CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

ZIUA DE 19 OCTOMBRIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ziua de 19 octombrie în istora noastră

1497: Armata poloneză condusă de Ioan Albert, ridică adediul cetăţii Suceava a Moldovei. Polonezii  încep retragerea din Moldova, dar nu respectă clauza impusă de Ştefan cel Mare, alegand drumul care trecea prin oraşul Siret si prin marele codru al Cosminului, spre Cernăuţi.

 

 

 

 

 

 

Imagini pentru batalia codrii cosminului photos

 

 

 

 

Ştefan cel mare se vede nevoit să atace la 26 octombrie armata polonă în   Codrii Cosminului, unde o fărîmiţează şi o sileşte să se retragă spre  Cernăuţi.

La 30 octombrie are loc o noua lupta la Cernăuţi, în cadrul căreiea Ştefan cel Mare al Moldovei înfrînge resturile armatei polone, alungîndu-o din ţară definitiv.

 

 

 

 

 

 

 

1820 (19/31 octombrie): S-a născut pictorul Gheorghe Tattarescu, pionier al neoclasicismului în pictura românească şi întemeietor, alături de Theodor Aman, al învăţământului artistic românesc; (m. 1894) – 195 de ani. NOTĂ: Unele surse dau ca an al naşterii 1818.

 

 

 

 

 

Imagini pentru gh tattarescu

Gh.Tattarescu-autoportret 

 

 

 

 

 

1847: S-a născut Daniil I. Barcianu-Popovici, biolog şi botanist,  primul cercetător român de biologie experimentală (a publicat remarcabile lucrări de anatomie şi embriologie vegetală); (m. 1903).

 

 

 

 

 

 

1868: S-a născut la Soveja, in jud.Vrancea, geograful, etnologul, academicianul şi geopoliticianul român, Simion Mehedinţi; (d.14 decembrie 1963).

 

 

 

 

 

 

 

A fost director al revistei “Convorbiri literare”; (m.14 decembrie 1962).

NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii sale ziua de 16 octombrie 1868.

 

 

 

 

 

1869 (19/31) : A fost inaugurata calea ferată București – Giurgiu, primul traseu construit în România, făcând abstracţie de liniile construite anterior în cuprinsul Imperiului Habsburgic (din 1867 Austro-Ungaria) şi Otoman, care astăzi se află pe teritoriul României.

Construcţia a fost concesionată la 1/13 septembrie 1865 asociaţiei J. T. Barkley & J. Staniforth, care a lucrat — cu o întrerupere între februarie 1866 şi aprilie 1867 — până în august 1869.

Linia a fost terminată la 26 august 1869, însă inaugurarea oficială a avut loc abia pe 19/31 octombrie 1869.

  Primul tren a plecat din gara Filaret, prima gară a Bucureştilor (inaugurată la aceeaşi dată). Data marchează actul de naştere a Căilor Ferate Române.   Lucrările terasamentelor au început în 1867 pentru ca în 1868, la Giurgiu, să fie aduse primele două locomotive destinate remorcării trenurilor de lucru. La 17 iunie 1869 a fost promulgată legea pentru exploatarea în regie a liniei Bucureşti (Filaret) – Giurgiu şi ulterior o prelungire a acesteia până la Smârdan, lângă malul Dunării. 67 de kilometri măsura iniţial linia ferată între Bucureşti Filaret şi Giurgiu. Inaugurarea oficială a avut loc la 31 octombrie (19 octombrie pe stil vechi) 1869, primul tren fiind denumit „Trenul de onoare Michaiu Bravu”, remorcat de locomotiva „Michaiu Bravu” condusă de Sir John Trevor Barkley industriaşul care conducea firma ce a construit linia. Acesta a plecat la ora 10:45 din gara Filaret, în uralele unei mulţimi de oameni, după un sunet de corn şi a ajuns la Giurgiu după o oră şi jumătate (12:15) parcurgând traseul cu o viteză medie de 45 km/h după ce a trecut prin Vidra, Comana şi Băneasa. Primul tren era format din locomotivă şi trei vagoane, dispunea de 100 de locuri, măsura 37 de metri şi cântărea aproximativ 30 de tone.    

La data inaugurării linia Filaret – Giurgiu dispunea de 9 locomotive de patru tipuri diferite, construite în Marea Britanie: Sabaru, Giurgiu, Bucuresci, Argeşiu, Progresul, Dunărea, Dâmboviţa, Călugăreni şi Michaiu Bravu.

 

 

 

  1875: S-a născut George Ranetti (numele la naştere: George Ranete), poet, prozator, dramaturg şi publicist (a editat revistele „Moş Teacă”, „Zeflemeaua”, „Furnica”); (m. 1928).

 

 

 

 

 

1897: S-a născut la Bucuresti, Jacques Byck, lingvist şi filolog român, de origine evreu, exponent de seamă al şcolii lingvistice bucureştene . (d. 10 octombrie 1964, București).

A fost profesor universitar la Catedra de limba română a Universității din București. Împreună cu Alexandru Graur, a coordonat culegerea Studii de gramatică.

 

1897: S-a născut Henrieta Delavrancea, una dintre primele femei-arhitect din România; fiica scriitorului Barbu Ştefănescu-Delavrancea; (m. 1987).

 

 

 

 

1902, 19.X/1.XI: S-a născut arheologul Vladimir Dumitrescu, specialist în istoria Comunei primitive; (m. 1991).

 

 

 

 

 

1908: S-a născut prozatorul şi istoricul român Dumitru Almaş, autor de romane istorice şi de biografii romanţate;  (Fratii Buzesti”, „Oana”, „Necunoscuta de la Sucevita”).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A iniţiat in 1967, şi a condus, ca redactor şef, revista „Magazin istoric” până în anul 1971; (d. 12 martie 1995).

 

 

 

 

 

1926: A încetat din viaţă medicul şi bacteriologul Victor Babeş, vicepreşedinte al Academiei Române (1899-1900; 1918-1919).

 

 

 

 

 

Victor Babes

 

 

 

 

 

În 1887, a pus bazele Institutului de Patologie şi Bacteriologie din Bucureşti, acesta fiind primul institut de cercetări ştiinţifice înfiinţat în ţara noastră. Aici a organizat unul dintre primele centre de vaccinare antirabică din lume, după cel creat de Pasteur, la Paris. 

A fost autorul primului tratat de bacteriologie din lume (în colaborare cu Victor Cornil, Paris/1885).

În 1900 a fondat Societatea anatomică. A publicat în 1885, împreună cu savantul francez A.V. Cornil, cel dintâi tratat complet de bacteriologie din lume.

În 1895, a formulat principiul serovaccinării ; (n. 4 iulie 1854).

 

 

 

 

 

 

1928: S-a născut Adriana Fianu, personalitate a lumii literare româneşti, redactor erudit şi discret al revistei “România literară”, executor testamentar al lui Al. Rosetti,  reputat lingvist și filolog român, editor, pedagog, istoric al limbii române;  (d.28.06.2000).

 

 

 

 

 

 

1929: A încetat din viaţă dramaturgul, prozatorul şi regizorul Alexandru Davila, fiul doctorului Carol Davila; este cunoscut pentru drama în versuri “Vlaicu Vodă”, publicată în anul 1902; (n. 12 februarie 1862).

A  fost director al Teatrului Naţional din Bucureşti (între 1905 şi 1908, apoi între 1912 şi 1914); (n. 12.02.1862).

 

 

 

 1929: S-a născut violonistul, dirijorul şi compozitorul Dumitru Capoianu; a scris în egală măsură, chiar de la începutul carierei, muzică simfonică, de cameră, muzică de scenă, de film şi de revistă; a câştigat prestigioase premii pentru compoziţiile sale, inclusiv Palme d”Or la Cannes pentru filmul „Omuleţul” de Gopo, pentru care a compus muzica; (m. 2012).

 

 

 

 

 

1933: S-a născut Adrian Petringenaru, regizor de film şi doctor în estetică; este cunoscut pentru filmele “Cireşarii” – 1984 şi “Cetatea ascunsă” – 1987; (m. 29 mai 1989).

 

 

 

 

 

1935: A încetat din viaţă prozatorul şi dramaturgul român Gib Mihăescu; este cunoscut pentru scrierile “Donna Alba”, “La “Grandiflora” – 1928 şi “Femeia de ciocolată” (n. 23 aprilie 1894, Dragasani).

A fost decorat pentru acte de bravură în timpul primului război mondial.

 

 

   1935: S-a născut Ion (Jean) Cazaban, critic de teatru, istoric şi profesor universitar la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică (UNATC) din Bucureşti şi cercetător ştiinţific principal la Institutul de Istoria Artei „G.Oprescu” – Academia Română; (m. 2018).

 

 

 

 

 1940: S-a născut prof. univ. dr. Dumitru Titus Popa; licenţiat în Drept la Universitatea Bucureşti şi avocat în Baroul Bucureşti, a deţinut între anii 1993 şi 1994, funcţia de secretar de stat în Guvernul Nicolae Văcăroiu, la Departamentul Informaţii Publice, iar din 1994 şi până în 1996, Dumitru Titus Popa a condus Societatea Română de Televiziune; fost membru în Consiliul de Administraţie al Radiodifuziunii Române, între 1995 şi 1999; (m. 2011).

 

 

 

 

 1959: S-a născut ÎPS Teofan Savu (prenumele la naştere: Dumitru), arhiepiscop al Iaşilor şi mitropolit al Moldovei şi Bucovinei (ales de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la 5 martie 2008 şi întronizat la 8 iunie acelaşi an); anterior ÎPS Teofan a fost arhiepiscop al Craiovei şi mitropolit al Olteniei (octombrie 2000-martie 2008). 

 

 

 

1961: A încetat din viaţă scriitorul roman Mihail Sadoveanu, membru al Academiei Române (din 1921),considerat  a fi unul dintre cei mai importanţi prozatori români din prima jumătate a secolului XX (n. 5 noiembrie 1880, Pascani).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A fost director al Teatrului Naţional din Iaşi (1910-1919) si a publicat aproape o sută de volume (“Hanu Ancuţei” – 1928, “Împărăţia apelor” – 1928, “Fraţii Jderi” – 1935 – 1942, “Baltagul” – 1930, “Zodia Cancerului” – 1929, “Creanga de aur” – 1933, “Ostrovul lupilor” – 1941).

A fost membru al Prezidiului Adunării Deputaţilor (din 1947), vicepreşedinte al Prezidiului Marii Adunări Naţionale (din 1948).

A condus delegaţia română la Congresul Mondial al Păcii de la Paris (1949).

 

 

 

 

 

 

1964: A încetat din viaţă cântăreţul de operă George Niculescu-Basu, solist al Operei Române din Bucureşti; (n. 9 aprilie 1882).

 

 

 

 1984: A murit Dumitru Murăraşu, istoric literar, editor şi traducător; cunoscut îndeosebi ca exeget şi în acelaşi timp unul dintre cei mai importanţi şi fideli editori ai operelor lui Mihai Eminescu; cercetător al poeziei Renaşterii franceze; a tradus din poeţii latini Lucreţiu şi Virgiliu; (n. 1896).

 

 

 

 

1993: A murit poetul Ion Iuga; (n. 1940).

 

 

 

1994: A murit sculptoriţa Valentina Boştină; (n. 1940).

 

 

 

 

 

 

 

1996: A încetat din viaţă criticul şi istoricul literar Serafim Duicu; (n. 6 august 1938, Tismana, Gorj).

A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România, fondator al revistei „Școala Ardeleană”, fondator și președinte al Societății Culturale și al Fundației „Școala Ardeleană”, fondator și președinte de onoare al Societății Culturale „Alexandru Papiu Ilarian”.
A fost redactor al revistei „Vatra” și al publicației „Curierul de Transilvania”.

Intre anii 1994-1996 a fost director al Teatrului Național din Târgu-Mureș și rector al Universității Ecologice „Dimitrie Cantemir”.
Este înmormântat la Mănăstirea Recea (județul Mureș), în apropierea orașului Târgu Mureș.

 

 

 

 

 

 

2001: Parlamentul României a adoptat hotărârea de participare a ţării, ca aliat al NATO, la lupta împotriva terorismului, inclusiv prin mijloace militare, dacă va exista o cerere în acest sens, ca urmare a atacului de la 11 septembrie 2001.

 

 

 

 

 

2004: A decedat  renumitul cantaret roman de  muzica populara  Liviu Vasilica; ( n. 2 iulie 1950, localitatea Plosca, jud. Teleorman).

 

 

 

 

 

Liviu Vasilica

 

 

 

 

 

2005: A  murit tragic, sinucigându-se în apartamentul său din Ploiești, Ion Stratan, unul dintre cei mai renumiti poeţi ai generaţiei ’80; (n. 1 octombrie 1955, Izbiceni, Olt, România ).

A absolvit în 1981 Facultatea de Limbă și Literatura Română a Universității din București. În timpul studenției a fost membru al cenaclului „Amfiteatru”, apoi al „Cenaclului de Luni” condus de criticul literar Nicolae Manolescu și al „Cenaclului I.L.Caragiale” din Ploiești.

 Bibliotecar la Biblioteca „Nicolae Iorga” din Ploiești, a  fost de asemenea redactor șef al revistei Contrapunct si prieten cu Nichita Stănescu, fiind considerat drept cel mai important continuator al acestuia.

 

 

 

 

 

 

 

Imagini pentru Ion Stratan,

 

 

Volumul sau  ,Ruleta ruseasca” a fost tradus in limba franceza si a fost prezent in antologii de poezie din tara si din strainatate.

A primit mai multe premii, dintre care: Premiul “Nichita Stanescu” al Fundatiei “Nichita Stanescu”(1990) ; Premiul Uniunii Scriitorilor din România (1993); Premiul “Mihai Eminescu” al Academiei Române (1995); Premiul “Frontiera Poesis”, (1999); Premiul “Marin Sorescu” la Festivalul International de Poezie “Europa KM 0”, Sighetul Marmatiei, 2001; Premiul pentru poezie al Asociatiei Scriitorilor Profesionisti din România (2002); Premiul “Radu Enescu” al revistei “Familia”(Oradea, 2002); Premiul “Dafora” la Zilele revistelor din Transilvania si Banat(Medias 2002); Premiul Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti pe anul 2001; Premiul Fundatiei “Constantin Stere”, Ploiesti, 2003. Membru al Uniunii Scriitorilor din România si al ADELF (Association des Ecrivains de Langue Française).

Ion Stratan a fost înmormântat la Cimitirul Bellu din București, în ziua de 22 octombrie 2005, în vecinătatea nu foarte îndepărtată a bătrânului sau prieten Nichita, fiind condus pe ultimul drum de către rude, prieteni, co-generi optzeciști și scriitorii importanți contemporani.

Avea, la fel ca Nichita, numai 50 de ani.

 

 

 

 

 

 

2006: A decedat la București, popularul actor roman de teatru si film, Ernest Maftei; (n. 6 martie 1920, în comuna Prăjești, jud. Bacău).

 

 

 

 

 

 

 

Imagini pentru ernest maftei

 

 

 

 

 

A  fost un adept al Mișcării Legionare si a aderat la Frăția de Cruce, organizație anticomunistă a tineretului național-creștin, al cărei lider a devenit la vârsta de 17 ani.

În 1938 a fost arestat de autoritățile dictaturii regelui Carol al II- lea și  încarcerat în lagărul de la Vaslui, unde, la 21 septembrie 1939, au fost executați câteva zeci de membri ai partidului „Totul pentru Țară”, moment descris în numeroase interviuri.

 

 

 

ERNEST_MAFTEIREV

 

 

 

Între 1941-1945 a urmat Conservatorul de Muzică și Artă Dramatică din Iași. În aceeași perioadă a fost arestat și condamnat de autoritățile antonesciene, pentru activitatea de membru în FDC.

Ca deținut politic, a fost închis în penitenciarele din Galați, de la Jilava și Văcărești. Judecat de patru ori pentru apartenență la Mișcarea Legionară, a fost achitat de fiecare dată. După război a fost șomer, fiind hăituit pentru orientarea sa politică.

A jucat la Teatrul Poporului sub numele de Erman Valahu. Aici a primit Meritul Cultural clasa I, la care a fost nevoit să renunțe pentru a nu se deconspira. A fost arestat și condamnat de regimul comunist, dar a avut o șansă unică, reușind să scape de condamnare grație talentului înnăscut. Fiul său Gheorghe (Gheorghiță) Maftei este un artist plastic cunoscut.

Ernest Maftei s-a  afirmat  în cinematografie cu pelicula Desfășurarea, regia Paul Călinescu, 1954, dupa care a urmat o carieră de excepție, însumând în palmaresul său multe filme.

A devenit unul dintre monștrii sacri ai filmului românesc și unul dintre cei mai populari actori români. Alături de Colea Răutu și alți actori, a înființat Uniunea Cineaștilor din România.

A primit premiul UCIN la împlinirea a 50 de ani de cinematografie, iar din partea consiliului director al Uniunii Autorilor și Realizatorilor de Film din România „Diploma de recunostință” pentru contribuția la dezvoltarea artei și culturii naționale.

A colaborat la realizarea emisiunii „Ferma”, specializată pe teme din viața rurală și agricultură, transmisă pe canalul TVR2. 

A respins și premiul „Cel mai bun român” pe anul 2005, deoarece între nominalizați se numărau personaje sumbre ale politicii ultimilor 16 ani și pseudovedete ale unor emisiuni de televiziune de nivel submediocru.

În noaptea de 21 decembrie 1989 a participat, alături de tineretul român, la manifestația anticomunistă din Piața Universității. Avea să lase familiei un bilet cu următoarele versuri, pentru cazul în care nu s-ar mai fi întors:

„În lutul greu din care am plecat / Am frământat simțire. / Din ură am clădit iubire. / Între seninul din Înalt / Și jalnicul de jos / Mereu m-am întors / În lutul greu din care am plecat. / N-am fost învins, dar nici n-am câștigat. / Mi-e barba albă, încâlcită, roasă. / Părinte, o să vin curând acasă” .

În acea noapte, la baricada de la „Intercontinental”, a reușit să ia dintr-un TAB două automate AK-47. Cu acestea a pătruns a doua zi în clădirea Comitetului Central al P.C.R după fuga lui cuplului Ceaușescu. Prima perioadă a regimului lui Ion Iliescu a însemnat pentru „Bădia” (cum îi ziceau prietenii și simpatizanții) persecuții mai mari decât în perioada lui Ceaușescu.

Ernest Maftei a fost o permanență a manifestațiilor de stradă începând din ianuarie 1990. A fost de asemenea unul din reperele Pieței Universității, îndemnând tineretul să lupte împotriva comuniștilor care își consolidau puterea. Venirea minerilor în București, la instigațiile lui Iliescu, a însemnat teroare și moarte răspândită pe străzile capitalei.

La 14 iunie 1990, Maftei a fost ridicat de acasă de cinci indivizi deghizati în mineri, bătut și aruncat pe malul Dâmboviței, unde a zăcut inconștient circa șapte ore. A fost salvat de un cetățean care l-a recunoscut și l-a transportat la urgență la spital.

Soția lui Maftei avea să decedeze, în urma unui infarct, din cauza acestor persecuții. În august 1991, în timpul puciului de la Moscova, la postul de radio german Deutsche Welle, Maftei a fost nominalizat al cincilea pe o presupusă listă a celor mai periculoși anticomuniști, listă întocmită de autoritățile de la București.

Rămâne memorabil răspunsul lui Ernest Maftei: „Hai că-s porci! Tocmai pe locul cinci și nu pe primul?”

În 1995, a devenit membru al partidului „Pentru patrie”, alăturîndu-se camarazilor săi împreună care luptase și suferise în închisori.

 

 

 2009: A decedat la București, politicianul român Alexandru-Radu Timofte; (n. 7 aprilie 1949, comuna Horia, județul Neamț ).  A fost  membru al PSD și senator între anii 1990-2001 și a îndeplinit funcția de director al Serviciului Român de Informații între anii 2001 – 2006.

A absolvit Școala Superioară de Ofițeri „Nicolae Bălcescu” – arma grăniceri (1966 – 1969) și Academia de Înalte Studii Militare din București, Facultatea de Comandă și Stat Major (1974 – 1976), fiind ofițer activ în Ministerul Apărării Naționale până în anul 1988, când a fost trecut în rezervă, ca urmare a rămânerii ilegale în străinătate a surorii sale.

În perioada Revoluției din decembrie 1989, Radu Timofte a făcut parte din conducerea comitetului FSN din municipiul Roman.

 

 

 

 

 

 

 

Imagini pentru radu timofte photos

 

 

 

 

 

 La data de 20 iulie 2006, Alexandru Radu Timofte și-a prezentat demisia din funcția de director al SRI, ca urmare a situației create de eliberarea și dispariția lui Omar Hayssam (acuzat de terorism), împreună cu el demisionând și Gheorghe Fulga, directorul SIE și Virgil Ardelean, chestorul  director al Direcției generale de informații și protecție internă a Ministerului Administrației și Internelor.

 

 

 

 

 

 

 2016: A decedat Radu Câmpeanu, jurist şi om politic liberal (n.28 februarie 1922, la București). Era fiul prefectului PNL de Dâmbovița, Dumitru Câmpeanu și s-a înscris de tânăr în Partidul Național Liberal din România.

Fiind student al Facultății de Drept din București, din 1944 a preluat șefia Tineretului Național Liberal. În 1945, s-a implicat în demonstrațiile anticomuniste de la București, fapt care i-a adus și prima arestare, în anul 1947, urmată de o alta, în 1948. Radu Câmpeanu a trecut prin închisoarea de la Craiova și prin lagărele de muncă forțată de la Canalul Dunăre – Marea Neagră.

În anul 1954, a fost eliberat din temniță, însă a primit domiciliu obligatoriu până în 1960. Între timp, o mare parte a familiei sale emigrase în Franța.

S-a angajat ca muncitor la un gater, apoi a devenit contabil la o cantină și, în cele din urmă, șef de birou la Drumuri și Poduri. În anul 1973, la 52 de ani, prietenii și familia sa din Franța au strâns 10.000 de dolari, care au fost oferiți drept mită comuniștilor pentru a-i lăsa să emigreze pe Radu Câmpeanu și pe fiul său, Barbu. Ajuns la Paris, prima dată, Radu Câmpeanu s-a angajat la o societate de construcții. Priceperea sa și onestitatea i-au asigurat o carieră înfloritoare. În paralel, el a continuat să activeze în plan politic, afirmându-se ca șef al liberalilor din exil, ca opozant al regimului comunist și ca editor al unei publicații destinate românilor din exil.  

  A  revenit în România imediat după Revoluție și prăbușirea regimului ceaușist, la începutul lunii ianuarie 1990.

 

 

Imagini pentru radu câmpeanu photos

 

 

 

 

 

 

A fost preşedinte al Partidului Naţional Liberal imediat după reînfiinţarea partidului (1990-1993) și a candidat la Preşedinţia României la alegerile din mai 1990 şi noiembrie 1996.

În mai 1990, a candidat pentru funcția de președinte al României, împotriva lui Ion Iliescu și Ion Rațiu. A obținut 10,64 la sută din voturi. Radu Câmpeanu a fost ales senator și a devenit vicepreședinte al Senatului. Liderul liberal nu a fost doar rivalul lui Ion Rațiu, ci și al lui Corneliu Coposu. Țărăniștii militau pentru o opoziție dură față de FSN, în timp ce Radu Câmpeanu era dispus să le facă unele concesii. În 1990, s-a delimitat de Regele Mihai I, când a spus că vizita Majestății Sale în România ar fi inoportună. Politica sa a dus la pierderea electoratului, iar în 1992, PNL a rămas în afara Parlamentului. Ulterior, Radu Câmpeanu s-a remarcat printr-o propunere năstrușnică: aceea ca Majestatea Sa Regele Mihai I să candideze pe președinția României.

Unele dizidențe liberale au intrat în Parlament cu ajutorul PNȚCD, care fondase Convenția Democrată din România. În aceste condiții, în 1993, Radu Câmpeanu a fost înlăturat de la șefia PNL și înlocuit cu Mircea Ionescu-Quintus. A refuzat să accepte demiterea și a fondat o dizidență, PNL-Câmpeanu, care a eșuat în irelevanță.

A revenit în PNL după anul 2000, când a fost numit președinte-fondator. A fost ales senator PNL în mandatul 2004 – 2008.  

 

 

 

 

 

CITIŢI ŞI: 

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/10/19/o-istorie-a-zilei-de-19-octombrie-video/

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/10/19/o-istorie-a-zilei-de-19-octombrie-video/

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse) :

 

 

 

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;

  3. e.maramures.ro ;

  4. Wikipedia.ro.;

  5. mediafax.ro ;

  6. Enciclopedia Romaniei.ro ;

  7.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;

  8.  Istoria md.;

  9. istoriculzilei.blogspot.ro;

  10. https://www.rfi.ro/politica-109571-pagina-de-istorie-cumparat-prietenii-familia-radu-campeanu

19/10/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Deep state, statul subteran sau statul paralel pe înțelesul tuturor

Despre statul paralel pe înțelesul tuturor.

 

Expresia „Deep state” (cu sensul de „statul profund” sau „statul subteran”), provine și de la titlul unei cărți care explica fenomenul din Statele Unite ale Americii, în care deciziile din politica americană erau influențate de Serviciile Secrete și de cu totul alți decidenți decât cei aleși la urne.

Acesta este Statul Profund căruia i-a declarat război președintele american Donald Trump.

 

 

 

 

 

 

Președinții Donald Trump și Vladimir Putin au făcut  referire în mod direct la existența statului paralel/subteran, semn că atât popoarele american cât  și cel rus se confruntă cu acest tip de problemă.

PUTEREA REALĂ se menține INVIZIBILĂ,  în vreme ce PUTEREA APARENTĂ are rolul de a servi drept sac de box în cazul în care masele de sclavi s-ar putea să-și verse furia, răsculându-se.

STATUL PARALEL este acel tip de organizație care CONTROLEAZĂ DIRECT STATUL NAȚIONAL, influențîndu-i deciziile.

În general, acesta nu intervine direct, decât atunci când unele instituții ale STATULUI pun în pericol capacitatea sa de CONTROL. În colonia România, STATUL PARALEL deține următoarele instituții: BNR care la rându-i controlează întregul sistem bancar, DNA, serviciile de informații și culoarele „tactice” din JUSTIȚIE (adică procurori și judecători ofițeri sub acoperire), mediul de afaceri INTEGRAL, președintele și așa-zisa Opoziție.

STATUL în forma sa clasică mai are de partea sa  GUVERNUL, PARLAMENTUL și PSD.

Asistăm acum la  un conflict în care STATUL PARALEL a decis lichidarea PSD (liderii trimiși  la pușcărie, iar partidul urmează  să fie  spart în 3-4 mai părți mai mici, care ulterior vor fi absorbite, iar electoratul divizat)

STATUL PARALEL născut în 1990, este o organizație  înființată de către SOROȘ și BRUCAN, al căror rol a fost acela de a  deschide MAFIEI INTERNAȚIONALE porțile pentru  a avea CONTROLUL ABSOLUT în colonia ROMÂNIA.

Fosta securitate trecută în FSN și care acum e în  PSD nu s-a așteptat la declanșarea în 2005 a procesului de distrugere început de BĂSESCU (poate cel mai reprezentativ exponent la STATULUI SUBTERAN), a tot ceea ce înseamnă „STÂNGA”.

Cu toate acestea, în ciuda loviturilor aplicate PSD începând din 2005 (de 13 ani!), acest partid a rămas cel mai puternic partid politic din ROMÂNIA cu peste 3 milioane de membri de partid cotizanți, scrie Luci Lucescu – Londra pe situl www. Justițiarul.ro.

Statul subteran are o forță atât de mare, încât, de la pierderea alegerilor în fața lui Trump, se vrea cu orice preț să-l bage în pușcărie pentru orice-ar fi. 

Iar pentru asta, de exemplu, Rudolph Giuliani este el însuși la un pas de arestare, după dezvăluirile publice despre „afacerile” lui Joe Biden din Ucraina și România.

În perioada când venea în România, Joe Biden era vicepreședintele SUA și susținătorul cel mai important, pentru că Obama era păpușă, al acțiunilor Statului Profund în Lume, dar mai ales în Europa.
Statul Profund American este responsabil, de exemplu, de Euromaidanul din Ucraina, o acțiune pe care și-o asumă public  unul dintre stâlpii  acestuia, George Soroș,.

Atât de tare a deranjat afirmația lui Rudolph Giuliani, încât în România a ieșit public Traian Băsescu pentru a nega, repet, a nega orice implicare a lui Joe Biden sau a fiului acesta, Hunter Biden, în afaceri oneroase în România, care, de exemplu, ar fi adus atingere Securității Naționale a României.

De ce? Pentru că, chipurile, Joe Biden nu ar fi putut mișca un deget pe teritoriul românesc fără implicarea și cunoștința SRI, deși chiar această instituție este vârful de lance al Statului Paralel în România.

De altfel, Traian Băsescu a negat cu vehemență existența Statului Paralel din România, cu toate că Statul Paralel i-a executat cei mai fideli colaboratori, inclusiv pe fratele său și i-a făcut dosar chiar fiicei sale. Nu este deloc de mirare că Traian Băsescu a sărit ca ars, acum două zile, să-l apere pe Joe Biden, chiar dacă are această poziție împotriva actualului președinte al SUA, Donald Trump, pentru că ceea ce a făcut Biden în România a făcut in mandatul lui Traian Băsescu. 

Dealtfel, este de notorietate că Joe Biden este cel care a adus Scutul Anti-rachetă în 2009 la Deveselu, chiar în precampania electorală, renunțând intempestiv la amplasarea Scutului în Polonia.

Chestiunea România” nu s-ar fi putut întâmpla fără sprijinul și implicarea Statului Paralel din România. Acest eveniment arată că Statul Paralel din România a fost girat și susținut de Statul Profund din SUA.

De fapt, colaborarea și subordonarea Statului Paralel din România față de Statul Profund din SUA reiese cât se poate de clar și de evident din execuția lui Liviu Dragnea.

Cu un partid mamut în spate, după lungi ezitări, Liviu Dragnea a declarat război Statului Paralel din România, acela a cărui existență este negată cu vehemență de Iohannis, Ponta, Băsescu, Dăncilă, ca să enumerăm doar câțiva dintre dușmanii lui Dragnea.

Cred că este foarte clar că cei care neagă existența Statului Paralel îl acoperă, adică îl ajută, sunt într-o anumită relație cu Statul Paralel, fie de subordonare, fie de altă natură.

Ca o premieră mondială, imediat ce a fost executat, Dragnea a fost declarat PERSONA NON-GRATA pentru SUA și atât el, cât și copiii lui, au primit Interdicție de a intra în SUA, măsură care nu s-a aplicat nici măcar familiilor unor teroriști sau narco-traficanți.

 

 

 

 

Practic, este evident că Statul Paralel din România (acela care nu mai există peste noapte) este subordonat și lucrează mână-n mânâ cu Statul Profund American, nefiind pentru prima dată când Statul Profund American acționează brutal în România, apărarea intereselor companiei Exxon Mobil fiind un motiv mult prea suficient, după cum scriam acum câteva săptămâni.

De fapt, ocupația americană prin Statul Profund are o coordonată clară: „V-am adus Scutul ( chiar, până la urmă de ce l-au adus?) și am semnat un Parteneriat Strategic în care scrie negru pe alb că trebuie să întăriți Statul de Drept, adică statul în poziția «drepți» în fața noastră.”

Dacă trebuie, și văd că trebuie, vă aduc aminte că toate abuzurile, cătușele, protocoalele arestările unor oameni declarați ulterior nevinovați, toată această mascaradă a „luptei anticorupție” condusă de SRI și Kovesi prin DNA s-a derulat în aplauzele și încurajările americane.

Apropos de SRI, ați văzut cum încearcă măreața „dreapta” să spună că trebuie introdus din nou în Justiție? De la Iohannis la Traian Băsescu se afirmă explicit că SRI trebuie să se implice din nou. Cum era aia cu Protocoalele? Când au luat ființă? În 2005? Când era Tăriceanu Prim Ministru și se discuta în CSAT? Unde este Tăriceanu, ca și Ponta ca și mulți alții? Fix în brațele, mai precis la picioarele Statului Paralel pe care-l deservesc, la ordin, cu sârg.

Așadar, între Statul Paralel din România și Statul Profund din SUA este o relație de subordonare direct. De fapt, Statul Paralel din România este o aplicație a Statului Profund din SUA. (Gelu VIȘAN -https://www.justitiarul.ro/statul-paralel-sau-statul-profund-subteran/ ).

 

 

                                        […] 

Celălalt stat

Extrem de multă lume confuză în faţa a ceea ce generic este numit „stat paralel” sau „stat subteran”. În timp ce unii – din naivitate sau ticăloşie – îi neagă existenţa, alţii se simt exasperaţi, sufocaţi de el, astfel încât uneori realmente simt nevoia să urle. Care să fie adevărul?

În ce tabără ar trebui să ne situăm?

Voi porni de la simpla noţiune de suveranitate. Cum bine se ştie, suveranitatea este capacitatea unui stat de a se autodetermina. În lumea de azi, ca şi în istorie, lucrurile sunt extrem de simplu de tranşat: există naţiuni suverane, capabile de autodeterminare totală, şi celelalte, aflate într-o relaţie de vasalitate faţă de primele.

În ciuda a ceea ce aţi putea crede, în ziua de azi există doar câteva state care sunt cu adevărat suverane, restul depinzând într-o măsură mai mică sau mai mare de câteva dintre aceste state. Printre statele cu adevărat suverane avem: SUA, Regatul Unit, Israelul şi Iranul. Atenţie, nu am adăugat aici nici Rusia şi nici China din cauza unor elemente care depăşesc spaţiul şi intenţiile articolului de faţă.

Ceea ce ar trebui să constataţi este faptul că majoritatea statelor suverane prezentate au democraţia occidentală ca bază a sistemului lor politic.

În teorie, democraţia este forma cea mai înaltă de guvernare, care asigură exprimarea tuturor vocilor din popor. Totul funcţionează perfect, însă la nivel absolut teoretic. La modul practic, aşa-zisa „democraţie occidentală” funcţionează pe baza unei scheme triunghiulare (atenţie, în cele ce urmează mă refer la democraţiile statelor suverane): trei categorii aranjate în mod piramidal, aflate, fiecare dintre ele, într-o relaţie strictă de subordonare faţă de cea de deasupra. La bază avem ceea ce numim „masa ineptă”, adică noi, cetăţenii.

La baza societăţii, iar percepţia ei asupra statului este una absolut deformată. De la acest nivel statul este văzut ca o entitate tot triunghiulară, compusă din puterile legislativă, executivă şi judecătorească, aflate pe picior de egalitate, într-un echilibru despre a cărui stabilitate nu-şi pune nimeni nicio întrebare. De la nivelul de bază, singurul element care „transpiră” este „structura oficială a statului”, acel incredibil şi ireal echilibru pe care tocmai vi l-am descris şi pe care-l ştiţi din viaţa de zi cu zi. Nivelul cel mai de sus rămâne strict necunoscut bazei, fiind catalogat în media şi în comunicările oficiale drept „teorie a conspiraţiei”.

Trecem la nivelul următor, cel căruia îi vom spune „al statului conducător”. Acest nivel este împărţit, la rândul său, în două categorii: prima include o clasă extrem de mare de indivizi pe care-o vom numi cea a „idealiştilor” şi o clasă ceva mai mică, a „insiderilor”. Clasa „idealiştilor” cuprinde politicienii mărunţi (de la lipitorii de afişe, consilieri locali, primari, parlamentari) sau cei situaţi la nivel de bază în diversele instituţii ale statului (judecători, diverşi procurori, salariaţi de la baza serviciilor secrete s.a.m.d.). De cele mai multe ori, cei din această clasă au o carieră destul de strict plafonată şi, în extrem de rare cazuri, reuşesc să treacă peste „neajunsurile” apartenenţei la clasa idealiştilor şi, automat, să intre în zona rarefiată a puterii.

Din punct de vedere al percepţiei, majoritatea covârşitoare a celor care fac parte din această categorie percepe statul la fel ca şi „masa ineptă”. Jumătatea superioară, „insiderii”, sunt cei pe care-i vedeţi cocoţaţi în posturi cheie. Ei sunt perfect conştienţi de existenţa „nivelului superior”, dar, cu toate acestea, nu au un contact direct cu el, ci, prin ceea ce am putea numi „pârghii”.

Elementul esenţial de înţeles este acela că nivelul cel mai de sus al piramidei nu interacţionează direct cu nimeni, ci doar prin intermediul pârghiilor. N-o să povestesc aici despre eşalonul superior al puterii („eşalonul conducător”), deoarece timpul şi spaţiul nu-mi permit acest lucru.

Ceea ce trebuie înţeles în funcţionarea „statului democratic” suveran este faptul că, în spatele aparenţelor teoretice, modul de luare a deciziilor este unul care n-are de-a face cu şabloane precum „democraţia”, „decizia poporului” ș.a.m.d. Chestiunea e foarte dibaci mascată. Prima chestie fraudulentă este dată de faptul că un ales nu are un mandat imperativ, adică odată ales nu e obligat să se ţină de promisiunile din campania electorală.

E un element căruia i-am putea spune „secret ţinut la vedere”. Al doilea element este acela că, indiferent de determinarea unui individ „corect ales”, acesta, odată ajuns în „cămările puterii”, constată că este neputicincios, aflându-se în imposibilitatea de a pune în aplicare (presupunând că şi-ar dori) promisiunile din campanie care ar contrazice dorinţele eşalonului conducător. Probabil aici pare o fractură logică: de ce un individ sau un grup, după ce câştigă puterea, nu-şi poate impune voinţa? Pare ciudat, nu-i aşa? Doar după ce ai câştigat alegerile te afli la volan, ai toate butoanele la îndemână.

De fapt nu-i aşa. Dacă prin minune ai câştigat alegerile şi nu faci parte dintre insideri – adică dintre cei conştienţi de existenţa eşalonului conducător – vei constata cu stupoare că acţiunile tale se lovesc de ziduri de netrecut. În fapt nu te afli „la butoane”, ci în faţa unui panou cu false butoane, întrucât apăsarea unui buton nu declanşează acţiunea, ci atenţionează un oficial de rang inferior că vrei să iei o decizie. Punerea ei în aplicare depinde de voinţa acelui oficial de rang inferior.

Abia atunci constaţi că statul este de fapt o structură haotică, dominată de instituţii având autonomii inexplicabile, de ai căror şefi nu prea poţi să te atingi. Instituţii pe care nu le poţi influenţa deoarece aceasta se traduce într-un „atac la bazele democraţiei”. De asemenea, te confrunţi cu o violenţă, cu un stres insuportabil, elemente generate de presă şi de influencerii media.

Nefiind unul dintre insideri, n-ai cum să înţelegi ceea ce se petrece şi devii confuz, deoarece structura care teoretic se află în subordinea ta e de necontrolat şi, mai mult, nu ţi se supune, ea conducând „de facto” întregul stat.

Această structură invizibilă ochiului public (adică masei inepte şi idealiştilor) este de fapt ceea ce se numeşte „statul subteran” (deep state).

Este reţeaua pârghiilor de putere, coordonate de eşalonul superior, şi care în perioadele de „criză” – adică atunci când „democraţia” aduce vreun idealist la putere – reacţionează haotic, transformând mandatul nefericitului idealist într-un dezastru, iar pe el într-un „duşman public”, urât de toată lumea din cauza imaginii dezastruoase pe care o are. Devenit victimă frustrată, nefericitul ori se autoînvinovăţeşte penibil, ori o sfârşeşte la spitalul de nebuni – sau prin apropiere – deoarece nu va înţelege niciodată ceea ce i s-a întâmplat.

În fapt, dacă vreţi să înţelegeţi care-i adevărata putere şi care sunt relaţiile de subordonare, nu trebuie să vă uitaţi niciodată la vârful puterii oficiale. Acolo sunt ori păpuşi telecomandate, ori, în rare cazuri, idealişti fără nicio şansă. Vreţi să înţelegeţi ce e puterea? Mergeţi pe fir să vedeţi de unde au venit cei din eşaloanele doi şi trei.

Spre exemplu, v-aţi întrebat vreodată de unde a venit o nulitate precum Victoria Nuland? Cine-i ea, de unde-a apărut, cui i-a raportat şi, mai ales, „a cui a fost ea”? Ultima întrebare e de o importanţă colosală pentru fiecare dintre „necunoscuţii” de prin pârghiile neştiute ale puterii.

Abia atunci când aveţi răspunsuri la aceste întrebări puteţi spune că înţelegeţi cât de cât bucătăria secretă a puterii dintr-un stat suveran. Şi-abia atunci vă deosebiţi fundamental de cei care cad în admiraţii tâmpe. Pe câţi dintre concetăţenii noştri nu i-aţi auzit lăudând „sistemul canadian”?

Unii dintre ei chiar au emigrat acolo imaginându-şi că fac vreun mare rahat. Câţi dintre ei credeţi că au habar de faptul că, în realitate, Canada e o ţară, vorba lui Vanghelie, „pe persoană fizică”, fiind realmente stăpânită de vreo patru familii? Şi asta destul de transparent, fără mari eforturi de ascundere a realităţii. Doar că „nu se vorbeşte”.

Şi cum s-ar putea vorbi atâta vreme cât familia lui taica Thompson deţine cam tot ce înseamnă media?

Poate vă întrebaţi, pe bună dreptate, ce-i cu statul ăsta subteran. De ce este el necesar în condiţiile în care cei din eşalonul de sus oricum conduc? Cu alte cuvinte, de ce n-o fac direct, fără a mai apela la un asemenea aparat imens? Răspunsul, desigur, e unul de-a dreptul banal: de ce-ar face-o? De ce să stai să-ţi baţi capul cu toate prostiile, în condiţiile în care o pot face alţii? Şi, mai ales, de ce să te expui şi nu-ţi vezi liniştit de viaţa şi puterea ta, de ce să nu te bucuri în discreţie de absolut tot ceea ce-ţi poate oferi lumea asta? Fără camere de luat vederi, fără prostovani care să te înghiontească, fără pic de deranj. Şi-ar mai fi ceva.

Istoria demonstrează limpede că puterea erodează, că toţi marii puternici care s-au expus au sfârşit-o tragic. Nu trebuie să fii tu văcarul pentru a conduce gloata de vaci! E suficient să fii proprietarul fermei. Ca văcar poţi sfârşi împuns de vreun taur mai violent, dar ca proprietar nu faci altceva decât să culegi profitul. Turma se poate revolta împotriva văcarului (la nivel teoretic, deoarece atâta timp cât are furaje din belşug n-o va face!), dar niciodată împotriva proprietarului pentru că, pur şi simplu, nu-l cunoaşte.

Cred că elementele prezentate până acum sunt suficiente pentru a înţelege care-s raporturile de forţă şi cum arată în realitate lumea. Ceea ce trebuie să conştientizaţi este că acest model funcţionează strict în statele suverane. Vom trece mai departe pentru a înţelege cum funcţionează restul statelor? Sau, dacă vreţi ceva mai aplicat, cum funcţionăm noi ca ţară.

Aici lucrurile sunt mult mai simple, deoarece entitatea superioară, adică cea a eşalonului conducător, este reprezentată de una sau mai multe pârghii aparţinând „statului senior”, sub a cărui vasalitate se află naţiunea respectivă.
La preluarea puterii de către „statul senior”, elita conducătoare locală este decapitată, târâtă prin puşcării, terfelită şi ostracizată. În locul ei se instaurează un sistem de stat subteran, exact după modelul celui din naţiunile suverane, care însă este total subordonat unei pârghii din „statul senior”. Există un sistem extrem de bine pus la punct în ceea ce priveşte coordonarea şi interacţiunile cu acest tip de state. Spre exemplu, distrugerea elitei locale este mascată de lupta împotriva corupţiei.

De ce se întâmplă aşa? Pentru că e cel mai simplu: cetăţeanului trebuie să i se livreze un vinovat pentru frustrările sale şi cine-i cel mai potrivit dacă nu „îmbuibatul” care se află în sferele puterii, fie că e vorba de politică sau business? În momentul în care lupta e terminată, iar structurile statului subteran sunt definitivate şi subordonate pârghiei din „statul senior”, în naţiunea vasală se reinstaurează liniştea, „corectitudinea”, iar lucrurile funcţionează la fel de lin şi de anost ca şi-n „naţiunea senior”.

Masa ineptă şi idealiştii încearcă să schimbe radical lucrurile, în timp ce insiderii conduc astfel încât „pârghia de sus” să nu fie nemulţumită. Dacă printr-o minune unul sau mai mulţi idealişti reuşesc să cucerească puterea prin forme legale, vor fi îngenuncheaţi iremediabil de legile „statului democratic”, de diversele „instituţii”, care brusc îşi găsesc justificări pentru intervenţii în forţă bazate pe legi despre care nimeni nu ştia nimic până atunci.

Toate aceste pârghii ale statului subteran lucrează într-o coordonare suspectă, trădând comanda unică aflată absolut în cu totul altă parte decât în locul care, din punct de vedere teoretic, ar fi trebuit să se afle.

Realitatea este că, dintr-o asemenea chingă nu se poate scăpa prin mijloace „legale”, în măsura în care legal înseamnă prin căile „democraţiei”, adică vot, Parlament, etc. E practic imposibil, sistemul livrând un număr imens de păpuşi teleghidate gata să preia şi să deturneze orice fel de mesaj. Sistemul a fost şlefuit în decursul timpului bazându-se pe eşecurile înregistrate de diversele metode de conducere.

Poate cel mai răsunător eşec a fost cel din Iran, unde un dictator tembel – şahul de-atunci – a reuşit să-şi pună în cap întreaga ţară care, printr-o revoluţie islamică (culmea, cu substrat real democratic!) a reuşit o răsturnare spactaculoasă şi, în paralel cu aceasta, restabilirea suveranităţii ţării.

O altă evadare spectaculoasă, înainte de aceasta, a fost aceea a Rusiei Sovietice. După ce coada de topor Lenin condusese cu mână de fier destinul URSS, înainte de moarte a transmis grupului său de insideri ordinul de a-l împiedica pe Stalin să preia puterea. Stalin însă era o nucă prea tare şi s-a dovedit imposibil de deturnat. În prima fază după preluarea puterii s-a lovit de „statul subteran” instituit de Ulianov şi cozile lui de topor, dar, întrucât conducerea era puternic centralizată, a început epurările, disperat fiind de amploarea tălpilor care i se puneau.

Fiind om dintr-o bucată, nu s-a mai încurcat cu „fiţe democratice” şi a instituit, într-un profund spirit rusesc catalizat de instinctele mafiei gruzine, legea „puşcăriei obligatorii” şi a glontelui în ceafă. Abia mai târziu, la interogatoriul lui Rakovsky, pare că a înţeles ceva mai bine lumea în care se mişca, dar a continuat în spirit independent, ţinând totuşi cont de „sugestiile” care-i veneau din afară.

Analizând accidentele istoriei recente, putem constata un element interesant. Recâştigările de suveranitate, chiar dacă au ca efect izolarea sau înlăturarea statului subteran, sunt de scurtă durată. Întrucât asumarea de către „revoluţionari” a puterii se face în mod transparent, „mânia populară” – inevitabilă în condiţiile perpetuării aceleiaşi puteri – se răsfrânge asupra celor care şi-au asumat transparent conducerea şi resuveranizarea statului. De obicei, în asemenea situaţii, într-una sau două generaţii, statul subteran se reinstaurează pe fondul creşterii nemulţumirilor şi al efectului nefast al unor acţiuni externe violente (gen sancţiuni economice, samd) cu scopul de a inflama spiritele. Este, dacă vreţi, situaţia pe care o puteţi observa în Venezuela, unde, după moartea lui Chavez, puterea concentrată în jurul lui Maduro dă semne clare de oboseală şi care, cel mai probabil, va capota.

În ceea ce priveşte Rusia, statutul suveranităţii sale este incert. După Stalin, uşor, uşor structurile statului subteran s-au reconectat la tătuci, apogeul fiind atins în momentul în care Gorbaciov, el însuşi aflat sub control englez, a semnat capitularea URSS. De-atunci Rusia a trecut printr-un proces accentuat de disoluţie care ar fi trebuit să culmineze cu decimarea lui Elţîn şi a familiei sale. Procesul a fost întrerupt brutal de către Putin şi de-atunci Rusia a limitat programatic efectele devastatoare ale statului subteran.

Însă, în lipsa unui plan clar de succesiune şi a unei structuri superioare de putere, Rusia este în acest moment similară unei societăţi medievale încercând să ţină piept unei structuri mult mai rafinate şi infinit mai influentă propagandistic.

Rezultă limpede pentru oricine că desfiinţarea statului subteran este o simplă iluzie în condiţiile în care aceasta nu vine la pachet cu un nou model de stat. A desfiinţa statul paralel e cumva similar tăierii părului sau a unghiilor unui monstru. Mai devreme sau mai târziu ele vor creşte, iar monstru îşi va regăsi forţa. Aşadar, nu desfiinţarea statului subteran trebuie să fie ţinta, ci uciderea adevăratului monstru, adică a statului superior, la pachet cu impunerea unui alt model. Altfel, orice propunere nu rămâne decât o simplă utopie un idealism facil de demontat de actuala schemă de conducere şi coordonare.

Înainte de a încheia, vă atenţionez asupra faptului că acest material va avea o existenţă cât se poate de volatilă. Îl voi lăsa doar trei zile pe facebook şi cinci pe blogul propriu. După această perioadă voi şterge articolul, astfel încât, doar în această perioadă veţi avea acces la el. Dacă vreţi să-l păstraţi sau să-l daţi mai departe îl puteţi copia fără nicio restricţie.

                                                                                            Dan DIACONU

Sursa: Trenduri economice

19/10/2019 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Mii de cetățeni din R.Moldova, Ucraina, Rusia și din țările balcanice au primit sau cer să dobândească cetăţenia română

 

 

Imagini pentru pasaport roman photos

România este tot mai atractivă pentru fostele republici sovietice.  
Mii de cetățeni din R.Moldova, Ucraina, Rusia și Belarus au primit sau vor să dobândească cetăţenia română
Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie a României primește anual peste 60.000 de cereri de redobândire a cetăţeniei române de la persoane originare din Republica Moldova, peste 20.000 pentru persoane din Ucraina şi aproximativ 3.000 de persoane din Rusia.

De la începutul acestui an, la sediul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie din Suceava au venit sute de ucraineni.

Toţi sunt etnici români, care spun că vor să le ofere copiilor un trai liniştit, departe de ameninţarea războiului din Ucraina.

Ucrainenii care-şi doresc cetăţenia română trebuie să demonstreze că au rădăcini româneşti. Dacă primesc răspuns favorabil, îşi pot schimba actele de identitate la birourile de evidenţa populaţiei. 

 În acest an, autorităţile de la București se aşteaptă ca numărul cetățenilor ucraineni care vor obține cetățenia țării noastre să se tripleze.

 

 

 

 

19/10/2019 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , | Un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: