Principesa Margareta a susținut în fața diplomaților străini un discurs remarcabil, primit cu furie de Ambasada Rusiei la București

©Daniel Angelescu – Casa Majestății Sale

Principesa Margareta: “O Românie care se simte tratată egal cu celelalte țări este un partener mai bun pentru voi! În cazul Schengen, orice facem nu e niciodată sufficient”

Joi, 21 noiembrie 2019, Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei a găzduit la Sala Tronului de la Palatul Regal seara anuală dedicată de Familia Regală Corpului Diplomatic acreditat la București.

Custodele Coroanei  a susținut un discurs în care a atras atenția că „tinde să creeze teama că așa-numitul Mecanism de Cooperare și Verificare, pe care România l-a semnat fără ezitate în anul 2007 ca măsură tranzitorie, va deveni, de facto, o decizie permanentă” și că „același lucru este valabil și pentru aplicarea Acordului Schengen, în cazul căruia, orice facem, nu este niciodată suficient”,a relatat www.activenews.ro, preluat de Romanian Global News.

„Trebuie să ne amintim că această luptă – în care România trebuie să accepte că are o mare responsabilitate – este mai bine dusă dacă există un spirit de dreptate în modul în care toate țările Uniunii Europene sunt tratate.

Dar, deși am căzut de acord, acum doi ani, asupra celor 12 puncte fundamentale care trebuiau atinse în această privință, am descoperit anul trecut că avem opt recomandări suplimentare pe care trebuia să le îndeplinim. Acest fapt tinde să creeze teama că așa-numitul Mecanism de Cooperare și Verificare, pe care România l-a semnat fără ezitate în anul 2007 ca măsură tranzitorie, va deveni, de facto, o decizie permanentă”, a spus Margareta.

Custodele Coroanei a făcut referire în acest context și la blocarea, la nesfârșit, a accesului României în Schengen, în condițiile în care România a îndeplinit toate condițiile de aderare. „Același lucru este valabil și pentru aplicarea Acordului Schengen, în cazul căruia, orice facem, nu este niciodată suficient.

Din nou, nu sugerez să primim un tratament special. Și nici nu mă număr printre cei care cred că România este victimizată; sunt pe deplin conștientă de presiunile pe care le au alte guverne ale Uniunii Europene”, a spus Margareta.

Cu toate acestea, merită de subliniat faptul că o Românie care se simte tratată egal cu celelalte țări și care nu primește nici mai mult, nici mai puțin decât sarcinile tuturor celorlalte state membre ale UE, este un partener mai bun pentru voi, pe termen lung”, a spus Principesa Margareta.

Ne amintim și faptul că la jumătatea lunii octombrie a.c., Principesa Margareta, Custodele Coroanei a susținut un  discurs critic la Insitutul Olandez de Realații Internaționale de la Haga, în care i-a criticat pe olandezi pentru blocarea accesului țării noastre în Schengen și a atras atenția UE că, preocupată excesiv de procesul de integrare a unor state, a neglijat viziunea de ansamblu a construcției și a ajuns să vadă doar jumătatea goală a paharului, tratându-i pe alții cu „aere de superioritate”.

 

 

 

 

 

 

 

Prima recepție de acest fel a avut loc acum 153 de ani, în Sala Tronului din Palatul Regal de atunci, și a fost găzduită de Principele Suveran Carol I, în primul său an de domnie. După aceea, în preajma fiecărui An Nou, Regii Carol I, Ferdinand, Carol al II-lea și Mihai I au păstrat neîntrerupt tradiția onorării legăturilor diplomatice dintre România și țările lumii.

După o întrerupere de cinci decenii, Regele Mihai I a reluat tradiția Serilor Regale anuale ale Corpului Diplomatic în decembrie 1997, la București. Majestatea Sa Custodele Coroanei a găzduit personal aceste evenimente, neîntrerupt, începând din anul 2009. Serile au avut loc la Sala Regilor de la Palatul Elisabeta, în Holul de Onoare al Castelului Peleș și, din anul 2016 încoace, la Sala Tronului din Palatul Regal.

Evenimentul a început cu intonarea Imnului Regal, urmată de discursul Custodelui Coroanei Române și de discursul Excelenței Sale Nunțiului Apostolic, Decanul Corpului Diplomatic străin din România, Arhiepiscopul Manuel Maury Buendia. Au fost prezenți la eveniment Altețele Lor Regale Principele Radu și Principesa Sofia. Au răspuns invitației membri ai Parlamentului României și reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Externe. Au luat parte 80 de personalități reprezentând misiunile diplomatice bilaterale și multilaterale acreditate în România.     Discursul Majestății Sale Margareta Custodele Coroanei, la Seara regală în onoarea Corpului Diplomatic 2019: ”Excelența Voastră Nunțiu Apostolic, Decan al Corpului Diplomatic, Excelențele Voastre, Împreună cu Principele Radu aș dori să vă urez bun venit în această seară plină de căldură la palatul care, în diferite forme arhitecturale, a fost centrul politicii și al vieții românești de-a lungul a mai bine de un secol din existența modernă a națiunii noastre. Am reluat șirul întâlnirilor diplomatice care au rădăcini adânci în timp și sunt încântată să văd pe atât de mulți dintre voi în această seară. Când ne-am întâlnit anul trecut, am vorbit despre Centenarul Marii noastre Uniri, a momentului în care toți românii s-au reunit într-un singur stat, la sfârșitul Primului Război Mondial, sub domnia Regelui Ferdinand, străbunicul meu. A fost un moment de mare importanță națională și sărbătorit de milioane de familii de români, care și-au amintit faptele de onoare ale bunicilor lor în urmă cu un secol. Anul acesta a început cu un alt eveniment istoric: prima președinție română a Uniunii Europene. Pentru o nouă generație de români, pentru cei născuți după căderea dictaturii comuniste sau pentru cei care erau pur și simplu prea tineri să-și amintească anii totalitarismului, totul a început destul de natural: țărilor UE le vine rândul să asigure președinția UE, iar la începutul acestui an, a fost rândul României. Dar trebuie să vă spun că, atunci când am putut să mă întorc din exil și am pus pentru prima oară piciorul în România, acum aproape 30 de ani, nimic legat de direcția în care a mers țara noastră nu era previzibil. Situația economică era groaznică. La fel și imaginea noastră în lume. Oamenii vorbeau despre Revoluția de catifea de la Praga. Oamenii admirau liderii Solidarității din Polonia. Și televiziunile difuzau în direct deschiderea frontierei dintre Austria și Ungaria, prima adevărată gaură perforată în Cortina de Fier. Dar despre România? Discuția era doar despre orfelinate murdare, sate afectate de sărăcie și mineri violenți pe străzile Bucureștiului. Cei dintre noi care am cunoscut acele zile am trăit în egală măsură cu speranță și cu disperare. Dar îmi amintesc și de iubitul meu tată, regretatul rege, care, în ciuda tuturor acestor neplăceri, nu s-a abătut niciodată de la convingerea lui că, în final, națiunea noastră va triumfa în confruntarea cu aceste crize. Noi, românii, n-am fi putut niciodată realiza aceasta singuri. Transformarea noastră în țara în care suntem astăzi nu s-ar fi putut face fără sprijinul celor două instituții care continuă să stea la baza prosperității și securității noastre astăzi, respectiv Uniunea Europeană și Organizația Tratatului Atlanticului de Nord. Dar, în cele din urmă, apartenența noastră la ambele instituții nu s-ar fi realizat fără propriile noastre eforturi. Las istoricilor să decidă dacă am fi putut realiza procesul de transformare mai repede sau în mod diferit. Dar, mă bucură foarte mult să subliniez faptul că anul acesta am reușit să conducem președinția Uniunii Europene și că un român a fost  numit secretar general adjunct al NATO. Niciunul dintre manifestanții care au luptat și au murit pe străzile Bucureștiului în urmă cu trei decenii pentru a răsturna dictatura comunistă nu ar fi cutezat să prezică o astfel de urmare pentru România. Nu este nevoie să mai precizez că toate acestea sunt doar o etapă a unui proces în continuă desfășurare și că avem multe altele de făcut. De exemplu, raportul din octombrie al Comisiei Europene este îngrijorător, el constatată existența încă a unor serioase deficiențe în lupta noastră împotriva corupției. Nu numai că este corect, dar este datoria Comisiei Europene de a continua lupta împotriva cancerului corupției pe întregul continent. Cu toate acestea, trebuie să ne amintim că această luptă – în care România trebuie să accepte că are o mare responsabilitate – este mai bine dusă dacă există un spirit de dreptate în modul în care toate țările Uniunii Europene sunt tratate. Dar, deși am căzut de acord, acum doi ani, asupra celor 12 puncte fundamentale care trebuiau atinse în această privință, am descoperit anul trecut că avem opt recomandări suplimentare pe care trebuia să le îndeplinim. Acest fapt tinde să creeze teama că așa-numitul Mecanism de Cooperare și Verificare, pe care România l-a semnat fără ezitate în anul 2007 ca măsură tranzitorie, va deveni, de facto, o decizie permanentă. Același lucru este valabil și pentru aplicarea Acordului Schengen, în cazul căruia, orice facem, nu este niciodată suficient. Din nou, nu sugerez să primim un tratament special. Și nici nu mă număr printre cei care cred că România este victimizată; sunt pe deplin conștientă de presiunile pe care le au alte guverne ale Uniunii Europene. Cu toate acestea, merită de subliniat faptul că o Românie care se simte tratată egal cu celelalte țări și care nu primește nici mai mult, nici mai puțin decât sarcinile tuturor celorlalte state membre ale UE, este un partener mai bun pentru voi, pe termen lung. Același lucru este valabil și pentru situația de securitate din regiunea noastră, care cred că merită o atenție sporită. În urmă cu câteva luni, România și-a unit mâinile cu Polonia și Statele Baltice la 80 de ani de la semnarea Pactului Molotov-Ribbentrop, un odios tratat semnat de dictaturile ucigașe ale secolului al XX-lea. De asemenea, susținem cu toată inima eforturile actuale ale NATO de a stimula apărarea aliaților noștri baltici; securitatea lor rămâne securitatea noastră. Salut și contribuțiile aliaților noștri în apărarea României. Dar mă întreb doar dacă facem destul, având în vedere problemele cu care ne confruntăm în Ucraina și în jurul Mării Negre. Permiteți-mi să vă reamintesc: toate atacurile Rusiei asupra securității noastre, de la atacul asupra Georgiei din 2008 până la atacul asupra Ucrainei din 2014 și intervenția militară rusă în Orientul Mijlociu în 2015 s-au întâmplat în partea noastră a lumii, în jurul a ceea ce obișnuia să fie numit „flancul sudic” al NATO. Am sporit bugetele noastre de apărare și vom continua în acest sens. Dar cu toții ar trebui să rămânem fideli principiului nostru cardinal, potrivit căruia securitatea europeană este indivizibilă; aceasta este lecția pe care am învățat-o din ororile secolului trecut. Excelențele Voastre, Permiteți-mi să închei dedicând câteva cuvinte rolului pe care îl văd pentru Coroana Română de astăzi. Văd Coroana și rostul meu ca unificator și consolidator național. Acest rol este și mai important astăzi, când milioane de români trăiesc în afara țării noastre. Am fost emoționată de o instalație recent pusă în City of London, districtul financiar al capitalei britanice, care spunea pur și simplu „Mi-e dor de tine”, un mesaj al românilor care locuiesc peste mări și țări. Acesta este o „ramură” a unei inițiative pornită de la Cluj. Dar este un mesaj pentru noi toți. Pentru că relațiile dintre România și țări europene ca Franța, Spania, Italia și Marea Britanie, pentru a numi doar câteva, s-au schimbat pentru totdeauna prin prezența a milioane de români care s-au stabilit acolo. Conaționalii mei îmbogățesc cultura și viața țărilor de reședință. Dar românii din afara țării ne schimbă pe noi toți, aici, rămași acasă. Consider că este datoria mea de a consolida legăturile dintre diaspora și țară. De asemenea, cred că Instituția Coroanei poate ajuta la stimularea orientării globale a României. Petrecem mult timp în Europa vorbind despre dificultățile și provocările noastre interne, dar poate prea puțin despre lumea din afara Europei, care evoluează și ea rapid. Sunt mândră de faptul că România continuă să dețină o rețea globală puternică de ambasade și continuă să joace un rol activ în organizații precum Națiunile Unite. Efortul nostru de anul acesta de a fi membru al Consiliului de Securitate al ONU nu a avut succes, dar el a fost o indicație clară a viziunii noastre globale, o viziune pe care eu și Casa Regală rămânem hotărâți să o susținem și să o îmbunătățim. Patru generații ale familiei mele au lucrat în acest palat în beneficiul națiunii și noi, a cincea generație, nu putem face mai puțin. Vă rog să vă alăturați mie pentru a rosti o urare prieteniei dintre România și țările voastre și pentru un Nou An fericit și prosper!”

MS Margareta, atacată cu furie de ambasada Rusiei pentru că a apărat NATO și UE: „Grave fobii istorice”

©Daniel Angelescu Casa Majestății Sale

 

MS Margareta, șefa Casei Regale a României, a fost atacată cu furie de ambasada Rusiei la București pentru discursul pro-NATO și pro-UE susținut în fața diplomaților acreditați. Valeri Kuzmin, ambasadorul Rusiei la București, a fost prezent în Sala Tronului a Palatului Regal când Majestatea Sa Margareta a vorbit despre agresiunile rusești în Europa de Est, din trecut și din prezent.

 

„În urmă cu câteva luni, România și-a unit mâinile cu Polonia și Statele Baltice la 80 de ani de la semnarea Pactului Molotov-Ribbentrop, un odios tratat semnat de dictaturile ucigașe ale secolului al XX-lea. De asemenea, susținem cu toată inima eforturile actuale ale NATO de a stimula apărarea aliaților noștri baltici; securitatea lor rămâne securitatea noastră. Salut și contribuțiile aliaților noștri în apărarea României.

Dar mă întreb doar dacă facem destul, având în vedere problemele cu care ne confruntăm în Ucraina și în jurul Mării Negre. Permiteți-mi să vă reamintesc: toate atacurile Rusiei asupra securității noastre, de la atacul asupra Georgiei din 2008 până la atacul asupra Ucrainei din 2014 și intervenția militară rusă în Orientul Mijlociu în 2015 s-au întâmplat în partea noastră a lumii, în jurul a ceea ce obișnuia să fie numit „flancul sudic” al NATO. Am sporit bugetele noastre de apărare și vom continua în acest sens.

Dar cu toții ar trebui să rămânem fideli principiului nostru cardinal, potrivit căruia securitatea europeană este indivizibilă; aceasta este lecția pe care am învățat-o din ororile secolului trecut.” a spus Custodele Coroanei.

 

 

 

Foto: Valeri Kuzmin, mbasadorul Rusiei (cu papion), nu a părut de loc încântat de afirmațiile principesei Margareta.

 

 

 

Acest discurs, unul dintre cele mai importante momente ale calendarului diplomatic, a iritat profund ambasada Rusiei. Misiunea diplomatică a Moscovei s-a remarcat în ultima vreme printr-o adevărată ofensivă propagandistică în România, pentru „albirea” rolului criminal avut de URSS în țara noastră la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial.

Șefa Casei Regale a României a spus adevărul despre acțiunile Rusiei în Europa de Est în seara zilei de 21 noiembrie, în jurul orei 19. A doua zi, la ora 20:20 (anterior, la 13:49, fusese dat același mesaj, dar în rusă) , pe pagina de Facebook a Ambasadei Rusiei apărea deja un text virulent, intitulat „Despre fobiile istorice și geopolitice ale Custodelui tronului românesc” prin care fiica și succesoarea Regelui Mihai era acuzată că răspândește miunciuni NATO și că îl citează pe Trump.

„Atmosfera ce precede sărbătorile din fostul palat regal a fost însă umbrită de țipătul războinic al „șoimilor”, pe care eram obișnuiți să-l auzim de la Washington sau de la sediul NATO de la Bruxelles. (…) doamna Margareta a dat dovadă de o îngrijorare ce era demnă de o întrebuințare mai bună. (…)

În spiritul celor mai grave fobii istorice cultivate încă în „Vechiul Regat” și cu nimic mai prejos decât standardele industriei de mainstream occidentale ce produce fake news, ştiri false, Custodele Coroanei a decis să probeze „mantaua de strateg geopolitic. (…) toate acestea se bazează pe fake news-urile deja menționate, pe care propaganda NATO le infiltrează zilnic în mintea oamenilor de rând și este dispusă deja să le prezinte drept un adevăr și fapte istorice aproape incontestabile.

(…) Trebuie să constatăm, că rețeta universală propusă cu privire la modul de a se confrunta cel mai bine cu „marea de probleme” a lui Hamlet și cu „atacurile Rusiei”, pare cel mai puțin originală și seamănă la infinit cu citate din discursurile actualului președinte american: „Mai mulți bani pentru bugetul militar!…”, a scris Ambasada Rusiei pe Facebook.

Tot în ton cu revizionismul istoric promovat de ambasada condusă de Valeri Kuzmin, mesajul ambasadei a menționat că modul prin care au avut loc unirile Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei cu Regatul României din 1918 este la fel cu modul prin care Crimeea „s-a unit” cu Rusia

Familia Regală a României a făcut un efort diplomatic susținut pentru promovarea aderării la NATO și UE a României proaspăt ieșite din comunismul impus de URSS. .

Surse:

 

https://www.romaniaregala.ro/jurnal/seara-regala-in-onoarea-corpului-diplomatic-2019/

https://universul.net/ms-margareta-atacata-cu-furie-de-ambasada-rusiei-pentru-ca-a-aparat-nato-si-ue-grave-fobii-istorice/?fbclid=IwAR0KkX7B_JowXVn2CpgxfXUFmkLPF7xCwke6R0VepERXPBwHrhd2yqJO5As

 

Publicitate

ZIUA DE 25 NOIEMBRIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ziua de 25 noiembrie în istoria noastră

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1600: Are loc bătălia de lîngă Curtea de Argeş, intre oastea lui Mihai Viteazul şi oastea polonă, care la acel moment, dupa victoriile anterioare, instalase noi domnitori în Moldova şi Muntenia.

Înfrangerea de la Curtea de Argeş îl sileşte pe Mihai Viteazul să ia drumul Vienei, unde ajunge la 12 ianuarie 1601,pentru a  solicita aliatului său împăratul Rudolf al II-lea să îi acorde sprijin  în vederea restabilii autorităţii sale.

 

 

 

 

 

 

 

1716: Domniile fanariote în Ţara Românească.

Nicolae Mavrocordat isi inceteaza prima sa domnie in Muntenia.

 

 

 

 

 

 

 

  Nicolae Mavrocordat (n. 3 mai 1680, Constantinopol – d. 3 septembrie 1730, București) a fost domnul Moldovei de două ori: 17 noiembrie 1709 – noiembrie 1710 și 1711 – 5 ianuarie 1716 și al Țării Românești, tot de două ori: 21 ianuarie 1716 – 25 noiembrie 1716 și martie 1719 – 3 septembrie 1730.

Domniile fanariote  au intarit controlul exercitat de Poarta Otomana  asupra Țărilor Române.

 

 

 

 

 

1716: Un detaşament austriac pătrunde prin surprindere în Bucureşti, in Muntenia şi îl ia prizonier pe domnitorul Nicolae Mavrocordat care este dus la Sibiu, unde va rămîne pînă la încheierea Pacii de la Passarowitz  in 1718, intre Turcia si Austria.

 

 

 

 

 

 

1814: S-a născut la Stolniceni, Iasi, Matei Millo, actor si autor al primei operete românești, “Baba Hârca”. Era nepotul poetului Matei Millu și înca din copilarie, parintii i-au oferit o educatie aleasa și posibilitatea de a studiagreaca, germana si franceza.

A fost  trimis  la Iasi, unde a studiat la pensionul lui Victor Cuenim și tot în acea perioadă și-a făcut debutul pe scenă. Își incearca talentul la scris fiind inspirat de Gheorghe Asachi pe care l-a avut ca profesor la Academia Mihaileana, pe care a urmat-o intre 1835-1836.

Va pleca in 1840 la Paris pentru a urma cursuri de inginerie, insa pe durata șederii a fost preocupat indeosebi de actorie careia i se va dedica aproape in intregime la revenirea sa acasă.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Debutul său ca actor profesionist l-a avut pe 1 martie 1847, în acest timp conducand Teatrul Iasi si punind bazele unei “scoli declamatorii”.

S-a stabilit apoi in Bucuresti, unde si-a continuat atat activitatea artistica, cat si cea publicistica. A ramas  celebru în teatrul românesc, prin interpretarea în travesti a rolului “Coana Chiriţa” din piesele lui V. Alecsandri.

Un rol memorabil a avut Matei Millo si in  “Baba Harca”, a carei premiera  a avut loc in 26 decembrie 1848, cand  a interpretat in travesti, rolul principal.

O alta premiera a celebrului actor si autor dramatic a fost punerea in scena a unuia din primele spectacole de revista, “Apele de la Vacaresti”, care a avut premiera in 19 noiembrie 1872.

La cinci ani dupa acest eveniment, Millo a devenit prim-societar al Societatii Dramatice a Teatrului National. Extrem de slabit, s-a stins din viata, in Bucuresti, in ziua de 9 septembrie 1896, la varsta de 81 de ani.

 

 

 

 

 

1863: S-a născut savantul dr. Ion Cantacuzino, membru al Academiei Române, fondator al şcolii româneşti de imunologie şi patologie experimentală, membru titular al Academiei Române din 1925.

A desfăşurat o intensă activitate politică, militând pentru reîntregirea ţării (a fost membru în Comitetul Naţional Român din Paris şi delegat la Conferinţa de Pace din 1919-1920).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Din iniţiativa sa a fost înfiinţat Institutul de Seruri şi Vaccinuri din Bucureşti (1921).

A  elaborat o metodă de vaccinare împotriva holerei, recunoscută în istoria epidemiologiei ca “marea experienţă românească de vaccinare”; (m. 14 ianuarie 1934).

 

 

 

 

1864: A fost adoptată in Principatele Unite, Legea privind organizarea învăţământului (“Legea instrucţiunii publice”), prin care se stabileau trei grade de învăţământ (primar, secundar şi superior).

 Între principiile de bază cuprinse în acea lege găsim obligativitatea şi gratuitatea instrucţiei publice primare. Legea sancţiona cu amendă pe părinţii ai căror copii nu erau înscrişi sau care nu frecventau şcoala.

Educația era gratuită pentru toţi copiii, indiferent de categoria socială din care făceau parte şi pentru ambele sexe.

Se instituia laicizarea, iar pentru a implementa eficient această reformă definitorie pentru evoluția statului, se acorda o importanță deosebită pentru pregătirea cadrelor didactice. O altă prevedere importantă a legii era aceea a unei singure programe şcolare atât pentru învăţământul primar din mediul orăşenesc, cât şi pentru cel din mediul rural.

Programa era aceeași și în învățământul public și în cel privat. Liceul avea şapte clase, cu o pondere mai mare pentru disciplinele umaniste.

 

 

 

 

 

 

 

1864: A apărut  Decretul lui Alexandru Ioan Cuza privind aprobarea ”Regulamentului pentru administrarea şi organizarea Muzeului de Antichităţi din Bucureşti”, tutelat de Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice şi diriguit de un Comitet arheologic.

Inaugurarea Muzeului de Antichităţi a avut loc la 29 august 1865 si a luat numele istoricului Vasile Parvan, din 1992.

 

 

 

 

 

 

Muzeul si Institutul Arheologic Vasile Parvan, are sediul in  vechea Casa Macca, o constructie de la mijlocul secolului al XIX-lea.

Printre cei care au avut un cuvant de spus in evolutia acestui asezamat, trebuie amintiti banul Mihalache Ghica sau generalul Nicolae Mavros.

Banul Mihalache Ghica a fost  primul donator, a carui colectie formata atat din obiecte arhelogice: sculpturi, monede, cat si din piese din domeniul stiintelor naturale a constituit, in 1834, baza primului muzeu din Bucuresti.

Generalul Nicolae Mavros a oferit muzeului, in 1862, o valoroasa colectie de antichitati cuprinzand piese epigrafice, numismatice si ceramice.

Printre cei care, in decursul timpului, au facut parte din Comitetului Arheologic si au avut un rol in dezvoltarea acestui muzeu ii amintim pe Alexandru Odobescu, Vasile Alexandrescu – Urechia, Augustin Treboniu-Laurian, Dimitrie Berindei, Cezar Boliac, D. A. Sturdza, Mihail C. Sutzu.

În prezent, Muzeul Naţional de Antichităţi, în virtutea Hotărârii Biroului Prezidiului Academiei Române din 22 mai 1990, fiinţează ca un sector distinct în cadrul Institutului de Arheologie „Vasile Pârvan” al Academiei Române.

 

 

 

 

 

 

1867: Intră în vigoare prima Convenţie poştală a României, cea cu Rusia, in care se mentiona ca pe teritoriul României serviciul de poştă era efectuat numai de către Poşta Română.

 

 

 

 

 

1876: S-a nascut prinţesa Victoria Melita de Saxa-Coburg şi Gotha, sora reginei Maria a României; (d. 2 martie 1936).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1885: A încetat din viaţă poetul și  excepționalul fabulist  român Grigore Alexandrescu, cel care a impus în literatura română, ca specii literare, satira (“Satiră. Duhului meu”), fabula (“Boul şi viţelul”), epistola (“Epistolă către Voltaire”); (n. 22 februarie 1810).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1892: S-a născut istoricul şi omul politic comunist Petre Constantinescu-Iaşi, istoric (specialist în istoria modernă şi contemporană a României, autor de studii în domeniul bizantinologiei, al legăturilor istorice şi culturale dintre români şi popoarele vecine).

A participat la elaborarea primului tratat de “Istoria României” si a fost membru titular al Academiei Române din 1948; (m. 1 decembrie 1977).

 

 

 

 

 

 

 

 

1896:  S-a născut actorul George Vraca; (m. 17 aprilie 1964).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1896: La București, a apărut primul număr al revistei “Literatura si arta română. Idei, simțire și formă”,  condusa de Nicolae Petrascu.

 

 

 

 

 

 

 

 

1916:  Trupele române angajează puternice acțiuni de luptă  impotriva fortelor germano-austro-ungare, pe linia Cricov-Ialomița, pentru a câștiga timpul necesar atât concentrării forțelor ruse, cât și pregătirii unei alte linii de rezistență.

 

 

 

 

 

 

 

 

1918: In locul lui Constantin Stere, preşedinte al Sfatului Ţării din Basarabia demisionat, este ales Pantelimon Halippa.

În calitate de vicepreşedinti  au fost aleşi: V.Bîrcă şi Gh.Buruiană, iar secretari: I.Buzdugan, A.Scobioală şi B.Epure.

 

 

 

 

 

Pan Halippa (1883 – 1979),  publicist patriot şi om politic român basarabean.

 

 

 

 

A fost unul dintre cei mai importanţi militanţi pentru afirmarea spiritului românesc în Basarabia, pentru unirea acestei provincii cu România si  preşedintele Sfatului Ţării care a votat Unirea la 1918.

A ocupat funcţii de ministru în diferite guverne si a fost persecutat politic de regimul comunist, fiind închis la Sighet.

Era membru corespondent al Academiei Române fiind exclus în 1948 si  repus în drepturi în 1990, dupa Revolutie.

 

 

1920: Este semnat decretul privind aplicarea în întreaga Românie a legii şi a regulamentului de aplicare a sistemului metric de măsuri şi greutăţi.

 

 

1932: Partidul National Taranesc si Garda de Fier au incheiat un pact de neagresiune electorala, la care au aderat si “georgistii” (liberalii aflati sub conducerea lui Gheorghe Bratianu), Uniunea Agrara a lui Constantin Argetoianu si Partidul Evreiesc din Romania.

 

 

 

 

 

 

 

 

1937: A încetat din viaţă ing. Gheorghe Em. Filipescu. A elaborat “metoda coeficienţilor nedeterminaţi”, destinată calculului sistemelor static nedeterminate şi cunoscută în literatura de specialitate ca “metoda Filipescu” iar în 1935 a fost ales membru al Academiei Române; (n. 28 martie 1882, Botosani).

 

 

 

 

1939: S-a născut la Bacau, Vasile Menzel, artist multilateral, cântăreţ, dramaturg, coregraf, compozitor, dansator de step, actor, regizor, instrumentist, poet, profesor universitar.

 

 

 

 

 

 

 

 

A absolvit in 1966 Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale”, București, Facultatea de Teatru, Secția Actorie. Din 2004 este Doctor in Teatru. Este si membru al Academiei Internaționale „Mihai Eminescu”.

Activitate:

1959 – 1960 – Teatrul Satiric Muzical „Constantin Tănase”, actor, solist-vocal

1968 – Teatrul „Maria Filotti” Brăila, actor

1968 – 1970 – Teatrul de Nord Satu Mare, actor, muzicianul teatrului

1972 – 1990 – Teatrul „Ion Creangă”, actor

993 – 1994 – Universitatea „Hyperion”, profesor universitar (tehnică vocală, actorie)

1993 – 2004 – Academia de Arte „Luceafărul”, profesor universitar (tehnică vocală, vorbire scenică, sunet și muzică de film)

1990 – prezent – Teatrul Excelsior, actor

PREMII, DISTINCTII:

– Premiul pentru Compoziție și Dirijorat cu orchestra de estradă a Famfarei din Râmnicul Vâlcea

– Diplomă de onoare pentru merite deosebite acordată de Consiliul județean, Teatrul de Nord, Direcția pentru cultură, culte și patrimoniu, Satu Mare;

– Diplomă de excelență – Primăria Municipiului București, Teatrul „Excelsior” București, membru fondator, 2005;

– Titlul de Primus lector cum auctore, Biblioteca Indiană, 2003;

– Premiul I pentru poezie, Costinești, 1990;

– Diplomă de onoare la Festivalul Internațional de poezie, Curtea de Argeș;

– Diplomă (Academia Internațională „Mihai Eminescu”) pentru contribuția eminentă la cercetarea eminescologică, literatură, artă și educație;

– Diplomă de onoare – Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale”, București, 2006;

– Diplomă aniversară – Ministerul Educației și Cercetării și Biblioteca Pedagogică Națională „I.C.Petrescu”, București, 2005;

– Premiul „Amita Bhose” pe anul 2007 al Asociației Culturale Româno-Indiene (R.I.C.A) înmânat de Excelența Sa, Ambasadorul Indiei la București pentru contribuția specială teatral-muzicală la promovarea culturii indiene în România.

– Premiul pentru Întreaga activitate oferit de Primăria Municipiului București 2009,( Premiile pentru Artă și Cultură

– Nominalizat la Premiile GOPO

– Propus la Premiul pentru întreaga activitate la UNITER, 2010

– Propus la Premiul pentru întreaga activitate la UNITER, 2011

A mai jucat în filmele: „Vacanța mare” regia Andrei Blaier, 1988; ” L’ homme presse” regia Sebastien Grall, 2004; „Crucea de piatră” reg. Andrei Blaier, „Experimentul timp” de Stanca Radu și Cristina Iliescu, 2011.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1940: Încep, la Jilava, săpăturile pentru dezgroparea în vederea reînhumării, a osemintelor liderului legionar Corneliu Zelea Codreanu și ale celorlalți legionari uciși împreună cu el, din ordinul regelui Carol al II-lea.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1942: A încetat din viaţă Mihail Dragomirescu (n.1868 Plătăreşti, jud.Ilfov), estetician şi critic literar român, director al revistei “Convorbiri literare“.

 

 

 

 

1942: Conducătorul legionar român Horia Sima evadează din lagărul în care se afla în Germania şi se refugiază  în Italia.

 

 

 

 

 

 

 

1944: S-a născut compozitorul, dirijorul şi saxofonistul Marin Petrache Pechea; (m.9 octombrie 2016).

Muzicianul marturisea ca: „Familia mea nu a avut absolut nimic în comun cu muzica. Tatăl meu era şlefuitor de briliante, iar mama mea era evreică. Probabil că de la tata, fiind ţigan, am moştenit treaba cu muzica, deşi el nu era de acord să cânt şi-mi spărgea toate instrumentele muzicale.El mi le spărgea şi mama îmi lua altele.”

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Absolvent al Şcolii de Muzică şi al Conservatorului de Muzică din Iaşi, secţia clarinet, Marin Petrache Pechea a fost fondatorul Grupului Cromatic. Trupa şi-a început cariera cu o serie de concerte în cluburi, la festivaluri studenţeşti, în localuri, repertoriul preferat fiind Blood, Sweat and Tears, Chicago ş.a, conform biografiei sale.

Până în 1986 au cântat cu preponderenţă în ţările nordice. Marin Petrache Pechea devine cetăţean danez. În 1986, Pechea debutează componistic cu piesa „Pentru tine”, dedicată fiicei sale. Evoluează în reţele de night-cluburi, cântând jazz. La Festivalul Charlie Parker de la Viena, câştigă  Marele Premiu.

În 1991 se repatriază, prezentându-se la Festivalul Internaţional Bucureşti ’92 cu solista Greta Popp din Statele Unite, şi obţine Marele Premiu cu piesa „Dacă pleci”, cântată în limba română de Loredana Groza.    Continuă seria turneelor peste hotare, dar colaborează în paralel şi cu Televiziunea Română.

În 1997 înfiinţează Cromatic Big Band, formată din 26 de tineri muzicieni.

 

 

 

 

 

 

1972: A încetat din viaţă la vîrsta de 86 de ani, savantul român Henri Coandă.

 

 

 

 

 

 

Inginerul român Henri Coandă (1886-1972), inventatorul primului avion cu reacţie din lume.

 

 

Omul de ştiinţă Henri Coandă a fost un pionier al aviaţiei cu reacţie mondiale si a obţinut pe parcursul vieţii peste 250 de brevete .

S-a născut în 7 iunie 1886 la Bucureşti şi a urmat Liceul “Sfîntul Sava” din localitatea natala, după care Liceul Militar din Iaşi. În 1905, a devenit ofiţer de artilerie, iar patru ani mai tîrziu a absolvit Scoala Superioară de Aeronautică din Paris, perioadă în care a realizat machete de avioane şi rachete cu care a reuşit să surprindă specialiştii.

În anii 1905-1906, a conceput machete de rachete şi o macheta de avion cu un motor rachetă cu combustibil solid. Celebrul inginer Gustave Eiffel (1832 – 1923) şi savantul Paul Painlevé (1863 – 1933) l-au sprijinit pe Henri Coanda să construiască un banc mobil, de incercări, montat pe o locomotivă, şi un dispozitiv original, de inregistrare a fenomenelor aerodinamice, din jurul aripilor groase.

Cercetările au adus rezultatul scontat şi la 16 decembrie 1910 inginerul şi inventatorul român Henri Coandă a efectuat primul zbor experimental din lume al unui avion cu reacţie, de invenţie proprie (biplanul “Coandă”). 

Premiera mondială a avut loc cu ocazia celui de-al doilea Salon International de Aeronautica, de la Issy les Moulineaux, lîngă Paris, Franţa. Invenţia avionului cu reacţie, a făcut ca Henri Coanda să intre în istoria aviaţiei mondiale şi ca pionier al aviaţiei cu reacţie.

 

 

Proiectul primului avion cu reacţie din lume, realizat de inginerul-cercetător român – Henri Coandă	Primul avion cu reacţie din lume, proiectat şi pilotat de Henri Coandă la Salonul Internaţional de Aeronautică de la Paris (1910)

Calităţile sale de constructor nu au fost trecute cu vederea, astfel ca a fost imediat angajat la Uzinele de Avioane din Bristol, Marea Britanie, unde a ramas pînă în 1914.

La Bristol, savantul a conceput si construit, în anii 1911 – 1914, cîteva tipuri de avioane, printre care şi avionul denumit “Bristol – Coandă”, cu remarcabile calităţi, pentru acei ani. În anul 1914, Henri Coanda a inventat tunul făra recul, pentru aviaţie, care nu suprasolicita structura avionului, în timpul tragerii.

În anul 1934, Henri Coandă a obţinut, în Franţa, brevetul pentru invenţia “Procedeu şi dispozitiv pentru devierea unui fluid într-un alt fluid”. Noul fenomen fizic descoperit de Henri Coandă – “Devierea unui jet plan de fluid ce patrunde în alt fluid în vecinătatea unui perete convex” – a fost denumit “efectul Coandă”.

Utilizarea practică a “efectului Coandă” a fost începută de descoperitorul sau, care a inventat şi brevetat în 1935, în Franţa“Aerodina lenticulară” (discul zburator), precum şi alte invenţii (”Dispozitiv pentru îmbunătaţirea randamentului motorului cu combustie interna”, “Frînă de recul pentru armele de foc”).

Aflîndu-se la baza a numeroase aplicaţii, “efectul Coanda” este, fără îndoială, certificatul de naştere a mecanicii fluidelor, o nouă ramură a tehnicii. Cercetarile din numeroase ţări, printre care şi România, au condus la multe utilizări practice ale “efectului Coanda” – propulsia şi sustentaţia vehiculelor aeriene, îmbunătăţirea turbinelor cu gaze, amplificatoare cu fluide, aparate pneumatice, amortizoare de zgomote etc.

Inventator prolific, cu peste 250 de invenţii brevetate, Henri Coanda a conceput şi realizat aparate de ochire, pentru avioanele militare, vagoane de beton, cisterne de beton, pentru transportul pe calea ferata, rezervoare de beton, subansamble şi elemente pentru case prefabricate (înca din 1918), o instalaţie solară, pentru desalinizarea apei de mare.

 În 1971, inventatorul român a infiinţat, la Bucureşti, Institutul de Creaţie Ştiinţifică şi Tehnică.

A fost distins cu titlul de Doctor Honoris Causa al Institutului Politehnic din Bucureşti şi a fost membru al Academiei Române, precum şi al Societăţii Aeronautice Engleze.

 

 

 

 

1972: A decedat la Gura Humorului,  Teodor Bălan  (Theodorus Gregorius Balan, n. la 26 iulie 1885, la Cacica, Bucovina, Austro-Ungaria, astăzi în județul Suceava, România), istoricul român, profesor la Universitatea din Cernăuți și director al Comisiei Arhivelor Statului din Cernăuți.

Lucrarea sa principală este „Documente bucovinene”, publicată în șase volume.  A urmat școala primară și liceul la Cernăuți și apoi cursurile Facultății de Litere și Filosofie din Cernăuți, specializarea istorie-geografie (1904-1908). Între anii 1906-1907 s-a înscris  la Universitatea din Viena, iar după absolvire, a lucrat ca profesor de istorie la liceele din Câmpulung Moldovenesc, Cernăuți, Suceava și din nou Cernăuți.

A publicat în această perioadă un manual de istorie a românilor în limba germană („Geschichte der Rumänen. Lehrbuch für die oberste Klasse der Mittelschulen”, 1919) și un compendiu de istorie a românilor pentru pregătirea examenului de bacalaureat („Chestiuni de istoria românilor pentru bacalaureat”, 1928).

Între anii 1922-1923 s-a aflat la Viena, unde a încercat să-și susțină doctoratul în istorie cu lucrarea „Der Rumänenaufstand in Siebenbürgen in den Jahren 1848-1849” (Revoluția română din Transilvania din 1848/1849), dar a fost nevoit să renunțe din cauza dificultăților financiare. Își susține doctoratul abia în 1927, dar de această dată la Universitatea din Cernăuți cu o altă teză, „Suprimarea mișcărilor naționale din Bucovina în timpul războiului mondial 1914-1918”. 

A predat între anii 1932-1940 la Universitatea din Cernăuți, catedra de istorie românească, mai întâi ca docent universitar, iar apoi pe post de conferențiar.Până în anul 1947 a publicat  un număr de 126 de titluri, printre care se aflau șase volume de „Documente bucovinene”, apărute între 1933 și 1942.

Pasionat de studiul documentelor din arhive, el a fost membru (1924-1932) și apoi director (1933-1941) al Comisiei Arhivelor Statului din Cernăuți. În această calitate  a dispus măsuri de salvare a documentelor oficiale (ale Comitetului Țării Bucovinei, Consiliului Școlar al Bucovinei, ale bisericilor și mănăstirilor din Bucovina etc.) în dorința de a demonstra atât caracterul românesc al Bucovinei, cât și continuitatea românilor în spațiul Bucovinei.  A îndeplinit apoi funcția de director al Bibliotecii Universitare din Cernăuți (1941-1945).

După al doilea război mondial, s-a retras la Gura Humorului, unde a continuat să colecteze și să prelucreze documente, dar autoritățile comuniste nu au mai permis ca numele său să mai apară în nici o publicație. Între anii 1957-1972, el a reușit să publice 11 articole și studiul „Din istoria Cîmpulungului Moldovenesc”, urmate de alte trei articole apărute postum. Au rămas numeroase lucrări în manuscris, publicate după 1990.   În prezent, Școala Gimnazială „Teodor Bălan” Nr. 3 din Gura Humorului îi poartă numele.  O stradă în comuna lui de naștere precum în Suceava îi poartă numele.

 

 

 

1973: A decedat la Bucuresti, Elisa Leonida Zamfirescu, prima femeie inginer din lume (dupa absolvirea Şcolii de la Charlottenburg din cadrul Academiei Regale Tehnice din Berlin in 1912) ; (n.10 noiembrie 1887, Galati).

 

 

 

 

 

 

Revenită în ţară, a lucrat la Institutul Geologic, unde a condus, timp de 42 de ani, laboratoarele de analize; a elaborat metode originale şi tehnici noi, precum şi numeroase studii, având ca unic scop cunoaşterea bogăţiilor subsolului României.

Era sora inginerului Dimitrie Leonida (n. 1887), inginer energetician, creator al Muzeului Tehnic care îi poartă numele, a lui Gheorghe Leonida (sculptor), colaborator in colectivul sculptorului Paul Landovski din Paris, care a realizat celebra statuie Cristos Mântuitorul, plasată pe muntele Corcovado, din Rio de Janeiro, , dar și al unor opere care se găsesc astăzi la Muzeul de Artă din București și la Castelul Bran si a Adelei , medic oftalmolog, fosta directoare a spitalului „Vatra Luminoasă“.

A  fost șefă a laboratoarelor Institutului Geologic al României, membră a Asociației Generale a Inginerilor din România și membră a Asociației Internaționale a Femeilor Universitare.

 

 

 

 

 

1991:  A început să emită SOTI, primul post de televiziune independent din România. Acest post TV a lansat mai multe dintre vedetele de azi, printre care Andreea Esca, Lucian Mandruta, Andreea Berecleanu sau Razvan Dumitrescu.

 

 

 

 

 

 

 

1994: S-a stins din viață la Atena, în Grecia,  regizorul român de etnie greacă, Gheorghe Vitanidis.

S-a născut la 1 octombrie 1929,la Mangalia.

În 1953 a absolvit Institutul Național de Arta Teatrală și Cinematografica și a debutat in 1958, ca asistent de regie al lui Louis Daquin, în filmul ,,Ciulinii Bărăganului”.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Pâna în 1987 a regizat 19 filme. A fost profesor la IATC între 1961-1989. Vitanidis a fondat în 1990  formațiunea politică ”Uniunea Elena din Romania”.

A murit la 25 noiembrie 1995, la Atena, în Grecia.

 

 

 

 

 

 

 

 

1997:  Senatorul român   Constantin Ticu Dumitrescu, fost luptător anticomunist și detinut politic, a anunțat, intr-o scrisoare adresata primului ministru Petre Roman, ca a decis sa intre in greva parlamentară, ca urmare a refuzului președintelui Senatului de a introduce pe ordinea de zi a Senatului legea privind accesul la dosarele fostei Securităti.

Un an mai târziu, Comisia de apărare a Camerei Deputatilor a adoptat, dupa trei luni de dezbateri, raportul asupra Legii Ticu Dumitrescu.

 

 

 

 

 

 

1999: A murit Alexandru Ciorănescu, prozator, poet, dramaturg şi istoric literar roman, care a trăit în exil între 1946 și 1999; (n. 15 noiembrie 1911).Era  frate cu scriitorii Ioan şi George Ciorănescu.

 S-a tabilit în Spania, din 1948. Romanist de reputaţie internaţională, a publicat lucrări esenţiale de istorie literară română şi de literatură comparată; a cercetat, prezentat şi tradus în limba franceză textele rămase de la Cristofor Columb, al cărui biograf şi analist a devenit; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1991 .

 

 

 

 

 

2000: A murit basul Nicolae Florei; (n. la 10 noiembrie 1927, în comuna Vasiova, județul Caraș-Severin).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A studiat la Conservatorul municipal și la Institutul de Artă din Timișoara. În 1950, se înscrie la Conservatorul din București, unde studiază canto cu Petre Ștefănescu-Goangă.

În 1955, debuteaza la Opera Română din București, cu ”Rigoletto” de Verdi.

A efectuat turnee în Cehoslovacia, URSS, Polonia, Belgia, Germania, Australia și Noua Zeelandă și a obținut numeroase premii la concursurile internaționale.

În afară de operă, s-a remarcat și ca un neîntrecut interpret de romanțe (”La umbra nucului bătrân”, ”În rariștea de lângă vii”, ”Te-aștept pe-același drum”, ”Am iubit doi ochi albaștri”, ”Îți mai aduci aminte doamnă?”, ”Îmbătrânesc și tot mi-e dor de tine” ș.a.) și cântece populare, mai ales din folclorul bănățean.

 

 

 

 

 

 

 

 

2007: În  România sunt organizate alegeri pentru Parlamentul European şi un  referendum pentru stabilirea sistemului de vot.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Concomitent cu desfășurarea alegerilor reprezentanților pentru Parlamentul European, s-a desfășurat și un referendum inițiat de presedintele Traian Basescu, cu privire la tipul de vot uninominal, care va fi adoptat. 

 

 

 

 

 

 

2009: A murit la București,  autorul unor lucrări fundamentale în domeniul lexicologiei şi etimologiei; (n. 1 mai 1930, Drănic, județul Dolj). 

 

 

 

 

 

 

 

 

A fost timp de mai mulți ani cercetător la Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan-Alexandru Rosetti” din București, precum și profesor la Facultatea de Litere a Universității bucureștene la Catedra de Limbă Română.

A urmat studii de specializare în domeniul lexicologiei la Moscova și Leningrad (1961)si a fost lector de limba română în Cehoslovacia (Universitatea din Praga), în SUA (Universitatea din Washington, Universitatea Rochester și Boston College) și în Franța (Universitatea Saint Etienne, Universitatea Lyon).

A  participat de-a lungul timpului,in cadrul Institutului de Lingvistică din Bucureşti, la stabilirea şi verificarea etimologiilor pentru marile dicţionare apărute sub egida Academiei Române.

A coordonat lucrarea apărută în 1984 (ediția a III-a) la Editura Albatros, Sinteze de limba română, realizată în colaborare cu cercetători lingviști și profesori universitari. A fost membru în colectivul de etimologie al Dicționarului tezaur al Academiei Române si este  autorul importantului studi ”Probleme de etimologie”, apărut la Editura Științifică, București, 1968

 

 

 

 

 

2015: În perioada 25 – 27 noiembrie, s-a desfăşurat la Bucureşti, sub patronajul preşedintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, preşedintele-în-exerciţiu al Adunării Parlamentare a Cooperării Economice a Mării Negre (APCEMN), cea de-a 46-a Adunare Generală a APCEMN.

Dezbaterea generală a APCEMN a fost consacrată implicării parlamentare în implementarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă în spaţiul Mării Negre, având în vedere importanţa participării corpurilor legislative din regiune la atingerea obiectivelor înscrise în Agenda de Dezvoltare post-2015.

La iniţiativa Preşedinţiei române a APCEMN a fost organizată pentru prima dată o întâlnire informală a femeilor parlamentar, în vederea iniţierii unui proces de integrare a dimensiunii de gen în alcătuirea, modul de funcţionare şi activităţile APCEMN. La încheierea sesiunii de la Bucureşti Preşedinţia rotativă a APCEMN a fost preluată de Duma de Stat a Adunării Federale a Federaţiei Ruse, reprezentată de preşedintele acesteia, Serghei Narîșkin.

 

 

 

 

 

 

 2018:  La împlinirea unui secol de la Marea Unire,  Catedrala Mântuirii Neamului, simbol închinat eroilor neamului românesc din toate timpurile, a fost sfinţită .

Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, Bartolomeu I, a participat, alături de PF Patriarh Daniel al BOR, la slujba de sfinţire a Catedralei Naţionale, ce va avea hramul principal Înălţarea Domnului (zi în care sunt pomeniţi eroii români din toate timpurile), al doilea ocrotitor fiind Sfântul Apostol Andrei, încreştinătorul şi ocrotitorul poporului român.

Sub Sfânta Masă a Altarului a fost aşezată „cu evlavie şi recunoştinţă” lista cu numele tuturor eroilor români cunoscuţi care şi-au jertfit viaţa pentru neam şi credinţă în Războiul de Independenţă din 1877-1878, în Războiul Balcanic din 1913, în Primul Război Mondial din 1916-1919, în Al Doilea Război Mondial din 1944-1945, precum şi numele făuritorilor României Mari de la 1918.

 

 

 

 

 

CITIȚI ȘI: 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/11/25/o-istorie-a-zilei-de-25-noiembrie-video/

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse) :

 

 

 

 

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;

3. e.maramures.ro ;

4. Wikipedia.ro.;

5. mediafax.ro ;

6. Enciclopedia Romaniei.ro ;

7.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;

8.  Istoria md.;

9. istoriculzilei.blogspot.ro.

 

 

 

Pași spre Marea Unire de la 1918 a Maramureșului cu Țara

 

Foto: Maramureșul istoric

 

 

 

 

 

 

 

Vechi leagan de cultura si civilizatie românească, Țara Maramureșului, locul de baștină al voievozilor Dragos si Bogdan, este cuprins între muntii vulcanici din gurpa nordica a lantului carpatic (tibles, Gutâi, Oas), masivul Rodnei si Muntii Maramuresului. tara Maramuresului reprezinta una din cele mai mari depresiuni intracarpatice, cu o suprafata de aproape 10 000 km2.

Abrodarea problemei Maramuresului istoric în contextul creat de organizarea lumii dupa primul razboi mondial prin Conferinta de Pace de la Paris a adus în atentia opiniei publice românesti o serie de realitati pâna atunci neglijate. Punerea în discutie a frontierei de nord-vest a României a condus si la elaborarea unor ample memorii de catre autoritatile locale din Maramures, menite sa aduca la cunostinta pozitia acestora în ceea ce priveste trasarea noilor granite.

Prin Tratatul de Alianta încheiat la 4/17 august 1916 la Bucuresti între România si Marea Britanie, Franta, Rusia si Italia, mai exact în conformitate cu articolul 4 din tratat, frontiera nord-vestica a tarii se fixa pe talvegul Tisei, astfel încât în componenta statului român intra doar o treime din vechiul comitat Maramures. La baza acestei decizii politice credem ca au stat argumente de ordin etnic, datele statistice din momentul respectiv indicând preponderenta elementului rutean în defavoarea celui românesc în Maramuresul de la nord de Tisa, dar mai ales necunoasterea sau omiterea realitatilor de ordin istoric, economic etc. specifice tarii Maramuresului. Caracterul secret al tratatului, prevazut prin articolul 7, a împiedicat opinia publica sa aiba cunostinta de respectiva prevedere.

Constituirea Sfaturilor Naționale Române Locale

La apelul Consiliului Național Român Central din Arad, la 11 noiembrie 1918, la Sighet, capitala celui de-al treilea comitat al monarhiei bicefale austro-ungare, se constituie Sfatul Național Român al Comitatului Maramureș, într-un moment de mare și responsabil angajament politico-istoric și patriotic.

În cazul românilor din Austro-Ungaria, stat despre care se spunea că este un „uriaș cu picioare de lut”, românii n-au vrut să accepte statutul care li se pregătea, anume acela că ar fi un „popor fără soartă”, „decăzut din destin”; ci dimpotrivă, au hotărât să-și ia „soarta” în propriile mâini, ilustrând aserțiunea istorică potrivit căreia la acea dată, după aprecierea avizată a unui istoric, monarhia bicefală nu era decât: „…o armată mergând de soldați, o armată șezândă de funcționari, o armată în genunchi de popi și o armată târâtoare de denunțători”.  
Este știut faptul că în condițiile dezintegrării Austro-Ungariei pe cuprinsul fostului imperiu multinațional s-a creat un vid de autoritate, de putere dar, în același timp, foștii asupritori nu erau dispuși să renunțe prea ușor la vechile lor privilegii, încercând să împiedice cu orice preț instaurarea fragilelor dar mult prea motivatelor gărzi naționale române.

La apelul celor 17 membri ai comitetului provizoriu s-a trecut la organizarea Sfaturilor Naționale Române Locale, în fapt adunări plebiscitare prin care se prelua puterea de către români, de la vechile autorități austro-ungare și se preda gărzilor naționale locale. Ilustrativ în acest sens este și incidentul întâmplat în localitatea Petrova, din județul Maramureș, cu ocazia adunării locale de constituire a Sfatului Național Local, la care au participat peste 800 de „poporeni”:

„Cei prezenți în numer de 40 inși foști glotași soldați a voit a depune jurământul, – inse strajameșterul jandarmilor din loc: Veisz Matyaș a oprit depunerea acestui jurământ  și apoi constituirea consiliului național din loc., a zis că și cu forța  și arma a opri orice constituire, pînă ce nu vom avea concesiune de la pretura Vișeului, – Dr. Vasile Filipciuc și Darie Vlad a spus acestui jandarm că n`avem lipsă de nici o concesiune, noi facem toate acestea pre bază legală, – numitul strajameșter a voit a deține pre Darie Vlad și Dr. Vasile Filipciuc și ne-au făcut responsabili pentru orice tulburare și ne-a relatat telegrafic la ministerul de interne  și a miliției a ungurilor, – noi am protestat contra acestui act violent și dur a jandarmului Veisz și pre el l`am făcut responsabil pentru tulburarea bunei înțelegere și a liniștei din comună, – s-a decis, ca acest protest să se trimită imediat.

Președintelui cons. națio. loc. lui: Dr. Georgie Bilașcu – Budapesta, ca dînsul prin întrepunerea la Consiliul Național Român Central – să fie transpus numitul jandarm din comună, – să se mijlocească operarea personală a vicepreședinților și a consiliului local, – căci din contra – pacea va fi răsturnață în comună, – deci depunerea jurământului s-a amânat  pre timp mai acomodat și numai Darie Vlad preot român v. preș. al C.N.R. cu ocaziunea sfințirii tricolorului român a depus jurământul în biserică în mânele Dr. Vasile Filipciuc.”

Mai merită să amintim aici încă una din preeminențele istorice maramureșene, anume faptul că în Protocolul de la Petrova, din 17 noiembrie 1918, preotul Darie Vlad nota, între altele, că s-a intonat de către cei 800 de participanți cântecul „Deșteaptă-te române!” (și nu „Un răsunet”) – „imnul nostru național”.
În aceste adunări plebiscitare comunale sau zonale s-au ales delegații pentru adunarea națională română de la Sighet, din 22 noiembrie 1918, unde aveau să se „strângă” peste 5.000 de români, iar în unele cazuri au fost desemnați chiar delegații cu „credențional”, adică cu puterea de a decide și de a vota în numele localităților pe care le reprezentau, în chestiunea națională, pentru Marea Adunare Națională din 1 Decembrie 1918.

O astfel de întrunire s-a ținut și în Sat-Slatina (azi Ucraina) în 14/27 noiembrie 1918 când, printre altele, s-au ales pentru Alba-Iulia, doi delegați cu credențional (Mihail Dan din Apșa de Mijloc și Ilie Filip din Apșa de Jos), ca reprezentanți ai celor două localități, precum și trei delegați reprezentanți ai unor organizații: (N. Nedeliu, protopop în Biserica Albă, reprezentant al clerului greco-catolic, Ioan Bilțiu-Dăncuș din partea Reuniunii Învățătorilor și Florentin Bilțiu-Dăncuș, reprezentantul Gărzii Naționale Române.3 Ca un amănunt de suflet, se cuvine să amintim că drapelul tricolor românesc sfințit în Slatina și purtat de către românii din dreapta Tisei la Alba-Iulia a fost găsit păstrat cu sfințenie în perioada interbelică, în altarul bisericii greco-catolice din Slatina, de către cărturarul Gheorghe Vornicu.

Atât acest drapel al românilor maramureșeni din dreapta Tisei, cât și celelalte stindarde purtate de delegații Maramureșului au fost confecționate dintr-un val de pânză tricoloră adusă de către  Florentin Bilțiu-Dăncuș de la Arad, de la tribunul Vasile Goldiș, drept donație. Ulterior, la Baia-Mare delegației maramureșenilor li s-a mai făcut cadou un drapel național de către egumenul din Bixad, care s-a dovedit a fi acela mai mare din toată adunarea, la fel și stegarul, cel mai înalt.
Drapelul sighetenilor pe care a jurat președintele Sfatului Național Comitatens, avocatul dr. Vasile Chindriș, sub cuvânt de învățătură și sfințenie al preotului din Săpânța, Simion Balea, în ziua de 22 noiembrie 1918, a fost brodat de către surorile Mihalyi de Apșa; opt fete domnișoare, între 13 și 30 de ani, care au fost amenințate apoi de către câțiva unguri din oraș că vor fi spânzurate cu franjuri din acesta. N-a fost să fie așa. Dimpotrivă!

 

Odată constituită delegația maramureșenilor a pornit spre Cetatea Unirii.
 
 
Întregul traseu până la Alba-Iulia este unul absolut memorabil, o aventură de suflet, o aventură națională la care mulțimea din gări devenea tot mai entuziată, sporind în număr: „În Dej ne așteaptă câteva mii de oameni în frunte cu protopopul Boroș și inteligenția locală; drapele nenumărate, cântece, ovațiuni etc. În Gherla tot așa se alătură de noi clerul diecezan și ceilalți trimiși ai Gherlei” 
Această emulație națională, poate unică în istoria noastră ne dovedește modul în care poporul de rând, oamenii simpli își ovaționau aleșii, își amanetau speranțele, rostogolind spre Câmpul lui Horea, ca pe un bulgăre de zăpadă proaspătă, o voință și încredere clădită în zeci de generații.

   

Telegrame către Brătianu

Rezolutia Adunarii Nationale de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918 stipula chiar din articolul 1 ca: „Adunarea Nationala a tuturor românilor din Transilvania, Banat si tara Ungureasca, adunati prin reprezentantii lor îndreptatiti la Alba Iulia, 1 decembrie 1918, decreteaza unirea acelor români si a tuturor teritoriilor locuite de dânsii cu România”. La baza respectivei prevederi se afla principiul nationalitatilor.

Atunci când Stefan Cicio-Pop si-a terminat cuvântarea strigând: „Traiasca România Mare de la Nistru si pâna la Tisa!”, maramuresenii prezenti au protestat afirmând ca ei nu au venit la Alba Iulia pentru a pune hotar pe Tisa, ci au venit ca sa împinga hotarul pâna la granita Galitiei, ca România sa cuprinda între hotarele ei si Maramuresului românesc de peste Tisa.

La acestea Stefan Cicio-Pop a dat lamuriri, declarând ca expresia „pâna la Tisa” se refera numai la tinuturile dinspre Ungaria si ca tinuturile românesti dinspre Galitia, desi situate dincolo de Tisa, vor apartine României, subliniindu-si convingerea cu strigatul: „Traiasca România Mare de la Nistru si pâna dincolo de Tisa!”.

Dezideratele sustinute de maramureseni la Alba Iulia nu au fost urmate de catre diplomatii români prezenti la Conferinta de Pace de la Paris. Astfel, Ion I. C. Bratianu si Nicolae Misu, expunând la 31 ianuarie — 1 februarie 1919 revendicarile teritoriale ale României, pastreaza, în ceea ce priveste hotarul de miazanoapte, frontiera trasata în 1916. Aceasta situatie a încurajat Cehoslovacia sa solicite la 13 februarie 1919 încorporarea „tarii locuite de rutenii din Ungaria”, desi Cehoslovacia, din perspectiva istorica, nu avea nici un drept asupra acestor teritorii, mai ales în ceea ce priveste Maramuresul istoric. Cererea Cehoslovaciei a fost acceptata la lucrarile Conferintei de Pace si s-a materializat prin trasarea unei linii de frontiera care atribuia statului cehoslovac teritoriul rutenilor din zona subcarpatica.

In acesl stadiu al negocierilor, contextul international se complica prin declansarea de catre Ungaria (unde în octombrie 1918 se instaurase puterea sovietelor, a ofensivei care viza recucerirea teritoriului românesc pierdut si jonctiunea cu trupele bolsevice din Ucraina si Rusia. Actiunea a obligat armata româna sa contraatace.

Victoriile acesteia sunt mentionate clar în telegramele trimise lui Ion I. C. Bratianu aflat în Conferinta de la Paris: „La dreapta am atins (Huszt, limita etnografica”; „Am luat Satmarul, de asemenea limita etnografica”. Continutul acestora reda nu numai avansarea armatei române, ci si limita geografica stabilita în functie de preponderenta populatiei românesti vizata de aceasta.

Imposibilitatea armatei cehe de a face fata ofensivei maghiare si propunerea făcuta României de a ocupa Rutenia si partea de miazazi a Galitiei, pentru a asigura legatura între armata polona si cea româna, cooroborate cu dorinta de a bloca orice comunicare directa între ucraineni si rușii bolșevici, a determinat depașirea Tisei si ocuparea întregii zone subcarpatice, inclusiv a Maramureșului de la nord de Tisa.

Memorii

 

La 3 august 1919 însa se comunica României frontiera cu Cehoslovacia, trasa de Consiliul Suprem al Puterilor Aliate si Asociate, care mentinea cursul Tisei ca linie de frontiera, dar numai pe o portiune delimitata astfel: „de la un punct comun celor trei frontiere ale României, Galkitiei si Cehoslovaciei o linie orientata sensibil catre vest-sud-vest prelungita printr-o linie care atinge râul Tisa la nord de confluentul acestuia râul Viseu, apoi continua spre vest talvegul Tisei pâna într-un punct la cca. 9 km vest de Apsa de Jos…, o linie care sa întâlneasca si sa urmeze linia de despartire a apelor între Tisa si Tur”. Recunoasterea pe plan international a acesteia a fost confirmata prin semnarea la 10 septembrie 1919, la Saint-Germaine en Laye, Tratatului de pace cu Austria, care în articolul 53 stipula: „Austria recunoaste, precum au facut-o deja Puterile Aliate si Asociate, deplina independenta a statului cehoslovac care va cuprinde si teritoriul autonom al rutenilor de la sudul Carpatilor”.

Refuzul lui Ion I. C. Bratianu de a semna acest tratat datorita unor clauze considerate de el inacceptabile pentru România a dus la amânarea ratificarii de catre statul român a acestui act international. Ragazul a fost folosit de oficialitatile române, centrale si locale, pentru a pregati documentatia necesara care sa probeze dreptul asupra întregului Maramures.

Intre timp si în tara s-au conturat opinii privind problema Maramuresului. Astfel, printr-un memoriu întocmit la Sibiu la 5 octombrie 1919 si adresat Ministerului de Razboi, prefectul judetului Maramures prezenta înmod obiectiv cauzele concrete care l-au determinat sa depaseasca granita impusa prin tratatul din 1916 si sa introduca administratia româneasca si la nord de Tisa. El pune accentul în special pe necesitatea mentinerii unei vieti economice care sa permita furnizarea produselor alimentare în zona si mentinerea functionalitatii mijloacelor de comunicatie, folosindu-se totodata de argumente de ordin istoric: „Judetul Maramures întreg este un vechi leagan al românului recunoscut de istorie în care valurile rutenesti venite din alte tari au îngropat o multime de elemente românesti care asteapta sa fie reînviate”; „Maramureșul prezinta nu numai o unitate geografica bine definita si foarte pronuntata, ci o unitate organica indivizibila”.

La 9 decembrie 1919 senatorii si deputatii din Maramures, Ugocea si Satu mare adresau guvernului un memoriu „nu numai în interesul local, ci si în interesul întregii Românii Mari si a întregului neam românesc”, solicitând ca granitele Maramuresului sa fie stabilite conform liniei de demarcatie trasate în luna iunie 1919 de catre Comandantul trupelor române de comun acord cu Comandamentul trupelor cehoslovace.

Cam în aceeasi perioada Alexandru Vaida-Voevod, ministru de stat în timpul guvernului Vaitoianu, înainteaza un raport documentat asupra Maramuresului, cerând toate comunele românesti de peste Tisa împreuna cu hotarele lor si propunând p frontiera care începea la vst de teceu si continua pe culmea muntilor spre nord, vizând încorporarea în granitele statului român a plaselor Sighet, Tisa, Taras si jumatate din Teceu.

   

Cea mai veche episcopie

 

Concomitent cu aceste actiuni au avut loc si primele alegeri generale parlamentare libere la care a participat si populatia întregului Maramures. Astfel, în primul Parlament al României Mari au existat si ruteni care si-au exprimat dorinta de a se uni cu România, fapt semnalat prin mai multe memorii adresate anterior regelui si Consiliului Dirigent.

La 1 decembrie 1919 s-a constituit noul guvern condus de Alexandru Vaida-Voevod, care avea sa semneze tratatul de pace cu Austria, România recunoscând astfel încorporarea Maramuresului de la nord de Tisa la statul cehoslovac. In acelasi timp însa, presedintele Consiliului de Ministri au numit pe lânga delegatia româna ca expert pentru Maramures pe dr. G. Iuga, deputat de Maramures, care în timul sederii sale la Paris întocmeste mai multe memorii, documentatii, harti dovedind caracterul românesc al Maramuresului de la nord de Tisa si drepturile istorice ale României asupra acestui teritoriu. Totodata, el initiaza tratative cu delegatia cehoslovaca pentru rectificarea liniei de frontiera preconizata si face lucrari pregatitoare pentru ca problema sa fie prezentata Conferintei de Pace, în cazul în care tratativele cu cehoslovacii n-ar fi condus la rezultatul dorit.

Redam în continuare câteva pasaje dintr-un astfel de memoriu în care autorul subliniaza toate argumentele care îndreptatesc statul român sa revendice acest teritoriu:

„Consiliul Suprem pâna acum nu a comunicat României direct si oficial linia de frontiera cu Cehoslovacia; rugam Conferinta sa binevoiasca si a lua în considerare urmatoarele propuneri:

Linia de frontiera… sa se stabileasca definitiv conform liniei demarcationale ce s-a croit în luna iunie 1919, de catre Comandamentul trupelor cehoslovace de comun acord cu Comandamentul trupelor române. Aceasta linie a fost stabilita pe culmea înaltimilor la fata locului de catre experti militari ai ambelor state vecine si intersate tinându-se seama de interese locale, istorice si administrative.

Teritoriul ce zace spre este de aceasta linie graviteaza spre Tisa si este parte întregitoare a Transilvaniei, formând o unitate geografica indivizibila.

Pe baza istorica am avea dreptul sa pretindem mai mult decât s-a stabilit prin linia de demarcatiune. Provincia numita Maramures este ´Leaganul Neamului RomânescS, unde poporul român a trait mai multe veacuri sub voievozi independenti si cuprindea în sine aproape tot teritoriul locuit azi de ruteni atât în Maramures, cât si în comitatele vecine: Bereg si Ung. Chiar si ungurii, inamicii nostri cei mai neîmpacati, recunosc acest fapt istoric. In memoriul lor Chestia Ruteana înaintat Conferintei de Pace ei recunosc ca cei dintâi locuitori ai Maramuresului au fost românii. De asemenea si istoricii rusi recunosc acest fapt…

…De partea dreapta a caii ferate si a soselei principale este situata renumita comuna istorica Peri, care a fost sediul primei si celei mai vechi episcopii românesti în decursul mai multor veacuri. Poporul român doreste reînfiintarea acestei episcopii istorice în acelasi loc pe care îl considera si azi ca loc sfânt…

    …Teritoriul dintre linia demarcationala si Tisa nu a putut fi ocupat militara si nici administrat de catre Cehoslovacia pentru ca geograficeste graviteaza spre România, din aceste motive chiar Comandamentul cehoslovac ne-a propus sa-l ocupam noi, sa-l alimentam si sa-l administram…”

   

Posibilitatea fructificată

 

Memoriul se încheia cu urmatoarele concluzii:

„Chestiunea acestui teritoriu, desi neînsemnat ca marime, din consideratiile mai sus însirate, este de o mare însemnatate pentru România. Daca Conferinta de Pace nu ar acorda României acest mic tinut, el va forma o rana vesnica, un izvor vesnic de conflicte între România si Cehoslovacia, cu care România doreste sa întretina raporturile cele mai bune.

Pe baza acestor consideratiuni propunem ca frontiera între România si Cehoslovacia sa fie stabilita definitiv pe linia de demarcatiune de az”.

Cehoslovacii pareau dispusi spre concesii teritoriale în schimbul încheierii unei aliante militare, ceea ce îl face pe Alexandru Voda-Voievod sa declare la 16 decembrie 1919 în Camera Deputatilor ca „spera sa gaseasca remediul pentru salvarea integrala a Maramuresului”. Tratativele româno-cehoslovace decurgeau în conditii favorabile pentru România. La 15 martie 1920 Osusky, seful delegatiei cehe, îl înstiinta pe seful guvernului român ca frontiera Maramuresului era pe cale de a fi rezolvata.

In acest stadiu al negocierilor intervine schimbarea de guvern din România, cabinetul Vaida fiind înlocuit cu unul condus de Averescu.

Evenimentul este folosit de cehoslovaci ca pretext pentru întreruperea negocierilor, argumentând ca în urma demisiei guvernului Vaida delegatia româna nu mai dispunea de împuternicirea legala pentru a putea semna acordul încheiat.

La 1 aprilie 1920 prin adrese trimise Ministerului Afacerilor Straine si Ministerul de Razboi, reprezentantul Cehoslovaciei în România reînnoia în numele guvernului sau cererea de evacuare de catre trupele române a teritoriului din nordul Tisei, informând totodata partea româna de disponibilitatea Ministerului de Externe cehoslovac de a negocia cu statul român o rectificare de frontiera care ar urma sa fie stabilita de o comisie mixta româno-cehoslovaca.

Ca urmare, Legatia cehoslovaca din România era anunatta la 18 aprilie 1920 de hotarârea guvernului român de a-si retrage trupele, cerându-i-se ministrului Cernak sa comunice numele delegatului militar cehoslovac însarcinat sa regleze cu Marele Cartier General Român problemele de detaliu privind retragerea trupelor române. Se dadea astfel curs stipulatiilor Tratatului de pace cu Austria care prevedea ca teritoriul autonom al rutenilor din zona subcarpatica sa fie încorporat Cehoslovaciei, prevederi la care România consimtise prin semnarea lui. Pe de alta parte se sublinia disponibiliatea statului român de a începe tratativele cu statul cehoslovac vizând obtinerea unei frontiere mai bune pentru România, interesata sa integreze teritoriile de la sudul Tisei în procesul de unificare a întregului teritoriu national, ceea ce în conditiile geografice respective presupunea obtinerea cailor de acces spre aceste teritorii.

Prin semnarea Tratatului de la Trianon (4 iunie 1920) se reconfirma pe plan international apartenența Maramuresului de la nord de Tisa la Cehoslovacia.

 

Glasul Maramureșenilor de peste Tisa a fost numai auzit, nu și ascultat

 

Din păcate, ca de atâtea ori în istorie, glasul disperat al patrioților maramureșeni a fost doar auzit, nu și ascultat și, ca un paradox al istoriei parcă, Maramureșul voievodal a fost divizat pentru prima dată (prefigurare sumbră!), exact la Alba-Iulia, locul generic al unirii tuturor românilor.
Urmare a diligențelor de politică internă angajate de către fruntașul maramureșean avocatul dr. Vasile Filipciuc, pe lângă Consiliul Dirigent de la Sibiu, la 16 ianuarie 1919, regimentul 14 Roșiori, din Roman începea „curățarea Maramureșului” de „trupele iregulate ucrainene” ale căpitanului Vorobeț.

Între 16 ianuarie și 4 august 1919 operațiunea de eliberare a Maramureșului, la care au participat și voluntari maramureșeni s-a definitivat, cu prețul a cinci morți dintre ostașii români, căzuți în luptele de la Sighet  (Cămara) și din teritoriul din dreapta Tisei.
 Cu toate că a fost câștigată cu arma, partea de Maramureș de dincolo de Tisa, a rămas în cuprinsul statului cehoslovac, în fapt două treimi din Maramureșul voievodal. Diferendele de frontieră dintre România și Cehoslovacia, la începutul perioadei interbelice, au parcurs un proces sinous de redefiniri diplomatice, de la aspectul că cehii au fost surprinși când au primit în dar o parte a bazinului Tisei superioare și până la condiționarea acestora cu retragerea armatei române pe un aliniament la sud de Tisa, în zona Maramureșului de azi, privind negocierea frontierelor.

A urmat apoi „spectacolul” (pentru europeni) diplomatic de la Saint-Germain (10 septembrie 1919) când, onorând capriciile catolice ale unei Europe bântuită de răzbunări, partea de Maramureș din dreapta Tisei, în fapt două treimi din fostul comitat a fost atribuită Cehoslovaciei: „Ideea atribuirii rutenilor, care sunt slavi și uniați, românilor – care sunt latini și ortodocși, a fost respinsă de delegațiile americană, britanică și franceză. Delegația italiană a înaintat argumentul pe care contele Vanutelli Rey, tocmai l-a susținut, însă nu a putut convinge celelalte delegații care s-au pronunțat pentru unirea la Cehoslovacia a întregii rutenii din Ungaria”.

 

 

Harta Maramureșului românesc

 

 

Diplomația noastră externă interbelică, depășită de situație, a înregistrat un prim eșec uriaș când a supervizat retragerea armatei române, la 5 aprilie 1920. Pertractări româno-cehoslovace aprinse au avut loc, pe rând la Ujgorod, Satu Mare, Sighet, Praga și București, finalizate până în 1925, când a avut loc un schimb amiabil a câte cinci localități între cele două state.
La sfârșitul primului război mondial, așadar, într-un teritoriu bântuit de stafiile unor grave convulsii etnice, am numit aici teritoriul Maramureșului, circumscris bornei kilometrice zero a Europei geografice, punct terminus consfințit cu ocazia celebrării mileniului ungar, Maramureșul, deci, a suferit o gravă amputare teritorială, de care rămâne vinovată doar diplomația românească. Cu toate acestea, românii din dreapta Tisei au reușit, de-a lungul secolului XX, să-și conserve ființa națională evoluând în raport de conivență cu trupul etnic al nației lor.

 

Surse:

 

http://www.vistieria.ro/Istoria-romanilor-Articole/Articole-Perioada-contempoarana/Cum-s-au-unit-Maramure

 

Magazin istoric