ZIUA DE 28 AUGUST ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

 

 

 

 

 

 

 

 

Ziua de 28 august în istoria noastră

 

 

 

 

 

 

 

1804: La 28 august/9 septembrie 1804, un puternic incendiu a distrus o parte a Bucureştiului. După aceasta s-au luat primele măsuri de sistematizare a străzilor oraşului.

 

 

 

 

 

1817: Impăratul rus aprobă decizia Consiliului de Miniştri de a permite coloniştilor germani, veniţi din  Wurtemberg şi Bavaria, să se stabilească în Basarabia ţaristă.

 

 

 

  1857: S-a născut marea actriţa română Agatha Bârsescu.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

S-a înscris la Conservatorul de Artă Dramatică din Bucureşti. În 1878 a plecat  în Austria pentru a-şi continua pregătirea artistică la Conservatorul din Viena.

A debutat pe 22 noiembrie 1883 la Teatrul Curţii Imperiale din Viena.

Succesul imens obţinut pe scena reputatului teatru, i-a adus un contract pe viaţă, iar ca o recunoaştere oficială a meritelor sale deosebite, i s-a acordat prin decret imperial titlul de Actriţă a Curţii Imperiale.

Au urmat numeroase de turnee, întreprinse între anii 1883 – 1890, ca invitată de onoare a unor teatre din Europa sau America, care i-au adus faimă în toată lumea.

În 1925  revine definitiv în Romania, stabilindu-se la Iasi, unde timp de aproape 15 ani predă la Conservatorul de Artă Dramatică; din când în când apărea pe scena Teatrului Naţional în rolurile care o consacraseră.

A decedat la  22 noiembrie 1939 si este inmormântată la Cimitirul Eternitatea din  Iasi.

Pe placa ei funerară stă scris: „Aici odihneşte geniala tragediană Agata Bârsescu, gloria neamului românesc, care a ilustrat teatrul până la desăvârşire în ţară şi străinătate”.

 

 

 

 

1911: Au fost organizate, la Bucuresti, festivitati consacrate împlinirii a 20 de ani de la înfiintarea “Ligii pentru unitatea culturala a tuturor românilor”(28 – 30 august); Aurel Vlaicu a facut o demonstratie aviatica în fata a peste 30 000 de spectatori.

 

 

 

 

1916: Primul Război Mondial. Germania declară război României.

 

 

 

 

 

1917:  A avut loc loc Bătălia de la Cireşoaia, în cadrul Primului Război Mondial, o acţiune ofensivă româno-rusă, soldată cu pierderi extrem de grele.

„Bătălia de la Cireşoaia” a fost ultima operaţiune militară importantă din campania anului 1917 pe frontul românesc si una dintre cele mai dramatice si sangeroase batalii din campania anului 1917 de pe frontul romanesc din timpul Primului Razboi Mondial

S-a dat pe muntele Ciresoaia (zona Tirgu Ocna), la cota 789. Dupa biruintele de la Marasti, Marasesti si Oituz, luptele de pe frontul de la Oituz au scazut in intensitate. Corpul 8 armata austro-ungar reusise o strapungere, stapinind inaltimile care dominau Oituzul si Slanicul, in timp ce valea Trotusului se afla sub focul artileriei inamice de pe virfurile Ciresoaia si Cosna.

Dupa o analiza a situatiei inamicului de la acea data, generalul Alexandru Averescu a considerat ca punctul slab al Armatei 1 austro-ungare era la Ciresoaia. O victorie obtinuta aici, insemna nu doar un cistig tactic prin indepartarea inamicului din zona Tirgu Ocna-Onesti, ci si deschiderea accesului spre al doilea obiectiv, virful Cosna.

Pentru aceasta importanta ofensiva au fost mobilizate 34 de batalioane de infanterie, 4 escadroane de cavalerie si 35 baterii de artilerie.

Fortele inamice erau deosebit de puternice, avind organizate in aceasta zona nu mai putin de 8 centre de rezistenta, dintre care cele mai puternice erau cele de la Ciresoaia si Cosna. Dar cum spionajul isi facea pe deplin treaba, inamicul reuseste sa afle din timp de pregatirile de ofensiva ale trupelor romane si isi intareste puterea de aparare, trimitind trupe de rezerva in punctul Ciresoaia, ceea ce a dus la declansarea unor lupte extrem de singeroase.

 

 

 

 

 

 

 

Batalia de la Ciresoaia a inceput la 9 septembrie (27 august, conform calendarul iulian aflat in vigoare in Romania pana in 1924), dupa o pregatire de artilerie care a durat 3 ore. In a treia zi de lupte crincene, s-a declansat ofensiva impotriva inaltimilor Cosna si Ciresoaia, respinsa insa de inamic cu grele pierderi pentru unitatile noastre: peste 1.200 de oameni .

Printre cei rapusi in lupta de la Ciresoaia s-au numarat scriitorul si istoricul voluntar bucovinean Ion Gramada, locotenentul Gheorghe Ioan Prioteasa din Regimentul 43 Infanterie, precum si alti 512 soldati din cadrul Regimentului 15 Infanterie „Razboieni”.

Campania din 1917 de pe frontul roman a demonstrat ca armata romana a fost in masura sa rezolve cu pricepere si iscusinta situatii dintre cele mai complexe, iar soldatii romani inzestrati cu noi mijlaoce si instruiti corespunzator cerintelor cimpului de lupta, s-au dovedit superiori inamicului, mai ales prin dirzenia si spiritul de sacrificiu de care au dat dovada.

 

 

 

 

 

1917: A decedat prozatorul roman Calistrat Hogaş ; (”În Munţii Neamţului”, “Pe drumuri de munte”); (n.19 aprilie 1848).

 

 

 

 

 

 

 

A  fost distins cu primul premiu initiat de Societatea Scriitorilor Români (1922), la recomandarea lui Liviu Rebreanu, dupa ce în 1915 îi fusese refuzat Premiul “Adamachi” al Academiei.

 

 

 

 

 

1917: S-a născut la Falticeni, dramaturgul Horia Lovinescu, nepotul criticului Eugen Lovinescu: “Citadela sfărâmată”, “Moartea unui artist”; (m. 16 septembrie 1983, Bucuresti).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 1921: Este convocat congresul general al Partidului Ţărănesc Basarabean din România.

Partidul s-a constituit la 23 august 1918 stil vechi / 5 august 1918 stil nou, la Chișinău. La adunarea constitutivă a Partidului Țărănesc din Basarabia a fost ales comitetul central al partidului din care făcea parte: Pantelimon Halippa, Ion Inculeț, Daniel Ciugureanu, Ion Pelivan, Petru Cazacu, Ștefan Ciobanu, Ion Costin, Ștefan Holban, Teofil Ioncu, Gheorghe Stârcea și Nicolae Bivol.

In urma unor confruntări interne Partidul Țărănesc din Basarabia s-a scindat, astfel încât o grupare importantă în frunte cu Pantelimon Halippa a fuzionat cu Partidul Țărănesc a lui Ion Mihalache.

Cealaltă grupare a rămas sub conducerea lui Ion Inculeț și a primit denumirea de Partidul Țărănesc Independent din Basarabia. În toamna anului 1922, Ion Inculeț, alături de Partidul Țărănesc Independent din Basarabia, a început tratativele de fuziune cu filiala locală a Partidului Național Liberal, creată încă în 1920 și condusă de Daniel Ciugureanu. Aceste tratative au fost finalizate în ianuarie 1923.

La 20 ianuarie 1923 Partidul Țărănesc Independent din Basarabia, condus de Ion Inculeț, a fuzionat cu PNL, dar nu în totalitate, deoarece gruparea lui Ion Pelivan din partid s-a opus acestei fuziuni.

La rândul său, la 20 septembrie 1923 gruparea lui Ion Pelivan a organizat la Chișinău un congres, în cadrul căruia a decis fuzionarea cu Partidul Național Român a lui Iuliu Maniu.

 

 

 

 

 

 

1927: S-a nascut Nicolae Herlea, bariton român, care a cântat  timp de peste 30 de ani, pe toate marile scene ale lumii.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1939: S-a nascut scriitoarea română de romane poliţiste: “Cocoşatul are alibi”, “Bună seara, Melania!”, Rodica Ojog-Braşoveanu; (m. 2 septembrie 2002).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1944: S-a născut la Slatina, Marin Mincu, poet, prozator, critic şi teoretician literar; (m. 4 decembrie 2009, Bucuresti).

A absolvit  Facultatea de Filologie a Universitatii din Bucuresti (1967).

Dupa terminarea facultatii a fost preparator prin concurs la Facultatea de filologie a Institutului Pedagogic din Constanța (1968-1971), asistent universitar doctor la aceeași instituție (1971-1973), lector universitar doctor (1973-1974), lector universitar la Facultatea de litere și filozofie a Universităților din Torino și din Milano (1974-1978), conferențiar universitar doctor la Facultatea din Constanța (1979), profesor titular asociat (prin concurs) la Facultatea de litere și filozofie a Universității din Florența (1978-1994), profesor universitar doctor la Facultatea de litere din Constanța (1990-2009).

A fost conducător de doctorat la Universitatea din București (1990, până la data decesului, 4 decembrie 2009),  Prim rector al Universității „Ovidius” (aprilie 1990) și Decan al Facultății de Litere, Istorie, Teologie și Drept a Universității „Ovidius” (1990-1998).

A debutat in  critică în Gazeta literară (articolul „Stilul criticii”, 30 aprilie 1964) și cu poezii în revista Amfiteatru (aprilie 1966).

De asemenea a debutat editorial  în poezie cu volumul Cumpănă (Editura pentru literatură, 1968); în critică: Critice (Editura pentru literatură, 1969); în roman: Intermezzo ( Editura Albatros, 1984).

A infiintat revista culturală Paradigma (1993) și Editura Pontica (1991) în cadrul căreia coordonează colecția „Biblioteca italiană” și colecția de poezie Euridice. Președinte al Cenaclului Euridice al Uniunii Scriitorilor (2002-2003) și, în continuare – până în 2008, al Muzeului Literaturii Române. Fondator al Premiului literar Euridice (2005, în exclusivitate pentru tinerii autori), actualmente premiul literar „Marin Mincu”.

 

1950: S-a nascut in  Bucuresti, Radu Alexandru Negrescu-Suțu, scriitor contemporan român, fiul colonelului Aurel-Mihai Negrescu din Roman, combatant pe Frontul de Răsărit,  iar mama principesa Georgeta Rudolf Suțu din Iași, stră-strănepoata domnitorului Alexandru Nicolae Suțu, sora pianistei Rodica Suțu și fiica scriitorului Rudolf Suțu. 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Între 1968 și 1970,a publicat poezie de factură suprarealistă  la revista studențească Amfiteatru, unde activa poeta Ana Blandiana. În 1975 se dedică studiului picturii,iconografiei, Istoriei Artelor.

In  1977 intra  în conflict deschis cu regimul comunist, ca semnatar al apelului lui Paul Goma și coautor și semnatar împreună cu Ioan Marinescu, Dan Iosif Niță, Raymond Păunescu și Nicolae Windisch al unui protest împotriva nerespectării drepturilor omului în România (Grupul Canal 1977).

Este arestat și condamnat la un an de muncă forțată la Canalul Dunăre-Marea Neagră. În urma grevei foamei declarată public la 23 august 1977 și ținută efectiv timp de aproape o săptămână în condiții de torturi fizice și psihice din partea Securității și în urma intervenției organizației Amnesty International și a președintelui Statelor Unite ale Americii, Jimmy Carter, este eliberat și expulzat din țară la sfârșitul aceluiași an, obținând azil politic în Franța și stabilindu-se la Paris.

Expune pictură religioasă, trecând ulterior la suprarealism.

După revoluția română din 1989 abandonează pictura, devenind membru al Asociației Ziariștilor Români din Vest (AZR), publicând numeroase articole literare și politice în ziarele românești din țară și exil, precum și interviuri cu personalități din lumea literară și artistică a exilului.

De asemenea, devine membru activ al Asociației Foștilor Deținuți Politici din România (AFDPR) și al Uniunii pentru Regele Mihai (UPRM) din Franța, între 1990 și 2000.

Colaborează, în 2002, la serialul Memorialul Durerii, realizat de Lucia Hossu-Longin și la filmele documentare Fanarioții,realizat de Dr. Erato Paris din Atena (2009, premiat la Festivalul Filmului Documentar, Câmpulung Muscel, 2011) șiSalutări din Iași, realizat de prof. Dragoș Zămoșteanu (2011).

 

 

 

 

1963: S-a născut la Reșița, cantautoarea Maria Gheorghiu, cunoscută interpretă de muzică folk şi realizatoare de emisiuni radio.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Este singura cântăreață din România care a dedicat un cântec unui monarh, și anume Reginei Maria a României.

Cântecul se intitulează Inima de la Balcic și a fost compus în anul 2013, chiar în stațiunea Balcic de la malul Mării Negre, pe care Regina Maria a iubit-o foarte mult. Versurile cântecului aparțin poetului Miron Manega.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1970 (28 august-2 septembrie): La Bucureşti, s-a desfăşurat primul Congres internaţional pentru promovarea limbii şi literaturii latine, organizat de un comitet român sub auspiciile Academiei Latine Internaţionale.

 

 

 

 

2011: La Nisporeni, în Republica Moldova, pe cea mai înaltă culme de pe malul drept al Prutului, a fost sfinţită Crucea Mântuirii Neamului Românesc.

Cu o înălţime de 35 de metri, realizată după modelul crucilor de la Putna, lucrarea reprezintă primul monument din Basarabia dedicat unităţii românilor de pe cele două maluri ale Prutului.

Construcţia din metal  a fost înălţată pe dealul Zghihaia, un punct înalt din vecinătatea satului Vărzăreşti,  în vecinătatea Cimitirului Eroilor Români şi a Mănăstirii Vărzăreşti.

 

 

 

 

 

 

 

 

Luminata  puternic, Crucea poate fi văzută la distanţă de zeci de kilometri si este elementul principal al unui complex religios format de o capelă şi o clopotniţă de dimensiuni mai mici si va constitui un loc de pelerinaj, de omagiu şi de rugă pentru mântuirea poporului român.

Proiectul a fost derulat de postul de Radio Vocea Basarabiei şi Asociaţia Culturală Pro-Basarabia şi Bucovina, filiala Oneşti.

 

 

 

 

 

 

 

 

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/08/28/o-istorie-a-zilei-de-28-august-video-4/

 

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse) :

 

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
   

2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;

3. e.maramures.ro ;

4. Wikipedia.ro.;

5. mediafax.ro ;

6. worldwideromania.com ;

7. Enciclopedia Romaniei.ro ;

8.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;

9.  Istoria md.

10. istoriculzilei.blogspot.ro

 

 

Publicitate

Jefuirea Bucureştiului aflat sub ocupaţia Puterilor Centrale (1916- 1918)

          Foto: Inceput de secol XX în Bucureşti

In faţa pericolului iminent de ocupare a Capitalei de catre trupele maresalului von Mackensen, autoritătile române, regele, armata si o parte a locuitorilor Bucureştiului s-au retras în Moldova.

Pe 20 noiembrie  şi Guvernul României se retrage din Muntenia  la Iasi, care devine capitala temporară a țării.

În urma lor au ramas doua treimi din teritoriul ţării în mâinile inamicului, populaţia fiind nevoita sa suporte un regim de ocupatie militara  foarte sever.

Capitularea Bucurestilor, la 23 noiembrie/ 6 decembrie 1916, a fost un moment greu, emotionant, perceput în modul cel mai profund de catre societatea româneasca.

O „radiografie” a momentului a fost posibila nu numai cu ajutorul memorialisticii acelor zile, dar si cu ajutorul documentelor oficiale care s-au pastrat în colectiile muzeale sau în arhive.

Istoricul Virgiliu N. Drăghiceanu (1879-1964) membru corespondent al Academiei Române și secretar al Comisiei Monumentelor istorice își amintea :

”23 noiembrie. Mirecuri. Astăzi trebuie să intre. Poliția toată pe Calea Victoriei ca la sărbători. Se crede că vor veni dinspre Calea Rahovei. Birje grăbite cu femei germane, ce duc jerbe de crizanteme.

Scrâșnim din dinți, în neputința noastră de a răspunde la insultă. Un cer îndoliat.

Pe la trei după-amiază, șuiere de alarmă ale gardiștilor. Rămânem în ezitare dacă trebuie să mergem mai înainte. Înaintăm totuși spre Calea Victoriei.

Îi văd venind încununați de crizanteme. Cu puștile, ca un jug atârnând la gât, pentru a contrabalansa greutatea din spinare.

Merg fără niciun elan, cântă încet imnuri, cu o intonație bisericească: pare că sunt transfigurați de un misticism religios.

Evident sunt într-un acces de nebunie morală, se simt în acest moment soldații Dumnezeului lor. Sunt trupe de elită, grenadierii armatei lui Falkenhayn, ce vin din luptele de la Chitila și fortul Mogoșoaia, care cade cel dintâi.

Merg în companii succesive, amestecate cu escadroane de cavalerie, plutoane de mitraliere, baterii și trenuri de muniție.

Nenorociți prizonieri printre ei.  

Lumea imensă iudeo-germană, cocotele internaționale ale varieteurilor, internații din Ialomița (cu toții în București, peste 50.000), aclamă și defilează prin spalirul de soldați .

Localurile, închise de la începerea războiului, sunt luminate și pline de lume.  Cofetăriile, cafenelele oferă spectacolul celei mai dizgrațioase orgii pantagruelice.

Îi privim și examinăm cu cuiozitatea cu care se privește o fiară de menajerie.

Toți au în degete patru-cinci inele de aur. Sunt stigmatele crimelor ce le-au comis în atâtea țări în care au semănat moartea.  

Foto: Trupele armatelor Puterilor Centrale defilează pe calea Victoriei din Bucureşti.

Ceea ce ne izbește mai ales acum la început este jena pe care o simt în mijlocul luxului și strălucirii ce încă o aveau Bucureștii.

Probabil se așteptau după atâtea denigrări să intre în cine știe ce capitală a unei cafrerii africane (Kaffraria= district din Africa de Sud).

Intră în localuri toți descoperiți, iau loc la mese după plicticoase formule de politeță. Ne izbește mai ales modul șoptit în care conversează și ținuta potolită, ce contrastează atât de mult cu felul nostru de a vorbi și a ne agita zgomotos.

 Undeva scriau ei mai târziu: ”Ca o imagine de vis trecea vesel vioi oraș, cu toate strălucirile ce le oferea strada și vitrina pe dinaintea ochilor mari, deschiși ai trupelor ce traversau Bucureștii”.

Întreaga lor purtare de mai apoi fu de a zdrobi în noi orice mândrie și credință, de a ne lăsa doar măgulirea că suntem tolerați a trăi mai departe, în casa și pământul care nu aveau să mai fie ale noastre.

Care fu impresia produsă în Germania, ne-o dovedește telegrama Kaiserului către împărăteasă:

”Bucureștiul este luat. Ce strălucit succes, prin pronia dumnezeiască pe drumul completei victorii.

 În repezi lovituri au bătut incomparabilele noastre trupe inamicul… Dumnezeu să ne ajute mai departe”.

Noaptea împușcături dese pe stradă. Sunt patrule care intimidează populația.

 

“NU UITATI ! SUNTEM INVIGATORI”

 

 

  Primele 24 de ore ale ocupaţiei

 

Capitularea Bucureştilor, un moment extrem de dureros pentru români, a avut şi o nota tragi-comica, în felul haotic în care s-a desfăşurat.

În ziua de 22 noiembrie 1916, sosea în Bucureşti un ofiter german cu un drapel si o scrisoare sigilata, de la Maresalul Mackensen, pentru comandantul Garnizoanei Bucuresti.

A fost condus la generalul Anghelescu caruia i-a comunicat verbal ca Maresalul Mackensen  cere ca, în 24 de ore, Garnizoana sa fie predata, în caz contrar urmând un bombardament puternic de artilerie grea.

Generalul român a raspuns însa ca în Bucuresti nu mai exista garnizoana si nici comandant, asa ca nu putea primi scrisoarea.

Noaptea ce a precedat intrarea trupelor de ocupație în București a fost o noapte lungă pentru toată lumea.

Mai ales locuitorii din Dealul Spirii nu au  lipit geană de geană,deoarece la interval scurte din incinta Arsenalului Armatei răbufneau explozii asurzitoare și se înălțau limbi de foc amenințătoare.

Personalul militar  al Arsenalului s-a retras   printre ultimii, a minat instalațiile ce nu puteau fi transportate pentru a nu cădea întregi în mana dușmanului.

Odată cu ivirea zorilor, toată suflarea capitalei era în picioare. Puţini au fost cei care au îndrăznit să iasă din casa.

Cei care totuşi o fac își zic pentru a-si face curaj: „vreau să văd în față invazia”.

Primăria a luat măsuri ca armatele germane si ale aliaților lor sa aibă parte de o primire oficiala, rezervata si demna.

La scurt timp după ce s-a legalizat ocuparea orașului, aproximativ 300 de soldați germani şi-au făcut apariția pe Calea Victoriei, mărșăluind dinspre șoseaua Târgoviștei pentru a lua sub control punctele vitale ale Capitalei și a asigura intrarea în siguranță a grosului trupelor invadatoare.

La 15:30 feldmareșalul von Mackensen a intrat in CapitalăRomâniei escortat de un regiment mixt de cavalerie si infanterie.

El a reprezentat pe toată durata ocupației autoritatea militara suprema in calitate de Şef al Marelui Cartier al grupului de armate reunite (Ober-Kommando Mackensen) .

 

 

 Foto: Maresalul german August von Mackensen

A fost primit la Palatul regal de o serie de personalități române rămase în București din ordin, pentru a gira activitatea diferitelor ministere si servicii in timpul ocupației.

Din primele ore suita lui Mackensen a început sa acţioneze  pentru a asigura grosului trupelor ce urmau sa intre in București în zilele următoare rații de alimente şi încartiruire.

Colonelul de intendenta Keve poate fi socotit pe drept prima oficialitate care a ridicat pretenții de natura economica asupra Capitalei.

El a ordonat ca zilnic sa i se pună la dispoziție de către autoritățile române pentru fiecare soldat din cei 50.000 care vor trece prin București, afluind spre front, câte o pâine si jumătate litru de vin, cafea, ceai, orez, zahar, untură, „si câte altele”.

In caz contrar, amenința generalul, primarul oraşului va fi executat în primele 24 de ore.

La auzul amenințării, Emil Petrescu a replicat:

„O viaţa am. Ce voi putea da voi da, ce nu ,nu.”

 Încercând sa intervină in discuție pentru a dezamorsa conflictul, Al. Marghiloman, preşedintele Crucii Rosii – Române,  a fost apostrofat de către acelaşi general :

„Nu uitati ca noi suntem învingători si aţi făcut sa curgă mult sange german”.

Totodata oraşul a fost supus la o dare de un miliard de lei care la scurt timp a fost redusa la cinci sute de milioane văzându-se imposibilitatea de a fi plătită.

Prima noapte a ocupației a trecut.Patrulele germane care străbăteau străzile trăgeau focuri de arma fără nici un motiv aparent, doar pentru a intimida şi mai mult populația.

 

A doua zi a avut loc defilarea trupelor inamice cu toate armele și bagajele, cu furgoane, cu tot ceea ce o armata poarta cu dansa într-un razboi.

Au defilat pe Calea Victoriei, prin fața feldmareșalului Mackensen si a statului sau major, trupe germane, austro-ungare, turcești si bulgare.

Aceasta perioada istorica este absenta si din manualele scolare, deşi timp de aproape doi ani, între 1916 şi 1918, la Bucuresti a existat o administratie militară străină, alaturi de un guvern roman care a colaborat cu acea administratie.

 Un Crăciun cum nu a mai fost

În prima luna de ocupație, bucureștenilor li s-a oferit imaginea a ceea ce va însemna pentru mult timp regimul de ocupatie al inamicului: Sute şi mii de convoaie de care, furgoane, caruţe, trec zi şi noapte. Sunt pline cu trofeele pe care le aduna în marşul lor victorios.

Tronuri țărănești, velințe, cufere preţioase,  scurteici, scaune fantezii, pirostrii, cazane, plăpumi sărăcăcioase, portrete in ulei, plapumi de atlas peste care zac porci vii sau tăiați, gaini, raţe, urmate de cirezi intregi de oi, vaci elvetiene, cai etc.

Trupele inamice cărînd dupa ele prada adunata de prin satele si orașele românești prin care au  trecut, ajunse la București se dedau la tot felul de jafuri si siluiri terorizand Capitala.

Se inaugura astfel o perioada lunga in care bucureştenii  aveau să suporte pe langă o nemiloasa si apăsătoare exploatare economica,  şi un regim de teroare, persecuţii si umilinţe greu de înţeles şi  de explicat.

În oraş soldaţii inamici, individuali sau în grupuri rechiziţionau de prin pravalii (inclusiv farmacii si drogherii) tot ce le plăcea: se fura pe o strada mai ales ceasornicele sunt smulse cu forta de bulgari,  gainile şi porcii sunt predilecţia germanilor.

Autoritățile  de ocupație nu intervin decât intr-o măsură foarte mica, şi doar pentru a-i tempera pe bulgari care adeseori torturează pentru a intra în posesia bunurilor ce le doresc considerând că acest lucru reprezinta dreptul de pradă al soldatului asupra teritoriului ocupat.

 

Foto: Soldați germani, austro-ungari, bulgari şi civili, într-o piață din București.

Cand la 16 decembrie 1916, generalul de infanterie Tulff von Tscheppe und Weidenbach s-a instalat in Bucuresti în calitate de guvernator militar al României ocupate, mulţi cetaţeni au crezut ca situaţia va intra pe un făgaş cât de cât normal, câ nu mai sunt lăsați la discreția oricărui soldat.

 Nici nu bănuiau ca abia acum începe adevaratul jaf,  jaful organizat oficial, în locul jafului individual.

 

 

Foto: Santinela germana in fata Administrației Militare azi Str. Toma Caragiu  

Militär Verwaltung Rumänien  (Administrația militară România)

În Bucuresti, ordinea severă, riguroasă, exactă, lacomă – adica jaful organizat, încep  să fie simţite dupa 1 ianuarie 1917 stil nou.

Până atunci, ocupanții au continuat să golească seifurile băncilor, ale negustorilor, rafturile magazinelor şi pivnițele restaurantelor, cămările caselor particulare, şi vitrinele magazinelor de pe principalele artere ale Capitalei, pe care, în primele zile le priviseră muţi de uimire deoarece erau pline cu „lucruri care de mult au fost confiscate din Germania”

De fapt insuşi guvernatorul general Tulff s-a numarat printre jefuitorii oraşului Bucureşti.

Stabilindu-şi locuinta in Palatul Şuţu şi neplăcându-i mobila, a cerut ca imediat să fie schimbată cu alta în valoare de 80.000 lei pe care nu a plătit-o niciodată.

Nu a plătit nici mărfurile cumpărate de la magazinul Albina în valoare de 5.000 lei, constând din alese cusături româneşti pe care le-a fâcut cadou împaratului Germaniei.

In timp ce-şi însuşeau bunurile jefuitorii se mirau că după atata stoarcere depozitele oraşului mai aveau înca mărfuri din abundenţa.

Dar cât s-a jefuit din avutul locuitorilor nu se poate estima nici cu aproxmaţie.

Se ştie în schimb cât necaz a pricinuit cetaţenilor incartiruirea trupelor de ocupaţie.

Zilnic soldaţii la periferie şi ofiţerii în centrul oraşului umblau din casă în casă alegându-şi şi instalându-se dupa bunul plac.

Casele goale nu le plac, voiesc pe cele locuite şi din toate odăile întotdeauna voiesc pe cea a stăpânilor.

De fapt se întindeau în toată casa încât locatarii oricât de numeroşi ar fi fost se inghesuiau în una sau doua camere. Aveau totodata pretenţia să li se facă tot menajul de catre gazde.

La plecare, luau din lucruri şi le expediau familiilor lor. Cei care au locuit în casele părăsite ale refugiaţilor, dupa ce le-au jefuit, au distrus şi ce mai rămăsese, mobilier, podele, tot.

In casa lui Take Ionescu ofiterii  incartiruiţi au pus pe foc dulapurile si biblioteca. În școlile transformate în adaposturi pentru soldaţi nu a mai rămas bancă, catedră, tablă,  dulap – totul s-a ars.

Lucrurile nu s-au îndreptat cu nimic în lunile ce au urmat. Locuitorii Capitalei au trebuit sa suporte nu numai  în anul 1917 încartiruirea a aproximativ 53.000 de ofițeri ai armatelor de ocupație din care 43.000 au locuit in hoteluri si 10.000 în case particulare.

La aceste cifre trebuie neapărat adăugat si numarul foarte mare dar imposibil de stabilit al funcționarilor civili, veniți din tarile inamice pentru a lucra in administrația de ocupație.

Si cu câte pretenții…Baie ! unde nu era, se instala  în contul primariei, tablouri de pictori buni. Era o goana dupa ele, pentru că după fiecare incartiruire dispăreau,  scoarţe şi covoare. Tuturor ofiţerilor trebuia să li se asigure un apartament, iar pentru generali o casa întreagă.

Toți aceștia jefuiau în folosul personal fără nici o jenă.

 

 

 

 

 

 

  Foto: Un soldat al trupelor de ocupaţie mâna câteva oi pentru cina de Crăciun pe străzile din București, decembrie 1916

 

Au fost rechiziționate pentru armata de ocupație principalele cluburi si restaurante ale Bucureștiului, vestite in toată Europa pentru eleganţa şi rafinamentul lor, Casa Capşa a fost cedata bulgarilor la cererea expresa a lor,devenind Casa soldaților si ofițerilor de unde au jefuit mărfuri de milioane de lei.

Tot lor le-a fost cedat si localul Clubului Partidului National Liberal pe care l-au transformat în cazinou. Cafeneaua „Imperial” a devenit Restaurant zur Traube şi era frecventat de ofiţeri ai armatei austro ungare.

În afara de Athenee Palace, transformat în local destinat ofiţerilor de stat major şi comandament, au  mai fost rechiziţionate  Hotel de France  devenit In zum deutschen Kronpriz , Caffe de Paris a ajuns Kaisser Palast, Brasserie de la Paix transformata in Freidens Kafee şi înca multe altele.

Unele cluburi ca Jokeu, Tinerimea, Automobilul, Sportiv, Agricol, Rezervisti, Pensionari, Comercial etc.

Au fost transformate in Soldatenheim, unde gradele inferioare din armatele germana, austro-ungara, bulgara si turca luau masa, audiau muzica sau făceau sport.”

În zilele urmatoare, Statul Major si Komandatura germana au ocupat Hotel Bulevard, Capsa si Athéné Palace unde s-au stabilit. Vechile nume românesti ale hotelurilor, cafenelelor, restaurantelor au fost înlocuite cu firme germane Berliner Kaffée, Kaiser, Palast etc. Strada Lipscani a devenit Leipziger Strasse, Hotelul Grant – Kronprinz Hotel.

De asemenea, o companie bulgara si una turceasca au ramas, ca garnizoana de ocupatie, pe lânga trupele germane.

Îmbracamintea si atitudinea acestora erau deplorabile. Bulgarii, înca din primul moment s-au îmbatat si au trecut la jafuri; au preluat Casa Capsa aducând-o într-o stare jalnica pentru multa vreme.

Ajunse în centrul Capitalei, trupele de ocupatie au început sa cumpere produse alimentare fara bani dând în schimb bonuri, stampilate de comandantul lor si platite de primarie.

La acestea se adaugă emisiunea de 2.172,020,000 lei fără acoperire în aur de Banca Generala a României (o filiala a băncii Diskonto Gesellshaft din Berlin), în fapt un mijloc fictiv de acoperire a cheltuielilor cu ocupaţia şi cu exploatarea nemiloasa a ţării, românii fiind obligaţi să plăteasca întreaga emisiune la un curs impus de ocupanţi.

Toate cheltuielile administraţiei militare au fost trecute pe seama populaţiei, sub forma unor împrumuturi impuse.

Criza de alimente şi cărbuni

Ocupanţii au impus Primariei Capitalei, înca de la început, obligatii referitoare la aprovizionarea trupelor si rechizitionarea caselor, automobilelor, alimentelor etc.

Dupa o saptamâna, pravaliile erau goale. Iar în mai putin de o luna se reglementa consumul luminii electrice la 1 kw pe saptamâna pentru fiecare persoana dintr-o familie (pâna atunci consumul mediu de familie era de 50-80kw).

Se interzicea iluminatul prăvăliilor dupa ora 19,00, iluminatul strazilor se reducea si se suprima circulaţia cu tramvaiul electric.

Mizeria si saracia ajunseseră la maxim, nu existau alimente si nici carbuni.

La începutul anului 1917, s-au introdussi cartele pentru pâine si carne din februarie pâna în aprilie, raţia era de 400 gr. pâine si 200 gr. carne pe saptamâna de persoană.

De la 1 aprilie, carnea se reduce la 150 gr. pe saptamâna.
O ordonanta oprea pe cofetari de a mai face cozonaci sau prajituri cu unt si oua, iar jumatate din alimentele declarate de cetateni pe formularele speciale erau ridicate de germani..

De asemenea, se rechizitionau saltele, plăpumi, perne, rufe, masini de scris.
Nici un supus român nu se mai putea urca într-o trasura chiar de piata fara învoirea expresa si scrisa a Komandaturii, asta dupa ce se interzisese si folosirea tramvaielor cu cai.

Arestarea personalitaţilor

O experienta trista au trait-o ostaticii luati de ocupantii germani, în schimbul supusilor Puterilor Centrale, deportati la Iasi.

Au fost arestate personalitati precum dr. C. Cantacuzino, I. Pillat, cumnaţii Brătienilor, Duca, prof. Constantin Radulescu-Motru, Mina Minovici, dr. Obreja, arh. I. Berindei, avocatul Cancicov si multi altii. Sabina Cantacuzino, sora lui Bratianu si Lia Bratianu, sotia lui Vintila Bratianu, au obtinut, prin intermediul lui Tzigara-Samurcas, care fusese numit Prefect al Politiei, sa nu fie deportate la Tismana. Cele doua doamne au fost „izolate” la Mânastirea Pasarea.

Femeile ascundeau carnea în cosciuge

Anul 1917 a însemnat înăsprirea masurilor si a foametei. Alimentele erau confiscate si trimise în Germania.

Românii au fost însa întotdeauna inventivi, astfel ca, locuitorii din jurul Bucurestiului, de exemplu, aduceau în Capitala carne în felul urmator: o puneau într-un cosciug, în caruta, pe care o urmau, bocind în urma ei, pâna treceau de santinele.

Alte femei aduceau purcei purtându-i în brate ca pe copii etc. Dar nici nemtii nu erau mai putin inventivi caci, încarcau untura si untul în vase persane sau Galle, furate de pe la casele bucurestenilor, pe care le expediau apoi la Berlin.

 

Începe rechizitionarea cuprului

 

 

Între timp, o data cu desfasurarea razboiului a aparut o presanta nevoie de materiale de razboi, astfel ca ocupantii au ordonat, la 28 octombrie 1917, rechizitionarea aramei si a cuprului.

Astfel, s-a ajuns la pericolul confiscarii clopotelor bisericilor.

Multe dintre ele au fost însa ascunse de calugari, iar pentru cele de interes artistic si istoric, Tzigara-Samurcaş a obtinut o scutire din partea maresalului Mackensen.

Spre sfârsitul anului 1918, un spirit de revolta plutea în aer, circulau manifeste clandestine tot mai multe, iar zvonurile ca mesajul Parlamentului de la Iasi ar fi acela care vorbeste de o „victorie finala” îmbarbatau sufletele românilor din Bucuresti.

Totusi, începutul anului 1918 aducea mari probleme tarii noastre care, dupa Tratatul de pace dintre Rusia Sovietica si Germania, din 18 februarie/2 martie 1918, se gasea izolata.

Începutul lunii februarie fusese marcat în Bucuresti de un eveniment iesit din comun: soldatii bulgari au furat moastele Sfântului Dumitru, de la Mitropolie, dupa ce le mai cerusera o data chiar lui Mackensen, sub pretextul ca sfântul ar fi fost de origine bulgara, cerere respinsa de maresal.

Moaştele au fost recuperate însă, spre marea bucurie a locuitorilor Capitalei,după intervenţia mitropolitului pe lângă comenduirea germană.

 

 

În fine, armistiţiul

 

 

Înfrângerile suferite de armatele Puterilor Centrale pe fronturile din vest si sud, în toamna anului 1918, au determinat Comandamentul german să semneze, la 29 octombrie/ 11 noiembrie 1918 un armistiţiu şi, ca urmare, era obligat sa îşi retraga forţele armate din toate teritoriile ocupate, inclusiv din România.

Mulţi refugiaţi din Moldova  încep sa se reîntoarcă.
Pe 15 noiembrie 1918, Capitala îşi schimba deja aspectul. Circulau maşini mici cu tricolorul francez agăţat de ele. Pe străzi, erau militari francezi, englezi, americani.

A sosit, de asemenea, generalul Berthelot, iar generalul Prezan a lansat o proclamaţie „… azi flutura din nou mândrele flamuri române, înfăptuind pentru veşnicie Unirea Tuturor Românilor„.

 

 

 

 

 

Intrarea în Piata Palatului din Bucureşti a familiei regale române şi a generalului Berthelot, pe sub un arc de triumf construit lângă hotelul Athenee Palace.

Dupa o absenţă de 2 ani, în ziua de 1 decembrie 1918, 101 tunuri anunţau, încă din zori, reîntoarcerea în Capitala României a Regelui Ferdinand, în fruntea armatei române şi a aliaţilor nostri.
De la rondul al doilea al Soselei Kiseleff, pâna în Piata Victoriei, de aici si pâna la Cercul Militar, la statuia lui Mihai Viteazul, iar de acolo, pâna la Mitropolie, o mare de oameni cu steaguri, pancarte, batiste si flori îi întâmpina pe cei ce revin din razboi.
Casca de fier da soldatilor o uniformitate severa, războinică.

Un imens cortegiu de drapele al tuturor regimentelor face o impresie puternica.
Toată ziua, Capitala a rămas în sarbatoare, iar seara, un nou banchet s-a dat cavalerilor Ordinului Mihai Viteazul la Palatul Regal.

Dupa doi ani de război, ţara a reînviat într-o Românie Mare.

 

 

 

 

 

 Surse :

http://www.historia.ro ; FrontPress.ro;

http://turistinbucurestiro.blogspot.ro; art-

Corneliu Rades – Cartea “Bucureştii- în vâltoarea primului război mondial”