CÂTEVA NULITĂŢI EXPIRATE ŞI UN OUTSIDER PERICULOS

Democratura română îşi ia din nou avânt. Ciolanul cel mare al preşedinţiei înfierbântă minţile multora. Dar ce este o democratură ?

E un amestec destul de grosolan de dictatură şi democraţie în proporţii greu de măsurat. Cum STS-ul va fi cel care va „număra” şi voturile la prezidenţialele din noiembrie-decembrie şi cum, pe lângă cele trei partide mari (PSD, PNL, USR), vor interveni şi alte „partide” mai acoperite (SRI, SIE, SPP, STS…), nimeni nu poate spune dacă avem mai multă democraţie sau mai multă dictatură, mai multă militărie.

Şi nici dacă alegătorii şi votul lor contează în vreun fel. În afară, evident, de nevoia establishment-ului de a arăta că toată populaţia a fost implicată.

Dacă alegerile europarlamentare au fost fraudate, de ce n-ar fi fraudate şi alegerile prezidenţiale ?

După cum suntem obişnuiţi, anchetele asupra fraudelor de la europarlamentare au rămas şi vor rămâne pe veci ca-n gară.

Cel mai atacat politician al zilei e candidatul USR, Dan Barna. Şi nu întâmplător. Pe modelul Emmanuel Macron şi LREM (La République En Marche), Dan Barna şi USR au de departe cele mai mari şanse să câştige şi prezidenţialele  şi parlamentarele de anul viitor.

Şi de ce nu şi alegerile locale, cel puţin în marile oraşe. Dacian Cioloş a fost marginalizat, şi pe drept cuvânt.

La fel cum Gabriela Firea, la PSD, dincolo de sondajele comandate şi manipulate, nu mai interesează pe nimeni.

Nu va mai fi votată în primul rând în Bucureşti, unde prima şansă o are tot un userist de origine, Nicuşor Dan.

Dacă, în Franţa, scamatorii globali, împreună cu curelele lor de transmisie, oligarhii locali (câţiva miliardari), au reuşit să facă praf şi pulbere cele două mari partide istorice într-o democraţie cum a fost cea franceză şi să scoată din pălărie un cvasinecunoscut, oferindu-i şi un partid ultramajoritar în Parlament, compus din amatori uşor manevrabili, în România, comedia alegerilor va fi aproape o joacă de copii.

Pentru că, să ne amintim, noi nu suntem decât o democratură.

Partea cu dictatura din democratura română e mult mai puternică decât societatea civilă (care nici ea nu e prea civilă), iar partea cu democraţia, deşi există, stă acasă, nu se prea manifestă, face ciocul mic.

Şi foarte detestatul „stat paralel” (dictatura) ascultă şi execută foarte disciplinat ordinele globale.

Nu suntem noi cea mai europeistă şi cea mai globalistă ţară din Europa Centrală şi de Est ?

Problema cu PSD-ul pare deja rezolvată. Viorica Dăncilă, cel mai improbabil prim-ministru şi preşedinte PSD, se vrea şi candidat la prezidenţiale.

Pentru că Viorica Dăncilă e la fel de fudulă ca şi expiratul preşedinte Iohannis.

Călin Popescu Tăriceanu ar mai avea o şansă teoretică să fie şi candidatul PSD dacă partidul său, ALDE, ar fuziona cu PSD şi ar candida direct în numele PSD-ului.

În mod straniu, această ipoteză nu a fost luată în calcul deşi tot politicianul român pare să se fi născut traseist.

Nu a fost Tăriceanu primul-ministru al unui guvern minoritar susţinut de PSD ?

Iar azi nu e preşedintele Senatului tot cu votul PSD ?

Dacă o asemenea fuziune s-ar materializa, PSD ar putea guverna până la sfârşitul anului viitor, la alegerile parlamentare, iar Viorica Dăncilă ar putea fi înlocuită cu un prim-ministru care nu a fost numit de Liviu Dragnea.

Pe lângă o probabilă lebădă neagră pentru Klaus Iohannis, venită din trecutul său prea puţin răscolit, în această toamnă ar mai putea veni un stol de lebede negre ale unei mari crize economice planetare, care ar schimba multe din percepţiile de azi.

Dar, oricum, toate schimbările nu-i pot fi decât favorabile lui Dan Barna şi, anul viitor, USR-ului. De ce ţi-e frică nu scapi !

Atât PSD, cât şi PNL pot să se dezintegreze la fel ca Partidul Socialist şi partidul gaullist conservator Les Républicains în Franţa.

Ce vor face Dan Barna şi USR odată ajunşi la manete ? Simplu : ce au făcut Emmanuel Macron şi LREM în Franţa.

Au scos lumea sărăcită, modestă în stradă, Vestele galbene, au subminat drepturi şi libertăţi populare, au privatizat active publice strategice în favoarea investitorilor globali şi l-au adus pe Bernard Arnault, cel mai important sponsor cunoscut al lui Emmanuel Macron, în poziţia a doua în topul celor mai bogaţi oameni din lume, în locul lui Bill Gates.

Să recapitulăm. Deocamdată, singurii candidaţi care par să conteze sunt Klaus Iohannis, Viorica Dăncilă şi Dan Barna.

Jocurile politice sunt şi în România astfel făcute încât nici un candidat independent, necontrolat şi care chiar ar putea reprezenta masa (demos) nu poate fi ales.

Singura excepţie recentă din lume e alegerea lui Donald Trump, miliardar el însuşi, şi vedem la ce harababură a dus întâmplarea.

Bătălia electorală se dă în România doar între clanuri şi servicii care slujesc diferite puteri străine.

De numărarea voturilor, am văzut, se ocupă STS, sub controlul aşa-zisului „stat paralel”.

Experimentul Klaus Iohannis – minoritarul, luteranul, neamţul propulsat foarte probabil de Traian Băsescu şi oamenii săi din servicii pentru a le asigura pavăza în faţa legii, impunitatea (obiectiv îndeplinit pe deplin !) – e un groaznic eşec.

Viorica Dăncilă nu reprezintă pe nimeni, nici măcar clanurile şi baronii din PSD, pe care probabil nici nu-i cunoaşte, din cauza incompetenţei sale evidente.

Rămâne de ales doar Dan Barna, care nu e încă nici „încercat” cu adevărat în vreo guvernare, deşi a făcut parte din guvernul Cioloş, dar nu e nici compromis.

Şi are o puternică susţinere oengistă, globalistă şi o largă simpatie necritică din partea populaţiei tinere, în special întreprinzătoare, din România.

Cei care ne conduc de atâta vreme o fac în numele democraţiei, al votului popular liber consimţit.

Asta înseamnă că e vai şi amar de capul nostru ! Noi i-am ales pe Viorica Dăncilă şi pe Klaus Iohannis ?

Să nu ne fie de deochi ! Alţii mai buni n-am găsit ?! Tot aşa i-au ales părinţii şi bunicii noştri pe Nicolae şi Elena Ceauşescu, pe Gheorghe Gheorghiu-Dej sau pe Carol al II-lea ?

Nu, părinţii şi bunicii noştri nu au pretins niciodată că trăiesc în democraţie şi că votul lor contează în vreun fel, că au parteneri euroatlantici.

Ei au fost obligaţi să accepte că trăiesc în dictatură, sub ocupaţie străină sau în aşa-zisa democraţie populară.

Cine-şi bate joc de România şi de români ? Nu prea ştim să o spunem, dar e sigur că şi românii acceptă, se adaptează, îşi îndoaie spinarea. Când nu fug în masă din ţară.

Capul plecat sabia nu-l taie, fără îndoială, românii o ştiu de secole. Dar nici sclavia, şerbia, rumînia nu se pot confunda cu libertatea, cu demnitatea.

„Popoarele au guvernarea pe care o merită” („Les peuples ont le guvernement qu’ils méritent”) – zicerea îi aparţine lui Montesquieu (1689-1755).

Montesquieu este, între altele, autorul „Spiritului legilor” (1748) şi al „Scrisorilor persane” (1721, prima ediţie).

Dar tot el a spus : „Nu există deloc libertate dacă puterea de a judeca nu este separată de puterea legislativă şi de cea executivă” („Il n’y a point encore de liberté si la puissance de juger n’est pas séparée de la puissance législative et de l’exécutrice”).

(Petru Romoşan – https://inpolitics.ro/cateva-nulitati-expirate-si-un-outsider-periculos )