O declarație obraznică a Ambasadorului Federației Ruse la Chişinău: ”Instituţiile de învăţământ cu predare în limba rusă trebuie păstrate, iar statutul limbii ruse în R.Moldova trebuie întărit prin lege”…

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Statutul limbii ruse în R.Moldova trebuie întărit prin lege, iar instituţiile de învăţământ cu predare în limba rusă trebuie păstrate, a declarat Ambasadorul Federației Ruse la Chişinău, Oleg Vasneţov, la o întrevedere cu directorul Agenţiei Relaţii Interetnice, Nicolae Radiţa, scrie zdg.md.

Potrivit unui comunicat, plasat pe pagina de Facebook a misiunii diplomatice ruse, „Vasnețov s-a concentrat pe necesitatea consolidării legislative a statutului limbii ruse ca instrument de comunicare internațională și păstrarea instituțiilor de învățământ cu limba de instruire rusă”.

Ziarul de Gardă de la Chișinău  amintește că, în iunie 2018, Curtea Constituţională, a constatat că Legea cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti este învechită și nu corespunde realității actuale.

Astfel, „națiunile statelor succesoare ale URSS pot utiliza ca limbă de comunicare orice limbă doresc, important fiind actul înțelegerii”.

Totodată, Curtea a subliniat că odată ce o minoritate a câștigat un drept anumit în cadrul unui stat, nu poți priva acea minoritate etnică de acest drept.  

Un guvern cum n-a mai fost ! Conducerea României va intra pe mâini bune… VIDEO

 

 

 

 

 

 

 

Acum 11 ani, dl. prim ministru desemnat de astăzi, Ludovic Orban, arunca în aer Partidul Național  Liberal cu o  declaraţie referitoare la colega sa de partid,  Raluca Turcan.

Iată că, pe merit sau nu, doamna despre care Ludovic Orban spunea că ”a trecut prin patul șefilor pentru a avansa în politică”, a devenit în luna iunie a acestui an prim-vicepreşedinte al partidului.

Ea a uitat de ura care o stăpânea în relația sa cu Ludovic Orban, schimbându-și atitudinea la 180 de grade şi a decis să-l susţină la şefia partidului tocmai pe adversarul său de moarte din trecut, alintat de prieteni și cunoscuți cu apelativul ”Sică mandolină”…

Avem convingerea că  această reconsiderare a relației dintre cei doi grei ai PNL a survenit după ce aceștia au hotărât să renunțe la vechile animozități și  să acorde prioritate absolută intereselor scumpei noastre țărișoare – România …

Dragii noștri vă iubim, că ca voi nu mai găsim !

 

 

 

 

ZIUA DE 31 OCTOMBRIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

 

 

 

 

 

 

Ziua de 31 octombrie în istoria noastră

 

 

 

 

1805: A decedat la Oradea,  episcopul unit Ignațiu Darabant, uneori Ignatie Darabant, (n. octombrie 1738, Vicea, după alte surse Mineu) fost episcop unit de Oradea, promotor al emancipării românilor prin cultură, coautor al petiției Supplex Libellus Valachorum, fondator al seminarului diecezan și al Catedralei Sf. Nicolae din Oradea.

 După pensionarea episcopului Grigore Maior în 1782 a condus interimar Episcopia de Făgăraș, până la alegerea noului episcop.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În sinodul electoral din 12 august 1782 s-a situat pe primul loc, cu 63 de voturi, fiind susținut de călugării bazilieni, însă împăratul l-a numit în funcție pe al treilea clasat, Ioan Bob, care întrunise 37 de voturi.

Ulterior, după ce a devenit episcop de Oradea Mare, Ignațiu Darabant l-a sprijinit pe Gheorghe Șincai, care a trebuit să părăsească Blajul, în urma conflictului cu episcopul Bob.

1818: S-a născut la Focșani pictorul Gheorghe Tattarescu, întemeietor alături de Theodor Aman al învatamântului artistic românesc (d. 24 octombrie 1894, București).

A fost un pictor român clasic, „cel mai tipic academist”, un pionier al neoclasicismului în pictura românească.

A pictat în 1844 alături de unchiul sau, Nicolae Teodorescu zugrav de biserici, mănăstirea Rătești. Studiaza pictura la Școala de zugravi din Buzău, fondată de unchiul său.
Cu ajutorul episcopului Buzăului, Chesarie, a obținut o bursă de studii la Academia di San Luca din Roma.

 

          Autoportret                                Pictura – România liberă

 

A fost unul dintre participanții la Revoluția de la 1848. A pictat portretele revoluționarilor Gheorghe Magheru, Ștefan Golescu aflați în exil, iar în 1851 pictează cunoscutul  portret al lui Nicolae Bălcescu.

Împreună cu Theodor Aman a înființat, în 1864, Școala de Arte Frumoase din București, unde a desfășurat o bogată activitate ca profesor de pictură, fiind mai apoi și directorul ei în anii 1891–1892.

În 1865 a scris lucrarea „Percepte și studii folositoare asupra proporțiunilor corpului uman și desene după cei mai celebri pictori”.

 

1823: S-a născut n. 15 februarie 1823, Gârcina, județul Neamț Melchisedec (Mihail) Ştefănescu, episcop şi istoric, unionist convins, care  a luptat pentru unirea Moldovei şi Ţării Româneşti şi pentru consolidarea acesteia.

A iniţiat, împreună cu Mihail Kogălniceanu, Legea secularizării averilor mănăstireşti.

A fost editor de izvoare istorice si membru titular al Societăţii Academice Române din 1876, vicepreşedinte al Academiei Române între anii 1882 – 1885; (m. 1892).

 

1828: A murit Constantin Caracaş, medic, tipograf şi editor.

Este unul dintre fondatorii spitalului „Filantropia” din Bucureşti; tot aici a înfiinţat şi prima tipografie laică din Ţara Românească, în 1817; (n. 1773, la Viena).

A contribuit la organizarea ştiinţifică a medicinei româneşti şi a introdus vaccinarea antivariolică în Muntenia.

 

 

1871 (31.X./12.XI): A fost inaugurată în Bucureşti, Uzina de gaz aerian de la Filaret, construită sub conducerea arhitectului francez Paul Gottreau (cel care a construit şi Biblioteca Centrală Universitară, ca şi clădirea CEC-ului din Bucureşti).

 

 

 

1881: S-a născut Eugen Lovinescu, critic şi istoric literar, teoretician al literaturii şi sociolog al culturii, memorialist, dramaturg, romancier şi nuvelist român, considerat cel mai de seamă critic după Titu Maiorescu: “Istoria literaturii române contemporane”, “De peste prag”, “Lulu”, “Nuvele florentine”, „Gr. Alexandrescu”, „Titu Maiorescu si posteritatea lui critica”, “Mite”, “Balauca”, „Aripa mortii”, „Viata dubla”);  (d. 16.07.1943).

 

 

 

 

 

 

 

A fost fondator al revistei „Sburătorul” (1919) şi al cenaclului cu acelaşi nume; membru post-mortem al Academiei Române din 1991; (m. 1943).

 

 

 

1908: S-a născut în localitatea Dobridor, județul Dolj,  poetul și ziaristul Ilariu Dobridor (pseudonimul lui Constantin Iliescu Cioroianu); (m. 1968).

Activitatea publicistică şi-o începe încă din vremea studenţiei (debutează în revista Ramuri, în 1928; debutul editorial şi-l va face tot la Craiova, în 1934, cu volumul Versuri). Face gazetărie la Dreptatea (principalul organ de presă al ţărăniştilor, puternic ideologizat şi prea puţin cultural), Ţărănismul, Curentul, Presa, iar o vreme funcţionează ca profesor la Rîmnicu Vîlcea.

Colaborează la Gândirea (fiind, în multe privinţe, un reprezentant tipic al tradiţionalismului gândirist), Viaţa românească, Bilete de papagal, Gând românesc etc.

Volumul Decăderea dogmelor. I. Cum au dizolvat evreii cultura europeanărămîne, fără îndoială, principala scriere teoretică a autorului (şi, de altfel, singura reeditată recent).

A fost arestat  în 1954, la Rîmnicu Vîlcea, unde ducea o existenţă marginală, şi închis mai întîi în penitenciarul de la Craiova, apoi (via Rahova) la Jilava şi la Aiud. Cei zece ani de temniţă grea l-au măcinat fizic şi sufleteşte. Ieşit în 1964 (cînd s-au lichidat închisorile politice), crucea libertăţii s-a dovedit încă şi mai grea decît cea a închisorii.

Soţia l-a renegat, cum li s-a mai întîmplat şi altora din aceeaşi categorie (sînt „micile” tragedii personale de care istoria nu se sinchiseşte şi pe care numai Dumnezeu le ştie în toată sfîşietoarea lor realitate).

Decepţiile şi marginalizarea socială l-au împins spre singurătate şi alcoolism. Ajutat de Mihai Ralea (paradoxală prietenie!), a reuşit să obţină o slujbă modestă.

A mai şi scris cate ceva, dar fără vlaga şi entuziasmul de odinioară (se păstrează manuscrise ce ar merita să fie cercetate mai îndeaproape). Locuia singur, într-o mansardă, pe strada Roma din Bucureşti, primind ajutor din partea surorii sale Elena, care i-a fost fiinţa cea mai apropiată a ultimilor ani.

Putea fi adesea văzut în restaurantul „Feldioara” (mai mult o cîrciumă de cartier), unde, aproape regulat, după cîteva pahare, le ţinea consumatorilor fulminante discursuri anticomuniste. Urmărit îndeaproape de Securitate, aceasta i-a închis gura mult prea slobodă, pe la începutul lui 1968, maltratîndu-l în mansarda sa din strada Romei şi încuindu-l apoi înăuntru cu lacătul.

Alarmată că de o săptămînă nu mai avea nici un semn de la el, sora sa s-a dus să-l caute; a spart uşa cu ajutorul vecinilor şi l-a găsit mort, desfigurat în bătaie.

A fost îngropat în cavoul familiei din cimitirul de lîngă piaţa „Leontin Sălăjan”.

Probabil că nimeni n-ar fi crezut atunci că numele lui avea să se mai reîntoarcă vreodată în sfera publică; regimul comunist părea de nezdruncinat, iar scrierile poetului  ţineau de mirajul altei lumi, peste care prinsese deja să se aştearnă uitarea, atunci cînd nu se aşternuse oprobriul „proletar”…

 

 

 

 1910: S-a născut la Câmpina, pictoriţa Coca (Elena-Venera-Ecaterina) Meţianu; (m. 2014).

Familia o îndreaptă către avocatură, pe care o face de dragul părinților dar nu o va profesa niciodată.

Urmează deci facultatea de drept, litere și filosofie, dar se simte atrasă de artă.
În toamna anului 1935 se întoarce de la Paris și da examen la Academia de arte frumoase din București , între 1935 – 1940, la clasa profesorului Camil Ressu. La modelaj l-a avut ca profesor pe sculptorul Oscar Han.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Este autoarea unor remarcabile peisaje, nuduri, portrete, despre care Theodor Pallady a declarat că este o “artistă”, mai mult decât o simplă pictoriţă. Lucrările sale se află în muzee şi colecţii particulare din România, SUA, Germania, Israel, Japonia, Grecia, Franţa, Belgia, Canada.

 

 

 

 

1920: În România este  promulgată Legea pentru înfiinţarea şcolilor româneşti de studii superioare la Paris şi Roma, cu trei secţii: cea a studiilor de istorie şi filologie, Secţia pentru continuarea studiilor universitare de specialitate, pentru acele discipline care nu se predau în România şi Secţia pentru cultivarea artelor.

Stagiul era de un an, cu posibilitatea de prelungire în funcţie de rezultate.

Prin Decretul din 14 decembrie 1921, Nicolae Iorga a fost numit director al Şcolii Române din Paris, iar Vasile Pârvan, al Şcolii Române din Roma.

 

 

 

 

 

 

1920: S-a născut Henri Wald, filosof şi eseist, autor al unor importante studii şi lucrări de logică, teoria cunoaşterii şi semantică; (m. 2002)

 

 

 

 

1926: S-a născut în satul Scobinți, județul Iași,  pictorul  şi graficianul Dan Hatmanu.

În 1945 s-a înscris la Institutul de arte din Iași, unde a avut ca profesori pe Corneliu Baba și Ion Irimescu, și l-a absolvit în 1950, dupa care a dat un concurs în urma căruia a primit bursa Nicolae Grigorescu a Academiei Române, care consta într-un an de studii la Leningrad și un an la Paris.

Astfel, a urmat cursuri de perfecționare la Academia Repin din Leningrad (1962-1963) și la Academia liberă din Paris, de unde a continuat la Institutul internațional de studii pedagogice din Sèvres (1964-1965).

Lucrări ale sale se găsesc în muzee din România: Muzeul Municipal din Huși, Muzeul de Artă din Iași, Muzeul de Artă din Piatra Neamț, Muzeul de Artă „Casa Simian” din Râmnicu Vâlcea , dar și în muzee și colecții particulare din străinătate: Rio de Janeiro, Valletta, Poitiers, Ciudad de Mexico, Praga, Franța, Italia, Israel, Grecia, Germania.

 

 

 

 

Unul dintre cele mai controversate tablouri ale sale, a fost cel în care cuplul Elena Ceaușescu și Nicolae Ceaușescu ciocnește un pahar cu vin roșu cu domnitorul Ștefan cel Mare, care scoate din tablou o mână în care ține un pahar.

 

CITIȚI : 

Istoria unui tablou

1936: S-a născut  Siminică (Simion Avram), renumit comic al circului românesc.

 

 

 

Pe numele său real Simion Avram, „Siminică” s-a născut într-o cușcă a leilor transformată în vagon de circ. Bunicul său era instrumentist în Orchestra Circului „Bercuini”, tatăl său cînta la trombon și realiza pasaje comice iar mama sa era „amazoană” și, în timpul liber, vînzătoare la case de bilete.

A executat mai toate meseriile artei circului: zburător, trapezist, looping în doi, echilibristică la mare înălțime, echilibristică cu bara de bambus în dantură, saltator, echilibrist la sol, excentric acrobat, etc.

În 1987, Siminică s-a pensionat, revenind însă în arena circului un an mai tîrziu și continuînd să lucreze atît în țară cît și în turnee în străinătate pînă în 1995.

 

 

 

1953: A decedat Petre Dulfu, autor de basme în versuri (“Păcală”, “Ion Săracu” ); (n.10 martie 1856).

 

 

 

 

 

 

1961: S-a născut  jurnalistul  Bogdan Chireac, redactor şi editorialist  politic  (Premiul „Pamfil Şeicaru” pentru jurnalism – 2000).

 

 

1961:  S-a născut în satul Hirova,Teleneşti, din fostul judeţ basarabean Orhei, politicianul Iurie Roşca.

După absolvirea studiilor medii, a urmat cursurile Facultăţii de Jurnalism a Universităţii de Stat din Moldova (1980-1985), iar după absolvurea facultăţii, a lucrat în calitate de corespondent la ziarul „Tinerimea Moldovei”, redactor la Televiziunea Naţională („Teleradio-Moldova”).

 

 

În anul 1988, a fost ales membru al grupului de iniţiativă al Mişcării Democratice din Moldova, iar în 1989 a devenit unul dintre fondatorii Frontului Popular din Moldova.

După ce în perioada 1989-1994 a deţinut funcţia de Preşedinte executiv al Frontului Popular Creştin Democrat din Moldova, la congresul al IV-lea al acestui partid din aprilie 1994 este ales în calitate de Preşedinte, fiind reales apoi în această funcţie la Congresul al V-lea din 1996 şi la congresul al VI-lea din 1999.  

Începând din anul 1994 şi până în prezent este deputat al Partidului Popular Creştin-Democrat (PPCD) în Parlamentul Republicii Moldova. În calitate de deputat, a fost membru al Biroului Permanent al Parlamentului şi preşedinte al Fracţiunii FPCD, ulterior PPCD (1994-1998), vicepreşedinte al Parlamentului şi preşedinte al Comisiei de anchetă a Parlamentului, în vizorul căreia s-au aflat cazurile de corupţie şi de deturnare ilicită de fonduri (1998-2001).

La alegerile locale din 23 mai 1999 a candidat din partea FPCD la funcţia de Primar general al municipiului Chişinău, plasându-se, cu 12% din sufragii, pe locul al treilea dintre cei 7 concurenţi.
În anul 1999 a obţinut admiterea Partidului Popular Creştin Democrat în Internaţionala Democrat Creştină (IDC), fiind ales ca membru cu drept de vot în Biroul Politic al IDC.

La data de 8 aprilie 2005 a fost ales în funcţia de Vicepreşedinte al Parlamentului Republicii Moldova. Iurie Roşca vorbeşte limbile franceză şi rusă.

Este caracterizat drept„prietenul Rusiei” și un „promotor activ al identității moldovenești”.

 

 

 

 

1972: A decedat la Cluj, Onisifor Ghibu, pedagog, memorialist si om politic patriot roman, uptător pentru drepturile și unitatea poporului român, unul dintre participanții importanți la realizarea Marii Uniri de la 1918.

 S-a născut in ziua de 31 mai 1883 la Săliște, in Transilvania ocupata de Austro- Ungaria, unde a facut și școala primară.

Liceul îl începe la Sibiu (primele 6 clase) apoi îl termină la Brașov (1902).

Studiile universitare le face la Institutul teologic andreian Sibiu, apoi și le desăvârșește la Universitatea din București, la Budapesta, Strasbourg și Jena, în acest din urmă oraș universitar trecându-și și doctoratul în filosofie, pedagogie și în istorie universală (1909).
Este numit inspector școlar primar ortodox pentru școlile din Transilvania (1910-1914), fiind totodată și profesor de pedagogie la Institutul teologic din Sibiu (1910-1912).

Cunoştea la perfecţie germana, engleza, franceza, maghiara, latina şi se exprima în cea mai corectă şi mai rafinată limbă română literară.

 

 

Refugiat în București între anii 1914 și 1916,a  colaborat cu Octavian Goga, Vasile Lucaciu și cu alți refugiați ardeleni la o campanie intensă pentru intrarea României în război alături de Antantă împotriva Austro-Ungariei.
Pentru activitatea intensă pe această linie, Onisifor Ghibu a fost condamnat în 1915, în contumacie, de Curtea Militară Maghiară din Cluj, la moarte.

După ocuparea Bucureștiului în toamna anului 1916, Onisifor Ghibu se refugiază la Iași cu soția și cei trei copii (cel mai mare de 4 ani), iar din martie 1917   se stabileşte cu familia la Chişinău unde  se angajează în lupta pentru reorganizarea învăţământului în limba română.

Împreună cu câțiva fruntași basarabeni întemeiază și organizează Partidul Național Moldovenesc.

Conduce efectiv vasta acțiune de organizare a învățământului în limba română, inexistent în 1917 și reușește deschiderea de școli românești în toată Basarabia, începând cu toamna anului 1917.

A instalat la Chisinău (septembrie 1917), prima tipografie cu caractere latine care a tipărit primele manuale scolare in limba romana scrise cu acest alfabet.

Tipărește apoi ”Ardealul” (de la 1 octombrie 1917), prima ”foaie” cu tipar latin din întreg Imperiul Rus, transformat mai apoi în cotidianul ”România Nouă” (de la 24 ianuarie 1918) – ”organ de luptă pentru unirea politică a tuturor românilor”.

În primul număr publică marea ”Declarație” – întocmită și cu prima semnătură a lui Onisifor Ghibu – ”de unire cu România a tuturor românilor aflători în teritorii ocupate vremelnic de puteri străine”. Onisifor Ghibu se află în fruntea luptei care duce la unirea Basarabiei în 1918.

În anul 1918 este numit secretar general al resortului de instrucție din Consiliul Dirigent din Ardeal, fiind ales și deputat în Marele Sfat al Transilvaniei. 

La 1 decembrie 1918, Marea Adunare de la Alba Iulia îl alege secretar general laResortul de Instrucţie Publică din cadrul Consiliului Dirigent al Transilvaniei, cu îndatorirea de a reorganiza învăţămîntul. În această calitate, din decembrie 1918 pînă în aprilie 1920, cît a funcţionat acest Consiliu, a organizat învăţămîntul primar şi secundar, a înfiinţat Universitatea Românească din Cluj, Politehnica din Timişoara, Conservatorul din Cluj. Încă din 1919 este membru corespondent al Academiei Române.

A militat pentru   organizarea Universității din Cluj pe baze românești (1919).

Pentru ridicarea prestigiului noii instituții de învățământ superior, intervine și reușește să-l aducă în țară pe marele savant Emil Racoviță, ajutându-l să înființeze la Cluj primul institut de speologie din lume.

În 1919, Onisifor Ghibu este numit ca profesor la noua universitate, fiind ales totodată membru corespondent al Academiei Române. În calitatea sa de profesor, funcționează până în anul 1945.
Pentru activitatea sa permanent patriotică, antirevizionistă și antisovietică, a avut de suferit tot restul vieții după instaurarea forțată a regimului comunist în România. A fost de la început ”persona non grata” si toată bibliografia lui a fost blocată de slugile comuniste.

Chiar din 1945, în timpul detenției – fără judecată – în lagărul de deținuți politici de la Caracal – a fost primul profesor ”epurat” și pensionat forțat din Universitatea clujeană, al cărei principal ctitor a fost în 1919.

În vara lui 1945, a fost ridicat şi închis în lagărul de la Caracal, unde a fost deținut timp de 222 de zile.

Nemulţumit de ceea ce se întîmpla, a scris memorii şi scrisori, a adresat petiţii conducătorilor ţării la acea vreme. De la una dintre aceste scrisori i s-au tras încă o  arestare la 10 decembrie 1956 fiind condamnat de un tribunal comunistt la 2 ani închisoare corecțională pentru că „a întreprins acțiuni împotriva regimului democrat popular al RPR”.

A fost eliberat la 13 ianuarie 1958.

Exclus complet din viața publică, a trăit izolat la Sibiu, până în 31 octombrie 1972, adică 27 de ani după ”epurarea” sa.
A continuat să scrie, lăsând la moartea sa zeci de mii de pagini de manuscrise, în mare parte memorialistică.

N-a încetat nici un moment lupta – întotdeauna argumentată, spre a fi greu condamnabilă – cu oficialitățile comuniste, fiind în fruntea ”rezistenței intelectuale” din epocă, cu toată teroarea permanent desfășurată împotriva sa de teribila Securitate comunistă.

 

 

1974: România a ratificat Pactul internaţional cu privire la drepturile Economice, Sociale şi Culturale, semnat de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite la 16 decembrie 1966. Ultimul Raport Naţional al României a fost depus la 7 ianuarie 1993.

 

 

 

 

2006: A murit Dan Beizadea, instrumentist, dirijor şi compozitor de muzică uşoară; (n. 1933).

 

 

2011: ONU a anunțat ca pe Pământ, în Filipine, s-a atins pragul de 7 miliarde de oameni.

În urmă cu 2.000 de ani, la naşterea lui Iisus Hristos, se estimează că  trăiau pe Terra în jur de 300 de milioane de oameni.

Pragul de un miliard a fost atins în anul 1804.

În ultimii 38 de ani populaţia Terrei a trecut succesiv patru praguri: 4 miliarde de locuitori în 1974, 5 miliarde în 1987, 6 miliarde în 1999 şi 7 miliarde în 2011.

 

 

2012: A murit Gheorghe Mincă, profesor, poet, ziarist, traducător, eseist, epigramist (n. 1942).

 

 

 

2014: A murit poetul român de etnie evreiască Grisa Gherghei

(numele la naştere: Herş Segal) ; (n. la 30 nov. 1936, la Galați).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Era fiul lui Leon Segal, muncitor tipograf, și al Suricai (n. Moise), funcționară.

Scoala elementară și Liceul „V. Alecsandri” le-a absolvit la Galați și  în acelasi oraș a urmat Facultatea de Chimie Alimentara (trei ani) si Facultatea de Filologie (licența în 1965). A fost bibliotecar la Biblioteca „V. A. Urechia” din Galați.

Colaborează la publicațiile Iașul literar, Luceafarul, România literară. Contemporanul, Ateneu. 

A fost unul dintre fondatorii  revistei Pagini Dunărene, în care a debutat cu poezia Peisaj cu val (1959)

De asemenea, a debutat editorial cu volum Nici o tangenta la inima! (1968), in colaborare cu „Luceafarul”. 

Cele mai reușite poeme ale acestui poet citadin sînt cele construite sub imperativul „poeziei sintetice” (de care vorbea Apollinaire), bazate pe prospetimea impresiei si pe secventa abil decupata din cotidian. 

 

 

 

 

31 octombrie este :

Ziua Arhivelor Nationale ale României

 Arhivele Naţionale ale României, prestigioasă instituţie de cultură, au fost înfiinţate prin Regulamentele Organice din 1831/1832. 

Arhiva Statului din Ţara Româneasca a luat fiinta la 1 mai 1831 ca structura a Departamentului din Launtru (azi M.A.I.) la Bucuresti, iar la 1 ianuarie s-a constituit la Iasi, Arhiva Statului din Moldova ca structura a Logofetiei Direptatii (azi, Ministerul Justitiei).

La 31 octombrie 1862 s-a realizat unificarea serviciilor de arhivă ale Moldovei şi Ţării Româneşti, în cadrul programului de reforme început de Alexandru Ioan Cuza (1859-1866).

De atunci şi până în zilele noastre, misiunea Arhivelor Naţionale rămâne neschimbată – aceea de a colecta, păstra, administra şi garanta transmiterea memoriei colective prin intermediul documentului istoric.

În egală măsură, instituţia contribuie la documentarea privind drepturile şi libertăţile democratice, precum şi la buna gestionare a informaţiei în sectorul administraţiei publice. În depozitele Arhivelor Naţionale se păstrează 320 km liniari de documente aparţinând Fondului Arhivistic Naţional, aflate în administrarea Arhivelor Centrale şi a celor 42 de structuri teritoriale.

 

 

 

 

 

Foto: Clădirea Arhivelor Naționale din București

 

 

 

 

 

 La 31 octombrie 1864 intra în vigoare primul Regulament modern de organizare a Arhivelor, Arhiva Statului din Bucuresti devenind Directie Generala, având în subordine si arhivele iesene, director general fiind ilustrul carturar Cezar Boliac.

Data respectivă a devenit ZIUA ARHIVELOR NAŢIONALE.

Dupa Marea Unire de la 1918, odata cu nasterea statului national unitar roman, în ansamblul masurilor de unificare administrativa, urmare a unirii cu România a Basarabiei, Bucovinei si Transilvaniei, în 1925 apare Legea pentru organizarea Arhivelor Statului.

Rostul institutiei Arhivelor a fost si este acela de a pastra, conserva si valorifica tezaurul arhivistic, memoria unui popor, caci  „un act, oricare ar fi cuprinsul sau vechimea lui, are o dubla valoare: de a servi ca act de proprietate si de a deveni un act istoric sau literar pentru posteritate”  (Bogdan Petriceicu Hasdeu -director general al Arhivelor Statului între 1876-1900).

 

Până la începutul secolului al XVIII-lea, arhivele din Țările Române erau păstrate de către Cancelaria domnească, autoritățile ecleziastice și de către demnitarii de diferite ranguri în cadrul ierarhiei boierești. Cele mai vechi locuri de conservare a documentelor erau mănăstirile, care, fiind locuri considerate ca sigure, păstrau și documente laice. Spre exemplu, se știe că în 1775 Mitropolia Bucureștilor avea în păstrare o arhivă generală ce cuprindea documente private de tipul hotărniciilor.[7]

Arhivele din Țara Românească au luat ființă la 1 mai 1831, iar cele din Moldova la 1 ianuarie 1832, în condițiile în care primele legi administrative moderne, Regulamentul Organic, au intrat în vigoare.

În ce privește teritoriul Transilvaniei, autoritățile ungare și-au păstrat arhivele până în momentul în care Regatul maghiar a fost desființat ca urmare a bătăliei de la Mohacs din 1526. După ce Transilvania a intrat în componența Imperiului habsburgic la 1688, metodele de conservare a documentelor s-au îmbunătățit.

Atunci când Arhivele de Stat Maghiare au luat ființă în 1875, multe dintre vechile arhive transilvănene au fost mutate la Budapesta. Astfel, la finele secolului al XIX-lea, documentele referitoare la Transilvania, ca și cele din Banat și Bucovina, erau deja concentrate la arhivele statale de la Budapesta (Országos Lévéltár) și Viena (Haus-, Hof- und Staatsarchiv).[7]

După primul război mondial, statul român și-a extins substanțial teritoriul și Arhive ale Statului au luat ființă în 3 dintre provinciile noi ale României: la Cluj în 1920 pentru Transilvania, la Cernăuți în 1924 pentru Bucovina și la Chișinău în 1925 pentru Basarabia.

În 1925, o nouă lege referitoare la Arhivele Statului a intrat în vigoare; instituția intra în subordinea Ministerului Educației Publice. Constantin Moisil a fost director al instituției între 1923 și 1938, fiind urmat de Aurelian Sacerdoțeanu între 1938 și 1953.[7]

În 1951, în timpul perioadei comuniste, Direcția Arhivelor Statului a trecut sub controlul Ministerului Afacerilor Interne atunci fiind  adoptat și modelul sovietic de organizare.

O nouă lege a Arhivelor a intrat în vigoare în 1996.

Ziua Internaţională a Mării Negre – La 31 octombrie 1996 ministrii mediului din Bulgaria, Georgia, Romania, Turcia, Federatia Rusa si Ucraina s-au întâlnit la Istanbul pentru a semna Planul Strategic de Actiune pentru Marea Neagră, cel mai cuprinzator program adoptat vreodata pentru salvarea uneia dintre cele mai poluate mari de pe Terra.

Halloween-ul.

În fiecare an, seara de 31 octombrie este a vrajitoarelor. Copii, mascati în personaje „horror”, colindă pe la casele oamenilor, iar aceștia îi răsplătesc cu bomboane, covrigi sau nuci pentru a alunga spiritele rele ale fantomelor.

Adulții se întâlnesc în diverse localuri sau cluburi, care, pentru o noapte, se transforma în spații ale magiei, în care personaje precum Frankenstein.

Aceasta sărbătoare a fost influențată, de-a lungul secolelor, de numeroase culturi. În Imperiul Roman era Ziua Pomona, la celtici era festivalul Samhain, iar la creștini Sărbătoarea Tuturor Sfinților.

Istoricul Nicholas Rogers, care a cercetat originile Halloweenului, observă că în timp ce „unii folcloriști i-au detectat originile în sărbătoarea romană a Pomonei , zeița fructelor și semințelor, sau în festivalul morților denumit Parentalla , sărbătoarea este cel mai frecvent legată de festivalul celtic Samahain , scris inițial Samuin”care in irlandeza veche  înseamnă „sfârșitul verii”.

Este o sărbătoare, preluată  de multe popoare din lumea occidentală, ea răspândindu-se însecolul al XIX-lea prin intermediul imigranților irlandezi  din America.

 Halloween provine din limba engleză de la expresia All Hallows’ Even, numele sărbătorii creștine a tuturor sfintilor, sărbătoare cu care  a devenit asociat în țările unde predomină creștinismul occidental — catolic si protestant, pentru ca în aceste culte creștine, ziua tuturor sfinților este sărbătorită pe 1 noiembrie.

Specific pentru Halloween este dovleacul sculptat, care reprezintă Lanterna lui Jack.

Cu ocazia acestei sărbători, copiii se maschează în vrăjitori, mumii sau alte personaje și colindă pe la case întrebând „Trick or Treat?” (Păcăleală sau dulciuri?), ca o amenințare că dacă nu li se dau dulciuri, persoanei colindate i se va juca o farsă.

În alte țări, Halloween este serbat prin parade și carnavaluri.

În ultimii ani, din cauza unei promovări agresive prin intermediul filmelor și a televiziunii, sărbătoarea de import a ajuns și în România, fiind impusă indirect în școli și grădinițe prin organizarea de serbări tematice.
Deasemenea această zi are și un puternic caracter comercial, produsele specifice acestei sărbători fiind promovate în marile magazine și în mediul online Biserica Ortodoxă Româna este critica fata de noua ”tradiție” a costumării celor mici în personaje demonice, aratand că Halloween-ul “este de natură de a mutila sufletele copiilor”.”Ce poate fi bun în a te deghiza în vârcolac, în vrăjitoare, în vampir?si de ce unii se pictează cu cruce invers, se intreaba reprezentantii Bisericii ?”.  

 

 

 

 

 

 

 

 

CITIȚI ȘI : 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/10/31/o-istorie-a-zilei-de-31-octombrie-video/

 

 

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse) :

 

 

 

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;

3. e.maramures.ro ;

4. Wikipedia.ro.;

5. mediafax.ro ;

6. Enciclopedia Romaniei.ro ;

7.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;

8.  Istoria md.;

9. istoriculzilei.blogspot.ro;

10. https://bucovinaprofunda.wordpress.com