CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

ULTIMELE INVAZII TĂTARE ÎN MOLDOVA


 

 

 

 

De foarte multe ori în cronici sau chiar în istoriografie mongolii sunt desemnaţi inclusiv cu denumirea de tătari. Mult timp s-a crezut că tătar înseamnă mongol şi invers. Cercetătorii arată însă că între tătari şi mongoli sunt diferenţe demne de luat în seamă.

În primul rând tătarii sunt de origine turcică şi nu mongolă. Tătarii cunoscuţi în cronicile chinezeşti au locuit secolul al V lea în zona deşertului Gobi.

Au migrat apoi pentru a ieşi din sfera de influenţă imperială chinezească şi s-au alăturat mongolilor lui Ghenghis Han. Pentru cronicari, mongolii însă au primit numele de tătari, iar tătarii au devenit mongoli în concepţia acestora.

Explicaţiile sunt numeroase. ”Denumirea de tătari sub care aveau să ajungă să fie cunoscuţi aparţinea unui trib turcic, înrudit cu cel al cumanilor, avea să se impună în urma unui conflict îndelungat dintre mongoli şi aceştia, terminat prin victoria lui Temugin (viitorul Gingis Han), în 1202.

Triburile acestora au fost masacrate şi împrăştiate în cadrul celor mongole, dar, datorită vitejiei şi renumelui câştigat, etnonimul va fi păstrat, acoperind o mulţime de alte etnii, dintre care cele turcice erau majoritatare”, explică istoricul Daniel Ciucălău în articolul mai sus menţionat.

Louis Hambis explică la rândul său care este diferenţa între aceste triburi şi cum s-a ajuns la confuzie.

”Numele de mongol desemna în epoca dinastiei Tang (sec.VII-IX) un trib care trăia pe cursul superior al Amurului, şi care era cunoscut prin sălbăticia sa; în cursul sec. X si XI, acest trib s-a deplasat catre sud-vest si a ajuns înregiunea udată de fluviile Onon si Kerulen; el ocupa, în cele din urmă, Mongolia orientală şi s-a izbit de tătari, trib turc care trăia pe cursul inferior al Kerulenului, si cu care s-a luptat permanent suferind atunci înfrângeri grave.

Dintr-o întâmplare ciudată, numele tătarilor, pe care mongolii îi biruiseră, a ajuns sa le fie dat lor, atât de către chinezi, cât si de către populatiile occidentale, deoarece numele tătarilor dobândise un mare renume în toată Asia, datorită rolului important pe care aceştia l-au jucat timp de mai multe veacuri”.

  Totodată mongolii s-au amestecat cu tătarii turcici în zona Hoardei de Aur şi au creat o individualitate etnică. Numele a rămas de tătari, deşi era un mix etnic mongolo-turcic.

”Învinşi de tătari şi supuşi stăpânirii acestora, în decursul timpului s-au amestecat şi s-au înrudit cu aceştia, pământul biruind încetul cu încetul natura şi felul de-a fi al cuceritorilor; aşadar mongolii, întrucât se stabiliseră aici, s-au căsătorit cu kîpceacii, a căror patrie au preluat-o, au devenit asemănători lor, iar astăzi par să descindă din aceeaşi rasă”, preciza cronicarul arab al-Umar.

După marea invazie mongolă din secolul al XIII-lea, popoarele din Răsăritul Europei au fost secole de-a rândul  ținta unor atacuri pustiitoare în scop de jaf.

Istoria secolului al XVIII-lea consemnează numeroase invazii tătare în  Moldova, de multe ori atacurile acestora fiind coordonate împreună cu turcii.

 Astfel, în anul 1711, după înfrângerea rușilor conduși de însuși țarul Petru I, aliat cu Vodă Cantemir în bătălia de la Stănilești (Huși), turcii și tătarii au prădat și ars orașele și satele din Moldova de jos. De asemenea, în vara anului 1737, în timpul războiului ruso-austro-turc (1736-1739), tătarii prădau și pustiau din nou Moldova de jos, încât cronicarul Ion Neculce, care era contemporan cu evenimentele, scria, că ”bieții oameni rămăsese numai cu sufletele”.

În septembrie 1758, în timpul domniei lui Scarlat Ghica, populația din Moldova de jos suferă cea mai cumplită invazie a tătarilor din sec. al 18-lea.

Orașele Bârlad și Focșani și satele dintre Prut și Siret au fost pustiite și arse în întregime. Mii de locuitori au fost luați în robie de tătari.Pagubele provocate de tătari au fost atât de mari, încît unii călători străini ca Daponte, care se  afla în Moldova în timpul evenimentelor și Boskovic, care a trecut după cîțiva ani prin Moldova, le-au descris în lucrările lor.

În colecția de documente a Muzeului ”V. Pîrvan” de la Bârlad se găsește un document semnat de înaltul cler și boierii din Moldova, adresat hanilor tătari din hanatele Bugeac și Nogai, în care sunt descrise jafurile și nelegiuirile tătarilor în incursiunea lor în Moldova de jos.

Documentul scris pe hîrtie cu alfabetul chirilic,  având dimensiunile 72,5/46,5 cm și o stare de conservare bună, are următorul conținut:

 

”Noi robii măriilor voastre sultani, ce vă aflați la parte (poarta) Bucegului și asupra Nohailor, mitropolitul țării, episcopii, egumenii, boieri, caimacani, și alți boieri, și toți locuitorii din raiaua Moldovei, prin acest al nostru arzu magzar, cu acela de robi îndrăznire arătăm mare și multă jalbă a noastră, către pre înălțate și luminate picioarele măriilor voastre, că nu știm din ce pricină este că videm că toți săraci din raiaua Moldovei să pradă de tot să jăcuiescu, să-l omoară și să robescu, și să ardu cu focul fînațele și ariile cu pîne, și casele pe la tîrguri și pe la sate de către tătari Nohai și Bugegi, și toată raiaua s-au risipit și s-au bejenit prin păduri și aiure, unde nici acolo nu pot să se mistuiască, și nu numai că-i pradă de bucate și de altele ce au pe afară, ci necontenit și acolo prin pădure năvălind tătarii cu armele lor, mulțime de oameni din săraca raia, au omorît, și pe cîți prinde vii îi robescu și-și fac batjocoră de femeile și fetele oamenilor, și alte multe nevoi și supărări ce se face întru această ună dată, nu s-au făcut în sărăcile raiale aceștile de cînd sîntu și pînă acmu (acu), că mai la toate ținuturile n-au rămas nici un fel de dobitoc neluat, pînile cele strînsă pe la arii le ardu, cele ce au rămas nesăcerate să prăpădescu pe pămînt, și mulți din locuitorii ținuturilor de sus de spaimă și groază aceasta s-au dus printraltele țări, lăsîndu-și toate ale lor la peire numai să scape cu sufletele de urgia aceasta pentru care și noi cu toții ne aflăm la mare întristăciune și ne mirăm ce va să fie această urgie și mare pradă asupra noastră și asupra săracilor din raia, că noi purure am fost și sîntem supuși spre toate poruncile împărăției și haini nu sîntem cum și către măriile voastre nici cu un chip de împotrivire n-am stătut, nici cu vre-o greșeală nu ne știm vinovați, și după dreptatea noastră avînd toată supunere ca niște robi către măriile voastre, am așteptat și așteptăm apărare și sprijineală, fiindcă de multe ori raiaua Moldovei, au avut în trecutele vremi multă folosință și sprijineală de către prea înălțații hani și sultani, ca de niște vechi împărați ai noștri, și păzitori de dreptatea lui Dumnezeu, domniilor sale, că toată hrana și bucatele lor, și pîră (pînă) astăzi sînt în pămîntul Moldovii, și nimeni oricît de puțin nu s-au supărat peste dreptate.

Pentru aceasta cu plecăciune, pînă la pămîntu, și cu fierbinți lacrimi ne rugăm măriilor voastre, să socotiți dreptate lui Dumnezeu că nu sîntem cu nimica vinovați, nici sîntem haini împărăției sau măriilor voastre, și să fie mila măriilor voastre, să porunciți să se oprească prada să se ridice tătarul deasupra săracilor raialei, că n-are margini răutatea aceasta ce sau făcut în ticăloasa țară, iară de sîntem greșiți și vinovați cu ceva iarăși, ne rugăm măriilor voastre, să fiți milostivi ca niște stăpîni și să ne arătați ce este greșeala noastră că noi nu știm.

Am trimis și un boier anume Vasile Stolnic, feciorul lui Negel, cu carile am și scris măriilor voastre, și de la atîtea zile nimica nu știm, nici vre-un răspuns nu am luat, și cum va fi mila măriilor voastre.

 

 

Iacov (de Putna) – mitropolit
Eonikie (Ioanikie) – episcop Romanului
Dositeu (Dosoftei) – episcop Rădăuțului
Enokentii (Inokentii) – episcop Hușului
Galata – egumen
Gole (Golla) – egumen
Mparnovsku (Barnovski) – egumen
Gaghlos Paraskiv – egumen
Treserarhis (Trei Ierarhi) – egumen
Gdancov – egumen
Răducan – logofăt
Ion Bogdan – logofăt
Constantin Balș – vornic
Manolache Costache – vistiernic
Vasile Roset – vornic
Dumitrașcu Paladi – vistiernic
Ion Palade – vistiernic
Jilgău Catar – postelnic
Ștefan Rosett – vistiernic
Ilie Costache – paharnic
Vasile Buhăescu – paharnic
Ionuț Calmaș – medelnicar
Constantin Cog(ălniceanu) – medelniciar
Ștefan Hermezău – jitniciar
Ștefan Boț – jitniciar
Constantin Mogîlde – șetrar
Mihalache Cheșco – medelniciar
Ștefan Izmază – medelnicar
Vasile Abază – vel-căpitan
Vasilache Cozma – vel-căpitan
Anastase – pomojnic
Polihron – pomojnic
Chiriac – căpitan
Huzun Gheorghe – căpitan
Toader – căpitan
Anastase – căpitan
Ioniț – căpitan
Enachie He – căpitan
Dumitru – căpitan
Gheorghe – căpitan
Neculai – căpitan

Și alți lăcuitori toci săraci a raialei Moldovei”.

(Urmează cincispezece semnături prin punere de deget).

 

Evenimentele din timpul războiului ruso-turc din anii 1768-1774 au răsturnat sistemul de securitate existent până atunci care era garantat de faptul că atât Principatul Moldova cât so Bugeacul si hanatul Crimeei se aflau sub suzeranitate turcească.

Victoriile rușilor în Moldova și retragerea marelui vizir la sud de gurile Dunării au dus la ruperea acestui sistem regional de securitate, în calitate de unica forţă componentă a lui în regiune rămânând doar hanul tătăresc.

Dar evenimentele din Moldova, ocupată de trupele ruse, şi în primul rând jurămintele de credinţă faţă de Rusia, depuse la Iaşi şi în ţinuturi, l-au înclinat pe Devlet-Ghirai  hanul Crimeei să planifice o invazie în principat. Scopul acestei invazii era, ca prin devastarea ţării, să lipsească armata ruşilor de provizii, impunând-o astfel la retragere peste Nistru.

În ianuarie 1770 hanul a permis conducătorii triburilor de tătari nogai şi ai altor categorii ale armatei sale să prade Iaşul „pentru a pedepsi raialele rebele” 

Către 3 ianuarie calga sultanului (primul locţiitor al hanului în ierarhia statului tătar crimeian), în fruntea unui corp de 16000 de călăreţi tătari şi nogai, cu susţinerea turcilor îi alungă pe ruşi din Galaţi şi Brăila. 

Astfel desfăşurarea evenimentelor în regiune au adus către luna ianuarie 1770 la situaţia, în care Moldova a fost de fapt expusă  invaziei hoardelor tătare.

Atunci, tătarii nogai sub conducerea mârzacilor lor au atacat  „marginea despre dânşii” a Moldovei, adică porţiunea centrală a teritoriului dintre Prut şi Nistru şi „stricând de istov” ţinuturile Lăpuşna, Orhei şi parţial Soroca. După cum mărturiseşte cronicarul Enache Cogălniceanu, robii luaţi în timpul incursiunii în aceste ţinuturi au fost duşi la Căuşeni, unde cu această ocazie se întoarce şi hanul Devlet-Ghirai. S-au dovedit a fi 16000 de suflete.

Numărul celor capturaţi, după cum afirmă Enache Cogălniceanu, a fost atât de impunător, încât au căzut preţurile la pieţile de robi de la Constantinopol şi din Anatolia, un rob în iarna anului 1770 se vindea aici pentru 7-8 lei 

În cele ce au urmat, desfăşurarea războiului ruso-turc şi rezultatele lui, fixate prin stipulaţiile păcii semnate pe data de 10 (21) iulie la Kuciuk-Kainargi, au avut drept urmare o migrare în masă a nogailor din Bugeac şi desprinderea Hanatului din Crimeea de sub suzeranitatea Porţii.

Acestea din urmă fac ca orice incursiune a cetelor tătaro-nogaice în Moldova să fie imposibilă, invazia din ianuarie-februarie 1770 însemnând în acest fel ultimul act de invazie tătaro-nogaică asupra principatului, consemnată în istorie.

În 1783 Hanatul tătar al Crimeei avea să dispară din istorie, fiind anexat la Rusia.

Emigrarea în masă a nogailor din Bugeac în urma ofensivei trupelor ruseşti din vara anului 1770, dar şi desprinderea Hanatului din Crimeea de sub suzeranitatea otomană în anul 1774 prin stipulaţiile păcii, semnate la Kuciuc-Kainargi, au însemnat pentru Moldova depărtarea de la hotarele sale a prădalnicilor săi vecini  tătari, curmând astfel situaţia care exista de secole în regiune, făcând imposibilă o incursiune de pradă a acestora, ceea ce a avut urmări evident binefăcătoare atât pentru dezvoltarea internă, cât şi pentru situaţia internaţională a Moldovei și în general a tuturor țărilor române.

 

 

 

 

 

Surse:

Memoria Antiquitatis (Acta Musei Petrodavensis) – Revista Muzeului Arheologic Piatra Neamț, Nr. I, 1969, p. 375. prin ”ВОЙНА ЗА ПРОШЛОЕ md.” blog.

Dan Haidarlî, ”Ultima invazie a hoardelor tătaro-nogaice în Moldova în anul 1770 pe fondalul războiului ruso-turc din anii 1768-1774”

Revista de Istorie a Moldovei, 1997, nr. 3-4

16/11/2019 - Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: