MIHAI EMINESCU URMĂRIT DE POLIȚIA SECRETĂ A ÎMPĂRATULUI AUSTRIAC FRANZ IOSEF
Faptul că Mihai Eminescu a intrat în vizorul serviciilor secrete austro-ungare începând din 1870 (după publicarea, în „Federațiunea” de la Pesta, a celor trei articole incendiare („Să facem un Congres”, „În Unire e tăria” și „Equilibrul”), nu mai este demult o supoziție.
Iar documentele care continuă să iasă la iveală confirmă acest fapt pe zi ce trece, impunând, ca pe un imperativ de conștiință națională, rescrierea și reinterpretarea întregii biografii zbuciumate a marelui poet.
Vom prezenta acum câteva rapoarte găsite la Arhivele Naționale, traduse din limba germană de prof. Univ. Dr. Tiberiu Spircu și publicate în urmă cu câteva luni în revista „Cugetarea europeană”.
Raportul nr. 3 al consulului austro-ungar N.S.Hanswenzi către ministrul de externe al Imperiului, Iulius von Andrassy, Iassi, 5 ian. 1877 (preluat din „Cugetarea Europeană”nr. 34, cu avizul comitetului de redacție).
„Spre sfârşitul lunii noiembrie 1876 profesorul de la universitate şi totodată redactor al buletinului oficial „Curierul de Iassi“ Mihai Eminescu şi-a inaugurat seria de conferinţe publice organizate.
Tema aleasă de Eminescu s-a referit la starea românilor în Austro-Ungaria.
Numerosul public reunit a urmărit expunerea cu curioasă luare-aminte şi a gratulat conferenţiarul cu aplauze zgomotoase.
Actuala rezolvare pregătită problemei orientale în peninsula Balcanică i-a dat oratorului ocazia să trateze acest subiect.
În introducerea discursului său, el este de părere că rezolvarea nu poate fi alta decât o Confederaţie a tuturor popoarelor locale, în care egalitatea tuturor naţiunilor şi limbilor să fie primordială – pe când constituirea de state nu trebuie să fie altceva decât un accesoriu, şi că această reformă va avea succes sub patronajul Rusiei şi Austro-Ungariei care, cea din urmă, reprezintă politica occidentală.
El plasează după aceea întrebarea ce atitudine trebuie să ia România.
Ca să se parvină la o decizie, el crede că politica pe care o exercită Austro-Ungaria faţă de naţionalităţi în general, dar în special faţă de cea română, este discutabilă.
Această cuvântare a apărut în ziarul redactat de el, iar eu îmi iau îngăduinţa să prezint aici prea-binevoitoarei Dv. Excelenţe, pentru luare la cunoştinţă traducerea în germană a punctelor esenţiale.”
Precizare: În „Cugetarea Europeană” nr. 34 s-au publicat și articolele lui Eminescu apărute în „Curierul de Iași” nr. 125, 126, 127, 129 și 130 din noimebrie 1876, la rubrica „Revista externă”. Vom continua cu articole care se referă la Eminescu și Societatea „Carpații”.
Această societate secretă a fost înființată la 24 ianuarie 1882 și a avut ca scop „să producă o schimbare radicală în politica Principatelor Unite față de românii din teritoriile aflate sub administrație străină”.
2. Scrisoarea baronului Mayer, ambasadorul Austriei la București către contele Kalnoky (7 iunie 1882), tradusă din limba germană de prof. univ. dr. Tiberiu Spircu și apărută în „Cugetarea Europeană” nr. 34.
Bucureşti, 7 Iunie 1882
Excelenţei sale contele Kàlnoky, Prea stimate conte,
„Societatea Carpaţilor“ a ţinut în data de 4 luna trecută o şedinţă publică, care a premers unei consfături secrete.
Despre aceasta am aflat din surse confidenţiale următoarele informaţii: subiectul consfăturii a fost situaţia politică. I-a unit acolo lupta contra monarhiei austro-ungare // (care) se va continua, totuşi nu în sensul ca să se permită existenţa unei „Romania irridenta“. Membrilor li s-a recomandat prudenţă mai mare.
Eminescu redactor principal la „Timpul“ a făcut propunerea ca studenţii ardeleni de naţionalitate română care pentru perfecţionarea lor frecventează şcolile preoţeşti (?), pe durata vacanţelor lor în patrie să li se încredinţeze sarcina de a prelucra opinia publică pentru o Dacie Mare. Laurian, redactorul adjunct // al „României libere“ se bizuie pe judecata mai multora din Ardeal, în virtutea cărora românii localnici îi aşteaptă pe fraţii lor cu braţele deschise.
O scrisoare a lui Bădescu, inspector şcolar judeţean în Neamţ, către un ziarist … Miron spune că treburile în ţinutul Năsăudului merg bine.
Consimţiţi Excelenţa Voastră expresia adâncii mele …
(ss) ind.
Notă. Contele Gustav Kàlnoky, născut în 1832, a fost ministrul afacerilor externe al Imperiului Austro-Ungar între 1881 şi 1895. În anul 1883 a fost cel care a încheiat tratatul cu România, după ce în anul anterior se crease „tripla alianţă“ Germania-Austro-Ungaria-Italia.
Foto: Scrisoarea baronului Mayer, ambasadorul Austriei la București către contele Kalnoky.
Este impresionant patriotismul lui Mihail Eminescu, dovedit și de materialele prezentate mai sus, mai ales acum, când pare că noțiunea de dragoste de ţară este demodată, iar țara este lăsată pradă celor care nu urmăresc decât să-și satisfacă fără limite „pohta ce-o pohtesc” ei.
Marele poet național a plătit cu viața iubirea de țară, scrie Prof. Univ. Dr. Florin Cristian GHEORGHE în Revista CERTITUDINEA
În spatele evenimentelor din anul 1989, aflăm istoria fascinantă a revenirii R.Moldova la grafia latină și a decretării „limbii moldoveneşti” drept limbă de stat.
Cu un curaj eroic, mai mulți artiști și scriitori au sfidat cenzura și au început derusificarea accelerată a culturii.
Semnalul l-a dat în data 15 iunie 1989 ziarul „Literatura și Arta”, care a fost tipărit în limba română cu trei luni înainte de revenire oficială la grafia latină, așa că a trebuit să treacă de cenzură.
Până în 1989, în Republica Sovietică Socialistă Moldovenească era folosit alfabetul chirilic, iar utilizarea alfabetului latin în școli, reviste sau cărți era considerată o încălcare a legii, chiar mai gravă decât demonstrațiile neautorizate.
Grafia latină și-a revenit în drepturi, după ce la Chișinău a avut loc Marea Adunare Națională, de pe 27 august 1989 – o întrunire la care au participat aproximativ 750 de mii de oameni.
Aceștia au cerut declararea limbii române drept limbă de stat, precum și trecerea la grafia latină.
Pe 31 august, Sovietul Suprem a adoptat legislația lingvistică.
Astfel, limba „moldovenească”, scrisă cu grafie latină, a fost declarată limbă oficială a RSSM, iar ziua de 31 august – sărbătoare națională. Acest lucru a fost posibil datorită unui grup de intelectuali, care a pregătit terenul pentru revenirea la limba română.
„Noi viața noastră ne-om trăi-o dragi tovariși, acum noi punem temelia pentru viitor”, a zis deputatul în primul Parlament al Republicii Moldova, Mihai Volontir.
După lungi discursuri și dezbateri în Sovietul Suprem, limba română nu a devenit limba oficială de stat, ci limba moldovenească.
Totuși, s-a revenit la grafia latină,ceea ce a însemnat un succes uriaș pentru promotorii culturii românești.
„A doua zi după 31 august e întâi septembrie și copiii trebuiau să meargă la școală, ce să facem? Atunci era inițiativa din partea tuturor, hai să-l tipărim în ziar, tipăream caiețele de astea”, a spus artistul plastic Lică Sainciuc.
Așa arăta primul abecedar tipărit în limba română în 1989, după ce a fost oficializat alfabetul latin.
Fascicule alb-negru, în care apar literele latine, erau încadrate în ziarul „Moldova Socialistă”. Acestea erau decupate de copii, care le luau apoi cu ei la școală.
Un an mai târziu, a apărut și primul abecedar color cu litere românești, ilustrat de pictorul Lică Sainciuc.
Până atunci, abecedarul se tipărea doar în chirilică.
„Eu principalul că l-am scos pe Lenin de aici, dar așa era un scandal atunci, că ei se temeau să-l scoată pe Lenin, dar eu am spus că nu este loc”, a zis artistul plastic Lică Sainciuc.
În 1991, și cartea Albinuța a fost tipărită cu litere latine.
Lică Sainciuc povestește cum, împreună cu poetul Grigore Vieru, au pregătit terenul pentru revenirea la limba română, cu câteva luni mai devreme ca să fie oficializat alfabetul latin.
Astfel, în iunie ’89 a apărut publicația pentru copii „Nani Nani”.
„Comitetul Central a dat voie în mod experimental să fie scoase niște cărți cu litere latine. Ei au spus cu plăcere , dar nu avem litere, și eu am zis că o sa fac totul de mână”, a afirmat artistul plastic Lică Sainciuc.
Tot în iunie ’89 a apărut și primul ziar de „Literatura și Arta”, tipărit, la fel, în română. Se întîmpla cu trei luni înainte ca să fie oficializat alfabetul latin.
„Nicio tipografie nu avea alfabet latin și am aflat că tipografia Academiei de Științe avea acest alfabet.
– Știți cât ne-a costat tipărirea acestui număr?
– Două cutii de bomboane. Două fetițe au cules aproape două săptămâni acest număr”, a zis scriitorul Nicolae Dabija.
Ziarul a fost tipărit în 260 de mii de exemplare. Nu înainte de a trece, însă, cenzura.
„260 de mii cu grafie latină și unul singur cu grafie chirilică, același număr, același conținut cu grafie chirilică. L-am făcut timp de o zi , a trecut cenzura și am tipărit acest număr”, a zis scriitorul Nicolae Dabija.
Eu, iubite cetitoriule, nicăirea n-am aflatŭ nici un istoric, nici latin, nici leah, nici ungur, şi viiaţa mea, Dumnezeu ştie, cu ce dragoste pururea la istorii, iată şi pănă la această vârstă, acum şi slăbită. De acéste basne să dea seama ei şi de această ocară. Nici ieste şagă a scrie ocară vécinică unui neam, că scrisoarea ieste un lucru vécinicŭ. Cândŭ ocărăsc într-o zi pre cineva, ieste greu a răbda, dară în véci? Eu voi da seama de ale méle, câte scriu. Făcutu-ţ-am izvod dintăiaşi dată de mari şi vestiţi istorici mărturii, a cărora trăiescŭ şi acum scrisorile în lume şi vor trăi în véci. Şi aşa am nevoit, să nu-mi fie grijă, de-ar cădea această carte ori pre a cui mână şi din streini, carii de-amăruntul cearcă zmintélile istoricilor. Pre dânşii am urmat, care vezi în izvod, ei pavăţa, ei suntŭ povaţa mea, ei răspundŭ şi pizmaşilor neamului acestor ţări şi zavistnicilor. Putérnicul Dumnezeu, cinstite, iubite cetitoriule, să-ţi dăruiască după acéste cumplite vremi anilor noştri, cânduva şi mai slobode veacuri, întru care, pe lângă alte trebi, să aibi vréme şi cu cetitul cărţilor a face iscusită zăbavă, că nu ieste alta şi mai frumoasă şi mai de folos în toată viiaţa omului zăbavă decâtŭ cetitul cărţilor. Cu cetitul cărţilor cunoaştem pe ziditoriul nostru, Dumnezeu, cu cetitul laudă îi facem pentru toate ale lui cătră noi bunătăţi, cu cetitul pentru greşalele noastre milostiv îl aflăm. Din Scriptură înţelégem minunate şi vécinice fapte puterii lui, facem fericită viiaţa, agonisim nemuritoriŭ nume. Sângur Mântuitorul nostru, domnul şi Dumnezeu Hristos, ne învaţă, zicândŭ: Čńďèňŕèňĺ ďèńŕíiŕ, adecă: Cercaţi scripturile. Scriptura departe lucruri de ochii noştri ne învaţă, cu acéle trecute vrémi să pricépem céle viitoare. Citéşte cu sănătate această a noastră cu dragoste osteneală.
De toate fericii şi daruri de la Dumnezeu voitoriŭ
Miron Costin, care am fost logofăt mare în Moldova
CER SI PAMANT ROMANESC 