ÎNTRE ALBA-IULIA ŞI TRIANON – UNGARIA TUTUROR CAUZELOR ŞI RĂZBOAIELE DE SUCCESIUNE (1918 – 1920). VIDEO

 

 

 

Cartea istoricului Mircea Dogaru ”ÎNTRE ALBA-IULIA ŞI TRIANON – UNGARIA TUTUROR CAUZELOR  ŞI RĂZBOAIELE DE SUCCESIUNE  (1918 – 1920)”, îşi propune  să ne prezinte  importante evenimente ale istoriei devenirii statului român după 1918.

Printre altele,  în această lucrare pot fi aflate date referitoare la acțiunile Ungariei și Rusiei bolșevice, imediat după Unirea Transilvaniei cu România de la  1 Decembrie 1918.

Mesajul în 14 puncte dat la „facerea” noii lumi, contemporane, de președintele de atunci al S.U.A., Woodrow Wilson (1913-1921), a însemnat, îndeosebi pentru popoarele încătușate de monarhia bicefală, actul de solidarizare a Lumii libere cu propria luptă pentru libertate.

Sperjurul a prins glas și atunci, prin mesajul lui Carol de Habsburg „Către popoarele mele credincioase” (3/16 octombrie 1918), dar nu a putut impresiona pe nimeni deoarece omenirea întreagă era în cunoștința de cauză.

Iată care a fost Declarația de răspuns comună, a Comitetelor Naționale român, cehoslovac, iugoslav și polonez, atât de actuală prin semnificația acordată intenției ascunse în sptele conceptului de „federalizare”:

„Guvernul Austro-Ungar, pentru a salva imperiul Habsburgilor în ajunul derutei sale militare și al descompunerii sale politice, lansează, concomitent cu cererea sa de pace adresată președintelui Wilson, ideea unei federalizări a monarhiei dualiste. Și de această dată, ca întotdeauna, guvernul Austro-Ungariei urmează tradiția sa binecunoscută, de a căuta, prin formule seducătoare să evite marile adevăruri ale gândirii politice.

Reprezentanții oficiali ai Monarhiei de Habsburg, susținuți numai de către maghiari și germanii austrieci, cele două popoare exploatatoare ale unor națiuni care constituie marea majoritate a imperiului, cred că au găsit în ideea federalizării un nou mijloc de a le continua sistemul lor imoral și anacronic de guvernare, îndepărtând consecințele logice de libertate și justiție accentuate de președintele Statelor Unite.

Comitatele reunite ale Naționalităților oprimate din Austro-Ungaria, având în vedere că este vorba de existența lor națională, denunță opiniei publice mondiale acest act de ipocrizie diplomatică.

Bazându-se pe principiul naționalităților și al organizării democratice, singurele temeiuri ale vieții de stat admise de către puterile aliate, aceste popoare au afirmat într-o manieră categorică, prin cuvinte și arme, programele lor politice: constituirea de state naționale independente pe teritoriul actual al Austro-Ungariei.

Aceste națiuni, ferm convinse că pacea nu se poate face și nu poate dura pe continent decât prin liniștirea conștiinței popoarelor, contestă prin urmare guvernelor de la Viena și Budapesta, legimitatea politică și morală de a vorbi în numele lor….”.

Noua Europa nu se putea manifesta decât democratic. Soluția pentru care s-a optat a constat în vegherea respectării noilor principii ale dreptului internațional, vizând manifestarea liberă a voinței popoarelor eliberate.

Astfel încât, marile puteri, abținându-se atunci de la orice intervenție în casa altuia, popoarele au decis cu rapiditate:

 

• Adunarea reprezentativă convocată de Turcinsky Sv. Martin, la 29 octombrie 1918, de Consiliul Național Slovac a votat în unanimitate independența și unirea Slovaciei cu Cehia; la 14 noiembrie, la Praga, Adunarea Națională consfințea ca act de voință al slovacilor și cehilor nașterea Republicii Cehoslovace cu Thomas Garrigue Masaryk în funcție de președinte;

• La 17 octombrie 1918, reprezentanții tuturor slavilor de sud-vest (sârbi, croați, sloveni și bosnieci) alegeau la Zagreb – Consiliul Național Iugoslav care a numit guvernul provizoriu, a proclamat Statul național independent și suveran al sârbilor, croaților și slovenilor (29 octombrie);

• La 24 noiembrie Vecea (Adunarea populară) a votat unirea noului stat cu Serbia, urmată fiind de skupstinile populare din Voivodina (25 noiembrie) și Muntenegru (26 noiembrie), Unirea devenind fapt împlinit la 1 decembrie;

• La 30 octombrie 1918, în Austria, asumându-și întreaga putere și responsabilitate, Adunarea Națională Provizorie a delegat Consiliul de Stat și a format noul guvern, încredințând mandatul lui Karl Renne;

• La 12 noiembrie 1918 s-a proclamat Republica Ungară, Consiliul Național Ungar alegându-l în funcția de președinte pe Karolyi Mihaly.

În acest context, uzând de dreptul la autodeterminare recunoscut popoarelor și urmând drumul deschis de frații basarabeni care proclamaseră unirea cu Țara la 27 martie/9 aprilie 1918, poporul român din Bucovina, Transilvania, Banat și ”Partium” (Teritoriile românești dintre Carpații Occidentali și Tisa) și-a desfășurat și el, în conformitate cu normele și principiile de drept internațional recunoscute, acțiunea proprie pentru independența și unitatea statală…

 

 UNGARIA TUTUROR CAUZELOR

 

În scopul împiedicării eliberării teritoriilor slavoromâne, chiar germane, dăruite Ungariei de Habsburgi în 1867, în special a Slovaciei, Transilvaniei, Banatului, Partium-ului şi Voivodinei, dovedind o disciplină de fier şi o mare capacitate de mobilizare şi adaptare, ungurii s-au metamorfozat cameleonic, de la tentativa eşuată de refederalizare a Imperiului întreprinsă de Carol de Habsburg (16 octombrie 1918) la Tratatul de pace de la Trianon (4 iunie 1920), ori de câte ori s-a schimbat curentul în Europa, oferindu-şi serviciile tuturor noilor cauze şi încercând să păcălească diplomaţia internaţională că sunt singura soluţie a momentului în Europa central-răsăriteană.

Astfel, în octombrie 1918, ei erau încă monarhişti, adepţi ai unui regat ultranaţionalist unguresc în cadrul imperiului dualist, habsburgic.

Dar, văzând încotro conduc evenimentele, în momentul izbucnirii revoluţiei antimonarhice de la Viena (30 octombrie) au devenit ”revoluţionari” peste noapte.

A doua zi, 31 octombrie, în sprijinul celor ”14 puncte wilsoniene” au proclamat la Târgu-Mureş, printr-un ”Consiliu Naţional Maghiar”, ”recunoaşterea statelor naţionale formate sau în curs de formare”, iar la Budapesta l-au lichidat pe fostul far călăuzitor Istvan Tisza (1861-1918) fiul binecunoscutului conte Kalman (1830-1902) ”zdrobitorul de naţionalităţi”, înlocuindu-l cu abilul conte Karolyi Mihalyi (1875-1955), în ideea declarată a ”salvgardării păcii”.

Imediat Karolyi s-a proclamat ”antantofil” (1 noiembrie) şi acest cuvânt de ordine a fost lansat de Lovaszy Marton, ca ordin, în parlament.

Deveniţi antantofili şi mai ”europeni” şi mai ”democraţi” decât toţi ceilalţi europeni, ungurii, vinovaţi alături de germani şi germanii austrieci de agresiune, politică imperialistă şi declanşarea războiului, s-au lepădat de trecut, proclamându-şi, pe 2 noiembrie 1918, independenţa faţă de Austria.

Nu le trecea prin cap, nici lor, nici altora de atunci încoace, că acest act echivala cu anularea dualismului dar şi a avantajelor acestuia – adică a includerii în Ungaria a Transilvaniei de exemplu.

Cu alte cuvinte că, anulând dualismul, proclamau în fapt, separarea Ungariei şi de Transilvania!

Mai mult, la 16 noiembrie 1918, Karoly proclama Ungaria – Republică, foştii adepţi ai ”Regatului Coroanei Sf. Ştefan”, devenind peste noapte şi ”republicani” înfocaţi, gata să dea lecţii de republicanism oricui.

Cu un Karolyi Mihalyi premier şi, de la 1 ianuarie 1918, preşedinte, şi cu Oszkar Jaszy ministru al naţionalităţilor, Ungaria încerca să-şi asigure, în pofida Declaraţiei de la Alba-Iulia, inviolabilitatea frontierelor, desfăşurând o furibundă campanie de schimbare a imaginii sale, de ”albire” prin mistificare şi ascundere a contribuţiei sale la declanşarea războiului şi a etnocidului comis în anii 1867-1918 asupra a milioane de români, slovaci, croaţi, sârbi, polonezi, sloveni, evrei, ţigani, germani, etc.

Scopul? Convingerea delegaţilor de la Conferinţa de Pace (18 ianuarie 1919 – 21 ianuarie 1920) că singura realitate stabilă, viabilă în Europa Central-Răsăriteană ar fi o Ungarie republicană şi ”civilizatoare”, bastion împotriva bolşevismului şi zid de apărare al Europei creştine, în graniţele fostei Ungarii dualiste.

Dar nu au reuşit să păcălească pe nimeni, avea  să scrie istoricul american Milton Lehrer, că ”Ungaria autocrată de ieri – Ungaria grofilor şi a nemeşilor, siluitoare de conştiinţe, asupritoare de vieţi, Ungaria împotriva căreia s-au ridicat de decenii protestele întregii lumi civilizate, a devenit peste noapte paradisul naţionalităţilor şi marea nedreptăţită a războiului mondial”.

Minciună la care Ungaria nu renunţă nici astăzi, după 100 de ani!

Tone de maculatură în sprijinul unei Ungarii republicane a ”Coroanei Sf. Ştefan” au invadat Versaillesul.

Fără succes însă, deoarece, de la Praga, şeful misiunii militare franceze, generalul Maurice Joseph Pellé, le contracara eforturile transmiţând:

”Ungurii sunt hotărâţi să restabilească vechile hotare ale ţării lor. Singurul mijloc de a-i dezarma este de a ocupa efectiv Ungaria printr-o intrvenţie militară, aşa cum s-a făcut în Germania”.

Mai mult, dovedind o reală cunoaştere a istoriei şi situaţiei, spre deosebire de ”Nicholsonii” de astăzi, preşedintele Conferinţei de Pace, Alexandre Millerand, lea dat peste nas afirmând că ”voinţa popoarelor s-a exprimat în zilele din octombrie şi noiembrie 1918, atunci când dubla monarhie s-a prăbuşit, când populaţiile îndelung asuprite s-au unit cu fraţii lor italieni, români, iugoslavi şi cehoslovaci”.

Văzând că nu are succes cu occidentalii, Karolyi Mihalyi s-a reorientat spre Rusia bolşevică, deoarece avusese prevederea să autorizeze, ca rezervă, înfiinţarea unui Partid Comunist Ungar, la 16 noiembrie 1918.

Iar ruşii tocmai sfidau lumea, lansând teza revoluţiei mondiale, o dată cu înfiinţarea, prin convocarea la Moscova, la 2-6 martie 1919 a delegaţiilor tuturor partidelor comuniste si social-democrate, a Internaţionalei a III-a Comuniste (KOMINTERN).

Omul „providenţial”a fost găsit de Karolyi în persoana lui Bela Kun (Bella Kuhn), un evreu ungur comunist, născut în judeţul Sălaj şi care, la Moscova fiind, în anturajul lui Lenin, îl informa deja pe acesta, în scris, încă de la 5 ianuarie, că în Ungaria situaţia era coaptă pentru o revoluţie bolşevică.

Că Mihalyi Karolyi i-a predat în mod premeditat puterea lui Bela Kun o sugerează însuşi Lenin:

”Guvernul burghezo-conciliatorist (Guvernul Berinkey) şi-a dat el însuşi demisia, a început el însuşi tratative cu comuniştii, cu tovarăşii unguri care se aflau atunci în închisori şi a recunoscut el însuşi că nu există altă soluţie (evident, pentru păstrarea sub asuprire a milioane de români şi slavi) decât trecerea puterii în mână poporului muncitor”.

Un adevăr afirmat răspicat, în filmul de propagandă ”Trianon”, realizat în 2005 de doi ”istorici” ai serviciilor ungare şi nu numai (Raffay Erno şi Koltay Gabor), de către numitul Nemeskurty Istvan (Ştefan Curtean-Nemeş) istoric literar, prin cuvintele: ”în data de 19 martie (1919-n.n.) au fost anunţaţi de către Karolyi Mihalyi în felul următor:

„Predau puterea proletariatului”!

Şi astfel, peste noapte, ungurii s-au transformat din ”republicani” burghezo-democraţi şi ”antantofili” în bolşevici.

Nu toţi, pentru că era greu pentru grofi să renunţe la latifundii şi pentru bancheri şi industriaşi să accepte naţionalizarea.

Aceştia puteau să capete experienţă însă, ca refugiaţiîn Austria, Germania şi Italia, constituind rezervă în diaspora ”albă” adică fascistă a amiralului fără flotă ”Miklos Horthy” sau, în interior, în rândul mişcării fasciste a lui Gombos Gyula.

Dacă şi cu bolşevicii ar fi dat chix în acapararea Transilvaniei şi a celorlalte teritorii râvnite, ungurii erau gata să se transforme aşadar, peste noapte, din ”bolşevici” în ”fascişti”, fascismul şi nazismul fiind deja anunţate ca doctrine ale viitorului, în Germania revanşardă şi în Italia cu aspiraţii coloniale.

Demiţând guvernul la 21 martie, Karolyi a încredinţat puterea unui Consiliu revoluţionar prezidat de Garbai Sandor, lider, alături de Bohm Vilmos al socialiştilor, susţinut de latifundari ca Béthlen Istvan, de fasciştii lui Gyula Gombos, de sindicate, dar şi de comuniştii lui Bela Kun proclamat ”Comisar al poporului pentru Afaceri Externe”.

Gestul i-a fost grăbit de anunţul (19 martie 1919) Colonelului Vyx, comandantul armatei franceze din Balcani că  s-a decis de către Conferinţa de Pace crearea unei ”zone neutre” între români şi unguri, asigurată de ”trupe interaliate”, motiv pentru care are misiune să-şi instaleze unităţile şi solicită să i se predea Debreţinul şi Mako.

La 21 martie 1919, Karolyi a răspuns că decizia Conferinţei este ”integral contrară Convenţiei militare de armistiţiu din noiembrie 1918”, (cu Austro-Ungaria care nu mai exista, dar ce contează?) şi ”nu ţine cont de interesele vitale ale ţării sale” care constau, evident în asuprirea românilor şi  slavilor, drept care a finalizat tratativele cu comuniştii şi Bela Kun, aflaţi formal în închisoare din 20 februarie, delegaţii săi (Kunfi, Landler, Pogany, Weltner şi Haubrich) acceptând cele trei puncte până atunci refuzate:

 

1. Construirea socialismului în Ungaria;

2. Prietenia cu Uniunea Sovietică, stipulată prin tratate şi

3. Lupta împotriva imperialismului mondial.

Aşa s-a născut, la 21 martie 1919 Republica Sovietică Ungară, cunoscută ca ”Republica Sfaturilor” sau ”Republica celor 133 de zile”.

 

UNGARIA BOLŞEVICĂ ŞI RĂZBOIALELE DE SUCCESIUNE

 

Ceea ce Ungaria ”antantofilă” a lui Karolyi Mihalyi nu a îndrăznit, izolată fiind, Ungaria bolşevică a lui Bela Kun, având sprijinul Rusiei Sovietice, a pus în practică imediat: contestarea eliberării teritoriilor slave şi româneşti cucerite cândva de Habsburgi, contestarea unirii lor cu statele-mamă şi reînglobarea lor prin cucerire în Ungaria, ca în vremea dualismului.

În baza înţelegerii secrete avute cu Lenin, care prevedea graniţă comună a celor două state sovietice pe Carpaţi (prin desfiinţarea Cehoslovaciei şi României) la 25 martie 1919 Bela Kun a mobiliat Armata Roşie Ungară, atacând Cehoslovacia, pentru ca, în noaptea de 15 spre 16 aprilie 1919, concomitent cu agresiunea bandelor teroriste sovietice peste Nistru, să declanşeze, forţând Tisa, ofensiva împotriva României.

În această perspectivă, Vatsetis, comandantul suprem al forţelor bolşevice ruse dăduse deja, de la 26 martie, lui Antonov-Ovscenko, comandantul trupelor bolşevice din Ucraina; ordinul de ”directă şi strânsă colaborare cu trupele sovietice ale Ungariei”.

Ofensiva Armatei Roşii ruse a fost oprită, însă, de trupele române pe Nistru şi abandonată datorită atacării ei de către armatele ”albe” ale lui Denikin şi atamanului Grigoriev şi sprijinirii de către armata ”albă” a naţionalismului ucrainean a armatei… române, împotriva Republicii Ungare a Sfaturilor.

Vizând ocuparea regiunii dintre Tisa şi Munţii Apuseni, neprotejată total (datorită apariţiei puterilor… Antantei) de trupele române, Bela Kun a trimis 2 divizii şi o brigadă, dispunând de 137 de tunuri şi 5 trenuri blindate care au înaintat adânc pe văile Someşului şi Crişului Repede.

Prevăzând ofensiva, dispozitivul român era întărit la flancul drept pentru împiedicarea înaintării agresorului spre Cluj şi declanşarea contraofensivei, în teren muntos prin acţiuni frontale şi manevra flancului stâng.

În dimineaţa zilei de 16 aprilie, practic, armata română a trecut la contraofensivă pe un front de 200 km lungime, remarcându-se îndeosebi acţiunile Diviziei 2 vânători de munte în lungul văilor Crişului Alb şi Crişului Negru.

După numai 4 zile, la 20 aprilie, armata română a atins aliniamentul Oradea-Carei-Satu-Mare apoi, în ciuda unei rezistenţe îndârjite, a alungat Armata Roşie Ungară peste Tisa, restabilind frontiera în conformitate cu decizia de la Alba Iulia, ca suprema umilinţă în chiar ziua de 1 Mai muncitoresc, sărbătorită cu fast…roşu la Budapesta.

”Ca răsplată pentru jertfele sale, România a fost lăsată, de altfel, singură, în faţa ofensivei bolşevismului, declanşată în 1919 prin armatele roşii ale celor două state sovietice – Rusia leninistă şi Republica Ungară a Sfaturilor. Şi este meritul României şi al armatei sale că, prin respingerea invadatorilor şi înfrângerea revoluţiei ungare, infiltrarea bolşevismului în Europa centrală şi sud-estică a fost stopată pentru un sfert de veac.”, scrie Dr. Mircea Dogaru.

În pofida înfrângerilor, Bela Kun nu a demobilizat însă, datorită extinderii flagelului roşu în Germania unde se proclamase, la 7 aprilie, Republica Sfaturilor în Bavaria, a succesului mobilizării generale, Armata Roşie Ungară având la 15 mai, ca forţă operativă, 113 batalioane, a susţinerii de către misiunea militară italiană a fascistului conte Romanelli şi a succeselor de pe frontul cehoslovac, unde, la 15 mai, a fost cucerit Salgatorian iar la 24 mai Miskolc.

În ideea joncţionării cu forţele Armatei Roşii ruse în Carpaţii Păduroşi, ofensiva pe Frontul de N-E s-a prelungit, la 9 iunie ungurii ocupând Eperjes unde vor proclama (16 iunie) constituirea Republicii Slovace a Sfaturilor pentru ca, la 28 iunie, la Kassa, cu sprijinul socialistului Antonin Janusek să proclame Republica Cehă a Sfaturilor.

Îmbătat de succesele obţinute asupra cehilor de şeful statului Major al Armatei Roşii Ungare, pe nume, (Atenţie!)…Aurel Stromfeld (evreu român), Bela Kun va retrage trupele din Slovacia la 11 iulie, pentru a ataca trupele româneşti rămase în expectativă pe Tisa.

La 20 iulie 1919, noua ofensivă a bolşevicilor unguri s-a declanşat şi, relansată şi alimentată fiind, la 24 şi 26 iulie, a reuşit să creeze câteva capete de pod la est de Tisa, înaintând  pe o adâncime de 40 km.

Oprind ofensiva la 26 iulie, armata română a trecut la contraofensivă în dimineaţa zilei următoare, obligându-l pe Bela Kun să ceară disperat ajutor Moscovei, la 27 şi 30 iulie.

Prea târziu, deoarece, la 30 iulie 1919, dezvoltând ofensiva, trupele române au trecut Tisa în urmărirea bandelor roşii,  provocând, la 31 iulie, căderea guvernului roşu şi fuga, în noaptea de 1/2 august 1919 a lui Bela Kun şi a colaboratorilor săi la Viena.

 

 

 

 

Surzi la rugăminţile şi ameninţările diferiţilor trepăduşi ai Conferinţei de Pace, care, plătiţi de unguri au încercat să stopeze înaintarea Armatei române, generalii noştri, au decis ocuparea Budapestei, fapt împlinit în seara zilei de 3 august de un detaşament de cavalerie comandat de  col.Rusescu, urmat de Divizia 1 vânători, al 2-lea Divizion de cavalerie şi de Brigada de roşiori.

 

 

 

Foto: col. Gheorghe Rusescu (n. 9 septembrie 1867), comandantul primei unităţi militare române care a intrat în Budapesta pe 3 august 1919.   
În perioada Primului Război Mondial a îndeplinit funcțiile de comandant al Regimentului 6 Roșiori și Diviziei 1 Cavalerie în perioada 18 noiembrie/1 decembrie 1916–22 decembrie 1916/4 ianuarie 1917.
În anii 1919-1920 a comandat Brigada 4 Roșiori în fruntea căreia a participat la operațiile militare din Transilvania (1919-1920).  A fost decorat cu Ordinul „Steaua României”, în grad de ofițer  şi cu Ordinul „Coroana României”, în grad de ofițer.

 

 

 

 

Foto: 1919 – Cavaleriști români pe străzile Budapestei

Trupele române au fost aclamate de populaţia Budapestei, îngrozită de atrocităţile comise de bolşevicii unguri, de miile de execuţii la întâmplare, de arestările şi torturarea intelectualilor, familiilor nobile, industriaşilor şi afaceriştilor.

 

 

Foto: Trupele române în faţa Parlamentului de la Budapesta

Amintirile acestor atrocităţi comise de bolşevicii unguri, ca şi călduroasa primire făcută de budapestani trupelor române eliberatoare, sunt surprinse în volumele lui Radu Cosmin:

”Românii la Budapesta” şi ”Desrobitorii”, volume extrem de importante pentru că, obligată de aliaţi să se retragă la jumătatea lunii noiembrie, armata română a predat puterea lui Miklos Horthy care, o dată intrat în Budapesta şi susţinut fiind de fostul prieten a lui Bela Kun, contele Guido Romanelli şi de diferitele cozi de topor ale diplomaţiei occidentale, cumpărate pentru cauza Ungariei – ”Coroanei Sf. Ştefan” a şi început să inunde Conferinţa de pace cu acuze la adresa ”atrocităţilor” comise de valahii ”barbari”.

 

Ceea ce se întâmplă acum în Europa, prin Uniunea Europeană, nu e decât o tentativă disperată de re-federalizare de tip austro-ungar, prima fază fiind fărâmițarea entităților statale formate la sfârșitul Primului Război Mondial. În cazul Iugoslaviei și Cehoslovaciei s-a reușit.

 

Sunt „în lucru” Italia, Spania și România…

 

(Dr. Mircea Dogaru, „Între Alba-Iulia și Trianon – Ungaria tuturor cauzelor și războaiele de Succesiune”, Editura Mureș, 2019).

 

 

Anul 1989 şi încercarea Ungariei de a rupe Transilvania de România. VIDEO

 

 

 

 

De mii de ani, la pământurile acestei țări au poftit multe imperii și multe populații migratoare. Din păcate și astăzi sunt destui care ne-ar lua totul, dacă ar putea.

Pe aici au trecut și au jefuit, în decursul miilor de ani, romanii, hunii, turcii, rușii, austriecii, ungurii și alții, pe care nici nu-i mai amintesc. Pământul acestei țări a fost loc de tocmeală, de împărțire între șacalii diverselor epoci.

Cel mai recent moment în care România a fost aproape de sfâșierea trupului său este momentul 1989, un moment de mare vulnerabilitate pentru noi, în care s-a încercat aplicarea scenariului ruperii Transilvaniei de la România.

Desigur, principalul rol negativ în această dramă programată, dar nereușită, l-a avut Ungaria.

Astazi, tinand cont de situatia geopolitica si de apartenenţa noastra la UE si NATO, nu se pune problema unei alipiri a Transilvaniei la Ungaria, prin anularea efectelor Tratatului de la Trianon. Nu!

Astazi se duce o lupta propagandistică deosebit de agresiva pentru a-i convinge pe romanii din Transilvania ca le-ar fi mai bine dacă ar avea independenta, actiune dublata de minciuni legate de istoria Transilvaniei, potrivit carora romanii nu au drepturi istorice in Transilvania!!!

Şi pentru a vedea cât de serioasă este această problemă, haideţi să vedem ce spune fostul sef al SRI, Costin Georgescu, conform DCNews, reluat de https://cultural.bzi.ro/costin-georgescu 

Pentru cei care, in naivitatea lor, zambesc neincrezatori, sa le amintesc ca doua mari tari din fostul bloc comunist – Iugoslavia si Cehoslovacia – au fost rupte in bucati cu girul NATO si UE, in urma cu foarte putini ani.

Prin urmare, trebuie sa intelegem ca puterile din Europa, mai ales Germania, nu au nevoie de state mari in Imperiul UE pe care il conduc, si in niciun caz tari care sa se dezvolte accelerat, asa cum ar putea Romania sa o faca, la cate resurse are. Ei isi doresc piata de desfacere si tarisoare ascultatoare…

Iar pentru a duce la bun sfarsit acest plan despre care vorbeste fostul sef al SRI, se lucreaza din rasputeri, pe urmatoarele directii:

In primul rand se investeste din greu in aceasta parte a tarii pentru a crea un decalaj economic cat mai mare intre Transilvania si restul Romaniei si pentru a amplifica astfel nemultumirea romanilor de aici, care vor considera tot mai nedrept sa sponsorizeze ei celelalte zone mai sarace ale tarii.

Astazi, in Transilvania, sunt deja mai multe posturi de radio si televiziune, conduse de cetateni romani, care militeaza intr-un mod manipulator pentru o „autoguvernare” a Transilvaniei.

2. Tensiunile interetnice din zonele majoritar maghiare sunt incurajate, pentru ca maghiarii sa se poata pretinde in exterior discriminati de romani si astfel sa atraga simpatia comunitatii internatioanle. Au mai facut-o si in 1990 cu cazul Cofariu cand lucrurile au fost rastalmacite de toata presa internationala, prezentandu-i pe ungurii agresori drept victime.

3. Incercarea de federalizare a tarii prin obtinerea unei autonomii economice si administrative a Transilvaniei.

4. Transformarea Transilvaniei intr-un protectorat al UE, asa cum a şi cerut Laslo Tokes in urma cu câţiva ani…

5. Peste toate, Ungaria ii promoveaza la greu pe istoricii romani ale caror declaratii publice mincinoase le sunt de folos.

Vezi cazul Lucian Boia, care spune ca romanii nu au drepturi istorice in Transilvania, sau cazul Marius Diaconescu, care spune ca romanii transilvaneni nu au fost discriminaţi de unguri in Evul Mediu.

Ambii sunt profesori la Facultatea de Istorie din cadrul Universitatii Bucureşti şi sunt traduşi de unguri cu mare placere, pentru a le folosi spusele în propaganda revizionistă.

Pana atunci, va invit sa vedeti prima parte a acestuia, deosebit de bogata in informatii inedite despre istoria acestui pamant romanesc.

 

 

 

Care au fost marile jocuri geopolitice  în anul 1989 şi după, vom afla în videoclipul ce urmează, în care este înregistrată o emisiune televizată moderată de Daniel Roxin în care răspunde la întrebări  dl. dr. Constantin Corneanu, cercetător al Institului Revoluției Române.

 

 

 

ZIUA DE 29 AUGUST ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

 

 

 

 

 

Ziua de 29 august în istoria noastră 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1369: A fost încheiat tratatul de pace între Ludovic, rege al Ungariei si domnitorul Munteniei Vladislav I (Vlaicu-Voda), prin care cel din urmă a acceptat suzeranitatea ungară si a primit feuda Fagarasului (Tara Oltului).

 

 

 

 

 

1530: Se desfasoara lupta de la Viişoara (judeţul Olt), in urma căreia domnul muntean Moise Voda este înfrânt si ucis de Vlad; alături de domn este ucis si cumnatul sau, boierul Barbu Craiovescu, iar Ştefan Mailat e luat prizonier.

In timpul domniei lui Vlad Înecatul, in Ţara Românească se ascut divergentele din sânul familiei Craioveştilor, astfel ca autoritatea politica a acestor mari boieri olteni decade.

 

 

 

  1541: Ungaria centrală este transformată în paşalîc, cu centrul la Buda.

După înfrângerea maghiarilor în Bătălia de la Mohács, regatul s-a cufundat în haos. În 1541,  sultanul Suleiman a hotărât să-şi consolideze poziţia şi să ataşeze regiunea oraşului Buda la imperiu.

După alungarea armatei austriece comandate de Wilhelm von Roggendorf care asediase oraşul, otomanii au ocupat capitala Ungariei Buda şi oraşul de pe celălalt mal al Dunării, Pesta, pe 29 august.

Sultanul organizând  imediat după cucerirea Budei primul vilaiet otoman din Europa Centrală, cu capitala la Budin (Buda).

În acelaşi an, alte oraşe ungureşti au trecut sub controlul otoman: Szeged, Kalocsa, Szabadka.

În anii următori 1543-1544, otomanii au cucerit fortăreţele Nógrád, Vác, Fehérvár, Pécs şi Siklós, care au fost incorporate în noul vilaiet

 

1829: S-a născut la Botoșani, mitropolitul-primat al României, Iosif Gheorghian (din noiembrie 1886 până la moarte, cu o întrerupere în perioada martie 1893-decembrie 1896), una dintre figurile importante ale Bisericii Ortodoxe Române înainte de a fi fost ridicată la rang de Patriarhie.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A tradus numeroase lucrări teologice din limba franceză şi din literatura patristică si a fost membru de onoare al Academiei Române din 1901; ( d. 24 ianuarie 1909, București).

 

 

 

 

 

 

1832: S-a nascut Neculai Culianu, matematician şi astronom român, membru corespondent (din 1889) al Academiei Române; (d.28.11.1915, Iaşi).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 S-a  numărat printre membrii fondatori ai revistei „Recreaţii ştiinţifice”, prima revistă românească ce s-a preocupat în principal cu răspândirea cunoştinţelor de matematică; membru corespondent al Academiei Române din 1889.

 

 

 

 1848 (la 29-30 august): Are loc Adunarea de protest de la Orlat, lângă Sibiu, împotriva uniunii Transilvaniei cu Ungaria.

 

 

 

 

1864: Domnitorul  Alexandru Ioan Cuza aprobă comasarea serviciului postal cu cel telegrafic, iar prin ordonanţa din 3 decembrie 1865 promulgă prima lege de organizare poştal-telegrafică a tânărului stat român.

 

 

 

1936: În România are loc remanierea a Guvernului Gheorghe Tătărescu, cu care prilej  Nicolae Titulescu este înlăturat de la conducerea Ministerului Afacerilor Străine, în urma presiunilor  Germaniei şi Italiei, precum si ale forţelor interne de dreapta.

Foto: Nicolae Titulescu (n. 4 martie 1882, Craiova – d. 17 martie 1941, Cannes), diplomat, jurist, profesor și om politic român, în repetate rânduri ministru al afacerilor străine, ministru plenipotențiar, fost președinte al Ligii Națiunilor.

A fost membru titular (din 1935) al Academiei Române.

 

 

 

 

 

1939: S-a născut în Cuciurul Mare, Cernăuţi, în  Bucovina, pictorul Radu Bercea.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În timpul regimul comunist, în perioada 1959-1964 a fost condamnat politic pentru convingerile sale pro- democratice.

În timpul detenţiei sale  în lagărele de exterminare, a cunoscut o serie de mari personalităţi ale intelectualităţii române, precum Alexandru Paleologu, academicianul Alexandru Zub, poetul Alexandru Ivasiuc, arhitectul Craşoveanu.

A fost amnistiat prin decretul din primăvara anului 1964, impus de organismele internaţionale ale Dreptului Omului şi ONU.

 

1940: Consiliul de Coroană al României a analizat în noaptea de 29-30 august notele cu caracter ultimativ ale guvernelor german şi italian şi a hotărât acceptarea arbitrajului puterilor Axei  în tratativele româno-maghiare privind teritoriile din Ardealul de Nord.

Rezultatul acestui arbitraj l-au constituit prevederile Dictatului de la Viena, semnat la 30 august 1940.

 

 

1943: S-a născut graficianul Dan Erceanu.

 

 

 

 

 

 

1943: S-a născut in localitatea Pesac, județul interbelic Timiș-Torontal, compozitorul, interpretul, publicistul şi realizatorul TV român, Petre Magdin.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 1944: Delegaţia României a plecat la Moscova, pentru încheierea armistiţiului cu  puterile aliate (U.R.S.S., Statele Unite ale Americii si Regatul Unit al Marii Britanii), prin care se legitima practic ocupaţia sovietică în ţara noastră.

Din delegaţie făceau parte Lucreţiu Pătrăşcanu, Dumitru Dămăceanu, Ştefan Voitec, George Fotino.

Convenţia de armistiţiu a fost semnată la 12 septembrie 1944.

 

 

 

 

 

1944: A murit in localitatea  Otelul Rosu inginerul Constantin C. Orghidan, colecţionar, membru al Academiei Române şi al Societăţii numismatice, pasionat colecţionar de monede, sigilii, obiecte arheologice ş.a, pe care le-a donat Academiei Române.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Printre acestea de menţionat „cameea Orghidan”, de dimensiuni impresionante.

A fost membru de onoare al Academiei Române din 1942 si a sprijinit editarea unor lucrări de referinţă pentru cultura română, între care şi “Enciclopedia României”; (n. 22.06.1874,Bucuresti).

 

 

 

 

 

 

1945: A încetat din viaţă marele actor, umorist şi cupletist român  Constantin Tănase; (n. 5 iulie 1880).

Moartea i s-a tras din încăpăţânarea de a spune lucrurilor pe nume.

După un an de la invazia ruşilor, Constantin Tănase încă mai juca pe scenele Bucureştene si pentru că  „eliberatorii” jefuiau oamenii în plină stradă, ziua în amiaza mare, somând victimele: „Davai Ceas!” (dă-mi ceasul), într-unul din spectacolele sale, a satirizat fărădelegile hoardelor năvălitoare şi obsesia lor pentru ceasuri de orice fel.

După mai multe reprezentații a fost arestat, amenințat cu moartea, și i s-a ordonat să nu mai joace acea piesa, insa Tănase nu era ușor de intimidat.

La următorul spectacol a apărut pe scenă într-un pardesiu imens, cu mâinile „bandajate” cu ceasuri de mâna.

Spectatorii l-au aplaudat frenetic la apariție, deși actorul nu a scos nici un cuvânt. Apoi și-a deschis pardesiul, scotând la iveală un imens ceas cu pendulă.

Arătând către acesta, a spus doar: „El tic, eu tac, el tic, eu tac”.  Două zile mai târziu marele actor era mort…

 

 

 

 

 

 

 

 

 A rămas în conştiinţa publicului ca fondator al teatrului de revistă românesc (Teatrul “Cărăbuş”, înfiinţat în 1919),unde a obţinut succese răsunătoare ca autor şi interpret de cuplete incisive.

A fost unul dintre primii comedieni  români de film“Visul lui Tănase”.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1972: S-a născut in București, prezentatoarea de televiziune  Andreea Esca.

A făcut studii universitare și postuniversitare la Școala Superioară de Jurnalism, după care a urmat programe de pregătire profesională la: Centrul pentru Jurnalism Independent (Praga), CNN Atlanta (SUA) și în Atena, Grecia (1994).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Este cea mai longevivă prezentatoare de știri din România, având o carieră de peste 20 de ani de prezentatoare de știri pentru postul de televiziune ProTV cu care se identifică  si  alături de care și-a început cariera la 1 decembrie 1995, printr-un salut rămas celebru, „Bună seara România, Bună seara București, Pro TV te salută !”.

 

1973: A apărut  Decretul privind înfiinţarea Institutului de Marină „Mircea cel Bătrân”, cu sediul în municipiul Constanţa, prin comasarea Şcolii militare de ofiţeri activi de marină „Mircea cel Bătrân” (subordonată Ministerului Apărării Naţionale) cu Institutul de Marină (subordonat Ministerului Educaţiei şi Învăţământului).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Academia Navală „Mircea cel Bătrân” îşi are sorgintea în Şcoala Flotilei, înfiinţată prin Decizia Ministerului de Război nr.15 din 17 noiembrie 1872 cu sediul la Galaţi.

In această instituţie s-au pregătit ofiţeri şi subofiţeri care au îndeplinit diferite funcţii de la bordul navelor Marinei Militare, dar şi ale Flotei Comerciale Române.

Ulterior, învăţământul superior de marină a evoluat sub diferite denumiri conform organizărilor şi reorganizărilor învăţământului militar. După 1878, o parte a ofiţerilor de marină au provenit de la şcolile armatei de uscat, îndeosebi de la Şcoală Militară de Artilerie, Geniu şi Marină.

Pentru pregătirea specială de marină a ofiţerilor repartizaţi în flota militară la şcolile militare, la 26 februarie 1896 s-a înfiinţat Şcoala de Aplicaţie a Sublocotenenţilor de Marină, ce a funcţionat la Galaţi până în anul 1901, când a fost mutată la Constanţa.

La 29 octombrie 1909, Şcoala de Aplicaţie a Sublocotenenţilor de Marină a fost organizată pe alte baze, superioare din punct de vedere teoretic şi practic, primind denumirea de Şcoala Navală Superioară. Ea a funcţionat la Constanţa până la Primul Război Mondial.

După război, secţia de marină din Şcoala de Artilerie, Geniu şi Marină şi-a reluat activitatea la 9 iunie 1920, prin decizia ministrului de război.

Pentru formarea personalului specializat necesar navelor comerciale, la 1 octombrie 1938, în cadrul Şcolii Navale s-a înfiinţat Secţia Marinei de Comerţ.

După Al Doilea Război Mondial, instituţia şi-a schimbat denumirea în Şcoala Navală şi Şcoala de Maiştri (martie-decembrie 1948), Şcolile Marinei Militare (decembrie 1948-iunie 1950), Şcoala de Ofiţeri de Marină (iunie 1950-1952), Şcoala Militară de Marină (1952-1954), Şcoala Militară Superioară de Marină (1954-1968).

La 1 septembrie 1959, reînnodând o tradiţie, s-a reînfiinţat Secţia Marinei Comerciale.

Începând cu 1 ianuarie 1969 s-a schimbat din nou denumirea în Şcoala de Ofiţeri Activi de Marină „Mircea cel Bătrân”, continuând să pregătească, pe parcursul a patru ani, ofiţeri pentru Marină Militară şi Marină Comercială.

La 29 august 1973, Şcoala Militară de Ofiţeri Activi de Marină a fuzionat, prin Decretul Consiliului de Stat, cu Institutul de Marină Civilă, noii instituţii de învăţământ superior atribuindu-i-se numele de Institutul de Marină „Mircea cel Bătrân”.

Prin Hotărârile de Guvern nr. 406 din 23 aprilie şi 551 din 17 mai 1990, Institutul de Marină a fost reorganizat ca urmare a consecinţelor Revoluţiei din decembrie 1989, înființându-se Academia Navală „Mircea cel Bătrân”, instituţie militară de învăţământ superior de specialitate.

 

 

 

 

 

 

1975: A murit Theodor Constantin, prozator, unul dintre cei mai cunoscuţi autori ai genului poliţist (“Doamna în mov”, “Magdalena de la miezul nopţii”); (n. 21 noiembrie 1910).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1980: S-a născut la Ploieşti, gimnasta Corina Ungureanu.

 

 

 

 

 

A  fost membra echipei de gimnastică artistică a României care a câştigat de două ori titlul mondial şi a fost campioană europeană la sol în 1998.

 

 

 

 

 

1991: Semnarea înţelegerii privind stabilirea relaţiilor diplomatice şi a acordului consular între România şi Republica Moldova.

 

 

 

 

 

2005: A încetat din viaţă Radu Anton Roman, jurnalist, scriitor şi realizator TV, cunoscut mai ales pentru emisiunile pe teme culinare (n. 19 august 1948).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2005: A decedat Mitropolitul Ardealului, Crişanei şi Maramureşului, Antonie Plămădeală; (n. 17 noiembrie 1926,la Stolnici/jud. Lăpuşna, azi în R. Moldova, prenumele sau la naştere fiind  Leonida).

A fost  membru de onoare al Academiei Române din 1992.

 

 

 

 

 

 

 

 

A fost  unul dintre marii noştri ecumenişti contemporani,  autor a numeroase cărţi şi cursuri pe diferite teme teologice, arhiepiscop al Sibiului şi mitropolit al Ardealului, Crişanei şi Maramureşului între anii 1982 şi 2005.

A fost închis de autoritati, la începutul anilor ‘50 ai secolului XX, în temniţele comuniste.

 

 

 

 

2007: Mitropolitul Varlaam al Moldovei a fost canonizat, la 350 de ani de la moartea sa, la Mănăstirea Secu din judeţul Neamţ ; (n. 1580 sau 1585 – m. 19 decembrie 1657).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

La propunerea Sinodului mitropolitan al  Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a înscris în rândul sfinţilor din calendar pe învăţatul Mitropolit Varlaam al Moldovei, cu zi de pomenire la  30 august .

 

 

 

2009: A decedat Dan-Alexandru Voiculescu, compozitor, muzicolog, pianist şi profesor universitar; (n. 1940).

A studiat între anii 1958-1964 la Academia de muzică „Gheorghe Dima” din Cluj,  continuandu-şi perfecționarea la Hochschule für Musik und Tanz Köln, cu mari compozitori germani ai vremii: Karlheinz Stockhausen și Hans Ulrich Humpert și la Veneția cu Virgilio Mortari.

 

 

 

 

 

 

 

A parcurs toate treptele ierarhice din învățământul superior: preparator, asistent, lector, conferențiar și profesor universitar, la Catedra de armonie și contrapunct, la Academia de muzică „Gheorghe Dima” din Cluj, iar din anul 2000 se mută la București, fiind profesor la Universitatea Națională de Muzică București.

A scris muzică de cameră, piese pentru pian, piese corale destinate copiilor, lucrări simfonice, precum și opera de cameră Cântăreața cheală, după Eugen Ionescu.

În anul 1991 înființează și conduce Fundația „Sigismund Toduță”, care promoveaza creatia marelui sau Profesor sau sprijină tinerele talente în ascensiunea lor artistică.

A fost membru al Uniunii Compozitorilor din România și al Academiei Române.

 

 

 

 

 

2016: A murit George Şovu, romancier, autor de proză scurtă, scenarist, autor de manuale de limba şi literatura română, jurnalist; (n. 1931).

 

2016: A decedat  dr. Mihai Voiculescu, medic specializat în nefrologie şi hepatologie şi  profesor universitar.

Este fondatorul  Şcolii de Nefrologie (1995) de la Institutul Clinic Fundeni; (n. 1945).

 

 

 

 

 

 

 

 

CALENDAR CREŞTIN ORTODOX

 

 

 

 

 

 

 

 

Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul  este praznuita pe 29 august. Este ultima mare sarbatoare din anul bisericesc, pentru ca pe 1 septembrie incepe un nou an.

Ziua Taierii capului Sfantului Ioan Botezatorul este o zi de post. Ni se cere sa postim in aceasta zi, pe de o parte ca sa nu ne asemanam cu Irod, care din cauza ospatului fara masura, a cerut ca Salomeea sa-i danseze si drept rasplata i-a oferit capul Sfantului Ioan Botezatorul, iar pe de alta parte, ca sa ne asemanam cu viata infranata a lui Ioan.

Exista persoane care au sustinut ca ziua Taierii Capului Sfantului Ioan Botezatorul prefigureaza Vinerea Patimilor.

Si dupa cum postim in fiecare vineri, ca zi a rastignirii Domnului, tot astfel se cuvine sa postim si in aceasta zi.

Mentionam ca in afara posturilor de lunga durata, avem si posturi de o zi:
– miercurea, ziua in care Mantuitorul a fost prins;
– vinerea, ziua in care a fost rastignit;
– pe 14 septembrie – Inaltarea Sfintei Cruci, in amintirea Patimilor Mantuitorului;
– pe 5 ianuarie, in Ajunul Bobotezei, in amintirea postului pe care il tineau in vechime catehumenii care urmau sa fie botezati in ziua praznuirii Botezului Domnului.

Sunt si persoane care postesc si lunea, in ziua inchinata sfintilor ingeri.

Sfantul Ioan Botezatorul

Sfantul Ioan Botezatorul s-a nascut in cetatea Orini, in familia preotului Zaharia. Elisabeta, mama sa, era descendenta a semintiei lui Aaron. Nasterea prorocului Ioan s-a petrecut cu sase luni inaintea nasterii lui Iisus.

Nasterea sa a fost vestita de catre ingerul Gavriil lui Zaharia, in timp ce acesta slujea la templu.

 

Pentru ca nu va da crezare celor vestite de ingerul Gavriil, Zaharia va ramane mut pana la punerea numelui fiului sau.

Exista o lunga perioada din viata Sfantului Ioan Botezatorul despre care nu avem informatii. Cunoastem ca s-a retras in pustiu, unde a dus o viata de aspre nevointe, pana in momentul in care a primit porunca sa inceapa sa predice. Rolul lui Ioan nu a fost doar acela de a pregati poporul pentru venirea lui Hristos, ci si acela de a-L descoperi lumii ca Mesia si Fiul lui Dumnezeu.

Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul

Din Evanghelie cunoastem ca Irod, la un ospat prilejuit de sarbatorirea zilei de nastere, a taiat capul Sfantului Ioan Botezatorul, la cererea Irodiadei.

 

In acea vreme, Sfantul Ioan era intemnitat in castelul lui Irod de la Maherus. Ioan il mustrase pe Irod pentru traiul lui nelegiuit cu Irodiada, care era sotia fratelui sau. In ura ei de moarte, Irodiada a sfatuit-o pe Salomeea, fiica ei, care dansase si placuse oaspetilor si indeosebi lui Irod, sa ceara de la acesta capul Botezatorului ca rasplata.

Capul Sfantului Ioan a avut, dupa traditia Bisericii, o istorie aparte. El a fost de trei ori pierdut si de trei ori aflat.

Prima si a doua aflare a capului este sarbatorita pe 24 februarie, iar A treia aflare a capului Sfantului Ioan Botezatorul este praznuita pe 25 mai.

Potrivit traditiei, Sfanta Ioana, femeia dregatorului lui Irod, este cea care a luat capul Sfantului Ioan Botezatorul din curtea Irodiadei si l-a ingropat la Ierusalim, in muntele Eleonului, intr-un vas de lut.

Dupa un timp, un proprietar bogat si slavit a crezut in Hristos, si lepadand pozitia sociala si toata desertaciunea acestei lumi, s-a facut monah, luandu-si numele de Inochentie.

 

Ca monah, el s-a salasluit chiar la locul unde se afla ingropat capul Botezatorului Ioan. Dorind sa-si zideasca o chilie si o bisericuta, el a sapat adanc si a descoperit un vas de pamant in care se afla un cap. Prin descoperire dumnezeiasca a aflat ca este al lui Ioan Botezatorul.

Cand s-a apropiat insa de trecerea la cele vesnice, spre a nu fi gasit si pangarit de paganii ce se inmultisera in zona, el l-a luat si l-a ascuns din nou in pamant, in acelasi loc.

Capul Sfantului Ioan Botezatorul a fost prezent aici pana in vremea Sfintilor Imparati Constantin si Elena, cand Sfantul Ioan Botezatorul s-a aratat unor doi calugari si le-a poruncit sa dezgroape cinstitul sau cap. Aceasta e socotita cea dintai aflare a sfantului cap.

In vreme ce calagarii calatoreau cu capul sfantului intr-un sac, au intalnit un olar si i-au dat acestuia sa duca sacul. Din cauza lenevirii acestora, Sfantul Ioan i-a cerut olarului sa fuga de cei doi calugari.

 

Ajuns acasa, olarul s-a bucurat de multe binefaceri datorita prezentei capului prorocului. Cand si-a simtit sfarsitul, olarul a pus capul sfantului intr-o racla si l-a daruit surorii sale. Racla va ajunge in grija lui Eustatiu, un monah arian, care locuia intr-o pestera.

Multe minuni se vor petrece la aceasta pestera. Din nefericire, Eustatiu spunea ca datorita puterilor sale sunt prezente minunile, oamenii nestiind ce ascunde in pestera sa.

 

Dupa un timp, Eustatiu stiind ca va fi trimis in exil, ingroapa capul Sfantului Ioan Botezatorul.

Pestera va fi locuita de niste monahi credinciosi, care vor ridica in apropierea ei o manastire. In anul 452, arhimandritul Marcel, staretul acelei manastiri, a vazut un foc mare la pestera de langa orasul Emesa, in timpul cantarii psalmilor.

Asa a aflat in chip minunat capul sfantului. Aceasta este socotita a doua aflare a cinstitului cap al Botezatorului.

In timpul luptei impotriva sfintelor icoane, capul Sfantului Ioan a fost ingropat la Comane, de unde a fost adus in Constantinopol, de catre Sfantul Ignatie (860), in vremea imparatului Mihail. Aceasta este cea de-a treia si cea din urma aflare a cinstitului cap.

Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul – traditii si obiceiuri

In ziua de 29 august, cand praznuim Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul, exista credinta in popor ca nu trebuie sa se foloseasca cutitul, totul se rupea cu mana.

In popor se vorbea si de inceperea unui post, numit “de la cruce pana la cruce”, un post care tinea pana pe 14 septembrie (Inaltarea Sfintei Cruci), neconsemnat in calendarul crestin, care avea rolul de a-i curati pe cei care au savarsit omoruri sau alte pacate grave.

Tot in popor era intalnita si interdictia de a taia si manca fructe si legume cu forma rotunda, de exemplu pepenele nu era consumat in aceasta zi. Subliniez ca sunt credinte care nu au legatura cu Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie, deci, nu trebuie respectate.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/08/29/o-istorie-a-zilei-de-29-august-video/

 

 

 

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse) :

 

 

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
   

2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;

3. e.maramures.ro ;

4. Wikipedia.ro.;

5. mediafax.ro ;

6. worldwideromania.com ;

7. Enciclopedia Romaniei.ro ;

8.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;

9.  Istoria md.

10. istoriculzilei.blogspot.ro

11. Calendar creştin Ortodox.ro