ZIUA DE 17 NOIEMBRIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ziua de 17 noiembrie în  istoria noastră

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1538: Prima atestare documentară a aşezării Caracal din Oltenia, conţinută în actul emis de cancelaria lui Radu Vodă Paisie.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Localitatea se află situata între ruinele castrului roman Romula (com. Resca, la nord de Caracal) și ale cetății Sucidava (Corabia).

Până la instaurarea regimului comunist în România a fost reședința județului Romanați. Pe 24 noiembrie 1994 Caracalul a fost declarat municipiu.

 

 

 

 

 

 

 

1561: Are loc lupta de la Verbia în care Despot-Vodă Iacob Heraclide, sprijinit de Habsburgi şi de nobilimea protestantă polonă, îl înfrînge pe Alexandru Lăpuşneanu, Domn al Principatului Moldova.

 

 

 

 

 

 

Iacob Heraclide Despot,      Alexandru Lapusneanu, 

domn al Ţării Moldovei        domn al Tarii Moldovei 

   1561 – 1563                                 1552-1561, 1564-1568

                                                 

La 17-18 noiembrie 1561 are loc lupta de la Verbia. Iacob Heraclide Despot, sprijinit de Habsburgi şi de nobilimea protestantă polonă, îl înfrînge pe Alexandru Lăpuşneanu, domn al Principatului Moldova.

După ocuparea Sucevei, Despot este uns domn şi obţine recunoaşterea Porţii (martie 1562).

 

 

 

 

 

 

1844: S-a născut la Curtea de Argeş, astronomul şi geodezul Constantin Căpităneanu; a determinat coordonatele geografice a numeroase localităţi şi a contribuit la realizarea triangulaţiei generale a României (m. 1893). NOTĂ: Unele surse (enciclopediaromaniei.ro) dau moartea sa la 13/25 iunie 1893

A absolvit Şcoala de ofiţeri din Bucureşti, la 20 iulie 1864, când a fost înaintat la gradul de sublocotenent. Este avansat la gradul de locotenent şi figurează în cadrul Regimentului 2 infanterie, însă funcţionează mai departe ca profesor la Şcoala militară de ofiţeri de geniu din Bucureşti, al cărui comandant, locotenent-colonelul Constantin Barozzi, îi încredinţează conducerea catedrei de cosmografie. Tot în anul 1868, la recomandarea Ministerului de război, pleacă în Franţa pentru specializare, unde lucrează, sub îndrumarea savantului francez Maurice Loewy.

Revine în ţară în 1871 şi este avansat căpitan şi numit şef al Serviciului geodezic din cadrul Depozitului de război. Reluarea, la Paris, în 1872, a lucrărilor Comisiei internaţionale de metrologie, a determinat autorităţile române, interesate în dezvoltarea astronomiei, geodeziei şi cartografiei şi deci implicit în introducerea sistemului metric în România, să-l trimită din nou în Franţa.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

De numele argeşeanului Constantin Căpităneanu sunt legate principalele realizări ale ştiinţei româneşti în domeniile astronomiei, geodeziei şi catografiei.

A adus o contribuţie importantă la realizarea primei hărți moderne a Regatului României şi tot lui i se datorează proiectul construirii unor clădiri destinate determinărilor astronomice, precum cea de la Iaşi amenajată în 1875 şi considerată a fi primul observator astronomic de la noi şi cea de la Bucureşti construită în 1877, cu a cărei aparatură a fost determinată diferenţa de longitudine dintre Bucureşti şi Braşov.

A participat la luptele purtate de armatele române în timpul războiului de independenţă din 1817-1878 în calitate de ofiţer în cadrul Secţiei topografice a Marelui Stat Major şi director al cancelariei Marelui Cartier General al Armatei.

După terminarea războiului îşi continuă cercetările pe teren, împreună cu C. Brătianu, Moise Groza şi alţi ofiţeri sub conducerea lui C. Barozzi, pentru întocmirea lucrării de mari proporţii, care a fost Harta României. 

Publică numeroase studii şi articole incă de la apariţia acestuia în 1875 in Buletinul Societăţii Geografice Române, al cărei membru fondator a fost.

Una dintre cele mai importante realizări ale lui Constantin Căpităneanu rămâne contribuţia pe care acesta a avut-o la întocmirea hărţii României, denumită de academicianul Ştefan Hepites „Harta celor trei Constantini: Constantin Barozzi, întemeietorul, Constantin Căpităneanu, astronomul şi geodezul şi Constantin Brătianu, cartograful“.

Partea care îi revine lui Constantin Căpităneanu este cea legată de astronomie, el fiind cel care a determinat coordonatele punctelor principale ale Moldovei,

Pentru meritele sale, argeşeanul Căpităneanu a primit ordine şi medalii, între care „Virtutea Militară“, „Coroana României“ şi „Crucea trecerii Dunării“

Meritele ştiinţifice ale locotenent-colonelului Constantin Căpităneanu, pionier al astronomiei şi geodeziei româneşti, au fost recunoscute nu numai în ţara noastră, ci şi peste hotare.

 

 

 

 

 

 

 

1864: A fost înfiinţată prin Decretul nr. 1617 al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, Episcopia Dunării de Jos,  prin care i s-a recunoscut acestei eparhii jurisdicţia asupra judeţelor Ismail, Bolgrad, Covurlui şi Brăila. Primul chiriarh al Episcopiei Dunării de Jos a fost episcopul Melchisedec Ştefănescu (1823-1892), ctitor al acestei eparhii, pe care a condus-o vreme de 15 ani.

După încheierea Războiului de Independenţă, la 1878, judeţele din sudul Basarabiei vor intra în componenţa Rusiei, sediul Episcopiei mutându-se la Galaţi. Eparhia primea, în schimb, judeţele Tulcea şi Constanţa (1879).

Pentru o scurtă perioadă de timp, Episcopia va administra şi judeţele Durostor şi Caliacra din Cadrilater. Odată cu înfiinţarea Episcopiei Constanţei, în 1923, teritoriul canonic se reducea la zonele Galaţi şi Tulcea. După 1950, jurisdicţia eparhiei se va întinde din nou asupra judeţelor Galaţi, Tulcea şi Constanţa. Din 1990, episcopia cuprinde judeţele Galaţi şi Brăila.

În anul 2009, eparhia a fost ridicată la rang de arhiepiscopie

 

 

1870: S-a născut Enrico Mezzetti, pianist, compozitor, dirijor şi pedagog român de origine italiană, unicul fiu al lui Pietro Mezzetti unul dintre primii profesori ai conservatorului din Iaşi, pe atunci proaspăt înfiinţata „Școala de muzică şi artă dramatică” ; se numără printre marii animatori ai vieţii muzicale ieşene de la începutul secolului al XX-lea; (m. 1930).

In calitate de profesor şi director (1903 – 1905, 1912 – 1914, 1921 – 1923) al Conservatorului din Iaşi, a contribuit la dezvoltarea şcolii româneşti de canto, la înfiinţarea unei orchestre permanente studenţeşti care se destrămase  odată cu moartea lui Muzicescu si care a constituit nucleul Societăţii Simfonice „George Enescu”.

 

 

 

 

 

1872: A fost infiintata la Galati, prima scoala de instruire a ofițerilor de marină din România cu numele de „Școala Flotilei”, predecesoarea actualei Academii Navale „Mircea cel Bătrân” din Constanţa. Pe parcusul a doi ani de studiu, în această instituție s-au pregătit ofițeri și subofițeri, care au îndeplinit diferite funcții la bordul navelor Marinei Militare, dar și ale Flotei Comerciale Române.

„Școala Flotilei” a luat nastere prin Decizia Ministerului de Război nr.15/17 noiembrie 1872 cu sediul la Galați. Cursurile aveau o durată de doi ani, iar ofițeri și subofițeri pregătiți aici au îndeplinit diferite funcții  la bordul navelor Marinei Militare, dar și ale Flotei Comerciale Române.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ideea apariției unei școli superioare de profil a fost susținută multă vreme, iar materializarea a venit în anul 1909, prin înființarea Școlii Navale Superioare, la Constanța. Începând cu anul 1910 denumirea școlii s-a schimbat în „Școala Militară de Artilerie, Geniu și Marină”, iar planul de învățământ a cuprins explicit disciplina „Navigație”.Ulterior, învăţământul superior de marină a evoluat sub diferite denumiri conform organizărilor şi reorganizărilor învăţământului militar.

În 1938 a fost înființată Secția Marină de Comerț, în cadrul aceleiași instituții. Începând cu anul 1948, Școala Navală primește numele de Școlile Marinei Militare, având în compunere atât școala de ofițeri, cât și pe cea de maiștri militari.

Din 1950 instituția devine Școala de Ofițeri de Marină, apoi din 1954 Școala Superioară de Ofițeri de Marină, moment în care a fost inclusă în sistemul învățământului politehnic românesc.

În anul 1969, școala a primit numele voievodului „Mircea cel Bătrân”. Flota comercială proiectată la începutul anilor ’70 avea nevoie de un număr sporit de ofițeri. De aceea, la sfârșitul anului 1971, s-a luat decizia înființării, la Constanța, a Institutului de Marină Civilă.

 La 29 august 1973, Şcoala Militară de Ofiţeri Activi de Marină a fuzionat, prin Decretul Consiliului de Stat, cu Institutul de Marină Civilă, noii instituţii de învăţământ superior atribuindu-i-se numele de Institutul de Marină „Mircea cel Bătrân”.

Prin Hotărârile de Guvern nr. 406 din 23 aprilie şi 551 din 17 mai 1990, Institutul de Marină a fost reorganizat ca urmare a consecinţelor Revoluţiei din decembrie 1989, înfiinţându-se Academia Navală „Mircea cel Bătrân”, instituţie militară de învăţământ superior de specialitate

 

 

 

 

 

 

 

1885: S-a născut la Miercurea Sibiului, asistenta medicală Virgilia Braniște. A văzut lumina zilei într-o familie animată de idealuri patriotice, în care cei doi frați mai mari, Valeriu Braniște și Victor Braniște, cărturari și ziariști, s-au remarcat în lupta ardelenilor pentru Marea Unire și au sprijinit numeroase acțiuni în folosul armatei române.

La începutul primului război mondial, Virgilia Braniște se afla la Brașov, unde numeroși răniți erau dirijați spre spitalele militare din acest oraș. Animată de dorința de a-și ajuta compatrioții,  s-a angajat ca soră de caritate  la Crucea Roșie din Brașov.  

Pentru activitatea desfășurată în acea perioadă la Crucea Roșie austro-ungară în spitalele militare din Brașov, Virgilia Braniște a fost decorată cu „Crucea de argint pentru merite” (Silberne Medaille mit Kriegsdekoration).

După intrarea trupelor române in Brașov (16/29 august 1916), Virgilia Braniște a intrat în serviciul armatei române, îngrijind răniții din rândul armatei române în aceleași spitale brașovene, ca mai apoi să o urmeze în retragerea spre Moldova, până la Bacău. 

 

 

 

 

 

 

 

Virgilia Braniște

 

 

 

Pentru meritele deosebite din anii războiului de eliberare și întregire națională, Virgilia Braniște a  fost decorată, pe lângă medalia austriacă menționată, cu următoarele decorații românești: Ordinul „Crucea Regina Maria” clasa 1, la 22 martie 1917, prin decretul 242, brevetul nr. 2, al regelui Ferdinand “dat manu proprie de M.S. Regele Ferdinand pe când era bolnavă de (tifos) exantematic”; Crucea „Meritul Sanitar” clasa 1, la 11 mai 1933 prin decretul regal 1417 și Medalia Ferdinand I, la 28 octombrie 1933, prin decretul nr. 2675 al regelui Carol al II-lea.

Mai târziu, în anii participării României la cel de-al doilea război mondial, Virgilia Braniște, acum Virgilia (Virginia) Nistor în calitatea ei de vicepreședintă a filialei Brașov a Crucii Roșii, a fost mobilizată pe loc în serviciul Crucii Roșii. Ea a condus, ca delegată a Crucii Roșii, cursuri de infirmiere la spitalul Mârzescu din Brașov în cursul anului 1941, a funcționat până în februarie 1942 ca soră-șefă la spitalul nou creat în zona interioară nr. 162 din Brașov , a condus un curs de alfabetizare cu răniți în cadrul spitalului și a continuat să fie activă și să ajute până la sfârșitul războiului.

În anul 1943 a fost din nou decorată cu “Meritul sanitar clasa 1″ și “Medalia Crucii Roșii”.

 Virgilia Braniște a rămas un exemplu de abnegație prin noblețea sufletească și spiritul de sacrificiu pentru servirea idealurilor de libertate și unitate națională.

 

 

 

 

 

1888: A murit la Florența, în Italia, scriitoarea Dora d’Istria (pseudonimul literar al prinţesei Elena Ghica), nepoată a lui Grigore al IV-lea Ghica (1822-1829), primul domn pământean al Ţării Româneşti, după un secol de domnii fanariote.

Ultimii 20 de ani din viaţă şi i-a petrecut în Italia; (n. 1828).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

S-a născut în Bucureşti pe 3 februarie 1828, fiind prima dintre cei cinci copii ai banului Mihalache Ghica şi nepoata domnitorului Grigore al IV-lea Ghica. Mama ei, Caterina Ghica, fostă Faca, a fost  prima femeie de origine română care a publicat o carte, “Pentru educaţia copiilor”.  Familia a trimis-o în străinătate: la Dresda, Viena, Veneţia şi Berlin. Intoarsă la Iaşi la vârsta de 21 de ani, îl cunoaşte pe ofiţerul rus, Alexandr Kolţov Masalski, în cadrul unui bal. Rusul rămâne vrăjit de frumuseţea şi inteligenţa prinţesei românce.Nunta celor doi are loc în 1849, la Iaşi, şi se stabilesc ulterior în Sankt Petersburg, capitala Rusiei.

Ideile liberale ale prinţesei şi susţinerea principiilor revoluţionare ale anului 1848 nu au ajutat-o prea mult în a se acomoda într-o ţarã al cãrei vis imperialist nu s-a stins niciodatã. Ironia, glumele înţepãtoare şi intervenţia în discuţiile politice au deranjat societatea ruseascã.

Urmarea acestui fapt a fost chiar biciuirea ei la Prefecturã, când i s-a spus clar „politica, dacã se poate, sã nu vã mai intereseze”, fapt care a determinat-o pe Elena Ghica Masalski sã pãrãseascã definitiv Rusia, împreunã cu pruncul ce va muri mai târziu, la Bruxelles. Ea nu a divorţat, a rãmas în continuare principesa Kolţov-Masalski, dar în lumea culturalã s-a prezentat cu numele literar, Dora D`Istria, sub acest nume devenind şi celebrã.

A  legat prietenii cu marile personaje ale timpului sãu: regele Frederic Wilhelm IV, Don Pedro II D`Alcantara, împãtarul Braziliei, Edgar Quinet, dar şi cu patrioţi albanezi cunoscuţi: Dimitrie Camarada, Zef Serembe, Leonardo de Martino.

Prinţesa a avut o personalitate complexă, a fost scriitoare, pictoriţă, feministă, vorbea mai multe limbi străine, cânta şi compunea muzică, un om de o inteligenţă remarcabilă. Cea mai mare pare a vieţii şi-a petrecut-o în străinătate, dar nu a încetat niciodată să aparţinã ţării natale.

Celebra sa lucrare apărută în 1869, “Despre femei de o femeie” tratează statutul femeii şi militează pentru obţinerea drepturilor egale cu bărbaţii. Scriitoarea analizează situaţia materială şi socială a femeilor din ţările romanice şi germanice. O altă lucrare ce are în centrul său femeia este tratatul “Les femmes en Orient”, apărut în 1859. Cititorul occidental intră în contact cu lumea femeilor din Orient, o zonă foarte puţin cunoscută la acea vreme.

Paginile de etnografie, istorie si folclor balcanic le-a scris şi publicat în nu mai puţin de şase limbi, din cele pe care le cunoştea la perfecţie: franceza, italiana, greaca, rusa, germana şi engleza.

Dora D`Istria, personaj emblematic pentru secolul sãu, a fost descrisã de cãtre Nicolae Iorga: ”e de uimit câte cunoştinţe se adunaserã în mintea acestei excepţionale femei şi cu câtã uşurinţã le putea ea scoate în front ori de câte ori era o bãtãlie de dat”.

 

 

 

 

 

1899: S-a născut fizicianul şi profesorul Ştefan Vencov, autorul  unor contribuţiiimportante  la dezvoltarea cercetărilor de optică şi spectroscopie.

A fost membru corespondent al Academiei Române din 1948; (m. 1955).

 

 

 

 

 

1902 : S-a nascut sculptorul român Constantin Baraschi,  membru corespondent al Academiei Române; (d. 22 martie 1966).

 

 

 

 

 

 

 

1907: S-a născut istoricul de naţionalitate maghiară Ladislau Banyai; şi-a orientat cercetarea îndeosebi asupra unor momente ale istoriei moderne şi contemporane, precum şi asupra istoriei minorităţilor din România; a fost membru corespondent al Academiei Române din 1974; (m. 1981).

 

 

 

 

 

 

1909: S-a născut baritonul român de renume european, Şerban Tassian; (m. 8 august 1983).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A studiat la conservatorul din Bucuresti cu Gheorghe Folescu. Debuteaza in 1932,pe scena operei bucurestene in Trubadurul de Verdi. In acelasi an,obtine Premiul I,la primul concurs international de la Viena. Apoi urmeaza turnee atît in tara cît si in strainatate (Polonia,Viena,Frankfurt…).

Din 1941 pina in 1944, are un angajament la Opera din Viena, unde, împreuna cu Valentina Cretoiu si Dinu Bădescu, constitue un trio celebru in Boema de Puccini, opera care s-a numit atunci „Boema de aur”. Directiunea Operei din Viena a trimis o telegrama Operei române in revista „Timpul” din 27 mai 1941 in care spunea:

„Cei trei artisti ai dumneavoastra-Valentina Cretoiu,Dinu Badescu si Serban Tassian, au avut aci, gratie calitatilor proeminente, succese senzationale. Va felicit pentru asemenea cîntareti”.

 

 

 

 

 

 

 1918: A avut loc Consfătuirea fruntaşilor politici, membri ai Partidului Naţional şi ai Partidului Social-Democrat din Transilvania, sub preşedinţia lui Ştefan Cicio-Pop, la care s-a discutat proiectul în opt puncte întocmit de Vasile Goldiş, Ştefan Cicio-Pop şi Ioan Suciu, proiect care conţinea hotărârea de unire cu România.

 

 

 

 

 

 

1918: Apare la Bucureşti, săptămânal sau bisăptămânal “Socialismul”, organul de presa al Partidului Socialist şi al Uniunii sindicale .

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1919: S-a născut actriţa Corina Constantinescu, mama actriţei Ioana Pavelescu; (m. 2008).

 

 

 

 

 

1920: România a semnat la Madrid, Convenția Poștală Universală.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1926: S-a născut Î.P.S. Antonie Plămădeală, arhiepiscop al Sibiului şi mitropolit al Ardealului, Crişanei şi Maramureşului, membru de onoare al Academiei Române din 1992.

 

 

 

 

 

 

 

Antonie (Leonida) Plămădeală (n. 17 noiembrie 1926, Stolniceşti, judeţul Lăpuşna, Basarabia; d. 29 august 2005, Sibiu) a fost înalt ierarh al Bisericii Ortodoxe Române, mitropolit ortodox al Ardealului (1982-2005), teolog și scriitor.

A fost închis în temniţele comuniste la începutul anilor ‘50 ai secolului XX; (m. 2005)

 

 

 

 

 

1926: S-a născut soprana Teodora Lucaciu (m. 1986). NOTĂ: Unele surse dau naşterea în 1928

 

 

 

1931: A decedat la Chișinău, avocatul și omul politic român Nicolae Alexandri (n. 17 mai 1859, Chișinău, Imperiul Rus), care a făcut parte din Sfatul Țării din Basarabia.  Studiile liceale le-a făcut la Chișinău, iar  cele superioare (dreptul), la Sankt Petersburg.  Era cel mai în vârstă membru a Sfatului Țării când, la data de 27 martie 1918, a votat Unirea Basarabiei cu România.

 

 

 

 

 

 

1932: S-a născut George Muntean, istoric şi critic literar, editor, jurnalist şi om politic; (m. 2004).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1944: A murit la Bucuresti,  poeta română Magda Isanoş, soția scriitorului Eusebiu Camilar; (n.17 aprilie 1916, Iasi).

 

 

 

 

 

 

S-a născut la Iași si a  urmat școala primară la Costiujeni, unde lucrau ca medici părinții ei, în apropiere de Chișinău, iar liceul la Școala eparhială de fete din Chișinău.

A studiat la Iași (1934-1938) dreptul și filozofia si a fost licențiată în drept, a profesat scurt timp avocatura la Iași.

 

 

1947: A murit biologul Emil Racoviţă, membru al Academiei Române, fondator al științei biospeologiei, explorator al Antarticii; (n. 15 noiembrie 1868).

 

 

 

 

 

 

 

 

A fost de asemenea fondatorul  primului institut de speologie din lume (la Cluj,in  1920).

A explorat numeroase peşteri din Franţa, Spania, Algeria, Italia şi Slovenia si a participat la expediţia antarctică a navei „Belgica” (1897-1899); membru titular al Academiei Române din 1920, preşedinte al acestui for (1926-1929).

 

 

 

 

 

 

 

1957: A decedat George Murnu, scriitor şi istoric român, membru al Academiei Române; (“Românii din Bulgaria medievală”,”Studiu asupra elementului grec ante-fanariot în limba română”; (n.1 ianuarie 1868).

 

 

 

 

 

 

 

 

 Îi revine meritul de a fi transpus în limba română epopeile homerice „Iliada” şi „Odiseea”).

 

 

 

 

 

1962: A murit ieroschimonahul Daniil Teodorescu („Sandu Tudor”), gazetar, poet, teolog, iniţiatorul grupului Rugul Aprins de la Mănăstirea Antim, martir în temniţele comuniste; (n. 1896).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Părintele a fost arestat în noaptea de 13 spre 14 iulie 1958, şi acuzat de „activitate «mistică» duşmănoasă împotriva clasei muncitoreşti” şi condamnat la douăzeci şi cinci de ani de temniţă grea

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1984: A încetat din viaţă actorul român Constantin Rauţchi, (filmele “Bădăranii”, “Ciprian Porumbescu”);  (n. 22 mai 1934).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1985:  Este ucis prin tortură în arestul securităţii disidentul anticomunist Gheorghe Ursu. A fost denunţat la Securitate de către două tinere îndoctrinate, colege de serviciu, că ţine un jurnal in care critica regimul comunist și pe sotii Ceaușescu.

I se face o percheziţie la domiciliu şi i se ridică 61 de caiete reprezentând însemnările zilnice pe perioada 1949-1984 şi alte manuscrise.

 

 

 

 1987: A murit Paul Erdös, artist plastic de naţionalitate maghiară care a supravieţuit după ce a trecut prin opt lagăre naziste; (n. 1916).

 

 

 

 

 

 

1992:  Este parafat la Bruxelles Acordul european de asociere între  C.E.E. si România, acord prin care țara noastră devenea a 4–a țară din Europa de Est, după Polonia, Ungaria si Cehoslovacia, care obținea statutul de asociat al C.E.E.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

La 1 februarie 1993 acordul a fost semnat, din partea româna, de catre premierul Nicolae Vacaroiu si de ministrul de Externe, Teodor Melescanu.

 

 

 

 

 

 

  1996: A murit Roman Moldovan, economist şi sociolog; lucrări privind istoria economiei, statistica economică, sociologia şi economia concretă; membru titular al Academiei Române din 1990; (n. 1911).

 

 

 

 

 

 

1996: Are loc al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale din România. Emil Constantinescu, preşedintele Convenţiei Democrate Române, obţine 54,41% din voturi, devenind noul preşedinte al României.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1997: A fost adoptată Legea 199/1997 privind ratificarea de către Parlamentul României a Cartei europene a autonomiei locale (Carta a fost adoptată la 15 octombrie 1985, la Strasbourg).

 

 

 

 

 

 

2016: A decedat în urma unui infart miocardic, la numai 44 de ani, fotbalistul român Daniel Prodan.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

S-a născut în martie 1972 și a fost unul dintre cei mai importanți jucători români. Și-a început cariera la Olimpia Satu Mare, iar în 1993 a fost cumpărat de Steaua, unde a jucat 3 ani.

Atletico Madrid l-a transferat în 1996 și a jucat doi ani în capitala Spaniei. A mai evoluat la Rocar și la FC Național. Pentru națională a strâns 54 de meciuri și a participat la Campionatul Mondial de din 1994 și la Campionatul European din 1996.

Palmares:

Steaua: 5 titluri de campion, 2 Cupe ale României, 2 Supercupe ale României
Rangers: 2 titluri de campion, 2 Cupe ale Scoției, 1 Cupă a Ligii

 

 

 

 

 

 

 

 

 

CITIȚI ȘI : 

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/11/17/o-istorie-a-zilei-de-17-noiembrie-video-2/

 

 

 

Bibliografie (surse) :

 

 

 

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;

3. e.maramures.ro ;

4. Wikipedia.ro.;

5. mediafax.ro ;

6. Enciclopedia Romaniei.ro ;

7.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;

8.  Istoria md.;

9. istoriculzilei.blogspot.ro.

10. http://www.universulargesean.ro/constantin-capitaneanu.

11.  www.historia.ro

 

Publicitate

Avertisment: Un plan periculos al Federației Ruse de transformare a regimului Dodon într-un regim de ocupație,cu scopul anexării R.Moldova și restaurării fostei URSS

 

Foto: Țarul Putin al tuturor Rusiilor și sluga lui preaplecată, Igor Dodon, președintele R.Moldova

 

UN SCENARIU PLANIFICAT 

 

Regimul Dodon, va fi un regim de ocupație prin confederalizarea R.Moldova cu Transnistria, Uta Gagauză și  transformarea sa ulterioară în Republica populară Basarabia,după ocuparea regiunii Odesa de armata rusă din Transnistria, urmând ca în etapa finală să fie incorporată în Federația Rusă.

Prima etapă se va încheia când Stoianoglo va deveni Procuror General, apoi va urma confederalizarea etc. Va trebui să ne întoarcem la o Mișcare de Eliberare Națională, dacă nu-l vom opri la timp pe Dodon și trădători rămași din PD. Coaliția PSRM, PD și Partidul ȘOR de la Primăria Chișinău e un început și un exemplu cert. Guvernul CHICU este alt exemplu. 

Federația Rusă practic a luat sub controlul său  toate organele de forță.  Rusia a avut și are în prezent nevoie de Chișinău.

Acum se va întări câțiva ani, va instaura republica prezindențială, va prelua aeroportul din Chișinău și  cel din Tiraspol care va fi destinat nevoilor militare. Federația Rusă va ajunge la frontieră cu UE pentru a șantaja Balcanii, după care va urma cucerirea UCRAINEI  și  altor foste republici sovietice, pentru restaurarea puterii de odinioară a URSS.

Ce-i de făcut ? Demiterea Președintelui DODON prin PROTEST NAȚIONAL și condamnarea lui pentru trădare de țară. Totul se face la timp. Asta este legea vieții scrie http://basarabialiterara.com.md/ 

 

Alexandru Cozer: 2019 e anul care demonstrează cu prisosință că puterea, mai multă decât pot să suporte unii, sau venită prea brusc, strică de tot caracterele sau arată adevărata față a oamenilor.

De asta eu chiar mă bucur de toată importanța pe care și-o dă Igor Dodon în ultimele zile. Își asumă totul omul ăsta. În fața sa îngenunchează unii pupând drapele. Se așează în locul premierului, în clădirea Guvernului, în timp ce omul pus șef al Executivului stă cu capul plecat, într-o parte.

Asta e cam un fel de hibrid între Voronin și Plahotniuc. Și niciunul dintre ei, ambii fiind mai destoinici totuși (unul ca politician, celălalt ca mafiot), nu a sfârșit prea bine.

Eu chiar îl îndemn pe domnul președinte să-și asume absolut totul în acest stat. Cât mai mult și cât mai repede.

Eu vreau să văd ce mari succese va avea acest Guvern atât de asumat de el, după criticile aduse precedentului. Și sper să vadă și votanții săi.

Poate, poate… Așa încep să înțeleagă și cei care merg la alegeri precum niște roboței că cei pe care-i aleg cu ochii închiși nu sunt deloc așa cum par. Chiar dacă au deja 4 televiziuni personale și alte 5 puse la dispoziție pentru o perioadă.

 

Alexandru Cozer: Recunosc, am marele defect (pentru un stat precum Republica Moldova), de a crede în bunele intenții ale oamenilor.

De aia am sperat că Dodon va avea măcar un pic de bun simț și de respect pentru cetățeni și partenerii externi ai Republicii Moldova, atunci când va desemna un candidat la funcția de premier.

Dar Dodon a sfidat pe toată lumea în cel mai josnic hal.

În primul rând pe cei din UE, pentru că a desemnat un premier care a atacat, cu doar câteva săptămâni în urmă, de o modalitate mizerabilă Uniunea Europeană, statele care o formează și reprezentanții lor diplomatici la Chișinău.

A provocat chiar o reacție, foarte rară în asemenea cazuri, din partea lui Peter Michalko, noul ambasador al UE la Chișinău.

Mă întreb cum acest premier se va mai așeza la masă cu Excelența Sa. Sfidează o țară, atunci când la 12 ore după ce a desemnat un premier, ăsta deja vine la Parlament pentru vot de încredere. Fără a vedea cine sunt miniștrii, fără o dezbatere publică, fără a vedea măcar programul de guvernare.

Iar prin acest gest demonstrează și că era un plan bine gândit din timp, că erau deja pregătiți toți miniștrii și doar se aștepta căderea Guvernului. E imposibil în 48 de ore să identifici un cabinet de miniștri sau să scrii un program de guvernare.

Merge hotărât pe urmele lui Plahotniuc. Numai că nu știu dacă pe el cineva îl va primi la Miami

Salvarea Tezaurului Băncii Poloniei ajuns în România după cotropirea Poloniei de către Germania nazistă și URSS

 

Foto: Harta Poloniei la 1933 și vecinătatea cu România mare

 

 

 

S-au împlinit 101 ani de la renaşterea statului polonez pe harta politică a lumii. Când armata germană s-a retras din Varşovia, la 11 noiembrie 1918 – chiar în ziua în care, în Franţa, la Compiègne, era semnat armistiţiul care punea capăt Primului Război Mondial – Consiliul Regenţei (înfiinţat de autorităţile germane) a decis să cedeze de bunăvoie întreaga sa putere politică lui Józef Piłsudski.

  Pe bună dreptate  în prezent, la 11 noiembrie, se sărbătoreşte Ziua Naţională a Republicii Polone, iar Mareșalul polonez Józef Piłsudski este considerat fondatorul statului polonez independent renăscut.

Din păcate, conflictele militare din Europa nu s-au sfârşit atunci şi poporul polonez a suferit grele pierderi umane şi materiale în războiul cu Rusia bolșevică ce a urmat după obținerea independenței și mai apoi, în timpul celui de Al Doilea Război Mondial.

În acel context violent, au fost confirmate solidaritatea care exista, încă din anul 1919, dintre autorităţile de la Varşovia şi Bucureşti şi compasiunea românilor faţă de cetăţenii polonezi care au ajuns în toamna anului 1939 în România, fugind din calea războiului.

 

 

 

 

 

 

 

În prezent, se cunoaşte că, pentru a salva tezaurul Băncii Poloniei de la o posibilă capturare a sa de către armata germană, care a atacat Polonia, la 1 septembrie 1939, autorităţile de la Varşovia au adunat la Śniatyń, în imediata apropiere a graniţei polono-române, 1.091 de casete cu lingouri de aur (o singură casetă cântărea 70 kg) şi 95 de saci cu monede de aur.

Acolo a avut loc, în seara de 13 septembrie 1939, încărcarea tezaurului într-un tren alcătuit din 12 vagoane de marfă şi un vagon de pasageri, care a plecat spre Constanţa (via Buzău), în dimineaţa zilei de 14 septembrie şi a ajuns la destinaţie la miezul nopţii.

Tezaurul polonez a fost transbordat până dimineaţa pe tancul petrolier Eocene şi nava britanică a părăsit portul Constanţa în aceeaşi zi, în direcţia Istanbul. Autorităţile române au ştiut despre existenţa a circa 70 tone de aur brut în acel tren, însă cantitatea reală a fost de aproape 80 de tone.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Foto: Refugiați polonezi (1939)

 

 

 

De obicei, istoricii relatează despre refugierea în România, în luna septembrie 1939, a cel puţin 50.000 de cetăţeni polonezi (civili şi militari). Numărul lor exact nu se cunoaşte din cauza timpului extrem de scurt pe care aceştia l-au avut la dispoziţie pentru a ajunge pe teritoriul României şi a limitelor aparatului administrativ românesc cu privire la înregistrarea unui număr extrem de mare de refugiaţi, în câteva zile.

Circa 18.000 de militari ar fi plecat din România în Franţa şi Marea Britanie, prin Orientul Mijlociu, în perioada 1939-1940 (într-o sursă românească se aminteşte despre 20.000 de militari, dintre care 8.000 de aviatori), aproximativ 5.000 de militari s-au întors pe teritoriul polonez ocupat de armata germană, câteva sute au plecat în regiunile poloneze invadate de sovietici, la 17 septembrie 1939, şi circa 1.600 de militari polonezi au fost predaţi în luna februarie 1941 autorităţilor germane (care i-au internat în lagăre de prizonieri de război).

Militarii polonezi au ajuns pe teritoriul României, în septembrie 1939, cu foarte multe bunuri mobile, armament şi muniţii. Pe o listă care a fost întocmită, probabil, la Marele Stat Major al armatei poloneze în anul 1947, s-au menţionat următoarele bunuri:

34 de tancuri Renault R-35; un parc de vehicule pentru depanarea mobilă a acelor tancuri; blindate echipate cu tunuri şi motoare Otto; autovehicule echipate cu diferite instalaţii de specialitate şi staţii radio; 18 tunuri antiaeriene; 74 de mitraliere, 46 de puşti-mitralieră, 5.756 de puşti, 230 de pistoale, 3.830 de încărcătoare, 2.908 baionete, 4.553 de măşti de gaze şi circa 600.000 de cartuşe; diverse bunuri aflate în trenul sanitar nr. 94 şi la spitalul militar nr. 110; 177 de avioane de luptă; 28 de avioane de şcoală RWD şi 2.686 de articole auxiliare pentru asigurarea zborului; 882 de autovehicule militare de diferite tipuri, 70 de autoturisme militare şi 500 de autocamioane militare Fiat 621.

Valoarea totală a acelor bunuri a fost calculată de autorităţile poloneze şi era de 80.018.104 zloţi, la 29 aprilie 1947 (15.212.567 de dolari, sumă rezultată din cursul de referinţă existent în vara anului 1946, în Polonia).

În cazul aurului Băncii Poloniei care a ajuns la Bucureşti, la 27 septembrie 1939, şi a fost depus oficial ca depozit la Banca Naţională a României, la 10 octombrie 1939 (51 de lăzi din lemn de brad care conţineau, în total, 2.737,86 kg de aur), situaţia a fost foarte complicată. La întâlnirea pe care delegatul pentru refugiaţii polonezi, Mirosław Arciszewski, a avut-o la Bucureşti, la 14 iunie 1940, cu Ion Gigurtu, ministrul român al Afacerilor Externe i-a arătat reprezentantului Poloniei o notă emisă la 19 mai 1940 de Legaţia Germaniei.

În aceasta se solicita predarea imediată a tezaurului polonez de la BNR în favoarea Germaniei. Drept urmare, liderii politici români au blocat aurul polonez la BNR şi au subliniat, ca pretext, cheltuielile făcute de România pentru întreţinerea refugiaţilor polonezi aflaţi în ţară, astfel încât să poată refuza cererile repetate ale autorităţilor de la Berlin de a se ceda tezaurul respectiv în favoarea Germaniei.

Intrarea trupelor Armatei Roşii pe teritoriul României, în primăvara anului 1944, a determinat conducerea Băncii Naţionale a României să conceapă un plan pentru salvarea propriei rezerve de aur aflate în ţară.

În acest sens, a fost planificată şi s-a executat operaţia Neptun (11-22 iulie 1944).

Întregul tezaur al BNR existent în ţară şi cele 51 de casete cu aur polonez, depozitate la Banca Naţională a României, din septembrie 1939, au ajuns atunci într-o pivniţă din incinta Mânăstirii Tismana.

(Pentru detalii, vizionați filmul de mai jos).

A urmat ocuparea completă a ţării de unităţile sovietice şi conducerea BNR a hotărât, la 6 septembrie 1944, mutarea în secret a întregii cantităţi de aur aflate la Tismana într-o grotă din imediata apropiere a mânăstirii.

Operaţia a fost executată în perioada 13-16 septembrie 1944. Intrarea în grota respectivă a fost astupată cu beton şi s-a realizat suplimentar un zid cu o grosime de cinci metri.

La sfârşitul celui de Al Doilea Război Mondial, autorităţile române au fost preocupate şi de situaţia în care se aflau cei aproximativ 4.000 de refugiaţi polonezi din România. Ajutoarele financiare pentru aceştia au continuat să fie acordate chiar şi după reluarea, la 1 martie 1946, a relaţiilor diplomatice dintre România şi Polonia.

În paralel, începând din luna iunie 1945, a început adunarea refugiaţilor, formarea de eşaloane şi expedierea treptată a lor în Polonia cu trenuri alcătuite din vagoane de marfă închise, în care existau priciuri din lemn şi toalete improvizate.

Primul eşalon a plecat în iunie 1945 şi următoarele au fost planificate până în octombrie 1945 inclusiv, cu un interval de 2-3 săptămâni între eşaloane, deoarece existau probleme mari cu planificarea acelor vagoane din cauza transporturilor pe care autorităţile române erau obligate să le asigure pentru trupele sovietice de ocupaţie.

Durata medie de deplasare a unui eşalon cu refugiaţi polonezi din staţiile de plecare Craiova sau Bucureşti până la graniţa cehoslovaco-poloneză era de aproximativ două săptămâni, în anul 1945.

Transporturile respective au fost reluate în primăvara anului 1946, când condiţiile atmosferice au permis repatrierea cetăţenilor polonezi tot cu vagoane de marfă puse la dispoziţie de guvernul României. Toate cheltuielile făcute urmau să fie achitate prin decontări reciproce între cele două state.

În ianuarie 1947, două detaşamente ale armatei române au fost implicate în scoaterea tezaurului Băncii Naţionale a României din grota în care fusese ascuns în luna septembrie 1944 şi tranportarea acestuia de la Tismana până la depozitul BNR din Bucureşti. Militarii au fost gata de acţiune la 23 ianuarie 1947 (ora 09.00) şi au colaborat cu funcţionarii băncii şi lucrătorii desemnaţi pentru desfăşurarea operaţiei. Misiunea s-a încheiat cu succes. Cu acel prilej, au fost readuse în capitala României şi cele 51 de casete cu aur ale Băncii Poloniei.

Predarea celor 51 de casete cu aur reprezentanţilor Băncii Poloniei a avut loc la 17 septembrie 1947. Din cauza faptului că autorităţile sovietice de ocupaţie din România nu au asigurat în acea zi benzina necesară celor două avioane militare poloneze Douglas C-47, care sosiseră în ajun de la Varşovia, transportarea tezaurului cu autocamioanele de la depozitul Băncii Naţionale a României până la aeroportul Băneasa şi încărcarea în avioane s-a desfăşurat în următoarea zi (când s-a obţinut şi autorizaţia de survolare a Cehoslovaciei de aparatele respective).

Deşi condiţiile meteorologice au devenit nefavorabile zborului peste Carpaţii Meridionali, piloţii polonezi au acceptat să decoleze la 18 septembrie 1947, după-amiaza.

După ce au trecut prin furtuna semnalată de autorităţile de la Bucureşti, aceştia au continuat zborul fără probleme şi au ajuns cu bine la Varşovia, în seara aceleiaşi zile.

 

• Dr. Petre Opriș – http://presamil.ro/solidaritatea-romano-polona