Acolo unde nu trăiesc doar români. VIDEO

 

 

 

Aflată de milenii la răspântii de drumuri, de granițe și interese geo-strategice, România a fost dintotdeauna un loc destul de bun pentru minoritățile care și-au găsit aici acea bucată de inimă pe care o numesc acum acasă.

Împreună, aici, pe pământ românesc trăiesc pe lîngă maghiari și germani, alte 18 minorități pe care le numim astăzi naționale.

Sunt cetățeni europeni și români ca noi toți, ceilalți, dar pentru care româna este a o doua limbă maternă, în care rostesc ca și noi cuvinte ca pâine, durere, mamă, patrie, vise.

 

 

 

 

 

Publicitate

ZIUA DE 1 NOIEMBRIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

 

 

 

 

 

 

 

1 noiembrie, istoricul zilei

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1599: Mihai Viteazul iși face intrarea triumfală în Alba Iulia după victoria de la Şelimbăr asupra principelui transilvănean  lui Andrei Bathory și primește cheile fortăreţei de la episcopul Demetrius Napragy.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Întreg teritoriul Transilvaniei a trecut sub autoritatea sa, înfăptuindu-se astfel, unirea  politică a acestor pământuri străvechi  româneşti.

 

 

 

 

 

 

 

 

1770: S-a născut  Constantin Diaconovici – Loga, cărturar român latinist, cunoscut mai ales prin „Gramatica românească pentru îndreptarea tinerilor” (1822), meritorie încercare de sistematizare a noţiunilor şi de creare a unei terminologii gramaticale româneşti ; (d. 12 noiembrie  1850).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Din opera sa au mai rămas în manuscris o serie de scrieri cu caracter istorico-religios, precum şi o „Istorie a românilor, dela zidirea Romei, până la înjugarea Ţarigradului de Turci”.

Constantin Diaconovici-Loga a rămas în conştiinţa bănăţenilor un simbol al emancipării culturale a românilor din Banat.

 

 

 

 

 

 

 

1784: Răscoala a ţăranilor iobagi din Transilvania condusă de Horea, Cloşca şi Crişan.

În ziua de 28 octombrie 1784, la târgul săptămânal din Brad,  Crisan a venit cu vestea că Horea a adus noi porunci de la împărat, pe care le va comunica în duminica viitoare (31 octombrie 1784), la biserica din Mesteacan, îndemnând pe iobagi ca în acea zi să vină cât mai mulți, sau cel puțin 4-5 din fiecare sat.

Duminică se întruniră circa 500- 600 de țărani iobagi, iar Crișan le arătă o cruce aurită, susținând că a fost primită de Horea de la împărat ca semn că este împuternicit să îndrume pe iobagi să-și hotărască singuri soarta de a rămâne în continuare iobagi sau de a se înscrie grăniceri în regimentele împărătești. Iobagii, la îndemnul lui Crișan, se hotărâră să plece la Alba Iulia  pentru a se pune în slujba împăratului.

Oamenii au pornit  spre Alba Iulia peste munte, ocolind orașul Brad, ca să nu fie opriți de trupele  nobililor maghiari, și au înnoptat  în satul Curechiu.

În timpul nopții  au fost atacați de trupele de husari, pe care însă le-au  învingsși le-au  dezarmat.

Câţiva slujbaşi ai nobililor din Brad şi  Baia de Cris au încercat în seara zilei de 1 noiembrie să îi oprească, dar au fost ucişi de răsculaţi.

Confruntarile armate izbucnite in noapte de 31 octombrie  spre 1 noiembrie 1784, s-au întins cu repeziciune în toată Transilvania. În mai puţin de două săptămâni răscoala cuprinsese comitatele de pe actuala suprafaţă a judeţelor Alba, Arad, Hunedoara, Cluj, Mureş şi Sălaj si a pus în discuție statutul de tolerați în Transilvania al românilor, ceea ce i-a conferit și un caracter național .

Cea mai violentă manifestare a răscoalei a avut loc în judeţele Hunedoara şi Alba, unde aceasta izbucnise şi de unde îşi aveau originea şi conducătorii răscoalei.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Revolta  s-a încheiat la sfârșitul lui decembrie 1784, când au fost capturați Horea și Cloșca de către autorități.

 Ţăranii iobagi răsculaţi  au atacat curtile nobiliare de la Criscior ucigand 17 persoane. De aici o parte din răsculaţi s-a  îndreaptat spre Mihăileni, iar alta spre Brad. In curand flacara revoltei a cuprins cea mai mare parte a Transilvaniei.

Pentru a-l prinde pe Horea, nobilii au pus pe capul lui un premiu de 300 de galbeni.

Prin trădare, la 27 decembrie 1784, Horea și Cloșca au fost prinși în pădurea Scorușetului din Muntii Gilaului. În 30 ianuarie 1785 a căzut prizonier și Crișan.

Crișan s-a spânzurat în închisoare, iar Horea și Cloșca au fost supuși celei mai grele pedepse prevăzută de Codex Theresianum, prin frângerea cu roată. În ziua de 28 februarie, orele 9:00, a început procesiunea execuției.

Horea și Cloșca au fost transportați în două care separate, având alături până în momentul execuției pe preotul Rațiu din Maierii Bălgradului. Pe Dealul Furcilor (astăzi Dealul lui Horea), în jurul podiumului amenajat, au fost aduși cu forța între 2500-3000 de iobagi români, câte trei tineri și trei bătrâni, din peste 400 de sate din cele patru comitate apropiate, unde s-au desfășurat principalele evenimente ale răscoalei.

Execuția prin tragere pe roata  s-a desfășurat după un ritual dinainte stabilit. Mai întâi a fost executat Cloșca care a primit 20 de lovituri, în timp ce Horea asista în picioare. A urmat Horea, căruia i-au dat 4 lovituri prin care i-au zdrobit picioarele, apoi călăul, un țigan pe nume Grancea Rakoczi din Alba Iulia, i-a zdrobit pieptul și după alte 8-9 lovituri și-a dat sufletul.

Conform sentinței, organele interne au fost îngropate pe Dealul Furcilor, iar corpurile le-au fost tăiate în 4 părți și puse în țeapă în cele mai importante localități din comitatele Alba și Hunedoara pentru intimidarea poporului. Corpul lui Crișan a fost pangarit în acelasi fel.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1823: S-a născut  Lascăr Catargiu, om politic conservator român, fost prim-ministru al Principatelor Unite şi al Regatului României ; (d. 30 martie 1899).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A fost prim-ministru în mai multe rânduri (1866, 1871-1876, 1889, 1891-1895) si unul dintre liderii coaliţiei în urma căreia a fost detronat domnitorul Al. I. Cuza.

Sfetnic al regelui Carol I, a impus Partidul Conservator pe scena politică românească.

 

 

 

 

 

 

 

1834: A fost înfiinţată, la Iasi, in cadrul Manastirii Barboi, prima şcoală de fete de la noi din ţară – “Institutul pentru educaţia fetelor”.

 

 

 

 

 

 

 

Fondatorul acestei instituţii a fost carturarul Gheorghe Asachi.

 

 

 

 

 

1835: A apărut  la Bucureşti (până în decembrie 1836) „Gazeta Teatrului Naţional”, condusă de Ion Heliade Rădulescu, prima revistă de specialitate care sprijină teatrul şi literatura dramatică în limba română.

 

 

 

 

 

 

1836: S-a născut Ion G. Sbierea, filolog şi folclorist; a realizat culegeri de folclor din Bucovina, ediţii de texte româneşti vechi („Codicele voroneţean”), monografii; membru fondator al Societăţii Academice Române din 1866; (m. 1916).

 

 

 

 

 

 

1864: Se reînfiinţează Conservatorul de muzică şi declamaţiune din Bucureşti, România, sub conducerea lui Alexandru Flechtenmacher, intre anii  1864-1869.

Acest compozitor, violonist, dirijor și pedagog  venit de la Iaşi va înainta ministerului, în 1863, un memoriu ce conţinea o analiză temeinică a încercărilor din ultimele trei decenii pentru înfiriparea formelor de instruire muzicală, demonstrând convingător că perpetuarea nesiguranţei, a lipsei bazei materiale şi ştiinţifice nu mai putea fi tolerată .

În fapt, Alexandru Flechtenmacher îşi dorea în Bucureşti o şcoală naţională modernă de cultură – teatrală şi muzicală – organizată după principiile instituţiilor europene din acele vremuri.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 Alexandru Adolf Flechtenmacher (n. 23 decembrie 1823, Iași – d. 28 ianuarie 1898, București) a fost un compozitor, violonist, dirijor și pedagog, autorul muzicii pentru Hora Unirii.

 

 

 

 

 

 

 

 

Intemeiat prin decret domnesc, Conservatorul de muzică şi declamaţiune din Bucureşti, facea parte din instituţiile noului stat român si  includea două şcoli principale de artă: Institutul de muzică vocală şi Şcoala de muzică instrumentală.

A avut  filiale iniţial şi la Iaşi, Clasă de muzică de cameră (din 1900) şi de compoziţie (1905).

 

 

 

 

 

 

 

1881 (1/13 noiembrie): Se înfiinţa Facultatea de Teologie din Bucureşti.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Primul său decan (1881-1882) a fost profesorul de teologie Barbu Constantinescu (1839-1891).

 

 

 

 

 

 

 

 1884: Intră în funcţiune la Timişoara prima centrală de curent electric, una dintre primele de acest fel în Europa, pentru iluminatul public electric. Apoi apar centralele de la Caransebeş (1887), la Craiova şi Sibiu (1896), la Brăila şi Arad (1897), iar la Sinaia se pune în funcţiune în 1898 o microcentrală, care furnizează curent electric necesar iluminatului oraşului şi Castelului Peleş, iar la Iaşi (1899) se dă în exploatare o centrală cu trei grupuri electrogene de cîte 285 kW fiecare.

 

 

 

 

 

 

 

 

1884: Are loc instalarea primei linii telefonice de stat din România. Linia telefonică făcea legătura dintre Ministerul de Interne şi Poşta Centrală.

 

 

 

 

 

 

 

 

1900: S-a născut entomologul Mihail Andrei Ionescu, autorul unor valoroase contribuţii la cunoaşterea faunei şi a ecologiei insectelor din România, membru corespondent al Academiei Române din 1955; (m. 1988).

 

 

 

 1903: S-a născut medicul Aurel Moga,cercetător în domeniul bolilor cardiovasculare şi al reumatismului si autor al unor cercetări epidemiologice privind bolile netransmisibile,membru titular al Academiei Române din 1955; (m. 1977).

 

 

 

 

 1908: S-a născut Garabet Avakian, violonist şi profesor; (m. 1967).

 

 

 

 

 

1914: S-a născut pianista Sofia Cosma (numele la naştere: Sonia-Sofia Gurevich); născută într-o familie de evrei la graniţa dintre Letonia şi Lituania, a făcut studii de muzică la Viena.

Fugind de nazişti, a fost arestată de autorităţile sovietice, dar a supravieţuit gulagului.

La începutul anilor ‘50 ai secolului XX a venit în România pentru a se reuni cu tatăl copilului ei, un român pe care-l cunoscuse în lagărele sovietice din Kazahstan.

A fost solistă a Filarmonicii române, iar la începutul anilor ‘80 s-a stabilit în SUA, unde şi-a continuat cariera de pianistă şi profesoară; (m. 2011, în California).

 

 

 

 

1918: A murit aviatorul Ionel Nicolae Romanescu; în vara anului 1908, la hipodromul din Craiova se ridică în văzduh cu ajutorul unui planor celular, realizat sub supravegherea lui Henri Auguste, profesor de mecanică la Şcoala de Meserii din Craiova.

A fost primul zbor planat din România cu un om la bord într-un aparat mai greu decât aerul şi fără motor; (n. 1895).

 

 

 

 

 

 

 

 1920: La Chişinău apare ziarul “Dreptatea“, organ al Partidului Naţional-Liberal din România, care de la 20 mai 1925 s-a editat săptămînal. Ziarul “Dreptatea” şi-a încetat activitatea în iunie 1925, reîncepînd activitatea cu 29 ianuarie 1927.

 

 

 

 

 

 

 

 1922: Are loc inaugurarea oficială a Şcolii Române din Roma, Italia. Şcoala asigură studenţilor merituoşi ai facultăţii de litere din România, un stagiu de perfecţionare de doi ani. Primul director este Vasile Pîrvan (pînă în 1927).

 

 

 

 

 

1923: S-a născut Titus Mocanu (numele real: Titus Vasile), estetician şi critic de artă; stabilit în Germania, a colaborat la emisiunile în limba română ale postului de radio „Europa Liberă”; (m. 2004).

 

 

 

 

 

 

1924: S-a născut farmacistul Ovidiu Bojor, considerat unul dintre întemeietorii fitoterapiei moderne în România.

 

 

 

 

 

 

1924: S-a născut actriţa Raluca Zamfirescu, fiica dramaturgului George Mihail Zamfirescu, sora actorului Florin Zamfirescu și soţia regizorului Ion Cojar; (m. 2008).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A fost directoarea Teatrului Toma Caragiu din Ploiești, dar, înainte de funcția de manager, a fost, zeci de ani, actrița-emblemă a orașului care a adoptat-o  cu toată dragostea.

 

 

 

 

 

 

1925: Are loc înscăunarea primului patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.

La data de 25 februarie 1925  Scaunul Arhiepiscopal şi Mitropolitan al Ungro-Vlahiei, a fost ridicat la rangul de Scaun Patriarhal, Miron Cristea, episcop de Caransebeş, devenind, în calitatea sa de primat al României, primul patriarh al BOR.

 

 

 

 

 

 

 

Miron Cristea, pe numele de mirean Elie Cristea (n. 20 iulie 1868, Toplița d. 6 martie 1939, Cannes, Franța) a fost un publicist, filolog, politician român cu vederi antisemite, senator, regent (20 iulie 1927 – 8 iunie 1930) și teolog, primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (1925 – 1939).

În perioada 1 februarie 1938 – 6 martie 1939, a fost prim-ministru al României. La 7 iunie 1919 a fost ales membru de onoare al Academiei Române.

 

 

 

 

 

1925: S-a născut Constantin Preda, arheolog, numismat şi istoric al Antichităţii, cu importante contribuţii în domeniul istoriei şi civilizaţiei geto-dacice, greco-romane şi în cel al numismaticii antice; (m. 2008).

 

 

 

 

 1925: S-a născut jurnalistul şi scriitorul Nicolae Stroescu – Stînişoară, fost director al Departamentului în limba română al postului Radio Europa Liberă între anii 1988-1994 (m. 2014)

 

 

 

 

 

 

 

 1928: Are loc inaugurarea Radio Romania prilej cu care a fost efectuată prima transmisiune radiofonică a postului Radio România, joi, 1 noiembrie 1928, la ora 17, pe lungimea de undă de 401,6 metri, cu o putere de 0,15 kw.

Emisiunea a fost deschisă de profesorul Hurmuzescu în calitate de președinte al Consiliului de Administrație.

A urmat un program muzical, știri de presă, s-au recitat versuri, s-a transmis un buletin meteorologic, știri sportive.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În zilele următoare, emisiuni similare au fost transmise între orele 17.00 – 19.00 și 20.30 – 24.00, programul îmbogățindu-se cu noi rubrici.

 Bazele legale ale constituirii primei societăți naționale de radio din România, cu capital majoritar de stat, s-au pus la sfarsitul anului 1927.  Consiliul de Miniștri  a declarat  constituită Societatea de Difuziune Radiotelefonică din România (art.2 din Jurnalul nr. 2915/22 decembrie 1927 al Consiliului de Miniștri).

Prima Adunare generală a Societății de Difuziune Radiotelefonică a avut  loc la 17 ianuarie 1928. Societatea a fost  înregistrată oficial la tribunal în martie 1928.

1942: S-a născut soprana Silvia Voinea.

 1945: S-a născut sculptorul Pavel Bucur.

1946: S-a născut prozatorul Eugen Uricaru; între anii 2001-2003 a îndeplinit funcţia de preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România; în anul 2003 devine director al postului de Radio România Cultural din cadrul Societăţii Române de Radiodifuziune, iar în perioada 2003 – 2004, a fost secretar de stat pentru relaţia cu Parlamentul, relaţii culturale şi cu românii din afara graniţelor în cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

 

1950: S-a născut tenorul Ionel Voineag.

 

 

 

 

 

 

 

 

1955: S-a nascut la Craiova cântarețul român de muzică ușoară  Gabriel Cotabiță.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1960: A murit arhitectul George Matei Cantacuzino, figură proeminentă a arhitecturii româneşti interbelice, cunoscut şi ca pictor, eseist, estetician şi memorialist (n. 1899, la Viena).

 

 

 

 

1961: A murit ( La Mirada, California /SUA)  poetul, jurnalistul şi traducătorul Aron Cotruş; (n. 2 ianuarie 1891, Hașag, lângă Sibiu).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A studiat  la Facultatea de Litere din Viena și a făcut parte din redacția ziarelor cu caracter patriotic „Românul” (Arad) și „Gazeta Transilvaniei” (Brașov) și a avut colaborări cu reviste de cultură: „Gândirea”, „Vremea”, „Libertatea” (Orăștie), „Iconar” (Cernăuți), etc.

În timpul Primului Război Mondial a lucrat pe langă Legația României din Roma. După terminarea războiului, în 1919, s-a întors în țară a devenit ziarist în Arad, membru al Societății Scriitorilor Români și director la biblioteca Sămănatorul.

A lucrat ca atașat de presă la Roma, Varșovia, iar în timpul celui de al Doilea Război Mondial, ca secretar de presă la Madrid și Lisabona. A fost directorul publicației „Frăția de cruce” între anii 1940 și 1941.

După prăbușirea regimului antonescian se exilează ca refugiat politic în Spania și devine președintele Comunității Românilor, apoi director la revistei prolegionare „Carpații”, apărută în Madrid.

Din 1939 până în 1956 a trăit în Spania, iar în 1957 a solicitat autorităţilor americane viza de şedere în SUA, cerere rămasă nerezolvată până la moartea sa.

 

 

 

 

1967: A apărut săptămânal la Bucureşti (până în septembrie 1993),   revista de politică externă „Lumea”   editată de Uniunea Ziariştilor din România; primul redactor-şef, George Ivaşcu,.

Revista înlocuia traducerea publicației „Novoe Vremea”/”Timpuri Noi”, tipărită la Moscova.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1970: A murit Dimitrie Marmeliuc, istoric literar şi folclorist.

Opera sa cuprinde domenii variate, de la folclor la lingvistică şi de la istoria literară (vizând mai ales Antichitatea) la publicistica militantă (n. 1886).

 

 

1987: A murit la Bucuresti, istoricul şi criticul  de artă Vasile Drăguţ ; (n. 9 ianuarie 1928, Craiova).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A fost profesor și rector al Institutului de Arte Plastice “Nicolae Grigorescu” din București (1976-1984) și director al Institutului de Istoria Artei “George Oprescu” din București (1976-1987), de-a lungul carierei ocupând și alte numeroase funcții culturale. Este autorul unor importante lucrări științifice de artă medievală românească.

 

 

 

 

 

 

 

1989: A murit ucisă, renumita solistă română de muzică ușoară și profesoară de canto la Școala Populară de Artă din București, Mihaela Runceanu; (n. 4 mai 1955, Buzau).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Mihaela Runceanu a fost  asasinată în garsoniera sa din București situată pe Șoseaua Mihai Bravu. Pe data de 2 noiembrie, la doar 36 de ore de la comiterea crimei, asasinul sau, Daniel Cosmin Ștefănescu a fost prins și arestat. Pe 4 noiembrie 1989 Mihaela Runceanu este înmormântată la cimitirul „Dumbrava” din Buzău.

 

 

 

 

1999: A fost reactivat, la Huși, Ansamblul Folcloric „Trandafir de la Moldova” din inițiativa actualului dirijor Valerică Petraru și a coregrafului ansamblului,Virginel Solomon.

 

 

 

 

 

 

 

 

2000: A murit dramaturgul Nicu Horodniceanu, stabilit în Israel, din 1972;(n. 1929).

 

 

 

 

 

 

 

 

2001: A început să emită canalul de ştiri „Realitatea TV”.

 

 

 

 

 

 

După 10 ani, a fost înființat Postul de televiziune România TV, când postul de televiziune Realitatea TV, sub noua conducere a lui Elan Schwartzenberg, şi-a mutat studiourile pe Şoseaua Bucureşti-Ploieşti, în clădirea Willbrook Platinum.

O parte din personalul postului de televiziune Realitatea TV a hotărât să rămână în studiourile de la Casa Presei Libere, pentru a întemeia un nou post de televiziune de știri, pe care l-au denumit RTV și care a fost  întemeiat la 23 octombrie 2011

Schimbarea numelui, din RTV în România TV, a avut loc în ziua de 1 decembrie 2011.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2007: Si-a deschis porțile publicului, Teatrul Metropolis din București, înfiinţat la 1 ianuarie 2007, la iniţiativa actorilor George Ivaşcu şi Romeo Pop.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2010: A decedat fostul general Mihai Chiţac,  ministru de Interne în perioada 1989 – 1990; (n. 4 noiembrie 1928,  în comuna Suharău din judeţul Botoşani).

Ultimii 21 de ani din viață i-au fost marcaţi de procese şi condamnări legate de  implicarea sa, ca general de armată, în reprimarea Revoluţiei din 1989 la Timişoara şi apoi, ca ministru de Interne, a demonstraţiei din Piaţa Universităţii din 1990.

După o viaţă petrecută în armată, Chiţac a murit soldat, după ce a fost  degradat de instanţa care  l-a condamnat alături de fostul general Athanasie Stănculescu, la 15 ani de închisoare , în urma procesului referitor la reprimarea manifestanţilor de la Timişoara din decembrie 1989, soldată cu 72 de morţi şi rănirea altor 253 de oameni.

 

 

 

 

 

 

Foto: Mihai Chițac (dreapta) alături de gen. Atanasie  Stănculescu în boxa acuzaților.

 

 

 

 

 

Mihai Chiţac nu a stat prea mult în închisoare, beneficiind, de atunci şi până în prezent, de nu mai puţin de şase întreruperi ale executării pedepsei, toate obţinute pe considerente medicale în urma unor procese cu zeci de înfăţişări la instanţele militare bucureştene.

Bătrân şi grav bolnav, Chiţac a ajuns, in ziua de 19 septembrie, la Spitalul Militar din Capitală, în comă. Medicii au fost nevoiţi să-l trateze atât pentru mai vechile afecţiuni cardiace, deja cunoscute, dar şi pentru mai multe tumori cerebrale descoperite cu două săptămâni mai devreme, când acesta a fost internat sub pază la Spitalul Elias din Capitală, după ce a acuzat dureri de cap insuportabile.

 Tot atunci i-a fost descoperită şi o tumoră în zona gâtului, care se dovedise în urma analizelor că era benignă.

Moartea lui Chiţac lasă nelămurite multe controverse legate de faptele acestuia, iar acuzaţiile de influenţare politică a justiţiei vor rămâne şi ele, cel mai probabil, fără un răspuns clar.

El va rămâne în istorie prin celebrele cuvinte pe care, conform judecătorilor care i-au semnat condamnarea, le-a rostit în decembrie 1989, la Timişoara, înainte de a lua automatul în mână şi a trage personal în manifestanţi:

„La canaliile astea le trebuie revoluţie? Lasă că le arătăm noi revoluţie!”.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

CITIȚI ȘI : 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/11/01/o-istorie-a-zilei-de-1-noiembrie-video-2/

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse) :

 

 

 

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;

3. e.maramures.ro ;

4. Wikipedia.ro.;

5. mediafax.ro ;

6. Enciclopedia Romaniei.ro ;

7.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;

8.  Istoria md.;

9. istoriculzilei.blogspot.ro;

10. http://www.gandul.info/

 

Sunt Tăblițele de la Sinaia niște falsuri geniale ? VIDEO

 

 

 

 

 

 

Tăblițele de la Sinaia

 

 

Tăblițele de la Sinaia reprezintă un set de artefacte arheologice controversate care au incitat imaginația foarte multor români. Conform tradiției, sau a unor informații care au circulat la vremea respectivă, Tăblițele de la Sinaia se referă la un număr impresionant de tăblițe de aur inscripționate într-o limbă si o scriere misterioasă, care au fost descoperite cu prilejul lucrărilor de captare a pâraielor Sfânta Ana și Peleș, pentru aprovizionarea cu apă a Mânăstirii Sinaia, și de asanare a mlaștinilor din Poiana Văcăria.

Pe lângă plăcile de aur, lucrătorii ar fi descoperit și monede de tip Maia și Sarmis, ambele tezaure considerându-se că ar fi intrat în posesia regelui Carol I.

Sunt ele niște falsuri geniale sau sunt copii în plumb după o uimitoare și autentică Arhivă Regală din Aur a dacilor?

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Astăzi, Tăblițele de la Sinaia, sunt reprezentate de un set de plăcuțe de plumb neinventariate care se află depozitate în subsolul Institutului de Arheologie Vasile Pârvan din București, de mai bine de un secol. Tradiția locală spune că aceste plăcuțe ar fi fost confecționate la ordinul  dat de regele Carol I care  ar fi dispus topirea pieselor originale, pentru a valorifica aurul în vederea finalizării proiectului Peleș, după ce plăcile ar fi fost copiate în plumb…

Povestea acestor tăblițe, care dacă ar fi acceptate de mediul academic ca autentice ar răsturna multe din ce știm noi despre istoria antică, este una controversată, cu elemente care ar putea-o plasa în zona de Teorie a Conspirației, dar, în același timp, cu o serie de aspecte concrete, verificabile, care ne pun serios pe gânduri în ce privește buna-credință a celor care au avut acces la ele în decursul timpului.

Scoaterea la lumină a tezaurului este una demnă de filmele polițiste, cu elemente care ar putea-o plasa în zona de Teorie a Conspirației, dar, în același timp, cu o serie de aspecte concrete, verificabile, care ne pun serios pe gânduri în ce privește buna-credință a celor care au avut acces la ele în decursul timpului.

Conform informațiilor transmise pe cale orală, dar și mărturiilor unor oameni avizați, se pot decela două variante posibile ale poveștii, fiecare cu argumentele ei.

În prima dintre ele se spune că primarii din Sinaia anilor 1920 − 1930 vorbeau despre faptul că în jurul anului 1875, când s-a turnat fundația Castelului Peleș, a fost descoperit un tezaur uriaș care conținea sute de plăci din aur cu o scriere neobișnuită.

Din ordinul Regelui Carol, aceste plăci ar fi fost copiate în plumb, la Fabrica de cuie din Sinaia.

Scopul acestei operațiuni ar fi fost acela de a păstra informația istorică, aurul urmând să fie folosit în alte scopuri. Țara se afla la doi ani distanță în timp față de Războiul de Independență din anul 1877, iar acest aur ar fi urmat să fie folosit pentru cheltuielile de război.

Odată realizate, copiile în plumb ar fi ajuns la Mănăstirea Sinaia, de unde la sfârșitul secolului al XIX-lea, odată cu înființarea Muzeului Național de Antichități, ar fi fost transferate la București, fără a fi însă înregistrate.

Astfel, dintre cele peste 200 de plăci din plumb intrate în administrarea instituției bucureștene, în anii 1970 nu mai putea fi găsită niciuna, pentru ca în anii 2002, 2003 să reapară, nu se știe de unde, 35 dintre acestea, care au fost aruncate într-un subsol, tot neînregistrate.

În urmă cu câțiva ani, sub presiunea unor persoane private, reprezentanții actualului Institut de Arheologie „Vasile Pârvan” nu au mai avut încotro și le-au înregistrat pe cele existente, numărul lor fiind de 34. Toate cele 34 de tăblițe care se mai găsesc astăzi la Institut pot fi văzute la sfârșitul acestui capitol.

În ce privește originalele din aur, se spune că Regele Carol le-a topit pentru a valorifica aurul, sau că acestea s-au păstrat, o parte fiind depozitate în secret la Banca Națională, în timp ce altele (majoritatea lor) au ajuns la ruși, odată cu confiscarea Tezaurului României de către bolșevici, sau predate de Regele Mihai ocupantului sovietic, după al Doilea Război Mondial.

Cea de-a doua variantă a poveștii este mai spectaculoasă, coincide în anumite aspecte cu prima, dar introduce în firul evenimentelor interesele Rusiei față de aceste tăblițe, întărind ideea că o parte din tezaur a ajuns în Moscova.

Astfel, cercetătoarea Aurora Pețan povestește pentru publicația Observatorul de Toronto, în anul 2005, următoarele: „Informațiile pe care le dețin sunt foarte ciudate. Ele provin de la o persoanã din Republica Moldova, care m-a contactat imediat dupã conferința mea din 3 iunie 2004 de la Academia Românã. Mã vãzuse pe TVR Internațional şi spunea cã vine cu o delegaţie din partea Academiei Ruse. Mi-a arãtat, într-adevãr, o delegaţie semnatã, parafatã, prin care era împuternicit sã se ocupe de culegerea de informaţii despre aceste obiecte.

Persoana respectivã susținea cã astfel de plãci existã pe teritoriul Rusiei, cã sunt foarte asemãnãtoare cu cele de la Sinaia şi cã, din informațiile pe care le deține, cel puţin 40 de piese din aur ar mai exista în Banca Naționalã a României.

 

În anul 1943, directorul Muzeului de Antichități era istoricul Ioan Nistor. Acesta, deși a preluat ideea predecesorilor săi, potrivit căreia tăblițele erau niște falsuri, era foarte interesat de informația istorică care apărea pe tăblițe și le-a studiat în secret, descoperind câteva lucruri deosebit de interesante, care puteau da peste cap teoria potrivit căreia erau niște falsuri.

În consecință, și-a propus să scrie o carte despre Tăblițele de Plumb, însă, pentru a nu fi discreditat de confrații lui istorici și arheologi, a hotărât să recurgă la o strategie abilă, propunându-i Marioarei Golescu, o pasionată de istorie din înalta societate, să scrie ea această carte, Ioan Nistor urmând să o consilieze.

Acceptând propunerea istoricului, Marioara Golescu a decis să fotografieze plăcuțele din plumb apelând la tânărul Dan Romalo, fiul prietenei sale cele mai bune, care era fotograf.

Astfel, după cum relatează chiar Dan Romalo în filmul documentar Misterul Plăcuțelor de la Sinaia, artefactele au fost scoase pe rând din depozitele Institutului, fără autorizație legală, pentru a fi fotografiate.

În anul 2003, la peste 50 de ani de la momentul în care au fost fotografiate, Dan Romalo a publicat o carte – „Cronică getă apocrifă pe plăci de plumb” – în care publica peste 100 dintre plăcile fotografiate în tinerețe.

CARTEA de Aur a TRACILOR, Din păcate, astăzi, la Institutul de Arheologie din București mai pot fi găsite doar 34!!! Restul au dispărut în mod fraudulos…

Până aici sunt lucruri cunoscute de cei interesați.

Acest film își propune o nouă perspectivă asupra lor, dată de informații recente.

Pe de o parte sunt prezentate unele probe inedite ale autenticității lor, iar pe de altă parte este analizată apariția în Rusia a unei cărți numite CARTEA de Aur a TRACILOR, în care autorul rus studiază tăblițele din România, dar și 50 de tăblițe necunoscute care, pretinde acesta, ar fi din aur și s-ar afla pe teritoriul Rusiei…

Informațiile sunt  la prima mână, pentru că  dl Dumitru Ioncică, directorul editurii Uranus, a comunicat timp de mai multe luni cu autorul rus, autor care și-a prezentat cartea inclusiv la Ambasada Rusă din București.

Conform relatărilor orale, transmise peste timp, Tăblițele de la Sinaia ar fi fost descoperite în secolul XIX, în timpul lucrărilor de construcție a castelului Peleș. Astfel, se spune că ar fi fost descoperite câteva sute de astfel de tăblițe din aur pe care guvernul le-ar fi oferit regelui Carol I.

Acesta, înainte de a le folosi în interes propriu sau pentru finanțarea Războiului de Independență din 1877, ar fi dat ordin să se realizeze copii în plumb, care au fost păstrate inițial la Mănăstirea Sinaia.

Apoi, o parte dintre copii au ajuns la Institutul de Arheologie Vasile Pârvan din București unde au zăcut neînregistrate până acum câțiva ani când cele 34 de tăblițe care au scăpat nefurate au fost trecute în evidențele institutului, la presiunea societății civile.

Considerate de mulți o arhivă a regilor geto-daci, de o importanță extraordinară, tăblițele au fost obiect de studiu și interpretare pentru mai mulți cercetători.

Unul dintre cei care au dedicat timp important descifrării secretelor acestor tăblițe din plumb este și colonelul (în rezervă) profesor  Eugen Nicolaescu, eminent matematician și expert criptolog, cu o îndelungată acivitate în cadrul Centrului Național de Cifru și Transmisiuni Cifrate al României.

   Profesorul Eugen Nicolaescu, vorbește despre  faimoasele și controversatele plăcuțe de plumb de la Sinaia, depozitate de mai bine de un secol în subsolul Institutului de Arheologie ”Vasile Pârvan” și pe care mulți istorici le-au considerat (și continuă să le considere) falsuri.

El a studiat istoria și conținutul acestor artefacte, toată cercetarea sa materializându-se în cartea “VORBELE DIN PLUMB. Plăcuțele de la Sinaia – Lectură intermediară”, apărută în 2015 la Editura Semne.

 

Concluziile criptologului  sunt în principal două, în egală măsură revoluționare din punct de vedere istoric:

 

1.) Plăcuțele de la Sinaia sunt identificate ca fiind scrise în momente succesive, în secolul I e.n., înainte de ultimele războaie daco-romane (101-102 și 105-106) și acoperă o perioadă de 500 de ani de istorie cea mai reprezentativă fiind epoca lui Burebista.

2.) Plăcuțele sunt inscripționate cu litere grecești, dar limba folosită era o limbă română foarte veche (protoromână), ceea ce relevă faptul că LIMBA ROMÂNĂ SE VORBEA ÎNAINTE DE TRAIAN ȘI DECEBAL.

 

 

Daniel Roxin