Curtea Constituțională din Ucraina pune semnul egalității între comunism și nazism și interzice deopotrivă folosirea simbolurilor naziste și comuniste

---

Foto: Un protest în fața Curții Constituționale la Kiev

 

Curtea Constituțională din Ucraina a lăsat în vigoare legea care pune semnul egalității între comunism și nazism și interzice folosirea simbolurilor naziste și comuniste deopotrivă.

Decizia instanței supreme ucrainene în care se spune între altele că și un regim, și celălalt au folosit metode similare de aplicare „a politicilor de stat represive” vizează o lege adoptată în Ucraina în 2015.

Aceasta a creat suportul juridic pentru înlăturarea a mii de monumente sovietice din localitățile ucrainene, trezind critici la Moscova.

Legea a fost adoptată la un an de la anexarea Crimeii de către Rusia și declanșarea războiului separatist din Donbas, fiind văzută ca o încercare a Ucrainei de a eradica influențele rusești din societate, scrie în data de 17 iulie a.c. portalul https://moldova.europalibera.org/

Cu toate acestea, după 20 de ani de existență sub deviza valorilor europene și a spiritului european,  ucrainenii au reluat marșurile naziste pe străzile din Kiev, se mândresc cu genocidul săvârșit asupra evreilor, polonezilor și rușilor în timpul războiului mondial, în timp ce o mare parte dintre ei tânjesc după „valorile” comunismului.

 

 

 

 

Este limpede că indiferent sub ce deviză ar trăi poporul ucrainian, nazismul și comunismul nu au putut fi eradicate din Ucraina, cel puţin până astăzi.

Președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, vorbeşte despre marile interese ale României

 

 

 

Președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, ne spune în cadrul seriei „100 de adevăruri istorice”, realizate de Trinitas TV, care sunt interesele României, constatând că ar trebui să ne preocupe măcar trei aspecte: emigrarea masivă a românilor din țară; problemele românilor din jurul granițelor, din teritoriile Regatului României de până la 1940; criza demografică și natalitatea scăzută, ca semn al neputinței de a asigura dăinuirea neamului românesc din punct de vedere biologic.

„Tezaurul nostru cel mai de preț, pe care riscăm să-l pierdem dacă nu suntem atenți, este tezaurul sufletesc și legătura pe care trebuie s-o continuăm cu această țară și cu acest pământ.

Pentru că putem să-i condamnăm pe politicieni, putem să-i condamnăm pe inamicii noștri externi, putem să ne condamnăm pe noi înșine și toate instituțiile statului care n-au fost vrednice de misiunea lor, dar n-avem dreptul să condamnăm țara și poporul român pentru că ele sunt valori situate deasupra noastră.

Și încrederea pe care trebuie să o semănăm în suflete se leagă și de misiunea noastră de dascăli. Mulți dintre noi, chiar dacă suntem ingineri sau medici sau exercităm meserii care nu sunt legate de dăscălie, într-un fel suntem dascălii neamului și trebuie să ne urmăm această misiune cu responsabilitate.

Drama noastră ca popor este acuma, pe de-o parte, plecarea din țară a multora dintre români, milioane de români, faptul că alte milioane trăiesc în afara României, dar lângă România. Și această dramă combinată cu faptul că nu mai naștem fii și fiice, cu criza demografică și natalitatea scăzută, trebuie să ne îngrijoreze.

Un stat responsabil, cu niște conducători aleși pe baza meritelor lor individuale, ar trebui să se gândească măcar la aceste trei lucruri: la faptul că românii își iau lumea-n cap, la faptul că avem români lângă graniță care plâng după țară și pe care nu-i știm sprijini cum s-ar cuveni, și la faptul că nu putem să ducem acest neam, din punct de vedere biologic, mai departe.

Acestea sunt lucruri care ar trebui să ne preocupe pe toți și să găsim soluții, pentru că, de-a lungul istoriei, am trecut prin perioade și mai grele. De aceea, eu, ca istoric, nu mă descurajez.

Dar, în relațiile internaționale, n-avem prieteni. Nu numai noi, nicio țară nu cred că are prieteni. Țările au numai interese. Și fiecare își apără interesul cum știe mai bine și cum poate mai bine.

Unii pot mai bine, alții pot mai rău, dar sunt parcă unii care intenționat nu apără aceste interese.

Or, a ajunge în fruntea unui popor și a nu ști sau a nu dori să aperi interesele acestui popor, pentru popor e o descurajare teribilă!

Și noi ar trebui să ieșim din această dezamăgire pe care o trăim ca popor și să putem participa din nou pe scena politică în exercițiul democratic – că altul mai bun n-avem decât cel democratic, nu se cunosc modalități mai bune -, să participăm cu tot sufletul nostru, să avem încredere în liderii pe care îi alegem și să știm că pentru copiii și nepoții noștri suntem în stare să lăsăm o țară măcar așa cum ne-au lăsat-o bunicii și părinții noștri”.