CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Acad.prof.dr. Ioan Aurel Pop : Originea românilor, vocația lor apuseană şi „lumina Răsăritului”

 

 

 

 

 

Românii și vocația lor apuseană

Aflarea originilor diferitelor popoare și, mai ales, a propriului popor, a fascinat generații întregi de savanți, de oameni de cultură și chiar de simpli curioși, care și-au spus cu generozitate părerile.

Oamenii simt acut nevoia să știe de unde vin nu doar ca indivizi, ci și ca grupuri geografice și teritoriale, profesionale, religioase (confesionale), etnice.

Între numeroasele „teorii”, vehiculate peste tot, de la mijloacele cele mai moderne de comunicare până la cărțile tipărite, se află și aceea a dacismului pur al românilor, metamorfozați într-un fel de deținători ai matricei lingvistice universale preromane și chiar pregrecești.

Evident, forma extremă a acestei fantasmagorii – din care reiese că romanii ar fi învățat latina de la daci (!) – nu este ușor de impus și de acceptat, în pofida dezinformării aproape generalizate din societatea contemporană.

„Demonstrațiile” care se vehiculează în acest sens frizează absurdul, nu au nimic de-a face cu știința filologică, nici cu cercetarea și logica istorică și, cu atât mai puțin, cu logica în general.

Tehnica promotorilor unor astfel de construcții fantastice este aceea a colajului, bazată pe anumite cunoștințe și date disparate, luate din epoci și locuri diferite și „îmbinate” apoi în așa fel încât să dea impresia unui tot.

Nu de puține ori, acești pseudo-istorici operează cu argumentul autorității sau recurg la silogisme false sau la sofisme, erori mai greu de semnalat de către persoanele neavizate.

Un exemplu simplu de judecată deviantă din domeniul acesta ar fi următorul:

1. Daco-geții credeau în marele zeu Zalmoxis.

2. Daco-geții erau, prin urmare, monoteiști.

3. Fiind monoteiști, ei erau creștini înainte de Hristos. În fapt, deși rostite cu emfază și siguranță deplină, niciuna dintre propozițiile de mai sus nu este exactă pe deplin, iar gradul de minciună crește de la prima spre ultima: este adevărat că daco-geții credeau în Zalmoxis, dar credeau și în alți zei; prin urmare, ei nu puteau să fie monoteiști; cu atât mai mult, nu aveau cum să fie creștini; de altfel, este un nonsens să se vorbească despre creștinism înainte de Hristos.

Prin astfel de „cercetări”, s-a ajuns inclusiv la ideea că daco-geții erau cel mai civilizat popor din lume și că din ei ar fi descins apoi toate popoarele civilizate, inclusiv romanii.

Majoritatea oamenilor de bun simț, în ciuda lipsei de cunoștințe concrete, sistematice și de specialitate, nu acceptă această origine dacică sau traco-dacică pură a românilor, dar nici nu au cunoștințe clare despre latinitatea românilor și nici despre originile popoarelor în general.

 

 

 

 

Imagine similară

 

 

 

Paradoxal este faptul că „teoria” dacismului pur al românilor vine după o altă „teorie”, la fel de absurdă, aceea a exterminării totale a daco-geților în confruntările cu romanii și a deportării tuturor celor rămași în viață, pentru ca în provincia romană Dacia să nu mai fi rămas picior de autohton.

Această din urmă construcție este însă, în general, în legătură cu o alta, de extracție politică, anume „teoria” imigraționistă, conform căreia românii nu ar fi autohtoni, ci venetici târzii în interiorul arcului Carpaților.

Puritatea romană a românilor a fost susținută, tot din motive politice, de învățații iluminiști transilvăneni, dar pentru aceștia autohtonia românilor, ca urmași ai romanilor, era indiscutabilă.

Ce să înțeleagă nespecialiștii din aceste două extreme, care-i fac pe români fie daci puri, fie romani puri, mai ales că, între timp, a fost revigorată și „teoria” originii cumane a unora dintre români?

Mulți intelectuali cred că și teoria descendenței romane a poporului român și teoria latinității limbii române sunt exagerări la fel de mari ca și „teoria” dacopaților sau tracomanilor, că ele pot fi puse pe același plan și că adevărul ar fi undeva la mijloc.

Mai mult, în planul gândirii comune, se crede și se scrie că românii au fost capacitați să creadă că provin din romani abia în secolul al XVIII-lea, printr-un efort intens, preconceput și ordonat al Școlii Ardelene.

 

 

 

Imagine similară

 

 

 

 

Școala Ardeleană este percepută ca mișcarea latinistă prin excelență, care i-ar fi ocolit din ignoranță și din rațiuni politice pe daci, care ar fi inventat originea romană a românilor, care ar fi „latinizat” programatic arhaica și nedefinita limbă română și care ar fi răspândit printre străini ideea romanității poporului, ca să obțină drepturi politice naționale pentru românii transilvăneni discriminați.

Prin urmare, percepția comună, susținută și de unii falși savanți, este că românii nu sunt nici urmașii dacilor și nici urmașii romanilor, ci un amestec amorf, obscur și greu de definit și de încadrat în schema familiilor de popoare europene.

Aceleași lucruri se cred și se susțin și în legătură cu limba română, considerată o limbă necultivată și primitivă până prin secolul al XVIII-lea, când ar fi fost turnată în forme latine de către erudiți.

Există un grup restrâns de intelectuali care știu, totuși, destul de vag că, începând de prin secolul al XVI-lea, unii cărturari și martori străini care au trecut prin Țările Române au remarcat latinitatea românei și au susținut originea romană a românilor.

De aici, se trage concluzia greșită că anumiți români au aflat de la umaniști cine erau ei și de unde veneau, pe de o parte.

Pe de altă parte, se insinuează că doar sub influența Umanismului ar fi fost încadrați românii în romanitatea orientală, din nevoia de sistematizare a lumii în funcție de exigențele clasicismului greco-latin, imitat în epoca Renașterii.

Cei care susțin asemenea aberații nu au, în general, pregătire de specialitate și nici intenții științifice legate de cunoașterea obiectivă.

 

 

 

 

 

Imagini pentru columna lui traian

 

 

 

 

Scopurile lor, deși conduc la același rezultat, nu sunt identice: unii susțin că românii nu sunt romanici pentru ca acest popor – cel mai numeros din sud-estul Europei – să nu fie plasat într-o ambianță de elită mondială, să nu se afle într-o ambianță onorabilă, iar alții, dimpotrivă, cred că prezența românilor între romanici ar fi de ocară, că românii nu se pot trage din „cuceritorii” și „imperialiștii” romani, ci din neamuri mult mai nobile, care au populat cumva și cândva aproape întreg pământul.

Aceste etnii, considerate de anumiți „patrioți” mult mai vechi decât „obscurii” romani, i-ar proiecta pe români în eternitate și i-ar scoate din logica trecerii iremediabile a timpului.

Ispita istoriei este de neevitat pentru mulți intelectuali români, care – fascinați de trecut și cuprinși chiar de dragoste pentru națiunea lor – uită că studiul lumilor revolute este o specialitate grea, care necesită o pregătire îndelungată, asiduă, anevoioasă, bazată pe eforturi imense, pe stăruință și pe multă înțelepciune.

Amatorismul în istorie, chiar și când este generat de cele mai bune intenții patriotice, poate conduce la rezultate dezastruoase, de subminare a credibilității unui popor, de sporire a dezorientării străinilor, de punere sub semnul întrebării a muncii unor generații întregi de specialiști autentici, onești și erudiți.

De la Nicolaus Olahus (Nicolae Românul) și de la cronicarii moldoveni încoace, toți marii savanți români au susținut și au demonstrat romanitatea românilor și latinitatea românilor, fără să nege componenta veche daco-getică sau traco-daco-getică și nici influența slavă.

 

Dintre cele trei elemente etnice principale (dac, roman și slav) care au contribuit la etnogeneza românilor, fundamental rămâne elementul roman, iar cea mai eclatantă dovadă în acest sens este limba neolatină pe care o vorbim.

Românii nu există însă ca popor constituit înainte de secolele VIII-IX, când apar pentru prima oară menționați în istorie cu numele lor de popor romanic, cam în același timp cu francezii, italienii, spaniolii, catalanii, portughezii etc.

Niciun popor nu rămâne neschimbat de-a lungul mileniilor, inclusiv popoarele care poartă același nume din antichitate până azi, cum ar fi grecii sau evreii.

Între grecii lui Pericle și Aristotel și grecii lui Constantin Porfirogenetul sau ai cronicarului Dukas este o deosebire la fel de mare ca aceea dintre romanii lui Traian și românii lui Mircea cel Bătrân.

Dar românii medievali, ca și grecii medievali, aveau (prin anumiți fruntași ai lor) convingerea vechilor rădăcini romane, respectiv grecești.

Unii români, încă de pe la 1400-1500, le spuneau călătorilor străini că neamul lor vine de la Roma și cunoșteau „povestea descălecatului dintâi, de la împăratul Traian”.

Umaniștii și apoi iluminiștii nu au făcut decât să argumenteze și să augmenteze această „poveste”, care era, de fapt, istorie.

Românii sunt singurii moștenitori ai romanității orientale și, prin aceasta, au caracteristici apusene și răsăritene în același timp.

De aceea, nu trebuie să devenim isterici atunci când vine vorba de tradițiile noastre răsăritene (influența slavilor, organizarea bisericii după modelul bizantino-slav/ bulgar, limba slavonă ca limbă a cultului, a culturii și a cancelariilor, alfabetul chirilic rămas oficial până în secolul al XIX-lea) și nici de legăturile noastre cu Balcanii și cu balcanismul.

Realitățile, oricum ar fi ele, nu pot fi negate, fiindcă ies oricum la iveală.

Dar, prin originea romană, prin limba neolatină vorbită, prin numele de român pe care-l poartă, prin forma de creștinare în latinește și prin alte elemente, românii au vocația Occidentului.

Este drept că lucrul acesta s-a văzut mai întâi în Transilvania (datorită geografiei și nu numai), dar Transilvania, în sens larg, reprezintă peste 40% din teritoriul și populația României actuale.

Societatea românească, Țările Române și apoi România s-au modernizat după modelul Occidentului și s-au sincronizat cu lumea civilizată prin curente culturale de factură occidentală, care au culminat cu Școala Ardeleană și cu Junimea.

Prin urmare, autohtonismul românesc în această parte a Europei se validează printr-o limbă, printr-o cultură și printr-o civilizație care au reușit să realizeze o sinteză europeană de succes, cu centrul, cel puțin de la Renaștere încoace, în Apus.

Apusul ne-a așezat temeinic rădăcinile prin Roma Eternă și tot Apusul ne-a salvat de la robia totalitaristă a comunismului de tip moscovit.

Dacă așa stau lucrurile în legătură cu trecutul, atunci căutarea viitorului României și al românilor în altă parte decât Europa de succes devine vânare de vânt, dacă nu cumva sinucidere controlată.

Toate perioadele de succes din istoria românilor de până acum se datorează impulsurilor sănătoase venite dinspre Occident, pe când stagnările și, mai ales, reculurile și catastrofele se asociază cu dominația Estului asupra noastră.

De aceea, în virtutea tradiției istorice verificate și a nevoii noastre de viitor prosper, Uniunea Europeană rămâne pentru români șansa viețuirii.

De supraviețuiri suntem sătui și le-am trăit mereu, ori de câte ori „lumina Răsăritului” s -a pogorât asupra noastră…

(autor: Ioan Aurel Pop, sursa: Revista Clipa)

Publicitate

30/07/2019 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

ZIUA DE 30 IULIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

 

 

 

 

 

 

 

 

Ziua de 30 iulie în istoria noastră

 

 

 

 

 1401: S-a emis un hrisov prin care domnitorul Alexandru cel Bun (1400-1431) a încuviinţat înscăunarea unui episcop armean la Suceava, cetatea de scaun a Moldovei, document ce poate fi socotit un adevărat „certificat de naştere” pentru armenii aşezaţi în spaţiul românesc.

Actul original se află în Arhivele Episcopiei Armene din Lvov. După acordarea dreptului de a avea un episcop, Alexandru cel Bun emitea un alt hrisov, la 8 octombrie 1407, prin care chema negustorii armeni din Polonia să contribuie la prosperitatea oraşelor moldave, promiţându-le scutiri de taxe vamale şi de biruri.

 

 

1552 : Garnizoana creştină a cetăţii Timişoarei se predă turcilor în schimbul promisiunii acestora de a o lăsa să plece nevătămată. Turcii nu şi-au respectat promisiunea, iar la ieşirea garnizoanei din cetate, au masacrat-o.

Din acest moment şi până la eliberarea zonei de către austrieci în secolul al XVIII-lea, cetatea Timişoarei va ramane posesiune  otomana si resedinta a beilor turci.

 

 

 

 

 

1625: A ieşit de sub tipar cea dintâi carte a tiparniţei româneşti de la Câmpulung, “Molitfelnicul slavonesc”.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1817: S-a nascut Alexandru Orăscu, inginer si matematician, primul mare arhitect roman (vechea Universitate, Grand Hotel du Boulevard – Calea Victoriei, Biserica Domnita Balasa, actualul Cinema “Bucuresti”); (d.16.12.1894).

 A fost un promotor al clasicismului in arhitectura si primul preşedinte al Societăţii Arhitecţilor Români (1891-1894).

 A participant la Revoluţia de la 1848 din Ţara Românească. si a fost preşedinte al Ligii Culturale (1890-1892).

 

 

 

 

 

 

 Foto: Arhitectul Alexandru Orăscu

 

 

 

Biserica Domnita Balasa

 

Foto: Biserica Domniţa Balaşa din Bucureşti

 

 

 

 

 

 

1866: În România  este promulgata noua lege electorala, pe baze censitare. Corpul electoral era impartit in patru colegii pentru Camera Deputatilor si doua colegii pentru Senat.

 

 

 

 

1884: Se înfiinţează la Bucureşti Institutul Meteorologic Central din România.

 

 

 

 

 

1894: S-a nascut Alexandru Teodoreanu (cunoscut sub numele de Pastorel), scriitor epigramist  şi publicist român (“Hronicul mascariciului Valatuc”, “Inter Pocula”); (d. 15 martie 1964).

 

 

 

 

 

 

 

 

Era  fratele scriitorului Ionel Teodoreanu.

 

 

 

 

 

1896: Tudor Arghezi debutează la vârsta de numai 16 ani în revista “Liga ortodoxa”, editata de Al. Macedonski.

Tudor Arghezi  (pe numele său de familie Ion M. Theodorescu) s-a născut la Bucureşti în ziua de 21 mai 1880 şi a decedat la 14 iulie 1967, în Bucureşti.

A folosit pentru prima oară pseudonimul de Arghezi în anii 1897-1899, când a publicat proză şi poezii în Revista Modernă şi Viaţa nouă.

Încă de la început, tânărul scriitor s-a simţit atras de poezia modernistă, cu precădere de simbolism. Macedonski spunea despre el în acei primi ani de creaţie că:

„Acest tânăr, la o vârstă când eu gângăveam versul, rupe cu o cutezanță fără margini, dar până astăzi coronată de cel mai strălucit succes, cu toată tehnica versificării, cu toate banalitățile de imagini și idei, ce multă vreme au fost socotite, la noi și in străinătate, ca o culme a poeticii și a artei.”

La 19 ani Arghezi a intrat la mănăstirea Cernica, de unde va pleca patru ani mai târziu.  

 

 

 

 

 

Tudor Arghezi

 

Ca mulţi alţii din generaţia sa, Arghezi a trăit să vadă România implicându-se în Primul Război Mondial, de partea „greşită” în opinia lui, a primit consacrarea în România Mare, şi a cunoscut, de aproape, toate regimurile din cei 30 de ani ce separă realizarea aspiraţiilor naţionale (1918) şi instaurarea regimului comunist (1948).
Marele poet s-a raportat diferit la fiecare dintre aceste regimuri, ducând-o mai bine pe vremea Regelui Carol al II-lea, arestat în timpul lui Antonescu, denigrat şi marginalizat de comunişti, dar reabilitat tot de aceştia câţiva ani mai târziu.

  

Pseudonimul Arghezi provine, explica însuşi scriitorul, din Argesis – vechiul nume al Argeşului.

Criticul Ovid S. Crohmălniceanu propunea în studiul consacrat operei poetului din lucrarea sa „Istoria literaturii române între cele două războaie mondiale”, o altă explicaţie, pseudonimul ar proveni din unirea numelor a   celebrilor eretici, Arie şi Geza.

 

 

 

 

 

1897: S-a născut la Targu Jiu, pictorul gorjean Iosif Keber, specializat în pictura bisericească şi restaurarea lăcaşurilor de cult.

A fost urmaşul unei familii de evrei din Flandra care s-a stabilit în România în anul 1735 .

Iosif Keber s-a stins din viaţă  la 19 aprilie 1989, şi a fost înmormântat în cripta familiei din cimitirul Bisericii din Vădeni (Sişeşti), Târgu-Jiu

 În amintirea sa, o stradă din Târgu Jiu a primit numele de Strada Iosif Keber.

 

 

 

1899: S-a născut Radu Mironovici, om politic român, unul din fondatorii Mişcării Legionare şi Comandant al Bunei Vestiri.

 

 

 

 

 

 

Foto: Radu Mironovici (n. 30 iulie 1899, Arbore, Suceava – d. 29 iulie 1979, Ţigăneşti – în prezent Comuna Ciolpani, Ilfov).

După al Doilea Război Mondial fost arestat şi condamnat la muncă silnică pe viaţă. O parte din detenţie a executat-o la Penitenciarul Aiud, unde a devenit foarte religios.

În perioada 1962-1964 a fost unul dintre colaboratorii principali ai aşa numitului comitet al  „reeducării”.

A fost eliberat în 1964 în baza Decretului de graţiere 411 a deţinuţilor politici şi s-a retras la mănăstirea Ţigăneşti.

 

 

 

 

 

 1909: S-a născut portretistul Silvan Ionescu, o personalitate a graficii româneşti; un adevărat cronicar în imagini al vieţii cultural-artistice româneşti şi internaţionale de-a lungul a şapte decenii; tatăl istoricului şi criticului de artă Adrian-Silvan Ionescu; (m. 1999).

 

 

1919: A murit in  comuna Broşteni, judeţul Neamţ, Vasile G. Morţun, autor dramatic, prozator şi ziarist, om politic socialist, apoi liberal.

A fost primul deputat socialist în Parlamentul României în 1888, trecând apoi în anul 1899 la liberali, cu „gruparea socialiştilor generoşi”.

De asemenea a fost unul dintre primii iniţiatori ai cercurilor socialiste din ţara noastră; (n. 30 noiembrie 1860, oraşul Roman).

 

 

 

 

A fost unul din fruntaşii vieţii politice româneşti de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea (deputat, senator şi ministru în mai multe rânduri).

A avut funcţii de ministru în guvernele liberale ale lui Dimitrie A. Sturdza şi Ion I.C. Brătianu.

 

 

 

 

1921: In România unita  este votată Legea pentru definitivarea reformei si împroprietarirea taranilor din Transilvania.

 

 

 

 

 

 

1929 : În România  este adoptată Legea pentru reorganizarea penitenciarelor şi instituţiilor de prevenţie, în baza căreia se recunoaşte regimul politic în închisori. Art. 12 alineatul 6 din lege se prevedea:

Când detenţiunea este pronunţată ca pedeapsă politică, condamnaţii vor fi închişi în celule numai dacă vor cere şi dacă construcţiunea penitenciarului permite ceasta. De asemenea deţinuţii politici vor purta îmbrăcămintea lor proprie, vor coresponda prin scrisori, primi cărţi, reviste şi orice fel de publicaţii, vizite şi să-şi procure lucrurile necesare de dormit, alimente prin propriile lor mijloace, conform dispoziţiilor regulamentului.

Ei vor fi obligaţi să muncească, însă vor avea facultatea să-şi aleagă una din muncile practicate în penitenciar, sub supravegherea directorului penitenciarului, să se îndeletnicească cu o muncă intelectuală„).

 

 

 

 

 1932: S-a născut Mircea Păcurariu, preot, profesor de teologie, istoric, specialist în istoria Bisericii Ortodoxe Române.

A fost membru corespondent al Academiei Române din 1997.

 

 

1936: A decedat in localitatea Agigea, judeţul Constanţa, naturalistul Ioan Borcea,  fondatorul staţiunii zoologice marine de la Agigea (1926) si  membru corespondent al Academiei Române din 1919.

 

 

 

 

Imagini pentru naturalistul Ioan Borcea,

 

 

 

 

Alături de Grigore Antipa, a fost întemeietorul hidrobiologiei în România; (n. 13 ianuarie 1879, comuna Buhoci, judeţul Bacău.

 

 

 

 

1948 (30 iulie – 18 august): S-a desfăşurat, la Belgrad, o conferinţă internaţională care stabilea noul regim de navigaţie pe Dunăre între Ulm şi Marea Neagră, prin braţul Sulina, şi excluderea statelor neriverane din Comisia de Control a Dunări.

Au participat reprezentanţii guvernelor Austriei, Bulgariei, Cehoslovaciei, Franţei, Marii Britanii, României, SUA, Ucrainei, Ungariei şi URSS.

S-a înfiinţat o nouă Comisie a Dunării (cu sediul la Galaţi şi apoi la Budapesta), alcătuită din reprezentanţii statelor riverane (care a început să funcţioneze la 11 mai 1949).

 

 

 

 

 

 

1952: S-a născut Ilie Ilaşcu, om politic basarabean, fost deţinut politic al regimului separatist de la Tiraspol, erou al luptei de eliberare nationala a romanilor basarabeni; (n.Taxobeni, Moldova).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Este unul din fondatorii Mișcării de Eliberare Națională din R.S.S.Moldovenească, senator în Parlamentul României, fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova în două Legislaturi (1994-1998) și (1998-2000), membru al Partidului România Mare și senator în Parlamentul României (2000-2004) și (2004-2008). În perioada 2001-2008 a fost membru titular al Adunarii Parlamentare al Consiliului Europei din partea delegației României.

Ilie Ilașcu a absolvit școala militară și a servit ca ofițer în Armata U.R.S.S. A absolvit de asemenea facultatea de  Economie a Institutului Agrar de la Chișinău și a lucrat ca economist-șef la Institutul de cercetari științifice ”Dnestr”, din orasul Tiraspol, in R.S.S.Moldovenească.

După desființarea U.R.S.S. a servit Ministerul de Interne a Republicii Moldova.

Ilie Ilașcu este unul din fondatorii Mișcării de Eliberare Națională din R.S.S.Moldovenească / Republica Moldova (1988-1992). Președinte al Frontului Popular din Moldova – Filiala Tiraspol (1989-1992, an când a fost lichidată de forțele separatiste ale Republicii Moldovenești Nistrene).

Participant la luptele armate de la Nistru (1992) în războiul moldo-rus de la Nistru, în calitate de comandant al detașamentului cu destinație specială ”Bujor” al Ministerului de Interne a Republicii Moldova.

Acuzat de „terorism şi instigare împotriva autoproclamatei Republici Nistrene” şi condamnat la moarte (1993) de către o instanță neconstituțională subordonată politic Moscovei, a fost eliberat sub presiunea opiniei publice (2001), dupa ce a fost deținut politic al regimului de la Tiraspol (1992-2001), condamnat la moarte.

În urma presiunilor efectuate asupra autorităților Federației Ruse, de către comunitatea internațională, și îndeosebi de conducerea APCE și UE,  la 5 mai 2001 Ilie Ilașcu a fost  transferat la Chișinău și predat serviciilor secrete ale Republicii Moldova, ajungand in scurttimp in România.

Multe din activitățile sale politice de la Tiraspol și îndeosebi activitatea sa în perioada de război, nu se cunosc sau  se cunosc foarte puțin si doar din sursele militare rusești, respectiv faptul  că Ilașcu și unitatea sa specială luptând în spatele frontului a adus mari pierderi Armatei a 14 Rusești și bandelor de cazaci veniți să lupte în Transnistria.

În anul 2000, Ilie Ilașcu a primit cetățenia română și a fost ales senator în România din partea partidului ”România Mare”, județul Vaslui.

În 2004, Curtea Europeană pentru drepturile omului a admis plângerea în favoarea reclamanților (grupul Ilașcu) și a a dispus ca Rusia să achite un total de aproximativ o jumătate de milion de euro pentru despăgubiri iar Republica Moldova a fost obligată să achite o sumă mai mică.

Astazi, Ilie Ilașcu locuiește în România.

Este Cavaler al Ordinului Steaua României ( din 2001) și al Ordinului Republicii  Moldova, din  2010.

 

 

 

 

 

1970: La Arad s-a desfăşurat primul meci internaţional de fotbal feminin din România: Foresta Arad – Olimpia Zdar Nad Sazavou, Cehoslovacia.

 

 

 

 

 

1980: În România, în zona castrului roman de la Hinova, a fost descoperit un tezaur de obiecte din aur tracice, din sec. XII i.Hr.

 

 

 

 

 

 

Tezaurul de la Hinova este format din peste 9.639 piese, cântăreste cinci kilograme şi este cel mai mare tezaur preistoric descoperit în România.

 Lucrarile începute în 1967 pentru constructia celor doua hidrocentrale de pe Dunăre, Portile de Fier I si II au constituit punctul de plecare al unor vaste cercetari arheologice.

 

 

 

 

 1985: A murit desenatorul  şi caricaturistul român de origine armeană, Cik (Hacik) Damadian; (n. 1919).

 

 

 

 

1996: A murit Constantin Teaşcă, renumit antrenor de fotbal si scriitor de carti sportive; (n.25.09.1922).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A fost în două perioade scurte antrenor al echipei naționale de fotbal a României: septembrie – noiembrie 1962 și octombrie – noiembrie 1967, fiind înlocuit după 0-6 cu Spania și 0-6 cu Ungaria.

S-a remarcat ca autor al mai multor cărți de specialitate, dar și de beletristică sportivă. După 1986, a fost observator federal și lector la Școala Națională de Antrenori.

 

 

 

 

 1999:  Preşedintele Emil Constantinescu a semnat Decretul privind supunerea spre ratificare Parlamentului a Tratatului de interzicere totală a experienţelor nucleare, adoptat de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite la data de 10 septembrie 1996.

 

 

 

 

 

 

2003: Medicii de la Institutul de Boli Cardiovasculare Timişoara au efectuat, în premieră naţională, un intratransplant de celule stem în vederea regenerării muşchiului cardiac, la un pacient cu infarct miocardic.

 

 

 

 

2003: Criminalul  grec Konstantinos Passaris a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la detenţie pe viaţă, pentru dublul asasinat şi pentru furtul a peste jumătate de miliard de lei de la casa de schimb valutar “Le Petit Bijou”.

 

 

 

 

 

 

 

2007: A  decedat Patriarhul Teoctist, pe numele de mirean Toader Arăpaşu, intâistătător  al  Bisericii  Ortodoxe  Române  timp de  peste 20 de ani,  întronizat  la 16 noiembrie 1986; (n. 7 februarie 1915).

 

 

 

 

Imagini pentru Patriarhul Teoctist,photos

 

 

 

 

 

A fost   cel de-al cincilea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române şi  membru de onoare al Academiei Române din 1999.

 

 

 

 

 

2019: A încetat din viaţă marea actriță română  FLORINA CERCEL!  

Cunoscuta actriţă de teatru si film s-a nascut pe 28 ianuarie 1943 la Piatra Neamţ şi în cei 41 de ani de carieră a interpretat nenumărate roluri realizate cu farmec, talent şi într-o maniera specială, care trăda o experienţă bogată, care fascina şi  impresiona publicul spectator.

Tatăl său făcea parte din fanfara unui regiment (prim-trompetist), iar mama sa era foarte credincioasă.

Când era in clasa a cincea , tatal ei a fost arestat politic si ea impreuna cu mama si sora sau intors la Botoşani de la Râmnicu Sărat unde ajunsese datorita serviciului militar al tatalui unde au ramas pana la intoarcerea acestuia de la canal, unde isi ispaşise pedeapsa.

De adolescenţă era atrasa de teatru şi film şi ura ştiintele exacte.

A terminat Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica din Bucuresti, promoţia 1964, clasa profesorilor Jules Cazaban, Cornel Todea si Victor Moldovan si a fost repartizata la Teatrul Dramatic de Stat din Galati unde a stat doar un an după ce a debutat pe scenă.

Marea actriță a fost  în tinereţe una dintre cele mai frumoase românce.

 

 

 

 

 

 

 

 

 In 1965 se mută la Teatrul National din Timişoara, unde va interpreta multe roluri importante, cucerind admiratia publicului si va lucra până-n 1973.

Din acest an câstiga prin concurs un loc la Teatrul National din Bucuresti unde activeaza si acum, interpretând in stagiunea 2009 – 2010 roluri in trei piese ;” Inima de câine “ de M.Bulgakov, Zerline din “ Camerista “ de Hermann Broch si in “ istoria comunismului povestita pentru bolnavii mintal “ de M. Visniec.

 Şi-a pierdut primul soț pe vremea când avea doar 29 de ani. Acesta era doctor și s-a stins din viață în urma urma unui cancer bronho-pulmonar.

In 1970 debutează în film cu rolul din “ Fraţii ” de Mircea Moldovan si Gica Gheorghe, şi va avea la  activ peste 25 de apariţii cinematografice.

A filmat si pentru televiziune atât inainte de 1989 si in prezent in telenovelele / serialele realizate de trustul Pro, marca Promance .

În cei peste 50 de ani de carieră, a avut peste 100 de roluri în teatru, film şi radio.

 

Este deţinătoarea Premiului UNITER, pentru cea mai buna interpretare feminina / 1990 in realizarea rolului Vassa Jeleznova din „ Vassa Jeleznova „ de M.Gorki iar in 2002 primeste Premiul Ministerului Culturii si Cultelor pentru cea mai buna actrita a anului in rolul Anna Andreevna din piesa „ Revizorul „ de N.V. Gogol si primeste Ordinul National „ Serviciul Credincios „ in grad de Cavaler.

Totodată, a fost „Regina” în piesa ”Regele moare” de Eugen Ionescu, în regia lui Victor-Ioan Frunză, prezentată la ”Theatrum Mundi” din Capitală (2002), a jucat şi în ”Camerista” şi ”Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintal”.
Din punct de vedere politic a fost simpatizantă PSD. A fost numita ambasador al bunavointei pentru turismul din Israel, recunoasterea venind din partea Ministerului Turismului din Israel, primind distinctia in vacanta de iarna, petrecuta in Tara Sfanta , 2009 / 2010.

Marea actriță a decedat în această dimineață, la  vârsta de 76 de ani, în urma unui cancer pulmonar.

   

 

 Astăzi este „Ziua Mondială împotriva Traficului de Persoane”; proclamată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite, prin Rezoluţia 68/192 din 18 decembrie 2013,  este marcată în fiecare an pe 30 iulie, pentru a creşte gradul de conştientizare a situaţiei victimelor traficului de fiinţe umane şi pentru promovarea protecţiei drepturilor lor.

 

 

 

 

 

 În ceea ce privește traficul de persoane în România, un raport al SUA evidențiază problemele majore cu care țara noastră se confruntă și lipsa de implicare a autorităților.

Traficul de persoane este o industrie de miliarde de dolari pe plan internațional și a doua ca profitabilitate după traficul de droguri.  În Europa, peste jumătate din victimele traficului de persoane sunt exploatate în scopuri sexuale.

Victimele sunt bătute și violate în mod repetat, private de libertate și terorizate.

Un raport din 2012, arată că în România au fost înregistrate 1.041 de victime ale traficului de persoane, dintre care 526 au fost exploatate sexual. Aproape jumătate din femeile traficate au fost minore.

Un alt raport, din 2017, arăta că numărul cazurilor este în creștere. Numărul precis al victimelor nu poate fi cunoscut pentru că victimele traficului de persoane, fie nu se consideră victime, fie nu vor să admită acest lucru în acte oficiale.

Din aceste motive, numărul real este unul mult mai mare.

Mai grav, în 2019, raportul SUA privind traficul de persoane în România arată că situația este și mai dramatică, neîndeplinindu-se standarde minime pentru eliminarea traficului de persoane.

 

 

 

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/07/30/o-istorie-a-zilei-de-30-iulie-video/

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse) :

 

 

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;

  3. e.maramures.ro ;

  4. Wikipedia.ro.;

  5. mediafax.ro ;

  6. worldwideromania.com ;

  7. Enciclopedia Romaniei.ro ;

  8.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;

  9.  Istoria md.

  10. istoriculzilei.blogspot.ro

 

30/07/2019 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Ruşii nu se mai tem să conteste regimul lui Putin. VIDEO

 

 

 

Reprezentanţii opoziţiei din Rusia nu sunt lăsaţi nici măcar sa se înregistreze pentru a participa la alegerile locale. La Moscova lumea a ieşit în stradă.

Protestele durează deja de săptămâni de zile. Mii de oameni au fost bătuţi şi arestaţi de organele de forţă.

Numărul persoanelor reținute la manifestația de sâmbătă, din fața Primăriei de la Moscova, a crescut la 583, scrie platforma ovdinfo.org.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Un scrutin cu miză minoră

 

 

Cine şi-a putut imagina că se va ajunge atât de departe?

În fond e vorba de alegerile de la 8 septembrie pentru parlamentul local din Moscova.

E de mirare, deoarece acest parlament nu are prea mare putere de decizie. Şi pentru că acest scrutin nu este atât de semnificativ, nici nu a trezit până acum prea mare interes. Nici măcar în rândul electoratului.

Acum, însă, mai mulţi reprezentanţi ai opoziţiei şi-au anunţat candidatura, iar Kremlinul a încercat să-i împidice pe motive fără fond. Aşa au izbucnit protestele.

Dar dacă guvernul de la Moscova reacţionează cu atâta violenţă în cazul unor alegeri cu mică miză politică, atunci ne putem, pe bună dreptate, întreba, ce se va îmtâmpla când în joc va fi însăşi puterea.

De pildă, la alegerile parlamentare sau prezidenţiale.

Elita politică în frunte cu Vladimir Putin se teme tot mai mult de popor. Şi are şi de ce. Aparatul de stat e corupt.

El este responsabil pentru faptul că standardul de viaţă al ruşilor a tot scăzut în ultmii ani, că economia stagnează, că infrastructura din afara marilor centre urbane se degradează, că tinerii cu bună pregătire profesională întorc spatele Rusiei.

De la aşa-numita reformă a pensiilor, milioane de ruşi se simt traşi pe sfoară de către stat. Iar Putin le promite oamenilor an de an o viaţă mai bună.

Dar nu-l mai prea crede, între timp, nimeni. Guvernul e ameninţat de pierderea electoratului.

De aceea nu se permite candidatura politicienilor de opoziţie. De aceea se exercită control asupra presei, iar jurnaliştii independenţi sunt persecutaţi.

Kremlinul se teme de proteste ca dracul de tămâie. E reflexul tipic al puterii într-un stat nedemocratic.

Frica a fost depăşită

Elita la putere e încă pe poziţie, dar se teme să-şi piardă beneficiile.

Ea este provocată acum de politicienii opoziţiei, de cei care şi-au pierdut orice frică, de cei care îşi sacrifică carierea, care sunt întemniţaţi, incriminaţi, persecutaţi, care nu-şi menajează propria viaţă şi nici pe cea a tovarăşilor lor.

Aceşti oameni câştigă autoritate mai ales atunci când statul recurge la violenţă, aşa cum s-a întâmplat sâmbătă la Moscova comentează  https://www.dw.com/ro/ 

 

 

 

30/07/2019 Posted by | POLITICA | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: