ZIUA DE 25 OCTOMBRIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ziua de 25 octombrie în istoria noastră

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1632:  Matei Basarab îl înfrînge pe Radu Alexandru Iliaş, domnitorul numit de Înalta Poartă, în lupta de lângă mănăstirea Plumbuita, silind    Imperiul Otoman să-i acorde firmanul de învestitură pe tronul Munteniei (la 23 februarie 1633).

A fost înmormântat la Tîrgovişte, iar mai târziu rămășițele pământești i-au fost aduse la Mănăstirea Arnota.

 

 

 

 

 

Matei Basarab, (n. 1580 –  d.9 aprilie 1654), a fost domnitor al Tarii Româneşti  între 1632-1654.

 

 

 

 

 

1846: S-a născut Dimitrie C. Butculescu, arheolog, economist, filolog, filatelist, ziarist şi filantrop, unul dintre precursorii studiilor arheologice în România, deschizător de drumuri în cooperaţie si preşedinte-fondator al Societăţii Filatelice Române (1891).

A decedat in  1916.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A editat trei publicaţii: Cooperatorul Român, Expozantul şi Monitorul Filatelic cu banii proprii, a făcut studii filologice, studiind limbile: getă, dacă, sanscrită, scită, celtă, parthă, khmeră, runică, greaca veche, a întocmit un dicţionar de cuvinte: arabe, persane, turce, slavone, mongole, a efectuat studii privind geografia Daciei, a început un dicţionar mitologic-religios mistic, a efectuat studii de paleografie românească şi sigilografie, a întocmit un repertoar istoric al României.

A scris muzica pentru câteva foiletoane pe texte scrise de vărul său Ion Bujoreanu, a compus un Marş al Cooperatorilor, a vorbit fluent limbile franceză, italiană, germană, engleză şi greacă, avea o colecţie filatelică deosebită cu mărci poştale din majoritatea ţărilor lumii şi făcea schimburi filatelice cu filatelişti din multe ţări.

A fost subprefect de Glavacioc din 1871, apoi din 1884 a fost deputat de Buzău, fiind reales şi în anul 1888.
 Pentru serviciile deosebite aduse ţării prin activitatea sa în atâtea domenii Dimitrie Butculescu a fost recompensat cu mai multe ordine şi medalii:
      -“Steaua României” în grad de cavaler în iulie 1881, “Bene Merenti” clasa I în ianuarie 1888, “Steaua României” în grad de ofiţer în ianuarie 1893 şi “Coroana României” în grad de comandor în mai 1900.

Era apreciat de regele Carol I ca „românul cel mai popular – apostolul patriotismului”.

 

 

 

 

 

1858: S-a născut la Botosani, fizicianul Dimitrie Negreanu, autorul unor importante  lucrări de electricitate, magnetism şi mineralogie.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În 1889, împreună cu Gabriel Lippmann, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică, susține la Paris teza de doctorat, intitulată Étude de l’éthérification et de la conductibilité électrique, devenind primul român doctor în fizică. 

Intors in tara, a fost profesor la Catedra de electricitate de la Universitatea din București (1889-1908), unde a organizat un laborator de cercetări.

A fost  membru corespondent al Academiei Române din 1893; (m. 1908).

Tot în anul 1893 a fost ales membru al Societății Franceze de Fizică și al Societății Internaționale de Electricitate din Paris.

 

 

 

 

1858: A murit, la Botoșani, Dimitrie Ralet, prozator, dramaturg şi poet, membru marcant al partidei naţionale în 1848 şi apoi al Comitetului unionist (1856); (n. 1816 sau 1817, la Constantinopol).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

RALET Dimitrie, s-a născut în 1817 (?) și a decedat pe 25 oct. 1858, Botosani. Prozator, dramaturg si poet. Fiul spatarului Alexandru Ralet din Botosani si al Mariei, fiica bogatului negustor bucovinean, baronul Teodor Mustata. Dupa informatii secundare, ar fi studiat in Polonia.

Debuteaza in 1837 cu o placheta de traduce Placerea simtirei. Presedinte al tribunalului din Botosani (1841), director al Departamentului Dreptatii sub Grigore Alex. Ghica (1849), Ministru al Cultelor si invatamintului (1854), secretar al Divanului ad-hoc (1857).

A fost un m,embru marcant al Partidei Naționale în 1848 si apoi al Comitetului unionist (1856).

Diletant de talent, Ralet Dimitrie scrie o proza savuroasa, in care acuitatea observatiei este potentata de ironia indulgenta a moralistului: Suvenire si impresii de călătorie in România, Bulgaria, Constantinopole (1858).

 

 

 

1890: S-a născut la Craiova, Eugen Constant (pseudonimul lui Eugen Constantinescu), poet, prozator, dramaturg şi publicist; frate cu scriitorii Paul şi Savin Constant; (m. 27 februarie 1975, Craiova).

 

 

 

 

 

 

1896: S-a născut  graficianul  român Aurel Jiquidi;  (d.4.02.1962).

 

 

 

 

 

 

 

Aurel Jiquidi, autoportret

 

 

A  fost student la Școala de Arte Frumoase din București și, de asemenea, a studiat la Paris și Roma (1920). La sfarsitul anilor 1920, el a inceput sa lucreze pentru presa româneasca.

El a compus o serie de desene despre răscoala țărănească din 1907 și, de asemenea, opere literare ilustrate de I. Creangă și Mihail Sadoveanu.

Lui  Jiquidi  i-a fost decernat Premiul de Stat al Republicii Socialiste România.

 

 

 

 

1918 (25.X/7.XI): Comitetul Naţional Român Central hotăra înfiinţarea de gărzi naţionale şi de gărzi civile săteşti pe întregul teritoriu locuit de români în Transilvania şi în Ungaria, pentru „păstrarea liniştii şi averii fiecăruia” (la 29 octombrie/11 noiembrie se va forma Statul Major al acestor gărzi).

 

 

 

 

 

 

1920: Se finalizează lucrările Congresului Ostaşilor Moldovei, prezidat de Vasile Cijevschi, în cadrul căruia a fost proclamată autonomia Basarabiei Ţariste fata de Imperiul Rus.

 

 

 

 

 

 

 

 

Foto: Casa eparhială, Chişinău, sec. XIX. Edificiul a fost  distrus de ocupantii  sovietici.

 

 

La 20-25 octombrie 1920 avut loc, în Casa eparhială din Chişinău, Congresul Ostaşilor Moldoveni, prezidat de Vasile Cijevschi, în cadrul căruia a fost proclamată autonomia Basarabiei Ţariste fata de Imperiul Rus şi convocat organul suprem – Sfatul Ţării.

 

 

 

 

 

 

Foto: Cimitirul Armeanu din Chişinău, piatra funerară a lui Vasile Cijevski vandalizată de ocupantii sovietici.

 

 

Vasile Cijevschi (n. 17 octombrie 1880, com. Zaim, jud. Tighina – d. 14 iulie 1931), a fost delegat în Sfatul Ţării de Congresul Ostaşilor Moldoveni cu mandat din 21 noiembrie 1917 pînă la 27 noiembrie 1918.

La 27 martie 1918, Vasile Cijevshi a votat pentru Unirea Republicii Democrate Moldoveneşti, succesoarea de drept a Basarabiei Ţariste, cu România.

 

 

 

 

 

 

 

 

1921 : S-a nascut la Sinaia,  Mihai I, ultimul rege al României. A domnit în două rânduri, între 20 iulie 1927 și 8 iunie 1930, precum și între 6 septembrie 1940 și 30 decembrie 1947.

 A moștenit de la naștere titlurile de principe al României și principe de Hohenzollern-Sigmaringen (la care a renunțat mai târziu).

 A devenit pentru prima dată rege  în 1927, după moartea bunicului său Ferdinand I, întrucât tatăl său renunțase  la tron și rămăsese în străinătate. Minor fiind, atribuțiile regale erau îndeplinite de o regență, pana la întoarcerea inopinată și ilegală din iunie 1930 a tatălui sau, Carol al II-lea , care nu a intmpinat  rezistență. Detronat de tatăl său, Mihai a primit titlul creat ad-hoc deMare Voievod de Alba-Iulia.

La 6 septembrie 1940, Carol al II-lea a fost obligat de noul prim-ministru, generalul Ion Antonescu, să abdice și să părăsească țara,tronul revenindu-i a doua oară lui Mihai. In timpul Statului National – Legionar si  apoi sub regimul autoritar al lui Antonescu, regele Mihai  nu a avut nici o putere reală de decizie, fiind în permanență sub supravegherea serviciilor de informații. Nu a fost informat în prealabil asupra intrării României în războiul mondial  alături de Germania nazistă.

 Când balanța războiului s-a întors și forțele sovietice  au pătruns pe teritoriul României, regele Mihai a decis să salveze ce se mai putea salva și a înfăptuit sprijinit de partidele istorice si de comunisti la 23 august 1944 o lovitura de stat in urma careia  Ion Antonescu a fost arestat  și a fost  restaurata Constitutia democratica din 1923.

În 1941 a devenit Mareșal al Armatei Române.

Dupa fraudarea de catre comuniști  în 1946,  anul 1947 a marcat interzicerea și decapitarea Partidului National -Taranesc .

La sfârșitul anului a venit rândul instituției monarhice să fie înlăturată: pe 30 decembrie 1947 regele a fost constrâns să semneze decretul de abdicare,în aceeași zi fiind proclamată Republica Populara.

În ianuarie a plecat în exil, unde a încercat să pledeze cauza țării sale, însă s-a izbit de un zid al obtuzității. S-a căsătorit cu principesa Ana de Bourbon – Parma  și s-au stabilit după mai multe peregrinări  in Elvetia.

Cuplul are cinci fiice, principesele Margareta, Elena, Irina, Sofia și Maria. După Revolutia anticomunista din 1989, a fost impiedicat de regimul Ion Iliescu să se întoarcă în țară, cu excepția Paștelui din anul 1992, când a atras mari mulțimi entuziaste venite să-l vadă.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

De-abia sub președinția lui Emil Constantinescu, în 1997, și-a primit înapoi cetățenia română. Ulterior i-au fost retrocedate și o parte din proprietăți.

La 10 mai 2011, pe fondul  temerii privind eventuale pretenții ale Hohenzollernilor germani la șefia Casei Regale române,  Mihai a rupt legăturile istorice și dinastice cu Casa princiară de Hohenzollern-Sigmaringen, a schimbat numele familiei sale în „al (a) României” și a renunțat la titlurile conferite lui și familiei sale de către Casa princiară.

Potrivit  Legii salice de succesiune, cu valabilitate în ultima constituție democratică a regatului România, cea din 1923, la moartea regelui Mihai, în absența schimbării constituției  care ar necesita restaurarea monarhiei, succesiunea revine familiei de Hohenzollern-Sigmaringen, șeful acesteia, prințul Karl Friedrich de Hohenzollern, aflându-se pe prima poziție în ordinea de succesiune .

La 30 decembrie 2007, într-o ceremonie privată, Mihai a promulgat noul statut al Casei Regale, intitulat Normele fundamentale ale Familiei Regale a României, un act considerat cu însemnatate eminamente simbolică, în absența aprobării Parlamentului,  în comparație cu Legea vechiului Statut din 1884, pe care încearcă să îl înlocuiască, act prin care a desemnat-o pe fiica sa, principesa Margareta drept moștenitoare a Tronului cu titlurile de Principesa Moștenitoare a României și de Custode al Coroanei României.

Cu aceeași ocazie, Mihai a cerut parlamentului ca, în cazul în care națiunea română și parlamentul României vor considera potrivită restaurarea monarhiei, să renunțe la aplicarea Legii salice  de succesiune.

Mihai I ca Rege al României a fost unul dintre puținii foști șefi de stat din perioada celui de-al Doilea Război Mondial care au trăit și în secolul XXI. A decedat: în ziua de 5 decembrie 2017, la ora 13:00, în urma unei suferințe îndelungate (leucemie și cancer de piele), în locuința particulară din Aubonne, Elveția.

A fost înmormântat, pe 16 decembrie 2017, în noua catedrală arhiepiscopală și regală din Curtea de Argeș, alături de regina Ana, care fusese înmormântată tot aici pe 13 august 2016.

 

 

 

 

 

 

 

 

1922: A fost inaugurat, în grădina Cişmigiu din Capitala, Monumentul eroilor francezi căzuţi în războiul din 1916-1918.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1925: S-a născut Vasile Parizescu, pictor, desenator şi colecţionar de artă; este fondatorul şi preşedintele Societăţii Colecţionarilor de Artă din România.

 

 

 

 

 

 

 

1925: S-a născut în orașul Ismail din sudul Basarabiei, atunci în  România, Ioan Chirilă, gazetar sportiv si prozator roman; (m. 20 noiembrie 1999).

 Tatăl său, Ștefan G. Chirilov, era agricultor și industriaș de etnie lipoveană. În perioada României întregite a fost primar al comunei Cairaclia, președinte al Băncii Populare din aceeași comună și va fi decorat cu Meritul Comercial Clasa I, Ordinele Coroana României și Steaua României în Gradul de Cavaler, dovadă de mare contribuție la realizarea dezideratelor românești în această regiune cu populație mixtă, deloc ușor de guvernat de statul român.

Mama sa, Caliopi Alaman, era de origine greacă, familia ei fiind venită în România din Insula Andros. Copilăria în Delta Dunării a fost fascinantă pentru viitorul cronicar, acesta purtând cu el, până în ultima clipa, nostalgia satului copilăriei sale din sudul Basarabiei.

În anul 1940, la vârsta de 15 ani, în condițiile ocupației sovietice a Basarabiei, Ioan Chirilă a trecut Dunărea, împreună cu familia sa, și s-a stabilit în orașul Galați, iar apoi la Brăila, unde a absolvit liceul. Ulterior, s-a mutat la București, unde s-a înscris la Facultatea de Drept, pe care a absolvit-o în anul 1949.

În această perioadă a practicat mai multe sporturi: fotbalul (ca junior la echipa de categorie inferioară Cetatea Ismail, apoi, în timpul războiului, la divizionara B Dacia „Vasile Alecsandri” Galați.

Cariera de fotbalist i-a fost întreruptă de o accidentare gravă, dar în timpul studiilor universitare a jucat volei, tenis și a practicat atletismul (aruncarea greutății).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Din anul 1951 Ioan Chirilă a lucrat ca redactor sportiv la Editura Uniunii de Cultură Fizică și Sport, pentru ca din anul 1959 să activeze ca jurnalist la cotidianul „Sportul popular“ – transformat după Revoluție în „Gazeta sporturilor“.

La acest cotidian sportiv, Ioan Chirilă a îndeplinit pe rând funcțiile de redactor (1959-1961), șef de rubrică (1961-1971), publicist comentator (1971-1978), șef de secție (1978-1993), director general (1993-1999). Din anul 1997 a lucrat ca senior editor la cotidianul „Pro Sport“. A participat la nouă turnee finale ale Campionatului Mondial de Fotbal și la două ediții ale Jocurilor Olimpice de vară.

În anii 1970, a deținut la Radiodifuziunea Română o rubrică permanentă în calitate de comentator.

Cunoscut sub porecla de „Nea Vanea”, Ioan Chirilă este autorul a 27 de volume de publicistică închinate unor sportivi sau evenimente sportive, scrise într-un stil original, colorat („Șepcile roșii“, „World Cup ’66“, „Argentina“ „Și noi am fost pe Conte Verde” etc.). Cărțile sale au fost editate în tiraje foarte mari, cartea „Nadia“ de exemplu vânzându-se în 300.000 de exemplare.

În același timp, Ioan Chirilă a fost și un traducător de excepție. A tradus din limba rusă de la cărți tehnice, până la piese de teatru precum „Turnul de Fildeș” de Viktor Rozov, „Fuga” de Mihail Bulgakov și câteva schițe de M. Zoscenko, pe care le-a dramatizat sub titlul „Când comedia era rege”. Toate s-au jucat pe scena Teatrului de Comedie din București.

Membru al Uniunii Scriitorilor, Ioan Chirilă a scris enorm, lucru pentru care a primit numeroase premii şi distincţii. A fost de departe cea mai importantă personalitate a gazetăriei sportive româneşti, devenit patriarhul cronicarilor sportivi.

A fost căsătorit cu actrița și directoarea de teatru Iarina Demian (mama Danei Vasilescu din filmul Liceenii), cu care a avut doi copii, Ionuț Chirilă (n. 1967) și Tudor Chirilă (n. 1974). Dacă Tudor a moștenit talentul mamei sale, având veleități de artist, Ionuț a fost fascinat încă de mic de lumea în care se învârtea tatăl său, cea a sportului și a presei sportive, întâi ca fotbalist, iar mai apoi ca antrenor.

Tudor Chirilă este un actor, muzician, compozitor și producător, a fost solistul formației „Vama Veche”, apoi a fondat formația „Vama”. Ca actor, a jucat în numeroase filme de scurt și lungmetraj și a interpretat roluri de referință în spectacolele de teatru ale unor regizori români importanți. Ionuț Chirilă este antrenor de fotbal.

 

 

 

 

1926: S-a născut Christine Valmy (Cristina Xantopol), estetician, consultant şi antreprenor în industria cosmeticelor; supranumită „Regina cosmeticelor”; în 1971, Congresul SUA o elogiază în Congressional Record pentru crearea unei noi industrii şi a unei noi profesii (skin care specialist în SUA).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

De la înfiinţarea în 1965, în SUA, a firmei Christine Valmy Inc şi până în prezent, funcţionează în SUA peste 3000 de saloane de frumuseţe sub marca Christine Valmy şi peste peste 100 de şcoli Christine Valmy în lume; (m. 2015).

 

 

 

 

 

 

 

 

1935: A avut loc, la Opera Română din Bucureşti, sub bagheta dirijorului Ionel Perlea, premiera operei bufe în două acte “O noapte furtunoasă”, de Paul Constantinescu (libretul după I. L. Caragiale).

 

 

 

 

 

 

1936: Printr–o circulară a lui Corneliu Zelea Codreanu a fost înfiinţat Corpul Muncitoresc Legionar.

În timpul revoltei legionare din 1941, cele mai multe atrocităţi au fost comise tocmai de acest Corp, care, potrivit unor istorici, era infiltrat cu membri ai PCR si agenţi diversionişti ai  NKVD – ului sovietic.

 

 

 

 

 

 

1936: S-a născut pianistul concertist Gabriel Amiraş, unul dintre cei mai importanţi pedagogi ai Conservatoarelor de Muzică din Cluj şi Bucureşti.

 

 

 

 

 

 

 

1940: Comisia europeană şi Comisia internaţională a Dunării sunt înlocuite cu Comisia dunăreană unică, formată din opt membri (Germania, Italia, Iugoslavia, Slovacia, Ungaria, România, Bulgaria şi Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste.

 

 

 

 

 

 

 

1944: Armata română intră în orașul Carei, preluând controlul asupra întregului teritoriu transilvanean ocupat în urma Diktatului de la Viena din 1940, de Ungaria.

 

 

 

 

 

 

 

1962: S-a născut chitaristul Marian Ionescu (membru-fondator al formaţiei „Direcţia 5”).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 1965 : A luat fiinţă deşi a existat o iniţiativă încă din anul 1932, primul Muzeu al Marinei din România, la Mangalia, cu sediul în localul Staţiunii de pregătire marinărească.

A fost rodul muncii a doi mari iubitori de istorie a navigaţiei, comandorii Filaret Popescu, numit director, şi Dan Nicolaescu.

Prin ordinul Consiliului de Miniştri nr. 1127 din 29 mai 1969, patrimoniul a fost transferat la Constanţa, iar Muzeul Marinei Române, înfiinţat ca instituţie de interes naţional, subordonat Ministerului Apărării Naţionale, a fost organizat în garnizoana Constanţa, în vechiul local al Şcolii superioare de marină.

 

 

 

 

 

1968 (25/26): A murit la Bucureşti, marele naist Fănică Luca.

Genurile în care a excelat au fost muzica lăutărească (vocală), populară,  și romanțele.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Pe numele adevărat Iordache Luca Ștefan (n. 5 aprilie 1894, Ploiești), a fost un naist virtuoz, vocalist și șef de orchestră rom din România, considerat unul dintre cei mai talentați naiști din toate timpurile, fiind apreciat de compozitorul George Enescu drept „cel mai bun suflător pe care l-am auzit până azi (Expoziția Universală de la New York, 1939)”.

A fost și un pasionat profesor de nai, intre elevii care au studiat sub îndrumarea lui numărandu-se naiști de mare talent, precum Gheorghe Zamfir , Radu Simion, Damian Luca (nepotul său), Nicolae Pîrvu.

 

 

 

 

 

 

 

1976: A murit George D. Florescu, istoric, genealogist (cercetări fundamentale privind boierimea munteană) şi arheolog; (n. 1893).

 

 

 

 

 1992: A murit Leonida Neamţu, poet şi prozator.

S-a consacrat romanelor poliţiste şi de aventuri ; (n. 1934, la Soroca, azi în R. Moldova).

 

 

 

 

 

 

 

 

1998: La Bucureşti au avut loc alegerile pentru postul de primar general al Capitalei.

Dat fiind procentul scăzut de participare la vot – 34,3% , alegerile au fost invalidate.

 

 

 

 

 

 1999: A fost efectuat primul transplant de cord din România, la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca din Bucureşti, donatorul fiind o tânără de 24 de ani, aflată în moarte cerebrală.

Transplantul a fost realizat de o echipă de medici chirurgi din cadrul Clinicii de cardiologie, condusă dr. Şerban Brădişteanu

 

 

 

 

 

 

2004: A fost lansat proiectul “Biblioteca Virtuală Naţională” inițiat de către Ministerul Culturii şi Cultelor, Biblioteca Metropolitană Bucureşti şi firma Softwin.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2011: A decedat marele regizor român de teatru si film Liviu Ciulei;  (n.7 iulie 1923).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A fost peste 10 ani director artistic al Teatrului Bulandra, între anii 1963 – 1974 , de unde a fost îndepărtat de cenzura comunistă în urma scandalului cu premiera „Revizorul”, montată de Lucian Pintilie, care a fost interzisă de a mai fi reprezentată după doar câteva spectacole. Sub conducerea sa, Teatrul Bulandra devenise cea mai importantă instituție teatrală a vremii,din Romania.

În perioada regimului comunist, Liviu Ciulei a fost urmărit și denunțat la Securitate  printre altii  de către Ion Besoiu  și a avut reclamații făcute de către radu Beligan  la aceeași instituție

A părăsit România în anul 1980, și a lucrat în multe țări din Europa, precum și în SUA, Canada si Australia.  S-a întors în țară după 1980 regizând o serie de piese celebre

Printre numeroasele distinctii primite de-a lungul prodigioasei sale cariere, un loc aparte l-a ocupat premiul pentru regie, la Festivalul cinematografic de la Cannes  in  anul 1965, pentru filmul – Padurea Spanzuratilor. 

 A fost căsătorit cu marea actriță Clody Berthola , cu scenografa Ioana Gardescu  și cu jurnalista Helga Reiter.

Fiul celei de-a treia soții, (fǎcut cu un scriitor din fosta RDG), regizorul Thomas Ciulei, a devenit fiul lui  adoptiv. Trupul său a fost incinerat.

http://youtu.be/CIriIgT9oGM

 

 

 

 

2018:  Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat canonizarea episcopului Dionisie Erhan al Cetății-Albe-Ismail (1868-1943), una dintre cele mai marcante personalități eclesiastice basarabene din prima jumătate a secolului trecut, luptător pentru realizarea statului național unitar român.

 

 

 

 

 

 

Sf. Dionisie: scurtă biografie

• La numai 15 ani, în data de 28 noiembrie 1883, a intrat în obştea mănăstirii Suruceni.

• În 1908 a fost ales starețul Mănăstirii Suruceni;

• 80% dintre membrii Sfatului Țării îl aveau ca povățuitor și duhovnic pe starețul Dionisie;

• A fost hirotonit episcop în anul Marii Uniri;

Trupul episcopului a fost găsit neputrezit în timpul unor lucrări de consolidare efectuate la Mănăstirea Suruceni, în data de 10 iulie 2018; ziua sa de pomenire va fi la 17 septembrie.

 

 

 

 

 

 

Aniversări:

 

La 25 octombrie 1921 s-a născut Mihai I, rege al Romaniei între anii 1927–1930 şi între 1940–1947.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 25 octombrie este Ziua Armatei Române.

 

 

 

 

La 25 octombrie 1944,  au fost eliberate ultimele localităţi aflate sub ocupaţie străină: Satu Mare şi Carei, încheind operaţiunile militare de alungare a trupelor  ungare si germane de pe întreg teritoriul României (în luptele pentru eliberarea Transilvaniei au participat 270.000 de militari români, din care au căzut eroic în luptă circa 50.000 de soldaţi şi ofiţeri).

 

 

 

 

 

CITIȚI ȘI: 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/10/25/istorie-a-zilei-de-25-octombrie-video/

Bibliografie (surse) :

 

 

 

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;

3. e.maramures.ro ;

4. Wikipedia.ro.;

5. mediafax.ro ;

6. Enciclopedia Romaniei.ro ;

7.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;

8.  Istoria md.;

9. istoriculzilei.blogspot.ro

E oficial: Circa 21 milioane de ruși trăiesc în sărăcie lucie…

 

 

 

 

 

”Sărăcie lucie”: Circa 21 milioane de ruși au venituri lunare sub 153 de euro

Numărul săracilor din Rusia continua sa crească, recunoaște statistica oficială rusă – Rosstat, potrivit ultimelor date publicate de instituție. Astfel, în primul trimestru al anului 2019, numărul saracilor din Rusia a crescut cu 500.000 de persoane față de aceeași perioadă a anului trecut și a ajuns la aproape 21 de milioane (dintr-un total de 144,5 milioane de oameni).

Este vorba în principal despre cetățenii Rusiei al căror venit lunar este sub nivelul minim de subzistență, care acum este de 10.753 de ruble (152 de euro).

Creșterea numarului săracilor este explicat de Rosstat prin „creșterea indicatorului nivelului minim de subzistență în raport cu indicele prețurilor de consum”.

De asemenea, Rosstat afirma ca noua metodologie în calcularea veniturilor reale ale populației, care a fost introdusă în aprilie 2019, ar putea fi o alta explicatie a sărăcirii statistice a populației.

 

 

Kremlinul a încercat să minimizeze un studiu oficial care detaliază de manieră foarte concretă extinderea sărăciei în Rusia, unde, spre exemplu, o treime din familii nu dețin mijloacele necesare pentru a-și cumpăra pantofi noi în fiecare an, scrie AFP.

Potrivit acestui studiu al serviciului federal pentru statistici Rosstat consacrat condițiilor de viață ale rușilor, 35% din familii nu își pot permite să cumpere două perechi noi de pantofi în fiecare an – una pentru iarnă, una pentru vară – pentru fiecare membru.

„Îmi este dificil să explic care sunt criteriile după care acest studiu sociologic a fost realizat. Nu reușesc să înțeleg de ce vorba de pantofi”, a comentat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

„Nu cred că putem analiza acest studiu din punct de vedere practic. Are mai degrabă un caracter academic”, a apreciat el.

Studiul a fost foarte comentat într-un context de cădere a cotei de popularitate a lui Vladimir Putin după anunțul majorării vârstei de pensionare și a TVA. Aceste măsuri nepopulare au scos în evidență dificultăție cotidiene ale rușilor, ale căror venituri sunt foarte mici, în special în provincie, și scad de cinci ani.

Concluziile vin și în momentul în care statisticile oficiale sunt suspectate de cosmetizarea realității după trecerea Rosstat, agenție independentă, sub coordonarea ministerului Economiei.

Potrivit acestui studiu, efectuat anul trecut pe un eșantion de 60.000 de gospodării, 53% din familii nu dețin bani pentru a face față unor cheltuieli neprevăzute, precum repararea caselor sau cheltuieli medicale.

Jumătate dintre ele (49,1%) nu își pot permite să meargă în vacanță de o săptămână pe an și un sfert nu pot invita prieteni pentru o aniversare sau de Revelion.

Peste o familie din cinci nu are bani pentru a cumpăra fructe în toate anotimpurile.

Kremlinul și-a atras furia internauților după comentariile lui Peskov.

„Incapacitatea de a cumpăra pantofi e un semn de mizerie. Kremlinul nu ar trebui să recurgă la demagogie și să arate încă o dată îndepărtarea de viața reală a oamenilor”, a scris un internaut, pe site-ul Ria Novosti.

Vladimir Putin, liderul de la Kremlin, a calificat drept ”îngrijorătoare” creşterea sărăciei în rândul ruşilor în ultimii ani și a promis măsuri care să le crească nivelul de trai. El a îndemnat totodată  la creşterea productivităţii muncii în vederea favorizării creării unor noi locuri de muncă, relatează AFP, preluat de News.ro.

”Recesiunea s-a terminat”, a insistat Putin, subliniind că economia rusă a înregistrat  o creştere ”modestă”, după  anii de criză, cauzată de prăbuşirea preţului petrolului şi sancţiunilor occidentale în legătură cu criza din Ucraina, potrivit News.ro.

Ceea ce este deosebit de îngrijorător este faptul că numărul persoanelor care trăiesc sub pragul sărăciei a crescut”, a dezvăluit el.

”În ansamblu, trebuie să înaintăm într-o direcţie care să facă oamenii să resimtă în mod real schimbări în mai bine”, a spus preşedintele rus.Criza, marcată de o creştere a preţurilor, s-a caracterizat printr-o scădere puternică a puterii de cumpărare a ruşilor – care nu reuşeşte să se relanseze, în pofida relansării economice actuale.”

Sunt probleme nerezolvate în economie, iar asta se reflectă, înainte de toate, asupra veniturilor”, a apreciat Putin.

”Care sunt aceste probleme? Structura economiei nu convine, iar pe această temă putem să vorbim despre productivitatea slabă a muncii. Dacă nu o creştem, nu se vor crea locuri de muncă, iar veniturile nu vor creşte”, a avertizat el.

 La începutul lunii august, Rosstat a anunțat că 26% dintre copii ruși trăiesc în familii cu un nivel mai mic decât minimul de existență. Potrivit indicațiilor președintelui Vladimir Putin din luna mai, către anul 2024 nivelul sărăciei în Rusia ar trebui să scadă de două ori – un obiectiv contrazis de prognozele ministerului rus al economiei, potrivit cărora nivelul veniturilor cetățenilor ruși în 2019 va continua să scadă, relatează https://moldova.europalibera.org/.

Autorităţile ruse au recunoscut că economia rusă riscă să fie nevoită să se mulţumească cu niveluri slabe de creştere, din cauza lipsei unor reforme importante care să răspundă unor piedici structurale precum dependenţa de petrol şi gaze naturale, slaba productivitate a muncii şi scăderea populaţiei active, scrie https://www.digi24.ro//putin-admite-ca-a-crescut-saracia-rusia 

Pax Sovietica și Pax Russica

 

 

 

 

 

 

 

Pax Sovietica

 

 

După dezagregarea imperiului clasic, al țarilor ruși, Pax Romana și Pax Christiana  au evoluat în stil bolșevic. Xenocrații Kominternului, preluând puterea în urma loviturii de stat din octombrie 1917, au exterminat dinastia Romanov.

 Și, în locul unui imperiu  axat pe ortodoxia pravoslavnică, au edificat  treptat unul de tip nou  – Imperiul ideocratic bolșevic,recte URSS. Expansiunea  imperială  a fost înlocuită cu sloganul  «Борьба за мир»”  –  o  Pax  Romana  sui generis.

Iar ”solidaritatea proletară” a eliminat  ”Iubirea lui Isus” și ”Pax Christiana”.

Teoreticienii marxism-leninismului  speculau o teză falsă:  proletariatul asuprit este pacifist, iar proprietarii asupritori promovează conflictul, sub orice formă. La demonstrațiile de 7 noiembrie și 1 mai, muncitorimea, țărănimea și intelighenția purta, în mod obligatoriu, numeroase pancarte cu sloganele  de genul «Миру мир!»  și «Дружба народов!». Propaganda sovietică a inventat și vehiculat  aceste formulări în contradicție flagrantă cu realitatea. 

Schema simplistă și confuză punea în contrast lagărul socialist cu lumea capitalului – primul iubea pacea, al doilea, războiul. În același timp, proletariatul chema la revoluția mondială folosind mijloace  violente, inclusiv lupta armată,  în scopul  instaurării,  după ce ar fi cucerit puterea, a păcii eterne. În realitate, regimurile comuniste iubesc conflictul, așa cum îl iubesc toate regimurile totalitare de orice fel și dintotdeauna.

Din start, confruntarea bolșevicilor cu Biserica  pravoslavnică era marcată  de violență și  coercițiune cruntă.  Nu aveau loc  execuții  sporadice, ci  acțiuni planificate. Ideocrația  vedea în  religie ”opiumul popoarelor”.

Și,  în instituția ecleziastică,  principalul suport al monarhiei. Abia ajunși la putere, bolșevicii au supus persecuțiilor aristocrația, burghezia și membrii partidelor politice, inclusiv a celor de stânga. Lenin, și colaboratorii săi  apropriați,urmăreau distrugerea religiei pentru a realiza obiectivul suprem –  formarea  ”omului nou”, care, în mintea lor, nu putea fi decât ateu.

Sistematica persecuție anticreștină, inițiată de Lenin,  a fost  continuată de Stalin.

Imperiul ideocratic bolșevic, moșit de Internaționala Comunistă a înlocuit Pax Christiana cu ”solidaritatea proletariatului mondial”. Aceasta a dus la agravarea instinctelor belicoase. În 1918, Patriarhul Tihon a adresat o scrisoare Sovietului Comisarilor Poporului  din care traduc:

 ”Ați împărțit tot poporul  în  țări  antagoniste  și  l-ați  angrenat  într-o  crâncenă luptă fratricidă fără precedent. Iubirea lui Cristos ați înlocuit-o fățiș cu ura și în loc de pacea promisă ați dezlănțuit artificial lupta de clasă. Și nu se întrevede sfârșitul războiului pe care l-ați provocat, dorind să obțineți, cu mâinile muncitorilor și țăranilor ruși, triumful  unei fantome –  alias   revoluție   mondială”.

În mai 1922, Patriarhul a fost arestat. Dar bolșevicii n-au avut curajul să-l execute imediat, cum procedau, de regulă, cu adversarii lor. L-au ținut  complet izolat, într-o mănăstire devastată, transformată în închisoare pentru  anumiți demnitari de rang înalt.

După arestarea Patriarhului, o parte dintre episcopi l-a trădat,  condamnându-l pentru că ”s-a opus  guvernului  bolșevic în problema bisericii ruse din diaspora”.

Cinci episcopi au semnat ”declarații de loialitate” față de noul regim  negând întâietatea Patriarhului Tihon. Unul dintre  acești episcopi a fost numit  Mitropolit-primat.

Între timp, Guvernul Rusiei se confrunta cu probleme   cumplite– foamete, război civil, criza economică și, mai ales, scăderea drastică a exporturilor.

De aceea, dând curs numeroaselor apeluri ale partenerilor externi, l-a eliberat pe Patriarh. Episcopii colaboraționiști au rămas dezamăgiți, dar n-au protestat. Numeroși credincioși se adunau să-l vadă, să-l asculte pe cel care ”se opunea cu atâta verticalitate unui  regim ateu și criminal”.

Spre indignarea bolșevicilor, majoritatea credincioșilor solicita reinstalarea monarhiei. Iar cronicarii timpului relatau:

”Într-o noapte de decembrie, lungă și întunecoasă, (în Rusia se lăsase demult întunericul), Patriarhul, aflat în detenție, a văzut  prin gratiile de la fereastra celulei cum a fost scos în curtea mănăstirii  și  executat Iacov Polozov, secretarul său. Din acel moment sănătatea i-a fost afectată iremediabil și, în martie 1925, inima  bătrânului Patriarh a cedat”.

Politica leninistă,  ostilă față de orice religie,  și persecutarea clerului vor fi suspendate  ca urmare a invaziei naziste;  Stalin și-a dat seama:  mobilizarea  populației contra inamicului era posibilă doar  prin reconstituirea vechiului legământ între creștinism și  patriotism. Atunci a început un NEP religios stalinist, acordând Bisericii un spațiu de libertate. Dar  a fost de scurtă durată.

A urmat aservirea Patriarhatului Moscovei obiectivelor politice ale Imperiului sovietic. Drept consecință, în URSS și în țările lagărului socialist, a continuat eliminarea  violentă a Bisericii greco-catolice,  agregarea ei forțată la Ortodoxie.

A fost o tentativă declarată de a institui un ”Vatican moscovit”. Biserica Rusă, controlată  în totalitate de KGB, urma să devină suportul politicii interne și externe a URSS, să joace un rol de lider  religios în plan internațional.

Dar, în 1947,  începe o nouă fază  de intoleranță care atinge punctul culminant sub Hrușciov. Odată cu destalinizarea, acesta a mai favorizat o disensiune civilă și religioasă.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Astfel, începând cu”decretul pacifist” dat de Lenin-Troțki, în  întreaga perioadă  de  existență a  Imperiului sovietic (1917-1991), asupra Păcii și-au pus amprenta cele patru etape ale confruntării  ideologice: bolșevismul, stalinismul, războiul rece și Perestroika. Pacea și Înarmarea, până la terminarea celui de al Doilea război mondial, au servit drept mize politice și imperative ale supraviețuirii Imperiului  sovietic.

După care, în toată perioada războiului rece, subiectele recurente și fundamentale ale propagandei sovietice au fost Pacea și Dezarmarea. Și a durat până  la ”Opțiunea zero” a lui Gorbaciov, în 1987, și dezagregarea URSS, în  1991. Declarată o mare putere, iubitoare de Pace, Uniunea Sovietică a provocat  revolte violente și haos,  atât în  vecinătatea ei apropiată, cât și  în  întreaga lume.

Iar Pacea și Iubirea nu au fost niciodată  și nu sunt  decât vorbe prin care mulțimile pot fi  induse în eroare și  dominate  mai ușor.

 

 

 

Pax Russica

 

 

Diverși exponenți ai elitelor Rusiei contemporane constată  ”terminarea erei noastre care a început odată cu Pax Romana”.

Lumea bună cugetă asupra unui consecințe legate de comprimarea și accelerarea timpului istoric: epoca pietrei a durat aproximativ 3,4 milioane de ani; epoca sclavagistă  (bronzului-fierului) – o mie de ani; epoca feodală  – o mie  de ani;  capitalismul – 500 de ani, epoca tehnologiilor – 100 de ani, epoca informaticii – 20 de ani.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Următoarele ”epoci” vor dura  5-3-1  ani, până când timpul se va  contopi într-un punct.  Enorma viteză de mișcare în cosmos este percepută  ca  starea pe loc; viteza maximă a timpului suprimă timpul. Acest fenomen ne sugerează să renunțăm la contrapunerea  timpurilor. Și nu este exclus  că am putea renunța la  categoria și noțiunea de timp.

Schimbările radicale ne obligă să  înlocuim paradigma verticală, ierarhică de dezvoltare, moștenită de la Pax Romana și Pax Christiana, cu una orizontală, focalizată asupra elementelor care determină încrederea și cooperarea. Este imperios necesar, spun vizionari ruși, să căutăm și o denumire adecvată pentru ceea ce urmează a fi la nivel planetar.

Și aceasta, în opinia ideologilor  de la  Kremlin, se numește Pax Russica.

Kremlinul,  atribuindu-și  laurii  de mediator onest, impune noul model  de ”Iubire și Pace”  în spațiul ex-sovietic și  pe alte meridiane.

Românii,  începând cu 1812, când Imperiului țarilor a anexat Basarabia, au trăit pe viu o variantă  pravoslavnică  de Pax Christiana, apoi o  variantă bolșevică  de Pax Romana.

Din 1991, după colapsul Imperiului sovietic, Republica Moldova, Georgia,  Ucraina  și  alte  foste colonii, au avut ocazia să simtă  și să înțeleagă ce semnificație are Pax Russica (Pacea Rusă și Lumea Rusă). 

De regulă, Rusia intervine ca  pacificatoare în diverse conflicte, inclusiv între clanuri rivale, pe care tot ea le-a susținut timp îndelungat. În anumite situații, face presiuni aspra unea dintre părțile beligerante, ca să accepte tratate de pace sau coaliții de guvernare.

Adeseori, acestea degenerează în masacre și exod. Pacificatorii ruși permit refugierea celor învinși, inclusiv a femeilor și copiilor. Ulterior, tot ei împiedică  revenirea  refugiaților, dacă nu sunt de partea căpeteniilor promovate de Kremlin.

Rezultatul  final: in nou ”conflict înghețat” care justifică prezența militară a Rusiei în această zonă fierbinte…Cu certitudine, pacificatorii ruși se vor retrage definitiv din Republica Moldova.

Dar nimeni nu ne garantează că pentru noi, românii basarabeni și nord-bucovineni, nu vor apărea alte probleme la fel de complicate…

În prima jumătate a secolului XX, Pax Sovietica a concurat cu Pax Britanica. Iar în a doua jumătate cu Pax Americana. Demontarea ordinii mondiale postbelice semnifică intensificarea concurenței  între Pax Americana, Pax Europea  și Pax Sinica. Experții occidentali  consideră că Pax Russica are mai puține șanse deoarece Rusia, în plan economic, este  mai vulnerabilă în comparație cu SUA și China. Deși se crede o mare putere, Rusia nu are capacitatea economică și militară ca să instaleze Pax Russica oriunde ar dori.

Acum, Rusia nu oferă altor națiuni   decât  un model  specific de neoliberalism și arta imixiunii în regiunile sensibile ale planetei.

 De aceea, Serbia, de exemplu, tinde să se integreze într-o Uniune Europeană pe cale de ”restrângere treptată”. Situația s-ar putea schimba  dacă NATO  ar dispare din împrejurimi.

Atunci  Kremlinul, ar fi tentat  să  instaleze o Pax  Russica în ”țările frățești pravoslavnice” din Balcani și din alte spații geografice.

Iar Pax Europea, cu principiile sale democratice, va continua să aștepte  o schimbare  a strategiei  americane care s-o energizeze  din nou.

*

*      *

Acum două mii de ani, Imperiul a supraviețuit inventând creștinismul. Sau, în altă versiune, deturnând în favoarea sa învățăturile lui Isus Cristos și Biblia.

În zilele noastre, stratagema globalizării  asigură  deocamdată expansiunea imperialistă. Cu certitudine,  va mai dura mult timp până  când  Iubirea și Pacea vor reuși să ghideze națiunile către  ”Marea Cotitură  – De la Imperiu  la Comunitatea Terestră”, imaginată  în cartea cu același  titlu  de David C. Korten.

Și, deoarece ne convingem treptat că specia umană, încă de la Facere, l-a înțeles pe Dumnezeu într-un mod absolut eronat, tot mai mulți exegeți contemporani se avântă în căutarea adevărului. Rezultatele acestor căutări diferă substanțial de cele înregistrate de profeții clasici și de controversații autori ai numeroaselor ”Cărți Sfinte”; categoric, diferă precum genetica lui Gregor Mendel de agrobiologia  lui Trofim  Lîsenko, sau  fizica cuantică de fizica clasică.

În secolul XXI, ”noi, muritorii de rând, ajungem să ne jucăm de-a Dumnezeu” (Dr. Joe Dispenza. Epigenetica). Iar profeții, noii mesageri, contemporanii noștri,”conversează cu Dumnezeu”, răstoarnă paradigme consacrate și schimbă modul de gândire a milioane de oameni.  Cărțile, filmele, muzica și  activitatea lor ne îndeamnă să trecem de la violență la pace, de la confuzie la claritate, de la ură la Iubire necondiționată pentru toți. Astfel, liderii  spirituali  speră  să contribuie la ”deșteptarea speciei”.

Iată,  însă ,unul  dintre cele mai importante mesaje,transmis chiar de Dumnezeu,  extras din cărțile Conversații cu Dumnezeu, autor Neale Donald Walsch: ”Nu credeți nimic din cea ce spun. Pur și simplu trăiți. Experimentați. Apoi trăiți orice altă paradigmă pe care doriți s-o construiți.După aceea, examinați-vă experiența pentru a vă găsi propriul adevăr”. Rămâne de văzut cine, când și cum va  fructifica discursul noilor profeți aflați în ”căutarea lui Dumnezeu”.

Personal, îmi temperez optimismul. E de dorit ca nimeni să nu  mai creadă pe nimeni pe cuvânt.

 

 

 

Sursa: http://basarabialiterara.com.md/?p=39701

Un fragment din articolul – MIRCEA DRUC: IUBIREA ȘI PACEA (CA STRATAGEME IMPERIALE)

 

Foto: Mircea Druc

Mircea Druc  s-a născut  în ziua de  25 iulie 1941, în loc alitatea Pociumbăuți, din jud.Bălți (astăzi în  raionul Rîșcani din  R.Moldova). Este un om politic care a îndeplinit funcția de președinte al Consiliului de Miniștri al Republicii Sovietice Socialiste Moldova în perioada 25 mai 1990 – 28 mai 1991.

 În această calitate, el cumula și funcția de membru în guvernul sovietic, participând de două ori pe săptămână la ședințele executivului de la Moscova.

Guvernul condus de Mircea Druc a promovat un amplu program de reforme politice, economice și sociale care urmăreau desprinderea RSS Moldova de URSS și reducerea dependenței RSSM de instituțiile de la Moscova, în scopul obținerii independenței RSSMoldovenești:

• a înființat primele structuri ale Armatei Naționale, Poliției Naționale, Trupelor de Carabineri (după modelul italian) și a serviciilor speciale de informații;

• a introdus limba română ca limbă de predare în școli, licee și universități;

• a fondat Academia de Studii Economice și Academia Națională de Poliție, cu sediul la Chișinău;

• a contribuit la deschiderea la Chișinău a liceelor bilingve român-francez, român-spaniol, român-englez, român-italian, român-german;

• a contribuit la trimiterea la studii în România și în alte țări a peste 3.000 de studenți, doctoranzi și elevi;

• a eliminat Partidul Comunist din viața socială.

Mircea Druc a condus delegații guvernamentale în Rusia, Ucraina, Lituania, Letonia, Estonia, Georgia, Italia, SUA, Iugoslavia și România. În perioada cât a fost prim-ministru, a fost inaugurată tradiția podurilor de flori peste Prut.

Mirce Druc a fost destituit din funcția de prim-ministru la 28 mai 1991, după ce a primit un vot de neîncredere din partea Parlamentului unicameral al RSSMoldovenești.

Este adept al reunificării Basarabiei, Nordului Bucovinei și Ținutului Herța cu România.

 La cel de-al treilea Congres al Frontului Popular Creștin-Democrat din Moldova, desfășurat în perioada 15-16 februarie 1992 la Chișinău, Mircea Druc este ales în funcția de președinte al acestui partid.

La data de 24 ianuarie 1992, cu ocazia desfășurării la Iași a primei Convenții a Consiliului Național al Reîntregirii, Mircea Druc a fost ales în unanimitate ca președinte al acestei organizații. Mircea Druc a primit cetățenia română prin naștere în anul 1941 și fără voia sa i s-a atribuit cetățenia sovietică. La cererea sa, la data de 6 iulie 1992, a redobândit cetățenia română, renunțând la cetățenia Republicii Moldova, deoarece acest stat nu admitea dubla cetățenie.

Între anii 1993-2001 a lucrat ca cercetător științific la diverse instituții din Chișinău și București, pe bază de contract.

Mircea Druc a candidat ca independent la președinția României la alegerile din 27 septembrie 1992, având o platformă unionistă și fiind susținut de Partidul Ecologist Român, Frontul Popular Creștin Democrat, Asociația Mondială „Pro Basarabia și Bucovina” și alte formațiuni din spațiul românesc. Fără sprijinul unui partid puternic, Mircea Druc a ieșit pe ultimul loc din cei 6 candidați cu 326.866 voturi..

În anul 1992, a înființat în România,  Partidul Național al Reîntregirii, al cărui președinte a fost. Partidul și-a schimbat ulterior denumirea în Partidul Reîntregirii Opțiunea Dacolatină (POD), obținând la alegerile din anul 1996 locul 24 în ierarhia partidelor, cu 0,23% din voturi (28.622 voturi).

În anul 1995, el a fost numit președinte al Comitetului de inițiativă și organizare al Primului Congres Mondial al Refugiaților și Descendenților Acestora din teritoriile românești ocupate de fosta Uniune Sovietică, care s-a desfășurat la Iași în perioada 30 iunie – 2 iulie 1995.

Pentru activitatea desfășurată, Mircea Druc a primit următoarele distincții: Medalia „Za osvoienie țelinnîh zemeli” din Kazahstan (1958), Medalia „Meritul civic” din Republica Moldova (1996), titlul de Cetățean de onoare al orașelor Miami (SUA) și Bușteni (România), titlul de „Omul politic al anului 1992” în Republica Moldova. Pe 26 martie 2014, i s-a acordat Ordinul Național „Steaua României”, în grad de Mare Ofițer.