CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

ZIUA DE 16 SEPTEMBRIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

 

 

 

 

 

 

 

 

Ziua de 16 septembrie în istoria noastră 

 

 

 

 

 

 

 

 

1408: Prima menţionare documentară a unui ţinut din Moldova – ţinutul Romanului, unitate administrativ-teritoriala echivalenta cu “judetul” din Muntenia.

 

 

 

 

 

 

 

1437: S-a încheiat, la Căpâlna, aflata pe atunci in comitatul Dabâca din Transilvania, “Uniunea Frăţească” (Fraterna Unio), cunoscută în istorie sub numele de “Unio Trium Nationum” (în latină, în traducere „uniunea celor trei naţiuni”).

A fost o înţelegere încheiată la 16 septembrie 1437  între nobili, saşi şi secui. „Înţelegerea frăţească” (fraternio unio) dintre stările privilegiate ale Transilvaniei s-a făcut în timpul răscoalei de la Bobâlna şi presupunea ca cele trei „naţiuni” astfel definite, să se ajute reciproc împotriva duşmanului extern. Pe termen scurt urmărea zdrobirea răzvrătiţilor. Cu timpul însă această înţelegere a dus la excludea de la viaţa politică din Transilvania, a populaţiei româneşti, care forma majoritatea locuitorilor.

Înţelegerea a fost în mod succesiv reînnoită. Sintagma „unio trium nationum” a început să fie folosită în documente de pe la 1500, cu referire la starea juridică a naţiunilor transilvane instaurată prin „înţelegerea frăţească”.

De remarcat că „nobili”, deşi erau în marea lor majoritate unguri, nu erau acelaşi lucru cu populaţia ungurească. Ţăranii unguri nu erau consideraţi parte din naţiune şi ca atare erau supuşi aceluiaşi tratament cu ţăranii români, majoritatea dintre ei fiind iobagi. O stare mai privilegiată a tuturor ungurilor din Transilvania s-a instaurat treptat, mai târziu.

 Părțile semnatare au fost in fapt patru, pactul de alianță mutuală militară și politică fiind  încheiat  între marea nobilime maghiară din Transilvania, clerul catolic si orășenii sasi si secui .

Unio Trium Nationum excludea în mod tacit grupul etnic român  din Uniune și de la orice formă de participare politică sau socială. Românii erau considerați în Transilvania, conform cu prevederile înscrise în actul Unio Trium Nationum (Fraterna Unio) o națiune „tolerată”, acest statut fiind menținut până la desființarea iobăgiei și a sistemului politic medieval în timpul împăratului Iosif al II-lea.

 

 

 

 

 

 

 


1836: Domnul Țării Românești, Alexandru Ghica, instituie ca monedă a țării, leul, unitate teoretică de cont, echivalentul a 60 de parale. 

În secolul al XVII-lea, în statele românești se foloseau ca monedă talerii olandezi („Lowenthaler”) care aveau gravat pe revers un leu rampant (ridicat în două labe).

 

 

 

 

 

 

http://salveazaistoria.files.wordpress.com/2013/01/62.jpg?w=265&h=230

 

Chiar și după ieșirea din uz a talerilor (pe la 1750), numele de leu a fost păstrat ca termen generic pentru bani in tarile romane.

 

 

 

 

 

 1848:  O delegatie a românilor ardeleni a înaintat Curtii vieneze “Memoriul poporului român din Transilvania” – document adoptat de cea de-a III-a Adunare nationala de la Blaj.

 

 

 

 

 

1852: S-a născut episcopul Friedrich Teutsch, istoric sas din Transilvania (preocupat de istoria saşilor sub toate aspectele: social, economic, politic, religios, cultural).

 

 

 

 

 

Imagini pentru episcopul Friedrich Teutsch,

A fost membru de onoare al Academiei Române din 1919; (m. 1933).

 

 

1867: S-a născut la Bucuresti,  Vintilă I. C. Brătianu, economist şi om politic liberal; preşedinte al PNL între anii 1927 şi 1930,  unul dintre iniţiatorii politicii „prin noi înşine”, membru de onoare al Academiei Române din 1928.

 

 

 

 

 

 

Imagini pentru Vintilă I. C. Brătianu photos

 

 

 

 

 

A fost al treilea fiu al Ion C. Brătianu, frații săi fiind Ionel Brătianu și Dinu Brătianu. În 1886 a început studiile în Franța. Întors în țară cu diploma de inginer a participat la lucrările de construcții ale podului de peste Dunăre de la Cernavodă. Apoi, a primit conducerea lucrărilor de construcție a podurilor de pe Siret, Argeș și Vădeni.

Și-a început cariera în administrația de stat în anul 1897, fiind numit director al Regiei Monopolurilor Statului.

În anul 1901 și-a început cariera politică în cadrul Partidului Național Liberal, fiind ales de mai multe ori senator, deputat sau consilier comunal pe listele acestuia. Între 1927 și 1930 a ocupat funcția de președinte al Partidului Național Liberal.

În cariera sa a mai ocupat următoarele funcții de demnitate publică: secretar general în Ministerul Finanțelor, primar al Capitalei (1907-1911), ministru de război în timpul Primului Război Mondial și ministru de finanțe (1922 -1926). După moartea fratelui său Ion I.C. Brătianu a ocupat funcția de prim-ministru, între 1927 și 1928.

Vintilă Brătianu a mai fost de asemenea director al Băncii Românești, membru al Consiliului Centralei Băncilor Populare și a Cooperativelor Sătești, cenzor și director la Banca Nationala a României.

Printre funcțiile deținute a fost si aceea de primar al Bucureștilor

S-a numărat printre fondatorii Institutului Economic Român şi ai Institutului de Cercetări Agronomice al României; (m. 22 decembrie 1930, Bucuresti).

NOTĂ: Unele surse (www.enciclopediaromaniei.ro/wiki/Vintilă_I._C._Brătianu,http://biografii.famouswhy.ro/vintila_i__c__bratianu) dau ca dată a naşterii 3 septembrie 1867.

 

 

 

 

 

1868: Se deschide, la Sibiu, primul Congres naţional-bisericesc al românilor ortodocşi din Transilvania şi Ungaria.

Se adoptă Statutul organic, care consfinţeste principiile fundamentale ale autonomiei Mitropoliei ortodoxe române din Transilvania şi Ungaria.

 

 

 

 

 

1868 (16/28 septembrie): A avut loc cea dintâi alegere de membri ai Societatii Academice Române.

 

 

 

 

 

 

 

Sunt propusi si alesi în unanimitate: Gheorghe Sion, Mihail Kogalniceanu si Alexandru Papiu Ilarian.

 

 

 

 

 

1880: Ia fiinţă Societatea farmaciștilor din România.

 

 

 

1886: S-a născut la Brașov, Ioan Alexandru Bran-Lemeny, poet şi gazetar; (m. 1954).

 Este nepot al lui Ion Bran-Lemeny, doctor în Drept, cel dintâi avocat român din Brașov, unul din organizatorii Adunării românilor în 3/15 mai 1848, pe Câmpul Libertății de la Blaj și din 1861 comite al districtului Făgăraș -pe teritoriul căruia erau incluse și localitățile Bran, Zârnești, Poiana Mărului, Vlădeni, Țânțari (azi Dumbrăvița)-, apoi deputat în Dieta Transilvaniei de la Sibiu.

În anul 1906, după absolvirea liceului, începe facultatea de Drept la Budapesta, apoi se transferă la cea din Cluj, luându-și licența în 1911. În paralel studiază la Viena limba germană și filozofia.

În toamna anului 1911 se întoarce acasă, la Brașov, pentru a efectua practica de avocat. Cu puțin înainte de izbucnirea primului război mondial, trece Carpații și rămâne până la terminarea războiului în Vechiul Regat. Aici începe o activitate susținută de publicist și poet, pe care o continuă toată viața. În 1919 revine la Brașov, unde este numit notar public.

În scurt timp este obligat să demisioneze, urmare a scandalului declanșat de articolul său Anarhia din justiția brașoveană, publicat în ziarul Adevărul. Devine apoi translator al primăriei municipiului Brașov pentru limbile maghiară și germană.

 A publicat mai multe volume de versuri: Poezii (!914), Lacrimi și clocot (1916), Ancore (1926), Taler (1933), Traista mea -antologie (1941). În proză a publicat Deutschlands Wiedergeburt, lucrare în limba germană, prefațată de scriitorul Heinrich Mann. A înființat la Brașov periodicele: Ritmuri (1929 – 1930) și Prometeu (1934 – 1939).

A fost unul din redactorii revistei Brașovul literar și artistic, condusă de Cincinat Pavelescu. A colaborat la Gazeta Transilvaniei, România Viitoare, Adevărul, Dimineața, Patria, Românul, Cele trei Crișuri, Lanuri, Societatea de mâine, Țara Bârsei, Klingsor și Kronstädter Zeitung. 

A fost, până în anul 1946, unul dintre animatorii vieții culturale locale. În ultimii ani ai vieții a suferit datorită privațiunilor la care a fost supus de noua „putere populară”.

 

 

 

 

1902 (16/28 septembrie): A decedat la Bucuresti, Iosif Ivanovici, compozitor şi capelmaestru militar (n. ~1844,Timișoara).

 

 

 

 

 

Imagini pentru Iosif Ivanovici, compozitor photos

 

 

 

 

 

Creația lui cuprinde peste 350 de piese. Este însă cunoscut pe plan mondial prin valsul „Valurile Dunării”, piesă care s-a bucurat de un succes atât de mare, încât a fost uneori atribuită altor compozitori, între care și Johann Strauss-fiul.

A fost interpretată prima dată la Expoziția Universală de la Paris din 1889, în aranjamentul semnat de Emile Waldteufel, bucurându-se de un succes fulminant. .

Multe piese compuse de Ivanovici precum „Porumbeii albi” sau „Hora micilor dorobanți”, fac parte din repertoriul fanfarelor militare și astăzi.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1910: S-a nascut scriitoarea, poeta si traducatoarea romana Lucia Demetrius; (d. 29 iulie 1992).

 

 

 

 

 

 

 

1910: S-a născut la Craiova, Victor V. Martinescu, poet şi prozator, condamnat la închisoare, între anii 1947 şi 1952, pentru tentativa de a părăsi ilegal ţara.

A fost deţinut din nou, între anii 1958 şi 1964, datorită unor texte anticomuniste – poeme şi însemnări considerate antiguvernamentale, trimise spre publicare în Franţa (vor apărea în 1956, prezentate de Virgil Ierunca, în revista „Caiete de dor”, sub pseudonimul Haiduc); (m. 12 dec. 1994, Bucuresti).

Dupa executarea pedepsei, a refuzat angajarea ca redactor la Fundatia Romania, unde fusese „recuperat” N. Crainic.

A debutat cu versuri in Revista invatatoarelor si invatatorilor (Caracal, 1924).

 

 

 

 

 

 

 

 

Victor Valeriu Martinescu

 

 

 

 

 

A absolvit  Facultatea de Drept a Universitatii din Bucuresti, dupa care a fost  Redactor sef, in 1930, la revista Limba romana (director: VI. Corbasca), redactor (1934-1935) la saptaminalul Reporter. Cunsocut, in mediile cafenelei literare bucurestene a epocii, sub porecla „Marele Contemporan”, pe care si-a dat-o el insusi.

A editat revista de avangarda Sis (1932-l935, 3 nr.). Dupa razboi, a fost o vreme administrator al mosiei Marghioalei Cantacuzino, care, plecata dupa 6 martie 1945 la Paris, ar fi intervenit ca poetul sa fie inclus in lotul celor ce urmau sa paraseasca clandestin tara in 1947. 

A dus, pina la sfirsit, o existenta marginala si boema.

 

 

 

 

 

 

 

 1916: Are loc în timpul  Primului Război Mondial, Bătălia de la Praid-Sovata, ultima acţiune ofensivă a armatei române de pe frontul din Transilvania; (16-20 septembrie).

 

 

 

 

 

1957: S-a născut  la Câmpulung-Moldovenesc, cântăreaţa şi profesoara de jazz Anca Parghel.

 

 

 

S-au strans 50.000 de euro pentru Anca Parghel

 

 

 

 

 

A cântat începând cu 1984 la  mari  festivaluri de jazz din Europa dar și în cluburi  de jazz din Romania, Bulgaria,  Germania, Belgia,  Austria si Elvetia.

 La 28 iunie 2008, Anca Parghel a fost internată în spital, fiind  diagnosticată cu un un cancer ovarian,  care se pare că era ereditar.

Adecedat la  5 decembrie 2008 2008 la Spitalul Județean din Timișoara și a fost înmormântată pe Aleea Artiștilor în Cimitirul Bellu din București.

 

 

 

 

 

 

1976: A intrat în funcțiune in Marea Neagra prima platformă românească de foraj marin, numita “Gloria”.

 

 

 

 

 

 

Prima platformă românească de foraj marin, “Gloria”, a fost amplasata  la o distanţă de 72 Mm în largul Mării Negre şi la o adâncime maximă a apei de 90 m. Platforma a fost lansată la apă de la Şantierele Navale din Galaţi la 9 noiembrie 1975.

Ulterior au fost construite şi alte platforme de foraj marin: “Orizont”, “Prometeu”, “Fortuna”, “Atlas”, “Jupiter” şi “Saturn”. Aflate în posesia companiei Petrom, şase dintre cele şapte platforme au fost vândute companiei Grup Servicii Petroliere, la sfârşitul anului 2005. Petrom mai operează  astazi doar  cu platforma “Gloria”.

 

 

 

 

 

 

1978: S-a născut Alina-Stefania Gorghiu, om politic, fruntaş liberal şi deputat în Parlamentul României.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1983: A decedat la Bucuresti, marele  actor român de origine elvețiană Fory Etterle (Cristofor Etterle); (n. 24 mai 1908, Ploiești).

 

 

 

 

 

Imagini pentru photos Fory_Etterle

 

 

 

 

 

 

A fost absolvent al Conservatorului de artă dramatică din București si  avut o remarcabilă și îndelungată activitate teatrală (Teatrul Municipal/Bulandra). Pe ecran a interpretat numeroase roluri de compoziție.

 

 

 

1983: A murit dramaturgul român Horia Lovinescu; nepotul criticului literar Eugen Lovinescu; (n. 1917).

 

 

 

 

Născut la Fălticeni, județul Suceava, la 28 august 1917, dramaturgul Horia Lovinescu a fost  fiul avocatului Octav Lovinescu și al Anei (n. Cetățeanu, descendentă din familia lui Ion Budai-Deleanu).

Unchiul său este criticul literar Eugen Lovinescu, iar fratele său era eseistul Vasile Lovinescu 

 A urmat, apoi, cursurile Facultății de Litere și Filosofie a Universității din București, pe care a absolvit-o în 1942. Și-a luat doctoratul la Iași, în 1946, cu o teză despre poezia lui Arthur Rimbaud, premiată la cenaclul Sburătorul și publicată abia în 1981.

A lucrat la Institutul de Statistică din București și la Radiodifuziunea Română.

În 1953 a debutat la prestigioasa revistă ”Viața românească”, cu piesa ”Lumina de la Ulmi” (piesă în trei acte, șase tablouri), care a fost pusă în scenă în același an (premiera 23 decembrie) la Teatrul Municipal din București și a fost distinsă cu Premiul de Stat.

A urmat o perioadă de intensă activitate. A scris piese de succes pentru marile teatre, dar și pentru teatrele de amatori, scenarii radiofonice și de film sau a făcut traduceri din dramaturgia străină.

Eugen Lovinescu, este unul dintre cei mai valoroși autori dramatici români de după 1948, un autor care a dat cea mai importantă operă dramatică, având ca subiect contemporaneitatea, transformările și conflictele sociale, metamorfoza oamenilor în aceste decenii. 

Dramaturgul a abordat cu egal interes drama (”Citadela sfărâmată”, ”Moartea unui artist”), melodrama (”O întâmplare”, ”Al patrulea anotimp”), drama istorică (”Petru Rareș”), dar și apologul (cum consideră Tudor Vianu ”Hanul de la răscruce”), comedia polițistă (”O casă onorabilă”), tragedia polițistă (”Omul care a văzut moartea”, văzută astfel de Radu Popescu), poemul dramatic (”Omul care și-a pierdut omenia”), piesa-eseu (”Autobiografie”).

A fost preocupat intens, în ultima parte a vieții sale, de meditația filosofică, preluând în manieră modernă unele mituri și motive universale în ”Moartea unui artist”, ”Paradisul” și mai cu seamă în ”Jocul vieții și al morții în deșertul de cenușă”, unde simboluri arhaice au fost reinterpretate din perspectiva unei experiențe existențiale și istorice premonitorii.

Dramaturgia lui Horia Lovinescu, ce însumează zece piese mari și o duzină de piese într-un act, a fost mult jucată nu numai pe scenele teatrelor românești, dar și în Franța, Germania, Ungaria, Bulgaria, Cehoslovacia, URSS, China, SUA.

Acest fapt a ilustrat poate cel mai bine tipologia și conflictele epocii comuniste într-o modalitate teatrală care a încercat să depășească însă, realismul primar, critic sau socialist, prin moralism, proiecții simbolice, mitice și folclorice.

A tradus din: Mihail Șatrov, ”În numele revoluției” (București, 1959, în colaborare cu Nadia Lovinescu); M. Sizova, ”Mica balerină” (Galina Ulanova) (București, 1961, în colaborare cu Nadia Lovinescu); Andrei Veițler, Alexandr Mișarin, ”Cântecul vântului” (București, 1961, în colaborare cu Nadia Lovinescu).

Asemnat și scenariile filmelor “Meandre” (1966) și “Bancnota de 100 de lei” (1973).

Ca director al Teatrului “C.I. Nottara” (1960-1983), a reușit să ridice prestigiul acestei instituții și a condus turnee în Danemarca, Finlanda, Franța, R. F. Germania, Grecia, Portugalia etc.

A fost ales de mai multe ori în conducerea Uniunii Scriitorilor; în ultimii ani ai vieții a fost vicepreședinte al secției române a PEN-Club.

A fost decorat cu Ordinul ”Meritul Cultural”, Ordinul Muncii, Ordinul ”Steaua Republicii” și i s-au acordat numeroase premii: Premiul de Stat pentru ”Citadela sfărâmată” (1955), Premiul Uniunii Scriitorilor și Premiul “I.L. Caragiale” al Academiei Române pentru ”Și eu am fost în Arcadia” (1971), Premiul Asociației Scriitorilor din București (1978) ș.a.

 

 

 

 

1993: A murit actriţa româna de teatru si film Silvia Popovici; (n.7 mai 1933 la Fundata, Brasov).

 

 

 

 

 

Imagini pentru silvia popovici photos

 

 

 

 

 

1996: Miniştrii de externe ai României şi Ungariei, Theodor Meleşcanu şi László Kovács, semnează la Timişoara, Tratatul bilateral de prietenie şi bună vecinătate (Tratatul de la Timişoara).

 

 

 

 

 

 

1999:  A încetat din viaţă istoricul şi profesorul Nicolae Stoicescu, specialist în istoria evului mediu românesc (“Ţara Românească”, “Continuitatea românilor”, “Istoricul problemei, dovezile continuităţii”, “Unitatea românilor în evul mediu”, “Continuitatea daco-romanilor în istoria română şi străină”); (n. la Slatina, 1924).

 

 

 

 

 

 

Imagini pentru profesorul Nicolae Stoicescu,

 

 

 

 

 

 

 

A fost preocupat de organizarea administrativă a Ţărilor Române şi a colaborat în epocă la Istoria României, vol. II şi III (1962; 1964). Numele său este legat însă, în chip cu totul special,m de Repertoriul bibliografic al monumentelor feudale din Bucureşti, Bucureşti, 1961, de Bibliografia localităţilor şi monumentelor feudale din România. I – Ţara Românească, vol. I şi II, Bucureşti, 1970, de Repertoriul bibliografic al localităţilor şi monumentelor medievale din Moldova,Bucureşti, 1974.

A  obţinut în 1970 titlul ştiinţific de doctor în istorie, urcând apoi şi treapta de cercetător ştiinţific principal în cadrul Institutului de Istorie „N. Iorga” al Academiei Române.

Din  12 noiembrie 1993, recunoscându-i-se meritele ştiinţifice, a devenit Membru de onoare al Academiei Române.

Nicolae Stoicescu a devenit ministrul cultelor imediat dupa revolutia din 1989. (18 ianuarie – 28 iunie 1990).

 

 

 

 

 

 

2000: A încetat din viaţă poetul Ioan Alexandru (Ion Şandor). Volume: “Viaţa deocamdată”, “Infernul discutabil”, “Vămile pustiei”, “Imne”.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

După 1989 s-a implicat în politică, înscriindu-se în Partidul Naţional Ţărănesc Creştin-Democrat, pe listele căruia a fost ales deputat şi apoi senator; (n. 25 decembrie 1941).

 

 

 

 

 

 

 2000: A murit Valeriu Sterian, muzician, cântăreţ şi compozitor de muzică folk şi rock; (n. 1952).

 

 

Imagini pentru Valeriu Sterian,photos

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2004: Rămăşiţele pământeşti ale domnitorului Şerban Cantacuzino şi ale câtorva dintre urmaşii săi, au fost reînhumate în pronaosul bisericii mănăstirii Cotroceni.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Șerban Cantacuzino (n. 1640 – d. 28 octombrie 1688 ), membru al ilustrei familii de origine bizantină a Cantacuzinilor, a fost domnitor  al Tarii Romanesti  între anii 1678 si 1688 .

 

 

 

 

 

 

 

2007: Unsprezece state printre care şi România, au semnat, la Viena, “Parteneriatul global pentru energie nucleară” (GNEP), din care fac parte deja Statele Unite şi alte patru puteri nucleare şi care promovează utilizarea energiei atomice în scopuri paşnice.

 

 

2008: A murit Dan Horia Mazilu, istoric literar (considerat unul dintre specialiştii cei mai profunzi ai formelor şi dinamicii literaturii române vechi), scriitor, traducător; membru corespondent al Academiei Române din 2001 (fost director general al Bibliotecii Academiei); (n. 1943).

 

 

 

 

 

  2008: A murit Paul H. Stahl, etnosociolog francez de origine română, stabilit în Franţa în 1969, fiul sociologului Henri H. Stahl şi fratele cunoscutei scriitoare Henriette Yvonne Stahl.

A fost membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1993; (n. 1925).

A urmat Facultatea de Filosofie, specialitatea sociologie la Universitatea Bucureşti (1944–1948).

Paul H. Stahl (1925-2008)A fost director adjunct la Centrul de Cercetări Psiho-Medico-Pedagogice din Bucureşti, cercetător la Institutul de Istoria Artei, şef de secţie şi director la Institutul de Studii Sud-Est Europene.

În 1969 s-a stabilit în Franţa, unde a fost numit director de studii la École des Hautes Études en Sciences Sociales din Paris şi profesor la Universitatea „René Descartes” (Sorbona), unde a organizat primul sector de sociologie şi etnologie a Europei.

A efectuat cercetări şi anchete în 19 ţări, cele mai multe în România. Rezultatele studiilor sale s-au concretizat în numeroase lucrări: Arhitectura din Muzeul Satului, Arta populară românească: ceramica, Arhitectura populară românească (5 vol.),Planurile caselor româneşti ţărăneşti, Folclorul şi arta populară românească, Comunità di villaggio e comunità familiari nell’Europa del’800 (3 vol.), Household, Village and Village Confederation, Histoire de la décapitation, Le radici di una valle alpina, antropologia storica e sociale della Val Tartano, Name and Social Structure,Examples from Southeast Europe, Familia şi şcoala. Contribuţii la sociologia educaţiei, Cum s-a stins Ţara Vrancei, ş.a.

La Paris a editat publicaţiile ştiinţifice Études et Documents Balkaniques et Méditerranéens (vol. 1–26) şi Sociétés Européennes (vol. 1–23), unele numere fiind consacrate în întregime României.

A fost membru al Laboratorului de Antropologie Socială din Paris şi membru fondator al Societăţii pentru Studiul Regiunilor de Munte din Italia.

A fost distins cu Ordinul Palmes Académiques (1986)

 

 

 

 

 

CITIŢI ŞI :

 

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/09/16/o-istorie-a-zilei-de-16-septembrie-video/

 

 

 

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse) :

 

 

 

 

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;

  3. e.maramures.ro ;

  4. Wikipedia.ro.;

  5. mediafax.ro ;

  6. Enciclopedia Romaniei.ro ;

  7.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;

  8.  Istoria md.;

  9. istoriculzilei.blogspot.ro;

  10. https://radioromaniacultural.ro/portret 

 

16/09/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

ARMATA de fantome din România loială lui Soroș. VIDEO

 

 

 

 

 

 

După 1989, mii de bărbați și femei au plecat să studieze pe banii miliardarului George Soros în Occident  s-au întors  ulterior în țară, fie activând în cadrul statului, fie deschizându-și ONG-uri.

Unul dintre cele mai prestigioase think-thank-uri americane, The Capital Research Group, a realizat un documentar amplu despre prezența și influența miliardarului George Soroș în România.

Început la finalul lui Decembrie trecut, sub deviza „Amăgire și Dezorientare”, serialul se intitulează „Fantomele românești ale lui George Soroș”, are șase părți, ultimul episod fiind publicat azi, 8 februarie.

„Fantomele” lui Soroș sunt acei mii de bărbați și femei care au plecat să studieze pe banii miliardarului în Occident și care ulterior s-au întors în țară, fie activând în cadrul statului, fie deschizându-și ONG-uri.

În documentarea sa, autorul argumentează folosind o bază foarte largă, ce includ: studii, cărți, siteuri românești și străine.

Între sursele considerate de încredere se găsesc și articole ce au apărut pe siteul ActiveNews.ro.

În primul episod, autorul, Jacob Grandstaff, se întreabă de ce a fost nevoie ca fundațiile lui Soroș să „toarne” peste 1,6 miliarde de dolari pentru „dezvoltarea democratică” a Europei de Est, din moment ce aceste țări erau deja democratice și membre ale comunității europene.

Jacob Grandstaff detaliază felul în care oamenii lui Soroș au ajuns în funcții influente în Guvernul României, în special după alegerile din 2004, câștigate de Traian Băsescu.

Într-o analiză extrem de detaliată, autorul descrie cu acrivie modul în care  miliardarul american și-a creat încă din 1990, cu Grupul pentru Dialog Social, „o armată loială formată din soldați recunoscători ai societății civile”. 

Sunt menționați, în primul rând, Sandra Pralong  – actualul consilier al președintelui Iohannis, Alin Teodorescu, fostul consilier al premierului Năstase între 2000 și 2004 sau Renate Weber, fostă consilieră a președintelui Băsescu.

Americanii afirmă că pe lângă rețeaua originală Soroș, între timp au mai luat naștere zeci și zeci de alte ONG-uri.

„Pe lângă cele 12 ONG-uri care formau, inițial, Rețeaua Soroș în România, au apărut zeci de ONG-uri pe lângă acestea care caută să transforme cultura creștin-ortodoxă a României prin promovarea valorilor liberale”, scrie Grandstaff.

Având în Președintele țării un aliat al Occidentului, ONG-urile lui Soroș și-au îndreptat atenția spre Parlamentul României, notează americanul. Mai mult, acesta afirmă că stânga din România încearcă disperat să asocieze PSD-ul cu Rusia, datorită susținerii acestui partid pentru căsătoria tradițională.

Absolventul London School of Economics, Phaik Thien Poh, a identificat patru criterii de îndeplinit pentru realizarea unei revoluții colorate:

1. Actualul lider trebuie să fie foarte nepopular și să fie pus în fața sindromului „lame-duck”(intraductibil, reprezintă un lider care știe că succesorul său a fost deja ales -n.n).

2. Forțele anti-regim trebuie susținute de către mass-media și agenți de influență străini

3. Revoluția trebuie să fie non-ideologică și să susțină cauze generale precum libertatea, democrația și dezvoltarea economică.

4. Guvernul corupt trebuie să fie perceput de un stat străin pe care poporul nu-l dorește, astfel crescând numărul forțelor care luptă împotriva regimului.

În cazul României, primul criteriu al lui Poh stă pe temelie șubredă. De la mai-sus menționatul Iliescu, președinții României s-au bucurat de susținerea Occidentului.

Totuși, ONG-urile și-au intensificat atacurile asupra Parlamentului dominat de PSD, cu aceleași tactici pe care aliații susținuți de Soroș din Georgia și Ucraina le-au folosit împotriva șefilor lor de stat înainte de a-i schimba.

Având în vedere rețeaua extensivă a lui Soroș și repatriații săi bine finanțați, următoarele două criterii ale lui Soroș se aplică din plin.

Legat de ce-al patrulea criteriu, stânga românească a încercat din ce în ce mai mult să lege PSD-ul de Rusia, agățându-se – printre alte paie, de susținerea acestei grupări pentru căsătoria tradițională”, se arată în textul publicat de  https://www.activenews.ro .

 

 

 

 

16/09/2019 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Învăţământul şi stalinizarea României. VIDEO

 

Elevii erau în prim-planul manifestărilor propagandistice

 

Foto: Pionieri. Îndoctrinarea începea încă din şcoala elementară…

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Într-un sondaj efectuat în urmă cu ceva timp, 86% dintre români credeau că învăţământul existent în timpul regimului comunist  era mai bun decât cel din prezent, acest „trecut” reprezentând de fapt perioada de dinainte de 1989, atunci când „chiar se făcea carte”.

După 23 august 1944, minusculul P.C.R. a reuşit cu sprijinul ocupanţilor sovietici, preluarea integrală a puterii, fapt ce a determinat implementarea forţată a politicii staliniste la nivelul societăţii româneşti. 

Una din principalele preocupări ale comuniştilor după preluarea puterii, a fost ideologizarea acestuia, sub pretextul reformării învăţământului, pentru a  servi nevoilor noului regim.

În septembrie 1944,Ministerul Educaţiei Naţionale şi-a schimbat denumirea în Ministerul Învăţământului Public, la conducerea acestuia a fost  numit Ştefan Voitec, care a trecut la purificarea învăţământului în direcţia subordonorii acestuia intereselor P.C.R. 

După înlăturarea în totalitate a vechiului regim, comuniştii au demarat un proces de reorganizare accelerată a statului pe principii totalitare, învăţământul constituind un obiectiv ţintă important .

Începând cu anul 1948 a început aplicarea metodică a  concepţiei P.C.R. cu privire la educaţia socialistă, văzută ca un produs al sistemului social şi principalul mijloc de atingere a progresului social .

Din această cauză, pregătirea forţei de muncă a reprezentat în optica partidului unic o sarcină politică de primă importanţă, cu profunde semnificaţii sociale, legată de politica partidului de formare a omului de tip nou, adică a individului incapabil să gândească de unul singur şi  formarea la nivelul întregii societăţi a unui tip nou de conştiinţă, numită „socialistă”.

   Regimul comunist din România a copiat cu fidelitate în domeniul educaţiei legislaţia U.R.S.S., care între anii 1918-1921 au lichidat autonomia universitară.

Astfel, Legea 658 din 1946  lichida practic autonomia univesitară, atribuţiile conducerii universităţilor în această privinţă fiind anulate.

 Imediat după acapararea puterii în stat, Partidul Muncitoresc Român a demarat un aşa zisul proces  de „reformare” a învăţământului superior, materializat prin înlăturarea de la catedră a unor cadre didactice, pe motivul apartenenţei lor la grupări de orientare fascistă.

La 23 august 1948 a fost promulgat Decretul 175 cu privire la Reforma Învăţământului, care prevedea „educarea tineretului în spiritul democraţiei populare, pregătirea cadrelor medii şi superioare de specialitate pe baze ştiinţifice, care să corespundă nevoii consolidării democraţiei populare şi constituiirii societăţii socialiste”.

Acesta instituia printre altele cenzurarea şi controlul  strict partinic al informaţiei şi controlul instituţiilor de învăţământ.

S-a desfiinţat de asemenea învăţămîntul particular şi confesional, măsură care urmărea scoaterea elevilor de sub autoritatea bisericii în vederea ideologizări lor .

Ca şi în U.R.S.S., autorităţile nu agreau religia şi învăţămîntul religios, ghidându-se după afirmaţia lui Stalin „când tai lemne trebuie să sară aşchii”. 

Autorităţile de la Bucureşti au interzis şi o parte din cultele neoprotestante, împreună cu instituţiile de învăţământ patronate de acestea.

Ca urmare a Decretului 175 au fost desfiinţate 1 582 de instituţii de învăţământ particular, ceea ce însemna practic suprimarea acelui segment al vieţii culturale care nu depindea de stat.

   În anul 1953,  au fost înfiinţate aşa zisele facultăţi muncitoreşti, admiterea în cadrul acestor instituţii de învăţământ fiind accesibilă oricărui muncitor, cu condiţia ca acesta să poată face dovada absolvirii a cel puţin patru clase elementare.

În cadrul facultăţilor muncitoreşti, din dorinţa de a controla cât mai bine sistemul, P.C.R. a hotărît înfiinţarea unor secţii fără frecvenţă, destinate special activiştilor de partid.

Absolvenţii facultăţilor muncitoreşti erau admişi în învăţământul superior, dacă obţineau la examenul oral media 2, indiferent de rezulatatele obţinute la celelalte probe de examen.

În anul 1948 a fost promulgat şi Decretul 297, care prevedea înfiinţarea şcolilor juridice cu durata de un an, în care  candidaţii selecţionaţi de partid, erau scoşi din producţie şi remuneraţi substanţial.

Absolvenţii acestor şcoli au servit partidului la înlocuirea vechilor judecători şi crearea unei aşa zise „justiţii populare”, devenită un  instrument cu care regimul şi-a exercitat teroarea asupra propriilor cetăţeni, pe toată durata existenţei sale.

Principalul rezultat al aplicării acestor „reforme” a fost acela că procesul de politizare a învăţământului promovat de Partidul Comunist după 1945, a dus la o nivelare şi mediocrizare a învăţământului de toate gradele.

 

 

 

  O caracteristică a învățământului comunist a fost introducerea uniformei la toate nivelurile, inclusiv în licee. 

La 7-8 ani, elevii intrau oficial în ierarhia de partid, prin primirea lor în rândurile “pionierilor”.

Tot atunci, cravata roşie devenea un accesoriu obligatoriu.

În şcoli se făcea de gardă la drapel, iar elevul de serviciu verifica numerele matricole şi uniformele.

Pionerii aveau imnul lor, iar Pioneria a fost timp de generaţii întemeiata pe un cod pionieresc („pe cuvânt de pioner”, „onoarea detaşamentului”)  .

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cercetătorul Nicoleta Silvia Teodosiu remarca într-o lucrare că educația în timpul regimului comunist era caracterizată de următoarele:

Scopul educației consta în socializarea de tip colectivist. Statul partid oferea posibilități egale de instruire pentru toți: aceleași obiective, aceeași școală, aceleași conținuturi, manualul unic.

Obiectivele educației erau subordonate obiectivelor ideologice ale statului – partid şi ale „luptei de clasă”.

În consecință, învățământul a fost organizat de o asemenea manieră încât să asigure mâna de lucru conform planificărilor socialiste, mai ales pentru industria grea și agricultură.

   Ca urmare a noilor prevederi legale, educaţia în şcoli a fost supusă unui proces de politizare, manifestat printre altele şi prin exercitarea unor mari  presiuni asupra fiilor de aşa zişi „chiaburi”, în vederea integrării acestora în noul sistem.

Limba rusă devenise la rându-i obiect de studiu obligatoriu, începând cu clasa a IV- a.

Se încerca prin metode „ştiinţifice” ca toate formele conștiinței sociale (educație, știință, artă, filosofie) să fie ideologizate de Partidului- Stat.

În perioada imediat următoare acaparării puterii în stat de către P.C.R. (devenit ulterior P.M.R.), s-au luat măsuri legislative drastice  de uniformizare, laicizare şi control a procesului educativ.

Aşa numita „educație prin și pentru muncă” era considerată de propaganda oficială superioară educației burgheze, intelectualiste și speculative, dar şi un pretext pentru înregimentarea elevilor şi studenţilor.

Pe fondul evenimetelor petrecute în anul 1956 în Ungaria, în cadrul unei manifestaţii studenţeşti la care au participat circa 3000 de studenţi,  izbucnite la 30 octombrie, a fost criticată şi legislaţia din domeniul învăţământului, protestatarii solicitând scoaterea limbii ruse din programa universitară, reducerea orelor de marxism şi autonomia universitară care fusese suprimată de regim.

Prestigioasa revistă HISTORIA, a publicat câteva  informaţii extrase din carnetul unui elev al Liceului „Mihai Viteazul” din București, în  anul școlar 1964-1965, care ne pot forma o impresie asupra atmosferei şcolare din acei ani.

Astfel, elevul era dator să cunoască și să respecte regulamentul și dispozițiile date de școală:

– să vină cu regularitate la cursuri, fără să întîrzie de la ore și să respecte întocmai programul zilnic de activitate al școlii;
– să-și însușească temeinic cunoștințele și deprinderile prevăzute în programa școlară pentru a deveni cetățeni folositori patriei;
– să participe după puterile lor la munca patriotică și la alte acțiuni inițiate de școală;
– în atelierul școlii și în producție să respecte cu strictețe regulile privind tehnica securității și protecția muncii;
– să păstreze și să apere avutul obștesc, bun al întregului popor;
– să vină la școală îmbrăcați în uniformă, curați, cu părul îngrijit, iar la orele de curs să aibă rechizitele și cărțile necesare;
– să intre în clasă îndată ce a sunat, să-și ocupe liniștit locul în bancă și să stea corect;
– să asculte atenți explicațiile cadrelor didactice și răspunsurile elevilor și să nu părăsească clasa fără învoirea profesorului sau a învățătorului;
– să se ridice când sînt întrebați și să se așeze la loc, numai cu încuviințarea profesorului, iar atunci când vor să răspundă la lecții sau să întrebe ceva, să ridice mîna;
– la intrarea cît și la ieșirea din clasă a învățătorului, a profesorului, a directorului și a organelor de inspecție școlară precum și a altor cadre didactice și persoane mai în vîrstă, să salute sculîndu-se în picioare ş.a

În concluzie, stalinizarea educaţiei a urmărit crearea unui nou tip uman supus totalmente regimului şi în acelaşi timp incapabil să gândească şi să acţioneze de unul singur.

Conform politicii partidului, noul individ trebuia să răspundă chemărilor regimului fiind lipsit de puterea de a discerne şi aşteptând ca totul să-i fie oferit de către stat.

A privi la modul idealist învăţământul românesc în anii comunismului, ar fi o mare greşeală.

Au fost disfuncţii majore, unele care au lăsat urme adânci în societatea românească, dar privită cu ochii de astăzi , epoca în sine ar trebui judecată şi din perspectiva faptului că s-au realizat şi anumite progrese.

Istoria nu poate lucra pe această perioadă doar cu elemente negative, să nu uităm că în limitele impuse de ideologie şi de constrângerile regimului, ţara a evoluat totuşi, s-a dezvoltat şi a născut generaţia capabilă să facă evenimentele din decembrie 1989.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Surse:

Costia Bogdan Andrei –  stiai-despre-istorie.blogspot.com 

https://www.verticalonline.ro/scoala-preocupare-regimul-comunist-

 
 

16/09/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: