CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

E oficial: Circa 21 milioane de ruși trăiesc în sărăcie lucie…


 

 

 

Imagini pentru saracia în rusia photos"

 

 

”Sărăcie lucie”: Circa 21 milioane de ruși au venituri lunare sub 153 de euro

Numărul săracilor din Rusia continua sa crească, recunoaște statistica oficială rusă – Rosstat, potrivit ultimelor date publicate de instituție. Astfel, în primul trimestru al anului 2019, numărul saracilor din Rusia a crescut cu 500.000 de persoane față de aceeași perioadă a anului trecut și a ajuns la aproape 21 de milioane (dintr-un total de 144,5 milioane de oameni).

Este vorba în principal despre cetățenii Rusiei al căror venit lunar este sub nivelul minim de subzistență, care acum este de 10.753 de ruble (152 de euro).

Creșterea numarului săracilor este explicat de Rosstat prin „creșterea indicatorului nivelului minim de subzistență în raport cu indicele prețurilor de consum”.

De asemenea, Rosstat afirma ca noua metodologie în calcularea veniturilor reale ale populației, care a fost introdusă în aprilie 2019, ar putea fi o alta explicatie a sărăcirii statistice a populației.

 

 

Imagini pentru saracia în rusia photos"

Kremlinul a încercat să minimizeze un studiu oficial care detaliază de manieră foarte concretă extinderea sărăciei în Rusia, unde, spre exemplu, o treime din familii nu dețin mijloacele necesare pentru a-și cumpăra pantofi noi în fiecare an, scrie AFP.

Potrivit acestui studiu al serviciului federal pentru statistici Rosstat consacrat condițiilor de viață ale rușilor, 35% din familii nu își pot permite să cumpere două perechi noi de pantofi în fiecare an – una pentru iarnă, una pentru vară – pentru fiecare membru.

„Îmi este dificil să explic care sunt criteriile după care acest studiu sociologic a fost realizat. Nu reușesc să înțeleg de ce vorba de pantofi”, a comentat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

„Nu cred că putem analiza acest studiu din punct de vedere practic. Are mai degrabă un caracter academic”, a apreciat el.

Studiul a fost foarte comentat într-un context de cădere a cotei de popularitate a lui Vladimir Putin după anunțul majorării vârstei de pensionare și a TVA. Aceste măsuri nepopulare au scos în evidență dificultăție cotidiene ale rușilor, ale căror venituri sunt foarte mici, în special în provincie, și scad de cinci ani.

Concluziile vin și în momentul în care statisticile oficiale sunt suspectate de cosmetizarea realității după trecerea Rosstat, agenție independentă, sub coordonarea ministerului Economiei.

Potrivit acestui studiu, efectuat anul trecut pe un eșantion de 60.000 de gospodării, 53% din familii nu dețin bani pentru a face față unor cheltuieli neprevăzute, precum repararea caselor sau cheltuieli medicale.

Jumătate dintre ele (49,1%) nu își pot permite să meargă în vacanță de o săptămână pe an și un sfert nu pot invita prieteni pentru o aniversare sau de Revelion.

Peste o familie din cinci nu are bani pentru a cumpăra fructe în toate anotimpurile.

Kremlinul și-a atras furia internauților după comentariile lui Peskov.

„Incapacitatea de a cumpăra pantofi e un semn de mizerie. Kremlinul nu ar trebui să recurgă la demagogie și să arate încă o dată îndepărtarea de viața reală a oamenilor”, a scris un internaut, pe site-ul Ria Novosti.

Vladimir Putin, liderul de la Kremlin, a calificat drept ”îngrijorătoare” creşterea sărăciei în rândul ruşilor în ultimii ani și a promis măsuri care să le crească nivelul de trai. El a îndemnat totodată  la creşterea productivităţii muncii în vederea favorizării creării unor noi locuri de muncă, relatează AFP, preluat de News.ro.

”Recesiunea s-a terminat”, a insistat Putin, subliniind că economia rusă a înregistrat  o creştere ”modestă”, după  anii de criză, cauzată de prăbuşirea preţului petrolului şi sancţiunilor occidentale în legătură cu criza din Ucraina, potrivit News.ro.

”În ansamblu, trebuie să înaintăm într-o direcţie care să facă oamenii să resimtă în mod real schimbări în mai bine”, a spus preşedintele rus.Criza, marcată de o creştere a preţurilor, s-a caracterizat printr-o scădere puternică a puterii de cumpărare a ruşilor – care nu reuşeşte să se relanseze, în pofida relansării economice actuale.”

Sunt probleme nerezolvate în economie, iar asta se reflectă, înainte de toate, asupra veniturilor”, a apreciat Putin.

”Care sunt aceste probleme? Structura economiei nu convine, iar pe această temă putem să vorbim despre productivitatea slabă a muncii. Dacă nu o creştem, nu se vor crea locuri de muncă, iar veniturile nu vor creşte”, a avertizat el.

 La începutul lunii august, Rosstat a anunțat că 26% dintre copii ruși trăiesc în familii cu un nivel mai mic decât minimul de existență. Potrivit indicațiilor președintelui Vladimir Putin din luna mai, către anul 2024 nivelul sărăciei în Rusia ar trebui să scadă de două ori – un obiectiv contrazis de prognozele ministerului rus al economiei, potrivit cărora nivelul veniturilor cetățenilor ruși în 2019 va continua să scadă, relatează https://moldova.europalibera.org/.

Autorităţile ruse au recunoscut că economia rusă riscă să fie nevoită să se mulţumească cu niveluri slabe de creştere, din cauza lipsei unor reforme importante care să răspundă unor piedici structurale precum dependenţa de petrol şi gaze naturale, slaba productivitate a muncii şi scăderea populaţiei active, scrie https://www.digi24.ro//putin-admite-ca-a-crescut-saracia-rusia 

25/10/2019 - Posted by | analize | , , , , , , , , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: