La Chișinău a apărut un partid românesc

 

Foto:

Vlad Țurcanu, Președintele Partidului Popular Român din R.Moldova. 

Vlad Țurcanu a fost, timp de patru ani, consilier și purtătorul de cuvânt a președintelui Nicolae Timofti în perioada 19 aprilie 2012 până la 21 ianuarie 2016.

Este cunoscut pentru activitatea sa de jurnalist. A fost în trecut membru al Consililului Coordonator al Audiovizualului, iar în 2009 a fost director de dezvoltare la programul mass-media al Institutului american IREX, USAID. 

 De ce a apărut un partid românesc la Chișinău?

Partidul Popular Românesc vine să umple un gol pe scena politică moldovenească. 

Ultima picătură în paharul umilinței și al revoltei a fost concertul lui Dodon de pe 24 august, consacrat „eliberării Moldovei de fasciști”.

Prezența în inima Chișinăului, la un eveniment public care glorifica regimul sovietic, la aproape 30 de ani de Independență, a ministrului rus al Apărării (care ar putea fi inculpat pentru crime împotriva umanității), a fost ca un duș rece pentru moldoveni.

„Așa arată lupta cu oligarhia?”, s-au întrebat oamenii.

Oricât și-ar dori ei să trăiască mai bine, nu pot fi convinși că pentru asta trebuie să accepte să se întoarcă vremurile de odinioară, în care de la Moscova veneau niște inși spilcuiți și, deseori, prost educați (ca Rogozin), ca să dea indicații prețioase băștinașilor care tocmai coborau din deal de la vie să ia cunoștință cu civilizația.

Maia Sandu și Andrei Năstase i-au permis lui Igor Dodon să organizeze acest spectacol neplăcut și insultător, şi tot ei, de dragul unei susțineri relative din partea acestuia, l-au ajutat să se întărească politic și administrativ în Republica Moldova. Acesta este adevărul.

Din neputință, prin complicitate, din naivitate – e mai puțin important, Dodon i-a tras pe sfoară.

Nu i-a ajutat să reabiliteze justiția, dar a obținut din partea lor o libertate de mișcare pe care o folosește pentru a repune Republica Moldova pe orbita rusească.

Este alegerea Blocului ACUM să se apropie periculos de mult de socialiști, dar e și dreptul electoratului pro-european și pro-românesc să respingă această combinație.

Dacă PAS și Platforma DA doresc să se miște de pe dreapta spre stânga, n-au decât.

E tot mai greu de înțeles ce rațiune politică ieșită din comun justifică tolerarea de către Blocul ACUM, (care se declară  proeuropean) a acțiunilor sfidătoare ale lui Dodon.

În trei luni de guvernare, coaliția nefirească  dintre proeuropeni şi sluga rusească Dodon n-a rezolvat nimic în zona instituțională, unde își reclama competențe speciale.

În cele aproape 100 de zile de grație n-a reușit să readucă instituțiile cheie în albia democrației, iar unde a insistat – la Curtea Constituțională – s-a umplut de rușine.

De ce-am crede că se va descurca mai bine în domeniile practice, pentru care n-are nici atâta chemare cât pretinde că deține în cele teoretice?

Partidul Popular Românesc se prezintă ca o alternativă pentru cele două forţe politice care s-au împotmolit în calculele lor politice și pe care le așteaptă, din câte se vede, alte eșecuri zgomotoase.

Tot mai mulți moldoveni, indiferent de categoria socială din care provin, se conving, cu fiecare impas politic și economic sever, că experimentul statal lansat în 1991 nu are sorți de izbândă câtă vreme exclude România sau nu pune colaborarea cu România în prim-plan.

Mai ales că, practic, majoritatea realizărilor concrete pe care le-au simțit cetățenii în ultimele trei decenii sunt legate de România.

Sute de mii de moldoveni au devenit cetățeni europeni prin redobândirea cetățeniei române, iar alți zeci de mii s-au instruit datorită burselor oferite de România.

Sute de grădinițe au fost renovate cu bani românești. Acordul de Asociere încheiat de Republica Moldova cu Uniunea Europeană a fost posibil grație unui lobby fără precedent exercitat de dimplomația română, ca și regimul liberalizat de vize. etc. etc.

Oricând moldovenii s-au aflat la ananghie, România le-a venit în ajutor.

E timpul ca această relație specială să devină una privilegiată și să producă mari proiecte politice și economice, înainte ca să se transforme, în definitiv, într-un proiect de Țară.

 

https://www.podul.ro/
Vlad Țurcanu, Președintele Partidului Popular Român

Publicitate

Principalele prevederi ale protocolului secret încheiat între Hitler și Stalin la 23 august 1939, au fost cunoscute conducerii României la doar câteva zile de la semnare

1 septembrie 1939 – începutul celui de-al Doilea Război Mondial

Acum 80 de ani se declanșa #AlDoileaRăzboiMondial, prin invadarea Poloniei de către Germania nazistă, urmată la scurt timp de declarațiile de război ale Franței și Marii Britanii.

În acest conflict au fost angrenate pe rând majoritatea statelor lumii, cu 100 de milioane de combatanți din peste 30 de țări implicați direct în operațiunile militare.
A fost un „război total”, cel mai distructiv și sângeros conflict din istoria omenirii, provocând pagube incomensurabile, materiale și umane, pierderile de vieți omenești fiind estimate între 70 și 85 de milioane de morți, majoritatea erau civili, victime inocente în bombardamente, masacre în masă ori decedați în urma înfometării lor premeditate și a bolilor.

 Diplomaţia română a intuit potențialul distructiv al conflictului, iar România a încercat să nu fie angrenată în război, mai ales în condițiile dificile determinate de încheierea Pactului de neagresiune dintre Germania nazistă și Uniunea Sovietică, așa cum rezultă din documentele diplomatice.

Pe pagina de  Facebook  a Arhivelor Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe, au fost publicate câteva telegrame legate de prevederile secrete ale Pactul Hitler-Stalin din 1939.

O  telegramă deosebit de interesantă este comunicarea din 31 august 1939 trimisă la Bucureşti de  Vasile Stoica, ambasadorul României la Ankara, în Turcia, care aflase de la omologul său francez Rene Massigli despre conținutul protocolului secret dintre Hitler și Stalin (informația era venită de la ambasadorul francez din Moscova, Paul-Emile Naggiar).

Diplomatul român, anunța Bucureștiul că Rusia intenționa să împartă Polonia, să ocupe Țările Baltice și să invadeze Basarabia.

 

 

 

 

 

Consiliul de Coroană întrunit în 6 septembrie 1939, din a cărui stenogramă anexăm un extras mai amplu, cuprinzând intervențiile principalilor participanți, spre a putea avea o imagine asupra contextului epocii și a presiunii formidabile exercitate asupra celor implicați în luarea deciziilor, a decis neutralitatea României.

 

 

 

 

 

 

Neutralitatea anunțată nu a împiedicat însă guvernul român să acorde ospitalitate unui număr mare de refugiați din Polonia, în frunte cu înalți demnitari polonezi, în conformitate cu normele de drept internațional ale vremii și cu spiritul umanitar aflăm de pe  https://www.facebook.com/arhivelediplomaticeMAE/. 

 

 

 

 

Sursa foto: https://www.facebook.com/arhivelediplomaticeMAE/photos/ 

Primul text trimis de Doina Cornea la Radio Europa Liberă de dizidenta Doina Cornea în august 1982: „Scrisoare către cei care n-au încetat să gândească”

 

Foto: Doina Cornea (n.30 mai 1929, Braşov, România – d. 4 mai 2018, Cluj-Napoca, România

A absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca unde a studiat franceză şi italiană. După terminarea studiilor, a fost profesoară la ciclul gimnazial la o şcoală din Zalău, căsătorindu-se cu un avocat din localitate. În 1958 s-a întors la Cluj unde a fost lector şi, mai târziu conferenţiar, la catedra de limba franceză din cadrul Facultăţii de Filologie a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj.

Nemulţumită de regimul comunist, la începutul anilor ’80, Doina Cornea a trimis peste 30 de scrisori deschise de protest către Radio Europa Liberă şi ziarelor occidentale, în care denunţa „sistematizarea” satelor româneşti, dărâmarea bisericilor şi politica dusă de Nicolae Ceauşescu. Acest fapt a atras mânia dictatorului.

Securitatea i-a pus pază la casă, iar securiştii au interogat-o și au torturat-o.

Pentru curajul de a se opune regimului, a fost dată afară de la Universitatea „Babeş-Bolyai”, unde preda.

A avut noroc, totuşi, că nu a păţit ceva mai grav, datorită  fiicei sale, Ariadna, fugită în Franţa, şi care, veghea ca mamei sale să nu-i însceneze securiştii vreun „accident”.

În noiembrie 1987, în timpul revoltei de la Braşov, a răspândit peste 150 de manifeste de solidaritate, împreună cu fiul ei, Leontin, gest care s-a soldat cu închiderea ei în închisoare timp de două luni pentru ca, apoi, să fie ținut în arest la domiciliu.

Eliberarea a venit în 21 decembrie 1989, când protestarii contra regimului comunist au ajuns la casa sa situată pe strada Alba Iulia din Cluj-Napoca şi au luat-o pe Doina Cornea pentru a participa la manifestaţia împotriva lui Nicolae Ceauşescu.

După victoria Revoluţiei a fost cooptată în Consiliul Frontului Salvării Naţionale (CFSN), organism din care a demisionat, însă, după numai o lună, în ianuarie 1990, nefiind de acord cu transformarea acestuia în partid politic.

În acelaşi an, 1990, a fondat Forumul Democrat Antitotalitar din România, cu scopul de a uni opoziţia democrată abia născută.

A fost membră fondatoare a Grupului pentru Dialog Social (GDS) şi a Alianţei Civice. A intrat în PNŢCD, partid în care a activat până la sfârşit.

A publicat, la începutul anilor ’90, volumul „Puterea fragilităţii”, în care apar scrisorile sale deschise adresate lui Nicolae Ceauşescu, dar şi scrisoarea adresată muncitorilor din Braşov, după revolta de la „Tractorul” din 1987.

De asemenea, a tradus din franceză mai multe cărţi de Mircea Eliade şi Vladimir Ghika.

Pentru lupta sa împotriva regimului comunist a primit, în anul 2009, Legiunea de Onoare a Franţei în grad de Ofiţer şi, în anul 2000, cea mai înaltă disticţie a statului român, Ordinul „Steaua României” în grad de Mare Cruce , scrie www.g4media.ro/

 

 

A fost omul care a salvat onoarea unui întreg popor!

 

 

 

 

Scrisoare către cei care n-au încetat să gândească.

(august 1982)

Această scrisoare este primul text trimis de Doina Cornea la Radio Europa Liberă, în 1982.

Faptul că la sfârşitul difuzării textului – în august 1982 – s-a dezvăluit numele autoarei lui s-a datorat unei neînţelegeri: Doina Cornea îşi scrisese numele la sfârşitul scrisorii numai şi numai „pentru curierul ascultătorilor“, spre a arăta redactorilor emisiunii că este vorba de o scrisoare autentică.

În urma difuzării acestui text de către Europa Liberă, Doina Cornea a fost interogată de Securitate, amendată, criticată într-o şedinţă a cadrelor didactice de la Universitatea din Cluj şi, în cele din urmă, în 1983, destituită din postul pe care îl deţinea în această universitate.

” Prin dumneavoastră, mă adresez tuturor celor care mai vor să gândească în ţara aceasta, oamenilor de bună-credinţă care doresc să contribuie, prin efortul lor, la stăvilirea prăbuşirii care ne ameninţă.

Am convingerea că nici un efort, cât de infim ar părea, nu este zadarnic şi sper că scrisoarea mea poate fi un prilej de reflecţie.

Greutăţile care s-au abătut asupra noastră m-au făcut să meditez asupra cauzelor mai adânci care le-au provocat. În emisiunile dumneavoastră invocaţi de cele mai multe ori cauzele imediate, de pildă o economie greşit concepută, centralizarea excesivă a puterii, în ultimă instanţă sistemul nostru economico-social atât de rigid.

Eu, trăind aici, ca profesoară, întrezăresc o cauză mult mai generală şi mai adâncă a acestei catastrofe: este vorba de devalorizarea culturală şi spirituală a societăţii noastre, în urma impunerii unei ideologii reducţioniste, sterilizante.

Mă întreb cum s-a putut ajunge aici, mă întreb, mai ales, dacă nu cumva fiecare dintre noi, indivizi mărunţi şi neînsemnaţi, nu are şi el o vină în toate acestea.

Dacă ne privim bine, până în adâncul sufletului, nu vom găsi oare atâtea compromisuri încheiate, atâtea neadevăruri acceptate şi difuzate?

O elită purtătoare de cultură şi de tradiţie intelectuală a fost de la început brutal suprimată.

Consecinţele acestei crime (comisă în anii ’50, dar şi în continuare, sub forme mai atenuate) faţă de poporul nostru se fac simţite acum din ce în ce mai mult.

Cât despre poporul însuşi, lipsit de modelul spiritual pe care i-l oferea elita de altădată, dislocat de la locul lui de baştină datorită nefireştilor schimbări economico-sociale, şi-a pierdut de mult conştiinţa şi tradiţia păturii sociale căreia îi aparţinea.

Ţăranii noştri, purtători de valori latente, au devenit dezrădăcinaţii de la periferia oraşelor.

Muncitorii au fost ei înşişi slăbiţi, în calitatea lor de clasă, de această invazie eterogenă.

Intelectualii, recrutaţi la repezeală în funcţie de criterii politice, fără studii solide şi fără tradiţie, sunt incapabili să constituie un model spiritual.

Datorită înlesnirilor nemeritate care stau la baza ascensiunii lor, ei acceptă pactul compromisurilor. Tradiţia veche – sau ce a mai rămas din ea – este înecată în această confuzie generală.

Am devenit un popor fără o scară de valori morale şi spirituale. Un popor hrănit doar cu lozinci reducţioniste, stereotipe, omogenizante şi care înăbuşă, prin frecvenţa lor obsedantă, orice deschidere spre adevăr, spre înnoire, spre creaţie.

Cred că acest proces de secătuire spirituală stă la baza tuturor neajunsurilor pe care le trăim, căci, prin forţa lucrurilor, societatea decade când indivizii se degradează, când indivizii îşi pierd spiritualitatea.

Noi, intelectualii de azi, asistăm pasivi la o regretabilă pervertire a conştiinţelor.

Simţim cu toţii cum valorile morale veritabile sunt discreditate şi nu ne împotrivim: solidaritate umană, dragoste de muncă, cinste, curaj, demnitate au devenit vorbe goale.

Noţiuni ca patriotismul, libertatea şi independenţa naţională servesc acum numai la trădarea istoriei şi la distrugerea sentimentului patriotic.

Locul valorilor morale a fost luat de valorile materiale.

Majoritatea concetăţenilor noştri, indiferent de categoria lor socială, nu mai cred decât în situaţie, bani, relaţii şi confort.

Rupţi de un adevăr interior, spre care şcoala şi familia au fost incapabile să-i ghideze, ei cad pradă lăcomiei şi totodată fricii de a nu şi-o putea satisface.

Dacă vrem să depăşim această tragică situaţie, se impune o întoarcere spre spiritual – valoare maximă, generatoare de inteligenţă, de etică şi de cultură, de libertate şi de responsabilitate.

Numai un astfel de climat ar putea favoriza apariţia unei noi elite intelectuale.

La formarea inteligenţei de mâine, noi, educatorii, avem un rol de primă importanţă. Totodată suntem responsabili de etica şi de spiritualitatea acestui popor.

Să nu uităm că fiecare atitudine spirituală individuală contează în mersul istoriei.

Să încetăm de a mai forma un tineret infirm: servil, lipsit de curaj şi de personalitate, interesat şi gata pregătit (încă din grădiniţă!) pentru cele mai cumplite compromisuri!

Să nu-l mai expunem, zilnic, prin laşitatea noastră, la atitudini oportuniste şi ipocrite!

Prin atitudinea noastră de conformism total şi de excesivă prudenţă (deseori nejustificată!) contribuim, zi de zi, la debilitarea morală a neamului nostru. „

 

Publicat de:

http://www.observatorul.com/articles_main.asp?action=articleviewdetail&ID=20245