Monitorizarea lui Eminescu de către serviciile secrete ruseşti

 

 

 

 

 

Dovada urmăririi lui Eminescu de serviciile rusești: o scrisoare a lui A. Cantacuzino către Maiorescu.

Începând din anul 1870, Eminescu a fost urmărit de serviciile secrete ale celor doua imperii (Austro-Ungar și  Țarist), ca urmare, pe de o parte, a celor trei articole publicate în „Federațiunea” sub pseudonimul de Varro („Să facem un Congres”, „În Unire e tăria” și „Equilibrul”), iar pe de altă parte ca urmare a evenimentelor de la comemorarea lui Ștefan cel Mare, de la Putna (1871).

Ca dovadă a „monitorizării” sale de către serviciile secrete rusești (fapt mai puțin cunoscut) și implicarea lui Titu Maiorescu în această combinație, cităm integral scrisoarea diplomatului român Alexandru Cantacuzino (1811-1884) adresată lui Titu Maiorescu, la data de 19/31 octombrie 1879.

Scrisoarea, descoperită la Arhivele Naționale de Prof. Univ. Dr. Florin Cristian Gheorghe (președintele pentru România al Asociației Europene a Cadrelor Didactice), a fost tradusă din limba germană de prof. Univ. Dr. Tiberiu Spircu și publicată în urmă cu câteva luni în revista „Cugetarea europeană”.

1879, București, joi, 19/31 oct
Dragă Domnule Maiorescu,

Mă văd încă o dată obligat să recurg la intervenția Dumitale. Dimineața știi cu câtă sinceritate ți-am manifestat în mod spontan simpatia mea pentru Eminescu și cât aș fi fost de mulțumit dea-l putea socoti printre colaboratorii noștri.

Ei bine, mă tem foarte mult să nu vină o zi când să mi se impună o despărțire. Acest tânar este atât de ură contra Rușilor încât cu toate recomandările mele și cu atât mai mult ale dumitale, el persistă să facă din Timpul dosarul personal al antipatiilor sale. Fii atât de bun și reia-ți misiunea pe lângă el;  eu i-am vorbit astăzi, fă și dumneata același lucru.

Fără a-i spune nimic care să-i poată deștepta susceptibilitatea sau sensibilitatea, să obți din partea sa NU CA SĂ NU SPUNĂ ADEVĂRUL CI SĂ NU-L SPUNĂ DECÂT ÎN MICĂ PARTE (s.n.).

În orice caz, imi faci și mie personal un serviciu, căci eu port foarte adesea plictiseala lipsei sale de a se situa în timp.Mulțumesc anticipat și la revedere, pe când?

Al tău,A Cantacuzino”

(traducere din germană de Prof. Univ. Dr. Tiberiu Spircu).

Din această scurtă epistolă rezultă cel puțin trei lucruri:

1. Faptul că A. Cantacuzino își semnează scrisoarea punând înaintea numelui litera „f”, denotă că el și Maiorescu făceau parte din aceeași lojă masonică („f” vine de la „frate”, formula de adresare a masonilor între ei).

2. Reacția lui A. Cantacuzino la filipicele lui Eminescu împotriva Rusiei, ni-l prezintă ca fiind omul rușilor. Iar avertismentul lui este similar și-l precede pe cel al lui Petre Carp din 1883: „Și mai potoliți-l pe Eminescu!”.

3. Relația apropiată care rezultă din tonul scrisorii lui A. Cantacuzino (omul rușilor) către Titu Maiorescu (omul Austro-Ungariei), determină supoziția că acesta din urmă era „jucător” la ambele capete (Austro-Ungaria și Rusia), împotriva a intereselor României și, implicit, împotriva lui Eminescu.

Text preluat din bilunarul CERTITUDINEA

Publicitate