CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Pentru nostalgicii comunismului : Fotografii din magazinele foamei din URSS, țara comunismului victorios

 

Situația reală în magazinele sovietice 

 

 

 

 

Fotografiile făcute în acele vremuri de cetățeni sovietici obișnuiți, arătau mai mult adevăr decât ziarul sovietic de partid „Pravda” („Adevărul”).

Așa arăta cu adevărat comerțul sovietic – rafturi goale, cozi lungi și oameni supărați.

 

 

Situația reală în magazinele sovietice expuse de cetățeni, nu de jurnaliști

Situația reală în magazinele sovietice expuse de cetățeni, nu de jurnaliști

Comerțul sovietic cu alimente în 1959 – sărăcie și lipsă de speranță.

 

 

Situația reală în magazinele sovietice expuse de cetățeni, nu de jurnaliști

 

Situația reală în magazinele sovietice expuse de cetățeni, nu de jurnaliști

Magazin alimentar în 1972 : două sau trei feluri de conserve și sticle conținând un lichid întunecat prezentat drept ulei sau alcool.

 

 

Situația reală în magazinele sovietice expuse de cetățeni, nu de jurnaliști

 

Situația reală în magazinele sovietice expuse de cetățeni, nu de jurnaliști

Coadă la cârnați. 1980. Pe atunci existau doar două tipuri de cârnați.

 

 

Situația reală în magazinele sovietice expuse de cetățeni, nu de jurnaliști

 

Când se epuiza tot stocul de marfă, vânzătorii închideau pur și simplu această mică fereastră și mulțimea rămânea fără mâncare după ore îndelungate de stat la coadă.

 

 

Situația reală în magazinele sovietice expuse de cetățeni, nu de jurnaliști

„Prezintă documentele  !”. Numai așa puteai cumpăra ceva de mâncare…

 

Situația reală în magazinele sovietice expuse de cetățeni, nu de jurnaliști

 

Coadă pentru  alcool la începutul anilor 80.

 

Situația reală în magazinele sovietice expuse de cetățeni, nu de jurnaliști

 

La centrul de vânzare a sticlelor goale

 

Situația reală în magazinele sovietice expuse de cetățeni, nu de jurnaliști

Coadă la alcool 

 

Situația reală în magazinele sovietice expuse de cetățeni, nu de jurnaliști

Unii nu mai aveau răbdare și se îmbătau  pur și simplu la fața locului. 

 

Situația reală în magazinele sovietice expuse de cetățeni, nu de jurnaliști

Situația reală în magazinele sovietice expuse de cetățeni, nu de jurnaliști

Situația reală în magazinele sovietice expuse de cetățeni, nu de jurnaliști

 

 

Clienții unei berării

 

 

Situația reală în magazinele sovietice expuse de cetățeni, nu de jurnaliști

 

 

 

Adesea, la cozile pentru alcool se încingeau încăierări și busculade…

 

 

Situația reală în magazinele sovietice expuse de cetățeni, nu de jurnaliști

 

 

 

Feminism  sovietic…

 

 

Situația reală în magazinele sovietice expuse de cetățeni, nu de jurnaliști

 

Fast-food sovietic

 

 

Situația reală în magazinele sovietice expuse de cetățeni, nu de jurnaliști

 

 

Primele zile după deschiderea McDonalds în Piața Pușkin din Moscova. Evenimentul a atras 30 de mii de oameni.

 

Situația reală în magazinele sovietice expuse de cetățeni, nu de jurnaliști

 

 

Vânzătorii sovietici erau maeștri în  expunerea mărfii pentru a crea iluzia abundenței.

 

 

Situația reală în magazinele sovietice expuse de cetățeni, nu de jurnaliști

1987. Rafturi goale în magazine.

 

 

Situația reală în magazinele sovietice expuse de cetățeni, nu de jurnaliști

 

În ajunul începutului de an școlar, nu erau disponibile uniformele de pionier …

 

 

Situația reală în magazinele sovietice expuse de cetățeni, nu de jurnaliști

 

Rafturi goale și noi taxe în 1990.

 

 

Situația reală în magazinele sovietice expuse de cetățeni, nu de jurnaliști

 

 

Oamenii se luptau la cozi nu numai pentru alcool, ci și pentru toate celelalte produse de strictă necesitate.

 

 

Situația reală în magazinele sovietice expuse de cetățeni, nu de jurnaliști

 

Ce ar alege un hipster modern din aceste sortimente disponibile la începutul anilor 90?

 

 

Situația reală în magazinele sovietice expuse de cetățeni, nu de jurnaliști

 

Înt-un mare magazin de articole sportive .

 

Situația reală în magazinele sovietice expuse de cetățeni, nu de jurnaliști

 

1986. Mari mulțimi de oameni stăteau la coadă și la expoziții.  

 

 

 

 

Situația reală în magazinele sovietice expuse de cetățeni, nu de jurnaliști

 

 

Coadă pentru… castraveți în 1979.  

 

 

Situația reală în magazinele sovietice expuse de cetățeni, nu de jurnaliști

 

 

Coadă la vin de pe fundul cisternelor, băut cu plăcere de amatori.

 

Situația reală în magazinele sovietice expuse de cetățeni, nu de jurnaliști

Stând la coadă cu entuziasm proletar pentru o sticlă de vodka.

 

 

Magazine și piețe sovietice

 

Magazine și piețe sovietice

Coadă la carne

 

 

Situația reală în magazinele sovietice expuse de cetățeni, nu de jurnaliști

 

Coadă la apă în Orel, 1991.

 

 

 

Situația reală în magazinele sovietice expuse de cetățeni, nu de jurnaliști

 

 

Foto: Primele zile după deschiderea McDonalds în Piața Pușkin din Moscova. Evenimentul a atras 30 de mii de oameni.

Sursa: www. EnglishRussia.com

Se mai miră cineva că regimul comunist s-a prăbușit ? I se pare cuiva că în România comunismul arăta altfel ?

22/10/2019 Posted by | ISTORIE | , , , , , , | Lasă un comentariu

ZIUA DE 22 OCTOMBRIE ÎN ISTORIA NOASTRĂ

 

 

 

 

 

 

Ziua de 22 octombrie în istoria noastră

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1846: S-a născut în localitatea Bivolu (azi Viișoara), Botosani, savantul român  Dimitrie (Demetrius) Brandză,  medic, naturalist și botanist român, membru al Academiei Române și fondator al Grădinii Botanice din București, care astazi îi poarta numele; (d.3 august 1895, Slanic Moldova).

 

 

 

 

 

 

Dimitrie Brândză Gradina Botanica Cotroceni

 

 

 

 

 

 

 

1882: A decedat pictorul român Ion Andreescu, membru de onoare post-mortem al Academiei Române.

Aderent la înnoirile aduse de arta reprezentanţilor Şcolii de la Barbizon, Andreescu este recunoscut ca unul dintre cei mai importanţi peisagişti români; (n.15 februarie 1850).

 

 

 

 

Image result for ion andreescu

 

 

Ion Andreescu – autoportret

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1907: S-a născut Cella Serghi, scriitoare română, una dintre cele mai importante prozatoare române ale literaturii interbelice; (d. 19 septembrie 1992).

A debutat cu romanul Pânza de păianjen, fiind susținută de scriitori faimoși ai epocii, ca Liviu Rebreanu, Mihail Sebastian, si camil Petrescu.

În anul 1977 a publicat la editura cartea Româneasca  un volum autobiografic intitulat ”Pe firul de păianjen al memoriei”.

 

 

 

 

 

 

 

Image result for cella serghi

 

 Și un ultim interviu al scriitoarei.

 

 

 

 

 

 

 

 

1911: Apărea (cu întreruperi, până în iunie 1923, săptămânal, apoi bilunar), la Bucureşti, revista literară, artistică şi socială „Flacăra”, cu un rol important în mişcarea literară şi artistică din anii premergători Primului Război Mondial, condusă la început de Constantin Banu, apoi de Ion Pillat, Adrian Maniu şi Horia Furtună.

Tipărită în atelierele Socec, publicația era saptămânală, având ziua de apariție sâmbăta. Revista avea, încă de la lansare, colaboratori de prestigiu: G. Coşbuc, Şt. O Iosif, M. Sadoveanu, O. Goga, Ion Minulescu, Demostene Botez, G. Bacovia, Al. Macedonski, Ion Pillat, Liviu Rebreanu şi alţii. Criticul de autoritate al revistei era Eugen Lovinescu

 

 

 

 

 

Constantin Banu

Constantin Banu ( 1873-1940)

 

 

 

 

„Flacăra” revistă de cultură, gândită de fondatorul său ca o publicaţie de orientare elitistă şi liberală, „furată” ulterior in anii comunismului si  reorientată după Revoluţie, a  supravieţuit  dificultăţilor  până la centenarul  sau, fiind  una dintre cele mai longevive reviste româneşti, trecută prin diverse orientări ideologice, care de multe ori l-au tradat pe ctitorul sau.

A ramas   un loc de întâlnire a celor mai importante nume din cultura română.

 

 

 

 

 

1916: A murit Ion G. Sbierea, filolog şi folclorist; a realizat culegeri de folclor din Bucovina, ediţii de texte româneşti vechi (Codicele voroneţean), monografii; membru fondator al Societăţii Academice Române din 1866; (n. 1836).

 

 

 

 

 

1927: S-a născut Constantin Olariu, poet şi traducător; a tradus peste 40 de volume (proză, poezie, teatru) aparţinând unor scriitori maghiari, clasici şi contemporani, din România sau Ungaria; (m. 1997).

 

 

 

 

 

1927:  Savantul de origine istro-română Nikola Tesla a  expus 6 noi invenţii, printre care un  motor electric monofazat de concepție proprie.

 

 

 

 

 

 

Imagini pentru Nikola Tesla photos

 

 

 

 

 

 

 

 1932: Are loc la Bucureşti, in România, a treia Conferinţă Balcanică la care participa Albania, Grecia, Iugoslavia, România şi Turcia. Conferinţa a durat pînă pe 28 octombrie si a pus bazele unui pact politic balcanic, bazat pe principiul neagresiunii , la aceasta adăugându-se încercarea de a realiza o înţelegere cu Uniunea Sovietică.

S-a hotărât crearea a două comisii care aveau să găsească cea mai bună parte a pactului balcanic. Pe ordinea de zi au fost incluse şi cererile Germaniei privitoare la drepturile de înarmare.

Spre sfârşitul anului 1932, situaţia internaţională se agravase, mai ales că Franţa a fost presată de englezi să accepte noua situaţie creată în jurul Germaniei, iar Italia ducea o campanie de presă dură la adresa Iugoslaviei. În aceste condiţii, România a început încă din vara anului 1933, să strângă relaţiile cu Turcia.

 

 

 

 

 

 

 

 

1933: In comuna Chiperceni, jud.Orhei, in România unita, este dezvelit monumentul consacrat ostaşilor căzuţi pe cîmpul de luptă în Primul Război Mondial, băştinaşi din satele Chiperceni, Bieşti, Slobozia-Hodorogea, Cihoreni şi Voroteţ.

 

 

 

 1936: S-a născut soprana Cleopatra Melidoneanu.

 

 

 

 

 

cleo 1

 

 

 

 

 

 

 

 

1941: S-a declanşat Masacrul de la Odesa, în urma aruncării în aer a Comandamentul militar român din Odessa de căre partizani sau militari sovietici din armata regulată, explozie în care au fost omorâţi 16 ofiţeri români, inclusiv comandantul militar al oraşului, generalul Ion Glogojanu, 46 soldaţi şi subofiţeri, mai mulţi civili şi 4 ofiţeri germani de marină.

Militarii români nu au reuşit să-i prindă pe autorii atentatului şi s-au răzbunat pe populaţia civilă locală.

Drept represalii au fost ucişi, la întâmplare, localnici civili, majoritatea evrei, in perioada 22 – 24 octombrie 1941. Alți aproximativ 45 000 de evrei au fost trimiși de la Odesa în lagărul de concentrare Bogdanovca.

 

 

 

 

 

 

 

1942: A murit Octavian C. Tăslăuanu, critic literar, memorialist, publicist şi om politic; aflat la conducerea „Luceafărului” între anii 1903 şi 1919, a jucat, prin poziţia deţinută la cea mai de seamă revistă culturală a românilor transilvăneni, un rol deosebit de important în lupta dusă pe tărâm cultural pentru realizarea dezideratului de desăvârşire a unităţii naţionale; (n. 1876)

 

 

 

 

 

 

1952: S-a născut Mircea Sandu, fost fotbalist român, preşedinte al  Federatiei Romane de Fotbal (FRF).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1958: S-a născut Dan Creimerman, solist şi compozitor de muzică uşoară.

 

 

 

 

 

 

1985: A decedat în Austria,  la Ehrwald, în  Tirol, soprana română, Viorica Ursuleac, fiica unui arhidiacon ortodox, născută la Cernăuți, Bucovina,in ziua de 26 martie 1894.

După ce și-a terminat studiile la Viena, Viorica Ursuleac a debutat în anul 1922 pe scena operei din Zagreb si a apărut apoi la Volksoper din Viena (1924-1926), la  Opera din Frankfurt (1926-1930), Berlin Staatsoper (1935-1937) și Opera din München (1937-1944). S-a căsătorit cu dirijorul austriac Clemens Krauss la Frankfurt.

 

 

 

Image result for photos Viorica Ursuleac

 

 

 

 

 

 

A fost soprana favorită a lui Richard Strauss, care a numit-o „die treueste aller Treuen” („cea mai fidelă dintre fidele”) si  a cântat în premierele a patru dintre operele sale: Arabella (1933), Friedenstag (pe care a dedicat-o ei și lui Krauss, 1938), Capriccio (1942) și repetiția publică cu costume la Die Liebe der Danae (1944).

A apărut la Festivalul de la Salzburg (1930-1934 și 1942-1943) și o stagiune la Covent Garden (1934), unde a cântat în prima reprezentație din Anglia a operei Schwanda the Bagpiper de Jaromír Weinberger și Arabella (rolul ei favorit). A apărut de asemenea la Royal Opera.

Ursuleac a cântat la Teatro alla Scala din Milano. Singura ei apariție din America a fost în 1948, la Teatro Colón din Buenos Aires.

A primit distincția austriacă Kammersängerin (1934) și distincția germană Kammersängerin (1935). Spectacolul de adio l-a susținut în 1953, la Wiesbaden, în Der Rosenkavalier. A fost numită profesoară la Salzburg Mozarteum în 1964.

 

 

1992:  S-a inaugurat Centrul Cultural Român de la New York.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1995: S-a sinucis, poeta si eseista Gabriela Negreanu ; (numele sau la nastere era Gabriela Vasilache; prin casatorie, Negreanu). S-a nascut la 6 iulie 1947, la Bucuresti .

A urmat liceul la Botosani si Calarasi. In 1970 a absolvit Facultatea de Limba si Literatura Româna a Facultatii din Bucuresti.

A scris poezii de la vârsta de 8 ani şi a activat în echipele de teatru ale şcolilor frecvantate. A debutat cu poezia Dunăre, în Luceafărul, 1983. Participă la cenaclurile bucureştene Junimea, Labiş etc şi la echipele de teatru studenţesc.

Timp de cincisprezece ani (intre 1970 si 1985) a fost redactor la Editura Albatros.

După Decembrie 1989 va lucra la redacţia Culturală a Televiziunii Române, realizatoare a emisiunii Logos şi Ethos.

 

 

Image result for Gabriela Negreanu, poetă

 

 

 

 

Opera literară: Paul Valery şi modelul LeonardoDecorul şi prezenţa, 1979; Elegii pentru sufletul înflorit, 1981; Jurnal. Eul peregrin, 1984; Partea omului, 1987; Incinte, 1988;Viziune cu logofagi, 1994; Memoria unui creier, 1995; Noaptea iniţiaţilor, 1995.

A incetat din viata la 22 octombrie 1995 la Bucuresti si a fost inmormântata la Cimitirul Straulesti II.

 

 

 

 

 

1997: S-au schimbat  instrumentele de ratificare si a intrat în vigoare Tratatul româno-ucrainean.

 

 

 

 

 

 

2008: A murit Nicolae Boşcaiu, biolog şi botanist; cercetări de botanică sistematică, fitogeografie, istoria florei şi vegetaţiei; membru titular al Academiei Române din 1991; (n. 1925).

 

 

2010: A încetat din viață violonistul, dirijorul şi profesorul Radu Zvorişteanu, fost concertmaistru al Orchestrei Naţionale Radio timp de 24 de ani; (n. 1926).

In 1945, la 19 ani a fost angajat violonist al Orchestrei Simfonice a Radiodifuziunii iar in 1962 a fost numit concertmaestru al acestui ansamblu, post pe care l-a deţinut pană la pensionarea sa, din 1986. Personalitate activă, permanent cercetătoare, Radu Zvorişteanu nu s-a limitat doar la activitatea sa din cadrul orchestrei, ci a iniţiat o serie de proiecte camerale, cum ar fi cvartetul infiinţat in 1958, Orchestra de Cameră fără dirijor a Radiodifuziunii, pe care a fondat-o in 1967 sau Orchestra de cameră „Pro-Mozart”, ansamblu specializat in interpretarea lucrărilor marelui compozitor austriac, in cadrul căruia a activat ca dirijor.

Radu Zvorişteanu a apărut şi in ipostază solistică alături de Orchestra Naţională Radio şi a fost de asemenea, in anii 70 – 80, profesor la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, conducand Orchestra de Studenţi a instituţiei.

Talentul său a fost moştenit şi de cei doi fii, Virgil Zvorişteanu, in prezent concertmaestru al Orchestrei Naţionale Radio şi Bogdan Zvorişteanu, de asemenea concertmaestru al prestigioasei Orchestre Suisse Romande. Radu Zvorişteanu a fost inmormantat astăzi la Cimitirul Evanghelic din Bucureşti.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

CITIŢI ŞI: 

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/10/22/o-istorie-a-zilei-de-22-octombrie-video/

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse) :

 

 

 

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;

  3. e.maramures.ro ;

  4. Wikipedia.ro.;

  5. mediafax.ro ;

  6. Enciclopedia Romaniei.ro ;

  7.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;

  8.  Istoria md.;

  9. istoriculzilei.blogspot.ro

 

 

22/10/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

NAȘTEREA CONFLICTULUI TRANSNISTREAN

Harta_expansiunii_1

 

 

 

GENEZA CONFLICTULUI TRANSNISTREAN 

 

 

  

Conflictul transnistrean s-a pliat perfect pe specificul istoric al acestei regiuni, cel al unei prezenţe aproape neîntrerupte a teritoriului din stânga Nistrului în componenţa Imperiului Rus şi a celui sovietic, ca urmare a anexării lui la Rusia, după războiul ruso-turc din anii 1787-1791 şi semnarea Tratatului de pace de la Iaşi de la 29 decembrie 1791/9 ianuarie 1792.

Procesele de deznaţionalizare şi asimilare a populaţiei din această regiune au înregistrat cote mai mari decât în Basarabia. În acest spaţiu, procesele demografice, ca urmare a unei politici de colonizare cu populaţie slavă – rusă şi ucraineană, mult mai ample şi de o durată mai mare, au condus la transformarea populaţiei româneşti din această regiune din una majoritară în una minoritară. Propaganda proimperială şi prosovietică s-a desfăşurat mai mult timp decât în dreapta Nistrului. Efectele cele mai nocive ale unor asemenea politici s-au remarcat în perioada interbelică, când Basarabia a făcut parte din componenţa Statului Român.

Relaţiile tensionate sovieto-române din acea perioadă, dar şi propaganda furibundă a Kominternului, care pregătea opinia publică pentru un export de revoluţie proletară în sud-estul Europei, România (căreia i s-a construit, cu multiple eforturi şi tenacitate, imaginea de duşman al muncitorilor şi ţăranilor din URSS şi RASSM) urmând a fi prima sa victimă, au condus la o demonizare a tot ce era românesc.

Aceste circumstanţe au fost exploatate abil de centrul imperial în perioada mişcărilor de emancipare naţională de la sfârşitul anilor 80 ai secolului al XX-lea. URSS, conform mai multor experţi, corespunde întru totul criteriilor definiţiei clasice a unui imperiu.

Vom invoca una dintre multiplele definiţii ale conceptului de imperiu care, în viziunea noastră, corespunde cel mai exact situaţiei din URSS: „imperiul întruchipează totalitatea întunecată a dominaţiei şi constrângerii nelimitate; în acelaşi timp, această noţiune se dovedeşte a fi un sinonim pentru neologismul incomod al «lumii-sistem» (worldsystem)… imperiul evocă şi un principiu unificator pentru un univers ordonat, înconjurat de elementele distructive ale haosului şi barbariei.

Imperiul este, în acelaşi timp, asociat fie cu splendoarea trecută a claselor superioare din metropole, fie cu exploatarea şi dominaţia exercitate de ele în colonii. Un imperiu este, simultan, un agresor şi un expansionist neobosit şi de neînvins, dar şi un colos care stă pe picioare de lut… Imperiul este o «închisoare a popoarelor», dar tot imperiul reprezintă garantul păstrării originalităţii şi diferenţelor locale în faţa proiectelor de standardizare (ale statelor naţionale)…”.

Ca şi toate imperiile, nici cel sovietic nu putea să dureze veşnic. O dată cu declanşarea proceselor de restructurare a acestuia, în baza unei politici numite perestroika, procesul de disoluţie a colosului „pe picioare de lut” a intrat într-o fază ireversibilă.

Eşecul lui M. Gorbaciov de a obţine efecte pozitive în domeniul reformei economice a accelerat procesul de descompunere a imperiului sovietic. Unul din exponenţii de vârf ai interesului conservării imperiului sovietic a fost A. Lukianov, ultimul preşedinte al Sovietului Suprem al URSS, care a avut un rol covârşitor în instigarea tendinţelor separatiste şi secesioniste ale liderilor autoproclamaţi de la Tiraspol şi Comrat, sprijinind înfiinţarea celor două republici anticonstituţionale – Găgăuză şi Transnistreană.

La 12 aprilie 1991, A. Lukianov a aprobat demersul autorităţilor regimului anticonstituţional de la Tiraspol privind „lichidarea organelor legale de menţinere a ordinii de drept în zona răsăriteană a Moldovei şi înfiinţarea altora noi”. Astfel, documentul semnat de preşedintele Sovietului Suprem al URSS a constituit temeiul juridic justificativ al tuturor pretenţiilor regimului separatist şi secesionist din raioanele din stânga Nistrului, dar şi al acţiunilor acestuia de confruntare deschisă cu autorităţile legitime ale Republicii Moldova, care au culminat cu declanşarea războiului moldo-rus.

O bună parte a nomenclaturii sovietice şi de partid din raioanele din stânga Nistrului, dar şi administraţia întreprinderilor de subordonare unională, ghidată din centrul imperial, au manifestat atitudini ostile chiar în debutul procesului de emancipare naţională a populaţiei titulare, în special, faţă de adoptarea legislaţiei privind limba de stat.

În acest sens s-a făcut remarcată administraţia întreprinderilor din cadrul complexului militar-industrial, care avea o subordonare foarte rigidă faţă de autorităţile ierarhic superioare de la Moscova şi care a reprezentat forţa de şoc în acţiunile ulterioare de nesubordonare faţă de autorităţile republicane, precum şi în cele de escaladare a conflictului transnistrean.

Anume la aceste întreprinderi au fost create primele detaşamente muncitoreşti înarmate, compuse din reprezentanţii etnicilor ruşi şi altor minorităţi rusificate. Aşa-numitul „conflict transnistrean” capătă un contur tot mai desluşit în vara lui 1989, în ajunul adoptării de către Chişinăul oficial a legislaţiei lingvistice şi ia amploare în toamna aceluiaşi an, culminând cu declanşarea grevelor împotriva politicii lingvistice promovate de autorităţile constituţionale ale Republicii Moldova.

Aceste greve tindeau spre menţinerea imperiului, fapt care asigura „superioritatea lingvistică a ruşilor în viaţa socială, economică şi culturală”. Replica acestor forţe secesioniste şi antimoldoveneşti, dirijate din exterior, la procesul obiectiv de recuperare a valorilor culturale şi identitare ale populaţiei titulare a fost: sabotarea făţişă a tuturor deciziilor adoptate de Chişinăul oficial şi refuzul de a le implementa în raioanele din stânga Nistrului; cultivarea unui curent de opinie ostil autorităţilor legitime ale Republicii Moldova, inocularea sentimentului de frică unei categorii importante a populaţiei din regiunea de est, mai ales celei rusolingve, prin intermediul unui arsenal propagandistic sofisticat, care, la un moment dat, a atins cotele unei adevărate psihoze antimoldoveneşti şi antiromâneşti.

Presa periodică, posturile de radio şi de televiziune din raioanele din stânga Nistrului au fost subordonate în totalitate aparatului propagandistic al regimului separatist şi secesionist de la Tiraspol, aducând o contribuţie substanţială la tensionarea relaţiilor cu autorităţile legitime ale Republicii Moldova.

Acest conflict alimentat în mod artificial de către forţele proimperiale de la centru, care avea la bază o serie de diferenţe culturale, s-a transformat dintr-un conflict intercultural, derivat din percepţia diferită asupra necesităţii obiective de recuperare a unor valori culturale de către populaţia titulară, într-un conflict politic.

Legislaţia cu privire la funcţionarea limbii de stat şi a limbilor grupurilor etnice din Republica Moldova este cea mai tolerantă în comparaţie cu alte republici ex-sovietice, mai ales, cu Ţările Baltice.

Cu toate acestea, în Republica Moldova conflictul intercultural a înregistrat o escaladare, care a condus la transformarea acestuia întrun conflict politic, teritorial, ajungându-se chiar la un război moldo-rus.

 

 

 

 

 

 

Razboi_Transnistria_41

 

 

 

 

Nesupunerea faţă de Chişinăul oficial a evoluat în acţiuni subversive, de anihilare a instituţiilor legale ale statului Republica Moldova în stânga Nistrului, inclusiv a organelor sale de drept. Forţele separatiste, ghidate din centrul imperial, proclamă la 19 august 1990, la Comrat, constituirea RSS Găgăuză, iar la 2 septembrie acelaşi an, la Tiraspol, crearea RSSM Transnistreană.

Sovietul Suprem al RSS Moldoveneşti, sesizând o implicare directă în aceste evenimente a forţelor proimperiale de la Moscova, a solicitat autorităţilor centrale o atitudine clară şi univocă de susţinere „tranşantă, activă şi necondiţionată” a suveranităţii şi integrităţii teritoriale a RSSM, anunţând, în semn de protest faţă de politica duplicitară a conducerii URSS, suspendarea provizorie a participării RSSM la elaborarea proiectului Tratatului Unional.

Respectiva Hotărâre a Sovietului Suprem a RSS Moldoveneşti era însoţită de o Declaraţie, în care, pentru prima oară, autorităţile sovietice de la Moscova erau învinuite direct de uneltiri contra suveranităţii şi integrităţii teritoriale a RSSM:

„URSS nu-şi îndeplineşte obligaţiile directe privind apărarea suveranităţii RSSM, obligaţii prevăzute de art. 81 din Constituţia (Legea Fundamentală) URSS.

Mai mult ca atât, după cum demonstrează evenimentele din 25-26 octombrie curent, de la sudul republicii, inclusiv cele din oraşul Comrat, Uniunea RSS acordă forţelor separatiste sprijin, în special, militar, lucru confirmat prin introducerea de trupe în oraşul Comrat. Faptele expuse dovedesc că URSS, în persoana departamentului ei militar şi altor forţe conservatoare, mai rămâne în continuare pe poziţia de impunere prin dictat a voinţei sale republicilor suverane prin aplicarea forţei militare, a politicii de constrângere şi de neglijare a unui popor suveran”.

„Proceselor de democratizare şi, mai ales, de renaştere naţională le opun o rezistenţă aprigă forţele reacţionare şi distructive din republică şi cele din centru. Astăzi aceste forţe încalcă în mod brutal legislaţia în vigoare a RSS Moldova şi, realizându-şi ambiţiile lor separatiste şi izolaţioniste, pun în pericol suveranitatea, integritatea teritorială şi statală a RSSM, însăşi existenţa poporului Moldovei.

Ele au început deja crearea unor formaţiuni statale artificiale pe teritoriul statului nostru – Republica Sovietică Socialistă Găgăuză şi Republica Sovietică Socialistă Moldovenească Nistreană în afara Moldovei. Aceste acţiuni dezlănţuite şi abil dirijate de forţele reacţionare, care sunt tolerate de Centru şi susţinute de Armata Sovietică, au adus Republica Moldova în pragul unei grave confruntări interetnice, ce poate avea consecinţe tragice”.

În Proclamaţia votată de cei circa 800.000 de participanţi la cea de-a doua Mare Adunare Naţională, convocată la Chişinău, în ziua de 16 decembrie 1990, care contesta tentativele „conducerii imperiului” de a menţine „naţiunile captive ca simple părţi componente ale unui stat eminamente unitar şi totalitar”, a provocat o atitudine irascibilă a centrului imperial.

Drept urmare, forţele separatiste din sudul republicii şi din raioanele din stânga Nistrului erau instigate la noi acţiuni anticonstituţionale şi antimoldoveneşti. Mai mult decât atât, centrul imperial, la un moment dat, a recunoscut, într-un fel, că cele două entităţi separatiste din Republica Moldova erau opera sa: „Voi semnaţi Tratatul asupra Uniunii, iar noi vom lua decizia de a dizolva celelalte formaţiuni statale (anticonstituţionale – n.a.), adică republicile formate la voi”.

Măsurile întreprinse de autorităţile legitime ale Republicii Moldova pentru a restabili ordinea constituţională şi integritatea teritorială a statului au determinat centrul imperial să recurgă la aplicarea unor scenarii care au condus la declanşarea unui veritabil război la Nistru.

Escaladarea acestuia, prin intermediul unei ghidări rigide a forţelor secesioniste din centrul imperial, degenerează, în cele din urmă, într-un conflict de secesiune teritorială, cu intenţia dezmembrării unei republici unionale, pentru a o menţine în sfera de influenţă imperială, prin intermediul unei pârghii eficiente – regimul anticonstituţional autoproclamat din raioanele din stânga Nistrului.

Astfel, un conflict intercultural, adus la cote maxime de forţele proimperiale de la centru, a degenerat într-un conflict politic, cu valenţe teritoriale şi geopolitice.

Interesele geopolitice şi geostrategice ale forţelor politice proimperiale au constituit cauzele primordiale ale acestui conflict.

Scopurile urmărite de centrul imperial erau multiple. În condiţiile proceselor de dezagregare a imperiului sovietic şi avansării Occidentului, pentru forţele proimperiale era important să se pună stavilă unei atare avansări, la o distanţă cât mai mare de frontierele Federaţiei Ruse. În felul acesta, în condiţiile disoluţiei URSS şi pierderii statutului de supraputere, conservarea, cel puţin, a unor puncte strategice, a unor bastioane avansate pe direcţia confruntării cu Occidentul constituia un obiectiv de maximă importanţă pentru centrul imperial.

Transnistria constituia, în viziunea strategilor geopoliticii sovietice şi ruseşti, un asemenea bastion. Raioanele din stânga Nistrului puteau servi drept cap de pod pentru relansarea unei politici active a Rusiei pe direcţia sud-vestică.

Instituirea unui control economic, politic, militar asupra acestei regiuni permitea menţinerea Republicii Moldova în sfera de influenţă tradiţională imperială şi torpilarea unor eventuale procese de reîntregire a acestui teritoriu românesc cu România.

Prezenţa militară rusă în acest spaţiu constituia, de asemenea, o pârghie eficientă de exercitare a anumitor presiuni de ordin geopolitic asupra Ucrainei.

Conflictul transnistrean diferă în mod radical de celelalte conflicte din spaţiul ex-sovietic (Karabahul de Munte, Abhazia, Osetia de Sud) prin faptul că el nu a avut nici pentru un moment conotaţia de conflict interetnic şi religios, fiind doar unul politic şi geopolitic.

Forţele proimperiale sovietice s-au implicat în escaladarea acestui conflict cu intenţia, inclusiv, de a anihila mişcările centrifuge de la periferia imperiului, care constituiau un real pericol pentru existenţa URSS.

După disoluţia Uniunii Sovietice, aceste interese au fost cultivate de noile autorităţi ale Federaţiei Ruse, care nu doreau să admită ieşirea Republicii Moldova din sfera imperială tradiţională de influenţă a Moscovei. Centrul imperial a desemnat în fruntea acestor forţe secesioniste, deloc întâmplător, etnici ruşi, desantaţi în această regiune cu ceva timp în urmă.

Igor Smirnov şi Dmitri Kogut au fost transferaţi la Tiraspol cu numai câţiva ani înainte de declanşarea conflictului din raioanele din stânga Nistrului. Proclamarea independenţei Republicii Moldova şi recunoaşterea acesteia pe plan internaţional a avut drept consecinţă escaladarea conflictului transnistrean.

La 2 martie 1992, acesta, alimentat şi dirijat din centrul imperial, degenerează într-un veritabil război moldo-rus, deloc întâmplător, tocmai în momentul admiterii Republicii Moldova în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Efectivele Armatei a 14-a, dislocată în stânga Nistrului, cu întregul ei corp ofiţeresc, educat în spirit imperial sovietic, au rămas devotate centrului imperial de la Moscova, fiind antrenate în pregătirea şi declanşarea ostilităţilor din primăvara şi vara anului 1992.

Aceleaşi forţe imperiale au reuşit, prin intermediul unei acerbe propagande antimoldoveneşti şi antiromâneşti, să antreneze în acest conflict şi alte forţe străine din afara Republicii Moldova.

Este vorba, în primul rând, de grupuri de cazaci, cetăţeni ai Federaţiei Ruse, care erau convinşi că au venit la Nistru să apere interesele ruseşti şi pe etnicii ruşi, „discriminaţi” de autorităţile legitime ale Republicii Moldova.

În afară de aceste grupări străine, în conflictul transnistrean, de partea forţelor proimperiale au luptat şi grupuri de naţionalişti ucraineni, care au descins în regiune pentru a-i „apăra” pe etnicii ucraineni de politicile „discriminatorii”, promovate de autorităţile moldoveneşti.

Constituirea unor unităţi paramilitare compuse din locuitorii regiunii din stânga Nistrului, la baza cărora au stat foşti militari din cadrul Armatei a 14-a, trecuţi în rezervă, înarmarea acestor unităţi cu tehnică de război, muniţii din depozitele respectivei armate au adus Republica Moldova în pragul declanşării unor operaţiuni militare, care, de la 19 mai 1992, o dată cu intrarea în acţiune a unităţilor militare ale Armatei a 14-a, au degenerat într-un război moldo-rus.

La ora actuală, mai mulţi experţi califică diferendul transnistrean drept „un focar de conflict local cu posibilităţi de extindere” din cadrul Republicii Moldova. În viziunea acestor experţi, regimul separatist optează pentru recunoaşterea independenţei sale şi o eventuală unire cu Federaţia Rusă sau Ucraina.

În acelaşi timp, consideră cercetătorii, „elemente militare ruse din Armata a 14-a se menţin în Transnistria ca «forţe de pace», cu toate că angajamentele internaţionale (agreate de Rusia din 1999) prevăd retragerea trupelor ruse.

Moscova pledează pentru o soluţionare a crizei sub patronajul său (menţinerea integrităţii Republicii Moldova în cadrul CSI), în timp ce UE şi SUA consideră necesară o examinare cu adevărat internaţională a crizei”.

 

 

Sursa: : Ion VARTA – http://istoriamilitara.org/stiinta/istorie-per-zi/795-geneza-conflictului-transnistrean  

 

 

 

22/10/2019 Posted by | analize | , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: