Al nouălea an de creștere economică a României… O fi de bine, o fi de rău ?
În acest an economia României a avansat într-un ritm prea accelerat, a avertizat Banca Națională.
Până să primim palme de la Occidentul care nu vede cu ochi buni această creștere economică, ne ia de urechi Mugur Isărescu, ciă riscăm să ne prindă radarul și ar fi bine să nu mai apăsăm atât de tare pe accelerație.
Fiți prudenți români, că altfel apare derapajul pe șoseaua bunăstării, ne spune Întâistătătorul finanțelor țării!
Dl. Mugurel vorbește despre „al nouălea an de creștere economică, o performanță” (Ciuma roșie, deh!).
Cum să-ți permiți să-l contrazici pe Floriiiiiinn Cîțuuuuu, eliotnessul PNL?!
Dacă el spune că suntem în groapă, așa e! Marele Canion scrie pe noi, nu altceva!
O zice și ludovicul Partidului Național Liberal și Democrat (PDL de tip iohannist), țara cade în prăpastie, FMI și Banca Mondială, aruncați-ne frânghiile salvării, plătim oricât!
Păstrat în funcție de PSD, isărelul conduce pe contrasens și dă senzația că-i place.
Recunoaște că afirmația „România este în al nouălea an de creștere economică” e una aflată „în conflict cu bătălia mediatică. Avem ape învolburate și competiția electorală… O să spuneți, bun, Statele Unite ale Americii sunt în al 11-lea an de creștere economică… Da, dar noi trăim în Europa”.
Și, totuși, parcă în discursul lui Manole frânarul trebuia să se strecoare și un „dar…”.
S-a strecurat și l-am simțit în portofel. Din jobenul magic al guvernatorului a apărut pe piața valutară un maxim istoric al cursului de schimb leu-euro! 4,7729 lei pentru un euro, cea mai ridicată valoare „ever”!
Explicații azvârlite în bătaie de joc de BNR – cică Black Friday ar fi de vină pentru creșterea euro.
Pe de altă parte, mulți cred că, de fapt, Isărescu a vrut să pună frână monedei naționale, că prea își luase viteză economia.
Tot contra vântului pedalează și șeful Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu care nu ține cont de recomandările iohannismului apocaliptic și gândește cu voce tare:
„Lucrurile în macroenenomie merg bine. România este campioana creşterii economice în Uniunea Europeană, ţara care a reuşit să aibă cel mai rapid ritm de apropiere de media Uniunii Europene”.
Când personaje cu greutate afirmă că economia merge brici, de întrebi de ce mama naibii avem haos în politică? De ce se schimbă un guvern care aduce plus valoare și creștere? De ce avem un nou guvern care vorbește despre dezastru și criză?
De ce președintele țării rămâne surd și indiferent la mesajele specialiștilor, care zic că lucrurile avansează pe direcția bună?
Citiți mai mult accesând : https://www.national.ro/news/isarescu-cresterea-economica-e-buna
Întrebare :
De ce prezidențiabilul Werner Iohannis îi dă înainte cu lozinca ”Dezastruoasa guvernare eșuată psd ?!
19/11/2019 - Posted by cersipamantromanesc | LUMEA ROMANEASCA | al nouălea an de creștere economică, bătălia mediatică, șeful Consiliului Concurenței, Floriiiiiinn Cîțuuuuu, haos în politică, o performanță, piața valutară un maxim istoric, schimbarea unui guvern care aduce plus valoare și creștere
6 comentarii »
Lasă un răspuns Anulează răspunsul
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
BINE ATI VENIT !
Eu, iubite cetitoriule, nicăirea n-am aflatŭ nici un istoric, nici latin, nici leah, nici ungur, şi viiaţa mea, Dumnezeu ştie, cu ce dragoste pururea la istorii, iată şi pănă la această vârstă, acum şi slăbită. De acéste basne să dea seama ei şi de această ocară. Nici ieste şagă a scrie ocară vécinică unui neam, că scrisoarea ieste un lucru vécinicŭ. Cândŭ ocărăsc într-o zi pre cineva, ieste greu a răbda, dară în véci? Eu voi da seama de ale méle, câte scriu. Făcutu-ţ-am izvod dintăiaşi dată de mari şi vestiţi istorici mărturii, a cărora trăiescŭ şi acum scrisorile în lume şi vor trăi în véci. Şi aşa am nevoit, să nu-mi fie grijă, de-ar cădea această carte ori pre a cui mână şi din streini, carii de-amăruntul cearcă zmintélile istoricilor. Pre dânşii am urmat, care vezi în izvod, ei pavăţa, ei suntŭ povaţa mea, ei răspundŭ şi pizmaşilor neamului acestor ţări şi zavistnicilor. Putérnicul Dumnezeu, cinstite, iubite cetitoriule, să-ţi dăruiască după acéste cumplite vremi anilor noştri, cânduva şi mai slobode veacuri, întru care, pe lângă alte trebi, să aibi vréme şi cu cetitul cărţilor a face iscusită zăbavă, că nu ieste alta şi mai frumoasă şi mai de folos în toată viiaţa omului zăbavă decâtŭ cetitul cărţilor. Cu cetitul cărţilor cunoaştem pe ziditoriul nostru, Dumnezeu, cu cetitul laudă îi facem pentru toate ale lui cătră noi bunătăţi, cu cetitul pentru greşalele noastre milostiv îl aflăm. Din Scriptură înţelégem minunate şi vécinice fapte puterii lui, facem fericită viiaţa, agonisim nemuritoriŭ nume. Sângur Mântuitorul nostru, domnul şi Dumnezeu Hristos, ne învaţă, zicândŭ: Čńďèňŕèňĺ ďèńŕíiŕ, adecă: Cercaţi scripturile. Scriptura departe lucruri de ochii noştri ne învaţă, cu acéle trecute vrémi să pricépem céle viitoare. Citéşte cu sănătate această a noastră cu dragoste osteneală.
- De toate fericii şi daruri de la Dumnezeu voitoriŭ
- Miron Costin, care am fost logofăt mare în Moldova
Categorii
- ANALIZE (630)
- ANTIROMÂNISM (3)
- CONTRAPROPAGANDĂ (5)
- CREDINTA (253)
- CULTURA (28)
- DIVERSE (953)
- DIVERTSMENT (1.608)
- UMOR (186)
- ȘTIINȚA (60)
- FORUM (25)
- Fără categorie (13)
- ISTORIE (1.446)
- ISTORIE ROMÂNEASCĂ (4.744)
- ANTICHITATE (13)
- EVUL MEDIU (15)
- ROMANIA MODERNA (20)
- LUMEA ROMANEASCA (4.600)
- ARTA (33)
- CREDINTA (295)
- LITERATURA (56)
- MARI ROMANI (195)
- MUZICA (664)
- POLITICA (1.390)
- PRESA INTERNATIONALA (1.102)
- PRESA ROMÂNEASCĂ (884)
- LECTURI NECESARE (142)
- ROMÂNII DESPRE ROMÂNI (78)
- PROPAGANDA ANTIROMÂNEASCĂ (6)
- Propagandă rusă (8)
- ROMANII DIN JURUL ROMANIEI (651)
- AROMANII DIN BALCANI (78)
- BASARABIA SI BUCOVINA (449)
- ROMANII DIN LUMEA INTREAGA (10)
- VIDEO (4)
- YOUTUBE (3)
-
Articole recente
- ZIUA DE 26 IANUARIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR
- SECRETUL MURDAR al mecanismului colonial al Franței care încă mai controlează 14 națiuni din Africa de Vest
- Separatiștii transnistreni au anunțat mobilizarea bărbaților cu vârsta de până la 55 de ani. La rândul ei, armata R.Moldova a trecut la manevre în toate garnizoanele din țară
- ZIUA DE 25 IANUARIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR
- „Creştinismul” inexistent al lui Hitler
Count Flag
Blogroll
- Art Emis
- Basarabia Literara
- Cristian Negrea blog
- etelecom.ro-magazin
- Foaie nationala
- Gandeste
- George Damian
- Hotnews MD
- Istoria militara
- Istoria.md
- Istorii regasite
- Jurnal MD
- Justitiarul
- napoca news
- neoplaza.ro
- Publika.md
- Radio Chisinau
- Rgn press-Romanian Global News
- Secretele istoriei
- Timpul MD
- Tiparituri romanesti
- Unimedia md
- Universul cunoasterii
- Ziaristi Online
- Ziarul de Garda md
Arhive
Meta
Urmareste facebook
Pana in iunie 2020 vor fi semnate noi acorduri cu Fmi si BM, iar orice guvernare va veni nu le va putea înceta, chiar dacă ar vrea. Guvernul actual este de sacrificiu pt atingerea scopului de mai sus.
Degeaba se vor dezvălui ulterior aceste fapte, niciun politician la noi nu a fost anchetat, cu atât mai puțin condamnat pt înaltă trădare.
ApreciazăApreciază
Puteți da mai multe amănunte? Despre ce fel de acorduri vorbiți și care sunt sursele dv. de informare?
ApreciazăApreciază
Sursele sunt istoria recenta si modul in care se deruleaza faptele pe scena politica de azi. Este nevoie de observatie, logica, perspicacitate si intuitie. Politicul de azi se bazeaza pe memoria scurta a oamenilor, pe capacitatea creierului uman de a uita faptele rele (ceea ce duce la repetarea periodica a relelor) si pe contributia decisiva a media partizana a unor grupuri de interese.Ceea ce frapeaza este lipsa desavarsita din media a unor voci care sa explice, sa faca lumea sa inteleaga ce se intampla, sa compare vremurile si oamenii, sa arate raul care s-a facut ori se face, pentru ca oamentii sa poata intelege si decide constienti. Acum, se pare ca se doreste sau se intampla deja ca oamenii sa fie pusi intr-un sablon, memoria lor sa fie incarcata/alimentata doar cu anumite elemente predefinite si interesate si oricine face pasul in afara, este indepartat ca un ciumat. Am revenit in Evul Mediu. Dar aceasta este o parere personala, asa cum au multi dintre cei care comenteaza. Se va dovedi asa sau nu, este de vazut.
ApreciazăApreciază
Așadar,intuiți viitoare desfășurări care vor afecta negativ din punct de vedere economic țara noastră.La baza acestora vor sta rechinii marilor instituții financiare internaționale.
ApreciazăApreciază
Exact. Ne intoarcem la „bunele” relatii de vasalitate, dependenta sau cum se vor mai numi acestea cu institutiile internationale „killer”. Nu ne vindem tara, ci o facem cadou. Politicienii sunt interfata grupurilor de interese, iar cinismul in politica este un mod de viata.
ApreciazăApreciază
Nu ne întoarcem, am fost tot timpul sub presiunea instituțiilor financiare internaționale, mai ales odată cu venirea Băsescului la putere. Escrocul ăla nu era preocupat decât de dorința să stea cât mai mult la putere și pentru asta nu s-a dat înapoi de la nimic, inclusiv în privința aruncarii țării la picioarele coloșilor financiari care conduc lumea…
ApreciazăApreciază