-catolicilor din Moldova                       

 

 

• Domnitorul moldovean Dimitrie Cantemir a consemnat despre catolicii din timpul său, că aceștia se declară catolici după neam și după religie.

În Divanul Ad-hoc al Moldovei, MihailKogălniceanu a apărat drepturile romano-catolicilor moldoveni respingând un proiect de lege care ar fi lăsat fără drepturi pe catolicii moldoveni.

CostacheNegria susținut drepturile catolicilor moldoveni afirmând aceștia“…împreună cu noi,de veacuri întregi,în toate zilele noastre de durere și amărăciune au tras și pătimit deopotrivă toate suferințele cu care a binevoit Domnul Dumnezeu a ne mustra, spre a ne aduce la înțelepciunea și dreptatea astăzi nouă trebuitoare…”.

Încă dela anul 1234,într-o scrisoare papală se menționează pe teritoriul episcopiei de Milcov,catolicii se amestecă cu valahii și  trec la credința lor, făcându-se un popor cu ei.

Aceeași mențiune, privitor la trecerea catolicilor la religia ortodoxă, o face și arhiepiscopul Marco Bandini în raportul întocmit de acesta la Bacău,la data de 02 martie 1648, document în care erau notate constatările făcute prilejul vizitei efectuate de înaltul prelat în localitățile catolice din Moldova.   

În anul 1763,episcopul de Bacău,Stanislau Jezierski a consemnat “…în toată Moldova numărul catolicilor nu sporește decât prin catolicii care vin din Transilvania…”și deoarece acești“catolici transilvăneni aparțin stăpânirii ungurești… moldovenii nu-i numesc catolici ci unguri…”.

Tot în anul 1763, Iosif Cambioli Prefectul Misiunii franciscane din Moldova,a consemnat “…de șapte ani încoace,numărul catolicilor noștri a crescut și crește în fiecare zi,nu pentru necatolicii ar trece la noi,ci pentru în Ungaria și maiales în  Transilvania a fost și este foamete și acum,de când s-a încheiat pacea între austrieci și prusieni,prind soldați cu forța și de aceea în această provincie au venit și vin într-una familii întregi și mare număr de tineret dela 14 ani în sus,fiindcă de la această vârstă îi înrolează în armată…”.

(Extras din lucrarea “Originea ceangăilor din Moldova”) – autor Dumitru Mărtinaș

 

 

 

Surse:

 

http://www.asrocatolic.ro/istorie.htm

ASOCIATIA ROMANO-CATOLICILOR “DUMITRU MARTINAS”-BACAU, ROMANIA.

Asociaţia „Dumitru Mărtinaş” este reprezentanta Romano-Catolicilor din regiunea istorică Moldova – România (românii denumiţi de literatura maghiară „ceangăi”; în maghiară „csangok”; în franceză Tchangos; în germană Tschangos; în engleză Changos)  

23/12/2019 Posted by | CREDINTA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

%d blogeri au apreciat asta: