CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

ZIUA DE 11 AUGUST ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

 

 

 

 

 

 

 

 

Ziua de 11 august, în istoria noastră

 

 

 

 

 

 

 

106 e.n.: O diplomă militară romană, descoperită la Porolissum (astăzi Moigrad), atesta că  la acea dată s-a constituit provincia romană imperială Dacia.

 

 

 

 

 

 

 

 

  Porolissum a fost un oraș roman din Dacia,stabilit ca tabără militară în anul 106 d.C., în timpul războaielor daco-romane ale lui Traian. Asezarea s-a dezvoltat rapid prin intermediul comerțului cu băștinașii daci, și a devenit capitala provinciei romane Dacia Porolissensis în anul 124 d.C.

Situl este unul dintre cele mai mari și mai bine păstrate din România. Se găsește pe Măgura Pomăt de pe teritoriul satului Moigrad-Porolissum, respectiv a comunei Mirșid, județul Sălaj.

 

 

 

 

 

1456: A decedat răpus de ciumă la Zemun, lîngă Belgrad, Ioan de Hunedoara (Iancu de Hunedoara).

 

 

 

 

 

 

Ioan (Ion) Huniade

 

Ioan de Hunedoara, numit uneori Ioan (Ion) Huniade, Iancu de Hunedoara sau Ioan Corvin (n. ca. 1387 – d. 1456), a fost ban al Severinului din 1438, voievod al Transilvaniei între 1441-1456 și regent al Ungariei între 1446-1452,  tatăl regelui  ungar Matei (Mathia) Corvin.

Iancu (supranumit Szibinyáni Jank sau Jankó sau Jánk), s-a născut în jurul anului 1407, într-o familie înnobilată în 1409  pentru merite deosebite, de împăratul Sigismund de Luxemburg, în calitatea acestuia de rege al Ungariei.

Tatăl lui Iancu a fost Voicu, bunicul se numea Şerb, iar mama lui  Erzsébet Morzsinai (Elisabeta de Marginea).

Conform obiceiului nobilimii maghiare, Voicu a luat numele de Hunyadi (de Hunedoara), cand a primit în 1409 de la Sigismund de Luxemburg domeniul şi castelul Hunedoarei, drept răsplată pentru faptele sale de arme în luptele cu turcii.

 

 

 

 

 

Blazonul lui  Iancu de Hunedoara

 

 

Apărător al creştinătăţii in lupta antiotomana, Iancu de Hunedoara, a fost învins la Varna (1444) şi Kossovopolje (1448), dar a reuşit să-l învingă pe Mehmed al II-lea Cuceritorul, la Belgrad (1456).

În 11 august 1456 Iancu de Hunedoara a murit răpus de ciumă la Zemun, langă Belgrad si a fost  înmormîntat la Alba Iulia, în Catedrala Sfîntul Mihail. Pe piatra sa funerară stă înscris “s-a stins lumina lumii”.

Drept omagiu, papa Calixt al III-lea a elogiat victoria obţinută de Ioan de Hunedoara descriind-o ca fiind “cel mai fericit moment al vieţii sale”.

 

 

 

                 

 

Pecetea lui Iancu de Hunedoara

 

 

1522: A murit Martin Siebenbürger, sas transilvănean, primar al Vienei. (n. cca. 1475, Sibiu).

În anul 1503 a fost ales Procurator Nationis Hungaricae la Universitatea din Viena, iar apoi a fost ales de trei ori (în 1505, 1510 şi 1516) în demnitatea de decan al Facultăţii de Drept din Viena. Concomitent, din anul 1512, a îndeplinit funcţia de jude orăşenesc al Vienei.

 

 

 

 

1690: Victoria de la Tohanu Vechi – Zărnești, a coaliţiei otomano-tătaro-muntene conduse de Constantin Brâncoveanu, domnul Țării Românești (1688–1714), împotriva armatelor habsburgice comandate de generalul Heissler și impunerea pe tronul Ardealului a lui Imre Thököly.

 Constantin Brancoveanu a intrat a treia oară în Transilvania, cu o armată de 16 000 soldați, ardeleni, munteni și turco-tătari, și a învins la 11 august armatele  austriece și ale contelui maghiar Mihaly Teleki.

După aceasta mare victorie, Imre Thököly a fost ales principe al Transilvaniei de către Dieta Transilvaniei  întrunită la Cristian, lângă Braşov, dar nu și-a putut menține poziția din cauza presiunii militare și politice austriece, care l-a susținut pe principele Mihai Apafi al II-lea.  

În 1691 Thököly a părăsit definitiv Transilvania și s-a refugiat în Imperiul Otoman.

 

 

 

 

 

1839: S-a înfiinţat, la Paris, “Societatea pentru învăţătura poporului român”, organizatie  de mai multi studenţi români, printre care Ion Ghica, Alexandru G. Golescu-Negru şi Dumitru Brătianu, cu scopul ridicării culturale a poporului român şi dezvoltarea conştiinţei naţionale româneşti.

 

 

 

 

1900: S-a născut filosoful francez de origine română Ştefan Lupaşcu (Lupasco).

A cercetat modul în care filosofia şi ştiinţa îşi reconciliază reciproc ambiţiile, având la bază principiul existenţei universale şi ireductibile a contradicţiei.

A devenit  membru post-mortem al Academiei Române in 1991; (m. 1988)

 

 

 

 

 

1905: S-a nascut Erwin Chargaff, biochimist evreu, nascut la Cernauti (in Bucovina, pe atunci teritoriu austro- ungar), una din personalitatile stiintifice  care a contribuit decisiv la descifrarea structurii ADN-ului.

Erwin Chargaff  a emigrat în Statele Unite  si a fost profesor de biochimie la Facultatea de Medicina Universitatea Columbia.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A descoperit două reguli care au ajutat la descoperirea structurii dublu helix a ADN-ului.

A decedat la 20 iunie 2002.

 

 

 

 

 

1903: S-a născut actorul Nicolae Gărdescu, interpretul rolului Baronul von Münchhausen din serialul TV “Căpitanul Val-Vârtej”; (d. 25 iunie 1982).

 

 

 

 

 

 

 

 

 A fost actor la „Teatrul Armatei” din Bucuresti,  azi „Nottara” si tatal actritei de film Irina Gardescu.

 

 

 

 

1926: S-a născut la Timişoara, dirijorul şi compozitorul Cornel Trăilescu.

 

 

 

 

 

 

 

 A absolvit Conservatorul  de Muzică din Timişoara, secţia de pian şi pedagogie, si Conservatorul din Bucureşti, secţia compozitie si dirijorat.

Din 1960 activeaza ca dirijor al Operei Nationale din Bucuresti, iar din 2001 dirijor principal.
Invitat permanent al Operei din Belgrad, Iugoslavia din 1976.

Repertoriu: opere: Beethoven: Fidelio; Bizet: Carmen; Délibes: Lakmé; Donizetti: Lucia di Lammermoor; Gluck: Orfeu; Massenet: Manon; Mozart: Nunta lui Figaro, Don Giovanni, Rapirea din Serai etc.

Repertoriul sau cuprinde de asemenea numeroase lucrari simfonice.
A compus muzica de  opere (Motanul incaltat, Dragoste si jertfa, Balcescu) si  balet  (Primavara, Nastasia, Alba ca Zapada si cei sapte pitici) si a intreprins numeroase turnee: Rusia, Polonia, Bulgaria, Cehia, Germania, Grecia, Frania, Grecia, Franta, Spania, Israel, Cuba, Portugalia, Italia, Iugoslavia, Austria. 

 

 

 

 

1929: S-a născut (la Cernăuţi, azi în Ucraina) Modest Morariu, poet, eseist, prozator, traducător (a tradus din Albert Camus, Stendhal, André Malraux, Marcel Brion ş.a) şi critic plastic („Spectacol de pantomimă”, „Ovăzul sălbatic”).

A fost redactor-şef al Editurii „Meridiane” (d.15 aprilie 1988).

 

 

 

1930: S-a născut Teodor Mazilu, renumit dramaturg, prozator şi poet; (m. 1980).

 

 

 

 

 

 

A scris: proză scurtă (“Insectar de buzunar” – 1956; „Galeria palavragiilor” – 1957; „Vara pe verandã” – 1966; „Pãlãria de pe noptierã” – 1972; „Înmormântare pe teren accidentat” – 1973; „Iubiri contemporane” – 1975 ; „Elegie la pomana porcului” – 1976 ; „Doamna Voltaire” – 1979); romane (“Bariera” -1959; „Aceste zile şi aceste nopţi” – 1962; „O singurã noapte eternã” -1975; „Într-o casã străinã”, vol. I – 1975.); teatru ( “Proştii sub clar de lunã”, „Somnoroasa aventurã”, „O sãrbãtoare princiarã”, „Don Juan moare ca toţi ceilalţi”, „Inundaţia”, „Treziţi-vă în fiecare dimineaţã!”, „Aceşti nebuni făţarnici”, „Frumos e în septembrie la Veneţia”, „Împăiaţi-vã iubiţii!”, „Mobilã şi durere” ş.a. – cuprinse în volumele: Teatru, 1971; „Frumos e în septembrie la Veneţia” – 1973; „Mobilã şi durere” -1981); eseuri („Ipocrizia disperãrii” – 1972); versuri („Cântece de alchimist”– 1972); publicistică („Fotbalul n-a fost creat de diavol” – 1972; „Este corida o luptã cu moartea” – 1973).

 

 

 

 

 

1942: S-a născut dirijorul Ovidiu Bălan; personalitate de prestigiu a muzicii clasice româneşti din ultimele 5 decenii.

 

 

 

 

 

1949: S-a născut în localitatea Veseuş din jud. Alba, cunoscuta interpreta română de muzică populară Veta Biriș.

 

 

Imagini pentru veta biriş

 

 

 

 

 

 

 1952: S-a născut Harry Tavitian, compozitor, pianist şi interpret de muzică de jazz

 

 

 

 

 

 

1961: A încetat din viaţă Ion Barbu (Dan Barbilian), poet şi matematician: “După melci”, “Joc secund”, “Ochean”; (n.18 martie 1895 , Câmpulung Muscel).

 

 

 

 

 

Portret Ion Barbu

 

 

 

 

A fost unul dintre cei mai importanți poeți români interbelici, reprezentant al modernismului literar românesc.

 

 

 

1978: A fost dată în folosinţă linia de telecabină Buşteni-cabana Babele, pe un traseu de 4.350 metri şi o diferenţă de nivel de 1.237 metri (cel mai lung din ţară şi al treilea din Europa).

 

 

 

1990: România hotărăşte să respecte embargoul total impus (la 6 august 1990) de Consiliul de Securitate al ONU împotriva Irakului, ca urmare a invaziei acestuia în Kuweit (embargoul va afecta grav interesele economice ale ţării noastre, provocând pagube de miliarde de dolari şi blocarea creanţelor României asupra Irakului.

 

 

 

 

 

 

1999: Se produce ultima eclipsă totală de Soare din secolul XX, vizibilă în România.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Bucureștiul, singura capitală europeană situată pe linia centrală a benzii de totalitate, s-a aflat în zona de maximum la 14:07, ora locală.

 

 

 

 

 

 

 

 

2008: A fost inaugurată oficial  în apropierea oraşului Zărneşti, din judeţul Braşov, de către Asociaţia „Milioane de Prieteni” şi Asociaţia Mondială pentru Protecţia Animalelor (WSPA), prima rezervaţie de urşi din România.

 

 

 

Imagini pentru rezervaţia de urşi de la zărneşti photosImagine similară

 

 

2009: A decedat la Madrid, producătorul de televiziune Valeriu Lazarov; (n. 20 decembrie 1935, Barlad).

 

 

 

 

 

Din 1968 s-a stabilit în străinătate, iniţial în Spania (până în 1979) şi apoi până în 1989 în Italia,(unde lucrează pentru Silvio Berlusconi, la Canale 5).

Intre anii 1989 şi 1994 a condus postul spaniol Tele 5.

In 1995 îşi înfiinţează propria companie de producţie, Prime Time Communications .

 

 

 

 

 

 2018: A decedat Alexandra Titu (Alexandra Ionescu), critic de artă, curator dedicat artei contemporane, scriitoare și profesoară (mentor pentru numeroase generații de artiști și teoreticieni ai artelor); (n. 1948).

 

 

 

 

Imagini pentru Alexandra Titu (Alexandra Ionescu), critic de artă,photos

 

 Alexandra Titu (Alexandra Ionescu), născută la 8 august 1948, în comuna Periam, județul Timiș, a urmat  studii de filologie la Timișoara (1966-1969) și de istoria artei la București (1969 – 1973) A obţinut şi  o bursă de studii în Italia, obținută în 1982 .

A publicat numeroase cronici, eseuri și analize în “Contemporanul”, “Arta”, “Amfiteatru”, “România Liberă“, “Cronica”, “Revue Rumaine”, “Revue Rumaine d’Histoire de l’Art”, “Tribuna României“, “Curierul Românesc”, “Cotidianul”, “Contrapunct”, “Dilema”, “Artelier”, “Vitraliu”, “Dimineaţa”, “Raţiunea mistică”.

A predat la Timișoara și București, şi a deschis, alături de soțul ei, criticul Constantin Prut  numeroase expoziții la București și Timișoara, dar, cu consecvență, și la Iași, Bacău și Focșani.

S-a dedicat cercetării, inventarierii și teoretizarii artei experimentale din România, căreia i-a dedicat, între 1991-1996 , expoziții de mare anvergură la București și Cluj, cu cataloage și o lucrare de sinteză publicată în 2003 la editura Meridiane.

 

 

 

 CALENDAR CREŞTIN ORTODOX

 

 

 

 

 

 

 

Sfântul Nifon, patriarhul Constantinopolului

 

 

 

 

Imagini pentru Sfantul Nifon, patriarhul Constantinopolului photos

 

 

 

Sfantul Nifon este primul sfânt canonizat pe pamânt românesc şi cel care a alcătuit Rugăciunea de Dezlegare, care se citeşte la Slujba inmormântării în bisericile noastre.

 

Sfantul Nifon s-a nascut in tinutul Peloponez din sudul Greciei, (in perioada 1434-1440) si a  primit la botez numele Nicolae.

A fost  tuns in calugărie de vestitul pustnic Antonie, moment in care primeşte numele Nifon.

In anul 1483 este chemat la slujirea arhiereasca, în scaunul de Mitropolit al Tesalonicului, iar dupănumai trei ani, ajunge patriarh al Constantinopolului in locul lui Simeon, trecut la cele vesnice.

Sultanul Baiazid al II-lea l-a indepărtat din scaun în anul 1488, iar Sfantul Nifon ajunge in Manastirea Sfantului Ioan Prodromul (Botezatorul), din insula aflată în fata oraşului Sozopolis (Bulgaria de azi).

Aici a ridicat un schit şi a petrecut pâna în anul 1496 ,când a fost chemat din nou la conducerea Patriarhiei Ecumenice.

Dupa numai doi ani si cateva luni, va fi din nou exilat de turci, de această dată  în Adrianopol.

Aici il va cunoaste pe domnitorul Radu cel Mare al Ţării Româneşti (1495-1508), care îl va aduce în 1504 în Ţara Românească  pentru a conduce şi reorganiza Biserica Ortodoxă de aici.

O însoţire nelegiuită la Curtea Domneasca a lui Radu cel Mare, între sora acestuia şi un boier moldovean căsătorit, a făcut ca Sfantul Nifon să se retragă la Mănăstirea Vatoped din Sfântul Munte, apoi la Mănăstirea Dionisiu, unde işi va da duhul, în ziua de 11 august 1508.

Când Neagoe Basarab a ajuns domnitor, a adus moaştele Sfantului Nifon în Ţara Românească, spre curăţirea şi ştergerea greşelii lui Radu Vodă.

Gavriil Protul, un cărturar grec, sec. XV XVI, care a trăit un timp şi în Ţara Românească şi a fost  nota în lucrarea despre viaţa Sfantului Nifon:

„Au dus, apoi, sicriul si l-au pus deasupra mormantului lui Radu Voda, rugandu-se toata noaptea, impreuna cu Neagoe Voda, sfintiei sale pentru iertarea păcatului lui Radu Vodă, care fără dreptate a lepadat pre Sfântul de la sine şi l-a gonit din ţară.

Si – mare minune! – spre sfârsitul utreniei, vrând Dumnezeu sa arate aievea iertarea pacatului lui Radu Voda si al altora, care făcusera nevoie şi scârba sfântului, a vazut singur Neagoe Vodă descoperire ca aceasta de la Dumnezeu: s-au rupt scoabele cele de fier si acoperamantul mormantului lui Radu Voda si degraba s-au desfacut marmurile, iar dinlauntrul s-a ivit trupul lui Radu groaznic si întunecat, plin de puroi si de putoare.

S-a deschis si sicriul sfantului Nifon si a izvorat de la sfantul izvor de apa, care a spalat tot trupul lui Radu Voda, aratandu-l luminat.

Apoi toate încuietorile şi pietrele singure s-au închis şi s-au arătat lui Neagoe si a facut mare mulţumire“.

Aratandu-i-se domnitorului in chip minunat aceasta impacare, a poruncit ca moastele sfantului Nifon sa fie asezate intr-un sicriu de argint, poleit cu aur si pietre scumpe si inapoiate Manastirii Dionisiu.

Monahii acestei manastiri in semn de multumire, i-au daruit lui Neagoe Basarab capul si mana dreapta a Sfantului Nifon.

Moaştele au fost depuse in Manastirea Curtea de Arges, iar in anul 1949 au fost mutate in Biserica „Sf. Dumitru“, Catedrala Mitropoliei Craiovei, unde se afla si in prezent.

 

 

 

 

 

 

 

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/08/11/o-istorie-a-zilei-de-11-august-video-4/

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse) :

 

 

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;

  3. e.maramures.ro ;

  4. Wikipedia.ro.;

  5. mediafax.ro ;

  6. worldwideromania.com ;

  7. Enciclopedia Romaniei.ro ;

  8.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;

  9.  Istoria md.

  10. istoriculzilei.blogspot.ro

11/08/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Liderul USR Dan Barna spune că dacă ar fi fost el preşedinte, crima de la Caracal nu s-ar fi produs…

 

 

f_350_200_16777215_00_images_banner1_barna_mai.jpg

 

 

 

 DAN BARNA FACE DIN CRIMINALI SFINŢI, STOPEAZĂ ÎMBĂTRÂNIREA ŞI VINDECĂ CANCERUL

 

 

”Eu vreau să cred că dacă eu aş fi fost preşedinte, drama de la Caracal nu s-ar fi întâmplat, pentru că nu a fost un incident nefericit, a fost efectul unei degradări continue de ani de zile a ceea ce înseamnă funcţionarea instituţiilor statului pe standarde minime, adică asigurarea siguranţei cetăţeanului”, a zis plin de el liderul #hashtag USR.

Nu mai e mult şi vom vedea cum ne va promite că dacă va fi preşedinte, va vindeca cancerul, va eradica foametea din Africa şi va stopa topirea calotei glaciare din Arctica.

Recent, Dan Barna a încurcat voit sau nu pastilele, atunci când făcea referire la filmul Matrix, în care personajul Neo era pus în postura de a alege între pastila roşie, care îi va arăta realitatea, şi pastila albastră, care îl va ţine în continuare în iluzie.

De asemenea, tot el bătea câmpii, făcând trimiteri la „pop culture“şi comparând partidul pe care îl conduce cu Game of Thrones şi Star Trek.

Omul se crede în Game of Throns, dar şi în Star Trek, nu-i aşa ?

Îşi mai aminteşte cineva cum numea defunctul Brucan, de tristă amintire, genul ăsta de oameni?

 

 

 

 

 

 

Sursa: http://www.criterii.ro/index.php/en/national/ bomba-dan-barna-face-din-criminali-sfinti 

11/08/2019 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Problema cu 23 august

Foto: Trupe americane defilează în Paris, august 1944.

Care este problema cu 23 august şi în special cu 23 august 1944, care până în 1990,era socotit de propaganda trădătoare comunistă aservită cotropitorilor sovietici  ”momentul eliberării întregului popor”?

Mai avem un 23 august, cel al pactului Ribbentrop-Molotov din 1939, când URSS și Germania nazistă și-au împărțit Europa, hăcuind-o după bunul plac.

Printr-o nenorocită foaie de hârtie, Polonia, Țările Baltice și Basarabia au dispărut. (Bucovina de Nord și Ținutul Herța au fost luate de ruși în afara tratatului amintit un an mai târziu).

Trebuie precizat că dispariția respectivelor state/societăți/provincii a fost marcată de asasinate în masă de o brutalitate greu de imaginat, care au avut ca scop eradicarea structurii sociale existente, mase mari de oameni fiind mutate în câteva nopți în Siberia cu trenurile de vite, fără aer, mâncare, apă etc.

Masacrele de la Katyn și de la Fânta Albă sunt doar două dintre cele mai cunoscute momente, urmare directă a pactului Ribbentrop-Molotov.

23 august 1944 reprezintă începutul modernității în jos a României, al evoluției unui întreg popor la comanda ideologiei sovietice. 

Zicem ”evoluție” și nu ”involuție”, pentru că au fost câteva momente în care societatea românească a reușit să producă câteva serii de anticorpi prin care a izbutit să se replaseze pe o orbită relativ normală:

1952 – eliminarea de la guvernare a guvernării directe sovietice (gruparea Pauker); 1964 – reorientarea prooccidentală a politicii externe și încetarea arestărilor politice în masă/eliberarea supraviețuitorilor holocaustului pușcăriilor comuniste;

1968 – eliberarea parțială a gândirii sociale din închisoarea marxism-leninismului ideologiei de stat, ceea ce a impulsionat apariția celei de a doua generații de intelectuali cu gândire liberă – ”generația BCU” – a cărților și revistelor la zi în cultura universală.

Prima generație liberă în gândire – generația Labiș, fusese alcătuită din cei ce terminau liceul în momentul arestărilor în masă de după 1944.

Pe baza ei România a triumfat asupra comunismului prin linia Marin Sorescu, Nichita Stănescu, Marin Preda – ca să menționăm doar pe cei din literatură, dar și științele economice, juridice, sociologia, științele exacte și cele naturale – au cunoscut succese majore ca gândire în universal în raport cu reperul național (astăzi căutăm, ca năucii, succese internaționale fără reazemul obligatoriu al răspunsurilor naționale).

***

O să încerc să propun trei imagini fundamentale, kinestetice* – cum ar zice R. Motru, cu care generația mea a intrat în contact în ”școala comunistă”, privind 23 august 1944, ca să înțelegem de ce această ”sărbătoare” nu a fost niciodată credibilă.

Prima imagine: URSS, „putere eliberatoare”. 

«Comisarul poporului pentru Afacerile Externe, V.M. Molotov, face cunoscut ambasadorului Poloniei în URSS că întrucât „Polonia s-a transformat într-un câmp propice pentru diferite întâmplări și surprize [se referea la luptele polonezilor cu nemții care îi invadeseră la 1 sept. 1939, în virtutea tratatului Ribbentrop-Molotov…] ce pot crea o amenințare pentru URSS … guvernul sovietic a dat dispozițiuni Comandamentului suprem al armatei roșii să ordone trupelor să treacă frontiera și să ia sub protecție viața și averea populației din Ucraina de Vest și Bielorusia de Vest”.

În ziua următoare marile unități sovietice execută ordinul.» (Leonida Loghin, „Al doilea război mondial … Cronologie”, Ed. Politică, București, 1984, p.17).

Cum poate ca o țară pașnică, condusă de miniștrii ”ai poporului”, să invadeze o altă țară, tot în numele ”poporului”?

De unde până unde invadarea Poloniei înseamna ”averea populației din Ucraina și Bielorusia”? Unde sunt polonezii?

Au devenit ucraineni, bieloruși? Și cum invadarea unei țări înseamnă ”a lua sub protecție”?

A doua imagine: comunismul – democrația celor 1000 (?!).

Am avut prieteni care făceau meditații la franceză, la pian, etc.

Limba franceză era limbă obligatorie din clasa a II-a și, credeți-mă, se făcea cum trebuie.

Păcat că Franța nu a avut capacitatea să fructifice această uriașă disponibilitate lingvistică a românilor bine educați.

Dar să revenim. O bună parte dintre meditatorii de franceză erau ”vechii” aristocrați scăpați din lagăre.

Limba franceză fusese lingua franca a elitelor europene, nu doar a celor românești, în perioada interbelică.

Deci, orele de meditație acolo erau și prilejuri de trezire.

Și unul dintre cele mai importante mesaje pe care generația mea l-a reținut a fost acesta:

„partidul comunist avea în România doar 1000 de membri în 1944” și, „în plus, era din România, nu Român, tocmai pentru că nu era un partid românesc.”

Mai târziu, când am avut acces la documente, am putut vedea că cifra era cât se poate de exactă: în România partidul comunist avea cel mai mic număr de membri din Europa, adică 0,006% din total populație**.

Cum să pretinzi că faci Republică Populară, adică a celor mulți, „democrația întregului popor”, când tu ești doar 1000 de oameni?

Copii copii, dar înțelegeam și noi că „popular” înseamnă „cei mulți”, or, cei 1000, erau … infinit de puțini.

În plus, știam de la profesorul de istorie, cel care ne spunea mai în glumă mai în serios, atunci când eram „zmei”:

„Tu, din ultima bancă, ridică-te în ultimele două picioare!”, într-a opta, că, prin 1924, PCdR fu scos în afara legii pentru că pretindea că România nu e stat național ci, stat imperialist, format prin oprimarea altora.

Măi să fie! Care erau ăștia „altora”?

Desigur, știam povești cu „ungurii din Harghita” că nu-ți-ar da pâine dacă nu vorbești ungurește, dar cu siguranță nu era vorba despre oprimare; ca să nu mai vorbim că săracii oameni, chiar dacă înțelegeau mai greu românește, îți dădeau pâine – cum am aflat într-o vizită prin clasa a IX-a.

(Dar de ce nu prea știau românește? m-am întrebat atunci: poate pentru că nu îi obliga nimeni).

În liceu, alt profesor de istorie, ne-a spus că, în 1924 PCdR a dat acel comunicat la solicitările Kominternului – organizația mondială a comunismului controlată de Moscova.

Mă uit acum în „Istoria României în Date” și văd că șeful PCdR intrat în ilegalitate fu Köblös Elek … Și încă ceva, cu un an înainte, PCdR acționa în România în 1923 și prin intermediul „Ligii drepturilor omului”, pe care tocmai o înființase … curioase similitudini (vezi „Istoria României în Date”, coord. de Horia C. Matei, Ed. Enciclopedică, București, 1972, pp.327-328).

Iar de la Komintern la familiile tismănenilor, brucanilor și ai altor „învățători ai democrației”, ”ai drepturilor omului” și dilematici de azi, nu e nici măcar un pas de făcut.

Azi este, din păcate, dictatura urmașilor celor 1000. Ineptă – fără proiect național, deci incapabilă să sesizeze prioritățile publice, cu atât mai puțin răspunsurile, ahtiată de putere – motiv pentru care paralizează circuitul normal al valorilor fiind cvasidictatorială, cosmopolită – bine integrată într-o rețea internațională de „păzitori de porți” și cu cultură „pe de-asupra” esenței lucrurilor.

Acestea sunt trei dintre cele mai îndemână trăsături ale elitei care domină spațiul social românesc din 1944 încoace, indiferent de regim: comunist sau „democratic” de după 1989.

Ceea ce lipsește regimului de astăzi este crima, mai ales crima în masă, dar practica arestării ideilor este deja răspândită, cu concursul „birocratizării” controlat de frații lor de la Bruxelles, pe mâna cărora a încăput idealul integrării europene.

A treia imagine: Şirul de soldaţi români făcuţi prizonieri şi batjocoriţi pe nedrept.

 

 

Imagini pentru soldaţi români prizonieri la sovietici

 

 

 

Înainte de a „da imaginea” „de liceu” următoare, nu pot să nu mărturisesc că automat îmi vine în minte, discutând despre demnitatea de a fi român prin demnitatea armatei române, contralucrarea pe care o executăm cu sârg prin școli și licee în acest sens, azi.

Azi învățăm copiii despre orice și oricum, având ca obiectiv cert tocmai slăbirea acestei demnități.

Unul dintre cei mai importanți actori ai demnității naționale este Armata.

Îi învățăm să fie neutri despre orice, ca și cum totul ar fi o chestie de gust și de plăcere individuală, uitând că neutralitatea merge mână în mână cu indiferența iar, aceasta din urmă, cu iresponsabilitatea.

Cu alte cuvine, pregătirea viitorilor manageri de bancă și de fabrici începe la orele de istorie, geografie și limba română: pentru că mai înainte de orice responsabilitatea înseamnă demnitate, asumarea a ceea ce ai, a ceea ce ai fost și ce poți fi în ființa ta colectivă. Zice Noica, despre omul acesta „dezorientat”:

”din cauza neutralității  s-a putut ajunge la un concept atât de sărac al rațiunii, cum este cel de astăzi” (Noica, „Devenirea întru ființă …”, Humanitas, București, 1998, p.149).

Va să zică, nu doar oameni nedemni, dar și slăbuți la minte – ăștia, școliții fără demnitate națională: a nu se confunda viclenia, descurcăreala,  cu inteligența, dar această discuție o vom face altă dată.

În fine, să revenim la imaginea kinestetică privind 23 august 1944:
«Armata a 4-a română. Mare unitate, aflată la 23 august 1944 pe frontul din Moldova, în compunerea grupării de armate general Wohler … avându-și diviziile dispuse la vest de Prut.

În total, Armata a 4-a avea 5 corpuri de armată, 16 divizii … și 4 comandamente, de valoarea a 4 brigăzi ….  

La 22 august, în jurul orei 12, Ion Antonescu a ordonat A4 replierea pe poziția fortificată Focșani-Nămoloasa-Galați (FMG) … Această decizie … „a fost luată de acord cu generalul Wöhler eri, 22 august, la ora 11” [se specifica într-un document militar de epocă. Interesant, deci nemții nu erau chiar atât de iraționali].

În seara de 23 august, la orele 22,40, comandantul A.4 – generalul de corp de armată Ilie Șteflea (care preluase cu o zi înainte comanda pentru a dirija replierea ordonată) – a primit de la marele Stat Major ordinul de sistare a luptei cu trupele sovietice, de încetare a subordonării față de comandamentele germane și de retragere și concentrare pe linia fortificată FNG.

Acest ordin a fost confirmat din nou, de Marele Stat Major la orele 24.  …

La unitățile izolate în masa trupelor germane, recepționarea prin radio a documentelor politice ale noului guvern a constituit semnalul declanșării imediate a acțiunii împotriva germanilor. …
Încă de la miezul zilei de 23 august (orele 13,30) sovieticii pătrunseseră „la vest de Siret, pe Cosmești, Adjudeni și Sagna” și interceptaseră comuncația Pașcani-Roman.

Forțele blindate sovietice „înaintează în spațiul între Bârlad și Siret, amenințând comunicațiile”.  

La 24 august, spre seară, trupele sovietice au intrat în Bacău, iar la 26 august, la prânz, „au ajuns cu unitățile motomecanizate la Adjud și nord Tecuci …”

În aceste împrejurări, retragerea spre sud a marilor unități ale A4 avea să capete un aspect deosebit.

Avându-se în vedere rezultatele contactelor cu comandanții  militari sovietici la Tulcea, s-a ordonat, la 25 august seara, cea de-a doua fază a replierii strategice, spre zona București-Ploiești. … În acest moment situația forțelor A4 era în general necunoscută la București. …

Despre Corpul 7 armată și Divizia 8 infanterie nu se știa nimic. Coloanele diviziilor 1 gardă, 1 blindată, 4, 6, 1, 8, 13, 20 infanterie, comandamentelor  103 și 104 munte, precum și elementele neîndivizionate ale corpurilor 1, 5 și 7 armată fuseseră însă depășite de vârfurile trupelor blindate sovietice.

Deci, replierea spre spațiul București-Ploiești avea să fie executată doar de o parte din forțele A4, celelalte rămânând izolate în Moldova.

… Marile unități ale A.4 izolate în Moldova prin depășirea lor de către forțele sovietice, și-au manifestat, prin glasul comandanților, dorința de a lupta împotriva germanilor alături de armata sovietică.

Convocați, la 26 august la comandantul Armatei 7 de gardă sovietică, generalii români au cerut ca marile unități românești care erau considerate prizoniere, să continue lupta împotriva Wehrmachtului.

Li s-au stabilit zone de staționare și au continuat până la 1 septembrie pregătirea pentru luptă. La 1 septembrie, ora 10, marile unități erau gata de deplasare, cu întregul armament. În ziua următoare efectivele lor au fost declarate prizoniere (circa 50-55000 oameni). …»

(Florin Constantiniu, Mihail E. Ionescu, „August 1944. Repere istorice”, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1984, pp.51-52, s.n.). Armata a 3-a a fost și ea dezarmată și luată prizonieră după declararea armistițiului, după ce trecuse Dunărea, pe la Tulcea. 

Am subliniat echilibristica făcută de istoricii români pentru a spune lucrurilor pe nume într- țară comunistă: rușii au luat prizoniere ambele armate române prezente pe frontul de Est, mai exact în România, în august 1944, deși regele Mihai ordonase încetarea ostilităților contra URSS și îndreptarea armelor împotriva Germaniei.

Nu mai vorbim de faptul că diplomația sovietică, ca și cea americană și britanică fuseseră informate din timp despre acest fapt.

Pentru ruși, armistițiul a însemnat lipsirea României de unul dintre factorii săi constitutivi: armata.

Ce a rămas, urma să fie băgat în pușcăriile comuniste.

(Până atunci, Armata 1 și Armata a 4-a refăcută, au luptat alături de sovietici până la Viena și aproape de Praga).

***

Și acestea sunt doar ”trei imagini” ”din copilărie” privind grozăviile momentului 23 august.

Nu putem decât să ne minunăm de paralizia istoricilor de pe la noi cu privire la tratarea acestei chestiuni.

Lămurirea momentului 23 august ar fi trebuit să fie parte a miturilor fondatoare prin care să fie repornită pe baze demne și precise România după 1989.

Ne dăm seama, pe mai departe, de faptul că grozăvia continuă când dăm de un Boia, care aruncă le gunoi dreptul nostru la așa ceva, sau de un Tismăneanu care spune că comunismul (sic!) este o creație a societății românești.

A cui?!!

A sutelor de mii de soldați arestați ilegal? A milionului de țărani, preoți, militari, profesori deportați, trimiși în pușcării?

Pentru care regimul comunist al lui Dej a însemnat ”combinarea dintre concepțiile etniciste interbelice cu ideile staliniste”? (citat aproximativ din [Raportul Tismăneanu], Comisia Prezidenţială pentru analiza dictaturii comuniste din România, „Raport final”, Bucureşti, 2006, p.469)

***

Iată, deci,  trei dintre imaginile esențiale în raport cu care 23 august 1944 s-a impus în conștiința unor generații de tineri din perioada comunistă. Nu întâmplător, acești oameni sunt mai greu de păcălit.

Îi poți însă destructura punând presiune pe viața de familie, pe structura veniturilor, cum de altfel se și face.

Îi vânturi prin străinătățuri, îi domesticești corporatizându-i (le reduci limbajul și gândirea la spațiul îngust al trainingurilor) sau le dai funcții purtătoare de sinecuri prin administrația centrală. ”Greul” vine după ei, prin generațiile pentru care România nu este altceva decât non-prezență, care vorbesc limba română fără să aibă conștiința acestui gest de o cosmicitate unică.

***

De ce avem,o problemă cu 23 august?

Pentru că, așa cum arătam, este un început forțat, ratat, al contemporaneității românești.

Primul start, 1918, după întregirea României, a fost unul dintre cele mai fecunde perioade istorice, cu o densitate de personalități, probleme asumate, succese și soluții de mare valoare.

Societatea românească se regăsise și învățase să își fructifice în energie socială creatoare tangajul interior, inerent marilor prefaceri.

Am intrat în august 1944 sub ciocanul comunismului pentru care România era un stat multietnic și imperialist, și am ajuns astăzi, la 20 de ani după „revoluția democratică din 1989” sub același pericol al pierderii statului-funcțional și al unității naționale.

August 1944 a însemnat începutul sfârșitului pentru modernizarea naturală, prin lichidarea elitelor muncitoare (țăranii) și gânditoare (profesorii, avocații, militarii, medicii).

August 1944 înseamnă începutul instituționalizării prostiei și incompetenței, unde bunele soluții au însemnat excepția prin munca eroică a unora, scăpați de sub satârul bolșevizant.

August 1944 a însemnat începutul programat al holocaustului generațional și al profesiilor.

Pentru că o societate se ține cu conștiința și acțiunea în virtutea unei misiunii publice, asumată de câte un val de tineri, respectiv de ocupații profesionale.

Azi, mișcarea de generație în România este o curiozitate pentru cei mai mulți, iar corpurile profesionale nu au nici un fel de prezență cu demnitate publică.

Cu toții suntem căutători de existență printre resturile diviziunii muncii mondiale.

August 1944, a însemnat începutul barbarizării societății românești. Și nu, nu suntem într-un nou Ev Mediu.

Ar fi fost bine. Evul Mediu românesc a fost creștin și, până la fanarioți, a stat sub însemnul învățăturilor lui Neagoe Basarab.

A fost mare, a fost cult, demn și liber, chiar dacă mereu în tensiunea otomană, poloneză, ungurească etc. Țăranii fură liberi cei mai mulți dintre ei, cel puțin până la Mihai Viteazul (dar cam de pe atunci începe, paradoxal … epoca modernă europeană).

Democrația la noi fu inventată la sat, arată Stahl cu studiile sale despre satul devălmaș (obștile sătești) și Iorga cu teoria romaniilor populare, chiar mai înainte de Evul Mediu. Nu.

August 1944 este începutul celui mai mare fals prin care a trecut poporul român: ridicarea demagogiei la rang de politică de stat – ceea ce a condus la lichidarea funcției statului, și a infiltrării ideologiei în esența omului, în viața lui de familie.

Am ieșit din aceste două uriașe provocări? (De ce ar putea fi falsificate doar tablourile/banii/vinul iar viața popoarelor nu?)

***

Pe 25 August, aniversăm eliberarea Parisului din 1944.

Se impune totuşi o comparaţie între eliberarea Parisului  și a Bucureștiului, un eveniment care istoria a vrut să se petreacă în acelaşi timp.

 

 

 

 

Video: 25 august 1944 -Trupe americane  în Paris.

 Azi ești subțire dacă ești antiamerican…

Cum am fi fost azi dacă un fil asemănător  ar fi fost și din București,  nu numai la Paris, pe 25 august 1944?

 

Două destine, tragic diferite. În Paris au intrat americanii, în Bucureşti, rușii.

 

 

 

 

 

 

Păcat că francezii în loc să-l reinventeze pe Pascal, și-au irosit libertatea inventând neomarxismul. Ăsta da lux!

 

 

NOTE:

* Constantin Rădulescu-Motru (1868-1957), psiholog, pedagog, sociolog, om politic, președinte al Academiei Române în 1938-1941, unul dintre cei mai marcanți membrii ai culturii critice,  Junimea – elita formată de școala lui  Titu Maiorescu, cu pregătire în Germania.

 (Una dintre gravele probleme ale României de astăzi are la origine tocmai slăbiciunea sau absența acestei culturi critice. În acest fel, în România se manifestă doar cultura sincronizării, a dezvoltării prin imitație.)

„Mecanismul actului voluntar se compune din următoarele patru categorii de elemente:

1) reprezentarea intelectuală a actului ce avem intențiunea să executăm;

2) imaginea produsă de un act executat anterior, act care este identic sau asemănător cu acel ce este să fie executat (imaginea kinestetică);

3) neuronii care comandă direct mișcării mușchilor; 4) elemente de asociare între aceste trei. …
Mișcările corpului nostru sunt cauzele, nu numai a efectelor cari se împrăștie în lumea materială externă, ci și a unor efecte cari se răsfrâng asupra sufletului nostru: adică asupra sistemului nostru nervos central …

Acestea din urmă formează imaginile de mișcare sau kinestetice, cari devin veriga indispensabilă în lanțul mecanismului voluntar.

Orice mișcare nouă nu se execută decât prin mijlocirea imaginilor de mișcare [kinestetice] formată din impresiunile lăsate de vechile mișcări [experiențe] executate de corp …” (Rădulescu Motru, pp.290-291. s.n.)
Înțelegem, iată, rolul bunicilor, al părinților și al lecturilor potrivite pentru destinul nostru.

Imaginile kinestetice se manifestă, sub diferite forme, și în lumea animală, prin fenomene de tipul imprinting, prin care comportamente cheie transmise foarte rapid de către un model (părinți) generează structuri complexe comportamentale cu manifestare de durată, ulterioare.

** vezi Chiper, Ioan. (1998). Considerations regarding the Numerical Evolution and Ethnic Composition of RCP, 1921-1952 [Consideraţii privind evoluţia numerică şi compoziţia etnică a P.C.R., 1921-1952] in Archives of Totalitarianism, nr. 21(4), pp. 25-44

 

SURSA:

https://radubaltasiu.blogspot.com/ care-este-problema-cu-23-august 

11/08/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: