ZIUA DE 14 OCTOMBRIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 14 octombrie în istoria noastră

 

1465: Bucureştiul este mentionat  ca reşedinţă domnească într-un document emis în timpul voievodului muntean Radu cel Frumos (1462 – 1478).

 

Aşezarea a fost  atestată documentar pentru prima data la 20 septembrie 1459,  într-un act emis de Vlad Ţepeş, domn al Ţării Româneşti, prin care se întărea o moşie, unor boieri. 

La 14 octombrie 1465,Bucureştiul a fost ales de către Radu cel Frumos ca reşedinţă domnească, dar oraşul avea să devină capitală permanentă a Ţării Româneşti târziu, în decembrie 1659, după preluarea tronului de către Gheorghe Ghica (20 noiembrie 1659  – 1 septembrie 1660), cetatea Târgoviştei, distrusa de campaniile turco-tătare din 1658 – 1659, încetând să mai fie reşedinţă domnească.

În anii 1558 – 1559, la Curtea Veche este construită Biserica Domnească, ctitorie a domnului Mircea Ciobanul, aceasta rămânând până astăzi cel mai vechi lăcaş de cult din oraş care s-a păstrat în forma sa iniţială.

Video: Curtea Veche din Bucuresti

http://www.youtube.com/watch?v=OLaz4bFqlKg

1777:  S-a născut poetul Costache Conachi,  scriitor şi om politic din Moldova, unul dintre primii poeţi romani moderni.

 

Lirica sa, cu foarte rare excepţii, este prin excelenţă erotică, senzuală şi sentimentală; (d. 4 februarie 1849).

1802 (14/26 octombrie) : A avut loc un puternic cutremur de pământ in Ţara Românească, cel mai mare seism de până atunci consemnat de documente; Cutremurul s-a produs în Vrancea şi se apreciază că a avut o magnitudine de 7,7 – 7,9 pe scara Richter.

Bucureştiul a fost grav afectat, aici prăbuşindu-se Turnul „Radu Vodă”, Hanul „Şerban Vodă”, o parte din Turnul Colţei şi multe alte construcţii.

 1812: In baza raportului prezentat de amiralul P.V. Ciciagov, ţarul Alexandru I al Rusiei a  dispus ca suburbia  Cetăţii Ismail, care avea un număr de circa 1 500 case şi prăvălii si era locuită de colonişti armeni, greci, bulgari, evrei şi alte naţionalităţi, întemeiată de generalul-maior S.A. Tucikov, să se numească „oraşul Tucikov„, denumire care s-a păstrat pînă la mijlocul secolului al XIX-lea.

1853: S-a nascut in localitatea Sipot, in actualul judet Suceava, compozitorul roman Ciprian Porumbescu, un inaintas de seama al muzicii romanesti.

A început studiul muzicii la Suceava şi Cernăuţi, apoi a continuat la „Konservatorium für Musik und darstellende Kunst” în Viena, cu Anton Bruckner şi Franz Krenn.

În această perioadă îl frecventează, la Viena, pe Eusebie Mandicevschi, compozitor bucovinean, cu care se perfecţionează, în particular, la teoria muzicii. Între 1873 şi 1877 a studiat teologia ortodoxă la Cernăuţi.

A fost unul dintre cei mai faimoşi compozitori pe vremea sa. Printre cele mai populare lucrări sunt: „Balada pentru vioară si orchestră” op.29, opereta „Crai nou” pusă în scenă pentru prima dată în sala festiva a Gimaziului Românesc din Braşov (astazi Colegiul Naţional „Andrei Şaguna”), unde pentru scurtă vreme a fost profesor de muzică (1881-1883).

 S-a format in perioada cand dobandirea drepturilor nationale era o prioritate pentru romani, astfel incat s-a orientat si pe valorificarea folclorului.

Legatura cu muzica populara a fost determinanta in formarea sa profesionala. in perioada studiilor la Viena a editat o “Colectiune de cantece sociale pentru studentii romani”, prima de acest fel in literatura noastra.

În plus, a compus muzica pentru celebrul cântec patriotic, „Pe-al nostru steag e scris Unire”, muzică ce este folosită astăzi şi de către Albania, pentru imnul naţional „Hymni i Flamurit”. De asemeni a scris şi melodia fostului imn Trei culori.

A fost arestat pentru activitatea sa politică, iar în timpul detenţiei şi-a scris cele mai bune piese.  Printre lucrările sale se numără „Rapsodia română pentru orchestră”, „Serenadă”, „la malurile Prutului”, „Altarul Mănăstirii Putna”, „Inimă de român”, „Gaudeamus Igitur”, „Odă ostaşilor români” şi altele.

Porumbescu este autorul a  peste 250 de lucrari vocale si instrumentale, care-si trag seva din cantecul popular romanesc. Opereta “Crai nou”, “Balada” sa pentru vioara si pian, “Cantecul pentru 1 Mai”, “Serenada” se bucura de o larga popularitate.

A decedat mult prea devereme, sub ochii tatălui său şi ai surorii sale, Marioara, la 6 iulie 1883,  fiind bolnav de tuberculoza, la numai 29 de ani, in localitatea Stupca, numita azi Ciprian Porumbescu, in onoarea sa.

1857: S-a născut la Piteşti, publicistul şi istoricul român George I. Ionescu-Gion ; (m. 29 iunie 1904).

A fost secretar general al Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice, inspector general în învăţământul secundar, vicepreşedinte al Ateneului Român, membru corespondent al Academiei Române

Principala sa operă este Istoria Bucureşcilor, publicată la Bucureşti în 1899, prin care a pus în circulaţie numeroase documente inedite şi informaţii din străinătate despre Bucureşti.

Dupa moartea sa, in 2data de 6 octombrie 1911 a fost dezvelit, în Grădina Publică din Piteşti, bustul în bronz al istoricului Gheorghe Ionescu-Gion, realizat în 1907 de  marele sculptor Frederick Stork . În prezent, bustul sau este amplasat în faţa Colegiului Naţional I. C. Brătianu. 

În 28 octombrie 1928, pe lângă biblioteca publică din Piteşti a fost înfiinţat Ateneul popular Gheorghe Ionescu-Gion. ^[1]Fundaţia Culturală Ateneul Popular Prof. Gheorghe Ionescu-Gion a fost desfiinţată în 1948 de autorităţile comuniste. ^[3]

În Piteşti există o stradă cu numele Gheorghe Ionescu Gion.

1872:  S-a născut Petre P. Negulescu, filosof şi om politic, membru al Academiei Române; (m. 1951).

1911: Apare la Bucureşti din iniţiativa lui N.D. Cocea şi Alexandru Davila, “Rampa”, revistă de teatru, muzică, artă şi literatură.

După o întrerupere de doi ani (1913-1915), apare din nou cu titlul de “Rampa nouă ilustrată”, existînd pînă în anul 1948. Revista “Rampa nouă ilustrată” a fost  mult timp este singurul cotidian de specialitate din lume.

1914: S-a născut istoricul Ştefan Pascu, membru al Academiei Române; (m. 2 noiembrie 1998).

 1916 (28 septembrie – 14 octombrie):  Are loc prima bătălie de la Oituz. Trupele române comandate de generalul Eremia Grigorescu, rezistă eroic, oprind înaintarea armatei germano-austro-ungare.

 

 

1918  Deputații români bucovineni din Parlamentul vienez, foștii deputați din Dieta Bucovinei, primarii români din localitățile Țării de Sus a Moldovei, împreună cu alți reprezentanți ai provinciei istorice s-au întrunit în Sala Mare a Palatului Național din Cernăuți și au hotărât constituirea Adunării Constituante.

Adunarea a ales un Consiliu Național al Bucovinei condus de Iancu Flondor, Dionisie Bejan, Doru Popovici și Sextil Pușcariu — vicepreședinți, Vasile Bodnărescu, Radu Sbierea și Laurent Tomoioagă — secretari.

 

 

 

1919: Au luat sfârsit la Bucureşti, lucrarile Congresului  extraordinar al Partidului Socialist Român.

1933: S-a născut Dan Beizadea, instrumentist, dirijor şi compozitor de muzică uşoară; (m. 2006).

1937: A apărut primul număr al revistei “Fotbal”, subintitulată “revistă săptămânală pentru deprinderea jocului curat în sport, artă, literatură şi viaţă socială”.

 

Revista era condusă de scriitorul Camil Petrescu.

1938: Se înfiinţează “Teatrul de Muncă şi Lumină”, avându-l ca director pe scriitorul Victor Ion Popa.

1948: S-a născut Marian Papahagi, critic şi istoric literar, remarcabil italienist, fost director la „Accademia di Romania” din Roma; a coordonat, alături de Aurel Sassu şi Mircea Zaciu, „Dicţionarul Scriitorilor Români” şi „Dicţionarul Esenţial al Scriitorilor Români” (m. 1999, la Roma).

NOTĂ: În memoria reputatului italienist şi profesor Marian Papahagi a fost instituit (de Institutul Cultural Italian din Bucureşti şi Centrul Cultural Italian din Cluj, în colaborare cu „Universitatea Babeş-Bolyai”, sub patronajul Ambasadei Italiei în România), premiul ce-i poartă numele; distincţia va fi acordată anual (începând din 2008), la 14 octombrie, pentru un volum publicat în ultimii trei ani sau pentru o realizare culturală notabilă care au ca obiect orice aspect al culturii şi civilizaţiei italiene (istorie, politică, cultură, arte etc.).

1950: S-a nascut  Iosif Dan (București), politician român, membru al Partidul Social Democrat, luptator in Revolutia anticomunista din 1989; (d. 5 decembrie 2007, Novosibirsk, Federatia Rusa).

 

 

1975: S-a nascut la Bistrita, multipla campioana mondiala si olimpica, atleta Gabriela Szabo, fost  ministru al tineretului si sporturilor in guvernul Guvernul Ponta, dupa data de 5 martie 2014.

A fost medaliată cu aur la Jocurile Olimpice de vară din anul 2000, la proba de 5.000 m şi cu bronz şi respectiv argint la proba de 1.500 m, de la Jocurile Olimpice din 1996 şi 2000. De asemenea  a cucerit de patru ori titlul de campioană mondială la seniori şi o dată la juniori.

Este vicecampioană olimpică în Atlanta, la 10.000 de metri.

A avut un singur antrenor, pe Zsolt Gyöngyössy, cu care s-a măritat. n mai 2005, Gabriela Szabó şi-a anunţat retragerea din sportul profesionist.

 

 A fost desemnată, în 1999, cea mai bună atletă a lumii şi cea mai bună sportivă a Europei.

A stabilit record mondial la 2.000 m, în 1998, şi la 5.000 m, în 1999, la Dortmund

Din data de 19 august 2013 deţine şi titlul onorific de Ambasador al turismului Românesc alături de alte 7 personalităţi din viaţa culturală şi sportivă românească.

1978:  A încetat din viaţă Cezar Grigoriu, regizor de teatru, film şi TV, interpret de muzică uşoară, membru impreuna cu fratii sai, al popularului grup  Trio Grigoriu ; (n. 8 mai 1929).

 

 

 

1983:  A încetat din viaţă scriitorul Horia Stancu (“Planul ne stă înainte”, “Fanar”, “Când scapătă luna”);  (n. 1926).

2013: A plecat dintre noi,  Käty Van Der Mije-Nicolau (numele la naștere: Alexandra Ecaterina Nicolau), șahistă olandeză de origine română.

S-a născut in ziua de 21 iulie 1940 în Bucureşti si a decedat pe 14 octombrie 2013, în Olanda, țară în care se stabilise dupa căsătorie.

A fost profesoară de limba chineză si campioană naţională a României: 1960, 1961, 1963, 1964, 1965, 1973. Dupa plecarea din Romania, a fost campioană naţională a Olandei: 1974, 1976, 1977, 1978, 1979.

A participat la turneele zonale de la Sinaia (1960), Lodz (1963), Nisipurile de Aur (1966), Pernik (1972), Pola (1975) şi la turneele interzonale de la Menorca (1973), Roosendaal (1976) şi Alicante (1979), precum și la Turneul Candidatelor de la Vrnjacka Banja (1961), Menorca (1973) – loc 6, cea mai bună clasare a unei jucătoare românce în turneele individuale pentru titlul suprem.

A făcut parte din echipa naţională a României la Olimpiadele de la Split, 1963 (medalie de argint pentru rezultatul de 10/12 puncte la masa 1), Oberhausen 1966 (medalie de argint cu echipa, precum şi medalie de argint pentru rezultatul de 8/10 puncte la masa 1) şi Skopje 1972 (medalie de argint cu echipa, precum şi medalie de bronz pentru rezultatul de 7/9 puncte (la masa 2) şi din cea a Olandei în 1976 (la masa 1) !

S- a remarcat cu victorii in multe turnee internaţionale în care a jucat: Haga (1963), Emmen (1964), Beverwijk (1965, 1966, 1968 – loc 1-3), Ulan Bator (1968), Sinaia (1970), Tbilisi (1970), Belgrad (1972, 1973), Cala Galdana (1980) loc 1-2.

În 1966 a ocupat în marele turneu de la Belgrad,  locul 1-2 la egalitate cu campioana mondială Nona Gaprindașvili.

A fost de şase ori campioană naţională a României la şah,maestră internaţională din 1960, maestră emerită, mare maestră internaţională din 1977,înainte de plecarea sa în Olanda în 1974, unde a fost campioană naţională de cinci ori, în anii 1974, 1976 – 1979.

 
Tatăl Alexandrei Nicolau a fost academicianul Ştefan S. Nicolau, unul din marii savanți ai României, creatorul şcolii româneşti de inframicrobiologie, al cărui nume a fost dat Institutului de inframicrobiologie din Bucureşti.

 

ANIVERSARI :

La 14 octombrie  este  Hramul orașului Chişinău.

Biserica Măzărache – biserica Acoperimîntului Maicii Domnului., este cea mai veche biserică a Chişinăului, (fondată în 1752), care se înalţă pe dealul, de unde a pornit oraşul nostru, care s-a întins în jurul izvorului de la poalele dealului.
Chisinăul a primit statutul de oraş în 1818, îla cativa ani după intrarea în componenţa Imperiului Rus ( la 1812).

In anul 1436, considerat ca an de fondare al Chişinăului, pe acest loc era doar o fîntînă şi o aşezare tătărească în apropierea unei păduri.

Aşa se spune într- unul din cele mai vechi documente ajunse pînă la noi, care menţionează Chişinăul: «…Кишинеул луй Акбаш, ла Фынтына, унде есте селиштя тэтэриаскэ…» (gramota voievodului Ilii şi Ştefan Oancea de la 17 iulie 1436).
Ziua oraşului o este sărbătorita la 14 octombrie, de marea sărbătoare religioasă a Acoperământului Maicii Domnului ( S.V.)– adică sărbătoarea acelei prime biserici a Chişinăului.

La 14 octombrie 2012, in premieră în Capitala Republicii Moldova, de Hramul Chişinăului, Garda de Onoare a Cetăţii Alba-Iulia a defilat  în centrul oraşului.

CALENDAR CREŞTIN ORTODOX

Sfânta Cuvioasa Parascheva

 

Sfânta Parascheva s-a născut in secolul al XI-lea, în satul Epivat din Tracia, pe ţărmul Mării Marmara, în apropiere de Constantinopol (azi Istanbul).

Se spune ca pe cand avea 10 ani, Cuvioasa Parascheva a auzit intr-o biserica cuvintele Mantuitorului: “Oricine voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34). Aceste cuvinte o determina sa-si daruiasca hainele sale saracilor.

Dupa o vreme se retrage in pustie. Urmând sfaturile unor vietuitori alesi, se indreapta spre tinutul Pontului, oprindu-se la manastirea Maicii Domnului din Heracleea, unde va ramane cinci ani.

De aici a plecat spre Tara Sfanta, in dorinta de a-si petrece restul vietii in locurile sfinte. Dupa ce a vazut Ierusalimul, s-a asezat intr-o manastire de calugarite in pustiul Iordanului.

Din putinele stiri privitoare la viata ei, aflam ca intr-o noapte, pe cand avea 25 de ani, un inger i-a spus in vis, sa se reintoarca in locurile parintesti.

 Sfantul Varlaam scrie in Cazania sa: “Sa lasi pustia si la mosia ta sa te intorci, ca acolo ti se cade sa lasi trupul pamantului si sa treci din aceasta lume catre Dumnezeu, pe Care L-ai iubit”.

Din Constantinopol s-a indreptat spre Epivat, fara sa spuna cuiva cine este si de unde vine. Aici, impacata cu sine, cu oamenii si cu Dumnezeu, si-a dat sufletul.

A fost ingropata ca o straina. Potrivit traditiei se spune ca un marinar a murit pe o corabie, iar trupul i-a fost aruncat in mare. Valurile l-au aruncat la tarm, iar un sihastru care traia acolo, a rugat pe niste crestini sa-l ingroape dupa randuiala crestineasca. Sapand deci o groapa, au aflat trupul Prea Cuvioasei Parascheva neputrezit si plin de mireasma.

Cu toate acestea, au pus alaturi de ea si trupul corabierului. Dar in noaptea urmatoare, unuia din crestinii care sapasera groapa, cu numele Gheorghe, i s-a aratat in vis o imparateasa, sezand pe un scaun luminat si inconjurata de ingeri, iar unul dintre acestia il mustra pentru ca n-a scos din groapa trupul Cuvioasei Parascheva.

Iar imparateasa pe care o vazuse in vis ” si care nu era alta decat Cuvioasa Parascheva ” i-a poruncit sa ia degraba trupul ei si sa-l aseze undeva la loc de cinste.

Credinciosii au inteles ca este un semn dumnezeiesc, fapt pentru care au luat trupul Cuvioasei din mormant si l-au asezat in biserica Sfintii Apostoli din Kallicrateia. Indata au avut loc vindecari minunate in urma rugaciunilor care se faceau langa cinstitele sale moaste.

In anul 1238, in ziua de 14 octombrie, moastele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost mutate la Tarnovo, fiind asezate in Biserica cu hramul Maicii Domnului.

In anul 1393, Bulgaria cade sub ocupatia turcilor, iar bisericile bulgare au fost transformate in moschei. Este anul in care sfintele moaste sunt mutate la Vidin, pentru 5 ani.

Dupa lupta de la Nicopole din anul 1396, moastele Sfintei Parascheva vor ajunge din Vidin la Belgrad – Serbia, in anul 1398.

In 1521, sultanul Suleiman Magnificul cucereste Belgradul. Moastele Sfintei Cuvioase Parascheva sunt duse la Constantinopol, fiind asezate in palatul sultanului. Au fost rascumparate de la turci de Patriarhia Ecumenica.

Moastele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost asezate in Biserica Panmakaristos, sediul de atunci al Patriarhiei Ecumenice. Dupa transformarea acestei biserici in moscheie, moastele au fost duse in mai multe biserici: Vlaherne (1586), Sfantul Dumitru de la Xiloporta (1597) si Sfantul Gheorghe din Fanar – noul sediu al Patriarhiei Ecumenice (1601).

Stramutarea moastelorCuvioasei Parascheva la Iasi

Vasile Lupu ctitorind la Iasi biserica “Sfintii Trei Ierarhi” si amintindu-si de Ioan Asan, care la vremea sa a stramutat moastele Prea Cuvioasei Parascheva de la Epivat la Tarnovo, de Alexandru cel Bun care a adus moastele Sfantului Ioan cel Nou de la Cetatea Alba la Suceava, a facut demersurile necesare la Patriarhia din Constantinopol ca moastele Sfintei Parascheva sa fie stramutate la Iasi.

Plateste toate datoriile Patriarhiei Ecumenice, si astfel, patriarhul Partenie I si membrii Sinodului au hotarat sa-i ofere, drept recunostinta, moastele Cuvioasei.

Moastele Cuvioasei Parascheva au fost aduse in Moldova de domnitorul Vasile Lupu (1634-1653) si asezate pe 14 octombrie 1641, in Manastirea „Sfintii Trei Ierarhi“. In anul 1887, moastele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost mutate in Catedrala mitropolitana din Iasi.

Cinstirea Cuvioasei Parascheva nu are granite.

Bisericile care au ca ocrotitoare pe Sfanta Cuvioasa Parascheva, sunt intr-un numar foarte mare.

Astfel, in Arhiepiscopia Bucurestilor sunt peste 33 de biserici, in Arhiepiscopia Targovistei 18, in Episcopia Buzaului 29, in Episcopia Dunarii de Jos 24, in Episcopia Alexandriei si Teleormanului 4, in Arhiepiscopia Iasilor 35, in Arhiepiscopia Sucevei si Radautilor 5, in Episcopia Romanului 22, in Arhiepiscopia Sibiului 47, in Episcopia Maramuresului si Satmarului 6, in Arhiepiscopia Timisoarei 18, in Episcopia Caransebesului 5, in Mitropolia Basarabiei 6. Episcopia Ortodoxa a romanilor din Ungaria are la Gyula o biserica cu hramul “Sfanta Parascheva”, construita in anul 1834.

Romanii din Malovista (Macedonia), Torino (Italia), Paris (Franta), Wakefield, Massachusetts (SUA),  au biserici al caror hram este al Sfintei Cuvioase  Parascheva.

CITITI SI: 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/10/17/o-istorie-a-zilei-de-14-octombrie-video/

Bibliografie (surse) :

 

 

 

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;

3. e.maramures.ro ;

4. Wikipedia.ro.;

5. mediafax.ro ;

6. Enciclopedia Romaniei.ro ;

7.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;

8.  Istoria md.;

9. istoriculzilei.blogspot.ro;

Publicitate

PANDECTELE ŞI RUGĂCIUNEA JUDECĂTORULUI

 

Există o culegere a tuturor legilor romane și a opiniilor juriștilor asupra principalelor probleme de drept, intitulată PANDECTE și a fost alcătuită în vremea împăratului bizantin Iustinian cel Mare (483-565).

În timp, această culegere a fost  adaptată nevoilor noilor instituții, dar esența dreptului a rămas neschimbată.

Printre nenumăratele opinii și legi romane, există, în interiorul acestei culegeri, și un text tulburător intitulat RUGĂCIUNEA UNUI JUDECĂTOR.

N-ar fi rău dacă această rugăciune ar deveni text obligatoriu de învățat pe de rost și subiect permanent de examen.

RUGĂCIUNEA UNUI JUDECĂTOR

 

Doamne, eu sunt unica fiinţă pe lume căreia Tu i-ai dat o părticică din atotputernicia Ta; putere de a condamna sau a achita pe semenii mei. În faţa mea, persoanele se înclină; la cuvântul meu, ele aleargă; la vorbele mele, ele ascultă; poruncilor mele, ele se supun; la sfaturile mele, ele se împacă, se despart sau îşi părăsesc bunurile lor. La semnul meu, uşile închisorilor se închid, în urma condamnatului, sau se deschid, pentru libertate.

Sentinţa mea poate schimba sărăcia în belşug, iar bogăţia în mizerie. De hotărârea mea depinde destinul multor vieţi. Înţelepţi sau ignoranţi, bogaţi sau săraci, bărbaţi sau femei, cei care se vor naşte, copiii, tinerii, nebunii şi muribunzii, toţi sunt supuşi, de la naştere şi până la moarte, legii pe care eu o reprezint şi justiţiei pe care eu o simbolizez.   

Ce grea şi teribilă povară ai pus, Doamne, pe umerii mei !

Ajută-mă, Doamne, ca să fiu vrednic de această înaltă misiune! Măreţia acestui oficiu să nu mă ispitească. Orgoliul sau mândria să nu mă încânte şi măririle deşarte să nu mă încurajeze.

Unge, Doamne, mâinile mele; încurajează fruntea mea, o Duh al meu, pentru ca să fiu ministrul dreptăţii, pe care Tu ai creat-o, pentru societatea oamenilor. Fă din toga mea o manta incoruptibilă! Pana mea să nu fie un pumnal care răneşte, ci să fie săgeata care indică traiectoria Legii, pe drumul justiţiei.

Ajuta-mă, Doamne !

Fă-mă să fiu drept şi hotărât, cinstit şi curat, moderat şi blând, deschis şi umilit. Să fiu necruţător faţă de greşeli, dar înţelegător cu cei care greşesc. Prieten al Adevărului şi ghid pentru cei ce-l caută. Să fiu cel ce aplică legea, dar, înainte de toate, acela care o împlineşte. Nu-mi permite niciodată să-mi spăl mâinile, ca Pilat în faţa nevinovăţiei şi nici să arunc, ca Irod, pe umerii celui batjocorit, haina de ruşine. Să nu mă tem de Cezar, de împărat, şi nici de frica lui să întreb poporul: Baraba sau Iisus?    

Verdictul mea să nu fie o anatemă dureroasă, ci un mesaj care regenerează, un cuvânt care reconfortează, lumina care clarifică, apa care spală, sămânţa care încolţeşte, floarea care trăsneşte din amărăciunea unei inimi umane.

Sentinţa mea să poată aduce uşurare celui mâhnit şi curaj celui persecutat. Ea să sece lacrimile văduvei şi să înceteze plânsul orfanilor. Iar când vor trece prin faţa scaunului de judecată, pe care eu şed, zdrenţăroşii, mizerabilii, dezmoşteniţii, fără credinţă şi fără nici o speranţă în oameni, călcaţii în picioare, alungaţii, chinuiţii, a căror gură salivează, fără a avea pâine ca să mănânce, a căror faţă se spală cu lacrimi de durere, de umilinţă şi de dispreţ, ajută-mă, Doamne, să alin foamea şi să astâmpăr setea lor după dreptate.

Ajută-mă, Doamne!

Când momente din viaţa mea vor fi umbrite, când spini şi palamidă îmi vor răni picioarele, când răutatea oamenilor va fi mare, când flăcările urii se vor aprinde şi pumnul se va ridica să lovească; când machiavelismul şi înşelăciunea se vor întroduce în locul Binelui şi vor răsturna legile raţiunii; când ispita va întuneca gândirea mea şi va tulbura simţurile mele, ajută-mă, Doamne !

Când mă voi frământa în nesiguranţă, luminează-mi mintea; când voi ezita să iau o hotărâre, însufleţeşte-mă; când voi cădea, ridică-mă !

Şi, în sfârşit, când, într-o zi, voi muri, va trebui să apar în faţă Ta, pentru ultima judecată, priveşte cu milă spre mine, Pronunţă, Doamne, Sentinţa Ta !

Judecă-mă ca Dumnezeu. Eu am judecat ca om.

Politica “pas cu pas“ a iredentismului maghiar

 

 

 

 

  Politica antiromânească a iredentismului maghiar este și va rămâne de actualitate, atâta vreme cât acțiunile provocatoare la adresa țării noastre nu încetează, dimpotrivă constituie un real pericol pentru unitatea statalității României.

În același timp, nu putem să nu atragem atenția asupra faptului că politicienii noștri nu au nici o străbatere vs de asemenea provocări, mai mult decât atât preferă să se elimine reciproc din “competiția” oarbă pentru putere, ajungând până la trădarea intereselor țării și poporului român.

Și în primul rând, generează scandaluri neîntrerupte, dezbinare și ură în viața publică președintele Iohannis, care apelează la orice fel de mijloace pentru a-și atinge scopul de a avea un guvern “al meu”, în vreme ce în exterior, trădând interesul național, decredibilizează vârtos și fără vreo remușcare România.

Ţara este sufocată de tot felul de trădători și cozi de topor, care pentru a-și atinge interesele meschine sunt în stare de orice mârșăvie.

Atâta vreme cât reședintele Iohannis și șleahta lui de euro-deputați din parlamentul U.E. decredibilizează țara, trădându-i interesele, putem să ne mai mirăm de ce iredentismul maghiar își face de cap și își vede nestingherit de strategia sa provocatoare la adresa României?

Și așa cum mai spuneam, Ungaria iredentistă are ținte precise, iar partidele și organizațiile etnice maghiare din Transilvania nu fac altceva decât să răspundă la comenzi și să reacționeze cu provocări și obrăznicii la adresa statului național unitar român.

Dar să le luăm pe rând și să punem în discuție măcar câteva din acțiunile și declarațiile lor antiromânești care nu înseamnă doar obrăznicie, ci ele dau fiori prin amenințările proferate.

Mai ales că în ultima vreme s-au amplificat, urmărindu-se inclusiv atacarea și compromiterea celebrării Centenarului Marii Uniri de la Alba Iulia.

Bunăoară, chiar în săptămâna marii noastre aniversări, la Cluj, în inima Transilvaniei, un anume Janosi Potapi, secretar de stat în guvernul maghiar, plimbându-se nestingherit pe pământ românesc, declara că “veacul de singurătate în Bazinul Carpatic” a luat sfârșit și că “guvernul Ungariei nu renunță la acest pământ, nu renunță la maghiarime, la părțile națiunii maghiare și la istoria maghiarilor”.

Altfel spus, este o declarație grosolană care reprezintă până la urmă punctul de vedere al autorităților de la Budapesta și care de fapt se înscrie în șirul de acțiuni ofensatoare la adresa României, reluându-se bineînțeles cu o și mai mare intensitate programul revansard-revizionist de anulare a Tratatului de la Trianon (1920), dar și de modificare a Actului final de la Helsinki (1975).

Ambele devenite, după încheierea celor două războaie mondiale, acte internaționale definitorii pentru legitimitatea actualelor granițe statale, pentru stabilitatea și pacea lumii.
În altă ordine de idei să ne referim și la acțiunile unui așa-zis “grup de intelectuali” și oameni politici români și maghiari, care, în preajma aniversării Centenarului Marii Uniri, au semnat  o “declarație româno-maghiară” prin care e acreditată ideea unui viitor proiect de țară al românilor, maghiarilor și celorlalte minorități, cu precădere din Transilvania.

Or un astfel de demers, de viitor de țară comună și parafat tot la Cluj, nu este altceva decât o reluare a unei alte declarații semnată la Budapesta în vara anului 1989 tot de un astfel de grup de indivizi recrutați din diaspora maghiară și românească și care cereau ca Transilvania să devină un “spațiu al complementarității”, mai exact un principat autonom, cu posibilități de desprindere din teritoriul României și evident o revenire în vechile granițe maghiare, implicit cu o refacere a Ungariei Mari.

Din păcate, această declarație separatistă avea să fie semnată ulterior și de ex-regele Mihai, în intenția inițiatorilor de a da respectivei declarații o anumită greutate propagandistică.

Pentru ca acum să-l întâlnim la tot pasul pe cel mai înverșunat adept al unui astfel de demers iredentist, chiar pe “eroul” de la evenimentele din decembrie ’89-Laslo Tokes, alăturându-i-se de alți “eroii” precum Toro Tibor, Szilagyi Zsolt, Bodo Barna, Krisztina Sandor, Bakk Miklos, Molnar Gusztav și alți lideri ai formațiunilor maghiare șovin-autonomiste.

Ei încearcă să resusciteze acel proiect privind complementaritatea transilvană, atrăgând în jocul acesta murdar și cozile de topor din rândul așa-zișilor activiști și intelectuali români, dar cu rădăcini ascunse, de genă și interese maghiar-separatiste, reamintindu-i aici fără a ne face vreo plăcere, între alții, pe al de: Lucian Nastasa Kovacs, Sabin Gherman și Smaranda Enache.

 

 

 

 

 

 

Acești indivizi sprijină oare, dezinteresați ideea promovării curentului autonomist transilvan, de vreme ce s-a dovedit că au implicare directă, sprijin logistic și financiar din afară, pe filiera Budapesta și Fundatia Soros?

Și ofensiva antiromânească, înscrisă cu rigurozitate în strategia guvernului maghiar de a alimenta și favoriza mișcările autonomist-separatiste din Transilvania se simte ca un fior amenințător și prin proiectul UDMR și Federația Minorităților Naționale din Europa, intitulat “Inițiativa Cetățenească Europeană” (Minority Safepack), care odată adoptat la nivelul UE ar deschide calea autodeterminării etnice și separarea regiunilor din Transilvania, cu populație majoritar-maghiară, de România.

În acelasi timp, UDMR, uniune etnică și “balama” pentru toate guvernele post-decembriste, nu pierde vremea nici în parlamentul României, cerând mereu privilegii pentru maghiarii din Transilvania, chiar dacă prin Constituție sunt garantate, deopotrivă, drepturi și obligații egale pentru toți cetățenii țării, fără niciun fel de discriminare etnică, sau de altă natură. Bunăoară, în guvernarea PSD- ALDE, deputații lor șantajează mereu, constienți că voturile lor contează, iar Coaliția cedează, făcându-le concesii uneori inacceptabile întrucât nu fac altceva decât să diminueze suveranitatea statului român.

Ultima ispravă făcută de actualul guvern a fost legată de predarea limbii române la clasele primare cu predare în limba minorităților de către cadrele didactice de la clasele respective și nu de profesori care cunosc bine limba română.

De asemenea, au cerut insistent, prin propunere legislativă, ca ziua de 15 martie să fie declarată oficial ca dată calendaristică, adică recunoscută prin lege ca sărbătoare a comunității maghiare, solicitare care a avut câștig de cauză, chiar dacă, întorcându-ne în istoria Transilvaniei acelor vremuri, avem suficiente exemple de anti-românism feroce, de răzbunare și teroare comise de hungariști împotriva românilor, pentru simplu motiv că vorbeau limba lor maternă, dar și împotriva pașoptiștilor transilvăneni, neîmpăcați cu gândul de a suporta stăpânire străină pe pămânul lor strămoșesc.

Apoi, prin strategia pașilor mici, UDMR a reușit să obțină în parlamentul României și eliminarea pragului de 20% pentru folosirea limbii materne a minorităților naționale în instituțiile statului, dar și montarea de plăcuțe bilingve în localitățile cu populație mixtă.

Iar solicitările lor și concesiile făcute de către autoritățile statului român nu se opresc aici, având în vedere și multiplele înlesniri făcute în învățământul cu predare în limba maghiară, înființarea și finanțarea unor noi unități școlare cu autonomie proprie, inclusiv în învățământul superior, după cum se dorește în ultima vreme și ruperea Universității Babes-Bolyai și reînființarea Universității “Bolyai”.

În fine, se cere tot mai insistent autonomia etnică și multiculturală a așa-zisului “Ținut Secuiesc”, proiect care deocamdată este blocat în parlamentul României, dar care a înfuriat guvernul maghiar și forțele extremiste din Ungaria și nu numai, făcându-se insistent demersuri la organismele U.E. pentru punerea pe tapet a respectivului proiect, cu bătaie lungă de a se găsi soluții radicale, cu referiri directe la încălcarea Tratatului de la Trianon.

Altfel spus, obrăzniciile iredentei maghiare nu se opresc, provocările și mașinațiunile anti-românești continuă, apelându-se la tot felul de trucaje și mijloace, inclusiv cu acțiuni de gherilă, menite să dea și mai multă neliniște și fiori.

Altfel, sunt acuzate permanent autoritățile statului român că se împotrivesc dialogului, când este vorba de drepturile colective, de steagul comunității și egalitatea de șanse în utilizarea limbii materne în învățământ, cultura, administrație, sănătate, etc.

Și se continuă cu multe alte bazaconii, avertizându-i mereu pe români că “problema maghiarilor este departe de a fi rezolvată”, fluturându-se prin tot felul de manifestări publice stindardele anti-Trianonului și infamului Diktat de la Viena, în urma cărora teroarea hortysto-fascistă în Transilvania atinsese cote inimaginabile, foarte mulți români fiind uciși în chinuri groaznice, încât până și unele ziare ungurești ale vremii, dar și istorici maghiari cu vederi democratice relatau și condamnau astfel de barbarii.

  Românii poartă marea vină că de 30 de ani încoace nu înțeleg să dea mandat electoral unor conducători și guvernanți adevărați, legați trup și suflet de neamul și țara lor.

Iar ultima mare greșeală a fost alegerea în fruntea statului român a lui Klaus W. Iohannis care nu trage pentru patria noastră comună, în schimb îi antagonizează pe români contra români.

Atunci, o altă firească întrebare, adică dacă te-a făcut țara
Președinte, atunci de ce nu-i slujești interesele și nu-i unești pe români, ci îi urăști și dezbini, făcând atât de mult rău prin abuzuri și fărădelegi statului și națiunii noastre străbune?

Or înainte de toate, nu este, în primul rând, de datoria aleșilor să apere interesele României, înțelegând că acolo unde adevărul despre naționalism este distorsionat, forțele distructive din interiorul și din afara fruntariilor țării, acționează monstruos împotriva ființei și unității noastre naționale?

Sau dacă bravul domnitor, Alex. I. Cuza, în urmă cu 160 de ani și marii noștri patrioți de la 1918, i-a unit pe români, nevrednicul Iohannis și actualii politicieni, iresponsabili și incapabili să priceapă rânduielile și nevoile României, caută să-i dezbine pe români, îngenunchind și înstrăinând poporul în fața stihiilor străine, ignorând cu bună-știință sentimentele patriotice ale neamului, iubirea de țară și dăruirea pentru demnitatea și apărarea pământului strămoșesc, în special pe segmentul educației tinerei generații?

Altfel spus, de o bună vreme încoace ne paște marele necaz al lipsei de unitate frățească la români, cu atât mai grav cu cât ne așteaptă în continuare vremuri grele în apărarea ființei naționale și gliei neamului, de unde nevoia stringentă de a medita și acționa cu toții, mai mult la niciodată, la versurile pline de subînțeles din testamentul nostru național, anume…

” Români din patru unghiuri acum ori niciodată / Uniți-vă în cuget, uniți-vă în simțiri / Strigați în lumea largă că Dunărea-i (n.n. România) furată / Prin intrigă și silă, viclene uneltiri…”

 

DEȘTEAPTĂ-TE, ROMÂNE!

 

Prof. VASILE IROD

Gorjeanul.ro