CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

ZIUA DE 9 SEPTEMBRIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

 

 

 

 

 

 

 

 

Ziua de 9 septembrie în istoria noastră

 

 

 

 

 

214: S-a născut într-o familie de țărani de lângă Sirmium în provincia Pannonia,în Voivodina de astăzi, împăratul roman Aurelian (Lucius Domitius Aurelianus Augustus), cunoscut sub numele de  Aurelianus (d.Constantinopol, septembrie 275 ).

  A fost comandantul cavaleriei împăratului Claudius Gothicus, iar când acesta a murit, Aurelianus a fost proclamat împărat de legiunile staționate la Pannonia.

 

 

 

 

 

 

 

A  domnit din anul 270, până la moartea sa în anul 275 si a înregistrat succese remarcabile, încercând să apere imperiul de valul devastator al invaziilor barbare.

  Aurelian a dispus retragerea armatei și a administrației romane din Dacia în anul 271, în vederea consolidării frontierei balcanice pe linia Dunării de Jos.

În 274 el a lichidat secesiunea Galiei, restaurând astfel unitatea statului roman.

 În drum spre Orient, în vederea începerii unei campanii împotriva Imperiului Sasanid, Aurelian a fost asasinat, în apropiere de Byzantion (azi Constantinopol), în urma unui obscur complot de palat, de către secretarul său.

 

 

 

 

 

1743: Este emis Rescriptul împărătesei Austriei, Maria Tereza, prin care se da dreptul copiilor de iobagi români din Transilvania să frecventeze şcoala.

 

 

 

 

1804: Un incendiu violent a pustiit Bucureştiul, distrugând Curtea Domnească şi o mare parte a oraşului.

 

 

 

 

1861: S-a născut la Bucureşti,  actriţa română Agatha Bârsescu. Unele surse dau ca an al naşterii sale 1857 sau 1859.

A studiat mai întâi la Sibiu şi apoi la Viena, după care s-a înscris la Conservatorul de Artă Dramatică din Bucureşti. În 1878 a plecat din nou în Austria pentru a-şi continua pregătirea artistică la Conservatorul din Viena.

A debutat pe 22 noiembrie 1883 la Teatrul Curţii Imperiale din Viena. 

 

 

 

 

 

Imagini pentru agatha barsescu

 

 

 

 

 

  Succesul imens obţinut pe scena reputatului teatru, i-a adus un contract pe viaţă, iar ca o recunoaştere oficială a meritelor sale deosebite, i s-a acordat, prin decret imperial, titlul de Actriţă a Curţii Imperiale. Au urmat o serie de turnee, întreprinse între anii 1883 – 1890, ca invitată de onoare a unor teatre din Europa sau America, care i-au adus faimă în toată lumea. 

În 1925 revine definitiv în România, stabilindu-se la Iaşi, unde timp de aproape 15 ani predă la Conservatorul de Artă Dramatică; din când în când apărea pe scena Teatrului Naţional în rolurile care o consacraseră.

A decedat la  22 noiembrie 1939 la  Iaşi, fiind inmormântată la Cimitirul Eternitatea din Iaşi.

 Pe placa sa funerară stă scris: „Aici odihneşte geniala tragediană Agata Bârsescu, gloria neamului românesc, care a ilustrat teatrul până la desăvârşire în ţară şi străinătate”.

 

 

 

 

 

 

1878; (9/21): În urma propunerii Consiliului de Ministri, domnitorul Carol I al Romaniei a adoptat titlul de “Alteţă regala”, titulatură recunoscuta ulterior pe plan international .

 

 

 

 

 

1885 (9/21): S-a născut la Galaţi matematicianul Victor Vâlcovici, fost  profesor universitar la Iaşi, Timişoara (primul profesor român de mecanică raţională) şi Bucureşti.

 

 

 

 

 

Imagine similară

 

 

 

 

 

A abordat probleme de dinamică stelară, de matematică aplicată şi probleme privind fundamentele mecanicii.

Este considerat creatorul hidrodinamicii şi al aerodinamicii teoretice româneşti; membru titular al Academiei Române din 1965; (m. 1970).

 

 

 

 

 

 

 

1886 (9/21): A fost adoptată la Berna prima Convenţie internatională pentru protecţia operelor literare şi artistice (intrată în vigoare în România la 5/17 decembrie 1887).

 

 

 

 

1895: S-a născut compozitorul Ion Ghiga; (m. 1974).

 

 

 

 

 

1896: A încetat din viaţă la Bucuresti, Matei Millo, actor şi cântăreţ, autor de texte dramatice, unul dintre pionierii teatrului românesc (“Baba Hârca”, piesă reprezentată pentru prima dată la Iaşi, la 27 ianuarie 1849, în care a jucat rolul principal); (n. 24/25 noiembrie 1814 la Stolniceni-Prăjescu, în judeţul Iaşi).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Matei Millo a fost, ca actor, un interpret strălucit al comediilor lui Vasile Alecsandri şi a cultivat în teatrul românesc interpretarea realistă reacționând împotriva stilului declamator, printr-un joc bazat pe un fin simț de observație, sobrietate si capacitate de nuanțare.

 

 

 

1899: S-a născut (la Braşov) George Brassaï (pseudonimul lui Gyula Halász), cunoscut fotograf, sculptor şi cineast francez de origine maghiară transilvăneană;(m. 1984, la Beaulieu-sur-Mer, Nisa/Franţa).

 

 

 

 

 

 

 

Imagini pentru Brassaï photos

 

 

 

 

 

A eternizat în opera sa viața de noapte a Parisului din anii 1930  fiind supranumit de prietenul său, scriitorul Henry Miller, „ochii Parisului”.

În 1933 i-a apărut primul album, „Parisul, noaptea”, însoțit de un text de Paul Morand, care i-a adus un mare succes, mai ales în mediul artistic.

O parte din fotografii le-a consacrat înaltei societăți și celebrităților epocii, de pildă unor celebrități intelectuale, de teatru și operă.

A creat portrete devenite clasice ale lui Salvador Dali, Pablo Picasso, Henri Matisse și Alberto Giacometti, ale lui Jean Genet, Henri Michaux, Jean Paul Sartre și Simone de Beauvoir.

 

 

 

 

 

 

1912: S-a născut  în orasul în Vălenii de Munte, județul Prahova. poetul şi eseistul Horia Stamatu.

A urmat  cursurile  Liceului Militar și Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București. Debutează la revista „Floarea de Foc” condusă de Sandu Tudor și în anul 1934 obține „Premiul Scriitorilor Tineri” pentru volumul de poezii „Memnon”.

 

 

 

 

 

 

 

Imagini pentru photos Horia Stamatu.

 

 

 

 

În anii 1936-1937 este profesor suplinitor pentru limba română și filosofie la liceul „Cantemir Vodă” din București, iar între 1938-1940 redactor la „Enciclopedia României”.

Aderă la mișcarea legionară, fiind și redactor la publicația Buna Vestire și participă la rebeliunea legionară din ianuarie 1941 împotriva generalului Antonescu.

După eșuarea rebeliunii, părăsește țara ajungând în Germania, unde – în 1942 – este internat în lagărul de la Buchenwald, din care este eliberat o dată cu sfârșitul războiului, iar dupa eliberarea sa, din 1945 se stabileşte la Freiburg im Breisgau unde urmează cursuri de filosofie la Albert-Ludwigs-Universität cu Max Müller, discipol și urmaș la catedră al lui Martin Heidegger.

În anii 1946-1948, ocupă funcția de lector de limbă și cultură română pe lângă catedra romanistului Hugo Friedrich. 

Intre anii 1948 şi 1951 trăieşte la Paris, fiind unul dintre fondatorii Institutului Român de Cercetări de pe lângă Sorbona (alături de Eugen Ionesco, Emil Cioran, Mircea Eliade ş.a.).

In perioada 1951-1961 se stabileşte în Spania, apoi se va întoarce la Freiburg im Breisgau,  unde va deceda la data de 7 iulie 1989.

 

 

 

 

1912: Este dezvelit bustul generalului dr. Carol Davila, o lucrare a lui Constantin Brancuşi si singurul monument de  public al sculptorului amplasat în Bucureşti.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 La solicitarea Ministerului de Razboi, in 1903 Brancuşi a primit prima comandă pentru un monument public, bustul generalului medic Carol Davila. Acest bust a fost comandat de un consiliu format de fostul sau profesor Dimitrie Gerota, pentru a il ajuta pe Brancusi sa plateasca drumul pana la Paris, pentru continuarea studiilor.

Plata pentru monument a fost impartita in doua transe, prima jumatate fiind platita inainte ca lucrul sa inceapa, iar a doua transa dupa ce Brancusi va termina bustul.

 

 

 

 

 

 

 

Cand Brâncuşi a terminat lucrarea, aceasta a fost prezentată în fata consiliului, dar receptia a fost nesatisfacatoare, diferite persoane din consiliu avand opinii contrarii despre caracteristicile fizice ale generalului, spre exemplu cerand micsorarea nasului si de asemenea pareri diferite in legatura cu pozitionarea epoletilor.

Infuriat de inabilitatea consiliului de a intelege sculptura, spre mirarea tuturor, Brncuşi a plecat din sala de şedinte fără a primi a doua jumătate a banilor necesari plecării sale spre Franţa, hotărând sa parcurgă drumul către Paris pe jos.

 

 

1918: S-a constituit din iniţiativa savantului român  C. I. Parhon,  Societatea de neurologie, psihiatrie şi psihologie din Iaşi (din 1921 şi de endocrinologie).

 

 

 

 

Imagini pentru ci parhon photos

1936: S-a născut  cântăreţul emerit de muzică populară din Republica Moldova, Nicolae Sulac.

 

 

 

 

 

 Nicolae Sulac (n.1936-d.2003), cîntăreţ român de muzică populară din Republica Moldova, solist al orchestrei Lăutarii

 

Nicolae Sulac (n.1936 – d.2003)

 

 

Regretatul Nicolae Sulac s-a născut  în satul Sadîc, Cahul, România (astăzi Republica Moldova).

Activitatea s-a artistică a început  în  cadrul capelei corale “Doina” (din 1959) si in 1965 devine solist al ansamblului “Fluieraş“, ansamblu care a lansat mulţi interpreţi de muzică populară în R.S.S.Moldovenesti.

În anii 70 şi începutul anilor 80, concertează ca  solist al ansamblului “Lăutarii“.

Nicolae Sulac a fost laureat al premiilor Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste (U.R.S.S.), artist al poporului R.S.S.Moldovenesti şi ulterior al Republicii Moldova, cavaler al ordinului Republicii din Republica Moldova.

În anul 2002 a creat un fond de susţinere a muzicii populare. Marele artist  a interpretat piese exclusiv în limba română, fiind aplaudat de fiecare dată la scena deschisa , chiar şi de cei ce nu cunoşteau limba română.

În cei 67 ani de viaţă, marele artist al poporului roman s-a facut  remarcat cu piesele “Ce frumos mai cînta cucul”, “Tinereţe-tinereţe”, “Foaie verde magheran”, “Cînd tata va veni”, “Floarea lui Sulac”, Doinele “Mioriţa” şi “Doina de jale”, “În pădurea de la Prut” şi multe altele.

… maestrul Nicolae Sulac a rămas o legendă în folclorul moldovenesc, iar balada “Mioriţa”, cîntată de atîtea ori de el este culmea măiestriei interpretative. Nicolae Sulac ne-a lăsat o moştenire spirituală bogată– a înregistrat sute de piese compuse şi intrepretate de el, a evoluat în cadrul sutelor de concerte cucerind spectatorii noştri şi cei de peste hotare. Pe firmamentul culturii noastre Nicolae Sulac a strălucit nu numai cu harul său interpretativ, ci şi cu cu umorul său fin şi profund filozofic. Istorioarele şi bancurile sale circulă şi azi în popor”,  (Veaceslav Madan, ministrul culturii).

Nicolae Sulac a fost înzestrat cu har Dumnezeiesc pentru a bucura sufletele noastre”, (Valentin Goga, directorul Palatului Naţional).

…Nicolae Sulac nu ştia cine este Nicolae Sulac, el aparţinea unui timp,unei epoci, unui popor…”, (Emil Loteanu).

Spre sfîrşitul vieţii Sulac a dorit să se stabilească cu traiul la Iaşi, oraş care îi plăcea mult şi unde obişnuia să se înţîlnească cu prietenii.

A decedat la Chişinău (2003) şi a fost  înmormîntat în cimitirul din strada Armeană din Chişinău, azi în  Republica Moldova. La 9 octombrie 2004, în   Cimitirul  Central din Chişinău, a fost inaugurat bustul  marelui artist .

Numele lui Nicolae Sulac îl poartă un festival-concurs  la nivel republican al tinerilor interpreţi de muzică populară din Republica Moldova, precum şi Şcoala de muzică din oraşul Floreşti, în curtea căreia a fost inaugurat un bust al artistului.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1940: În comuna Trăznea, judetul Sălaj, sunt masacraţi 263 de români de către ocupanţii hortişti unguri.

La cinci zile după Dictatul de la Viena, pe  5 septembrie 1940, ora 7, prima unitate militară ungară a trecut frontiera pe la Sighetul Marmației.

 

 

 

 

Trupe maghiare aparținând batalionului 22 de Grăniceri Debrețin, aflat sub comanda locotenentului Akosi, au intrat în comuna Treznea pe 9 septembrie.

După ocuparea satului, unitățile maghiare au dezlănțuit măcelul rămas în istorie sub denumirea de „Masacrul de la Trăznea”.

Primele victime au fost copii aflați cu vitele la păscut. Cadavrele lor au fost descoperite pe izlazul comunal.

Români și evrei au fost masacrați cu focuri de mitraliere, străpunși cu săbiile și baionetele, iar casele atacate cu grenade și incendiate.

Monumentul inălţat in memoria martirilor români masacrati de ocupanţii unguri.

Cotidianul „România nouă” din 1 ianuarie 1941, relata cazul lui Nicolae Brumar, român ridicat din propria sa casă de trupele ungare și împușcat lângă o căpiţă de fân, împreună cu soția și cele două fiice ale sale.

Cadavrele au fost descoperite ciopârțite cu baioneta. Un alt caz foarte cunoscut în epocă a fost cel al lui Vasile Mărgăruș.

Acesta a fost străpuns cu baioneta în mai multe părți ale corpului și apoi împușcat în cap cu gloanțe model „dum-dum”.

Preotul ortodox a căzut de asemenea victimă trupelor horthyste. A ars in casa parohiala care a fost incendiată.

În Trăznea se aflau și 9 soldați români reîntorși acasă și demobilizați. Aceștia au fost împușcați cu efectele militare pe ei.

Învățătorul și soția au încercat să se refugieze în comuna Pusta. Au fost prinși și aduși la sediul jandarmilor maghiari de la Agrij, de unde au fost duși pe un câmp și împușcați.

 

 

 

 

Imagini pentru miklos horthy photos

 

Foto: Criminalul Horthy Miklós, regent al Ungariei

Într-un raport statistic al Secretariatului de stat pentru naționalități, din București, privind situația din Ardealul de Nord, pana la 1 noiembrie 1941, ocupantii maghiari au savarsit  919 omoruri, 1126 schingiuiri, 4126 bătăi, 15893 arestări, 124 profanări, 78 respectiv 447 devastări colective și individuale.

 

 

 

 

1942: A murit la Iași, Constantin Meissner, pedagog şi om politic; importante contribuţii la dezvoltarea şcolii şi pedagogiei româneşti, prin elaborarea de regulamente, planuri de învăţământ, programe şi studii privind îmbunătăţirea procesului instructiv-educativ; membru de onoare al Academiei Române din 1934;  (n. 27 mai 1854, Iași).

 

 

 

 

Imagini pentru Constantin Meissner, pedagog

 

 

 

 

 

 

1946: S-a născut la Bucuresti, Costin Cazaban, compozitor, muzicolog şi profesor, stabilit  in Frantat, fiul actorilor Jules Cazaban si Irina Nadejde; (m. 20 februarie 2009, Paris).

 

 

 

 

 

 

 

Costin Cazaban

 

 

 

 

A absolvit Conservatorul National Superior de muzica din Bucuresti si a fost critic muzical si compozitor de muzica spectrala.

De asemenea a fost profesor de armonie si scriitura la Conservatorul George Enescu din Bucuresti (1971-1983), bursier DAAD (1974-75, Germania), participant la cursurile de vara de la Darmstadt (1982-1983), laureat cu premiile I si II la concursurile de compozitie ICONS (Torino, 1987).

In 1983 s-a stabilit la Paris. Doctor al Universitatii Paris I Pantheon-Sorbonne, cu teza Temps musical Espace musical comme fonctions logiques (1994), in care elaboreaza un sistem de compozitie si analiza muzicala bazat pe logica lui Stefan Lupascu.

Profesor la Universitatile Paris I, Paris III si Paris IV si Lyon II. Compozitiile sale au fost interpretate in Franta, Italia, Spania, Marea Britanie, Statele Unite, Olanda, Germania si Romania.

A participat asiduu la conferinte si congrese de specialitate. A fost membru al Centrului International de Cercetari si Studii Transdisciplinare (CIRET) si al SACEM (din 1981). A publicat peste 3.000 studii si articole de muzicologie si critica muzicala in “Le Monde”, “Le Monde de la Musique”, “La Revue Musicale”, “Silence” si a fost corespondent al Radio France International. Costin Cazaban a fost casatorit cu violonista Diana Josan si este socrul istoricului religiilor Bogdan Tataru-Cazaban.

 

 

 

 

 

 

1956: S-a născut în comuna Sânmiclăuș, județul Satu Mare, Silviu Lung, maestru emerit al sportului, fost portar al echipelor Universitatea Craiova, Steaua București si  al echipei naţionale de fotbal a României.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Silviu Lung a jucat într-un număr de 77 meciuri pentru Echipa Națională a României și a făcut parte din lotul României la Euro 1984 (Franța) și la Campionatul Mondial din 1990 (Italia).

A jucat în prima ligă spaniolă la Longroñes, dupa care s-a întors în țară, la Craiova, la Electroputere. A revenit la Universitatea Craiova în vara lui 1993.

S-a retras din fotbal în 1994. Din 2003 este cetățean de onoare al Craiovei.

În martie 2008 a fost decorat cu Ordinul „Meritul Sportiv” clasa a III-a, pentru rezultatele obținute la turneele finale din perioada 1990-2000 și pentru întreaga activitate.

 

 

 

 

 1966: A încetat din viaţă la Iasi, Octav Mayer, matematician, membru al Academiei Române, primul doctor în matematică pură din ţara noastră; este considerat unul dintre principalii realizatori ai teoriei reţelelor unei suprafeţe.

 

 

 

 

 

Imagini pentru Octav Mayer,photos

 

 

 

 

 

 

A avut contribuţii importante  în domeniul geometriei (principalul creator al geometriei diferenţiale centroafine) si a fost primul doctor în matematică pură din România (1920).

A fost membru titular al Academiei Române din 1955; (n. 22 septembrie/6 octombrie 1895, Mizil).

 

 

 

 

 

1973: S-a născut Bogdan Lucian Aurescu, jurist, diplomat de cariera, profesor, ministrul afacerilor externe în Guvernul Victor Ponta 4; (din 24 noiembrie 2014 pana in 17 noiembrie 2015).

În perioada 2004-2009 a fost Agentul României pentru Curtea Internațională de Justiție, coordonând activitatea echipei care a reprezentat România în procesul cu Ucraina de la Curtea Internațională de Justiție privind Delimitarea Maritimă în Marea Neagră, finalizat la data de 3 februarie 2009 cu un câștig de 79,34% din suprafața în dispută, adică 9700 km² de platou continental și zonă economică exclusivă care au revenit României.

 

 

 

 

 

Imagini pentru photos Bogdan_Aurescu

 

 

 

 

 

 

În perioada 2010-2011 a fost negociator-șef pentru România al Acordului româno-american privind apărarea antirachetă  și al Declarației Comune privind Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI dintre România și SUA.

Implicarea României va avea loc începând cu Faza a II-a a programului EPAA. Aceasta presupune găzduirea pe teritoriul românesc, la Deveselu, județul Olt, de interceptori tereștri, respectiv rachete de interceptare SM3-IB (Standard Missile 3, tip Block IB), care vor deveni operaționali începând cu finele anul 2015.

Din 2012 este conferențiar universitar în cadrul Departamentului de Drept Public al Facultății de Drept din Universitatea din București.

 

 

 

 

 

 

 

1977: S-a născut  gimnast de talie mondială Gina Gogean, retrasă în prezent din activitatea competiţională, laureată cu medalii de argint şi de bronz la Jocurile Olimpice de la Barcelona (1992) şi Atlanta (1996).

 

 

 

 

Imagini pentru Gina Gogean,photos

 

 

 

 

 

1991: A murit Henri H. Stahl, antropolog, etnograf, memorialist, sociolog, jurist şi istoric.

Provine dintr-o familie cu strămoși veniți din Alsacia și din Elveția francofonă, a fost fiul lui Henri Stahl (1877-1942) (inițiatorul stenografiei), fiind fratele mai mic al lui Șerban Voinea, activist al Partidului Social Democrat, și al scriitoarei Henriette Yvonne Stahl. A fost căsătorit cu o cunoscută pictoriță, Margareta Stahl.

 

 

 

 

 

Imagini pentru Henri H. Stahl, antropolog,photos

 

Incepând cu anul 1925 s-a implicat activ în acţiunile de cercetări monografice iniţiate de Dimitrie Gusti, luând parte, până în 1955, la toate campaniile monografice de studiere a satelor româneşti, fiind unul dintre colaboratorii apropiaţi ai  acestuia (alături de Victor Ion Popa, Mihai Pop şi Gheorghe Focşa).

Stahl l-a sprijinit pe profesorul Gusti în eforturile de a înfiinţa Muzeul Satului din Bucureşti (1936); membru corespondent, din 1974, şi membru titular, din 1990, al Academiei Române; (n. 1901).

După al Doilea Război Mondial și instaurarea regimului comunist, Stahl a fost implicat în proiecte ce aveau intenția să reînvie sociologia. A reușit abia după 1960, când a început să lucreze împreună cu echipa lui Miron Constantinescu la Bibliotheca Historica Romaniae, inițiată de Academia Română.

Din anul 1974 a devenit membru corespondent al Academiei Române iar în anul 1990 a fost ales membru titular al Academiei Române.

 

 

 

 

 

1992: A murit Margareta Sterian (născută Weinberg), pictoriţă, poetă şi traducătoare de origine  evreiască din România(din literaturile americană, engleză, irlandeză, poloneză, japoneză); (n. 1897, Buzau).

 

 

 

 

 

 

 

Imagine similară

 

 

 

 

 

 

1997: A murit   dramaturgul şi criticul dramatic Alecu Popovici; (n. 1927).

 

 

 

 

 

 

Imagini pentru criticul Alecu Popovici

 

 

 

 

 

A urmat Liceul National din Iasi în perioada 1942-1945. Dupã absolvire a frecventat cursurile Facultãtii de Medicina din Iasi.

Cu mult înainte de a-si termina studiile, elevul si apoi studentul Alecu Popovici s-a simtit atras de literaturã publicând în 1945, primul volum de versuri intitulat „Cu abecedarul”.

  Deşi a excelat în dramaturgia pentru copii, Alecu Popovici a lăsat şi câteva volume de poezii: „Băiatul cu ricşa”, „Mici si mai mici”, „Eu şi prietenii mei”, „Zâmbiti vă rog”, „Povestea poveştilor”.

 

 

 

 

 

2004: A fost lansată de la Capul Midia, prima rachetă ecologică, construita de 12 specialişti români, pentru competiţia internaţională organizată de Fundaţia Americană „X-Prize” din St. Louis.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Denumită „Demonstrator 2B”, racheta a folosit  drept combustibil apă şi oxigen, fiind considerată ecologică în proporţie de 100%. Acest prim zbor a durat 42 de secunde.

 

 

 

 

2017: A murit Dumitru Orăşeanu, medic pediatru (competenţe în pneumologie, ecografie generală, toxicologie clinică) și profesor; (n. 1946).

A fost șeful Secției Pediatrie III la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” (1995-2014), membru fondator al Societății Române de Cardiologie Pediatrică, membru fondator și președinte (2010-2014) al Societății Române de Pneumologie Pediatrică.

 

 

 

 

 

 

 

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/09/09/o-istorie-a-zilei-de-9-septembrie-video-3/

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse) :

 

 

 

 

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;

  3. e.maramures.ro ;

  4. Wikipedia.ro.;

  5. mediafax.ro ;

  6. Enciclopedia Romaniei.ro ;

  7.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;

  8.  Istoria md.;

  9. istoriculzilei.blogspot.ro;

09/09/2019 Posted by | DIVERSE | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Cine nu iubeşte câinii ?

Imagini pentru oameni si câini photos

 

 

 

 

De ce iubim câinii?

 

 

Oamenii de stiinta au descoperit de ce ne iubim cainii aproape la fel de mult ca pe propriii copii.

Astfel, potrivit sciencealert.com, care relateaza concluziile unui studiu publicat recent, atunci cand ne uitam in ochii unui câine, atât în creierul oamenilor, cât si în cel al animalului se eliberează oxitocina – ”hormonul iubirii/fericirii”.

Mecanismul este acelaşi cu cel al formării legăturii dintre o mama si copilul său. Interesant este însă că, aceasta legatură psihologică nu exista si cu lupii, animalele din care au evoluat ”cei mai buni prieteni ai omului”.

”Aceste descoperiri susţin existenta unei legături între specii, mediata pozitiv de oxitocina si facilitata de privire”, explica Miho Nagasawa, de la Universitatea Azabu din Japonia.

Anterior, echipa  lui Nagasawa a promovat ideea ca prietenii noştri canini pot stimula eliberarea de oxitocină, insă acest studiu şi-a propus sa mai facă un pas in faţă şi să stabilească dacă patrupedele sunt cele care provoacă acest proces.

Pentru a testa ipoteza, cercetatorii japonezi au luat 27 de caini pe care i-au pus intr-o camera alaturi de stapani si de doi necunoscuti.

Cainii au fost apoi stropiţi pe nas fie cu soluţie salina, fie cu oxitocina.

Femele stropite cu oxitocina au petrecut mult mai mult timp uitandu-se la stapani decat cele stropite cu solutie salina.

Acest lucru a dus la cresterea nivelului de oxitocina, atat din sangele stapânilor, cat si din cel al cainilor, sugerand faptul ca ar fi vorba despre un raspuns direct.

Din motive inca necunoscute, masculii nu au fost la fel de susceptibili la dozele de oxitocina.

Echipa a analizat apoi nivelul de oxitocina al lupilor domesticiti, dar si ale oamenilor care i-au crescut, insa nu au descoperit nicio legatura.

Cercetatorii sustin ca lupii care au trait in apropierea comunitatilor de oameni in urma cu mii de ani au ”deturnat” mecanismul de legatura intre parinte si copil, explicand astfel modul in care a evoluat relatia foarte stransa dintre oameni si caini.

”Descoperirile sugereaza cum au profitat câinii de sensibilitatile noastre parentale – folosindu-se de comportamente precum – privitul in ochi – pentru a genera sentimente de recompensa sociala si comportamente de ingrijire (…)

Este un mecanism foarte puternic prin care cainii ne-au castigat inimile si noi pe ale lor”, noteaza Evan MacLean si Brain Hare, de la Universitatea Duke.

 

Sursa: Animal Zoo

 

 

 

09/09/2019 Posted by | LECTURI NECESARE | , , , , , , , | 2 comentarii

ABSENȚA PREŞEDINTELUI SLUGĂ RUSEASCĂ AL R. MOLDOVA LA SOLEMNITĂȚILE DE COMEMORARE A IZBUCNIRII CELUI DE-AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL DIN POLONIA

Marele absent de la ceremoniile din Polonia a fost  președintele Rusiei, Vladimir Putin, care pur și simplu nu a fost invitat, numele său lipsind de pe lista invitaților anunțată de președinția poloneză încă din luna martie a.c.

Atunci, biroul de presă al administrației prezidențiale poloneze a transmis, la solicitarea AFP,  că ”criteriile de selecție a invitaților au ținut cont nu atât de argumentele istorice, cât de cele legate de situația politică actuală. Dramaticele evenimente vor fi comemorate de Polonia împreună cu acele țări cu care colaborăm îndeaproape, într-o lume a păcii, bazată pe respectarea principiilor dreptului internațional”

Rusia a reacționat cu furie la acest mesaj.

”În ciuda contribuției indubitabile și decisive a Rusiei la înfrângerea lui Hitler și la eliberarea Poloniei de sub ocupația nazistă, nu este loc pentru noi la aceste ceremonii. Fie ca aceasta să rămână în conștiința autorităților poloneze”, se arăta într-o declarație a ministerului rus de externe, citată de The Times of Israel.

Aflat la remorca Rusiei, prea plecatul preşedinte al R.Moldova, nu a participat la ceremoniile organizate  la Varşovia pentru comemorarea invadării Poloniei de către Germania nazistă şi URSS şi izbucnirii celui de-Al doilea război mondial.

 

Dodonul îi consideră pe cotropitorii ruşi  …”eliberatori”.

 

 

Dodon, amnezia istorică şi interesul nostru naţional.

 

 

Anatol-Petrencu

Foto: Prof. univ. dr. Anatol Petrencu 

În şedinţa Mesei Rotunde cu Statut Permanent (MRSP) „Reîntregirea”, desfăşurată pe data de 4 septembrie 2019 la Chişinău, am ascultat şi discutat informarea prezentată de conf. univ. dr. Anatol Ţăranu, referitoare la neparticiparea preşedintelui Republicii Moldova la manifestările din Polonia, prilejuite de împlinirea a 80 de ani de la declanşarea celui de-Al Doilea Război Mondial.

În urma discuţiilor am constatat, cu regret, că absența preşedintelui I. Dodon la solemnitățile din Polonia este o dovadă a lipsei de cultură politică și constituie o lovitură dată intereselor naţionale ale Republicii Moldova.

Indiferent de ce considerente s-a condus preşedintele I. Dodon, refuzul său de a participa la solemnităţile din Polonia, alături de liderii statelor europene și SUA, a prejudiciat imaginea Republicii Moldova, a contribuit la izolarea statului nostru pe plan european,  a umbrit bunele relaţii, dintre popoarele noastre.

În cadrul dezbaterilor s-a subliniat marele sprijin pe care îl oferă Polonia Republicii Moldova pe plan european şi mondial, marea însemnătate pe care o are piaţa poloneză pentru producţia agricolă moldovenească, în special –  producția vinicolă (Polonia fiind cel mai mare importator de vinuri din Republica Moldova), imensa importanţă a Poloniei în oferirea locurilor de muncă pentru cetăţenii Republicii Moldova, aportul uriaş în menţinerea legăturilor culturale, ştiinţifice, turistice etc.

Cu ocazia aniversării a 80–a de la declanșarea războiului mondial ce a avut urmări nefaste pentru poporul polonez,  – după cum este bine cunoscut, marea conflagrație nu a ocolit nici poporul român – , adresăm conducerii Poloniei, prietenilor noştri, întregului popor polonez un mesaj de compasiune, sprijin și solidaritate.

În anii de grea cumpănă poporul polonez a beneficiat de sprijinul poporului român, inclusiv de cei care locuiau în Basarabia, iar după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial și instaurarea regimului comunist de tip sovietic, soarta popoarelor noastre a fost aproape identică, fiind caracterizată prin represiune, foamete, deportări, sovietizare și îndoctrinare ideologică. Această experiență istorică amară ne face să acționăm pe direcția colaborării și sprijinului reciproc.

Marea majoritate a cetăţenilor Republicii Moldova cunoaşte conținutul Pactului Molotov-Ribbentrop, semnat la 23 august 1939 de cele două tiranii ale secolului trecut – cea nazistă şi cea sovietică –  felul în care au fost realizate prevederile lui, ororile suferite de popoarele noastre.

Din păcate, mai există oameni, printre ei și de cei cu veleități politice, care suferă de amnezie istorică; spre regret, unii din ei ocupă posturi importante în stat.

Condamnând comportamentul lor iresponsabil și vicios, ne consolăm cu gândul că aflarea lor în funcţii este vremelnică, pe când popoarele noastre sunt veşnice.

Prof. univ. dr.-hab. Anatol Petrencu, Chişinău, 5.09.2019

 

 

09/09/2019 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat asta: