CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

ZIUA DE 23 NOIEMBRIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

 

 

 

 

 

 

 

Ziua de 23 noiembrie în istoria noastră  

 

 

 

 

 

 

 

 

1710: Dimitrie Cantemir vine pentru a doua oară la domnia Moldovei.

 

 

 

 

 

 

 

Dimitrie Cantemir , domn al Moldovei

 

 

 

 

 

 

Dimitrie Cantemir  (n. 26 octombrie 1673 – d. 1723), domn al Principatului Moldovei (19 martie – 8 aprilie 1693 şi 23 noiembrie 1710 – 11 iulie 1711), a fost un mare cărturar, enciclopedist, etnograf, geograf, filozof, istoric, lingvist, muzicolog, om politic şi scriitor .

 

La 23 noiembrie 1710, turcii l-au înscăunat  domn al Moldovei, insa noul domn – cărturar a încheiat la Luţk în Rusia, în 2 aprilie-13 aprilie 1711, un tratat secret de alianţă cu ţarul Petru cel Mare, în speranţa eliberării ţării de sub dominaţia turcă.

Programul său politic ca domnitor al Moldovei s-a bazat pe ideea de independenţă şi unitate a ţărilor române, pe primul plan punând eliberarea Moldovei de asuprirea otomană. După înfrângerea de la Stănileşti (1711) s-a refugiat în Rusia, unde a devenit consilier al ţarului rus Petru I

S-a afirmat chiar faptul că ar fi încercat alipirea Moldovei la Imperiul Rus, aşa cum făcuse şi Ucraina.

A fost un adept al domniei autoritare şi a fost împotriva transformării ţăranilor liberi în şerbi.

 

 

 

 

 

1843: Ion Ghica inaugurează cursul de economie politică la Academia Mihăileană din Iaşi, Moldova, cu lecţia intitulată “Despre importanţa economiei politice“.

 

 

Image result for ion ghica photos

 

 

 

Ion Ghica (n. 12 august 1816, Bucureşti  – d.  22 aprilie 1897, Ghergani, judeţul Dâmboviţa), a fost economist, matematician, scriitor, diplomat si om politic.

Fiu al logofătului Dimitrie Ghica, educat în Bucureşti şi în vestul Europei, Ion Ghica a studiat ingineria şi matematica la Paris între 1837 şi 1840

În timpul revoluției de la 1848, a fost trimis de către guvernul provizoriu ca reprezentant al acestuia la Istanbul, pentru a negocia cu guvernul turc. După înfrângerea revoluției, a rămas în exil la Istanbul; ulterior a fost numit de autoritățile turce în funcția de Bei al Samosului (1853 – 1859), unde a reușit să stârpească pirateria, în floare în acea insulă, care afecta în mod serios aprovizionarea pe mare a trupelor ce luptau în războiul Crimeii.

La terminarea misiunii sale, în 1859, a primit de la sultanul Abdul-Medjid titlul onorific de Prinț de Samos.

In 1859 după unirea Moldovei și Țării Românești a fost chemat de Alexandru Ioan Cuza să se întoarcă și devine prim-ministru în timpul lui Cuza și apoi în timpul lui Carol I al României.

A fost prim ministru de cinci ori: de trei ori al guvernului Romaniei  (în 1866, în 1866-1867 și în 1870-1871) și de două ori între 1859 și 1860, la Iași și la București, în perioada în care principatele romane  se uniseră într-un stat, însă păstrau încă două guverne separate.

Din 1874 a devenit membru titular al Societății Academice Române și președinte al ei din 1876 până în 1879, când instituția a fost redenumită în Academia Română.

În 1881, a fost numit ministru român la Londra şi va avea această funcţie până în 1889.

În afară de distincţia în politică, Ion Ghica a obţinut şi o reputaţie literară prin scrierile relativ cunoscute în timpul său, cum ar fi: Amintiri din pribegie în 1848 şi Convorbiri Economice. Scrisorile către Alecsandri, prietenul său de o viaţă, scrise la Londra , descriau vechea stare a societăţii româneşti care dispărea repede in fata valului de modernizare din sec.XIX. A fost primul care a susţinut apariţia unei industrii şi al unui comerţ naţional.

A decedat pe 7 mai 1897, la moșia sa de la Ghergani.

 

 

 

 

 

 

 

 

1864: Este înfiintat prin decret semnat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, Muzeul Național de Antichități din capitală, având în colecție piesele Tezaurului de la Pietroasa. Din anul 1990  muzeul se va numi Institutul de Arheologie “Vasile Pârvan” al Academiei Române.

 

 

 

 

 

 

1897: A fost înfiinţată o societate de ocrotire a copiilor orfani, de către Maria Cuţarida – Crătunescu,  prima femeie medic din România. Societatea s-a numit “Materna” şi a avut sub ocrotirea sa, chiar de la început, un număr de 100 opii orfani proveniţi din familii de muncitori săraci.

 

 

 

 

 

 

 

Imagini pentru Maria Cuţarida photos

 

 

 

 

Tot Maria Cuţarida a înfiinţat în 1897 la București prima creşă de copii , pe care a numit-o “Leagănul“.

 

 

1897: S-a stins din viaţă Alexandru Roman (n.1826 Auşeu, jud.Bihor), ziarist şi om politic român. Alexandru Roman a fost academician din 1866 şi profesor universitar la Budapesta, unul dintre conducătorii luptei politice a românilor transilvăneni, deputat în Parlamentul maghiar.

A.Roman a editat la Budapesta ziarele româneşti “Concordia” (1861-1866) şi “Federaţiunea” (1868-1876), unde a publicat “Pronunciamentul de la Blaj“.

 

 

 

 

 

 

 

 

1898: S-a născut inginerul Constantin N. Dinculescu, conducatorul lucrărilor de proiectare şi execuţie a numeroase termocentrale (Doiceşti, Ovidiu II, Borzeşti ş.a) şi a centralelor hidroelectrice de la Bicaz şi Sadu V; membru titular al Academiei Române din 1990; (m. 1990).

 

 

 

 

 

 

 

 

1905: S-a născut criticul literar Petru Comarnescu, memorialist, traducător; autorul unor valoroase monografii de artişti români şi străini şi iniţiatorul grupării “Criterion” din care făceau parte M. Eliade, M. Vulcănescu, C. Noica ; (m. 27 noiembrie 1970).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A tradus masiv literatură americană, în special autori dramatici, dar a tradus și din limba rusă. Într-o perioadă în care majoritatea intelectualilor români erau francofili sau germanofili, Petru Comarnescu a făcut o figură aparte, orientîndu-se spre spațiul cultural american.

Este de asemenea autorul mai multor monografii sau prefețe publicate la editura Meridiane, consacrate unor mari pictori români sau străini. Jurnalul său, publicat postum, într-o selecție foarte redusă, numără aproape 5000 de pagini, grosul acestui jurnal a rămas inedită.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1905:  S-a născut la Cernăuți (azi în Ucraina), actorul român Nicolae Sireteanu: “Pasărea furtunii”, “Răsună valea”, “Pisica de mare”; (m. 16.11.1963, la Bucureşti), absolvent al Conservatorului de Artă Dramatică din Bucureşti și Artist Emerit al Republicii Populare Române.

 A fost tatăl actriţei Ruxandra Sireteanu.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A activat la Teatrul Giulești din București. Filmografie: Răsună valea (1949), Răsare soarele (1954), Brigada lui Ionuț (1954), Pasărea furtunii (1957), A fost prietenul meu (1962), Pisica de mare (1963), Columna (1968).  

 

 

 

 

 

 

 

1916: În  timpul Primului Război Mondial, armatele germano-austro-ungare ocupă Bucureştiul și Ploieștiul, imediat dupa ce  Casa Regală, guvernul, administratia și armata română s-au  retras ăn Moldova.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

La Ploieşti, înaintea retragerii, 26 de instalații de rafinare a petrolului și toate sondele, rezervoarele din schele și rafinăriile fuseseră distruse de autoritatile române la cererea guvernelor englez și francez, pagubele ridicându-se la peste 9 milioane de lire sterline, o sumă uriașă pentru acea vreme.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1920:  S-a născut poetul roman de limbă germană Paul Celan, unul dintre reprezentanţii de seama ai modernismului (“Nisipul urnelor”, “Graţiile limbii”, “Trandafirul nimănui”); (d. 02.04.1970).

 

 

 

 

 

 

Related image

 

 

 

 

 

 

 

 

1923: S-a sinucis scriitorul Urmuz (Demetru Demetrescu-Buzău), unul dintre cei mai originali reprezentanţi ai literaturii române de avangardă si  precursor al suprarealismului; (n.17 martie 1883).

 

 

 

 

 

 

Scrierile lui – puține la număr – au cunoscut o glorie postumă, care nu a încetat să se consolideze. Ele au avut o neașteptată înrâurire asupra literiturii romanesti de avangarda și au contribuit la lărgirea conștiinței estetice.

 

 

 

 

 

 

 

 

1925: S-a născut la Mahmudia, în județul Tulcea, Gheorghe Calciu-Dumitreasa, preot şi dizident anticomunist  român; (d. 21 noiembrie 2006).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Părintele Calciu a fost unul dintre acei luptători anticomuniști care au mărturisit credința lor în Hristos și în ideea națională, cu însuși sângele lor.

A îndurat peste 21 de ani de închisoare sub comuniști (1948-1964, 1979-1984), trecând și prin  iadul reeducării din pușcăria pentru studenți de la Pitești (1949-1951), unde a făcut anumite compromisuri.

Cu multă pocăință, a reușit să depășească această greșeală, refuzând ulterior orice compromis cu sistemul comunist.

Ca profesor la Seminarul Teologic Ortodox din București, a continuat să lupte împotriva ateismului.

În Postul Sfintelor Paști, din anul 1978, ține un șir de 7 prelegeri, intutulate “Șapte cuvinte către tineri”, predici care s-au bucurat de o largă audiență în rândul studenților de la multe facultăți din București. Ia atitudine public față de dărâmarea Bisericii Enei din București, pe locul căreia se planificase construirea unei crâșme.

Pe tot parcursul acestei perioade primește zilnic telefoane de amenințare, menite să îl descumpănească și să-i terorizeze familia. Atât predicile ținute cât și protestul față de demolarea Bisericii Enei îl aduc din nou în vizorul Securității.

A fost  arestat în anul 1979, judecat și condamnat abuziv la mai mult de 10 ani închisoare. I se confiscă și averea, astfel încât soția și copilul rămân fără frigider, aragaz și alte bunuri de strictă folosință. Prin executarea pedepsei s-a urmărit o nouă reeducare a sa. Acest fapt a determinat un val de proteste din partea exilului românesc.

În ajutorul său se ridică intelectualii din exil: Mircea Eliade, Paul Goma, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca. A fost mai întâi internat la secția de psihiatrie a penitenciarului Jilava, alături de nebuni în toată regula. Ulterior a fost transferat la penitenciarul Aiud, unde a avut colegi de celulă condamnați pentru omor.

Cea mai mare perioadă a detenției a petrecut-o totuși în izolare. În timpul detenției a fost bătut, umilit și ținut nemâncat.

După 5 ani și jumătate, în 20 august 1984, este eliberat, ca urmare a presiunilor internaționale venite din partea liderilor lumii, cum ar fi  Papa Ioan Paul al II-lea, Margaret Teacher, Ronald Reagan . Contrar voinței sale, în anul 1985 este obligat să părăsească țara împreună cu familia.

 

În anul 1985, se stabilește în Statele Unite, unde primește cetățenia de onoare. Între sfârșitul anului 1985 și 1988 a locuit cu familia la Cleveland. Pentru a-și asigura existența sa și a familiei, a lucrat și în construcții, ca muncitor necalificat, cărând saci de ciment. În anul 1989 se mută cu familia la Washington DC, unde preia parohia românească “Sfânta Cruce”.

A continuat să muncească în construcții până când a reușit să-și cumpere o casă, la circa 20-30 kilometri de biserica parohială. De-a lungul păstoririi de către Sfinția Sa a parohiei Sfânta Cruce, numărul credincioșilor a crescut impresionant.

 

Multe persoane de alte confesiuni s-au convertit la ortodoxie, pentru dragostea, harul și viața îmbunătățită pe care le avea părintele.

În SUA și-a continuat lupta î și eforturile pentru apărarea intereselor românilor, fiind autorul ideii Romfest  și unul dintre fondatorii evenimentului bienal cea mai mare sărbătoare a românilor de pretutindeni , al cărui Comitet Internațional îl conducea.

A fost  primit la Casa Albă de 2 președinți – Ronald Reagan și George Bush senior.

 

 

 

 

 

 

 

1939: S-a născut criticul şi istoricul literar Zaharia Sângeorzan; (m. 2002).

 

 

 

 

 

 

 

 

1940 : Generalul Ion Antonescu, conducătorul statului român între 1940-1944, a semnat la Berlin  adeziunea României la Pactul Tripartit împotriva Uniunii Sovietice (încheiat între Germania, Italia şi Japonia la 27 septembrie 1940).

 

 

 

 

Din partea României, semnarea Pactului Tripartit era un act prin care se încerca protejarea țării în fața agresiunilor URSS şi avea un caracter defensiv, având rolul de a cimenta alianța statelor semnatare în fața unor eventuale agresiuni din partea altor state.

Pactul a fost considerat în epocă și un avertisment transmis SUA pentru a rămâne neutre în războiul care se prefigura. Cei trei parteneri își recunoșteau reciproc sferele de influență și se obligau să-și asigure ajutor reciproc din punct de vedere politic, economic și militar în cazul în care oricare dintre ele ar fi atacate de o putere cu care nu era deja implicată în război, cu excepția URSS.

Pactul Tripartit a fost semnat de Ungaria (20 noiembrie 1940), România (23 noiembrie 1940) şi Slovacia (24 noiembrie 1940). Bulgaria a semnat pactul pe 1 martie 1941, înainte de intrarea trupelor germane în țară. Ultima țară care a semnat Pactul a fost Iugoslavia, pe 25 martie 1941

Prin acest act, generalul Antonescu mai urmărea ca, mergând alături de Germania, România să redobândească nordul Ardealului cedat Ungariei si Basarabia si Bucovina de Nord  ocupate  de URSS.

 

 

 

 

 

 

 

 

1942 : S-a născut Gheorghe Rusnac, rectorul Universităţii de Stat din Moldova, membru corespendent al Academiei de Ştiinţe din Moldova.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 1948: S-a născut  poetă, violistă și diplomată de etnie germană. A publicat poezie în limba română şi în limba germană, are 9 volume de eseuri şi studii, cinci volume de literatură pentru copii şi traduceri din germană, arabă, daneză, engleză şi alte limbi (greacă veche şi neogreacă, latină, italiană, spaniolă, franceză). A avut  preocupări de orientalistică concretizate în studii şi traduceri din poezia arabă preislamică, precum şi din proza şi poezia arabă clasică.

S-a născut  în București, într-o familie cu tatăl sas, născut lângă Mediaș, și mama româncă din Ardeal (dar care știa germana), astfel încât micuța Grete vorbea bilingv încă din primii ani ai copilăriei.

Din 1976 până în 1991 a fost profesoară, ulterior redactor la revista Neue Literatur; din 1978 este membră a Uniunii Scriitorilor din România; din 1992 până în 2008 a lucrat în diplomație, ca atașat cultural și secretar I la Viena (1992-1995), la Direcția Culturală din Ministerul de Externe în 1996, ca ambasador la Copenhaga și Reykjavik (1997-2001) și ministru plenipotențiar la Atena, timp de patru ani.

 

După căsătorie, numele său oficial, de stare civilă a devenit Margareta Tăbăraşi.

 

 

 

 

 

 

Imagini pentru Grete Tartler,photos

 

 

 

 

A activat în diplomație timp de 16 ani, însă puțini însă știu că domnia sa, alături de colegi din alte țări sau din Ministerul de Externe, a contribuit fundamental la aderarea României la UE și NATO. Dacă astăzi românii pot călători, pot lucra sau pot fi acasă oriunde în lume, un mare merit l-a avut fără tăgadă, și  Grete Tartler, 

De-a lungul timpului a fost recompensată, în trei rânduri cu premiul Uniunii Scriitorilor (1978, 1985, 2000), cu Premiul Academiei Române (1982) și Premiul Asociației Scriitorilor din România (1992), urmând ca Președintele României Emil Constantinescu să-i decerneze, la 1 decembrie 2000, Ordinul național Pentru merit în grad de Mare Ofițer „pentru servicii aduse în politica externă a țării”.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1953:  S-a născut in localitatea Gâlgău, judeţul Sălaj scriitorul Lucian Perţa, care alaturi de Mircea Micu este unul din marii parodisti romani.

S-a spus despre el că a realizat o “istorie paralelă a literaturii române în cheie satirică”. Lucian Perţa nu a scris însă numai literatură în cheie umoristică, ci şi literatură pentru copii.

Este membru fondator al grupului Ars Amatoria din Cluj, membru al cenaclului literar “George Coşbuc”, membru fondator al cenaclului literar “Alexandru Ivasiuc” din Vişeu de Sus, precum şi directorul Casei de Cultură din acelaşi oraş. Este iniţiatorul Festivalului Naţional de Umor “Zâmbete în prier”, care se desfăşoară la Vişeu de Sus. Fiul său, Cosmin Perţa, este şi el scriitor.

 

 

 

 

 

 

 

1953: A murit criticul şi istoricul  literar Ilie E. Torouţiu, folclorist şi traducător.

De numele său se leagă adunarea, în 13 tomuri de „Studii şi documente literare”, a corespondenţei junimiştilor şi sămănătoriştilor, pe care a însoţit-o cu note, comentarii şi indici; membru corespondent al Academiei Române din 1936; (n. 1888).

 

 

 

1956: A încetat din viaţă Jean Alexandru Steriadi, pictor şi grafician, membru titular onorific al Academiei Române; (n. 29 octombrie 1880).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1997:  România şi Ungaria au fost admise în Consiliul Uniunii Europene ca membre cu drepturi şi obligaţii depline în domeniul educaţiei, instruirii şi tineretului.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2000: Sunt repatriate rămășițele pământești ale lui Nicolae Rădescu, ultimul prim–ministru democrat al României înainte de acapararea puterii de catre comuniști (6 dec. 1944- 28 feb.1945); silit să demisioneze, părăsește România la 17 iunie 1946, stabilindu-se în SUA.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2002:  A avut loc vizita preşedintelui SUA, George W. Bush, la Bucureşti.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Preşedintele Bush şi-a început discursul rostit în faţa mulţimii adunate, în Piaţa Revoluţiei, adresând României invitaţia de a adera la NATO şi urându-i bun venit în Alianţă.

“Cu mândrie vă invităm să aderaţi la NATO, această măreaţă alianţă a libertăţii. (…) Urăm bun venit României în NATO”, a afirmat şeful administraţiei SUA, adăugând că alianţa dintre România şi SUA va fi una de durată.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 2012: A decedat  interpretul de muzică populară Achim Nica; (n. 1930).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

 

 

Sfântul Cuvios Antonie de la Iezeru Vâlcea

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sfantul Antonie era de neam român şi a trait în timpul domniei voievodului Matei Basarab si a domnitorului Constantin Brancoveanu. S-a spus despre el ca ar fi un aroman, originar din orasul Ianina, din Grecia. Din cercetarile facute, putem susține ca venea dintr-o familie de crestini din satele Olteniei.

Impresionat de viața pe care o duceau calugarii de la Iezeru a intrat frate in acest schit. Dorind sa sporeasca nevoințele monahicesti, a cerut binecuvantare Episcopului locului, Ilarion, să mearga la Sfantul Munte Athos.

Acesta cunoscând ca este monah de mare folos multora, l-a sfătuit sa renunte. Cuviosul Antonie îi ascultă sfatul si în jurul anului 1690 s-a retras la câtiva kilometri de schitul Iezeru, în muntele cu același nume, unde și-a gasit adăpost intr-o peștera.

Aceasta i-a devenit chilie si loc de reculegere. Nemultumit ca nu avea un loc anume randuit pentru rugaciune, a început sa sape alaturi un mic paraclis in stanca, lărgind stânca in asa fel incat sa poata face din ea un lacas de inchinare si de preamarire a lui Dumnezeu.

Terminând aceasta bisericuță, i-a pus o catapeteasma si icoane, inzestrand-o cu cele necesare savarsirii dumnezeiestilor slujbe. Episcopul Ilarion al Ramnicului a sfintit acest locas.

In aceasta bisericuta s-a rugat mereu cuviosul Antonie sihastrul, pana la sfârsitul vieții. Cobora la schit doar in duminici si sarbatori pentru a asculta Sfanta Liturghie și a primi Trupul și Sângele Domnului.

Cuviosul Antonie a stat în sihăstrie 28 ani si a trăit în total 92 ani. Mutarea sa la Domnul a fost in 23 noiembrie 1719.

La 20 iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a recunoscut și proclamat în mod solemn sfințenia Cuviosului Antonie de la Iezeru-Vâlcea prin actul sinodal din 20 iunie, proclamarea oficială a canonizării având loc la 21 iunie 1992).

Este prăznuit în fiecare an la 23 noiembrie.

Sfintele Moaște ale Cuviosului Antonie au fost așezate în Biserica Schitului Iezer.

O părticică din Sfintele sale Moaște se află și la Schitul Dârvari din București.

 

 

 

 

 

 

 

CITITI  SI : 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/11/23/o-istorie-a-zilei-de-23-noiembrie-video/

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse) :

 

 

 

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;

  3. e.maramures.ro ;

  4. Wikipedia.ro.;

  5. mediafax.ro ;

  6. Enciclopedia Romaniei.ro ;

  7.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;

  8.  Istoria md.;

  9. istoriculzilei.blogspot.ro.

23/11/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

IDIOȚII UTILI care au aruncat din nou Republica Moldova în brațele rușilor

Editorial de Nicolae Federiuc | TOP 10 IDIOȚI UTILI. Iată cine a aruncat Republica Moldova înapoi în brațele rușilor
Republica Moldova a revenit în sfera de influență rusească, iar mai departe Dumnezeu știe ce ne așteaptă. Doar că există un detaliu, care unora le scapă. Acest lucru s-a produs nu pe 12 noiembrie, când a fost demis Guvernul Sandu, ci pe 8 iunie, când s-a format coaliția nefirească PSRM-ACUM.

Este o prostie să înjuri Rusia. Moscova nu a făcut decât să-și promoveze propriul interes. Asta ar trebui facă fiecare țară care se respectă, prin urmare, n-ai de ce să te superi. Dar dacă tot țineți cu tot dinadinsul să găsiți vinovați, vă propun o listă cu idioți utili, care au făcut posibil acest lucru. Credeți-mă, fără ei, am fi trăit astăzi o cu totul altă realitate.

Partidul Socialiștilor ar fi existat doar ca obiect de studiu, iar Dodon, cel mai probabil, îi făcea companie lui Filat la Penitenciarul 13. Dar nu a fost să fie, pentru că practica bate gramatica, iar discernământul plânge și suspină în singurătate.Ordinea e aproximativă, pentru că îmi vine greu să spun acum care dintre cei vizați au avut un rol mai important în această acțiune subversivă.

  1. Maia Sandu

S-a lăsat folosită de grupurile de interese din anturajul fostului său șef de partid, Vlad Filat, și s-a angajat într-un război de uzură cu gruparea Plahotniuc, fără să aibă un interes direct. A deturnat (voluntar sau involuntar) atenția publicului de la adevăratele pericole, care amenință securitatea Republicii Moldova, promovând teme false sau secundare.

A compromis iremediabil noțiuni precum meritocrație, concurs, nepărtinire, integritate.Este un politician limitat, inflexibil și fără identitate clară, viziune și competențe, chiar dacă încearcă să pară consecventă și de neclintit. Îi lipsesc cele mai importante calități specifice unui lider autentic – înțelepciune, blândețe și compasiune.

Conduce un partid prost organizat, format în mare parte din activiști tineri fără experiență, dar autosuficienți. Prestația slabă a cabinetului său, incapacitatea de a se ține de cuvânt, mesajele confuze sau chiar contradictorii în ceea ce privește politica externă, cedările inexplicabile în fața președintelui Dodon, au avut efecte catastrofale pentru ”dreapta” politică, pe care a monopolizat-o. Prin comparație cu echipa Maiei Sandu, socialiștii pro-ruși par oameni educați și de treabă, astfel încât, în premieră, rolurile în percepția publică s-au inversat. Sub conducerea ei, ”dreapta” a devenit isterică, lipsită de substanță și incapabilă să opereze cu argumente, în timp ce ”stânga”, dimpotrivă, s-a prezentat ca fiind calmă, competentă, echilibrată și dispusă să facă concesii.Altfel spus, Maia Sandu a reușit ceea ce părea imposibil – să-l facă pe Igor Dodon să pară simpatic.

  1. Andrei Năstase

Un aventurier politic fără discurs și carismă, total ieșit din tiparele cu care ne-am obișnuit. A intrat în politică pe ușa din dos, ca exponent al unei grupări rivale clanului Plahotniuc. Totuși, a reușit, într-un mod greu de explicat, să deturneze energiile protestatare către interesul îngust al finanțatorilor săi și să deformeze mesajul politic specific opoziției.

Curajos și ambițios, dar plat în gândire, a transformat mișcarea protestatară într-o gloată obtuză, după chipul și asemănarea lui, după ce i-a înlăturat, rând pe rând, pe oamenii cu discernământ și bun simț. Ca lider politic și membru al Guvernului a avut o prestație lamentabilă, iar prin comportamentul său brutal și inadecvat a ajuns să provoace dezgust printre oamenii normali.La fel ca și Maia Sandu, Năstase a reușit ceea ce părea imposibil – să-l facă pe socialistul Ion Ceban să pară simpatic.

  1. Societatea civilă ”progresistă”

A avut un rol determinant în compromiterea ”dreptei”. A încălcat toate ”canoanele” de care ar trebui să se ghideze organizațiile neguvernamentale, participând activ la conflictele de interese și servind deschis opoziția politică, sub paravanul ”corectitudinii politice”. A făcut insistent lobby în favoarea Maiei Sandu și lui Andrei Năstase în cadrul organizațiilor internaționale, pe care le-au bombardat cu rapoarte părtinitoare și rupte din context.Aceste ONG-uri s-au manifestat ca niște animale de companie ale grupărilor politice și au ”legiferat”, în fața opiniei publice, monstruoasa coaliție dintre ACUM și PSRM.

  1. Jurnaliștii ”antisistem”

Nu mă refer la jurnaliștii plătiți să promoveze un anumit mesaj sau angajați la instituții de presă afiliate politic. Aceștia au făcut ceea pentru ce erau plătiți. Au fost însă și mulți din acei care au acceptat benevol rolul de idiot util, doar ca să fie în rând cu ”lumea bună”. Au contribuit plenar la transformarea politicienilor în idoli și au ascuns sub preș, într-un mod impardonabil, prostia și incompetența. De asemenea, au evitat ostentativ să penalizeze populismul și demagogia și au tratat superficial subiecte de importanță majoră, fapt care a deformat substanțial realitatea.

  1. Influencerii online

În teniși și blugi rupți, cu ecranul telefonului crăpat, aere plictisite și cărți anticariat subțioară (pe care nu neapărat le citesc), au creat o adevărată forță subversivă pe rețelele de socializare. Atitudinile semidocte de pe blogurile și vlogurile lor, comentariile siropoase și total lipsite de consistență intelectuală au cucerit spațiul online, acoperind și împingând spre periferie opiniile calificate, demne de luat în seamă.Datorită faptului că au mii de urmăritori, la fel de mediocri ca și ei, prostia s-a răspândit pe arii extinse, iar ideile lor supte din deget au căpătat proporții de masă. În acest fel, au anihilat capacitatea de analiză și autonservare a maselor.

  1. Diaspora

Rupți de realitățile cotidiene și influențați aproape exclusiv de ceea ce văd pe internet, conaționalii noștri de peste hotare au jucat și ei un rol determinant în schimbarea raportului de forțe în favoarea Rusiei. Însetați de informație, aceștia au consumat cu nesaț prostia și derivatele ei și le-au distribuit masiv, creând confuzie în rândul apropiaților de acasă, pe care îi întrețin.Mai mult, faptul că se află undeva în Occident, adică în ”lumea civilizată”, le-a creat percepția falsă că ei știu mai bine ce trebuie făcut și și-au arogat titlul de ”clasă superioară”, de care depinde soarta de mai departe a țării. Sunt victimele clasice ale propagandei și asta este trist.

  1. Politicienii români ”de dreapta”

Oricât ar părea de paradoxal, anume politicienii români, în speță cei din tabăra progresistă și popular-europeană, au încurajat fragmentarea majorității românești din stânga Prutului și au legitimat cedarea unor importante centre de putere de la noi în favoarea Moscovei. Prea puțin familiarizați cu realitățile din Republica Moldova și ancorați în luptele intestine din România, aceștia s-au aventurat să facă expertize improvizate și comparații deocheate, total neinspirate și paralele cu realitatea, care au creat confuzie în rândul unioniștilor de la noi și i-au împins, fără să-și dea seama, în brațele rușilor.Tot ei sunt cei care au promovat în instituțiile europene interesele înguste ale partenerilor lor politici din Republica Moldova, chiar și atunci când mofturile acestora veneau în directă contradicție cu interesele românilor din stânga Prutului.

Cu titlu de paranteză, atrag atenția că, după căderea Guvernului Sandu, primarul de Iași, Mihai Chirica, s-a dezlănțuit împotriva liderilor Blocului ACUM, pe care îi acuză că au cedat puterea rușilor. Ceea ce i-a ”scăpat” însă edilului din capitala Moldovei istorice este că anume el l-a făcut pe Năstase cetățean de onoare al Iașiului, ridicând, în acest fel, prostia și impertinența la rang de virtute. Același lucru l-a făcut și primarul de Suceava. Așa că, în cazul fraților de peste Prut, e perfect valabilă zicala: ”Păzește-mă, Doamne, de prieteni, că de dușmani mă apăr singur”.

  1. Comentatorii români

La fel ca politicienii de peste Prut, analiștii ”dă la Bucurăști”, cu foarte mici excepții, au călcat prin străchini, de fiecare dată când au deschis gura pentru a comenta ce se întâmplă la ”frații basarabeni”. Cu aere de atotștiutori și falsă compasiune, aceștia debitează atâtea prostii de te apucă amețeala.N-am o problemă neapărat cu faptul că oamenii aceștia habar n-au ce vorbesc sau că nu înțeleg pe deplin subtilitățile politicii de pe Bâc. Deranjant este însă faptul că își prezintă opiniile ca fiind fără drept de apel și nici măcar nu admit că s-ar putea să n-aibă dreptate. Bineînțeles că cei cărora le conveneau mesajele lor le preluau și le tirajau și, în acest fel, tâmpeniile, formulate în limbaj academic, dădeau o alură românească luptei pentru putere, girată de Moscova. În plus, îi dezarmau pe puținii oameni cu discernământ, care simțeau, în adâncul sufletului, că sunt trași pe sfoară.

  1. Liderii unioniști

Au fost total incapabili să-și apere adepții de abuzurile favoriților zilei și au privit cu nepăsare cum mesajul unionist este împins spre derizoriu. Mai mult, s-au înregimentat benevol și de-a dreptul umilitor în gașca pretins antioligarhică și au netezit, în acest fel, drumul socialiștilor spre putere. Unii au participat direct la resuscitarea lui Dodon, alții au dat aprobator din cap, în loc să tragă semnale de alarmă.

Degeaba strigă astăzi ca din gură de șarpe despre pericolul rusesc. Un politician responsabil anticipează riscurile, nu vorbește despre ele post-factum. O explicație ar fi că partidele noastre unioniste sunt, în majoritate absolută, extensii ale grupărilor politice de peste Prut, prin urmare, cum îi Tanda așa-i și Manda.

  1. Liderii europeni

I-am pus la coada listei, pentru că lor nu prea am ce să le reproșez. Este adevărat, ei sunt printre principalii responsabili pentru situația în care am ajuns, dar revin la ideea că fiecare țară e liberă să-și promoveze propriul interes. Sunt, desigur, și mulți decidenți din structurile europene care au acționat după ureche, influențați fiind de lobbyștii ruși și partenerii lor moldoveni, care, cu sau fără voia lor, făceau parte din schemă.

Pe de altă parte, e de-a dreptul ridicol să-l vezi azi pe Joseph Daul, liderul PPE, măcinat de îngrijorări, după ce alaltăieri ridica în slăvi, la Chișinău, struțo-cămila ruso-europeană pe care tot ei ne-au băgat-o pe gât în vara acestui an.

Sper că e nesincer, pentru că n-aș vrea să cred că e prost scrie Nicolae Federiuc într-un editorial publicat pe https://newsin.md/index.php?option=com_k2&view=item&id=9544:editorial-de-nicolae-federiuc-top-10-idioti-utili 

 

23/11/2019 Posted by | DIVERSE, LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

O întrebare infamă: ”Ce-ați căutat la Stalingrad?”

 

 

 

 

 

 

Motivele pentu care militarii români au luptat la Stalingrad

 

 

Războiul românesc a fost perceput la acea vreme că unul sfânt, de reîntregire a neamului și s-a transformat treptat într-unul împotriva bolsevismului.

Să nu uităm că noi am fost la Stalingrad pentru că steagul roșu al armatei sovietice a fluturat deasupra orașelor Cernăuți și Chișinău.

Pentru că mii de români nevinovați au simțit în ceafă țeavă rece a pistoalelor poliției secrete sovietice. Pentru tragedia neasemuită din 28 iunie 1940. 

Participarea românească la Stalingrad din punct de vedere militar a fost complet legitimă, într-un război părțile combatante căutând să își distrugă reciproc capacitatea de a mai constitui o amenințare. Pentru România Mare, Uniunea Sovietică a fost cel mai mare pericol, căutând în nenumărate rânduri să destabilizeze statul român. Putem menționa planul de asasinare al regelui Ferdinand din 1918, atentatul cu bombă din Senat din 1920, Revoltă de la Tatarbunar din 1924 sau punctul culminant, anexarile din 1940.

Mareșalul Antonescu și-a aparat decizia de a ajunge la Stalingrad aducând în discuție tocmai acest fapt, al înlăturării amenințării sovietice de dincolo de granițe, dar speră și într-o reconsiderare a Dictatului de la Viena.

Însă, după cum prea bine știm, deznodământul nu ne-a fost favorabil, în jur de 160.000 de soldați români găsindu-și sfârșitul în timpul Bătăliei de la Stalingrad, consemnându-se lupta lor vitejească, de multe ori până la ultimul om, împotriva unui inamic superior, atât numeric cât și tehnic.

Această realitate contrastează acuzațiile mincinoase și insultele frecvente ce s-au făcut la adresa comportamentului trupelor române.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Rezistență dramatică a trupelor române din timpul ofensivei sovietice din 19 noiembrie 1942 poate fi aseamuita cu nimic mai mult decât imaginea trupelor de cavalerie poloneze care șarjau împotriva tancurilor germane, într-un ultim atac fără de speranță.

Ordinele primite de diviziile românești de la comandamentul german erau să lupte până la capăt și să nu se retragă, lucru pe care l-au respectat întocmai, chiar dacă asta a însemnat pieirea lor.

„Ce-aţi căutat la Stalingrad ?”

 

Nu a existat batjocură mai umilitoare pentru un militar român decât infama întrebare „Ce-ați căutat la Stalingrad?”. Puținii soldați ce au supraviețuit cu greu condițiilor inumane ale lagărelor bolșevice s-au întors la sfârșitul războiului într-o țară disprețuitoare, care ponegrea sacrificiul lor și al camarazilor de arme, al căror sânge a închegat pământul de la cotul Donului și în Stepă Calmucă.

După război, puterile occidentale au blamat România pentru amestecul cu Germania nazistă. Un gest contrar bunului-simt, luând în vedere că ei au permis celui de-Al Treilea Reich anexarea Regiunii Sudeţilor din Cehia și au lăsat Polonia de izbeliște, în ciuda garanțiilor oferite anterior.

 

 

 

Occidentul a permis expansiunea germană

 

În timpul invaziei germane a Poloniei din 1939, trupele franceze și corpul expediționar englez puteau cu ușurință să cucerească Germania, doar un număr mic de soldați germani fiind alocat apărării graniței de vest, însă toate operațiunile militare au fost oprite timp de opt luni, în timpul așa-numitului „război ciudat”. Germania a profitat de indecizia celor doi aliați, a întărit armata și a atacat și cucerit Belgia, Luxemburg și Olanda.

Probabil cea mai puternică înfrângere a fost cea a Franței, prin folosirea iscusită a binomului tanc-avion ce se dovedise un succes în Polonia. Abia atunci americanii s-au implicat tacit, susținând Marea Britanie în lupta ei contra Germaniei hitleriste, iar mai încolo ajutând Uniunea Sovietică.

Atacurile sovietice rămân nesancționate

 

Este de menționat că la două săptămâni de la invazia germană a Poloniei, Uniunea Sovietică a atacat din est în mod mișel, fără a emite nici măcar o declarație formală de război. La acel moment, nici Franța, nici Marea Britanie, care și-au luat angajamente să protejeze granițele poloneze, nu a declarat război împotriva acestei țări, ci dimpotrivă, Uniunea Sovietică a devenit ulterior un aliat al puterilor occidentale.

Dacă luăm în calcul că Al Doilea Război Mondial a început din cauza agresiunii germane împotriva Poloniei, observăm că agresiunea sovietică a fost practic trecută cu vederea. Trădarea vestică a fost desăvârșită în timpul Conferinței de la Moscova din 1944, când s-a luat hotărârea de a împărți estul-european în sfere de influență, țări că România și Polonia intrând invariabil sub controlul sovieticilor.

Istoria este scrisă de învingători

 

Occidentalii au aruncat țările est-europene în lagărul comunist și apoi, că să-și justifice acțiunile, să aibă conștiința limpede, au încercat să găsească o motivație exterioară lor, o justificare, o vină care ar fi aparținut acestor țări.

În cazul României una din vine a fost „Ce-ați căutat la Stalingrad?”, enunțată mai întâi de Molotov și îmbrățișată rapid de aceștia. Ideea implantată era că noi nu aveam ce căuta acolo, că trebuia să ne oprim la granițe și că din cauza acestei greșeli imature ne-am pecetluit și ne merităm soarta.

Ipocrizia afirmației referitoare la Stalingrad este demonstrată de felul în care a fost elogiată incursiunea românească dincolo de granițele Ardealului, peste 150.000 de soldați români fiind uciși, răniți sau dați dispăruți în campaniile militare împotriva Axei din Ungaria, Iugoslavia, Austria, Cehia și Slovacia.

Nu numai că această sintagma s-a mulat foarte bine pe ideile regimului instaurat după 23 august 1944, dar a trecut dincolo de el, la trei decenii de la evenimentele din decembrie 1989, Bătălia de la Stalingrad fiind încă un capitol al istoriei românești uitat sau luat în derâdere, chiar de unii compatrioți.

 

 

 

 

Citiți articolul integral accesând: 

https://www.art-emis.ro/istorie/jurnal-de-pe-frontul-de-est-35

23/11/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat asta: