CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Tudor Gheorghe: „La greci nu iei bacalaureatul dacă nu ştii dansurile tradiţionale”!


Imagini pentru tudor gheorghe photos

 

 

 

  Tudor Gheorghe, marele  cântăreț, compozitor și actor român, s-a născut la 1 august 1945, în comuna Podari, județul Dolj, într-o familie de țărani.

Copilăria, dar mai ales adolescența, i-au fost dificile. În timpul terorii comuniste tatăl, cântăreț la biserică, a fost arestat ca legionar și deținut politic la Aiud.
În perioada comunistă, Tudor Gheorghe a întâmpinat foarte multe opreliști din partea regimului comunist, fiindu-i interzis să concerteze timp de un deceniu, până la Revoluția română din 1989.

Artistului i-au fost cenzurate spectacolele, iar în anul 1979, i-a fost interzis să concerteze imediat după premiera spectacolului „Pe-un franc poet”.  După revoluția din decembrie 1989, Tudor Gheorghe a revenit în forță şi a încântat publicul cu creaţii de neuitat.

 

A fi european nu înseamnă a renunța la valorile tale naționale

Satul românesc a suferit mutații importante de-a lungul timpului. Dar, dincolo de aceste schimbări, există o civilizație rurală de o frumusețe aparte, dar care astăzi e pe cale de dispariție, spune maestrul Tudor Gheorghe într-un interviu acordat ziarului Lumina (https://ziarullumina.ro/interviu/in-romania-la-fiecare-patruzeci-de-kilometri-motivele-muzicale-sunt-altele-147487.html)

Marele artist a fost întrebat : Care sunt elementele acestei civilizații și ce ar trebui să facem pentru ca această civilizație să nu moară?

 Iată răspunsul:

Nu sunt individul absurd să spun: gata, trebuie să tragem un clopot de sticlă peste satul românesc, să redescoperim opinca, să-i vedem din nou pe ţărani plini de noroi, năduşiţi, transpiraţi, munciţi, nebărbieriţi, asudaţi, nici pe departe.

Eu vreau să intru în ­curtea unui ţăran român astăzi, indiferent din ce zonă a ţării este, să-i bat în poartă, el să mă recunoască, să mă invite în casă, să mă întrebe: Domnul Tudor, vreţi un pahar cu apă? Cu gheaţă sau fără gheaţă?

Vreţi să opresc aerul condiţionat? Eu vreau ca el să aibă toate astea, nu mă deranjează, dar duminica să-şi pună costumul de sărbătoare, să-şi ia copilaşii de mână şi să se ducă la biserică.

Şi duminică după masă să încingă o horă, să nu uite lucrurile astea!

Toate sunt esenţiale pentru păstrarea frumuseţii şi acurateţii poporului român, căci de aici venim. Da, eu nu am nimic împotrivă.

Sunt un tip care vrea civilizaţie europeană, nu sunt absurd. Europa ne-a dat şi ne dă lucruri importante, dar ne-a şi luat lucruri importante.

Mă doare sufletul când văd că renunţăm la lucrurile noastre de bază.

Noi avem valori inestimabile şi stăm cu gurile căscate şi adunăm ciurucuri din punct de vedere spiritual. Acest lucru este dureros!

„Eu nu cânt texte, ci poeme”

Mereu am spus că, în ceea ce mă priveşte, nu trebuie să fiu judecat din punct de vedere muzical. Meseria mea este în primul rând cea de actor.

Totdeauna m-am considerat a fi un foarte bun amplificator al muzicii interioare a fiecărui poem pe care îl cânt. De aceea, de când am început să cânt, eu nu cânt texte.

Eu am poezia română în spatele meu, care mă împinge ca un resort mereu înainte, şi încă nu văd unde aş putea să mă opresc, pentru că multitudinea stărilor poetice ale acestui popor, varietatea stilistică, varietatea de idei din poezia populară şi poezia cultă, este absolut infinită.

După mine va rămâne o operă clară, prin care să se vadă exact ce am făcut. Adică, ăsta a fost obsedat de cântecul popular românesc şi de cum se degradează el. Şi atunci, ce a făcut?

A făcut spectacole, cu un taraf tradiţional, compus din cobză (eu cântând la cobză), ţambal mic, braci, vioară şi contrabas. Clasic!

Ei bine, anii petrecuţi la Institutul de Folclor m-au trimis aici şi am refăcut muzica populară a perioadei interbelice până mai încoace.

Muzica populară românească s-a distrus de la prima rimă: ogoru-tractoru.

În clipa în care a apărut rima „ogoru-tractoru”, de aici şi până la „foaie verde-a bobului, mulţumim partidului” n-a mai fost decât un pas şi atunci cântecul popular a fost folosit în slujba unei ideologii, ceea ce este greşit total şi nepotrivit cu spiritul românesc.

Acum trăim o perioadă şi mai grea din punctul acesta de vedere, pentru că au apărut, aşa cum spuneam, o serie de poeţi, făcători de texte.

Texte pe care le dau unor pseudocântăreţi ce lălăie pe diverse motive. 

S-au amestecat motivele folclorice. Înainte era foarte definit: muzica din Gorj era muzică din Gorj, muzica noastră din Dolj era limpede, era altceva, te duceai în Mehedinţi, era altceva.

Cum treceai dincolo, în Banat, se simţea altceva, apoi în Ardeal se vedea toată această tânguire, care trecea printr-un tragism al locului.

Urcai mai mult înspre munte, întâlneai o muzică mai dură, treceai în Moldova sau în Bucovina, se îndulcea dintr-odată stilul.

Era pentru fiecare zonă ceva aparte. Acum totul s-a amestecat, toţi cântă doar trei rime de generic: „anii, banii şi duşmanii“.

Asta este într-adevăr dureros.

De la carul de flori pe care-l cânt în cântecele mele, o dovadă absolut incredibilă a fanteziei creatoare a acestei alternaţii, până la „anii, banii şi duşmanii” e o cale anapoda, e un drum al lui Iona în sens invers. 

Paradoxul cenzurii i-a învățat pe artiști subtilitatea mesajului

E mult mai greu. Comuniştii au fost, din punctul acesta de vedere, răi, pentru că şi-au subjugat cultura şi au pus-o în slujba ideologiei, dar nu i-au împiedicat pe artiştii creatori să creeze.

Se spune mereu şi aud aceste lucruri, că în timpul regimului comunist nu s-au realizat cu adevărat creaţie şi cultură.

Dacă ar fi să vorbim de literatură în proză, ar trebui să ne amintim doar de: Zaharia Stancu, Eugen Barbu, Marin Preda, D.R. Popescu, Augustin Buzura.

Ca să nu mai vorbim de poezie, cu Nichita Stănescu în frunte, Adrian Păunescu, Marin Sorescu, Ana Blandiana, Cezar Ivănescu, Ioan Alexandru. Toţi aceştia atunci au scris. Atunci s-a scris marea poezie. Iarăşi, în artele plastice, unde avem un Sabin Bălaşa şi mulţi alţii.

Cei de astăzi au libertate, dar nu mai ştiu ce să facă cu ea. Trebuie să recunoaştem că în comunism a fost rău, dar din punctul de vedere al creaţiei, lucrurile stăteau cu totul altfel.

Aş mai spune un lucru: era foarte bună cenzura aceea. Era foarte bună pentru că ne obliga pe noi, creatorii, să fim mai subtili decât ei, cei din cenzură, care nu erau deloc proşti.

Aş face aici o mică paranteză: ruşii, de pildă, până prin anii ’60 şi un pic îi arătau pe nemţi graşi, pe care ei, ruşii subţiri şi frumoşi, îi băteau de-i zvântau.

Până a venit o galerie de oameni deştepţi care au arătat că acest lucru nu era în regulă. În contrapondere a venit un val de filme, începând cu „Copilăria lui Ivan”, cu „Zboară cocorii”, creaţii absolut senzaţionale ale cinematografiei ruse, şi s-a schimbat povestea.

Aşa şi la noi. Noi în perioada aceea a trebuit să fim mai subtili, mai deştepţi decât cei din cenzură. Acum, pe prim plan în filmele româneşti nu există trei cadre fără o înjurătură.

Ei cred că asta e libertate? Nici pe departe!

La greci, dansurile lor tradiționale sunt probă de bacalaureat. Când oare ne vom trezi?

Ce ar trebui să se facă pentru ca această muzică și jocul popular să fie din nou cunoscute și însușite de noile generații?

În timpul comuniştilor era un festival absolut senzaţional de „folclor al universităţilor”, mai exact, casele de cultură ale studenţilor din ţară se întâlneau la un festival-concurs la Bucureşti.

Vreau să spun că aici, la Craiova, Casa de Cultură a Studenţilor avea o formaţie de muzică populară, formată din studenţi. Nicu Creţu, regretatul dirijor al Ansamblului „Maria Tănase”, făcea parte din acea formaţie. Erau totodată dansatori.

Veneau tinerii şi se înscriau la formaţia de dansuri populare.

Păi, astăzi, dacă iei o fată să o înveţi dansul popular românesc, i s-ar părea cu siguranţă că e degradant. 

Noi trebuie să învăţăm un lucru de la greci. La ei nu iei bacalaureatul dacă nu ştii dansurile tradiţionale ale grecilor. Se studiază în liceu.

De aceea, oriunde se întâlnesc mai mulţi greci într-o cârciumă, indiferent unde sunt, dansează şi cântă imediat, pentru că ei ştiu.

Românii mei mai mult de trei cântece populare nu ştiu să cânte şi când îi pui să joace o horă sau o sârbă, se încurcă între ei definitiv. Ar trebui reintrodus ca studiu obligatoriu în şcoală, din clasa I, dansul popular.

Astfel, când termini liceul să ştii: o horă, o sârbă, o învârtită, un brâu, din fiecare zonă a ţării câte un dans tradiţional. 

Dacă tu, român, renunți la tradiția populară, pe ce te mai poți rezema identitar?

Care ar fi răspunsul dumneavoastră la afirmația unora potrivit căreia „creația folclorică poate fi privită doar ca o arheologie spirituală, iar rămânerea la ea – o adevărată catastrofă culturală”?

Tot ce a existat valoare în această ţară a plecat de la tradiţia populară. Începând de la Eminescu, unde întâlneşti elemente populare câte vrei, la Enescu, la Brâncuşi, deci în tot spaţiul artistic noi am rezistat şi ne-am impus pe plan internaţional prin autenticitate, prin forţa care ne-a venit din capacitatea creatoare.

Or a renunţa la acest lucru este o aberaţie.

Pe ce să te mai poţi rezema atunci?

 

 

11/09/2019 - Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: