CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

ZIUA DE 12 DECEMBRIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ziua de 12 decembrie în istoria noastră  

 

 

 

 

 

 

 

1586: A murit la Grodno, în Uniunea Polono-Lituaniană, principele transilvanean István (Stefan) Báthory (născut pe 27 septembrie 1533, Șimleu), rege al Poloniei si Lituaniei.

 

 

 

 

 

 

 

 

Ștefan Báthory  a fost principe al Transilvaniei între 1571-1575 și rege al Poloniei din 1575 până la moartea sa în 1586.

István Báthory este cel mai renumit descendent al familiei Bathory.

  În anul 1581  trupele lui Ștefan Báthory au  pătruns adânc in teritoriul Cnezatului Moscovei, la 22 august acestea ajungand  la porțile orașului Poloțk.

Trimisul papei de la Roma a incercat  medieze dar, in ciuda   împăcării mediate  de către papă, Ștefan Báthory a asediat orașul într-o iarnă geroasă. Ivan cel groaznic, țarul Rusiei, a cedat în cele din urmă la 15 ianuarie 1582, acceptând un tratat de pace la Jam Zapolski.

Prin acest tratat s-a stabilit o pace de 20 de ani,  țarul cedand si  orașele Poloțk și Livland coroanei polono-lituaniane.

 

 

 

 

1701: Un edict imperial austriac, lăsa românilor din Transilvania libertatea de a îmbrăţişa una din cele patru religii recepte (catolică, calvină, luterană şi unitariană) sau de a păstra credinţa ortodoxă.

 

 

 

 

1792: S-a născut  Alexandru Ipsilanti, conducătorul miscarii eteriste de la 1821; (d.31 ianuarie 1828, Viena ).

 

 

 

 

 

 

 

  Alexandru Ipsilanti a fost conducătorul organizației Philiki Etaireia din 1820. Era fiul domnului Constantin Ipsilanti al Munteniei, descendent direct al domnului Constantin Brâncoveanu.

A intrat de timpuriu în armata rusească, a rămas ciung în urma luptei de la Dresda și a ajuns până la gradul de maior. Devenit epitrop general al Eteriei, hotărăște  în 1821 sa declanșeze revoluția de eliberare a grecilor de sub stapanirea otomana.

Cu o armată strânsă în Basarabia și formată din greci, macedoromâni, bulgari, sârbi, albanezi și arnăuți, trece în principate, bazându-se și pe ridicarea populației de aici (20 februarie 1821), și mai ales pe sprijinul domnitorului moldovean Mihail Suțu.

De la Iași, unde turcii sunt măcelăriți , trece spre Țara Românească. Aici, intră în conflict cu Tudor Vladimirescu, care conducea Revoluția de la 1821. Eteriștii îl ucid pe Vladimirescu în 27 mai 1821 și-i aruncă trupul într-o fântână părăsită de lângă Târgoviște. 

În cele din urmă însă, eteristii lui Ipsilanti sunt  infranti, dupa ce Rusia ii dezaprobă, iar populația Principatelor Române ii ura, din cauza jafurilor făcute de ei și a uciderii lui Tudor Vladimirescu.

Mai mult decât atât, oștile turcești  distrug armata eteristilor  în lupta de la Drăgășani din 7 iunie 1821, deși grecii erau de trei ori mai numeroși.

A doua zi, Ipsilanti  a fugit în Transilvania si de aici  la Viena,unde cere permisiunea austriecilor să se întoarcă în Rusia restrict.

Cancelarul austriac Metternich a fost de acord, dar în curând el a dat ordin  să fie arestatIn 1827 imparatul rus Nicolaie I a obținut eliberarea sa.  Ipsilanti s-a  retras la Vienaunde a murit   peste câțiva ani  in saracie si nebun.

 

1806: Țarul Alexandru I  al Rusiei adreseaza un manifest plin de promisiuni divanurilor principatelor românești.

 

 

 

 

 

Alexandru I, împărat al Imperiului Rus 1801-1825

Alexandru I, împărat al Imperiului Rus 1801-1825

 

 

 

La 12 decembrie 1806, ţarul Alexandru I adresa un manifest plin de promisiuni divanurilor principatelor românești. El asigura divanurile că la va păzi „de toate relele care ameninţă pământul lor” şi că le va apăra „sloboda lucrare a credinţei, desfăşurarea tuturor privilegiilor şi obiceiurilor lor.

Manifestul împăratului rus venea în momentul în care Principatul Moldovei era deja ocupat iar luptele se duceau pe teritoriul Valahiei, operațiuni militare din cadrul războiului ruso-turc de la 1806-1812. Acest război a fost purtat în întregime pe teritoriul principatelor românești.

Detalii…  Textul Manifestului țarului Alexandru I adresat principatelor românești (1806)

 

 

 

1850: Cancelaria imperială de la Viena ridica Episcopia Unită de la Blaj la rangul de Mitropolie (hotărâre confirmată de Cancelaria papală la 26 noiembrie 1853) şi înfiinţa, pe lângă Episcopia de la Oradea, încă două episcopii, la Gherla şi la Lugoj; primul mitropolit greco-catolic a fost Alexandru Sterca-Şuluţiu.

 

 

 

1864: Episcopia ortodoxă de la Sibiu, Transilvania, este ridicată la rang de mitropolie, avînd în subordine episcopiile de Arad şi de Caransebeş. Andrei Şaguna este numit mitropolit.

 

 

 

 

 1868: Se înfiinţează Agenţia diplomatică română de la Viena, avînd misiunea de a reprezenta interesele României în Austria.

 

 

 

 

1875: S-a născut  Victor Păcală, folclorist, autorul primei monografii ştiinţifice etnofolclorice româneşti dedicate unei localităţi rurale: “Monografia comunei Răşinari”– Sibiu, 1915″, lucrare premiată de Academia Română; (d.1955).

 

 

1893: S-a născut  actorul  american de origine română Edward. G. Robinson.

A realizat numeroase filme sub bagheta unor mari regizori ca John Ford, John Huston, Frank Capra; (d.26 ianuarie 1973).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1908: A murit compozitorul şi dirijorul român de origine germană, Eduard Wachmann, fondator, dirijor şi director al Societăţii Filarmonice Române din Bucureşti (1868-1906), prima orchestră simfonică românească cu caracter permanent ; (n. 1836).

 

 

 

 

 

Imagini pentru Eduard Wachmann, fondator, dirijor photos

 

 

 

Wachmann a dirijat orchestrele teatrelor naționale de la Craiova și București și a fost director al Operei Române.

 

 

 

 

 

1909:  A decedat la București,  ziaristul, scriitorul și politicianul român ardelean patriot, Ioan Russu-Șirianu (n. 22 iunie 1864), fost deputat în Dieta Ungariei.  Provenea dintr-o familie de meseriași. Mama sa, Maria, a fost sora mai mare a lui Ioan Slavici.

A urmat școala primară la Șiria, după care a urmat Școala Normală din Arad. A absolvit studiile pedagogice la Pedagogiul de Stat din Deva . După absolvirea studiilor merge la București unde devine profesor de istorie la școala pedagogică de fete, între anii 1884 și 1891.

În același timp a muncit și ca redactor al ziarelor ”Lumina pentru toți”, ”Românul” lui Vintilă C.A. Rosetti și ”Voința Națională”.

În anul 1891 se întoarce în Transilvania și lucrează în redacția ziarului ”Tribuna” din Sibiu, unde devine  director, după retragerea lui Gheorghe Bogdan-Duică

În anul 1893 întemeiază la Sibiu, împreună cu Eugen Brote și Septimiu Albini, ziarul Foaia Poporului.

În anul 1894 este condamnat la 6 luni de închisoare, pe care le ispășește la Seghedin, datorită conținutului articolelor sale publicate în ziarul Tribuna.

În anul 1897 înființează la Arad, împreună cu Vasile Goldiș, Tribuna Poporului.

După încetarea apariției ziarului Tribuna din Sibiu la 29 aprilie 1903, începând cu ianuarie 1904  ziarul Tribuna Poporului din Arad, își va schimba numele în Tribuna al cărei redactor, redactor responsabil și editor va fi, până în anul 1908.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Între anii 1905 și 1906 a fost deputat în Dieta Ungariei din partea cercului electoral de la Chișineu.

A fost căsătorit cu scriitoarea Constanța Hodoș, pe care a cunoscut-o în perioada când a fost elev la școala normală maghiară, fiind chiriașul acesteia și a primului ei soț, Nicolae Marcu.

În urma acestei căsătorii au rezultat doi copii, Letiția și Mircea, mort în 1916 în luptele de la Turtucaia. A doua soție a fost Lucreția, mama scriitorului Vintilă Russu-Șirianu.

În anul 1908 se întoarce la București, unde va deceda  la 12 decembrie 1909

 

 

 

 

 

 1918: Ion I.Brătianu a creat un nou guvern,care a decis ca problemele specifice ale Basarabiei să fie soluţionate de Directorate.

 

 

 

 

 

Imagini pentru ion i bratianu

 

 

 

 

 

 

1925: Invocând  motive personale, prinţul Carol al II-lea al României renunţă pentru a treia oară la tron, hotărîndu-se să rămână în străinătate sub numele de Carol”Caraiman„.

La data de 31 decembrie 1925, Consiliul de Coroană va ratifica renunţarea prinţului Carol al II-lea la tron, în favoarea fiului său, Mihai.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1927: S-a înființat Asociația Presei Sportive din România.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1934: A decedat la Bucureşti pictorul și muralistul român George Demetrescu Mirea (n. 1852, Câmpulung , fratele sculptorului Dimitrie D. Mirea.

A studiat la Școala de Belle-Arte București cu Theodor Aman, luând lecții şi cu medicul Carol Davila.

 

 

 

Imagini pentru George Demetrescu Mirea portret

Autoportret  George Demetrescu Mirea 

 

 

 

La recomandarea lui Carol Davila, a participat la Războiul de Independență (1877-1878), ca pictor atașat Cartierului General al armatei, alături de Nicolae Grigorescu, Carol Popp de Szathmary și Sava Henția.

A obținut în 1878 o bursă de studii la École des Beaux Arts din Paris, unde a studiat cu Carolus Duran, un vestit portretist al înaltei societăți franțuzești, căruia i-a devenit elev şi pe lângă care a rămas până în 1884.

În 1884 realizat decorația murală a Catedralei din Constanța, pe care a executat-o alături de arhitectul Ion Mincu. Lucrarea sa a fost distrusă în timp, fiind înlocuită. De asemenea, în perioada 1887 – 1888 a executat pictura plafonului Casei Vernescu din București, dar și patru panouri alegorice.

În anul 1891 a fost numit profesor la Școala de Belle-Arte din București, unde era deja suplinitor din 1889. Opt ani mai târziu, a fost numit director al aceleiași instituții, funcție pe care a deținut-o până în 1927.

A realizat decorațiile murale la Banca Națională a României, Casa scriitorilor, Universitatea din Iași.

În anul 1900, a aparticipat la Expoziția Universală de la Paris, fiind distins cu un premiu „hors concours”
Printre cele mai importante distincții obținute de artist se numără Premiul național pentru pictură din 1924.

 

 

 

 

 

1936: S-a născut la Timişoara, Iolanda Balaş Sőtér, atletă română săritoare la înalţime, preşedinte al Federatiei Romane de Atletism din 1988 până în 2005. A inceput sa se antreneze cu Luisa Ernst-Lupşa; (d. 11 martie 2016).

Prima ei participare la o competitie internatională la categoria senioare s-a inregistrat in 1950, iar un an mai târziu a realizat primul ei record naţional, sărind 1,51  chiar la prima incercare. Pe atunci îl avea  antrenor pe Ioan Arnautu.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ulterior s-a antrenat cu fostul săritor János Sőtér,care i-a devenit si soţ.

A dominat proba de săritura în înălțime timp de un deceniu, fiind  una dintre cele mai titrate atlete din Romania,deţinatoare a 14 recorduri mondiale, a două medalii olimpice de aur, una caştigată la Roma in 1960 şi alta la Tokyo, patru ani mai tarziu, când a sărit 1,90 metri.

Numele sau figurează in Cartea Recordurilor ca urmare a celor 140 de victorii consecutive obţinute in compeţitii.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1939: S-a născut  Tudor Octavian, scriitor, publicist, critic de artă, membru al Uniunii Scriitorilor din România ;(„Oameni normali”, „Pictori români uitaţi”).

 

 

 

1941: La insistențele guvernelor german și italian, România a  declarat război Statelor Unite.

Între cele două țări nu au început imediat confruntări militare directe, momentul marcând la data respectivă numai ruperea relațiilor diplomatice.

 

 

 

 

 

 

1941: S-a născut Smaranda Oţeanu-Bunea, muzicolog şi critic muzical; director fondator al Operei Comice pentru Copii.

 

 

 

 

Imagini pentru Smaranda Oţeanu-Bunea, muzicolog

 

 

 

 

 

Absolventă a FACULTĂŢII DE COMPOZIŢIE, clasa prof. Alfred Mendelsohn (1966), a urmat cursuri de specializare în Austria, Germania, S.U.A. şi Canada şi s-a specializat  în Managementul Instituţiilor Artistice în SUA.

A susţinut prelegeri despre muzică românească la universități americane.Este membră a Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor, membră a Uniunii Criticilor Muzicali, membră a Uniunii Ziariştilor Profesionişti şi vicepreşedinte al Uniunii Criticilor Muzicali.

 

 

 

 

1944: Bunurile Teatrului Național din București au fost cedate ocupantilor ruși, în contul despăgubirilor de război reglementate de Convenția de Armistițiu semnată la Moscova, la 12 septembrie 1944.

 

 

 

1953: S-a născut  Dan C. Mihăilescu, istoric şi critic literar, traducător, cercetător la Institutul de Istorie şi Teorie Literară „George Călinescu”.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1955: S-a născut la Baia Mare, cineastul şi omul politic român Sorin Ilieşiu.

 

 

 

 

 

Imagini pentru sorin iliesiu photos

 

 

1962: A murit Felix Aderca (numele la naştere: Zelicu Froim Adercu), prozator, dramaturg, poet, eseist, estetician şi publicist de etnie evreiască, un reprezentant al modernismului literar în cadrul literaturii române.

Ca membru al cercului ”Sburătorul” și prieten apropiat al fondatorului acestuia, Eugen Lovinescu, Aderca a promovat ideile inovației literare, cosmopolitismul și arta de dragul artei, reacționând împotriva dezvoltării curentelor tradiționaliste.

 

 

 

 

 

 

185px-Aderca

 

 

 

 

Diversele sale lucrări de ficțiune, remarcate prin adaptarea tehnicilor expresioniste în narațiunile convenționale, variază de la romanele psihologice și biografice la scrierile fantastice și științifico-fantastice , aducând  de asemenea, o contribuție considerabilă la literatura erotică.

Respingerea deschisă de către Aderca a tradiției , socialismul și pacifismul său și explorarea de către el a unor subiecte controversate au condus la mai multe scandaluri, făcându-l o țintă de bază a atacurilor presei de extrema dreaptă din perioada interbelică.

În calitate de membru al comunității evreiești din România și de critic vocal al antisemitismului, scriitorul a fost persecutat  înainte și în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Și-a reluat apoi activitățile de scriitor și de promotor cultural, dar, după ce a eșuat în procesul de adaptarea completă a stilului său la cerințele stabilite de regimul comunist, a trăit ultimii săi ani de viață în obscuritate.

Căsătorit cu poeta și romanciera Sanda Movilă, Aderca s-a remarcat, prin activitatea sa în cadrul comunității literare interbelice, fiind intervievator al altor scriitori și persoana care a stimulat inițierea mai multor proiecte jurnalistice colective.

Interesul pentru diferitele aspecte ale contribuțiilor sale literare a fost reaprins la sfârșitul secolului al XX-lea și începutul secolului al XXI-lea.

 

 

 

 

 

 

1978: S-a născut la Iaşi, prezentatoarea română de televiziune Monica Bârladeanu.

 

 

 

 

 

 

A jucat în filmul „Moartea domnului Lăzărescu” (2005), regizat de Cristi Puiu.

 

 

 

 

 

1983: A încetat din viaţă  marele actor român de teatru și film Amza Pellea; (n. 7 aprilie 1931).

A fost interpretul popularului personaj „Nea Mărin”, dar şi al lui Decebal şi Mihai Viteazul în filmele lui Sergiu Nicolaescu.

 

 

 

 

 

 

 

 

Amza Pellea a  câştigat în 1977 premiul de interpretare masculină, cel mai bun actor, la Festivalul Internaţional de Film de la Moscova, pentru rolul din filmul Osânda, unde a jucat alături de Gheorghe Dinică şi Ernest Maftei, într-o ecranizare de Sergiu Nicolaescu după “Velerim şi Veler Doamne” de Victor Ion Popa.

A fost căsătorit timp de 25 de ani cu Domnica Mihaela din familia Policrat din Craiova. Este tatăl actriţei Oana Pellea .

 

 

 

 

1991: Curtea Supremă de Justiție a României, Secția militară, i–a declarat nevinovați pe foștii membri ai Comitetului Politic Executiv al PCR, trimiși în judecată după căderea regimului comunist ca urmare a victoriei revoluției din 1989.

 

 

1992: A luat fiinţă formaţia română de muzică folk-pop “Pasărea Colibri”, avându-i ca membri pe: Mircea Baniciu, Mircea Vintilă, Florian Pittiş, Vladi Cnejevici.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1993: A murit la Budapesta, călăul comunist român Alexandru Drăghici (n. 26 septembrie 1913, Tisău, județul Buzău), fost deputat în Marea Adunare Națională (MAN) între 1946-1948, președinte al MAN (28 decembrie 1949 – 26 ianuarie 1950), viceprim-ministru (18 martie 1961 – 27 iulie 1965 și 9 decembrie 1967 – 26 aprilie 1968), fost ministru al Securității Statului.

 S-a născut în localitatea Tisău în 1913, a lucrat ca muncitor feroviar. În 1930, a intrat în Partidul Comunist. A participat, din 1931, la mișcările greviste ale muncitorilor ceferiști, fiind unul dintre conducătorii tinerilor comuniști.

În 1935 a fost arestat și condamnat la închisoare în același proces cu Ana Pauker. Detenția și-a executat-o la Jilava, Doftana, Caransebeș și în lagărul de la Târgu Jiu.

A fost acuzator public pe lângă Tribunalul Poporului (27 aprilie 1945), care îi judeca pe inculpații acuzați de crime de război, sau ca dușmani ai statului român.

A făcut parte alături de Teohari Georgescu și Iosif Rangheț din comisia care l-a anchetat pe Lucrețiu Pătrășcanu (arestat la 28 aprilie 1948) și a elaborat informarea pe baza căreia s-a hotărât judecarea fostului fruntaș al mișcării comuniste (6-13 aprilie 1954).

Fost ministru al Securității Statului, Alexandru Drăghici a intenționat, fără a pune în aplicare, să folosească batalioanele de instrucție ale grănicerilor pentru operațiuni în munți, împotriva grupurilor de partizani din cadrul rezistenței armate anticomuniste. După unele informații, în 1956 s-ar fi opus extrădării lui Imre Nagy, fost premier al guvernului de la Budapesta, care, după eșecul insurecției anticomuniste maghiare a fost deportat în România, și deținut la Snagov.

În anul 1958, personalul Trupelor de Securitate era stabilit la 5.633 ofițeri, 4.108 sergenți reangajați, 1.416 angajați civil și 46.028 militari în termen, adică 57.185 persoane.[necesită citare] Alexandru Drăghici a fost general-maior (30 decembrie 1950), general-locotenent (2 octombrie 1952), general-colonel (20 august 1955).  

După alegerea sa ca secretar general al PCR, Nicolae Ceaușescu a trecut la consolidarea puterii sale. Treptat au fost înlăturați din conducerea de partid și de stat toți cei care se opuneau ascensiunii sale. Plenara CC al PCR din aprilie 1968 a făcut o analiză a așa-numitor „greșeli comise de partid în trecut” și a hotărât reabilitarea unor foști demnitari comuniști, în special grupul lui Lucrețiu Pătrășcanu, care au căzut victimă a epurărilor de la mijlocul anilor 1950.

Cum pe vremea aceea Drăghici era ministru de interne, și răspundea direct de arestarea și interogarea comuniștilor acuzați, el a fost făcut responsabil principal (Gheorghe Gheorghiu-Dej nu mai trăia) și înlăturat din toate funcțiile de partid și de stat. Ulterior a fost degradat din gradul de general-colonel și trecut în rezervă cu gradul de soldat (14 noiembrie 1968).

Măsurile represive împotriva lui s-au oprit aici, el nu a fost dat în judecată pentru fărădelegile comise. În 1969 a fost numit director al „IAS Buftea”, funcție pe care a păstrat-o până în anul 1972, când a ieșit la pensie.

Noua conducere a României instaurată după revoluția din decembrie 1989 a făcut pași spre începerea unei cercetări penale împotriva lui, pentru crimele comise în trecut.

Pentru a scăpa de această anchetă Drăghici în 1991 a fugit împreună cu soția sa, Marta Cziko,în Ungaria, la fiica lor Alexandra (care emigrase mai demult în Ungaria).

În anul următor guvernul român a făcut o cerere de extrădare, dar autoritățile ungare au refuzat să-i dea curs favorabil, deoarece crimele comise de Drăghici au fost prescrise din punctul de vedere al jurisprudenței ungare.

În 1993 a fost din nou inculpat și condamnat în contumacie pentru o altă crimă: ordinul dat pentru asasinarea lui Ibrahim Sefit (un etnic turc născut la Ada Kaleh).

A murit la 12 decembrie 1993 la Budapesta.

 

 

 

 

 

 

 

 

1994: A murit la Bucureşti, poetul şi prozatorul român Victor V. Martinescu. A fost condamnat la închisoare, între anii 1947 şi 1952, pentru tentativa de a părăsi ilegal ţara.

Este deţinut din nou, între anii 1958 şi 1964, datorită unor texte anticomuniste – poeme şi însemnări considerate antiguvernamentale, trimise spre publicare în Franţa; (n.16 septembrie 1910, Craiova).

 

 

 

 

Victor Valeriu Martinescu

 

 

 

 

 

 

 

A studiat la colegiul iezuit din Craiova şi a absolvit al Facultatea de Drept a Universităţii din Bucuresti.

A debutat cu versuri in Revista invatatoarelor si invatatorilor (Caracal, 1924).

A devenit  in 1930 redactor sef, la revista Limba romana,redactor (1934-1935) la saptaminalul Reporter. Cunoscut, in mediile cafenelei literare bucurestene a epocii, sub porecla „Marele Contemporan”, pe care si-a dat-o el insusi.

A editat revista de avangarda Sis (1932-1935, numai 3 numere). Dupa război, a fost o vreme administrator al moşiei Marghioalei Cantacuzino, care, plecata dupa 6 martie 1945 la Paris, ar fi intervenit ca poetul sa fie inclus in lotul celor ce urmau sa paraseasca clandestin ţară in 1947. A fost condamnat, dupa aceasta tentativa, la inchisoare (1947-l952) si domiciliu forţat (lânga Bucureşti).

O noua detenţie (1958-l964), datorită scrierii unor texte anticomuniste – poeme si însemnari „direct antiguvernamentale” – expediate spre publicare in Franţa (vor aparea in 1956, prezentate de V. Ierunca, in revista Caiete de dor, sub pseudonimul Haiduc).

Dupa executarea pedepsei, a refuzat angajarea ca redactor la Fundaţia „Romania”, intrucât acolo fusese „recuperat” de Securitate N. Crainic.

A dus, pâna la sfirsit, o existenţă marginală şi boemă.

 

 

 

 

 

1996: A murit la Bucureşti, actriţa Ileana Predescu; (n. 24 iunie1927, Bucureşti).

 

 

 

 

 

Imagini pentru actriţa Ileana Predescu

 

 

 

 

 

 

Absolventă a Institutului de Artă Teatrală (promoţia 1951). A jucat la Teatrul Bulandra timp de 40 de ani.I s-a acordat titlul de Artist Emerit al Republicii Populare Romîne în 1964, a fgost distinsă cu Ordinul Meritul Cultural clasa a IV-a (1967).

În 2010, la Editura Semne, a aparut cartea ”Ileana Predescu – O prezență magică”, scrisă de de Maria-Zoe Ionescu şi  Constantin Paraschivescu.

 

 

 

 

2002: În Bucureşti a fost înfiinţat Muzeul Hărţilor şi Cărţilor Vechi.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 2004: A avut loc cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidentiale din Romania, in urma cărora candidatul Aliantei “Dreptate si Adevar” – Traian Băsescu, a obtinut victoria in fata adversarului sau – Adrain Năstase, susţinut de PSD.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2011: A decedat cântăreața română de muzică  ușoară Mălina Olinescu; (n. 29 ianuarie 1974).

 

 

 

 

 

Imagini pentru cântăreața Mălina Olinescu photos

 

 

 

 

 

 

Provenea dintr-o famile de artiști, mama sa Doina Spătaru fiind o cântăreață consacrată și rudă cu solistul Dan Spataru, iar tatăl, Boris Olinescu, un actor apreciat în anii 1960.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 2017: A decedat artista plastică Ala Jalea Popa, fiica sculptorului Ion Jalea;  (n. 1926)

 

 

 

 

 

 

 

Imagini pentru ala-jalea-popa foto

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/12/12/o-istorie-a-zilei-de-12-decembrie-video-4/

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse):

 

 

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;

  3. e.maramures.ro ;

  4. Wikipedia.ro.;

  5. mediafax.ro ;

  6. Enciclopedia Romaniei.ro ;

  7.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;

  8.  Istoria md.;

  9. istoriculzilei.blogspot.ro.

 

 

 

 

Publicitate

12/12/2019 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Eufemismele malefice sau cum se promovează răul și inacceptabilul sub masca binelui

 

 

 

 

G.K. Chesterton – Despre eufemismele malefice. Un text profetic despre cum se promovează răul și inacceptabilul sub masca binelui

Gilbert Keith Chesterton (1874-1936) a fost unul dintre cei mai prolifici și talentați scriitori britanici ai secolului XX. A scris o sută de cărți și a contribuit la mai bine de două sute. Opera sa cuprinde sute de poeme, cinci piese de teatru, cinci romane, zece monografii și studii de istorie literară, mai mult de două sute de povestiri scurte, printre care se numără și foarte populara serie detectivistică avându-l ca erou pe preotul-detectiv Father Brown. Dar, în ciuda acestei opere impresionante, Chesterton se considera, întâi de toate, un jurnalist.

A scris peste patru mii de eseuri, acoperind peste 30 de ani de activitate – în special pentru două publicații, Illustrated London News și Daily News. A editat și propriul său ziar, G.K.’s Weekly.

Eseul pe care vi-l propunem face parte din antologia Dacă Dumnezeu nu ar exista, apărută de curând la Editura Contra Mundum. G.K. Chesterton subliniază aici ipocrizia unor expresii precum „controlul natalității” sau „iubire liberă”, pe care liberalii le folosesc pentru a-și masca agenda politică și socială, pentru a masca atacurile asupra moralității tradiționale și pentru a masca, în ultimă instanță, justificarea socială a crimei. Chesterton scria, acum aproape 100 de ani, că „sunt multe alte exemple care pot ilustra acest soi de ficțiune politicoasă (…) în viitorul apropiat vor fi și mai multe.” Și am văzut, pe parcursul secolului XX și la începutul secolului XXI, cum profeția sa avea tot mai mult să se împlinească.

Trucul este, ne arată Chesterton prin acest eseu, acela de a introduce o erezie sau un argument pentru lucruri inacceptabile moral și pentru crimă sub nume noi și atent alese, care să sune atrăgător și măgulitor. Când cineva dorește să pornească un război social împotriva moralității, primul lucru pe care-l face este să găsească un termen artificial care să sune relativ acceptabil și decent.

Este, în esență, un truc comercial, un truc de marketing, ne spune Chesterton. Dacă acești activiști și nihiliști ar prezenta viciul ceea ce este, acest fapt ar stârni oprobiul public și ar duce la respingerea agendei respective. În zilele noastre vedem cum această tactică este aplicată nu doar pentru promovarea parteneriatului civil, despre care vorbește Chesterton – ci pentru promovarea tuturor obiectivelor războiului cultural, de la avortul la cerere la homosexualitate, eutanasie și eugenie. O agendă care erodează și atacă, permanent și insidios, moralitatea creștină, demnitatea umană și viața. Să fim așadar atenți la acest truc elementar, când presa, activiștii și politicienii din ziua de azi încearcă să ne prezinte viciul și crima împachetându-le într-un ambalaj „respectabil” și atrăgător.

Cineva mi-a trimis o carte despre Parteneriatul Civil; astfel numit deoarece oamenii care se înhamă la el nu sunt căsătoriți și vor înceta, foarte repede, să fie parteneri. Nu am nici o intenție să discut aici acest proiect colonial destul de imatur. Voi spune doar că este înțesată de subtitluri și de alte declarații despre generația în plină ascensiune și despre revolta tinerilor.

Și mi se pare extrem de amuzant că, exact când generația în plină ascensiune se laudă că nu este sentimentală, exact când vorbește despre cum este ea foarte științifică și sociologică – chiar în acel moment toată lumea pare să fi uitat complet care a fost utilitatea socială a căsătoriei și să fi început să gândească numai și numai în termeni sentimentali. Scopurile practice menționate drept primele două motive ale căsătoriei, în slujba de căsătorie anglicană, par să fi ieșit cu totul din raza vizuală a unora, care vorbesc ca și cum acestea nu ar fi nimic altceva decât o variantă foarte sălbatică a celui de-al treilea scop, care ar putea să fie numit unul relativ romantic. Și asta, dacă vreți, se dorește a fi o emancipare din sfera sentimentului și a romantismului victorian.

Însă aduc în discuție această chestiune ca fiind una dintr-o lungă listă, și încă una care ilustrează o contradicție chiar mai curioasă cu privire la această pretenție modernă. Ni se spune fără încetare că această generație în ascensiune este foarte francă și liberă, și că esența ideii ei sociale este franchețea și libertatea. Acum, eu nu mă tem deloc de franchețe. Lucrul de care mă tem este fluctuanța. Și există un adevăr în vechea legătură proverbială dintre ceea ce este fluctuant și ceea ce este fals.

Regăsim chiar în titlurile și în terminologia de acest fel un element de falsitate care merge până la saturație. Totul trebuie să fie numit drept ceea ce nu este; așa cum vedem în cazul exemplului edificator al Parteneriatului Civil. Totul trebuie să fie recomandat publicului printr-un soi de sinonim care este, în realitate, un pseudonim. Este un talent care se potrivește foarte bine epocii campaniilor electorale, a publicității și a titlurilor de ziar; dar orice altceva s-ar putea spune despre această epocă, aceasta nu prea este, cu siguranță, o epocă a adevărului.

Pe scurt, acești prieteni ai francheței se bazează, aproape în întregime, pe eufemism. Își introduc ereziile oribile sub nume noi și atent alese pentru a suna măgulitor; la fel cum Furiile erau numite Eumenide. Numele sunt întotdeauna lingușitoare; numele sunt întotdeauna prostii. Numele Controlului Natalității, de exemplu, este o prostie în stare pură. Toată lumea a practicat, dintotdeauna, controlul natalității; chiar și atunci când oamenii se purtau într-un mod atât de paradoxal încât îi permiteau procesului să se finalizeze printr-o naștere. Toată lumea a știut, dintotdeauna, despre controlul natalității, chiar când acesta a luat forma sălbatică și de neconceput a controlului de sine. Întrebarea aflată în discuție privește diferite forme de prevenție a nașterii; și nu o voi discuta aici. Dar, dacă aș discuta-o, i-aș spune pe numele adevărat.

Același principiu se aplică și unui mai vechi ciob sentimental foarte drag celor franci și liberi: expresia „Iubire Liberă”. Și aceasta este un eufemism; adică, este refuzul unor oameni de a spune ceea ce vor să spună. În acest sens, este imposibil să împiedici iubirea să fie liberă, însă problema morală pusă pe tapet privește nu pasiunile, ci voința. Sunt multe alte exemple care pot ilustra acest soi de ficțiune politicoasă; aceste deghizări respectabile adoptate de cei care se burzuluiesc, mereu, împotriva respectabilității. În viitorul imediat probabil că vor fi și mai multe. Nu pare să existe nici un fel de limită necesară care ar putea să limiteze procesul; și oricât de departe poate să meargă anarhia eticii, ea poate fi mereu însoțită de acest curios și pompos ceremonial. Tânărului sensibil din viitor nu i se va cere niciodată să accepte Falsificarea drept Falsificare.

Va fi foarte ușor să o numească Homeografie sau Asimilare-Scriptică sau într-un alt fel care le va sugera, celor simpli sau celor superficiali, că nu s-a întâmplat nimic altceva în afară de un fel de socializare sau de unificare a scrisului de mână al mai multor indivizi. Nu ar trebui, precum mai onestul dl Fagin (contrabandist din romanul „Oliver Twist”, n.tr.), să-i învățăm pe băieței să fure din buzunare; deoarece dl Fagin devine mult mai puțin onest atunci când se transformă în Profesorul Faginski, marele sociolog de la Universitatea din Jena. Însă ar trebui să numim furtul din buzunare cu un nume care implică transferul a ceva; nu îmi amintesc, pe moment, cuvintele grecești nici pentru buzunar, nici pentru batista de buzunar. Cât despre justificarea socială a crimei, aceasta a început deja; și cei mai onești gânditori ar face bine să înceapă imediat să se gândească la un nume drăguț și inofensiv pentru aceasta.

Argumentul pentru crimă, bazat pe relativismul modern și pe etica evoluționistă, este cât se poate de copleșitor. Nu există nici unul dintre noi care să arunce o privire spre cercul său social fără să recunoască vreo persoană vorbăreață sau vreun personaj social plin de energie a cărui dispariție, fără nici un fel de pompă sau adio, ar fi un eveniment luminos pentru noi toți.

Și nici nu este adevărat că o astfel de persoană este periculoasă doar pentru că exercită puteri legale sau sociale nedrepte. Problema este adesea pur psihologică, și nu este nici în cea mai mică măsură legală; și nici un fel de emancipare legislativă nu o va rezolva. Nimic nu o va rezolva, în afară de introducerea acelei noi forme de libertate pe care vom cădea de acord s-o numim, poate, practica Scăderii Sociale. Sau, dacă ne place, putem modela noul nume după celelalte nume pe care le-am pomenit.

Putem s-o numim Controlul Vieții sau Moarte Liberă; sau în orice alt fel care are la fel de puțină legătură cu problema morală precum Parteneriatul Civil are de-a face atât cu ideea de parteneriat, cât și cu ideea de căsătorie (religioasă sau civilă, n.tr.).

În orice caz, refuz, în mod respectuos, să fiu impresionat de pretenția la candoare și la realism pe care o emit bărbații, femeile și mișcările din acești ani. Mi se pare că aceasta nu este deloc epoca temerarității, ci doar epoca publicității; care poate fi descrisă mai bine drept precauția care face un mare tam-tam. O mare parte din greșeală provine din dublul înțeles al cuvântului publicitate.

Deoarece publicitatea este, la rândul ei, un eufemism sau un termen evaziv cât se poate de tipic. Publicitatea nu înseamnă să revelezi viața publică în interesul spiritului public. Înseamnă doar să lingușești afaceri private în interesul unor persoane private. Înseamnă să faci complimente în public; dar nu înseamnă să critici în public. Am fi, cu toții, foarte surprinși dacă am ieși pe ușa casei într-o dimineață și am vedea o adunare pe o parte a străzii strigând: „Folosește laptele de la Miggle; E, practic, smântână pură”, și o adunare pe cealaltă parte a străzii cu pancarte pe care ar scrie:

„Nu folosi laptele de la Miggle; e aproape apă chioară.” Lumea modernă ar fi foarte supărată dacă mi s-ar permite să ridic un panou luminos pe care mi-aș exprima opinia foarte precisă vizavi de vinul portughez colonial lăudat pe panoul luminos de peste drum. Toată această publicitate poate să aibă o legătură cu libertatea comerțului; dar nu are nici o legătură cu libertatea adevărului.

Publicitatea trebuie să fie laudă, iar lauda trebuie să ia, într-o anumită măsură, forma eufemismului. Trebuie să pună problema într-o formă mai blândă și mai inofensivă decât ar putea fi pusă, indiferent cât de mult ar părea acea blândețe că zbiară prin megafoane sau că aruncă scântei prin titluri și sloganuri. Și exact așa cum acest gen de eschivare zgomotoasă este folosit pentru a pune într-o lumină bună vinul prost sau laptele prost, este folosit și pentru a pune într-o lumină bună moralitatea proastă.

Când cineva dorește să pornească un război social împotriva a ceea ce toți oamenii normali au privit drept o decență socială, primul lucru pe care-l face este să găsească vreun termen artificial care să sune relativ decent. Nu are mai mult curaj să pună viciul față în față cu virtutea decât are curaj omul de publicitate obișnuit să prezinte berea drept arsenic. Inteligența lui, așa cum este ea, este în întregime o inteligență comercială, și prin aceasta o inteligență pe de-a-ntregul convențională. Este un patron de magazin care decorează vitrina magazinului; este, cu siguranță, exact opusul unui rebel sau al unui răsculat care sparge vitrina magazinului.

Fie și din acest motiv, rămân rece și refuz să mă înclin în fața Parteneriatului Civil și a cărții care vorbește cu atâta venerație despre Revolta Tinerilor. Deoarece acest soi de revoltă mi se pare a fi doar o revoltă de dragul revoltei; și cu siguranță nu mi se pare a fi deloc realistă.

Cu pasiunile care sunt specifice tinereții toți simpatizăm; cu suferința care se naște adesea din loialitate și din datorie cu toții simpatizăm într-un grad chiar mai mare; dar nimeni nu are de ce să simpatizeze cu experți în publicitate care aleg expresii plăcute urechii pentru lucruri neplăcute; iar eu, unul, prefer grosolonia limbajului părinților noștri.

 

http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/g-k-chesterton-despre-eufemismele-malefice-un-text-profetic 

Fragment din Come to Think of It, XIX.

Fragmentul face parte din antologia Dacă Dumnezeu nu ar exista, apărută de curând la Editura Contra Mundum.

 

 

 

 

 

 

 

Traducerea este semnată de Cătălin Sturza, iar volumul este prefațat de Joseph Pearce – cel mai cunoscut specialist în opera lui G.K. Chestertnon pe plan internațional, la ora actuală.

Puteți comanda volumul online de pe site-ul Editurii Contra Mundum, de la acest link.

 

12/12/2019 Posted by | ANALIZE | , , , , | Lasă un comentariu

NATO dorește să devină Alianța Atlantic-Pacific

 

 

Imagini pentru nato doreste sa devina alianta la pacific photos

Nimeni nu oprește Pentagonul. După ce proiectul de desfășurare militară în jurul Chinei, menționată de Hillary Clinton în 2011 fusese oficial abandonat, NATO tocmai l-a activat prin Summit-ul de la Londra. Procesul a fost lansat și trebuie să înceapă cu aderarea Australiei în 2026.

Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, s-a exprimat pe 7 august 2019, în fața Institutului Lowy din Sydney, afirmând că desfășurarea  NATO  în Pacific,este o urmare a faptului că Aliații sunt amenințați de China.

Presa internațională nu a reținut de la acel Summit decît izbucnirile care l-au precedat, și șicanele care l-au ritmat, dar cel mai important lucru se găsea, evident, în altă parte [1].

Când a fost creată, funcția Alianței atlantice a fost rezumată de secretarul său general, Lordul Hastings Lionel Ismay, ca fiind  aceea de «A ține Uniunea Sovietica în exterior», Americanii în interior, și Germanii afară din joc» (keep the Soviet Union out, the Americans in, and the Germans down) [2].

Acest obiectiv dispărînd odată cu «patria comunismului», s-au depus eforturi pentru a prezenta Federația Rusă ca o continuare a Uniunii Sovietice. Apoi a fost acceptata ideea de a permite Germaniei să dispună de propria sa politică.

În cele din urmă, s-a avut în vedere extinderea Alianței la Pacific pentru a «ține în frâu» China; ceea ce tocmai a fost confirmat.

Disensiunile actuale dau o imagine proastă asupra Alianței, dar ele corespund reîntoarcerii rivalitatii seculare franco-germane. Franța intenționează să devină o putere foarte mare, atât datorită bombei sale atomice, cât și datorită Statului supranațional european, în timp ce Germania nu poate avea în vedere să devină din nou o putere militară fără protecția nucleară a NATO [3].

Acest dat, se exprimă în raport cu Siria și Sahel.

În privința  Siriei, Franța dezaprobă  atacul turc asupra  kurzilor din PKK/YPG, în timp ce Germania își propune să-și desfășoare trupele sub controlul NATO. Nici unul dintre cei doi reușesc să avanseze,iar Statele Unite rămân singurii stăpâni ai jocului.

Referitor la Sahel, Franța începe să găsească prea complicată pentru ea  menținerea status quo- ului, în timp ce Germania ar fi dispusă să-și mărească cota, dar exclusiv sub comanda SUA.

Din nou, nici unul dintre cele doua State, reușesc să avanseze. Toți au înțeles ce se joaca în spatele retoricii anti-teroriste: menținerea guvernelor actuale, care permit exploatarea resurselor regiunii. Din nou, Statele Unite sunt singurii stăpâni ai jocului, și înțeleg să profite primii de această exploatare.

Noutatea este posibila deschidere a frontului chinez. Aceasta ar implica transformarea Alianței atlantice într-o «Alianță atlantic-pacific». Potrivit studiilor Pentagonului, ar fi convenabilă prin urmare, o aderare a Australiei, Indiei și Japoniei, cu scopul de a înconjura China, așa cum s-a făcut cu Rusia.

Acest proces, care ar cere un deceniu, tocmai a început cu Summit-ul de la Londra.

Deja, SUA PaCom, adica Comandamentul Statelor Unite pentru Pacific, a fost redenumit de către secretarul Apărării Jim Mattis, SUA IndoPaCom [4].

Apoi, noul secretar al Apărării Mark Esper, secretarul de Stat Mike Pompeo și secretarul general al Alianței Jens Stoltenberg, au mers discret la Sydney,în Australia, la începutul lunii august, pentru a testa  poziția  liderilor australieni, care s-au arătat a fi foarte onorați, dar și speriati de perspectiva de a trebui să gazduiasca rachete nucleare [5].

Contacte similare au fost inițiate și  cu India și Japonia, dar au fost mult mai puțin fructuoase. În plus, Statele Unite și-au revizuit politica lor față de Coreea de Sud, Indonezia, Myanmar, Filipine, Thailanda și Vietnam, cu scopul de a-si apropia armatele acestor țări. Aceste State sunt obișnuite să aibă contacte cu   Pentagonul, dar aproape deloc unele cu altele.

Beijingul a înțeles încă din 2014, că voința SUA de a părăsi Tratatul asupra forțelor nucleare  intermediare, se traducea mai puțin ca o perspectivă anti-Rusă și mai mult ca o amenințare la adresa lui. Acum este clar că va exista o desfășurare de rachete nucleare SUA în jurul Chinei, și că NATO o va urma.

Pentru chinezi, a fost un pas înapoi, atunci când la sfârșitul secolului al XIX-lea, Statele Unite au elaborat «Doctrina ușilor deschise».

Scopul era acela de a stabili un pact între imperiile coloniale, pentru a instaura o formă de liberă-concurență comercială,în vederea  exploatării regiunilor subdezvoltate, în loc să se lupte între ele pentru a prelua teritorii. Având în vedere superioritatea sa industrială, Washingtonul era sigur de a triumfa, iar pentru a continua această agresiune, el a dezvoltat un discurs liniștitor.

El a susținut «integritatea teritorială și suveranitatea» țărilor în care dorea să facă afaceri și a favorizat consolidarea guvernelor locale, în măsura în care numai acestea puteau garanta punerea în aplicare a unor tratate inegale.

Este exact această experiență a Chinei de a fi luptat cu toate Imperiile coloniale  împotriva ei – inclusiv Rusia Țarista – care  l-a împins pe președintele Xi Jinping să se apropie de omologul său rus, Vladimir Putin. Ambele state știu că vor trebui să-i înfrunte la un moment dat pe americani.

Cu toate acestea, Pentagonul a făcut pariu că odată ce pericolul va veni, Moscova nu va sprijini Beijingul, aceasta fiind o evaluare a riscului  anterioara apariției rachetelor hypersonice ruse.

China nu are în vedere un viitor război în aceiași termeni ca  NATO: ea întelege să mute câmpul de luptă în sfera informatică, și să distrugă armele Alianței Atlanticului de Nord Extins prin atacuri  cibernetice, înainte de a fi folosite.

În octombrie 2011, secretara de Stat  americană  Hillary Clinton lansa în Foreign Policy un apelul său”Pivot to Asia”: Statele Unite trebuiau să părăsească Europa și Orientul Mijlociu extins pentru a se desfaăura în Orientul îndepărtat [6]. Consilierul Securității naționale, Tom Donilon, a explicat acest plan în fața lui Asia Society, în martie 2013 [7].

Planul includea în special un dispozitiv diplomatic și financiar, proiectul ”Accord”, de parteneriat trans-pacific. Cu toate acestea, foarte repede Pentagonul a corectat situația: nu era o chestiune de a abandona o parte a lumii pentru o alta, ci de a se extinde de la una, peste cealaltă.

Era ideea de «reechilibrare» (rebalance), singura compatibila cu continuarea «războiului fără sfârșit» (war without end) în Orientul Mijlociu extins.

În imposibilitatea de a convinge, Pentagonul a încheiat brusc dezbaterea, subliniind faptul că era imposibil din punct de vedere bugetar să se mențina trei fronturi deodată [8]. De atunci, Pentagonul a dobândit o mulțime de arme pe care le-a amplasat în zona Pacificului.

Președintele Donald Trump a încercat să oprească acest miraj retragând Statele Unite din Acordul de parteneriat trans-pacific, dar Pentagonul își continuă inexorabil marsul, și tocmai si-a impus viziunea, după nouă ani de vorbărie.

În timp ce din punct de vedere francez, NATO se află într-o stare de «moarte cerebrală», Pentagonul și-a început transformarea acestei organizații într-o organizație globală, iar toate Statele membre au semnat fără a reflecta Declarația de la Londra, care afirma că:

«Noi suntem conștienți de faptul că influența crescândă și politicile internaționale ale Chinei, prezintă atât oportunități, cât și provocări, la care noi trebuie să răspundem împreună, ca Alianță» [9]. Procesul este în curs de desfășurare.

 

 

Thierry Meyssan – https://www.voltairenet.org/article

Traducere
Light Journalist

[1] « Sommet de l’Otan : le parti de la guerre se renforce », par Manlio Dinucci, Traduction Marie-Ange Patrizio, Il Manifesto (Italie) , Réseau Voltaire, 7 décembre 2019.[2Whitehall, Peter Hennessy, The Free Press, 1989.[3] “Șase proiecte de clasă mondială contradictorii”, de Thierry Meyssan, Traduction Light Journalist, Reţeaua Voltaire, 19 noiembrie 2019.[4] « L’US PaCom devient US IndoPaCom », Réseau Voltaire, 3 juin 2018.[5] “Australia-US Ministerial Consultations (AUSMIN) 2019”, Voltaire Network, 4 August 2019.[6] “America’s Pacific Century”, Hillary Clinton, Foreign Policy, October 11, 2011.[7] “The United States and the Asia-Pacific in 2013”, by Tom Donilon, Voltaire Network, 11 March 2013.[8] “DoD Official: Asia Pivot ‘Can’t Happen’ Due to Budget Pressures”, Defense News, March 4, 2014.[9] « Déclaration de Londres », Réseau Voltaire, 4 décembre 2019.

12/12/2019 Posted by | ANALIZE | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: