CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

ZIUA DE 9 NOIEMBRIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ziua de 9 noiembrie în istoria noastră

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1330: A avut loc lupta de la Posada, in urma careia  Tara Romaneasca devine independenta.

 

 

 

 

Lupta de la Posada, reprezentare în Cronica pictată de la Viena

Fuga lui Carol Robert (Bătălia de la Posada), tablou de Molnar Jozsef (1855)

Lupta de la Posada, reprezentare în Cronica pictată de la Viena

Fuga lui Carol Robert (Bătălia de la Posada), tablou de Molnar Jozsef (1855)

 

 

 

 

 

 

La 9-12 noiembrie 1330 are loc lupta de la Posada (probabil în Banatul de Severin). Oastea lui Basarab I (1310-1352), care urmărea armata maghiara  condusa de regele Carol Robert de Anjou, al Ungariei,aflata în retragere, a surprins-o în munţi,în ţinutul dintre Dunăre şi Mehadia, de-a lungul culoarului Timiş-Cerna, într-o trecătoare foarte îngustă si a înfrânt-o pricinuindu-i  pierderi grele, însăşi viaţa regelui Ungariei fiind primejduită.

Victoria de la Posada a condus la  independenţa voievodatului  Munteniei.

 

 

 

 

 

 1376:  Apar primele statute de breaslă păstrate din Transilvania, care apartineau  breslelor  din  Sibiu, Sebes, Orastie si Sighisoara, statute care reglementau activitatea meseriaşilor breslaşi în Scaunele din comitatul Sibiu, precum şi în localităţile Sibiu, Sighişoara, Sebeş şi Orăştie.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Aceste statute  atestau existenţa a 25 de branşe meşteşugăreşti organizate în 19 bresle (fraternitates).

 

 

 

 

 

 

1818: S-a născut la Drăguș, Comitatul Făgăraș, Marele Principat al Transilvaniei,in Imperiul Austriei, azi județul Brașov, România scriitorul Ion Codru-Drăguşanu, autorul lucrării „Peregrinul transilvan” (1865), unul dintre cele mai interesante jurnale de călătorie ale epocii paşoptiste.

 

 

 

 

 

 

 

Image result for l Ion Codru-Drăguşanu,photos

 

 

 

 

 

A fost un scriitor român, memorialist, călător, vicecăpitan al Comitatului Făgăraș. A fost străbunicul matern al cunoscutului om politic Ion Rațiu.

A participat la Revoluţia de la 1848 din Ţara Românească ( d. 26 octombrie 1884, Sibiu, Regatul Ungariei) .

In plan politic, a fost deputat de Hațeg în Dieta de la Sibiu (din 1863), secretar al Comitetului Școlar Grăniceresc (1880-1884), vicepreședinte al Despărțământului Făgăraș al Astrei.

Prima sa lucrare tipărită este un Cuvânt scolastic, apărută în ziarul Universul (1848). A mai colaborat la Foaie pentru minte, inimă și literatură, Concordia, Albina, Telegraful român, Federațiunea, Gazeta Transilvaniei, Familia, Transilvania.

NOTĂ: Unele surse dau ca an al naşterii sale 1817.

 

 

 

 

 

 

 

 

1838: In Rusia, ţarul a aprobat Hotărîrea Consiliului de Miniştri care  permitea evreilor posesori de  diplome de medic obţinute la universităţile din ţară, să se angajeze ca medici în serviciul de stat, în guberniile Novorossia  şi în Basarabia.

 

 

 

 

 

 

 

 

 1857: Deputaţii din Adunarea Ad- hoc a Moldovei, în frunte cu Ion Roată, depun o jalbă pe biroul Adunării cerînd, printre altele, desfiinţarea  birului “boierescului“.

 

 

 

 

 

 

 

Imagini pentru moș ion roată photo"

 

 

Foto: Țăranul Ion Roată (n. 1806 în satul Câmpuri, Vrancea – d. 20 februarie 1882  în satul Gura Văii, Vrancea).

 

 

 

 

 

 

 

 1872: A murit Alexandru Hâjdeu (Hașdeu), cărturar şi scriitor, tatăl scriitorului Bogdan Petriceicu-Hasdeu, militant pentru cauza românilor basarabeni, membru fondator al Societăţii Academice Române din 1866.

 

 

 

 
 

 

 

 
 

  

 
 
 

Alexandru Hâjdeu s-a născut la 30 noiembrie 1811 în satul Miziurineţ, regiunea Ternopol, azi in Ucraina; ulterior familia s-a statornicit la moşia strămoşească de la Cristineşti, judeţul Hotin. 

Şi-a făcut studiile la pensionul pentru copii de nobili de pe lângă Seminarul teologic din Chişinău (1822-1828), apoi la facultatea de drept a Universităţii din Harcov (1829-1832). După propriile mărturisiri a audiat cursuri şi la universităţile din Munchen şi Haidelberg.

În anii 1836-1840 a fost efor al şcolii judeţene şi al celei lancasteriene din Hotin, străduindu-se să extindă cercul disciplinelor predate în şcoală, să îmbunătăţească condiţiile pentru desfăşurarea procesului instructiv. Aici a rostit renumitele sale discursuri „Amintire despre vechea glorie a Moldovei” (1937) şi „Suvenire de cele trecute, idee de cele de faţă şi arătare de cele viitoare ale Moldovei” (1840). 

Ulterior a predat limba şi literatura rusă, logica, statistica şi alte discipline la gimnaziile din Vinniţa (1840-1842) şi Kameneţ-Podolsk (1842-1843). În anul 1843 abandonează învăţământul, practicând până la finele vieţii sale, avocatura.

A tradus şi a publicat în revistele ruse „Vestnic Evropî”, „Telescop” şi „Molva” o serie de cântece populare mol­doveneşti şi valahe, însoţându-le cu bogate comentarii de ordin istorico-literar şi etnografic. Lui îi aparţine prioritatea în propa­garea folclorului moldovenesc în presa rusă.
O sursă valoroasă referitoare la viaţa spirituală din Basa­rabia anilor 20-30 ai secolului al XlX-lea prezintă lucrarea „Literaţii basarabeni” (1835), care conţine informaţii inedite sau puţin cunoscute despre C.Stamati, A. Donici, la. Ghinculov (I. Hâncu) şi alţi autori, precum şi succinte caracterizări ale scrierilor lor.

Erudiţia enciclopedică şi interesele ştiinţifice variate ale lui A. Hajdeu i-au permis iui C.Stamati să-l considere drept „un alt Cantemir”.
La 23 aprilie 1866 a fost desemnat ca membru fondator al Academiei Române, ulterior, în 1869, fiind ales membru de onoare.

 

 

 

 

 

 

 

1877: În cursul războiului pentru independența României, Armata română cucerește  complet reduta otomană de la Rahova.

 

 

 

 

 

 

 

1882: A decedat la Paris , Nicolae Calimachi-Catargiu (scris și N. Callimaki-Catargi  născut  pe 24  februarie 1830 la Iași, în Principatul Moldova, un politician care a fost de două ori ministru de externe.

Tatăl său a fost logofătul Ștefan Catargiu, membru al Căimăcămiei de Trei din Principatul Moldovei (1857 – 20 octombrie 1858), iar mama sa a fost Ruxandra Calimachi, care a insistat ca el să poarte și numele marii familii din care se trăgea ea.

A avut trei frați, Alexandru Catargiu, iar din a doua căsătorie a mamei cu Alecu Ruset-Roznovanu, Adela Rosetti-Roznovanu și Gheorghe Ruset Roznovanu (1834-1904).

 

A studiat la Iași și, din 1857, la Paris.A fost ales deputat în Adunarea Constituantă din 1866, în cadrul căreia, alături de alte personalități s-a opus proiectului guvernamental de Constituție ce viza drepturile și libertățile individuale. 

Din 1876 a devenit membru al societății literare Junimea și a intrat în politică, fiind numit în două rânduri ministru al Afacerilor Străine în  Guvernul Dimitrie Ghica (28 noiembrie 1869-27 ianuarie 1870) și în Guvernul Ion Ghica (3) (18 decembrie 1870-11 martie 1871).

În 1875 a fost trimis ca agent al României la Paris (1875-1876; 1877-1880) și a ocupat acest post până în 1880, când a fost numit ministru plenipotențiar la  Londra (prezentându-și scrisorile de acreditare la 31 iulie 1880 ) Și-a încetat misiunea la Londra în 1881 (prezentându-și scrisorile de rechemare la 10 august 1881).

Motivul încetării misiunii a fost iritarea guvernului britanic datorată divulgării unor secrete ale Ministerului de Externe român de către  M. Callimaki Catargi,  prin publicarea neautorizată a unor fragmente din corespondența diplomatică între România și alte puteri, care aduceau atingere intereselor Austriei, prin dezvăluirea obiectivelor și politicii duse de Brătianu cu privire la chestiunea Dunării.

Publicarea telegramelor diplomatice de către Nicolae Calimachi-Catargiu a fost urmată de o  interpelare atât în Senatul României, cât și în Camera Deputaților, prin care se cerea trimiterea sa în judecată conform art. 305 Cod Penal. Propunerea a căzut la vot.

În același an a fost trimis din nou în misiune la Paris. În acest timp a redactat lucrarea bilingvă „Appendice au livre vert roumain sur la question du Danube” / „Appendice la cartea verde română asupra chestiunii Dunării” (31 pagini), pe care a publicat-o în 1881, la Paris, impr. de Chaix, sub semnătura N. Callimaki-Catargi.

 

 

 

 

 

 

 

1883: S-a născut la Focșani, Marin Simionescu-Râmniceanu, filosof, istoric de artă, critic literar.

S-a ocupat de istoria artei, de arhitectura bizantină şi de urbanism.

A fost membru corespondent al Academiei Române din 1919; ( d. 25 martie 1964, Focșani .

 

 

 

 

 

 

1897: S-a născut Basil (Vasile) Munteanu, comparatist, critic şi istoric literar, fost redactor responsabil al revistei „Revue de littérature comparée” si membru corespondent al Academiei Române din 1939.

A publicat, la Paris, o „Panoramă a literaturii române contemporane” pentru străinătate; (m. 1972).

 

 

 

 

 

 

1899: S-a născut Gheorghe Ştefan, istoric şi arheolog, membru corespondent al Academiei Române;  (m. 29 februarie 1980).

 

 

 

1908: S-a născut la Hârlău, judeţul Iaşi, criticul literar Lucian Boz, eseist, poet, traducător şi ziarist.

 

 

 

 

 

 

Image result for photos lucian boz

 

 

A urmat Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti, iar mai târziu cursuri de drept economic la Paris (neterminate, din cauza ocupaţiei germane). A debutat în revista „Premiera”, cu un medalion Walt Whitman (1927). În 1932-1933 editează revista „Ulise” (din care apar patru numere). Colaborează la „Facla”, „Tiparniţa literară”, „Capricorn”, „Mişcarea”, „unu”, „Contimporanul” (secretar de redacţie), „Zodiac”, „Discobolul”, „Adevărul”, „Dimineaţa” (la ultimele două fiind şi redactor), „Jurnalul”, „Viaţa românească” şi la parizienele „Excelsior” şi „Dimanche illustree”. A mai semnat şi Vasile Cernat.

În volum, debutează cu Eminescu. Încercare critică (1932). În decembrie 1937 pleacă la Paris, iar in 1939 este corespondent la Paris al „Jurnalului” lui Teodorescu-Branişte şi face, totodată, cronică diplomatică şi pentru agenţia americană United Press în Franţa.

A fost membru activ al Rezistenţei franceze, va fi internat, în 1944, în lagărul de la Drancy (Paris); în 1945 revine în România, iar în 1951 pleacă în Australia şi se stabileşte la Sydney (m. 2003, Sydney, Australia). NOTĂ: Alte surse dau ca an al naşterii sale 1909.

 

 

 

 

1916: A decedat la București,  generalul erou român Ioan Dragalina  (n. 16 decembrie 1860, Caransebeș, Imperiul Austriac).

 

 

 

 

Imagini pentru ioan dragalina photos"

 

 

 

 

Ioan Dragalina s-a născut în Imperiul Austriac la Caransebeș, în anul 1860. Tatăl său, Alexandru Dragalina, provenea dintr-o veche familie de grăniceri și era el însuși ofițer al armatei austriece.  

Ioan Dragalina a urmat școala primară în satul natal, apoi școala de cadeți în Timișoara. Au urmat studii la Academia Militară din Viena și a fost înrolat, în 1884, în armata austro-ungară.

În paralel, a urmat și Școala de Ingineri Geodezi. În 1887, a demisionat din armata austro-ungară și  s-a mutat în România.

Ioan Dragalina a fost încadrat ca sublocotenent în Armata Regală Română și a fost remarcat de Regele Carol I. A avansat rapid, iar în 1908 era deja locotenent-colonel și comandant al Școlii Militare de Infanterie. Regele Carol I l-a decorat cu Ordinul Steaua României.

În 1911 a devenit colonel și a primit comanda unui regiment din Constanța, iar în 1915 a devenit general de brigadă. Între timp, a izbucnit Primul Război Mondial.

În anii neutralității României, el a supraveghiat  lucrările de fortificare a Văii Prahovei. La intrarea României în război,  comanda o divizie cu baza în Turnu Severin.

Ioan Dragalina a reușit să respingă atacurile armatelor germane și austro-ungare din zona Orșova și a blocat ofensiva Puterilor Centrale pe linia Dunării. Succesul său a fost remarcat și a fost promovat comandant al Armatei I din Oltenia.

În această calitate, a organizat defensiva pe Valea Jiului și a blocat și acolo înaintarea armatelor Puterilor Centrale, în 10 octombrie.

A fost grav rănit în lupte și a fost transportat spre București, însă, din cauza haosului din spatele frontului, nu a ajuns suficient de repede la spital. Rănile i s-au infectat, iar medicii au ajuns la concluzia că trebuie să îi amputeze brațul.

Regele Ferdinand I l-a decorat pe patul de spital cu Ordinul Mihai Viteazul. Avea să fie ultima consolare pentru viteazul general, care a murit în 9 noiembrie, de septicemie.

A intrat însă în legendă, iar soldații săi au compus balade în care îi cântau curajul. Familia sa a continuat tradiția. Fiul său, Corneliu, a devenit general, iar un al fiu, Virgil, a devenit comandor în Marina Regală Română. Una dintre fiicele sale, Viorica, a fost deținut politic în anii comunismului.

 

 

 

 

 

1918 (9/22 noiembrie): Consiliul Naţional Român Central din Transilvania, cere ultimativ  Guvernului ungar să-i recunoască puterea deplină asupra teritoriului Transilvaniei.

 

 

 

 

 

1918: S-a născut (la Turia, Grecia) poetul şi prozatorul aromân Teohar Mihadaş, fost deţinut politic anticomunist  între anii 1949 şi 1956; (m. 29 noiembrie 1996, Cluj).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A urmat cursurile Facultății de Litere și Filosofie a Universității București, pe care a absolvit-o în 1943.

A participat la luptele din zona Gurahonțului în toamna anului 1944. In 1948 a fost arestat, fiind suspectat de activitate împotriva noului regim. Pentru a se întreține a efectuat până prin 1961 diferite munci sezoniere (culegător de zmeură, săpător de fântâni, paznic etc.) în zona Bistrița, iar ulterior a lucrat la Cluj ca muncitor, om de serviciu, ș.a.m.d.

În 1964 a fost numit secretar literar girant la Teatrul Național din Cluj, iar între 1970 și 1973 a fost redactor-șef la revista Tribuna.

Din cauza opiniilor sale, a fost persecutat de către autoritățile comuniste, fiind încarcerat timp de 7 ani. A fost unul dintre cei care au semnat a treia scrisoare deschisă a Doinei Cornea către Nicolae Ceaușescu împotriva sistematizării satelor  inceputa de regimul ceausist.

A fost distins cu Premiul Asociației Scriitorilor din Cluj-Napoca, in 1975.

 

 

 

 

 

 

 

1928: În România, apare primul număr al revistei “Radiofonia”, publicaţie oficială a Societăţii de Difuziune Radiotelefonică din România .

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Emisia inaugurală a Radioului românesc a avut loc cu câteva zile mai înainte, la 1 noiembrie.

 

 

 

 

 

 

1933: S-a născut (în localitatea Tarutin din Basarabia, acum Tarutyne, Odessa, Ucraina), regizorul Lucian Pintilie, personalitate de marcă și personaj singular în peisajul teatrului și cinematografului românesc contemporan.

 

 

 

 

 

 

Imagini pentru regizorul Lucian Pintilie,photos"

 

 

 

 Filmele și montările sale au provocat mari controverse astfel încât a fost invitat de regimul comunist să emigreze.

După absolvirea Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică din București, Lucian Pintilie a montat o serie de spectacole la Teatrul Bulandra din București, printre care se pot enumera: Copiii soarelui (1961), Proștii sub clar de lună (1962), Cezar și Cleopatra (1963), Biedermann și incendiatorii (1964), Inima mea e pe înălțimi (1964), D’ale carnavalului (1966), Livada cu vișini (1967), Revizorul (1974), spectacol interzis de cenzură după cea de-a treia reprezentație), precum și două filme de lung metraj: Duminica la ora 6 și Reconstituirea.

Cel de-al doilea film al său, Reconstituirea narează povestea reconstituirii unui incident banal, o bătaie între doi tineri, întreprinsă de Miliție, care se transformă într-o crimă. Filmul a provocat un imens scandal, iar Nicolae Ceaușescu a dispus interzicerea filmului. Rolurile principale erau interpretate de Vladimir Găitan și George Mihăiță. Criticii de film consideră că acesta din urmă a făcut în Reconstituirea rolul cel mai important al carierei sale.

După scandalul interzicerii piesei Revizorul, Lucian Pintilie a primit un pașaport și a fost lăsat să plece din țară.

Interdicția de a mai lucra în România îl determină să se expatrieze în 1975. A continuat în străinătate seria spectacolelor de teatru montate pe câteva din scenele importante ale lumii: Théâtre National de Chaillot din Paris: Turandot (1974); Théâtre de la Ville din Paris: Pescărușul (1975), Biedermann și incendiatorii (1976), Jacques sau Supunerea și Viitorul e în ouă (1977), Cei din urmă (1978), Trei surori (1979), Rața sălbatică (1981), Azilul de noapte (1983]), Arden din Kent (1984), Astă seară se improvizează (1987), Trebuie să trecem prin nori (1988), Dansul morții (1990); Guthrie Theater din Minneapolis: Pescărușul (1983), Tartuffe (1984), Rața sălbatică (1988); Arena Stage din Washington: Tartuffe (1985), Rața sălbatică (1986), Livada cu vișini (1988).

În paralel cu activitatea de regizor de teatru, a montat și spectacole de operă: Festivalul de la Avignon: Orestia (1979); Festivalul de la Aix-en-Provence: Flautul fermecat (1980, spectacol reluat la Opera din Lyon, Opera din Nisa, Teatro Reggio din Torino); Welsh National Opera din Cardiff: Rigoletto (1985), Carmen (1986, spectacol reluat la Opera din Vancouver).

În 1973 a realizat la Televiziunea iugoslavă filmul Salonul nr. 6 după nuvela omonimă a lui Cehov. În 1979 a filmat în România „De ce trag clopotele, Mitică?” după un scenariu propriu pornind de la piesa D’ale carnavalului, film interzis vreme de peste zece ani, până în 1990.

După 1990 se repatriază și face o serie de filme în România, în prima perioadă a deceniului al nouălea din secolul trecut, proiecte mai vechi, pe care nu le-a  putut duce la bun sfârșit din pricina intervenției cenzurii. Toate sunt coproducții româno-franceze.

În 1992, a realizat filmul „Balanța”, cu o distribuție memorabilă: Răzvan Vasilescu, Maia Morgenstern, Victor Rebengiuc, Florin Călinescu, Marcel Iureș, Dan Condurache, Emil Hossu.

În 1998 Lucian Pintilie obține premiul juriului la Festivalul de Film de la Veneția pentru coproducția franco-română „Terminus paradis”.

În 1990 a fost numit Director al Studioului de Creație Cinematografică al Ministerului Culturii, poziție din care a sprijinit filme realizate de tineri regizori români, vezi cazul filmului lui Cristi Puiu, Marfa și banii. Lucian Pintilie, deși a avut o prezență mai degrabă discretă pe ecranele televizoarelor, s-a implicat în mod activ în opera de reformare morală a societății civile românești, fiind unul dintre membrii marcanți ai Grupului pentru Dialog Social. Singurul premiu pe care regizorul l-a acceptat în România a fost Premiul Gopo pentru întreaga operă acordat în 2007.

A fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa a V-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”.

A decedat în data de 16 mai 2018.

 

 

 

 

1942: S-a născut teatrologul Michaela Tonitza Iordache, profesor din 1967 la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” şi director al Teatrului „Ţăndărică” din Bucureşti (1986-1999).

A fost  nepoata pictorului Nicolae Toniza şi soţia actorului Ştefan Iordache; (m. 13 martie 2010).

 

 

 

 

 

Image result for Michaela Tonitza Iordache,

 

Foto: Michaela Tonitza si  marele actor Ştefan Iordache, soțul său.

 

Michaela Tonitza Iordache a fost unul dintre intemeietorii catedrei de de teatrologie de UNATC,  profesoara de teatrologie și bursier Herder. S-a facut remarcata încă de la începutul carierei prin realizarile sale în plan profesional, atât în țară cât și în străinatate.

 

 

 

 

1947: S-a născut Monica Pillat, prozatoare și poetă, fiica lui Dinu Pillat, nepoata scriitorului şi poetului Ion Pillat şi a pictoriţei Maria Pillat Brates.

 

 

 

 

1961: România  a devenit membră a Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), instituţie specializată a ONU, creată la 16 octombrie 1945, cu sediul la Roma).

 

 

 

 

 1977: A murit  marele actor român de etnie maghiară Györgyi Kovacs ; (n.  22 februarie 1910, la Cluj).

 

 

 

 

Imagini pentru kovacs guorgy photos"

 

A primit titlul de Artist al Poporului. A fost distins cu Ordinul Muncii clasa III (1952) „pentru munca depusă cu ocazia «Centenarului Caragiale»

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1986 : PF Teoctist a fost ales ales Arhiepiscop al Bucureştilor, Mitropolit al Ungro-Vlahiei şi Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

După moartea Patriarhului Iustin Moisescu la 31 iulie 1986, IPS Mitropolit Teoctist a devenit locțiitor de patriarh. La 9 noiembrie 1986 este ales în urma votului Colegiului Electoral Bisericesc ca arhiepiscop al Bucureștilor, mitropolit al Ungrovlahiei și patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, fiind întronizat la 16 noiembrie 1986 în Catedrala Patriarhală din București de către mitropoliții țării, Antonie al Transilvaniei, Nestor al Olteniei și Nicolae al Banatului, în prezența membrilor Sfântului Sinod, a patriarhilor Ierusalimului și Bulgariei, a reprezentanților tuturor Bisericilor Ortodoxe, ai Bisericii Romano-Catolice, ai Bisericilor Protestante și a reprezentanților forurilor de Stat.

 

 

 

 

1986: A murit renumita soprană română, Teodora Lucaciu.

 

 

 

 

 

 

Imagini pentru teodora lucaciu photos"

 

 

 

 

S-a născut la Vulcan, în 1926 și era  strănepoata preotului Vasile Lucaciu, rămas în istorie pentru contribuţia sa la Unirea din 1918 şi supranumit „Leul din Siseşti”.

Când a auzit vocea hunedorencei, o comisie specială de depistare a talentelor a dus-o din Valea Jiului la Bucureşti. Curând, Teodora Lucaciu a absolvit Conservatorul „Ciprian Porumbescu”, la clasa de operă, cu media 10 la toate disciplinele.

După absolvire,  s-a angajat prim-solistă la Opera Română din Capitală. A cântat şi la Opera din Timişoara. Parteneri pe scenă i-au fost Nicolae Herlea, David Ohanesian, Ludovic Spiess, Ion Dacian, Dan Iordăchescu. A avut şansa integrării într-un mediu cultural în care se regăseau nume ca Cella Delavrancea, Tudor Arghezi, Corneliu Baba, Geo Bogza, Zaharia Stancu, Petru Dumitriu şi Arta Florescu. Turneele în străinătate au făcut ca numele Teodorei Lucaciu să fie pomenit adesea în presa internaţională de specialitate.

În 1977, directorul Conservatorului Naţional „Bustastamente Celli” din Machala, Edgar Palacios, a invitat-o pe româncă să concerteze în Ecuador, la Loja. De atunci, soprana n-a mai apărut niciodată pe o scenă din patria ei. Vizita Bucureştiul în fiecare an, dar numai pentru câteva săptămâni. S-a stabilit la Machala, capitala provinciei El Oro, unde a înfiinţat Institutul de Muzică „W.A. Mozart”, şi a predat aici lecţii de canto, pian şi istoria muzicii.

Teodora Lucaciu a murit în 1986, la nouă ani după ce a părăsit România şi la câteva minute după ce a coborât de pe scenă. Un infarct i-a pus capăt vieţii cu nouă zile înainte de-a împlini 60 de ani. Ministerul Culturii din Ecuador a decis ca Institutul de Muzică înfiinţat de românca din Valea Jiului să poarte numele celebrei soprane, în amintirea a tot ce a însemnat pentru cultură artista hunedoreană. 

Aproape toată familia Teodorei Lucaciu şi-a legat numele de muzică. Unul dintre fraţii artistei, Vasile Lucaciu (foto), a fost pianist şi compozitor.

Tot el a dirijat şi prima orchestră simfonică înfiinţată la Petroşani, în 1956. Un alt frate, Kato, a fost un maestru al violoncelului, dar a renunţat la spectacole după ce s-a înscris la Facultatea de Agronomie.

Astăzi, două şcoli din Valea Jiului poartă numele Teodorei Lucaciu. La fel şi o stradă din Petroşani.  

Cu toate acestea, aproape nimeni nu-şi mai aminteşte de ea. Chiar şi rudele apropiate îi cunosc prea puţin viaţa.

 

 

 

 

 

 

 

1999 (9/10): A încetat din viaţă scriitorul, etnolog și sociolog al culturii, Romulus Vulcănescu, membru de onoare al Academiei Române; (n. 23 februarie 1912).

 

 

 

 

 

Imagini pentru Romulus Vulcănescu,photos"

 

 

 

 

 

 

 

2008:  Dosarul privind crimele şi abuzurile Securităţii în fosta Românie „socialistă”, în care erau reclamaţi 67 de foşti activişti de partid, psihiatri şi angajaţi ai Securităţii, Miliţiei şi Procuraturii, a fost închis de Parchetul instanţei supreme, care a motivat că a intervenit prescripţia faptelor.

 

 

 

 

 

 

 

 

2012: A decedat la vârsta de 83 de ani, popularul actor român Iurie Darie.

S-a născut la 14 martie 1929 în Vadul Rascov, in județul  Soroca din Bararabia (România).

A jucat în peste 40 de producţii cinematografice şi a colaborat cu unii dintre cei mai importanţi regizori români ai secolului trecut: Ion Popescu Gopo, Mircea Drăgan, Sergiu Nicolaescu, Gheorghe Vitanidis.

  A debutat în cinematografie în 1953, în filmul  „Nepoţii gornistului” – în regia lui Dinu Negreanu, avându-i alături pe Marga Barbu şi pe Liviu Ciulei.

 

 

 

 

 

 

 

Iurie Darie - poza 21

 

 

 

 

 

Iurie Darie a jucat în numeroase alte  filme:  „S-a furat o bombă” (1961), „Dragoste la zero grade” (1964), „Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte” (1971), „Fraţii Jderi” (1974), „Ringul” (1983), „În fiecare zi mi-e dor de tine” (1987), „Zâmbet de soare” (1987), „Oglinda” (1993), „Punctul zero” (1996), „Triunghiul morţii” (1999).

Actorul Iurie Maximciuc Darie a fost decorat la 30 mai 2002 cu Ordinul national Serviciul Credincios în grad de Cavaler, alături de alți actori, „pentru prestigioasa cariera artistică și talentul deosebit prin care au dat viață personajelor interpretate în filme, dar și pe scenă, cu prilejul celebrării unui veac de film românesc”.

 

 

 

 

 

 

 

 

2013: A decedat  artistul plastic român Nicolas Ciuchindel, specializat în orologeria de lux.

 

 

 

 

 

Imagini pentru Nicolas Ciuchindel,photos"

 

 

 

 

 

S-a afirmat în marea lume a designului parizian, lucrând  pentru clienti precum Cartier, Van Cleef & Arpeels, Graaf, Warner Bros, Yves Saint-Laurent, Dior si Swarovski.

Cea mai norocoasă casă de mode la care s-a oprit Nicolas a fost Coco Chanel, unde a creat aproape două decenii.

 

 

 

 

 

 

 

2018: A murit preotul ortodox Nicolae Ioan Bordaşiu, mărturisitor al lui Hristos în temniţele comuniste (1955-1964), membru al grupul de tineri de la „Rugul Aprins” de la Mănăstirea Antim.

Născut la 22 mai 1924 în satul Săbolciu din judeţul Bihor, a urmat cursurile Facultăţilor de Teologie şi al celei de  Farmacie din Bucureşti.

A fost secretar şi apoi preşedintele Asociaţiei Studenţilor de Teologie.

Pentru a contracara activitatea utecistă în rândul studenţilor, cu binecuvântarea părintelui Benedict Ghiuş, împreună cu Roman Braga şi Gh. Domăşneanu au înfiinţat Asociaţia Tineretului Ortodox Studenţesc (ATOS) fapt care a făcut să fie condamnați mulţi dintre membrii acestei organizații în 1948.

 

 

 

 

 

 

Imagini pentru Nicolae Ioan Bordaşiu,photos"

 

 

 

 

 

 

A stat ascuns ani îndelungaţi (1948-1955) prin satele bihorene, fiind căutat de securitate pentru o condamnare în lipsă la 20 de ani închisoare.

Descoperit şi arestat în 1955, au urmat ani grei de închisoare prin Timişoara, Jilava, Oradea şi Aiud, fiind deţinut politic între 1955-1964.

După eliberare a lucrat ca muncitor, apoi tehnician la Institutul Cantacuzino din București.

 Patriarhul Justinian l-a hirotonit diacon şi apoi preot, de sărbătoarea Sf. Andrei, în 30 noiembrie 1969. În acest timp a urmat studiile de doctorat la Facultatea de Teologie, avînd ca îndrumător pe părintele Stăniloae.

În 1973 a plecat la studii la Paris, unde a frecventat prelegerile profesorilor Jean Mrie Le Guillou O.P., Charles Kannengisser, Alain Besancon, Henri Bouillard şi unde a obţinut la Institutul Catolic un „Certificat d’habilitation pour le doctorat de 3-eme cycle” (nr. 367/ 1 oct. 1974).

În timpul studiilor la Paris, prin Ion Cuşa, i-a cunoscut pe Ion Mămăligă, Eugen Ionescu (căruia i-a procurat Filocalia). Datorită păr. Stăniloae, l-a Întâlnit pe Emil Cioran. L-a cunoscut şi pe preotul Virgil Gheorghiu.

 Împreună cu părintele Galeriu au intrat în legătură cu biserica San Silvestro din Roma pentru a obţine, pentru biserica de aici, Sfintele Moaşte ale Sf. Silvestru, pe care le-a adus de la Roma P.F.Părinte Patriarh Teoctist şi le-a depus în Biserica Sf. Silvestru din Bucureşti, la 3 noiembrie 2002.

A făcut parte, în mai multe legislaţii, din Adunarea Eparhială şi Permanenţa Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Bucureştiului. A fost distins cu rangul de Iconom stavrofor de către P.F.Patriarh Justinian şi apoi şi de către P.F. Patriarh Teoctist.După trecerea în veşnicie a părintelui Galeriu (2003) este numit paroh al Bisericii Sf. Silvestru până în anul 2010.

În colaborare cu Comunitatea Ecumenică de la Taizé (localitate situată în sudul Franţei), a organizat, începând din 1990, participarea a sute de grupuri de tineri români la întâlnirile de la Taizé ale tinerilor creştini din întreaga lume.

A fost decorat în 2017 cu cea mai înaltă distincţie a Bisericii Ortodoxe Române, Crucea Patriarhală, chiar de către Patriarhul Daniel al României.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

CITIȚI ȘI : 

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/11/09/o-istorie-a-zilei-de-9-noiembrie-video-4/

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse) :

 

 

 

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;

  3. e.maramures.ro ;

  4. Wikipedia.ro.;

  5. mediafax.ro ;

  6. Enciclopedia Romaniei.ro ;

  7.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;

  8.  Istoria md.;

  9. istoriculzilei.blogspot.ro;

  10. https://m.cinemagia.ro/actori/lucian-pintilie-1684/biografie/

  11. https://www.rfi.ro/pagina-de-istorie-ioan-dragalina- 

09/11/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

„Teoria dictaturii” și noua formă de dictatură cu care se confruntă astăzi omenirea

 

 

 

Imagini pentru théorie de la dictature michel onfray"

 

 

Michel Onfray s-a născut în 1959, în Argentan, într-o familie de țărani. Licențiat în filozofie, între 1983 și 2002 a predat într-o școală tehnică din Caen și apoi la o universitate populară  unde a predat o filozofie foarte îndepărtată de cea academică, despre care  crede că e deficitară  în privința reflecțiilor autentice.

Autor al numeroaselor publicații, în centrul reflecției sale este nevoia de a integra filosofia, psihanaliza, sociologia și știința și de a promova hedonismul, rolul simțurilor și ateismul. Tratatul său de ateologie, lansat în Franța în 2005, a ajuns rapid la 200.000 de exemplare.

Observând apariția unui nou tip de fundamentalism religios, atât în ​​Occident, cât și în Răsărit, Onfay crede în urgența de a susține un nou tip de  ateu, mai deschis din punct de vedere militant.

După ce a publicat ”Teoria corpului iubirii”, a urmat lucrarea ”Pentru o erotică solară” (2006), în care Onfray se concentra pe etica erotică, contrapunând tradiția creștină a vinovăției cărnii, cu cea epicureică și cinică a libertății amoroase.

 

În cartea sa „Teoria dictaturii”, Michel Onfray prezintă opera lui George Orwell ca o mare prefigurare a lumii contemporane.

Filozoful, care nu se teme de controverse, descrie aici noua formă de dictatură cu care ne confruntăm astăzi …

 

Michel Onfray: ”Adevărata problemă o reprezintă cretinizarea progresivă a poporului”

Într-un interviu acordat publicației belgiene L’Echo, autorul vine cu prețioase precizări:

 

 

Simon Brunfaut: Potrivit dumneavoastră, George Orwell este un imens gânditor politic. El a înfățișat totalitarismele secolului XX și a anticipat timpul nostru. Cum poartă epoca noastră amprenta totalitarismului? Nu este puțin exagerat? Am intrat într-adevăr într-o nouă formă de dictatură?

 

Michel Onfray: Nu, nu este exagerat, pentru că nu spun că ne-am întors la nazism sau la stalinism. Ce mă interesează nu este modul în care funcționează totalitarismul, ci modul în care funcționează în epoca internetului, a datelor și a telefoanelor mobile. Acest totalitarism contemporan nu este coif sau cizmă.

Pe de altă parte, trăim într-o societate de control: faptul că putem fi ascultați constant, faptul că acumulăm date despre noi etc. Această campanie de control a ajuns la un nivel fara precedent.

Prin urmare, noile tehnologii nu au niciun avantaj în ochii dumneavoastră?

Suntem într-un fel de servitute voluntară față de noile tehnologii. Dar uneori, este extrem de pervers. De exemplu, pentru a asigura confidențialitatea, vă rugăm să acceptați anumite lucruri … Dar, acceptând, oferim unele informații. Putem accepta dispozitivul de control, dar îl putem refuza. În același timp, dacă refuzați, nu mai puteți călători cu trenul, cu avionul etc.

Asta a anticipat Orwell?

Orwell a comunicat cu ajutorul unui roman. El folosește ficțiunea. Dar ficțiunea sa a încetat să mai fie ficțională; ea a devenit o știință. Acest ecran TV care ne monitorizează permanent există astăzi. Suntem acolo. Orwell a arătat lucruri despre controlul și invizibilitatea puterilor. Ceea ce distinge totalitarismul vechi de totalitarismul nou este tocmai acest detaliu.

Înainte, puterea avea o față identificabilă. Astăzi, cine decide? Unde sunt oamenii care fac acest lucru posibil? În opinia mea, acești oameni de pe coasta de vest americană, au un proiect de dominație mondială și un proiect transumanist.

Capitalismul nestrămutat este responsabil și de această situație?

Capitalismul nu va dispărea: este consubstanțial cu omul. Astăzi, nu mai are dușmani în fața lui. Odată cu căderea blocului sovietic, capitalismul a simțit că poate triumfa. Unii, precum Fukuyama, au susținut chiar că este sfârșitul istoriei, victoria finală a neoliberalismului.

Cu toate acestea, lumea nu se referă la capitaliști și comuniști. Există de asemenea puteri spirituale, precum islamul. Am văzut-o pe 11 septembrie 2001.

Credeți că democrația reprezentativă este moartă?

Da. Poporul și reprezentanții nu coincid deloc. În adunări și parlamente, există o suprareprezentare a profesiilor liberale, cum ar fi avocații, profesorii etc. Sunt puțini ciobani, taximetriști sau studenți. Ceea ce înseamnă că există o parte a societății care pur și simplu nu este reprezentată.

Mai mult, pentru a spera să fii ales, trebuie să ai bani, să fuzionezi într-un dispozitiv, să treci prin forma unui partid. Această democrație reprezentativă a avut ziua sa. Referendumul la Tratatul de la Maastricht a fost o încarnare perfectă a limitei sale: votul ales împotriva poporului.

Cum definiți populismul de care ne temem atât de mult astăzi, voi, cei care aveți încredere în popor pentru a reînvia democrația?

Nu am probleme să mă definesc ca populist. Cu toate acestea, fac diferența între populiști și „populicide”. Aici se află problema; și nu, așa cum suntem conduși să credem, între populiști și democrați. Macron, Chirac și Mitterrand înaintea lui, sunt „populicide”. Acești oameni nu vor să conducă pentru oameni.

Referendumul de inițiativă a cetățenilor este o idee foarte interesantă. Ideea că există membri aleși care sunt revocabili este un lucru bun. Evident, în contextul actual, cretinizarea progresivă a oamenilor este o problemă reală. Și aici am să vă surprind cu ceea ce am spus înainte: marele avantaj al internetului este că oamenii pot opta pentru informații alternative.

Este minunat ca un popor care decide, să-și asume responsabilitatea că orice lege poate fi gândită și criticată de oameni.

Ce părere aveți despre mișcările de neascultare civilă pe care le vedem apărute?

Când Thoreau vorbea despre neascultarea civilă, vorbea despre războiul împotriva Mexicului. Când Martin Luther King a confiscat-o, a fost să lupte împotriva rasismului. Același lucru pentru Ghandi, când vrea independența Indiei. Astăzi, toată lumea crede că neascultarea civilă trebuie să funcționeze tot timpul.

Întrebarea care apare prin toate aceste mișcări este aceasta: care este cauza cea mare care este apărată? Este clar că este adesea de sine. De exemplu, un profesor va refuza să dicteze sau să susțină un examen pentru că nu este de acord cu o lege a ministrului educației …

Refuzul de a face o dictare nu te transformă în Jean Moulin . Am o idee mare de Rezistență. Neascultarea civilă trebuie rezervată marilor cauze comune.

Ce este urgența climatică?

Nu, marea cauză comună ar fi triumful vestelor galbene. Urgența climatică este steagul fals al capitalismului. De exemplu, mașinile electrice pe care ni le prezintă ca ecologice, nu sunt. Vrem să redimensionăm un capitalism verde, așa-numit „eco-responsabil”. Astăzi, când vrem să cumpărăm un produs, vă spunem că acesta este „organic”.

Adevărata ecologie, la care aspir, este ostatică de această ecologie urbană care se află în mâinile agenților de publicitate. Ne jucăm cu încălzirea globală, ceea ce este incontestabil, fără a ține cont de cauzele sale cu adevărat științifice.

Greta Thunberg, căreia i-ați dedicat un text foarte controversat, este o figură reprezentativa a acestui capitalism verde?

Această fată este în mâinile capitalismului verde care folosește ecologia ca pe o modalitate de vânzare. La vârsta ei, chiar daca este inteligenta, nu-mi imaginez că poate avea argumentele necesare pentru a stăpâni toate problemele științifice din spatele problemei ecologice.

Cum analizați diferitele mișcări sociale din cele patru colțuri ale planetei? Există ceva care, în afară de diferențe, le reunește?

Astăzi, nu mai este posibil să trimiți armata pe stradă, pentru că toată lumea contraataca mulțumită, din nou, fluxului de informații. Cu toate acestea, mă tem că toate aceste mișcări nu sunt decât un fel de mare fior democratic. Un dictator pleacă și altul îl înlocuiește … Și credem că asta schimbă totul. Nu se datorează faptului că l-am pune pe Macron la ușă și Muriel Penicaud ar fi pus în locul său, că aceasta va fi o mare revoluție democratică. Toate aceste mișcări sunt semnul lehamitei popoarelor.

Ei nu mai pot vedea că există averi insolente și că există oameni care fac războaie cu singurul scop de a se îmbogăți. La fel ca Trump care, cu un cinism incredibil, declară, după ce la ucis pe Abu Bakr al-Bagdadi, că a făcut asta pentru a asigura petrolul … Astăzi, datorită rețelelor de socializare, oamenii sunt capabili să coboare pe străzi foarte repede. Această răscoală a popoarelor mă bucură și, în același timp, mă tem că este recuperată de demagogii care sunt mereu acolo în ambuscadă. Vestele galbene au fost recuperate de Mélenchon, violența rupturilor și blocurile Negre etc. Într-un fel, aceasta este lecția de istorie: oamenii încă suferă de această recuperare.

Nu ezitați să fiți în mod deliberat controversat. Acesta este rolul filosofului? Trebuie să se implice în mod necesar intelectualul contemporan?

Da, trebuie să ne folosim de cuvinte intelectuale într-o lume în care oricine este intelectual. Astăzi, toată lumea își dă părerea și ne spune cum ar trebui să funcționeze lumea. Nu văd de ce este surprinzător că intervin la toate subiectele. De ce să fiu mai puțin legitim decât un fotbalist?

Scrieți: „Limba este atacată”. Ce vreți să spuneți prin asta?

Tatăl meu a fost crescut de școala republicană. Știa să scrie fără greșeli. Nu a făcut greșeli logice. Învățase niște mari clasici ai literaturii universale. Distrugerea școlii a dus la distrugerea informațiilor.  Sistemul pune putin accent pe instruirea unui cetățean. Ea se gândește să creeze un consumator care plătește. Învățăm tot mai puține lucruri. Unii ne spun că nu ar trebui să facem dictare, gramatică etc. Creierul este însă un mușchi: dacă nu îl menținem activ, acesta intră în degenerare …

La sfârșitul cărții dumneavoastră, spuneți: „Nu sunt sigur că vreau să fiu progresist”. Cum poate progresismul să întruchipeze, în opinia dumneavoastră, o formă de nihilism?

Mă opun progresismului așa cum ni se prezintă astăzi. Progresul nu este un lucru bun în sine. Se poate înregistra un progres al răului, al morții. A spune unei femei sărace că trebuie lăudat uterul pentru că are un copil nu reprezintă, după părerea mea, progres. În acest sens, nu sunt un progresist. Nu joc acest joc de opunere sistematică a populistilor răi și a progresiștilor blânzi.

Socialistul libertarist și anarhistul de care sunteți pot fi atât de conservatori?

Desigur. Varsta medie de pensionare este de 60 de ani și este în regulă.  Un element care trebuie păstrat.  Dar de unde vine această idee amuzantă  prin care dacă trăim mai mult, ar trebui să muncim mai mult? Dimpotrivă, este necesar să se reducă dificultatea și este foarte bine ca lucrătorii să plece la pensie devreme.

Sa faci copii  sub plapumă, a funcționat de secole. De ce trebuie sa rezolvi problemele, dorind să schimbi totul? Trebuie să păstrăm ceea ce a funcționat. Schimbarea cu orice preț nu are sens.

Dacă mi se dă dovada că este mai bine, sunt dispus să o accept, dar altfel… Astăzi, avem impresia că civilizația noastră avansează orbește.

 

 

 

                                                                                   

A consemnat Simon BRUNFAUT – „L’Echo” 

Traducere și adaptare Bogdan Petry

 

09/11/2019 Posted by | LECTURI NECESARE | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Religie și demografie. Creștinii ortodocși, chiar dacă sunt azi mai numeroși decât în 1949, au scăzut numeric de pe locul patru pe locul șase în lume

 

 

Un grafic video publicat pe canalul de Youtube Data is Beautiful ne prezintă evoluția, din 1949 și până în 2019, a celor mai importante religii ale lumii în termen de număr de adepți.

Astfel, în șapte decenii, se poate observa că Islamul Sunit ajunge de pe locul opt pe locul întâi în lume ca număr de adepți, evoluând de la 50 de milioane de adepți la 1,5 miliarde.

Prin comparație, creștinii ortodocși, chiar dacă sunt azi mai numeroși (270 de milioane) decât în 1949 (aproape 100 de milioane de credincioși), au trecut totuși de pe locul patru pe locul șase în lume.

În condițiile în care nu au avut loc convertiri masive în ultimii 70 de ani, diferențele se datorează numărului de copii pe care îi naște în medie o femeie în fiecare dintre aceste religii.

În general în țările creștine media este mai mică de 2, pe când în statele islamice media este adesea mai mare de 4.

Photo of Știri pentru viață Știri pentru viață 

VIDEO / STUDIU. Religie și demografie: 1949-2019

 

 

 

 

 

 

09/11/2019 Posted by | CREDINTA | , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: