CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

„Cultura” morţii se extinde… Eutanasia şi suicidul asistat câştigă teren în lume, odată cu răspândirea ideologiei anti-viata

 

 

Imagine similară

 

In 2016, 4% din toti decedatii Olandei au fost eutanasiati, cu 10% mai multi ca in 2015, ori aproape 6.100 din cei 150.000 de olandezi care au murit in 2016. [Detalii:http://www.dutchnews.nl/news/archives/2017/04/number-of-official-cases-of-euthanasia-rise-10-in-the-netherlands/]

Cifrele acestea îngrijoreaza si demonstreaza convingator ca eutanasia se extinde in toata lumea la o viteza rapida. Eutanasia este eminamente o inventie a statului secular postmodern.

Citind astfel de informatii oamenii cu ratiune se intreaba daca nu cumva statul secular postmodern si-a pierdut abilitatea de a raţiona, de a discerne intre bine si rău, sau, ca sa folosim termeni din afara vocabularului corectitudinii politice, a luat-o razna.

Si ne intrebam de ce, pentru ca el are la dispozitie experti in toate domeniile, mai multi si in mai multe domenii ca oricând: economisti, politologi, experti in medicina, stiinta, legiuitori, judecători ilustri, avocati cu renume, o clasa de tehnocrati supra educati.

Dar cu toate acestea el pare mai putin capabil azi de a discerne intre bine si rau ca in trecut.


Cetateni responsabili ori călăi obedienţi?

Si mai grav, statul secular pare sa nu mai vrea cetateni responsabili ci calai obedienti care sa-i execute ordinele, chiar daca acestea sunt irationale.

 Pentru el, oamenii de buna credinta par sa devina irelevanti iar libertatea lor de a-si exercita aptitudinile si profesiile in mod responsabil, benefic si constructiv devin secundare cind ele intra in conflict cu obiectivele si ideologia statului secular.

Nici unde nu se vede mai clar si pronuntat acest conflict decit atunci când e vorba de dreptul fundamental al tututor fiintelor umane, nascute ori nenascute, la viata.

Ideologia suprapopularii planetei si a controlului populatiei e una din doctrinele cele mai indragite si infailibile ale statului secular.

Pentru a ne covinge de asta e suficient sa privim la ce s-a intimplat la inceputul acestui an cind tarile occidentale si Canada au decis sa-si sporeasca contributia financiara pentru avort in tarile nedezvoltate.

Au facut-o ca riposta la decizia Administratiei Trump de a interzice folosirea fondurilor americane pentru finanţarea programelor de control a populaţiei in Lumea a Treia.

In acelasi timp, insa, si cu o deosebita agresivitate, se manifesta promovarea intentionata a  eutanasiei si incalcarea libertatii de conştiinta a persoanelor care refuza sa ucida fiintele umane născute ori nenascute. In doar ultimii putini ani se observa o extindere fara precedent a eutanasiei la nivel global.

A facut inconjurul lumii o stire deosebit de grava din Suedia unde, cu citiva ani in urma, o moasa a refuzat sa participe la servicii de avort in spitalul in care lucra din motive de constiinta si convingeri religioase.

Cu toate ca moasele pot ajuta femeile insarcinate in mult mai multe feluri decit in avortarea copiilor, spitalul a impus moasei sa participe la avortarea copiilor nenascuti, iar in caz contrar a amenintat-o cu pierderea locului de munca.

Moasa a ales sa asculte de constiinta ei, a fost concediata, iar de atunci a ramas fara loc de munca. Au urmat actiuni judecatoresti iar saptamina trecuta o curte de apel din Suedia a decis impotriva ei: autoritatile si guvernul, a decretat tribunalul, pot constrange personalul medical sa presteze servicii de avort chiar daca ele contravin convingerile lor religioase ori de constiinta, iar in caz contrar li se poate interzice practicarea profesiei.

O stire la fel de grava a pervenit, la inceputul lunii, din Canada, unde eutanasia a fost dezincriminata si decretata un drept fundamental al omului in 2015 de Tribunalul Suprem Canadian. Ca urmare a acelei decizii, Parlamentul canadian a adoptat o lege care a legalizat eutanasia.

Pacientii insa s-au lovit de o problema majora: numarul in crestere de medici canadieni care, din motive de constiinta, refuza sa eutanasieze pacienti. Riposta statului canadian a fost rapida si radicala: pedepseste, la fel ca Suedia, oamenii de buna credinta care refuza sa ucida pe semenii lor.

Printre altele, a fost pusa la dispozitia publicului o linie telefonica speciala unde pacientii pot face plingeri impotriva medicilor care refuza sa eutanasieze pacienti. Medicii pot si ei sa faca plingeri similare impotriva colegilor lor care refuza sa eutanasieze pacientii la cerere. Dupa cum se vede, practicile comuniste si naziste reapar din nou in Scandinavia si Canada.

Aceste doua stiri, cit se poate de ingrijoratoare, sunt relativ recente, dar se alătura unui morman imens de stiri asemanatoare care au parvenit din multe tari occidentale in doar ultimii 10 ori 15 ani.

Libertatea de constiinta pierde iar exercitarea drepturilor iresponsabile in detrimentul oamenilor de buna credinta si a drepturilor lor se extinde.

Statul suedez si cel canadian vaneaza crestinii care refuza sa participe la razboiul secularismului impotriva fiintei umane, nascute ori nenascute.

Razboiul acesta se inteteste iar asa numitul drept la eutanasie continua sa se extinda. Tinutul Northen Territory din Australia a legalizat eutanasia anul acesta, la fel Districtul Federal care constituie capitala SUA, iar California in 2015.

Proiecte de lege pentru legalizarea eutanasiei si a suicidului asistat sunt dezbature curent in New York si Massachusetts.

Iar in America de Sud Tribunalul Suprem din Columbia a decretat existenţa unui drept la moarte (“right to die”).

Anul acesta Islanda a anuntat ca medicii ei avorteaza toti copiii nenascuti care sunt diagnosticati ca suferind de sindroma down (down syndrome), iar in Danemarca procentul acesta e de 98%.

Elvetia e tara de destinatie preferata a europenilor care vor sa fie eutanasiati dar nu o pot face in tarile unde locuiesc. 244 de britanici au fost eutanasiati in Elvetia. In Marea Britanie suicidul e inca ilegal, fiind interzis prin lege din 1961.

Dar presiunile politice, legislative si judecatoresti in Marea Britanie pentru decretarea ori recunoasterea de catre Tribunalul ei Suprem al unui drept la eutanasie devin tot mai intense si frecvente.

[Detalii:http://www.independent.co.uk/news/health/assisted-dying-laws-are-progressing-in-some-places-the-uk-isn-t-one-of-them-a7679846.html]

Este adevarat ca in unele state, cum e Hawai, Colorado, Maine si New Mexico, incercări recente de legalizare a eutanasiei au eşuat, dar nimeni nu mai pune la indoiala că ingerul morţii continuă sa-si manifeste puterea in detrimentul vieţii.

Cultura mortii se extinde, iar cultura vietii e luata cu asalt. In primul rând în minţile noastre, apoi în cultura zilnică în care trăim, iar, în final, la nivel politic şi legislativ.

O cauza a secularismului politic

Argumentele oamenilor cu raţiune impotriva eutanasiei

Monitorizam periodic comentarii aprofundate care analizeaza aspectele legate de etica eutanasiei si a suicidului asistat.

In general, exista  numeroase argumente fundamentale împotriva lor.

In primul rând, eutanasia si suicidul asistat pun in pericol viata persoanelor vulnerabile din punct de vedere emotional si cu probleme mentale.

Aceste persoane nu au nevoie de o moarte accelerata ci de ajutor din partea societatii.

In al doilea rând, ele corup practica medicinei şi relaţia dintre pacient si medic.

Relaţia dintre medic şi pacient a fost totdeauna una de incredere reciprocă, cei din urma depinzînd de expertiza si compasiunea medicilor.

Extinderea culturii pro-eutanasie va submina confidenta pacientilor in a dezvalui medicilor problemele medicale reale cu care sa confrunta de teama de a nu fi eutanasiaţi impotriva vointei lor, ori de a li se pune in minte de catre medici eutanasia ca o optiune viabila pentru rezolvarea problemelor lor de sanatate.

Confuzi si dezorientati, e foarte posibil ca pacenţii sa ceară să li se curme viaţa.

Medicii sunt gardienii sanatatii pacientilor nu executorii lor. In mod traditional, practica medicinii a fost directionata spre viaţa si salvarea vietii oamenilor nu uciderea lor.

Eutanasia si suicidul asistat afecteaza negativ relatiile inter-generationale adica intre parinti si copii. Odata infiripata in mintea copiilor ca o optiune pentru a scapa de parintii lor suferinzi, membrii familiei ar putea convinge parintii sa solicite eutanasie pentru a nu fi o povara pentru copiii lor.

 

 

Imagini pentru euthanasia photos

Asta deja se intimpla în ţările care au legalizat eutanasia. Oregon a fost primul stat din SUA care a legalizat eutanasia iar rapoartele statistice anuale publicate acolo indica ca de la an la an numărul persoanelor care cer sa fie eutanasiate pentru a nu fi o povara pentru copiii lor e in crestere.

In 2014, 42 astfel de persoane au fost eutanasiate din acest motiv, iar in 2016, 65, cu peste 50% mai multe. [Detalii:https://public.health.oregon.gov/ProviderPartnerResources/EvaluationResearch/DeathwithDignityAct/Documents/year19.pdf]

Perspectiva crestina asupra acestor subiecte e relativ clara: in loc de a ajuta persoanele vulnerabile sa-si curme  viata, societatea trebuie sa le ofere ingrijirea medicala de care au nevoie cit si solidaritatea umana atit de necesara pentru a iesi din deprimarea care-i duce la suicid.

Datoria medicilor a fost dintotdeauna, si trebuie sa ramina, aceea de a ajuta pacientii să moară de moarte  naturala cu demnitate, nu sa-i ucida.

Datoria lor e sa ingrijasca pe cei suferinzi nu sa-i omoare.

Din nefericire, derogari de la aceste principii atit de nobile sunt atit de frecvente in tarile occidentale incit acolo se vehiculeaza notiunea ca medicilor sa li se acorde autoritatea sa eutanasieze pacienti chiar daca acestia nu o cer, daca in opinia medicilor pacientii nu au sanse de a mai trai o viata cu demnitate.

In alte cuvinte, pacienţii suferinzi merg la medic fără sa ştie dacă vor ieşi din cabinetul medicului în viaţă ori vor fi eutanasiaţi impotriva voinţei lor, scrie  www.alianta-familiilor.ro/eutanasia/

09/08/2019 Posted by | LECTURI NECESARE | , , , , , | Un comentariu

ZIUA DE 9 AUGUST ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

 

 

 

 

 

 

Ziua de 9 august în istoria noastră

 

 

 

 

 

117: A murit împăratul roman Traian.

 

 

Împăratul Traian

 

 

Împăratul Marcus Ulpius Nerva Traianus (n.18 septembrie 53), a domnit între anii 98 -117 ), fiind  al doilea dintre cei așa-ziși cinci împărați buni ai Imperiului Roman (dinastia Antoninilor) și unul dintre cei mai importanți ai acestuia.

În timpul domniei sale, imperiul a ajuns la întinderea teritorială maximă.

  Traian a lansat in anul 101 o expediție în regatul Dacia , aflat la nord de Dunare și l-a forțat   pe regele Decebal să capituleze. Traian s-a întors la Roma încununat cu succes și a primit titlul de Dacicus Maximus.

Totuși, la scurt timp, Decebal a adus iarăși probleme Imperiului Roman, încercând să convingă regatele vecine nord-dunărene să i se alăture.

Traian se hotărăște să atace din nou, inginerii săi construind un imens pod peste Dunăre, și reușesc să cucerească Dacia în 106, capitala dacilor, Sarmizegetusa fiind distrusă.

 

Decebal

 

Regele Decebal s-a sinucis, iar în locul capitalei distruse Traian a construit un nou oraș, numit Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa.

A hotărât să colonizeze Dacia cu romani și a anexat-o la imperiu ca provincie romană.

1601: Mihai Viteazul, domn al Ţării Româneşti (1593-1601), al Transilvaniei (1599-1600) şi al Moldovei (1600) , a fost ucis pe Câmpia Turzii, din ordinul generalului austriac Gheorghe Basta  fostul sau aliat, dupa ce, la 24 iulie/3 august 1601, în lupta de la Gurăslău (Gorăslău), forţele unite ale lui Mihai Viteazul şi ale  lui Basta au înfrânt armata  condusă de Sigismund Bathori

Mihai Viteazul, domn al Munteniei, Ardealului şi a toată Ţara Moldovei, portret

 Mihai Viteazul, domn al Munteniei, Ardealului şi a toată Ţara Moldovei

În zorii zilei de 9 august 1601, stil vechi (19 august 1601, stil nou), domnitorul Mihai Viteazul este asasinat mişeleşte din ordinul generalului Habsburgic Gheorghe Basta.

În urma strălucitelor victorii ale lui Mihai Viteazul în Muntenia, Bulgaria, Transilvania şi Moldova, personalitatea sa a ajuns să inspire respect şi îngrijorare în minţile vecinilor, inclusiv cele ale aliaţilor austrieci, care au constatat capacitatea lui Mihai de a consolida cele trei principate româneşti şi a promova interesele acestora prin acţiuni independente, rapide, ferme şi foarte eficace care la un moment dat ar fi putut deveni defavorabile casei regale a Austiei.

Harta Principatelor româneşti sub Mihai Viteazul, mai - septembrie  1600

Harta Principatelor româneşti sub Mihai Viteazul, mai – septembrie 1600

Astfel contextul internaţional a devenit net nefavorabil lui Mihai Viteazul. Puterile vecine vedeau în noul stat o contradicţie cu interesele proprii. Habsburgii (austriecii) îşi vedeau ameninţate planurile de menţinere a Transilvaniei în sfera de influenţă, Polonia nu dorea pierderea controlului asupra Moldovei, iar Imperiul Otoman nu accepta ideea renunţării la Muntenia.

Mai mult chiar, noul stat reprezenta o formulă puternică, capabilă să schimbe raportul de forţe din regiune.

Existau însă şi conflicte interne, cauzate de insubordonarea nobililor maghiari din Transilvania care nu acceptau măsurile impuse de noul Domn.Mihai nu reuşeste să înfrîngă revolta nobililor maghiari sprijiniti de generalul Basta (Mirăslău 18/28 septembrie 1600) şi astfel pierde Ardealul.

În scurt timp Moldova va reintra în posesia Movileştilor aserviţi intereselor polone. Mihai încearcă să reziste atacului polon asupra Munteniei, însă şi pe acest tron se va urca un membru al familiei Movileştilor, Simion Movilă.

Forţat să ia calea pribegiei, Mihai cere sprijinul împăratului Rudolf al II-lea al Austriei, care, în contextul reînscăunării lui Sigismund Bathory pe tronul Transilvaniei, acceptă să-l susţină pe român. Împreună cu generalul Basta, Mihai porneşte campania de recucerire a teritoriilor româneşti. Prin victoria de la Guruslău (3 august 1601), voievodul valah îl îndepărtează pe Bathory din Transilvania.

Continuă prin a recupera Muntenia gonindu-l pe Simion Movilă de pe tron. În aceste condiţii, se întrezăreau perspectivele unei noi uniri, perspectivă cu care împăratul Rudolf al II-lea nu putea fi de acord. Din ordinul generalului habsburgic Basta, pe 9 august 1601, Mihai Viteazul este asasinat.

Capul său este luat de unul dintre căpitanii domnitorului, adus în Muntenia şi înmormîntat de Radu Buzescu la Mănăstirea Dealu, lîngă Tîrgovişte.

Pe lespedea sa de piatră de la Mănăstirea Dealu stă scris: “Aici zace cinstitul şi răposatul capul creştinului Mihail, Marele Voievod, ce au fost domn al Munteniei, Ardealului şi Moldovei.

Asasinarea lui Mihai Viteazul la Turda, gravură realizată la Leiden, Olanda, 1703

Asasinarea lui Mihai Viteazul la Turda, gravură realizată la Leiden, Olanda, 1703

 

 

 

 

 

1880: S-a născut istoricul, teologul şi omul politic Ioan Lupaş, cel care a organizat, împreună cu Alexandru Lapedatu, Institutul de Istorie Naţională din Cluj (1920), pe care l-a condus până în 1945.

 

 

 

Imagini pentru ioan lupaş photos

 

 

 

A fost membru titular al Academiei Române din 1916, ministru al sănătăţii şi ocrotirilor sociale (1926-1927) şi al cultelor şi artelor (1937-1938).

În urma activităţii sale politice, a fost închis mai mulţi ani la Sighet (1950-1955), din dispoziţia autorităţilor comuniste; (m. 1967)

 

 

 

 

1914: S-a născut la Craiova, compozitorul român de etnie evreiasca Alexandru Mandy (Armand Abram Penchas) ; ( d. 10 octombrie 2005, Bucureşti).

1916: S-a născut politicianul comunist roman Manea Mănescu ; (d. 27 februarie 2009).

 

  A fost Ministrul de finanțe al României (1955-1957), membru al CC al PCR (1960-1979, 1982-1989) și al Comitetului Politic Executiv (1969-1979, 1984-1989).

Între 1967 și 1972 era președinte al Consiliului Economic, iar ulterior va deveni viceprim-ministru (din 1972) și prim-ministru (1974-1979).

În 22 decembrie 1989, alături de Emil Bobu, i-a însoțit pe soții Ceaușescu în elicopterul cu care au zburat din clădirea Comitetului Central PCR în care pătrunseseră revoluționarii.

Deși inițial a fost condamnat la detenție pe viață pentru că, în calitate de membru al Comitetului Politic Executiv al CC al PCR, a aprobat reprimarea revoluției, ulterior pedeapsa s-a redus la 10 ani de detenție.

Conform unui articol din statutul Academiei Române care prevede că sunt excluși toți acei membri care au suferit condamnări penale, a fost exclus din Academia Română.

 

 1920: S-a născut Lola Bobescu, violonistă şi profesoară stabilită în Belgia; (m. 2003) .

Imagini pentru Lola Bobescu,photos

 

 

 

 

1941: Armata Română a încheiat operaţiunile militare în Nordul Bucovinei, atingând graniţa României din vara anului 1940, când acest teritoriu fusese anexat de URSS, în urma unui ultimatum.

1948: S-a născut la  Gorcea, Jud. Caraş-Severin, juristul şi omul politic român Antonie Iorgovan, supranumit şi “părintele Constituţiei României”; (d. 4 octombrie 2007).

 

 

Imagini pentru Antonie Iorgovan,photos

1951: S-a născut Cristian Brâncuşi, compozitor, fost dirijor al Orchestrei de Cameră Radio din Bucureşti.

 

 

1969: A murit la Bucureşti, dr. Constantin Ion Parhon, întemeietorul şcolii româneşti de endocrinologie ; (n. 28 octombrie 1874, Câmpulung Muscel).

Medic endocrinolog şi neuropsihiatru, om politic, membru titular al Academiei Române din 22 mai 1939, Constantin Parhon  fost atras  de ideile socialiste din tinereţe si a fost membru al PCR încă de la fondarea acestuia.

La Iaşi, pe data de 1 mai 1917, a intemeiat  Partidul Muncii, alături de Nicolae Lupu şi Grigore Iunian.

In data de  25 decembrie 1918, această formaţiune politică a fuzionat cu Partidul Ţărănesc.

În anul 1921, s-a fondat Partidul Comunist Român. Împreună cu câţiva colegi din PNŢ, s-a alăturat noului partid, exponent al ideologiei marxist-leniniste.

 

 

Parhon nu a avut o activitate politică notabilă până la venirea comuniştilor la putere.

În anul 1946, este ales preşedinte al Asociaţiei Române pentru Legăturile cu Uniunea Sovietică (ARLUS). De asemenea, va fi ales deputat de Maramureş la alegerile din 19 noiembrie 1946.

Anul 1947 a marcat acapararea întregii puteri în stat de către comunişti şi lichidarea oricăror forme de opoziţie faţă de noul regim.

După abdicarea regelui Mihai şi proclamarea Republcii pe 30 decembrie 1947, a fost numit preşedinte al prezidiului provizoriu al RPR, iar după adoptarea Constituţiei Populare pe 13 aprilie 1948, a fost reconfirmat în funcţia de preşedinte al prezidiului Marii Adunări Naţionale.

1991: A decedat Cella Delavrancea, stralucita  pianistă, critic muzical şi profesoara de pian, fiica cea mare a scriitorului Barbu Ştefănescu Delavrancea, una din prietenele intime ale reginei Maria a României; (n. 15 decembrie 1887).

Imagine similară

 

A concertat în Europa, de multe ori în duet cu George Enescu, si si-a facut debutul literar în revista lui Tudor Arghezi, Bilete de papagal. Este autoarea unor nuvele, romane şi texte cu caracter memorialistic.

Din 1950 este profesoară la Liceul de muzică din Bucureşti, între 1950 şi 1954, predând apoi pianul la Conservatorul de muzică din Bucureşti, din 1954 până la ieşirea la pensie.

A publicat sute de cronici muzicale şi de texte consacrate fenomenului muzical. Extrem de longevivă, a fost primul artist din istoria culturii române care a participat la sărbătorirea propriului centenar, în 1988, la Ateneul Român, printr-un concert de gală în care a cântat alături de pianistul Dan Grigore.

A scris ,,O vizită în atelierul lui Brâncuşi”, despre o întâmplare adevărată din viaţa sa, care s-a petrecut  la Paris în anul 1922.

A părăsit această lume la vârsta de 104 ani.

 

2008: A murit compozitorul român de etnie germană, stabilit în Germania,Walter Mihail Klepper ; (n. 1929).

 

 

2011: A murit dirijorul şi compozitorul Boris Cobasnian; simbol al culturii dobrogene, a impus în muzica corală românească noi coordonate ca dirijor al corului Operei din Constanţa şi al corului Vox Maris; (n. 1926).

 

 2011: A murit muzicianul Teodor Costin, dirijor (1952 – 1986) şi director (1962 – 1986) la Filarmonica “Oltenia” din Craiova, dirijor şi director (1972 – 1985) la Teatrul Liric din Craiova; (n. 1923).

 

 

 2012: A murit filologul şi profesorul universitar din R. Moldova, Gheorghe Dodiţă.

 

 

 

 

 

Gheorghe Dodiţă s-a născut la 12.04.1931 şi a ţinut aproape şase decenii Cursul universitar Literatura română veche în faţa studenţilor facultăţilor de Litere, Istorie şi Jurnalism de la Chişinău.

Este autorul manualului de crestomaţie „Literatura română veche”.

 

 

 

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/08/09/o-istorie-a-zilei-de-9-august-video-4/

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse) :

 

 

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;

  3. e.maramures.ro ;

  4. Wikipedia.ro.;

  5. mediafax.ro ;

  6. worldwideromania.com ;

  7. Enciclopedia Romaniei.ro ;

  8.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;

  9.  Istoria md.

  10. istoriculzilei.blogspot.ro

09/08/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

Tăriceanu comentează discursul lui Iohannis în care acesta a lansat la Consiliul Național al PNL, proiectul pentru câştigarea celui de-al doilea mandat prezidenţial

 

 

Imagini pentru tăriceanu photos

 

 

 

 

Klaus Iohannis și-a lansat, joi, la Consiliul Național al PNL, proiectul prezidențial pentru al doilea mandat, susținând că „reconstrucția statului român este o urgență”, iar „cazul Caracal ne dezvăluie cât de grav este dezastrul provocat de PSD”.

Răspunsul lui Tăriceanu a venit imediat: „Domnul preşedinte a trecut la strategia gloriosului predecesor Băsescu.”

 

Liderul ALDE şi preşedintele Senatului României,  Călin Popescu Tăriceanu, a lansat un atac la adresa lui Klaus Iohannis, susținând că la evenimentul de lansare pentru un nou mandat la Cotroceni, președintele nu a spus nimic despre realizările sale din cei 5 ani la preşedinţie, pentru că nu are niciuna, iar atunci „a trecut la strategia gloriosului predecesor Băsescu”.

Liderul ALDE spune că nu a văzut „nici umbră de bilanț, nimic despre realizări în cinci ani de mandat” la această lansare a lui Iohannis în cursa electorală și că șeful statului a preluat strategia fostului președinte Traian Băsescu.

„Preşedintele la final de mandat s-a străduit să ne vorbească despre ceea ce va face pentru că nu ne-a putut vorbi nimic despre ce a făcut!

O observație totuși aș face: pentru că are zero realizări în cinci ani, dl preşedinte a trecut la strategia gloriosului predecesor Băsescu. După un mandat de primar în care nu a făcut nimic, ne amintim cum acesta a venit cu mesajul ”dați-mi și consiliul general ca să pot face treabă”.

Vreo trei ani mai târziu, ca președinte, cerea românilor să-i dea şi un guvern condus de PD ca să poată face treabă.

Azi, simţim pe pielea noastră unde ne-a dus experimentul Băsescu”, scrie Tăriceanu, într-un mesaj postat pe Facebook, încheindu-și încheie postarea cu un post-scriptum:

„O notă de final ușor malițioasă, dar cu anume semnificații: îmi spuneau colegii, în mod repetat, că între discursurile (întotdeauna) citite de dl. Iohannis şi textele postate pe site-ul preşedinţiei câteva minute mai târziu nu există nici cea mai mică diferență.

Avem un preşedinte care chiar nu se poate abate o virgulă de la ce îi scriu alţii?”.

Citiţi mai mult pe http://www.hotnews.ro/stiri-esential- tariceanu-comenteaza-discursul-lui-iohannis 

 

09/08/2019 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat asta: