CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

 19 septembrie 1919. Remiterea condițiilor de pace ale Puterilor Aliate și Asociate către delegația Bulgariei învinse în Primul Război Mondial

 

 

Imagini pentru Tratatul de pace de la Neuilly,cedarile teritoriale ale Bulgariei photos"

 Foto: Harta Dobrogei (care includea Cadrilaterul intrat în posesia României în urma Tratatului de pace de la București din 1913).

În perioada noiembrie 1916 – 2 decembrie 1918, Dobrogea (inclusiv Cadrilaterul) s-a aflat sub ocupația trupelor germano-bulgaro-turce.

După încheierea Primului Război Mondial și înfrângerea Puterilor Centrale cu care Bulgaria se aliase, Dobrogea și Cadrilaterul au revenit la România care le va păstra până la 7 septembrie 1949, când a intervenit, sub presiunea Germaniei naziste, semnarea Tratatului de la Craiova și cedarea Cadrilaterului  către Bulgaria.

 Pe 19 septembrie 1919, la orele 10 și jumătate a avut loc remiterea condițiunilor de pace ale Aliaților occidentali delegațiunii bulgare [1] la ministerul afacerilor străine din Paris.

 

D. Clemenceau, care prezida ședința, a rostit următoarele cuvinte:

 Domnilor plenipotențiar bulgari, textul condițiunilor de pace ale Aliaților vă va fi remis; cu începere de azi veți avea pentru a vă prezenta în scris observațiunile, un termen de 25 de zile.

Consiliul suprem, după examinarea observațiunilor prezentate în termenul fixat, va adresa un răspuns în scris delegațiunii bulgare indicându-i termenul în care va trebui să dea  răspunsul definitiv.
     

 

 

 

 

 Harta Bulgariei după Tratatul de pace de la Neuilly. Teritoriile cedate Serbiei şi Greciei.

 

 

 

Frontiera de sud [a Bulgariei], după tratat, va fi linia munților Rhodope, lăsând Bulgariei o ieșire economică la Marea Egee, sub protecțiunea Ligii Națiunilor.

Frontierele cu România rămân cum au fost fixate prin Tratatul din 1913 din București. Frontiera din partea Serbiei se modifică puțin în regiunea Strumiței în favoarea acesteia.

Apoi prin Art. 127, Bulgaria se angajează să restituie toate obiectele luate sau sechestrate în teritoriul invadat al României, Greciei și Serbiei.

Afară de acestea, va da României: 60 de tauri, 6000 vaci de lapte, 5.250 cai și iepe, 1050 catâri, 3400 boi de jug; berbeci și oi 15.000, iar ca despăgubire de răsboiu 1 miliard lei.”

 

 

Foto: Tratatul de pace de la Neuilly, ratificat de rege Boris al III-leaal Bulgariei și de premierul Al. Stamboliiski, la 15 februarie 1920.

 

 

 

 

 

Sursa: 

 

https://ispaim.mapn.ro  – Vasile Bianu, Însemnări din Războiul României Mari, vol. 2, Cluj 1926, pag. 321.


[1] Formată din prim-ministru și ministru de Externe Teodor Teodorov, ministru de Justiție Venelin Ganev, ministrul Comerțului, Industriei și Muncii Ianko Sakasov, diplomatul Mihail Safarov, și ministrul Lucrărilor Publice Aleksandar Stamboliiski, care va prelua funcția de prim-ministru la 14 octombrie 1919.

27/10/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

ZIUA DE 27 OCTOMBRIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

 

 

 

 

 

 

 

 

   Ziua de 27 octombrie în istoria noastră

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1439: Moare regele Ungariei, Albert de Habsburg.  Iancu de Hunedoara impune în Dietă alegerea (1440) ca rege a lui Vladislav, regele Poloniei, care va domni pînă la 1444.

 

 

 

 

 

 

1682 : Mitropolitul Dosoftei a început tipărirea  la Iaşi, după izvoare bizantine şi slave, a „Vieţii şi petreacerii svinţilor” (4 volume) .

 

 

 

 

 

 

Image result for Viaţa şi petreacerea svinţilor"photosImage result for dosoftei photos

 

 

Sfantul Ierarh Dosoftei s-a născut în anul 1624 la Suceava în familia Barilă. La botez, pruncul a primit numele Dimitrie, pentru că se născuse în preajma zilei de 26 octombrie, când Biserica sărbătoreşte pe  sfântul martir din cetatea Tesalonicului de la începutul veacului al IV-lea.

A  fost un cărturar român, mitropolit al Moldovei, poet și traducător.A decedat in data de 13 decembrie 1693, la Żółkiew, în Polonia, azi Jovkva, Ucraina.

În 2005 Biserica Ortodoxă Română l-a proclamat sfânt.

 

 

 

 

 

 

 

1687: Este semnat Tratatul de la Blaj, prin care Imperiul Habsburgic obligă 12 orașe transilvănene să primească la iernat trupele imperiale.

Imperiul recunoştea, în cadrul Tratatului, privilegiile ţării şi domnia ereditară a principelui Mihai Apafi, principe al Transilvaniei (1661-1690).

Este inceputul penetrației austriece în Transilvania

Vor urma numeroase conflicte militare între armata habsburgică și locuitorii acestor 12 cetăți.

 

 

 

 

 

 

 

1872: Se încheie  la București, Convenţia pentru joncţiunea liniilor ferate austro-ungare şi române.

 

 

 

 

1902: S-a născut arhitectul Ştefan Balş-Lupu, membru de onoare al Academiei Române din 1993.

La comanda Patriarhiei române şi a Mitropoliei Moldovei, a desfăşurat o amplă acţiune de refacere şi restaurare a unor edificii de cult şi a unor monumente istorice.

A scris singur sau în colaborare mai multe monografii: „Mănăstirea Moldoviţa”, „Mănăstirea Humor”, „Mănăstirea Neamţ” ş.a.; (m. 1994).

 

 

 

 

 

 

 

1916: Sfârşitul celei de-a doua bătălii de la Oituz. Trupele române rezistă eroic, oprind puternica ofensivă inamică germano-austriacă.

 

 

 

 

 

 

1918: Regele României, Ferdinand I, a trimis mesaje presedintelui Franței, Raymond Poincare, și primului ministru al acestei  țări, George Clemenceau, în care exprima “atașamentul ferm” al poporului român la “cauza comună” și dorința sa de a acționa pentru infăptuirea “idealului național”.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1918: Guvernul român adresează trupelor de ocupaţie inamice germane, austro-ungare și bulgare, un ultimatum de 24 de ore, prin care le cere să părăsească teritoriul României.

 În noaptea de 28 octombrie/10 noiembrie spre 29 octombrie /11 noiembrie, Armata română reîncepea operaţiunile militare împotriva Puterilor Centrale (27.X./9.XI)

 

 

 

 

 

 

 

 

1924: S-a născut în localitatea Topârcea, județul interbelic Sibiu ,  cantareața  de muzică populară Lucreția Ciobanu.

A fost supranumită Doamna Munților, datorită repertoriului păstoresc pe care l-a abordat, ducand cântecele din Mărginimea Sibiului până departe în America de Nord, mai exact în Statele Unite ale Americii și Canada.

 

 

 

 

 

Image result for Lucretia Ciobanu. photos

 

 

 

  A fost  laureata a Festivalului Mondial al Tineretului în anul 1953. 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Lucreția Ciobanu a decedat in ziua de  30 septembrie 2015, la București.

 

 

 

 

 

1925: S-a născut Romulus Bărbulescu, critic literar, dramaturg, eseist, realizator de antologii și scriitor de literatură științifico-fantastică, precum și actor și scenarist; (m. 2010).

 

 

1927: S-a născut antrenorul de handbal Oprea Vlase, considerat unul dintre creatorii handbalului în 7; cu echipa masculină de seniori a clubului Dinamo Bucureşti a cucerit, printre altele, opt titluri naţionale şi Cupa Campionilor Europeni (1965).

Ca antrenor (principal sau secundar) al echipei naţionale masculine a României a cucerit patru titluri mondiale, în 1961, 1964, 1970 şi 1974, medalia de argint la Jocurile Olimpice de vară din 1976 şi cea de bronz la Jocurile Olimpice de vară din 1972; (m. 2011).

 

 

 

1934: S-a născut la București, actriţa Sanda Toma.

A absolvit in 1955 Institutul de Teatru I.L. Caragiale din capitală si a fost repartizata la Teatrul Naţional din Craiova, unde a rămas până in 1958, dupa care  s-a întors in capitala, la Teatrul Naţional.

 

 

 

 

 

 

 

Image result for actriţa Sanda Toma.photos

 

 

In perioada 1961-1994 a jucat si la Teatrul de Comedie din Bucuresti.

A debutat pe marele ecran in 1960, cu rolul Lucietta din filmul Bădăranii regizat de Sica Alexandrescu si Gheorghe Naghi, după piesa lui Carlo Goldoni. A mai jucat in Celebrul 702 (1962), Lupul mărilor (serial Tv din 1971), Zestrea (1973), Bunicul si doi delincventi minori (1976), Un OM in loden (1981), Promisiuni (1985), Figuranţii (1987), Harababura (1990), Crucea de piatră (1993), Trenul Vieţii (1998), Ţăcăniţii (2002)- coproducţie Franţa, Belgia, România, Tandreţea Lăcustelor (2002).

A prezentat alături de Stefan Tapalaga emisiuni de televiziune ca Magazin 111, Post Meridian, Zigzag, apoi Album Duminical, a jucat in spectacole de teatru pentru televiziune ca „Maliţioasa mea fericire”, „Cazul Pinedus”, „Copacii mor în picioare”, „Aici nu mai locuieşte nimeni”.

 

 

 

 

 

 

1936: S-a născut soprana Niculina Cârstea.

 

 

 

 

Image result for soprana Niculina Cârstea. photos

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1936: S-a născut actorul român Dumitru Furdui; (d. 1998).

 

 

 

 

 

 

Dumitru Furdui

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1938: La Târgu-Jiu a fost inaugurat ansamblul monumental conceput de Constantin Brâncuși, în cinstea ostaşilor români căzuţi în bătălia de la Jiu, cuprinzând capodoperele artei moderne: “Masa Tăcerii”, “Poarta Sărutului”, “Coloana fără sfârşit”.

„Coloana fără sfârşit”, celebră sculptură a lui Constantin Brâncuşi,  are o înălţime de 29,35 metri şi este compusă din 15 moduli octaedrici, respectiv având la extremităţile inferioară şi superioară câte o jumătate de modul. Denumirea ei originală a fost „Coloana recunoştinţei fără sfârşit” şi a fost dedicată soldaţilor români din Primul Război Mondial căzuţi în 1916 în luptele de pe malul Jiului

Propunerea de a ridica acest ansamblu i-a fost adresata marelui sculptor in 1935, cand Liga nationala a femeilor din judetul Gorj, prezidata de Aretia G.Tatarascu, i-a solicitat sa inalte la Targu Jiu o “Coloana” in memoria eroilor cazuti in Primul Razboi Mondial.

 Brancusi a acceptat propunerea si spre sfarsitul anului s-a intors de la Paris, ocazie cu care a deschis prima sa expozitie personala in tara natala.

Un an mai tarziu i-a prezentat Aretiei Tatarascu planurile pentru monumentul cerut. In 1937, aflat la Tirgu Jiu, a inceput sa lucreze la definitivarea “Coloanei fara sfarsit” si a mers in carierele de la Pietroasa, Banpotoc, Baciu si Ruschita ca sa aleaga piatra pentru “Poarta Sarutului”.

După ce materialul a fost ales, în septembrie s-a apucat de finalizarea ansamblului, iar in noiembrie arhitectul peisagist Frederic Rebhuhn a reamenajat gradina publica a orasului pentru amplasarea monumentelor.

Astfel, a fost trasată aleea care leaga “Masa Tacerii” de “Poarta Sarutului” in prelungirea “Căii eroilor” si a fostului “Târg al fânului”, unde a fost ridicata “Coloana fără sfârsit”.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Doctorul Traian Stoicoiu (decedat în 1999) , spunea că l-a cunoscut pe Brâncuși, tatăl său Matei Stoicoiu fiind coleg cu Brâncuși în clasele primare. El spunea că adevăratele nume ale operelor lui Brâncuși sunt de fapt:

„Masa Apostolilor Neamului”, ” Monumentul  Intregirii Neamului” și „Coloana Sacrificiului Infinit”.

Masa apostolilor are 12 scaune, semnificând apostolii și o masă semnificând Isus care i-a adus împreună, Monumentul  Întregirii neamului (Poarta Reîntregirii) are două coloane segmentate fiecare în patru părți egale, adica cele 8 regiuni unite in partea de sus cu o grinda transversala, Regatul României care le-a unit la 1918.

 Coloana Sacrificiului infinit dat de eroii români pentru reîntregirea neamului. Numărul modulelor din care este alcătuită coloana reprezintă anul când România a intrat în Primul Război Mondial și se termină cu o jumătate de modul, reprezentând jumătatea anului respectiv.

Ea  avut ca model un monument funerar gorjean și are 16 module și jumătate semnificând vara lui 1916, când Regatul României a intrat în Marele Război pentru reîntregirea neamului.

Ceremonia de inaugurare a ansamblului sculptural din Targu Jiu a avut loc in prezenta lui Brancusi, slujba solemna fiind oficiata de 16 preoti.

 Brâncuși a fost un sculptor simbolist, iar comuniștilor nu le-au plăcut numele date de Brâncuși  operelor lui, afirma doctorul Traian Stoicoiu.

 

 

 

http://youtu.be/_N1swEuFVnU

 

 

 

 

 

1940Sunt reînhumate creștinește, în cimitirul Mănăstirii Predeal, ramășițele pământesti ale unor legionari ucişi în timpul dictaturii regelui Carol al II-lea, în cadrul unei mari solemnităţi la care au participat Wilhelm Fabricius, Ministrul Germaniei în România, şi Ghigi, Ministrul Italiei la Bucureşti.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1945: S-a născut compozitorul şi instrumentistul Romeo Vanica, membru fondator al trupei “Mondial” şi fost redactor al postului Radio România Actualităţi; (m. 23 aprilie 2014).

 

 

 

 

 

 

Trupa “Mondial”  a atins succesul la puţin timp după înfiinţare, lansând discuri în străinătate în primii patru ani, timp în care se bucurau de un succes răsunător şi în ţară. În memoria publicului au rămas : „Romanţă fără ecou” (cunoscută şi prin primul ei vers, „Iubire, bibelou de porţelan”), „Primăvara” şi „Atît de fragedă”.

 

 

 

 

 

Image result for romeo vanica photos

 

Trupa „Mondial”

 

 

 

 

Grupul s-a desfiinţat în 1979, când Filip Merca (unicul membru fidel formaţiei de-a lungul întregii sale istorii) a  renunţat la orice activitate muzicală şi a  plecat în Statele Unite.

Alţi membri ai formaţiei au rămas activi în domeniu, fie în cadrul altor formaţii (Mihai Cernea la Sfinx, iar Iuliu Merca va înfiinţa Semnal M în 1977), fie în calitate de compozitori (Romeo Vanica).

 

 

 

 

Imagini pentru Romeo Vanica photos"

Foto: Romeo Vanica (1945 – 2014)

 

 

 

 

 

 

 

 1946: S-a născut interpreta de muzică uşoară Mihaela Mihai.

 

 

 

 

 

Image result for Mihaela Mihai.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1947: Începe la București, mascarada procesului înscenat de comuniști liderului Partidului National Taranesc,  Iuliu Maniu.

Sentinţa va fi pronunţată la 11 noiembrie 1947.

 

 

 

 

 

Image result for proces iuliu maniu photos

Foto: Iuliu Maniu la proces.

 

 

 

 

 

 

 

1948: Se înaintează guvernului Petru Groza „statutul de organizare, conducere şi administrare al Cultului catolic de toate riturile din România”.

Prin decretul lege nr. 177/1948, Guvernul comunist a stabilit că toate cultele religioase din ţară vor putea funcţiona legal numai în baza unui statut de organizare aprobat.

Proiectul de statut urma să fie întocmit de către cultul religios respectiv, iar aprobarea o acorda Guvernul. In urma celor întâmplate cu Biserica Română Unită s-a făcut încă o încercare şi, în baza numitului decret lege, Cultul Catolic de toate riturile din România, latin, bizantin, armean şi rutean a întocmit un statut comun, care, la 27 octombrie 1948, a fost înaintat Ministerului Cultelor (înregistrat la 28 octombrie), cu următoarea adresă, semnată, în numele episcopatului catolic, de către episcopii Dr. Iuliu Hossu, greco-catolic şi Márton Áron, romano-catolic:

„Domnule Ministru, Avem onoarea a Vă înainta, în numele episcopatului catolic de toate riturile, în conformitate cu art. 14 al Decretului nr.177/1948, STATUTUL DE ORGANIZARE, CONDUCERE ŞI ADMINISTRARE AL CULTULUI CATOLIC DIN R.P.R., însoţit de MĂRTURISIREA DE CREDINŢĂ cu respectuoasa rugăminte să binevoiţi a da aprobarea cerută de Lege. Primiţi, domnule Ministru, expresiunea sentimentelor noastre de deosebită consideraţiune. Bucureşti, la 27 octombrie 1948, ss. dr. I. Hossu, ss. A. Márton„.

 

 

 

 

 

 

 

Imagini pentru episcopul Iuliu Hossu"

 

 

 

Foto: episcopul Marii Uniri, Iuliu Hossu

 

 

 

 

 

 

În noaptea de 27/28 octombrie, episcopul Iuliu Hossu a fost ridicat de către organele Securităţii de la locuinţa din Bucureşti a fratelui său, medicul dr. Traian Hossu, şi dus în lagărul organizat la Dragoslavele, în reşedinţa de vară a Patriarhului B.O. R., împreună cu ceilalţi episcopi ai Bisericii Române Unite.

Statutul nu a fost aprobat, Ministerul cultelor, cu adresa nr. 41.428/1948, comunică Bisericii Romano-Catolice că, în vederea aprobării, vor trebui modificate mai multe articole din statutul prezentat.

 

 

 

 

 

1962: S-a născut la Buzău, actriţa Teodora Mareş.

După terminarea liceului, în 1981, dă examen la Institutul de Teatru din Târgu Mureș, unde nu este admisă. Se angajează în ansamblul Teatrului Maria Filotti din Brăila. În anul 1982 dă din nou examen de admitere la Institutul de Teatru din Târgu Mureș, dar este respinsă și de această dată. În 1983 dă examen de admitere la IATC București, unde este admisă prima si absolvă Facultatea de Actorie în 1987.

În 1985, în timpul studenției, este distribuită în rolul Ioana Popa din celebrul film Declarație de dragoste, în regia lui Nicolae Corjos, rol care îi va aduce notorietate și un premiu de interpretare, influențându-i cariera artistică. Ulterior va juca în numeroase alte filme.

 

 

 

 

 

 

 

Image result for actriţa Teodora Mareş.

 

 

 

 

 

 

1985: A murit prozatoarea Alice (la naștere Alisa) Botez.

 

  

Prozatoarea Alice Botez s-a născut la 22 septembrie 1914 în orașul Silatina. A făcut studii de logică și psihologie la Facultatea de Litere și Filozofie a Universității din București (1933-1938).

Dupa absolvirea studiilor, Alice Botez desfasoara o activitate didactica in cadrul Catedrei de logica a Facultatii de Litere si Filosofie din Bucuresti, iar dupa razboi functioneaza timp de doisprezece ani ca profesoara de matematica si de fizica.

De asemenea, la inceputul anilor ’50 se angajeaza bibliograf la Biblioteca Centrala de Stat, activitate pe care o desfasoara pana la pensie.

Și-a făcut debutul publicistic la 23 de ani. Între 1940 și 1942 susține cronica literară a cotidianului „Vremea”. In aceasta revista publica in 1944 nuvela fantastica “Asasinatul din Padurea Strambei Disperari”. Editorial a debutat tarziu, in 1968, cu romanul “Iarna Fimbul”.

A urmat romanul poetic “Padurea si trei zile” (1970), poemul dramatic “Dioptrele sau Dialog la zidul caucazian” (1975), romanul isroric “Emisfera de dor” (1979), parabola “Eclipsa” (1979), povestirea “Insula alba” (1984).  

În 2001 i s-a publicat jurnalul cu titlul ”Cartea realizărilor fantastice”.  A fost o bună prietenă cu Jani Acterian, autoarea ”Jurnalului unei fete greu de mulțumit”, jurnal apărut postum.     

  Liviu Petrescu, în „Dicționarul Scriitorilor Români”, scrie despre Alice Botez:  „[ea] prezintă în proza sa, asemenea lui Ianus, o față dublă arătând o vie receptivitate pentru experimentele și căutarile prozei moderne.” 

Pentru două lucrari scrise în 1979, “Emisfera de dor” și “Eclipsa”, Alice Botez a fost distinsă cu Premiul Uniunii Scriitorilor din Romania. Scriitoarea s-a stins din viață pe 27 octombrie 1985 și a fost înmormântată la Cimitirul Bellu din București.

 

1997: Prim-ministrul României, Victor Ciorbea a solicitat, in cadrul reuniunii Partidului Popular European (PPE) si a Uniunii Europene Democrat Creștine (UECD), sprijin pentru începerea simultană a negocierilor de aderare la UE.

 

 

 1999: A murit compozitorul de muzică uşoară Dinu Giurgiu; (n. 1943).

 

2004: In Județul Vrancea se produce un cutremur, de 6 grade pe scara Richter şi o intensitate în zona epicentrală de 7 grade pe scara Mercalli.

Din fericire nu sunt semnalate victime sau pagube materiale majore.

 

2005: A decedat Ion Mociorniţă, simbol al luptei împotriva comunismului, în puşcăriile căruia şi-a petrecut ca deţinut politic şapte ani din viaţă.

De profesie avocat, a  fost fiul marelui industriaş interbelic, Dumitru Mociorniţă, un mare întreprinzător român din perioada interbelică, în domeniul încălțămintei și pielăriei.; (n.1917).

A fost și pasionat de fotbal, jucînd o perioadă la echipa Carmen București, pe care a și patronat-o.

A fost arestat de autoritățile comuniste și încarcerat la Jilava, iar averea, inclusiv ceea pe care o moștenise de la tatăl său, i-a fost  confiscată. Refuză să coopereze cu autoritățile la „demascarea burgheziei”.

In 1973 a emigrat în Canada și a locuit într-o suburbie din Montreal impreuna cu soția sa  Rosetta, pictorita de icoane, până la moartea lui in urma unui infarct cardiac.

Foto:  Ion Mociorniţă impreuna cu fiica sa, Marie-Rose

După revoluția din 1989, fiica sa Marie-Rose Mociorniță, a dus o luptă tenace pentru restituirea averilor confiscate abuziv de către comuniști.

2007: Un sobor de înalţi ierarhi în frunte cu P.F. Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a oficiat slujba de sfinţire a studiourilor TV şi Radio Trinitas din Bucureşti.

 

 

Cele două studiouri, alături de studioul Radio Trinitas din Iaşi (inaugurat în aprilie 1998) fac parte din noul Centru de Presă „Bazilica” al Patriarhiei Române (care mai include ziarul „Lumina” şi o agenţie de ştiri).

NOTĂ: Deschiderea oficială a Trinitas TV, primul post de televiziune al Bisericii Ortodoxe Române, a avut loc în ziua sărbătoririi Cuviosului Dimitrie cel Nou.

2015: A decedat actriţa de teatru şi film Mitzura Arghezi (numele real: Domnica Teodorescu), fiica poetului Tudor Arghezi (Ion Teodorescu).

 

Imagini pentru mitzura arghezi photos"

 

A fost membru în Consiliul de Administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune (2005-2010), deputat PRM (1996-2004); (n. 1924).

 

 2016: A încetat din viață compozitorul, profesorul, poetul, traducătorul şi muzicologul Nicolae Coman.

Imagini pentru muzicologul Nicolae Coman photos"

Născut la Bucureşti în 23 februarie 1936, Nicolae Coman a studiat la Conservatorul din Bucureşti (între 1953-1959) cu Mihail Jora, Victor Iuşceanu, Paul Constantinescu, Zeno Vancea, Tudor Ciortea şi George Breazul.

A activat  ca cercetător ştiinţific la Institutul de folclor din Bucureşti (în perioada 1960-1963), apoi asistent, lector, conferenţiar şi profesor (din 1992) la catedra de compoziţie a Conservatorului bucureştean, Nicolae Coman a publicat studii şi articole în Revista „Muzica”, Revista de Folclor, România Literară şi altele, a scris versuri pentru lucrări vocale, corale şi vocal-simfonice, a tradus librete de operă, poeme şi poezii din lirica universală, a susţinut conferinţe, prelegeri, concerte-lecţii, comunicări ştiinţifice, a realizat emisiuni radiofonice şi de televiziune, şi-a lansat un volum de poezii cu ocazia aniversării a 70 de ani, în cadrul festivităţii organizate de Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor.

 

 

 

 

Aniversări – Comemorări

 

27 octombrie 1997. S-a revenit la timpul legal român (GMT+2); prin Ordonanţa de Guvern 20/1997, pe întreg teritoriul României orarul de vară, corelat cu orarul practicat în statele Uniunii Europene, se aplică din ultima duminică a lunii martie până în ultima duminică a lunii octombrie, când ora 4:00 devine ora 3:00; în anul 2019 s-a trecut la ora de vară (GMT+3) la 31 martie.

NOTĂ: În România ora de vară a fost introdusă prima oară în 1932 (între 22 mai – 2 octombrie). Din 1933 şi până în 1940 ora de vară era introdusă în prima duminică din aprilie până în prima duminică a lunii octombrie. Între anii 1941 şi 1979 nu s-a mai folosit ora de vară. Din 1979 până în 1996 (cu mici excepţii) ora de vară se introducea la sfârşitul lui martie până la sfârşitul lui septembrie. Din 1997 se trece la ora de vară începând cu ultima duminică din luna martie până în ultima duminică din luna octombrie

 

 

 

 

 

 

 

 

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

 

 

 

Sfantul Dimitrie cel Nou Basarabov, ocrotitorul Bucureștiului

 

 

 

 

 

 

 

 Image result for Sfantul Dimitrie cel Nou Basarabov, ocrotitorul Bucurestiului photos

 

 

Sfantul Cuvios Dimitrie Basarabov, ocrotitorul Bucureștiului, este sărbătorit pe 27 octombrie.

S-a născut în satul Basarabi, la sud de Dunare (in Bulgaria) și a trait in secolul al XIII-lea, in timpul “imperiului” vlaho-bulgar de la Tarnovo, intemeiat de fratii Petru si Asan.

Iubind viata de ascet, se va retrage intr-o pestera.

Nu stim cat timp s-a nevoit in aceasta pesteră si nici cand a trecut la cele vesnice.

Traditia spune ca inainte de a muri, s-a asezat singur intre doua lespezi de piatra, ca intr-un sicriu, fiind acoperit in timp de apele raului. Moastele sale au ramas multa vreme sub ape, până când o copilă care patimea de duh necurat a avut o revelație: i s-a aratat Sfântul Dimitrie Basarabov, care i-ar fi spus:

“Daca parintii tai ma vor scoate din apa, eu te voi tamadui”. Parintii vor merge la locul indicat in vis, langa raul Lom, si vor gasi trupul neputrezit al sfantului intre doua pietre.Moastele  Cuviosului Dimitrie vor fi duse si asezate in biserica din Basarabi.

Vestea despre aflarea cinstitelor sale moaste s-a raspandit curand atat in localitatile din sudul Dunarii, cat si in cele din nordul ei. Numerosi credinciosi de pe ambele sale maluri se indreptau spre satul Basarabi pentru a se inchina cinstitelor moaste si a cere marelui sfant ajutor si mijlocire in fata Parintelui ceresc.

Se implineau astfel cuvintele Sfantului Apostol Pavel care scria corintenilor ca “Dumnezeu a ales pe cei nebagati in seama ai lumii acesteia ca sa biruiasca pe cei tari, a ales pe cei de jos ca sa rusineze pe cei trufasi” (I Corinteni 1, 27-28).

Dumnezeu l-a ales tocmai pe acest Dimitrie, smerit pastor si apoi pusnic, neluat in seama de nimeni, ca el sa fie cunoscut apoi de toti si sa-i ceara ajutor si ocrotire in nevoi. S-a invrednicit si el de aceeasi cinstire ca si pastorul Amos care a ajuns prooroc, ca si David care din pastor a ajuns rege in Israel, ca si pastorii din jurul Betleemului care au aflat de nasterea dumnezeiescului Prunc si au venit sa I se inchine.

Traditia spune ca unul din domnii Tarii Romanesti a ridicat in satul Basarab o biserica noua, in care au fost asezate moastele Sfantului Dimitrie cel Nou, spre a fi cinstite de credinciosii care se indreptau mereu spre satul in care vazuse lumina zilei.

Moastele noului sfant al lui Hristos au ramas acolo aproape cinci secole. Intre anii 1768-1774 a avut loc un razboi nimicitor intre rusi si turci, purtat si pe pamantul romanesc, dar si in sudul Dunarii, pe teritoriul fostului stat bulgar, desfiintat de turci inca de la sfarsitul veacului al XIV-lea.

Generalul rus Petru Saltacov a ajuns cu ostile sale in satul Basarab. Pentru ca cinstitele moaste sa nu fie profanate de ostasii turci musulmani, generalul a poruncit ca ele sa fie duse in Rusia.

Ajungand cortegiul cu racla in Bucuresti, un negustor bogat cu numele Hagi Dimitrie, se pare un macedoroman, precum si mitropolitul Grigorie II al Tarii Romanesti, au rugat pe generalul rus sa lase cinstitele moaste ale Sfantului Dimitrie cel nou poporului roman si Mitropoliei tarii, ca o mangaiere pentru multele pagube materiale si suferinte indurate de romani in cursul acelui razboi, mai ales ca era “valah” de neam.

Ascultandu-le dorinta, moastele au fost asezate cu mare cinste in catedrala mitropolitana din Bucuresti in iulie 1774.

Mana dreapta a Sfantului a fost trimisa, totusi, la Kiev, unde se crede ca se pastreaza si astazi.

In felul acesta, Sfantul Dimitrie cel nou sau Basarabov a devenit ocrotitorul Bucurestiului si al intregii Tari Romanesti.

Racla cu moastele Cuviosului Dimitrie a fost scoasa in procesiune pe strazile Bucurestiului de mai multe ori.

Astfel, in 1815, din porunca domnitorului Caragea, pentru a se pune capat epidemiei de ciuma, in 1831, la cererea generalului Paul Kiseleff, in speranta opririi epidemiei de holera si in 1827, in timpul lui Grigore Ghica, pentru ploaie.

Multe suferinte si felurite boli au fost vindecate in urma rugaciunilor staruitoare in fata cinstitelor moaste ale Sfantului Dimitrie. In vreme de seceta s-au facut cu ele procesiuni pentru ploaie. An de an zeci de mii de credinciosi din Capitala tarii noastre sunt prezenti la slujba pomenirii sale, care se face in ziua de 27 octombrie.

Tinand seama de cinstirea deosebita de care se bucura Sfantul Dimitrie cel nou, mai ales in Bucuresti, la 28 februarie 1950 Sfantul Sinod a hotarat generalizarea cultului sau in toata Biserica Ortodoxa Romana.

Aceasta hotarare s-a transpus in fapta in cadrul unor impresionante manifestari bisericesti la 27 octombrie 1955, in prezenta multor ierarhi romani si straini si a numerosi preoti, calugari si binecredinciosi crestini din Bucuresti si din alte localitati din tara.

De atunci, evlavia credinciosilor romani fata de acest Sfant odraslit din neamul nostru a sporit si mai mult.

Chipul sau este zugravit in icoane, dar si in biserici, iar slujba si Acatistul lui au fost tiparite in mai multe randuri.

Minunile Sfântului Dimitrie Basarabov

 

Parintele Iustin Bulimar, slujitor la Catedrala patriarhala  din anul 1989, spune ca:

“In 1989, in urma slujbei Sfantului Maslu, un credincios pe care eu l-am vazut de mai multe ori participand la aceasta Sfanta Taina si la celelalte slujbe ale Bisericii ramanea intotdeauna ultimul de se inchina.

Si, intr-una din zile, la fel procedand, a urcat la racla sfintelor moaste (dar de ce ramanea ultimul sa se inchine? – pentru ca umbla cu carje), si-a asezat carjele, ca de obicei, ca sa si le poata lua dupa rugaciune, dupa ingenuncherea pe care o putea face el acolo in felul lui, si minunea s-a intamplat: s-a ridicat, s-a inchinat, a coborat treptele, n-a realizat pe moment ca el de fapt isi uitase carjele si de-abia dupa ce a coborat Dealul Patriarhiei si-a dat seama de miracolul, de minunea intamplata.

 

S-a intors inapoi plangand si multumind cu lacrimi in ochi, lui Dumnezeu si Sfantului Dimitrie, povestindu-i preotului de pe vremea aceea – era un arhimandrit deosebit, un preot evlavios, iubit de credinciosi, parintele Grichentie, care s-a retras dupa Revolutie, la pensie, la Manastirea Secu – si dansul a ramas foarte impresionat, desi mai vazuse si alte minuni petrecute la racla Cuviosului Dimitrie cel Nou.

Parintele Dimitrie Irimia povesteste: “Un caz care m-a impresionat a fost acela al unei doamne ce avea in jur de 40 de ani care, efectiv, a fost revoltata asupra celor din familia ei pentru ca veneau si stateau la Sfantul Dimitrie foarte multe ore in sir, in ploaie, in frig.

 

De aceea, a venit cu gand vrajmas la racla Cuviosului Dimitrie.Ea nu concepea, nu putea intelege, si a venit cu acest gand de razbunare impotriva Sfantului si cu o mana a zgariat cu unghiile moastele Sfantului Dimitrie in locul unde ele sunt descoperite spre a fi sarutate de credinciosi. Cand a venit la mine, mi-a spus, ascunzand fapta sa:

“Parinte, am fost la toti doctorii; am o boala foarte rara – imi curge sange din buricele degetelor.

I-am facut dezlegari, apoi s-a mai linistit; era foarte agitata. I-am explicat ca trebuie sa se spovedească, sa tina post, si atunci mi-a spus:

“Eu numai cu o mana am zgariat acolo, dar imi curge sange din amandoua mainile.

Apoi, a venit cineva din familie si mi-a spus ca s-a vindecat. De atunci nu am mai vazut-o, dar acest caz a fost unul deosebit din cate am vazut si auzit.”

 

 

 

 

 

 

 

 

CITIȚI ȘI: 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/10/27/o-istorie-a-zilei-de-27-octombrie-video/

 

 

 

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse) :

 

 

 

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;

  3. e.maramures.ro ;

  4. Wikipedia.ro.;

  5. mediafax.ro ;

  6. Enciclopedia Romaniei.ro ;

  7.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;

  8.  Istoria md.;

  9. istoriculzilei.blogspot.ro

  10. http://www.sfdimitrie.org/ro/biserica_noastra/sfantul_dimitrie_cel_nou

 

27/10/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

SFÂRȘITUL PRIMULUI RĂZBOI MONDIAL ȘI PROBLEMA DOBROGEI (1918-1919)

 

 

  Imagini pentru dobroudja andquadrilater map"

 

Foto: Dobrogea istorică

 

 

 

 

 

Pentru români, sfârşitul primei conflagraţii mondiale a însemnat nu doar reunirea Basarabiei, Bucovinei şi a Transilvaniei cu statul naţional, ci şi restabilirea suveranităţii depline asupra Dobrogei, până la hotarul româno-bulgar consfinţit în august 1913.

Intrarea României în război alături de Antantă (15/28 august 1916) a reprezentat, pentru guvernul de la Sofia, ocazia mult aşteptată de a revendica întreaga Dobroge, până la Gurile Dunării, unele oficialităţi bulgare de prim rang cerând chiar lichidarea statalităţii româneşti.

Aspiraţiile maximaliste bulgare în teritoriile dintre Dunăre şi Mare s-au lovit de opoziţia Germaniei şi a Turciei, prima nedorind o joncţiune bulgaro-rusă, iar cea de a doua fiind influenţată de
atitudinea musulmanilor din zonă.

Acţiunile iredentiste bulgare au cunoscut un moment de vârf la 17-18 decembrie 1917 când, în cadrul unui Congres organizat ad-hoc la Babadag, fără participarea românilor şi a altor grupuri etnice  (greci, armeni, germani etc.) şi cu reprezentarea formală a musulmanilor, s-a cerut alipirea integrală a Dobrogei la
Bulgaria.
La începutul lui 1918, obiectivele bulgare au depăşit Dunărea. Astfel, Dimităr Tončev punea problema Brăilei, unde fusese înfiinţată în 1869, Academia Bulgară , iar în Basarabia meridională (Bugeac) aveau loc agitaţii naţionaliste bulgare pe fondul tulburărilor din fostul imperiu al Romanovilor.

În replică, la 4 martie 1918, Alexandru Marghiloman trimitea un memoriu reprezentanţilor Puterilor Centrale, Mackensen, Kühlman şi Czernin; documentul era consacrat exclusiv problemei dobrogene şi includea două argumente de ordin politic (atitudinea populaţiei din zonă, pericolul întăririi Bulgariei şi a slavismului).

 

 

 

 

România după Tratatul de pace de la Buftea-București, 1918

 

 

Deznodământul efemer de la Buftea este cunoscut. Bulgaria a obţinut doar partea meridională a Dobrogei (puţin mai mare decât teritoriul pierdut în 1913), restul fiind transformat într-un condominium al statelor din Quadrupla Alianţă (Germania, Austro-Ungaria, Turcia, Bulgaria).
 Nedobândirea integrală a Dobrogei a reprezentat lovitura de graţie pentru guvernul Vasil Radoslavov, al cărui şef semnase personal Pacea de la 24 aprilie/7 mai 19187 . La 21 iunie
1918 a fost instaurat un nou guvern condus de preşedintele Partidului Democrat, Aleksandăr Malinov, a cărui familie era originară din Basarabia de Sud.

Noul prim-ministru de la Sofia a jucat pe lângă Antantă un rol foarte asemănător cu cel avut de Marghiloman pe lângă Puterile Centrale (expresiile „guvern Malinov“ şi „guvern Marghiloman“ aveau să devină uzuale în limbajul politicienilor de pe cele două maluri ale Dunării).

După ce a restituit Turciei teritoriile cedate de aceasta în 1915, cu ocazia intrării în război, Malinov a reuşit să obţină consimţământul aliaţilor Bulgariei pentru anexarea întregii Dobroge, actul fiind semnat la Berlin, la 25 septembrie 1918 .

Între timp, la Babadag se desfăşurase un al doilea Congres Naţional Bulgar, iar oferta Berlinului transmisă României (restituirea „Dobrogei Vechi“ – jud. Constanţa şi Tulcea, contra neutralităţii), rămăsese fără răspuns.
Pe de altă parte, evenimentele evoluaseră rapid în direcţia ieşirii Bulgariei din război. Chiar în ziua încheierii acordului de la Berlin privind Dobrogea, cabinetul Malinov decidea să ceară armistiţiu, iar Aleksandăr Stamboliiski era  eliberat din închisoare.

Mediat de către reprezentanţii S.U.A. (cu care Bulgaria nu se aflase oficial în stare de război), Armistiţiul de la Salonic (29 septembrie 1918) a fost semnat din partea Bulgariei de către ministrul de finanţe Andrej Ljapčev (prim-ministru între 1926-1931), generalul Ivan Lukov, comandantul Armatei a IV-a şi binecunoscutul diplomat Simeon Radev, care reprezentase interesele Bulgariei la Bucureşti.

Un real succes al guvernului Malinov l-a constituit prevederea conform căreia Bulgariei i se permitea să păstreze trei divizii în nord-estul ţării, inclusiv în Dobrogea, spre deosebire de Macedonia Vardar şi Macedonia egeeană, care trebuiau evacuate imediat.

În felul acesta, problema dobrogeană a rămas în suspensie până la încheierea Tratatului de la Neuilly sur Seine, provincia dintre Dunăre şi Mare continuând să facă obiectul disputei deschise între România şi Bulgaria.

Disputa între cele două părţi poate fi urmărită pe două teatre de confruntare, cel al Conferinţei de Pace (la  nivelul propagandei şi al manevrelor diplomatice) şi cel provincial (la nivelul structurilor instituţionale, al atitudinii populaţiei şi al organizaţiilor iredentiste).

Prevederile actului de la 29 septembrie 1918 referitoare la Dobrogea nu sunt în totalitate rodul unei neglijenţe sau ignoranţe din partea reprezentanţilor Antantei.

Pur şi simplu, în cercurile britanice, chiar franceze, ca să nu mai vorbim de cele americane, exista o anumită înţelegere faţă de Bulgaria. În vara anului 1918, la Londra şi Paris prevala ideea că în acord cu principiul naţionalităţilor, Dobrogea nordică ar fi trebuit să rămână României, cea sudică sau Cadrilaterul urmând a reveni Bulgariei, cu eventuala excepţie a Silistrei.

Ideea rectificării frontierei dobrogene în favoarea Bulgariei era expusă de către secretarul de stat nord-american, Lansing, la data de 21 septembrie 1918, în faţa preşedintelui W. Wilson.

Pe lângă înţelegerea din partea învingătorilor, Bulgaria învinsă mai avea un atu în faţa României, beneficiind  de o campanie propagandistică foarte bine organizată. Dintre zecile de lucrări propagandistice bulgare referitoare la Dobrogea, care au apărut în contextul anilor 1918-1919, în perspectiva Conferinţei de Pace, amintim volumul de 348 de pagini intitulat La Dobroudja.

Apărut sub egida Uniunii Artiştilor Savanţilor şi Scriitorilor Bulgari în anul 1918, volumul se prezintă ca o colecţie de studii şi articole semnate de personalităţi ştiinţifice bulgare (A. Iširkov, V. N.
Zlatarski, St. Miletiči, K. Skopil, Ivan St. Romansky, M. Arnaudov, St. Čilinghirov, D. Michaikov şi V. Mollov) abordând aspecte foarte diverse (de la trecutul istoric la perspectivele economice, neuitând nici de amănuntele pedologice).

O serie de broşuri redactate în limba franceză căutau să prezinte administraţia românească în curs de reinstalare în Dobrogea, drept incompetentă şi urmărind scopuri de vendetă18.
Inferioritatea României la capitolul propagandă este atât de ordin cantitativ (la zecile de volume şi broşuri bulgare, românii răspundeau prin câteva broşuri semnate N. P. Comnen, I. N. Roman, Vasile Stoica, Emil Brancovici şi printr-un volum coordonat de Constantin Moisil, bunicul pe linie maternă al doamnei Zoe Petre), cât şi ca arie de abordare.

Practic, lucrările româneşti în cauză, deşi logice şi argumentate ca structură, se refereau în cvasi-exclusivitate la Dobrogea de Nord, reliefând avantajele ei strategice şi realizările româneşti în zonă, iar acest caracter lacunar nu a scăpat în anii interbelici remarcilor unui propagandist precum Ivan St. Penakov.

În cadrul Conferinţei de Pace, au fost vehiculate, mai ales din partea diplomaţilor nord-americani şi britanici, numeroase planuri şi scenarii de retrocedare, totală sau parţială, a Cadrilaterului către Bulgaria.

Dintre acestea, remarcăm propunerea expusă de Lansing, la 3 martie 1919, în sensul realizării unui compromis teritorial româno-bulgar prin cedarea parţială a Dobrogei de Sud, pe baze etnice.

Mai concret, pornind de la datele recensământului bulgar din 1910 pentru Valea Timocului şi Cadrilater şi de la cele oferite de recensământul românesc din 1912, pentru judeţele Constanţa şi Tulcea, diplomatul american propunea cedarea către Bulgaria a circa 2/3 din Cadrilater, cu oraşele Balcic, Bazargic, Dobriči şi Cavarna, astfel încât numărul etnicilor bulgari din Dobrogea românească să devină egal cu cel al românilor din nordul Bulgariei (Valea Timocului etc.).

S-ar fi creat astfel premisele unui schimb de populaţie echitabilîntre cele două state, operaţiune care, la rândul său, avea mari şanse de a preveni reaprinderea focarelor iredentiste
(aprecierea noastră are în vedere ideea generală de compromis, nu neapărat planul Lansing).
Ideea unei apropieri româno-bulgare, bazată pe concesii reciproce, era susţinută şi de către Italia, care căuta să  izoleze statul iugoslav, aliatul Franţei, care, la rândul său, susţinea constant poziţia României.
În ciuda faptului că existau argumente serioase în favoarea variantei partajării Cadrilaterului, soluţia respectivă nu s-a putut impune. Pentru ambiţiosul Ionel Brătianu era o imposibilitate morală şi materială ca o Românie care luptase de partea învingătorilor să cedeze teritorii unui stat învins, care se comportase atât de agresiv în anii 1916-1918.

Orgoliile şi resentimentele româneşti erau alimentate şi de conduita reprezentanţilor bulgari la Forumul Păcii.

Astfel, în  aprilie 1919, delegaţia condusă de primul-ministru T. Todorov a revendicat oficial întreaga Dobroge, pretenţie reiterată în toamnă. Unele surse, inclusiv bulgare interbelice, menţionează existenţa unor contacte discrete româno-bulgare în vara anului 1919, având ca scop un aranjament teritorial în chestiunea dobrogeană; conform surselor respective, negocierile au eşuat din cauza intransigenţei bulgarilor, care ar fi pretins cea mai mare parte a Dobrogei.
Atitudinea delegaţiei bulgare în capitala Franţei a anihilat, mai mult decât orice, atu-urile reale pe care le deţinea ţara lor la începutul lui 1919.

Mai notăm replica dată de către Oreste Tafrali delegatului britanic Alan Leeper, un simpatizant al cauzei  bulgare.

Confruntat cu invocarea argumentului „dreptului la autodeterminare“ (deşi, diplomatul britanic trecea cu vederea opţiunea musulmanilor sud-dobrogeni) O. Trafali ridică problema românilor de pe Valea Timocului, din nordestul Serbiei.

Cum s-a desfăşurat în Dobrogea, mai ales în Cadrilater, conflictul româno-bulgar imediat postbelic?

Pe plan administrativ, transferul de autoritate s-a desfăşurat lent, Dobrogea fiind, practic, ultima provincie reintegrată sub suveranitatea statului român, deşi făcuse parte din acesta înainte de declanşarea conflagraţiei mondiale.
După demersuri insistente ale autorităţilor guvernamentale române Consiliul Interaliat a decis, la sfârşitul lui noiembrie 1918, înlocuirea administraţiei bulgare din Dobrogea cu administraţia civilă românească, dar numai „sub protecţia şi controlul trupelor aliate“.

Intrarea unităţilor armatei române s-a făcut progresiv, între mai şi decembrie 1919.

Până atunci, nordul provinciei dintre Dunăre şi Mare a fost ocupat de trupe franceze, iar sudul, la început de către trupe engleze, înlocuite ulterior de unităţi italiene.
În noiembrie 1919, populaţia dobrogeană, inclusiv cea din judeţele Durostor şi Caliacra, a luat parte la alegerile care au desemnat primul Parlament al României Mari.

De menţionat că, în Cadrilater, dintre cei 15 parlamentari aleşi, patru erau musulmani, trei macedoromâni şi unul singur era bulgar, în persoana lui Vasile Holevici, şeful comunităţii bulgare din Cavarna.

Populaţia musulmană din Cadrilater, majoritară conform chiar unor surse americane pro-bulgare, a primit, în general, cu satisfacţie reinstaurarea stăpânirii româneşti.

Actul a 101 notabili turci din cele două judeţe sud-dobrogene, care au semnat în februarie 1919 un apel în favoarea cauzei bulgare34 s-a dovedit a fi un gest superficial, efemer şi conjunctural, urmările sale aneantizându-se în următoarele luni.

Pe această linie se înscrie atât participarea a mii de musulmani, alături de români, greci şi dobrogeni de alte etnii, la demonstraţia din 29 mai 1919, desfăşurată la Constanţa, cât şi apelul adresat două luni mai târziu, clamând dezideratul stabilirii graniţei pe linia Rusciuk-Varna.
Va fi contribuit la această evoluţie, pe lângă tradiţionala fobie turco-bulgară şi lipsa de abilitate a unor nuclee iredentiste bulgare, care au vehiculat lozinci de genul „Până la Gurile Dunării nu este loc pentru picior străin!“.

Populaţia bulgară, net minoritară în „Dobrogea Veche“ şi surclasată numeric de musulmani în Cadrilater, nutrea o mare încredere, aproape iraţională, în perpetuarea stăpânirii bulgare în zonă.

Atitudinea aceasta era încurajată şi de conduita unor ofiţeri şi soldaţi din trupele de ocupaţie ale Antantei, ceea ce a favorizat noi tentative bulgăreşti de a le capta bunăvoinţa. Exemplul cel mai elocvent este cel al trupelor italiene.

Soldaţii italieni au permis etnicilor bulgari sărbătorirea zilei de 24 mai (ziua sfinţilor Chiril şi Metodiu), dar şi alte manifestări antiromâneşti.

Pentru a câştiga şi mai mult sprijin din partea lor, notabilităţile bulgare din zonă nu au cruţat nici un mijloc.
Cităm dintr-un document de arhivă: „Bulgarii […] întrebuinţează chiar femeile şi fetele lor pentru a captiva pe italieni şi a le câştiga simpatia.

Se crede că uzează şi de mijloace băneşti şi că ambele mijloace dau bune roade, corupând şi pe unii ofiţeri superiori.

Doamnele şi domnişoarele bulgare, sub motiv că fac operă naţională, trec, în raporturile lor cu ofiţerii italieni, peste limitele onestităţii, iar populaţia le admiră, zicând că ele sunt juste naţionaliste“ (s.n.).

În seria de gesturi menite să suscite compasiunea reprezentanţilor Antantei s-a numărat şi lanţul uman alcătuit  din etnici bulgari în faţa primăriei din Balcic, spre a împiedica instaurarea administraţiei civile româneşti în zonă (decembrie 1918).
Opoziţia bulgară, la instaurarea administraţiei româneşti s-a manifestat şi în alte moduri, deschis subversive,  violente.

În evoluţia iredentei bulgare locale pot fi evidenţiate două tendinţe. Eşecul Bulgariei în război şi izbucnirea  revoluţiei bolşevice au favorizat coagularea rapidă a forţelor de stânga din cadrul „Societăţii Dobrogea“.

Vehiculată fără succes cu ocazia celor două Congrese de la Babadag de către o serie de militanţi precum dr. Milan Markov, ideea unei Dobroge autonome, sau chiar independente, revine în forţă, odată cu debutul impetuos al Partidului Comunist pe scena politică bulgară.

Dacă fostul preşedinte al Congresului de la Babadag, Sava Ognjanov făcea în 20 ianuarie, la Varna, un apel pentru rezistenţă în scopul păstrării Cadrilaterului între graniţele Bulgariei, elementele de stânga se lansează într-o aprigă ofensivă pentru cucerirea hegemoniei în interiorul iredentei.

Succesul acestei ofensive este marcat de Adunarea Generală Dobrogeană, desfăşurată la Varna, între 21 şi 25 noiembrie 1919, cu participarea a 217 delegaţi.
 Reuniunea s-a încheiat cu alegerea la conducerea Societăţii „Dobrudža“ a lui Petăr Vičev (1884-1933), originar din Silistra, iar rezoluţia adoptată cu aceeaşi ocazie includea în trei rânduri deviza „Dobrogea unitară, suverană şi independentă“, fără a fi omis apelul la solidaritate între diversele etnii,
menţionate în următoarea ordine: „bulgari, turci, ruşi, evrei, români etc..

O a doua tendinţă vizibilă pe parcursul anului 1919 este creşterea numărului de atacuri ale bandelor de aşanumiţi comitagii.

Modul defectuos în care se făcuse transferul de autoritate a făcut ca, la cumpăna anilor 1918-1919, să apară în provincie un veritabil vid de putere, ceea ce a favorizat acţiuni precum contrabanda, traficul de arme şi muniţii, recrutarea de comitagii şi propaganda virulent antiromânească.

O circumstanţă favorizantă pentru asemenea acţiuni era şi situaţia politică explozivă din Bulgaria, provocată de abdicarea lui Ferdinand, tentativa de proclamare a republicii, ascensiunea agrarienilor şi afirmarea foştilor tesniaci (comuniştii).

Acţiunile comitagiilor aveau două ţinte clare: jefuirea bunurilor materiale ale populaţiei – împiedicarea instaurării autorităţilor şi a jandarmilor români.

Într-un raport informativ românesc, datat iunie 1919, se arăta: „Zilnic, bande înarmate de comitagii bulgari, în majoritate foşti militari, trec frontiera şi atacă jandarmii şi funcţionarii români.

Omorurile şi rănirile sunt aproape zilnice“, fiind amintită asasinarea mai multor jandarmi la Opancea, Strenic, Ciamurlia (Caliacra), Bazna şi Srebărna (Durostor), a primarului de  Srebărna şi a agentului sanitar din Popina.

Un alt document românesc, din aceeaşi perioadă, consemnează şi efectele acestei campanii: părăsirea posturilor de către unii membri ai administraţiei româneşti (primari, pădurari, jandarmi,factori poştali).
O ţintă majoră a comitagiilor a fost reprezentată şi de civilii musulmani, care începuseră să se reorienteze spre  românism, din punct de vedere al opţiunii politice.

Cităm în acest sens, asasinarea demonstrativă a hatip-ului Mustafa din Sarsânlar, deci, un „lider de opinie“, la 31 iulie 191953.

Locuitori mai multor sate, precum Vischioi, Daidăr, Antimova, Senova şi Türkşmil, ajunseseră să doarmă adăpostiţi în gropi de teama comitagiilor.

Deznodământul de la Neuilly sur Seine este binecunoscut şi nu insistăm asupra lui. Opţiunea greşită a Bulgariei din anul 1915 ca şi exigenţele maximale afişate la Conferinţa de Pace au dus ţara vecină nouă la sud la ceea ce istoriografia ei numeşte cu obstinaţie „a doua catastrofă naţională“.

 

 

 

 

Imagini pentru dobrogea si cadrilater map"

Foto: Dobrogea si Cadrilaterul

 

 

 

 

 

În anii interbelici, administrarea Cadrilaterului se va dovedi o problemă spinoasă şi, finalmente, cel puţin parţial, insolubilă pentru autorităţile româneşti. Din cauze complexe, succesul repurtat în Dobrogea Veche, între 1878- 1912 nu a putut fi repetat.

În schimb, Bulgaria, după 1919 şi-a focalizat revendicările nordice pe Cadrilater, adoptând, graţie abilului rege Boris al III-lea (1918-1943), o politică externă foarte prudentă şi realistă, la antipodul celei din 1912-1918. Realismul politic şi un context geopolitic favorabil au readus Dobrogea de Sud între graniţele Bulgariei, în 1940, în momentul maximei izolări a României.

Însă toate acestea alcătuiesc un alt capitol de istorie.

 

 

 

Sursa:

Dă clic pentru a accesa 13_Armata_unitatea_nationala.pdf

PROBLEMA DOBROGEANĂ LA FINELE PRIMULUI RĂZBOI MONDIAL (1918-1919)
Drd. George UNGUREANU

27/10/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: