Mişcarea #rezist România, parte a mişcarii internaţionale stângiste #Resist

 

Foto: https://www.nationalreview.com/2017/02/donald-trump-progressive-opponents-resistance-characterization-must-go/

 

 

Cateva cuvinte despre #rezist

 

 

 

Mişcarea #rezist din România este parte a mişcarii internaţionale Resist, ambele fără date oficiale de înfiinţare.

In rezumat, doctrina Internaţionalei #rezist ar fi “rezistenţa la schimbările de dreapta” şi s-a manifestat extrem de puternic si vocal în SUA impotriva lui Donald Trump, dar şi în ţările europene, împotriva  tentativei de câştigare a alegerilor a oricarui partid oficial de dreapta.

Fiind  de stânga, este o mişcare activă anticreştină, pro avort, pro homosexualitate, anti naţionalistă, etc.

Fundamentul sucursalei din România este reprezentat de  societatea civila de tip George Soros, care are aceeaşi doctrină şi agendă de lucru cu cea a suratelor sale din lume,numai că îi lipseşte duşmanul de clasă.

In ţara noastră nu exista un partid parlamentar eurosceptic sau minim sceptic, sau măcar oleacă asemănător cu cel condus de Marine Le Pen din Franţa.

Si nici  vreo personalitate de calibrul actualului presedinte american.

Deci, împotriva cui să ţipe # rezist la noi, se întrebă https://saccsiv.wordpress.com/2019/09/11/cateva-cuvinte-despre-rezist/ ?

 

 

 

 

Prin definiţie, ca orice soi de mişcare revoluţionară, aceasta ar trebui să urle la cineva, aşa că  a cautat o ţintă. PRM nu mai există, Iohannis e omul lor (deci aidoma PNL-PDL),astfel încât păpuşarii au ales ca ţintă, PSD-ul.

Aşa a ajuns România singura ţară din lume în care stângiştii de la #rezist luptă furibund împotriva singurului partid oficial de stânga, care este… PSD !

 

 

 

Dar ca sa nu pară totul chiar ca într-o casă de nebuni şi pentru că aveau nevoie şi de o gloată care sa umple pieţele, specialiştii în inginerii sociale au învelit discursul de bază al localei #rezist cu o coajă pe care au scris “lupta impotriva coruptiei”.

Pe de alta parte însă, flamura “anticorupţie” era insuficientă pentru ca miscarea #rezist să înglobeze cât mai mulţi dintre simplii cetăţeni anti creştini, pro avort, pro homosexualitate si anti nationalişti şi ca atare, păpuşarii politicii au mai executat o mişcare măiastră, punând pe PSD o haină cu coloratură de dreapta.

 

Astfel, România a ajuns unica ţară din lume în care singurul partid oficial de stânga, este prezentat drept… cel mai de dreapta partid de pe întregul eşicher politic parlamentar.

Sa ne amintim şi că PSD a organizat Referendumul din toamnă, iar dacă ne uităm pe reţelele de socializare, observăm că în discursurile #rezist, alegătorii acestui partid  sunt descrişi ca nişte “boşorogi pupători de moaşte”.

 

 

 

Publicitate

ZIUA DE 11 SEPTEMBRIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

 

 

 

 

 

 

ZIUA de 11 septembrie în istoria noastră

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1851:  Emigraţia română a aderat la Comitetul Central Democratic European de la Londra.

Cel care a semnat actul de adeziune in calitate de reprezentant al României, a fost Dimitrie C. Brătianu.

 

 

 

 

 

 

1867 (11/23 septembrie): După îndelungi dezbateri,Societatea Academică a adoptat proiectul de ortografie susținut de Timotei Cipariu, bazat pe principiul etimologic temperat cu cel fonetic și caracterizat prin lipsa semnelor diacritice la vocalele și consoanele ce reprezință sunetele modificate după necesități fonetice, față de cele de origine.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Foto: Timotei Cipariu, erudit transilvanean,”părintele filologiei române”, (n. 21 februarie 1805  – d. 3 septembrie 1887).

 

 

 

 

 

1875: S-a nascut la Brasov, poetulul  şi traducătorul român, membru fondator al Societăţii Scriitorilor Români, Stefan Octavian Iosif; (d.22 iunie 1913).

 

 

 

 

 

 

 

 

Şt. O. Iosif si poetul  Dimitrie Anghel au avut o relatie de prietenie benefică pentru literele româneşti.

Lucrând împreuna sub pseudonimul A. Mirea, au publicat lucrări originale şi numeroase traduceri din literatura franceză, ajungând în cele din urmă să semneze celebrul „Caleidoscop al lui A. Mirea”, volum apărut în 1908 şi comentat de critica şi istoria literară, atât la apariţie, cât şi mai târziu.

 

 

 

 

Dimitrie Anghel  (n. 16 iulie 1872, Corneşti, Iaşi — d. 13 noiembrie 1914, Iaşi).

 

Din păcate, ei au iubit aceeaşi femeie, pe poeta şi prozatoarea Natalia Negru. Aceasta s-a căsătorit în 1904 cu Şt.O. Iosif, cu care a avut o fiică, numită Corina.

În 1910 relaţiile dintre soţi se răcesc şi, în 1911, cei doi au divorţat.

Şt.O. Iosif moare la spitalul Colțea, in urma unui sifilis agravat  de consumul de alcool, interzis în tratamentului acestei boli.

 

 

 

 

Natalia Negru (n. 5 decembrie 1882, Buciumeni, Galați, d. 2 septembrie 1962, Tecuci)

Natalia Negru s-a  recăsătorit  în 1911 cu Dimitrie Anghel, care va muri de septicemie în 1914, în urma unei tentative nereuşite de sinucidere prin împuşcare, după ce îşi împuşcase soţia într-o criză de gelozie.

Natalia Negru a supravieţuit şi a trăit aproape încă 50 de ani.

 

 

 

 

 

1877: Are loc a treia bătălie de la Plevna, una dintre cele mai mari bătălii ale Războiului de Independenţă a României.

 

 

 

 

 

 

 

 

 La  30 August /11 septembrie 1877, a avut  loc a treia bătălie de la Plevna, una dintre cele mai mari bătălii ale Războiului de Independenţă a României.

După o eroică încleştare, trupele române ocupă puternica redută Griviţa I.

Au cazut  în luptă maiorul Gheorghe Şonţu, căpitanul Valter Mărăcineanu şi aproape 800 de soldaţi.

 

Bătălia de la Plevna [in Bulgaria] ( 30 august/11 septembrie  – 28 noiembrie/10 decembrie  1877)  a fost o confruntare decisivă, între armatele româno-ruse şi cele turceşti, în timpul Razboiului pentru Independenta Roamaniei  (1877 –  1878).

Iniţial atacată de două ori de trupele ruse, cetatea Plevna şi puternicul sistem de fortificaţii din jur a rezistat, producând mari pierderi atacatorilor.

În aceste condiţii, la 19/31 iulie, comandantul trupelor ruse, arhiducele Nicolae, solicită sprijinul armatei române, care trece Dunărea şi se angajează în operaţiunea de cucerire a Plevnei cu majoritatea trupelor: 43.414 soldaţi, 7.170 de cai şi 110 tunuri (circa 30 – 40% din totalul efectivelor aliate).

Ruşii aveau şi ei la Plevna 52.000 de soldaţi şi 316 guri de foc. Forţele otomane au fost evaluate la 35.000 – 40.000 de oameni, după unele surse, iar după altele la 50.000 oameni cu peste 100 de tunuri.

Conducerea operaţiunilor ruso-române pentru a treia bătălie pentru Plevna, a fost încredinţată domnitorului României, Carol I, şef al Statului Major fiind generalul rus Pavel D. Zotov.

 

 

 

 

1878: Agenția diplomatică română de la  Viena este ridicată la rangul de legație; prima legație a Romaniei în străinătate, iar Ion Bălăceanu (n. 1828 – m. 1914) devine, astfel, primul ambasador român în străinătate.

 

 

 

 

 

 

 

 

Ion Bălăceanu (n. 25 ianuarie 1828, București — d. 22 decembrie 1914, Nice, Franța) a fost un 0m politic, ambasador și ministru de externe român, bunicul patern al lui Constantin Bălăceanu-Stolnici.

A fost fiul natural al fostului domn Alexandru Ghica (1834-1842) şi al Mariei Al .Văcărescu, căsătorită cu Constantin Bălăceanu. Părintele său legitim, Constantin  Bălăceanu, îndeplinise o serie de importante funcţii, între care aceea de ministru al Justiţiei, dar se pare că era un personaj destul de şters.

Este autorul unui document de mare importanţă istorică pentru cunoaşterea şi interpretarea unor evenimente din a doua jumătate a secolujlui XIX, în care a fost direct implicat –Memoriile sale politice şi diplomatice.

 

 

 

1914: A murit la Bucuresti,  poetul şi dramaturgul Mircea Demetriade, fiul actorului Costache Demetriade şi frate cu actorii Aristide Demetriade şi Aristizza Romanescu; (n. 2 septembrie 1861, Ocnele Mari).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A urmat cursurile de declamatie ale Conservatorului din Bucuresti si debuteaza cu versuri in Literatorul (1880) si editorial cu volum Fabule (1883).

Discipol al lui Al. Macedonski”, tip al poetului boem, incadrat in atmosfera cafenelelor literare ale vremii, Costache Demetriade  colaboreaza la Revista literara, Revista orientala, Telegraful roman, Unirea, Romanul, Nationalul, Liga literara. Viata noua. Generatia noua etc. cu poezii (peste o mie cinci sute), teatru, traduce, art. critice (importante cele din Romanul literar), majoritatea nestrinse in volum.

A semnat si cu pseudonimul M. Demetriad, M. C. Dimitriade, volumele Versuri, 1884, Renegatul, 1893; Opere dramatice,1905; Visul lui AU, 1913) si a tradus din Nerval, Baudelaire, Verlaine, Rimbaud.

 

 

 

 

 

1924: S-a născut in localitatea Valea lui Ion, Bacau, istoricul literar Ion Rotaru; (m. 18 decembrie 2006).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A absolvit Facultatea de Filologie a Universitatii din Bucuresti (1948-1952), fiind succesiv asistent, lector, conferentiar (din 1967) si profesor al Universitatii din Bucuresti, vreme de mai multe decenii, indrumand numeroase generatii de studenti.

Opera lui Ion Rotaru cuprinde volume precum „Eminescu si poezia populara”, „Analize literare si stilistice”, „O istorie a literaturii romane”, „Valori expresive in literatura romana veche, I-II”, „Forme ale clasicismului in poezia romaneasca pana la Vasile Alecsandri”, „Literatura romana veche”, „Comentarii si analize literare I-II”, „Poezia romana de la al doilea razboi mondial pana in anul 2000”, „Dezvoltarea prozei si dramaturgiei romanesti in a doua jumatate a secolului XX”.

Este cunoscut pentru lucrarea “O istorie a literaturii române”, apărute in mai multe volume.  

 

 

 

 

 

 

 1924: Are loc primul incident al rebeliunii bolșevice orchestrate de URSS in Basarbia, la Tatar-Bunar, in localitatea Nicolaevka, din judetul Ismail, in România Unita.

 

 

 

 

 

Foto: Rasculati de la Tatar – Bunar, 1924

 

 

 

Un grup înarmat condus de Ivan Bejanovici, alias „Kolțov”, a comis un atac banditesc in localitatea basarabeana Nicolaevka.

„Rebeliunea”, care în mod oficial avea un scop politic, a degenerat treptat în jafuri, tâlhării, omoruri la care s-au dedat bandele de bolșevici.
Grupul înarmat era coordonat de un centru revoluţionar din URSS ,aflat  la Odesa, şi a atacat targul Nicolaevka, jud. Ismail, tăind firele telefonice, omorand primarul şi doi jandarmi, incendiind clădiri publice si difuzand manifeste prin care îndemnau populaţia să se ridice la luptă „revoluţionară”, impotriva autoritatilor romane.

Au urmat faza culminantă a diversiunii sovietice din Basarbia în localitatea Tatar-Bunar.
În timpul acestor evenimente, in urma interventiei armatei romane, au fost uciși membrii Comitetului de partid bolsevic din sudul Basarabiei, : Andrei Kliușnikov, Ivan Bejanovici, Ivan Dobrovolski, iar Iustin Batișcev a fost arestat.

La 19 septembrie, după trei zile de lupte între teroristi sovietici și forțele de ordine, au fost arestate circa 1 600 de persoane, fiind trimise in judecata 489 de persoane, de unde și denumirea data procesului judiciar „procesul celor 500”, desfășurat în perioada 24 august-2 decembrie 1925 la Tribunalul Militar al Corpului 3 Armată .
În conformitate cu legea, au fost condamnati 85 din cei 287 de acuzați.

Iustin Batișcev a primit cea mai severă pedeapsă – muncă silnică pe viață; Nichita Lisovoi și Leonte Țurcan au fost condamnați la 15 ani muncă silnică, trei inculpați la câte 10 ani, alți douăzeci la 5 ani închisoare, iar restul inculpaților la închisoare pe termene diferite între 1-3 ani; alți 202 inculpați au fost achitați.

 

 

 

 

1936: S-a născut în satul Hlinaia, raionul Slobozia din RSS Moldoveneasca,  într-o familie de ţărani ucraineni. Eugenia Todoraşcu, artistă a poporului din RSSM, laureată al premiului de stat.

 A absolvit Şcoala teatrală „B. Şciukin” din Moscova, promoţia 1960, dupa care, intoarsa in RSSM a interpretat zeci de roluri în teatru, cinematografie şi la radioteleviziune.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

De-a lungul anilor, Eugenia Todoraşcu a colaborat cu o pleiadă de regizori, a jucat pe mai multe scene din Chişinău: la Teatrul Dramatic Rus „A. P. Cehov”, Teatrul de Buzunar, Teatrul Naţional „Mihai Eminescu”. În ultimii ani, a predat măiestria actorului la Liceul de teatru de pe lângă Teatrul municipal al tineretului din Valea Trandafirilor.

S-a stins din viață la 20 iulie 2010.  

 

 

 

 

 

 

 1940: S-a dizolvat Partidul Națiunii, partid unic și totalitar, aflat sub conducerea supremă a regelui Carol al II-lea.

 

 

 

 

 

 

  1941: A murit  la Oriol, in URSS, comunistul  bulgar Cristian Rakovski, de profesie medic, politician și diplomat sovietic şi cominternist de frunte, care a activat în România și în Rusia; (n.13 august 1873, Kotel, Bulgaria).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Între anii 1905 -1917, Rakovski a deținut un rol de vârf în mișcarea social-democrată română, alaturi de veteranul Constantin Dobrogeanu – Gherea.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ca membru în conducerea Comitetului  Central Executiv al Sovietelor Frontului Românesc, al Flotei Marii Negre și al districtului militar Odessa) cu sediul la Odessa, Rakovski a luat parte la organizarea unei încercări nereusite de puci comunist la Iași contra regelui Ferdinand I al Romaniei, și a unor acțiuni militare ale unor unități revoluționare bolșevice (formate, între altele, din foști prizonieri și dezertori din rândurile armatei române) contra României.

A deținut în trei rânduri – în noiembrie 1918, în ianuarie-decembrie 1919,, și apoi între anii  1920-1923, funcția de prim-ministru al Ucrainei sovietice. La bătrânețe, a căzut victimă „marii terori staliniste” din URSS.

A fost arestat in 1938, iar după invadarea U.R.S.S. de către trupele germane, a fost împușcat în pădurea Medvedvski lângă Oriol, la 11 septembrie 1941, din ordinul direct al sefului serviciului secret sovietic, Beria , conform dorinței lui Stalin, alături de alți 156 deținuți politici, între care Olga Kameneva și Maria Spiridonova (fostă lideră socialist-revoluționară), precum și Bessonov și dr. Pletniov, dintre cei care fuseseră „judecați” împreună cu el, în procesele inscenate in anii 1937-1938.

 

 

 

 

 

1945: Între 11 septembrie  si  2 octombrie  au loc, la Londra, convorbiri între miniștrii de externe britanic, sovietic si american. În privința României se decide reorganizarea guvernului Petru Groza, prin includerea a câte unui reprezentant din Partidul Național Țărănesc și din Partidul Național Liberal, după care “noul” guvern urma să organizeze alegeri libere.

 

 

 

 

 

1947: S-a născut în orașul Botoșani regizorul şi scenaristul de teatru şi film, Alexa Visarion.

Tatăl său, Fedea Bulăievschi, basarabean emigrat în România, fusese în conducerea Partidului Național Țărănesc, motiv pentru care a făcut închisoare ca deținut politic timp de 15 ani, între 1947 și 1967.

Până în prezent a pus în scenă peste 100 de spectacole și a realizat ca scenarist și regizor 7 filme artistice de lung metraj, printre care „Înainte de tăcere”, “Inghititorul de sabii”, „Năpasta”, „Punct și de la capăt”, „Vinovatul” și „Luna verde” .

În 1983 primește primul Fulbright Grant, program de Cercetare și studiu în domeniul teatrului în SUA și își desfășoară activitatea în universitățile din California, Dallas și Milwaukee. Intre1985-1986 este invitat ca Visiting Artist & Professor la The University of Texas în Dallas.

În perioada 1986-1988 îi este acordată o nouă bursă Fulbright și susține cursuri în domeniul filmului la universități din Los Angeles, New York și Boston. 

În 2014 i-a fost acordat titlul Doctor Honoris Causa al Universității Naționale de Arta Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale”, București.

 

 

 

 

 

 

 

 

 A primit numeroase premii, printre care Premiul Academiei Române, acordat de pentru întreaga creație teatrală și cinematografică, și al Premiul UNITER pentru întreaga activitate artistica.

In anii comunismului a fost lucrător/colaborator al Securității.

 

 

 

 

 

1985: A încetat din viaţă la București, poetul, eseistul, antropologul cultural, critic și istoric de artă, profesorul universitar român şi traducătorul Ion Frunzetti; (n. 20 ianuarie 1918, Bacău).

Dupa  absolvirea in 1940 a Facultatii  de Litere si Filosofie a Universitatii din Bucuresti,  a fost asistent onorific al lui George Oprescu (1938-1943), asistent al lui Tudor Vianu (1947-l951), cercetator la Institutul de Istoria Artei al Academiei, din nou la Universitate  (pana in 1958), cercetator la Institutul de Arte Plastice al Academiei (din 1964),director al Editurii Meridiane (1970-l971). 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A debutat cu un sonet in Adevarul literar si artistic (1934) si definitiveaza un volum de versuri intitulat Aladin, pe care ulterior il retrage de la tipar, debutul editorial producandu-se cu volum de poeme Risipa avara (1941).

Traduce Cervantes,Tirso de Molina, Shakespeare, Victor Hugo, Lev Tolstoi, Thackeray s.a.

A fost  membru al Academiei Române.

 

 

 

1987: A murit  compozitorul şi violonistul român de origine evreiască Ludovic Feldman; (n. 25 mai 1893).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Născut în Galaţi, Ludovic Feldman a studiat vioara cu Dicker şi Otto  Brumer, în oraşul natal, în perioada 1903-1909, continuându-le la Conservatorul din Bucureşti, unde i-a avut  ca profesori pe Robert Klenck, la vioară, şi pe Dumitru Georgescu Chiriac.

În perioada 1911-1913 a urmat un curs de perfecţionare la Neuses Wiener Konservatorium, cu profesorul Frantisek Ondricek, şi a luat lecţii particulare cu Mihail Jora, la armonie, contrapunct şi compoziţie, la Bucureşti. 

Debutul său s-a produs la Zagreb în calitate de concert-maestru al orchestrei operei din acel oraş, timp de un an, între 1925-1926, de unde s-a mutat, mai apoi, la Orchestra Operei Române din Bucureşti, ca prim-violonist, pentru o perioada considerabilă, 1926-1940.

În paralel, a fost violonist şi concert-maestru în orchestra Filarmonicii George Enescu din Bucureşti, făcând parte şi din Cvartetul Teodorescu, de asemenea din Bucureşti. Odată cu anul pensionării, 1953, şi până în 1956, Ludovic Feldman a fost conducătorul Biroului pentru muzică simfonică şi de cameră al Uniunii Compozitorilor, tot în această perioadă evoluând stilistic de la un folclorism neoclasic la neoexpresionism.

A devenit un violonist şi un compozitor desăvârşit, încurajat de însuşi George Enescu, recomandat de către acesta ca fiind „realmente dotat pentru compoziţie. Când spun realmente, aceasta înseamnă mult”. Asupra lucrărilor sale, s-au exprimat şi compozitori celebri, precum Georg Berger şi Zeno Vancea, care i-au apreciat şi recunoscut calităţile.

a fost decorat cu numeroase distincţii şi premii, enumerând aici doar titlul de Maestru al Artei, Premiul Academiei Române, Premiul Uniunii Compozitorilor, Premiul de Stat, Ordinul Meritul Cultural şi multe alte premii oferite, dovadă a veleităţilor sale artistice.

A primit numeroase distinctii si premii intre care se remarca : Mențiunea I-a de compoziție „George Enescu” (1945), Premiul III de compoziție „George Enescu” (1946), Premiul de Stat (1952), Premiul Uniunii Compozitorilor (1968, 1970, 1972), Premiul Academiei Române (1978).

A fost decorat cu Ordinul Muncii, cls. a III-a (1954) si  a primit Titlul de Maestru Emerit al Artei (1957) si Ordinul Meritul Cultural (1969).

 

 

 

2001: Lucrarea lui Constantin Brâncusi “Cocosul salutând soarele” a fost expusa, pentru prima data în România, eveniment dedicat “Anului Brâncuşi”.

 

 

 

 

 

 

„Sculptura mea Cocoşul nu mai este cocoş; iar Pasărea măiastră nu mai este o pasăre: au devenit simboluri. Eu am căutat mereu naturalul, frumosul primar şi direct, nemijlocit şi etern!… Doresc ca Păsările şi Cocoşii mei să umple odată întreg Universul şi să exprime marea Eliberare!…
Păsările măiestre zboară, însă Cocoşii cântă!…”

– Constantin Brâncuşi –

 

 

 

 

 

 

2001: A murit textierul si cantaretul de muzica usoara Angel Grigoriu; (n.17 februarie 1925, Braila).

 

 

 

 

 

 

 

 

A facut parte alaturi de fratii sai George si Cezar din populara formatie de muzică ușoară, Trio Grigoriu, înființată în 1946 la București.

 

 

 

 

 

 

 

Subiectele abordate în cântece sunt atât unele „obligatorii” (propagandistice, impuse de conducerea socialistă a țării), cât și altele naive, distractive.

Astăzi, Trio Grigoriu sunt cunoscuți mai ales prin piesele „Broscuța Oac” (1957) și „Macarale” (1961).

 

 

 

 

 

 

 

2007: A murit profesorul Ioan Mihăilescu, unul dintre marile nume ale sociologiei româneşti ; domenii de interes ştiinţific: studiul colectivităţilor rurale, paradigme ale analizelor transculturale, analiza violenţei structurale, politici sociale, management educaţional.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A urmat cursurile Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti, între 1974 şi 1979, obţinând titlul de doctor, în anul 1980. A fost vicepreşedinte al Asociaţiei de Sociologie din România, prim-vicepreşedinte al Asociaţiei Internaţionale de Sociologie Rurală şi membru fondator al Clubului Rectorilor Marilor Universităţi şi al Conferinţei Rectorilor Universităţilor Danubiene.

A deţinut funcţia de Rector al Universităţii din Bucureşti, în perioada 1996-2005 şi a prezidat Institutul Social Român şi Consiliul Naţional de Evaluare Academică şi Acreditare. Autor a 21 de volume de specialitate şi a 5 manuale, Ioan Mihăilescu a tradus 3 cărţi de referinţă şi 50 de studii şi broşuri.

În anul 2000, a primit Marea Cruce a Ordinului Naţional pentru Meri; (n. născut la 24 martie 1949, în Agapia, judeţul Neamţ).

 

2009: Preşedintele comunist în exerciţiu al Republicii Moldova, Vladimir Voronin, şi-a anunţat oficial demisia.

Liberalul Mihai Ghimpu (foto), numit în funcția de președinte al Parlamentului pe 28 august, a devenit președinte interimar al acestei tari.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2011: A murit George Marinescu, fost prezentator al Telejurnalului TVR în perioada 1969 – 1990; (n. 1940).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

George Marinescu şi-a făcut autocritica la câteva minute de la proclamarea Televiziunii Române Libere: „Îmi fac mea culpa în numele colegilor din Televiziune”.

 

 

 

 

 

 

 

 

După evenimentele din decembrie 1989, George Marinescu a fost numit director la televiziunea Guvernului României, post în care a rămas timp de şapte ani.

 

 

 

 

 

 

CITITI SI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/09/11/o-istorie-a-zilei-de-11-septembrie-video-4/

 

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse) :

 

 

 

 

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
   

2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;

3. e.maramures.ro ;

4. Wikipedia.ro.;

5. mediafax.ro ;

6. Enciclopedia Romaniei.ro ;

7.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;

8.  Istoria md.;

9. istoriculzilei.blogspot.ro;

 

Povestea cântecului „La Chilia în port”. VIDEO

 

 

Foto adevarul.ro/: Puiu Spiru

Cunoscuta melodie “La Chilia în port” se numea în varianta sa originală „La Dobrogea” şi a fost compusă,în timpul dictaturii comuniste,de fostul deţinut politic Puiu Spiru originar din comuna dobrogeană Luncaviţa .

A fost arestat de comunişti în 1947 şi, după un simulacru de  proces, a  fost aruncat în închisoare, pe motiv că făcea parte dintr-o familie înstărită, de senatori de Tulcea.

A fost dat afara de la conservator şi dus în lagărele de munca silnică de la barajul Bicaz, la Periprava , la Tătaru şi nu numai.

Dupa „reeducare” a fost obligat să scrie panouri propagandistice pentru P.C.R.

I-a fost interzis accesul în satul natal şi atunci când a îndrăznit totuşi să vină noaptea deghizat, a fost prins şi bătut cu bestialitate.

Dorul de satul natal, de prietenii şi rudele de care era desparţit,  dar şi talentul său real, l-au făcut să scrie peste 200 de melodii, foarte multe dintre acestea intrând în folclorul naţional ( „Ghiocel de la Luncaviţa“, „Turul Dobrogei“, „Vaporaşul“, „Baladă Dobrogeană“, „Când mă mână dragostea“, „Pribeagul armonist“, „La noi la Niculiţel“, „Cu sufletul ca o floare“ ş.a).
Cântecul său intitulat „La Dobrogea”, a ajuns să fie cunoscut  sub numele „La Chilia în port”, fiind cântat  de oamenii aflaţi în suferinţă, măcinaţi de dorul pentru cei dragi, în lagăre şi închisori.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Acest cântec sfâşietor există acum în  mai multe versiuni şi s-a răspândit pe cale  orală printre deţinuţii din lagăre şi închisori .

Melodia a căpătat o largă notorietate după ce a fost cântată în filmul «Cel mai iubit dintre pământeni» , în care rolul principal a fost interpretat de regretatul actor Ştefan Iordache.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Puiu Spiru, un om cu suflet mare, a fost numit cetăţean de onoare al iubitei sale comune natale, Luncaviţa, căreia i-a donat toata averea restituită după prăbuşirea regimului comunist.

A murit la 84 de ani, în anul 2010, la Galaţi şi a fost înmormântat în cimitirul saracilor.

 

 

 

 

La Chilia-n port  

 

„Bate-un vânt rece din  baltă la Chilia-n port, 

Of, să vezi stuful cum se înalţă, să-l mai tai nu pot, 

Să vezi stuful cum se înalţă, să-l mai tai nu pot, măi.

La Chilia, la Tătaru, ah ce dureros, 

Bate Maromet cu paru’, ah ce dureros, 

Of, la Tătaru, la Chilia, vai ce dureros, măi,

Bate Lungu cu frânghia, ah ce dureros, măi. 

Caraliul strigă tare: „dă-i hoţule, dă-i, măi,

C-au venit zece vagoane, dă-i hoţule, dă-i!“

Of, nu pot domne căpitane, rănile mă doare,

Nu pot, domne căpitane, rănile mă doare. 

De dimineaţă pân’ la prânz, ah ce dureros,

O sută de roabe-am dus, ah ce dureros, măi,

Of, de la prânz şi până-n seară, vai ce dureros, măi, 

Nu le mai ţin socoteală, ah ce dureros, măi!

  Of, tot cu piatră colţurată, ah ce dureros, măi, 

De nu se ia pe lopată, ah ce dureros, măi! 

Stau în curtea închisorii  şi-mi vine să mor,

Când văd păsări călătoare, ce n-aş da să zbor,

Of, când văd păsări călătoare, ce n-aş da să zbor,

Of, când văd păsări călătoare, ce n-aş da să zbor, măi.

Săpăm şanţuri după şanţuri, fără de folos,

Caraliul strigă tare: „lasă capu-n jos!“

Of, când ştiam că nimeni altul nu îmi răspundea,

Acum stau la ordonanţă, vai de viaţa mea!

Trece trenul printre munţi, ca un şarpe lung,  Încărcat cu deţinuţi, ah ce dureros, măi,

Of, şi-i lasă în Poarta Albă, ah ce dureros, măi,

Aicea-i pâinea mai neagră, ah ce dureros, măi!

Fraţilor de la Chilia, e de rău cu noi!

Ne mănâncă şerpăria, pe noi şi pe voi,

Of, s-o dăm dracului de trestie, pe el de turtoi,

Să mergem şi noi acasă, acasă la noi, măi,

Of, la copii şi la nevastă, acasă la noi.“