CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

ZIUA DE 21 OCTOMBRIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

 

 

 

Ziua de 21 octombrie în istoria noastră

 

 

 

 

 

 

 

1754: Sunt inaugurate primele școli din Blaj. Piatra lor de temelie a fost pusă de episcopul Ioan Inocenţiu Micu – Klein.

 

Este vorba, pentru inceput, de trei scoli: Scoala de obste (elementara) – pentru invatarea citirii, scrierii, socotirii si “cantarii” in limba romana, “nici o plata de la ucenici asteptandu-se”, Scoala latineasca (de grad mediu), care va deveni gimnaziu si liceu si Scoala de preotie, mai tarziu seminar, apoi Academie Teologica.

Scolile erau frecventate de fiii taranilor iobagi romani si ai oamenilor saraci de la orase, numarul de 178 de elevi, cu care s-au deschis scolile, fiind insemnat pentru vremurile acelea.

Blajul devine centrul învățământului românesc din Transilvania

Episcopia ii ajuta pe elevii aflati in nevoie cu paine, haine si carti. Retine atentia beneficiul de paine, oferit la fiecare 5 zile, scolarilor saraci care invatau si se purtau bine, asa-numitul “tipau”, o paine de 3-3,5 kg. (fundatia episcop Grigore Maior care s-a mentinut pana in 1940).

In timp, episcopii, apoi mitropolitii, ceilalti membri ai clerului superior, profesori si absolventi ai scolilor Blajului au instituit burse in beneficiul elevilor merituosi.
Scolile Blajului au numarat printre luminatii lor profesori din ultima parte a secolului al XVIII-lea pe corifeii Scolii Ardelene, miscare ideologica nationala iluminista – Samuil Micu, Gheorghe Sincai, Petru Maior, la care se adauga scriitorul Ion Budai Deleanu.

De pe bancile Scolilor din Blaj, au absolvit si urmatorii membrii ai Academiei Romane: Nicolae Densusianu, Ion Bianu, Ion Agarbiceanu, Zenovie Paclisanu, Gheorghe Suciu, Octavian Fodor, Emil Negrutiu.

 

 

 

 

 

 

 

1813: S-a născut Prinţesa Josephine de Baden, fiica lui Karl, Mare Duce de Baden și a soției sale, Stéphanie de Beauharnais. mama regelui Carol I al României; (d.19 iunie, 1900).

 

 

 

 

 

File: JosephineBaden.jpg

 

 

 

 

1871:  S-a constituit Societatea Filarmonică din Timişoara.

Organizată din iniţiativa unor inimoşi iubitori ai muzicii, din localitate, după modelul şi cu sprijinul câtorva societăţi muzicale europene de prestigiu, Societatea filarmonică din Timişoara a jucat un rol de catalizator în viaţa spirituală a oraşului determinând cele mai importante evenimente muzicale care s-au petrecut aici.

La înfiinţarea ei au existat un cor bărbătesc şi câţiva instrumentişti pentru activităţi în genul muzicii de cameră.

S-a afiliat apoi şi un cor feminin pentru a putea fi abordat şi repertoriul vocal-simfonic care necesita, de cele mai multe ori, cor mixt. Pentru completarea orchestrei se făcea apel la instrumentişti ai Operei locale şi suflători ai Regimentului 29 infanterie „Loudon“.

Penuria de instrumentişti a impus ca o necesitate imediată înfiinţarea încă din al doilea an de existenţă a Societăţii, a unei şcoli de muzică pentru pregătirea şi formarea propriilor cadre.

Primul concert a avut loc la 8 decembrie 1871. Sub bagheta lui Heinrich Weidt au fost interpretate două ample lucrări vocal simfonice: Die Frithjofs Saga de Max Bruch şi Der Taucher – compoziţie aparţinând dirijorului timişorean.

 

 

 

 

 

 

1883: S-a nascut in localitatea Abram, din  Bihor, preotul greco-catolic, compozitor și dirijor român, Francisc Hubic; (d. 1947)

Regii Carol I și Ferdinand I i-au acordat diplome, iar regele Mihai I i-a acordat distinctia Coroana României în grad de ofițer.

 

 

 

 

 

 

Imagini pentru preot compozitor Francisc Hubic photos

 

 

 

 

 

 

Francisc Hubic a refuzat să ocupe o catedră la academiile de muzică din București și Cluj, drept pentru care a rămas la Oradea.

 

 

 

 

 

 

 1891: S-a născut la Braila,  Perpessicius (pseudonimul lui Dimitrie S. Panaitescu), istoric şi critic literar, poet; primul editor al operei integrale a lui Mihai Eminescu (1939-1963).

A fost director-fondator (1957-1971) al Muzeului Literaturii Române din Bucureşti. 

Intre anii 1934 şi 1938 a ţinut cronica literară la Radio Bucureşti.

A fost membru titular al Academiei Române din 1955; (m. 29 martie 1971, Bucuresti).

 

 

 

 

 

 

 

Imagini pentru Perpessicius

 

 

 

 

 

A debutat ca poet cu poezia Reminiscență în revista „Versuri și proză” a lui I.M. Rașcu în nr.7-8 din aprilie 1913, semnată cu pseudonimul D. Pandara, un fel de anagramă compusă din inițiala prenumelui său și din începutul numelui de familie al tatălui, Pan(ait) și al mamei sale Dara(ban).

Semnează cu pseudonimul Perpessicius în Cronica (1915), revistă condusă de Gala Galaction și Tudor Arghezi. Mobilizat pe front, este rănit în 1916 și rămâne invalid de mâna dreaptă. Profesor în mai multe localități ale țării, autor al unor apreciate manuale de literatură pentru liceu, elaborate împreună cu Al. Rosetti și Jacques Byck.

Colaborează la Cuvântul, Lumea, Universul literar, România, Revista Fundațiilor Regale, Letopiseți, Neamul românesc, Cartea vremii, Flacăra, Gândirea, Cugetul românesc, Ideea europeană, Gazeta literară, Contemporanul, Viața românească, România literară, Steaua, Luceafărul; a ținut cronica literară la Radio între 1934-1938. A fost director general al Bibliotecii Academiei, al Muzeului Literaturii Române (1957) și al revistei Manuscriptum.

 

 

 

 

 

1920: A fost arestată  majoritatea  membrilor Consiliului General al Partidului Socialist şi Sindicatelor.

S- a constituit  Comitetul Executiv propriu al Partidului Socialist şi o comisie generală proprie a sindicatelor, care a purtat tratative cu guvernul pentru reluarea lucrului; acestea au dat circulare către organizaţiile pentru încheierea grevei la 28 octombrie.

 

 

 

 

 

 

1923: S-a născut, in  comuna Baia, judetul Suceava, criticul şi istoricul literar Mihai Gafiţa (prenumele la nastere: Vlad-Mihai).

A decedat in urma marelui cutremur din data de 4 martie 1977, la  Bucureşti.

 

 

 

 

 

 

 

Imagini pentru Mihai Gafiţa;

 

 

 

S-a inscris la Institutul Politehnic din Bucuresti, sectia electromecanica (1941-1942) si la Facultatea de Litere si Filosofie (absolvita in 1946).

Debuteaza cu versuri in Universul copiilor (1938), revista la care mai tirziu va fi secretar de redactie (1942-l945), redactor al paginii de jocuri (1943-l944) si succesoral lui N. Batzaria la directorat (1945-l948); aici publica sub diverse pseudonime (Mihail Baiseanu, Mihai Moldovan, Dan A. Soimu, Dana Soimu, Mihai Vlad, Mihai Dimiu, Aura Grui, S. Tih, Manuela Opris, Gabriela Mocanii, Saadi Firuz etc.) romane pentru copii, povesti, versuri, povestiri rimate si ritmate, cuvinte incrucisate etc.

 

 

 

 

 

 

1925 : S-a născut  (la Solovăstru, în județul Mureș interbelic), Virginia Zeani, (Virginia Zehan), soprană română , cântăreață de operă şi  una din cele mai prestigioase soprane lirice din anii ’50 și ’60 ai secolului trecut.

A fost timp de 25 de ani “prima donna assoluta” a teatrului de Operă din Roma, unde a cântat  împreună cu cei mai renumiți tenori, de la Beniamino Gigli și Ferruccio Tagliavini până la Luciano Pavarotti și Plácido Domingo.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Virginia Zeani a înregistrat pe discuri mai multe albume selective și versiuni complete ale operelor “La Traviata” de Verdi și “Tosca” de Puccini. Multe din performanțele sale au rămas gravate pe “Legendary Recordings”. Virginia Zeani este din 1991  profesoară de canto (Distinguished Professor) la Indiana University, School of Music, din Bloomington, Indiana

Una dintre cele mai bune eleve ale sale  este soprana Angela Brown, care – în anul 2004 – a debutat cu mult succes pe scena Operei Metropolitan din New York,  în rolul titular din opera “Aida” de Verdi.

Este Doctor Honoris Causa al Universității Naționale de Muzică București.

 

 

 

 

 

 

 

 

1932: A apărut Legea pentru organizarea Caselor de Economii şi Cecuri Poştale (C.E.C.), ca instituţie publică garantată de stat, cu sediul la Bucureşti, la care se depuneau disponibilităţile populaţiei.

 

 

 

1933: S-a născut actriţa Simona Bondoc.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1936: S-a născut Vartan Arachelian, jurnalist şi scriitor de origine armeană, realizator de emisiuni radiofonice şi de televiziune.

 

 

 

 

 

 

 

Imagini pentru Vartan Arachelian

 

 

 

 

1940: S-a născut in localitatea Coteana, jud. Olt , publicistul Dumitru Tinu, fost  director al cotidianului „Adevărul” (1991-2002) şi preşedinte al Clubului Român de Presă (1998-2002).

 

 

 

 

 

 

 

Imagini pentru Dumitru Tinu,photos

 

 

 

A decedat, la 1 ianuarie 2003, în condiții suspecte, într-un accident de mașină pe DN1, în județul Prahova.

 

 

 

 

 

 

 

1949: In cadrul conferinţei pe ţară a compozitorilor, criticilor muzicali şi muzicologilor, care a avut loc la Bucureşti,  Societatea Compozitorilor Români, creată în 1920, îşi schimba titulatura în Uniunea Compozitorilor din România.

Aceasta a funcţionat ca asociaţie profesională până în martie 1996, când a apărut Legea Drepturilor de Autor şi a Drepturilor Conexe 8/1996 şi s-a constituit Asociaţia pentru Drepturi de Autor a UCMR (având ca obiect de activitate gestiunea colectiva a drepturilor de autor in domeniul muzical).

 

 

 

 

 

 

1974: S-a născut in localitatea Goruni, comuna Tomești, județul Iași,  tenorul român autodidact Costel Busuioc.

Iubitor al muzicii de operă și cântăreț fără studii de specialitate, Busuioc a încercat în mai multe rânduri, fără succes, să își facă intrarea în lumea operei. Pentru a-și întreține familia, s-a angajat ca muncitor în Spania, unde a participat la concursul muzical Hijos de Babel (trad.span. „fiii Babilonului”), emisiune dedicată emigranților stabiliți pe pământ spaniol.

La începutul anului 2008, în noaptea de 12 spre 13 martie, a fost anunțat câștigător.

Rezultatul a implicat încheierea unui contract între Busuioc și casa de discuri Sony BMG, astazi Sony Music Entertainment.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 1976: S-a născut, la Lugoj, județul Timiș,  gimnasta Lavinia Miloşovici, dublă campioană olimpică  şi campioană mondială (1991, 1993), membră a International Gymnastics Hall of Fame

 

 

 

 

 

 

Imagini pentru Lavinia Miloşovici

 

 

 

 

Este considerată cea mai valoroasă gimnastă română a anilor 1990, având în palmares 19 medalii mondiale și olimpice. Performanța cea mai notabilă este considerată finala de la sol la Jocurile Olimpice de la Barcelona (Spania) în 1992, pentru care a primit nota 10.

La Jocurile Olimpice din 1996 (Atlanta, SUA), Miloșovici a avut deosebita șansa de a-și îmbunătăți performanța anterioară, medalia de bronz câștigată la Barcelona.

 

 

 

 

 

 

 

 

A reusit sa devină prima gimnastă de la Nadia Comăneci care reușește să urce pe podiumul olimpic la două ediții consecutive ale Jocurilor Olimpice.

De asemenea, colegele ei de echipă, Gina Gogean și Simona Amânar, au scris pagini de istorie, Gina câștigând argintul iar Simona bronzul la egalitate cu Miloșovici. Astfel, echipa României devine una dintre puținele echipe care reușește să aibă pe podium toate sportivele înscrise în concursul de la proba de individual compus.

Cea mai strălucitoare realizare din cariera ei de gimnastă este aceea de a fi câștigat un titlu mondial sau olimpic la fiecare aparat, performanță pe care nici una din aprigele ei rivale nu a reușit să o realizeze. Într-adevăr, Lavinia a fost prima gimnastă, de la Věra Čáslavská (din Cehoslovacia), care a obținut această performanță.

 

 

 

 

 

 

1980: A decedat in exil la München, in Germania, marele gazetar roman Pamfil Șeicaru (n. 18 aprilie 1894, Buzău).

 

 

 

 

 

Imagine similară

 

 

 

 

A fost director al ziarului „Curentul”, cel mai combativ cotidian românesc în perioada dintre cele două războaie mondiale. Este de asemenea, considerat a fi cel mai mare gazetar dintre cele două războaie mondiale

 

 

 

 

 1984: A murit la București,  marele actor şi profesor Ion Finteşteanu (numele real: Iţic Finchelstein); (n. 18 martie 1899, București).

 

 

 

 

Imagini pentru ion fintesteanu

 

 

 

La începutul primului război mondial s-a refugiat la Iași si a fost tenor in corul Societății Române de Operă, apoi a fost cooptat in trupa Teatrului Național din Iași. S-a intors in capitala la terminarea razboiului si a absolvit Conservatorul de Arta Dramatica in 1921, la clasa Luciei Sturdza Bulandra.
Din 1921 a jucat pe scena Teatrului Național.

In 1956 participa la Festivalul Internațional de arta dramatica de la Paris, cu rolurile Farfuridi din O scrisoare pierduta si Grigore Bucsan din Ultima ora.
A predat Arta Actoriei la Institutul de Artă Teatrală si Cinematografică, in 1957 era inaugurat studioul Casandra al Teatrului Național cu spectacolul Plicul de Liviu Rebreanu cu studenții clasei  sale.
A debutat in cinematografie in anul 1923, cu filmul Țigăncușa de la iatac, regizat de Alfred Halm.

 

 

 

 

 

1996: A murit Oleg Danovski, balerin şi coregraf, unul dintre intemeietorii artei dansului modern în România .

S-a nascut in ziua de 8 februarie 1917, la Voznesensk, Ucraina, într-o familie cu origini germane.

Din 1920 a locuit la Cernăuți, unde mama sa se angajase ca maestră de balet. De altfel, Oleg Danovski a început baletul sub îndrumarea mamei sale, de la care a moștenit talentul pentru dans.

A studiat vioara timp de șapte ani si în cele din urmă dedicându-se dansului.

 

 

 

 

 

Imagini pentru Oleg Danovski photos

 

 

 

 

 

 

La vârsta de 14 ani a venit la București, unde, după o perioadă foarte dificilă, s-a angajat ca balerin la Teatrul Cărăbuș. Aici avea să devină, în scurt timp, prim solist, iar remarcabila sa evoluție avea să-i aducă supranumele de ”Sfinxul Slav”.

A activat o vreme la Teatrul Evreiesc, unde a studiat regia cu Iacob Sternberg, apoi s-a angajat ca solist la Opera din București, unde a început să monteze spectacole remarcabile și și-a format un ansamblu de 150 de balerini.

A colaborat cu mari artiști ai vremii precum Josephine Backer sau Boris Kneazev. Robert Helpmann l-a invitat să monteze la Londra ”Lacul lebedelor”, aceasta fiind printre cele mai bune montări cunoscute.

În anul 1978 s-a întâlnit la Constanța cu directorul Teatrului de Revistă „Fantasio”, Aurel Manolache, care i-a propus o colaborare. Oleg Danovski l-a convins să înființeze o secție de balet a Teatrului Fantasio, ”Ansamblul de balet clasic și contemporan”,  alcătuit din tineri absolvenți ai liceelor de coregrafie din București și Cluj.

Asa a întemeiat școala de balet modern și a pus, în 1979, bazele primului teatru de balet din România, iar sub conducerea sa baletul românesc s-a bucurat de un succes și o recunoaștere internaționale fără precedent.

În 1989 a apărut la Editura Muzicală cartea ”Dirijorul de lebede. Întâlniri cu Oleg Danovski”, semnată de Marian Constantinescu, iar în 2012 a apărut volumul biografic „Oleg Danovski — omul, artistul, legenda” de Doina Jela, editat de Curtea Veche Publishing.

Teatrul Național de Operă și Balet din Constanța îi poartă numele.

 

 

 

 

 

 

1997: CEC s-a transformat în bancă de stat, lărgindu-şi obiectul de activitate ( prin acordarea  de  credite agenţilor economici mici şi mijlocii, precum şi statului şi administraţiei publice locale şi centrale).

 

 

 

 

 

 

Imagini pentru palatul cec photo

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1999: A apărut la Bucureşti, primul număr al revistei Playboy.

 

 

 

coperta playboy noiembrie 1999

 

 

 

 

Prima vedetă care a apărut  pe coperta acestei reviste a fost Dana Săvuică.

 

 

 

 

 

2016: Preşedintele României, Klaus Iohannis, a anunţat că România şi Canada au ajuns la un acord privind ridicarea vizelor. Potrivit înţelegerii, românii vor putea intra fără viză în Canada începând cu 1 decembrie 2017.

Iniţial, oficialii canadieni ar fi vrut ca liberalizarea vizelor pentru români să se aplice cu anul 2018.
„Am o veste bună. În această dimineaţă s-a ajuns la un acord cu partea canadiană privind ridicarea vizelor, un acord rezonabil pentru ambele părţi. Suntem în situaţia de a ne retarge rezerva faţă de CETA ( acordul comercial dintre UE şi Canada – n.r.). România nu mai are nicun fel de obiecţiuni faţă de acordul comercial cu Canada“, a anunţat preşedintele Klaus Iohannis, la Bruxelles, în a doua zi a Consiliului European. 

 

 

 

 

 

 

 

 

CITIȚI ȘI: 

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/10/21/o-istorie-a-zilei-de-21-octombrie-video/

 

 

 

 

 

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

 

 

 

 

 

Sfintii Mărturisitori Ardeleni

 

 

 

 

 

 

 

 

Sfintii Marturisitori Ardeleni  sunt praznuiti pe 21 octombrie. Acestia sunt: Visarion Sarai, Sofronie si Oprea Miclaus, canonizati in 1955 si preotii Ioan din Gales si Moise Macinic din Sibiel, canonizati in 1992.

Au luptat impotriva impunerii confesiunii Greco-catolice.

Visarion Sarai s-a nascut in anul 1714 si a primit la botez numele Nicolae. S-a calugarit in 1738 la Manastirea Sfantul Sava.

In 1742 ajunge la Manastirea Pakra din Slovenia, iar in ianuarie 1744 vine in Transilvania si incepe lupta pentru apararea Ortodoxiei.

Este arestat pe 26 aprile 1744 de autoritatile imperiale si supus unui interogatoriu cu 44 de intrebari. A fost trimis la inchisoarea din Deva, apoi la cele din Timisoara, Osieck si Raab, iar in cele din urma la celebra inchisoare Kufstein din Muntii Tirolului (Austria), unde a murit ca martir.

Sofronie de la Cioara – a fost preot de mir, iar dupa ce a ramas vaduv, s-a calugarit la Manastirea Cozia.

A condus rascoala populara impotriva autoritatilor habsburgice si a Episcopiei Unite de la Blaj care patrona actiunea de dezbinare a Bisericii Ortodoxe Romanesti.

In august 1760, Sofronie a convocat un Sinod, in care cerea episcop ortodox, restituirea bisericilor, eliberarea celor inchisi si respectarea libertatii religioase.

A murit la o data pe care nu o cunoastem, fie la Manstirea Vierosi, fie la Manastirea Robaia.

Nicolae Oprea Miclaus – originar din Salistea Sibiului, satul Tilisca, a mers de trei ori la Viena pentru a prezenta plangerile romanilor, in 1748, 1749 si 1752. In memoriile prezentate, acestia cereau libertatea credintei ortodoxe si episcop ortodox.

A fost arestat in anul 1752 la Viena si dus in inchisoarea de la Custeni, unde a si murit ca marturisitor pentru Ortodoxie.

Ioan din Gales – a inmanat lui Oprea Miclaus un memoriu pe care sa-l adreseze Curtii din Viena si s-a aflat in fruntea miscarii de aparare a Ortodoxiei la Sibiu.

A cutreierat mai multe sate si a strans semnaturi prin care credinciosii ardeleni cereau sa li se acorde libertate pentru credinta ortodoxa.

Din ordinul Mariei Tereza, ajunge in inchisoarea de la Deva, apoi la Graz si in final la Kufstein. Preotul Ioan a murit dupa anul 1780, de cand dateaza ultima stire despre el.

Moise Macinic – pentru ca a luptat impotriva uniatiei, a fost inchis la Sibiu, timp de 17 luni. La eliberare i s-a cerut sa nu mai slujeasca, ci sa se intretina din munca bratelor. S-a refugiat in Banat, unde s-a intalnit cu Oprea Miclaus.

L-a insotit pe acesta in calatoriile sale la Viena si a fost arestat impreuna cu Miclaus. A murit in inchisoarea de la Kufstein.

 

 

 

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse) :

 

 

 

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;

  3. e.maramures.ro ;

  4. Wikipedia.ro.;

  5. mediafax.ro ;

  6. Enciclopedia Romaniei.ro ;

  7.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;

  8.  Istoria md.;

  9. istoriculzilei.blogspot.ro

21/10/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

O țară tristă, plină de… Hunor

 

  La început m-am temut să nu fi căzut naibii vreun meteorit buclucaș în „județul Deva”, taman în cursul exercitării […]

 

 

Jurnal de campanie într-o țară tristă, plină de… Hunor

 

La început m-am temut să nu fi căzut naibii vreun meteorit buclucaș în „județul Deva”, taman în cursul exercitării responsabile a președinției Consiliului Uniunii Europene de către Franța… sau Finlanda… mă rog, tot pe-acolo…

Apoi m-am gândit că ne-au ocupat rușii, așa că am intrat, cu sufletul la gură, pe blogul lui Radu Tudor, deoarece dacă nici Radu Tudor nu știe când ne atacă rușii, atunci nimeni nu știe… dar cum nu scria nimic despre vreun atac, am tras concluzia că e ceva și mai grav… că altminteri este inexplicabil cum de a renunțat Klaus la weekendul lui tradițional, de patru zile.

Așa-i că nu mă credeți că la el weekendul durează patru zile? Atunci ia uitați-vă puțin în „agenda președintelui”, de pe site-ul Administrației prezidențiale, dacă președintele a avut vreo activitate între 11 octombrie (vineri) ora 14:30 și 15 octombrie (marți) ora 17:00… apoi uitați-vă cum s-a ostenit bravul nostru președinte de pe data de 4 octombrie (vineri) ora 10:30, până pe 8 octombrie (marți) ora 10:00… sau de pe 26 septembrie ( joi) ora 18:00 până pe 30 septembrie (luni) ora 10:10.

E drept că nu știm cu ce se ocupă timp de patru zile pe săptămână președintele nostru în schimb, dragi compatrioți, știm exact cine plătește muzica, masa și dansul: NOI!

Ei bine, cetățeni, în ciuda indolenței ancestrale care-l caracterizează, astăzi Klaus a muncit întrebuințându-și zilișoara liberă pentru a merge la PENELEUL LUI care trebuie să-i livreze GUVERNUL LUI în câteva zile. Lucrurile stau foarte bine: niște iresponsabili au pus mână de la mână pentru a răsturna guvernul luʹ Veorica. După părerea mea, ei nici nu voiau și nici nu credeau că e posibil.

Ci mai curând doreau să se lamenteze după aceea, răsuflând ușurați: „șefu, noi am încercat dar vezi că iar nu s-a putut”… și gata! Intrau din nou în acel „dolce far niente” unde nu este nici program de guvernare, nici buget care nu se-nchide, deci nici întristare și nici suspin!

În loc de-așa ceva, partidul lui Petrov s-a mobilizat exemplar aducând cu ambulanța votanți pe care PENELEUL nu se baza, partidul lui Ponta a votat și el de-al dracu’, într-o veselie, niște neghiobi de la PESEDEU au crezut și dânșii că e pe bune și-au schimbat rapid barca, în timp ce USEREUL și-a șoptit în barbă:

Lui Friederich Nietzsche/ poate sa-i strice/ o pereche de brice?” ( Mihai Ursachi) gândindu-se că face o șmecherie cât să-i pună în dificultate pe liberali iar UDMR-ul și-a imaginat „dăcât” că-i dă o lecție și-i face „bau!” Veoricăi, ca să mai poată cere una-alta.

Dar gluma s-a-ngroșat. Și uite cu ce ne-am ales… Ludovic, cu ochii lui inocenți și cu un zâmbet micuț în colțul gurii, negociază cu colegii de moțiune de cenzură și apoi îi zice poporului că negocierile merg brici… Ăia cu care negociază însă, ies cu părul vâlvoi de la întrevederi.

Bine, cei care au păr… Kelemen Hunor, de exemplu, scotea doar un fum subțire pe nări când a aflat că NEM program și NEM buget. Lista miniștrilor e așa de secretă încât cred că nici Ludovic nu bănuiește cine s-ar putea afla pe ea.

Iar program de guvernare nu-i trebuie, că-i bun tot ăla vechi, al lui Dragnea. Eu așa văd, că-l laudă peste tot și că promite că se va ține cu sfințenie de el. Era și păcat… doar au muncit niște oameni la programul PESEDEULUI… cum să vii tu acum, cu sufletul tău bun de liberal, bașca urmaș al Brătienilor, să strici munca atâtor oameni?

Din fericire, în timp ce țara n-are guvern, n-are program, n-are cvorum, n-are buget și n-are rezidențiat, campania pentru prezidențiale se desfășoară din ce în ce mai sprințar. Iată:

Klaus anunță că nu-i mai lasă pe prostovanii ăia ai lui să facă lucrurile după mintea lor:

„Am spus-o de la început și am spus-o liberalilor: de data aceasta, nu vă mai las de capul vostru!” (declarație la întâlnirea cu diaspora, pe 18 octombrie 2019). Și are și-un program prezidențial, prin care va face din România trilu-lilu-crocodilu’ o Românie normală.

Nu vă povestesc tot programul pentru că nu intenționez să vă adorm, dar măcar una bună, de final, tot vă zic:

România normală este statul care funcţionează pentru cetăţean, în care Guvernul lucrează cu responsabilitate pentru dezvoltarea ţării, Parlamentul legiferează bine și eficient, iar Președintele își îndeplinește atribuţiile constituţionale.” (traducere:

„GUVERNUL MEU ORBAN lucrează cu responsabilitate, PARLAMENTUL MEU TURCAN-GORGHIU legiferează bine și eficient, iar EU, KLAUS îmi îndeplinesc atribuţiile constituţionale.”… Ați citit? Ei, atunci puteți râde în voie!)

Simultan cu cele de mai sus, în curtea unui țăran care are bune relații cu RISE PROJECT au crescut „nește valize” cu afacerile lui Dan Barna, în detaliu.

Afaceri care au intrat , mai demult în atenția DLAF… doar că domnul Barna nu vrea să-l ancheteze DLAF-ul.

El vrea la DNA, unde sunt procurori mai de omenie: „… eu am multă încredere în DNA, o instituție care, fără a fi perfectă, și-a demonstrat de multe ori profesionalismul și independența. De aceea solicit DLAF să trimită de urgență documentele la DNA pentru că știm că asta e comanda politică pe care au primit-o.”( declarație, pe 18 octombrie 2019).

Mâine va dori să-și aleagă și completul de judecată, mă gândesc…

Veorica a acordat primul ajutor unui om aflat în dificultate și a jucat tenis de masă cu Ionuț Cristache în platoul TVR. Pe Ionuț nu l-a îngenuncheat dar a avut o explicație pentru eșec: „Nu puteam să vă bat la dumneavoastră acasă.”, a zis dânsa, lăsând să se înțeleagă c-o să-l bată ea altă dată, în altă parte. N-a sărit deocamdată cu parașuta.

Deoarece cu parașuta, în buna tradiție a PEMEPEULUI, ar trebui să sară Paleologu Theodor. Deocamdată, până să sară, dânsul e doar dezamăgit:

Din păcate campania pentru prezidențiale este cu totul bruiată de criza politică, de criza guvernamentală. Lucrul acesta este complet anormal.
(declarație la Bistrița, 18 octombrie 2019) Păi, nu puteai dragă, să-i spui lui Petrov să nu participe la dărâmarea guvernului, că te încurcă în campanie?

Ramona Ioana Umanista abia acum a aflat în ce s-a băgat, după ce a fost înregistrată pe-ndelete, în propriul său birou, în timp ce dădea de pământ cu Voiculescu, din pricină că banii ei s-au cheltuit de-a surda și plângea de se zguduia costumul de blue geans de pe dânsa, dorind să se retragă din competiție.

Tot pe 18 octombrie 2019 a publicat NEWSWEEK.ro, cu multă amabilitate, înregistrările…

Mircea Diaconu a declarat:

Ţinta mea este nu să ajung preşedinte. Ţinta mea e să mă fac înţeles, să mă exprim cât pot de bine şi de clar pe temele astea care poate intră în mintea oamenilor şi altădată o să aleagă altfel, o să gândească altceva, să aştepte altceva de la oamenii politici.

Numai că votanții din 2019 sunt alții decât cei din 1932 pe care nenea Spirache i-a rugat, în TITANIC VALS-ul lui Tudor Mușatescu, să nu-l aleagă dar ei au procedat taman invers. Pentru alegerile din 2019 e nevoie de alt tip de emoție, una îndelung probată.

De exemplu faptul că biată diaspora este împiedicată să voteze merge ceas către sensibilitatea maselor de oricâte ori se dorește și indiferent ce GUVERNUL MEU am avea la Palatul Victoria și ar organiza alegerile, tot CIUMA ROȘIE va fi vinovată!

Cam aceasta este intriga. Cam acesta este romanul. Cam ăștia sunt protagoniștii. Nu e nevoie să citim tot ca să aflăm cine e „ucigașul”.

Pe acest fond nervos, televiziunile ne anunță, ca de obicei, că vom avea cea mai grea iarnă din ultimii nu-știu-câți-ani.

Dar nu cred că la temperaturile de-afară se referă acel „Winter is coming” care planează, în cercuri din ce în ce mai mai strânse, deasupra capetelor noastre.

Cel mai simpatic, pe departe, a fost Kelemen Hunor care a declarat: „Eu cred că aţi încercat mult-mult cu preşedinţi români, aţi încercat şi cu un preşedinte de etnie germană, acum e rândul să încercaţi şi cu un maghiar. Şi va fi mai bine, sunt convins de acest lucru, fiindcă, dacă până acum nu v-a fost şi nu ne-a fost bine cu foştii preşedinţi sau nu a fost aşa bine cum am fi vrut, haideţi să încercăm cu mine.

În primul tur alegerea bună este să fiu votat eu, să fiu ales eu. În turul doi, dacă nu intru eu, mai avem timp să alegem răul mai mic.” ( AGERPRES.ro, 7 septembrie 2019)

Ziceți voi că nu-i simpatic!

21/10/2019 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

CE A ÎNȚELES UNGARIA DIN TRATATUL DE PACE DE LA TRIANON ?!

Image result for harta ungariei mari la bUdapesta

 

Foto: În ultimul timp iredentiștii maghiari mediatizează din  ce în ce  mai des harta ”Ungariei mari”și promovează refacerea acestei entități teritoriale contra naturii pe seama tuturor țărilor vecine, nesocotind grosolan prevederile Tratatelor internaționale în vigoare și pericolul declanșării unor războaie pustiitoare.

În timp ce noi, românii, am întâmpinat așa cum se cuvine, în 2018, Centenarul Marii Uniri și al făurării României Mari, la 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia, cea mai mare, cea mai importantă sărbătoare a noastră, iredentismul și neorevizionismul unguresc a înființat, nu întâmplător drept replică, la Budapesta,  organizația „Trianon 100″.Oare de ce?

După cum se știe, deși a pierdut bătălia, la sfârșitul Primului Război Mondial, fiind învinsă în cadrul Austro-Ungariei, alături de Puterile Centrale, Appony, care conducea delegația ungară la Conferința de Pace de la Paris, a refuzat, împreună cu întreaga delegație, semnarea Tratatului de la Trianon, și a demisionat, la 3 martie 1920.

Contele Teleki, ministrul de Externe al Ungariei a revenit, anunțându-l pe președintele Consiliului Suprem, Alexandre Millerand, că Ungaria, totuși, va semna Tratatul, în forma elaborată.

După ce, „la 4 iunie 1920, la ora 16,30, în clădirea Marelui Trianon din Versaills se semna Tratatul de Pace între Marile Puteri Aliate și Asociate, printre care și România, pe de o parte, și Ungaria, cu Puterile Centrale, pe de altă parte, recunoscându-se, astfel, valabilitatea juridică internațională a Unirii Transilvaniei, Banatului, Crișanei, Maramureșului cu România, în Parlamentul de la Budapesta, în august 1920, se scanda, zgomotos, protestul: „Nem, nem, soha!” („Nu, nu, niciodată!”).

De ce niciodată?

Strânși în jurul contelui Mihaly Karoly, venit în locul lui Istvan Tisza (asasinat, sinucis?), după abdicarea lui Carol de Habsburg, ungurii se declară, peste noapte, „republicani” și „antantofili”, sub mască „europeană” și „democratică”.

Dar, nereușind „să convingă” tratativele de pace de la Paris, Ungaria va schimba repede macazul. „Ungaria grofilor și a nemeșilor, siluitoare de conștiințe, asupritoare de nații, Ungaria, împotriva căreia

s-au ridicat, timp de decenii, protestele întregii lumi civilizate, a devenit, peste noapte, pentru toți partizanii cauzei maghiare, «paradisul naționalităților» și «marea nedreptățită» a Primului Război Mondial” (Milton Lehrer).

„Văzându-și pretențiile respinse de Occident, contele Karoly a scos din mânecă «asul» pe care-l dosise la 24 noiembrie 1918, când, în grabă, autorizase înființarea Partidului Comunist Ungar, chemându-l de la Moscova, din anturajul lui Lenin, pe Bela Kuhn, predându-i puterea”.

„De dragul Transilvaniei, Banatului, Voivodinei, Croației, Slovaciei, Ungaria și-a schimbat, din nou, tot peste noapte, pielea, devenind „sovietică”, din «republicană», «democratică» și «antantofilă». Republica Sovietică Ungară a Sfaturilor încheia, cu Lenin, un tratat care prevedea „granița comună, între URSS și Ungaria, cu Carpații Păduroși și Orientali”.

„Bela Kuhn a mobilizat, în grabă, «Armata Roșie» a noii Republici Sovietice Ungare a Sfaturilor (la 23 martie 1918), invadând Slovacia, iar la 13/16 aprilie 1919, concomitent cu agresiunea hoardelor roșii pe Nistru, beneficiind de criminala, pusă să ucidă români, cruda Divizie Secuiască, năpustindu-se peste tânăra Românie Mare.

Rezultatul nesăbuinței comuniștilor și a lui lui Bela Kuhn este cunoscut. Armata Română a oprit ofensiva trupelor ungare, avansând până la Ciucea, și, trecând la contraofensivă, a atins Tisa, în doar două săptămâni, stăvilind avansarea bolșevismului spre Europa Centrală, ocupând, la 4 august 1919, Budapesta!

Astfel, „Armata Română a scurtcircuitat legăturile Rusiei Sovietice, a lui Lenin, cu Ungaria Roșie și cu Germania Rozei Luxemburg, act istoric de o covârșitoare importanță pentru Europa civilizată, care n-a adus, niciodată, României mulțumirile cuvenite.”

Din nefericire, Ungaria înființează acele „brigăzi de luptă” pentru „învierea Ungariei Milenare”, schimbându-și, din nou, pielea, și, urmându-l pe „amiralul de Balaton”, Horthy Miklos – după ce Germania nazistă și Italia fascistă îi cântau în strună, fiind, mai apoi, garantele Diktatului de la Viena, din 30 august 1940 – din „comunistă” a devenit „fascistă”.

Totul, împotriva Trianonului! Asta-i deviza Budapestei de atunci și de azi! De ce le stă lor, Trianonul, precum un cui în talpă, ca un arici în gât? Scurtă istorie. După cum se știe, în toamna anului 1918 „toate imperiile (otoman, țarist, austro-ungar) s-au destrămat”.

Dualismul austro-ungar s-a dus și el pe apa Sâmbetei. Anglia, Franța, Rusia (Antanta), din 1917 și Statele Unite ale Americii, țări învingătoare în Primul Război Mondial, „obligă învinșii: Germania, Austria și Ungaria (Puterile Centrale), la tratative”, să accepte, ca normă de drept internațional, principiul naționalitățiilor”, iar foștii supuși „să-și decidă singuri soarta”, creându-se posibilitatea apariției „pe harta Europei a noilor state naționale, suverane și reîntregite: Italia, Cehoslovacia, Iugoslavia, Polonia și România Mare”, recunoscute de Conferința de Pace de la Paris.

Primul ministru român – I. C. Brătianu – era conducătorul delegației României la Conferința de Pace de la Paris, în urma adunărilor plebiscitare de Unire cu România, a Basarabiei (la Chișinău, la 27 martie 1918), a Bucovinei (la Cernăuți, la 28 noiembrie 1918), la Alba Iulia, a Transilvaniei (1 Decembrie 1918)” (prof. univ. dr. Ioan Bojan).

Opunându-se marilor puteri, care doreau să-și impună voința, Brătianu devine din ce în ce mai incomod, mai ales în privința Tratatului Minorităților, cu prevederi vădit ireale, demersuri pentru nesupunere a minorităților, statului român, pentru revenirea la Ungaria Milenară. Înfocat adept al independenței României, I. C. Brătianu și-a creat dușmani, care urmăreau îndepărtarea lui.

Context în care marile puteri impuneau României condiții de neacceptat, fiind „măsuri și atitudini arbitrare față de România”, ale marilor puteri, „privind limitarea numărului delegaților români la Conferința de Pace de la Paris, comparativ cu alte state”, iar „în problema Tratatului încheiat cu Germania, la 28 iunie 1919, la Versailles, României i s-a repartizat doar 1 % din totalul despăgubirilor de război”, neținând cont de pierderile uriașe ale României în Primul Război Mondial, când Bucureștiul a fost ocupat de nemți, și, mai ales, fără a ține cont de pierderile de după bătăliile crâncene de pe frontul din Moldova, din anii 1917-1918.

Ciudat, în articolul 59 din proiectul „Tratatului, cu Austria, ca teritoriu, Bucovina nu aparținea statului român”, la 27 iunie 1919 se decide ca Banatul să fie împărțit între România și Iugoslavia, încălcându-se „Tratatul între România și Antanta, încheiat în august 1916, la intrarea României în război, prin care se prevedea ca întreg Banatul să fie al României”.

Erau clauze, în Tratatul de Pace, „care lezau grav independența și suveranitatea României”, aducând atingere demnității și intereselor naționale ale țării făurite la 1 Decembrie 1918. Primul ministru I. C. Brătianu declară că „Guvernul român nu le poate semna, în acea formă, și consideră că e mai bine să demisioneze din funcția de șef al guvernului”, părăsind Parisul la 12 septembrie 1919, demisionând „cu întregul său guvern”.

Șefia delegației României la Conferința de Pace de la Paris este preluată de noul prim-ministru Alexandru-Vaida Voevod, care dezamorsează „starea de criză” dintre Paris și București, privind cele două tratate amintite, „desăvârșirea unității naționale a României primind o recunoaștere internațională la Versailles”.

Tratatele de Pace au fost semnate, după cum urmează: „Cu Germania (la 28 iunie 1919, la Versailles), cu Austria (la 10 septembrie 1919, la Saint-Germain, pe plan internațional fiind recunoscută unirea Bucovinei cu România), cu Bulgaria (la 27 noiembrie 1919, confirmându-se frontiera româno-bulgară din anul 1913, recunoscându-se drepturile României asupra Cadrilaterului (județele Durustor și Caliacra).

La 20 iunie 1920 a fost semnat Tratatul de Pace cu Ungaria, iar la 10 august 1920, cel cu Turcia” (Prof. univ. dr. Ioan Bojan). La 28 octombrie 1920, „a fost semnat, la Paris, Tratatul de Pace între România, pe de o parte, și Anglia, Franța, Italia și Japonia, de cealaltă parte, privind recunoașterea unirii Basarabiei cu România”.

Dar Ungaria, învinsă în Primul Război Mondial, alături de Puterile Centrale, după Tratatul de la Trianon nu putea „să se împace cu noul ei statut, recurgând la o serie de manevre diplomatice și politice, militare chiar”, invocând «dreptul istoric» al «Ungariei milenare» asupra teritoriilor «smulse» prin Conferința de Pace de la Paris. Verdictul o nemulțumea total! Ungaria comunistă a lui Bela Kuhn nu-și retrage armata din Transilvania pe linia de demarcație: Satu Mare – Oradea – Aiud. „Încălcând hotărârile Comitetului Militar Interaliat de la Paris”, în vara anului 1919, „începe o puternică ofensivă militară în Transilvania și în Slovacia, sortită eșecului”.

Invitată la Conferința de Pace de la Paris, la 7 ianuarie 1920, „delegația numeroasă a Ungariei, condusă de contele Appóny, încearcă să salveze Ungaria Mare, contestând legitimitatea hotărârilor, acuzând România, Iugoslavia și Cehoslovacia de «imperialism»”, deoarece ar fi acaparat «teritoriul milenar al Ungariei».

Ceea ce-l determina pe Alexandre Millerand, noul prim-ministru al Franței, Președintele Consiliului Suprem al Conferinței de Pace de la Paris, să precizeze: „Nu se poate reveni la vechile frontiere. Ele închideau în statul ungar, în mase compacte, populații care nu vor să fie nici supuse ungurilor, nici asimilate de către ei (…) Zadarnic se obiectează că aceste frontiere sunt foarte vechi.

Nu există prescripție care să poată aboli dreptul popoarelor”. Appony încerca să convingă că Tratatul de Pace „ar aduce atingere principiului naționalităților”, că ar fi o „violare a unui principiu”, deci este nevoie „de un plebiscist” în problema Transilvaniei, încercând, astfel, „menținerea integrității teritoriale a Ungariei”.

Cereri nefondate, respinse ferm de Consiliul Suprem al Păcii. Pus în fața acestei situații, „Appony și delegația Ungariei refuză semnarea Tratatului, iar la 3 martie 1920, demisionează. Însă, la 17 mai 1920, contele Teleki, ministrul ungar de Externe, îl înștiințează pe Millerand și Consiliul Suprem că Ungaria s-a răzgândit, așa că, totuși, va semna Tratatul în forma elaborată, „tratat semnat, la 4 iunie 1920, în clădirea Marelui Trianon de la Versailles”.

Ce a însemnat, pentru România, acest tratat? A fost „o victorie strălucită a diplomației românești și a aliaților Antantei, un act de justiție și de recunoaștere internațională, o consacrare a hotărârii istorice de la Alba Iulia, de la 1 Decembrie 1918.

Din partea României, Tratatul de Pace de la Trianon „a fost semnat de Nicolae Titulescu, celebru avocat, jurist de talie mondială, și de Ioan Cantacuzino, ministru de stat. Din partea ungară semnăturile au aparținut lui Gaston de Bernard și lui Alfred Drasche-Lazar de Thorda, aproape necunoscuți.

Ungaria Mare era dezmembrată, Imperiul austro-ungar dispăruse, ca „mare pendant”, Austria și Ungaria „devenind state de sine stătătoare, dar mult mai mici”. „Din cei 383.000 de kmp, teritorii care, de fapt, nu erau ale ei, Ungariei îi reveneau 93.000 de kilometri pătrați”.

În „mentalul colectiv ungar, Tratatul de la Trianon continuă să fie conceput ca o mare catastrofă, o tragedie, Ungaria neîmpăcându-se, niciodată, cu pierderea provinciilor acaparate și asuprite și a proprietăților imense, intensificându-și acțiunile revizioniste, neorevizioniste, iredentiste.

Totul cu un singur scop: destrămarea Statului Național Unitar – România, cu gândul revenirii Transilvaniei într-o visată, dar imposibilă, Ungarie Mare! Visul spulberat îi doare!

De fapt, Ungaria începuse să se destrame încă înainte de Conferința de Pace de la Paris și de încheierea Tratatului de la Trianon, prin acel „conglomerat artificial și forțat de rase”, cum scria și cotidianul „The New York Times”, unde, „din 22 de milioane de locuitori, doar 9 milioane erau unguri”.

Așa că acea „integritate”, dinainte de Primul Război Mondial, nu mai era posibilă. Avea dreptate marele istoric David Prodan, când rostea marele adevăr: „La Trianon, Ungaria nu a pierdut 2/3 din teritoriile sale, ci exact atât cât a călcat, în cursul istoriei, din teritoriile altora!”.

Intențiile revizioniste ale Ungariei n-au încetat. Imediat după semnarea Tratatului de Pace de la Trianon, parlamentarii unguri și-au manifestat intențiile revizioniste, „jurând solemn să înfăptuiască reînvierea Ungariei Milenare”, prin „politica de revizuire a granițelor, prin propagandă revizionistă, prin rețele de spionaj, prin formațiuni paramilitare, cu caracter terorist și revanșard”.

Falsificând istoria, ei vor „o nouă descălecare”, un Ținut Secuiesc, autonomie teritorială pe criterii etnice, reînvierea Ungariei Mari, prin organizații antiromânești, prin sfidarea, prin încălcarea Constituției și revizuirea Tratatului de Pace de la Trianon. Încât, parcă ne aflăm azi în acea perioadă interbelică, revizionismul ungar confirmându-și activitatea antiromânească.

„Coșmarul românilor ardeleni avea să ia sfârșit prin sfidarea, prin alt tratat, Tratatul de Pace de la Paris (1947)”, atunci când Ungaria, din nou învinsă, și în Al Doilea Război Mondial, „a fost obligată să accepte restabilirea hotărârilor de la Trianon, adică revenirea întregii Transilvanii în hotarele României, prin anularea Diktatului de la Viena, din 30 august 1940″.

(P.S. Citatele din acest editorial sunt din amplul studiu: „Un secol de confruntare a românilor cu revizionismul și neorevizionismul maghiar. Sindromul Trianon”, al prof. univ. dr. Ioan Bojan, apărut în „Promemoria 1940-1945″, în 2016).

 

Articol: CUM A „ÎNȚELES” UNGARIA TRATATUL DE PACE DE LA TRIANON?!

Autor: LAZĂR LĂDARIU

21/10/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: