Dezvăluiri privitoare la Statul Profund: Agentul american Chris Worman, creatorul mişcării #rezist din România

 

 

 

Agentul american Chris Worman, creatorul mişcării #rezist din România: Şcoala de revoluţii „Resistence” (#resist) se află la Harvard, lucrând cu CIA (I)

  

        Şcoala de revoluţii „Resistence” (#resist) se află la Harvard, lucrând cu CIA (I)

Institut de „Resistance”-NVR (Non-Violent Resistance) la Harvard,pentru activişti (Şcoala de revoluţii a profesorului Gene Sharp)

Toate acestea fac parte din ceea ce se numeşte ge­neric „Ngo-CIA front”: alianţa şi acţiunile comune ale spionajului ame­ri­can cu Ong-uri (Ngo, în engleză) special fabricate sau susţinute, Ong-urile şi „societatea civilă“ din alte ţări decât SUA fiind în mod notoriu folosite pen­tru acţiunile acoperite ale CIA, prin planul unui institut ataşat Harvard.

The Albert Einstein Institution (pe larg în Thierry Meyssan, The Albert Einstein Institution: non-violence according to the CIA, pe Voltairenet.org din 4 ianuarie 2005).

 

 

 

 

 

Ar trebui să nu avem nici o îndoială că hiperactivistul Chris Worman, venit în România la solicitarea ambasadorului SUA Mark Gitenstein ca instructor de activişti ONG, era, de fapt, un agent. El avea şi o pagină personală pe site-ul ambasadei americane (pagină între timp ştearsă), iar în 2011 a fost instruit la Harvard la Şcoala de Guvernare („School of Government“, cunoscută şi ca Harvard Kennedy School sau HKS), şcoa­lă de administraţie publică unde au funcţionat şi funcţionează, încă, de fapt, o parte din ideologii şi artizanii „revoluţiilor“ globale cu implicarea CIA (a se vedea în primul rând Patrick Henningsen, Middle East: The CIA Operating behind a Web of „Pro-Democracy” NGOs ^[1]).

Chris Worman este creatorul mişcării #rezist din România, demarată de facto prin acţiuni stradale din 2013, prin programul ambasadei SUA numit „ReStart România“ (vom reveni).

Creierul strategiei este profesorul Gene Sharp, autorul „bibliei revoluţiilor colorate“ din anii 1990-2000, adică a manualului intitulat cameleonic From Dictator­ship to Democracy (apărută prima dată în 1994), folosită de revoluţiile lui Soros şi în Serbia, în Ucraina, Kârgâstan, până la „revoluţiile „primăverii arabe“ (2011-2012) sau mişcarea „occupy“ (2011).

„Freedom House este alt partener al Open Society a lui Soros şi împreună au susţinut mişca­rea sârbească Canvas (Centre for Applied Nonviolent Action and Strategies), Ong organizat de Ivan Marovic.

După ce a jucat un rol esenţial în dă­râ­ma­rea de la putere a preşedintelui sârb Slobodan Miloşevici, presa occi­den­tală îl caracteriza pe Marovic ca pe un geniu, dar mai târziu a ieşit la iveală faptul că fusese ajutat de CIA şi că programul său provenea din manualul de «schimbare de regim» scris de profesorul de la Harvard, Gene Sharp, al cărui think-tank primeşte fonduri şi de la National Endowment for Democracy [NED] şi de la Open Society Foundations [Soros], iar manu­a­lul său este servit ca şablon pentru liderii opoziţiei din diverse ţări din întrea­ga lume, care spri­ji­nă Occidentul pentru a da lovituri de stat soft.“^[2]

 

 

 

Titluri din cărțile lui Gene Sharp.

 

 

Gene Sharp, profesorul revoluţiilor aparent non-violente, a fost nu o dată acuzat de strânse legături cu diver­se instituţii ale SUA, nu numai cu NED, ci şi cu CIA-ul, Pentagonul sau RAND Corporation (o organizaţie apro­piată şi finanţată de armata americană), ca şi cu marile fundaţii americane corpo­ra­tis­te, inclusiv cea a lui George Soros^[3].

                                                                   *

Şi profesoara evreică Helen Fein, asociată la International Security Pro­gram de la aceeaşi Harvard Kennedy School, fusese invitată de ace­laşi Gene Sharp din 1988 la Harvard, unde a dezvoltat cercetări privind „Pacea şi Securitatea Internaţionale“ şi „legăturile dintre război, genocid şi nece­si­ta­tea rezistenţei“, fiind afiliată direct din 1997 centrului de afa­ceri internaţionale al Şcolii de Guvernare (Kennedy) de la Harvard^[4], unde a fost in­struit omul lui Gitenstein de la Bucureşti, Chris Worman.

 

 

 

Kennedy School Review

Revista Şcolii de Guvernare de la Harvard, Kennedy School Review (A Harvard Kennedy School Student Publication), se mândreşte, de fapt, cu ştiinţa revoluţiilor elaborată de Gene Sharp, teoreticianul şef al pro­tes­telor non-violente şi al rezistenţei („the leading theorist of non-violent pro­test and resistance“), cunoscut şi ca „Machiavelli al nonviolenţei“, cum o face în articolul School for Revolutionaries din 2012^[5].

Şcoala de Guvernare Kennedy a Harvard este una care dă absol­venţi pentru guvernanţii SUA şi ai lumii, de fapt, mai ales în zona militară. Este de ajuns să parcurgem lungile liste de absolvenţi („notable alumni“) ai acesteia (chiar şi lista de pe Wikipedia), ca să vedem nume importan­te de şefi de guverne şi de state până la secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, militari, jurnalişti şi oameni de afaceri, dar şi în zona Ong / think-tank-uri, precum Robert Kagan, teoreticianul evreu „liberal interven­ţi­o­nist“ de la Project for the New American Century (PNAC), Brookings In­sti­tution şi Council on Foreign Relations (CFR, vârful noii ordini mondiale în SUA), care împreună cu soţia sa Victoria Nuland (fostă sub-secretar al SUA) a fost implicat în declanşarea revoluţiei Maidan din Ucraina, din 2014.

Totodată, la Harvard Kennedy School regăsim programul pentru „socie­ta­tea civilă“ ca făcând parte din Corporate Responsibility Initiative, motiv pentru care găsim aici ca „şcolari“ mulţi reprezentanţi ai corporaţiilor multi­naţionale sau ai instituţiilor globale^[6].

Şi tot de Harvard University este ataşat (offshoot) şi „Institutul“ creat în 1983 de către teoreticianul şi instructorul revoluţiilor „soft“, „Albert Einstein Institution”, creat de către Gene Sharp, instituţie în fruntea căreia s-au postat, însă… militari, pre­cum colonelul Robert Helvey de la Defence Intelligence Agency (spionajul Pentagonului) sau Edward Atkeson (general maior în US Army).

Colonelul Helvey avea o experienţă de 30 de ani în operaţiuni spe­ciale în Asia de sud-est. El avea să declare în 2001 produ­că­to­ru­lui de film documentar Steve York că s-a implicat pentru prima oară în „nonvio­len­ţa strategică“ atunci când a văzut eşecul abordărilor militare de dărâ­mare a dictatorilor – mai ales în Myanmar, unde se afla ca ataşat militar – şi văzând potenţialul abordării alternative a lui Sharp^[7].

Colonelul Helvey servise în Vietnam apoi la Yangon, în Myanmar, între 1983 şi 1985, când a organizat clandestin studenţii myanmarezi îm­po­triva regimului, demonstraţiile acestora izbucnind, însă, abia în 1988-1990, care s-au transformat în insurgenţă.

De asemenea, el a antrenat la Hong Kong liderii studenţi din Beijing, care au provocat în iunie 1989 incidentul din Piaţa Tiananmen din capitala Chinei, iar specialiştii (precum fostul şef la spionajului Indiei, B. Raman) susţin că el a fost şi consilier al sectei re­li­gioase chi­nezeşti Falun Gong în tehnici de nesupunere civilă^[8].

Colonelul Helvey se află oficial în retragere din armată din 1991, dar a lucrat cu institutul „Albert Einstein“ şi cu al lui Soros mult înainte, iar apoi a continuat să servească ca „ofiţer de caz“ instructor pentru grupurile de tineri rebeli ce au activat în Balcani şi Europa de Est, cel puţin din 1999.

 

 

 

Reflecţia patronajului serviciilor secrete americane asupra Institu­tu­lui Albert Einstein de la Harvard, este evidenţiată şi de faptul că una dintre primele cărţi editate de acesta, în 1985, a fondatorului dr. Sharp, Making Europe Unconquerable: The Potential of Civilian-Based Deterrence and Defense, a fost prefaţată de către diplomatul SUA George Kennan, faimosul arhitect „Mr. X“ al Războiului Rece cu Uniunea Sovietică şi care a fost şi fondatorul de facto al diviziei de operaţiuni a CIA, cu Allen Dulles.

                                                                                                           Cornel-Dan NICULAE

[1] a se vedea Patrick Henningsen, Middle East: The CIA Operating behind a Web of “Pro-Democracy” NGOs, articol publicat în Info Wars şi în Global Research în martie 2012; How the CIA Operates Through Non-Governmental Agencies, în aprilie 2012 în Class Warfare Exists; ca şi F. William Engdahl, The US Empire, the CIA, and the NGOs, în Katehon din19.07.2017.

[2] Patrick Henningsen, Occupy movement. Here’s the risk: Occupy ends up doing the bidding of the global elite, în The Guardian din 15 noiembrie 2011.

[3] Stuart Bramhall, The CIA and Nonviolent Resistance, în Daily Censored din 21 martie 2012.

[4] Samuel Totten şi Steven L. Jacobs, Pioneers of Genocide Studies, 2013 UK.

[5] http://ksr.hkspublications.org/2012/04/01/school-for-revolutionaries/ Rezultă din acest studiu şi din manualul lui Sharp că acel cuvânt cheie al acestor „revoluţii“, care numai în start sunt aparent non-violente, este „rezistenţa“ / „resistance“.

[6] https://www.hks.harvard.edu/centers/mrcbg/programs/cri/scholars-practitioners-network/civil-society

[7] colonelul Helvey în documentarul Bringing Down a Dictator (PBS, 2002).

[8] Jonathan Mowat, Washington’s New World Order „Democratization” Template, în Global Research, februarie 2005.

 

Sursa:

justitiaru.ro

ZIUA DE 10 AUGUST ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

 

 

 

 

 

 

 

Ziua de 10 august în istoria noastră

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1500: Ștefan cel Mare, domnul Moldovei (1457–1504), a dăruit Mănăstirii Putna, marea dveră a Răstignirii, o broderie monumentală de o valoare inestimabilă.

 

 

 

 

 

 

 

 

În colţurile lucrării apar portretele votive ale lui Ștefan și al  soţiei sale, Maria Voichiţa, fiica lui Radu cel Frumos, domnitorul Munteniei.

 

 

 

 

 

1534: A început înălțarea bisericii “Sf. Dumitru” din Suceava, ctitorie a domnitorului Petru Rareș. 

 

 

 

 

 

 

Biserica a fost terminată în 30 august 1535.

 

 

 

 

 

 

1844: S-a născut în localitatea Bălăria (azi Valea Plopilor), județul Giurgiu, preotul Ștefan Călinescu, profesor de seminar și autor de manuale didactice.

 

 

 

 

Foto: Seminarul „Central”

 

 

A studiat la Seminarul „Central”(1863-1870) si a  urmat  cursurile Facultății de Litere și Filozofie din București.

A activat ca profesor de Religie la Gimnaziul „Mihai Viteazul” (1871-1876), apoi profesor pentru discipline teologice și Limbi clasice atât la Seminarul „Central” (1876-1904), cât și la Seminarul „Nifon” (1874-1915), ambele din București.

A slujit ca preot la Biserica „Sfânta Ecaterina” din București.

A editat manuale de Dogmatică și Simbolică, Morală, Istorie bisericească, Vechiul Testament, Noul Testament și Gramatică pentru clasele primare și de seminar; a fost redactor colaborator la o serie de publicații bisericești: „Ortodoxul’, „Viitorul”, „Vocea Clerului”, „Consolatorul” și „Voința Bisericii”.

A trecut la Domnul pe data de 6 martie 1921 în București.

 

 

 

 

1848 (10/22): S-a înfiinţat Societatea Naţională Română, o organizaţie care avea ca scop principal  unirea forţelor politice româneşti din Banat şi părţile vestice ale Transilvaniei. Primul sau preşedinte a fost Andrei Şaguna.

 

 

 

 

 

1856: Medicul Anastasie Fătu (1816-1886) înfiinţează la Iaşi, la Râpa Galbenă, prima grădină botanică din ţară, cu 2 500 de specii.

 Grădina Botanică „Anastasie Fătu” din Iaşi, a existat până la moartea creatorului ei, în 1886, când terenul a fost vândut de către urmaşii  săi.

În 1873, Societatea de Medici şi Naturalişti din Iaşi au înfiinţat o a doua grădină botanică, în apropiere de cea veche.

Sarcina de organizare a acesteia a revenit lui Dimitrie Brândză, iar majoritatea plantelor au fost donate de către Anastasie Fătu. Astăzi, Grădina Botanică din Iaşi acoperă o suprafaţă de aproximativ 100 de hectare şi este una din cele mai mari din Europa.

 

 

 

 

 

 

 

Anastasie Fătu s-a născut pe data de 2 ianuarie 1816 în satul Muşata, comuna Berezeni, judeţul Vaslui şi a decedat pe 3 martie 1886, la Iaşi.

A fost medic, profesor, naturalist, academician şi om politic, preşedinte al Adunării Deputaţilor (15 ianuarie-18 noiembrie 1868).

Bursier al statului român la Viena, a studiaztdreptul (1834-1841) şi obţine doctoratul (1842) în filozofie şi drept, dupa care  urmează şi medicina la Sorbona, luându-şi doctoratul în 1847.

Revenit în ţară, devine medic de cvartal (1848-1852).

Infiinţează Institutul Gregorian din Iaşi pentru practica şi învăţământul obstreticii şi ginecologiei (1852), la care predă (1852-1885), fiind autorul unui manual pentru şcoala de moaşe din cadrul acestui institut.

A fost primul medic pediatru din Moldova, şi a organizat prima creşă pentru copiii abandonaţi.

 

 

 

 

Foto: Gradina Botanica din Iasi

 

 

In acest timp este medic-şef al Spitalului Sf. Spiridon din Iaşi (1863-1885) şi profesor universitar la Catedra de botanică şi zoologie a Universităţii din Iaşi (1873).

De asemenea, are o contributie notabilă la înfiinţarea şi organizarea Facultăţii de Medicină (1879), recomandând şi primii ei profesori. Face parte din numeroase societăţi: Societatea de medici şi naturalişti din Iaşi (întemeiată în 1852), fiind preşedintele acesteia (din 1872), Societatea pentru încurajarea tinerimii române la învăţătură (întemeiată în 1855), Societatea sileziană pentru dezvoltarea ştiinţelor, Societatea de Ştiinţe Naturale din Frankfurt-am-Main, preşedinte al Societăţii pentru educarea poporului din România.

Sprijină şi cercetarea floristică în Moldova, tipărind primul manual de botanică pentru învăţământul superior, Elemente de botanică (1877).

Membru titular (1871) şi vicepreşedinte (1872-1876) al Societăţii Academice Române, îşi ţine discursul de recepţie în 1872, cu titlul Despre încercările pentru dezvoltarea ştiinţelor naturale din România.

In 1879 s-a  numărat  printre membrii fondatori ai Academiei Române.

Numit preşedinte al Congresului medical român, moare înaintea deschiderii acestuia, în 1886.

Şi-a început activitatea politică încă din perioada unionistă, fiind ales deputat de Iaşi în Divanul ad-hoc al Moldovei, care propune unirea Principatelor Române. Face parte din Adunarea Electivă a Moldovei, care îl alege domn pe A.I. Cuza (5 ianuarie 1859). Este ales preşedinte al Adunării Deputaţilor (1868) şi senator (1869).

Activitatea didactică, ştiinţifică şi politică este completată de cea gazetărească şi editorială (publică articole în „Gazeta de Moldavia”, „Foaia Societăţii de medici şi naturalişti” din Principatul Moldovei, „Mişcarea naţională”) şi ca autor a numeroase lucrări, între care monografia Descrierea şi întrebuinţarea apei simple şi a apei minerale din Moldova (1851), fiind un susţinător al dezvoltării balneologiei.

 

 

 

 

 

 

 

1864 (10/22 august): Guvernul român contractează cu Banca Imperială Otomană şi cu casa britanică „Stern Brothers”, primul împrumut extern al României (916.000 de lire sterline, cu o dobândă de 7 la sută), garantat cu venitul vămilor.

 

 

 

 

 1864: S-a născut la Bucuresti, Nicolae Filip, medic veterinar şi agronom, conducător al primului institut zootehnic din România; (m. 1922).

 In anul 1893 obţine o bursă pentru specializare în Franţa, în domeniul patologiei.

 A optat pentru cursuri şi lucrări practice la Institutul Agronomic şi la Şcoala Superioară de Medicină Veterinară de la Alfort.

Aici a pus urmat cursul de zootehnie al profesorului Baron şi pe cel al vestitului profesor André Sanson, autorul lucrării de interes mondial „Traité de zootehnie“. Activitatea practică a desfăşurat-o la cele mai vestite staţiuni experimentale din Franţa.

Intors în ţară în toamna anului 1894,s-a implicat in dezvoltarea zootehniei românesti. Pentru a-i crea câmp de activitate în domeniul specializat, profesorul A. Locuşteanu a obţinut înfiinţarea unui nou Institut Zootehnic, pe lângă Catedra de zootehnie.

În anul 1900, la Expoziția Internațională de la Paris, Filip a prezentat lucrarea „Animalele domestice din România”, în care a descris rasele autohtone şi experimentele făcute, lucrare care a primit medalia de aur, iar Prof. Filip recunoaşterea de cercetător de prim rang în zootehnie.

Au urmat apoi şi alte lucrări: „Studii despre animalele domestice din România” (premiată de Academie în 1909) şi „Caii” (1915).

În 1918, după război, a început să lucreze la volumul „Creşterea taurinelor” – terminat în 1921, dar survenind moartea sa prematură, manuscrisul a fost predat de familie la Ministerul Agriculturii şi de acolo, a dispărut.

Fiind un adept al importului de rase pentru îmbunătăţirea celor autohtone, a făcut observaţii asupra aclimatizării unor rase importate.

Pe lângă activitatea de cercetare şi de organizator al creşterii animalelor, unde şi-a adus o contribuţie unanim recunoscută ca profesor de zootehnie si medicina veterinara la Facultatea de Medicina Veterinara din Bucuresti (1903-1922) stimat şi preţuit de 28 de generaţii de studenţi. 

Este considerat precursorul introducerii antisepsiei si asepsiei pasteuriene în medicina veterinara româneasca (1890).

O boală necruţătoare l-a răpus în plină activitate, la vârsta de 58 de ani.

În semn de preţuire, Corpul inginerilor agronomi i-au turnat bustul în bronz şi l-au aşezat lângă alţi mari înaintaşi, în faţa fostei Şcoli de agricultură de la Herăstrău, fiind mutat apoi la USAMV din Bucureşti.

Prof. N. Filip a fost înmormântat la cimitirul Belu din Bucureşti, la 17 ianuarie 1922.

 

 

 

1875: S-a născut în localitatea Chiojd, jud. Buzău, istoricul şi istoriograful român, editor de texte vechi Constantin Giurescu;  (m.15/ 28 octombrie 1918).

A publicat numeroase ediţii critice ale unor cronici şi studii privind vechea istoriografie românească între care şi lucrarea fundamentală „Contribuţiuni la studiul cronicilor moldovene”.

A fost membru titular al Academiei Române din 1914; (m. 1918).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A nu se confunda cu Constantin C.Giurescu, tatăl academicianului Dinu C.Giurescu.

 

 

 

 

 

1875: S-a născut Axente Banciu, profesor şi publicist ardelean, membru activ al Secţiei literare a Societăţii ASTRA.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A contribuit la înfiinţarea Muzeului ASTRA şi a Bibliotecii din Braşov; membru de onoare al Academiei Române din 1948; (m. 1959).

 

 

 

 

 

 

1875 (10/22 august): Este pusă piatra fundamentală a castelului Peleș din Sinaia, ale cărui lucrări începuseră în toamna anului 1873.

 

 

 

 

 

 

 

Inaugurarea oficială a avut loc pe 7 octombrie 1883.

Intre anii 1889 şi 1903, arhitectul ceh Karel Liman va realiza şi Pelişorul, o replică modernă şi la scară redusă a clădirii mari, reşedinţa viitorului rege Ferdinand I al României şi a Reginei Maria.

În anul 2007, în luna martie, guvernul român a restituit Casei Regale Castelele Peleş şi Pelişor, împreună cu terenurile aferente.

 

 

 

 

 

 

1877 (10/22 august): Unităţi ale Armatei române (din Divizia a IV-a), ajunse în zona Plevnei, participă la operaţiunile militare, primind „botezul focului”, în războiul declarat împotriva Imperiului Otoman.

 

 

 

 

 

1884: S–a născut Panait Istrati (Gherasim Istrate), scriitor român afirmat în Franţa: “Chira Chiralina”, “Cum am devenit scriitor”, “Ciulinii Bărăganului”, “Codin”, “Moş Anghel”, “Spovedania unui învins”) ; (d. 16 aprilie 1935, Bucureşti).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A călătorit în Egipt, în Elveţia şi apoi la Paris.

A purtat cu scriitorul francez Romain Rolland o corespondenţă asiduă, la sfatul acestuia redactând primele sale povestiri, în limba franceză, limbă în care şi-a scris întreaga operă (tradusă ulterior în limba română, parţial chiar de scriitor).

 

 

 

 

 

 

 

1910: S-a născut (la Bolgrad/jud. Ismail, azi în Ucraina) poetul Vladimir Carnavali, membru fondator al Societăţii Scriitorilor din Basarabia (1939); (m. 1966).

  

 

 

 

 

1913: Se incheie  Pacea de la Bucureşti, care consfinţeşte sfârşitul războiului şi înfrângerea Bulgariei.

Grecia si  Serbia îşi împart Macedonia, iar România anexeaza Cadrilaterul.

Termenii  păcii împuse Bulgariei, au contrastat cu ambițiile guvernului de la Sofia din momentul declanșării războiului care  nu a reușit cucerirea Macedoniei, (care fusese pricipalul obiectiv al războiului, în special orașele Ohrid si Bitolia ), fiind  obligat să abandoneze proiectele pentru instaurarea hegemoniei bulgare în Balcani .

 

 

 

 

 Foto: Harta modificărilor teritoriale din Balcani după Pacea de la Bucureşti.

 

 

 

 

 

1919: În cadrul  unei adunări la Timișoara, reprezentantii  șvabilor din Banat își dau acordul pentru  Marea Unire a provinciilor românesti, proclamată la Alba Iulia.

 

 

 

 

 

 

 

 

1920: Imperiul  Otoman dispare, odata cu semnarea Tratatului de la Sèvres dintre Antanta  si  Turcia, in urma caruia a pierdut  patru cincimi din teritoriul său.

 

 

 

 

 

 

 

 

La Sèvres (în Franţa),   Marea Britanie, Franţa, Italia şi Japonia, de o parte, şi Polonia, România, Cehoslovacia şi Iugoslavia, de cealaltă parte, a fost semnat un tratat special   prin care se reglementau formal graniţele acestora din urmă.

Negocierile de pace au durat peste 15 luni, fiind începute la Conferința de Pace de la Paris, au continuat la Conferința de la Londra și au ajuns la forma finală a documentului la Conferința de la San Remo; (aprilie 1920).

In textul acestui Tratat, turcii recunoșteau inclusiv noile granițe ale României Mari.

Tratatul de la Sèvres a fost anulat practic în cursul Războiului de Independență al Turciei, la sfârșitul căruia a fost semnat un nou tratat de pace – Tratatul de la Lausanne din 1923, mult mai favorabil Turciei.

 

 

 

 

 

1921: S-a născut Ion Negoiţescu, critic şi istoric literar, membru marcant al Cercului literar de la Sibiu; (d. 6 februarie 1993, la München).

 

 

 

 

1927: S-a născut Barbu Cioculescu, poet, prozator, eseist, critic literar, memorialist, publicist şi traducător, fiul istoricului şi criticului literar Şerban Cioculescu.

 

 

 

 

 

1929:  S-a născut la Tighina, azi in R.Moldova, actriţă română de teatru şi film,Tamara Buciuceanu – Botez.

 

 

 

 

 

 

 

Între 1948-1951 a frecventat cursurile Institutului de Teatru „Vasile Alecsandri” din Iaşi, iar  în anul IV de studii s-a  transferat la Bucureşti, la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, la clasa profesorului Ion Bălţăţeanu (asistentă Sorana Coroamă). A absolvit înanul  1952.

Este una din reprezentantele generaţiei de aur a teatrului românesc, fiind  supranumită “Doamna comediei româneşti“.

Tamara Buciuceanu a jucat în peste 25 de filme, personajul său emblematic fiind profesoara Isoscel, din seria “Liceenii“.

A jucat pe scenele marilor teatre Bucureştene precum: Giuleşti, Bulandra, Naţional, Teatrul de comedie etc.

A interpretat-o pe Coana Chiriţa pe scena Teatrului Naţional din Iaşi.

A avut roluri importante în teatru în piese precum “Coana Chiriţa“, “Romeo şi Julieta la început de noiembrie“, “Scaunele“, “Cumetrele“, “Doctor fără voie“, “Nepotul“, “Aşteptând la arlechin“, “Domnişoara Nastasia“, “Mamouret” etc.

Cartea de vizită a carierei sale rămâne fără îndoială personajul Vicăi Delcă din piesa “Dimineaţă pierdută” după Gabriela Adameşteanu.

De asemenea Tamara Buciuceanu a făcut o cariera impresionantă şi în Televiziune, memorabile fiind cupletele sale din programele de Revelion. TVR Media a lansat în 2006 DVD-ul “Tamara Buciuceanu” ce cuprinde o selecţie din apariţiile sale memorabile în programele de divertisment ale Televiziunii Române.

La 5 aprilie 2004 i-a fost decernat premiul UNITER pentru întreaga activitate, iar la 14 aprilie 2004 a fost distinsă cu titlul onorific de „Societar de onoare al Teatrului Naţional Bucureşti”.

 

 

 

 

 

 

1932: S-a născut Alexandru Boiangiu, regizor de film: „Maiorul şi moartea”, „Un zâmbet pentru mai târziu”, „Mahmudia”; (d. 2008).

 

 

 

 

 

1937: S-a născut Dan Laurenţiu (pseudonimul lui Laurenţiu Ciobanu), poet şi eseist: „Poziţia aştrilor”, „Zodia leului”, „Privirea lui Orfeu”; (m. 21 decembrie 1998).

 

 

 

 

1942: S-a născut Nicolae Prelipceanu, poet, prozator şi publicist; membru fondator al Alianţei Civice.

 

 

 

 

 

1951: S-a înregistrat cea mai ridicată temperatură din România: +44,5° C în localitatea Ion Sion, la stația meteorologică din comuna Râmnicelu, judeţul Brăila.

 

 

 

 

 

 

  1962: S-a născut Horia Gârbea, poet, prozator, dramaturg, traducător şi publicist, fost vicepreşedinte al Institutului Cultural Român.

 

 

 

 

 

1974: A fost inaugurată Sala Polivalentă din Bucureşti, una dintre cele mai importante baze sportive acoperite ale Capitalei.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Este o sală multifuncţională cu o capacitate  de 5.300 de locuri , situată în Parcul Tineretului.

Este folosită ca bază locală pentru echipele masculine şi feminine de baschet, volei şi handbal din oraş,  spectacole diverse, intruniri etc.

 

 

 

 

 

2003: A încetat din viaţă părintele Galeriu  (Constatin Galeriu), teolog, preşedinte de onoare al Ligii Culturale a Românilor de Pretutindeni, membru în Comisia Naţională UNESCO,  preşedinte de onoare al Ligii Culturale a Românilor de Pretutindeni; (n. 21 noiembrie 1918, Răcătău-Răzeşi, Bacău ).

 

 

 

 

 

 

 

 

 Din cauza convingerilor sale religioase şi umaniste, a fost întemniţat de mai multe ori în anii 1950 şi 1952-1953.

 

 

 

 

2008: A murit Tudor Ţopa, prozator, eseist şi traducător; membru, alături de Radu Petrescu, Mircea Horia Simionescu şi Costache Olăreanu, al „Grupului literar de la Târgovişte” (n. 1928, la Cernăuţi, azi în Ucraina).

 

 

 

 

 

2012: A murit generalul Ioan Dicezare, pilot român în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, un as al aviaţiei de vânătoare şi ultimul supravieţuitor al Grupului de Vânătoare 7, care a luptat pe frontul de est până la Stalingrad; (n. 12 august 1916, Bucuresti).

Familia lui Dicezare este de origine italiană(Di Cesare), însă întotdeauna a fost ortografiat Dicezare.

 

 

 

 

O adevărată legendă a aviaţiei româneşti din al doilea Război Mondial, generalul Ioan Dicezare a  avut peste 500 de misiuni de luptă. 

Pe pagina aşilor aviaţiei din al doilea Război Mondial, Dicezare e clasat ca al patrulea pilot de vânătoare, cu 40 de victorii omologate.

A primit distincţii importante precum acelea de Cavaler al Ordinului Mihai Viteazul, clasa a III-a, Virtutea Aeronautică şi Crucea de Fier germană.

 

2016: A murit Yvonne Hasan, artistă, istoric de artă şi profesoară; membră fondatoare a Uniunii Artiştilor Plastici;(n. 1925).

 

 

 

2017: A murit Ovidiu Ghidirmic, critic şi istoric literar, publicist și profesor; (n. 1942).

 

 

 

 

Ovidiu GHIDIRMIC s-a născut la 27 august 1942, satul Greceşti, comuna Valea Standului, judetul Dolj.
 A absolvit Liceul „Nicolae Bălcescu” din Craiova (1960) şi Facultatea de Limbă şi Literatură Româna a Universităţii din Bucureşti (1965).

A fost profesor la Centrul Scolar Agricol din Calafat (1965-l966); referent literar la Teatrul National din Craiova (1966-l967); redactor la revista Ramuri (1967-l974) si la Editura Scrisul Romanesc (1974-l975); bibliografia Biblioteca  judeteana Dolj (1975-l980); cercetator stiintific la Institutul de Cercetari Socio-Umane din Craiova al” Academiei(din 1980).

A debutat în revista Ramuri (1966) şi editorial cu volumul” Camil Petrescu sau patosul luciditatii” (1975).

A avut o intensa activitate publicistică în  revistele România literara, Luceafarul, Familia, Tomis, Convorbiri literare, Cronica, Flacara, Arhivele Olteniei si al Radiodifuziunii Romane.

A mai publicat volum de critica si istorie literara Zaharia Stancu sau interogatia nesfirsita (1977), Poeti neoromantici (1985), Proza romaneasca si vocatia originalitatii (1988). Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Craiova (1985).

A ingrijit ediţiile aparute la aceeaşi editură craioveană din opera scriitorilor Fanus Neagu. Al. Macedonski. Florin Dumitrana, Zaharia Stancu.
A  debutat editorial cu un eseu, „Camil Petrescu sau patosul luciditatii” (1975).

   Cartea a trecut aproape fără nici un ecou, la fel ca si eseul său „Zaharia Stancu sau interogaţia nesfârşită” (1977).

Cărţile următoare au fost mai mult studii, încercari de sinteze şi, neîndoios, l-au reprezentat mai bine.  

 

 

 

CITIŢI  ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/08/10/o-istorie-a-zilei-de-10-august-video-4/

 

 

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse) :

 

 

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
   

2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;

3. e.maramures.ro ;

4. Wikipedia.ro.;

5. mediafax.ro ;

6. worldwideromania.com ;

7. Enciclopedia Romaniei.ro ;

8.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;

9.  Istoria md.

10. istoriculzilei.blogspot.ro

Dalia Grybauskaite, doamna de fier a Lituaniei şi-a scos ţara de sub controlul energetic rusesc

 

 

 

 

Foto: Dalia Grybauskaitė doamna de fier a Lituaniei, n. 1 martie 1956, Vilnius, este din 12 iulie 2009 şi până în prezent preşedinta Lituaniei.

DOAMNA DE FER CARE L-A ÎNGENUNCHEAT PE PUTIN. O LECȚIE PENTRU MAIA SANDU ȘI IGOR DODON, conducătorii de azi ai R.Moldova

Acest articol a fost publicat în contributors.ro, autor, Otilia Nuţu la 31 octombrie  2014,a fost republicat pe siteul http://basarabialiterara.com.md/, pentru a demonstra cititorilor din R. Moldova că și această ţară fostă sovietică ar putea obține independență energetică față de RUSIA, dar pentru aceasta este necesară voința politică a conducătorilor săi.

Această istorie de succes național s-a datorat Președintelui patriot al Lituaniei, „Doamna de fier”, Dalia Grybauskaitė.

În caz că nu aţi aflat, Lituania i-a zis “Pa” lui Gazprom şi i-a tras o palmă zdravănă lui Putin după ce a devenit funcţional terminalul de gaz lichefiat de la Klaipeda, prin care Lituania poate să importe acum practic tot gazul de care are nevoie, din surse alternative la gazul rusesc: din Norvegia (cam un sfert) şi de oriunde din lumea asta (restul).

Mai mult, peste vreun an, după ce se mai fac nişte investiţii în reţeaua de transport de gaze şi interconexiunea cu Letonia, gazul din terminalul lituanian poate acoperi cam 75% din necesarul tuturor celor trei ţări baltice.

De ce e important? Lituania era una din ţările cele mai dependente de un eventual şantaj energetic rusesc (arma cu care Putin divizează cu succes Europa).

Fără capacitate de înmagazinare pentru gaze, cu importuri 100% din contracte cu Gazprom, pe termen lung în termeni restrictivi, la preţuri dictate de ruşi, cu vreo 15% mai mari decât preţurile la care cumpăra Germania tot de la Gazprom prin North Stream.

Fiind teribil de antipatică ruşilor, Lituania avea chiar cele mai mari preţuri pentru gaz din toată Europa. Mai mult, chiar reţeaua de transport şi distribuţie (adică ţevile de gaz de pe teritoriul Lituaniei) erau controlate tot de Gazprom.

În 2009, Lituania şi-a închis şi centrala nucleară (Ignalina) de tip sovietic – Cernobâl, ca urmare a presiunilor UE, ajungând şi mai dependentă de importurile de energie din Rusia.

Gazprom a făcut toate presiunile posibile pentru a bloca proiectul LNG şi ieşirea Lituaniei de sub controlul energetic rusesc –  de la opoziţia de a ceda reţele altor companii şi lobby-ul făcut pentru întârzierea proiectului LNG şi până la ameninţări “fizice”.

Dar Lituania nu s-a lăsat intimidată.

Sursa 

Proiectul LNG s-a decis, contractat şi construit în 3 ani. Anul acesta, de pildă, se lucra la construcţia terminalului LNG 24 de ore pe zi.

Tot în 2014, la capătul unei lupte legale de mai mulţi ani, Lituania a reuşit, prin amenzi record date de Consiliul Concurenţei, să forţeze Gazprom să renunţe la controlul asupra reţelelor de gaz din ţară (pentru cunoscători: în UE, cine controlează producţia sau furnizarea de gaz, nu poate controla şi transportul sau distribuţia, pentru a nu bloca intrarea competiţiei pe piaţă, şi trebuie să vândă/transfere reţelele altora, aşa-numitul “unbundling” din Pachetul Trei).

Gazprom a trebuit în cele din urmă să cedeze reţelele.

Lituania s-a mai bătut şi cu Comisia Europeană să se construiască terminalul LNG la ei, cu argumente imbatabile: Klaipeda e singurul port baltic care nu îngheaţă în tot timpul anului, şi Lituania are presiune mai mare în reţea decât Letonia şi Estonia, adică poate exporta mult mai uşor decât invers.

Lituania a făcut în UE presiuni pentru urgentarea unor proiecte de interconectare – finanţate parţial de UE – care au loc chiar acum (Lituania-Polonia, Lituania-Letonia).

În tot acest timp, nu a cedat nicio clipă ameninţărilor, şantajului Gazprom cu preţuri mari, lobby-ului intern pro-rus sau propunerilor dinspre stânga de a “nu supăra Rusia, totuşi”.

 

 

 

 

 

 

Să nu uităm că discutăm despre un stat minuscul (un pic peste 3 milioane de locuitori), cu enclava rusească Kaliningrad în coastă şi Armata Roşie la graniţă.

Şi totuşi, Lituania a ţinut şi ţine o direcţie clară, pro-occidentală, consecventă, influenţând şi deciziile UE în acelaşi timp.

A fost meritul unor politicieni responsabili şi al unui popor care ştie ce să aleagă: au votat a doua oară cu “doamna de fier” Grybauskaite şi contra politicienilor de cealaltă parte care propuneau “orice fel de pace, numai nu război cu Rusia”.

Grybauskaite a solicitat ferm sprijin NATO; a susţinut din toate puterile negocierile Ucrainei cu UE anul trecut (la summit-ul din noiembrie 2013, când Lituania avea şi preşedinţia rotativă a Consiliului); şi a fost o vocală susţinătoare a sancţiunilor europene la adresa Rusiei.

Lituania ne arată că hotărârea, consecvenţa şi lipsa “compromisurilor compromiţătoare” se răsplăteşte: Gazprom, de pildă, a fost forţat încă de anul acesta să reducă preţurile Lituaniei cu 20%.

În 2015 expira contractul pe termen lung cu Gazprom arfel încât  Lituania a putut negocia cu oricine, chiar şi cu Gazprom, însă în termeni de piaţă, nu în genunchi: chiar dacă nici gazul lichefiat nu e ieftin, Gazprom nu mai poate ţine preţurile la nivelul din anii trecuţi şi nici nu mai poate şantaja că va opri de tot gazul din conductă, Lituania are alternative şi îşi va putea ajuta şi vecinii în maxim un an.

Face aceleaşi lucruri şi în energie electrică: complet dependentă de reţeaua rusească şi importând energie din Rusia, Lituania va investi într-o nouă centrală nucleară şi în interconectări cu ţările din UE din apropiere.

Astăzi, Lituania a reuşit să-şi câştige cu adevărat independenţa de ruşi după 25 de ani şi reuşeşte să împingă şi în UE în aceeaşi direcţie.

Cine a făcut posibile aceste lucruri?

„Doamna de fier”, Dalia Grybauskaite, care nu se teme să spună public că Putin e o ameninţare pentru pace  în Europa şi că Europa trebuie să fie unită, iar NATO să apere statele baltice şi Ucraina.