1796: S-a născut pastorul Stefan Ludwig Roth, istoric şi gânditor german din Transilvania; participant la Revoluţia de la 1848-1849, a susţinut cauza românilor transilvăneni.
În 1849 a fost executat, după ce fusese condamnat la moarte de un tribunal militar maghiar.
1814, 24/25: S-a născut actorul şi cântăreţul român Matei Millo, autor de texte dramatice, unul dintre pionierii teatrului românesc (m. 1896)
În noaptea de 24-25 noiembrie 1832, s-a produs în Basarabia ţaristă un cutremur de pământ.
1843 (24.XI / 6.XII): Mihail Kogălniceanu, numit profesor la Academia Mihăileană din Iaşi, Moldova, a ţinut „Cuvântul de deschidere a celui dintâi curs de istorie naţională”, în care a definit istoria şi rolul acesteia în cristalizarea conştiinţei naţionale.
1865 (24.XI/6.XII) : În cadrul Dietei Transilvaniei de la Cluj (ale cărei lucrări au început la 8/20.XI.1865), s-a votat încorporarea Transilvaniei la Ungaria (potrivit decretului imperial emis în august acelaşi an).
Autonomia principatului era, astfel, desfiinţată, urmând ca interesele acestui teritoriu locuit majoritar de români să fie discutate şi hotărâte de Dieta de la Budapesta.
1877: Genialul poet român Mihai Eminescu a început colaborarea la ziarul „Timpul”, cu articolul „Bălcescu şi urmaşii lui”
1879: Italia recunoaşte independenţa României, stabilește relaţii diplomatice cu țara noastră şi hotărăște numirea unui ministru plenipotenţiar la Bucureşti.
În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, relaţiile diplomatice dintre cele două ţări nu au fost întrerupte.
În perioada postbelică, relaţiile româno-italiene au cunoscut, în ansamblu, o evoluţie pozitivă.
La 9 martie 1964, guvernele României şi Italiei au hotărât să ridice misiunile diplomatice de la Roma şi Bucureşti la rang de ambasadă. Au avut loc vizite la nivel de şefi de stat, de guvern, membri ai guvernului, conduceri ale celor două parlamente.
Oficialităţile italiene au urmărit cu interes şi simpatie evenimentele care au avut loc în decembrie 1989 în România.
1889: S-a născut Constantin I. Karadja, istoric, bibliograf, bibliofil (căutător de rarităţi şi editor de izvoare istorice) şi diplomat român; a fost unul dintre cei care s-a implicat în salvarea evreilor cu cetăţenie română aflaţi pe teritoriul Germaniei naziste sau pe teritoriile controlate de Reich; membru de onoare al Academiei Române din 1946 (m. 1950) – 130 de ani. NOTĂ: Dicţionarul Membrii Academiei Române 1866-2003, Dorina Rusu menționeează naşterea la 12.X.1889 şi decesul la 29.XII.1950; pe site-ul http://archive.today/JTuYp naşterea este trecută la 12/24.XI.1889
1912: S-a născut regizorul Victor Iliu, unul dintre maeştrii filmului românesc; (d. 1968, la Roma).
1919: Partidului Național Român, Partidului Țărănesc, Partidului Naționalist–Democrat, Partidului Țărănesc din Basarabia și alte câteva grupări mici s-au coalizat formând „Blocul Parlamentar democratic”.
1920: A murit Alexandru Macedonski, poet, prozator şi dramaturg român, promotor al simbolismului în poezia română, membru post-mortem al Academiei Române din 2006 (n. 1854).
1924: În România interbelică, apare la Bucureşti revista săptămânală „Mişcarea literară„, care se va edita pînă pe 17 octombrie 1925.
Revista a fost condusă de Liviu Rebreanu.
1924: Aurel Persu brevetează în Germania invenţia unui automobil aerodinamic fără diferenţial.
A construit automobilul in perioada 1922-1924, cu bani proprii, in Germania.
Aurel Persu, nascut pe 26 Decembrie 1890, decedat pe 5 Mai 1977, a fost un inginer mecanic roman, constructorul primului autovehicul cu profil aerodinamic din lume. A urmat Scoala Superioara Tehnica din Berlin-Charlottenburg, absolvind Sectia Mecanica in 1913, ca sef de promotie. In 1914 a fost medaliat de Ministerul Instructiunii Publice din Germania pentru un studiu deosebit in domeniul comportarii navelor in spatiul cosmic.În țară a fost conferențiar la Scoala Politehnică, iar din 1938 director general la Fabrica de avioane I.A.R. Brasov. A ieșit la pensie in 1950, dar a continuat sa lucreze la Institutul de Documentare Tehnica din București.A proiectat si construit primul automobil aerodinamic din lume pe care il vedem si astazi la Muzeul National Tehnic Dimitrie Leonida din București. Inventia care l-a făcut celebru a fost un „Automobil de forma aerodinamica cu patru roti montate inauntrul formei aerodinamice”. Brevetul a fost obtinut in Germania la 19 septembrie 1924, cererea de brevetare fiind adresata la 13 noiembrie 1922.Dupa multe calcule si experimente de laborator, el a ajuns la concluzia ca forma ideala a unui automobil, a unui vehicul in miscare, este forma picaturii de apa in cadere, forma aerodinamica ideala. El a ajuns la coeficienti aerodinamici de 0,22 care si azi sint greu de atins. Caroseria a fost construita la diverse ateliere din Berlin. Automobilul este dotat cu frane pe saboti, care actioneaza doar pe rotile din spate. Datorita distantei reduse dintre rotile din spate, inventatorul a renuntat la diferential in transmisie. Aurel Persu a adus automobilul in Romania, parcurgand cu el peste 120.000 km, cu o viteza maxima de circa 80 km pe ora. Datorita lipsei diferentialului putea lua viraje foarte stranse cu 60 km pe ora in deplina siguranta. Persu a donat automobilul, in stare de functionare, Muzeului National Tehnic „Dimitrie Leonida” in anul 1969. Desi automobilul nu a fost realizat in serie, uzinele Ford si General Motors au solicitat cumpararea brevetului, fara a garanta insa si construirea acestuia. Acest fapt l-a determinat pe inventator sa refuze propunerea.
1924: A încetat din viaţă Ioan G.Bibescu (n.1848 Cerneţi, jud.Mehedinţi), folclorist şi publicist român.
1927: A murit la București Ion (Ionel) I. C. Brătianu, om politic liberal, preşedinte al Partidului Naţional Liberal (din 1909 până la încetarea sa din viaţă). De numele său se leagă Războiul de întregire naţională, Marea Unire de la 1918, Constituţia României din 1923 ş. a.; membru de onoare al Academiei Române din 1923; (n. 1864 la Florica, azi Ștefănești, Argeș).
De formație inginer, Ionel Brătianu nu a profesat, ci s-a dedicat vieții politice, fiind cel mai potrivit acestei cariere dintre cei trei băieți ai liderului liberal Ion C. Brătianu.
Ion I.C. Brătianu a fost de cinci ori președinte al Consiliului de Miniștri —mai mult decât oricine altcineva —, de trei ori ministru de interne, de două ori ministrul al apărării naționale și de două ori ministru al afacerilor externe.
A fost președinte al Consiliului de Miniștri în momentul intrării Ion I.C. Brătianu a fost de cinci ori președinte al Consiliului de Miniștri —mai mult decât oricine altcineva —, de trei ori ministru de interne, de două ori ministrul al apărării naționale și de două ori ministru al afacerilor externe. conducând țara în momentele dificile ale retragerii în Moldova.
În 1922, după ce avuseseră loc realizarea și recunoașterea Marii Uniri, a preluat guvernarea, asumându-și reforma agricolă și votarea noii constituții din 1923. Brătianu a fost adesea acuzat că ar fi avut o influență disproporționată asupra monarhului, impunând acestuia opțiunile sale politice.
Când Ferdinand a murit în 1927, guvernul condus de Ionel Brătianu a rămas în fruntea țării, sub domnia regelui minor Mihai. În același an Ionel Brătianu a murit subit,fapt care a însemnat începutul unei perioade de declin pentru Partidul Național Liberal.
1927: După moartea lui Ion I.C. Brătianu a fost ales în funcția de șef al PNL, Vintilă I. C. Brătianu.
1939: S-a stins din viaţă Miron Cristea (n.1868 Topliţa, jud.Harghita), patriarhul României (1925-1939). Miron Cristea a fost membru al Regenţei în timpul primei domnii a regelui Mihai I (1927-1930) şi prim-ministru (1938-1939) în timpul dictaturii regale.
1939: A încetat din viaţă folcloristul şi publicistul român Mozes Gaster; (n.1856).
1941: S-a născut la Ocna Sibiului, județul interbelic Sibiu, actorul român de teatru și film Emil Hossu; (m. 25 ianuarie 2012, București).
Deoarece tatăl său era diplomat, pe 23 august 1945 toată familia a fost deportată într-un lagăr în Germania, unde a rămas timp de un an și trei luni.
După ce au scăpat din lagăr, părinții s-au întors în România. Casa, o fabrică de ață și automobilul le fuseseră confiscate.
În 1948, pentru că fusese diplomat în perioada lui Ion Antonescu, tatăl lui Emil Hossu, a fost trimis la muncă forțată la Canalul Dunăre-Marea Neagră.
S-a îmbolnavit de cancer și când actorul avea doar 17 ani a decedat.
Pentru că nu avea „origine sănătoasă”, Emil Hossu a reușit să intre la ATF abia din a treia încercare.
A fost căsătorit cu actrița Catrinel Dumitrescu. Primele sale roluri retribuite au fost la teatrul radiofonic. Ulterior a devenit actor la Teatrul Nottara din București.
A avut prestații remarcabile în filme cunoscute cum ar fi Secretul lui Bachus (1984) și Sosesc păsările călătoare (1984).
A fost membru în Asociația Foștilor Deținuți Politici.
Actorul Emil Hossu a fost decorat la 13 decembrie 2002 cu Ordinul național Serviciul Credincios în grad de Cavaler, alături de alți actori, „pentru devotamentul și harul artistic puse în slujba teatrului romanesc, cu prilejul împlinirii unui veac și jumătate de existență a Teatrului Național din București”.
A decedat în seara zilei de 25 ianuarie 2012, chiar cu câteva minute înainte de începerea spectacolului „Aniversarea”, în timpul repetiției generale, pe scena teatrului Nottara, în urma unui infarct miocardic.
1953: S-a născut Ilie Stepan, cantautor (reprezentant al folkului şi rockului românesc), compozitor, instrumentist şi orchestrator, pionier al muzicii fusion; realizator de emisiuni de radio şi de televiziune; fondatorul grupului „Pro Musica”; compozitorul piesei „Timişoara”, imnul Revoluţiei Române din oraşul de pe malul Begăi.
1962: A decedat poetul George Gregorian. A scris şi texte pentru spectacolele de revistă ale lui Constantin Tănase; (n. 1886).
1970: Are loc vizita oficială în Marea Britanie a președintelui Consiliului de miniștri al României, I.Gh. Maure. A fost primit de regina Elisabeta a II-a și poartă convorbiri cu primul ministrul Harold Wilson.
1987: A murit juristul Eugen Barasch, autorul unor importante lucrări de drept civil şi de dreptul familiei, membru corespondent al Academiei Române din 1963; (n. 1905).
1989: În ciuda evenimentelor din țările vecine, Nicolae Ceaușescu a fost reales cu unanimitate de voturi, în funcția de secretar general al PCR.
1994: A murit la București poetul George Almosnino; (n. 17 iulie 1936, București), membru al Uniunii Scriitorilor din România. A fost fiul Lucreției și al lui Leon Almosnino (evreu sefard, cu strămoși din Peninsula Iberică), soțul poetei Nora Iuga și tatăl balerinului Tiberiu Almosnino.
A fost arestat (pe nedrept, vreun an și șase luni ), dat afară din facultate în ultimul an, înainte de examenul de stat, nu și-a mai găsit serviciu nicăieri și a fost nevoit să lucreze pe un șantier de construcții, ca fierar-betonist și apoi ca vopsitor.
A publicat rar în presa literară, dar cu sprijinul lui Florin Mugur, i-au apărut câteva volume de versuri la editura Cartea Românească,(Laguna (1971); Nisipuri mișcătoare (1979); Omul de la fereastră (1982); Poeme din fotoliul verde (1984).
Postum, i-au fost publicate volumele Marea liniște (1995) și Fotoliul verde. Antologie de poezie 1971-1995, Editura Paralela 45, Pitești, 2013.
1996: A decedat marele fotbalist român Titus Ozon (n. 13 mai 1927, București). A jucat pentru cluburile Dinamo, Progresul și Rapid.
Între 1952 și 1962 a jucat la Echipa națională de fotbal a României, pentru care a participat la Jocurile Olimpice din 1952. A fost cunoscut pentru driblinguri și execuții precise.
1999: A încetat din viață la București istoricul Dan Cernovodeanu, unul dintre marii specialiști români în heraldică şi genealogie.
S-a născut pe 10 octombrie 1921 la Ploieşti, tatăl său fiind de profesie ofiţer activ. A studiat în cadrul clasei palatine în primii 5 ani (1932-1937), fiind şef de promoţie, iar după terminarea liceului (1940), a absolvit Facultatea de Istorie, specializându-se în heraldică şi sigilografie.
Ȋn 1949, a trecut ilegal graniţa în Iugoslavia, dar a fost prins şi predat autorităţilor române. Ca urmare este condamnat la 5 ani închisoare. Ȋn 1959 a fost arestat din nou şi condamnat la 8 ani închisoare. Nu a fost graţiat în 1964. În 1978, a reuşit să părăsească ţara şi să se stabilească la Paris.
În 1982 a participat la înfiinţarea Casei Româneşti (La Maison Roumaine), ocupând postul de secretar generai, ocupându-se de preluarea în custodie a Bibliotecii „Fundaţiei Universitare Regele Carol I”. Colaborează la revista trimestrială de cultură „Contrapunct”, alături de alte personalităţi ale exilului românesc.
După 1990, s-a întoars în ţară. A ocupat funcţia de preşedinte al Partidului Liberal Monarhist. A publicat articolul “Am fost coleg de clasă cu regele Mihai” (în franceză: “Le roi Michel I, mon collegue de classe”), în revista “Dosarele istoriei” – nr.11/1997, pp.40-45. Obţine doctoratul la Sorbona cu teza: „L’evolution des armoires des pays roumains depuis leur apparition jusqu’a nos jours (13-e – 20-e siecles)”.
A ţinut diverse conferinţe, precum “Dramatica situaţie a membrilor armatei regale române în anii comunismului” (Cluj-Napoca, 3 mai 1996), în cadrul Simpozionului “Armata română în comunism”, organizat de Fundaţia Culturală Memoria – filiala Cluj.
A fost membru fondator și președinte al Institutul Român de Genealogie și Heraldică „Sever Zotta” din Iaşi (13 ianuarie 1999); vicepreşedinte: Ștefan S. Gorovei. Lucrării de bază: “Ştiinţa şi arta heraldică în România” (Bucureşti, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1977); prefaţă de Aurelian Sacerdoţeanu (18 noiembrie 1975) / „Evoluţia armeriilor Ţărilor Române de la apariţia lor şi până în zilele noastre” Ed Istros, 2005, 500 pag, volum nou.
2004: Se inaugurează la Bucureşti, Muzeul Costumelor Populare din România.
Conform Hotărârii Guvernului nr. 655 din 31/07/2014, privind reorganizarea Muzeului Costumelor Populare din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 19 iulie 2005, instituţia s-a mutat la sediul Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” din Şos. Kiseleff, nr. 28-30, sectorul 1.
Bibliografie (surse):
Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;
Există convingerea că etnonimul ‘român’ este vechi la români, încă de pe vremea ocupației romane, dar la o analiză mai atentă a datelor se poate constata că lucrurile nu stau deloc așa.
De-a lungul Evului Mediu și până mai încoace românii au fost cunoscuți în afara Țărilor Române ca vlahi (sau valahi), denumire de origine slavă, preluată de la germanici (cf. DELR, vlah), iar în antichitatea târzie până la stabilirea slavilor la sud de Dunăre, românii de azi erau numiți traci, daci sau iliri în funcție de regiunea în care locuiau.
De menționat că doar românii din sudul Dunării s-au numit pe ei înșiși ‘români’ în diverse variante precum armân, rămăr, etc., dar nu și la nordul Dunării. Este adevărat că Valahia s-a numit în documentele de limbă română, fie Țara Rumânească, fie Țara Muntenească, dar locuitorii acestei provincii românești s-au numit fie, munteni, fie olteni, etc., iar nu ‘rumâni’. Rumân nu a însemnat altceva decât ‘țăran dependent’, iobag.
Cronicarii munteni vorbesc despre “limba noastră dăcească”, nu română, iar Stolnicul Cantacuzino nu credea în teoria romanizării, care începuse să capete contur ceva mai devreme, la cronicarii moldoveni. Istoricul grec Laonicos Chalcocondylas (1430 – 1470) in istoria sa ne numește invariabil daci, iar pe Vlad Drăculea (Țepeș) îl definește drept ‘regele dacilor’.
În plus, afirmă că româna este apropiată de italiană, dar ține să specifice că nu se știe de unde până unde cele două limbi seamănă așa de mult, fapt care dovedește că teoria romanizării nu căpătase contur la acea vreme. Pe de altă parte, în cronicile bizantine, Imperiul Bizantin era denumit Imperiul Romanilor (Imperiul Roman), iar locuitorii se numeanu pe ei înșiși romani.
Grecii își spuneau romaioi (romani), iar populația traco-iliră procedase la fel folosind termeni specifici fiecărui dialect. Prin urmare, nu erau etnonime propriu-zise, ci defineau apartenența la o anumită entitate politică, anume Imperiul Roman de Răsărit, care reprezenta lumea civilizată, în contrast cu restul Europei care era lumea barbară. Prin urmare, toți locuitorii Imperiului Bizantin se defineau drept ‘romani’, indiferent de originea lor etnică.
Este demn de menționat că până în ziua de azi, în limba neogreacă există expresia “mileromaika” cu sensul de ‘vorbește clar, deschis’, unde romaika este echivalentul lui ‘elinika’, ambele definind limba greacă, romaika fiind un derivat al lui romaios ‘roman’ (cf. DELR, român). Sânt detalii care nu pot fi trecute cu vederea.
Așa se explică faptul că doar românii din sudul Dunării au folosit endoetnonime de genul celor arătate mai sus, dar nu și cei de la nord de Dunăre.
Am arătat mai sus că la nordul Dunării a existat în Evul Mediu termenul de ‘rumân’, dar nu ca etnonim, ci ca realitate socială: acest termen a definit timp de secole pe țăranul dependent, țăranul dependent de moșiile boierești, în contrast cu moșneanul ‘țăranul liber’, un derivat al lui ‘moș, respectiv moșie’, definind de obicei pe locuitori din zonele de deal și de munte care au fost întotdeauna liberi, stăpâni pe avutul lor. Ba mai mult, asta se întâmplă doar în Muntenia, dar nu și în Moldova și nici în Ardeal.
Prin urmare, se poate emite ipoteza că țăranii dependenți din Muntenia erau originari din sudul Dunării și că ei au venit aici într-o anumită perioadă istorică.
Cum se explică totuși această stare de lucruri? Procopius din Caesarea arată că slavii odată ajunși în sudul Dunării atacau în modul cel mai bestial cu putință populația compactă de traci și iliri (așa cum îi denumește Procopius) din această regiune, ucigându-i, jupuindu-i de vii sau alungându-i de pe locurile lor de baștină. Sălbăticia slavilor nu cunoștea limite. Multă vreme (și probabil și acum) s-a vorbit în istoriografia românescă despre migrația ‘pașnică’ a slavilor pe teritoriile locuite de strămoșii noștri.
Pentru edificare vom cita din Procopius despre migrația ‘pașnică’ a acestora la sud de Dunăre: “Cam în același timp (este vorba de campania lui Belizarius împotriva goților din Italia, n.a.), o armată de slavi au trecut Dunărea provocând mult rău în toată Iliria până în Epidamos ucigând și luând sclavi pe toți cei le cădeau în cale, tineri sau bătrâni, jefuindu-le avutul.
Au reușit deja să cucerească numeroase locuri întărite din regiune care erau neapărate, dar care fusseră mai înainte bine apărate și continuă să umble peste tot căutând orice pentru propria lor plăcere” (7, 29, 1-3). În continuare, autorul arată că o armată bizantină de cca 15. 000 de soldați le urmăreau mișcările fără a îndrăzni să-i atace.
În altă parte, autorul spune “O mare hoardă de slavi au coborât acum asupra Iliriei cauzând suferințe greu de descris. Împăratul Iustinian a trimis o armată comandată între alții și de fiii lui Germanos. Dar această armată era inferioară numeric inamicului nefiind în stare să se lupte cu ei, rămânând tot timpul în spatele lor tăind pe cei răzlețiți în urma barbarilor. Au ucis mulți dintre ei, dar au luat și câțiva prizonieri pe care i-au trimis împăratului. Cu toate acestea barbarii au continuat devastările.
Expediția de jaf a durat mult timp în care au umplut drumurile de cadavre, luând ca sclavi mulțimi nenumărate, jefuind orice fără ca cineva să se poată opune și în sfârșit s-au întors acasă cu toată prada. Romanii nu au putut să-i atace când au trecut Dunărea or să le facă daune în vreun fel sau altul, pentru că gepizii au făcut înțelegere cu ei întâlnindu-se cu ei și trecându-i în bărci, peste Dunăre, primind sume mari pentru asta. Plata era un stater de aur de persoană” (8, 25, 1-5). Asta se întâmpla la începutul anului 552.
Invazii similare aveau loc și în Tracia: “În acest timp (anul 550, n.n.). O armată de slavi nu mai mare de 3000 de indivizi au trecut Dunărea fără să întâmpine nicio opoziție, înaintând imediat spre râul Hebros pe care l-au trecut fără dificultăți, apoi despărțindu-se în două grupuri. Un grup de 1800 de oameni, iar celălalt restul” (7, 38, 1-2). Cu toate că cele două secțiuni nu țineau legătura între ele, ambele au reușit să înfrângă armata bizantină. Generalul Asbados a fost luat prizonier, iar după aceea a fost ucis fiind aruncat în foc de viu, după ce i-a fost jupuită pielea de pe spate. Jupuirea de viu și aruncarea în foc a celor prinși sau luați prizonieri era o practică obișnuită a invadatorilor slavi.
“Apoi cei care l-au înfrânt pe Asbados au jefuit sistematic totul până la mare și au capturat un oraș de coastă numit Toperos, cu toate că avea garnizoană.
Este primul oraș de coastă din Tracia și se află la opt zile de mers până la Bizanț. L-au capturat astfel. Cei mai mulți s-au ascuns în terenul denivelat din spatele fortificațiilor, iar restul au mers în fața porții care se află în partea de est și au început să hărțuiască pe romani la creneluri” (7, 38, 9-10). Soldații ies din cetate să-i atace pe cei din fața porții, sânt atrași în spatele cetății unde sânt atacați de grosul gloatei de slavi, fiind încercuiți și uciși până la ultimul om, apoi atacă fortificațiile.
Locuitorii orașului lipsiți de armată încearcă să se apere singuri aruncând ulei fierbinte asupra invadatorilor. Cu toate acestea barbarii reușesc să cucerească orașul, apoi “Au ucis imediat toți bărbații, 15.000 la număr, luând ca sclavi femeile și copiii.
Cu toate acestea, nu obișnuiau să cruțe pe nimeni, de când au început să invadeze ținuturile romanilor, ucideau pe toți cei care le cădeau în cale, neținând cont de vârstă, astfel că întreg teritoriul Iliriei și al Traciei ajunsese să fie plin de cadavre aflate la voia întâmplării. Își ucideau victimele nu cu sabia sau lancea, ori în alt mod obișnuit, ci prin baterea a patru țăruși în pământ, făcându-i foarte ascuțiți și străpugându-i pe bieții nenorociți cu mare forță prin spate până în intestine. Acesta era modul preferat de a-i ucide.
Barbarii aveau însă și altă metodă, anume bătând patru țăruși în pământ cât mai adânc, apoi legând mâinile și picioarele celor prinși de ele lovindu-i cu bâte ucigându-i ca pe câini ori șerpi sau alte sălbăticiuni. Alții îi închideau în colibe împreună cu vitele lor, pe acei pe care nu erau în stare să-i ia cu ei în vizuinele lor, și după aceea puneau foc la colibe fără nicio milă. Așa distrugeau slavii pe toți cei ce le cădeau în cale. Dar din acest moment înainte, ambele grupuri ca și cum s-ar fi îmbătat cu marea cantitate de sânge vărsat, s-au hotărât să facă prizonieri pe unii care le cădeau în cale și prin urmare, luau cu ei mii de prizonieri când plecau acasă” (7, 38, 19-23).
Asta se întâmpla pe la jumătatea secolului VI, dar procesul a continuat până mai târziu. Este de presupus că în această perioadă unii au trecut Dunărea la nord nu ca sclavi, ci ca fugari. Se știe că existau entități statale la nord de Dunăre, înainte de întemeierea Țării Românești, dar nu avem atestări clare ale existenței unor astfel de formațiuni politice în secolele VII-VIII, perioadă în care slavii s-au stabilit la sud de Dunăre, dar faptul că slavii nu s-au putut stabili în masă la nord de Dunăre, așa cum ar fi fost normal, dovedește încă odată că la acea vreme existau astfel de entități politice care nu i-au lăsat pe slavi să se stabilească în aceste regiuni, iar cei care vor fi rămas aici au fost asimilați de populația locală. În sudul Dunării, fenomenul a fost invers.
Prin urmare, este destul de evident că acești traci și iliri luați prizonieri de către slavi erau duși la nord de Dunăre ca sclavi, formând baza de plecare a viitorilor țărani dependenți din Muntenia, adică rumânii de mai târziu. Tot la fel de bine putem înțelege că tot atunci a început istoria popoarelor din sudul Dunării. Aceste date explică, de asemenea, și originea slavă a unor boieri din Țările Române. Este de presuspus că zona de câmpie a Munteniei era foarte puțin populată la acea vreme și prin urmare era nevoie de forță de muncă.
După distrugerea regatului dacic de către romani și retragerea ulterioară a romanilor din Dacia, teritoriile dacice au rămas pradă invaziilor barbare de tot felul. Populația locală s-a retras în zonele de deal și de munte, zonele de câmpie rămânând, în principiu, pustii. Cele mai mari moșii boierești de mai târziu s-au aflat aici împreună cu masele de rumâni, care vor fi împroprietăriți abia după Primul Război Mondial.
Mult mai târziu, abia prin secolele XVIII-XIX când teoria latinistă a prins mai bine contur s-a emis ipoteza că denumirea vine chiar de la coloniștii romani care ar fi spus cu multă mândrie „civis romanus sum“. O pură invenție pentru a susține ‘romanizarea dacilor’ care în realitate nu a avut niciodată loc, nici măcar la sudul Dunării. La nordul Dunării au fost foarte puțini coloniști în comparație cu populația locală, doar pe vremea ocupației romane.
Este foarte bine cunoscut faptul că romanii nu au ocupat decât cca o cincime din teritoriul regatului dac, iar populația vorbitoare de limbă latină s-a retras odată cu retragerea aureliană, la 271 A.D. Datele arheologice nu lasă nicio îndoială că populația locală a rămas pe loc în fosta provincie Dacia (cf. DELR, Argument).
În plus, dacii liberi nu aveau nici cel mai mic motiv să emigreze la sud de Dunăre.
Pe de altă parte, limba română este probă indubitabilă că dacii nu s-au romanizat. Am arătat cu diverse ocazii (cf. DELR), că 86% din lexicul limbii române este diferit de cel al limbii latine, dintre care un procent relativ redus sânt împrumturi din alte limbi, restul provin direct din proto-indo-europeană, prin urmare sânt de origine traco-dacă.
Notă: Toate traducerile din Procopius sânt făcute de autor.
Corneliu Popovici, consilierul președintelui prorus Igor Dodon, este noul ministru al Educației, Culturii și Cercetării din R.Moldova. De-a lungul timpului, proaspătul ministru de la Chișinău a avut o serie de declarații „moldoveniste” prin care a susținut că unionismul cade sub incidența Codului Penal și s-a arătat împotriva burselor de studii oferite de statul român.
În continuare vom enumera doar câteva dintre declarațiile prostești pe care le-a făcut acest Popovici în ultimii ani.
Astfel, în ianuarie 2017, consilierul lui Igor Dodon, spunea că „înlocuirea sintagmei „limba moldovenească” în textul Constituției cu „limba română” este o manevră politică a unor partide obscure”. Totodată acesta a mai adăugat că anume această procedură „va duce la destabilizarea Moldovei, a societății”.
În februarie 2018, Popovici a declarat că „proiectul unionismului a fost gândit în Moldova de către acele forțe politice care și-au demonstrat incapacitatea de guvernare în ultimii nouă ani”. Acesta adăuga că primarii satelor și orașelor care semnează declarații de unire cu România, „cad sub incidența Codului Penal”.
Împotriva burselor de studii oferite de România
În iunie 2018, Popovici s-a arătat deranjat de faptul că mulți tineri pleacă la studii în România și a cerut să fie făcut un set de acțiuni, printre care să se modifice statutul burselor oferite de statele vecine, în special România, în burse de mobilitate academică”.
„Anual, România oferă în jur de 6 000 de burse pentru copiii și tinerii din Moldova. Acesta este practic numărul de studenți dintr-o universitate. Rezultă că pierdem câte o universitate în fiece an. Nu este rău când copiii noștri studiază peste hotare, dar este rău când ei pleacă și nu mai revin în țară, or statistica tocmai asta ne-o demonstrează”, declara atunci Popovici.
Tot el spunea că schimbarea statutului burselor de studii în străinătate va permite universităților din țară să se consolideze și va stopa procesul de depopulare.
Contra „Istoriei Românilor”
În noiembrie 2018, Popovici spunea că „menținerea disciplinei „Istoria Românilor”, se urmăresc anumite scopuri politice, care contravin intereselor țării”.
„Din punct de vedere a programei școlare, a principiilor contemporane de predare a istoriei în școală, nu mai sunt state în Europa unde istoria să fie predată în baza principiului etnic, în baza acestui principiu s-a predat în sec. XIX, acum se predă în baza principiului statal. Chiar și în România din 1997, practic de 20 de ani, nu se mai predă «Istoria Românilor» ca disciplină, ci se predă disciplina «Istoria». Probabil cei de la guvernare care au anumite viziuni referitor la Moldova prin menținerea acestei discipline nu-și doresc altceva decât să-și atingă anumite scopuri politice, care nu concordă cu interesele R. Moldova”, spunea acesta.
Popovici, convins că România a ”ocupat” Basarabia în 1918
Corneliu Popovici este de părere că Basarabia a fost ocupată de România în urma evenimentelor din 1918. „După a început un haos. Ca urmare, în acest vacuum de putere s-a produs această intervenție a armatei române, care a început, în ianuarie 1918, sub pretextul de a-și proteja anumite depozite care se aflau în aceste regiuni. Dar, în acest vacuum de putere, când Sfatul Țării nu putea să controleze situația, s-a produs un proces de anexare teritorială și de lichidare a Republicii Democratice Moldovenești.
Votarea în Sfatul Țării s-a produs în condiții specifice, când Chișinăul era ocupat de Armata română, clădirea era înconjurată de armată, în interior erau soldați. În aceste condiții, sub baioneta unei armate străine, cei din Sfatul Țării au fost nevoiți să ia o singură decizie și au votat condiționat!”, a spus Popovici.
Mai mult, noul ministru al Educației susținea că în programa din R. Moldova trebuie să fie „o educație pro-Moldova”, și nu una în care „sunt promovate ideile unioniste”.
Mai multe acțiuni și declarații moldoveniste pe care le-a făcut Popovici puteți citi într-o trecere în revistă realizată de diez.md.
Amintim că recent la Chișinău, 62 de deputați din partea Partidului Socialist din RM și Partidul Democrat au votat un nou Guvern.
Deși înainte de vot Igor Dodon, președintele slugă-rusească al R.Moldova, a mințit că acest Executiv va fi unul tehnocrat și apolitic, șase membri din cei unsprezece au fost consilierii lui. Este vorba despre premierul Ion Chicu, dar și despre miniștrii Aureliu Ciocoi, Victor Gaiciuc, Corneliu Popovici, Viorica Dumbraveanu, Ion Perju.
Corneliu Popovici, fostul consilier al președintelui prorus Igor Dodon și noul ministru al Educației, Culturii și Cercetării este unul dintre autorii de tristă faimă ai manualelor de istorie integrată, repartizate în şcoli în 2006 la indicaţia lui Vladimir Voronin, scrie Inoprut.ro., care subliniază că manualul de istorie integrată era unul profund antiromanesc. Dincolo de o ținută grafică aparte, abunda în texte propagandistice sovietice şi comuniste, cu numeroase acuzaţii la adresa României, dar şi cu imagini ale foştilor şi actualilor lideri comunişti.
Istoria integrată a fost introdusă de guvernarea comunistă ca disciplină obligatorie de studiu de la 1 septembrie 2006. Această disciplină înlocuia cele două cursuri de istorie universală și cea a românilor introduse în 1991. Cursul sub numele de „Istorie Integrată” fusese scris de Angela si Corneliu Popovici, și se preda din clasa a V-a pâna în a XII-a.
Această decizie a generat la acea vreme dispute şi proteste în rândul elevilor, profesorilor, istoricilor şi părinţilor care au calificat cursul drept „fals istoric”. şi „instrument de îndoctrinare ideologică a învăţământului de către partidul de guvernământ”. Peste un timp s-a revenit la cursurile de istorie universală și cea a românilor.
Corneliu Popovici este doctor în filozofie, a fost conferențiar universitar la Academia de Administrare Publică pe lângă Președintele Republicii Moldova. În septembrie 2006, Popovici a fost numit, printr-un decret semnat de președintele Vladimir Voronin, în funcția de vicedirector al Academiei de Administrare Publică. Doi ani mai târziu, el a fost demis tot prin semnătura lui Voronin.
În perioada 2011 -2015 a fost vicepreşedinte al Societății pe Acțiuni „DAAC Hermes”, condusă de Vasili Chirtoca, consilierul comunist în CMC și candidat PCRM pentru funcția de primar al municipiului Chișinău în 2015. Iar odată ce Igor Dodon a obținut madatul de președinte al R. Moldova, Corneliu Popovici a făcut parte din echipa sa.
Popovici este în relaţii apropiate cu reprezentanţii comunităţii ruşilor din Republica Moldova şi participă activ la toate evenimentele ce promoveză cultura şi ştiinţa Rusiei. El este unul dintre susţinătorii ideii lui Igor Dododn din 29 martie 2012 de a iniția un referendum de schimbare a drapelului național al Republicii Moldova (tricolorul), prind drapelul moldovenesc al lui Ştefan cel Mare.
Ce alte declarații și acțiuni moldoveniste îl caracterizează pe noul ministru al noul ministru al Educației, Culturii și Cercetării puteți citiți într-o analiză publicată anterior de InfoPrut.
Eu, iubite cetitoriule, nicăirea n-am aflatŭ nici un istoric, nici latin, nici leah, nici ungur, şi viiaţa mea, Dumnezeu ştie, cu ce dragoste pururea la istorii, iată şi pănă la această vârstă, acum şi slăbită. De acéste basne să dea seama ei şi de această ocară. Nici ieste şagă a scrie ocară vécinică unui neam, că scrisoarea ieste un lucru vécinicŭ. Cândŭ ocărăsc într-o zi pre cineva, ieste greu a răbda, dară în véci? Eu voi da seama de ale méle, câte scriu. Făcutu-ţ-am izvod dintăiaşi dată de mari şi vestiţi istorici mărturii, a cărora trăiescŭ şi acum scrisorile în lume şi vor trăi în véci. Şi aşa am nevoit, să nu-mi fie grijă, de-ar cădea această carte ori pre a cui mână şi din streini, carii de-amăruntul cearcă zmintélile istoricilor. Pre dânşii am urmat, care vezi în izvod, ei pavăţa, ei suntŭ povaţa mea, ei răspundŭ şi pizmaşilor neamului acestor ţări şi zavistnicilor. Putérnicul Dumnezeu, cinstite, iubite cetitoriule, să-ţi dăruiască după acéste cumplite vremi anilor noştri, cânduva şi mai slobode veacuri, întru care, pe lângă alte trebi, să aibi vréme şi cu cetitul cărţilor a face iscusită zăbavă, că nu ieste alta şi mai frumoasă şi mai de folos în toată viiaţa omului zăbavă decâtŭ cetitul cărţilor. Cu cetitul cărţilor cunoaştem pe ziditoriul nostru, Dumnezeu, cu cetitul laudă îi facem pentru toate ale lui cătră noi bunătăţi, cu cetitul pentru greşalele noastre milostiv îl aflăm. Din Scriptură înţelégem minunate şi vécinice fapte puterii lui, facem fericită viiaţa, agonisim nemuritoriŭ nume. Sângur Mântuitorul nostru, domnul şi Dumnezeu Hristos, ne învaţă, zicândŭ: Čńďèňŕèňĺ ďèńŕíiŕ, adecă: Cercaţi scripturile. Scriptura departe lucruri de ochii noştri ne învaţă, cu acéle trecute vrémi să pricépem céle viitoare. Citéşte cu sănătate această a noastră cu dragoste osteneală.
De toate fericii şi daruri de la Dumnezeu voitoriŭ
Miron Costin, care am fost logofăt mare în Moldova