CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

19 AUGUST 1939 – ZIUA ÎN CARE STALIN A DECIS SĂ ÎNCEAPĂ AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL, HOTĂRÂND ATACAREA PRIN SURPRIDERE A GERMANIEI ŞI ROMÂNIEI


 Foto: Stalin şi Hitler

Nenumărate cărţi şi documentare au analizat de-a lungul timpului aspectele existenţei sub nazism, dar despre comunismul sovietic se vorbeşte prea puţin.

Graţie acestei conspiraţii a tăcerii, Holodomorul rămâne o enigmă, deşi a însemnat uciderea prin înfometare a 7 milioane de oameni, iar gulagul a rămas doar o idee, niciodată pe de-a întregul asimilată.

Dacă până la izbucnirea războiului, Stânga a simpatizat, în diferite grade, cu fascismul, naţional-socialismul şi comunismul, după conflict, magnitudinea distrugerii şi milioanele de morţi au impus o reconsiderare.

Fascismul şi nazismul nu mai erau frecventabile. În schimb, comunismul devenise cu atât mai atrăgător: salvase lumea de Hitler!

Pentru a nu pierde nimic din aură, Stânga a încercat să dea vina pe dreapta şi s-a chinuit să convingă lumea că egalitarista şi democratica Uniune Sovietică a fost atacată pe la spate de „extrema dreaptă” nazistă.

Întreaga răspundere a fost aruncată pe umerii lui Adolf Hitler.

Stalin a scăpat nepedepsit, ba chiar, a fost, cumva, compătimit, fiind asemuit unei victime: liderul sovietic a fost trădat de Hitler, un nebun care şi-a propus să se lupte cu întreaga planetă.

Desigur, povestea trădării hitleriste e credibilă, dar cât este ea de adevărată?

Deloc.

Pactul Ribbentrop – Molotov a fost, în realitate, pactul Hitler- Stalin.

 

 

 

Imagini pentru pact ribbentrop- molotov photos

 

Foto: 23 august 1939 – Semnarea pactului sovieto- nazist.

Stalin este cel care a iniţiat înţelegerea cu Hitler, sovieticul Molotov fiind cel care i-a propus omologului său german, Ribbentrop  să semneze pactul de neagresiune.

În urma sa, Stalin şi-a permis să anexeze ţările baltice, Basarabia şi Bucovina şi a atacat Finlanda de la care a smuls Karelia.

Dar planurile sale erau mult mai ambiţioase.

Fost ofiţer al Direcţiei Generale de Informaţii a Ministerului Apărării din Uniunea Sovietică, Victor Suvorov a avut acces la nenumărate arhive ale statului sovietic.

Pe baza lor, a scris câteva cârţi: Spărgătorul de Gheaţă, Ultima Republică, Ziua „M”.

Teza principală a lui Suvorov este că Stalin a iniţiat pactul cu Hitler pentru a pregăti războiul mondial. L-a înarmat şi susţinut pe liderul nazist pentru ca acesta să intre în război cu întregul Occident, iar el să intervină ulterior, „eliberator”.

Scopul lui Stalin părea de neimaginat: victoria totală a comunismului.

În timp ce Hitler s-ar fi luptat cu Vestul, Uniunea Sovietică urma să declanşeze în vara lui 1941 un atac prin surprindere asupra Germaniei şi aliaţilor săi.

Mobilizarea sovietică ar fi fost atât de mare, încât nici o armată de pe lume nu i-ar mai fi făcut faţă. Nici Germania nazistă, nici Franţa sau Anglia, ori poate chiar îndepărtata Americă, nu ar mai fi putut să se opună Armatei Roşii.

Pentru trădarea sa, Victor Suvorov a fost condamnat la moarte, în contumacie, dar cărţile lui rămân.

Redăm concluzia din Ziua „M”.

L-a crezut Stalin pe Hitler?

Victor Suvorov

Putem să repetăm că Stalin l-a crezut pe Hitler – dar cei care s-au aflat în apropierea lui în acei ani nu confirmă această legendă.

Nici amiralul N.G. Kuzneţov, nici mareşalul G.K. Jukov.

Iar Nikita Hruşciov mărturiseşte că Stalin, după semnarea pactului de neagresiune încheiat cu Germania, a strigat bucuros că l-a înşelat pe Hitler.

Pactul a fost o capcană pentru Hitler. Închipuiţi-vă că un infractor a falsificat toată noaptea o poliţă, dimineaţa urmând să o înmâneze.

Este posibil ca însuşi infractorul să creadă că poliţa este autentică?

Pactul Molotov – Ribbentrop a fost născocit de Stalin pentru a începe al doilea război mondial cu mâinile lui Hitler, pentru a ruina şi slăbi Europa, inclusiv Germania.

Putea Stalin să creadă în acest pact, dacă scopul iniţial al acestuia era să-l înşele pe Hitler?

Dacă nu sunteţi convinşi, să ne adresăm statisticii.

La 21 iunie 1939 Stalin avea 94 de divizii de infanterie şi vânători de munte. Exact peste doi ani, la 21 iunie 1941, avea 198 de divizii de infanterie şi vânători de munte.

În afară de acestea, se făcuseră pregătirile şi se dăduse ordinul de formare a încă 60 de divizii de infanterie, care trebuiau să apară după atacurile prin surprindere şi declararea Zilei „M”.

În aceşti doi ani numărul diviziilor motorizate şi de infanterie motorizată a crescut de la 1 la 31. Numărul diviziilor de tancuri a crescut de la 0 la 61.

Încă o serie de zeci de divizii de tancuri se afla în stadiul de formare, care trebuia să se încheie dupădeclarea Zilei „M”.

Numărul diviziilor de aviaţie s-a mărit în doi ani de la 0 la 79, al corpurilor de infanterie de la 25 la 62, al regimentelor de artilerie (fără a lua în calcul pe cele antiaeriene) de la 144 la 900.

Mai erau încă vreo câteva sute de regimente care se pregăteau de desfăşurare după primele atacuri ale Armatei Roşii.

Numărul corpurilor mecanizate (de tancuri) a crescut de la 4 la 29, al brigăzilor de desant aerian de la 6 la 16, al corpurilor de desant aerian de la 0 la 5, iar alte 5 urmau să fie rapid desfăşurate în Ziua M şi în următoarele zile.

Numărul armatelor din partea europeană a Uniunii Sovietice s-a mărit în doi ani de la 0 la 26.

Vreme de cincizeci de ani, comuniştii au încercat să ne convingă că Stalin a avut încredere în Hitler.

Statistica nu confirmă acest lucru. Lucrurile stau invers.

Hitler l-a crezut pe Stalin şi a semnat pactul care a dus Germania într-o situaţie dificilă, de război împotriva întregii Europe şi a întregii lumi.

Pactul a pus Germania în situaţia de vinovat unic al războiului.

La 19 august 1939, Stalin a început mobilizarea secretă a Armatei Roşii, după care al doilea război mondial a devenit inevitabil.

Însă Hitler nu a dat atenţie evenimentelor ce se petreceau în Uniunea Sovietică.

Mai înainte Stalin a început mobilizarea industriei, transportului, aparatului de stat, a resurselor umane. Hitler nu a luat asemenea măsuri în Germania.

Hitler l-a crezut prea mult pe Stalin. Avându-l pe Stalin în spate, Hitler lupta fără griji împotriva Franţei şi Angliei, aruncând împotriva acestora toate tancurile, întreaga aviaţie de luptă, cei mai buni generali şi cea mai mare parte a artileriei.

În vara lui 1940, Germania a lăsat la frontiera estică numai 10 divizii, fără nici un tanc şi fără acoperire din partea aviaţiei.

Era un risc mortal, dar Hitler nu conştientiza acest lucru. În vremea aceasta, Stalin pregătea toporul.

Hitler a intuit prea târziu. Lovitura lui Hitler n-a mai putut salva Germania.

Stalin nu numai că avea mai multe tancuri, tunuri şi avioane, mai mulţi soldaţi şi ofiţeri, dar îşi trecuse deja industria în regim de război şi putea produce armament în orice cantitate.

Stalin era un infractor de drept comun. La începutul secolului, sub conducerea lui Stalin şi cu participarea lui personală a fost jefuită banca din Tiflis, jaf care a uimit întreaga Europă.

Pregătirea atacării Germaniei a fost lucrată de Stalin la fel de minuţios ca şi vestitul jaf.

Dar Stalin n-a reuşit să încheie mobilizarea în secret. Hitler a atacat în momentul în care Armata Roşie şi întreaga Uniune Sovietică se aflau în situaţia cea mai nefavorabilă respingerii unui atac: ele însele pregăteau unul.

S-a petrecut ceea ce se putea petrece în piaţa din faţa băncii: dacă unul din paznici şi-ar fi dat seama ce se petrece, trăgea el primul…

Hitler a atacat primul şi de aceea pregătirea stalinistă de război a fost dată peste cap, transformându-se într-o catastrofă.

Ca rezultat al războiului, Stalin a obţinut numai Polonia, Germania de Est, Ungaria, Iugoslavia, România, Bulgaria, Cehoslovacia, China, jumătate din Coreea, jumătate din Vietnam.

Oare Stalin socotea să obţină un rezultat atât de modest?

* * *

Să tragem concluziile…

 

Începerea mobilizării secrete însemna practic intrarea în cel de-al doilea război mondial.

Stalin a înţeles acest lucru şi a dat conştient ordinul de începere a mobilizării secrete din 19 august 1939. Din acea  zi, oricum ar fi evoluat evenimentele, războiul nu mai putea fi oprit.

De aceea, 19 AUGUST 1939 ESTE ZIUA CÂND STALIN A ÎNCEPUT AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL.

Mobilizarea secretă trebuia să se încheie prin atacarea Germaniei şi a României, la 6 iulie 1941.

Concomitent, în întreaga Uniune Sovietică trebuia decretată Ziua „M”, ziua când mobilizarea se transforma din secretă în deschisă şi totală.

Mobilizarea secretă a fost orientată în sensul agresiunii.

Pentru apărarea ţării nu s-a făcut nimic. Mobilizarea secretă a fost atât de colosală, încât nu s-a izbutit ascunderea existenţei sale.

Lui Hitler i-a rămas o singură şansă: să se salveze printr-o lovitură preventivă.

Hitler l-a preîntâmpinat pe Stalin cu două săptămâni.

Iată de ce Ziua „M” n-a mai venit.

Sursa:  L-a crezut Stalin pe Hitler?, Ziua „M” – Victor Suvorov, Ed. Hexagon, pp. 281-284, Cap. 25

Publicitate

12/09/2019 - Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , , ,

2 comentarii »

  1. Pãi comunismul este judaic, iar „toasu” Stalin a fost primul în lume care a recunoscut si ajutat Israelul în 1948!

    Apreciază

    Comentariu de nisof | 12/09/2019 | Răspunde

  2. Victor Suvorov (pseudonim literar, numele lui real fiind Vladimir Bogdanovici Rezun) a scris mai multe carti despre Armata Rosie si istoria Uniunii Sovietice. In afara volumelor mentionate, au mai fost publicate in limba romana si urmatoarele: Epurarea-de ce a decapitat Stalin armata, Sinuciderea-de ce a atacat Hitler Uniunea Sovietica, Umbra victoriei, Fiasco-ultima batalie a maresalului Jukov, Numele ei era Tatiana, O sa va ingropam-cronica maretului deceniu, Eliberatorul, Imi retrag cuvintele, Principiile spionajului.

    Apreciază

    Comentariu de andi | 16/09/2019 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: