ZIUA DE 22 DECEMBRIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ziua de 22 decembrie în istoria noastră

 

 

 

 

 

 

 

1646: A decedat Petru Movilă, teolog moldovean, om de cultură, mitropolit al Kievului, sprijinitor al tiparului în spaţiul românesc şi fondator a mai multe tipografii ; (n. 21 decembrie 1596).

 

 

 

 

 

 

A desfășurat o bogata activitate bisericească și culturală,  tipărind mai multe cărți care aveau rostul de a apăra Ortodoxia în fata prozelitismului catolic. A pus bazele unui colegiu, întâi la Lavra, apoi la Mănăstirea Bratska, din care se va dezvolta vestita Academie Duhovnicească de la Kiev în 1633. A pus la dispoziția Academiei și domeniile sale de la Rubejovka .

A semnat la 16 august 1628 declarațiile Sinodului Eclesiastic de la Kiev în care erau condamnați clericii care au aderat la Uniația din 1596.

A sprijinit alegerea ca rege al Poloniei a lui Wladislav I în 1632, care a recunoscut drepturile eparhiilor Ortodoxe din Mitropolia Kievului și a menținut “Frățiile Ortodoxe”.

 

 

 

 

1790: Cetatea turcească Izmail de la Dunare, este luată cu asalt şi capturată de armatele ruseşti comandate de generalul  Suvorov.

Forțele otomane au apărat cu disperare cetatea până la capăt, refuzând ultimatumul rușilor. Garnizoana turcească era formată din 35 de mii de soldați, iar dintre aceștia, circa 26.000 au fost uciși și 9.000 au fost luați prizonieri.

Rușii au avut aproape 4.000 de soldați morți și 6.000 de răniți, în timp ce în Rusia victoria a fost glorificată în primul imn național al țării, Să sune tunetul victoriei !.

În 1792, prin  Tratatul de la Iași cetatea a fost retrocedată Turciei, cu obligația de a o demola.

 

 

1869: S-a născut arhitectul român  Nicolae Ghica-Budeşti, onoare al Academiei Române; (m. 16 decembrie 1943).

 

 

 

 

 Foto: Muzeul Ţăranului Român

A conceput printre altele, planurile pentru construcția bisericii Copou din Iaşi și  a Muzeului Naţional de Artă din București, azi Muzeul Ţăranului Român (foto sus).

 

 

 

1889: S-a născut Nichifor Crainic (pseudonim pentru Ion Dobre), eseist, poet,  (1928-1944) şi principalul teoretician al ortodoxismului autohton (“Nostalgia Paradisului”, “Ortodoxie şi etnocraţie”).

 

 

 

A fost co-director, alături de Cezar Petrescu (din 1926), al revistei „Gândirea”, apoi director (1928-1944) şi s-a impus ca principalul doctrinar al ortodoxismului gândirist, fiind iniţiatorul curentului literar al ortodoxismului; membru titular al Academiei Române din 1940; între anii 1947 şi 1962 a fost deţinut politic la închisoarea de la Aiud (m. 1972).

NOTĂ: Dicţionarul scriitorilor români A-C (1995) dă naşterea sa la 24 decembrie 1889, iar moartea la 21 august 1972.

 

 

 

 

 

1894: S-a născut la Bucureşti, compozitorul Mihail Andricu și profesor universitar (1948-1959), apreciat ca unul din creatorii muzicii simfonice și de cameră de inspirație folclorică  din România; (m.4 martie 1974, Bucureşti).

 

 

 

 

 

 

 

A compus 10 simfonii, baletele Taină și Luceafărul, muzică de cameră și instrumentală. În 1948 a fost ales membru corespondent al Academiei Române.

A fost distins cu titlul de „Maestru emerit al artei”, cu Premiul de stat, cu Premiul II (1923) și Premiul I (1924) de compoziție George Enescu, Premiul Robert Cremer (1931), Premiul Anhauch (1932), Marele Premiu Național (1947), Ordinul Muncii cls. II (1948), Premiul de compoziție al Academiei  Române (1949), Premiul de Stat (1954), Ordinul Meritul Cultural cls. I (1969).

 

 

1904: Guvernul  liberal din România, condus de Dimitrie A.Sturdza a demisionat.

S-a  format un nou guvern conservator (fără junimişti), prezidat de Gheorghe Grigore Cantacuzino.

 

 

 

1914: A murit  Ion Bălăceanu, memorialist şi om  politic liberal (participant la Revoluţia de la 1848 şi militant pentru unirea Principatelor), memorialist (a lăsat pagini inedite, de o certă valoare istorică); (n. 25 ianuarie 1828).

Ion Bălăceanu a fost primul diplomat român căruia i-a fost recunoscut statutul de ambasador (reprezentant al unui stat suveran), la 11 septembrie 1878, de către Austro-Ungaria.

A fost de asemenea ministru de externe în guvernul României.

 

 

 

 

 

 

 

 Era bunicul patern al omului de cultură  contemporan Constantin Bălăceanu-Stolnici.

 

 

 

1925:  Asociaţia Prietenii Radiofoniei capătă personalitate juridică. Asociaţia s-a constituit la 26 martie 1925, din iniţiativa Societăţii Române de Fizică condusă de prof. dr. Dragomir Hurmuzescu, care a devenit şi preşedintele asociaţiei. Printre colaboratorii săi se regăseau dr. ing. Emil Petraşcu, matematicianul Octav Onicescu, Victor Slăvescu, Cristian Musceleanu.

Asociaţia îşi propunea printre altele: organizarea de cursuri de radioamatori, editarea unei reviste de specialitate şi instalarea unui post naţional de emisie de la care să se audă în toate colţurile ţării „muzica, cugetul şi cuvântul românesc”.

 

 

 

1927: A apărut Reglementarea privind constituirea Societăţii de Difuziune Radiotelefonică din România (SDRR), în „Jurnalul Consiliului de Miniştri nr. 2915”, la articolul 2.

 

 

 

 

 

 

 

La data de 5 martie 1928 are loc prima întâlnire a Consiliului de Administraţie al SDRR, constituit la 17 ianuarie 1928, în cadrul Adunării generale de constituire a SDRR, la care este aprobat şi Statutul de funcţionare al Societăţii de Difuziune Radiofonică din România. Ulterior societatea a fost redenumită în Societatea Română de Radiodifuziune.

 

 

 

1930: A încetat din viaţă Vintilă I.C. Brătianu, om politic şi economist, fiul fruntașului liberal  I. C. Brătianu, membru de onoare al Academiei Române, fost primar al Bucureştiului (1907-1910), ministru de Război (1916-1918), ministru de Finanţe (1922-1928), preşedinte al PNL (1927-1930); (n.3 septembrie 1867).

A fost  prim-ministru între anii 1927 şi 1928.

Între anii 1927 şi 193o a fost  preşedinte al PNL şi  unul dintre iniţiatorii politicii „prin noi înşine”.

S-a numărat printre fondatorii Institutului Economic Român şi ai Institutului de Cercetări Agronomice al României; membru de onoare al Academiei Române din 1928.

 

 

1939: La Opera Română din Cluj, avea loc premiera operei comico-fantastice în șase tablouri „Kir Ianulea”, de Sabin Drăgoi după un libret de Radu Urlățeanu, având la bayă  nuvela omonimă a lui I. L. Caragiale.

 

 

 

 

1940: S-a născut actriţa Cristina Deleanu.

 

 

 

 1944: S-a născut Dan Mutaşcu, poet, prozator şi dramaturg.

 

 

 

1956: A încetat din viaţă Nicolae Labiş, poet-simbol al anilor 50, numit de criticul Eugen Simion “buzduganul unei generaţii” (“Primele iubiri”, “Moartea căprioarei”); (n. 2 decembrie 1935).

 

 

 

 

 

 

1963: S-a născut la Gherla, în jud Cluj, omul de afaceri și politicianul român Silviu Prigoană.

 

 

 

 

1964: Teatrul Mic (aflat sub conducerea lui Radu Penciulescu) a fost denumit astfel printr-un decret ministerial,

   În 1914, la Bucureşti s-a înfiinţat un nou teatru, care a purtat numele actriţei Maria Filotti. După cel de-Al Doilea Război Mondial, teatrul a devenit o instituţie de stat şi a purtat, pe rând, denumirile Studioul Actorului de Film „Constantin Nottara” şi Teatrul pentru tineret şi copii, după care, a fost botezat în 1964 cu numele său actual şi a intrat în familia teatrelor mici din Europa

 

 

 

1967: S-a născut in Bucureşti  fotbalistul şi antrenorul român Dan Petrescu.

 

 

 

 

 

 

1967: A murit basul Edgar Istratty, membru fondator al Operei Române; (n. 1887).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1970: Este inaugurat oficial noul pod rutier (cu patru benzi de circulaţie) peste Dunăre, de la Giurgeni-Vadu Oii, care face legătura cu litoralul Mării Negre.

 

 

 

 

1974: S-a născut in oraşul Roman din  judetul Neamţ, vedeta română de televiziune, Andreea Marin.

A absolvit cursurile liceului cu profil de matematica-fizica din localitatea natală, după care s-a inscris la Facultatea de informatică din cadrul Universitaţii “Al. Ioan Cuza” din Iaşi.

 

 

 

 

A debutat pe micul ecran la studioul teritorial din Iaşi al TVR, unde a prezentat ştiri, a realizat diverse emisiuni şi a urmat cursuri de specializare in jurnalism.

S-a transferat in Bucuresti, unde cariera ei a cunoscut o ascensiune fulminantă.

A ajuns director de programe la postul public de televiziune TVR şi realizator al emisiunii de divertisment “Surprize, surprize”, care a avut prima edişie in 1998.

A făcut şi documentare in Thailanda, Cuba, Irak si pe Muntele Kilimanjaro.

 

 

 

 

 

 

1989: Revoluția Româna a provocat schimbarea regimului comunist. Dupa o noapte însangerată pe strazile Bucurestiului, muncitorii de pe marile platforme industriale au ocupat încă de dimineata Piata Universitatii.

Cu putin înainte de ora 10.00, Nicolae Ceausescu a convocat in sediul C.C. al PCR, ultima sedinta a CPEx. El a anuntat că, datorită situatiei extrem de grave, a preluat conducerea armatei şi a hotarât sa instituie starea de necesitate în intreaga ţară.

 

 

 

 

 

 

 

 A murit general-colonel Vasile Milea, ministru al apărării naţionale în decembrie 1989; (n. 1927).

Despre generalul Vasile Milea, care fusese găsit impuşcat cu puţine minute in urmă în sediul Comitetului Central, fostul dictator a afirmat ca a fost un trădător de ţară.

Putin dupa  ora 10.00, postul de radio naţional a anuntat introducerea stării de necesitate in intreaga tara, printr-un decret semnat de Ceausescu. Cetaţenii – conform decretului – nu aveau voie sa se intruneasca in grupuri mai mari de 5 persoane.

In ciuda interdicţiilor, situaţia a inceput sa se precipite in toată România unde au izbucnit proteste anticomuniste.

In Capitală, manifestanţii stranşi in faţa sediului C.C. al PCR au forţat uşile şi au pătruns în clădire, determinându-l pe Ceauşescu sa fugă cu un elicopeter de pe acoperişul clădirii.

La orele amiezii, la radio si televiziune s-a transmis vestea fugii dictatorului, ceea ce a provocat valuri de bucurie in intreaga ţară.După amiază cei doi sunt arestaţi la Târgovişte.

Mii  de romani au ieşit pe străzile marilor oraşe pentru a saluta caderea regimului comunist.

In aceeasi zi a fost constituit Frontul Salvarii Nationale (FSN), din Consiliul de conducere al acestuia făcând parte 39 de persoane.

Ion Iliescu a citit la posturile de radio si televiziune “Comunicatul catre ţară al Consiliului FSN”, care avea ca principale obiective: instaurarea unui sistem democratic si pluralist de guvernamant; organizarea de alegeri libere in luna aprilie 1990; separarea puterilor legislativa, executivă şi judecatorească în stat.

Armata a trecut de partea demonstrantilor insă acest lucru nu a impiedicat vărsarea de sânge şi in zilele următoare ale revoluţiei.

 

 

 

 

Consiliul Frontului (CFSN) adresează, în cursul serii, un comunicat către ţară prin care anunţă dizolvarea tuturor structurilor de putere ale regimului comunist şi prezintă un program vizând democratizarea vieţii politice şi sociale în România.

În cursul nopţii de 22 spre 23 decembrie, au avut  loc în Capitală confruntări armate (la Televiziune, în Piaţa Palatului, la Radiodifuziune, în diferite alte zone ale oraşului), soldate cu victime – răniţi şi morţi; este distrusă Biblioteca Centrală Universitară.

 

 

 

1989: Partidul Naţional Ţărănesc (PNŢ) şi-a reluat legal activitatea, fondându-se Partidul Creştin Naţional Ţărănesc.

La 28 decembrie cele două formaţiuni politice (PNŢ şi PCNŢ) vor fuziona, formând Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat (PNŢCD care a fost înscris oficial la 7 ianuarie 1990, fiind prima formaţiune politică înregistrată după Revoluţia din decembrie 1989).

 

 

1989: În după-amiaza acestei zile, apărea primul ziar al Revoluţiei române – „Libertatea”.

 

 

 

 

 

 

 

 

În seara aceleiaşi zile apărea şi primul număr al ziarului „Tineretul liber”.

 

 

 

2008: Politicianul Emil Boc devine prim-ministru al Guvernului  României.

 

 

 

 

 

 

 

 

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

 

 

 

Sfantul Ierarh Petru Movila

 

 

 

 

 

 

 

Petru Movila s-a nascut la 21 decembrie 1596, fiind al patrulea fiu al voievodului Moldovei – Simion Movila. Tatal sau a murit la 1607 si sub domnia lui Stefan Tomsa (1611), familia lui  retrăgându-se in Polonia, unde avea multe rude. Şi-a continuat studiile la Colegiul Fratiei Ortodoxe din Liov.

Petru Movila a vizitat in 1622 vestita manastire Pecerska, unde s-a imprietenit cu staretul Zaharia Copistensclii şi cu mitropolitul Iov Boretchi al Kievului.

A fost tuns in monahism la Lavra Pecerska, dupa anul 1625, iar in toamna anului 1627, la varsta de 31 de ani, a fost ales egumen al manastirii. In anul 1632, la moartea mitropolitului Iov, a fost ales in unanimitate Mitropolit al Kievului, Galitiei si a toata Rusia.

In aceasta calitate a alcătuit o “Marturisire Ortodoxa“, in limba latina, care a fost aprobata de Sinodul de la Iasi din 1642 si confirmata de toti patriarhii ortodocsi.

Mitropolitul Petru Movila a pus pe colaboratorii sai sa faca cunoscuta viata duhovniceasca a calugarilor si ieromonahilor din Lavra Pecerska. Astfel au aparut cartile: Patericul Sfintilor din Pecerska (Kiev 1634) si Minunile Pesterilor Kievului (Kiev 1638).

De asemenea s-a scris si despre icoanele facatoare de minuni din Pecerska. El insusi a tradus si publicat tratate ale Sfintilor Părinti pentru indrumare in viața duhovniceasca si ascetica a preotimii si a conducatorilor sai. A trecut la cele vesnice pe 22 decembrie 1646.

Canonizarea Ierarhului Petru Movila a fost săvârsita de Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ucrainene la 6 decembrie 1996 si proclamata la 15 decembrie a aceluiași an, dar inscrisă in calendarul acestei Biserici la 31 decembrie.

Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a aprobat, în sedinta sa de lucru din 12-13 martie 2002, prăznuirea Sfântului Ierarh Petru Movila, Mitropolitul Kievului, la data de 22 decembrie.

CITIŢI ŞI :

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/12/24/o-istorie-a-zilei-de-22-decembrie-video-2/

 

 

 

Bibliografie (surse):

 

 

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;

3. e.maramures.ro ;

4. Wikipedia.ro.;

5. mediafax.ro ;

6. Enciclopedia Romaniei.ro ;

7.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;

8.  Istoria md.;

9. istoriculzilei.blogspot.ro.

 

DEZVĂLUIRI PRIVITOARE LA ROLUL SPIONAJULUI MILITAR SOVIETIC ÎN PROVOCAREA ȘI DESFĂȘURAREA REVOLUȚIEI ANTICOMUNISTE DIN ROMÂNIA

 

 

 

 

 

 

Foto: Executarea cuplului Ceaușescu

În urmă cu 30 de ani, pe 25 decembrie 1989, cuplul dictatorial Nicolae Ceauşescu și soția sa Elena au fost executați la peretele unei toalete ce aparţinea unei unităţi militare din Târgovişte, după ce tot într-o toaletă Iliescu şi Brucan au pus la cale execuţia.

Evenimentele de la sfârșitul lui decembrie 1989 vor fi asociate pentru totdeauna în rândul europenilor cu sângeroasa revoluție anticomunistă, care a dus la răsturnarea regimului Ceaușescu.

Succesul rebeliunii anticomuniste din România este privit în Occident ca o aplecare a viitoarelor revoluții „portocalii”, care implică agenții CIA şi BND. Dar acest lucru nu este deloc adevărat!

Iată că în ultimii ani, au început să apară noi informații despre evenimentele sângeroase din România anului 1989, provocând o mulțime de întrebări, iar răspunsuri complete nu vom primi prea curând.

Ultimele documente ruseşti dezvăluite de arhive, indică faptul că inițiatorul loviturii de stat a fost … URSS , care a căutat să elimine amenințarea nucleară românească.

Direcția principală de informații a Forțelor armate ale URSS a efectuat o operațiune „strălucită” pentru a schimba un conducător contestat de est şi vest, care a stabilit producția de plutoniu și a promis că va crea propriile sale arme nucleare până în 2000, ceea ce ar fi putut dezechilibra raportul de forţe din lume.

 Oficialităţile ruso-sovietice, presa rusă şi serviciile secrete de la Moscova au propria variantă a răsturnării cuplului Ceauşescu de la putere după 25 de ani de conducere suverană şi discreţionară în acelaşi timp ațării noastre.

Ar trebui acum  să cunoaştem şi varianta ruso-sovietică a revoluţiei din decembrie 1989.

E interesant de știut că GRU, și nu KGB, s-a implicat masiv în revoluţia română din decembrie 1989. Nu ştim dacă varianta propusă de ruşi de a explica răsturnarea lui Ceauşescu este reală, dar e bine să o cunoaştem ca să ştim cum să completăm tabloul complicatei şi complexei revoluţii române.

Varianta rusească a răsturnării regimului ceauşist sună  cam așa: SUA l-au sprijinit pe Nicolae Ceaușescu începând cu 1968, în timp ce acesta încerca să spargă lagărul socialist, iar forțele speciale GRU nu au permis Republicii Moldova să se întoarcă în România.

Americanii, au folosit„geniul Carpaților”, după care l-au aruncat apoi fără milă la lada de gunoi a istoriei, dar Mihail Gorbaciov a fost cel care a semnat sentința de condamnare la moarte.

 

Scurtă istorie

La sfârșitul anilor 80, confruntarea dintre țările supuse  și  Moscova atinsese punctul culminant. Cursul anti-sovietic al lui Ceaușescu a fost susținut activ de Washington, oferind României protecția sa și încercând să o înstrăineze în continuare de tabăra socialistă.

Având în vedere situația, secretarul general PCUS, Mihail Gorbaciov a decis să schimbe puterea în România și să lichideze programul său nuclear. Sarcina a fost atribuită conducerii GRU, care s-a confruntat eficace cu serviciile secrete româneşti, efectuând una dintre cele mai bune operații secrete din istorie împotriva unui stat suveran.

Participarea la programul nuclear din orice țară este plină de costuri financiare serioase. România, care nu avea rezerve monetare puternice și nu dorea să ia împrumuturi occidentale, și-a mărit semnificativ exportul de produse în străinătate.

Acest lucru a afectat negativ situația economică din țară, creând un deficit acut, care a provocat la început un murmur liniștit, apoi un val de indignare populară. Serviciile secrete sovietice nu puteau aduce decât un chibrit la „praful de pușcă” al nemulţumirilor pentru a sufla România din interior.

La 4 decembrie 1989, în cadrul ultimei sale întâlniri cu N. Ceaușescu, liderul sovietic a încercat să se întoarcă la o soluționare pașnică a problemei, dar dictatorul român era sigur pe el că nu va cădea ca şi colegii din lagăr în urma revoluţiilor paşnice. Refuzul lui Ceauşescu de a pleca de la putere a însemnat propria condamnare la moarte de către sovietici.Un lucru mai puţin cunoscut îl scot acum ruşii la iveală: Ceauşescu a refuzat, de asemenea, azilul politic propus în URSS.
Povestea lui Nicolae Ceaușescu este un caz clasic al modului în care Washingtonul este gata să sprijine pe oricine sub pretextul „valorilor democratice”, atât timp cât este în interesul național .

Și dacă interesele naționale nu mai au nevoie de nimeni, atunci își iau la revedere de la „protejat” fără ceremonii speciale! Obiectivul de politică externă al lui Ceaușescu era de a reduce dependența României de URSS și de alte țări ale taberei socialiste.

Printre cei mai strălucitori pași în această direcție au fost: sprijin pentru Primăvara Praga; păstrarea relațiilor diplomatice cu Israel după războiul de șase zile din 1967 și cu Chile după lovitura de stat a lui Augusto Pinochet din 1973; recunoașterea Germaniei fără „aprobarea” fraților mai mari de la Moscova.

Ceauşescu a fost favorizat de Occident, premiat în orice mod posibil și sprijinit cu miliarde de dolari ca împrumuturi. În anii 70 (după unele standarde), a primit peste 20 de miliarde de dolari!

În 1984 România era singura țară membră a lagărului socialist care nu a boicotat Jocurile Olimpice de Vară din Los Angeles, pentru care Ceaușescu a primit Premiul Olimpic în 1985.

Totul s-a schimbat, așa cum se întâmplă cu iubirea occidentală, când Ceaușescu a încetat să-și mai satisfacă financiar binefăcătorii. Premiile, vizitele, împrumuturile și alte „favoruri” au încetat nu din cauza longevității sale politice sau a regulii nedemocratice, ci din cauza unei discrepanțe cu interesele occidentale.

Aici a apărut prima revoluție a culorilor din regiune cu ansamblul de mecanisme tradiționale de „întoarcere a democrației”: de la dezinformare la provocări. Ani mai târziu, s-au deschis noi detalii despre evenimentele din 1989.

În timpul unei anchete oficiale din 2007, s-a dovedit că ordinul de a împușca demonstranții la Timișoara nu a fost dat de Ceaușescu către armată (pentru care a fost împușcat după un proces de două ore), ci de „cine a trecut de partea oamenilor” generalul Stănculescu.

El a fost unul dintre organizatorii procesului lui Ceaușescu și a pregătit executarea lui, în colaborare cu sovieticii şi serviciile secrete maghiare. Și fostul prim-ministru al Ungariei, Miklos Nemeth, a recunoscut ulterior că serviciile secrete maghiare au furnizat armament opoziției române.

Și dacă Ceaușescu nu ar fi fost împușcat? Astăzi este greu să ne imaginăm ce s-ar întâmpla cu Europa dacă dictatorul din Carpaţi, cunoscut pentru militantismul său, ar reuși să-și creeze propriile arme nucleare la sfârșitul secolului.

Aproape cu siguranță Ceaușescu ar fi cerut întoarcerea Moldovei și Basarabiei ucrainene (regiunea Cernăuți), precum și o parte din Transilvania (Ungaria) în România Mare.

Acest lucru ar fi putut fi începutul celui de-al treilea război mondial, care a fost împiedicat de acțiunile extrem de dure ale angajaților Direcției de informații principale ale Armatei URSS.

E un punct de vedere interesant pe care nu-l cred, dar e bine de ştiut că serviciile secrete militare sovietice au acţionat extrem de activ în deturnarea revoltei populare în favoarea complotului fesenist condus de Iliescu şi Brucan.

Au fost circa 30.000 de turişti sovietici. Ruşii şi americanii nu ar fi permis o Românie care ar fi deţinut arma atomică, iar acţiunile de unire ale Basarabiei cu România crea frisoane puternice la Moscova.

Într-o zi când se vor deschide arhivele, vom afla implicarea profesionistă a DSS -ului bucureştean în acţiunile de emancipare naţională de la Chişinău din anii 1986 -1989, fapt ce a deranjat URSS, RFG, Franţa şi SUA, scrie Ionuţ Ţene pe blogul http://www.napocanews.ro/2019/12/varianta-rusa-a-revolutiei-din-decembrie-1989 

 

 Foto: ”Revoluționarul” Ion Iliescu în primele momente după fuga lui Ceaușescu

 

 

Ion Iliescu a fost  acuzat de trădare în Dosarul Revoluției fiind trimis în judecată de procurorii militari printre altele, pentru că a solicitat public în timpul revoltei populare  din decembrie 1989 intervenția militară a URSS în țara noastră.

De aceeași faptă s-au fă cut vinovați  Gelu Voican Voiculescu, Silviu Brucan și generalul Nicolae Militaru,  însă  infracțiunea de trădare s-a prescris, astfel că autorii nu mai pot fi trași la răspundere penală.

Anunțul privind solicitarea intervenției militare a URSS a fost făcut la TVR, pe 23 decembrie, la ora 10.30 dimineața, dată  la care  TVR era sub control militar, iar armata era sub controlul grupării conduse de Ion Iliescu, membrii acestei grupări sunt cei care au luat decizia de a chema trupele sovietice, masate la granița de est a României.

  Iliescu și Gelu Voican Voiculescu sunt acuzați și de crime împotriva umanității, fapte care nu s-au prescis, au mai arătat procurorii în actul de sesizare al instanței

Gruparea Iliescu s-a constituit după 1968 ca „o grupare dizidentă care a avut drept scop înlăturarea fostului preşedinte Ceauşescu Nicolae, dar menţinerea României în sfera de influenţă a URSS”, se mai arată în rechizitoriul publicat în g4media.ro.

„În cursul zilei de 23 decembrie 1989, aproximativ orele 10:30, crainicul TVR (…) a transmis „în direct” următorul mesaj:

„Suntem informaţi că s-a luat legătura cu Ambasada Sovietică, care ne-a promis ajutor militar imediat, întrucât agenţii străine şi-au permis să trimită elicoptere cu oameni înarmaţi, cu scopul de a distruge ceea ce poporul român a cucerit.” La scurt timp, postul naţional de radio a transmis un mesaj similar. Ulterior acestui prim moment, mesajul televizat a fost repetat.  

Este lesne de realizat gravitatea mesajului. Se punea problema ca pe teritoriul României să pătrundă trupe aparţinând unui stat străin, mai precis ale URSS. Tocmai dată fiind gravitatea comunicatului, se exclude varianta conform căreia angajaţii TVR au transmis acest mesaj în mod independent, fără o autorizare prealabilă. La momentul emiterii mesajului, TVR se afla sub control militar. (…)” 

 „La fel de clar este şi faptul că prezenţa trupelor sovietice pe graniţa de Est, nu a fost o întâmplare, ca urmare a unui anunţ întâmplător al TVR. Este mai presus de orice dubiu faptul că această prezenţă a fost posibilă pentru că a existat în prealabil o solicitare în acest sens, venită de la vârful puterii politico-militare a României. Totuşi, a lipsit acordul din partea persoanei abilitate – generalul (…) (Ștefan Gușă – n.red.)”, este menționat în rechizitoriu. Procurorii mai arată că, ulterior Revoluției, toți cei din rețeaua Iliescu au negat constant faptul că ar fi chemat trupele sovietice și au încercat să-și ascundă filosovietismul, dar și colaborarea cu serviciile secrete ale URSS. „(…) la data de 23 decembrie 1989, ţara noastră s-a confruntat cu o situaţie foarte periculoasă, cu posibile consecinţe extreme. Doar comportamentul exemplar al Şefului Statului Major al Armatei Române şi al militarilor aflaţi în serviciul de pază al frontierei de stat a preîntâmpinat o situaţie militară total nefavorabilă ţării noastre, cu posibile consecinţe nefaste pe termen lung”. 

Rechizitoriul procurorilor scrie că generalul Gușă,  a fost  omul care a împiedicat intrarea armatei ruse în România.

Seful statului major al armatei, generalul Ștefan Gușă, și șeful statului major al trupelor de grăniceri, colonelul Petre Geantă, s-au opus solicitării de ajutor militar din partea URSS. În scurt timp, au fost retrogradați și trimiși în unități militare din afara Bucureștiului.

„Ulterior Revoluţiei, toţi cei implicaţi în chemarea trupelor sovietice ( Iliescu Ion, gl. Militaru Nicolae, Voican Voiculescu, Brucan Silviu ) au negat vehement acest fapt”.

„Totodată, s-a argumentat că una dintre motivaţiile uciderii cuplului Ceauşescu a reprezentat-o ascunderea realităţii conform căreia, puterea în România a fost preluată de o grupare filosovietică, ante-constituită, formată din foşti nomenclaturişti marginalizaţi şi militari pro-sovietici, cu studiile efectuate în fosta URSS, care aveau nevoie de legitimare în faţa poporului român”.

Citiți și: Rechizitoriul din Dosarul Revoluției: Ion Iliescu este acuzat de procurori de trădare, pentru intervenția militară a URSS, dar fapta s-a prescris

Ultima întâlnire dintre Nicolae Ceaușescu și Mihail S. Gorbaciov, desfășurată la Moscova pe 4 decembrie 1989, nu a adus o îmbunătățire a relațiilor dintre cele două per­so­nalități ale blocului socialist și o armonizare a viziunilor privind viitorul socialismului în lume. Delegația română a insistat pentru organizarea unei întâlniri a celor doi prim-miniștri pentru a examina unele aspecte ale relațiilor economice, mai ales în condițiile în care URSS anunțase intenția de a trece în relațiile economice cu țările socialiste la decontări în valută convertibilă și la prețurile mondiale.

Prim-ministrul Nikolai I. Rîjkov a propus ca întâlnirea să aibă loc pe 9 ianuarie 1990, însă Constantin Dăscălescu, prim-ministrul României socialiste, a solicitat o devansare a datei, în condițiile în care România se confrunta cu dificultăți economice severe. Referindu-se la acest moment, istoricul Vasile Buga consemnează: 

„În acest moment al discuției dintre cei doi premieri a in­ter­venit Mihail Gorbaciov, care li s-a adresat: «Veți mai trăi până la 9 ianuarie!», formulă interpretată într-o serie de medii românești cu pretenții, inclusiv politice, în sensul că liderul sovietic i-a prorocit liderului român că nu va mai apuca ziua de 9 ianuarie 1990. Repet, remarca făcută era adresată celor doi premieri. De altfel, formula deriva din sintagma des folosită în rusă: «pojiviom, uvidim» («om trăi și om vedea»), care era uzitată de Mihail Gorbaciov în momentele în care nu dorea să se angajeze în stabilirea unei date exacte”.

În drumul spre aeroport, Nicolae Ceaușescu va fi însoțit de către Vitali I. Vorotnikov care va declara: „În aceeași seară (a zilei de 4 decembrie – n. n.) m-am dus după Ceaușescu la reședință. L-am salutat. El a mormăit ceva pe sub nas. Ne-am urcat în mașină și ne-am îndreptat spre aeroport. N. Ceaușescu ședea pe banchetă, avea capul băgat în gulerul paltonului, a tăcut tot drumul.

La scara avionului și-a luat rămas bun și s-a urcat în avion. Știrea de presă referitoare la întâlnirea dintre Nicolae Ceaușescu și Mihail S. Gorbaciov, realizată cu multă dificultate și prin consultarea de câteva ori a celor doi lideri de partid și de stat, men­ționa faptul că întâlnirea „s-a desfășurat într-o atmosferă tovărășească”. Ob­servatorii scenei relațiilor internaționale înțelegeau, astfel, că răceala domnise în cursul convorbirii. Regimul lui Nicolae Ceaușescu începea să se dovedească anacronic în contextul noilor transformări din arena relațiilor internaționale și a dialogului Est – Vest.

În timpul lucrărilor celui de-al II-lea Congres al Deputaţilor Poporului al URSS, Mihail S. Gorbaciov îi informase pe deputaţi despre ultimele evenimente din România, menţionând faptul că în noaptea de 22 spre 23 decembrie 1989 situaţia se înrăutăţise mult, că reprezentanţii CFSN declaraseră că doresc dezvoltarea colaborării cu URSS şi că România va respecta obligaţiile referitoare la Tratatul de la Varşovia.

Ambasada SUA la Moscova avea să fie informată, pe 24 decembrie 1989, că partea română ştia că la frontiera sovieto-română fuseseră instalate spitale militare pentru primirea răniţilor din România, iar o garnitură de 11 vagoane (cu mărfuri în valoare de 0,5 milioane ruble) era în aşteptarea semnalului de plecare.

Societatea de Cruce Roşie şi Semilună Roşie din URSS erau şi ele pregătite să ofere ajutor României, respectiv instrumentar operatoriu, feşe, truse medicale etc. RSS Moldovenească pregătise ajutoare de primă necesitate: medicamente, alimente, îmbrăcăminte etc. Pe 5 ianuarie 1990, ministrul de Externe al URSS, Eduard A. Şevardnadze, avea să declare, într-un interviu acordat ziarului Komsomolsakaia Pravda, că Ambasada URSS din România organizase primirea şi livrarea ajutoarelor trimise din Uniunea Sovietică, din care numai medicamentele reprezentau circa 700.000 de ruble.

Pe 26 decembrie 1989, Mihail S. Gorbaciov avea să-i adreseze o telegramă de felicitare președintelului CFSN, Ion Iliescu, în care îl încredința asupra faptului că „poporul prieten român va avea sprijin din partea popoarelor și a conducerii Uniunii Sovietice”, relevând, totodată, că România și URSS „sunt unite prin legături îndelungate și trainice de alianță, sunt unite de legături economice și culturale rodnice”. 

Secretarul general al CC al PCUS își exprima convingerea că pentru cele două state se deschideau „noi posibilități largi pentru dezvoltarea și întărirea colaborării româno-sovietice”. Cotidianul Pravda va publica pe prima pagină, în dimineața zilei de 28 decembrie 1989, o știre despre convorbirea telefonică dintre Ion Iliescu și Mihail S. Gorbaciov, din 27 decembrie 1989, menționând faptul că președintele CFSN a mulțumit pentru sprijinul acordat românilor în acele zile grele în care s-a decis soarta României.

Cei doi șefi de stat au fost de accord că „în prezent, o desosebită importanță o au înțelegerea și sprijinul reciproc al celor două țări și popoare, adâncirea în continuare a colaborării în toate sferele vieții”. 

Pe 25 decembrie 1989, la Centrul de Presă al MAE al URSS, Ivan P. Aboimov, adjunctul ministrului de Externe al URSS, va sublinia, în faţa mass-media internă şi internaţională, că „în cadrul Tratatului de la Varşovia nu a fost examinată problema vreunei forme de acţiuni militare sau amestec în evenimentele petrecute în România”.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În ceea ce priveşte posibilitatea unei intervenţii militare sovietice în România, ca urmare a unei ,,permisiuni” a SUA fostul ambasador al SUA la Moscova, Jack F. Matlock (1987 – 1991) îi va declara corespondentului Radio România Actualităţi de la Moscova, Alexandr Beleavski, într-un interviu din 4 aprilie 2013, că a avut o convorbire cu Ivan P. Aboimov, adjunctul ministrului de Externe al URSS, pe 24 decembrie 1989, însă Statele Unite nu au cerut o intervenţie militară sovietică în România.

Diplomatul american menţiona faptul că Statele Unite au informat Moscova că erau dispuse să accepte, ca nefiind un amestec în treburile interne româneşti, trimiterea unor avioane care să-i evacueze pe cetăţenii sovietici surprinşi de evenimente în România şi aflaţi în dificultate.

În timpul vizitei lui Eduard A. Şevardnadze de la București, din 6 ianuarie 1990, după cum mărturisea Sergiu Celac, fost ministru de Externe în perioada 28 decembrie 1989 – 28 iunie 1990,totuși, „nu s-a intrat foarte adânc în substanța relațiilor bilaterale, dar s-a convenit ca, atunci când ambele părți urmau să fie pregătite, să aibă loc o discuție serioasă, însoțită de delegații competente pentru o revizuire a cadrului juridic al relațiilor bilaterale”.

Sergiu Celac a apreciat că vizita ministrului de externe sovietic „a constituit mai mult o vizită de informare din partea sovietică, de familiarizare cu personajele politice care preluaseră puterea și veniseră la conducerea României, de înțelegere generală a orientării lor politice și a evoluției evenimentelor, dar poate mai mult decât orice, de informare exactă cu privire la tot ceea ce se petrecuse în România și încotro se îndrepta statul român”.

 

 

 

 

 

CITIȚI ȘI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2014/10/29/romania-lui-ceausescu-si-capacitatea-de-a-construi-arme-nucleare/

 

 

 

 

 

Surse:

 

http://www.napocanews.ro/2019/12/varianta-rusa-a-revolutiei-din-decembrie-1989-moarte-si-agenti-

https://www.aesgs.ro/relatiile-romano-sovietice-sub-semnul-perestroikai-si-al-revolutiei-romane

https://www.libertatea.ro/stiri/ion-iliescu-acuzat-de-tradare-in-dosarul-revolutiei-1989-a-chemat-trupele-rusesti-in-romania-cine-este-omul-care-a-impiedicat-dezastrul-2609644