CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Guvernarea social-democrată „nu e bună”…


 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cresc pensiile, dar guvernarea social-democrată „nu e bună”!

 

 Ministrul Muncii, Marius Budăi, pe un ton calm, lipsit de orice emfază, a făcut anunţul aşteptat:

Odată cu intrarea în vigoare a Legii pensiilor, pentru aproape 5 milioane de pensionari din ţară, la 1 septembrie valoarea punctului de pensie a crescut cu 15%.

Impactul bugetar pentru această majorare consistentă este 8,4 miliarde lei.

Următoarea majorare a pensiilor este prevăzută anul viitor, când valoarea punctului de pensie va fi augumentată de la 1265 lei la 1775 lei.

Să ne înţelegem: nu suntem în faţa unui cadou al guvernului actual, cu iz electoral făcut pensionarilor, este vorba de respectarea unui program de guvernare, în care „componenta socială” n-are precedent.

Nici o guvernare anterioară, de stânga, de dreapta sau „bălţată”, n-a întors faţa, atât de generos, spre o categorie socială care a muncit pentru ţara asta a noastră.

Pensiile sunt plătite anual din ceea ce se colectează tot anual pentru pensii, de la cei ce lucrează acum, fireşte cu corecţiile de rigoare de la bugetul de stat.

S-a vorbit de statul asistenţial, de tot felul de neaveniţi, dar peste tot în lumea civilizată există o grijă statornică pentru respectiva categorie socială.

Şi nu numai. Statul român, o spun statisticile, era pe un loc codaş la asistenţa socială, la nivelul Uniunii Europene.

PSD n-a făcut, exceptând-o pe fostul  ministrul al Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, o susţinută descriere a gestului reparatoriu săvârşit, şi s-a ajuns, până acolo, încât chiar ex preşedintele ţării Traian Băsescu, care pe mandatul său îngheţase pensiile, să se arate uimit de lipsade reacţie pozitivă la politicile sociale ale social democraţilor.

Direcţia spre care se îndreaptă ţara e greşită, ne spune silabisit preşedintele Klaus Iohannis, care nu omite să considere guvernarea actuală ca fiind toxică, haotică, incompetentă, coruptă.

Clişee de duzină…

De ce e greşită direcţia, nu prea înţelegem: guvernarea actuală are creştere economică, notabilă la nivelul UE, are încasări la bugetul de stat, a făcut majorări salariale la toate categoriile de bugetari, a dat ajutoare sociale pentru cei cu dizabilităţi, majorând ajutoarele de şomaj.

Mamele cu copii, studenţii, au primit de asemenea stimulente fără egal.

Ce trebuia să mai facă actuala guvernare, blocată alminteri sistematic, pentru a fi „una bună”? Poate doar să imite guvernarea Cioloş!

 Alt partid ispitit să continuie politicile sociale, fără precedent, nu se zăreşte pe scena politică.

Dar cât de moral este ca social-democraţii să facă eforturile financiare deloc de neluat în seamă şi votul sau opţiunea beneficiarilor să se indrepte spre un alt partid?

Care prin declaraţiile în spaţiul public nu lasă deloc impresia că ar saluta ceea ce se face momentan pentru asistenţa socială.

O galerie zgomotoasă, vitaminizată de două-trei ambasade tutelare, ne-a cam pecetluit soarta democraţiei.

Ceva în neregulă se petrece cu noi. Nu discutăm de o guvernare ideală, care nu există în lume, dar să salutăm ceea ce face bine actuala guvernare.

Să punem punct, fiindcă fiecare doarme cum  îşi aşterne, înţelepciune veche, şi mereu actuală.

Mircea Canţăr

 cuvântullibertăţiipress.ro 

https://cvlpress.ro/03.09.2019/cresc-pensiile 

08/09/2019 - Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , ,

30 comentarii »

  1. Fiecare vorbește (nu gândește) după cum îi e dosarul.
    Mircea Canţăr a condus gazeta „Înainte“ în perioada comunistă, apoi, după ’89, ziarul rebotezat „Cuvântul Libertății“, ziar abonat la contracte generoase de publicitate cu Primăria Craiova (Olguţa Vasilescu) și Consiliul Județean Dolj (Ion Prioteasa).
    Costin Radu Caţăr (fiul) a fost șeful de cabinet al baronului PSD Ion Prioteasa. A picat testul grilă de admitere în MAE, dar a fost numit subsecretar de stat în MAE, avocat al României la Curtea de Justiție a UE. În aceasta calitate, prin neglijența lui, România a pierdut 80 mil. EUR. (http://www.ziare.com/europa/romania-ue/detaliile-din-spatele-procesului-de-80-de-milioane-de-euro-pierdut-de-romania-la-tribunalul-ue-1560042).
    Cam ce v-ați aștepta de la acest țuțer? Să scrie despre deprecierea monedei, despre deficitul balanței de plăți și de cont curent?

    Apreciază

    Comentariu de Florin | 08/09/2019 | Răspunde

    • E tare ciudat faptul că d-ta în loc să judeci dacă ce se spune în articol corespunde realităţii şi e în concordanţă cu adevărul, ne serveşti panseuri de tipul „autorul e un „e ţuţer”, sau „ziarul „Cuvântul libertăţii” a existat sub un alt nume în perioada comunistă, iar după căderea comunismului a avut contracte grase de publicitate cu Primăria Craiova şi cu păcătoasa de Olguţa, cea prinsă de cucernicii de la DNA că a vopsit faţadele clădirilor cu nuanţe urâte, nu cu culori superbe ca Klaus Werner cel viteaz la Sibiu”.
      Sunt revoltat şi în plus consider că e de neiertat faptul că jurnalistul Canţăr are un fiu care n-a reuşit testul la MAE, dar a fost primit subsecretar de stat şi a fost avocat al României la Curtea de Justiție a UE, unde România a pierdut un proces şi bani din cauza aceluiaşi fecior de comunist care în plus e şi curvar, beţiv şi drogat, coruptul dracului !
      Toate bune şi frumoase, Florică puiule, numai că d-ta, după obiceiul opoziţiei noastre ultra cinstite şi gata să acceadă la ciolan urcată pe valul nemulţumirii maselor de salariaţi şi pensionari înfuriaţi de creşterea deficitului de cont curent, nu ne spui un lucruşor simplu şi anume dacă ce se scrie articolul e adevărat.
      Dacă acum câteva zile a plouat, nu are legătură cu guvernarea…

      Până una alta, o guvernare se judecă după fapte, nu după cârcoteli şi bârfe de două parale…
      Ia zi matale, Florinele dragă, dacă ce scrie în articol penalul şi scârba aia comunistă de Canţăr e adevărat?
      O fi adevărat ce spune ţuţerul Canţăr că în guvernarea Psd actuală se înregistrează o creştere economică notabilă, care situează România pe locul 2 în UE, că au crescut substanţial încasările la bugetul de stat, că şomajul a scăzut substanţial, că s-au făcut majorări salariale masive,că s-au dat ajutoare sociale pentru cei cu dizabilităţi ?
      Ai aflat că mamele cu copii şi studenţii, au primit de asemenea stimulente majorate?

      Uite că a scăzut şi preţul cartofilor care te băga în sperieţi la începutul anului, după ce trădătoarea aia de Veorica îl crescuse personal nejustificat şi abuziv!

      Încă nu ţi-ai dat seama că ce spui d-ta e penibil şi se încadrează în valul de lături de care a avut parte guvernul PSD, încă din prima săptămână de existenţă,când chiar dacă nu apucase să ia nici o măsură, Johannis şi # sorosiştii noştri dragi îi cereau demisia?
      De ce nu ieşi matale în piaţă împreună cu Angi, Ceauşescu şi Bot să strigaţi din toţi rărunchii de # rezistenti: „puie Monta”, „muie psd”, „jos ciuma roşie”, „Dăncilă la puşcărie”, „demisia, demisia” !
      De ce nu scrii pe bloguleţul matale : „NU VREM PENSII MĂRITE!”, „NU NE TREBUIE SALARIU MĂRIT!”, „CEREM CREŞTEREA ŞOMAJULUI PE BAZE SĂNĂTOASE!”, ” # Rezist te iubim, că ca tine nu găsim!”,
      „Barna preşedinTe, sau dacă nu – Joiannis reales, că a făcut multe pentru ţară şi popor, dar nu prea se ştie ce !”

      Apreciază

      Comentariu de cersipamantromanesc | 09/09/2019 | Răspunde

      • Ceruțule, că mai patrihoți ca tine-s doar psd-eii, iar tu nu ești, revista aia a fost tot timpul condusă de ăsta – lupu-și schimbă părul, dar năravul …
        În ce-l privește pe pui, funcționează alt proverb – ce naște din pisică, șoareci …
        Pe scurt, ADN-ul nu se schimbă la un individ odată cu numele revistei păstorite, dar se transmite puilor.
        Pa. Încearcă să pari mai subtil.

        Apreciază

        Comentariu de Florin | 09/09/2019

      • Vino cu argumente, Florinele, cu argumente, nu cu păreri ridicole neargumentate.
        În evul mediu sau în antichitate, dacă un sol aducea o veste rea unui despot, acel sol era decapitat, numai pentru că tiranului nu-i plăcea vestea…
        Acum suntem în modernul secol XXI şi putem judeca fără teamă cu creierul nostru.
        „Argumentele” de genul jos „dictatorul cu mustaţă”, sau „politicianul cu papion”, sau „muie psd” pot fi valabile pentru decerebraţi, nu în cazul celor care pretind că gândesc…

        Concret,ce te nemulţumeste la acel ziar care ţi-a dat vestea bună că economia creşte, salariile şi pensiile cresc şi vor creşte şi mai mult la anul, şomajul a scăzut mult sub actualul nivel din ţările europene, că au fost eliminate multe taxe si impozite şi a fost scăzut TVA-ul la unele produse şi servicii ?

        Nu te speria, nu voi vota cu candidatul PSD la preşedinţie, am să votez cu Mircea Diaconu.
        Nu pot însă să nu recunosc, fără nici o patimă că în anii de guvernare PSD ţara mea şi a ta a progresat semnificativ.
        Lasă vrăjelile propagandistice şi lozincile fetide şi raţionează, Florică, raţionează!..
        Dezbară-te de propagandă şi încearcă să fii obiectiv, dacă zici că ţi-a rămas respectul de sine.

        Apreciază

        Comentariu de cersipamantromanesc | 09/09/2019

      • PS
        Aştept cu nerăbdare să văd ce val de lături i se va arunca în cap lui Mircea Diaconu…
        Nu-i aşa că Diaconu are nasul mare şi că Klaus e mai frumos ?
        Uite nişte argumente pentru o alegere politică în cunoştinţă de cauză.

        Apreciază

        Comentariu de cersipamantromanesc | 09/09/2019

      • Ceruțule, cum ți-am mai zis, nu te agita. Oricât ai scrie, și tu și eu, va fi un singur tur. Cu Diaconu am să-ți zic altădată o poveste plăcută autentică, n-au intrat zilele în sac. Până atunci, te las să citești http://nascutpelistaneagra.wordpress.com/2019/08/30/iepurasii/.

        Apreciază

        Comentariu de Florin | 09/09/2019

      • Dragă Floricele, văd că te-ai specializat în ocolirea răspunsurilor concrete şi a răspunsurilor directe.
        Cine te-a întrebat de turul I sau II ?
        Eu te tot întreb dacă datele oferite în acel articol de ziar corespund adevărului.

        Nu mă interesează dacă autorul articolului a lucrat la ziarul acela comunist, dae mă interesează dacă d-ta ai ştiinţă de progresele înregistrate de România după plecarea lui Băşescu de la putere.
        Văd că ţi se tot limbă plimba-n gură şi umbli cu tot felul de abureli neserioase, în încercarea de a nu răspunde concret la întrebările simple care ţi se pun.
        De data asta ai înţeles, sau doreşti să ţi se facă o schiţă?

        Apreciază

        Comentariu de cersipamantromanesc | 09/09/2019

      • Îți aduci aminte de Vadim? Mentorul lui, Barbu, scria într-o prefață cum a venit Vadim „în teniși și cu bască”. Vadim era însă cu adevărat talentat. Problema era absența caracterului. Un escroc îți spune exact ceea ce vrei să auzi. Nu contează că ieri a zis exact opusul pentru alte urechi. Asta înseamnă ADN-ul.
        În ADN-ul ăstuia e „linia partidului”. Nu va putea să se abată niciodată de la ea. Ori „linia partidului” este exact asta – „ce buni am fost noi”, fiindcă deja vorbesc și ei la trecut. Ce anume îl recomandă a fi credibil? Devalorizarea leului? Deficitul balantei de plăți? Deficitul de cont curent? Îndatorarea nepoților?
        Chestia cu pensiile e doar o mascaradă de campanie. De ce n-au respectat reglementările privind indexarea anuală? Pensiile ar fi fost mai mari și s-ar fi mărit de mult timp.
        Ți-am mai spus. Fii mai subtil. Ești prea pe față. Nici Șt. Gheorghiu nu mai are specialiștii pe care-i avea. Oricum, scrii degeaba. Faptul că vom avea doar un tur este o evidență și un argument complet.
        Dacă ai citit statisticile, știi că doar un pensionar din cinci i-a votat. S-au schimbat vremurile, au mai murit din ăia, … Liniștește-te.

        Apreciază

        Comentariu de Florin | 09/09/2019

      • Ai o gândire tare încâlcită . Pe scurt,simţi enorm şi vezi monstruos, vorba marelui Caragiale şi ocoleşti inabil să răspunzi concret la întrebările care ţi se pun
        Tot nu ai răspuns la întrebarea pe care ţi-am pus-o toată ziua.
        Întreb din nou, e de bine că au fost mărite pensiile şi salariile,că a scăzut şomajul, că a crescut constant economia ţării ?

        Apreciază

        Comentariu de cersipamantromanesc | 09/09/2019

      • Cred că ți-am răspuns, dar nu sunt sigur, sunt pe telefon. Spune-mi dacă nu găsești răspunsul.

        Apreciază

        Comentariu de Florin | 09/09/2019

      • De ce te tot dai după cireş, mă maestre? Ştii sau nu ştii răspunsul?
        Repet întrebarea pe care o tot pun de ieri:
        Ţi se pare benefic pentru ţară faptul că economia înregistrează una dintre cele mai mari creşteri economice din Europa, că au fost mărite salariile şi pensiile, că au fost reduse impozitele şi taxele, că au crescut subvenţiile acordate de stat pentru stimularea producţiei agricole?
        Da sau nu, terţium non datur…

        Apreciază

        Comentariu de cersipamantromanesc | 10/09/2019

      • Se pare că nu ți-am răspuns. Probabil, am vrut să te menajez. Fiindcă insiști, …
        Masa monetară de pe piață provenită din niște venituri fără vreo activitate productivă în spatele lor (salarii bugetare, pensii) este ceea ce a depreciat leul, a dezechilibrat balanța de plăti și contul curent. Creșterea economică la care te referi este „pe consum”, adică a crescut bugetul prin TVA-ul provenit din cumpărăturile și importurile masive, nu din cauza vreunei producții oarecare.
        O creștere economică serioasă s-ar fi realizat prin măsuri economice inteligente, prin stimularea unor ramuri economice, prin investiții directe. Dar, de la guvernul tău, nu poate fi cerută ințelepciune economică. El are probleme cu alfabetul.
        Consecința – reducerea puterii de cumpărare, îndatorare pe mai multe generații. D-ta n-ai de unde să știi fiindcă nu mergi la piață.
        Nu mi-ai spus de ce n-au majorat pensiile pe algoritmul legal, indexare anuală la 1 ianuarie cu inflația? Ar fi fost mai mari, oamenii ar fi primit banii de mai multă vreme.
        Oricum, îți strici tastatura inutil – va fi un singur tur.

        Apreciază

        Comentariu de Florin | 10/09/2019

      • Tot nu ai răspuns la întrebarea simplă pe care ţi-am pus-o.
        Eşti o raritate măi domnule dragă: spui că ce creşte, de fapt scade! Asta da logică de fier …

        Nu ştiai că lozincile şi propaganda de doi bani nu au cum să suplinească analiza economică serioasă, mai ales atunci când se bazează pe cifre false, aşa cum faci d-ta ?
        – Pomeneşti de , citez : „Masa monetară de pe piață provenită din niște venituri fără vreo activitate productivă în spatele lor”
        Uau ! Chiar aşa ?
        Ia du-te matale la statistici şi vezi ce ramuri ale economiei au contribuit substanţial la cresterea PIB şi ce „activităţi neproductive” susţin aceste ramuri ale economiei ?
        Zici că românii consumă mult, contribuind astfel la creşterea economică?
        Chiar nu poţi să dai un răspuns la întrebarea simplă care vine după acest şablon propagandistic, anume că românii nu pot avea venituri, dacă nu produc nimic.
        Iei salariu dacă munceşti, nu-i aşa ? Dacă nu munceşti, de unde bani ,şi încă mulţi, pentru salariu şi implicit pentru consum, cu care să se susţină creşterea PIB-ului?
        – Privitor la deprecierea leului,ai face bine să citeşti ce spunea guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, în conferinţa privind Raportul trimestrial asupra inflaţiei:
        „Nu avem motive serioase să vedem o depreciere a leului, dar să nu mă întrebaţi cât va fi cursul, pentru că nici eu nu ştiu, a declarat guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR) „.

        D-ta nu auzi decât ştirile negative, nu-i aşa ?

        Nu este stimulată economia prin măsuri inteligente?
        Numai ce ţi-am vorbit de subvenţiile acordate de stat, iar d-ta vii la plesneală şi reciţi textele propagandei „anti” de tip „gică-contra”, ignorând pur şi simplu faptul incontestabil că subvenţiile acordate unor ramuri economice chiar sunt măsuri de stimulare economică!

        Agentia de evaluare financiara Standard & Poor’s, a reconfirmat ratingul de tara al Romaniei la BBB- cu perspectiva stabila.

        Cât despre „îndatorarea pe mai multe generaţii”, bine ai face să nu mai serveşti vrăjeli stricate de genul ăsta.
        Marş la statistică şi află că Eurostat a comunicat că România ose numără printre ţările cu cele mai mici datorii publice din UE.

        Datoriile guvernamentale de 34,4% din PIB plasează România pe locul 4 în topul ţărilor cu cele mai mici angajamente publice financiare arată datele comunicate vineri de biroul de statistică al Comisiei Europene – Eurostat.
        Tu să te întrebi cum rezistă coloşii economici europeni Franţa, Italia,Germania etc. , care au datoria publică dublă si chiar triplă raportată la Pib, comparativ cu România.
        De altfel datoria publică faţă de PIB în zona euro (EA19) s-a situat la 86,8%. Compară cu 35 % cât are România şi caută urgent o batistă să lăcrimezi în ea, când nu ai în apropiere pe deşteptul care îţi mănâncă rahat despre starea catastrofală în care te-a adus ciuma roşie, observabilă cu ochiul liber când mergi la piaţă.
        Am văzut pentru a nu ştiu câta oară, că te bagi în seamă singur, fără să ai nici cel mai mic respect pentru adevăr.
        Eşti adeptul lozincilor scurte şi stupide, fără legătură cu problemele reale ale ţării, fapt care explică şi de ce promiţi să-l realegi pe Werner cel viteaz, prezidentul drag care de 5 ani de când e la Cotroceni nu a reuşit absolut nimic notabil, în afară de vorbăraie fără rost.
        Poţi d-ta să spui măcar trei relizări benefice pentru ţară, ale iubitului conducător.

        În rest,omul e pe linie şi dă tonul maselor promovând idfealurile generoase sintetizate de sloganuri însufleţitoare de tipul: muie psd, jos ciuma roşie, Dăncilă la puşcărie, vreau guvernul meu !

        În încheiere, îţi propun să vezi un filmuleţ cultural,conceput parcă special să te relaxeze:

        Apreciază

        Comentariu de cersipamantromanesc | 10/09/2019

      • Pe scurt, cred că trebuie să încheiem comentariile – le reluăm altădată.
        Dar dacă ce spun eu, iar d-ta spui că sunt bazaconii, s-ar fi realizat, nu creșteau salariile, pensiile ar fi fost indexate cu inflația, leul nu s-ar fi devalorizat și puterea de cumpărare a românilor, inclusiv a dumitale, ar fi crescut. Mai vorbim, pa.

        Apreciază

        Comentariu de Florin | 10/09/2019

      • Pe scurt, eu insist să spui cu subiect şi predicat dacă măririle de pensii şi salarii sunt un lucru bun şi dacă situarea pe locul doi în Europa la cresterea economică e îmbucurătoare, sau e un act criminal şi antinaţional al ciumei roşii şi un motiv de ieşit în stradă împotriva guvernului, în frunte cu Angi, Bot, Barna, Ceauşescu,Klaus,şi cu matale.
        E timpul ca poporul să ştie că mărirea veniturilor e practic o micşorare şi că viitoarea guvernare # îi promite salarii şi pensii scăzute – crescute, adică o politică inversionistă, comparativ cu asta pe care o duce acum muie psd !
        Votaţi Barna şi dacă nu iese Barna, votaţi Joiannis ! Heil !

        Apreciază

        Comentariu de cersipamantromanesc | 10/09/2019

      • PS: Studiază şi asta :

        Apreciază

        Comentariu de cersipamantromanesc | 10/09/2019

      • PPS:
        Jos PSD !

        Apreciază

        Comentariu de cersipamantromanesc | 10/09/2019

      • „Pe scurt, eu insist să spui cu subiect şi predicat dacă măririle de pensii şi salarii sunt un lucru bun”. Răspuns (pe scurt):
        NU (explicații în mesajele anterioare).

        Apreciază

        Comentariu de Florin | 10/09/2019

      • Brava, Floricele ! Aştept să-i aud pe luminaţii tăi stăpâni că vor susţine în campania electorală diminuarea pensiilor şi salariilor pe motiv că nu este un lucru bun mărirea acestora şi pe urmă sigur pentru alegerea preşedintelui va fi un singur tur, câştigat de Mircea Diaconu.
        Daţi-i înainte cu aceiaşi sinceritate şi va fi bine pentru ţară !

        PS.
        Poate ai să ne spui măcar trei lucruri bune făcute de iubitul nostru prezident în acest prim mandat pe care îl încheie acum. Numai trei ! :))

        Apreciază

        Comentariu de cersipamantromanesc | 10/09/2019

      • Ciuma roșie (eu le spun Zdrențele roșii) este o realitate, nu poate fi ignorată. Poporul (am văzut că îți place să fii poporar) nu o agreează, v-a arătat la ultimul vot.
        Ține mine (trei cuvinte): UN SINGUR TUR.

        Apreciază

        Comentariu de Florin | 10/09/2019

      • Trebuie să schimbi stilul. Spune-le ălora să te mai cizeleze, noroc cu mine că sunt indulgent, altfel trafic aproape inexistent.
        Probabil că știu și ei că efortul ar fi în van.

        Apreciază

        Comentariu de Florin | 10/09/2019

      • Dacă tot vorbeşti de trafic, Blogul „Născut pe lista neagră” se situa pe 3 septembrie 2019 pe poziţia 2368 în clasamentul http://www.zelist.ro/bloguri.
        Blogul „Cersipamantromanesc” se afla la aceeaşi dată pe poziţia 441. https://www.zelist.ro/bloguri/pagina-9.html
        Asta pentru că te dai fălos şi te autoapreciezi indulgent nevoie mare…

        Apreciat de 1 persoană

        Comentariu de cersipamantromanesc | 10/09/2019

      • Cred că acum d-ta chiar ai ocolit răspunsul, dar nu contează.
        Să știi că m-am gândit cu multă duioșie la tine de mai multe ori. S-ar putea să nu vii din izvorul de știință și ințelepciune al A.A.Jdanov, azi snspa.
        S-ar putea să vii de la unul din multiplele institute de istorie (câteva își zic ale academiei – cum la noi e plin de academii, mi-e greu să spun care din ele). Unul dintre ele a fost al „partidului” – are o probabilitate mai mare.
        Oricum, în zona asta „ți-a căzut buricul” (expresia foarte plastică a soacră-mii).

        Apreciază

        Comentariu de Florin | 10/09/2019

      • Apreciază

        Comentariu de cersipamantromanesc | 11/09/2019

  2. Niste jeguri inconștiente ….
    Acoperim deficitul uriaș cu imprumuturi la cele mai mari dobânzi din Europa !…
    mergem vitezește pe drumul Greciei !

    Apreciat de 1 persoană

    Comentariu de Giro | 09/09/2019 | Răspunde

    • Atenţie, informarea d-tale e greşită…
      Împrumuturile Românioei sunt incomparabil mai mici decât cele făcure de multe state europene. Citeşte şi mai discutăm. Eventual întreabă un economist deştept şi abia pe urmă dă-ţi cu părerea.

      Apreciază

      Comentariu de cersipamantromanesc | 09/09/2019 | Răspunde

      • Raportează cifrele la populație, la PIB. Vei avea surprize.

        Apreciază

        Comentariu de Florin | 09/09/2019

      • Surpriză, mister, groază… Florică n-are habar care e cifra exactă a populaţiei trăitoare în România, dar se avântă în calcule economice bazate pe statistica populaţiei!

        Apreciază

        Comentariu de cersipamantromanesc | 10/09/2019

    • Sunt de aceeași părere.

      Apreciază

      Comentariu de Florin | 09/09/2019 | Răspunde


Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.