CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Bogdan al IV-lea, nefericitul urmaș al domnitorului Moldovei, Alexandru Lăpuşneanu

 

 

 

 

 

Foto: Bogdan al IV-lea (1553 – 1574), fiul cel mare al  lui Alexandru Lăpuşneanu , Domn al Moldovei, martie 1568 – februarie 1572.

S-a născut înainte de căsătoria tatălui său cu Ruxandra (1538-1570), fiica lui Petru Rareş,  care a avut loc abia în ianuarie 1556 („în acest an s-a cununat cu doamna sa Roxanda, în anul 7064 luna întâia”, spune inscripţia unui epitaf dăruit cu acest prilej de Lăpuşneanu mănăstirii Slatina, ctitoria sa).  

Cronicarul oficial al lui Alexandru Lăpuşneanu, Eftimie, cel mai bine informat izvor contemporan, indicând chiar şi luna calendaristică, mărturiseşte că „fiind în al doilea an al domniei, lui Alexandru voievod i s-a născut un copil scump şi prea dorit şi fiu prea iubit, Bogdan voievod, în luna august”(1554).

(În Cronicile slavo-române, p. 116, 125; i se spune, de altfel, „copil„, adică fiu născut în afara căsătoriei, cum şi era pe atunci).

După această naştere, la 3 septembrie 1554, Lăpuşneanu a întemeiat mănăstirea Slatina, între cele două evenimente fiind desigur o legătură.

Preotul armean din Cameniţa Podoliei, care l-a cunoscut aici pe Bogdan la 17 septembrie 1571, afirmă că atunci acesta era „de abia de 17 ani, însă avea un corp regulat şi era frumos”.

La 20 august 1571, G. Vasari, secretarul ungur al episcopului catolic de Cameniţa, relata legatului papal din Polonia că voievodul Bogdan, care ţine „legea greacă”, este favorabil ajutorării celor de credinţă catolică, „şi este de circa optsprezece ani” (et est annorum circiter decern et octo).

E vorba deci de o aproximaţie apropiată, care astfel nu contrazice primele două relatări mai exacte.

Tot de o aproximaţie este vorba şi în relatarea târzie a lui Grigore Ureche, pentru care Bogdan vodă era „cocon brudiu” (necopt), „de 15 ani” la ridicarea în domnie, la 1568 (Letopiseţul, p. 193), de unde ar rezulta anul naşterii 1553, foarte apropiat de cel adevărat.

Incă de la 24 martie 1564 Alexandru Lăpuşneanu stabilise printr-un testament ordinea succesiunii la tron a fiilor săi, pe care îi socotea legitimi, în frunte cu Bogdan, propunându-le acestora pentru respectarea voinţei sale sprijinului înaltei Porţi şi al sultanului, şi numai dacă Poarta nu-i putea ajuta, îi sfătuia să facă apel la împăratul Austriei, regii Poloniei, Franţei, Angliei, sau la dogele Veneţiei (Hurmuzaki, III , p. 532).

Oricum a variat ulterior  în acte ordinea succesiunii fiilor săi, în concepţia lui Lăpuşneanu, Bogdan s-a aflat mereu în frunte.

La 9 martie  Alexandru Lăpuşneanu aduna Marele Sfat al Ţării şi îi cerea să aleagă domn pe fiul său, Bogdan, căruia îi va transmite sceptrul înaintea tuturora.

Inaintea morţii, grijuliul părinte, renunţând la domnie în favoarea acestuia, consecvent concepţiei sale asupra priorităţilor politice, s-a adresat înaltei Porţi pentru trimiterea steagului de domnie.

După încheierea Sfatului, sau poate a doua zi, Alexandru s-a călugărit sub numele de Pahomie, a cărui iniţială provenea de la numele dinaintea domniei, Petru.

Intrarea în monahism şi curînda sa adormire întru Domnul, au iscat bănuiala unei morţi silnice a acestuia.

 A fost îngropat la ctitoria sa, Mănăstirea Slatina, împreună cu soţia , Ruxandra, fiica lui  Petru Rareş şi cu două fete ale lui.

După moartea fostului domn, nu toţi boierii şi-au ţinut cuvântul, unii susţinând candidatura marelui vornic al Ţării de Jos, Ionaşcu Zbierea.

Bogdan Lăpuşneanu, fiul lui Alexandru Lăpuşneanu, se considera însă voievod, intitulându-se ca atare („Bogdanus, Dei gracia Wayvoda verusque heres regni Moldavie et cetera”) la 16 martie 1568, două zile după înmormântarea tatălui său, a cărui moarte o anunţa atunci saşilor bistriţeni (Hurmuzaki, XVI , p. 628-629).

In cadrul adunării elective, care a urmat la o dată necunoscută, dar apropiată în timp, Dumitru marele hatman şi Gavrilaş mare logofăt, s-au ridicat  împotriva lui Zbierea, a cărei candidatură a fost respinsă şi sfatul domnesc l-a „ales” domn pe Bogdan (Călători străini, II, p. 391).

La 25 martie 1568, după numai 11 zile de la înmormântarea lui Alexandru Lăpuşneanu, sultanul anunţa regelui Poloniei şi hanului crâmlean, că domnia Moldovei „a fost acordată fiului său Bogdan şi i s-a trimis împărătescu nostru steag” (Mustafa A. Mehmed, Documente turceşti, I, p. 85-86).  

De fapt, ceauşul Geafer, care aducea lui Bogdan confirmarea în domnie, a plecat spre Moldova după 24 martie 1568, iar Sinan aga, care purta steagul şi celelalte însemne de învestitură, la 11 aprilie.

Pentru aceasta s-au plătit în secret marelui vizir Sokollu Mehmed paşa 30000 de ducaţi, iar tributul de 35000 de ducaţi a fost sporit cu 5 000 de ducaţi (Hurmuzaki, III , p. 579).

La luarea domniei, în martie 1568, Bogdan Lăpuşneanu avea doar 13 ani şi 9 luni, fiind, aşadar, minor chiar după concepţia de atunci, având-o ca tutore pe mama sa, Ruxandra. 

După moartea Ruxandei (1570), tânărul voievod Bogdan a rămas conducător de sine stătător, la numai 15 ani.

Numai că Bogdan Lăpuşneanu n-a ştiut să profite de bunele relaţii cu Poarta, moştenite de la tatăl său.

Orientarea sa spre Polonia, cu care a încheiat tratate de supunere, i-a atras mazilirea din partea Porţii, care nu era dispusă să cedeze nici o palmă din influenţa sa asupra Moldovei.

La toate acestea s-a adăugat şi nemulţumirea boierimii vârstnice, înlocuită în anturaj şi favoruri, după moartea doamnei Ruxandra, de adolescentul voievod care îşi luase „sfetnici leşi”, cu care risipea averea domnească (Azarie, în Cronicile slavo-române, şi Grigore Ureche, Letopiseţul, critică vehement această atitudine), astfel încât, după Ureche „năpusti trebile ţarâi, că pre cât îl iubiia întâi, pre atâta îl urâsă apoi”.

Toate acestea erau adevărate, de vreme ce le confirmă întru totul relatările independente ale unui contemporan avizat, precum polonul Leonard Gorecki, care vorbeşte de dispreţul lui Bogdan faţă de turci, de nemulţumirea sultanului Selim pentru pacea perpetuă încheiată cu regele Sigismund II August, de ura faţă de el a boierilor moldoveni „pentru că se dăduse cu totul în amiciţia polonilor, le făcuse stipendii militare şi-i ţinea la el cu multă libertate” (Al. Papiu Ilarian, Tesauru de monumente istorice pentru România, III).

Motivele imediate ale mazilirii lui Bogdan Lăpuşneanu au fost legate de conflictele cu ceauşii turci trimişi mereu pentru a-l aduce la ordine, înlocuirea gărzii turceşti, moştenite de la tatăl său, cu 400 de călăreţi poloni, şi a unor dregător bătrâni cu străini (poloni), rudele celor îndepărtaţi sau chiar ucişi, plângându-se la Poartă.

Politica sa filopolonă, amestecul sfetnicilor poloni în treburile ţării, obligaţia de a întreţine oştile polone, au stârnit ura marilor boieri în frunte cu Ieremia Golia Cernăuţeanul, care se temeau mai ales de introducerea catolicismului în ţară,  motive pentru care s-au plâns Porţii de la Constantinopol.

La sfârşit de ianuarie 1572 Bogdan Lăpuşneanu se pornise spre Polonia spre a se căsători cu fiica unui magnat din Liov, Ioan Tarlo, însă acolo, a fost făcut prizonier de un nobil polon .

Fiind priceput în mânuirea armelor, Bogdan s-a împotrivit capturării, fiind rănit grav la cap.

Documentele vremii consemnau că: „la trecerea râului Nistru a fost atacat de domnul Cristofor Zborowski, urmărit şi închis”, trebuind să-i plătească pentru răscumpărare 12000 de taleri şi să-i promită cumnatului acestuia 13000 de taleri.

Zborowski, logodnicul unei surori a lui Bogdan, fusese chipurile jignit de ruperea logodnei la cererea fostului domn al Moldovei, dar mai pe urmă s-a aflat că fusese plătit de rivalul său, viitorul Ioan vodă, toată acţiunea fiind de fapt o atragere în capcană a tânărului domn.

A rămas în captivitate circa o lună, după care, cu ştirea regelui Sigismund II August şi cu sprijinul lui N. Mielecki, hatmanul Coroanei şi voievodul Podoliei, şi al hatmanului cazacilor nizovi (zaporojeni), Temriuk Piatigoreţ, în martie-începutul lui aprilie 1572 a organizat o expediţie în Moldova, pentru redobândirea tronului, la 11 aprilie 1572 ştiindu-se la Varşovia că acesta izbândise.

Indată un sol polon a plecat la Poartă, stăruind în a doua jumătate a lui aprilie pentru reîntronarea lui Bogdan.

Imediat însă după  momentul prinderii şi sechestrării  lui Bogdan de către polonezi, boierii moldoveni s-au plâns la Poartă, iar aceasta îl va numi domn, în mai 1572, pe Ioan Vodă cel Viteaz .

După mijlocul lui aprilie, Ion vodă (zis şi cel Cumplit), proclamându-se domn, a intrat în Moldova  cu oaste turcească, tătărască şi munteană, izbutind să-şi înfrângă rivalul lângă Ştefăneşti.

Încercând zadarnic să-şi recapete tronul cu ajutorul polonezilor, alungat şi rătăcind pe la toate curţile europene, soarta îl va duce pe Bogdan Lăpuşneanu în Rusia, la Moscova, la curtea lui Ivan cel Groaznic,

 Turcii nu l-au putut împiedica să plece la Moscova şi cel puţin un timp i-au pierdut urma.

La 13 iulie 1574, la Poartă, se credea că de la Viena a trecut în Polonia, apoi în Boemia sau în Germania.

In realitate, după ce trecuse prin posesiunile regelui Danemarcei, Frederick al II – lea, apoi pe la Rugodev (Narva) (13 iunie) şi Novgorod (29 iunie), la 10 iulie a ajuns la Moscova, iar la 19 a lunii a fost primit de Ivan cel Groaznic.

Ulterior, el însuşi a relatat că a fost primit de „marele cneaz nu numai cu cinste şi cu bine, ci i s-a acordat din acea zi două moşii importante, ca să-şi menţină rangul princiar, şi e onorat atât de mult încât după marele cneaz e considerat al doilea după hanul tătarilor”.

Bogdan Lăpuşneanu a rămas la Moscova până la moarte.

N-a renunţat nici aici la speranţa de a se întoarce în Moldova, spionii imperiali urmărindu-i permanent acţiunile şi el însuşi rămânând în legătură cu Hans Rueber, comandantul imperial al Ungariei Superioare.

Ţarul însuşi îi dăruise două feude, între care Tarusa.

Tradiţia consemnată de Grigore Ureche spune că „bolnăvind de ochi” nu se mai gândea la domnie (Letopiseţul, p. 196), ceea ce pare destul de puţin probabil.

Oricum, moartea sa s-a datorat, foarte probabil, rănii de la cap primite în timpul atacului lui Cristofor Zborowski din februarie 1572.

Prin testament lăsa dreptul de moştenire asupra scaunului Moldovei lui Ivan cel Groaznic şi o seamă de bogăţii pe care ţarul le-a împărţit unor biserici.

Totuşi, urmaşii indirecţi au încercat să obţină cel puţin o parte din averea sa.

In 1598, cancelarul şi marele hatman polon Jan Zamoyski îi scria lui Ieremia Movilă că Czolhanski, ginerele lui Orzechowski, acesta din urmă, la rândul său, ginerele lui Alexandru Lăpuşneanu, vroia să plece la Moscova pentru a cere lucrurile răposatului Bogdan.

Zamoyski observa că soţia lui Czolhanski, descendentă a lui Lăpuşneanu, „este înrudită, după tatăl ei, Orzechowski din casa Fredro şi cu mine”, şi cerea sprijinul domnului Moldovei pentru această acţiune.

Nu se ştie unde a fost înmormântat Bogdan Lăpuşneanu, fiind sigur însă că mormântul i s-a aflat la Moscova.

 

 

Bibliografie (surse):

 

https://www.academia.edu/12124580/Genealogie_dinastic%C4%83_familia_

lui_Alexandru_vod%C4%83_L%C4%83pu%C5%9Fneanu

Publicitate

15/08/2019 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

ZIUA DE 15 AUGUST ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

 

 

 

 

 

 

Ziua de 15 august în istoria noastră

 

 

 

 

 

 

 

1530: Este terminată construcţia Mânăstirii Humor, ctitorie a marelui logofăt Teodor Bubuiog si opera a zugravului Toma de la Suceava.

 

 

 

 

Humor

 

 

 

 

Pe peretele exterior sudic al pronaosului bisericii se află o pisanie scrisă în limba slavonă şi care are următorul text:

„Cu voia Tatălui, cu ajutorul Fiului şi cu săvârşirea Sfântului Duh, la porunca şi cu ajutorul evlaviosului domn Petru Voievod, fiul voievodului Ştefan cel Bătrân, s-a început acest hram în numele cinstitei Adormiri a Preacuratei şi Preabinecuvântatei noastre Stăpâne Născătoare de Dumnezeu şi Pururea Fecioară Maria, cu cheltuiala şi prin osteneala robului lui Dumnezeu Jupan Toader, mare logofăt, şi a soţiei sale Anastasia, în anul 7038 august 15 şi când era egumen Chir Paisie” (1530).

Biserica mănăstirii are hramurile Adormirea Maicii Domnului (sărbătorit în fiecare an pe 15 august) şi Sfântul Mucenic Gheorghe (sărbătorit la 23 aprilie).

 

 

 

 

 1595: Oastea otomană ocupă Bucureștiul. Unele biserici sunt transformate în moschei.

Mănăstirea lui Alexandru Vodă este incendiată de trupele lui Sinan Paşa, în timpul retragerii acestora din calea armatei lui Mihai Viteazul.

 

1714: Constantin Brâncoveanu, domnul  Ţării Româneşti din 1688, şi cei patru fii ai săi au fost decapitaţi la Constantinopol.

A fost Domn al Țării Românești între anii 1688 – 1714. În timpul cât a domnit, Țara Românească a cunoscut o perioadă de înflorire culturală și de dezvoltare a vieții spirituale.

A reuşit, pe plan extern, timp de un sfert de veac, să menţină o poziţie de echilibru a ţării între Imperiul Otoman, Rusia şi Imperiul Habsburgic; domnia sa s-a caracterizat printr-o deosebită înflorire a culturii şi artei (în timpul său creându-se şi dezvoltându-se „stilul brâncovenesc”).

În 1714, pe 15 august, a fost martirizat de către turci, la Istanbul, chiar în ziua în care împlinea 60 de ani, împreună cu cei patru fii ai săi (Constantin, Ştefan, Radu și Matei), precum și cu sfetnicul său Ianache Văcărescu, deoarece a refuzat să trădeze religia strămoşilor şi să se convertească la islamism.

Osemintele domnitorului sunt înmormântate în biserica Sf. Gheorghe Nou din Bucureşti, biserică ctitorită de familia Brâncoveanu între anii 1705-1707 (n. 1654).

  Datorită râvnei sale pentru apărarea Ortodoxiei, Biserica Ortodoxă Română l-a canonizat în anul 1992, fiind prăznuit a doua zi după data morţii sale, la 16 august.

 

1852: A murit arhitectul peisagist vienez Carl Friederich Wilhelm Mayer, realizatorul „Grădinei publice a Cişmigiului”.

Plimbare in vechiul Cişmigiu

 Grădina Cişmigiu este cea mai veche grădină publică din Bucureşti.

Istoria sa incepe in anul 1779, cand Alexandru Ipsilanti, domnitorul fanariot al Tarii Romanesti din acea vreme, a poruncit construirea in Bucuresti a doua cismele .

Una dintre cismele a fost asezata in locul in care astazi se afla gradina dinspre strada Stirbei Voda.

Dumitru Siulgi-basa, seful lucrarilor peste cismelele orasului  sau  “Marele cismigiu” – asa cum era el supranumit si-a ridicat o resedinta chiar in vecinatatea acestei cismele.

 

Orasul nu s-a extins foarte mult in partea de Vest, datorita faptului ca aveau loc inundatii foarte des, apele lacului Cismigiu se umflau in fiecare an, nivelul apei crescand pana la Cercul Militar de astazi.

In timp, dispare denumirea de “Lacul lui Dura Negustorul”,dat terenului pe care se va afla  parcul de astazi, numele sau fiind inlocuit de “Lacul Cismigiului”.

In anul 1830, Generalul Pavel Kiseleff porunceste secarea baltii ce devenise intre timp un focar de infectie si transformarea locului intr-o gradina publica.

Acest lucru devine posibil in anul 1847, in timpul domniei lui Gheorghe Bibescu. Acesta il cheama pe gradinarul peisagist Wilhelm Mayer, fostul director al Gradinilor Imperiale din Viena si ii incredinteaza terenul pentru a-l transforma intr-o gradina publica deosebita.

Ajutat de gradinarul Franz Harer, Wilhelm Mayer incepe lucrarile, dupa exproprierea  cu răscumpărare a acestei mlaştini, care a fost asanată.

In anul 1848 Gheorghe Bibescu abdica, fapt pentru care planurile amenajarii gradinii publice sunt din nou schimbate. Noul domnitor, Barbu Stirbei, hotaraste saparerea unui helesteu si al unui canal de legatura cu Dambovita.

4 ani mai tarziu, mai exact anul 1852 este cel mai important moment pentru transformarea gradinii, atunci cand aceasta incepe sa fie amenajata propriu-zis.

Pentru prima oara terenul a fost imprejmuit cu uluci si s-au montat bancute, fara rezematoare, din lemn de stejar si lungi de un stajen (aproximativ 2 metri).

Lucrarile au durat 2 ani, in acest timp fiind finalizate detaliile de infrumusetare ale gradinii, urmand ca in anul 1854 sa aiba loc inaugurarea oficiala a gradinii Cismigiu.

In anul 1856, o parte a lacului Cismigiu a secat din cauza pantofarilor ce aruncasera aici resturile de materiale specifice meseriei lor. 

Realitate din acea vreme este descrisa de N.T.Orasanu astfel:

“aici fu o balta mare, un loc umed, mocirlos/salbatec din natura, necurat, nesanatos/insa arta poate multe si ea facu un paradisu/cum la multi din ipokimeni nici ca le trecea prin visu./.. Aici vine toata mana, si s’amestecara impreuna/eleganta, lux, mandrie, maniere si turnura,/vorbe dulci si complimente sbor din fiecare gura./Cate un june c’o grizeta, prin tufisuri ca se pierde…”

Anul 1883 aduce pentru prima data in istoria parcului o noutate, atat pentru parc, cat si pentru acea perioada. Iarna geroasa face ca lacul din gradina sa inghetete, fiind organizate concursuri pe gheata.

Spatiul gradinii Cismigiu se extinde cu 15.000 de metri patrati dupa ce Primaria cumpara un teren din fosta gradina a familiei Cretulescu. Spatiul nou achizitionat este si el amenajat in acealsi stil, fiind aduse pentru prima data lebede si pelicani.

Cismigiul a ajuns in scurt timp un adevarat simbol al Bucurestiului.

Un pretenţios ofiţer al Armatei austriece de ocupaţie, pe nume W. Derblich, notea la inceputul secolului tracut: „Cişmigiul este singurul loc unde se uită că te găseşti in Muntenia, ci te vezi transportat aievea, intr-un elegant loc de distracţie al unui stat civilizat”.

 

 

 

 

 

1869: S-a născut Victor – Vartan Mestugean, prozator şi publicist; între anii 1924 şi 1942 a editat revista culturală armeană în limba română „Ararat”.

A fost din 1920 director al Şcolii armene din Bucureşti  ; (m. 1942).

1870: În revista „Convorbiri Literare” a fost publicat poemul eminescian „Epigonii”.

 

 

 

 1877: S-a născut la Craiova, Francisc Şirato, pictor, grafician şi critic de artă, una din personalităţile de seamă ale artei româneşti din prima jumătate a secolului al XX-lea; (m. 4 august 1953, Bucureşti).

Autoportret

A făcut parte din „Grupul celor patru”, alături de artistii  Nicolae Tonitza, Ştefan Dimitrescu şi Oscar Han.

1881: A încetat din viaţă la Rusăneşti, jud. Olt, Alexandru GOLESCU (Negru sau Arăpilă), om politic român, militant de frunte  pentru Unirea din 1859, fost  ministru şi prim-ministru în timpul domniei lui Al. I. Cuza ; (n.1819.

 

 

 

A participat, alături de marele său prieten Nicolae Bălcescu, la revoluţia din 1848 din Ţara Românească, fiind secretar al Guvernului provizoriu şi agent al acestui guvern în Occident.

 

 

 

1883: S-a născut Corneliu Moldovanu (pseudonimul lui Corneliu Dumitrache), poet, prozator şi dramaturg; membru fondator al Societăţii Scriitorilor Români, al cărui preşedinte a fost (1921-1923; 1933-1935).

A făcut parte din mai multe Consilii de Administraţie ale SRR şi a colaborat constant la emisiunea „Universitatea Radio”; director general al Teatrului Naţional din Bucureşti şi director general al teatrelor (1924-1926; 1927-1928); (m. 1952).

1888: A apărut  la Bucureşti, cotidianul “Adevărul” (1888-1916; 1919-1937 şi 1946-1951; din 25 decembrie 1989), cel mai longeviv din istoria presei româneşti, după „Universul”.

Fondatorul şi primul director al ziarului a fost Alexandru V. Beldiman

 

 

1894: S-a născut la Sântana de Mureș, Ion Chinezu, critic literar şi traducător (între anii 1949 şi 1964 a tradus din literatura maghiară clasică şi contemporană).

A inceput studiul  Teologia la Blaj, a renunţat şi a urmat Filologia la Budapesta şi la Bucureşti, obtinand licenţa în 1920 si devenind profesor de liceu, mai întîi la Tg. Mureş, 1920-1925, apoi la Cluj, intre anii 1925-1940, când vine la Bucureşti.

Va fi trimis consul român la Cluj, în perioada Dictatului de la Viena.

În 1944 este luat prizonier în Germania, de unde revine după un an.

În 1930 şi-a luat doctoratul în filologie cu tema Literatura maghiară din Transilvania. Remarcat de N. Iorga, va beneficia de o bursă la Paris, in anii 1930-1932.

În perioada interbelica a desfăşurat o intensă activitate de publicist şi critic literar, colaborând la revistele lui Victor Papilian şi fondând revista Gând românesc, una dintre cele mai prestigioase reviste transilvăneane interbelice.

A colaborat la realizarea unora dintre lucrările iniţiate de Muzeul Limbii Române din Cluj („Dicţionarul limbii române”, „Atlasul lingvistic al României” şi „Bibliografiile Dacoromaniei”).

A colaborat la „Dacoromania”, „Societatea de mâine”, „Revista Fundaţiilor Regale”, „Erdely Helikon” etc.

A decedat la 10 decembrie 1966.

1896: S-a născut regizorul de teatru şi film Sică Alexandrescu; a fost vreme îndelungată regizor al Teatrului Naţional din Bucureşti; (d. 6 august 1973).

 

 

 

1903: S-a născut la  Craiova, Ştefan Marius Milcu, omul de ştiinţă considerat alături de Constantin I. Parhon, intemeietorul şcolii româneşti de endocrinologie; (d. 1 decembrie 1997).

 

 

 

Renumit  biolog şi antropolog, Ştefan Milcu a fost un pionier al aplicării izotopilor radioactivi în endocrinologie si cel care a introdus în antropologie metoda de investigare medico-socială.

A fost membru titular al Academiei Române din 1948 si vicepreşedinte al acestui for (1963-1974).

 

 1909: S-a născut chimista Ecaterina Ciorănescu-Neniţescu, autoarea unor  lucrări de referinta în domeniul chimiei organice şi al medicamentelor de sinteză; membru titular al Academiei Române din 1974; (m. 2000).

1912: S-a nascut (Poienita-Dumitresti, Vrancea) Grigore Gheba, matematician, autor a peste 40 de culegeri de probleme de matematică pentru elevi (romanul « Între viaţă şi moarte »); (d.5.09.2004).

 

 

 

Grigore Gheba  a fost general  și profesor de matematică .

A scris peste 30 de culegeri de probleme de matematică, tipărite în peste 6 milioane de exemplare.

Prima culegere sub semnătura sa a apărut în 1948; a fost o culegere de nivel elementar și mediu, în special de algebră și geometrie.A urmat liceul la Râmnicu-Sărat.

Apoi a făcut școala de ofițeri la Bacău, obținând gradul de sublocotenent. În 1936 s-a căsătorit cu Lilica Popescu.

La începutul războiului a luptat pe front la artilerie împotriva rușilor, în Transnistria. În 1942 a căzut prizonier și a trecut prin 3 lagăre de prizonieri. Gheba s-a înscris apoi în Divizia Tudor Vladimirescu și a luptat împotriva nemților. A fost rănit de două ori și a primit 8 decorații.

Considerat cel mai important autor de culegeri de matematică din România, Gheba a fost un om al cărui destin a fost presărat cu numeroase dezamăgiri. A fost prizonier în lagărele din Siberia, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

În 1975 i s-a interzis să-și mai publice culegerile, din cauză că devenise prea celebru în propria-i țară, lucru care i-a deranjat pe șefii partidului comunist.

După război a urmat Facultatea de Matematică de la Universitatea București. Prima sa culegere de matematică a apărut în 1958, iar ultima în 2004, când împlinise deja 91 de ani.

Faima lui Gheba a atins maximul prin anii 1975.

În 1957, la doi ani după moartea primei soții, s-a recăsătorit cu Lucreția.

La 6 septembrie 2004, dimineața, a făcut un atac de cord. A murit fără să-și termine noile culegeri pe care se pregătea să le publice.

 

 

 

 

  1916 (15/28 august): În timpul primei conflagraţii mondiale, Germania declară război României, după ce  la 14/27 august 1916,  ţara noastră declarase război Austro-Ungariei.

 

 

1916: Este  înfiinţat Corpul Apărării Antiaeriene, prima entitate românească specializată în lupta contra aeronavelor inamice.

1917: Bătălia de la Varniţa şi Muncelu. Ofensiva armatei germano-austro-ungare este oprită de armata română cu preţul unor grele pierderi.

 

 

În cursul acestei bătălii a căzut eroic la datorie, Ecaterina Teodoroiu, supranumită “Eroina de la Jiu”; (15/28.08 – 21.08/3.09).

 

 

 

 

1931: A apărut in clandestinitate primul număr al ziarului  comunist român „Scânteia”.

 

 

 

 

1932: A murit generalul Traian MOŞOIU.

 

 

http://vladimirrosulescu-istorie.blogspot.ro/2012/12/triumful-generalului-mosoiu-in.html

 

S-a remarcat în luptele pentru eliberarea teritoriului României de sub ocupaţia Puterilor Centrale, în timpul primului război mondial.

După război, in calitate de ministru (al fortelor armate, al comunicaţiilor sau al lucrărilor publice), s-a ocupat de reorganizarea şi refacerea armatei, a economiei şi a administraţiei, grav afectate de conflagraţia mondială (n.2 iulie 1868).

 

 

 

 1944: A murit Ştefania Mărăcineanu, chimistă şi fiziciană de renume internaţional, care a formulat teorii despre radioactivitate, radioactivitatea artificială (1924) şi procedeul de declanşare artificială a ploii (1931).

A organizat   la Facultatea de Ştiinţe din Bucureşti primul Laborator de Radioactivitate din România; (n. 1882).

1947: In România a fost adoptata Legea pentru înfăptuirea reformei monetare.

 

 

 

 

În sume limitate, în funcție de profesia deținătorilor, schimbarea banilor s-a facut la raportul de 20.000 lei vechi pentru 1 leu nou.

Familiile de țărani puteau schimba cel mai mult: 5 milioane de lei, iar dacă aveau dovada că au livrat statului cota de produse mai aveau voie să schimbe în plus 2,5 milioane.

Urmau apoi salariații, pensionarii și cei cu profesii liberale recunoscute oficial, cu 3 milioane de lei. Restul a avut dreptul să schimbe 1,5 milioane de lei vechi. Sumele neschimbate au fost  blocate în conturi.

„Stabilizarea monetară, inițiată de partid, a fost primită cu imensă satisfacție în țară”.

Acesta a fost mesajul propagandei comuniste, după reforma din 1947.

 

 

1956: A murit medicul si profesorul universitar Victor Papilian, prozator, dramaturg, eseist şi memorialist; (n. 17 iunie 1888, Galati).

A fost decan la „Facultatea de Medicină” din Cluj, membru al „Societăţii de Biologie” şi a „Societăţii de Antropologie” din Cluj.

A fost şi director al Filarmonicii şi al Teatrului din Cluj.

În anul 1947, odată cu instaurarea regimului comunist în România, a fost pensionat forţat.

La începutul anului 1950 a fost condamnat la 10 ani de închisoare ca adept al „ideologiei burgheze” pentru „atitudine refractară ideilor socialiste”.

După eliberarea din închisoare a frecventat serviciile religioase clandestine săvârşite de preotul Vasile Chindriş.

Pe plan literar a folosit  la început  pseudonimul Sylvius Rolando. O parte din manuscrisele sale au ajuns, după arestarea sa, în arhiva Securităţii din Bistriţa.

De acolo au ajuns pe căi ocolite în mâinile unor persoane care au intenţionat să le vândă în Franţa.

În data de 19 septembrie 1996 Serviciul de Combatere a Criminalităţii Economico-Financiare din cadrul poliţiei Bistriţa a efectuat o descindere în biroul unde erau păstrate manuscrisele şi a ridicat arhiva în vederea expertizării şi înregistrării ei în documentele de patrimoniu.

După efectuarea expertizei, manuscrisele au fost luate în evidenţă şi înregistrate la Oficiul Judeţean al Patrimoniului Naţional Cultural Bistriţa-Năsăud si aşteaptă lumina tiparului şi interesul cititorilor.

1992: A decedat indrăgita actriţă si interpretă de muzică usoară şi folk, Anda Calugareanu;  (n.24 octombrie 1946, Bucureşti).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2007: A murit  criticul şi istoricul literar Alexandru Dan Condeescu, editor, fost director al Muzeului Literaturii Române; (n. 15 februarie 1950, Bucureşti). 

 

 

 

 

Imagini pentru Alexandru Dan Condeescu,photos

 

 

 

 

În 1999 şi-a susţinut teza de doctorat cu lucrarea „Nichita Stănescu. Geometria haosului (viaţa şi opera)”.

A editat opera poetului Nichita Stănescu, cu care a colaborat strâns în anii 1978 – 1983 (anul decesului marelui poet român). 

 Printre cele mai importante lucrari ale sale se numara :

1985 – Ordinea cuvintelor, antologie selectivă în două volume a poeziilor publicate de Nichita Stănescu între debutul literar şi deces, seria Mari scriitori români, Editura Cartea Românească, Bucureşti
1999 – Nichita Stănescu. Geometria haosului (viaţa şi opera), lucrare de doctorat
Planeta Moft, un eseu dedicat lui Ion Luca Caragiale.

Dan Condeescu a fost distins cu mai multe ordine si medalii, intre care se remarca :

1977 – Premiul pentru critică al revistei „Luceafarul”
1988 – Premiul pentru eseu al Consiliului Ziariştilor din România
1998 – Premiul pentru debut în volum al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti
 
2000 – Rangul de cavaler al ordinului „Serviciu credincios”acordat de presedintele Romaniei.
 
2004 – Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru secţiunea Antologii, Dicţionare, Ediţii critice s-a acordat lui Alexandru Condeescu şi Nichita Stănescu, pentru Opera Magna, Editura MLR.

 

 

 

 

2009: A decedat compozitorul și interpretul român de muzică ușoară, Florin Bogardo; (n. 1942).

 

 

 

 

 

 

 

 

Astazi, 15 august, în România  se sărbătoreşte  Ziua Marinei.

 

 

 

 

 

 

Foto: Bricul „Mircea”

 

 

Oficializată ca sarbatoare a marinarilor români la 15 august 1902, de Sfânta Maria Mare,  Ziua Marinei Române a reprezentat  mai bine de un secol, o autentică serbare a mării şi spiritualităţii marinăreşti.

În urmă cu un secol, prin adresa cu Nr. 6082 din 6 august 1902, Cristea Georgescu, primarul Constanţei, din dorinţa de a atrage turişti, se adresa primarilor comunelor urbane reşedinţe de judeţ din toată ţara, atenţionându-i asupra semnificaţiei acestei sărbători:

,,Cu ocazia serbării zilei de 15 august a.c. – Sfânta Maria , patroana Marinei, vor avea loc în apele Constanţei şi pe uscat nişte serbări demne de văzut precum regale, alergări, corabia Argonauţilor şi altele.”

În anul 1945, la sărbătoarea marinarilor români au participat şi membrii Comisiei Aliate de Control, atât la deschiderea expoziţiei Marinei în localul Subsecretariatului de Stat al Marinei din Bucureşti, cât şi pe Lacul Herăstrău, acolo unde, după oficierea unei slujbe religioase, s-au arborat drapelele României şi ale Naţiunilor Unite şi s-a dat startul serbărilor nautice.

Între anii 1949 şi 1953, ziua Marinei s-a rezumat la marcarea Zilei Flotei U.R.S.S. (ultima duminică din luna iulie), ceremonialul fiind diminuat ca semnificaţie din cauza intenţiei conducerii Ministerului Apărării Naţionale de a schimba data acestei tradiţionale sărbători naţionale.

Din anul 1954, când Ziua Forţelor Maritime Militare s-a serbat, conform Decretului Prezidiului Marii Adunări Naţionale nr. 309 din 29 august 1953, în prima duminică din luna august, programul Zilei Marinei a fost politizat şi adaptat noii ideologii promovată intens şi în rândurile oştirii.

Ca urmare, la 1 august 1954 s-a serbat pentru prima dată în Republica Populară Română Ziua Forţelor Maritime Militare.

Din anii ’60, manifestările au dobândit vădite accente propagandistice, în detrimentul încărcăturii spirituale ortodoxe.

Acestea includeau conferinţe despre semnificaţia Zilei Marinei susţinute de către ofiţeri şi propagandişti în întreprinderi şi în garnizoanele de marină, înmânarea de către delegaţiile de marinari a unor machete de nave, organizarea vizitării de către pionieri a navelor-şcoală ,,Mircea” şi ,,Libertatea” şi ieşiri pe mare cu acestea.

Din anul 1990, o dată cu revenirea la tradiţie prin celebrarea Zilei Marinei Române la sărbătoarea Sfintei Marii – Praznicul Adormirii Maicii Domnului, organizatorii, atât la Constanţa, cat şi în celelalte oraşe-porturi maritime şi fluviale, au păstrat în programele serbărilor atât elemente tradiţionale cât şi probe noi, în pas cu specificul local şi preferinţele publicului spectator al noului mileniu.

Prin Legea nr. 382 din 28 septembrie 2004, s-a instituit Ziua Marinei Române pe data de 15 august.

La Constanţa, manifestările au avut loc iniţial pe terasa Comandamentului Marinei Militare, respectiv Statului Major al Forţelor Navale şi, ulterior, pe platforma portuară, în perimetrul danei de pasagere şi a Farului ,,Carol I”, pentru a da o încărcătură cuvenită acestui regal marinăresc.

 

 

 

 

 

 

 

CALENDAR CRESTIN ORTODOX

 

 

 

 

Adormirea Maicii Domnului

 

 

 

 

Imagini pentru adormirea maicii domnului icoane

 

 

Adormirea Maicii Domnului este praznuita pe 15 august. Despre aceasta sarbatoare nu gasim informatii in Sfintele Evanghelii, ci numai in Traditia Bisericii.

Potrivit acestei Traditii, Maica Domnului a fost instiinţată printr-un inger de mutarea ei din aceasta viaţă: “Acestea zice Fiul tău: Vremea este a muta pe maica Mea la Mine.

Nu te teme de aceasta, ci primeste cuvantul cu bucurie, de vreme ce vii la viata cea nemuritoare“.

Dupa ce Fecioara Maria si-a cerut iertaciune de la toti, si-a dat duhul. Domnul Insusi S-a coborat din ceruri pentru a primi in mainile Sale sufletul ei cel sfant.

Atunci s-au petrecut multe minuni: ochii orbilor si auzul surzilor s-au deschis, ologii si bolnavii s-au vindecat.

Trupul a stat trei zile in mormant, dupa care a fost ridicat in chip tainic spre lacasurile ceresti. Traditia marturiseste ca Toma soseste la Ierusalim in a treia zi dupa inmormantarea Maicii Domnului.

Dorind sa cinsteasca trupul ei, Apostolii au deschis mormantul. Dar minune! Mormantul era gol. Trupul Fecioarei Maria a fost ridicat la ceruri de Fiul ei.

 

 

 

CITIŢI Şi:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/08/15/o-istorie-a-zilei-de-15-august-video-3/

 

 

 

 

Bibliografie (surse) :

 

 

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;

  3. e.maramures.ro ;

  4. Wikipedia.ro.;

  5. mediafax.ro ;

  6. worldwideromania.com ;

  7. Enciclopedia Romaniei.ro ;

  8.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;

  9.  Istoria md.

  10. istoriculzilei.blogspot.ro

15/08/2019 Posted by | CREDINTA, ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

CE S-A ALES DIN PNL ?

 

Partidul național infiltrat

 

O tristețe enormă s-a putea așeza la Florica, peste memoria Brătienilor.

Papioane, fluturi, cravate și steaguri colorate. Nimic din astea nu mai are legătură cu liberalismul. Și nici cu ceea ce îi trebuie României.

Atunci când Brătienii, care au dominat și condus acest partid (pe alocuri dinastic și nedemocratic), au lăsat spre urmași PNL-ul, nu l-au lăsat unor securiști, sinecuriști, politruci.

PNL își are, de fapt, originile în cel mai mare politician român din toate timpurile.

Kogălniceanu îl cheamă. Ăla, da, era liberal. A impus mai multe reforme decât labă poate face Rareș Bogdan pe banii noștri în 24 de ore, la Bruxelles.

Scuze, dar exact ăsta este nivelul de comparație.

Pe lângă Kogălniceanu, Rareș Bogdan este o pată pe batistuță. Vorbim despre moșteniri istorice, despre legacy, despre ce vreți voi.

Dar lucrurile sunt simple: oricare dintre Brătieni ar fi vrut să facă o poză în care să pară că face sex cu un câine, n-ar fi folosit un câine, ci ar fi apelat la Ludovic Orban.

Cam asta e diferența de clasă.

Din păcate, partidul pentru care mulți au suferit în timpul mineriadei din 1990, înainte și după aia, a devenit o trambulină servicistică spre putere.

Dar Serviciile dau greș, adeseori.

Să ne amintim momentul în care PNL a fost sfătuit să-l propună pe Regele Mihai drept candidat la președinție. Inducția a venit de la Dorel Șandor, ai cărui epoleți nu se văd, dar se simt.

PNL a dispărut câțiva ani din viața noastră, din păcate.

Și, tot din păcate, insistă.

Prim-vicepreședintele partidului este, de câteva zile, colegul de clasă (gen), prietenul șefului SRI.

Vicepreședinte este, tot de atunci, un băiat lipsit de calități și de empatie, dar care are o mare calitate: este fiu de bancher al SIE.

Nu e superb?

Sigur că e. Un singur partid, istoric reușește să adune, la vârf, două Servicii care-s în competiție. Asta și-ar fi dorit și colaboraționistul Radu Câmpeanu. Un vis împlinit.

Burduja și Bogdan, mâini împletite peste timp. În sfârșit, aripile contondente ale Securității își dau mâna, în același partid.

Problema e că toate partidele sunt infiltrate, cel puțin la nivelul ăsta.

Șinele pe care merg politicienii de „vârf“ sunt construite pe dosare. Fie penale, fie din arhivele inaccesibile ale CNSAS.

Există o jenă, în presă, în a o descrie, de exemplu, pe Raluca Turcan, așa cum e ea. Povestea e tristă și amuzantă, în același timp.

E singurul caz în care presa românească acționează și funcționează după principiile presei franceze.

Dar faptul că nu scriem nu este echivalent cu a nu ști. Știm.

Iar eu am fost exmatriculat din presa românească, acum un an. Pot să scriu.

Dar să revin: de la Dorel Șandor la Rareș Bogdan și Sebastian Burduja, PNL n-a mai fost, vreo clipă, un partid, ci doar un showroom pentru cele mai reușite exponate ale Securității.

Ia mai votați, măi, hăi-hăi!

 

Autor: Patrick Andre de Hillerin

Sursa: Catavencii.ro

15/08/2019 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: