1642: Se încheie în Moldova, sinodul de la Iaşi început la 11 martie 1642, prin care se aprobă tipăririi lucrării „Mărturisirea ortodoxă” a lui Petru Movilă. „Mărturisirea ortodoxă” este cea dintâi tipăritură din Ţara Moldovei și a fost publicată la Iaşi.
A fost redactată original în jurul anului 1640 de Petru Movilă, Mitropolit de Kiev, părintele teologiei ruse (mort în 1647),cu titlul Catehismului pentru folosul Bisericii Ruse şi a fost revizuită şi adoptată de un Sinod Provincial la Kiev, apoi a fost din nou corectată de un Sinod al clerului grec şi rus la Iaşi, în 1643, de Meletius Syrgia, sau Striga, Metropolitan de Nicea şi exarh al Patriarhului de Constantinopole, primind forma sa actuală.
Îndreptată astfel, ea a fost semnată de patru Patriarhi estici. Sinodul de la Ierusalim i-a dat o nouă aprobare în 1672.
În acest fel ea a devenit Crezul întregii Biserici grecești şi ruse şi a stat la baza mai multor Catehisme ulterioare pregătite de preoţi ruşi.
Mărturisirea Ortodoxă a apărut ca o măsură defensivă împotriva ofensivei Catolicismului şi a Protestantismului, fiind direcţionată mai întâi împotriva iezuiţilor care sub protecţia ambasadorilor francezi din Constantinopol lucrau pentru a împăca Biserica greacă cu Papa, şi în al doilea rând, împotriva mişcării Calviniste, condusă de Cyril Lucar.
1872: A fost dată publicităţii “Legea pentru alegerea mitropoliţilor şi episcopilor eparhioţi” şi constituirea Sfântului Sinod al Bisericii autocefale Ortodoxe Române.
Autocefalia și ridicarea la rangul de Patriarhie a Bisericii Ortodoxe Române s-a produs în anul 1872 prin desprinderea Mitropoliei Ungrovlahiei și Mitropoliei Moldovei de sub ascultarea canonică a Patriarhiei de la Constantinopol și ridicarea mitropolitului Ungrovlahiei, totodată arhiepiscop de Bucuresti, în rangul de mitropolit-primat al României.
Titlul de mitropolit-primat fusese acordat pentru prima dată de autoritățile laice mitropolitului Nifon Rusaila pe 11 ianuarie 1865 .
Până la constituirea Sfântului Sinod românesc în anul 1872, bisericile ortodoxe din Țările Române au făcut parte integrantă din Patriarhia de la Constantinopol, iar ierarhii ortodocși din Țările Române se găseau sub ascultarea canonică a patriarhului de Constantinopol, care s-a opus inițial desprinderii celor două mitropolii și fărâmițării Bisericii Ortodoxe (precedentul fusese creat în anul 1448, când Sinodul de la Moscova și-a proclamat “autocefalia” față de Constantinopol, dând astfel naștere Bisericii Ortodoxe autocefale Ruse).
1885: S-a născut eruditul teolog Ioan Gh. Savin. A desfăşurat o bogată activitate didactică şi publicistică (la Iaşi, Chişinău şi Bucureşti).
Prin el, teologia fundamentală s-a definit ca disciplină de sine stătătoare în teologia ortodoxă română.
A fost deţinut mulţi ani în închisorile comuniste; (m. 1973).
1898: S-a născut pictorul Ioan Sima; (m. 1985).
1898: S-a înfiinţat la Iaşi, “Societatea Universitară Română”, condusă de A. D. Xenopol.
Alexandru Dimitrie Xenopol (nascut in data de 23, după alte surse 24 martie 1847, Iași – d. 27 februarie 1920, București), academician, istoric, filosof, economist, pedagog, sociolog și scriitor român.
A fost autorul primei mari sinteze a istoriei românilor și un filozof al istoriei de talie mondială, fiind considerat printre cei mai mari istorici români, alături de Nicolae Iorga.
1898: S-a născut pictorul român Ion Sima; (d.1985).
1900: S-a încheiat la Bucureşti, Convenţia de comerţ între România şi Grecia, insoţită de un protocol prin care se recunoştea personalitatea juridică a Bisericii greceşti din România.
1904: S-a născut Vasile Jianu, compozitor şi profesor, fondator al şcolii moderne de flaut; (m. 1968).
NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii sale ziua de 11 decembrie 1904.
1912/1913: A avut loc cel de-al patrulea recensământ în România,în urma căruia au fost recenzaţi un număr de 7.248.061 de locuitori. Prima înregistrare a populaţiei în care se regăsesc elemente ale unui „recensământ modern” a avut loc în anul 1838, în timpul Regulamentului organic.
După această dată, cronologia recensămintelor consemnează că al 2-lea recensământ s-a desfăşurat în perioada decembrie 1859 – martie 1860; al 3-lea, în decembrie 1899; al 4-lea, la 19 decembrie 1912; al 5-lea, la 29 decembrie 1930; al 6-lea, la 6 aprilie 1941; al 7-lea, la 25 ianuarie 1948; al 8-lea, la 21 februarie 1956; al 9-lea, la 15 martie 1966; al 10-lea, la 5 ianuarie 1977; al 11-lea, între 7 şi 14 ianuarie 1992, al 12-lea, între 18 şi 27 martie 2002 şi al 13-lea între 20 şi 31 octombrie 2011.
1925: La București, a apărut primul număr din săptâmânalul “Cetatea literara”, publicație condusă de scriitorul Camil Petrescu.
1927: S-a născut Ramon Tavernier, compozitor, aranjor-orchestrator şi pianist român de origine franceză, personalitate importantă a muzicii uşoare şi de jazz, autorul a peste 300 de melodii.
A studiat pedagogie și compoziție la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” (1948-1953, retras în ultimul an). Lucrează apoi ca pianist- corepetitor la studiouri de dans din București,apoi colaborator al direcției muzicale Radio (din 1954) și al Electrecordului (din 1955)în calitate de compozitor, dirijor, aranjor. A fost secretar muzical la Electrecord (1964-1965).
Este membru al Uniunii Compozitorilor din România (din 1969).
Piesele sale au fost interpretate, printre alții, de către Margareta Pâslaru („Cu tine-n gând”, „Cântec pentru luminǎ”), Dan Spătaru, Doina Badea, Cornel Constantiniu și Angela Similea.
Înainte de Revoluţia din 1989 a folosit pseudonimul Constantin Alexandru.
S-a stabilit în comuna Târgu Trotuș.
Este primul compozitor care a folosit în muzica ușoară și de jazz instrumente muzicale populare româneşti.
1912 : A fost inițiat cel de-al patrulea recensământ în România (7.248.061 de locuitori). Prima înregistrare a populaţiei în care se regăsesc elemente ale unui „recensământ modern” a avut loc în anul 1838, în timpul Regulamentului organic.
După această dată, cronologia recensămintelor consemnează următoarele: al 2-lea recensământ s-a desfăşurat în perioada decembrie 1859 – martie 1860; al 3-lea, în decembrie 1899; al 4-lea, la 19 decembrie 1912; al 5-lea, la 29 decembrie 1930; al 6-lea, la 6 aprilie 1941; al 7-lea, la 25 ianuarie 1948; al 8-lea, la 21 februarie 1956; al 9-lea, la 15 martie 1966; al 10-lea, la 5 ianuarie 1977; al 11-lea, între 7 şi 14 ianuarie 1992, al 12-lea, între 18 şi 27 martie 2002 şi al 13-lea între 20 şi 31 octombrie 2011 (19.XII/1.I)
1937: La Radiodifuziunea Română a fost inaugurată emisiunea „Ora militară”.
1947: O delegație guvernamentală iugoslavă condusă de Iosip Broz Tito efectuează o vizita oficiala la Bucureşti, în urma căreia este semnat între cele două ţări un Tratat de prietenie, colaborare și asistenţă mutuală, pentru o perioada de 20 de ani.
Este primul act internaţional încheiat de România după cel de-al doilea război mondial.
1950: În noaptea de 18 spre 19 decembrie este ucis în luptă eroul Toma Pîrău (zis Porâmbu), membru al grupului de rezistență armată anticomunist condus de Gavrilă Ogoranu din Munții Făgăraș.
Înainte de a fi împuşcat, într-o confruntare în care s-a bătut de unul singur cu trupele Securităţii şi ale Miliţiei, le-a strigat atacatorilor : “Sunt român şi român vreau să mor! Şi n-am să mă predau vouă bandiţilor, decât mort!”.
1968: A încetat din viaţă la Bucureşti, compozitorul şi folcloristul Tiberiu Brediceanu, fratele lui Caius Brediceanu, fiul lui Coriolan Brediceanu și tatăl lui Mihai Brediceanu; (n. 2 aprilie 1877, Lugoj).
Licențiat în drept la Cluj, Tiberiu Brediceanu a participat la înființarea Teatrului Național, și a Conservatorului și Operei Române din Cluj (al cărei director a fost). În politică a fost membru al Partidului Național-Țărănesc și deputat între 1919 – 1920. A fost și membru corespondent al Academiei Române, președinte al Conservatorului „Astra” din Brașov, director al Băncii „Albina”, sucursala Brașov.
Folclorist pasionat, a cules peste 2.000 de melodii populare, în special bănățene și maramureșene.
Este autorul cunoscutelor lucrari La șezătoare (1908) și Învierea (1936).
Între anii 1927 și 1930, Tiberiu Brediceanu a colaborat ca folclorist cu Arhiva Fonogramică a Ministerului Artelor din București, activând intens în domeniul culegerii de folclor (peste 2 000 de melodii) în țară și peste hotare.
O serie de distincții i-au recompensat activitatea: Premiul Național pentru muzică (1927), titlurile de Maestru Emerit al Artei (1952) și Artist al poporului (1957).
A fost membru corespondent al Academiei Române din 1937.
1970: A murit tunarul basarabean Eremei Lachi, cel mai longeviv participant la rebeliunea armată antițaristă din 1905 de pe crucişătorul rus “Potiomkin”.
1989: A murit la Bucureşti, scriitorul Alexandru Mitru (numele la naştere: Alexandru Pârâianu), autor de literatură pentru copii şi tineret; (n.6 noiembrie 1914, Craiova).
A lucrat ca profesor de limba română la Liceul „Gheorghe Lazăr” din București.
Printre cele mai cunoscute scrieri ale sale se numără Legendele Olimpului (un ciclu de povestiri inspirate din miturile grecilor, care au jucat un rol însemnat în apropierea publicului tânăr din România de istoria mitică a Greciei Antice) și volumul „Din marile legende ale lumii”, o antologie a miturilor celebre ale omenirii.
1989: La Timişoara, aflată in plina revolutie, a sosit o delegatie la nivel înalt condusă de primul ministru Constantin Dăscălescu şi de ministrul Justiţiei, Emil Bobu, cu scopul de a linişti spiritele in localitate.
Reprezentantii conducerii comuniste de la Bucuresti, prim-secretarul judeţean Radu Bălan şi generalul Stefan Guşă, nu au reuşit sa îi convingă pe timişoreni sa renunţe la protest.
De la primele ore ale dimineţii, muncitorii de la întreprinderea ELBA au intrat în grevă şi li s-au alăturat protestatarilor aflaţi de patru zile în stradă.
La scurt timp, toate celelalte întreprinderi timişorene intrau în grevă generală. S-a tras din nou în mulţime. Forţele de ordine au blocat porţile şi au încercuit principale întreprinderi din oraş.
Timişoara era împânzită de trupe de securitate, care au deschis focul asupra celor care s-au apropiat de porţile întreprinderilor.
S-au înregistrat morţi şi răniţi şi s-au făcut numeroase arestări. În Piaţa Operei s-au strâns peste 10 mii de oameni.
Au venit şi cei care îşi căutau la morgă şi în spitale copiii ori părinţii care nu mai apăruseră de două zile.
Între timp, la ordinul Elenei Ceauşescu, 40 de cadavre au fost transportate în mare secret de ofiţeri ai Securităţii la Crematoriul „Cenuşa” din Bucureşti. Operatiunea purtând numele de cod „Trandafirul”, a fost finalizată în noaptea de 19 spre 20 decembrie, cele 40 de trupuri fiind incinerate, iar cenuşa aruncată într-o gură de canal, în zona Popeşti-Leordeni.
Pe parcursul zilei au avut loc câteva ciocniri intre muncitori si forţele militare in diferite parţi ale oraşului, ciocniri in cursul cărora s-au folosit arme de foc.
In aceeasi zi, la Timişoara protestatarii au înfiinţat Frontul Democratic Român, prima structură revoluţionară înainte de căderea lui Ceauşescu.
1992: A murit cântăreaţa de operă Iolanda Mărculescu, stabilită, din 1969, în SUA; (s-a născut la 2 aprilie 1923, într-o familie de boieri munteni).
A studiat la Conservatorul din București şi dată cu instaurarea regimului comunist originea ei nobiliară avea să-i aducă mari necazuri. Abia în 1968 a reușit să părăsească definitiv România, iar în urma acestui fapt, puterea de la București a condamnat-o la 20 de ani de închisoare, fiind considerată „trădătoare de neam și de țară”.
Așa cum s-a întâmplat și cu alte personalități ale istoriei noastre contemporane incomode pentru politica Partidului Comunist Român, numele ei fiind șters, sau, mai bine zis, s-a încercat ștergerea lui, din memoria colectivă și nu numai.
Deși la Televiziunea Română, Radio și Casa de Discuri Electrecord existau numeroase înregistrări cu Iolanda Mărculescu foarte puține dintre ele au fost salvate.
A concertat pe renumite scene ale lumii, de la Scala din Milano, Opera din Viena până în Statele Unite şi Japonia.
Imediat după Revoluție, după căderea regimului comunist, a revenit în România în calitate de membru al juriului Festivalului George Enescu. Un an mai târziu, această manifestare culturală s-a suprapus cu Mineriada din septembrie 1991, marea artistă rămânând terifiată la vederea barbariilor care se petreceau în acele zile pe străzile Bucureștiului.
Era îngrozită și abia aștepta să plece în SUA şi a spus că nu crede că se va mai întoarce vreodată în țară. Și așa a fost.
1992: Patriarhia româna a reactivat Mitropolia Basarabiei, autonomă si cu statut propriu, în cadrul Bisericii Ortodoxe Române (hotărâre luată inițial la 15 martie 1992, la întâlnirea sinodală de la Constantinopol), stabilind „de jure” desprinderea acesteia de sub tutela Patriarhiei Ruse şi revenirea ei în cadrul Bisericii Ortodoxe Române.
În urma Păcii de la Bucureşti (1812), Rusia a anexat pentru prima oară teritoriul dintre Prut şi Nistru, pe care l+a numit Basarabia,iar pentru grăbirea rusificării, Biserica din teritoriile anexate a fost trecută sub jurisdicţia Bisericii Ortodoxe Ruse.
Actul patriarhal şi sinodal al patriarhiei Române, privind recunoaşterea reactivării Mitropoliei Basarabiei, autonomă şi pe stil vechi, cu reşedinţa în Chişinău din 19 decembrie 1992 mentiona ca :
„Patriarhia Română binecuvântează reactivarea Mitropoliei Basarabiei de stil vechi din Republica Moldova ca Mitropolie autonomă, sub oblăduirea sa canonică; confirmă Adunarea ei eparhială constituită şi pe Prea Sfinţitul Episcop PETRU de Bălţi, ca Locţiitor de Mitropolit al Basarabiei, până la alegerea statutară a titulaului. Astfel, Prea Sfinţitul Episcop PETRU de Bălţi, locţiitor de Mitropolit al Basarabiei devine nembru al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
De asemenea, toţi clericii şi păstoriţii lor care sunt deja sau care vor deveni membri ai Mitropoliei Basarabiei de sub oblăduirea canonică a Patriarhiei Române sunt clerici canonici şi credincioşi binecuvântati, şi, ca atare, orice sanctiune disciplinară bisericească îndreptată împotriva lor, pe motivul apartenenţei la Mitropolia Basarabiei, este considerată nulă şi neavenită.
Prin reactivarea Mitropoliei Basarabiei se săvârşeşte astăzi un act sfânt de adevăr şi de dreptate, care reîntregeşte plinătatea comuniunii de credinţă strămoşească şi simţire românească, in acest an al mântuirii 1992, când a fost proclamat sfânt Ştefan cel Mare, neânfricatul ocrotitor al întregii Moldove.”
A fost recunoscuta de autoritatile statului moldovean la 30 iulie 2002.
Din 1992 pana in 2002, autoritatile de la Chişinău au respins în repetate rânduri cererea de legalizare a Mitropoliei Basarabiei si au înregistrat-o abia după intervenţia Curţii Europene de Justiţie.
2004: A decedat marele fotbalist român Gheorghe Tătaru; (n. 1948, Turnu Severin), fost Maestru al Sportului, cunoscut în fotbal cu numele de „Tătaru 2”, dat fiind faptul ca era fratele mai mic al unui alt mare fotbalist al CCA -ului și al echipei naționale a României, pe nume Nicolae Tătaru.
A jucat în cea mai mare parte a carierei sale fotbalistice la Steaua București fiind unul dintre cei mai prolifici atacanți ai echipei Steaua București din întreaga istorie a clubului, si de 3 ori golgheterul echipei.
A fost selectionat în echipa națională de fotbal a României la Campionatul Mondial de Fotbal din Mexic, 1970.
A fost unul dintre cei mai prolifici atacanți ai echipei Steaua București din întreaga istorie a clubului, fiind de 3 ori golgheterul echipei.
2011: A murit la München, în Germania, eseista, prozatoarea şi traducătoarea Mariana Şora (numele la naștere Marianne Klein); (n. 26 mai 1917, la Budapesta, unde părinţii, originari din Timişoara, se refugiaseră în timpul războiului).
A trăit între anii 1939 şi 1948 în Franţa,după care s-a întors în România.
A obținut o diplomă în limba și literatură franceză la Universitatea Sorbona (1940), apoi a urmat studii de anglistică la Universitatea din Grenoble (1940-1944), după ce se refugiase, din cauza ocupației germane, în sudul Franței. S-a împrietenit cu figuri importante ale culturii române (Eugène și Rodica Ionesco, Emil Cioran).
Soții Șora s-au întors la Paris în 1945, unde au avut o situație materială precară. Aflat într-o vizită în România în anul 1948, Mihai Șora nu a mai putut să se întoarcă în Franța, astfel încât soția sa s-a repatriat și ea pentru a-i fi alături.
Mariana Șora a lucrat ca asistentă la Catedra de germană a Facultății de Litere și Filozofie din București (1950-1952), fiind destituită în timpul epurărilor politice din 1952. A fost nevoită apoi să lucreze ca lexicograf (colaborând la elaborarea dicționarului german-român din 1957 și a celui român-german din 1963) și traducător.
A realizat numeroase traduceri din literatura română clasică și contemporană în limbile germană și franceză, traducând, de asemenea, din germană, franceză și maghiară în limba română și din literatura maghiară în limba germană. A publicat o carte în două volume intitulată Gândirea lui Goethe în texte alese, la Editura Minerva din București, în 1973.
Din 1977 s-a stabilitla München.
A colaborat la BBC (cu sprijinul lui Ion Negoițescu) și la ziarul Curentul (condus de V. Dumitrescu). Un articol despre Emil Cioran, pe care-l cunoscuse în timpul studiilor din Franța, a fost transformat apoi într-un volum ce a fost publicat la Paris (Cioran jadis et naguère, 1988).
A publicat în România două romane (Rătăcire, 1995; Mărturisirile unui neisprăvit, 1999), proză scurtă de factură psihologică (Filigrane. Scrisori din Paris și alte proze din cinci decenii, 2000), jurnale și memorii (O viață în bucăți, 1992; Cenușa zilelor. Jurnal, 1997-2001, 2002; Două jurnale față în față, 2009).
2013: A murit actorul Nae Lăzărescu, cunoscut în special pentru scenetele de comedie pe care le-a realizat de-a lungul timpului alături de partenerul său de scenă Vasile Muraru (n. 30 ianuarie 1940).
NOTĂ: Unele surse dau naşterea sa la 8.IX.1941.
A debutat în 1963, când a lucrat la Teatrul de Revista „Constantin Tanase”, alături de Vasile Muraru, cupletele interpretate de aceștia fiind memorabile.
De asemenea, a jucat vreme de aproape 50 de ani pe scenele multor alte teatre de comedie.
2015: A decedat chitaristul George Pătrănoiu, membru fondator al formaţiei de pop rock „Taxi”, alături de care a cântat din 1999 până în 2006; (n. 1973).
16 Decembrie 1989. Revoluția izbucnește la Timișoara.
NOTĂ: Deși prezente masiv pe teritoriul României, cu scopul de a interveni pentru schimbarea lui Ceaușescu sau pentru controlul preluării puterii de către factori politici interni agreați de Moscova, efectivele masive ale structurilor speciale sovietice au fost puse în situația de a nu mai acționa, tocmai ca urmare a eroismului și determinării cu care românii s-au ridicat în proporție covârșitoare, zguduind iremediabil fundamentele regimului comunist condus de Nicolae Ceaușescu. Acțiunile de culise și diversiunea ulterioară căderii acestuia nu pot impieta cu nimic măreția și puritatea acțiunii revoluționare începute de tineretul românesc la Timișoara și continuate în celelalte orașe și în Capitală.
Părea o sâmbătă obișnuită și nimic nu prevestea ceea ce avea să se întâmple în orașul de pe malurile Begăi. Doar că, în acea zi de sâmbătă 16 decembrie 1989, timișorenii aveau să vădească atâta curaj, determinare și spirit de sacrificiu, declanșând evenimentele revoluționare care vor trebui să rămână în istoria acelui an, drept cele mai eroice și înălțătoare, în cadrul schimbărilor din întreaga Europă de Est.
Foto: Constantin DUMA
Încă din ziua anterioară, pe 15 decembrie, zeci de enoriași maghiari se adunaseră în sprijinul pastorului László Tőkés, aflat în conflict cu autoritățile, care primise o sentință definitive de evacuare din casa parohială. La acel moment nu se putea vorbi de o manifestație anti-Ceaușescu și cu atât mai puțin anticomunistă, ci doar de o manifestare de splidaritate cu pastoral Tőkés. Este eronată deci teoria conform căreia Revoluția ar fi început odată cu mica mișcare de susținere a pastorului reformat.
Revolta pentru susținerea pastorului maghiar a continuat și în ziua de 16, un număr mai consistent de enoriași aduîndu-se doar după-amiază. Reformaților maghiari le-au venit în sprijin și timișoreni baptiști, dar s-au adunat și numeroși ortodocși, numărul participanților devenind de ordinul sutelor. Printre ei erau și mulți curioși, dar și un însemnat număr de securiști și milițieni în civil, care supravegheau zona.
Speriat de numărul mare se susținători adunați, Tokes a ieșit la fereastră și le-a vorbit oamenilor, îndemnându-I chiar să plece acasă.
Ora 14 – În condițiile existenței unei stări de spirit tensionate, ca urmare a acumulării unor nemulțumiri acute, dar și sub influența evenimentelor recent petrecute în celealelte țări comuniste, adunarea în număr mare în același loc, a atâtor oameni determină mutarea preocupării protestatare de la problema pastorului Tokes la problemele crizei regimului comunist. Este momentul în care adunarea se susținere pentru Tokes se transformă în protest cu revendicări sociale și politice. Practic, acum începe Revoluția. Registrul Serviciului de Filaj din cadrul Securității Timiș notează că la ora 14 începe să se scandeze „Jos Ceauşescu!” şi „Libertate!”. Oamenii vor începe să umple Piața Maria, iar
Ora 19:00 – Poetul Ion Monoran oprește un tramvai, strigând ”Jos Ceauşescu!” În scurt timp circulația este blocată, numărul manifestanților începând să crească considerabil. Manifestanții opresc tramvaiele, blocând circulația, numprul protestatarilor crescând astfel la peste 2.000. Aceștia ocupă Piața Maria. Autorităţile intervin în forţă. Un pluton de intervenţie şi autospecialele de pompieri ale M.I. intră în acţiune.
București, ora 20 – Înștiințat de evenimente, Ceauşescu cere telefonic primului secretar al Comitetului Judeţean de Partid Timiș, Radu Bălan, să rezolve situaţia într-o oră.
Coloane de demonstranţi pornesc către principalele cartiere ale Timișoare, iar o parte către Comitetul Judeţean PCR, unde prezintă revendicări de ordin economic şi politic. Conducerea politică a judeţului refuză orice dialog cu manifestanţii şi ordonă măsuri brutale de împrăştiere a acestora cu bastoane, jeturi de apă şi câini.
Primul secretar Radu Bălan şi secretarul CC Ilie Matei, aflat la Timişoara, pun în aplicare planul de intervenţie întocmit potrivit Ordinului 002600 al Ministerului de Interne. Grupa de comandă a Miliţiei Timiş – constituită din colonel Ioan Popescu, şeful Miliţiei, Ion Deheleanu şi şeful Securităţii, Traian Sima, ordonă împrăştierea violentă a demonstranţilor. Aceştia sunt atacați de plutoane de intervenţie ale Miliţiei şi subunităţi ale Trupelor de Securitate şi pompieri. Sunt rănite și arestate zeci de persoane, fiind incarcerate fără forme legale în arestul Miliției și la penitenciarul „Popa Şapcă”.
Prim-secretarul PCR Bălan solicită Inspectoratului de Miliţie să trimită noi forţe. Este trimis un pluton din subunitatea antiteroristă (USLA) echipat cu scuturi, bastoane şi căşti, care vor folosi fiole lacrimogene. Protestatarii sunt împrăștiați, ordinea fiind restabilită.
ora 20.45 – Prim-secretarul Ilie Matei cere locotenent-colonelului Constantin Zeca, înlocuitorul comandantului Marii Unităţi Mecanizate din Timişoara, să scoată trupe şi tehnică de luptă pentru a veni în ajutorul Miliţiei. Comandanţii celor două divizii MapN trimit în oraș peste 200 de militari înarmați, dar fără muniție.
Demonstranţii se regrupează în Piaţa Maria, unde vor sta până în jurul orelor 23, când vor pleca spre Catedrală. Ei vor merge apoi în Complexul Studenţesc, în speranţa mobilizării studenților, însă aceștia au nu au reacționat. În aceste condiții, manifestanții se îndreaptă către cartierele de blocuri din Circumvalaţiunii, Calea Aradului şi Calea Lipovei, pentru a-i chema pe oameni să iasă în stradă.
Ora 22.10 – La Intreprinderea „Banatul” 150 de manifestanți cântă „Deşteaptă-te române” și încearcă să pătrundă în întreprindere, dar nu li se permite accesul.
Ora 22.25 – Matei Ilie, prim secretar, îi comunică inspectorului şef, colonelul Popescu Ioan, că situaţia în „Maria” nu este stăpânită corespunzător.
Ora 0.15 – Col.Popescu Ioan raportează ministrului de Interne Postelnicu faptul că 1000 de persoane de la „Maria” şi 700 de pe Calea Buziaşului, strigând ”Libertate!”, ”Jos Ceauşescu!” şi ”Jos comunismul!”, se îndreaptă spre Comitetul Judeţean de Partid. Se ordonă împrăştierea lor.
Ajunși în faţa clădirii, manifestanții sunt întâmpinaţi de un cordon de miliţieni cu bastoane. Se repetă scenariul din urmă cu 2 ani, de la Brașov, demonstranții revărsându-șu furia și frustrările accumulate prin atacarea sediului Partidului, spărgând geamurile, încercând smulgerea însemnelor comuniste, devastând mai multe încăperi din care au aruncat tablourile lui Ceauşescu şi cărţile cu coperţi roşii.
Radu Bălan ordonă „să se intervină cu toate forţele pentru a-i dispersa pe manifestanţi şi apoi să fie arestaţi cei ce vor fi găsiţi umblând prin oraş.” Până spre dimineaţa sunt arestaţi peste 200 de demonstranţi.
Ora 1.50 – Sima Traian comunică telefonic șefului Securității, generalul Iulian Vlad, situaţia din zonă. Se solicită comadantului batalionului de Securitate să reţină cât mai multe persoane.
Și a fost seară, și a fost dimineață: ziua întâi…
Măcelul începe la Timișoara. Ziua când armata a tras în popor…
Afost una dintre cele mai negre zile din istoria poporului roman. Ziua în care Armata, Miliția şi trupele de Securitate au deschis focul împotriva manifestanţilor din Timişoara. Armata s-a acoperit de rușine, cedând la ordinele lui Ceaușescu și utilizând efective militare, armament ușor și greu, tancuri și elicoptere, împotriva propriului popor, pe care era menită să îl apere…
Noaptea de 16 spre 17 decembrie – Nicolae Ceauşescu stabilește cu generalii Vasile Milea (ministru al apărării) şi Tudor Postelnicu (ministru de interne) măsurile pentru reprimarea manifestațiilor de stradă de la Timişoara. Se hotărăște trimiterea în oraş a unor trupe motorizate şi de grăniceri, înarmate cu muniţie de luptă, Armata urmând să someze și să deschidă focul la picioaare. Se stabilește ca Armata să efectueze în ziua următoare o manifestare de forță (defilare) pe străzile Timișoarei.
În zorii zilei administraţia locală ia măsuri pentru a repara stricăciunile magazinelor din Piaţa Sf. Maria şi de a şterge urmele revoltei.
ora 10:30 – Armata defilează, inclusiv cu fanfare, pe arterele Timișoarei. Ideea s-a dovedit total neinspirată, în contextul stării de tensiune în care se aflau timișorenii, după noaptea precedentă marcată de confruntările violente dintre forțele de represiune și manifestanți, și în condițiile în care sute de oameni se aflau arestați, fără a se ști nimic despre soarta lor. În această stare de spirit o mare parte a populației a interpretat desueta defilare militară drept un afront. În câteva puncte, coloanele militare sunt huiduite și chiar agresate de unii cetățeni. Militarii execută parţial ordinele primite.
ora 10,22 – Lt.-col. Corpodeanu cere întăriri pentru zona “Maria”. Grupuri de manifestanţi reîncep să se adune, iar numărul lor crește cu viteză.
ora 11,00 – Prim-secretarul PCR Radu Bălan îi cere ministrului Apărării Naţionale Vasile Milea ca UM 01024 să intervină pentru a bloca accesul manifestanţilor spre Comitetul Judeţean de Partid. Ajunși aici, protestatarii vor să dialogheze cu autorităţile, dar sunt întâmpinaţi de militari, scutieri şi tunuri de apă. Au loc confruntări violente, iar manifestanții reușesc să îndepărteze forţele de represiune, care se retrag. Noi trupe de securitate sosite obligă manifestanții să se retragă în alte zone ale oraşului, unde au loc alte confruntări.
ora 12,25 – Organele de represiune raportează că în Piaţa Operei – Catedrală, aproximativ 400-500 de cetăţeni scandează lozinci (JAP).
ora 13,00 – Prim-procurorul adjunct Gheorghe Diaconescu şi o echipă de procurori se deplasează la penitenciar pentru verificarea celor reţinuţi. Sunt peste 800 de persoane din care circa 150 de minori.
ora 14:15 – Generalul Vasile Milea dă ordinul „alarmă de exerciţiu” pe întreg teritoriul judeţului Timiş.
ora 14,30 – Cade prima victimă a Revoluţiei, Rozalia Irma Popescu, este călcată de un TAB pe str. Pestalozzi.
ora 16,15 – 16,30 – În Piaţa Libertăţii se deschide focul împotriva demonstranţilor paşnici aflaţi acolo. Se trage din sediul Diviziei 18 Mecanizate Timişoara. În această perioadă, tancuri și TAB-uri ale Armatei sunt blocate sau incendiate de manifestanți.
ora 16,40 – Pe Aeroportul Timişoara soseşte un grupul de ofiţeri superiori condus de Ion Coman. Din grup fac parte: generalul-maior Ştefan Guşă, generalul-locotenent Victor Atanasie Stănculescu, generalul-locotenent Mihai Chiţac, generalul-maior Gheorghe Cârneanu, colonelul Gheorghe Radu şi locotenent-colonelul Marchiş. Aceștia vor coordona măcelul care avea să înceapă.
după ora 16,00 – La Bucureşti are loc şedinţa Comitetului Politic Executiv al CC al PCR, convocată de Ceaușescu. Acesta informează cu privire la situația de la Timișoara, din ziua și noaptea precedentă, prezentând versiunea sa, anume că evenimentele ar fi exclusiv opera unor elemente diversioniste, acționând în favoarea unor puteri străine care doresc dezmembrarea României și înlăturarea socialismului din această țară. Ceaușescu îi admonestează deosebit de dur pe Milea (ministrul apărării), Iulian Vlad (șeful Securității) şi Postelnicu (ministrul de interne) pentru reacția prea slabă în raport cu ordinele primite în noaptea anterioară. Li se reproșează că au scos Armata, Miliția și Securitatea în stradă fără muniție de război, fiind voalat acuzați de trădare și propunând destituirea lor. La această propunere, Constantin Dăscălescu, Gogu Rădulescu și alți membri ai conducerii comuniste se arată sceptici, încercând să atenueze intențiile dictatorului. În fața acestei opoziții, chiar timide, Ceaușescu are un moment de cedare nervoasă. El va arunca documentele pe masa de ședință și va anunța că se retrage din funcția de secretar general al Partidului Comunist Român. Interesant este faptul că, în toate țările est-europene unde anterior regimurile comuniste se prăbușiseră, se desfășurase exact același scenariu: secretarii generali ai partidelor comuniste din țările respective întâmpinaseră opoziția membrilor conducerilor politice față de hotărârea lor de a reprima violent mișcările de stradă și demisionaseră, fiind înlocuiți cu lideri comuniști de orientare reformistă (gorbacioviști). Spre deosebire de celelalte țări, atât membrii conducerii PCR, cât și șefii Securității și Armatei s-au dovedit incapabili să folosească acest moment de slăbiciune a lui Ceaușescu, pentru a-l înlătura și impune un alt lider moderat. Context care ar fi evitat numprul mare de victim din zilele următoare. Dimpotrivă, a urmat o scenă penibilă, în care majoritatea membrilor CPEx s-au repezit după Ceaușescu, rugându-l să nu îi părăsească, unii dintre ei plângând chiar, cerându-și iertare și aducându-I elogii. În fața acestui spectacol, văzând că stăpânește situația, Ceaușescu a revine asupra intenției de a demisiona, condiționând rămânerea sa de punerea în practică a măsurilor de represiune propuse de el. Pentru a fi aplicate, sunt trimişi la Timișoara, în regim de urgență, cu un avion special, generalii de miliţie Constantin Nuţă şi Velicu Mihalea, generalul de securitate Emil Macri şi generalii de armată Ion Coman, Ştefan Guşe, Victor Athanasie Stănculescu şi Mihai Chiţac. Ion Coman este desemnat reprezentantul personal al lui Ceaușescu la Timișoara, însărcinat să vegheze la punerea în practică a ordinelor acestuia.
În ciuda situației instabile de la Timișoara, Ceaușescu nu anulează vizita programată în Iran, unde va pleca în zorii următoarei zile. Pe perioada lipsei sale din țară, el va lăsa conducerea în mâinile soției sale, Elena Ceaușescu, și ale lui Manea Mănescu, inclusiv gestionarea represiunii de la Timișoara.
ora 17:15: Ion Coman ajunge la Comitetul Judeţean de Partid şi organizează comandamentul de coordonare a represiunii.
De la București, Nicolae Ceauşescu convoacă o teleconferinţă cu autorităţile locale din toate județele țării, în care informează în legătură cu situația de la Timișoara, aducând critici dure pentru modul inefficient în care considera el că fusese gestionată situația cu o noapte înainte. Cu acest prilej, el anunță (un neadevăr, căci nu fusese emis și publicat în Buletinul Oficial nici un decret în acest sens, conform legilor în vigoare) că este declarată stare de necesitate și transmite ordinul clar ca trupele MApN, MI și Securității să fie dotate cu muniție de luptă și să deschidă foc asupra civililor după nerespectarea somației.
Dacă stenograma ședinței anterioare, a CPEx nu s-a păstrat, ea fiind cu aproximație reconstituită după caietele stenografei și pe baza memoriei participanților, în cazul teleconferinței există înregistrarea acesteia, din care reiese clar ordinele date de Ceaușescu pentru dotarea trupelor cu muniție de război și deschiderea focului asupra civililor. De asemenea, este înregistrat și Ion Coman care, de la Timișoara, îi raporta slugarnic lui Ceaușescu faptul că s-a deschis deja focul.
în urma căreia a dat ordin să se deschidă foc asupra civililor după nerespectarea somaţiei: „Începînd de astăzi toate unităţile Ministerului de Interne, inclusiv miliţia, trupele de securitate, unităţile de grăniceri, vor purta armament de luptă, inclusiv gloanţe! Fără discuţie! Cu respectarea regulamentelor şi normelor legale de somaţie conform legilor, constituţiei. Dar oricine atacă un ofiţer, un soldat, trebuie să primească riposta. Oricine intră într-un consiliu popular, într-un sediu de partid sau sparge un geam la un magazin trebuie să primească riposta imediat! Nici un fel de justificare!”
“Am transmis cu cîteva minute înainte tovarăşului Coman, care a sosit acuma cu alţi generali la Timişoara, ordinul – toate trupele primesc imediat muniţie de război, de front. Se somează, oricine nu se supune, se socoteşte stare de necesitate şi se aplică legea! În Timişoara a fost atacat şi sediul [comitetului judeţean de partid – n.n.], nu s-a reacţionat, s-a întors şi obrazul celălalt, de parcă ar fi fost Isus Hristos! Începînd de astăzi, toate unităţile Ministerului de Interne, inclusiv miliţia, trupele de securitate, unităţile de grăniceri, vor purta armament de luptă, inclusiv gloanţe. Fără discuţie! Cu respectarea regulamentelor şi normelor legale, de somaţie, conform legilor, constituţiei. Dar oricine atacă un ofiţer, un soldat, trebuie să primească riposta! Oricine intră într-un consiliu popular, într-un sediu de partid, sau sparge un geam la un magazin, trebuie să primească riposta imediată! Nici un fel de justificare! (…)
De asemenea, toate unităţile militare sînt în stare de alarmă şi au în această situaţie şi armamentul de luptă, de dotare de luptă. Înseamnă inclusiv muniţia! Nu pleacă nicăieri fără muniţie de luptă! Unităţile de motorizate, toate merg cu armamentul din dotare uşor, cu armamentul uşor din dotare. De luptă. (…) V-am întrebat dacă ofiţerii sînt în sală?
Ion Coman: Vă raportez, tovarăşe Ceauşescu, Coman la aparat. Nu sînt în sală, sînt la divizie şi organizăm ce aţi ordonat dumneavoastră. A început să se tragă deja. Coman vă raportează.” (Fragment din înregistrarea teleconferinței din 17 decembrie 1989).
ora 18:45: Generalul Vasile Milea transmite indicativul „Radu cel Frumos” pentru judeţul Timiş, indicativ care presupunea „alarmă de luptă parţială”.
ora 19,30 – Procurorul general adjunct Gheorghe Diaconescu ajunge la Penitenciar, unde va organiza anchetarea celor reţinuţi. Se face presiuni pentru ca aceștia să declare că în spatele demonstranţilor se află iredentişti maghiari
ora 19,00 – Se deschide focul împotriva mulțimii de către trupele MApN şi ale Ministerului de Interne, în mai multe puncta din oraș: Catedrală, Piaţa Libertăţii, Piaţa 700, Podul Decebal, Calea Girocului, Calea Lipovei, Calea Aradului etc.
Sunt uciși, în Timișoara, 59 de oameni, iar câteva sute sunt răniţi. Majoritatea cadavrelor sunt duse la Spitalul Județean, unde sunt ținute pe cimentul morgii și pe culoare. Cadrele medicale intervin pentru ameliorarea stării celor răniți, dintre care o parte vor muri.
Și a fost seară, și a fost dimineață. Ziua a doua…
NORII NEGRI. România în preziua izbucnirii Revoluției.
Pentru a putea înțelege cât mai limpede ce s-a întâmplat în Decembrie 1989, evenimentele trebuie analizate doar în contextului larg al amplelor schimbări cunoscute în acel an în întreaga Europă de Est, respectiv căderea regimurilor comuniste în țările aflate sub tutela Uniunii Sovietice. Sistemul comunist se afla, atât în URSS, cât și în statele din sfera sa de dominație, într-o criză a cărei adâncire liderii sovietici o prefigurau, odată cu consecințele sale: pierderea, în următorul deceniu, a statutului de Mare Putere și supremației militare, blocajul economic intern și incapacitatea menținerii dominației asupra republicilor unionale și statelor comuniste europene, care urmau să se desprindă, pe cale revoluționară, de sub ocupația Moscovei.
În aceste condiții, KGB-ul a elaborat o strategie de cedare din timp, în mod calculat, a atributelor sferei sovietice de influență, pentru a controla astfel procesul de tranziție, spre o nouă formă de regim politic, a țărilor comuniste, care astfel urmau să rămână sub influența Moscovei.
Ceea ce nouă ni s-a părut atunci o prăbușire bruscă și succesivă a sistemului comunist în toate statele est-europene și un sfârșit al Războiului Rece, a fost în realitate un proces strategic controlat de URSS, cu scopul de a-și proteja și conserva importanța și influența pe plan internațional. Uniunea Sovietică trena într-un colaps economic, iar dezvoltarea – la inițiativa președintelui Reagan – a Inițiativei de Apărare Strategică (“Războiul Stelelor”, un sistem de distrugere în zbor al rachetelor inamice amplasat pe sateliți cu orbită geosinclinală, dovedit ulterior ca nerealizabil…), avea să constituie lovitura fatală dată Moscovei.
Proiectul de păstrare a controlului asupra sferelor de influență printr-o retragere controlată în Europa de Est, în cazul unei crize acute a a sistemului, nu era nou. El fusese la nivelul establishmentului sovietic încă din anii 1970, Iuri Andropov – șeful KGB pe atunci – fiind, se pare, creierul acestei strategii. Această strategie a fost pusă în practică începând din 1988, gestionată fiind de triunghiul Mihail Gorbaciov – Eduard Șevardnadze – Aleksandr Ikovlev, și presupunea metamorfozarea puterii în țările satelit, prin crearea fronturilor populare, aflate sub conducerea partidelor comuniste, model utilizat cu succes și în perioada interbelică prin așa numitele „fronturi populare” sau „antifasciste”. Aceasta presupunea schimbarea conducerilor îmbătrânite ale țărilor est-europene, a liderilor septuagenari, blocați iremediabil în clișee rigide de tip stalinist, așa cum erau Honeker (RDG), Jivkov (Bulgaria) și Ceaușescu (România). Glastnosti și Perestroika nu erau de fapt decât lozinci la adăpostul cărora Gorbaciov prezerva dominația sovietică pentru încă o perioadă îndelungată de timp, în jumătatea estică a Europei.
România se afla de un deceniu într-o profundă criză generală, peste care ambițiile lui Ceaușescu de a plăti integral și rapid datoria externă, concomitent cu dezvoltarea accelerată a industriei grele și o sistematizare urbană și rurală alertă, impuseseră populației privațiuni și umilințe necunoscute nici pe vremea războiului, generând acumularea unor frustrări și tensiuni sociale fără precedent. Raționalizarea alimentelor de consum elementar, a energiei electrice și termice, însoțite de demolarea fără discernământ a unor monumente istorice și zone rezidențiale valoroase, concomitent cu practicarea unui cult al personalității inspirat din China și Coreea de Nord, aruncaseră pe români într-o stare de spirit sumbră, în care revolta se împletea cu teama de represiunea Securității, devenită omniprezentă.
Pe plan extern, după ce din 1968 fusese privilegiat în relațiile cu SUA și țările vest-europene, regimul lui Ceaușescu ajungea acum să cunoască o izolare totală. Presa occidentală, care 2 decenii îl prezentase pe Ceaușescu drept un erou al distanțării României de Moscova, acum îl prezenta în culorile unui dictator sadic. Identificând în Gorbaciov un interlocutor perfect pentru interesele americane în Europa, SUA aveau să îl abandoneze pe Ceaușescu, care se afla de 20 de ani într-un mocnit conflict cu Moscova. Tensiunile sociale aveau să izbucnească pentru prima oară la Brașov, în noiembrie 1987, într-o revoltă muncitorească ce avea să zguduie serios imaginea externă și așa precară a României comuniste. Deși informat de Securitate cu privire la cauzele reale ale mișcării, respectiv lipsurile accentuate (există documente în acest sens!), afectat sever de tarele bătrâneții și bolnav de un diabet care îi afecta deja dispoziția generală, înconjurat exclusiv de colaboratori politici diletanți, oportuniști și fără personalitate, Ceaușescu se pare că pierduse contactul cu realitatea.
El refuza să creadă că masele sunt nemulțumite în mod real și considera orice formă de opoziție ca parte a unei intervenții sovietice pentru înlocuirea sa. Sub aceste auspicii debutează anul 1989, anul schimbărilor operate de Gorbaciov în toate țările Europei de Est. Succesiunea schimbărilor începuse în ianuarie în Ungaria, unde fuseseră adoptate reforme vizând pluralismul politic, urmată în iunie în Polonia, unde alegerile fuseseră câstigate de forțe necomuniste, iar în noiembrie regimurile comuniste cădeau și la Berlin, la Sofia și la Praga. De remarcat că, odată înlăturate conducerile vechi, de tip stalinist, și eliminat factorul terorii, în fiecare din aceste țări, populația civilă continuând protestele până la înlăturarea și a liderilor comuniști reformatori agreați de Moscova și înlocuirea lor cu forțe politice efectiv anticomuniste. Ceea ce însemna că lui Gorbaciov îi scăpase de sub control procesul schimbărilor, aceste țări ieșind practic de sub influența Moscovei. Pe acest fond general, în România se intensifică gesturile și atitudinile de protest singulare față de regimul lui Ceaușescu, ale așa numiților disidenți, intelectuali care aleg să acorde interviuri presei occidentale. Dintre aceștia, unii erau persoane aflate, într-un fel sau altul, în relații cu reprezentanți ai Uniunii Sovietice pe teritoriul României. Este cazul scrisorii celor șase veterani ai Partidului Comunist Român, în frunte cu Silviu Brucan, toți notorii exponenți ai opțiunii filosovietice din cadrul PC.
În ceea ce-l privește pe Silviu Brucan, vechi militant al mișcării comuniste, acesta se afla din 1987 sub supravegherea Securității, dar la intervenția ambasadei americane avea să obțină, în 1988, permisiunea plecării pentru șase luni în SUA, pentru tratament medical. Acolo s-a întâlnit cu funcționari ai Departamentului de Stat, Biroului pentru Europa de Est, dar și cu ambasadorul URSS la Washington, Anatoli Dobrinin, care i-a facilitat o întâlnire cu Mihail Gorbaciov la Moscova, unde a și ajuns în octombrie 1988. Reîntors în țară, avea să reintre în arest la domiciliu. Un alt caz este cel al poetului Mircea Dinescu, ginerele filologului marxist Albert Covacs, care studiase la Moscova și era căsătorit cu o rusoaică, având permanente relații cu personalul ambasadei sovietice de la București. Postul de radio Europa Liberă, subvenționat de guvernul american și având sediul în Germania de vest, deosebit de îndrăgit de români, care nu aveau în țară nici un fel de acces la informații reale din lumea largă, va juca un rol determinant în escaladarea stării de spirit care a făcut posibilă explozia socială din Decembrie 1989. În iulie, la București, avea loc consfătuirea conducerilor statelor aparținând Tratatului de la Varșovia, ocazie cu care avea să fie prezent și Gorbaciov. De această data, discuțiile contradictorii dintre acesta și Ceaușescu au escaladat, într-o întâlnire tete-a-tete, până în pragul unei confruntări violente între cei doi lideri, conform mărturiilor gărzilor de corp ale lui Ceaușescu. În august 1989, acesta avea să ceară liderilor țărilor comuniste, printr-un document public, adoptarea unei poziții comune care să stopeze evoluțiile cu caracter anticomunist din Polonia. Cel care în 1968 se opusese intervenției în Cehioslovacia, cerea acum Pactului de la Varșovia o astfel de intervenție în Polonia.
Dar tot în vara lui 1989, în Ungaria, sub egida serviciului secret maghiar, la randul său aflat în colaborare si chiar subordonare fata de KGB, iau ființă tabere in care români fugiti din România sunt instruiți în tehnici de provocare și captare a protestelor de stradă, precum și alte tehnici de diversiune și acțiune paramilitara, in vederea folosirii lor pe teritoriul României. Spre sfârșitul anului 1989, aceștia vor fi returnați de autoritățile maghiare granicerilor români ori reintrodusi in România în mod clandestin. Evoluțiile din țările comuniste ca și semnalele venite din diferite surse cu privire la iminența unor evenimente în România, care să ducă la schimbarea sa, păreau să nu îl clintească pe Ceaușescu, acesta beneficiind în noiembrie 1989 de realegerea, cu un fast ieșit din comun, ca lider al PCR , la Congresul al XIV-lea.
Cu acest prilej, el avea să facă referiri la Pactul Ribbentrop-Molotov din 1939, lansând aluzii revendicative cu privire la Basarabia și Bucovina de Nord, încercând astfel să contracareze implicarea conducerii sovietice în schimbarea ultimilor lideri comuniști vechi. În zilele de 2-3 decembrie 1989, pe puntea unui vas, în apropiere de Malta, are loc istorica întâlnire dintre președintele american George Bush și cel sovietic, Mihail Gorbaciov. În zilele care urmează, șeful Securității, Iulian Vlad, îi pune la dispoziție lui Ceaușescu informații certificate cu privire la faptul că, în cadrul discuțiilor celor doi cu privire la redefinirea sferelor de influență și reechilibrarea situației pe continentul european, se abordase și problema înlăturării conducerii din România, Gorbaciov având mână liberă din partea americanilor să procedeze așa cum considera de cuviință. Se cuvine menționat că, încă din vara lui 1989, avusese loc o înțelegere și între Mihail Gorbaciov și Francois Mitterand, președintele Franței, pe aceste teme. Cu toate acestea, Ceaușescu rămânea prizonierul propriilor sale proiecții, în care el era conducătorul providențial și total, hărăzit să ducă România pe culmile dezvoltării și independenței.
El nu se mai putea conecta la realitate, neacceptând o schimbare politică pe cale pașnică, prin retragerea sa și înlocuirea cu o conducere comunistă de tip reformist. Tensiunea socială era uriașă, nemulțumirile acumulate de ani de zile mocneau, iar continuarea practicării deșănțate a cultului personalității dictatorului în emisiunile de la radio și în cele două ore de program TV, nu făceau decât să sporească aceste resentimente, alimentate și de posturile de radio occidentale. România rămăsese ultima țară care nu se subordonase programului schimbărilor emanat de la Moscova. Deasupra țării plutea o stare de incertitudine, de teamă, precum și iminența că urma să se întâmple evenimente dramatice. Dar nimeni nu a bănuit amploarea acestora. Aceasta era starea generală din preziua izbucnirii evenimentelor revoluționare care aveau să genereze în România schimbări ale căror consecințe le simțim până în ziua de azi.
FORȚE EXTERNE pe teritoriul României. Revoluția trebuia să înceapă la IAȘI… „Sportivii” români alungă „turiștii” sovietici, care pornesc spre Vest.
Pentru a înțelege mai bine unele evenimente din Decembrie 1989, trebuie cunoscut contextul prezenței pe teritoriul României a unor forțe externe, în acele zile.
După 1990, au existat demersuri de investigare la nivel de stat a evenimentelor din Decembrie 1989. Din acestea au rezultat mai ales două documente fundamentale. Este vorba de raportul Comisiei senatoriale înființate în acest scop și de raportul SRI asupra evenimentelor din 1989.
Ambele probează prezenţa unui număr semnificativ de membri ai trupelor speciale de diversiune şi ai cadrelor de spionaj sovietice, dar şi angrenarea unor „dizidenţi” având relații documentate cu reprezentanți ai KGB şi GRU, în evenimentele care au însoțit mișcările revoluționare ce au culminat cu răsturnarea dictatorului Nicolae Ceaușescu și preluarea puterii politice de exponenți ai intereselor Moscovei în România.
Interesant este că, în ciuda nenumăratelor dovezi acumulate în ultimii 30 de ani, personaje cheie din timpul evenimentelor, precum Ion Iliescu, continua să respingă vehement orice posibilitate a implicării unor forțe externe în evenimentele din Decembrie 1989.
Din raportul SRI reiese că „datele şi informaţiile existente converg spre concluzia că dispozitivul informativ şi de diversiune sovietic a fost conectat la toate fazele evenimentelor.
” Începând din 09 decembrie 1989 numărul turiştilor sovietici în maşini particulare a crescut până la 80 – 100 pe zi. Tranzitarea țării de către turiști sovietici dinspre frontierele cu URSS către cele cu Iugoslavia erau obișnuite în fiecare an în perioada sărbătorilor de iarnă. Totuși, în decembrie 1989, organele Securității și Miliției aveau să constate o creștere spectaculoasă și inexplicabilă a intrărilor cetățenilor sovietici, mai exact de la 30.879 la 67.530.
Ca exemplu, organele Securității din județul Caraş-Severin raportau că, începând cu a doua jumătate a lunii noiembrie 1989, se înregistrase o prezență mai numeroasă decât în același interval din alți ani, provenind mai ales din Ungaria și URSS (sovietici care intrau de pe teritoriul Iugoslaviei), fluxul maxim atingându-se în perioada 15-20 decembrie 1989.
Autoturismele circulau în coloană și erau ocupate de câte 2-3 bărbaţi de vârstă medie (25-40 ani), care nu se cazau la hoteluri, ci dormeau în mașini, iar la contactul cu Miliția rutieră prezentau direcția de deplasare în mod confuz, neconvingător.
În județul Covasna era raportată, de asemenea, „prezenţa unui număr sporit de cetăţeni străini veniţi în calitate de turişti, vizitatori la rude, îndeosebi din Ungaria, dar şi intensificarea fluxului de turişti în tranzit mai cu seamă din U.R.S.S.”. (Dosar S.R.I. nota 4144 Sec. Cc/asna, fila 96).
Teritoriul județului Brăila, începând cu a doua decadă a lunii decembrie 1989, a devenit ținta unui interes turistic extern, de proveniență sovietică, nemaiîtâlnit vreodată. Regiunea a fost tranzitată de un număr inexplicabil de autoturisme mărcile Dacia şi Lada deplasându-se dinspre nord. Grănicerii au declarat că vehiculele erau ocupate de câte 2-3 persoane, bărbați tineri și atletici.
Unii dintre ei s-au cazat în hoteluri, utilizând legitimații românești false, alții în cimitire sau la diferite adrese.
A existat și un caz ieșit din comun: începând cu 17 decembrie, trei oaspeți au recurs la luarea ca ostatică a unei familii timp de 3 zile. Conform proprietarilor locuinței, unul dintre ei dispărea, iar când revenea transmitea informații prin intermediul unui aparat. Pe 19 decembrie au somat șoferul unei Dacii să îi ducă la București. (Ancheta de presă a ziarului Armata României, în perioada 1.09.1991-15.01.1992 – Informare în urma documentării de presă a M.Ap.N. nr. 590 (anexa 505) din 10.02.1992)
De remarcat că, în afara creşterii interesului turistic nemaiîntâlnit în județul Brăila, organele M.Ap.N au raportat că, începând din 18 decembrie 1989, pe şoseaua Reni-Giurgiuleşti a fost semnalată o coloană de peste 70 de camioane militare. (Informare Sintetică M.Ap.N./M 590 din 10.02.1992). De alfel, în toată perioada respectivă, la frontierele cu URSSși Ungaria ale României au fost observate concentrări de efective militare și o intensificare a activității acestora, fapt care în general se petrece înaintea unei invazii. (M.Ap.N./M.St.M./Dir.Inf. Buletin inform. 4454 din 19.12.1989 şi Sint.Inf.4362/1989).
Organelele serviciului Circulație au sesizat șefului Inspectoratului Judeţean al M.I., în vederea transmiterii către Securitate, prezenţa pe teritoriul judeţului, în special în municipiul Braşov, a numeroşi turişti sovietici, deplasându-se cu autoturisme ocupate de echipe de 2-3 bărbaţi, evitând cazarea şi vizând zone strategice.
Fenomenul creșterii intrărilor turiștilor străini în țară a fost semnalat și dinspre frontiera de vest, dinspre Iugoslavia și Ungaria. Autoturismele circulau în coloane de 20-30, numărul pasagerilor ridicându-se la sute și chiar mii, tranzitând județele de frontieră sau rămânând în ele, evitând să se cazeze și preferând să doarmă în mașini.
De asemenea, s-a înregistrat un aflux de intrări dinspre Ungaria a unor cetățeni români fugiți din România și reveniți în acele zile, ori predați românilor chiar de autoritățile maghiare. Anchetați de Securitate, unii dintre ei au recunoscut că fuseseră instruiți în taberele de intruire din Ungaria în scopul desfășurării pe teritoriul României a unor acțiuni diversioniste. (Declaraţia maiorului Dragoman Romul, şeful Serviciului 3/ sec. jud. Timiş, la procesul lotului Timişoara).
Fenomenul a determinat organizarea, la Cluj, în ziua de 18 decembrie 1989, o şedinţă a organelor de conducere comuniste, la care a participat și Nicolae Constantin, membru al Comitetului Politic Executiv al P.C.R., care a fost informat cu privire la prezenţa masivă în judeţ şi mai ales în Cluj-Napoca, a unor grupuri de turişti maghiari şi sovietici, în număr incomparabil mai mare în raport cu aceeași perioadă din anii anteriori. (Dosar nr. 61/P/199I, vol. 2, fila 112, 115).
Securitatea constata cu nedumerire intensificarea contactelor între organele de spionaj sovietice şi cele ungureşti, dar şi cu cele aparţinând unor state occidentale, poate şi SUA.Deconspirarea unor agenți ai forțelor de diversiune sovietice s-a făcut cu ocazia unor accidente rutiere în care au fost implicaţi așa numiții turişti sovietici.
Cel mai relevant a fost cazul accidentării autoturismului turistului sovietic Lout Alexander, însoțit de un alt bărbat. La service, au fost descoperite 12 uniforme militare de camuflaj româneşti tip M.Ap.N. şi un veston sovietic cu gradul de maior. Cei doi au declarat că sunt ofiţeri în rezervă şi că au luptat în Afganistan.
În comuna Butoieşti, județul Mehedinți, un autoturism sovietic a fost acroşat de un TIR, accident soldat cu moartea unui turist și rănirea celuilalt. În autoturismul sovietic s-au găsit 240 capse pirotehnice de fabricaţie sovietică.
Organele Securității au observat că în acea perioadă şi-au intensificat activitatea unele persoane cunoscute ca agenţi sovietici şi că activitatea lor era coordonată cu aceea a turiştilor.
Interesant este faptul că în perioada 17-20 decembrie 1989, blocul din Piaţa Aviatorilor în care locuiau diplomaţi sovietici a fost evacuat, începând cu femeile şi copiii. În ziua de 21 decembrie 1989, s-a raportat că, la Consulatului sovietic din Constanţa, personalul a distrus prin ardere, în curtea clădirii, o mare cantitate de documente.
Despre existența pe teritoriul României a agenților sovietici vorbește în termeni diplomatici însuși ambasadorul sovietic la București, Evgheni Primakov, în convorbirea oficială avută cu Ion Iliescu și Petre Roman, noii lideri ai României, la 27 decembrie 1989. Cu acel prilej, ambasadorul URSS cere ajutor urgent, asigurarea securității și repatriere în Uniunea Sovietică pentru “o serie de specialişti sovietici” de pe teriotriul românesc, aflați “la periferie” (limbaj criptat, diplomatic), unii din ei reținuți de organele românești sau răniți, care nu aveau documente asupra lor.
O altă confirmare oficială a prezenței acestor agenți pe teritoriul României avea să o facă mult mai târziu fostul prim-ministru Petre Roman. Acesta a recunoscut în mass-media faptul că în septembrie 1990, șeful de atunci al Serviciului de Informații Externe al României i-a prezentat o listă cuprinzând peste 30.000 de agenți ai serviciilor secrete sovietice, care staționau din 1989 pe teritoriul României, cazați în hoteluri, la gazde private sau în stabilimente ale corpului diplomatic sovietic.
Roman a cerut lui Caraman să rezolve cu omologii sovietici retragerea acestor agenți care fuseseră implicați în toate evenimentele de stradă din România anului 1990, inclusiv cele de la Tîrgul Mureș și cele din 13-15 iunie 1990.
Trebuie precizat că, raportat la numărul colosal de agenți sovietici intrați în România, ponderea celor implicați efectiv în acțiuni diversioniste pare să fie infimă, constând în activități specifice diversioniștilor din cadrul serviciului secret militar, GRU. Prezența celorlalți, rămași pasivi în timpul evenimentelor, se poate explica prin faptul că așteptau dispoziții care nu au mai venit. Cel mai probabil, ei ar fi trebuit să asigure de pe teritoriul românesc toate cele necesare desfășurării unor operațiuni de desant aerian și terestru, în cazul unei intervenții militare soviet-maghiare asupra României. Intervenție care însă nu a / nu a mai avut loc, din motive necunoscute.
Pe lângă implicarea serviciilor secrete sovietice și maghiare, a existat și o implicare a unor forte speciale franceze în timpul evenimentelor din Decembrie 1989, acest lucru fiind recunoscut oficial de autoritățile franceze ulterior. Ancheta Comisiei Senatului României pe tema evenimentelor din 1989 a acreditat faptul, confirmat și de Virgil Măgureanu, că întâlnirea strict secretă a preşedintelui Gorbaciov şi Mitterand la Kiev, în 6 decembrie 1989, s-a concretizat prin prezenţa forţelor speciale franceze la frontiera de vest a României, pentru a interveni în caz de necesitate, ceea ce s-a și întâmplat.
Revoluția trebuia să înceapă la Iași
Cu 2 zile înaintea debutului evenimentelor de la Timișoara, pe 14 decembrie 1989, mii de manifeste și zeci de apeluri telefonice anonime anunțau pe ieșeni de desfășurarea unui protest anticeaușist în Piața Unirii.
La ora respectivă, numeroși locuitori ai Iașului veniți în acel loc au constatat desfășurarea unui impresionant aparat al forțelor de represiune, ceea ce i-a făcut să părăsească urgent zona. Ulterior s-a constatat că unele greșeli făcute în acțiune (anunțarea a două date – 14 și 16, nesincronizarea unor lideri etc.) duseseră la ratarea acestui moment revoluționar, înăbușit astfel în fașă de Securitate, care a trecut imediat la arestarea și anchetarea celor implicați.
În acest caz, teoria unei revolte spontane este exclusă din start, deoarece a existat un grup organizat, format din intelectuali, care au conspirat pe tot parcursul toamnei anului 1989. Grupul se constituise în jurul inginerului Ștefan Prutianu, secondat de Cassian Maria Spiridon, aceștia având ideea unei mișcări stradale de protest împotriva lui Ceaușescu (nu și împotriva comunismului), având ca bază doctrinară principiile Perestroikăi gorbacioviste. Organizația se numea Frontul Popular Român. Participanții recunosc astăzi că se inspiraseră din existența deja la Chișinău a Frontului Popular din Moldova.
În octombrie 1989, tot cu ajutorul manifestelor, fusese testată o primă chemare la o adunare populară la care cei prezenți însă nu s-au manifestat deloc. Securitatea cunoștea deja organizația, dar nu a operat arestări pentru a urmări căpeteniile, încercând să afle dacă au legături cu sovieticii.Manifestele au fost plasate în zonele muncitorești și la Universitate, dar prea puțini au răspuns mobilizării, raportat la populația Iașului.
Ajunși în Piața Unirii pe 14 decembrie, potențialii protestatari au fost uimiți de amploarea aparatului de represiune desfășurat, de la Miliție și Securitate, și până la Armată.
Liderul Prutianu a ezitat să mai dea semnalul așteptat de un grup turbulent ce urma să provoace forțele de ordine, pentru a obține o reacție. Manifestația a eșuat, dar a doua zi peste 60 de persoane au fost arestate, fiind anchetate până pe data de 22 decembrie 1989, când au fost eliberate.
Pregătite din timp, forțele de represiune au realizat o mobilizare uriașă la Iași, însuși secretarul CC Constantin Olteanu fiind prezent în Piață. Semnificativ este însă că în hotelurile din Piața Unirii, dar și la Hotelul Sport și la Motelul Bucium au fost cazate grupuri mari de pretinși sportivi, participanți la o pretinsă competiție de Judo, mutată de la Oradea la Iași.
Toți erau atletici și purtau cu ei genți suspecte. Se pare că totul era acoperirea pentru masarea unor forțe speciale de represiune.
Și mai interesant însă este faptul că la Hotelul Unirea se cazaseră, anterior lui 14 decembrie, un număr mare de turiști sovietici, exclusiv bărbați, toți tineri și atletici. În momentul în care “sportivii” români s-au cazat și ei în același hotel, sovieticii au plecat cu toții, urcându-se în autoturisme și pornind spre vest.
(va urma)
NOTĂ: Deja am primit reacții vehemente care îmi reproșează că impietez viziunea triumfalistă asupra evenimentelor din Decembrie 1989. Datoria noastră este să analizăm obiectiv, separând, sine ira et studio, ce a fost eroism curat și acțiune anticomunistă de ceea ce a fost intervenție externă, diversiune și aranjament de culise. Altfel nu se poate. Și altfel nu vom înțelege nici azi ce ni se întîmplă. Și eu sunt participant la evenimente, dar înțeleg nevoia de Adevăr. Pentru că el ne va face liberi…
Eu, iubite cetitoriule, nicăirea n-am aflatŭ nici un istoric, nici latin, nici leah, nici ungur, şi viiaţa mea, Dumnezeu ştie, cu ce dragoste pururea la istorii, iată şi pănă la această vârstă, acum şi slăbită. De acéste basne să dea seama ei şi de această ocară. Nici ieste şagă a scrie ocară vécinică unui neam, că scrisoarea ieste un lucru vécinicŭ. Cândŭ ocărăsc într-o zi pre cineva, ieste greu a răbda, dară în véci? Eu voi da seama de ale méle, câte scriu. Făcutu-ţ-am izvod dintăiaşi dată de mari şi vestiţi istorici mărturii, a cărora trăiescŭ şi acum scrisorile în lume şi vor trăi în véci. Şi aşa am nevoit, să nu-mi fie grijă, de-ar cădea această carte ori pre a cui mână şi din streini, carii de-amăruntul cearcă zmintélile istoricilor. Pre dânşii am urmat, care vezi în izvod, ei pavăţa, ei suntŭ povaţa mea, ei răspundŭ şi pizmaşilor neamului acestor ţări şi zavistnicilor. Putérnicul Dumnezeu, cinstite, iubite cetitoriule, să-ţi dăruiască după acéste cumplite vremi anilor noştri, cânduva şi mai slobode veacuri, întru care, pe lângă alte trebi, să aibi vréme şi cu cetitul cărţilor a face iscusită zăbavă, că nu ieste alta şi mai frumoasă şi mai de folos în toată viiaţa omului zăbavă decâtŭ cetitul cărţilor. Cu cetitul cărţilor cunoaştem pe ziditoriul nostru, Dumnezeu, cu cetitul laudă îi facem pentru toate ale lui cătră noi bunătăţi, cu cetitul pentru greşalele noastre milostiv îl aflăm. Din Scriptură înţelégem minunate şi vécinice fapte puterii lui, facem fericită viiaţa, agonisim nemuritoriŭ nume. Sângur Mântuitorul nostru, domnul şi Dumnezeu Hristos, ne învaţă, zicândŭ: Čńďèňŕèňĺ ďèńŕíiŕ, adecă: Cercaţi scripturile. Scriptura departe lucruri de ochii noştri ne învaţă, cu acéle trecute vrémi să pricépem céle viitoare. Citéşte cu sănătate această a noastră cu dragoste osteneală.
De toate fericii şi daruri de la Dumnezeu voitoriŭ
Miron Costin, care am fost logofăt mare în Moldova
:format(jpeg):mode_rgb():quality(40)/discogs-images/A-1653593-1382095957-8486.jpeg.jpg)
CER SI PAMANT ROMANESC 