ZIUA DE 19 NOIEMBRIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ziua de 19 noiembrie în istoria noastră 

 

 

 

 

 

1377: Prima atestare documentară a castelului Bran, prin actul emis de Ludovic I d’Anjou, prin care braşovenii primeau privilegiul de a construi Cetatea Bran, cu “munca şi cheltuiala lor proprie”.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 Un document emis de regele Ludovic I al Ungariei (1342-1382) la 19 noiembrie 1377  in  Zvolen, confirmă colonistilor sasi din Scaunul Brasovului  (totaque communitas Saxonum sedis Brassouiensis) dreptul de a ridica, conform promisiunii, pe cheltuiala și cu meșterii lor, o nouă cetate de piatră la Bran  (promiserunt novum castrum in lapide Tydrici edificare).

Cu această ocazie, regele promite brașovenilor că, dacă tara Romaneasca  va ajunge „în mâinile noastre”, atunci vama va fi mutată de la Rucar  (Ruffa Arbor) la Bran . Referința din textul documentului din 1377  cu privire la o „nouă cetate de piatră”, permite deducția că fortificația de piatră, ce urma să fie edificată pe acest loc, a fost precedată de o întăritură de graniță mai veche.

Această cetate, probabil din lemn, a fost ridicată de cavalerii teutoni între 1211-1225 . În secolul al XIII-lea teritoriul cetății Bran a fost supus jurisdicției comitatului regal de Alba Iulia.

În 1407 Sigismund îi acordă lui Mircea stăpânirea castelelor Bran (fără domeniul aferent) și Bologa . Branul rămâne sub autoritatea Țării Românești până în 1419.

În anul 1427 castelul Bran a trecut din proprietatea scaunului Brașovului în cea a coroanei Ungariei, care a finanțat lucrările de fortificare și de extindere.

În 1920, Consiliul Orășenesc Brașov a donat Castelul Bran reginei Maria a României, în semn de recunoștință față de contribuția sa la înfăptuirea Marii Uniri. Însă la moartea sa regina l-a înstrăinat, lăsându-l moștenire fiicei ei preferate, principesa Ileana, căsătorită cu un membru al fostei familii imperiale de Habsburg.

După 1948, Castelul Bran a fost naționalizat și a intrat în proprietatea statului român. Castelul a fost deschis vizitelor publice începând cu 1956, fiind amenajat ca muzeu de istorie și artă feudală.

În 1987 a intrat în restaurare, lucrare terminată în linii mari în 1993. Castelul se redeschide ca muzeu și reintră în circuitul turistic.

La 18 mai 2006, după o perioadă de proceduri juridice, castelul este retrocedat legal moștenitorilor din familia de Habsburg.  Ministerul Culturii l-a administrat tranzitoriu și în următorii trei ani, iar in  data de 1 iunie 2009 castelul a intrat pe deplin în posesia moștenitorilor, Arhiducele Dominic, Arhiducesa Maria Magdalena și Arhiducesa Elisabeta, fiind astfel definitiv înstrăinat.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1799: A murit poetul Alecu Văcărescu (n. 1767 sau 1769).  Unele surse menţionează ca an al morţii 1798.

Era fiul cel mare al lui Ienăchiță Văcărescu. Criticii literari il considera cel mai talentat dintre Văcărești, insa,din păcate, cele mai multe versuri ale sale s-au pierdut, rămînînd doar cîteva trecute într-o „condicuță”, pentru că el se considera poet doar pentru sine.

 

 

 

 

 

 

 

 

A scris și poezii în limba greacă, semnate cu pseudonimul Vacarescologlu, unele fiind influențate de poetul grec Rigas Velestinlis.

Anton Pann le-a popularizat în volumul Poezii deosebite sau Cântece de lume

A avut un sfîrșit tragic, fiind  condamnat la moarte sub acuzația că și-ar fi otrăvit o mătușă.

Din porunca domnitorului Alexandru Moruzi, Alecu Văcărescu a fost exilat la Tulcea si a murit în închisoarea de acolo, din cauza condițiilor deosebit de aspre ce i-au fost impuse.

 

 

 

 

 

1829: La 7 / 19 noiembrie 1829 Generalul Pavel Dmitrievici Kiseliov (Kiseleff), comandant al trupelor ruseşti în principatele româneşti în timpul războiului ruso-turc, este numit preşedinte plenipotenţiar al Divanurilor Moldovei şi Valahiei.

 

 

 

Contele Pavel Dmitrievici Kiseliov,  portret de Franz Krüger, 1851

Va rămâne în   functie  până la 20 martie / 1 aprilie 1834.

 

 

 

1837: S-a născut Aron Densuşianu, critic şi istoric literar, folclorist şi poet, membru al Societăţii Academice Române din 1877; (m. 2 septembrie  1900).

Lucrarea sa “Istoria limbei şi literaturei române”, apărută în 1885, este considerată prima lucrare serios documentată de acest gen, din cultura română).

A fost fratele istoricului român Nicolae Densusianu (1846? – 1911) si  tatăl lui Ovid Densusianu, născut la 29 decembrie 1873, la Făgăraș.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A fost profesor de literatură la Universitatea din Iași si unul dintre membrii marcanţi ai ASTREI.  Ca filolog a fost adept al curentului latinist, iar ca istoric literar s-a situat pe poziții patriotice naționaliste.

 

 

 

 

 

1861: Se încheie Conferinţa natională a fruntaşilor politici romani din Banat ţinută la Timişoara, la care se adopta o moţiune prin care se cere autonomia Banatului faţă de Ungaria, teritoriul acestuia urmand sa fie numit “Căpitanatul român” sau să fie încorporat Transilvaniei (devenita autonomă).

 

 

 

 

1908: S-a nascut la Botosani, geograful Victor Tufescu, unul dintre întemeietorii actualului Institut de Geografie al Academiei Române, membru al Academiei Române ; (d.11 martie 2000).

 

 

 

 

 

1912:  S-a născut savantul  George Emil Palade, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină în anul 1974, împreună cu belgianul Albert Claude şi cu americanul de origine belgiană Christian René de Duve; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1975; (m. 8 octombrie 2008).

A descoperit ribozomii şi a descris sistemul şi funcţiile membranelor intracelulare.

 

 

 

 

 

 

 

 

In 1946 s-a stabilit în SUA, obţinând în 1952 cetăţenia americană. A fost preşedinte de onoare al Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă şi Arta a Academiei Române.

 

 

 

1918: S-a  întrunit în sala Tribunalului din Alba Iulia, Marele Sfat Naţional. „Comisia de candidare” propune ca preşedinte al Marelui Sfat Naţional pe Gh. Pop de Băseşti, iar ca vicepreşedinţi pe episcopii Miron Cristea şi Iuliu Hossu, precum şi pe Teodor Mihali şi Andrei Bârseanu.

Comisia a propus, de asemenea, Guvernul provizoriu (intitulat Consiliul Dirigent), alcătuit din 15 membri (10 membri ai Partidului Naţional Român, 2 ai Partidului Social Democrat şi 3 independenţi), numiţi şefi de resort. Marele Sfat Naţional şi Consiliul Dirigent şi-au stabilit sediul la Sibiu (19.Xnoiembrie /2 decembrie).

 

 

 

 

 

 

1919: A încetat din viaţă la Bucuresti, Alexandru Vlahuţă, scriitor si publicist, unul dintre teoreticienii curentului literar sămănătorist, membru de onoare post-mortem al Academiei Române (romanul “Dan”, opera memorialistică “România pitorească” despre care criticul Dumitru Micu spunea că este un „atlas geografic comentat, traversat de o caldă iubire de țară”.); (n. 5 septembrie 1858, în localitatea Pleșești, azi Alexandru Vlahuță, județul Vaslui ).

 

 

 

 

 

Scriitorul roman Alexandru Vlahuță s-a nascut pe 5 septembrie 1858 in satul Plesesti, judetul Tutova. Din 1879 urmeaza cursurile „Facultatii de Drept” din Bucuresti, dar renunta dupa un an. In perioada 1884 – 1893 activeaza ca profesor la diferite institutii de invatamant.

Alexandru Vlahuta a inceput sa scrie versuri inca din vremea liceului, pe care le publica in revista „Convorbiri literare”. In anul 1879 i-a fost publicat articolul „Banul” in ziarul „Dambovita”, iar un an mai tarziu ii apar in „Lyra romana” cateva poezii. A colaborat si cu alte publicatii precum: Romania libera, unde face parte si din redactie, Revista noua, Timpul, Viata românească, Drapelul, Universul, Luceafarul.

In anul 1886 ii apare primul volum, „Nuvele”, urmand ca in 1887 sa editeze primul volum de poezii. Au urmat alte volume, Din goana vietii in 1892, Dan (1894), Poezii vechi si noua (1894), Un an de lupta (1895), Icoane sterse (Nuvele si amintiri, 1895), In valtoare (1897) si Clipe de liniste in 1899.

Impreună cu Alceu Urechia întemeiaza in 1893 revista „Vieața”, iar cu George Coșbuc scoate in 1901 revista „Semănătorul”. Alexandru Vlahuță și-a  semnat operele cu numeroase pseudonime, printre care: Ada, Alecu, L.Ascar, Ave, I. Balta, Baltazar, Jehovah, Vlahul.

Scriitorului i se acorda in anul 1900 premiul „Nasturel Herescu” al Academiei Romane pentru volumul  „Clipe de liniste”, iar in 1919 i se decerneaza Marele Premiu al Academiei pentru volumul „Poezii” publicat in 1915.

 

 

 

 

 

 

1921: S-a născut scriitorul Dinu Pillat, fiul poetului Ion Pillat.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

NOTĂ: Dicţionarul cronologic – Literatura română dă ca dată a naşterii sale ziua de 20 noiembrie 1921.

A  fost detinut politic între anii 1959–1964 fiind arestat în 1959 si  judecat în   alaturi de alti intelectuali români în ceea ce istoria comunismului din România a consemnat drept “procesul Noica–Pillat”, ultimul mare proces politic din timpul regimului lui Gh. Gheorghiu Dej, fiind condamnat la 25 de ani de muncă silnică.

A scris remarcabile studii de literatura printre care se evidentiaza  “Dostoievski în constiinta literara româneasca”, “Romanul de senzatie în literatura româna din a doua jumatate a secolului al XIX–lea”); (d.6 decembrie 1975).

 

 

1922: În România  Partidul Conservator-Democrat fuzioneaza cu Partidul Naţional, care îşi mută sediul de la Cluj la Bucureşti. Ziarul “Universul“, condus de Ştefan Stelian Popescu, membru al acestui partid, începe să susţină Partidul Naţional.

 

 

 

1923 : S-a născut Monica Lovinescu, critic literar si  eseist, o intelectuală română care și-a dedicat viața și opera luptei împotriva totalitarismului comunist.

Unica fiică a criticului literar Eugen Lovinescu și a profesoarei Ecaterina Bălăcioiu, Monica Lovinescu a fost la rândul ei critic literar, devenind o autoritate în materie de literatură română contemporană.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

In 1948 a cerut azil politic în Franţa, unde a colaborat la revistele publicate de diaspora românească şi la postul de radio “Europa liberă” unde a realizat emisiunile „Teze şi antiteze la Paris” şi „Actualitatea culturală”, pentru care a scris cronici literare despre literatura română, devenind, alături de soţul său, Virgil Ierunca, una dintre vocile cele mai autorizate ale criticii literare româneşti, prin intermediul unei activităţi critice aparte, cea radiofonică.

O parte din articolele sale au fost reunite în volumul “Unde scurte”, publicat la Editura Humanitas din Bucuresti); (m.20 aprilie 2008).

 

 

 

 

1930: S-a născut interpretul de romanţe şi muzică uşoară Nicolae Niţescu. 

 

 

 

 

 

A  fost primul solist român premiat la un festival internaţional de muzică uşoară (Polonia, 1963); (m. 2012).

 

 

 

1933: S-a născut Nicolae Rainea, singurul arbitru român care a oficiat trei Mondiale şi un European.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Alături de francezul Joel Quiniou (n. 1950) și ungurul Karoly Palotay (n. 1935), se află în grupul „Cavalerilor fluierului”, de pe „Bătrânul Continent”, convocați la trei Mondiale.

Printre reperele carierei se mai regăsesc finala Campionatului European din 1980 și ultimul act al Cupei Campionilor Europeni, din 1983; (m. 2015).

 

 

 

 

 

 

 

 

1937: S-a nascut în satul Sânmihaiu de Câmpie, județul Bistrița-Năsăud, Ioan Fiscuteanu, actor român de teatru și film, cunoscut pentru rolul său în pelicula Moartea domnului Lăzărescu (2005), în regia lui Cristi Puiu; (d. 8 decembrie 2007, Târgu Mureș).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1938: S-a născut Sorin Mărculescu, poet, eseist traducător român. A publicat printre altele  și o nouă versiune a romanului lui Cervantes, Don Quijote de la Mancha.

 

 

 

 

1939: S-a născut interpretul de romanţe şi muzică uşoară

Nicolae Niţescu.

 

 

 

 

 

 

 

 

A fost primul solist român premiat la un festival internaţional de muzică uşoară (Polonia, 1963); (m. 2012).

 

 

 

 

 

1939: S-a născut la Tighina, azi in Republica  Moldova, Emil Constantinescu, om de stiinta si profesor universitar, fost preşedinte al României intre anii 1996-2000.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

După căderea dictaturii comuniste in decembrie 1989, s-a angajat împreună cu colegi universitari și intelectuali reputați în efortul de democratizare a României, în apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, în constituirea societății civile. A fost una dintre personalitățile care au protestat împotriva acțiunilor antidemocratice ale noilor autorități în cadrul unui miting de 42 de zile, în aprilie – mai 1990, în Piața Universității din București.

După violențele sângeroase comise de minerii care, la chemarea președintelui de atunci, au invadat Bucureștiul în iunie 1990, a fondat împreună cu colegii săi profesori și studenți, asociația Solidaritatea Universitară. A fost de asemenea membru – fondator și vicepreședinte al Alianței Civice (1990), cea mai importantă organizație neguvernamentală din țară și președinte al Academiei Civice.

Aceste asociații s-au alăturat partidelor democratice din opoziție și au format împreună Convenția Democratică din România – CDR (1991). La propunerea Solidarității Universitare, susținută de Alianța Civică, Emil Constantinescu a fost desemnat candidatul CDR în alegerile prezidențiale din 1992. A intrat în al doilea tur de scrutin și a obținut 38% din voturi în confruntarea cu președintele în funcție.

A fost embru fondator al Alianţei Civice, preşedinte al Academiei Civice (1991-1994), preşedinte al Fundaţiei Române pentru Democraţie (din 1992), preşedinte al Convenţiei Democrate Române (1992-2000), preşedinte al partidului Alianţa Populară (din 2003 până în 2008 când Alianţa Populară a fuzionat cu PNL); rector al Universităţii Bucureşti (1992-1996)

După această primă experiență politică importantă, CDR l-a ales, în 1992, președintele său și candidat unic pentru alegerile prezidențiale din 1996.

Președintele Constantinescu a îndreptat în mod hotărât țara spre intrarea în NATO și UE, a lansat mari proiecte de dezvoltare a infrastructurii „România la Răscruce”, a promovat sistemul de transport al petrolului și gazelor din Asia Centrală în Europa Centrală (conducta Constanța-Trieste).

Din 2001 este membru fondator și membru în Comitetul director al Clubului Politic Balcanic; membru în Board-ul directorilor Institutului Est Vest din New York. Este membru al Board-ului internațional al Fundației Memorialul victimelor comunismului din Washington. În perioada 2004-2007 a fost membru al Înaltului Consiliu al Francofoniei.

Din 2007 este membru al Celulei de reflecție a Organizației Internaționale a Francofoniei. Din 2006 este membru în Board-ul internațional al Centrului Internațional pentru Tranziție Democratică din Budapesta și membru al Academiei Mondiale de Știință și Artă din Statele Unite ale Americii. A fost președintele comisiei internaționale de monitorizare a alegerilor parlamentare din Senegal (2001) și prezidențiale (2007).

În 2006 devine membru fondator al Fundației Generația Europeană și lansează proiectul Forumul Generația Europeană XXI, care are ca scop formarea unei noi elite profesionale și morale românești și realizarea enciclopediei România 2007 – Starea națiunii.

 

 

 

 

 

 

 

1942: La Stalingrad, Armata Roşie sovietică a declanșat  Operațiunea“Uranus”, contraofensiva  împotriva forțelor Germaniei naziste și ai aliaților acesteia.

 

 

 

 

 

 

 

 

Operațiunea Uranus a fost numele de cod al ofensivei strategice sovietice din al Doilea Război Mondial, care a dus la încercuirea armatei a șasea germane, a armatei a treia și a patra română, și o parte din a patra armată germană Panzer.

Operațiunea făcea parte din Bătălia de la Stalingrad care era în curs de desfășurare, și a avut drept scop distrugerea armatei germane aflată în Stalingrad și împrejurul acesteia.

Planificarea pentru operațiunea Uranus începuse încă din septembrie 1942 și a fost dezvoltată simultan cu planul de a învălui și de a distruge centrul de armată german și forțele germane din Caucaz. Armata Roșie a profitat de proasta pregătire pentru iarnă a armatelor care incercuiau Stalingradul și de faptul că forțele lor din sudul Uniunii Sovietice erau suprasolicitate.

În flancuri armatele germane foloseau trupe  mai slab dotate din punct de vedere  tehnic, spre exemplu armatele române, ungare și italiene.

Totalul pierderilor în Armata Germană au reprezentat o pătrime din efectiv. 

Victoria ruşilor a însemnat începutul declinului puterii militare germane.

 

 

 

 

 

 

 

1946: În România, au avut loc primele alegeri parlamentare postbelice, care au fost falsificate insa de catre guvernul condus de Petru Groza, astfel ca victoria a revenit Blocului Partidelor Democratice.

Activitatea politică şi de propagandă electorală a Opoziţiei a fost limitată, anihilată sau obstrucţionată de autorităţile comuniste. În ciuda acestor atacuri, se prefigura victoria categorică a Opoziţiei asupra BDP-ului. La sugestia sovieticilor, guvernanţii recurg la forţă şi la falsificarea alegerilor, ei beneficiind din plin de ajutorul sovieticilor. Reprezentantii Armatei Rosii, precum si cei ai conducerilor administrative locale au impiedicat pe toate caile alegatorii opozitiei sa se prezinte la urne.

 

 

 

 

 

 

Petru Groza

Ziarele taranistilor si liberalilor nu au putut fi distribuite, iar adunarile opozitiei au fost boicotate.

Lupta comunistilor a continuat si in ziua alegerilor, numerosi romani, in special din zonele rurale unde opozitia avea foarte multi sustinatori, fiind impiedicati sa isi exprime votul.

 Primele alegeri parlamentare postbelice, declarate “libere şi nestingherite”, au fost falsificate cu acordul si la indicatiile  Moscovei, de guvernul Petru Groza, care a anunţat victoria Blocului Partidelor Democratice.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

In aceste conditii, comunistii au anuntat ca  au obtinut 78% dintre voturi, ceea ce le-a adus 349 de locuri in Adunare fata de 32 ale national-taranistilor si 33 ale celorlalte partide.

Potrivit documentelor gasite ulterior, comunistii au recurs la toate metodele pentru a iesi cistigatori si pentru a putea sa isi consolideze pozitia in fruntea tarii.

Rezultatele reale indicau succesul în alegeri al Partidul Naţional Ţărănesc, cu 72-73% din voturile romanilor.

 

 

 

 

 1947: S-a născut Liviu Tudan, compozitor şi instrumentist (basist), liderul trupei de muzică pop-rock române „Roşu şi Negru”;  (m. 2005)

 

 

 

 

 

 

1951: S-a născut Mihai Ghimpu, om politic liberal unionist, fost președinte interimar al Republicii Moldova.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

La 28 august 2009 a fost  ales președinte al parlamentului, iar din 11 septembrie 2009 a asigurat  interimatul funcției de Președinte al Republicii Moldova.

Este fratele lui Gheorghe Ghimpu, luptator pentru independenta R.Moldova  și unchiul primarului general al municipiului Chișinău, Dorin Chirtoacă.

 

 

 

 

 

1967: S-a născut la Brașov, actrita de teatru, film, realizatoarea de emisiuni Tv. si traducatoarea  Cătălina Mustaţă

S-a ambiționat și a dat doi ani la rând examen la IATC.

A urmat în perioada 1987 – 1991, Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica, Facultatea de Teatru, Sectia Actorie, clasa prof. Sanda Manu si in anul IV i-a devenit sotie celebrului actor Florin Zamfirescu cu care s-a căsătorit pe 27 iulie 1991( ea nu implinise 24 de ani iar el avea deja 42).

Din 1988 pâna-n 2002 a fost prezentatoare si realizator de emisiuni la postul ACASA.

 

 

 

 

 

Scriitoare și traducătoare, a tradus recent romanul MOSTENITORII de Harold Robbins, asculta muzica simfonica alături de sotul său în casa de la Mogoșoaia.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1979: La Congresul al XII-lea al PCR, Nicolae Ceaușescu a fost atacat în plen cu critici de către unul dintre fondatorii partidului comunist, Constantin Pârvulescu.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Pârvulescu  i-a reproșat presedintelui român ca tolereaza cultul personalitatii sale, și a platit scump indrazneala sa,  fiind evacuat in aceeasi noapte din casa pe care o avea.

 

 

 

 

 

1979: În București, din Depoul Ciurel a plecat în staţia Semănătoarea primul tren de metrou.

Până la data de 19 decembrie 1979, când s-a tăiat oficial panglica de începere a exploatării sale, acesta a funcţionat cu călători, fiind singurul tren de metrou care în perioada de probe a funcționat cu călători.

 

 

 

Primul tronson de metrou al Magistralei I, cu o lungime de 8,1 Km, pe distanţa Semănătoarea – Timpuri Noi, a fost pus în funcţiune pe 16 noiembrie 1979. Trei zile mai târziu, din Depoul Ciurel pleca primul tren de metrou care a primit călători. Primele şase staţii de metrou construite au fost Semănătoarea (actuala Petrache Poenaru), Grozăveşti, Eroilor, Izvor, Piaţa Unirii şi Timpuri Noi.

 

 

 

 

 

 

1990: Președintele Ion Iliescu a participat la reuniunea la nivel înalt a CSCE de la Paris, reuniune care a marcat sfârșitul “razboiului rece”.

La Conferinta pentru Securitate si Cooperare în Europa  au fost semnate: Carta de la Paris pentru o noua Europa, Declaratia comuna a celor 22 de tari ale NATO si ale Tratatului de la Varsovia, Tratatul asupra fortelor conventionale din Europa (semnat de reprezentanti a 22 de state membre ale NATO si ale Tratatului de la Varsovia).

 

 

1991: România a aderat ca observator la Mișcarea francofona.

 Organizaţia Internaţională a Francofoniei este o organizaţie internaţională care, pornind de la afinitatea pentru limba franceză, reuneşte state şi guverne de pe cinci continente : 53 de state şi guverne cu statutul de membru cu drepturi depline, 2 cu statutul de membru asociat şi 13 cu statutul de observator.

Nucleul interguvernamental al Francofoniei a fost creat la 20 martie 1970, odată cu înfiinţarea Agenţiei de Cooperare Culturală şi Tehnică (ACCT). Începând de la această dată, ziua de 20 martie marchează „Ziua Internaţională a Francofoniei”. 

ACCT, ale cărei titulatură şi portofoliu au evoluat pe parcurs, a devenit „Agenţia Interguvernamentală a Francofoniei” (AIF) în 1999. Pentru o mai bună vizibilitate şi coerenţă pe scena internaţională, din ianuarie 2006, AIF s-a transformat în „Organizaţia Internaţională a Francofoniei”(OIF), ca singur organism interguvernamental al Francofoniei. 

Astfel, OIF a jucat un rol determinant în mobilizarea statelor şi guvernelor membre pentru ratificarea în cadrul UNESCO a Convenţiei pentru protecţia şi promovarea diversităţii expresiilor culturale, care a intrat în vigoare la 18 martie 2007. Axele strategice ale evoluţiei OIF, fixate în 2004 pentru următorii zece ani, marchează angajamentul organizaţiei de a oferi membrilor săi instrumentele necesare pentru o dezvoltare durabilă şi echitabilă :

· Promovarea limbii franceze, a diversităţii culturale şi lingvistice,

· Promovarea păcii, democraţiei şi a drepturilor omului,

· Sprijinirea educaţiei, a formării, a învăţământului superior şi a cercetării, · Dezvoltarea cooperării în slujba dezvoltării durabile şi a solidarităţii.

România a fost  prezentă în cadrul Francofoniei din 1991, când a obţinut calitatea de observator, devenind apoi membru cu drepturi depline în 1993. România şi Bulgaria au fost primele ţări din grupul statelor foste comuniste din Europa Centrală şi de Est care şi-au manifestat interesul pentru apartenenţa la Organizaţia Internaţională a Francofoniei.

Din decembrie 1994, Bucureştiul găzduieşte sediul Biroului Regional pentru Europa Centrală şi de Est (BECO) al Agenţiei Universitare a Francofoniei (AUF) – operatorul specializat al Francofoniei pe probleme de învăţământ superior şi cercetare.

În decembrie 1998 capitala Romaniei a găzduit Conferinţa ministerială a Francofoniei, prilej cu care s-a adoptat titulatura de „Organizaţia Internaţională a Francofoniei” (OIF), interesul pentru o Francofonie consolidată din punct de vedere politic fiind subliniat prin schimbarea denumirii.

 

 

 

 

 

 

 

1992: Camerele reunite ale Parlamentului au dat votul de incredere noului Guvern.

Cu 260 voturi pentru și 203 împotrivă, Nicolae Vacaroiu a fost acreditat în funcția de prim-ministru al guvernului României.

 

 

 

 

1996: Victor Ciorbea, primar general al Capitalei, a fost desemnat de BCCC al PNTCD pentru functia de prim-ministru.

 

 

 

 

1999: A murit Alexandru Ciorănescu, istoric literar, filolog, scriitor (romancier, poet, dramaturg) şi traducător, stabilit în Spania, din 1948; romanist de reputaţie internaţională, a publicat lucrări esenţiale de istorie literară română şi de literatură comparată; (n. 15 noiembrie 1911, Moroieni, jud.Dambovita).

A absolvit Facul­tatea de Litere a Universităţii din Bucureşti, fiind şi diplomat al Şcolii Superioare de Arhivistică şi Paleografie. Şi-a luat doctoratul în litere, la Sorbona, în 1938, cu teza L’Arioste en France. În 1934, devenea membru al Şcolii Române din Franţa, între 1937 şi 1940, a susţinut lectoratul de limba română din Lyon, iar în 1940, era consilier cultural al Ambasadei române din Paris.

Între 1942 şi 1945, a funcţionat ca director literar al Editurii Contemporane din Bucureşti şi a fost secretar general al Asociaţiei Române pentru Studiul Renaşterii şi al Asociaţiei Culturale Hispano-Române.

În aceeaşi perioadă, a condus lucrările preliminarii pentru elaborarea unei enciclopedii în 24 de volume, sub auspiciile cotidianului „Universul”, începuturile literare ale lui Ciorănescu sunt legate de revista „Vlăstarul” a elevilor Liceului „Spiru Haret”, dar adevăratul debut trebuie socotit cel din 1930, în revista „Capricorn”: studiul Bibliografia unei polemici, unde se înseriază şi se discută pentru prima dată global Itinerariul spiritual al lui Mircea Eliade şi reacţiile pe care acest text le-a produs în epocă.

Imediat după august 1944 Ciorănescu ocupă postul de director al Teatrului Municipal din Bucureşti şi al revistei „Universul literar”. Numit ataşat cultural în 1946 la Ambasada Română din Paris, părăseşte această funcţie după alegerile din ţară şi îşi caută, în postura de cercetător la Centre National des Recherches Scientifiques (1948), rezolvarea situaţiei de exilat român, după ce în 1947 fusese, câteva luni, secretar de redacţie al revistei de critică „Le Livre”.

Obţine prin concurs, în 1948, Catedra de limba şi literatura franceză la Universitatea din La Laguna, în Insulele Canare, în cadrul căreia, până în 1978, a predat şi un curs special de limba română. Preocupările sale  ştiinţifice se orientează, începând din această perioadă, spre problemele teoretice şi aplicative ale literaturii comparate.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A cercetat, prezentat şi tradus în limba franceză textele rămase de la Cristofor Columb, al cărui biograf şi analist a devenit.

A fost membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1991); frate cu scriitorii Ioan şi George Ciorănescu.

 

 

 

 

 

2012: A murit profesorul emerit Paul D. Popescu, istoric (istoriograf al municipiului Ploieşti şi al judeţului Prahova), scriitor si publicist ; (născut la Ploiești, la 16 iulie 1927).

A urmat cursurile Facultății  de Istorie a Universității București, pe care le-a absolvit, cu merite deosebite, în anul 1949.

Revenit în orașul natal, a fost profesor de liceu iar și apoi în perioada 1968-1988.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Lucrări precum: „Istoria Prahovei in date, Ploiesti-Mileniul II. O istorie in date si imagini”, „Prahova si Ploiestii in timpul epopeii lui Mihai Viteazul”, „Prahova in vremea Revolutiei de la 1848”, „Ploiestii si Prahova in vremea dobandirii independentei de stat a Romaniei”, „Nicolae I.Simache. O istorie adevarata”, „Personalitati prahovene, Grigore Ion”, „Un erou «cunoscut», Take Ionescu al nostru, Th.V. Ficsinescu”,”Evocare a unui mare uitat, Gerard Joseph Duque traversandu-si epoca”, „Documente de piatra si de bronz ale Municipiului Ploiesti”,  „Ploiesti. Ghid de oras, Bulevardul Independentei”, „Municipalitatea ploiesteana”, „Cartea satelor chiojdene”, „Carte pentru Valcanesti”, lucrarile beletristice cu tematica istorica si multe altele il prezinta pe autor in calitatea sa de om al cartii si al cercetarii,

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

CITIȚI ȘI : 

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/11/19/o-istorie-a-zilei-de-19-noiembrie-video/

 

 

Bibliografie (surse) :

 

 

 

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;

3. e.maramures.ro ;

4. Wikipedia.ro.;

5. mediafax.ro ;

6. Enciclopedia Romaniei.ro ;

7.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;

8.  Istoria md.;

9. istoriculzilei.blogspot.ro.

10. http://documentslide.com/documents/romania-si-miscarea-francofona

Publicitate

ROMÂNII AU UMOR ! (XIX)

 

 

 

 

 

 

 

Am dat  indicații stradale unor turiști…mândru de engleza mea fluentă.

Pe doi dintre ei încă îi caută familia…

 

 

 

 

-Doctore, pentru două rânduri scrise pe o rețetă îmi ceri 300 de lei?

-Da, dar pentru astea două rânduri, eu am învățat 30 de ani !

-Așa, și eu trebuie să plătesc pentru că dumneata ești greu de cap ?

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Am visat ca nevasta-mea sforaie. M-am trezit cu transpiratia rece și am constat ca totul e bine…

Nu sunt casatorit!

 

 

 

 

 

 

 

 

Dumnezeu a zis:

 

– Sa fie lumina!

 

O voce suavă:

– Vai, dar nu sunt machiata!

 

 

 

 

 

 

Eu nu fac nimic să înebunesc femeile, le găsesc gata nebune!

 

 

 

 

 

Bărbații din zilele noastre sunt grei de cap…

Astăzi, la metrou am surprins o doamnă  care îi explica iritată la telefon soțului:

” Bă Gogule, nu la ieșirea unde se iese, la ieșirea unde se intră te aștept. Ce nu înțelegi?”

 

 

 

 

 

 

 

Manea ciobănească:

Să bată vântul și ploaia,
Nu-i femeie cum e oaia!

 

 

 

 

Ești matur atunci când mergi la stomatolog și nu te mai temi că o să te doară, ci cât costă…

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 Nu pierd nici un episod din serialul Rechinul ucigaș.
– Si despre ce este vorba?
– Despre un cal care vroia să ajungă scriitor.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Un american și un român stau de vorba…

Americanul spune mandru:

– We have Trump, Stevie Wonder, Bob Hope and Johnny Cash!

Românul răspunde prompt:

– We have Johannis, no wonder, no hope, no cash…

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Gânduri grele :

 

 

 

 

„Eu pot să accept foarte uşor disciplina, dacă înţeleg sensul din spatele ei.”

 

„În armată începi să coşi singur un nasture, să-ţi coşi o cămaşă… Sunt singurele lucruri pe care le-am învăţat în cazaramă.”

 

 

 

 

 

 

 

 

„Soția mea Carmen și cu mine ne-am gândit de multe ori, în viața noastră anterioară, cum ar fi să venim la Ierusalim. Și iată, am venit într-o poziție care mă face să stau în fața dumneavoastră.”

„Nu am gătit niciodată, cred în diviziunea muncii: unii oameni se pricep la gătit, pe când alţii se pricep mai mult la aprecierea mâncării.”

(Klaus Werner Johannis, preşedinte).

 

 

 

 

CITIȚI ȘI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2018/11/29/romanii-au-umor-video-3/

 

 

 

 

Al nouălea an de creștere economică a României… O fi de bine, o fi de rău ?

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În acest an economia României a avansat într-un ritm prea accelerat, a avertizat Banca Națională.

Până să primim palme de la Occidentul care nu vede cu ochi buni această creștere economică, ne ia de urechi Mugur Isărescu, ciă riscăm să ne prindă radarul și ar fi bine să nu mai apăsăm atât de tare pe accelerație.

Fiți prudenți români, că altfel apare derapajul pe șoseaua bunăstării, ne spune Întâistătătorul finanțelor țării!

 

Dl. Mugurel vorbește despre „al nouălea an de creștere economică, o performanță” (Ciuma roșie, deh!).

Cum  să-ți permiți să-l contrazici pe Floriiiiiinn Cîțuuuuu, eliotnessul PNL?!

Dacă el spune că suntem în groapă, așa e! Marele Canion scrie pe noi, nu altceva!

O zice și ludovicul Partidului Național Liberal și Democrat (PDL de tip iohannist), țara cade în prăpastie, FMI și Banca Mondială, aruncați-ne frânghiile salvării, plătim oricât!

Păstrat în funcție de PSD, isărelul conduce pe contrasens și dă senzația că-i place.

Recunoaște că afirmația „România este în al nouălea an de creștere economică” e una aflată „în conflict cu bătălia mediatică. Avem ape învolburate și competiția electorală… O să spuneți, bun, Statele Unite ale Americii sunt în al 11-lea an de creștere economică… Da, dar noi trăim în Europa”. 

Și, totuși, parcă în discursul lui Manole frânarul trebuia să se strecoare și un „dar…”.

S-a strecurat și l-am simțit în portofel. Din jobenul magic al guvernatorului a apărut pe piața valutară un maxim istoric al cursului de schimb leu-euro! 4,7729 lei pentru un euro, cea mai ridicată valoare „ever”!

Explicații azvârlite în bătaie de joc de BNR – cică Black Friday ar fi de vină pentru creșterea euro.

Pe de altă parte, mulți cred că, de fapt, Isărescu a vrut să pună frână monedei naționale, că prea își luase viteză economia.

Tot contra vântului pedalează și șeful Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu care nu ține cont de recomandările iohannismului apocaliptic și gândește cu voce tare:

„Lucrurile în macroenenomie merg bine. România este campioana creşterii economice în Uniunea Europeană, ţara care a reuşit să aibă cel mai rapid ritm de apropiere de media Uniunii Europene”.

Când personaje cu greutate afirmă că economia merge brici, de întrebi de ce mama naibii avem haos în politică? De ce se schimbă un guvern care aduce plus valoare și creștere? De ce avem un nou guvern care vorbește despre dezastru și criză?

De ce președintele țării rămâne surd și indiferent la mesajele specialiștilor, care zic că lucrurile avansează pe direcția bună?

 

Citiți mai mult accesând : https://www.national.ro/news/isarescu-cresterea-economica-e-buna 

 

 

Întrebare :

 De ce prezidențiabilul Werner Iohannis îi dă înainte cu  lozinca ”Dezastruoasa guvernare eșuată psd ?!