CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

ZIUA DE 10 NOIEMBRIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ziua de 10 noiembrie în istoria noastră

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1444: Bătălia de la Varna [pe teritoriul Bulgariei de azi].

 

 

 

 

Cruciadă antiotomană promovată de papa Eugen al IV-lea (1431 – 1447) şi condusă de Vladislav (1440 – 1444), regele Ungariei şi al Poloniei, şi de Iancu de Hunedoara (1441 – 1456), voievodul Transilvaniei, a fost zdrobită de armatele sultanului turc Murad al II-lea.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Conform datelor istorice armata lui Vladislav era inferioară armatei otomane, aceasta numărând 15-16 mii de ostaşi, în timp ce armata Sultanului era de 80-120 mii de soldaţi.

Deşi Iancu de Hunedoara l-a sfătuit pe Vladislav să-i atace rapid pe turci pentru a nu le da posibilitatea de a descoperi inferioritatea lor numerică, regele Vladislav, lipsit de experienţă şi neascultând de sfatul lui Iancu, a dat ordinul de a-i ataca pe turci chiar în miezul nopţii.

Acest lucru a dus la moartea regelui Ungariei, iar acest lucru a lovit ca un fulger moralul armatei producându-se panică în rândul ostaşilor. Iancu de Hunedoara a fost nevoit să părăsească câmpul de luptă. Sultanul a sărbătorit triumful în tot imperiul, în schimb Occidentul a refuzat, un timp, să creadă că şansa de a-i alunga pe otomani definitiv din Europa a fost pierdută.

“Bătălia de la Varna” a însemnat pierderea speranţei obţinerii independenţei de către popoarele balcanice şi ascensiunea otomană fără precedent, turcii intarindu-si controlul asupra teritoriilor cucerite în Balcani si presiunea asupra a ceea ce mai rămasese din Imperiul Bizantin.

De asemenea aceasta a  pregătit terenul pentru căderea Constantinopolului in 1453.

 

 

 

 

 

 

 

 

15o8: A apărut, din inițiativa domnitorului Radu cel Mare ( 1495- 1508), Liturghierul slavon, tipărit de calugarul Macarie  prima carte tipărită în Tara Romaneasca.

Calugarul ieromonah Macarie care a trait la sfârșitul sec. al XV-lea – începutul sec. al XVI-lea, a fost un tipograf sârb, care a invațat  meșteșugul de tipograf la Veneția si a activat și în Țara Românească din 1508, unde a înființat, din porunca domnitorului Radu cel Mare, prima tipografie din țară la mănăstirea Dealu de lângă Târgoviște.

 

 

 

 

Imagini pentru Liturghierul slavon, tipărit de calugarul Macariephotos"

 

Foto: Liturghierul lui Macarie (1508), (“Rînduiala dumnezeieştii slujbe şi în ea a diaconilor”), în limba slavonă.

 

 

 

 Macarie a mai tipărit apoi încă două cărţi bisericeşti, însă “Liturghierul” este cea mai reuşită pentru că are aspectul cel mai elegant şi ornamentele cele mai frumoase.

Volumul este o traducere din limba greacă, fiind considerată o formă rară între liturghierele slavone.

După cîte se pare, nu s-au păstrat decît cinci exemplare din această carte.

Macarie a mai tipărit în 1510 “Octoihul”, tot în slavonă, iar apoi “Evanghelierul” (1512).

 

 

 

 

 

 

 

1688: S-a terminat tipărirea la Bucureşti a “Bibliei” în limba română (“Biblia de la Bucureşti”),  prin grija şi cu cheltuiala domnitorului Șerban Cantacuzino şi a urmașului său, Constantin Brâncoveanu.

Biblia de la București  sau Biblia lui Șerban Cantacuzino este un monument al limbii române vechi si prima traducere integrală a Bibliei în limba română.

A jucat un rol major în dezvoltarea limbii noastre literare. Istoricul Alexandru D. Xenopol spunea ca Biblia de la București este „cel mai însemnat monument al literaturii religioase la români, atât prin întinderea, cât și prin limba ei cea minunată”,

George Călinescu afirma la randul sau că „Biblia românească (1688) reprezintă pentru poporul român ceea ce a reprezentat Biblia lui Luther pentru germani”, iar Nicolae Iorga spunea că ea este „cel dintâi document sigur de limbă literară stabilită pe înțelesul tuturor românilor”

 

 

 

 

 

 

Foto: Tipărituri românești wordpress.com

 

 

 

Textul cărţii a fost definitivat din iniţiativa lui Şerban Cantacuzino,  de un grup de învăţaţi, între care fraţii Şerban şi Radu Greceanu.

Pagina de gardă a primei ediții are următorul cuprins:

Biblia, adecă Dumnezeiasca scriptură. Care s-au tălmăcit dupre limba elinească spre înţăleagerea limbii rumâneşti, la porunca Prea bunului creştin şi luminatului domn IOAN ŞERBAN CANTACOZINO BASARAB VOEVOD, şi cu îndemânarea dumnealui COSTANDIN BRÂNCOVEANUL marele logofăt.

Tipăritu-s-au întâiu în scaunul Mitropoliei Bucureştilor, în vreamea păstoriei Preasfinţitului părinte Chir Theodosie, mitropolitul ţării si exarhul laturilor.

Şi pentru cea de obşte priinţă s-au dăruit neamului rumânesc, la anul de la Facerea lumii 7197, iară de la Spăsenia lumii 1688, în luna lui noiemvrie în 10 zile.

 

 

 

 

 

 

 

 1843 : Se înfiinţează, prin Porunca domnească nr. 198 din 10 noiembrie 1843 a domnitorului Gheorghe Dimitrie Bibescu (1842-1848), prima baterie  de artilerie menită “să slujească intru paza bunei randuieli şi liniştei obşteştii”, act care a stat la baza constituirii Artileriei ca armă de sine stătătoare in Tara Românească.
Anii 1843-1850 sunt anii organizării armei artileriei  în Țara Românească şi Moldova.

Între anii 1853-1854 bateriile de artilerie din Țara Românească şi Moldova au luat parte la războiul ruso-turc, distingându-se în luptele de la Brăila, Gura Ialomiţei, Vadul Silistrei, Ostrov etc.
Până în anii Unirii a existat și o baterie de artilerie călăreaţă.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

După 1859, s-au constituit încă trei baterii de artilerie: una pedestră, în Moldova, și două în Țara Românească: una călăreață și una pedestră. Cele două baterii din Țara Românească s-au constituit în primul divizion de artilerie al armatei române, al cărui comandant a fost colonelul Scarlat Ciocârlan. Conform unui decret dat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, la 21 decembrie 1860, cele patru baterii existente s-au contopit, constituindu-se astfel primul Regiment de artilerie al armatei române moderne (organizat pe două divizioane), al cărui comandant a fost maiorul Tobias Gherghel.
 
Menționăm și alte momente importante ale devenirii acestei arme complexe, care privește nu numai organizarea, ci și dotarea, reglementarea și instrucția.

Prin Înaltul Ordin de Zi nr. 254 s-au centralizat atelierele, fabricile de pulbere, capsulăria etc. din diferite părți ale țării, sub denumirea de „Direcția stabilimentelor de materiale ale artileriei”, care la 23 noiembrie 1861 a fost organizată pe trei secții: Pirotehnie, Arsenalul de construcții al armatei și Fabrica de pulbere.

În septembrie 1860, în „Monitorul Oastei” a fost publicat primul regulament de trageri pentru artileria română, întocmit de maiorul George Manu și intitulat „Teoria dării”. În decembrie 1860, a fost publicată „Legea organizării puterii armate”, potrivit căreia, în cadrul armatei române, s-a constituit Corpul de Artilerie, compus din statul major al armei și unitățile de artilerie.

Nucleul statului major al artileriei a luat ființă abia în anul 1862, după unificarea ministerelor de război din ambele Principate, când s-a centralizat evidența personalului și muniției.

În octombrie 1862, a fost înființat Inspectoratul Armelor Speciale, care avea ca sarcină conducerea instrucției în unitățile de artilerie și supravegherea activității productive, inspectorat desființat în septembrie 1875, când a luat ființă Inspectoratul Artileriei, la conducerea căruia a fost numit colonelul George Manu.
 
Considerentele care au determinat modificările structurale din cadrul armatei române au stat și la baza organizării și înzestrării unităților de artilerie, divizate în artileria de câmp, artileria de munte, artileria de cetate, pentru lucrări de fortificație (care s-a desființat complet în toamna anului 1915) și artileria antiaeriană, care a luat ființă la 15 august 1916, odată cu constituirea Corpului Apărării Antiaeriene.

Înaintea Primului Război Mondial, armata română dispunea de 294 de baterii de artilerie. În anul 1939, România avea capacitatea de a mobiliza 31 de brigăzi și 79 de regimente de artilerie, dintre care 32 aveau în compunere 3 divizioane, 31 aveau în compunere două divizioane, 7 erau regimente de artilerie grea, 9 erau regimente de artilerie călăreață. La 3 septembrie 1939, Marele Stat Major a ordonat sporirea efectivelor până la nivelul celor de război.
 
După cel de-al Doilea Război Mondial, refacerea armatei s-a realizat prin contopirea marilor unități întoarse de pe front cu marile unități de recruți, cu subunitățile și unitățile de marș, realizându-se mari unități operative cu o încadrare și înzestrare corespunzătoare.

 

 

 

 

 

 

 

La 10 noiembrie, Armata Română sărbătorește Ziua Artileriei Române.

 

 

 

Între anii 1948-1960, a sporit continuu ponderea artileriei în cadrul marilor unități de arme întrunite. Astfel, în anul 1965, această pondere era de 1,5 ori mai mare față de perioada celui de-al Doilea Război Mondial.

Pentru a asigura o conducere competentă a artileriei, la 1 septembrie 1948, a fost înființat Comandamentul Artileriei.

Începând cu anul 1949, o bună parte a armamentului de artilerie a fost înlocuit cu guri de foc având caracteristici superioare.

În 1961, au luat ființă unitățile de rachete cu diferite destinații. În anii 1956-1965, artileria a fost dotată cu armament nou.

Au fost sporite și diversificate mijloacele antitanc în cadrul tuturor eșaloanelor. Au intrat în dotare, alături de autotunurile și tunurile existente, aruncătoarele de grenade antitanc și rachetele antitanc dirijate.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1887: Este  semnat la Bucureşti, în România independentă, un Tratat de comerţ şi de navigaţie româno-turc, care va intra în vigoare la 31 decembrie 1887.

 

 

 

 

 

 

 

 

1887: S-a născut Elisa Leonida Zamfirescu, prima femeie inginer din lume; (d.25 noiembrie 1973).

 

 

 

 

 

 

 
 

 

Fiica intelectualilor Anastase Leonida şi a Matildei Gill, a făcut şcoala primară la Galaţi şi liceul la Şcoala Centrală de Fete din Bucureşti, obţinând şi un bacalaureat la secţia reală de la Liceul „Mihai Viteazul”.

Respinsă, din cauza prejudecăţilor timpului, de conducerea Şcolii de Poduri şi Şosele din Bucureşti, s-a înscris, în 1909 , la Academia Regală Tehnică din Berlin, Charlottemburg, pe care a absolvit-o în 1912,cu calificativul “bine”, spre admirația decanului, și a devenit oficial prima femeie inginer din lume, cu specializarea chimie.

A fost căsătorită cu fratele scriitorului Duiliu Zamfirescu, inginerul Constantin Zamfirescu, cu care s-a căsătorit, pe front, la Ghidigeni, în 1918. La nunta sa a participat și Regina Maria.A fost șefă a laboratoarelor Institutului Geologic al României, membră a Asociației Generale a Inginerilor din România și membră a Asociației Internaționale a Femeilor Universitare.

La inițiativa Confederației Naționale a Femeilor din România, în 1997, a fost instituit „Premiul Elisa Leonida-Zamfirescu“ care se acordă pentru merite în domeniul științei și tehnicii unor personalități feminine.

La Muzeul Tehnic din București și la Muzeul Național Geologic, sunt panouri din care vizitatorii pot afla biografia și realizările primei femei inginer.Din 1993, strada din București pe care a locuit îi poartă numele. O stradă cu numele Elisei Leonida Zamfirescu există și la Galați.

 

 

 

 

1892: S-a născut la Poiana Mărului, jud. Brașov, Ion Clopoţel, publicist, sociograf şi memorialist; animator al presei româneşti în perioada interbelică, fost  preşedinte al Sindicatului Presei Române (1920-1936).

A studiat în timpul Primului Război Mondial la Budapesta, Viena și Paris și datorită crezurilor sale unioniste a petrecut cea mai mare parte a anului 1918 în închisoare. A fost colaborator după război al unor ziare de prestigiu ca Dimineața sau Adevărul și a editat revista cu profil socio-cultural Societatea de Mâine (1924-1945).

A fondat in 1926, Biblioteca Ziaristică şi „Almanahul presei române”; (m. 23 august 1986).

În 1944, după lovitura de stat, el a editat la Brasov, ziarul socialist Poporul.

A fost, de asemenea, președinte al organizației regionale a Partidului Social Democrat Român, al carui membru a fost  din anul 1930. 

Odată cu instaurarea  treptată a regimului  comunist, a devenit inspector general al școlilor muncitorești  rector al Universității Libere din Brașov și director al Bibliotecii Centrale Universitare din București, care iese la pensie în 1961 .

A câștigat premiul Uniunii Scriitorilor din România în 1975, și  un premiu special al aceleiasi Uniuni în 1982  

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1895: A murit scriitorul Alexandru Odobescu (autor al “Pseudokinegetikos”,  sau ”Fals tratat de vânătoare”); (n.23 ianuarie  1843).

NOTĂ: Dicţionarul scriitorilor români M-Q (2001) dă ca dată a naşterii sale ziua de 23 ianuarie 1834.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Alexandru Odobescu  a fost un scriitor, arheolog și om politic român,  ministru al monumentelor (1863-1864), și profesor de arheologie la Universitatea din București.

Este autorul unui tratat de istorie a arheologiei (Istoria arheologiei, 1877) și a unei monografii dedicate tezaurului de la Pietroasa descoperit în perioada profesoratului său. (Le Trésor de Pétrossa. Étude sur l’orfèvrerie antique, Tome I-III, Éditions J. Rothschchild, Paris, 1887-1900).

A publicat studii de folclor despre cântecele Europei răsăritene (Cântecele poporane ale Europei răsăritene, mai ales în raport cu țara, istoria și datinile românilor, 1861; Răsunete ale Pindului în Carpați).

A publicat studii de istorie literară dedicate literaturii din secolul al XVIII-lea (Poeții Văcărești, Mișcarea literară din Țara Românească în sec. XVIII).

Este autorul unor nuvele istorice (Mihnea Vodă cel Rău, Doamna Chiajna, 1860) și volume de eseuri (Câteva ore la Snagov, 1909; Pseudokynegeticos, 1874).

 

 

 

 

 

 

 

1907: S-a născut juristul, omul politic  liberal și scriitorul român Mihail Fărcășanu (d. 14 iulie 1987, Washington, DC, Statele Unite).

Familia Fărcășanu descinde din legendarul erou Popa Stoica din Fărcaș, în ținutul Romanaților, preot care a abandonat biserica și a luat armele împotriva turcilor, distingându-se în războaiele lu  Mihai Viteazul care l-a numit agă.

În 1595 Aga Fărcaș a comandat o armată cu care a trecut Dunărea, cucerind cetatea Nicopole și cu care a înaintat spre Vidin unde a fost învins de către turci, pierzându-și viața împreună cu mulți alți boieri.

După Aga Fărcaș, familia Fărcășanu a dat țării o lungă succesiune de demnitari domnești . 

Mihail Fărcășanu a urmat cursurile de științe politice de la London School of Economics,  după care avea să-și susțină examenul de doctorat la Berlin.

 

 

 

 

 

Imagini pentru Mihail Fărcășanu photos"

 

 

 

 

 

 

 

Își completează studiile juridice în Germania, la Universitatea Friedrich Wilhelm (din 1948 redenumită Universitatea Humboldt) din Berlin. Și-a elaborat teza de doctorat  sub conducerea celebrului profesor de drept și om de știință german Carl Schmitt.

Teza, susținută în 1938, a fost tipărită în 1940 sub titlul „Monarhia socială”, la editura Fundației pentru Literatură și Artă Regele Carol II. Întors în țară, intră în Partidul Național Liberal (Brătianu).

Tot în 1938 se căsătorește cu Pia Pillat, fiica poetului Ion Pillat și a pictoriței Maria Pillat Brateș, devenind cumnat al criticului și romancierului Dinu Pillat și al scriitoarei Cornelia Pillat.

Soția sa era nepoată a lui Dinu Brătianu, președintele Partidului Național Liberal.

A fost președintele organizației Tineretului Național Liberal din 1940 până în 1946. Urmărit de autorități pentru acțiunile sale anti-comuniste, a reușit să fugă din țară în 1946, fiind ulterior condamnat la moarte în contumacie.

În exil, a fost membru în Comitetul Național Român și în Liga Românilor Liberi, fiind ales președinte al acesteia în 1953. A fost primul director al secției române a postului de radio „Europa Liberă”. Principala sa operă literară este romanul „Frunzele nu mai sunt aceleași”, publicat în 1946 sub pseudonimul Mihail Villara, roman care a fost distins cu premiul editurii Cultura Națională.

 

 

 

 

1911: S-a născut Emil Turdeanu, istoric literar român stabilit în Franţa din 1945; contribuţii de referinţă la istoria literaturii române vechi; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1994; (m. 2001).

 

 

 

 

 

 

 1920: S-a înfiinţat Institutul Politehnic din Timişoara.

 

 

 

 

 

 

1927: S-a născut în localitatea Vosievo din Caras- Severin, basul Nicolae Florei, unul dintre soliştii de marcă ai Operei Naţionale Române; (d.25 noiembrie 2000).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A urmat cursurile Conservatorului municipal si ale  Institutului de Arta din Timisoara. In 1950 se inscrie la Conservatorul din Bucuresti, unde studiaza canto-ul.
Inainte sa-si puna in valoare exceptionala voce de bas, Nicolae Florei este profesor de muzica la Bocsa Vasiovei si dirijor la Timisoara. In 1950, la venirea sa in Bucuresti, debuteaza la Teatrul “Excelsior”, in cadrul Ansamblului de cantece si dansuri “Ciocarlia”, sub bagheta lui Viorel Dobos. Aici, primul sau succes il obtine interpretand cantata “Pe malurile Prutului” de Ciprian Porumbescu.

Debutul sau la Opera Romana din Bucuresti se produce in 1955, cu “Rigoletto” de Verdi. Pana in 1984 are o fabuloasa cariera pe prima scena lirica a tarii.
Un moment deosebit al carierei sale l-a constituit interpretarea rolului titular din “Oedipe” de George Enescu, in montarea Operei din Viena.

Dar, dincolo de Viena, faima sa internationala s-a consolidat in turneele efectuate in Cehoslovacia, URSS, Polonia, Belgia, Germania, dar si in indepartate colturi ale lumii, ca Australia si Noua Zeelanda.
Dar glasul de aur si talentul interpretativ ce l-au impus pe Nicolae Florei n-au cucerit numai publicul de opera.

A fost, deopotriva, un neîntrecut interpret de romante si de cantece populare, mai ales din folclorul banatean, fapt ce i-a sporit considerabil popularitatea.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1928: A apărut la București “Kalende”, revistă  lunară, literară și științifică . sub conducerea lui Vladimir Streinu, Șerban Cioculescu, Pompiliu Constantinescu.

 

 

 

 

 

 

 

Revista a apărut până în martie 1929.

 

 

 

 

 

 

 

1928 : Se formează un guvern naţional-ţărănesc, în frunte cu preşedintele Partidului Naţional Ţărănesc din România, Iuliu Maniu.

 

 

 

 

 

 

 

 

1932: S-a nascut  Ștefan Cazimir, istoric literar, eseist român, fondator al “Partidului liber-schimbist”; (“Caragiale–universul comic”, “Tensiunea lirică”).

A debutat cu versuri în 1943 în Ziarul copiilor.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A fost profesor al Facultății de Litere a Universității din București până în 2002 si membru al Uniunii Scriitorilor din România si a devenit doctor în filologie română în 1976, cu teza Aspecte ale comicului la Caragiale si este unul dintre caragialeologii de frunte.

Este fondatorul  Partidul Liber Schimbist din România, inspirat din piesa O scrisoare pierdută a lui Ion Luca Caragiale. Ulterior, în 1996, partidul a dispărut când noua lege a cerut ca fiecare partid să aibă minimun 10.000 de membri.

Denumirea a fost preluată din discursul lui Cațavencu care se declară un adept al „liber schimbismului”, curent economic care milita pentru liberul schimb al mărfurilor și serviciilor (în limba engleză free trade), dar extins de Ștefan Cazimir și la alte sectoare ale vieții sociale.

A fost ales deputat pe listele partidului Liber schimbist. Ștefan Cazimir și-a continuat activitatea parlamentară din 1992 în Partidul Social Democrat, după fuziunea dintre cele două partide.

Apoi în 1994 și 2000 a fost ales deputat pe listele PSD și a deținut funcția de membru al Comisiei Juridice, de Disciplină și de Imunități a Camerei Deputaților în legislatura 2000-2004. A fost deputat în Parlamentul României în trei legislaturi succesive.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1934: S-a născut  Ovidiu Genaru, (pseudonim al lui Ovidiu Bibire), poet, prozator şi dramaturg (“La margine de paradis”, “Elogii”, “Vieţi paralele”).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1938: În România  se promulgă un nou cod comercial.

 

 

1940: Romania este lovită de un cutremur catastrofal cu epicentrul în Vrancea. Numărul victimelor a fost estimat la 1000 de morți și 4000 de răniți, majoritatea din Moldova.

A fost cel mai puternic cutremur vrâncean din secolul al XX-lea, cu o magnitudine de 7,4 grade pe scara Richter  si s-a  produs la ora 3:39.

Acesta a atins pe arii largi, intensităţi care nu au mai fost observate de la precedentul cutremur vrâncean catastrofal din 23 ianuarie 1838. Seismul din 10 noiembrie 1940 a avut epicentrul în partea de nord-est a Munţilor Vrancei, iar adâncimea focarului a fost estimată la cca. 145-150 km.

Intensitatea maximă a cutremurului a atins 9-10 grade pe scara Mercalli în mai multe localităţi din judeţul Vrancea (în special la Panciu şi Corod). De asemenea, pe o arie largă din Moldova (în special partea centrală şi de sud) şi Muntenia (în special în zona subcarpatică din nord-estul Munteniei, dar şi în alte localităţi din sud-estul ţării), cutremurul a atins intensităţi mari, de cca. 8 grade pe scara Mercalli şi chiar 8-9 grade în nord-estul Munteniei (judeţele Prahova şi Buzău), inclusiv la Bucureşti

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În București au existat circa 300 de morți, majoritatea la prăbușirea blocului Carlton, structură cu 12 etaje din beton armat, foarte modernă la acea vreme.

Multe alte blocuri din București au fost considerabil deteriorate. După cutremur Asociația Generală a Inginerilor din România a întreprins un studiu detaliat al efectului cutremurului asupra clădirilor din beton armat.

Principala concluzie a fost că normele pentru calculul clădirilor din beton armat, practic copiate după cele germane, nu prevedeau calculul la eforturi seismice, Germania nefiind situată într-o zonă de risc seismic.

Dupa cutremur au fost elaborate noi norme care au fost aplicate la toate clădirile construite în perioada postbelică.

 

 

 

http://youtu.be/UPS_LlHuUm4

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1945: S-a născut la Șirineasa, jud.Vâlcea, poetul român George Ţărnea, supranumit poetul iubirii; (m. 2 mai 2003, București).

A fost fiul basarabeanului Grigore Țărnea și al oltencei Maria Țărnea – Isărescu (în acte a fost trecut Ghiorghe).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A urmat studiile liceale în Băbeni, la liceul care astăzi îi poartă numele, iar apoi urmează cursurile Facultății de filosofie din București.

Debutează în 1964 in publicația argeșeană „Secera și ciocanul”, cu poezia Drumeție, dar adevăratul debut în literatură a avut loc în anul 1967 sau 1968 când i-a fost publicat un grupaj de poezii în Viața românească.

A colaborat la numeroase reviste de literatură: România literară, Contemporanul, Luceafărul, Convorbiri literare, Astra, Tribuna, Steaua, Ateneu, Orizont, Tomis, Orizont literar, Timpul, Ramuri etc.

În anul 1972 a devenit membru al Uniunii Scriitorilor din România.

A obtinut numeroase distinctii printre care:

Premiul de creație originală „Vâlcea artistică”, ediția I pentru poezie, 1974

Premiul de poezie pentru volumul Scrisori de fiecare zi, 1980 din partea Uniunii Scriitorilor Craiova

Premiul Capri, 1991

Diploma de excelență a Festivalului de cultură „Poarta sărutului” din partea Ministerului Culturii

Diploma „Serile de la Badiceni”, Premiul național pentru poezie, 2001

Premiul de excelență pentru toată activitatea literară, Societatea Academică „Titu Maiorescu”, 2002

Premiul „Virgil Mazilescu”, 2003

 

 

 

 

 

 

 

1981: A murit medicul  Sergiu Al- George, orientalist, eseist şi traducător,  fost deţinut politic în timpul regimului comunist; (n.13 octombrie 1922, Tg.Mures).

 

 

 

 

 

Itinerarii Spirituale - Despre Sergiu Al-George (fragment de interviu cu Dorina Al-George)

 

 

 

 

 

 

 

 

A fost arestat la 18 decembrie 1958 și implicat în așa-numitul „lot Noica”. Își petrece cinci ani și șase luni în închisoare, din care trei ani (1960-1963) în lagărele de muncă forțată din Balta Brăilei.

În perioada 1971-1973 este lector extern la Facultatea de Limbi Orientale din București – Secția Indologie, ținând un curs de filosofie și civilizație indiană. A tradus „Istoria Indiei” și „Bushido”, la care lucra împreună cu Nicolae Steinhardt. I-a dedicat tatălui său cartea cea mai dragă, „Bhagavad-gita”.

Ultimii doi ani sunt legați de scrierea cărții „Arhaic și universal”. În 1981 participă la cel mai important eveniment științific al vieții sale: Congresul mondial de indianistică de la Varanasi și susține o dizertație la Universitatea din Delhi, avînd ca temă cele două mari pasiuni științifice ale vieții sale: despre Metaforă și despre Panini.

 

 

 

 

1988: A murit  la Bucuresti, Alexandru Jar (pseudonimul literar al lui Alexandru Avram), scriitor evreu român comunist.

A fost comunist din ilegalitate, a luptat ca voluntar în Războiul Civil Spaniol și ulterior în Rezistența franceză anti-nazistă (maquis) împreună cu soția lui, celebra militantă Olga Bancic, care a fost decapitata  de naziști  în 1944.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Inițial, a fost un apologet al proletcultismului, dar ulterior s-a dezis de acesta; (n. 21 septembrie 1911, Iași).

În anul 1950 a fost laureat al Premiului de Stat Stalin.

În acea perioadă, vedetă culturală a epocii, el dădea tonul literaturii staliniste, cerând confraților să depisteze inamicul strecurat cu perfidie în rândurile partidului.

Dar după moartea lui Stalin și reorientarea conducerii sovietice, avea să-și schimbe poziția și să critice și el stalinismul, devenind apoi ținta unor atacuri dirijate de Gheorghe Gheorghiu-Dej, de Iosif Chișinevschi și de Leonte Răutu.

In 1956, în cadrul ședinței membrilor PMR din Uniunea Scriitorilor, Alexandru Jar este exclus din partid pentru „o ieșire antipartinică“.La scurtă vreme după ce i s-a retras statutul de membru de partid, împreună cu toate privilegiile de scriitor proeminent al regimului, Alexandru Jar și-a reconsiderat opiniile, scriind o autocritică.

Căzut în dizgrație, Alexandru Jar a lucrat la un anticariat, dar a continuat să fie publicat.

 

1994: A murit popularul artist de circ Iosefini (Aurel Iozif), considerat cel mai mare iluzionist din România; (n.12.12.1919, Iasi).

 

 

 

 

 

 

Image result for photos iosefini magician

 

 

 

 

A fost timp de două decenii director al Circului de Stat din București, unde a lucrat  de la înființare și până în 1993. A jucat în filme, a scris scenarii si șapte cărți. A scris cartea autobiografică „Memoriile unui scamator”.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1995: A murit Vasile Mârza, medic şi biolog, autorul unor importante cercetări în domeniile histochimiei şi histofiziologiei si unul dintre promotorii studiilor de histobiologie din România.

Vasile Mârza a fost membru al Partidului Comunist Român din 1925 si ambasador la Bruxelles în perioada 1947 – 1948.

 

 

 

 

Image result for dr.Vasile_Mârza photos

 

A fost membru al Academiei Române si Ministru al Sănătății în perioada 1948 – 1952. ; (n. 1902).

 

 

 

 

 

 

2006: Se înființează la Roma,  Partidul Românilor din Italia (Partidul Identitatea Românească).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2009: A încetat din viaţă marele actor român de teatru şi film, Gheorghe Dinică; (n. 1 ianuarie 1934, Bucureşti).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

CITIȚI ȘI : 

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/11/10/o-istorie-a-zilei-de-10-noiembrie-video/

 

 

 

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse) :

 

 

 

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;

  3. e.maramures.ro ;

  4. Wikipedia.ro.;

  5. mediafax.ro ;

  6. Enciclopedia Romaniei.ro ;

  7.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;

  8.  Istoria md.;

  9. istoriculzilei.blogspot.ro;

10/11/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Comunicat de presă al MAE privind reluarea activității Comisiei comune româno-ruse pentru studierea problemelor izvorâte din cererea de restituire de către Rusia a Tezaurului României depus la Moscova în perioada Primului Război Mondial

 

 

 

 

Imagini pentru tezaurul romaniei photos"

 

 

 

 

 

Comunicat de presă privind cea de a V-a sesiune a Comisiei comune româno-ruse pentru studierea problemelor izvorâte din istoria relațiilor bilaterale,inclusiv problema Tezaurului României depus la Moscova în perioada Primului Război Mondial

  

Ministrul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu salută reluarea activității Comisiei comune româno-ruse pentru studierea problemelor izvorâte din istoria relațiilor bilaterale, inclusiv problema Tezaurului României depus la Moscova în perioada Primului Război Mondial prin organizarea, la Moscova, în perioada 7-8 noiembrie, a celei de a V-a sesiuni a acesteia.

În pofida scurgerii unui interval de 3 ani de la ultima sesiune a Comisiei comune, care a avut loc la Sinaia, în perioada 25-26 martie 2016, desfășurarea acestei sesiuni demonstrează continuitatea activității Comisiei comune și a dialogului dintre membrii și experții celor două părți pe un subiect deosebit de important aflat pe agenda bilaterală româno-rusă.

În cadrul lucrărilor au fost prezentate de către ambele părți referate pe două teme relevante pentru studierea chestiunii Tezaurului României depus spre păstrare la Moscova în timpul Primului Război Mondial, respectiv:

”Aspecte noi privind Tezaurul României depus la Moscova în timpul Primului Război Mondial rezultate din cercetări recente în arhivele române și ruse, precum și din apariții istoriografice de dată recentă” și ”Valorificarea gestului restituirilor din anii 1935 și 1956 a unor piese din Tezaurul României depus la Moscova în timpul Primului Război Mondial”.

Un comunicat de presă agreat la nivelul Comisiei comune prezentând discuțiile de fond din cadrul acestei sesiuni va fi publicat în perioada următoare.

Ministerul Afacerilor Externe reamintește că prin Declarația comună a miniștrilor afacerilor externe român și rus, semnată la 4 iulie 2003  la Moscova, a fost stabilită crearea unei Comisii comune care să studieze problemele izvorâte din istoria relației bilaterale româno-ruse, inclusiv problema Tezaurului României și care să includă în componența sa experți din domenii diverse, precum istorici, arhiviști, experți în domeniul financiar și bancar, muzeografi, specialiști în domeniul artei.

Rolul Comisiei comune este de a cerceta și examina, cu prioritate, faptele și documentele legate de problematica Tezaurului României, rezultatul acestor cercetări urmând a fi prezentat Ministerelor Afacerilor Externe din cele două state pentru a facilita soluționarea problemei Tezaurului României. Secretariatul Comisiei comune este asigurat de Ministerul Afacerilor Externe. 

 

Sursa: https://www.mae.ro/node/50796

 

 

 

 

 

 

10/11/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

SCURTĂ ISTORIE A ALEGERILOR PREZIDENȚIALE ÎN ROMÂNIA

Imagini pentru presedinții ai romaniei photos"

Foto: Președinții pe care i-a avut România

 

 

Primul președinte pe care l-au avut românii a fost Nicolae Ceaușescu, dictatorul comunist care s-a aflat în fruntea țării timp de 22 de ani în urma unor așa zise ”alegeri”, falsificate regulat, care îl declarau câștigător cu procente stupefiante, ce nu coborau  niciodată sub 99% din numărul votanților.

Încă nu împlinise 72 de ani când  ”iubitul conducător”a fost executat împreună cu soția, în urma condamnarii lor la moarte de către un Tribunal  Militar Excepțional, fiind socotiți vinovați de genocid, acte de diversiune, subminarea puterii de stat și a economiei naționale.

Cei doi fost înmormântați în cimitirul militar Ghencea din București, pe 30 decembrie 1989.

 

După sângeroasa Revolutie anticomunistă din 1989, Presedintia României a fost deținută mai întâi de Ion Iliescu (1990-1996), apoi de Emil Constantinescu (1996-2000), apoi un nou mandat al lui Ion Iliescu (2000-2004), urmat de Traian Băsescu (2004-2007), Nicolae Vacaroiu (interimar 2007), din nou Traian Basescu (2007-2012), Crin Antonescu (interimar 2012) și din nou Traian Basescu (2012-2014).

În prezent, România are un președinte care provine dintr-o familie de sași transilvăneni – Klaus Iohannis – ales pe 21 noiembrie 2014 și care este al patrulea președinte cu origini germane ales în perioada post-comunistă,într-o țară din Europa de Est.

Klaus Iohannis candidează din nou, în ziua de 10 noiembrie 2019, pentru a fi reales într-un nou mandat de președinte al românilor.

Frământările provocate de trecerea de la dictatura comunistă la democrație, s-au reflectat și în rezultatele alegerilor prezidențiale din țara noastră.

România se află încă într-o perioada de tranziție, fiind angajată într-un proces de creștere în plan economic și social. 

 

 

Remember: 

 

 

20 mai 1990, ”alegerile din Duminica Orbului”.

Prezență la vot: 86,19%. 85% l-au votat pe Ion Iliescu.  Alegerile prezidenţiale din 1990 au fost singurele din istoria electorală de după 1989 în urma cărora preşedintele României a fost ales din primul tur de scrutin.

27 septembrie 1992 – turul I. Prezență la vot: 76,29%, dintre care Ion Iliescu (FDSN) 47,34%, iar Emil Constantinescu (CDR) 31,24%.

11 octombrie 1992 – turul II. Prezență la vot: 73,23%, câștigând Ion Iliescu (61,43%).

3 noiembrie 1996 – turul I. Prezență la vot: 76,01%, dintre care Ion Iliescu (PDSR) – 32.25%; Emil Constantinescu (CDR) – 28.22%; Petre Roman (USD) – 20.54%; György Frunda (UDMR) – 6.02%; Corneliu Vadim Tudor (PRM) 4.72%;
Gheorghe Funar (PUNR) – 3.22%.

17 noiembrie 1996 – turul II. Prezență la vot: 75,9%; Emil Constantinescu (CDR) – 54,41%; Ion Iliescu (PDSR) – 45,59%.

26 noiembrie 2000 – turul I. Prezență la vot: Ion Iliescu (PDSR) – 36,35%; Corneliu Vadim Tudor (PRM) – 28,34%;
Theodor Stolojan (PNL) – 11,78%; Mugur Isărescu (CDR) – 9,54%; György Frunda (UDMR) – 6,22%; Petre Roman (PD) – 2,99%; Teodor Meleșcanu (ApR) – 1,91%.

10 decembrie 2000 – turul II. Prezență la vot: 57,50%; Ion Iliescu (PDSR) – 66,83%; Corneliu Vadim Tudor (PRM) – 33,17%.

28 noiembrie 2004 – turul I. Prezență la vot: 58,5%, dintre care Adrian Năstase (PSD – PUR) – 40,97%; Traian Băsescu
(Alianța Dreptate și Adevăr) – 33, 92%; Corneliu Vadim Tudor (PRM) – 12,57%.

12 decembrie 2004 – turul II. Prezență la vot: 55,2%; Traian Băsescu (Alianța Dreptate și Adevăr) – 51,23%

22 noiembrie 2009 – turul I. Traian Băsescu (PD-L) – 32,44%; Mircea Geoană (PSD) – 31,15%

6 decembrie 2009 – turul II. Prezență la vot: 64,10%

Conform exit-poll-urilor care nu includeau estimările voturilor la secțiile din străinătate, Mircea Geoană era dat câștigător al alegerilor.Conform rezultatelor de luni, 7 decembrie 2009, publicate de Biroul Electoral Central, Traian Băsescu a câștigat alegerile cu 50,33% din numărul total de voturi valabil exprimate, Mircea Geoană obținând 49,57%.

Aceste date au rămas provizorii până la validarea lor de către Curtea Constituțională. Curtea Constituțională a validat rezultatele, după ce a cerut o renumărare a voturilor anulate; această renumărare nu a dus la o schimbare semnificativă a rezultatelor.

În străinătate au votat 147.754 de cetățeni români, cei mai multi cu domiciliul in Italia – peste 40.000. Acesta a fost cel mai mare număr de votanți în străinătate de până atunci.

2 noiembrie 2014 – turul I. Prezență la vot: 53,17. Klaus Iohannis – Partidul Național Liberal (Alianța Creștin Liberală PNL–PDL) – 30,37%; Victor Ponta Partidul Social Democrat (Alianța PSD–UNPR–PC) – 40,44%.

16 noiembrie 2014 – turul II. Klaus Iohannis – Partidul Național Liberal (Alianța Creștin Liberală PNL–PDL) – 54,43%; Victor Ponta Partidul Social Democrat (Alianța PSD–UNPR–PC) – 45,56%.

 

(Sursa: https://newsweek.ro/istoria-alegerile-prezidentiale-in-romania)

10/11/2019 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: